Plumb George Bacovia

PlumbGeorge Bacovia

Ca miscare estetica, simbolismul reprezinta prima etapa a expresiei artistice catre modernism. Nascut din intentia de a nega romantismul si parnasianismul, devenite exagerate in lirismul lor, simbolismul se manifesta in Franta celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea.

Definita ca „arta de a simti”, poezia simbolista cultiva corespondentele, sugestia si simbolul. Prin versuri libere sunt sugerate stari sufletesti nedefinite, existand o predilectie pentru nevroza, melancolie, spleen.

In literatura romana, simbolismul s-a manifestat pe o perioada de patru decenii, incepand cu anul 1880, avandu-l ca reprezentant ilustru pe George Bacovia. El este creatorul unui univers liric original prin tematica si prin recuzita tipic simbolista a cadrului citadin, limitat, angoasant, dar mai ales prin limbajul poetic, considerat de unii critici fie un exemplu de extrema simplitate, fie artificial.

Dintre poeziile primului volum, „Plumb” ilustreaza caracteristicile simbolismului prin utilizarea de simboluri, prin tehnica sugestiei, prin muzicalitatea monotona a repetitiilor, prin culorile mohorate si prin dramatismul trairilor eului liric.

Tema poeziei este conditia poetului care nu se poate adapta unei societati meschine, artificiale, limitate, lipsite de aspiratii.

Din aceasta perspectiva, titlul este sugestiv. Intregul discurs liric se concentreaza in jurul cuvantului „plumb” (repetat de sase ori, in pozitii simetrice), care are o multipla forta de sugestie: culoarea sugereaza monotonia, plictisul, sonoritatea-caderea grea, surda, iar greutatea-apasarea sufleteasca. Determinant al concretului in patru situatii: „sicrie de plumb”, „flori de plumb”, „coroane de plumb”, „pe flori de plumb”, cuvantul dezvaluie o realitate masiv materiala, care-l copleseste pe poet. In doua cazuri, acest cuvant determina abstractul:”amorul meu de plumb”, „aripele de plumb”, conferind discursului liric sensurile unei meditatii profunde asupra conditiei umane.

Structura compozitionala a poeziei ilustreaza ipostaza artistului blestemat. Poezia este alcatuita din doua catrene si se remarca prin simetrie, iar strofele corespund celor doua planuri ale realitatii. Prima reprezinta realitatea exterioara, decorul artificial si mortuar, tipic simbolist („flori de plumb”, „coroane de plumb”, „mormant”), iar a doua include realitatea interioara, prin sugestia a trei elemente: imposibilitatea evadarii prin gasirea unei solutii in dragoste („dormea intors amorul meu de plumb”), infranarea aspiratiilor spre inalt („aripe de plumb”), singuratatea („Stam singur langa mort”).

Prima strofa configureaza un cadru spatial, mortuar, apasator, sufocant, impietrit, prin expresii ca: sicrie de plumb”, „funerar vesmant”, „coroane de plumb”, „flori de plumb”.

Singurul element care sugereaza miscarea este vantul, care, insa asociat cu scirtaitul coroanelor, transmite fiorul mortii.

Plumb George Bacovia

La nivelul acestei strofe mai identificam „si”-ul enumerativ, care face legatura intre idei, si semnele de suspensie care prelungesc starile eului liric.

Strofa a doua debuteaza sub semnul tragicului existential generat de moartea amorului: „dormea intors amorul meu de plumb”. Cuvantul „intors” constituie misterul poeziei, fiind considerat de Blaga- o intorcere a mortului cu fata spre apus. Eul liric isi contempla sentimentul detasat, ca un spectator, iar „aripele de plumb” sugereaza un zbor in jos, caderea surda, moartea. Incercarea de salvare este iluzorie: „si-am inceput sa-l strig”.

Ambiguitatea ideii poetice este amplificata de pronumele personal in dativ, fara posesor cert: „si-i atarnau aripele de plumb”(amorului sau mortului?).

Claustrat, sufletul poetului devine trist, nelinistit, stare agravata si de realitatile deprimante ale existentei. Poetul apeleaza la sinestezie, deci la transferul dintre simturi.

Starea poetica este accentuata si de imagini vizuale dominate de gri, care transmit sugestia unui univers cenusiu. Simbolul culorilor devine, asadar, un mijloc sugestiv pentru realizarea corespondentelor dintre trairile sufletesti si decorul exterior.

Muzicalitatea poeziei, tipic simbolista, se realizeaza prin ritmul interior, prin repetitia cuvantului „plumb”, alcatuit din patru consoane si o vocala inchisa, prin paralelismul sintatic si simetria dintre cele doua strofe si prin prezenta imperfectului ca timp verbal dominant, care are rolul de a prelungi starea de angoasa. In ceea ce priveste prozodia, rima imbratisata, masura de zece silabe si ritmul iambic sporesc muzicalitatea versurilor.

Consider ca poezia „Plumb” poate fi considerata reprezentativa pentru curentul simbolist, nu numai prin prezenta unor teme si motive, ci si prin folosirea unor tehnici si procedee specifice.