Constantin Brâncoveanu: linii directoare în politica internă

Constantin Brâncoveanu este figura marcantă a sfârţitului de secol XVII

şiînceputului de secol XVIII în istoria Tării Româneşti. 

S-a născut în satulBrâncoveni, fostul judeţ Romanaţi, în anul 1654 fiind nepotul de sora al

domnitorului Şerban Cantacuzino. Tatăl său, Papa Brâncoveanu a murit înfebruarie 1655, în timpul

răscoalei seimenilor şi dorobanţilor ridicaţi împotriva domniei. Constantin a fost crescut de mama sa,

Stanca Cantacuzino, de bunica după tată, Păuna Greceanu şi de unchiul său, stolnicul Constantin

Cantacuzino.Climatul intelectual de o rară erudiţie determinat de prezenţa stolnicului

Cantacuzino a dus la formarea culturală deosebită a viitorului domnitor Brâncoveanu, în sensul învăţării

limbilor grecească şi latină.S-a căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti cu care a

avut patru fii – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi şapte fete – Stanca, Maria, Safta,Ancuţa, Elenca,

Bălaşa şi Smaranda.În anul 1678, unchiul său Şerban Cantacuzino ajunge domnitor, şi tânărul

Constantin devine vel-logofăt, cea mai înală treaptă a ierarhiei boiereşti a epocii.

În anul 1688 la moartea lui Şerban Cantacuzino , boierii ţării, împreună cu mitropolitul Teodosie şi cu

Patriarhul Ecumenic, îl determină prin rugăminţi stăruitoare să accepte tronul Munteniei înciuda voinţei

sale, aşa cum se desprinde dintr-o scrisoare pe care Brâncoveanu o trimite, la 23 noiembrie 1688,

egumenului mănăstirii Brâncoveni: „Cu voia şi cu sfatul părintelui vlădicăi şi a egumenilor şi a boiarilor

şi a tuturor căpeteniilor şi atoată ţara rugându-mi-se, ne-au rădicat domn, iar domnia mea aceasta nu o aş

fi pohtit... că de nici unile lipsă n-am fost ci ca un domn eram la casa mea, ci numai pentru rugăciunea

tuturor... şi pentru ca să nu vină niscai străini domni asupra ţărăiţi a săracilor să-i ncăjească făr-de milă şi

să pustiiască ţara, pentru aceia am luatdomnia mea jugul acesta asupra domniei mele.”

A domnit peste un sfert de veac marcând istoria neamului românesc dar şiistoria Bisericii în Ţara

Românească, împreună cu mitropolitul Antim Ivireanul şiapărând ortodoxia atât pe pământ românesc cât

şi pe pământ străin.

Programul politic al elitei politice a societăţii româneşti în secolul al XVII-lea a tins spre

instaurarea unui regim nobiliar, similar cu cel polonez, caracterizat de existenţa unui stat condus de o

autoritate centrală – domnul- aflată însă sub controlul strict al marilor boieri, în intenţia de a le fi

respectate „libertăţile” adică privilegiile clasei dominante. În Ţara Românească se manifestau cele două

1

grupări boiereşti ale Cantacuzinilor şi Bălenilor, aflate într-o concurenţă acerbă pentru tutela domnului.

Oficialităţile otomane nu erau de acord cu cerinţele partidei nobiliare, acestea impunând o conducere şi

o răspundere unică pentru îndeplinirea obligaţiilor faţă de Poartă, asociate cu persoana domnului, motiv

pentru care în anul 1678 a fost numit domn Şerban Cantacuzino, care a pus capăt încercărilor boierimii

de a instaura un regim nobiliar şi a iniţiat o politică de reconciliere cu gruparea Bălenilor, politică

continuată şi de nepotul său, Constantin Brâncoveanu, aflat sub tutela unchiului său, stolnicul

Constantin Cantacuzino. Strălucit politician, diplomat şi om de cultură, Constantin Brâncoveanu

a desfaşurat, după expresia lui Nicolae Iorga, ”o politică de cumpătare, dar practică;puţin strălucitoare,

dar foarte folositoare“.

În domeniul economic

După reglementarea raporturilor dintre Imperiul otoman şi austrieci, viaţa economică a cunoscut

o vizibilă dezvoltare, cu deosebire în principalele oraşe şi centre de trafic comercial, fapt care a

contribuit la dezvoltarea relaţiilor marfă-bani.Trebuinţa de bani şi de produse, atât pentru consumul

intern cât şi pentru satisfacerea cererilor, adesea neprevăzute ale Porţii sau pentruasigurarea

schimburilor pe piaţa externă au îndreptat interesele domniei, ale proprietarilor de moşii şi ale altor

categorii sociale spre activităţi aducătoare de venituri.

Brâncoveanu a promulgat o reformă fiscală bazată pe sistemul învoielii (rupta) între visterie şi

anumite categorii de contribuabili (de regulă colonişti care beneficiau de diverse scutiri de taxe sau

impozite), prin care a fost stabilit cuantumul ce trebuia plătit de contribuabil la patru termene pe an, fapt

ce permis ieşirea din haosul fiscal. Stabilitatea taxelor şi avantajele oferite au determinat un spor

remarcabil de populaţie atât natural cât şi printr-un flux important de migranţi din zonele limitrofe :

Balcani, Moldova şi Transilvania. Succesul acestei reforme a rapid şi important prin impunerea mai

echitabilă a taxelor. Acest fapt este recunoscut chiar de Brâncoveanu într-o scrisoare adresată

braşovenilor: „într-această ţară s-au strânsu atâta om şi atâta dobitoc şi den ţara turcească şi den ţara

ungurească şi den Moldova de iaste plină de oameni şi dobitoace”. Aceasta a favorizat repopularea unor

aşezări situate în zona de câmpie, risipite din cauza războaielor sau a exploatării excesive din partea

stăpânilor de moşii.

Pe planul relaţiilor sociale asistăm la două tendinţe diametral opuse: constestarea şerbiei şi pe de

altă parte agravarea ei. Rumânii erau o componentă esenţială a mecanismului economic al moşiei,

menţionaţi în actele de danii sau de vânzare. Spre deosebire de alte perioade în care s-a înregistrat o

creştere a numărului de şerbi, Brâncoveanu a decis în numeroase cazuri în favoarea ţăranilor care îşi

reclamau libertatea abuziv încălcată de stăpânii de moşii. În acelaşi timp sunt mărturii care dovedesc

2

încercarea de a se limita îndatoririle rumânilor faţă de stăpâni. Astfel prin politica sa de a îngrădi

tendinţa de ţerbie, Brâncoveanu apare ca un precursor al politicii de reformă a domnilor fanarioţi care

vor desfiinţa şerbia jumătate de secol mai târziu (1749).

Beneficiind de statutul de autonomie pentru păstrarea căruia Constantin Brâncoveanu a depus

stăruinţe deosebite, Ţara Românească a putut menţine un amplu program de raportuir nu doar cu lumea

sud-est europeană ci şi cu alte state precum Austria, Anglia, Polonia, Rusia, Franţa. Pe această cale a

evoluat şi traficul comercial susţinut de mari companii şi case de comerţ ce legau Orientul şi Veneţia

prin Balcani la nord de Dunăre şi de aici prin Transilvania către Marea Baltică. . În această perioadă cu

toate îngrădirile impuse de Poartă, Ţara Românească a fost angrenată într-un amplu circuit comercial pe

o perioadă întinsă şi pe mari distanţe. Mărturiile epocii atestă prezenţa în arealul urban a numeroşi

negustori localnici alături de care sunt menţionaţi braşoveni, brăileni, turci, armeni, greco levantini,

evrei, sârbi, bulgari etc. ce au beneficiat de unele înlesniri acordate de domnie cu privire la plata taxelor

către visterie. Alături de taxele vamale , toate acestea au adus venituri importante domniei.

Pe plan militar, armata a fost reorganizată şi au fost înfiinţate noi corpuri de oaste. Conform

mărturiilor epocii oastea lui Brâncoveanu număra în timp de pace peste 5 000 de oameni iar în vreme de

război depăşea 20 000 de oşteni. acum este înfiinţată flota militară dunăreană format din trei caice

construite la Giurgiu, şi este întărită paza graniţelor prin organizarea a noi corpuri de oaste la Cerneţi şi

extinderea instituţiei plăieşilor şi în regiunile de câmpie .

Remarcabilele programe patronate de voievodul muntean îşi aveau izvorul în bogăţiile acumulate

în condiţiile lărgirii cadrului activităţilor economice şi de producţie şi a schimbărilor înregistrate treptat

în structurile economice ale aşezărilor urbane şi rurale.

pe plan cultural Constantin Brancoveanu a fost un mare sprijinitor al culturii si al religiei. Cei

26 de ani de domnie reprezinta o epoca de maxima stralucire culturala si artistica. In timpul domniei

luiConstantin Brancoveanu au trait la Bucuresti numerosi invatati straini greci si de alte neamuri.In afara

de ei , s-a remarcat si unchiul sau, Constantin Cantacuzino, renumit istoric , cu studii la Padova, care a

inceput o Istorie a Tarii Romanesti , dar n-a ajuns sa scrie decat o parte dinea ,fratii Radu si Serban

Greceanu, primul din ei fiind “ cronicarul oficial” al domniei luiBrancoveanu, cu o insemnata lucrare

istorica , Radu Popescu, cu o cronica privind intreaga istorie a Tarii Romanesti, fratii Teodor si David

Corbea.Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al academiei domnesti de la manastirea

Sfantul Sava din Bucuresti pe care a reorganizat-o , numind in fruntea ei peinvatatul grec Sevastos

Kuminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

3