�De la Jertfa Mielului la diversiunea iepurasului�

Sfintele Pasti constituie, fara îndoiala, cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, fapt pentru care si este precedata, în fiecare an, de o perioada de pregatire speciala, ce consta în post, rugaciuni si slujbe bisericesti deosebite � toate rânduite amanuntit în Triod � în vederea întâmpinarii asa cum se cuvine a maritului praznic al Învierii Domnului.

Astfel, fiind sarba­toa­­rea de referinta a credintei noastre, pe seama ei s-a scris multa teologie, s-au dez­vol­­tat rânduieli liturgice speci­a­le, a aparut o simbolistica sa­cra, s-a tesut folclor si, cum ra­ul nu se lasa nici el prea mult as­teptat, au aparut si diversiu­ni­­le, în încercarea de a arunca în derizoriu însemnatatea unei sar­batori ca acsta.

Între simbolurile Pastilor, lu­mea crestina a retinut mai ales Crucea � ca mod de pre­ga­ti­re si de �trecere� de la moarte la viata; Mielul � ca animal de sa­crificiu prin excelenta si Oul � ca simbol al regenerarii si per­pe­tuarii vietii. Aceasta, în­tru­cât crucea apare în icoana eli­be­rarii protoparintilor Adam si Eva din iad (adevarata icoana a Învierii în Ortodoxie) ca �suport� si altar al mântuirii si în­vi­erii, iar oul � ca cel ce nu o da­taost asemanat planetei noas­tre, cu trimitere speciala la renasterea sau miscarea lui ci­­clica � semn al renasterii o­mu­lui prin moartea si Învie­rea lui Hristos.

Cel mai întâlnit simbol al Pa­s­tilor însa, de-a lungul vea­cu­rilor, a fost mielul. Acesta, cu ino­centa, candoarea si su­pu­ne­rea sa, a constituit totdeauna �sim­bolul primaverii si al victoriei ciclice a vietii asupra mor­tii� (Vasile Pistolea, Triptic pas­cal: Crucea, mielul, oul, Ed. Episcopiei Caransebesului, 2013, p. 142) si a reprezentat prin­cipalul animal de sacrificiu nu doar în crestinism, ci si în iu­daism si chiar si în islamism.

Astfel, mielul apare ca jertfa o­ferita de Abel înca de la în­ce­pu­­tul lumii (Fc. 4, 4). Apare, a­poi, ca animal salvator, caci sân­gele sau, cu care si-au uns e­vreii pragurile si usorii caselor în Egipt, i-a scapat pe aceia de moar­te (Ies. 12, 21-27). Cu un miel este asemanat Mântui­to­rul Hristos de catre profetul Isa­ia în cartea sa (cap. 53, ver­se­­l 7) si miei sunt numiti, în ge­ne­ral, si israelitii chemati sa-I ur­me­ze Domnului (Is. 40, 11).

În Noul Testament, Domnul Hris­tos este atât �mielul lui Dum­­nezeu, Cel ce ridica pa­ca­te­leii� (In. 1, 29), cât si �Pas­torul cel bun, Care Îsi pu­ne viata pentru oile Sale� (In. 10, 11). Oi sunt numiti credin­cio­­sii în parabola oii celei pier­du­­te (Lc. 15, 3-7) si turma cu­oare si mielusei cu prilejul iertarii Apostolului Petru, du­pa ce acesta s-a lepadat de Hris­tos (In. 21, 15-17). unknown-artist-the-lamb-of-god-cattedrale-di-santa-maria-assunta-torccello-venezia-italy-late-11th-century1Apoi, a­le­­gând sa moara chiar de Pas­te­le iudaic, Domnul a �persona­li­zat� mielul de pe altarele de jer­tfa ale Vechiului Testament, iden­tificându-Se personal cu a­ces­ta si devenind El Însusi Jert­­fa pe altarul mtuirii uni­ver­­sale a oamenilor (idem, Sar­ba­tori religioase si datini la ro­mâni, Ed. Marineasa, Timi­soa­ra, 2006, pp. 236-237). Este mo­ti­­vul pentru care Sfântul Apos­tol si Evanghelist Ioan Îl nu­mes­te pe Hristos MIEL, în Apo­ca­lipsa, de 28 de ori, prezen­tân­­du-L fie capeste mun­tele Si­onului (Ap. 14, 1), fie ca bi­ru­i­tor al mortii si ju­de­ca­tor al lumii (A cap. 5, 14 si 19).

În felul acesta mielul prefi­gu­­rat, desavârsit prin jertfa Dom­nului Hristos, a ramas sim­bolul suprem al Pastilor si al Învierii noastre, preluat apoi a­tât în simbolistica incipienta a catacombelor romane, cât si în iconografia crestina bizanti­na si în cea apuseana, într-o iden­tificare aproape perfecta cu Domnul Hristos, Cel jertfit de bunavoie pentru noi.

Dragii mei,

Dupa secole întregi, în care Hris­tos, �Pastele nostru� (Ca­no­­nul Învierii, Cântarea a IV-a,a a II-a), a fost Mielul cel ne­vinovat si �jertfa cea vie si ne­jertfita� (idem, Cântarea

a VI-a, stihira a III-a), omul secu­­larizat a gasit cu cale sa ma­s­lu­iasca si acest simbol. Plic­ti­sit de prea îndelungata istorie a acestuia, pe care se vede ca a re­simtit-o mai degraba ca pe o ru­tina plictisitoare, în loc sa îi re­considere continuu valoarea, o­mul astfel emancipat a urzit �schim­barea� � atât de comoda ce­lor care nu pot iubi îndeans tra­ditia, pentru a nu o înlocui, asa, de dragul schimbarii � da­ca nu cumva a facut-o ca pe o in­tentionata diversiune.

iepure-paste-coverEste vorba despre cunoscutul, de acum, IEPURAS DE PASTI. Simbol inventat de ca­tre reformatorii protestanti în a­nul 1867, ca o alternativa la tra­ditia crestina (Vasile Pis­to­lea, Triptic pascal� cit., p. 222, apud Julia Maria Cristea, Sar­ba­tori, traditii, ritualuri, mituri�, Ed. Oscar Print, Bucu­resti, 2007), iepurele este stig­ma­tizat în Vechiul Testament drept animal impur, iar în cre­din­tele populare ca fiind demo­nic. Legat mai curând de ma­gie, iepurele trece, în constiinta oa­menilor, mai degraba drept un animal malefic, caracterizat ca fricos, si simbol mai curând al fertilitatii excesive si al lasci­vi­tatii, în oponenta cu inocenta mielului.

Astfel, în pofida conotatiilor ne­gative ale trasaturilor sale, si ca orice lucru �nou� si �de import�, iepurele a înlocuit treptat mielul � socotit a fi un simbol prea învechit, prea anost si, ori­cum, lipsit de reprezentati­vi­ta­te pentru spiritul nou al cres­tinismului acestuia de marketing, de astazi. Aceasta ara­ta, pe de o parte, oboseala noas­tra crestina, iar pe de alta con­sti­­tuie o diversiune perfida, me­nita sa zdruncine traditia sfân­ta, în lupta ei cu ima­gi­na­tia pacatoasa a omului modern. Este o diversiune din bine cu­nos­cuta serie a lui Mos Gerila ver­sus Mos Craciun, a �colindului� comunist �Foaie verde por­to­­cala, noi suntem copii de scoa­la�.� în dispretul tradi­tio­na­lelor colinde i, precum si din gama celorlalte ga­sel­nite ieftine si lipsite de par­fu­mul revigorant al istoriei crestine.

Asadar, la un praznic ca a­ces­ta, va invit pe toti � cler si popor � sa devenim mai con­sti­enti de ceea Passover-Lambce este cu adevarat va­loros si reprezentativ pentru cre­dinta noastra, respingând instinctiv tot ceea ce constituie fa­catura ori diversiune, anume con­struite în �laboratoarele� ce­lor care nu vad cu ochi buni spi­ri­tul jertfelnic al crestinismului � fundamentat pe jertfa Mielu­lui -, ci cauta sa îl compromita prin substituiri ca cea a iepurelui � în ciuda caracteristicilor sa­le bine cunoscute.

Folclorul are farmecul si fru­mu­­setea lui, demne de istoria cre­a­tiilor populare, ale mi­to­lo­giei si ale folcloristicii, dar aici se deturneaza o simbolistica pu­ternic ancorata în istoria, men­talitatea si credinta noas­tra, cu temeinice fundamente bi­blice, mo­rale si chiar dogma­ti­­ce.

Sa ne iubim credinta � a­ceas­ta care tinde sa fie socotita as­tazi, de catre omul secular, tot mai periculoasa si mai da­u­na­toa­re copiilor pâna la vârsta ma­joratului � si s-o îmim, cu certitudinea ca ne poate fi ratiune de a fi a existentei noas­tre, izvor de speranta în mij­locul obstacolelor de tot fe­lul, far calauzitor în viata, liman si cetate mântuitoare.

Sa pretuim învatatura Bi­se­­ri­cii noastre, istoria si tra­di­tiile ei, constienti fiind ca toate a­ces­tea au rodit si s-au dezvoltat prin lucrarea înainta­si­lor nos­tri sfinti si sub adumbri­rea Du­hu­lui Sfânt, dar sa în­va­tam si sa ne aparam de tot ceea ce ne-ar pu­tea vata cre­zul nostru, mo­rala, valorile noas­tre autentic crestine si dra­gostea pentru tot ceea ce con­stituie tezaurul sa­cru al cre­dintei noastre.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele doritor,

� SEBASTIANEpiscopul Slatinei si Romanatilor