”Oamenii sînt zei, zeii sînt oameni. ”

Heraclit

Pitagora

Pitagora este unul dintre cei mai populari filosofi pre-socratici care a trait în perioada 570-490 Î. E. N. și a trăit în Turcia, pe insula Samos. La 40 ani a emigrat în Italia de sud ( Crotona) unde și și-a început activitatea de filosof și a fondat o școală. Sistemul său de învăţămînt era dublu. Dintre discipolii săi, unii erau denumiţi mathematikoi, iar alţii akousmatikoi. Mathematicienii învăţaseră deja, în profunzime, argumentarea (logos) ştiinţifică superioară, prezentată pînă în cel mai mic detaliu : akusmaticii nu avuseseră parte să ia cunoştinţă decît de principiile elementare din opera scrisă [a magistruluiJ, neînsoţite de o expunere mai precisă. Pitagora pare să nu fi scris nimic. Dar doctrina filosofică a pitagorismului ne este destul de bine cunoscută din lucrările lui Aristotel §i Sextus Empiricus, precum §i din lucrări ale pitagoricienilor de mai tîrziu. Theano, fiica lui Pythonax13, de obîrşie cretană, îi dăruise lui Pitagora un fiu, pe Telauges, şi o fiică, pe Myia. Alte surse o numesc şi pe Arignote. Lui Pitagora i se atribuie preziceri fără greș a unor cutremure, epidemii, fapt care era considerat de oameni un zeu. Pitagora aprecia foarte mult prietenii pe care îi avea, Empedocle, Epimedide, Abaris, fiind primul care a spus că între prieteni totul este comun și că prietenul este un alter ego. Pitagora spunea despre zei că ei ar trebuie respectați dar tot odată și să avem o opinie justă cu referință la ei, deoarece zeii nu pot aduce ploaia sau soarele, asta totul ține de legile naturii. Înțelept ( sophos) este numai Zeul, iar omul nu poate fi altceva decît aspirant la înțelepciune, iubitor al acesteia, adică philosophos. Pitagora îndemna oamenii să nu uncidă nici un animal și să se comporte cu ele așa cum ar dori ca alții să se comporte cu ei, de asemenea să nu distrugă nici o plantă cu fructe. În fiecare zi înainte de culcare omul trebuie să facă o concluzie a tuturor lucrurilor care le-a făcut în acea zi și planurile sale pentru ziua următoare, de asemenea cînd se trezește să-și aducă aminte planul pe acea zi. Pentru ca oamenii să fie asemeni zeilor ei, în primul rînd trebuie să aibă respect față de adevăr. .

Numărul

Ideea filosofică principală a pitagorismului este următoarea: numerele sînt esența lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat şi armonios de numere și raporturi numerice.

Principiu lucrurilor pentru Pitagora este numărul, deoarece natura numărului nu suferă ”înșelăciune”. Numărul și proporțiile înte numere se găsesc în cosmos, în mișcarea astrelor, se găsesc în muzică; ele fac posibilă armonia. Lumea este constituită din contraste: limitat- nelimitat, unul- multiplu, lumină- întuneric etc. iar legătura între contraste este armonia. Numărul și propoziția se găsesc nu numai în cosmos dar și în lucrările oamenilor. El susține ca ”principiul” nu trebuie să fie neapărat o substanță materială, de aceea numărul este mai presus ca orice, este substanța oricărui lucru.

Fiecare clasă sau specie de lucruri individuale se distinge printr-un anumit număr, care îi este propriu. Toate numerele provin din 1, Monada. Monada nu este un număr propriu zis, pentru că lui 1 nu I se poate asocia nici un aspect cantitativ. Monada reprezintă factorul spiritual, divin. Proprietăţile fundamentale ale numărului sînt paritatea şi imparitatea. Unitatea le conţine în sine pe amîndouă, fiindcă, adăugată unui număr par, ea generează un număr impar şi invers. Monada este Zeul şi binele, natura adevărată a lui Unu, Spiritul însuşi; iar diada indefinită este un daimon şi este rea, legată de pluralitatea materială. Dualitatea este tendința spiritului de a corporaliza. Monada împreună cu Dualitatea creează Diada ( cifra 2 ). Diada dă naștere aspectelor cantitative primare. Numărul 3 ( triada) configurează suprafața, numărul 4- volumul, fiecare număr ia naştere prin mişcarea înainte a unităţii.Geneza omului, esența sufletului este Monada care tinde de a se încorpora. Fiecare număr corespunde anumitei puteri. Punctul este primul principiu care conduce la mărime, linia al doilea, suprafata al treilea si solidul al patrulea Numărul 10, este un număr finit, cel mai perfect dintre toate deoarece cuprinde toate diferențele numerice, toate speciile de raţionamente şi toate proporţiile numerice. Acesta este suma primelor patru numere : 1+ 2+ 3+4 = 10. De aceea el este numit tetradă sau, cum se spune în Versurile de aur, "sacrul cuaternar", În care momentele componente sînt explicitate. Această tetradă este tetraktys (forţă eficientă, activă), fiindcă, atunci cînd ajungem la numărul zece, ÎI considerăm ca bază şi reîncepem numărătoarea (adăugarea succesivă a unităţii). De aceea, el are, ca şi unitatea, forţă generatoare, eI este "izvorul cu rădăcinile naturii veşnice". Membrii ordinului îşi făceau legămîntul de credinţă jurînd pe acest număr. Întregul univers se reduce la număr și armonie. numărul este asociat punctului, mișcarea punctului generează linia, mișcarea liniei generează suprafața, mișcarea suprafeței - corpul geometric, care e modelul matematic al corpului sensibil. Iar universul este totalitatea ordonată a corpurilor.

Pitagora este primul gînditor care -și dă seama că sunetele muzicale sînt determinabile matematic. EI stabilește raporturi numerice pentru principalele acorduri : octava 1 :2, cvinta 2 :3, cvarta 3 :4. Pitagora a fost primul descoperitor al notelor armonioase în raportul lor reciproc. Numerele sînt învestite cu o funcție

explicativă și pentru corpurile cerești. Aristotel este cel care relatează că pitagoricienii considerau că zece fiind numărul perfect, corpurile cerești trebuie să fie tot zece la număr. Dat fiind că numai nouă sînt vizibile, ei inventează un al zecelea, pe care-l numesc Antihton (antipămînt).

Sufletul

În concepţia despre suflet, ca şi În teoria etică, se încearcă de asemenea explicaţii numerice. Dacă sufletele noastre individuale au esenţialmente aceeaşi natură, deşi sunt separate prin impuritate în starea noastră încarnată, atunci cu siguranţă identitatea noastră cu divinul trebuie să fie alcătuită prin excelentă din numere în armonie. Sufletul este caracterizat ca acord sau armonie a diferitelor sale facultăţi, această armonie fiind ea însăşi exprimabilă numeric. Sufletul consta din rațiune, pasiune și dorință. În etică se consideră că ar exista zece virtuţi, de vreme ce acesta este numărul perfect. fiecărei virtuți i se asociază, după considerente dacă nu cu totul arbitrare, în orice caz absolut exterioare, cîte un număr. Pitagorismul este un mod de via!ă, alcătuit din prescripții riguroase cu privire la hrană, îmbrăcăminte, la conduita în intimitate şi în viața publică.

-Să nu mănânci bob.

- Să nu ridici ceea ce a căzut de pe masă.

- Să nu răscolești focul cu cuţitul.

- Să nu lasi în cenusă urma întipărită de oală.

- Să nu te asezi pe o banită de grău.

- Să nu porti un inel străin

- Nu primi rândunica în casă.

- Scuipă peste rămăşiţele unghiilor tăiate şi peste firele de păr tunse.

- Nu urina sau nu călca peste rămăşiţele unghiilor tăiate sau ale părului tuns.

- Strânge aşternutul când te ridici din pat şi netezeşte urma unde ai dormit.

- Atinge pământul când tună.

- Să nu mănînci carne.

Pitagorismul se întemeiază pe valori: (yang yin)

limită nelimitat

impar unu

drept masculin

par multitudine

stâng feminin

în repaus în miscare

drept curbat

lumină întuneric

bun rău

pătrat oblong

răul este o formă a nelimitatului, iar binele a limitatului, limita şi unitatea trebuie identificate cu masculinul, nelimitatul şi pluralitatea cu elementul feminin al naturii. Principiul general aplicat de pitagoricieni constructiei kosmos-ului este cel al impunerii unei limite asupra nelimitatului pentr a realiza limitatul.

Pitagora a propovăduit doctrina transmigrației sufletului, înrudirea naturii ofera acea concepție generală a lumii în cadrul căreia se poate doar susține transmigrația sufletelor. Numai faptul că sufletele animalelor și ale oamenilor sunt din aceeași familie face posibilă ca același suflet să intr acum într-un corp uman și apoi într-unul de animal sau de pasăre. Sufletul are o importanță esențială, el este nemuritor. dacă lumea este o creatură vie, eternă si divină, trăind prin respirarea aerului sau prin-respirarea infinitului din jurul ei că dacă și omul ia viață prin respiraţie (fapt care era o dovadă în plus că sufletul uman însuşi era aer), atunci înrudirea dintre om si univers, dintre microcosmos si macrocosmos trebuia să fie foarte strânsă. Universul este unu, etern si divin. Oamenii sunt mai multi, divizari si muritori.

Cosmologie

Una dintre cele mai remarcabile trăsături ale cosmologiei pitagoreice indicată-de Aristotel este aceea că ea scoate pământul din centrul universului si îl transformă într-o planetă care se învârteşte în jurul centrului la fel ca celelalte. Pentru pitagoricieni, centrl universului era ocupat de un foc. Acelaşi sistem includea, pe lârigă soare, lună si alte planete cunoscute, un «antipământ» invizibil nouă din acelasi motiv. Relaţia soarelui, în calitate de corp dătător de căldură şi lumină, cu focul central nu este explicată. Convingerea că există un focîn interiorul pământului este dedu:ră-nattH'ftl-din observarea vulcanilor si a izvoarelor calde.

Bibliografie

1) Antologie Filosofică- N. Bagdasar, Virgil Bogdan, C. Narly, Editura Uniunii Scriitorilor 1996

2) Introducere în filosofie- Ioan N. Roșca3) Viața lui Pitagora- Cristian Bădiliță, 19984) Istoria filosofiei- Viorel Colțescu, 20025) Gurthrie – O istorie a filosofiei grecești