UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor

China – un nou pol de putere economică

Rezumatul tezei de doctorat

Coordonator științific,

Prof. univ. dr. Ion Ignat Doctorand,

Luchian (căs. Mocanu) Larisa

Iași, septembrie 2016

2

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

Școala Doctorală de Economie și Administrarea Afacerilor

Doamnei/Domnului_______________________________________

Vă facem cunoscut că, pe data de 09.09.2016, ora 09:00, în

sala B417, dna. Luchian (căs. Mocanu) Larisa va susține, în ședință

publică, teza de doctorat cu titlul China – un nou pol de putere

economică, în vederea obținerii titlului științific de doctor în

domeniul Economie.

Comisia de doctorat are următoarea componență:

Președinte: Prof. univ. dr. Cristian Popescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Conducător științific: Prof. univ. dr. Ion Ignat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Referenți: Prof. univ. dr. Laura-Mariana Cismaș, Universitatea de Vest, Timișoara

Prof. univ. dr. Elena Nolica Druică, Universitatea din București

Prof. univ. dr. Spiridon Pralea, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Vă transmitem rezumatul și vă invităm să participați la ședința de

susținere a tezei. Teza poate fi consultată la Biblioteca Facultății de

Economie și Administrarea Afacerilor.

Rector, Secretar serv. Studii Doctorale,

Prof. univ. dr. Tudorel Toader Gabriela Costin

3

Cuprinsul tezei de doctorat

Lista tabelelor

Lista figurilor

Introducere

Capitolul I. Considerații teoretice și metodologice privind

conceptul de putere

1.1. Delimitări conceptuale

1.2. Factorii determinanți ai puterii

1.3. Noțiuni teoretice asociate conceptului de putere

1.3.1. Hegemon vs hegemonie

1.3.2. Superputere, putere potențială și hiperputere

1.3.3. Mari puteri, puteri mijlocii, puteri mici, puteri

regionale

1.4. Procesul de tranziție a puterii

1.5. Etape în evoluția centrelor de putere în perioada postbelică

1.5.1. Epoca bipolară a puterii economice

1.5.2. Epoca unipolară a puterii economice

1.5.3. Ecpoca multipolară a puterii economice și

ascensiunea puterilor regionale

Capitolul II. China – pol de putere economică

2.1. Introducere

2.2. Rolul Chinei la nivel global

2.2.1. Analiza evoluției economice a Chinei și a factorilor

săi determinanți după anul 1979

2.2.2. Rolul reformelor economice în procesul de creștere

economică a Chinei

2.2.3. Analiza cantitativă a performanțelor economice ale

Chinei comparativ cu statele G7

2.3. Sustenabilitatea modelului chinez de creștere economică

2.3.1. Recenta criză globală și „Noul Normal”

2.3.2. Provocările „triplelor dezechilibre”

4

2.3.3. Impactul devalorizării yuanului asupra creșterii

economice a Chinei

Capitolul III. Analiza calitativă a competitivității globale a

Chinei în raport cu SUA și Japonia

3.1. Conceptul de competitivitate

3.2. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în perioada

2000-2015

3.2.1. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în

perioada 2000-2005

3.2.2. Evoluția competitivității Chinei, SUA și Japoniei în

perioada 2006-2015

Capitolul IV. Analiza econometrică a puterii economice a

Chinei și construcția Indicatorului Compozit al Puterii

Economice (IcPE)

4.1. Conturarea cadrului teoretic

4.1.1. Perspective teoretice privind creșterea economică

4.1.2. Modele de creștere economică. Particularitățile

modelului chinez

4.2. Selectarea datelor

4.3. Alegerea indicatorilor ce intră în structura IcPE

4.4. Standardizarea indicatorilor selectați pentru a fi introduși în

componența IcPE

4.5. Calcularea ponderilor indicatorilor ce intră în componența

IcPE

4.6. Calculul Indicatorului Compozit al Puterii Economice

4.7. Analize și interpretări bazate pe IcPE

Concluzii finale și contribuții personale

Bibliografie

ANEXE

5

Introducere

Tema abordată, problematica și motivația cercetării

Ierarhizarea centrelor de putere la nivel global suscită un

interes deosebit din partea cercetătorilor în științele sociale, ce s-a

accentuat în ultimii ani, ca urmare a globalizării economiei, a

creșterii influenței actorilor non-statali, a afirmării puterilor

emergente și a transferului de bogăție dinspre Occident spre Orient.

Poziția Chinei în ierarhia actuală a centrelor de putere

reprezintă o oportunitate de cercetare nu doar a creșterii economice,

ci și a modului în care această țară trebuie să acționeze în continuare,

pentru a asigura echilibrarea economiei sale și stabilitatea în

contextul economic global. Preocupările în această direcție s-au

intensificat în a doua jumătate a anului 2015, ca urmare a căderii

bursei și ca necesitate de evitare a propagării efectelor negative

asupra celorlați actori globali. Interesul pentru acest subiect nu

aparține doar cercetătorilor, ci și mass-mediei și factorilor de decizie

la nivel național și internațional.

Motivația alegerii acestei teme are în vedere mai multe

aspecte.

În primul rând, statutul actual al Chinei se datorează unui

model de creștere economică unic din punctul de vedere al

mecanismului de funcționare și al rezultatelor, ce îmbină

6

caracteristicile economiei de piață cu cele ale economiei planificate.

Importanța rezultatelor aplicării acestui model reiese din faptul că, în

ciuda disparităților și a problemelor interne cu care se confruntă,

China a dobândit statutul de pol de putere economică, influențând în

mod direct și semnificativ evoluția întregii economii.

În al doilea rând, cercetarea are drept obiect de studiu un

fenomen de actualitate, acela al reconfigurării ordinii economice la

nivel internațional, ca urmare a trecerii de la o lume bipolară

(dominată de SUA și URSS) la o lume unipolară (în care SUA a

deținut statutul de superputere) și, ulterior, la o lume multipolară,

caracterizată de ascensiunea unor noi economii, concomitent cu

declinul relativ al puterilor tradiționale.

În al treilea rând, identificarea poziției pe care China o ocupă

în ierarhia actuală a centrelor de putere nu este un rezultat stabil în

timp, ci variază de la un an la altul, în funcție de ritmul creșterii sale

economice, de conjunctura economică globală și de evoluția

celorlalte centre de putere.

Nu în ultimul rând, încercarea de a argumenta statutul de pol

de putere economică atribuit Chinei se dorește a fi un răspuns pentru

ipotezele formulate cu precădere în ultimii ani, potrivit cărora

ascensiunea acesteia și declinul relativ al Statelor Unite ar putea

restabili echilibrul de putere la nivel mondial, prin transferul acestuia

dinspre Atlantic spre Pacific.

7

Obiectivele proiectului de cercetare

Cercetarea are drept obiectiv principal argumentarea

atribuirii statutului de pol de putere economică, după trei decenii de

reforme și creștere economică susținută. În acest sens, se impune o

bună cunoaștere a literaturii de specialitate privind factorii care au

determinat această creștere și modul în care China a răspuns

provocărilor externe determinate de criza economico-financiară

internațională, a cauzelor încetinirii ritmului de creștere economică

din ultimul an, a celor mai recente provocări legate de căderea bursei

și devalorizarea yuanului și, nu în ultimul rând, a poziției Chinei în

ierarhia actuală a centrelor de putere.

Identificarea poziției Chinei în clasamentul mondial al

centrelor de putere implică existența unei baze de raportare. Astfel,

cercetarea va urmări să compare poziția Chinei cu cea a SUA

(considerată a fi singura superputere) și a celor mai reprezentative

puteri economice ale prezentului: Japonia, Germania, Franța, Marea

Britanie, Canada, Italia (G7).

Atingerea obiectivului principal al proiectului de cercetare

impune, totodată, îndeplinirea unor obiective secundare, după cum

urmează:

Definirea conceptului de putere și identificarea

elementelor asociate acestui concept, a factorilor

determinanți ai puterii și a etapelor în evoluția

8

centrelor de putere pe baza literaturii de specialitate

studiate;

Determinarea rolului Chinei la nivel global prin

ilustrarea tendințelor ce caracterizează scena

economică globală de la începutul secolului XXI și a

performanțelor economice ale acestei țări în ultimele

trei decenii, atât prin intermediul analizei calitative,

cât și cantitative;

Determinarea sustenabilității modelului chinez de

creștere economică prin analiza impactului recentei

crize economico-financiare globale asupra creșterii

economice a Chinei și descrierea conjuncturii „Noului

Normal”;

Identificarea principalelor modalități prin care China

își poate asigura reechilibrarea economiei atât pe

termen scurt, cât și pe termen lung;

Analiza impactului devalorizării yuanului asupra

creșterii economice a Chinei și obiectivele

internaționalizării yuanului chinez pe termen lung;

Analiza calitativă a competitivității globale a Chinei

în raport cu principalii poli de putere economică

(SUA și Japonia) pe baza Indicatorului

9

Competitivității Globale construit de World Economic

Forum;

Identificarea principalelor modele de creștere

economică și ilustrarea particluarităților modelului

chinez de creștere economică;

Analiza cantitativă a performanțelor economice ale

Chinei după anul 1979 pe baza indicatorilor

macroeconomici (PIB, formarea brută a capitalului,

exporturile și importurile de bunuri și servicii, rata

inflației, investițiile străine directe și cheltuielile cu

cercetarea-dezvoltarea);

Analiza econometrică a factorilor determinanți ai

performanței economice a Chinei și valorificarea

acesteia pentru construcția Indicatorului Compozit al

Puterii Economice;

Analiza comparativă a puterii economice a Chinei

comparativ cu statele G7 (SUA, Japonia, Germania,

Franța, Italia, Anglia și Canada) pe baza Indicatorului

Compozit al Puterii economice.

Odată îndeplinite, toate aceste obiective vor crea o imagine

de ansamblu privind situația actuală a economiei chineze, factorii săi

determinanți, limitativi, dar și direcțiile viitoare de cercetare.

Determinarea rolului actual al Chinei este cu atât mai importantă cu

10

cât problemele sale actuale, cum ar fi instabilitatea financiară, pot

afecta întregul circuit economic.

Structura cercetării

Din punctul de vedere al structurii, proiectul de cercetare este

alcătuit din patru capitole, ce ilustrează rezultatele unui demers

analitic, construit pe baza metodelor calitative și cantitative, în

scopul argumentării atribuirii statutului de pol de putere economică

acestei țări.

În introducere se motivează alegerea temei de cercetare, se

argumentează actualitatea acesteia și se stabilesc obiectivul principal

și obiectivele secundare ce stau la baza realizării acestui studiu.

Totodată, sunt explicate metodologia cercetării, semnificația

studiului, contribuția sperată la dezvoltarea domeniului de cercetare,

limitele și direcțiile viitoare ale cercetării.

Primul capitol – Considerații teoretice și metodologice

privind conceptul de putere – ilustrează rezultatele abordării teoretice

și metodologice a conceptului de putere, subliniind diferitele accepții

prezentate de către literatura de specialitate, identificând factorii

determinanți ai puterii și noțiunile teoretice asociate conceptului și

prezentând particularitățile fiecărei etape în evoluția centrelor de

putere. Specificațiile teoretice sunt completate și argumentate cu

exemple, subliniindu-se acele aspecte care explică ascensiunea fără

11

precedent a Chinei pe scena economică globală și rolul asumat în

decursul ultimelor trei decenii.

Pentru a explica dimensiunea și tipologia puterii la nivel

internațional, au fost prezentate două abordări diferite ale

conceptului, prima dintre ele bazându-se pe comportamente și

atitudini (abordarea comportamentalistă sau relațională), iar cea de-a

doua însumând toate resursele, tangibile sau abstracte, de care

dispune o țară (abordarea elementelor puterii naționale). La rândul

său, abordarea relațională sugerează existența a cel puțin două

elemente de putere, sfera puterii (numărul de actori implicați) și

domeniul puterii (tema implicată), între care se stabilesc legături de

cauzalitate. Abordarea bazată pe elementele puterii naționale permite

măsurarea și predictibilitatea puterii, transformând acest concept într-

un element concret.

În ceea ce privește factorii determinanți ai puterii unui stat,

consultarea literaturii de specialitate a permis gruparea acestora în

trei categorii principale: factorii naturali (teritoriul, geografia,

populația și resursele naturale), factorii sociali (performanțele

economice, tehnologice și informaționale, puterea politică și puterea

militară) și factorii spirituali (cultura, valorile și ideile unui popor).

Factorii din primele două categorii sunt considerați tangibili, iar cei

din a treia categorie sunt considerați intangibili, abstracți.

12

În încercarea de a stabili modul de distribuție a puterii la nivel

internațional, au fost identificate cele mai importante noțiuni

teoretice ce pot fi atribuite conceptului de putere, respectiv balanța

de putere, polaritatea, hegemonul și hegemonia, superputerea,

puterea potențială, hiperputerea, marile puteri, puterile regionale,

puterile mijlocii sau puterile mici. Explicarea acestor noțiuni a

permis clasificarea statelor în funcție de influența lor la nivel global

și formularea ipotezei principale a acestui studiu, potrivit căreia

China este un nou pol de putere economică.

Nu în ultimul rând, partea alocată analizei descriptive a

etapelor în dezvoltarea centrelor de putere înfățișează modul de

distribuție a puterii la nivel global după cel de-Al Doilea Război

Mondial, ilustrând tranziția de la un sistem internațional cu o

structură bipolară (dominat SUA și URSS) la un sistem unipolar

(supremația Statelor Unite) și, ulterior, multipolar. Părerile privind

structura sistemului internațional de la începutul secolului XXI sunt

împărțite. Astfel, în timp ce susținătorii multipolarității descriu o

structură ce reunește mai multe centre de putere (SUA, Uniunea

Europeană, China și Japonia) și puteri regionale (Brazilia, Rusia,

India), există adepți ai unipolarității, în viziunea cărora SUA rămâne

singura superputere, ce nu poate fi egalată de niciuna dintre celelalte

puteri.

13

Capitolul al doilea, intitulat China-pol de putere economică

urmărește să redea o imagine cât mai sugestivă a rolului pe care

China îl joacă atât la nivel regional, cât și global, îmbinând analiza

calitativă a performanțelor economice de după anul 1979 cu analiza

cantitativă a acestora. De asemenea, în această parte a studiului sunt

prezentate, sintetic, reformele economice ale Chinei și se explică

fenomenul de devalorizare a yuanului chinez, impactul acestui proces

asupra creșterii economice, dar și obiectivele stabilite odată cu luarea

deciziei de internaționalizare a yuanului.

Pentru a evidenția rolul Chinei la nivel global s-a realizat

analiza calitativă, critică a evoluției ponderii Chinei în PIB-ul global

începând cu anul implementării reformelor economice (1979) și până

în anul 2014, an pentru care au fost disponibile baze de date

complete.

Analiza cantitativă a performanțelor economice ale Chinei

realizată pe baza indicatorilor macroeconomici a urmărit, pe de o

parte ilustrarea evoluției indicatorilor selectați (PIB, PIB pe cap de

locuitor, exporturile și importurile de bunuri și servicii exprimate ca

pondere în PIB) pentru perioada 1990-2014 și, pe de altă parte,

prezentarea rezultatelor unei analize comparative a Chinei și a țărilor

din grupul G7, în scopul determinării poziției Chinei în ierarhia

actuală a centrelor de putere. Metodele de analiză pentru care s-a

14

optat sunt Analiza Componentelor Principale și Clasificarea

ierarhică.

Analiza comparativă a evoluției Produsului Intern Brut

ilustrează o creștere economică susținută pentru toate cele 8 țări luate

în studiu. Deși pe parcursul întregii perioade de timp analizate SUA

s-a remarcat prin cele mai mari valori ale PIB-ului, ratele de creștere

anuale ridicate ale Chinei au adus-o în fruntea clasamentului, reușind

să devanseze, în anul 2014, SUA.

În scopul raportării poziției Chinei la țările grupului G7

(SUA, Japonia, Germania, Anglia, Franța, Canada și Italia), al

evidențierii asemănărilor și deosebirilor dintre țări și al grupării

statelor în funcție de caracteristicile lor economice, analiza

componentelor principale a operat cu următoarele variabile: PIB,

formarea brută a capitalului, exporturile de bunuri și servicii (% din

PIB), importurile de bunuri și servicii (% din PIB), rata inflației (%),

cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea (% din PIB) și investițiile

străine directe. Din punctul de vedere al variabilelor studiate și al

gradului de omogenitate, rezultatele analizei componentelor

principale permit gruparea Germaniei, Franței, Angliei și Italiei și

ilustrează poziția distinctă a Chinei, SUA și Japoniei.

În ceea ce privește sustenabilitatea modelului chinez de

creștere economică, au fost analizate și descrise impactul recentei

crize globale asupra creșterii acestei economii și conjunctura „Noului

15

Normal”, provocările „triplelor dezechilibre” (reechilibrarea

economiei prin încurajarea consumului intern, transformările

structurale și dezvoltarea durabilă), rolul reformelor în procesul de

creștere economică și impactul devalorizării yuanului asupra creșterii

economice viitoare.

Cel de-al treilea capitol, Analiza calitativă a competitivității

globale a Chinei în raport cu SUA și Japonia evidențiază cei mai

importanți factori care au contribuit la creșterea competitivității

globale a Chinei, prin raportarea la SUA și Japonia. Analiza realizată

în acest capitol este de tip calitativ și valorifică unul dintre cele mai

complexe instrumente utilizate de către factorii de decizie de la nivel

național și internațional – Indicatorul Competitivității Globale. Acest

indicator prezintă, într-o manieră holistică, două abordări diferite ale

conceptului de competitivitate: abordarea macroeconomică,

dezvoltată de Xavier Sala-i-Martin și Elsa V. Artadi și abordarea

microeconomică, dezvoltată de Michael Porter.

Opțiunea pentru analiza calitativă a performanței economice a

Chinei pe baza Indicatorului Competitivității Globale este

argumentată de faptul că acest indicator construit de Forumul World

Economic explică cel mai bine fundamentele creșterii sale

economice și permite formularea unor ipoteze privind evoluțiile sale

viitoare. Totodată, analiza Indicatorului Competitivității Globale este

justificată de necesitatea identificării aspectelor care au transformat

16

China într-un actor al scenei economice globale, în ciuda

problemelor interne cu care se confruntă această țară.

De asemenea, analiza realizată în această parte a studiului a

urmărit să redea, într-o manieră coerentă și concisă, poziția Chinei în

ierarhia principalelor centre de putere ale secolului XXI. În acest

sens, a fost evidențiată atât poziția Chinei la nivel global, cât și în

cadrul unui clasament restrâns, alcătuit din principalele centre de

putere de la nivel global, SUA și Japonia. Au fost valorificate cele

mai recente date disponibile, publicate în ultimul Raport al

Forumului World Economic în data de 30 septembrie 2015.

Perioada de timp luată în studiu este cuprinsă între anii 2000

și 2015. Existența celor două abordări amintite anterior și apariția

celei de-a treia, care le înglobează pe primele două, motivează

decizia de a fragmenta intervalul de timp în două perioade (2000-

2005 și 2006-2015). Astfel, rezultatele primelor două abordări

aferente perioadei de timp 2000-2005 sunt ilustrate prin intermediul

Indicatorului Creșterii Competitivității (ICC-abordarea

macroeconomică) și al Indicatorului Competitivității Curente (ICCr-

abordarea microeconomică), iar pentru perioada 2006-2015, evoluția

competitivității este analizată prin prisma Indicatorului

Competitivității Globale.

Pe ansamblu, analiza competitivității globale a Chinei

comparativ cu SUA și Japonia în perioada 2001-2015 sugerează o

17

evoluție pozitivă a Chinei și Japoniei și un regres pentru Statele

Unite ale Americii, care a fost lider mondial până în anul 2008, dar a

coborât pe poziția a treia în anul 2015.

Pe componente, analiza competitivității globale evidențiază

că, dintre cele trei state analizate, China este lider din punctul de

vedere al stabilității macroeconomice și al dimensiunii pieței, Japonia

este cea mai competitivă țară dintre cele trei analizate în ceea ce

privește eficiența și calitatea guvernării, educația, gradul de

sofisticare al mediului de afaceri și gradul de inovare, iar SUA este

cea mai competitivă țară din punctul de vedere al calității educației

superioare și al pregătirii profesionale.

Capitolul al patrulea, Analiza econometrică a puterii

economice a Chinei și construcția Indicatorului Compozit al Puterii

Economice urmărește să identifice și să explice care sunt cei mai

importanți factori care au contribuit la creșterea puterii economice a

Chinei și a statelor G7 (SUA, Japonia, Canada, Germania, Franța,

Marea Britanie, Italia). Pentru construirea Indicatorului Compozit al

Puterii Economice (IcPE) au fost selectați, inițial, 31 de indicatori.

Aceștia reprezintă o parte din indicatorii ce intră în structura

Indicatorului Competitivității Globale realizat de economiștii

Forumului World Economic (structură detaliată în capitolul al

treilea). Ulterior, după parcurgerea tuturor etapelor impuse de

metodologia construcției unui astfel de indicator, au fost valorificați

18

13 indicatori: numărul de articole științifice publicate într-un an

(Art), căile ferate (CF), cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea

(ChCD), economisirea brută (Econ), exporturile de bunuri și servicii

(ExBS), exporturile de tehnologii înalte (ExHT), importurile de

bunuri și servicii (ImBS), investițiile străine directe (ISD), rezervele

valutare și aurul (Rez), rata șomajului (Rso), speranța de viață la

naștere (Sper), stabilitatea politică (StP_EST) și numărul

utilizatorilor de internet (Unet).

Rezultatele obținute în urma construcției și interpretării

Indicatorului Compozit al Puterii Economice ilustrează faptul că, în

ierarhia actuală a centrelor de putere, China ocupă prima poziție nu

doar din punctul de vedere al PIB-ului, ci și al puterii economice.

Analiza dinamicii Indicatorului Compozit al Puterii Economice în

perioada 1997-2014 pentru cele 8 state luate în studiu evidențiază

evoluția spectaculoasă a Chinei, ce a ajuns de pe ultima poziție

deținută în anul 1998 pe prima poziție în anul 2010, devenind lider

mondial.

Totodată, IcPE a permis construirea unui indice al creșterii

puterii economice, înlocuind Produsul Intern Brut cu Indicatorul

Compozit al Puterii Economice și înlesnind calcularea ratelor de

creștere a puterii economice. Rezultatele obținute sugerează că, în

perioada 1997-2014, China a înregistrat cele mai puține valori

negative ale creșterii economice și că, dintre toate statele luate în

19

studiu, a fost cel mai puțin afectată de recenta criză economico-

financiară.

Concluziile sintetizează cele mai importante rezultate

obținute în urma analizelor calitative și cantitative întreprinse și pot

constitui, la rândul lor, premise ale unor noi cercetări, contribuind,

astfel, la extinderea sferei de cercetare a temei alese.

Metodologia cercetării

Prima fază a demersului științific a constat în documentarea

privind posibilitățile de abordare a acestei teme. Ulterior, după

consultarea unui număr mare de articole de specialitate și rapoarte

ale organizațiilor internaționale, s-a optat pentru îmbinarea a două

tipuri de analiză, calitativă și cantitativă.

Primul capitol are un caracter descriptiv, analitic, ilustrând

diferitele accepții ale conceptului de putere, ale elementelor

relaționate acestui concept, ale factorilor determinanți ai puterii și ale

caracteristicilor sistemului economic internațional din fiecare etapă

(bipolară, unipolară sau multipolară).

Cel de-al doilea capitol îmbină analiza calitativă cu cea

cantitativă. Analiza empirică are scopul de a reda performanțele

economice ale Chinei comparativ cu statele G7, prin aplicarea

metodelor ACP (Analiza Componentelor Principale) și Clasificarea

ierarhică. Cea de-a doua metodă permite gruparea țărilor analizate în

funcție de caracteristici similare ale indicatorilor macroeconomici și,

20

de asemenea, confirmă gruparea țărilor sugerată prin Analiza

Componentelor Principale. Datele utilizate în scopul realizării acestei

analize cantitative au fost preluate din bazele de date internaționale

ale Băncii Mondiale. Perioada de timp pentru care s-au cules datele

este cuprinsă între anii 1990-2014, iar frecvența lor este anuală.

Programul informatic utilizat este SPSS.

În capitolul al treilea s-a realizat o analiză exclusiv calitativă,

ce a evidențiat manifestarea unor evenimente, fenomene sau evoluții

în spațiu și timp. Fundamentul acestei analize este reprezentat de

Indicatorul Competitivității Globale, în structura căruia se regăsesc

cei mai importanți factori determinanți ai creșterii competitivității

unei țări și care sunt grupați, la rândul lor, în 12 piloane. Analiza

calitativă a permis observarea poziției Chinei nu doar din punctul de

vedere al competitivității globale, ci și detaliat, pe componente.

Ultimul capitol ilustrează latura aplicativă a proiectului de

cercetare, utilizând indicatori statistici pentru construirea unui

Indicator Compozit al Puterii Economice care să argumenteze

încadrarea Chinei în rândul polilor de putere economică de la nivel

global. Acest indicator este calculat în urma ponderării celor 13

indicatori ce intră în componența sa. Perioada de timp analizată este

cuprinsă între anii 1997 și 2014, iar datele sunt preluate de pe pagina

oficială a Băncii Mondiale. Criteriile ce au stat la baza alegerii

21

variabilelor utilizate în construcția IcPE sunt explicate și detaliate în

partea introductivă a acestui capitol.

Semnificația studiului și contribuția sperată la dezvoltarea

domeniului de cercetare

Interesul pentru studierea performanțelor economice ale

Chinei s-a accentuat în ultimii ani, odată cu redefinirea rolului său în

noua configurație mondială și cu posibilitatea acesteia de a

contrabalansa economia Statelor Unite. În acest sens, au fost realizate

numeroase analize empirice, prin care s-a încercat evidențierea

caracteristicilor economiei chineze comparativ cu cea a Statelor

Unite, cu atât mai mult cu cât cele două puteri concurează pentru

ocuparea poziției întâi din punctul de vedere al Produsului Intern

Brut.

Importanța acestei cercetări derivă din modul de abordare a

temei alese. Astfel, sunt depășite limitele impuse de valorificarea

unui singur criteriu de clasificare – Produsul Intern Brut, analiza

calitativă fiind extinsă prin apelarea la indicatori cu structură

complexă, ce iau în considerare toți factorii determinanți sau

limitativi ai unei economii.

Rezultatele analizei empirice a puterii economice a Chinei

comparativ cu SUA, Japonia, Anglia, Franța, Germania, Italia sau

Canada confirmă faptul că atribuirea statutului de actor economic

22

global este justificată, cu atât mai mult cu cât modul de afirmare a

Chinei pe scena vieții economice mondiale diferă semnificativ de al

celorlalte state. Astfel, în timp ce marile puteri au reușit să se impună

prin forță și conflict, China a reușit să devină un competitor veritabil

prin promovarea valorilor confucianiste ale muncii, încrederii și

respectului și prin apărarea culturii multimilenare.

Privită în ansamblu, cercetarea poate oferi specialiștilor din

domeniile științelor economice, politice, ale diplomației și securității

naționale, ale geopoliticii și geostrategiei, precum și organizațiilor

internaționale un instrument de cunoaștere a tendințelor ce

caracterizează noua arhitectură a sistemului economic internațional.

Limitele cercetării

Asemenea oricărui tip de cercetare, în realizarea acestui

studiu s-au identificat o serie de limitări inerente, ce pot fi grupate în

două categorii: limite ale analizei teoretice și limite ale analizei

empirice. În ceea ce privește limitările de natură teoretică, acestea au

constat în dificultatea de a accede la surse de documentare complete,

fie ca urmare a restricționării accesului, fie impunându-se

achiziționarea lor. Limitările de natură empirică se referă la

disponibilitatea datelor pe termen lung, existând lacune pentru

anumiți indicatori sau pentru anumiți ani și fiind necesară fie

renunțarea la valorificarea acestora, fie la înlocuirea lor în baza de

23

date. Acestor limitări se adaugă gradul de subiectivism al autorului,

precum și nivelul său cultural și științific.

Cu toate acestea, efectele acestor limitări asupra concluziilor

desprinse din analizele efectuate nu sunt semnificative.

Direcțiile viitoare ale cercetării

Având în vedere actualitatea și complexitatea subiectului

privind rolul Chinei pe scena economică globală, dar și modificările

economice pe care această țară le-a înregistrat în ultima perioadă, s-

au impus delimitarea ariei de cercetare și selectarea celor mai

semnificative aspecte care să argumenteze atribuirea statutului de pol

de putere economică. Astfel, studiul realizat devine un punct de

plecare pentru cercetările viitoare, ce vor pune accentul pe

determinarea impactului încetinirii creșterii economice a Chinei din

ultimii ani asupra sistemului economic global, pe identificarea

factorilor ce vor asigura sustenabilitatea creșterii viitoare a

economiei chineze (dezvoltarea conceptului de green growth), pe

efectele internaționalizării yuanului și pe soluționarea problemelor de

mediu cu care această țară se confruntă.

Îndeplinirea acestor obiective implică realizarea unor analize

complexe, ce presupun extinderea cercetărilor calitative și empirice

prin integrarea altor domenii de activitate și prin construirea unor

24

instrumente sofisticate, cu grad mare de aplicabilitate, ce vor permite

realizarea de previziuni pe termen mediu și lung.

Totodată, cercetările viitoare vor urmări validarea și testarea

în timp a indicatorului construit în acest studiu (Indicatorul Compozit

al Puterii Economice) pentru a măsura puterea economică a Chinei

comparativ cu economiile grupului G7. Structura acestui indicator va

trebui verificată periodic și adaptată la schimbările ce vor caracteriza

economia mondială în următorii ani, fiind posibilă introducerea unor

indicatori noi sau eliminarea unora dintre cei deja utilizați. Nu în

ultimul rând, analizele viitoare bazate pe Indicatorul Compozit al

Puterii Economice (IcPE) vor urmări să ilustreze în ce măsură acest

instrument reușește să surprindă perioadele de boom și de criză

economică.

Concluzii și contribuții personale

Lucrarea intitulată China-un nou pol de putere economică

este rezultatul unui demers interdisciplinar ce îmbină noțiunile

teoretice ale științelor sociale, politicii și relațiilor internaționale cu

aspectele practice ale statisticii și econometriei. Studiul permite

conturarea imaginii unui actor ce joacă un rol din ce în ce mai

important pe scena vieții economice internaționale, evidențiind atât

premisele dezvoltării viitoare, cât și problemele pe care această țară

25

ar trebui să le soluționeze pentru a-și menține stabilitatea și

competitivitatea.

Rezultatele acestui studiu confirmă îndeplinirea obiectivelor

stabilite în partea introductivă. Astfel, în scopul argumentării

statutului de pol de putere economică atribuit Chinei după trei

decenii de reforme și creștere economică susținută, demersul

științific a debutat cu prezentarea opiniilor diferite și adesea

contradictorii ale economiștilor, cercetătorilor și oamenilor de știință

preocupați de noua structură a sistemului economic internațional de

la începutul secolului XXI. În urma consultării literaturii de

specialitate relevante, în concordanță cu titlul proiectului de

cercetare, s-a remarcat contribuția profesorului de științe politice al

Universității Naționale din Singapore Kishore Mahbubani la

dezvoltarea modelului tripolar al sistemului internațional alcătuit din

SUA, Uniunea Europeană și Japonia (promovat de Zbigniew

Brzezinski, Kenichi Ohmae sau Hirst și Thompson), definind o lume

alcătuită din patru poli, în care India se alătură Statelor Unite,

Uniunii Europene și Chinei. Această idee a stat la baza formulării

ipotezei generale a studiului, potrivit căreia China este un pol de

putere economică ce se alătură puterilor deja recunoscute (SUA,

Uniunea Europeană sau Japonia).

Îndeplinirea obiectivului principal al acestei cercetări a fost

posibilă ca urmare a atingerii obiectivelor secundare formulate în

26

partea introductivă. La rândul lor, acestea din urmă au fost

îndeplinite în urma aplicării mai multor metode de analiză, fie

exclusiv calitative (capitolele 1 și 3), fie îmbinate cu analizele

empirice (capitolele 2 și 4).

Ideile ce se desprind din primul capitol al acestei cercetări se

referă la evoluția sistemului internațional de la o structură bipolară,

dominată de SUA și URSS la o structură unipolară, în care SUA era

singura superputere și apoi la o structură multipolară, datorată

ascensiunii noilor puteri (BRICS). Totuși, opiniile privind această

structură sunt împărțite și adesea contradictorii. Astfel, în timp ce

susținătorii teoriei lumii multipolare descriu un sistem internațional

alcătuit din mai multe centre de putere (SUA, Uniunea Europeana,

Japonia și China) și puteri regionale în curs de afirmare (Brazilia,

Rusia și India), susținătorii teoriei lumii unipolare consideră SUA

drept singura superputere la nivel global, ce nu poate fi egalată de

niciun alt stat, nici din punct de vedere economic, nici politic, nici

militar. Numitorul comun al tuturor abordărilor este reprezentat de

recunoașterea caracterului alternativ al puterii, aceasta manifestându-

se fie la nivelul statelor națiune (din punct de vedere militar și

economic), fie la nivelul actorilor non-statali. Opinia personală

privind structura actuală a sistemului internațional și rolul Chinei pe

scena economică globală înclină spre teoria multipolarității. Altfel

spus, deși considerăm că SUA nu va putea fi devansată, în viitorul

27

apropiat, de nicio altă economie, indiferent de ritmul său de

dezvoltare, nu putem neglija importanța crescândă a celorlalte puteri

afirmate în perioada postbelică. Astfel, considerăm justificată

atribuirea statului de pol de putere economică Japoniei, Uniunii

Europene și Chinei, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a reușit

să devanseze, din punctul de vedere al PIB-ului, Statele Unite. Cu

toate acestea, împărtășim neîncrederea legată de posibilitatea Chinei

de a devansa, din toate punctele de vedere (nu doar economic, ci și

politic și militar) Statele Unite și de a restabili echilibrul de putere la

nivel global, cu atât mai mult cu cât problemele majore cu care se

confruntă această țară (dezechilibrele interne, ecarturile dintre

veniturile celor mai bogate și celor mai sărace provincii, fragilitatea

sistemului financiar-bancar, problemele sociale, deficitul bugetar,

problemele legate de orientarea strategică, sistemul său politic –

partid unic, stat autoritar, etc.) sunt departe de a fi rezolvate. Pentru a

deveni o superputere, China va trebui să își clădească un stat cu

adevărat puternic, modern, care să asigure desăvârșirea reformelor

economice, să gestioneze eficient problemele de natură socială și să

valorifice eficient potențialul țării.

Îmbinarea analizei calitative cu analiza empirică din capitolul

al doilea a permis conturarea unei imagini privind rolul jucat de

China atât la nivel regional, cât și global. De asemenea, în capitolul

al doilea sunt explicate impactul devalorizării yuanului chinez asupra

28

creșterii economice a Chinei și oportunitățile generate de

internaționalizarea acestei monede în viitorul apropiat. Analiza

realizată în această parte a studiului ilustrează faptul că, dacă în anul

1979 contribuția Chinei la PIB-ul global era de numai 1.8%, în anul

2014 această pondere a atins valoarea de 16.57%, devansând Statele

Unite ale Americii (a căror pondere a fost de 16.02%).

Pe lângă Produsul Intern Brut, ponderea Chinei în exporturile

mondiale de bunuri și servicii reprezintă un alt indicator al influenței

acestei țări la nivel global. Astfel, dacă în anul 1979 China contribuia

cu 0.5% la exporturile mondiale de bunuri și servicii, în anul 2014

această pondere a crescut la 9.9%, China devenind cel mai mare

exportator. Pe lângă volumul exporturilor, structura acestora a

cunoscut modificări considerabile. Astfel, dacă la nivelul anilor 80

cea mai mare pondere în exporturile chineze revenea produselor

primare și produselor chimice (circa 55%), în anul 2014 cea mai

mare pondere a fost atribuită produselor manufacturate.

Un indicator important al performanței economice a Chinei îl

reprezintă nivelul veniturilor. Dacă la nivelul anului 1980 China era,

încă, o țară cu venituri mici (220.7 dolari/cap de locuitor), în anul

2014 această valoare a ajuns la 3862.9 dolari/cap de locuitor, datorită

urbanizării rapide și industrializării.

Pentru a ilustra evoluția economiei chineze din ultimele două

decenii s-a efectuat Analiza Componentelor Principale pentru anii

29

2000, 2014 și pentru perioada de timp 1993-2014. Rezultatele acestor

analize reflectă faptul că, atât în anul 2000 cât și în anul 2014 China

se caracterizează prin cele mai mari rate ale creșterii PIB și prin

valori ridicate ale FBC. Diferența dintre cei doi ani este dată de

investițiile străine directe, care au înregistrat valori mai ridicate în

anul 2014. În perioada 1993-1995, China se caracteriza printr-un

nivel ridicat al creșterii economice, conturat pe fondul unui mediu

macroeconomic supus presiunilor inflaționiste. În perioada 2004-

2007, importurile și exporturile de bunuri și servicii au înregistrat

cele mai mari ponderi în PIB. Investițiile străine directe au început să

crească în perioada 2010-2011, semn al depășirii recesiunii cauzate

de criza economico-financiară internațională.

Clasificarea ierarhică realizată pentru anul 2000 sugerează că

există două grupuri omogene de țări, caracterizate printr-un nivel

ridicat al investițiilor străine directe și prin rate ridicate ale inflației.

Primul grup este alcătuit din Anglia și Italia, iar cel de-al doilea grup

este alcătuit din Franța și Germania. China, SUA, Canada și Japonia

înregistrează valori extreme ale indicatorilor economici utilizați în

analiză, deci nu pot fi considerate grup omogen. Astfel, în timp ce

China înregistra cele mai mari valori ale ratei de creștere a PIB și ale

formării brute a capitalului, Japonia și SUA investeau cel mai mult în

cercetare și dezvoltare, iar Canada avea cea mai mare pondere a

importurilor și exporturilor în PIB. Pentru anul 2014, clasificarea

30

ierarhică ilustrează existența unui grup omogen alcătuit din Franța,

Canada, Italia, Anglia. China, SUA, Japonia și Germania reprezintă

unități statistice cu valori extreme ale variabilelor. La nivelul anului

2014, Germania a înregistrat cele mai mari valori ale exporturilor și

importurilor de bunuri și servicii, cea mai mică rată a inflației și un

nivel redus cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea. China a înregistrat

cele mai mari valori pentru PIB, formarea brută a capitalului și

investițiile străine directe. SUA și Japonia se evidențiază, din nou,

prin nivelurile ridicate ale cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea.

În ceea ce privește situația yuanului chinez, întrucât acesta nu

este supraevaluat, China va urmări să evite devalorizarea acestuia în

mod semnificativ și să mențină ratele de schimb stabile, astfel încât

să poată promova, în continuare, comerțul transfrontalier și

investițiile străine directe. China nu are niciun motiv să-și dorească

să conteste hegemonia dolarului american, atât timp cât exportatorii,

importatorii și investitorii străini preferă un curs de schimb stabil.

Mai mult, pentru poporul chinez este important ca yuanul să își

mențină puterea de cumpărare, atât pe plan intern, cât și

internațional. Devalorizarea bruscă a yuanului ar avea un impact

negativ asupra încrederii în moneda națională, dar și asupra

economiei. Chiar dacă în decursul anului 2015 yuanul a fost

devalorizat în raport cu dolarul american, acesta a fost apreciat în

raport cu celelalte valute. În ceea ce privește viitorul yuanului chinez,

31

vor exista, probabil, mici fluctuații ale cursului de schimb, însă nu

deprecieri sau reevaluări semnificative.

Prin internaționalizare, yuanul chinez ar putea deveni moneda

preferată în tranzacțiile dintre economiile terțe (îndeosebi cele care

prezintă un excedent comercial în raport cu China) și ar putea fi

utilizat drept unitate de cont pentru creditele transfrontaliere sau

pentru conturile de capital convertibile în timp. Nu în ultimul rând,

internaționalizarea yuanului ar permite obținerea de câștiguri

suplimentare din taxele pentru dreptul de a bate monedă. Deși

beneficiul real al transformării yuanului chinez într-o monedă

internațională de rezervă nu este mare din punct de vedere economic,

din punct de vedere psihologic conferă Chinei un ascendent moral,

determinându-i creșterea stimei de sine. Menținerea încrederii în

yuan reprezintă, așadar, unul dintre cele mai importante obiective ale

politicii monetare chineze.

Analiza calitativă a competitivității globale aChinei în raport

cu SUA și Japonia pentru perioada 2001-2015 realizată în capitolul

al treilea înfățișează declinul relativ al Statelor Unite ale Americii și

coborârarea acesteia de pe prima poziție deținută până în anul 2008

pe poziția a treia în anul 2015 și evoluția pozitivă a Chinei și

Japoniei. Astfel, China a urcat de pe poziția 39 deținută în anul 2001

pe poziția 28 în anul 2015, iar Japonia a urcat 14 locuri, ajungând de

pe poziția 20 în anul 2001 pe poziția 6 în anul 2015.

32

Pe componente, analiza competitivității reflectă faptul că,

dintre cele trei țări analizate, China este lider din punctul de vedere al

stabilității macroeconomice (locul 8 în clasamentul global în anul

2015, față de locul 96 ocupat de SUA și locul 121 ocupat de Japonia)

și al dimensiunii pieței (în anul 2015 China ocupă locul 1, SUA locul

al doilea, iar Japonia locul al patrulea, fiind devansată de India).

Deși pentru cele mai multe dintre domeniile cu care operează

Indicatorul Competitivității Globale China a înregistrat un progres,

această țară se confruntă, în continuare, cu probleme ce pot amenința

dezvoltarea viitoare a economiei chineze: protejarea dreptului de

proprietate intelectuală, fiabilitatea serviciilor de poliție, calitatea

educației primare, înscrierea în învățământul primar, nivelul

cercetării și al training-ului, calitatea managementului din școli,

gradul de pregătire profesională sau capacitatea de inovare.

În ceea ce privește perspectivele de creștere ale economiei

chineze s-a remarcat faptul că, pentru a putea parcurge procesul de

tranziție de la o economie bazată pe producție la o economie bazată

pe inovare, China trebuie să pună accentul pe creșterea gradului de

absorbție a tehnologiei, pe cultivarea și atragerea talentelor și pe

creșterea eficienței și calității mediului instituțional.

Rezultatele analizei empirice realizate în capitolul al patrulea

sugerează că principalii factori care au contribuit la creșterea puterii

economice a Chinei și a statelor G7 au fost inovarea (cuantificată

33

prin numărul de articole științifice publicate într-un an, cheltuielile

cu cercetarea și dezvoltarea și exporturile de tehnologii înalte),

infrastructura feroviară (căile ferate), stabilitatea macroeconomică

(economisirea brută, exporturile de bunuri și servicii, importurile de

bunuri și servicii, investițiile străine directe, rezervele valutare și

aurul, rata șomajului), eficiența pieței muncii (speranța de viață la

naștere), stabilitatea politică și infrastructura informațiilor și

comunicațiilor (numărul utilizatorilor de internet). Alegerea acestor

indicatori a fost rezultatul unei selecții riguroase, bazată pe

respectarea mai multor criterii.

De asemenea, analiza și interpretarea Indicatorului Compozit

al Puterii Economice construit pe baza indicatorilor menționați

anterior sugerează că, dintre toate cele 8 state analizate, începând cu

anul 2010 China devine lider mondial, surclasând Statele Unite ale

Americii. Importanța acestui indicator reiese tocmai din faptul că

justifică alinierea Chinei în rândul polilor de putere economică de la

nivel global, nu doar din punctul de vedere al PIB-ului, ci luând în

considerare cei mai importanți factori determinanți ai puterii

economice și devenind un instrument complex, ce va putea fi

valorificat și pentru cercetările viitoare.

Contribuțiile autorului se referă atât partea teoretică a

studiului propus, cât și la partea empirică. La nivel teoretic, demersul

34

științific întreprins a urmărit dobândirea cunoștințelor referitoare la

domeniul de cercetare ales, concretizate în următoarele direcții:

- prezentarea detaliată a abordărilor conceptuale ale noțiunii de

putere, a tipologiei puterii, a factorilor săi determinanți și a

elementelor asociate acestui concept, în contextul relațiilor

internaționale;

- sintetizarea teoriilor privind repartiția puterii la nivel global;

- analiza critică a etapelor în dezvoltarea centrelor de putere din

perioada postbelică;

- explicarea rolului Chinei pe scena economică globală la

începutul secolului XXI;

- identificarea particularităților modelului chinez de creștere

economică și analiza calitativă a evoluției economice a Chinei și

a factorilor săi determinanți în ultimele trei decenii;

- analiza sustenabilității modelului chinez de creștere economică

și evidențierea impactului ultimei crize globale, a triplelor

dezechilibre și a devalorizării yuanului asupra creșterii

economice a Chinei;

- prezentarea rezultatelor analizei calitative a competitivității

globale a Chinei comparativ cu SUA și Japonia.

La nivel empiric, contribuțiile personale sunt concretizate în:

- identificarea factorilor determinanți ai creșterii economice a

Chinei comparativ cu statele din grupul G7 pe baza Analizei

35

Componentelor Principale și a Clasificării ierarhice și

ierarhizarea acestora în funcție de rezultatele obținute;

- determinarea contribuției factorilor endogeni, exogeni și endo-

exogeni la creșterea economică a Chinei (46.2%, 15.3%,

respectiv 38.5%);

- determinarea contribuției factorilor primari, a factorilor de

creștere a eficienței și a factorilor determinanți ai gradului de

inovare la creșterea competitivității Chinei (61.5%, 23.1%,

respectiv 15.4%);

- construirea Indicatorului Compozit al Puterii Economice (IcPE)

și utilizarea sa în analiza puterii economice a Chinei comparativ

cu statele G7 (pentru perioada 1997-2014);

- construirea Indicelui Creșterii Puterii Economice (ICPE) după

modelul IcPE.

Indicatorul Compozit al Puterii Economice rămâne cel mai

important rezultat al acestei cercetări, contribuind la validarea

ipotezei generale a studiului, potrivit căreia China este un nou pol

de putere economică.

36

Bibliografie

Cărți

1. Art, Robert, (2003), A Grand Strategy for America, Cornell

University Press.

2. Brzezinski, Zbigniew, (2005), Marea dilemă: a domina sau a

conduce, Ed. Scripta, București.

3. Châtelet, F., Pisier, E., (1994), Concepțiile politice ale secolului

XX, Ed. Humanitas, București.

4. Christensen, Wendy, (2009), Empire of Ancient Egipt, United

States: Infobase Publishing.

5. Dahl, A.R., (1961), Who Governs: Democracy and Power in an

American City, Yale University Press, Hew Haven, CT.

6. Englund, Steven (2005), Napoleon: A Political Life, Harvard

University Press.

7. Gaventa, John, (2007), Levels, Spaces and Forms of Power:

Analysing Opportunities for Change, în Berenskoetter, F.,

Williams, M.J., Power in World politics, London: Routledge.

8. Foucault, Michel, (1975), Surveiller et punir. Naissance de la

prison, Ed. Gallimard, Paris.

9. Hirst, P., Thompson, G., (2002), Globalizarea sub semnul

întrebării, Ed. Trei, București

10. Ignat, I., Pralea, S., (2013), Economie Mondială, Ed. Sedcom

Libris, Iași.

37

11. Keynes, J.M., (2009), Teoria generală a ocupării forței de

muncă, a dobânzii și a banilor, Ed. Publica, București.

12. Mahbubani, K., (2008), The New Asian Hemisphere: The

Irresistible Shift of Global Power to the East, New York, Public

Affairs.

13. Marx, Karl, (1845), The German Ideology, ElecBook Classics,

London.

14. Nye, J.S. Jr., (2012), Viitorul puterii, Ed. Polirom, București.

15. O’Brien, (2002), The Pax Britannica and American Hegemony:

Precedent, Antecedent or Just Another History, Oxford

University Press.

16. Ohmae, Kenichi, (1985), Triad Power. The Coming Shape of

Global Competition, Free Press.

17. Popescu, Cristian, (2016), Putere și globalizare. Volumul 1.

Evoluția centrelor de putere economică până la sfârșitul

secolului XX, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

18. Ricardo, David, (1937), The Principles of Political Economy and

Taxation”, London.

19. Robertson, Pat, (1998), Agenda Ordinii Mondiale, Ed. Alma Tip,

București.

20. Sadan, Elisheva, (1997), Empowernment and Community

Planning, Hakkibutz Hameuchad Publishers, Tel Aviv.

38

21. Strange, Susan (1997), State și piețe, Institutul European, p. 70,

în Ciochină, Iuliana, (2000), Marile puteri și forțe în economia

mondială, Ed. Independența Economică, Pitești.

22. Töffler, Alvin, (1995), Powershift. Puterea în mișcare, Ed. Antet,

București.

23. Wallerstein, I., (1993), Sistemul mondial modern, Vol. 1, Ed.

Meriadiane, București.

Studii și articole de specialitate

24. Acemoglu, D., Johnson, S., Robinson, J.A. (2005), „Institutions

as a Fundamental Cause of Long-Run Growth”, Handbook of

Economic Growth, Vol. 1A, Elsevier B.V., p. 389.

25. Barro, R., (1990), „Government Spending in a Simple Model of

Endogenous Growth”, Journal of Political Economy, Nr. 98, pp.

103-125.

26. Brzezinski, Z., Mearsheimer, J., (2005), “Clash of the Titans”,

Foreign Policy, Nr. 146, pp. 46-50.

27. Canrong, J., (2010), Presentation at the new Zealand Institute of

Internationa Affairs.

28. Dahl, A.R., (1957), “The Concept of Power”, Behavioral

Science, Vol. 2., Nr. 3, p. 201.

29. Engardio, Peter, (2005), „China is a Private-Sector Economy”,

Bloomberg Businessweek.

39

30. Fleisher, B., Li, H., Zhao, M. Q., (2010), „Human Capital,

Economic Growth, and Regional Inequality in China”, Journal of

Development Economics, Nr. 92, pp. 215-231.

31. Grevi, Giovanni, (2009), „The interpolar World: A New

Scenario”, Occasional Paper, European Union Institute for

Security Studies, Nr. 79, p. 5.

32. Huntington, S.P., (1999), „The lonely superpower”, Foreign

Affairs, Vol. 2, Nr. 78, pp. 35-49.

33. Ikenberry, John, (2002), „America’s Imperial Ambition”,

Foreign Affairs, Vol. 5, Nr. 81, pp. 50-53.

34. Krugman, P., (1996), “Making Sense of the Competitiveness

Debate, International Competitiveness”, Oxford Review of

Economic Policy, Vol. 12, Nr. 3, p. 18.

35. Lau, Lawrence, (2016), „Will the Renminbi Devalue?”, Institute

of Global Economics and Finance Working Papers, Nr. 46, p. 2.

36. Modelski, George, (1987), „Long Cycles of Global Politics and

the Nation-state”, Comparative Studies in Society and History,

Nr. 20, pp. 214-235.

37. Pritchett, L., (2001), „Where Has All the Education Gone”,

World Bank Economic Review, Nr. 15, pp. 367–391.

38. Ricardo, D., (1817), On The Principles of Political Economy and

Taxation, 1 Ed., London: John Murray, accesat pe Google Books,

p. 50.

40

39. Solow, R., (1956), „A contribution to the Theory of Economic

Growth”, Quarterly Journal of Economics, pp. 65-94.

40. The Global Competitiveness Report 2001-2002, World Economic

Forum.

41. Worthstorne, Peregrine, (1991), „The Bush Doctrine”, The

Sunday Telegraph.

42. Zhang, J., Wan, G., Jin, Y., (2007), „The Financial Deepening-

productivity Nexus in China: 1987–2001”, Journal of Chinese

Economic and Business Studies, Nr. 5, pp. 37-49.