pl.calend ed. civ cl x

4
Proiectarea calendaristică de lungă durată Liceul Teoretic Gaudeamus Disciplina: Educația Civică Clasa X-a, anul de studii 2010-2011 Profesor: Tatiana Doibani Competențe specifice disciplinei Educați Civică: 1. Aplicarea achizițiilor intelectuale specifice domeniului civic pentru investigarea/aprecierea unor fapte, evenimente, procese din viața cotidiană; 2. Valorificarea oportunităților de creştere personală, dezvoltare pentru carieră şi de încadrare în câmpul muncii; 3. Soluționarea de probleme individuale, de grup, comunitare; 4. Valorizarea în cotidian a respectului față de valorile naționale şi europene, față de lege. Nr. Subcompetențe Unitate de conținu t Teme Nr . or e Data/ Săptămân a Tehnici de predare- învățare Tehnici de evaluare Not e 1. Aprecierea demnităţii şi conştiinţei naţionale ca factor pentru autodezvoltare şi autorealizare; Proiectarea acţiunilor de menţinere a I. Omul – ființă socială 1. Introducere. Prezentarea Curriculei modernizate şi a modalităţilor de activitate la Educaţia Civică. 2. Demnitatea umană. Identitatea şi demnitatea umană. 3. Demnitatea naţională. Conştiinţa naţională. 4. Relaţii interpersonale. Pasiuni şi sentimente. 5. Durabilitatea relaţiilor interpersonale. Maturitatea 1 1 1 1 1 1 1 1 Săptămâna 1 Săptămâna 2 Săptămâna 3 Săptămâna 4 Săptămâna 5 Prezentare. Studiu individual Lectură ghidată Plan de acţiuni Studiu de caz Asaltul de idei Autotest Interviul în trei trepte Chestionarul Scriere liberă Observaţia sistematică Fişa individuală

Upload: kristinutza-cazacliu

Post on 29-Jan-2016

214 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

calend 10

TRANSCRIPT

Page 1: Pl.calend Ed. Civ Cl X

Proiectarea calendaristică de lungă durată

Liceul Teoretic Gaudeamus Disciplina: Educația Civică Clasa X-a, anul de studii 2010-2011 Profesor: Tatiana Doibani

Competențe specifice disciplinei Educați Civică:

1. Aplicarea achiziţiilor intelectuale specifice domeniului civic pentru investigarea/aprecierea unor fapte, evenimente, procese din viaţa cotidiană;2. Valorificarea oportunităţilor de creştere personală, dezvoltare pentru carieră şi de încadrare în câmpul muncii;3. Soluţionarea de probleme individuale, de grup, comunitare;4. Valorizarea în cotidian a respectului faţă de valorile naţionale şi europene, faţă de lege.

Nr. Subcompetențe Unitate de conținut

Teme Nr. ore

Data/Săptămâna

Tehnici de predare-învățare

Tehnici de evaluare

Note

1. Aprecierea demnităţii şi conştiinţei naţionale ca factor pentru autodezvoltare şi autorealizare;

Proiectarea acţiunilor de menţinere a relaţiilor interpersonale durabile;

I.Omul – fiinţă

socială

1. Introducere. Prezentarea Curriculei modernizate și a modalităților de activitate la Educația Civică.

2. Demnitatea umană. Identitatea şi demnitatea umană.

3. Demnitatea naţională. Conştiinţa naţională.4. Relaţii interpersonale. Pasiuni şi sentimente.5. Durabilitatea relaţiilor interpersonale. Maturitatea

fizică, psihologică şi socială a persoanei.6. Pregătirea pentru viaţa de familie. Parentalitatea. 7. Comunicarea şi responsabilitatea în relaţii de

cuplu.8. Evaluare. a) Eu și mediul de valorib) Valorile personale și sociale.

1

1

111

11

1

Săptămâna 1

Săptămâna 2

Săptămâna 3Săptămâna 4Săptămâna 5

Săptămâna 6Săptămâna 7

Săptămâna 8

Prezentare. Studiu individualLectură ghidată

Plan de acţiuni Studiu de caz Asaltul de ideiDemonstrațiaJocul de rolDiagrama Venn

Agenda acţiunilor de voluntariat.

Autotest

Interviul în trei trepte

ChestionarulScriere liberăObservația sistematicăFișa individuală

Jurnalul reflexiv.Calendarul faptelor bune

2. Soluţionarea prin prisma legii a situaţiilor din domeniul dreptului civil;

II.Legea –

instrument de protecţie a persoanei

9. Dreptate şi lege. Norme juridice. Norme morale.10. Noţiuni generale despre Dreptul civil. Raportul

juridic civil.11. Dreptul de proprietate. Formele de proprietate şi

utilizare a bunurilor.12. Protecţia dreptului de proprietate. Moştenirea

11

1

1

Săptămâna 9 Săptămâna 10

Săptămâna 11

Săptămâna 12

ExerciţiulAnaliza comparativăStudiu de caz

Întâlnire cu

6 De ce?PRES

Graficul conceptual

Linia valorii

Page 2: Pl.calend Ed. Civ Cl X

Formularea judecăţilor de valoare referitor la respectarea principiului egalităţii tuturor în faţa legii;

Identificarea compatibilităţii legilor naţionale cu cele europene;

legală şi testamentară. Atitudini faţă de proprietate.

13. Persoana şi exercitarea calităţi de cetăţean.14. Răspunderea juridică. Egalitatea în faţa legii.15. Cauzele şi consecinţele unor discriminări din

societate (corupţia, abuzul de putere). Modalităţi de prevenire a discriminării.

16. Acţiunea legii la nivel naţional şi european.17. Republica Moldova – parte componentă a

civilizaţiei europene. 18. Evaluare a) Legile naţionale şi legile europene.b) Legea colectivului de elevi

111

11

1

Săptămâna 13Săptămâna 14Săptămâna 15

Săptămâna 16Săptămâna 17

Săptămâna 18

persoană-resursă;

CubulMozaicConversația

SINELGPhilips 6/6

Discuții dirijate

Fișa observatoruluiMinieseuScriere liberă

PosterulInterviul reflexiv

Discuție reflexivăProiect de lege

3. Determinarea raportului nivel de cultură a persoanei/a comunităţii – starea de sănătate;

Justificarea importanţei echilibrului emoţional şi a comportamentului decent pentru un mod sănătos de viaţă.

III.Viaţa şi

sănătatea – valori

personale şi sociale

19. Sănătatea şi cultura. Igiena muncii intelectuale şi fizice.

20. Cultura alimentării şi starea de sănătate.21. Viaţa şi conflictul de valori. 22. Aspecte bioetice.23. Probleme stringente ale societăţii contemporane:

traficul de fiinţe umane, vânzări de organe, HIV/SIDA, TBC etc. Prevederi legale.

24. Evaluare. a) Starea de sănătate a persoanei – indicator al

nivelului de cultură a societăţii”; b) „Mens sana in corpore sano”.

1

1111

1

Săptămâna 19

Săptămâna 20Săptămâna 21Săptămâna 22Săptămâna 23

Săptămâna 24

Video-prezentare Discuţii dirijateDezbateri publice Masă rotundăVizită de studiu Cercetarea academicăProcesul simulat

Discuții reflexive

Interviul în 3 trepteFișa observatoruluiChestionarulPRES

Interviul

Foto-eseul4. Investigarea

elementelor indispensabile reuşitei în afaceri;

Explorarea oportunităţilor de angajare in câmpul muncii în comunitate;

Proiectarea planului individual de acţiuni pentru creştere în carieră.

IV.Creşterea

personală şi orientarea

pentru carieră

25. Modele de reuşită în afaceri. Caracteristici şi aptitudini ale unui antreprenor de succes.

26. Oportunităţi pentru dezvoltarea activităţii profesionale şi a afacerilor în comunitatea locală şi naţională.

27. Micul şi marele business. General şi particular în realizarea unei afaceri reuşite.

28. Cadrul legal al activităţii antreprenoriale.29. Stilul de viaţă de calitate ca şi condiţie a reuşitei

în activitatea şcolară/profesională.30. Evaluare a) Inițierea unei afaceri în comunitate.b) Calitățile unui antreprenor de succes.31. Autoevaluare și autodezvoltare32. Evaluare finală. Eu și competențele mele33. Prezentarea portofoliilor. Portofoliul individual.34. Prezentarea portofoliului colectivului de elevi

1

1

1

11

1

1111

Săptămâna 25

Săptămâna 26

Săptămâna 27

Săptămâna 28Săptămâna 29

Săptămâna 30

Săptămâna 31Săptămâna 32Săptămâna 33Săptămâna 34

Studii de caz

Excursie în terenSimulare

Diagrama Venn

Masă rotundă Plan individual de creştere în carieră.Proiectul

PrezentareaProiectul de grupAutoprezentarePrezentare colectivă

Graficul T

Jurnalul dublu

Interviul în trei trepteScriere liberăTurul galeriei

Proiect de activitateeconomică

Autotest ProiectulPortofoliulPortofoliul

Total: - 34 ore

Page 3: Pl.calend Ed. Civ Cl X