poluarea radioactivĂ
TRANSCRIPT
POLUAREA RADIOACTIVĂ
Primul pas spre era atomică a fost făcut de fizicianul Henry Becquerele în 1896. Acesta a
lăsat câteva plăci fotografice, ferite de lumină, în apropierea unui minereu de uraniu.
Developându-le le-a descopeirt înnegrite, ca și când ar fi fost expuse la lumină. De aici a tras
concluzia că minereul de uraniu emite radiații necunoscute.
După acest eveniment, fizicienii Marie Curie și soțul ei Pierre Curie și-au dedicat mulți
ani cercetării radiațiilor radioactive.
Energia nucleară este cea mai de seamă descoperire a omului secolului XX. Deși este
soluția pentru potolirea ”foamei de energie”, tot aceasta, este și cea mai cumplită armă pentru
însăși om.1
RADIAȚIILE NATURALE ȘI ARTIFICIALE
Radiația artificială își are originile în instalțiile de radiații Rontgen folosite în laboratoare
și spitale, în depunerile radioactive rezultate din experiențele cu arme nucleare, în pierderile
radioactive ale centralelor nucleare, în extracția și prelucrarea minereurilor radioactive, în
depozitarea deșeurilor radioactive și altele asemenea.2
Până în anul 1945, pericolul radioactivității a fost practic necunoscut. Odata cu prima
explozie a unei bombe nucleare (Japonia, 1945), efectele devastatoare au devenit cunoscute
omului. Poluarea radioactivă este cu mult mai periculoasă și mai înfricoșătoare decât explozia
însăși. Poluarea radioactivă are impact instantaneu și pe termen lung asupra tuturor formelor de
viață vegetală și animală. Pentru om, acest tip de poluare este cel mai periculos deoarece nu are
miros, culoare, este invizibil, nu are limite stabilite sau cunoscute în timp și nu produce durere
1 Daniela Marinescu, ”Tratat de dreptul mediului”, Ed. Universul Juridic, 2010, București, p. 545.2 Idem.
1
imediat. De asemenea, prin poluare radioactivă se contaminează solul, subsolul, aerul și apa ceea
ce însemnă că în mod lent, se distruge tot ce este viu.
Radioactivitatea, adică emisia de particule alfa, beta si gamma poate fi naturală, cu
radiații provenite de la Soare, de la galaxii îndepărtate, de la pământ, roci, apele mărilor și
oceanelor sau din atmosferă. Acestea constituie fondul natural de radiații la care omul s-a adaptat
de-a lungul timpului și care este indispensabil unei activități biologice normale. Radioactivitatea
poate fi și artificială, ca urmare a activității umane, desfăsurată în extracția și prelucrarea
minereurilor radioactive, în reactoarele nucleare de cercetare și de producere a energiei electrice,
în instalațiile de tip Roentgen folosite în medicina nucleară, în experiențe cu arme nucleare și
altele.3
Este știut faptul că poluarea radioactivă nu se produce doar prin activități militare. Chiar
și prin utilizarea pașnică a radioactivității, în scopuri energetice, poluarea se produce. Industria
nucleară are acest risc specific anume radiațiile ionizate, care se întâlnesc pe tot parcursul
activității de prospectare, exploatare, prelucrarea și transportul combustibilului nuclear, operarea
propriu-zisă a reactorului nuclear, gestionarea deșeurilor radioactive, dezafectarea instalațiilor, a
centralelor nucleare.
CARACTERISTICILE POLUĂRII RADIOACTIVE
Pentru a înțelege mai bine fenomenul de poluare radioactivă, trebuie să urmărim ciclul
substanțelorradioactive de la obținerea lor până la utilizare.
Producerea combustibilului nuclear începe cu extracția minereului brut din minele de
uraniu sau de toriu, în a căror vecinătate se și prelucrează, pentru concentrare, în uzine
hidrometalurgice. Concentratul de minereu este apoi transportat în uzine metalurgice în care se
obțin ligouri de uraniu și toriu după care, diferiți izotopi ai acestora se separă în uzinele chimice.4
În urma prelucrării minereurilor radioactive, în laboratoare și uzine chimice, se produce
o cantitate considerabilă de reziduuri care trebuie depozitate cu mare responsabilitate. Aceste
3 http://instal.utcb.ro/conferinta_2010/articole/burlacu_2010.pdf.4 Daniela Marinescu, op. cit., p.546.
2
reziduuri sunt caracterizate de o radioactivitate periculoasă, compromițând sănătatea și viața
întregii societăți.
Una dintre sursele poluării radioactive a atmosferei o constituie exploziile nucleare
experimentale care, prin temperatura uriașă pe care o degajă, transformă substanțele radioactive
aflate în stare gazoasă sub formă de particule ce sunt proiectate în atmosferă, constituind
poluarea atmosferică primară, produsă imediat la locul exploziei.
Distribuția produșilor de fisiune rezultați din aceste explozii în atmosferă, are loc
conform unor fenomene de natură meteorologică, în funcție de altitudinea la care a avut loc
explozia nucleară, ajungând în final în sol sau în apa oceanelor, fiind tranportați sub formă de
precipitații. Aceste depuneri constituie așa numita poluare radioactivă secundară. Evoluția
riscului pe care poluarea radioactivă a atmosferei îl reprezintă pentru om, este deosebit de
complexă, fiind necesar să se țină seama de o serie de criterii legate de modalitățile de poluare și
de evoluția contaminării.5
Poluarea radioactivă a apei se datorează în mare parte deșeurilor industriale nucleare
lichide sau solide, foarte radioactive care trebuie depozitate întrucât deversarea lor în rețeaua
hidrologică reprezintă un risc cert. Tot o sursă de poluare a apelor o reprezintă depunerile
produșilor radioactivi rezultați în urma exploziilor nucleare experimentale. O altă sursă de
poluare, ceva mai redusă, o constituie depunerile radioactive care se produc prin ploi.6
Poluarea radioactivă a solului și subsolului are un caracter mai limitat întrucât a fost
constatată în vecinătatea unităților miniere, în locurile de depozitare a minereului radioactiv și a
deșeurilor radioactive.
EFECTELE RADIAȚIILOR RADIOACTIVE
Radiațiile ionizate sunt foarte periculoase pentru om deoarece acestea eliberează o
cantitate suficientă de energie, pentru a putea îndepărta unul sau mai mulți electroni din atomii
țesuturilor iradiate, dereglând în consecință activitatea lor chimică normală în țesuturile vii. La
5 Idem. 6 Daniela Marinescu, op. cit., p.547.
3
un anumit grad de degradare a acestor procese chimice, celulele vii nu se mai pot regenera pe
cale naturală și rămân permanent dereglate sau mor (în cazul distrugerii ADN-ului).7
Gradul de severitate al efectelor radiației depinde de durata expunerii, de intensitatea
radiațiilor și de tipul radiațiilor.
Expunera la o doză foarte mare de radiații poate conduce în scurt timp la arsuri ale pielii,
stări de vomă și hemoragii interne; organismul nu poate genera celule noi într-un timp foarte
scurt. Expunerea îndelungată la doze mai mici de radiații poate cauza apariția cu întârziere a
cancerului și posibil a unor boli ereditare, lucru constatat îndeosebi la supraviețuitorii
bombardamentelor de la Hiroshima și Nagasaki.8
În situația expunerii la doze care depășesc limitele maxime admise, fie că vorbim de
personal care lucrează în mod direct cu sursele de radiații sau de persoane afectate în cazul unui
accident nuclear, efectele asupra sănătății depind în mare măsură și de modul de contaminare.
Există două forme de contaminare: una externă și una intenă.
Contaminarea externă se referă la depunerea accidentală pe piele sau pe îmbrăcăminte a
radionuclizilor fixați, incluși sau absorbiți pe/ ân particulele de praf. Iradierea organismului se
produce prin radiațiile beta și gamma ale radionuclizilor contaminanți care produc arsuri
caracteristice. Acestea pot evolua asemănător cu arsurile produse de orice alt agent fizic sau
chimic.
Contaminarea internă este dată de pătrunderea accidentală a radionuclizilor în organism
prin inhalare, ingerare sau prin piele. Contaminarea internă prin inhalare se datorează prafului
sau aerosolilor contaminați de căderile radioactive provenite de la testele sau de la accidentele
nucleare majore. Gradul de contaminare internă pe această cale depinde de caracteristicile
particulelor radioactive (încărcare radioactivă și electrostatică, mărime, densitate, compoziție
chimică etc.). Contaminarea internă pe cale digestivă se realizează în urma consumării de
alimente și apă contaminate direct prin depuneri sau prin transferul diferitelor substanțe
7 www.anpm.ro/efectele_radiațiilor_asupra_sănătății_oamenilor. 8 www.anpm.ro/efectele_radiațiilor_asupra_sănătății_oamenilor
4
radioactive în lanțul trofic. Contaminarea prin piele sau absorbția tegumentară are o importanță
mai redusă deoarece puțini radionuclizi diluați în apă pătrund prin tegumentele intacte.9
Radionuclizii pătrunși în organism prin una dintre aceste căi de contaminare este
proporțională cu cantitatea sau concentrațiile existente la intrarea în organism. După ce
radionuclizii au intrat în sânge, situația devine mai gravă deoarece se consideră că aceștia și-au
fixat deja organele țintă. În consecință, este mult mai important ca în caz de contaminare
radioactivă, să se acționeze rapid pentru limitarea expunerii la respectiva sursă, de exemplu prin
îndeprtarea și izolarea respectivei surse, sau prin părăsirea zonei contaminate.10
ACCIDENTUL NUCLEAR DE LA CERNOBÎL
Efectele radiațiilor radioactive asupra oamenilor și asupra mediului, au fost observate și
studiate practic, în urma accidentului dramatic survenit la centrala nucleară de la Cernobîl.
La 26 aprilie 1986, la orele 1 și 25 de minute o explozie s-a produs la reactorul nr. 4 cu o
putere de 1000 MW al centralei nucleare de la Cernobîl, oraș cu 25 000 de locuitori, situat la 135
km de Kiev. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei
nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii
Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și
Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336. 000 de persoane.11
Statisticile arată că peste 60 000 de oameni au murit ca urmare a radiațiilor, iar mai mult
de 2 milioane au avut și mai mult de suferit.
Cercetările ulterioare au stabilit că la originea accidentului au stat erori și neglijențe
umane. Reactorul urma să fie testat în scopul de a determina cât timp turbinele ar continua
alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a aportului de energie electrică. Acest test mai
fusese efectuat în anul precedent, însă în urma unor îmbunătățiri ce fuseseră făcute, se impunea o
nouă testare. Erorile survenite în timpul acestui test au dus la dezafectarea reactorului,
dezafectare ce a avut ca efect explozia acestuia.
9 www.anpm.ro/efectele_radiațiilor_asupra_sănătății_oamenilor.10 www.anpm.ro/efectele_radiațiilor_asupra_sănătății_oamenilor.11 http://ro.wikipedia.org/wiki/Accidentul_nuclear_de_la_Cernob%C3%AEl.
5
În primele 10 ore de la producerea accidentului, a fost pompată apă în miezul reactorului
pentru a stinge incendiul și a opri eliminarea de materiale radioactive în atmosferă. Circa 200-
300 de tone de apă au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactorului în cadrul acestei
disperate operațiuni. Încercarea a eșuat.
Cea de-a doua încercare de stingere a incendiului a constat în aruncarea a circa 2 400 de
tone de plumb și 1 800 de tone de nisip, operațiune efectuată cu ajutorul a 30 de elicoptere
militare. Această încercare nu numai că nu a fost eficace, dar a agravat situația, deoarece căldura
s-a întețit sub aceste materiale, temperatura din reactor și cantitatea de radiații crescând în mod
dramatic. În cele din urmă, miezul reactorului a fost răcit cu azot.12
Din punct de vedere legal, nici o regulă convențională nu era aplicabilă, în momentul
accidentului, fostei URSS. Interpretarea Convenției de la Geneva din 13 noiembrie 1979 asupra
poluării atmosferice la lungă distanță exclude aplicarea acestui tratat, întrucât nu se referă și la
poluarea prin elemente radioactive. La rândul său, Convenția de la Viena relativă la
responsabilitatea civilă în materie nucleară din 1963, nu putea fi invocată întrucât URSS nu era
parte contractantă. De altfel, dintre statele care au suferit efectele norului radioactiv numai
Iugoslavia semnase și ratificase Convenția. Soluția rămasă era să se recurgă la regulile generale
stabilite de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). De altfel, această instituție
avea să intervină. În acest scop, Consiliul guvernatorilor Agenției, a decis, în sesiune
extraordinară la 21 mai, convocarea experților guvernamentali în scopul elaborării de măsuri
pentru consolidarea cooperării internaționale în domeniul siguranței nucleare și protecției
radiologice. Reuniunea desfășurată la Viena a elaborat două proiecte de convenție aprobate de
AIEA: Convenția asupra notificării rapide a unui accident nuclear și Convenția privind asistența
în caz de accident nuclear ori de situație de urgență radiologică.13
ACCIDENTUL NUCLEAR DE LA FUKUSHIMA
Similar dezastrului de la Cernobîl a fost accidentul nuclear din 2011, de la Fukushima,
Japonia. Acesta a avut loc la data de 11 martie la centrala atomică Fukushima care este alcătuită
12 http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cernobil-povestea-dezastrului-urss.13 Mircea Duțu, op. cit., pp.262-263.
6
din 4 reactoare nucleare. Centrala a fost avariată de un tsunamii de mari proporții, provocat de un
cutremur de 9 grade care a lovit Japonia.14
”Este clar că acest accident este un dezastru creat de om. Guvernele trecute și cel aflat
acum la conducere, autoritățile și compania Tokio Electric Power au eșuat în datoria lor de a
proteja viețile oamenilor și societatea”, se arată în raportul oficial.15
Accidentul de la Fukushima a fost clasat de autoritățile japoneze, la nivelul 7, nivel
maxim, pe scala dezastrelor nucleare, la fel ca și catastrofa de la Cernobîl. Autoritățile au stabilit
că numărul de iod radioactiv eliberat de reactoarele de la Fukushima este de 15 ori mai mare
decât cel considerat suficient pentru ca accidentul să fie clasat ca fiind de nivel 7 din 7 pe scala
internațională privind dezastrele nucleare. Cu toate acestea, nivelul de iod radioactiv reprezintă
doar 10% din cantitatea de iod radioactiv eliberată la Cernobîl. Cesium 137 a fost altă substanță
radioactivă eliberată la Fukushima, este însă mai periculoasă având o ”durată de viață” de 30 de
ani. Cantitatea de Cesium 137 a fost de șapte ori mai mică decât cea eliberată la Cernobîl.16
Un accident de nivelul 5 reprezintă un eveniment care a dus la eliberarea de substanțe
radioactive dar și la moartea unor persoane în urma radiațiilor, după avarierea unui reactor
nuclear. Un accident de nivel 7 reprezintă însă o scurgere majoră de substanțe radioactive, cu
efecte asupra sănătății oamenilor și asupra mediului, care necesită măsuri planificate extinse.17
CENTRALA NUCLEARĂ DE LA CERNAVODĂ
În România există o centrală nucleară la Cernavodă care funcționează din anul 1996. La
ora actuală, 18% din energia electrică produsă în România este energie nucleară. De la stabilirea
amplasamentului și până la dezafectarea și redarea terenului în folosință agricolă, o centrală
nucleară este evaluată privind impactul atât radiologic cât și neradiologic asupra populației și
mediului.
14 http://ro.wikipedia.org/wiki/Accidentul_nuclear_de_la_Fukushima-Daiichi.15 http://www.hotnews.ro/stiri-international-12706622-accidentul-nuclear-fukushima-fost-dezastru-creat-raport-oficial.htm.16 http://en.wikipedia.org/wiki/Fukushima_Daiichi_nuclear_disaster.17 http://www.ziare.com/international/japonia/radiatii-la-nivel-maxim-in-japonia-nivelul-dezastrului-de-la-fukushima-ridicat-la-7-1087737.
7
Programele de monitorizare a mediului urmăresc controlul emisiilor și verificarea
respectării limitelor și cerințelor impuse de autoritățile de reglementare și control atât din punct
de vedere radiologic cât și convențional.
Centrala nucleară de la Cernavodă a dezvoltat încă de la început anilor 1980 studii socio-
demografice și a implementat programe de monitorizare a radioactivității mediului.
Alegerea amplasamentului centralei nuclearoelectrice s-a făcut în acord cu specificațiile
Normelor republicate de Securitate Nucleară, care privind atât factorii ce trebuie luați în
considerare în stabilirea amplasamentului din punct de vedere al securității nucleare, cât și
criteriile demografice privind zonele de excludere și de populație redusă. Pentru protejarea
populației împotriva riscului expunerii la radiații, în jurul fiecărui reactor s-a stabilit o zonă de
excludere cu raza de 1 km și o zonă de populație redusă, cu raza de 2 km.
Centrala nucleară a implementat începând cu punerea în funcțiune a Unității 1 un
program de monitorizare a radioactivității mediului, pe baza cerințelor legislației naționale și a
practicilor validate pe plan internațional în industria nucleară. În conformitate cu practicile
internaționale, centrala a construit și și-a dotat propriul laborator de control a radioactivității
mediului și a stabilit o rețea de puncte de prelevare a probelor, sau de amplasare a stațiilor de
monitorizare continuă, în diferite locații pe o rază de 30 km în jurul centralei. Tipurile de probe
analizate sunt următoarele: aer, particule sub formă de aerosoli, iod, vapori de apă; sol, sediment,
depuneri atmosferice, probe alimentare, lapte, pește, carne de porc, vită și pui, legume, fructe;
apă de suprafață, apă potabilă, apă freatică. Sunt efectuate, de asemenea, măsurări ale dozei
gamma externe.18
Centrala nucleară de la Cernavodă a înregistrat până în prezent o defecțiune, în luna
octombrie a acestui an. Reactoarele au fost oprite în urma întreruperii alimentării unui circuit de
comandă și control. În timpul activității de oprire nu a fost afectată securitatea nucleară a
reactorului, a personalului de exploatare, a populației sau a mediului înconjurător. Toate
sistemele au răspuns conform proiectului și nu au fost identificate alte defecțiuni.19
18 http://www.cne.ro/m.aspx?id=48&it=2.19 http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/probleme-la-centrala-de-la-cernavoda-a-picat-si-reactorul-1-188115.html.
8
REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND RĂSPUNDEREA
CIVILĂ PENTRU DAUNELE NUCLEARE ÎN ROMÂNIA
Având în vedere efectele produse de industria nucleară sau de un accident nuclear, s-a
pus problema cine va putea fi tras la răspundere pentru daunele provocate în acest mod. Legea
nr. 703 din anul 2001 răspunde acestei întrebări, reglementând răspunderea civilă pentru daunele
nucleare.
LEGEA nr. 703/2001
În România, răspunderea juridică pentru daune nucleare este reglementată, după cum am
arătat și mai sus, de legea nr. 703/2001. Art. 4 alin. 1) din lege statuează că operatorul unei
instalații nucleare răspunde obiectiv și exclusiv pentru orice daună nucleară dacă s-a dovedit a fi
provocată de un accident nuclear survenit în această instalație nucleară sau implicând un material
nuclear provenit din această instalație nucleară sau implicând un material nuclear transmis
acestei instalații. Pentru cea de-a doua situație există câteva condiții impuse de lege, și anume:
înainte ca răspunderea pentru dauna nucleară cu privire la acest material să fi fost asumată, pe
baza unui contract scris, de către un alt operator; înainte ca un alt operator să fi preluat acest
material; dacă materialul nuclear a fost trimis unei persoane aflate pe teritoriul altui stat înainte
să fi fost descărcat din mijlocul de transport prin intermediul căruia a ajuns pe teritoriul acelui
stat. Pentru a treia situație, legiuitorul a stabilit de asemenea , o serie de condiții: după ce
răspunderea pentru daunele nucleare cauzate de acel material nuclear a fost transferată
operatorului de către operatorul unei alte instalaţii nucleare, în temeiul unui contract scris ori, în
absenţa unor prevederi exprese ale unui contract scris, după ce respectivul operator a preluat
acest material nuclear; dacă acest material nuclear a fost trimis, cu consimţământul scris al
respectivului operator, de către o persoană aflată pe teritoriul altui stat, numai după ce materialul
a fost încărcat pe mijlocul de transport cu care trebuie să părăsească teritoriul acelui stat.
Alineatul 3) al aceluiași articol stabilește faptul că în cazul unui accident nuclear survenit
în timpul transportului de materiale nucleare răspunderea civilă pentru daune nucleare revine în
întregime transportatorului, care va fi considerat operator, la cererea sa şi cu consimţământul
operatorului instalaţiei.
9
În cazul în care o daună nucleară antrenează răspunderea mai multor operatori, ei răspund
pentru daună solidar şi integral, în măsura în care este imposibil să se determine cu certitudine
care este partea din daune imputabilă fiecăruia. . Răspunderea fiecărui operator nu poate fi mai
mare de echivalentul în lei a 300 milioane DST.
Răspunderea juridică revine statului dacă dauna nucleară este rezultatul direct și
nemijlocit al unui act de terorism în domeniul nuclear sau dacă este rezultatul unui accident
nuclear, în sensul dat de legea nr. 703/2001.
Dacă operatorul face dovada că dauna nucleară a rezultat, în totalitate sau în parte, dintr-
o neglijenţă gravă a persoanei care a suferit-o ori că acea persoană a acţionat sau a omis să
acţioneze, cu intenţia de a cauza o daună, instanţa competentă poate să îl exonereze pe operator,
în totalitate sau în parte, de obligaţia reparării daunei suferite de această persoană. De asemenea,
operatorul este exonerat de răspundere dacă acesta face dovada că dauna nucleară este rezultatul
direct al unor acte de conflict armat, război civil, insurecţie sau ostilitate. Pe de altă parte,
persoana fizică care a cauzat o daună nucleară printr-o acţiune sau omisiune săvârşită cu intenţia
de a cauza o daună nucleară şi pentru care operatorul nu este răspunzător, răspunde pentru dauna
nucleară produsă.20
REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND GOSPODĂRIREA ÎN
SIGURANȚĂ A DEȘEURILOR RADIOACTIVE
În prezent, însă, principala problemă cauzată de producerea energiei atomice o reprezintă
deșeurile radioactive rezultate în urma prelucrării minereurilor radioactive și depozitarea lor în
condiții de sigurnață pentru sănătatea mediului și a oamenilor.
În România, fluxul deșeurilor radioactive cuprinde o etapă de depozitare intermediară și o
etapă de depozitare definitivă.
Depozitarea intermediară a deșeurilor radioactive implică menținerea deșeurilor
radioactive astfel încât să fie asigurată izolarea, protecția populației și a mediului dar și
monitorizarea acestor deșeuri. De asemenea, se asigură acțiuni precum tratarea, condiționarea și,
în final, depozitarea definitivă a deșeurilor.
20 Legea nr. 703/2001, art. 4, art. 5.
10
În unele cazuri, depozitarea intermediară poate fi practicată din considerente tehnice cum
ar fi stocarea deșeurilor de viață scurtă pentru asigurarea dezintegrării și apoi eliberarea
nerestrictivă a acestora și stocarea deșeurilor înalt active din considerente termice, înainte de
depozitarea geologică.
În conformitate cu legislația în vigoare, responsabilitatea pentru depozitarea intermediară
a deșeurilor radioactive revine producătorilor de deșeuri.21
Depozitarea definitivă este ultima etapă din sistemul de gospodărire a deșeurilor
radioactive. Aceasta constă în principal în plasarea deșeurilor radioactive în instalații de
depozitare cu asigurarea unei securități rezonabile, fără intenția de a fi mutate și fără a asigura
supravegherea și întreținerea pe termen lung. Securitatea este în principal realizată prin
concentrare și reținere care implică izolarea deșeurilor radioactive condiționate în depozitul
definitiv.
Responsabilitatea pentru depozitarea definitivă a deșeurilor radioactive, implicând
activitățile de amplasare, proiectare, construcție, operare, închidere și monitorizare post-
închidere a depozitelor definitive, revine Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive.22
La nivel național au fost elaborate o serie de acte normative în acest sens. Dintre acestea
analizăm succint O.G. nr. 11/2003.
O.G. nr. 11/2003
Din pricina periculozității ridicate a deșeurilor radioactive, s-a simțit nevoia
reglementării legislative a regimului acestora. Guvernul României publică în anul 2003
ordonanța cu numărul 11 privind gospodărirea în siguranță a deșeurilor radioactive.
Ordonanța statuează faptul că la nivel național, coordonarea activităților de gospodărire
în siguranță a deșeurilor radioactive și de depozitare definitivă a acestora se face de către
autoritatea națională competentă în domeniu, aceasta fiind Agenția Națională pentru Deșeuri
Radioactive denumită în continuare ANDRAD.23
21 www.agentianucleara.ro/?page_id=294. 22 www.agentianucleara.ro/?page_id=294.23 O.G. nr. 11/2003, art. 8- 10.
11
ANDRAD este o instituție publică, de interes național, cu personalitate juridică, aflată în
subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, având sediul în orașul Mioveni din județul
Argeș.
În Capitolul V al O.G. nr. 11/2003 vorbește despre responsabilitatea titularilor de
autorizații nucleare. Aceștia, inclusiv cei ce dețin ori produc deșeuri radioactive din minerit și
exploatarea minereurilor de uraniu și/sau toriu, vor raporta anual la ANDRAD, până la data de 1
februarie, cantitatea, tipurile și caracteristicile deșeurilor radioactive generate în anul precedent și
cele estimate a fi generate în anul în curs, în vederea actualizării bazei de date pentru inventarul
deșeurilor radioactive.
Toți titularii de autorizații nucleare răspund de dezafectarea instalațiilor nucleare și/sau
radiologice și de gospodărirea deșeurilor radioactive rezultate din funcționarea instalațiilor
nucleare și radiologice și din dezafectarea acestora până la depozitarea definitivă. De asemenea,
titularii de autorizații nucleare au obligația de a finanța activitățile de colectare, sortare, tratare,
condiționarea, depozitare intermediară și transport în vederea depozitării definitive a deșeurilor
radioactive generate de activitățile de exploatare, întreținere și reparații a instalațiilor nucleare
și/sau radiologice.24
REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE
Pe plan internațional, în anul 1989 la Basel s-a adoptat Convenția privind controlul
transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora.
După cum se cunoaște Convenția de la Basel a exclus din câmpul său de aplicare
deșeurile radioactive, motivând că acestea trebuie supuse unui alt sistem de control internațional.
În acest sens, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a adoptat printr-o rezoluție la 21
septembrie 1990 un Cod de bună practică care nu are o valoare juridică fermă. În concepția
documentului, definiția deșeului radioactiv cuprinde un element care poate fi folosit în
caracterizarea oricărui deșeu este vorba de materiale pentru care nici o utilizare nu este
prevăzută. Se proclamă îndatorirea statelor de a asigura în interiorul competenței lor eliminarea
deșeurilor radioactive în condiții de securitate care respectă sănătatea umană.
24 O.G. nr. 11/2003, art. 22- 26.
12
Codul de bună practică preia multe dintre drepturile statuate în Convenția de la Basel.
Printre acestea se numără dreptul oricărui stat de a interzice pe teritoriul său orice export, tranzit
sau import; necesitatea unui acord între toate statele care sunt implicate într-una dintre cele trei
operații menționate; obligația de a desemna o autoritate responsabilă și de a elabora o
reglementare în domeniu; reimportarea deșeurilor care nu pot fi tratate corect în statul de
origine.25
Desigur, au fost elaborate numeroase documente, cu forță juridică, la nivel intenațional.
Dintre acestea amintim Convenția asupra răspunderii civile în domeniul energiei nucleare de la
Paris din anul 1960, Convenția privind răspunderea civilă pentru daune nucleare de la Viena din
anul 1963, Convenția privind prevenirea poluării mărilor rezultată din imersiunea deșeurilor de
la Londra din anul 1972, Protocolul comun referitor la aplicarea Convenției de la Viena și a
Convenției de la Paris din anul 1988 care s-a semnat la Viena și altele.
România a aderat la Convenția de la Paris, la Convenția de la Viena și la Protocolul
comun referitor la aplicarea acestor două Convenții, în anul 1992 prin legea nr. 106 care
stipulează în preambul faptul că părțile contractante, recunoscând necesitatea instituirii unor
standarde minime de natură să asigure protecția financiară împotriva daunelor rezultând din
anumite utilizări ale energiei nucleare în scopuri pașnice, convinse că o convenție privind
răspunderea civilă pentru daune nucleare va contribui, de asemenea, la dezvoltarea de relații
amicale între națiuni indiferent de sistemele lor constituționale și sociale, au hotărât să încheie o
convenție în acest scop.26
În urma evenimentelor nefaste de la Cernobîl, s-a simțit nevoia perfectării reglementărilor
din domeniul activităților nucleare. Astfel s-a dezvoltat legislația ce are ca obiect reglementarea,
autorizarea și controlul activităților nucleare desfășurate în scopuri exclusiv pașnice. Numai
astfel se pot îndeplini cerințele de securitate nucleară, de protecție a personalului expus
profesional, a mediului, a populației și a proprietății.
Activitățile din domeniul nuclear nu se pot desfășura decât cu luarea în considerare a
intereselor comune de securitate și apărare a statelor, a legii energiei atomice a Statelor Unite ale
Americii din 1954, a Acordului dintre părțile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru cooperare 25 Mircea Duțu, ”Dreptul internațional și comunitar al mediului”, Ed. Economică, 1995, București, p. 264.26 Legea nr. 106/1992.
13
privind informațiile în domeniul atomic, semnată de România la Washington la 14 februarie
2006, ratificată prin legea nr. 494/2006, precum și în condițiile stabilite de legislația în vigoare,
înainte de toate de legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea,
autorizarea și controlul activităților nucleare, de O.U.G nr. 195/2005 privind protecția mediului,
de Regulamentul de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale Agenției Nucleare
adoptat prin H.G. nr. 267/2007 și altele.27
CONCLUZII
27 Ernest Lupan, ”Tratat de dreptul protecției mediului”, Ed. C.H.Beck, 2009, București, pp. 208, 209.
14
Este știut faptul că energia nucleară este, la momentul actual, principala sursă de energie
electrică a populației de pe întreg mapamondul, însă, având în vedere efectele dezastruoase pe
care le are un accident nuclear consider că autoritățile competente ale statelor ar trebui să ia
măsuri pentru renunțarea utilizării unor astfel de surse de energie.
Indiferent de gradul de perfecțiune la care se ajunge din punct de vedere legislativ în
privința reglementărilor acetor tipuri de activități, o simplă eroare umană, (după cum am văzut că
a fost cazul accidentului de la Cernobîl) care se înscrie sau nu în textul de lege, poate avea
consecințe nefaste asupra omenirii.
În opinia mea, energia solară și energia eoliană reprezintă soluția pentru diminuarea, iar
mai apoi eliminarea, producției de energie atomică. Acestea sunt surse regenabile și nepoluante
de enrgie iar prin producția lor este asigurată securitatea și sănătatea populației și a mediului.
Investițiile pentru dezvoltarea acestei ramuri de energie reprezintă totodată investiții în
calitatea și durata vieții oamenilor și a întregului Pamânt.
BIBLIOGRAFIE
1. DUȚU, Mircea ”Dreptul internațional și comunitar al mediului”, Ed. Economică,
1995, București.
15
2. LUPAN, Ernest ”Tratat de dreptul protecției mediului”, Ed. C.H.Beck, 2009,
București.
3. MARINESCU, Daniela ”Tratat de dreptul mediului”, Ed. Universul Juridic, 2010,
București.
LEGISLAȚIE:
1. O.G. nr. 11/2003 privind responsabilitatea titularilor de autorizații nucleare.
2. Legea nr. 106/1992 pentru aderarea României la Convenția privind răspunderea
civilă pentru daune nucleare și la Protocolul comun referitor la aplicarea
Convenției de la Viena și a Convenției de la Paris.
3. Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare.
SURSE ELECTRONICE:
1. http://www.cne.ro
2. http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/probleme-la-centrala-de-la-
cernavoda-a-picat-si-reactorul-1-188115.html.
3. http://www.ziare.com/international/japonia/radiatii-la-nivel-maxim-in-japonia-
nivelul-dezastrului-de-la-fukushima-ridicat-la-7-1087737.
4. http://en.wikipedia.org/wiki/Fukushima_Daiichi_nuclear_disaster .
5. http://www.hotnews.ro/stiri-international-12706622-accidentul-nuclear-
fukushima-fost-dezastru-creat-raport-oficial.htm.
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Accidentul_nuclear_de_la_Fukushima-Daiichi .
7. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cernobil-povestea-
dezastrului-urss.
8. http://ro.wikipedia.org/wiki/Accidentul_nuclear_de_la_Cernob%C3%AEl .
9. http://instal.utcb.ro/conferinta_2010/articole/burlacu_2010.pdf .
10. www.anpm.ro/efectele_radiațiilor_asupra_sănătății_oamenilor .
16
