nici nu ştiu dacă m-a iubitmi-a spus doar că nimic nu mai contează şi că singurătatea o scrijeleşte pe suflet

apoi a plecat...

mi-aş fi doritînainte să-i strig numelesă vorbesc cu Dumnezeu şi poate împreună să împletim luminaîn şuviţe subţiri să pot intra în întunericca într-un templuapoisă revin pe laviţa de lângă poartă săvorbim despre dimineţi nesfârşiteşi despre lucrurile rămase neterminatedar Dumnezeu a aţipit

mi-am dat seama că rugăciuneaajută doar atunci cândte reîntorci în tineşi suferi

ştiu că nu mai am timp săîmblânzesc moartea pitită sub scăriînsă ştiu că-n fiecare zidin durerea mea se va naşte o altă viaţă