PITICUL DIN GRĂDINA DE VARĂ

de D.R.Popescu

adaptare de Roxana Marian

Personajele:

MARIA

ZAMBILA

BERCEANU

DAVID

OPRIŢESCU MITITELU

PASĂRE

IZIDOR

Gardieni

Scena 1

Curtea închisorii – castel. Se aude motorul unei maşini oprindu-se.

PASĂRE: Domnul Opriţescu Mititelu! (apare Opriţescu Mititelu.)

MITITELU: Bună dimineaţa.

PASĂRE: Prin curte, în dreapta.

MITITELU: Te văd cam supărat.

PASĂRE: Sunt foarte vesel. Prin curte, în dreapta.

1

MITITELU: Ştiu drumul.

PASĂRE: Ştiu, dar asta-i dispoziţia, ca să nu uite nimeni.

Mititelu dispare, se aude o altă maşină care se opreşte, apare Berceanu însoţit de David.

PASĂRE: Domnul director Dominic Berceanu! Prin curte.....

BERCEANU: ...Prin curte, în dreapta.

PASĂRE: Ştiu că ştiţi. Dânsul cine este?

BERCEANU: Ţi-am spus şi ieri: subordonatul meu, Miron David.

PASĂRE: Domnul Miron David!

DAVID: Au venit toţi?

PASĂRE: Prin curte, în dreapta.

DAVID: Au venit toţi?

PASĂRE: Nu ştiu, nu-i treaba mea, nu i-am numărat.

DAVID: Nu sunt vite, să-i numeri.

PASĂRE: Nu i-am numărat nu din cauză că sunt vite; nu i-am numărat din cauză că nu

ştiu să număr.

DAVID: Eşti analfabet?

PASĂRE: Nu, sunt prost.

DAVID: Şi de ce te ţin aici?

PASĂRE: Ca să mătur şi să spăl sângele rămas pe pietre.

BERCEANU: Nu e prost, e întârziat mintal. Nu puteau să-l trimită pe front, aşa că l-au

mobilizat aici. E o muncă mai uşoară.

PASĂRE: Foarte uşoara: eu spăl morţii.

2

BERCEANU: Sper că azi nu o să-mi plângi. (îl bate pe umăr). N-ai nicio vină! Nici eu.

Uite, eu de ce nu plâng?

PASĂRE: Eu nu sunt plătit ca să plâng.

BERCEANU: Eu sunt plătit ca să nu plâng.

PASĂRE: Eu pot să fac ce vreau, doctorul a spus că sunt cretin.

BERCEANU: Nu fii supărat pe doctor. E consătean cu tatăl tău şi crede-mă, ţi-a făcut un

bine mobilizându-te aici, acasă, la muncă uşoară.... (priveşte ceasul). E ora 8. I-ai spus să

fie gata pentru ora 8?

PASĂRE: I-a spus cine trebuia.

BERCEANU: Te-am rugat personal să-i spui din partea mea să vină imbrăcată corect,

demnă, pieptănată....

PASĂRE: E ţiganca gravidă la ea de la ora 7, o piaptănă..

BERCEANU: Te rog du-te să o chemi tu. .. Spune-i să nu fie supărată pe mine, nu am

nicio vină.

PASĂRE: Ştie.

BERCEANU: Cheam-o, te rog... (Dispare. Apare, în goană fără să fie adus cu maşina,

un preot, care, fără să spună o vorbă, dispare în direcţia în care au plecat şi ceilalţi.)

PASĂRE: Domnul părinte Izidor Mercea. (Pasăre merge inspre fundul scenei şi bate în

uşa unei celule. Apare ţiganca Zambila.) Este ora 8. (Apar ca din pământ gardieni dintre

cele două laturi ale carcerei).

ZAMBILA: Ce e nou?

PASĂRE: Ce a fost şi ieri: la ora 8 şi jumătate o execută. Tot acolo, prin curte, în dreapta.

(apare Maria). Bună dimineaţa.

3

MARIA: Bună dimineaţa.

PASĂRE: Directorul m-a întrebat dacă v-aţi pieptănat.

MARIA: M-am pieptănat şi mi-am făcut coc.

PASĂRE: Directorul m-a întrebat....

ZAMBILA: S-a spălat cu apă rece şi cu săpun pe gât, pe picioare, i-am turnat apă cu cana

peste tot...

MARIA: S-a făcut baltă pe jos.

PASĂRE: Nu-i nimic, am să mătur.

MARIA: Mulţumesc.

ZAMBILA: A mai spus ceva directorul?

PASĂRE: Să fie demnă, şi că el n-are nicio vină...(apare Mititelu cu un ziar în mână.)

MARIA: Simt un gust de fiere pe limbă, imi vâjâie urechile.

MITITELU: Ţi-e frică de moarte.

MARIA: Nu mi-e frică de nimic, nu simt nicio frică, mi-e rău la stomac....

MITITELU: Aşa e frica, vine de la stomac. Citeşte ziarul de azi.

MARIA: Ai publicat o poezie?

MITITELU: De ce mă insulţi?

MARIA: Mă dor ochii şi ma-njunghie peste mijloc...

ZAMBILA: Să-ţi descânt de scârbă.

MITITELU: Tot frică se cheamă. Citeşte ziarul. Nu te interesează ce scriu ziarele în

ultima zi a vieţii tale? Ai şansa asta, de ce să n-o foloseşti? (se aud 5 împuşcături)

MARIA: Ce e asta?

4

MITITELU: A fost executat un dezertor. Urmează unul care a violat şi înjunghiat 5 fetiţe,

şi apoi e rândul tău. Citeşte ziarul...

MARIA: (Zambilei): De m-ar ţine picioarele, n-am aer...

ZAMBILA: Să-ţi descânt de scârbă.

MITITELU: Am să-ţi citesc eu ziarul...Aşa... Trec peste articolul de fond... A, ştiri de pe

fronturi... Trecem peste asta... Programul cinematografelor de azi... Uite, la „Odeon”

„Stan şi Bran studenţi la Oxford”, la „Excelsior” ... (se aud iarăşi 5 împuşcături şi nu se

aude ce film a spus. Apare Berceanu.)

BERCEANU: E ora 8 şi 20.

MARIA: Mi-e sete... (e aproape leşinată).

MITIT LU: (citind din ziar) „13 studenţi spanioli au fost ucişi, o delegaţie militară

britanică a fost primită de ministrul francez al Apărării...” după cum vezi nimic nou,

oamenii fac război şi mor.

BERCEANU: E ora 8 şi 25.

MARIA: Numai hainele-s curate pe voi, porcilor! (Zambila şi Pasăre deabia o ţin de

umeri).

PASĂRE: Linişteşte-te!

BERCEANU: Ce s-antâmplat?

MITITELU: (şoptit): Frica, priviţi, aşa arată frica! (Mariei). Citeşte, e un anunţ în ziar.

(citeşte el arătându-i ziarul.) „Astăzi, la ora 8 şi jumătate, a fost executată Maria Boitoş

pentru...

5

MARIA: (Ţipă): Taci!! Nu ţi-e ruşine să minţi? Chiar a apărut prostia asta în ziar? Asta-i

opera ta? Eşti foarte talentat... (Se stapâneşte, lucidă). Cea mai bună operă a ta e

necrologul meu...

BERCEANU: Domnule Mititelu, n-aveţi voie s-o jigniţi...

MITITELU: Domnule Berceanu (priveşte ceasul), ea e moartă de 2 minute, nu mai pot

jigni... Uite, e adevărat, scrie în ziar.

BERCEANU: Nu e cavaleresc să i-l arătaţi... e o glumă proastă.

MITITELU: Nici ce trebuie să se-ntâmple cu ea peste câteva minute nu e cavaleresc , şi

nici măcar glumă nu e ...

PASĂRE: (Mariei): Poftim o ţigara.

MARIA: (ia ţigara): Mulţumesc.

PASĂRE: Poftim şi chibrituri...

MARIA: Mulţumesc.

PASĂRE: Scuză-mă că nu-ţi aprind eu chibrituri...

MARIA (aprinde chibritul): Cea din urmă ţigară (aprinde ţigara).

MITITELU: (Îşi priveşte ceasul): Hai, grăbeşte-te...

MARIA: (fumând): Lăsaţi-mă o clipă să vorbesc cu toţi morţii mei, cu bunicul dinspre

tată, Alexandru, cu bunica dinspre mamă, Veronica. O să-i întâlnesc acolo pe toţi cei ce-

au murit înaintea mea, o să m-aştepte cu părul căzut şi cu memoria pierdută... (zâmbeşte)

Şi-o să mă-ntrebe ce fac copiii şi nepoţii lor, şi eu o să le spun şi o să fiu memoria lor

până când şi părul meu va deveni iarbă...

MITITELU: Aiurezi. (îşi aprinde şi el o ţigară).

6

MARIA: (continuându-şi gândul): ... şi atunci, altcineva va veni şi ne va aduna la un loc,

ca într-o fotografie făcută la minut în bâlci.

MITITELU: Cunosc fenomenul, aiurează de frica...

MARIA: (cu ale ei, ca şi cum ar privi o scenă): Copiii vin acolo uneori mai bătrâni decât

părinţii... (trage fum în piept, se-neacă). Mă duc la toţi cei care-au şi uitat de când au

murit... ei nu-şi mai numără anii din ziua când mor, nu mai îmbatrânesc în moarte decât

pentru noi, îmbătrânesc de atâta moarte, pentru noi, dar pentru ei, ei rămân aşa cum au

plecat, doar părul le cade şi dinţii, şi nu-i mai recunoşti decât priviţi de aproape...

MITITELU: (Lui Pasăre): E ora!

MARIA: Sunt blânzi, ura a murit odata cu ei, au feţele decolorate, sunt bolnavi de rai...

(râde cu hohote).

MITITELU: Râde, a înnebunit de spaimă... Să mergem... (Maria se clatină ameţită)

PASĂRE: (o sprijină): Ţi-a venit rău de la ţigară.... (îi ia ţigara din mână, o stinge)

MARIA (lui Pasăre): Mâine n-o să-mi mai deschizi uşa... (Îl mângâie pe păr.) N-o să-ţi

mai dau bună dimineaţa. Îţi spun azi pentru totdeauna: bună dimineaţa, Pasăre...

ZAMBILA: Ţi-e frig? Tremuri...

MITITELU: E normal, dar nu e de la frig.

ZAMBILA (Văzând că Maria e gata să leşine) Maria! Stai dreaptă! Asta-i ultima zi de

mândrie, Maria!

MITITELU: A simţit că e moartea aproape... Vedeţi cum a simţit-o? I-a intrat în carne!...

Ce simţi?

MARIA (moale): Simt în gură un gust necunoscut, ca de măr putrezit...

7

MITITELU: Ea e, ea are un gust necunoscut... (celorlalţi) Vedeţi? (o arată pe Maria) S-a

liniştit, a început să se obişnuiască... (îi vine să plângă) Simte tăcerea de la capătul

lumii...

ZAMBILA (împingându-l) Dă-te dracu’, îţi baţi joc, nu te mai face că te pişi pe ochi!

MITITELU: (îşi revine brusc, sobru): Să mergem, e ora! (Mariei îi vine să vomeze, leşină

în braţele Zambilei)

ZAMBILA (o descântă): Scârbă din mâncare, scârbă din culcare, scârbă din băutură,

scârbă din răsăritul soarelui...

BERCEANU: S-o punem pe pat până-şi revine. (Pasăre şi Zambila o duc pe braţe în

celulă).

ZAMBILA: (Se aude din celulă) Scârbă din apusul soarelui, din cântatul cocoşului, din

creierii capoului, din zgârciurile nasului, din vărsatul zorilor, din măduva oaselor, din

fundul urechilor...

PASĂRE: (lui Berceanu ieşind din celulă) Domnule director, a adormit.

MITITELU: Somnul se numeşte frate cu moartea...

ZAMBILA (tot din celulă) Scârbă de la prânz, de la amiază, de la chindie...

PASĂRE: (lui Mititelu): Dumneavoastră sunteţi domn mare, ştiţi ce-i somnul...

MITITELU: Ieri mi-ai spus: „mulţi domni, puţini oameni”.

PASĂRE: Nu-mi amintesc.

MITITELU: Mi-amintesc eu.

PASĂRE: Dacă ţineţi minte ce spune un tâmpit, înseamnă c-aveţi în cap numai tâmpenii.

MITITELU: Eşti foarte spiritual (râde).

8

ZAMBILA: (tot din celulă) Urâtul, Slutul, Pocitul, du-te la fetele de împărat, că acolo te

aşteaptă cu mesele întinse...

MITITELU: (lui Berceanu): Trebuia să se respecte ceasul... La 8 jumate...

ZAMBILA (din celulă) Şi las-o pe Maria, curată, luminată cum Dumnezeu a lăsat-o...

MITITELU: (gardienilor) Aruncaţi o găleată cu apă pe ea, e cel mai bun descântec.

(gardienii intră cu 3 găleţi cu apă).

ZAMBILA (îi opreşte-n prag ieşind din celulă): Maria e grea...

MITITELU: Cum?

ZAMBILA: E grea! E cu prunc.

MITITELU: Şi făcea pe mironosiţa. Pe fecioara neintinată! Târfă ca orice muiere.

ZAMBILA: Maică-ta n-a fost o târfă.

MITITELU: Să nu vorbeşti despre mama mea!

ZAMBILA: Eu sunt o condamnată. N-ai ce-mi face dacă-ţi spun ceva cu dreptate.

MITITELU: Îţi interzic să-mi vorbeşti.

ZAMBILA: Numai 2 vorbe.

MITITELU: Nici una.

ZAMBILA: Atunci tot am să le spun: maică-ta n-a fost o târfă că de era, nu te făcea.

(intră din nou în celulă)

MITITELU: (către Berceanu). Al cui o fi copilul?

BERCEANU: De unde să ştiu eu?

MITITELU: Dumneata nu ştii nimic.

BERCEANU; Nu l-am făcut eu.

MITITELU: Păcat.

9

BERCEANU: Niciun păcat. Nici n-aş fi putut. Sunt impotent.

MITITELU: Nu te speria, nu te-am acuzat.

BERCEANU: Dar eşti în stare să mă acuzi.

DAVID: Dar nu e în stare să facă un copil.

MITITELU: Vezi cum vorbeşti, eu sunt de la Siguranţa statului

DAVID: Asta nu înseamnă că poţi să faci un copil.

MITITELU: Asta înseamnă că nu suport să fiu insultat.

DAVID: Dar eu am glumit.

MITITELU: Eu nu glumesc cu inferiorii.

BERCEANU: David Miron este subordonatul meu, dar are o funcţie mult mai mare...

oricum n-are rost să lungim o discuţie care poate să degenereze. .. propun să bem la mine

o cafea.

MITITELU: Eu cred că trebuie aflat al cui e copilul!

DAVID: N-are nicio importanţă al cui este.

MITITELU: Are. Sunt convins că tatăl copilului face politică împotriva intereselor

statului... Oricum nu ne-a dat niciun nume la interogatoriu. Acum o să fie nevoită să

declare măcar numele şi prenumele bărbatului.

BERCEANU: Este necăsătorită, are dreptul să iubească pe cine doreşte...

MITITELU: Trebuie s-o-ntrebi cine e tatăl. O s-o scuteşti de un nou interogatoriu.

BERCEANU (Intrând în celulă): E penibil ce fac, dar măcar să nu mai fie umilită.

MITITELU: Eu sunt cel care imi bat joc de târfe (râde) Eu!

ZAMBILA (ieşind din celulă): Şi-o târfă e tot femeie, şi de n-o poţi adormi din dragoste,

îţi baţi joc de ea.

10

MITITELU: Termină! Eu...

ZAMBILA: Ştiu, tu eşti de la Siguranţa statului.

MITITELU: Am să te bat.

ZAMBILA: Bine, numai să nu mă pupi.

MITITELU: (îi dă 2 palme) Hoaţă neruşinată. (către Berceanu, care se întoarce din

celulă): Ei, cu cine l-a făcut?

BERCEANU: Nu ştie.

MITITELU: Atunci cu cine s-a culcat?

BERCEANU: Nici asta nu ştie...Extraordinar!

DAVID: Ce găseşti dumneata extraordinar în faptul că o femeie s-a culcat cu un bărbat,

oricare ar fi el.

BERCEANU: Extraordinar! Nu o mai putem executa.

DAVID: De ce?

BERCEANU: Aşa prevede legea: poartă-n pântec un copil care nu e condamnat, deci n-o

putem executa până nu naşte.

DAVID: Şi-acum ce facem?

BERCEANU: Facem un proces verbal, şi gata.

MITITELU: Şi-l rugăm pe Pasăre să ne cânte ceva la chitară, în fosta grădină de vară a

conacului, lângă chioşc. (râzând, lui David): Poate ne cânţi dumneata o romanţă cu o

femeie gravidă.

DAVID: De ce nu ne-ai cântat dumneata?

MITITELU: Eu nu am auz muzical.

DAVID: Toţi cei care trag cu urechea au auz muzical.

11

MITITELU: E o insultă?

DAVID: E un compliment.

BERCEANU (Împăciuitor) Te rog, du doctorul s-o consulte. (David iese.)

MITITELU: (către Berceanu) Am impresia că subalternul dumneavoastră este cam

ironic.

BERCEANU: Nu este ironic. Face pe bufonul.

ZAMBILA: (intră bucuroasă, cu o găleată, să ia apă de la cişmea, vorbind singură):

Doamne, o scăpaşi de ţara fără de sfârşit, dă-i tărie-n oase, înfloreşte laptele în ţâţele ei...

BERCEANU: E bucuroasă. (Zambila intră cu găleata în celulă. Iese din nou cu găleata

goală). Spuneam că eşti veselă că trăieşte.

ZAMBILA: Da’ ce aşa mare minune e că trăieşte? Ne naştem să trăim. Văd că apa curge,

e apă destulă în România pentru toţi oamenii veniţi aici pe lume să trăiască, e aer destul

în România pentru...

MITITELU: Asta-i o boanghină patrioată.

ZAMBILA: (Se opreşte cu găleata plină în faţa lui) N-am înţeles.

BERCEANU (împăciuitor) Spune că eşti bucuroasă. Să te ajut să duci găleata. (Îi ia

găleata şi i-o duce până la uşă. I-o dă. Zambila dispare.)

MITITELU: Trebuie să aflăm cine e tatăl.

BERCEANU: Cu tatăl, într-adevăr e o problemă. Aş vrea să vă povestesc un caz grozav:

Napoleon al III-lea când a aflat că mama sa a murit a venit în grabă acasă, pios...

MITITELU: (furios): Nu mă interesează Napoleon al III-lea! (apare din nou Zambila cu

găleata). Ce faci, cari toată apa? Doar n-a leşinat şi doctorul şi duci apă să-l trezeşti!

ZAMBILA: Nu. Doctorul zice că-i gravidă-n luna a 2-a. Mai are cel puţin 7 luni!

12

MITITELU: Şi te bucuri?

ZAMBILA: Mă bucur.

MITITELU: Tu în ce lună eşti?

ZAMBILA: Eu sunt într-o lună binecuvântată.

(Apar David şi Maria în pragul celulei.)

DAVID: În acte scria că-i fată mare. Când a fost anchetată şi întrebată dacă a născut

vreodată, a spus că e virgină. Dar s-au mai întâmplat cazuri cu virgine de-astea de au

născut prunci. Trebuie să-l anunt pe doctor că-l va asista la naştere pe Iisus Cristos.

MARIA: (Îl bate pe umeri râzând): Ce grozav eşti!

DAVID: Râzi? Da, sigur că râzi. Te bucuri că mai trăieşti 7 luni.

MARIA (Râzând) Mă bucur că voi avea un copil.

DAVID: Ai avut noroc. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă. Cine nu respectă legile

ţării...

MARIA: Cine nu respectă legile pământului....

DAVID: Nu mă-ntrerupe! Există nişte legi care spun că tu trebuia să fii moartă.

MARIA: Cândva tot o să fiu. Dar acum sunt mamă, veniţi şi sărutaţi-mi mâinile!

BERCEANU(vine si-i sărută mâna): Sărut mâna unei mame.

DAVID: Nu fii cabotin. (rupe nişte flori) Poftim, fii cabotin până la capăt. Dă-i şi

măturile astea. (Berceanu ia florile şi i le oferă Mariei.)

BERCEANU: Sunt cabotin, domnişoară?

DAVID: Nu mai e domnişoară. Doamnă!

BERCEANU (Încurcat) Sunt cabotin, doamnă?

Maria ia florile şi i le dă Zambilei, ies împreună.

13

MITITELU: Dumneata vrei să fii bun cu toată lumea, şi cu stăpânii, şi cu slugile, şi cu

vii şi cu morţii.

DAVID: Poate te gândeşti că în 7 luni pierdem războiul şi cu florile astea îţi câştigi viaţa.

Eşti plin de umanism ca broasca de râie. (Blând.) Eşti un caraghios, zău, să-i dai unei

târfe flori de ochii lumii.

BERCEANU: Ai dreptate, sunt caraghios.

Apare Izidor.

IZIDOR: ( lui Berceanu): Spune, directore, după 7 luni trebuie oricum....?

BERCEANU: Ca să n-avem probleme. Când execuţi ce-au hotărât alţii eşti la adăpost.

Nu tu te-ai gândit, nu tu ai decis. Tu ai executat. Dacă n-o execuţi înseamnă că gândeşti,

şi nu ca ei, cei ce-au condamnat-o deja, ci ca duşmanii lor, ca ea, deci şi tu trebuie să

păţeşti ca ea. Asta e.

IZIDOR: Mai este-o cale, a Domnului. (Iese.)

Scena 2

Maria singură, în curte. Apare David.

DAVID: Cum te simţi? (Maria nu răspunde. David îi pune mâna pe umăr.) Arăţi foarte

bine. ( Maria tace.) Suntem singuri. ( Maria tace. El zâmbeşte.) Ce-ai zice dac-aş veni la

noapte să-ţi fac o vizită? ( Maria tace.) Să vin eu sau să-ţi trimit gardienii? (Apare

Zambila.) Castelul ăsta e păzit de ziduri groase, puteţi să vă plimbaţi liniştite prin curte,

n-aveţi cum scăpa de-aici decât zburând. Vedeţi să nu vă obosiţi prea mult, să fătaţi aici,

pe pământ.

14

ZAMBILA: Numai vacile fată.

DAVID: Şi ţigăncile nu?

ZAMBILA: Eu nu sunt ţigancă decât de la brâu în sus, încolo sunt şi eu ca oricare alta,

cucoană.

DAVID: Am glumit....

ZAMBILA: Am să te chem de naş, mânca-te-aş...

DAVID: ( Mariei) Vin într-o noapte, spre dimineaţă.

ZAMBILA: Năşicule, dă-mi şi mie o ţigară.

DAVID: Dacă-mi arăţi buricul.

ZAMBILA: Da’ de ce eşti aşa pofticios?

DAVID: Mi-e drag şi mie de tine, n-am voie?

ZAMBILA: Şi dacă n-ai avea, ţi s-ar întâmpla ceva?

DAVID: Nici vouă n-o să vi se-ntâmple nimic. ( Mariei) Şi ce trebuie, nu se mai poate

întâmpla. Deocamdată.

ZAMBILA: Ţi se-ntâmplă, nu ţi se-ntâmplă, vremea de trecut tot trece. ( Ia apă de la

cişmea.)

DAVID( Mariei): Ne vedem...( dă să plece)

ZAMBILA( venind cu apa): Năşicule, ai uitat să-mi dai ţigara aia.

DAVID(îi dă o ţigară): Ia. Fumezi, nu fumezi, de murit tot mori.( Iese)

ZAMBILA ( punându-şi ţigara după ureche): Ăsta-i mai rău ca ţiganii, îţi dă o ţigară şi-ţi

cere-o ţară!...Uite-un fluture roşu! ( Fuge după el să-l prindă cu basmaua) Hai să-l

prindem, hai, uite-l după pitic, trece printre reginele nopţii... Doamne, cum zboară, parcă-

15

i o luminiţă uşoară, parcă nu e....( revine lângă Maria) Voiam să-l prind, să-l privesc şi

să-i dau drumu’...

MARIA: Ăsta o să vină la noapte la mine. Într-o noapte.....a zis c-o să vină...

ZAMBILA( n-a auzit-o): Când eram mică, am fost odată-ntr-un cimitir să văd cum

îngropau un circar. Unu’ de-nghiţea săbii şi scotea flăcări pe gură...Şi-atunci am văzut

zburând peste cruci fluturi roşii, albi...Parcă erau nişte suflete....De ce taci?

MARIA: Noi o s-avem copii de-o seamă...Îţi dau inelul ăsta de la mama. Te rog...Şi-n

ziua când mă vor duce lângă cruce, să-mi îmbraci copilul în haina curate, albe...Să fie

îmbrăcat ca de sărbătoare...Aşa să ştie el c-am plecat, aşa să mă cinstească, cu bluză

curată, cu cămaşă nouă...

ZAMBILA: Doamne, muiere....

MARIA: Înainte s-ajungi, ăla mi-a spus c-o să vină la mine-n celulă...Într-o noapte...

ZAMBILA: O să facem schimb, viu eu la tine....Şi-o să-i mânc nasu’ lu’ năşicu’. (

Pleacă. Bate clopotul. Intră Berceanu.)

BERCEANU: Doamnă, au trecut patru luni....

MARIA: Simt în pântec cum bate din picioare.

BERCEANU: Renunţă, spune adevărul----cine sunt cei ce te-au băgat în povestea asta---

şi scapi!

MARIA : Mi-e sete.

BERCEANU: Poftiţi o cană cu apă proaspătă.( I-o dă.) Te-au arestat ca să aibă un

exemplu, să nu facă şi-alţii ce nu vor ei să facă...

Bate clopotul( sau ticăit de ceas, schimbare de lumină....trecerea timpului).

BERCEANU: Au trecut cinci luni...

16

MARIA: Mă strânge rochia peste pântec...

BERCEANU: Am să-ţi dau una mai bună. ( Îi aduce o rochie.) E cu flori...Nu te

încăpăţâna. Ştii de legea aurului din Venezuela?

MARIA: Nu.

BERCEANU: Nu e nicio lege a aurului în Venezuela. Nici nu cred că există Venezuela.

Legea nu există, eu am inventat-o. De fapt nu-i o lege-a aurului, ci o lege de aur a vieţii.

Ca să scapi tu, îl spui pe cel care....

MARIA: Îmi propui ce mi s-a mai propus: să-i vând...

B: Îţi propun să trăieşti. Pentru ei şi-aşa eşti moartă din ziua aia. S-a scris şi-n ziar...

MARIA: Nu.

Bate clopotul.

BERCEANU: Nu-ţi dai seama că nu eşti o eroină? Eşti o fiinţă oarecare.

Mediocră...Chiar dacă nu te-ar executa—imposibil, ştiu--şi după mulţi ani ai fi eliberată,

tot o oarecare ai rămâne. ( trece Pasăre măturând curtea şi cântând încet.) N-ai cine ştie

ce studii, n-ai putea recupera anii pierduţi...şocul ăsta---căci închisoarea e un şoc—o să

lase urme....Şi cei mai tineri de-afară te-ar dispreţui. Asta e. Şi eu sunt un mediocru.(

Pasăre a ieşit c-o găleată cu apă.) Am suferit şi eu cândva şi-acum m-au pus şef, ca pe-

un erou. Dar eu ştiu că mă dispreţuiesc şi că mă consideră un bou. Nu sunt o capacitate,

sunt un om bolnav, n-am bărbăţie... Şi-ai mei râd de mine. E o mediocritate! Zic. Şi sunt.

Şi tu, la fel. Dar ai acum un puseu de eroism, un moment de----ai tăi îi zic dreptate.

Renunţă la momentul ăsta. Ai un copil, vei avea...Renunţă la tot ce-ai spus. Trăieşte

pentru el. Atunci ar fi un nou proces, se rejudecă, mă ocup eu de recurs...

MARIA: Eşti prea bun.

17

BERCEANU: Ţara trebuie să termine cu bine acest război, să-şi lingă rănile ca o vulpe

rănită şi să supravieţuiască.

MARIA: Ţara nu trebuie să fie o vulpe, azi rănită, mâine vindecată, ţara trebuie să fie a

oamenilor ei, nu a vulpoilor ei. ( Pasăre umple găleata cu apă.)

BERCEANU: Teorii copilăreşti...Cine e tatăl? ( Linişte. Îl vede pe Pasăre ieşind cu

găleata plină) În slujba cui eşti tu?

MARIA: În a mea.

BERCEANU: Perfect. Şi ei, pe care-i acoperi, sunt tot în slujba lor şi nu le pasă de viaţa

sau de moartea ta. Trebuie să-nţelegi că la noi viaţa unui om nu impresionează pe nimeni.

Suntem o naţie fără eroi. Au trecut şase luni şi jumătate! Eşti trufaşă, dar dincolo de trufie

e un singur adevăr: ţi-e frică de moarte.

MARIA: Da.

BERCEANU: Cine sunt? Ţi-e frică de ei?

MARIA: Nu.

BER: De noi?

MARIA: De mine.

Bătaie de clopot.

BERCEANU: Dacă mori, cine va şti? Nimeni. Şi chiar de ştie cineva, cine e gata să

moară pentru tine? Nimeni. Nimeni nu ştie ce se-ntâmpl-aici---doar piticul din grădină.

Ăsta mut, de porţelan. Dintre flori. Nu aude, nu vede. Uite, el conduce grădina. Nu-i un

semn de inteligenţă să mori prosteşte.

MARIA: Eu sunt proastă, nu ştiu să mor, nu ştiu să tac, nu ştiu să fiu ca piticul ăsta

minunat.( Se-aude clopotul.)

18

BERCEANU: Au trecut şapte luni! Cine e tatăl?!

MARIA: Nu ştiu, l-am făcut pe întuneric.

BERCEANU( râzând): Asta-i bună!

MARIA: Pe întuneric. Pe o masă, la poliţie, erau şase, sau opt, sau doisprezece, nu mai

ştiu, am leşinat, nu ştiu cine e tatăl dintre ei, m-au răsturnat pe masă, apoi pe podea, pe un

preş ce miroea a motorină, nu ştiu decât că prima mea noapte de dragoste puţea a

motorină...Unul dintre cei şase, cei opt, cei doisprezece care m-au batjocorit, unul din ei e

tatăl copilului care mă bate acum cu picioarele în burtă.( Plânge.)

BERCEANU: ( retrăgându-se cu spatele) Nu trebuie să urăşti clipa aia. Din cauza ei

trăieşti şi-ai un copil. Nu plânge, nu-i urî---

MARIA: Plâng de bucurie pentru că n-am trăit de pomană.

BERCEANU: Nu-i urăşti, îi dispreţuieşti.

MARIA: Pleacă, omule, nu mai întreba cine e tatăl....Copilului meu îi e de-ajuns să ştie

cine i-a fost mamă... pleacă, e mai bine....( Berceanu a plecat. Maria a spus ultimele

replici cu faţa la perete. Apare, lin, Pasăre.)

PASĂRE( încet): Maria.....( ea nu-i răspunde) Maria....

MARIA: ( tot cu faţa la perete): Lasă-mă, Pasăre.

PASĂRE: Ţi-am adus un vrăbete...

MARIA( se-ntoarce, vede pasărea din mâna lui): Ce să fac cu el?

PASĂRE: Ţine-l în palmă, simte-i inima cum se zbate, simte-i sângele cald, de vietate.( Îi

dă pasărea).

MARIA: Mulţumesc, Pasăre...

19

PAS: Ţine şi busuiocul ăsta. Miroase grozav, şi după ce se usucă, mirosul lui nu moare,

ţine-l la ureche...

MARIA: ( îl pune la ureche) Mirosul de busuioc o să fie şi când eu n-o să mai fiu.

PASĂRE: Ce-ai spus?

MARIA: Am spus: mulţumesc pentru busuioc, Pasăre.

PASĂRE: Pentu busuioc să mulţumeşti pământului, că el l-a făcut, nu omu’...

MARIA: Mulţumesc, pământule....( Pasăre a dispărut. Dă drumul păsării) Mulţumesc,

cerule...

Vine Zambila.

ZAMBILA: Du-te la mine-n celulă, n-o să ştie nimeni.

MARIA: Uite, a răsărit curcubeul...

ZAMBILA: ( se-nchină la curcubeu) Doamne, ce frumoase sunt...Curcubeul e făcut din

sufletele ţigăncilor bătute de bărbaţi.... Galben, verde, roşu, târfe nevinovate. Femei şi

fete....

MARIA: Multe nu ştiu şi multe n-o să mai învâţ... Câţi ani ai tu?

ZAMBILA : 27.

MARIA: N-o să am niciodată 27 de ani. N-o să fiu căruntă, n-o să-mi cadă dinţii, n-o să

simt dureri de şale....( Râde) Nepoţi, nurori, toate astea pentru mine sunt poveşti....

ZAMBILA: Du-te....Şi de-o să vină la noapte, o să-l auzi urlând ca muşcat de

şarpe...Încearcă să uiţi....

MARIA: Încerc să uit şi ce-ar trebui să-nvăţ de-acum încolo....La toamnă n-o să culeg

nuci în grădină...

20

ZAMBILA.: Du-te... Când o auzi că-i zic năşicule, o să-şi dea seama că i-am tras clapa

şi-o să te lase-n pace...( fermă) Ce-o să mai râd de el, muică....Eu ştiu să mă scap de

oricine, n-ai teamă...Ce-o să-mi facă? În cel mai rău caz, alt copil nu poate să-mi facă...(

zâmbeşte) Du-te...( Maria se-ndepărtează) Noapte bună.

MARIA: Noapte bună, Zambilo...

Zambila intr-n celula Mariei. Apare David, urmat de gardieni.

DAVID: Deci....aţi închis peste tot....Totu-i în regulă. Perfect. Ce linişte e.....Noapte

bună, copii....Am o treabă...Sunt un bărbat tare. Am deflorat pân-acum 36 de nedeflorate(

Râde) Nu exagerez. Vă jur că asta e-o mare performanţă, dată fiind raritatea mărfii...Pa,

copiii, am treabă...( Gardienii se-ndepărtează plini de admiraţie. David îşi priveşte

ceasul.) E bine. (Intră în celula Mariei.) Dormi?...M-am ţinut de cuvânt.....Ei, astâmpăre-

te.... Să ştii că eu nu joc decât la câştig. Am şi-un crez.....zău că n-are niciun rost ce faci.(

Amintindu-şi crezul) Victoriile uzează mai puţin decât înfrângerile. Deci prefer să

câştig....Corect, nu? ( Râde.) Zău....( Se aude cum ţipă, ca muşcat de şarpe) Ticăloaso!( O

izbitură.)

ZAMBILA: Năşicule, mai bine mi-ai da o ţigară.

DAVID: A....Tu?! ( Se aude înc-o izbitură.)

ZAMBILA: Lasă-mă, năşicule...( Altă izbitură) Nu da....( Izbitură) NU cu picioru’, nu cu

picioru’...( Izbitură) Lume, săriţi!...(Izbitură. Stins) Oameni buni...Au! NU în burtă, nu în

burtă....Au!..( Lovitură) Nu mă călca, nu acolo...Lume, lume....( Apar gardienii.) Nu cu

bocancu’....Burta mea! ( Gardienii se uită înfricoşaţi uniii la alţii, apoi dispar.) Copilu’

meu, copilu’...( Lovituri) Ce ţi-am făcut? Cu ce te-am supărat?....A....Nu-l omorâ----A----

Nu mă omorâ....De ce dai?....Oameni buni...Nu e nimeni? ( Stins) Da....Dă mai

21

tare....Aşa...Dă....Pentru o glumă?...( Izbituri) Porcule! Că te-am făcut de ruşine,

porcule?!! De ce dai?! De ce mă omori?!!!A....Muică, Mă omoară, pentru nimica toată

mă omoară...( Stins.) Apă....Muica mea...( Linişte. Pauză. Înc-o lovitură. Linişte. Apare

David. Pleacă Linişte. Bate ceasul din turn o oră din noapte.)

Scena 3

MITITELU: Maria, vreau să vorbesc cu tine.

MARIA: Ce-aţi făcut cu Zambila?

MITITELU: Au dus-o la spital, a avortat. O să fie bine. Nu ştim ce s-a-ntâmplat.

MAR: N-aţi auzit nimic azi noapte? Nimeni n-a auzit nimic?!....Voi n-auziţi nimic, nu

vedeţi nimic, nu ştiţi niciodată nimic.

MIT: Probabil a cărat prea multe găleţi...Dar nu asta vreau să vorbesc cu tine. Maria....

MARIA: Nu-mi spune pe nume, nu-mi umple numele cu balele tale.

MIT: Am fost colegi de liceu, Maria.

MARIA: Acum sper că n-o să-mi spui şi că m-ai iubit.

MIT: Ţi-am mai spus asta.

MAR: Îmi amintesc.

MIT: Şi nu m-ai crezut.

MAR: Îmi amintesc.

MIT: Locuiam în acelaşi cartier şi vara ne întâlneam mereu la ştrand.

MAR: Era o vară cu multe muşte când te-am cunoscut...

MIT: Ţ-am luat dat o felie de lubeniţă, îţi aminteşti?

22

MAR: Îmi amintesc. Dar nu te-am înţeles niciodată.

MIT: N-ai vrut.

MAR: N-am putut. Şi n-o să te pot înţelege niciodată. Un băiat tânăr care şi când e

îndrăgostit trage cu urechea în jur şi toarnă la poliţie. N-am să-i înţeleg niciodată pe

turnători. Odios! Să-i dai unei fete la ştrand o felie de lubeniţă şi să-ncerci să-i faci curte

numai ca s-o tragi de limbă. Eşti odios, Opriţescule! Şi-acum de ce mai faci pe

îndrăgostitul?! Eşti ridicol.

MIT: Dac-ai vrea, aş face orice să te scot de-aici.

MAR: Dac-ai vrea, ai face asta fără să te rog.

MIT: Şi nu vreau?

MAR: Nu poţi.

MIT: Nu e uşor...Dar, dacă nu m-ai dispreţui apoi...

MAR: Tu ai vrea să te iubesc?

MIT: Nu-mi poţi promite nimic, ştiu. Tu ai impresia că eu te-am adus aici.

MAR: Impresia. Am siguranţa. Tu eşti Siguranţa, Opriţescule. Şi nu poţi să mă scoţi de-

aici, recursul meu a fost respins, aştept să se-mplinească nouă luni şi...

MIT: Aş putea să te scot. Pot să obţin un transfer....şi să te fac scăpată.

MAR: Ca să poţi pune să tragă într-o evadată...Te-ai plictisit de lunile mele de libertate.

MIT: Spui prosti, Maria. Uiţi unde te afli. Aici nu eşti la liceu, pe scena de teatru...Acolo

jucai teatru foarte frumos, erai vehemetă, mureai frumos, îţi aminteşti?. Iubeai frumos pe

scenă...Îţi aminteşti cum iubeai şi mureai în „Romeo şi Julieta”? Am văzut toate

spectacolele. Jucai extraordinar iar eu te-aplaudam ca un nebun... Nu cred că poţi muri

mai frumos decât pe scenă.

23

MAR: O singură dată n-o să mai joc teatru.( Râde) Şi tu n-o să mai aplauzi.

MIT: De ce mă crezi un câine?

MAR: Pentru că eşti o javră.

MIT: O să te scot de-aici în câteva zile. Şi nu vreau să mă iubeşti pentru asta cum îl

iubeai pe Romeo pe scenă, Ar fi groaznic...Te-ascund în munţi, la o mătuşă de-a mamei.

MAR: Îţi rişti viaţa pentru mine?

MIT: Şi pentru copilul tău.

MAR: Nici nu ştiu cine-i e tată. M-au bătut la poliţie şi m-au lăsat în seama unor idioţi.

MIT: Ştiu.

MAR: Nu-mi mai aduc aminte de nimic, am leşinat.

MIT: Ştiu.

MAR: Cine ţi-a spus?

MIT: Eu te-am scăpat din mâna lor.

MAR: Sper că nu te-ai culcat şi tu cu mine.

MIT: Ar avea vreo importanţă?

MAR: Nu ştiu...De fapt, copilul ăsta e al meu. Dar ar fi groaznic să fie şi-al tău.

MIT: Copilul n-are nicio vină.

MAR: E copilul tău? Deasta vrei să mă scoţi de-aici?....De ce taci?!

MIT: Te ascult.

MAR: Cât te urăsc! Pe tine şi-ai tăi!

MIT: Ştiu.....O să te-mpuşte, Maria.

MAR: Ştiu. Din păcate, ai dreptate. O să văd poarta cerului şi o să văd raiul schimbându-

şi culorile, ca-ntr-un caleidoscop din copilărie....Ce frumos.

24

MIT:(ironic) Da, foarte frumos. Te invidiez. O să dormi în braţele lui Dumnezeu. Ce

frumos! În jur o să bâzâie albinele Domnului, Şi-o să se roiască fluturi coloraţi, şi îngerii

or să-ţi cânte, o să trăieşti pe vecie....Ce frumos. Te invidiez.

MAR: Acum te recunosc.

MIT: Da, sunt o javră, invidiez până şi moartea ta. Sunt o javră care vrea să fie cinică.

Oricum, tot o javră.( Furios) Da’ nu-nţelegi că vreau să te scot de-aici, oricum?! Eu,

javra! Nu vreau să mori!

MAR: De murit tot o să mor cândva.

MIT: Te iubesc, Maria.

MAR: Nu te lăcomi la anii mei tineri, o să te dezamăgesc. Nu sunt femeie din

plăcere....Am fost pusă pe-o masă şi făcută femeie.

MIT: Nu fă pe eroina...Cui îi foloseşte să mori?

Mar: Dacă n-ai credinţă, degeaba mori.

MIT: Şi tu ai o credinţă! Tu ai un suflet!

MAR: Cred că da.

MIT: Crezând, vorbind, aşa-i ajuns aici! Prea nu-ţi controlezi cuvintele.

MAR: Da’ ce-aveţi voi cu cuvintele mele?!De ce vreţi voi să le controlaţi? De ce nu vă

lasă ele, vorbele, să mâncaţi, să dormiţi, să căscaţi, să respiraţi? Nu mai omorâţi

cuvintele, gândurile, nu mai ucideţi oameni!

MIT: Am să te scot de-aici, ai să trăieşti...( Surâde) Dar la mătuşă-mea, am să te bat la

fund cu joarda, până ţi-o veni mintea la cap. N-o să mă mai tem eu de cuvintele tale.

M-ai ponegrit destul ca să mă-ntărâţi, m-ai făcut javră ca să m-aţâţi, şi-ţi demonstrez că

nu mă laud când spun că te voi lua de-aici...Ţi-ai atins scopul, m-ai enervat, aşa că n-o să

25

mai mori ca o proastă....

MAR: O să trăiesc ca o proastă.

MIT: Vrei sau nu să pleci cu mine?

MAR:...Vreau.

MIT: Mulţumesc.

MAR: Deşi e groaznic...Mi-ai citit în ziar moartea, ca şi cum ai fi citit o anecdotă.

MIT: Voiam să fiu tare, cinic.

MAR: Când crima devine o anecdotă bună de citit în ziare, e grav.

Apare Berceanu, însoţit de gardieni, care cară o nicovală, un ciocan, cleşti şi alte unelte.

Şi un lanţ.

MIT: Ce-aveţi de gând?

BERCEANU: E ordin să i se pună un lanţ...

În celulă începe să se audă bătând ciocanul. Ceasul din turn bate. Maria va apărea din

acest moment legată la mâini şi la picioare.

Scena 4

MARIA: (ieşind, legată, din celulă): Vreau să vină preotul! (Apar Pasăre şi Mititelu)

Pasăre, cheamă, te rog, preotul, mi-e dor să văd un popă aici.( Pasăre iese.)

MITITELU: Să nu i te spovedeşti, să n-ai încredere în el.

MARIA ( cu ale ei): Să naşti un fiu fără să fii miresă, înseamnă c-ai fost o târfă.

MTIT: Înseamnă că eşti mamă.

MARIA: Lumea te judecă cum vrea. (Intră preotul Izidor, însoţit de Berceanu.)

26

IZIDOR: Numai Dumnezeu te judecă aşa cum eşti.( Apare Pasăre.)

MITITELU( lui Pasăre) :Pleacă de-aici!(/Pasăre râde) N-auzi, du-te de-aici! Pleacă!

PASĂRE: Plec!

MITITELU: Idiotule!

PASĂRE:Poftim?

MIT: Idiotule, am spus!

PAS: Idiotule! Aţi spus!

MARIA(Râzând, lui Pasăre): Du-te....(Pasăre pleacă)

BERCEANU: Mi-e o teamă cumplită de Pasăre.

MIT: De ce?

BERCEANU: Tu-l batjocoreşti întruna, îl faci dobitoc, idiot, îl pui să se plimbe-n braţe

cu piticul de porţelan, să râdă borfaşii de la ferestre de el, şi el se plimbă cu piticul şi

rabdă, şi când îl pălmuieşti rabdă şi nu crâcneşte. E grozav!

MIT: Ce-i aşa de grozav?

BER: Un ins care e-n stare să rabde atâtea umilinţe e grozav de tare! Dar când se răzbună

sau se revoltă....

MIT: Nebunii nu se revoltă.

BER: Dar nu e nebun! Nebunii nu se lasă umiliţi.

MARIA: (Lui Mititelu):Du-te şi tu....Rămân cu dânşii...Te aştept. ( Mititelu pleacă.)

BERCEANU: Te iubeşte.

MARIA: Mititelu?

BER: Pasăre.

IZIDOR: Şi Mititelu.

27

BER: Pentru tine îndură orice de la Mititelu.

MAR: Toţi mă iubesc, şi voi mă iubiţi.

IZIDOR: Noi îţi vrem binele, fiica mea.

MARIA: Eu vă iubesc şi pe voi...Ce ciudat, Iubesc tot, toate clipele, toţi oamenii, de

parcă acum m-aş fi născut.

BER: Eu nu te iubesc. Să nu crezi că sunt un călău care se-ndrăgosteşte de victimă...

MARIA: Dumneata nu eşti un călău, dumneata îndeplineşti sarcini.

BERC: Eu sunt bolnav şi slut, şi am casă şi copii.

MARIA: Bănuiam.

BER: Sunt sincer cu dumneata cum sunt şi cu părintele. El n-are cui să mă spună decât lui

Dumnezeu.

MARIA: O să se supere părintele.

BER: Părintele îmi cunoaşte gândurile şi mi le respectă. De aceea suntem prieteni. Nu, nu

s-a născut Cristos. Dar teama de-a se fi născut Cristos, ne face să tăiem capete

nevinovate, să ucidem prunci nevinovaţi.

IZIDOR: Au existat magii.

BER: Magi mincinoşi. Sau nişte fanatici ce mai cred, mai speră că s-ar naşte ceva nou în

cocina asta pământească. Nimic sfânt nu se naşte, părinte.(Plânge)

IZIDOR: Nu-i adevărat...

BER: Ţi-o spun eu, care-am executat pân-acum 115 oameni. Eu sunt cel care comandă

„Foc”, domnişoară. Fiindcă sunt obosit şi alţii sunt în război, şi am nevoie de-o pâine,

comand. Şi plâng şi-mi pare rău, dar comand....Tu ai o singură şansă. Dacă pierdem

războiul până naşti, trăieşti.

28

MARIA: Părinte, ar trebui să mă rog să pierdem războiul?

IZIDOR: Niciodată nu-i bine când ţara pierde un război. Ai o şansă sigură, Maria: să

devii călugăriţă...Eşti creştină?

MARIA: M-au botezat părinţii.

IZIDOR: Vino în sânul bisericii, călugăreşte-te, şi scapi. Nu pot ucide o călugăriţă.

MARIA: E adevărat? (lui Mititelu.)

IZIDOR: Îţi propun o cale a Domnului.

DAVID: (apare agitat): Poate ea vrea să ajungă direct în rai, fără escală la mănăstire.

BER: Unde-ai fost? Te-am pierdut de 2 ore.

DAVID: Eu v-am pierdut de 2 ore, şi nu-mi place să vă scap din vedere....E cam

plictisitor aici, nu găsiţi?(Mariei) Ca să nu te mai plictiseşti, o să te tundem. Să nu faci

păduchi. Da, de fapt pt. asta am şi venit, să te tund.

MARIA: M-ai mai tuns o dată.

DAVID: Atunci ai scăpat... Aşa e regulamentul, trebuie să fii tunsă. Şi eu la bază sunt

coafor de dame. Aş putea să te tund de tot, la zero.

MARIA: Nu-ţi face scrupule, tunde-mă cum vrei.

IZIDOR: Părul femeii e păcat să-l batjocoreşti, fiule.

MARIA: Lasă, părinte, aşa cere regulamentul. Poţi să începi....(David începe s-o tundă.)

Şi în acest timp tramvaiele circulă, fetele îşi cumpără sandale, lumea îşi vede de treburile

ei şi noi de-ale noastre: tunde-mă la zero.

DAVID: Ăsta e primul pas spre ce i-ai propus tu, părinte. Şi voi tundeţi călugăriţe, nu?

IZIDOR(lui Berceanu): Cum admiţi să mă insulte subalternul dumitale, care de fapt e un

frizer?

29

BERC(şoptit): Aici e confuzia, părinte. Voi credeţi că el e subalternul meu, aşa e-n grad,

dar în fapt nu el ascultă de mine, ci invers, el mă păzeşte pe mine să execut ordinele. Şi

de nu-l ascult, îmi taie capul.

DAVID: N-am auzit ce-ai spus, directore. Am terminat. ( Salută milităreşte şi pleacă.

Maria îşi acoperă capul cu o basma.)

MARIA: Nu sunt supărată pe voi, n-aveţi nicio vină, vă iert, el mă tunde_--ai terminat?

încă nu?---dumneata(lui Berceanu) mă obligi să tac, atât, nu mă omori, nu încă, îmi

închizi gura: vă faceţi doar datoria! Ştiu, aveţi familie şi sunteţi bolnav, vă înţeleg şi vă

doresc să vă bucuraţi de viaţă. Şi să nu mai fiţi trişti şi să nu mai plângeţi.

BECEANU: De ce îţi baţi joc? Ţi-am spus că nu-i nevoie să fii eroină, ei vor doar să te

dea de exemplu.

MARIA: Exemplu pt. cine? Aici, în mijlocul pădurii? Pentru piticul de porţelan? Pentru

berze, pentru rândunici? Pt. regina nopţii, pt. ciubiţica cucului, pt. păpădii? Fiţi oribili,

domnilor cavaleri, dar fiţi oribili în public! De ce vă e jenă să demonstraţi că nu vă pasă

de mine? De ce pe furiş, printre ziduri? Vă e ruşine de voi?

IZID: Vino în sânul bisericii şi Dumnezeu te va apăra.

MARIA: E o minciună că mă puteţi salva...Nici pe dumneata nu te poţi salva de la

moarte, părinte. Jalnic ar fi să mă călugăresc, să-mi trădez prietenii, şi-apoi tot să mă

ducă în faţa piticului din grădină şi să comande „foc” plângând.

IZID: O femeie este iertată de Dumnezeu dacă se duce la mănăstire, şi de oameni...Vei

creşte găini şi vei cultiva fasole şi ridichi.

30

DAVID(revine): Am uitat să întreb: doriţi să vă păstraţi părul? (îi întinde părul) A, da,

părinte...Orice femeie creşte găini şi cultivă fasole, dar după ce trăieşte toată viaţa în pat,

moare în pat....Dar o călugăriţă....Doriţi să vă păstraţi părul?

MARIA: Pleacă.

DAVID: Am să vin....Noaptea, când toată lumea doarme, toată lumea se teme...Am să

vin...

MARIA: Nu-l omorî şi pe-al meu, de ce vrei să-l îngropi, când încă nu i-am văzut ochii?

DAVID: Văd că idiotul de Pasăre stă mereu pe lângă tine, să nu păţeşti ceva.(Furios) Eu

n-am omorât pe nimeni, nu poţi să omori un om care nici nu s-a născut...Am să vin!

Doriţi să vă păstraţi părul?

MARIA: Nu , să i se dea lui Pasăre părul meu.

DAVID: Cu mare plăcere. El o să facă cuiburi de păsări din el.(Iese)

MARIA: De ce-a trebuit să-nvăţ ce este dragostea şi omenia, dacă n-am dreptul nici să-

mi păstrez părul netuns, dacă eu n-aveam dreptul de la-nceput la partea mea de pământ,

de viaţă, de libertate?! Părul meu simt că este verde, că devine verde, noaptea mă visez cu

părul verde ca iarba pământului. Părinte, nu te urmez. Şi-apoi dumneata crezi că mai eşti

preot? Dumneata, care stai din zori alături de cel care-mi taie părul, din zori până noaptea

alături de temniceri, de cel care are familie, şi va zice lângă pitic cuvântul acela de foc,

mai eşti faţă sfântă dacă respiri acelaşi aer cu căcănarii ăştia?!Vorbe, părinte, că mă scapi

de mă-mbrac în negru, numai pământu’ când m-o îmbrăca în negru mă va scăpa de

toate...Vorbe, şi cu vorbe ce poţi face, părinte? Oamenii nu sunt salvaţi cu vorbe,(Râde)

Şi nici copiii nu se fac cu vorbe. Mergeţi şi faceţi copii! Toate femeile să facă copii,

31

părinte, căci o ţară e-un pământ pieritor din clipa când copiii ei pier dinainte de-a se

naşte. Nu vreau să te urmez, nu cred în tine, părinte.

IZID: Ai minţile rătăcite, Maria. Dacă nu vrei să te călugăreşti, crede, măcar atât! Religia

îţi deschide porţile altei lumi.

MARIA: Eu nu cred în altă lume, părinte, eu sunt proastă, cred în merele-astea din

grădină care trec din galben în roşu, îşi schimbă culoarea şi adevărul lor, cred în Zambila,

cred în ochii ei, în gloria şi suferinţa ochilor ei, în gloria merelor ce ard pe crengi, cred în

rândunicile-astea la care Pasăre vrea să le facă la anul cuiburi noi din părul meu, dar nu

cred că dumneata mă poţi trimite-n altă lume, nu cred în alte lumi, sunt proastă! Şi

dumneata nu mă poţi lua de mână să mă traci dincolo, dumneata doar mă ierţi şi mă laşi

glonţului, el e ultimul popă care mă duce la Dumnezeu, şi eu nu cred într-un Dumnezeu

la care poţi să ajungi dusă de-un gloţ sau de zece!

IZIDOR: Eu nu te mint. Am să mă rog pentru tine.

Intră David.

DAVID: Eu nu vă înţeleg pasiunea cu care vă umiliţi în faţa ei...(o arată pe Maria) Nu

negaţi, n-ar fi pentru prima dată.

MARIA:(sinceră, entuziasmată) Ce fermecători sunteţi, aşa cum sunteţi, ce fermecători

sunteţi!

DAVID: Frica, domnişoară! Frica te face să ne vezi fermecători, fiindcă dumneata vezi

lumina altfel decât noi, care suntem vii.

MARIA: Încă n-am murit!

DAVID: Dumneata ai murit de mult, din clipa când ai fost condamnată. Dumneata eşti

acum un musafir într-o lume care de 8 luni nu mai este-a dumitale. (Iese).

32

MARIA: Ce delicaţi sunteţi, cum vreţi să mă faceţi să mă simt bine, să vă urăsc, să mă

răcoresc....De ce? De ce aveţi atâta grijă de mine? V-aţi lenevit, domnilor. De ce nu mai

bateţi cu biciul, nu mai smulgeţi unghii, nu mai tăiaţi limbi—e groaznic! Vă ruşinaţi!

Aveţi complexe! Spălaţi pietrele unde curge sângele. Vai de capul vostru Nişte bieţi

amatori, cu o conştiinţă de amatori....

IZIDOR: Eşti dezamăgită. Acum sunt sigur c-o să te călugăreşti.(Iese, însoţit de

Berceanu.)

Scena 5

Intră David.

DAVID: Spui tot despre ei şi eşti liberă. Măcar câteva amănunte....Ce ochi are unul, ce

culoare are părul, e suficient un detaliu...

MARIA:....pentru o trădare?

DAVID: Hai să te-nvăţ ceva...(Îi ia o mână, îi prinde degetele la ţâţâna uşii. Închide uşor

uşa.)

MARIA: Ştiu deja asta....

DAVID: Tot nu spui?(Închide uşor uşa.)

MARIA: N-am ce spune.

DAVID Tu eşti făcută pentru iubire, la anii tăi ar trebui să fii la ştrand, să dansezi, nu

aici.

MARIA: Ştiu.

DAVID: Numele unuia.

33

MARIA: Sunt oameni fără nume.

DAVID(cu uşa):Spune....Întoarce-te la perete.(Maria se execută). Spune.(Calm) Te pot

omorî.

MARIA: Ştiu.

DAVID(Încet): Mâinile sus. (Trage un glonţ în dreapta Mariei, de aproape.) Numele.

MARIA: Ştiu doar numele meu, îmi ajunge.

DaVID: (Mai trage un glonţ)

MARIA: Nu mai trage, nu-mi mai băga spaima-n oase să pierd copilul.(Isterică) N-am ce

spune, v-am mai spus! Mi-aţi înscenat moartea ca să-i prindeţi pe ei, dar eu nu ştiu cine

sunt ei...Lasă-mă-n pace, legea interzice executarea femeilor gravide....

DAVID: Dacă cunoşti legile, de ce nu le respecţi?(Trage deasupra capului ei.)

MARIA: (epuizată) Ce vrei, să-l omori în mine?(Apare Pasăre.) Lăsaţi-mi copilul în

pace, nu-l omorâţi...

DAVID: Datorită lui trăieşti încă....Dar la trei luni după ce naşti....( lui Pasăre) Ce vrei?

PASĂRE: Am venit să-i aduc fasolea.

DAVID(plecând): Fă-ţi datoria, ţi s-a ridicat salariul.(Iese)

PASĂRE: Salariile se ridică drept în sus, ca avioanele....( Îi dă Mariei mâncarea.) Merge

să mănânce şi el fasole la bucătărie, mai face economie....(Maria nu mănâncă) E aşa

zgârcit, c-ar fi în stare să mănânce o mâncare de două-trei ori, dacă s-ar putea.(Maria

zâmbeşte.) Ştii povestea aia cu ardeleanu la care i s-a furat tot din casă?---

i-au luat tot din camera vecină, în timp ce el era afară şi mânca. „Şi n-ai auzit nimic?” l-a

întrebat judecătorul. „ Nu, că chiar atunci zorbeam zupa”...

34

(Râd amândoi în hohote. Maria soarbe fasolea ca ardeleanul, îl îndeamnă pe Pasăre să

mănânce cu lingura ei, ca ardeleanul. Râd, schimbând lingura şi sorbind supa. Apoi

Maria se prinde cu mâinile de burtă, nu mai râde, se vaită. Apoi iarăşi râde, iar se

vaietă. Râde mai potolit.)

MARIA: Cheam-o pe Zambila..

PASĂRE ( O duce în celulă) :Să vină doctorul!....Zambilo!....Doctorul!...(Apar doi

gardieni. Dispar. Apare Zambila. Intră la Maria. Iese, îi vede pe gardieni, care s.au

întors: Scoateţi-i lanţurile!...Aduceţi ciocanul....Naşte...( Apare Berceanu. Pasăre lui

Berceanu: Daţi-i jos lanţurile...( Se aude Maria ţipând.)

BERCEANU: ( gardienilor) Daţi drumul la difuzoare.( Imediat se aude muzica în

difuzoare) Aduceţi un cleşte, un ciocan....( Către gardianul ce-a dat drumul la difuzor: )

Mai tare.

PASĂRE: Şi mai avea aproape 2 săptămâni...( În difuzoare se aude muzică, eventual

discursuri, interferenţe, în mai multe limbi.)

ZAMBILA(din prag): E băiat...( Apar gardienii cu un ciocan.)

PASĂRE: E târziu...( Berceanu le face semn gardienilor să plece. Pleacă şi el. Ceasul

din turn bate.) E şi-un sfert....( Ceasul bate din nou.) E şi jumate....(Muzica din difuzoare

se stinge. Se aude un glas de copil pentru o secundă.) E fără un sfert....

Scena 6

Pasăre plimbă piticul de porţelan. Apare Maria.

MARIA: Pasăre! (Pasăre se opreşte.)

35

PASĂRE: Ce faci, Maria?

MARIA: Mi-ai spus Maria.

PASĂRE: Am spus: ce faci, Maria?

MARIA: De mult nu mi-a spus un om pe nume. Şi uitasem că mă cheamă Maria. Cos,

Fane, cos o căciuliţă.

PASĂRE: De mult nu mi-a mai spus o femeie pe nume: Fane. Nu de mult. Niciodată nu

mi-a mai spus o nicio femeie. Doar mama. Ce bine e când îţi spune mama pe

nume...Fane, adu apă!

MARIA: Fane, adu-mi o cană cu apă.

PASĂRE: Nu, nu-i acelaşi glas...( Îi dă o cană cu apă.) Şi totuşi...( Începe să cânte din

frunză.)

MITITELU: (trecând grăbit spre direcţiune): Aici nu eşti la oi, Pasăre. Directorul e la el?

PASĂRE: O fi. Dacă nu s-a răcit.

MITITELU( din mers): Cine să se răcească?

PASĂRE: Luna. ( cântă în continuare.)

MITITELU: Credeam că directorul.

PASĂRE: Fiecare crede ce crede de cuvinţă.

MITITELU( râzând): Eşti inteligent, Pasăre. O s-ajungi departe.

PASĂRE: Mai departe de moarte tot nu pot ajunge.

MITITELU: Dar de udat în pat te mai uzi?( Iese râzând.)

MARIA: Fane, mai cântă.

PASĂRE: Nu mai vrea să cânte frunza, Maria.

MARIA: Dă-mi-o mie.

36

PASĂRE: Ţine-o, dar nu-ncerca să cânţi.

MARIA: Nici nu ştiu.

PASĂRE: Dacă ţi-e greu să....dacă ţi-e greu să aştepţi...să mori...te pot ajuta...

MARIA: Lasă-mă să aduc o găleată cu apă.( Pasăre deschide uşa celulei. Ea deschide

robinetul. Apa curge în găleată. Bea lăsând apa să curgă.)

PASĂRE( aşezat pe trepte): ...Dacă ţi-e greu...

MARIA: Nu poţi face nimic, Fane. De aici nu pot ieşi.

PASĂRE: Nu.

MARIA( îşi pune capul pe umărul lui): Cum curge apa...( Apa a umplut găleata şi curge

pe de lături.)

PASĂRE: Culcă-te pe genunchii mei, Maria.( Ea îşi pune capul pe genunchii lui.) Te pot

ajute, dacă vrei...( Îi mângîie părul.)

MARIA: Cum mă poţi tu ajuta, omul lui Dumnezeu, cum?

PASĂRE( mângâindu-i părul şi gâtul cu ambele palme): Uşor, foarte uşor...

MARIA: Nu mă poţi ajuta cu nimic.

PASĂRE: Te pot ajute cu nimic.

MARIA: Ce vrei să spui?

PASĂRE: Îţi pot strânge gâtul uşor, fără să simţi nimic.

MARIA: Doamne, Fane, mi-e frică!

PASĂRE: O să fie ca un somn, o s-adormi, şi gata...

MARIA: Nu vreau să plec, mi-e frică...

PASĂRE: Numai dacă vrei tu... dacă nu mai poţi îndura...O să rămâi tot aşa, frumoasă,

nicio picătură de sânge n-o să curgă din tine în pământ...O să pleci frumoasă...

37

MARIA: Nu, nu vreau.

PASĂRE: Numai dacă vrei. Am să tai numai 20 de fire din părul tău. E un cuib de

rândunică aici, sub streaşină, vreau să pun la primăvară în fiecare zi câte-un fir, să se-

ntărească pereţii cuibului...

MARIA( se ridică): Am să-ţi dau firele, Fane, şi-ţi mulţumesc...Nu te supăra, mi-e frică

să mor...

Ia găleata cu apă şi intră in celulă. Închide uşa. Ceasul bate de 4 ori. Pasăre a dispărut.

Maria priveşte apusul soarelui.

MITITELU( Apare încet.): Te plictiseşti?

MARIA: În curând soarele va răsări degeaba. Spune-mi ziua. De ce nu vrei? E ultima?

MITITELU: N-am reuşit nimic....

MARIA: Nici n-am crezut. Mîine va fi?

MITITELU: Dar mai este o şansă...

MARIA: Aud un strigăt straniu....mă cheamă...Mi-e frică.

MITITELU( îi întinde o sticlă): Bea şi uită.

MARIA: Am timp să uit. ( Apare Pasăre.)

MITITELU: Poate ne mai vedem în noaptea asta.(Lui Pasăre) Să nu ajungi pasăre, să nu

zbori, puiule....

MARIA( lui Pasăre): Mi-e sete.

MITITELU: Las-o să se culce, să fie mâine odihnită...

PASĂRE: Să n-adoarmă înainte s-o adormiţi voi....nu te teme...( Mititelu a dispărut.) Nu

ţi-e sete....Dacă-l mai prind pe-aici, îl omor.

MARIA: Nu-l urî şi nu încerca să mă iubeşti.

38

PASĂRE: Nu îndrăznesc. ( Începe să râdă şi ia piticul în braţe.)

MARIA: De ce rîzi? Du-te, lasă-mă-n pace.

PASĂRE: Nu plec. Trebuie să plimb piticul. Ordin. Trebuie respectat, asta-i slujba mea.

MARIA: Vezi-ţi de slujbă şi nu mai sta de vorbă cu mine. Sau te plătesc şi pentru asta?

PASĂRE: Nu mă plătesc deloc.

MARIA: Du-te!

PASĂRE: Nu pot.

MARIA: Nici dacă te rog frumos?

PASĂRE: Nici dacă mă rogi, nu plec.

MARIA: Nu mă va salva Mititelu...

PASĂRE: N-are curaj.

MARIA: Şi nici părintele...

PASĂRE: Nici el. Nu plec.

MARIA: De ce?

PASĂRE: Pentru că încep să cred că te-ai îndrăgostit de mine, insultându-mă, aşa cum ai

crezut că eu am vrut să-ţi fac curte, râzând de tine.

MARIA: Ai şi o mutră de care te poţi îndrăgosti.

PASĂRE: N-am?

MARIA: Şi mai e şi momentul potrivit, acum. E ca şi cum m-aş îndrăgosti de un obiect.

Ar fi absurd. Ca şi cum m-aş îndrăgosti de piticul ăsta de porţelan.

PASĂRE: În general dragostea e ceva destul de absurd.

MARIA: Mă enervezi.

PASĂRE: Te iubesc, Maria.

39

MARIA: Cred că se poate glumi şi altfel,

PASĂRE( pune piticul jos) : Te iubesc, Maria.

MARIA: Repeţi aceeaşi prostie, n-ai niciun pic de fantezie.

PASĂRE: Te iubesc.

MARIA: O prostie e suficient s-o auzi odată, nu-i neapărat nevoie s-o repeţi...(Apare

Mititelu.)

MITITELU( râzând în hohote): Formidabil, vorbeşte piticul de porţelan! Minunat, spune

te iubesc! Bravo, piticule!(Îl priveşte pe Pasăre râzând.) A, tu erai? Hai, plimbă piticul...

(Pasăre ia piticul, îl duce la loc.)

MITITELU(Mariei): E stupid...

MARIA: Da, e stupid să mori. De fapt, dispari. Uite, acum văd piticul de porţelan, cerul,

şi peste o zi, nimic din toate astea nu mai există...Ca şi cum toate astea ar muri. Şi nu-i

adevărat, ele rămân, eu plec. E stupid că nici măcar nu mori de-o boală sau de bătrâneţe,

supărat că nu mai funcţionează celulele tale, c-au obosit, s-au uzat. Nu, pleci neuzat, şi

asta nu mi se pare nici măcar stupid, e de neînţeles! De ce să depindă viaţa şi moartea

mea de voi, Opriţescule?!

MITITELU(furios, lui Pasăre): De ce vrei să te-ndrăgosteşti de cineva care mâine nu mai

există?

MARIA: Când te-ndrăgosteşti, nu te mai gândeşti la nimic.

MITITELU: Atunci mă gândesc eu pentru Pasăre, dacă el n-are cap. De ce să fii mâine

trist şi să râdă toată lumea de tine? Iartă-mă Maria...nu am...

MARIA: E bine c-ai spus....deci mâine....du-te cu Dumnezeu....(Mititelu iese.Lui Pasăre.)

Nu pot, nu vreau, iartă-mă...(Bătăi de ceas. Maria vine la uşă, ascultă nervoasă.)

40

MARIA: Unde e băiatul meu?

PASĂRE(plimbă din nou piticul): Acum plimb piticul. Am ordin.

MARIA: Unde e băiatul meu?(Pasăre nu răspunde.) De ce întârzie cuvintele în tine?

PASĂRE: Fiindcă sunt dobitoc.

MARIA: Răspunde, l-au dus de-aici?

PASĂRE: Uite cum zboară bufniţa aia. Tot timpul vreau să fiu pasăre!

MARIA: L-au dus? Unde? Trebuie să-l alăptez...

PASĂRE: A obosit. S-a aşezat pe-o creangă. Şi păsările obosesc, una s-a făcut mică, alta

parcă s-a plictisit de propria ei formă.

MARIA: Sunteţi în stare să-l lăsaţi să moară de foame.

PASĂRE( pune piticul la loc) A obosit şi el de-atâta plimbare...Ai putea să fii mai

politicoasă.

MARIA: Cu tine?

PASĂRE: Cu piticul. El n-are nicio vină, de ce strigi?(Alb) Nu vrei să devenim prieteni?

MARIA: Cu piticul?

PASĂRE: Nu.

MARIA: N-are niciun rost.

PASĂRE: Nu iubiţi, prieteni.

MARIA: Prietenia e mai rea ca dragostea. Şi nici nu vreau să te oboseşti făcând pe omul

bun.

PASĂRE: Nu fac.

MARIA: Ştiu, eşti.

PASĂRE: Nu sunt. Sunt un dobitoc.

41

MARIA: Nu-ţi merge să faci pe dobitocul. Măcar de-ai fi, ţi-ar fi mult mai simplu. Nu

eşti nici măcar dobitoc.

PASĂRE: Dumneata vrei să mă jigneşti?

MARIA: Ai observat?

PASĂRE: Dumneata vrei să m-alungi de-aici şi să rămîi singură şi să...

MARIA: Şi să ce?

PASĂRE: Să urli.

MARIA: Nu urlu, întreb unde este băiatul meu! Eşti plătit ca să stai cu mine şi să uit că

azi nu l-am văzut?

PASĂRE: Eşti mult mai interesantă când nu urli, spui mai puţine prostii. Aşa că taci.

MARIA: N-o să tac.

PASĂRE: Ştiam eu. Să ştii că nu mă sperii. Dumneata eşti o fată....

MARIA: ...o femeie!

PASĂRE(imperturbabil):....o fată care nu sperie pe nimeni nici cu tăcerea nici cu vorba.

Dumneata eşti o fată...

MARIA: O femeie.

PASĂRE( imperturbabil):....o femeie care se teme de muşte, care nu se teme de moarte,

ci de muştele care or s-o acopere. Dumneata eşti cum e noaptea asta de vară spre

dimineaţă, albă şi răcoroasă, întunecată şi caldă, ca o ceaţă, ca o nehotărâre.

MARIA( ţipă, surprinsă): Dobitocule, sper că nu te-ai îndrăgostit întradevăr de mine!

PASĂRE: Dumneata văd că te-ai îndrăgostit, în schimb, îmi spui pe nume: dobitocule!

MARIA: Te-am jignit...

42

PASĂRE: Ţii neapărat să-mi faci curte insultându-mă? Vrei să mă cucereşti aşa? Crezi că

sunt un nenorocit? Sau vrei să înţeleg că e un compliment când mă faci dobitoc.

MARIA: N-am spus că eşti...

PASĂRE: Nu?

MARIA: Nu, dumneata ai spus că eşti...

PASĂRE: Mă interesează numai ce spun eu despre mine că sunt. Dar şi dumneata ai

spus....Era un compliment, deci. Mulţumesc. Nu, dumneata nu minţi, dumneata eşti

sinceră.

MARIA: Nu sunt sinceră?

PASĂRE: Cum să nu, dumneata eşti sinceră şi eu sunt un dobitoc.

MARIA(începe să urle): De ce eşti monoton şi lipsit de haz şi de ce te repeţi mereu? Şi

de ce-mi tot spui dumneata?

PASĂRE: Mi-e mai uşor să-ţi spun dumneata. Aşa, n-am nicio obligaţie.

MARIA: Nu ştiam că de-i spui unei femei tu, ai vreo obligaţie.

PASĂRE: Ai.

MARIA: Dumnata eşti prea inteligent pentru grădina asta cu pitic.

PASĂRE: Dumneata ar trebui să te hotărăşti. Sau sunt prea inteligent pentru un dobitoc?

MARIA: Termină, ai venit aici să mă enervezi, să uit că trebuie să mă gândesc la copil şi

la orele mele numărate. Eşti un mincinos! Nu pot să uit! Nici măcar o clipă!

PASĂRE: Nu-i adevărat. Atunci când mi-ai spus că m-am îndrăgostit ca un dobitoc ai

uitat....Ţi s-au limpezit ochii de bucurie...M-am uitat în ei şi-am văzut cum râdeau de

bucurie.

MARIA: M-am bucurat?!

43

PASĂRE: Ai uitat o clipă că vei muri.

MARIA: În clipa aceea te-am iubit.

PASĂRE: Da, şi mi-ai şi trântit un compliment.

MARIA: De ce nu mă crezi?

PASĂRE: Sunt un nesimţit.

MARIA: Nu, nu pot uita! Unde e copilul meu?! Îmi spui prostii ca să uit, Unde e?!

PASĂRE: Cu Zambila, la spital.

MARIA: Şi păzit de-un gardian!

PASĂRE: Da. Uite, au şi venit. (Intră Zambila cu copilul în braţe, păziţi de-un gardian.)

ZAMBILA: I-au făcut analize.E sănătos tun....Vor să-l ducă...

MARIA: După ce mă duc, să-l ducă...

ZAMBILA: Aşa a spus şi directorul....Hai, dă-i să mănânce.(Maria ia băiatul în braţe.)

MARIA: Mi-a secat laptele....N-am destul...(Îi dă să sugă, intrând în celulă. Vorbeşte de-

acolo.) Creşte-o umbră rece-n mine, îmi încheagă sângele, îmi leagă încheieturile şi

mersul, pieptul îmi seacă de lapte şi ochii îmi seacă de lacrimi. Nu pot să plec pe tăcute,

fericită că mă vrea pământul, nu pot să nu strig...

ZAMBILA: Strigă!... Şi dă-mi copilul. Mie mi-a rămas laptele. Numa’ laptele...(Apare

Berceanu.)

BERCEANU( Zambilei): Am venit să luăm copilul. Mâine este...Nu-l mai putem lăsa şi

la noapte cu ea...

ZAMBILA: E ultima ei noapte?

44

BERCEANU: Da, trebuie să fie singură, să....Trebuie, asta e! (Face semn gardianului să

intre să ia copilul.) Ar putea, din nebunie, să-l omoare...Nu trebuie să-l vadă, când o

pleca....Tu ai lapte destul...

MARIA: Îl duceţi?

BERCEANU: Da....Dacă n-are tată, va rămâne la spital până-l v-or lua să....( Arată spre

Zambila) Sau...Părinţi şi aşa nu ai...Ea se eliberează în curând, a zis că l-ar lua...Acum

trebuie dus.

ZAMBILA(luînd copilul, Mariei): Uită-te la el...E al tău, are ochi albaştri....Să nu

plângi....Să nu blestemi....Uită-te la el...Să nu-ţi iei rămas bun, nu-l săruta....

MARIA: Măcar să-i ating mâna.

ZAMBILA: Nu. Lasă-l în pace, a adormit.

MARIA: Să-i ating cu degetele pătura...

ZAMBILA: Nu...E copilul meu, nu mai e al tău...

MARIA: Nu pleca.Mai lasă-mă să-l privesc...Fii sănătos, Tică.(Zambila se îndepărtează

încet.) Te duci, băiete, distanţe dintre noi creşte, mâine-o să fie o noapte depărtarea dintre

mine şi tine, poimâine....O să fie depărtarea o noapte, o moarte, o viaţă...(Nu plânge, sec.)

BERCEANU: Ai o noapte, odihneşte-te...

MARIA: Am o viaţă să mă odihnesc...

BERCEANU(îi întinde un măr): S-au copt merele în grădină, vrei? Ia mai multe...Ţine-le

în poală...

MARIA: Mulţumesc.(Îşi umple poala cu mere.) O să miroase toată noaptea...Ce ciudat, o

să fie o noapte a mea, o noapte a ierbii, a preotului....Vezi, noaptea nu-i egală pentru

45

toţi....(Intră în celulă. Berceanu pleacă. Prin întuneric, se vede Pasăre pe lângă celula

Mariei. Apare Zambila.O lună enormă luminează curtea.)

ZAMBILA: Cad stele, Maria...Acolo unde te duci nu sunt mere, nuci...Ţi-am adus un

pieptene.

MARIA: Îţi mulţumesc.(Se aşează jos şi Zambila începe s-o pieptene.) Să-mi faci cărare

ca la băieţi, părul e scurt...

PASĂRE(vine): Ţi-am adus un săpun...(Pune găleata la cişmea.) Şi-o pereche de ciorapi.

MARIA: Şi eu îţi dau un măr. Şi ţie.(Îi dă şi Zambilei.)

PASĂRE: Şi ţi-am adus şi-un inel, să-l porţi...

MARIA: Uite, se văd în depărtare munţii sub lună, o să merg peste munţi...Mâncaţi

mere(mănâncă toţi trei), drumul e lung, Nu vă mai dau, să-mi ajungă...(îşi încalţă

ciorapii) Sunt nişte ciorapi foarte frumoşi, Pasăre, uşori ca mătasea.

ZAMBILA: Să-ţi torn apă să te speli aici, afară...Du-te, Pasăre, nu te uita la ea, nu ţi-e

ruşine? Sau măcar stai cu spatele.

PASĂRE: Am treabă.(Pleacă.)

MARIA: Degeaba mă spăl, parcă am pe mâini ţărână, parcă m-acoperă ţărâna pe piept,

mă-nchide pământu-n el...(Plânge.) Să nu mă vadă careva plângând.

ZAMBILA: Plângi, e bine să te uşurezi de lacrimi, să nu le duci cu tine...ai dreptul ăsta,

eşti femeie. Eu când m-am măritat trei nopţi am plâns că plecasem de la ai mei la alţi

oameni, alţi părinţi.

MARIA: Şi eu mă duc la alţi părinţi(râde încet).

ZAMBILA: Nu du cu tine nimic, lasă aici vorbele, dorurile, să rămână pe pământ, vii,

cum sunt păsările...Maria, ia-l pe Pasăre de om, în noaptea asta, aici, în grădină, să vă fiu

46

naş. Să nu pleci de-aicea supărată pe lume, să-ţi laşi aici dragostea de femeie.(Apare

Pasăre.) Omule, dă-i mîna Mariei.(Pasăre îi dă mâna.) Şi să nu uiţi luna asta...

MARIA: Ce las eu aici?...Urmele mele prin grădină, ele s-or astupa, numele meu o să se

uite, n-am ce lăsa...De-aş putea, mi-aş lăsa mâinile, să coase, să spele , să mângâie, să-l

crească pe Tică...dar nu pot, trebuie să le iau cu mine.

PASĂRE: Ce mână uşoară ai, ca o pană...

ZAMBILA(Mariei): Acum du-te şi te-ntinde, eşti curată, du-te...(Maria nu se duce. Lui

Pasăre.) Du-te şi tu...(Mariei, din nou.) Te las...Am să-l pun pe Tică sub tufani şi sub

nuci, unde cântă cucii. O să-l auzi....(Iese.)

PASĂRE: Maria, pot să te rog ceva?...

MARIA: Nu.

PASĂRE: Atunci am să te rog ceva...Mi-ai spus într-o zi că păsările zboară peste tot, ca

nişte inimi zboară şi sunt fericite, zboară când sunt fericite...

MARIA: ...Până se fac oameni...

PASĂRE: Asta înseamnă că şi tu ai fost pasăre...Da. Şi când mor, oamenii iarăşi se fac

păsări. Tu nu m-ai minţit niciodată. Este adevărat?

MARIA: Adevărat.

PASĂRE: Adevărat.(Pleacă.)

Scena7

Apare David aducând ceva pe braţul drept, cu o găleată în mâna stângă.

47

MARIA: Ce mai vrei? Ştiu, mâine voi pleca. E târziu să mă mai îngrozeşti cu vestea asta.

E târziu şi să mai încerci să mă-nghesui ca pe-o borfaşă...Pleacă! Ce mai vrei?

DAVID: Nimic. N-o să te-ntreb ce-ai făcut şi pentru cine, n-o să-mi spui...Pentru că tu

eşti mai presus, eşti mai de soi, tu crezi...Tu ai un crez, asta nu înţelegem noi.

MARIA: Ce-ascunzi la spate?

DAVID: Copilul tău. Nu-ţi fie teamă, e sătul şi doarme dus...

MARIA: Vrei să spui că poţi să faci cu el ce vrei?

DAVID: Orice.

MARIA: Vrei să spui c-ai putea să-l scapi din mână, ca şi cum el s-ar fi rostogolit şi-ar fi

picat din pat din greşeală...

DAVID: Orice.

MARIA: Vrei să spui că doreşti să-ţi cad în genunchi şi să te rog să-l laşi în pace...Ştiu ce

vrei....Să recunosc c-am fost trufaşă şi că nu cred în nimic şi c-am fost o proastă...

DAVID: Exagerezi. Proastă nu eşti... ( Pune copilul din scutece pe gura unei găleţi

uriaşe. Dă drumul la apă în găleată.) Te ascult. Nu, n-o să spui că nu crezi în nimic.

MARIA: Şi tu asta vrei să spun? Închide apa...

DAVID: Trebuie să se umple. Asta-i o cristelniţă.... Vreau să-ţi botez copilul....

MARIA: Vrei să-l îneci sub ochii mei?

DAVID: Vreau să-l botez în noaptea asta. Uite ce lună luminoasă e pe cer...Sigur, aş

putea să-l scap în apă. Orice accident e posibil.

MARIA: Nu cred c-o să-l omori, deşi eşti un ticălos, nu cred că ai curajul ăsta, nu cred să

fii atât de ticălos...Nu poţi distruge totul în mine, nu mă poţi face să cred că eşti un

animal, o fiară, şi în tine mai cred, fiară...Opreşte apa!

48

DAVID( ridicând copilul, cu glas popesc) Se botează în numele Domnului, robul lui

Dumnezeu....Cum ai zis că-l cheamă? Se botează Tică, fiul Mariei, în numele Tatălui şi-

al Fiului şi-al Sfântului Duh...

MARIA: Ce faci?

DAVID( stropindu-l cu apă pe frunte) Te lepezi de diavol? Mă lepăd de diavol. Te lepezi

de păcat? Mă lepăd de păcat...(Mariei) Eu botez sub lună, e o chestie! O să devină un bun

creştin.(Apa curge în continuare.)

MARIA: Nu-l dezveli, nu-l trezi, nu-l murdări cu mâinile tale şi cu ura ta, nu-l jigni cu

botezul tău şi cu batjocura ta...

DAVID: Nu vorbi şoptit, poţi să urli...

MARIA: Nu vreau să-l trezesc...

DAVID: Eşti slabă. Urlă în tine instinctele ca-ntr-o căţea.(Râde.) Nu-i niciun copil

aici...Doar scutece. Un copil din scutece, un nimic. Dar tu o să-mi spui că omul nu-i un

nimic.

MARIA:Nu mă poţi face să cred că omul e-un nimic, un sac de scutece...

DAVID: O să mori mâine-n zori, fără să fi fost fericită.

MARIA: Voi o să trăiţi şi n-o să fiţi fericiţi. Voi, nu copilul meu.

DAVID( stropeşte copilul cu apă): Amin! Poftim, nu plânge!

MARIA: L-ai omorât?

DAVID: Nu.

MARIA: Lasă-l în pace! Lasă-l să doarmă, să crească...El e ziua mea de poimâine, ochii

mei...

DAVID(Bagă copilul cu capul în jos în găleata plină cu apă) :Amin!!

49

MARIA:.. Copilul nu-i aici... E la Zambila, ea îl păzeşte, cum mi-a spus, sub copacii

unde cântă cucul...

DAVID: Te-a minţit.

MARIA: Ea nu ştie să mintă.(David începe să scoată scutecele.) Am să-i strig din

mormânt să te găsească şi-n mormânt!( ca şi cum ar vorbi copilului) Să nu laşi mamele să

nască-n lanţuri, Tică! Să nu laşi copiii în botezuri negre, noaptea sub lună, Tică!(David

dă de pământ cu copilul de scutece.) Ce-ai făcut?! N-o să te poată spăla de sânge toate

apele pământului.Voi nu mă puteţi omorâ, moartea este-a mea, voinţa mea, eu răspund de

ea, nu tu! Aş fi putut pe-o mie de căi să nu mor, dar ar fi însemnat să fiu ca tine, o capră

care se teme de joardă!

DAVID: Şi nu eşti o capră?( Dă cu piciorul în copilul de scutece.)

MARIA: Nu Sunt! Sunt o femeie, o mamă, un om liber...

DAVID: Eşti liberă să mori, să strigi, dar nu te-aude niciun martor, nu ştie nimeni dac-ai

trădat sau nu...

MARIA: Ştiu eu. Şi-acum du-te, lasă-mă să m-odihnesc...Mâine e-o zi pe care copilul

meu n-o va uita niciodată...

Dispare. David ia cârpele şi găleata şi pleacă.

Scena 8

Bate ceasul din turn. Apare Zambila.

MARIA: Vreau să-i spun ceva lui Pasăre.

ZAMBILA: Ce?

50

MARIA: Că l-am minţit....Că n-am zburat niciodată, n-am fost fericită...

ZAMBILA: Lasă-l...De ce să-i spui că oamenii nu sunt păsări? Lasă-l să creadă ce vrea...

MARIA: Da...

ZAMBILA: Du-te, mai e pân’ la ziuă-...Uite-l că vine....(Se vede Pasăre.) Lasă-l...

MARIA: Da....(Dispare.)

ZAMBILA: Du-te la locul tău, spre poartă. Vin zorile.(Pasăre pleacă.) Să se despartă de

lumea frumoasă...

Se luminează. Se aude o maşină.

PASĂRE( de afară): Domnul Dominic Berceanu.

BERCEANU( de afară): Bună dimineaţa, Pasăre.

PASĂRE: Prin curte, în dreapta.( Berceanu trece în dreapta.)

ZAMBILA: Sufletul să se despartă de oase....

PASĂRE: Domnul Miron David...(David trece.)

ZAMBILA: Bucură-te pământ că-ţi vine o floare frumoasă...

PASĂRE: Părintele Izidor...(Izidor trece.)

ZAMBILA: Nu să-nflorească, ci să putrezească...Maria, vino....(Apare Maria.). Ţi-am

adus ţigara, am păstrat-o....(I-o întinde.) Asta ţi-a fost ultima dorinţă....

MARIA: Am glumit...( Îşi aprinde ţigara.) Ce fum tâmpit...( se văd apărând

soldaţii/gardieni) E a doua ţigară din viaţa mea.

PASĂRE(Apare de-afară): Bună dimineaţa, Maria...

MARIA: Bună dimineaţa, Pasăre...

(Îşi stinge ţigara şi merge cu paşi egali spre fundul grădinii. Se opreşte lângă zid, nu

departe de pitic. Pasăre şi Zambila o privesc. Restul nu se văd. Zambila aprinde o

51

lumânare. Linişte. Pocnete de arme. Maria nu se clinteşte. O altă serie de focuri de arme.

Maria începe să se ridice lent, ca şi cum ar zbura, ca o pasăre. Pasăre întinde-o mână,

ca şi cum ar da drumul din palmă unei păsări.)

PASĂRE: Mulţumesc. Maria...

52

53