Despre cusururi sau urciuniPovestea vorbii

Spun c-a fost odat un crai oarecareCe avea din fire un nas foarte mare;El i vedea bine cusurul ce-l are,Dar tot gndea cum c poate i s pare.Supuii i alii, carii ntrebase,C i ade bine l ncredinase.Cci cine-ndrznete la unul mai mareS-i spuie de fa cusurul ce-l are?Tot pe acea vreme -n acea cetateEra -o cocoan gheboas n spate,Ce o amgise lingii s creazC ea e n lume cea dintie raz,Cu poezii, versuri o ncorunase-a se ine zn o nfumurase.Aceasta se duse la craiul odat,Cu alt oarecine avnd judecat,i vznd c craiul hatr ei nu-i faceS vorbeasc-n parte-i dup cum i place,Prerumpnd cuvntul, zise cu mirare:- Va-a-ai de mine, ce nas ai mare!Pe craiul cu ast vorb l mpunse,Dar deocamdat nimic nu rspunse.Ea ns prndu-i c nu auzisentre alte vorbe iar i mai zise.Craiul i aceasta o-nghii cu noduri,Ea nu-nceta ns de a-i da iar boldurii mai zise iari: - Ce ciudat mi pare!N-am mai vzut nc astfel de nas mare!Se nspri craiul i zise: - Cocoan!tii c eti cu totul ciudat persoan!Ce mi tot spui mie c-mi e nasul marei nu-i vezi cocoaa ce-o pori n spinare?Cusurul ce mare nu i-l simi din spatei-l judeci p-al altui, el -e greutate.Plecnd ea s mearg i ieind n tind,Zise craiul iar, privind n oglind:- Nu a fost minciun ce a zis netineC greu se cunoate cineva pe sine!