de Cătălin Grigorecu ilustrații de Adela Maria Calistru

Copiilor noștri, Nectarie, Maria, Filoteia și Ioan

și tuturor copiilor, ca Sfântul Spiridon să le devină de-a lungul vieții

pildă de urmat pe calea nu ușoară a sfințeniei. C.G.

Copyright © Editura Iona 2017Toate drepturile rezervate. Orice reproducere

a acestei lucrări, parțială sau integrală, prin orice mijloace, nu poate fi realizată decât cu acordul explicit

al Editurii Iona.

Autor: Cătălin GrigoreIlustrator: Adela Maria CalistruRedactor: Anda Elena Pintilie

Concept grafic: Alexandra Grigore

EDITURA IONA București, România

Tel. 0724490846E-mail: edituraiona@gmail.com

Comenzi online: www.edituraiona.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiGRIGORE, CĂTĂLIN

Sfântul Ierarh Spiridon, păstorul cel bun / Cătălin Grigore ; il.: Adela Maria Calistru.

- Bucureşti : Editura Iona, 2017ISBN 978-606-8970-00-4I. Calistru, Adela Maria (il.)

235.3

Sfântul Ierarh Spiridon

Păstorul cel bun

Sfântul Spiridon a trăit în insula Cipru care, în vremea aceea, făcea parte din Imperiul Roman. S-a născut în anul 270, într-o familie de oameni simpli. Părinții l-au crescut cu dragoste, povățuindu-l să fie mereu milostiv. În tinerețe a fost păstor, s-a căsătorit și a avut o fiică pe nume Irina. Dar

aleasa lui soţie a murit de tânără şi Sfântul Spiridon a trebuit să aibă grijă singur de micuța copilă. O iubea foarte mult și o lua cu el oriunde mergea. Casa lor avea întotdeauna ușa deschisă, căci Sfântul îi ajuta după puteri pe toți săracii care îi treceau pragul. Astfel, a ajuns să fie foarte iubit în cetatea sa.

La blândul și milostivul păstor alergau toţi cei în nevoi. De aceea, când o cetate a Ciprului, Trimitunda, a rămas fără episcop, întregul popor a strigat într-un glas: „Pe Spiridon îl vrem Episcop!” Și iată cum, în chip minunat, din simplu păstor de oi, Spiridon a devenit episcop, păstor

al Bisericii. Grijile sale erau de-acum mari, însă pe toate le rânduia înțelept, cu rugăciunea. Se ruga cu credinţă, iar Dumnezeu îi asculta cererile şi mari minuni aveau loc în întreaga insulă. Deși oamenii îl cinsteau ca pe un sfânt, el a rămas la fel de smerit. Purta pe cap o mitră împletită din răchită, ca un coșuleț, și avea în continuare grijă de turma lui de oi și de capre.

La scurtă vreme după ce a fost hirotonit episcop, o mare foamete s-a abătut asupra insulei Cipru. Bogații cetății Trimitundei, care erau negustori de grâu, își frecau mâinile de bucurie. În loc să vândă grâul la un preț mai mic, s-au hotărât să îl țină în hambare pentru un timp, ca să-l dea pe

mulți galbeni, când foametea avea să se întețească. Într-o dimineață, unul dintre acești negustori hapsâni s-a trezit la poartă cu un om sărac, Dimitrie,

care l-a rugat cu lacrimi în ochi să-l miluiască. Voia puțin grâu pentru soția și copiii lui, ca să nu moară de foame. Negustorul, măsurându-l din cap până în picioare, l-a alungat cu dispreț:

— Să mergi și să-mi aduci galbeni, atunci vei primi cât grâu dorești! Dimitrie cel înfometat a mers la Episcopul Spiridon și i-a povestit cu amărăciune toată tărășenia.

Sfântul l-a ascultat cu blândețe, apoi i-a spus cu credință: — Nu te mâhni! Mergi cu nădejde acasă. Chiar mâine se va ruga negustorul de tine să iei de la el

grâu fără plată. Dimitrie s-a întors la familia lui nedumerit, dar cu inima plină de speranță. În noaptea aceea,

Sfântul Spiridon s-a dus în chilia sa și s-a rugat fierbinte ca și săracul să fie ajutat, și negustorul să se pocăiască și să se vindece de zgârcenia lui.

La porunca lui Dumnezeu, cerurile s-au deschis și s-a stârnit o furtună cumplită, cum nu se mai văzuse prin părțile acelea. Multe dintre hambarele negustorului s-au spart și grâul i-a fost luat de ape. În zadar au alergat el și slujitorii lui în cetate, să ceară ajutor, căci au văzut cu uimire cum oamenii înfometați adunau

de pe drum grâul revărsat. Printre aceștia se afla și Dimitrie. Privindu-l, negustorul mai întâi s-a mâniat, însă apoi a simțit mustrarea conștiinței și a înțeles că din pricina zgârceniei lui și a celorlalți negustori se petreceau toate. Atunci i s-a înmuiat inima și, fără să mai ceară nimic, i-a îngăduit lui Dimitrie să ia grâu cât va voi.

La Niceea, pregătirile pentru Sinod erau în toi. Cetatea forfotea de oameni. La palatul împărătesc, Sfântul Spiridon a întâlnit mulți alți sfinți, precum Sfântul Nicolae, Sfântul Atanasie cel Mare și Sfântul Alexandru. Veniseră cu toții într-un suflet, cu mare îngrijorare, să apere Biserica lui

Hristos de rătăcirea lui Arie. Între Sfântul Spiridon și Sfântul Nicolae, Episcopul cetății Mira, s-a legat o strânsă prietenie. Amândoi erau bărbați blânzi și milostivi, cu o credință de nebiruit. Vestea minunilor lor străbătuse de la un capăt la altul împărăția lui Constantin. Uneori, dimineața, înainte de a începe dezbaterile Sinodului, cei doi se plimbau prin piața mare a cetății, sfătuindu-se cu înțelepciune în problemele credincioșilor peste care Dumnezeu îi pusese păstori. Și aveau multe de povestit.

Apoi se îndreptau spre palat, unde aveau loc discuțiile cu Arie și filosofii lui, conduse de însuși împăratul Constantin. Arie, fiindcă studiase înțelepciunea păgână a vremii și îi căzuse pradă, scornise ideea că Domnul Iisus Hristos nu este de-o-ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Sfinții și-au dat repede seama că toate încercările lor erau zadarnice: vicleanul preot Arie, care se visa chiar patriarh, era prea mândru ca să fie convins că se înșela. Pe lângă aceasta, unul dintre filosofi, foarte priceput la vorbe, izbutise deja să-i convingă pe mulți că Arie avea dreptate.

O altă mare minune a Sfântului Spiridon, s-a petrecut în zilele noastre, în Grecia. Într-o dimineață, tatăl unui băiat de cinci ani a plecat la o înmormântare într-un sat vecin, fără să-l ia și pe copil. Acesta s-a întristat, pentru că își iubea foarte mult tatăl și voia să meargă cu el

peste tot. De aceea, s-a hotărât fără știrea mamei să plece în urma lui. S-a strecurat pe furiș din casă și a pornit pe uliță. Apoi a luat-o pe scurtătură și, tot mergând, a ajuns la un pârâu. Fiindcă plouase mult cu o zi înainte, nu avea cum să-l treacă singur, așa că s-a așezat pe o piatră și a început să plângă.

Cum stătea el așa, amărât, a văzut pe celălalt mal o mică biserică. Deodată, ușa bisericii s-a deschis și din ea a ieșit un bătrân care s-a îndreptat spre copil. Purta o haină groasă de lână, care semăna cu șuba unui păstor simplu din munți, iar pe cap avea un fes țuguiat. A venit lângă el și l-a întrebat:

— Unde te duci, copile?— Mă duc până în satul vecin, să-l găsesc pe tatăl meu. A plecat și nu m-a luat cu el, deși eu voiam

mult să mă ia…— Știe mama ta că ai plecat de-acasă?— Nu...— N-ai făcut bine. Copiii cuminți, când pleacă de acasă, își anunță mama. Acum o să te ajut să

treci și să mergi în sat, dar altădată să nu mai faci asta!Și l-a luat bătrânul de mână și au zburat pe deasupra pârâului. Copilul, fiind atât de mic, nu s-a

mirat deloc. De partea cealaltă, au mers împreună până într-un loc de unde se vedea satul, precum și biserica din sat. Acolo, bătrânul i-a zis:

— În biserica pe care o vezi se află tatăl tău. Du-te și-l vei găsi!Băiatul i-a mulțumit și i-a sărutat mâna, pentru că mama îl învățase să-i respecte pe oamenii în

vârstă. Bătrânul l-a mângâiat pe cap cu blândețe și l-a povățuit:— Du-te cu binecuvântarea lui Dumnezeu! Și să nu uiți: când mai pleci de-acasă, să-i spui mamei!Într-adevăr, băiatul l-a găsit în biserică pe tatăl lui. I-a povestit toată peripeția, iar tatăl a înțeles

că era vorba despre o minune. Pe drumul spre casă, când au trecut pe lângă biserica de lângă pârâu, au intrat să se închine și copilul l-a recunoscut îndată pe Sfântul Spiridon în icoana de la altar. Amândoi au îngenuncheat și i-au mulțumit Sfântului pentru purtarea de grijă, iar de atunci acesta a devenit ocrotitorul familiei lor.

La Editura Iona au mai apărut: