1

Ministerul EducaŃiei, Cercetării şi Inovării Universitatea din Oradea

Facultatea de Istorie, Geografie şi RelaŃii InternaŃionale Departamentul de Istorie Şcoala Doctorală

PARTENERIATUL STRATEGIC DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA - ISTORIE ŞI SEMNIFICAłII GEOPOLITICE –

- REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT-

Conducător ştiinŃific: Prof. univ. dr. Mihai D. Drecin

Doctorand: Nicolae Toboşaru

Oradea -2009-

2

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR ……………………………………………………………….p. 4 LISTA ANEXELOR...........................................................................................................p. 6 INTRODUCERE.................................................................................................................p. 8

I. ISTORIOGRAFIA PROBLEMATICII........................................................................p.20

I.1. Lucrări şi cercetări româneşti.............................................................................p.20 I.2. Lucrări şi cercetări străine-americane................................................................p.33

II. REPERE ALE CADRULUI ISTORIC DE LANSARE A PARTENERIATULUI STRATEGIC DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA.......................p.36 II.1. RelaŃiile româno-americane: convergenŃe istorice............................................p.36 II.2. Repere ale contextului istoric şi geopolitic naŃional şi regional premergător lansării Parteneriatului strategic dintre România şi SUA.................................p.68

III. ISTORIA PARTENERIATULUI STRATEGIC DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA...p.82 III.1. Fundamentele teoretice ale Parteneriatului strategic dintre România şi SUA....................................................................................p.82 III.2. Fundamentele doctrinare, politice şi de securitate ale Parteneriatului strategic dintre România şi SUA....................................................................p.119 III.3. Alte relaŃii de parteneriat în istoria recentă a României.................................p.175 III.4. Parametrii Parteneriatul strategic dintre România şi SUA.............................p.180 III.5. Factori de influenŃare-modelare a evoluŃiei Parteneriatului strategic dintre România şi SUA..................................................................................p.296 IV. SEMNIFICAłII GEOPOLITICE ALE PARTENERIATULUI STRATEGIC DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA............................................................p.303 IV.1. Geopolitica Parteneriatului strategic dintre România și SUA......................p.303 IV.2. Implicașiile PSRA asupra profilului geopolitic și strategic al României......p.322 IV.3. ImplicaŃiile geopolitice şi strategice asupra relaŃiilor României cu UE........p.366

V. CONCLUZII.................................................................................................................p.386 BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................p.400 ANEXE...............................................................................................................................p.422

3

INTRODUCERE La cumpăna dintre secolele XX şi XXI, România parcurge un proces istoric unic, de trecere de la falimentara societate de tip comunist, la cea de tip capitalist. Este un proces care a presupus reformarea societăŃii româneşti, asumarea valorilor democraŃiilor şi integrarea sa în structurile instituŃionale occidentale fundamentale, reprezentate de NATO şi UE. Aceste obiective au întrunit unanimitatea de opŃiune a societăŃii româneşti, dincolo de ideologiile şi doctrinele politice partinice. Lor li s-a adăugat o a treia opŃiune, instituirea unei relaŃii de parteneriat strategic cu SUA, prima şi singura superputere globală. Într-o perioadă şi într-un cadru istoric naŃional şi global excepŃionale, la 11 iulie 1997, România şi SUA lansează această relaŃie cu inedite valenŃe şi semnificaŃii. ExcepŃionalitatea acestora, pe cât de reală, pe atât de discretă, a constituit pentru noi imboldul principal pentru declanşarea şi susŃinerea unui demers ştiinŃific de developare a acestui act istoric, şi sintetizat de teza noastră de doctorat.

Acest imbold a fost susŃinut de o realitate inedită – este prima abordare ştiinŃifică de amploare doctorală a acestei relaŃii. Este o realitate de natură a incita un cercetător al istoriei şi a stimula efortul de cunoaştere. În egală măsură, este şi o realitate care poate inhiba demersul prin dimensiunea redusă a câmpului de cercetare ştiinŃifică românesc circumscris până în prezent acestui fenomen, prin dificultăŃile de documentare şi perspectiva istorică marcate de caracterul încă activ al relaŃiei de parteneriat strategic româno-americane. Teza noastră îşi propune atingerea câtorva obiective ambiŃioase, în ton cu motivaŃia întreprinderii. Astfel, dorim să relevăm aspectele de natură istorică al parteneriatului din intervalul temporal 1997-2008 şi implicaŃiile sale geopolitice asupra celor doi parteneri şi a mediului geopolitic, geoeconomic şi strategic circumscris acestora. Ne propunem o developare a resorturilor care au stat la baza deciziei celor două state de a institui o relaŃie de parteneriat strategic şi a fundamentelor de natură istorică şi doctrinară, politic şi de securitate ce au permis operaŃionalizarea relaŃiei. Ne propunem, de asemenea, identificarea şi caracterizarea parametrilor funcŃionali ai parteneriatului, fapt de natură să asigure o mai bună cunoaştere a acestui fenomen. Concluziile la care am ajuns dorim să ofere o perspectivă mai largă şi mai aprofundată de abordare ştiinŃifică a relaŃiei istorice româno-americane prezente şi viitoare, să ofere un reper vizibil în deschiderea de direcŃii şi perspective noi de abordare practică a relaŃiei bilaterale. ConştienŃi de imposibilitatea unei tratări exhaustive şi, în condiŃiile în care parteneriatul strategic româno-americană acoperă, practic, întregul spaŃiu de relaŃionare bilateral, am simŃit nevoia unei delimitări cât mai clare a câmpului de analiză. În acest sens, în plan temporal, interesul s-a concentrat la perioada 1996-2008. Cele două repere semnifică anul schimbării paradigmei de relaŃionare bilaterală, odată cu instalarea AdministraŃiei prezidenŃiale Emil Constantinescu şi anul-limită al ciclului de studii doctorale al autorului. Pe anumite problematici, demersul analitic al tezei depăşeşte aceste repere, coborând în istoria relaŃiilor bilaterale, sau urcând în anul 2009, prospectiv şi pentru completarea fondului documentar referitor la evoluŃiile din anul 2008. Teza se concentrază cu precădere pe postura României în această relaŃie, referirile la postura SUA făcându-se cu precădere pentru întregirea contextului analitic al poziŃionării României. Am vizat developarea resorturilor şi direcŃiilor de evoluŃie ale parteneriatului strategic, fără a ne propune, însă, analiza şi detalierea extensivă a diverselor programe sectoriale de cooperare bilaterală. Cu certitudine, amploarea şi complexitatea acestora pot face obiectul unor studii ulterioare, aprofundate şi strict specializate.

4

În decizia şi modalitatea de delimitare a câmpului de analiză un rol semnificativ l-au jucat trei factori specifici. Ne referim la ecartul temporal restrâns, aproape nesemnificativ la scară istorică, dintre evenimente şi analiza lor istorică. Baza documentară generală accesibilă este extrem de sofisticată, dar diluată, iar cea specifică şi dedicată este parcimonioasă sau cu acces restricŃionat. În fine, al treilea factor este amploarea redusă cantitativ a tratării ştiinŃifice a acestui subiect în spaŃiul intelectual românesc. Plecând de la obiectivele propuse şi resursele documentare la dispoziŃie, am structurat teza pe cinci capitole, vizând istoriografia problematicii, aspectele istorice ale relaŃiei româno-americane, istoria parteneriatului strategic bilateral, semnificaŃiile geopolitice ale acestei relaŃii şi un capitol final, de concluzii. Analiza se derulează pe parcursul a 393 de pagini, 36 de anexe cu 51 de pagini cuprinzând grafice, documente în fotocopie, fotografii şi caricaturi, o listă de abrevieri, precum şi o listă bibliografică ce cuprinde 371 de titluri şi 90 adrese web. I. ISTORIOGRAFIA PROBLEMATICII Volumul bibliografiei edite româneşti cu referire directă şi exclusivă la problematica parteneriatului strategic dintre România şi SUA este extrem de redus. Practic, în conformitate şi cu evidenŃa Bibliografiei Istorice a României, vol. IX – XI, doar două lucrări ale unor autori români au fost editate în Ńară. Ne referim la volumele ,,Parteneriatul strategic dintre România şi SUA”, al gl. dr. Cornel Paraniac, apărut în 2002 la Editura Pro Transilvania din Bucureşti şi ,,Parteneriatul strategic dintre România şi SUA – Fragmente de istorie în interviuri”, elaborat de subsemnatul şi apărut la Editura Presa Universitară Clujeană din Cluj-Napoca, în 2009.

Referitor la primul volum, paradoxal, deşi are un cert caracter de premieră şi o ridicată calitate documentară, lucrarea nu a beneficiat de o largă circulaŃie în mediile academice şi în librării. Structura de şase capitole a lucrării oferă un preambul istoric al relaŃiilor româno-americane, urmat de două capitole de referinŃe directe la istoria parteneriatului strategic şi a etapei sale intensificate de evoluŃie. Autorul dezvoltă în capitole distincte analiza mecanismului de relaŃionare, definirea domeniilor de conlucrare, developarea rolului diasporei româneşti şi a elementelor de relaŃionare economică. Dimensiunea militară a relaŃiei, programul USAID pentru România, şi un capitol final de aprecieri proprii şi orientări de perspectivă completează volumul. SpaŃiul temporal acoperit de cercetare este limitat la anul 2002, fără a trata, astfel, impactul evenimentelor de la 11 septembrie 2001 asupra relaŃiei startegice româno-americane.

Ne asociem opiniei autorului referitoare la o serie de aspecte, precum: falsitatea acceptiunii parteneriatului strategic cu SUA ca alternativă a României la statutul de membru NATO; motivarea momentelor de stagnare în procesele de relaŃionare post-decembriste prin politica pro-occidentală confuză şi ezitantă a guvernanŃilor români din perioada 1990-1993; aprecierea parteneriatul cu SUA, ca expresie a acordului dintre interesele specifice ale celor doi parteneri, cu distincŃia necesară între dimensiunea geopolitică diferită a acestora; deplina concordanŃă a politicii de dezvoltare în continuare a parteneriatului cu interesele noastre naŃionale; necesitatea aşezării aspectelor economice în centrul viitoarelor evoluŃii, singurele în măsură să stabilizeze pe termen lung relaŃia strategică; beneficiile instituirii unui organism specific pentru stimularea dezvoltării relaŃiei strategice cu SUA.

Ne disociem de viziunile şi aprecierile autorului într-o serie de aspecte, precum: ignorarea deficienŃei grave de reprezentare a intereselor României în SUA, prin numirea unui ambasador abia la 58 de ani de la acreditarea lui H. Romertze la GalaŃi şi ignorarea rolului nefast jucat de guvernul român comunist în perioada 1947-1962 şi după 1980 în deteriorarea relaŃiei cu SUA. Nu credem că este corect să apreciem politica de expectativă de după 1989 a SUA faŃă de România fără a sublinia caracterul oscilant şi contradictoriu al poziŃionării guvernanŃilor români din epocă în privinŃa direcŃiei politice în care conduceau România.

5

Subliniind fenomenul ,,Vin americanii!”, autorul nu exprimă prin aceasta şi existenŃa şi forŃa suportului oferit de propensiunea emoŃională, psihologică a poporului român pentru statul nord-american şi valorile sale. Autorul ignoră complet în volumul său aportul AdministraŃiei prezidenŃiale Emil Constantinescu la reconfigurarea politicii României faŃă de SUA, la repoziŃionarea politicii acestora faŃă de România, şi înfăptuirea relaŃiei bilaterale de parteneriat strategic, fapt ce afectează semnificativ profunzimea şi caracterul ştiinŃific al abordărilor.

Al doilea volum se înfăŃişează sub forma unei culegeri de interviuri luate de autor unor personalităŃi politice, diplomatice şi militare româneşti de prim rang, implicate direct în conceptualizarea şi operaŃionalizarea acestui parteneriat. Este vorba de cei trei preşedinŃi post-decembrişti ai statului român, ministrul de Externe, Adrian Severin, miniştrii Apărării, Gl. Niculae Spiroiu şi Gheorghe Tinca şi diplomaŃii Napoleon Pop şi Victor Micula.

În condiŃiile restrictive de informare impuse de Legea Arhivelor NaŃionale, lucrarea îşi propune să releveze, să coaguleze şi să facă public un inventar de informaŃii specifice, apelând la un instrument de lucru specific ziaristic, dar acceptat în instrumentarul cercetătorului istoriei recente, interviul. Acesta permite accesul direct şi interactiv la informaŃiile deŃinute de actorii istoriei dar obligă cercetătorul la un efort susŃinut de luciditate şi vigilenŃă pentru a evita distorsionarea obiectivităŃii informaŃiilor. Luăm această realitate nu sub forma unei slăbiciuni, ci a unei specificităŃi. Doar modul neglijent de asumare şi exploatare de către cercetător a informaŃiei va genera slăbiciuni demersului său analitic.

Numeroase sunt personalităŃile care au fost implicate în derularea acestei relaŃii, fapt ce a impus stabilirea unor criterii mai restrictive de selecŃie a intervievaŃilor. Am avut în vedere semnificaŃia funcŃiilor oficiale din care aceste personalităŃi au acŃionat şi consistenŃa şi amploarea implicării lor, atât temporală, cât şi faptică şi ideatică. Am avut în vedere, de asemenea, acoperirea perioadei istorice premergătoare momentului inaugural al relaŃiei. O atenŃie deosebită a fost acordată stabilirii chestionarelor. Inerent diferenŃiate, ele au vizat atât aspecte generale ale temei, cât şi aspecte specifice, punctuale. Setul de întrebări cu acoperire generală a fost organizat pe aspectele conceptuale şi cele operaŃionale ale relaŃiei şi au vizat: obŃinerea de informaŃii noi, inedite, cu potenŃial în deschiderea de direcŃii noi de cercetare; clarificarea unor informaŃii anterioare, sau completarea unor goluri informative; obŃinerea de recomandări bibliografice; aspecte specifice implicării fiecărui intervievat. În privinŃa tratării generale a parteneriatului, ca tip de relaŃionare în sistemul internaŃional, semnalăm lucrarea generalilor dr. Mircea Mureşan şi Gheorghe Văduva, ,,Strategia de parteneriat, parteneriatul strategic”, apărută la Editura UNAp „CAROL I” din București, în anul 2006. Parteneriatul strategic româno-american beneficiază însă de atenŃia redusă a autorilor, din cele 410 pagini ale lucrării, doar patru pagini fiindu-i dedicate. TangenŃial şi sporadic tema a mai cunoscut tratări în diverse lucrări edite de memorialistică ale unor actori politici români. Un loc important în istoriografia problematicii îl ocupă studiile diplomatului Napoleon Pop. În funcŃia de ministru-consilier la Ambasada României din Washington (1996-1998), a elaborat o serie de studii valoroase, dar prea puŃin cunoscute publicului larg. Ele au fost incluse în circuitul documentar al MAE, parte dintre ideile sale fiind integrate în diferite luări de poziŃii şi discuŃii diplomatice. O postură semnificativă o are seria de analize politice ale Institutului de Studii ,,Ovidiu Şincai”, asupra politicilor AdministraŃiei Traian Băsescu. Practic, analizele nu vizează parteneriatul strategic româno-american în întregul său, ci elemente ale acestuia, precum Axa Washington-Londra-Bucureşti. Subiectul a cunoscut o tratare frecventă în mass-media naŃională, desigur, într-o viziune şi cu un instrumentar ziaristic, fără pretenŃii ştiinŃifice. O tratare consistentă, profesionistă şi constantă a desfăşurat-o Grupul de Presă al Armatei, tributară, însă, interesului sectorial, firesc, acordat aspectelor militare. O contribuŃie aparte o au unele canale de televiziune, precum TvR, sau Pro Tv. În cadrul unor emisiuni dedicate,

6

precum Pro Vest a postului Pro Tv, tema este analizată în mod constant şi cu un profesionalism imprimat de valoarea invitaŃilor şi nivelul de acomodare cu subiectul al moderatorilor. Ca o concluzie, apreciem că istoriografia temei în spaŃiul ştiinŃific românesc este doar la începutul unui proces de constituire şi coagulare. Demersurile noastre pentru identificarea unor lucrări de cercetare străine referitoare la tematica tezei ne-au condus la concluzia că, până în prezent, nu au fost publicate asemenea lucrări în spaŃiul cultural-ştiinŃific internaŃional. Referitor la contribuŃia mediului american la dezvoltarea istoriografiei parteneriatului strategic bilateral, constatăm lipsa ei cvasi totală, ea fiind prezentă doar într-un volum de memorialistică. Politologul Ronald Asmus este cel care, în cartea sa ,,Opening NATO’s Door”, exprimă câteva remarci privind demersurile României în acest sens. Tema parteneriatului bilateral nu beneficiază de o tratare compactă sau extinsă, dar aportul său informativ este de subliniat. În justificarea lipsei unei istoriografii americane dedicate acestei teme putem presupune cel puŃin două cauze. Pe de-o parte restricŃiile de acces la arhive, pe de altă parte, este expresia interesului scăzut al publicului american avizat faŃă de această problematică. Pentru analiza activităŃii Comisiei de AcŃiune SUA-România, Raportul Final al

Comisiilor InternaŃionale de AcŃiune constituie un document ce completează baza de date. Aşa cum am precizat anterior, una din dificultăŃile majore cu care ne-am confruntat în dezvoltarea tezei a fost generată de natura şi volumul bazei documentare aflată la dispoziŃia cercetătorului. Efectele Legii Arhivelor NaŃionale din România şi prevederile similare din legislaŃia americană, precum şi aplicarea arbitrară a Legii privind liberul acces la informaŃii de interes public, restricŃionează drastic accesul la documente oficiale. Răspunsul la solicitările noastre de a cerceta documentele specifice din arhivele MAE a fost formulat în litera Anexei 6 la Legea Arhivelor. În nota de specificitate a cercetării istoriei recente, acest deficit a fost compensat în bună măsură de varietatea surselor oficiale deschise, româneşti şi americane şi ale unor instituŃii internaŃionale. Ne referim la actele PreşedinŃiei, Guvernului şi Parlamentului şi declaraŃiile unor personalităŃi oficiale. Informatizarea întârziată şi subiectiv selectivă a memoriei instituŃionale din România a fost parŃial compensată de situaŃia diametral opusă din spaŃiul SUA. Sursele deschise neoficiale, în toată varietatea lor şi într-un sistem riguros de verificare a autenticităŃii informaŃiilor, a constituit un izvor abundent de date circumscris Internetului. În aceeaşi notă de specificitate a spaŃiului istoriei recente, intervievarea actorilor cu implicare semnificativă în istoria parteneriatului româno-american a constituit o sursă utilă şi necesară de documentare. În acest sens, volumul de interviuri realizat de autor se constituie într-un util instrument de lucru şi bază de documentare pentru orice analiză a acestui fenomen politic. Cu sprijinul unora dintre aceşti actori români şi americani, precum preşedintele Emil Constantinescu, generalul Niculae Spiroiu, sau George Handy, director la CSIS, am reuşit să introducem în spaŃiul documentar public o serie de documente inedite. Ne referim, de exemplu, la istoria şi activitatea Comisiei de AcŃiune SUA-România, sau la acte ale preşedinŃiei Emil Constantinescu. II. REPERE ALE CADRULUI ISTORIC DE LANSARE A PARTENERIATULUI

STRATEGIC DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA În acest capitol ne propunem să dăm un răspuns la întrebarea : Este acest parteneriat

rezultatul firesc al unei evoluŃii într-o logică de dezvoltare istorică a relaŃiilor bilaterale, sau

este un aspect spontan şi accidental în această istorie? Tezele pe care le susŃinem afirmă convingerea noastră că parteneriatul nu este un moment de evoluŃie spontan şi accidental în

7

relaŃiile bilaterale. El este un corolar al unei linii de evoluŃie ascendentă şi un moment de început al unui nou capitol al istoriei româno-americane,cel al relaŃiei de parteneriat şi alianŃă. Deşi în termenii săi formali, parteneriatul strategic nu are un precedent în istoria relaŃiilor bilaterale, are, însă, un suport istoric real. Teza se sprijină pe existenŃa unui şir de evenimente, presărate în timp şi având semnificaŃia de precursori ai parteneriatului lansat în 1997. Sunt evenimente ce exced de o manieră notorie cadrul geopolitic al vremii şi diferenŃele în termeni geopolitici între România şi SUA. Analiza este structurată pe două problematici: relevarea convergenŃelor istorice din relaŃia bilaterală şi identificarea reperelor relevante ale contextului istoric şi geopolitic naŃional şi regional premergător lansării parteneriatului strategic În spaŃiul primei problematici, în identificarea şi caracterizarea acestor evenimente am avut în vedere trei trăsăsturi caracteristice specifice parteneriatului bilateral, şi anume : (i) caracterul de premiere al acestora, fie în spaŃiul bilateral, fie în cel sub-regional şi regional, (ii) măsura ridicată în care aceste evenimente sunt consecinŃa unui spirit de iniŃiativă şi relaŃionare liber, de reală autonomie analitică şi decizională a părŃii române şi (iii) nivelul ridicat al semnificaŃiilor în plan bilateral şi al relevanŃei şi consistenŃei lor din punct de vedere istoric şi geopolitic. Analiza este structurată pe două perioade temporale, încadrate în intervalul 1859-primele contacte diplomatice bilaterale- şi 1989, şi intervalul 1990 – 1996-anul schimbării paradigmei de relaŃionare a României cu SUA, odată cu instalarea AdministraŃiei Emil Constantinescu. Vom exemplifica sumar existenŃa acestor evenimente-precursor, conform celor trei criterii enunŃate. Prin prisma caracterului de premiere, în intervalul 1859-1989, semnalăm sosirea, la doar două luni de la unirea Principatelor, a primului consul american, Henry Romertze, sau vizita la Bucureşti a lui Richard Nixon, din august 1969, prima a unui preşedinte american în spaŃiul comunist european. Prin prisma celui de-al doilea criteriu semnalăm propunerea românească, încă din zorii istoriei bilaterale şi a existenŃei noastre ca stat modern, pentru un tratat bilateral fondat pe principiile clauzei naŃiunii celei mai favorizate. Un tratat care, acceptat de SUA ar fi constituit primul gest diplomatic, politic şi economic românesc de această anvergură. Apreciem că, semnat, dar neratificart de către partea română, Tratatul din 1881, încheiat în termeni similari celui din 1859 se constituie într-un eveniment-precursor. Lor le adăugăm elementele de compatibilitate între doctrina de politică externă românească, anunŃată la 26 aprilie 1964, cu doctrina de construire de punŃi lansată de preşedintele L.M. Johnson, la 23 mai 1964. Prin prisma celui de-al treilea criteriu, analiza a vizat trei paliere de interes : (i) evenimente relevante în plan bilateral, (ii) evenimente cu relevanŃă în plan geopolitic, multilateral şi (iii) gradul ridicat de susŃinere populară a acestor evenimente şi procese. Pe primul palier situăm însăşi prezenŃa consulului Romertze la GalaŃi, în 1859, demersurile Misiunii Patriotice NaŃionale de constituire a Legiunii Românilor Americani, în anii Primului Război Mondial, sau natura relaŃiilor diplomatice bilaterale circumscrise contactelor dintre Corneliu Mănescu şi Dean Rusk, din octombrie 1963 şi reacŃia SUA la postura României în cursul evenimentelor din 1964 şi 1968. Pe al doilea palier situăm evenimente precum: semnarea, la 9 decembrie 1960, a programului cultural bilateral, lansarea, în februarie 1964, a Programului de AcŃiune pentru România, al AdministraŃiei L.B. Johnson, susŃinerea candidaturii lui Corneliu Mănescu ca înalt demnitar al ONU, în 1967. Triunghiul de relaŃionare diplomatică SUA-România-R.D.Vietnam, pentru încetarea conflictului din Vietnam, sau susŃinerea României pentru accederea în FMI, Banca Mondială şi GATT în anii 1971 şi 1972 completează tabloul. În spaŃiul celui de-al treilea palier situăm fenomenul ,,Vin americanii!“, cu variantele sale : ,,Noi mergem în America!“, al ardelenilor de-al lungul secolului al XIX-lea, ,,Noi fugim în America!“, în toată perioada comunistă, ,,Mergem noi în America!“, după 1989, şi ,,A venit America la noi!“, după 2005, odată cu instalarea U.S. Army în facilităŃi militare din România. Chimia emoŃională dintre preşedinŃii americani în

8

vizită în România şi români este de notorietate istorică. Chiar şi relaŃia bilaterală, în întregul său, din prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial este edificatoare. În intervalul ianuarie 1990 – 29 noiembrie 1996, relaŃionarea bilaterală în datele ei semnificative s-a derulat pe două canale principale, cel direct şi canalul NATO. În primii ani de după decembrie 1989, atenŃia SUA a fost focalizată pe procesele de reunificare germană, democratizarea Rusiei, ancorarea statelor Grupului de la Vişegrad în trena Occidentului şi redefinirea sistemului de securitate european şi a posturii lor în Europa. Această atitudine, conjugată cu politica oscilantă între Vest şi Răsărit, confuză şi lipsită de substanŃă a guvernanŃilor români din perioada 1990-1993, a fost depăşită prin poziŃionarea fermă a României pe coordonatele NATO şi UE, la începutul anului 1994. ÎnfiinŃarea, la 11 octombrie 1993, a Grupului Bilateral de Lucru pe Probleme Militare, susŃinerea de către SUA a unor consistente programe de asistenŃă militară pentru România, aderarea noastră, la 26 ianuarie 1994, la Programul Parteneriatului pentru Pace şi constituirea, în ianuarie 1996, a Consiliului Interdepartamental pentru RelaŃiile Româno-Americane, au confirmat normalizarea şi începutul dezvoltării relaŃiilor bilaterale post-comuniste. Concluzionând, în intervalul 1990-1996, România a parcurs două faze atitudinale şi acŃionale diferite în raporturile sale cu spaŃiul occidental, european şi american. Concomitent, s-a derulat un proces de clarificări, acomodări şi acumulări cantitative şi calitative în relaŃiile României cu vecinii săi, cu SUA şi statele şi structurile europene occidentale şi euroatlantice. Acest proces a amorsat şi a susŃinut apropierea intereselor româneşti şi americane şi configurarea lor tot mai concretă. Principalul vector de generare, reprezentare şi promovare l-a constituit vehiculul militar, cu obiectivul său principal, de accedere a României în NATO. Parcursul relaŃiei româno-americane în intervalul 1990-1996 a fost condiŃionat, indubitabil, şi de parametrii contextului geopolitic şi strategic naŃional şi regional-european. Reconfigurarea statală, conflictuală sau consensuală, a spaŃiului central şi est-european ex-comunist şi apariŃia rapidă a unor noi diferenŃiei sub-regionale şi ne referim la Grupul de la Vişegrad, Consiliul Statelor de la Marea Baltică şi restul spaŃiului neintegrat, marchează acest context. Comunitatea Europeană nu dorea şi nu era pregătită pentru integrarea acestui spaŃiu, Rusia, prin instituirea CSI îşi refăcea zona de influenŃă în vecinătatea sa apropiată, exersa manevre strategice în spaŃiul balcanic, ex-iugoslav şi imagina uniuni panslavice de la Marea Baltică la Marea Adriatică. SUA îşi consolidau statutul de primă şi singură superputere globală, erau solicitate să pacifice spaŃiul Balcanilor de Vest, rezolvând pentru NATO, astfel, şi dilema ,,out of area or out of business”, şi îşi configurau interesul geopolitic, strategic şi energetic pentru spaŃiul pontic şi caspic. Masa critică în relaŃia României cu SUA, în măsură să urce aceste raporturi la nivelul de parteneriat strategic, se va atinge odată cu instalarea AdministraŃiei prezidenŃiale Emil Constantinescu. Într-un spaŃiu geopolitic extrem de fluid, greu predictibil şi violent, în afara unui sistem articulat şi credibil de securitate şi cu o orientare pro-occidentală fermă, România găseşte resursele pentru a conceptualiza şi operaŃionaliza o relaŃie de parteneriat strategic cu SUA. O parte consistentă şi vizibilă a acestor resurse este asigurată de istoria bicentenară a relaŃiilor sale cu SUA, ramforsată de evenimente şi atitudini ce au excedat restricŃiilor fireşti generate de enorma diferenŃă dintre posturile geopolitice ale celor două state. La baza acestora a stat, invariabil, similitudinea sau coincidenŃa temporară de interese, valorile simbolizate şi promovate de SUA şi năzuinŃa continuă a poporului român spre securitate, libertate şi bunăstare. III. ISTORIA PARTENERIATULUI STRATEGIC DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA SubstanŃa principală a tezei, reflectată în acest capitol, cea referitoare la istoria parteneriatului strategic dintre România şi SUA am structurat-o în cinci subcapitole - zone de

9

interes pentru cercetarea noastră. Într-un prim subcapitol am găsit necesar să tratăm fundamentele teoretice, de natură semantică, politică şi diplomatică ale parteneriatului, în ambivalenŃa sa de tip recent de relaŃionare în sistemul internaŃional şi de instrument de conlucrare, inclusiv ale variantei sale superioare, ale parteneriatului strategic. În mod evident, dat fiind utilizarea sa de dată recentă şi în varii domenii, nu este acreditată, încă, o definiŃie integratoare, general acceptată. Agreem ca o definiŃie minimalistă asocierea între două entităŃi pentru atingerea unor scopuri comune, sau convergente, natura acestora şi a resurselor mobilizate pentru realizarea obiectivelor putând avea semnificaŃii strategice. EntităŃile partenere pot avea substanŃă şi statut variat, implicând state şi grupuri de state, organizaŃii şi structuri internaŃionale sui-generis, putându-se ajunge chiar la parteneriate intercontinentale – precum Parteneriatul Euro-Mediteranean, şi globale – precum Gobal Partneship Forum. Scopurile acestora sunt în directă relaŃie cu obiectivele asumate, iar prezenŃa lor reprezintă condiŃia existenŃei acestui tip de relaŃie.Scopurile pot fi unidirecŃionale, vizând un singur domeniu de interes, sau multidirecŃionale. În egală măsură, pot fi identice, sau complementare. În timp, scopurile iniŃiale ale unui parteneriat pot fi schimbate sau completate, în acord reciproc. Natura esenŃială a relaŃiei de parteneriat rezidă din convergenŃa scopurilor asumate, strânsa cooperare internă, tratamentul reciproc egal şi de sinceritate, din credibilitatea, predictibilitatea şi permanenta comunicare între parteneri. În mod uzual, iniŃiativa statuării unui asemnea tip de relaŃie în spaŃiul geopolitic şi strategic aparŃine părŃii cu date de identitate superioare. ExcepŃiile există, iar parteneriatul strategic româno-american confirmă această realitate. Firesc, transpunerea în practică a deciziei politice impune structurarea unui mecanism de funcŃionare a parteneriatului şi a unui organ dedicat. Nu există norme politico-diplomatice în acest sens. Forma şi denumirea sunt variate, dar baza acestuia, constituind totodată şi instrumentarul conceptual de lucru, o reprezintă, în accepŃiunea diplomatului Adrian Severin, cooperarea, conlucrarea, concertarea şi informarea reciprocă. Diferitele programe, planuri de acŃiune, instituŃii şi organisme se constituie ca instrumente acŃionale. Capacitatea de operaŃionalizare a deciziilor, de identificare a căilor şi mijloacelor de acŃiune, de mobilizare şi alocare a resurselor este asigurată de strategia de parteneriat adoptată, fiind direct influenŃată atât de obiectivele asumate, cât şi de doctrinele şi strategiile politice, militare şi de securitate naŃională ale celor doi parteneri. În evoluŃia sa, relaŃia de parteneriat parcurge o serie de etape. Libertatea de acŃiune asigurată partenerilor influenŃează direct natura şi denumirea lor. Procesul demarează cu identificarea de către fiecare parte, individual, a problemelor, domeniilor şi obiectivelor de interes propriu, identificarea parteneriatului ca soluŃie şi a posibilului partener. Este necesară, ulterior, parcurgerea unui proces de apropiere şi acomodare a viziunilor şi intereselor celor doi potenŃiali parteneri şi de instituire a relaŃiei. Desigur, există o etapă finală, de destructurare a relaŃiei şi mecanismului, cauzele fiind multiple, într-o scală plecând de la îndeplinirea obiectivelor, până la modificarea obiectivelor, sau incompatibilitatea lor. Realitatea confirmă existenŃa şi a altor două posibile etape, cea de normalizare a relaŃiilor generale dintre parteneri, ca o condiŃie necesară în cazul unui istoric de relaŃionare negativ, şi de reactivare, sau intensificare a unui parteneriat, atunci când condiŃiile concrete şi necesare pentru acest proces sunt îndeplinite. Dimensiunea parametrului temporal are o triplă condiŃionare : (i) gradul de persistenŃă a intereselor comune, (ii) gradul lor de consistenŃă şi (iii) durata planificată şi efectiv necesară pentru realizarea lor. Din acest punct de vedere distingem relaŃii cu o durată clar definită, precum Parteneriatul româno-francez, proiectat pe cinci ani, sau cu durată neprecizată. Excludem existenŃa unor parteneriate permanente, în scară istorică. Una dintre cauzele utilizării tot mai extinse a acestei forme de relaŃionare o constituie specificitatea sa în planul dreptului internaŃional. Ne referim la faptul că neinstituindu-se conform regulilor dreptului internaŃional public, el nu constituie un subiect al acestuia, fapt ce

10

îi conferă o serie de avantaje, precum : neimplicarea puterii legislative în instituirea şi ratificarea sa, oferă executivului o mai mare libertate şi operativitate în relaŃiile internaŃionale şi bilaterale, evită constrângerile şi rigorile legislaŃiei internaŃionale. Pe baza acestei scheme analitice generale putem distinge două dintre specificităŃile parteneriatului strategic româno-american. Prima, cu rol determinant, o constituie faptul că actul de instituŃinalizare nu are format şi conŃinut diplomatic consacrat, parteneriatul fiind lansat printr-o declaraŃie politică oficială şi publică, în baza unui gentleman`s agreement. În privinŃa celei de-a doua, remarcăm faptul că partea americană, prin constituirea Comisiei de AcŃiune SUA-România, au conceput relaŃia nu numai la nivel interguvernamental, ci şi la nivelul neguvernamental, cel al societăŃii civile. Concluzionând, apreciem că parteneriatul, ca formă de relaŃionare în sistemul internaŃional, a fost promovat de SUA începând cu ultima decadă a secolului XX, odată cu dispariŃia bipolarismului şi afirmarea unipolarismului american. Este tipul de relaŃionare care permite depăşirea operativă a unor bariere de natură politică, economică şi strategică, între o paletă variată tipologic de actori şi care oferă partenerilor o mare libertate de exprimare. El permite exploatarea directă a compatibilităŃilor şi, dincolo de limitele sale, plecând de la aspectele de drept internaŃional şi până la restricŃiile politicii de alianŃă, constituie un excelent instrument de operare într-un mediu internaŃional fluid, în plin proces de reorganizare. Aşa după cum am afirmat, apreciem că relaŃia româno-americană de parteneriat strategic nu este o atitudine politică în contradicŃie, sau în afara orientărilor doctrinare şi strategice de politică externă şi de securitate ale celor două state şi susŃinem teza că această bază doctrinară există. Atunci când realitatea a surprins – ne referim, de exemplu, la momentul 11 septembrie 2001, inclusiv doctrinar, establishmentul politic al celor două state, acesta a găsit resursele continuării şi dezvoltarii parteneriatului bilateral. În susŃinerea tezei, am structurat cercetarea pe intervalele definite temporal, politic şi doctrinar de administraŃiile prezidenŃiale româneşti şi americane, iar analiza s-a concentrat asupra aspectelor ce vizeză explicit şi implicit relaŃia bilaterală de parteneriat. Plecând de la aprecierea că această relaŃie nu este un moment spontan şi accidental în evoluŃia istorică bilaterală generală, am extins cercetarea în amonte, în intervalul 1990-1997, având în vedere şi faptul că scopul iniŃial major al relaŃiei era pregătirea României pentru accederea sa în NATO. În spaŃiul românesc, pentru intervalul 1997-2008 am avut în vedere documentele programatice de politică externă şi de securitate naŃională precizate în OUG nr.52 din 12 august 1998 şi, după 4 noiembrie 2004, de Legea nr. 473. Pentru spaŃiul doctrinar românesc şi pentru intervalul 19989-1997 am avut în vedere patru documente. Ne referim la Comunicatul către łară al Consiliului FSN, din 22 decembrie 1989, ca moment ,,0’’ de referinŃă şi care susŃinea respectarea angajamentelor în cadrul Tratatului de la Varşovia. A urmat, în 1991, ,,ConcepŃia integrată privind securitatea naŃională a României’’, acompaniată de Doctrina Militară. Aprobate în CSAT, cele două documente nu au fost adoptate de Parlament şi nu au produs, astfel, integral, efectele preconizate. Ele nu au conŃinut prevederi pentru relaŃii speciale cu SUA. Programul FSN ,,Viitorul-azi’’ , din 1992 conŃinea prevederi contradictorii referitoare la relaŃia cu SUA, oricum, neurmate de măsuri concrete. ConcepŃia integrată privind securitatea naŃională, din aprilie 1994, a fost adoptată în CSAT dar, din nou, neaprobată în Parlament. Pe aceeaşi linie confuză, deşi succesivă aderării României la Parteneriatul pentru Pace, prevederile ei nu prevedeau construirea unei relaŃii de parteneriat cu SUA. Cu toate acestea, pe măsura configurării integrării în NATO, ca obiectiv strategic, AdministraŃia Ion Iliescu a demarat programe tot mai consistente de înzestrare şi de cooperare militară bilaterală. Instalată la putere în noiembrie 1996, AdministraŃia prezidenŃială Emil Constantinescu a schimbat paradigma de relaŃionare cu SUA, fapt reflectat în lansarea parteneriatului strategic în iulie 1997. Strategia de securitate naŃională din 1999, Strategia de securitate naŃională a

11

României – stabilitate democratică, dezvoltare economică durabilă şi integrare euro-

atlantică, aprobată în CSAT, a specificat această relaŃie în prima poziŃie de importanŃă ca modalitate de acŃiune în domeniul politicii externe pentru asigurarea securitășii nașionale. Programele de guvernare ale celor trei premieri din perioada 1997-2000, Cartea Albă a

Guvernului – Armata României 2010-Reformă şi integrare Euro-atlantică şi Strategia Militară emisă în 2000 au făcut referiri în măsuri diferite la relaŃia strategică cu SUA. Concluzionând, apreciem că orientările indicate de aceste documente şi acŃiunile politice întreprinse confirmă influenŃa semnificativă pe care a avut-o relaŃia de parteneriat cu SUA asupra doctrinei şi practicii de politică externă şi de securitate a Statului român în intervalul 1996-2000. Al doilea mandat prezidenŃial a lui Ion Iliescu marchează emiterea şi aprobarea în Parlament, la 18 decembrie 2001, a Strategia de securitate națională a României –

Garantarea democrației ți a libertăților fundamentale, dezvoltare economică ți socială

susținută ți durabilă, aderare la NATO ți integrare în Uniunea Europeană. Într-o deja cunoscută notă dubitativă, deşi strategia a fost emisă după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi face trimiteri parcimonioase la parteneriatul cu SUA, ca principală direcŃie de acŃiune în politica externă, şi participarea la războiul global antiterorist, ea identifică problematica economică în primul plan al ameninŃărilor la adresa securităŃii naŃionale. Realitatea geopolitică şi de securitate neacoperită doctrinar va fi susŃinută de o serie de acte ale CSAT şi Hotărâri istorice ale Parlamentului. Ne referim la Decizia CSAT din 11 septembrie 2001,ca România să acŃioneze ca membru de facto al NATO şi aliat al SUA, şi la Hotărârea Parlamentului nr. 21 din 19 septembrie 2001 şi cea din 30 aprilie 2002, privind participarea României la acŃiunile militare din Afganistan şi Irak, toate invocând explicit şi calitatea de parteneri strategici ai SUA. Guvernul a acompaniat aceste atitudini prin gesturi proprii, precum Acordul cu SUA din 1 august 2002, privind jurisdicŃia CurŃii Penale InternaŃionale, demararea tratativelor privind o viitoare dislocare a U.S. Army pe teritoriul naŃional, şi episodul Scrisorii celor 10 state membre ale Grupului Vilnius, inclusiv, România, de susŃinerea campaniei SUA în Irak. Concluzionând, putem afirma că în perioada 2000-2004, deşi actele doctrinare şi de orientare strategică prezidenŃiale nu ghidează clar conduita Statului român, actele Parlamentului şi ale Guvernului suplinesc acest deficit în mod consistent, generând gesturi istorice prin inedit şi efecte şi invocând clar, explicit, spiritul parteneriatului strategic româno-american. La 21 decembrie 2004, Traian Băsescu prelua mandatul prezidenŃial, afirmând încă din seara anunŃării rezultatelor scrutinului orientarea fermă a politicii externe şi de securitate pe coordonatele aşa numitei Axe Washington-Londra-Bucureşti şi ale parteneriatului strateic româno-american. România îşi menŃinea integral angajamentele anterioare legate de relaŃia cu SUA şi participarea sa la Războiul Global Antiterorist, fără ca Strategia de securitate naŃională aprobată de CSAT la 29 martie 2007 să fie adoptată de Parlament şi fără trimiteri directe, în corpusul său, la parteneriatul cu SUA. Consilierul prezidenŃial pentru securitate naŃională, Gl. Constantin Degeratu, va afirma şi demonstra, însă, suportul doctrinar american angajat în construcŃia strategiei româneşti. PrezenŃa României în teatrele de război, strategia şi politica pentru spaŃiul pontic şi semnarea, la 6 decembrie 2005, a Acordului de Acces cu SUA vor fi gesturile concrete generate de aceasta evidentă orientare pro-americană. Strategia de politică externă prezentată de MAE la 20 ianuarie 2005, va identifica, de altfel, parteneriatul bilateral ca reper esenŃial şi privilegiat de acŃiune. Odată cu invitarea României în NATO şi mai ales după integrarea în UE, la 1 ianuarie 2007, poziŃia parteneriatului strategic româno-american în documentele de securitate şi politică externă de orientare strategică se estompează, deşi practica politică şi realitatea strategică în care se plasează Statul român se menŃin pe aceleaşi coordonate anterioare, nemodificate. Apreciem acest fapt ca o tendinŃă politicianistă de cosmetizare prin atenuare a percepŃiei României ca pro-americană de către

12

UE şi de accentuare a ideii de solidaritate comunitară. Dar acest fapt mai exprimă o realitate inedită în spaŃiul politic românesc post-decembrist. Ne referim la dihotomia dintre viziunea şi politica pro-europeană a Cabinetului C.P.Tăriceanu şi cea pro-americană a AdministraŃiei prezidenŃiale. O dihotomie ce va căpăta forme vizibile şi va antrena solicitarea unor clarificări de către Executivul american, prin prezenŃa la Bucureşti a subsecretarului de stat Daniel Fried. Concluzionând, apreciem că existenŃa şi operaŃionalizarea parteneriatului strategic româno-american a influenŃat profund orientările strategice, de securitate naŃională şi politică externă ale României în intervalul 1997-2008, plecând de la suprapunerea sau coincidenŃa de interese vitale, semnificative ale celor doi parteneri. Strategiile naŃionale emise în acest interval sunt inegale în exprimarea influenŃei parteneriatului cu SUA şi a politicii acestora asupra viziunii româneşti în speŃă, dar practica politică oficială a Statului român s-a bazat pe spiritul acestui parteneriat. În acest interval istoric, gesturile Executivului au fost ramforsate şi extinse prin gesturi semnificative ale Legislativului românesc. În mod evident, nicio doctrină şi strategie naŃională nu au tratat parteneriatul cu SUA ca o alternativă sau ca un substitut al admiterii României în NATO. Parteneriatul nu a fost tratat nici ca un scop în sine, ci doar ca un mijloc de susŃinere a intereselor naŃionale fundamentale. Premierul C.P.Tăriceanu a exprimat şi a materializat, în premieră, o orientare semnificativ pro-europeană, punând în discuŃie, la un moment dat, chiar angajamentele româneşti în teatrul militar irakian. Atât strategiile prezidenŃiale, cât şi programele de guvernare au ignorat în bună măsură, inclusiv în exprimare, fructificarea potenŃialului economico-financiar al relaŃiei strategice cu SUA. Destructurarea sistemului comunist în Europa la începutul ultimului deceniu al secolului XX se producea în condiŃiile în care politica externă şi de securitate naŃională a SUA era orientată de Directiva nr. 23 din 22 septembrie 1989, a AdministraŃiei G.H.W.Bush. Era o directivă concepută pentru o lume şi într-o viziune bipolară, orientată spre îngrădirea sistemului comunist, circumspecŃie în privinŃa evoluŃiei URSS şi de exprimare a unui interes special faŃă de Polonia şi Ungaria. Prima Strategie de securitate naŃională americană concepută pentru noul mediu geopolitic regional şi global, definit de procesele revoluŃionare din Europa Centrală şi de Est şi accederea SUA în postura de unică superputere globală, va fi cea emisă în august 1991. Ea sublinia tratamentul preferenŃial acordat unor democraŃii noi din Europa Centrală, punea bazele procesului de redefinire a sistemului militar american dislocat în străinătate, se concentra pe demersurile de reducerea şi repatrierea forŃelor şi dispozitivelor militare convenŃionale şi nucleare ale fostei URSS şi nu viza o politică de extinderea NATO. Instalarea AdministraŃiei W.J.Clinton a adus o nouă viziune doctrinară, exprimată de Strategia de securitate naŃională din februarie 1995, prefaŃată şi fundamentată de trei documente programatice: (i) expunerea ,,From Containment to Enlargement’’, a consilierului prezidenŃial Anthony Lake, (ii) articolul ,,America, a European Power’’, al subsecretarului de stat Richard Holbrooke şi (iii) unele idei din Programul Partidului Republican, de opoziŃie, intitulat ,,Republican Contract with America’’. EsenŃa noii viziuni era exprimată de A.Lake prin trecerea de la Doctrina îngrădirii, la cea a lărgirii comunităŃii lumii democratice, a libertăŃii şi economiei de piaŃă. Începând cu 2001, de-a lungul a două mandate, AdministraŃia G.W.Bush îşi va structura politica externă şi de securitate naŃională prin două strategii, cea din septembrie 2002 şi cea din martie 2006. Alte documente esenŃiale vor ramforsa şi detalia aceste strategii şi ne referim la Raportul Comitetului The Project for the New American

Century din septembrie 2000, articolul de presă ,,Promoting the National Interest’’, al Condoleezzei Rice şi discursul preşedintelui G.W.Bush rostit la 15 iunie 2001, în Aula UniversităŃii din Varşovia. Strategiile militare consecutive, inclusiv cea privind repoziŃionarea dispozitivului militar global american, vor întregii viziunea. Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au splitat esenŃa orientării doctrinare pe două paliere. Pe de-o parte, afirmarea şi susŃinerea strategiei vizând făuririi unei Europe nedivizate, libere şi integrate în NATO, printr-o extindere robustă a AlianŃei de la Marea Baltică , la Marea Neagră. Pe un al

13

doilea palier, declanşarea şi conducerea Războiului Global Antiterorist şi politica acŃiunilor preemptive, desfăşurată prin coaliŃii de voinŃă, sau independent. Am întreprins analiza fundamentelor doctrinare ale politicii SUA care au permis şi susŃinut postura acestora în cadrul parteneriatului strategic cu România prin prisma a trei grupuri de problematici de interes pentru cercetarea noastră. Acestea sunt: (i) strategiile principale de acŃiune ale SUA faŃă de Europa şi statele europene ex-comuniste; (ii) politica de extindere a NATO cu noi membrii din spaŃiul ex-comunist european; (iii) rolul U.S. Army în materializarea acestor strategii. În stabilirea acestor trei unghiuri de analiză am avut în vedere trei aspecte: (i) faptul că scopul principal iniŃial al relaŃiei bilaterale de parteneriat strategic a fost cel de pregătire a României şi a structurilor sale militare pentru accederea în NATO; (ii) faptul că, prin datele sale generale istorice şi geopolitice, România era parte a grupului de state central şi est-europene aflate în tranziŃia de la societatea de tip comunist, la cea bazată pe valorile, standardele şi instituŃiile occidentale; (iii) forŃa faptului că establishmentele militare românesc şi american au constituit, cel puŃin până în momentul integrării României în NATO, în 2004, principalul obiectiv, canal şi pârghie de implementare şi operaŃionalizare a acestei relaŃii strategice bilaterale de parteneriat. Prin prisma acestor coordonate analitice, susŃinem următoarele concluzii: nicicând establishmentul politic şi militar american nu a proiectat vreo strategie specifică pentru România şi nu au nominalizat România în aceste documente. Statul român a contat, însă, ca punct de sprijin activ al unor strategii şi politici americane. Ne referim la Planul de AcŃiune

pentru Europa de Sud-Est, din 1998, al AdministraŃiei Clinton, având ca pivot parteneriatul strategic româno-american, la materializarea Global Defense Posture Review-2004, prin instalarea unor forŃe ale U.S.Army în facilităŃi militare din România, conform Acordul de Acces din 6 decembrie 2005, sau la dezvoltarea şi rafinarea politicii externe, de securitate şi energetice a SUA în spaŃiul pontic, prin instituirea de către România a Forumului Mării

Negre pentru Dialog şi Parteneriat, sau strategia Axei Washington-Londra-Bucureşti, promovată de preşedintele Băsescu. Într-un mod remarcabil şi inedit, recunoscut public de preşedintele G.W.Bush, România a contribuit consistent şi la calibrarea strategiilor şi politicilor americane pentru spaŃiul lărgit al Mării Negre Nenominalizarea României şi lipsa unei atitudini specifice în strategiile de securitate americane operaŃionalizate în intervalul 1990-2008 nu este nefirească şi nu escamotează o realitate evidentă – convergenŃa şi coincidenŃa crescândă a unora dintre intereselor noastre fundamentale, cu unele dintre direcŃiile doctrinare şi strategice ale SUA în acest spaŃiu. Promovarea parteneriatului, inclusiv a celui de anvergură strategică, ca tip şi mecanism de relaŃionare în sistemul internaŃional, se înscrie în politica externă americană de după 1990. Este mecanismul apreciat ca fiind cel mai adaptat cadrului geopolitic perceput de SUA, pentru susŃinerea intereselor acestora; în spaŃiul european, politica SUA de parteneriat este favorizată de factori multipli, precum incapacitatea UE de a coagula o politică europeană de securitate şi apărare (PESA) unitară şi sustenabilă, atitudinile nuanŃate ale celor două aripi continentale, occidentală şi răsăriteană, asupra relaŃiei transatlantice, şi sentimentul unei datorii istorice a statelor central şi est-europene faŃă de sprijinul constant al SUA pentru ieşirea lor din spaŃiul concentraŃionar ideologic comunist. Prin postura sa geopolitică, România era vizată direct, dar nu în mod special de viziunile doctrinare americane de după 1990. Extinderea ,,perimetrului de securitate’’ al SUA spre răsăritul continentului european, interesele lor energetice în zona ponto-caspică tot mai structurate şi semnificative, derularea Războiul Global Antiterorist şi necesitatea controlării poceselor din spaŃiul aşa numit de Z.Brzezinski, al Balcanilor Globali, şi-au găsit fundamentarea în doctrine şi strategii de securitate şi politică externă ce au compatibilizat tot mai consistent interese esenŃiale ale SUA, cu interese fundamentale ale României. Anvergura multidimensională remarcabilă a Parteneriatului strategic bilateral este şi expresia acestei realităŃi.

14

Într-un mod remarcabil şi inedit, recunoscut public de preşedintele G.W.Bush, România a influenŃat, la rândul său, dincolo de diferenŃele de date geopolitice faŃă de partenerul său american, atitudinile acestuia. Ne referim la faptul că a contribuit consistent la calibrarea strategiilor şi politicilor americane pentru spaŃiul lărgit al Mării Negre. Mai mult, susŃinem că însăşi acceptarea de către SUA a propunerii româneşti pentru instituirea unui parteneriat strategic bilateral, dincolo de ineditul situaŃiei, dat fiind postura României în epocă, reprezintă un exemplu de influenŃare a viziunii şi acŃiunii SUA în acest spaŃiu. Dincolo de coincidenŃele de interese şi obiective, de angajamente asumate, inclusiv în teatre de război, România nu a renunŃat la orientări doctrinare proprii tradiŃionale, iar exemplul cel mai notoriu este cel de nerecunoaştere a independenŃei provinciei Kosovo, act susŃinut în schimb de principalii actori euroatlantici, inclusiv de SUA. Atentatele de la 11 septembrie 2001 au generat redefini doctrinare şi strategice semnificative în spaŃiul securităŃii naŃionale şi al politicii externe a SUA. În egală măsură, aceste redefiniri au caracterizat şi viziunile de securitate şi politică externă româneşti. Expresia lor a fost atitudinea de membru şi aliat de

facto al NATO şi al SUA, motivată oficial şi de existenŃa şi spiritul parteneriatului strategic. Procesul post-decembrist de redefinire geopolitică a solicitat României un efort de relaŃionare deosebit, în măsură să surmonteze diferenŃe istorice de integrare sistemică, dezvoltare economică şi capabilităŃi. Parteneriatul era apt să servească acestui scop. Nu ne-am propus o decriptare exhaustivă a celor şase relaŃii bilaterale de parteneriat strategic instituite de România după 1997 – cele cu Italia, Ungaria, Marea Britanie, Spania, FranŃa şi Coreea de Sud. Teza îşi propune doar să releveze acele elemente de specificitate şi noutate aduse de acestea şi care, prin comparaŃie, să evidenŃieze în plus semnificaŃiile parteneriatului strategic cu SUA. Analiza a fost structurată pe patru seturi de problematici, şi anume: (i) caracterizarea documentelor care instituie relaŃia, (ii) instrumentele, mecanismele şi principiile specifice de relaŃionare, (iii) obiectivele asumate şi (iv) specificitatea fiecăreia dintre aceste relaŃii. Dacă în privinŃa documentelor de instituire, toate aceste relaŃii au la bază documente diplomatice, spre deosebire de parteneriatul cu SUA, principiile de relaŃionare sunt comune. DiferenŃieri semnificative consemnăm în privinŃa instrumentarului şi mecanismelor utilizate. Cel mai semnificativ aspect, cu titlu de excepŃie, îl reprezintă ideea, neconcretizată, de realizare a unui Institut al parteneriatului româno-ungar. Natura obiectivelor este variată, caracterizând atât parteneriate precum cel cu SUA, de tip omnidirecŃional – în cazul relaŃiei cu Ungaria, Italia şi Marea Britanie, cât şi de tip unidirecŃional, precum cel cu Coreea de Sud, vizând exclusiv cooperarea economică. Cu titlu de specificitate, relaŃia cu Italia exemplifică situaŃia unui parteneriat ce a parcurs şi etapa de revitalizare,fiind, de altfel, cel mai îndelungat – instituit în aprilie 1997, iar relaŃia cu FranŃa exemplifică situaŃia unui parteneriat instituit pe o perioadă strict delimitată de timp – 5 ani. Consemnăm şi faptul că parteneriatul româno-american se individualizează şi prin implicarea instituŃionalizată, îndelungată şi semnificativă a organizaŃiilor societăŃii civile. Apreciem că deşi fiecare din aceste relaŃii au un grad ridicat de complexitate, atât prin natura şi volumul obiectivelor,cât şi prin resursele implicate şi activităŃile desfăşurate, niciuna dintre ele nu atinge cotele relaŃiei strategice româno-americane şi semnificaŃiile acestuia, dat fiind postura geopolitică şi strategică unică a SUA. În analiza parametrilor constitutivi şi funcŃionali ai parteneriatului strategic româno-american am avut în vedere actorii, instrumentele, mecanismele şi principiile de statuare şi funcŃionare,obiectivele şi direcŃiile de acŃiune, precum şi perioadele şi etapele sale de evoluŃie. Subliniem plurivalenŃa funcŃională a unora dintre aceşti parametrii, doar nevoile metodologice de cercetare determinându-ne să facem o analiză separată a fiecăruia dintre aceştia. În periodizarea istoriei relaŃiei am avut în vedere criteriul ciclurilor mandatelor diferitelor administraŃii prezidenŃiale româneşti care s-au succedat în intervalul 1996-2008. RelevanŃa criteriului este dată de specificul doctrinelor, strategiilor şi programelor de

15

guvernare care au influenŃat determinant evoluŃia relaŃiei. Analiza celor trei perioade prezidenŃiale a fost precedată de identificarea şi analiza unei perioade premergătoare, derulată în intervalul 22 decembrie 1989-29 noiembrie 1996. În etapizarea evoluŃiei relaŃiei am avut în vedere intervalele temporare cu caracteristici unitare distincte, care s-au derulat fie pe parcursul unei singure perioade sau ciclu prezidenŃial, fie s-au prelungit şi în alte perioade, precum Etapa parteneriatului strategic intensificat, demarată la 3 februarie 2000, singura, de altfel, cu o denumire oficial stabilită printr-un acord bilateral. Obiectivele asumate se circumscriu unui număr de patru domenii de interes bilateral: (i) reformarea politică şi economică a României, (ii) consolidarea securităŃii regionale şi sub-regionale, (iii) reformarea Armatei române şi cooperarea militară şi (iv) combaterea riscurilor neconvenŃionale. După 11 septembrie 2001, acestora li s-a adăugat participarea la Războiul Global Antiterorist. Identificăm, de asemenea, patru categorii de obiective: (i) obiective generale, permanente şi comune şi ne referim la cele nominalizate de subsecretarul de stat Marc Grossman la 16 ianuarie 1998 ; (ii) obiective comune, specifice unei anumite etape de evoluŃie, unui anumit eveniment sau moment, precum integrarea în NATO, până în anul 2004, sau participarea la campania antiteroristă, după 2001; (iii) obiective adiacente, specifice fiecăruia dintre parteneri, precum politica SUA privind stabilizarea proceselor evolutive pro-occidentale din spaŃiul sud-est european şi susŃinerea strategiei de pacificare a spaŃiului ex-iugoslav şi prin parteneriatul strategic cu România, sau obŃinerea de către România a unui plus de securitate, chiar informală, şi prin intermediul parteneriatului cu SUA; (iv) obiective secvenŃiale, specifice unui anumit domeniu concret de relaŃionare. Referindu-ne la instrumentele şi mecanismele de lucru utilizate, subliniem faptul că prin structura şi modul său de operare, parteneriatul are o dublă valenŃă, aceea de instrument, dar şi de mecanism de operare. Instrumentele conceptuale de lucru, ce se constituie şi ca principii generale de funcŃionare, sunt consultarea, coordonarea şi cooperarea continuă. În privinŃa instrumentelor de factură acŃională distingem instrumente specifice actorilor guvernamentali, precum gesturi şi documente politico-diplomatice şi structuri de lucru de tip guvernamental, precum Comitetul pentru parteneriat, Grupul bilateral de lucru pe probleme militare, DirecŃia America de Nord din cadrul MAE, şi parlamentare,precum Grupul de sprijin pentru parteneriatul strategic cu SUA din Legislativul român. Distingem, de asemenea, instrumente ale actorilor neguvernamentali şi ne referim la Comisia de AcŃiune SUA-România. În privinŃa mecanismelor utilizate, consemnăm interacŃiunea continuă dintre Departamentul de Stat al SUA, MAE şi preşedinŃie, susŃinută de consultarea şi concertarea continuă. Regimul de lucru al acestui mecanism nu a fost constant, linear, el intensificându-se în momente geopolitice critice, precum criza iugoslavă, sau 11 septembrie 2001. Ca modalităŃi de lucru subliniem sesiunile anuale , la nivel înalt, ale Comitetului pentru parteneriat, întrunirile lunare, sau în preajma vreunui eveniment de interes, pe partea română, ale acestui Comitet şi întâlnirile organizate de MAE cu reprezentanŃii ministerelor implicate. Principiile de statuare a parteneriatului româno-american sunt cele care guvernează relaŃiile dintre două state democratice, subliniind aici, cu precădere, egalitatea între parteneri. Acestor prinicpii generale le adăugăm unele specifice. Ne referim la cele de conceptualizare a relaŃiei, şi avem în vedere faptul că relaŃia nu a fost concepută ca o alternativă la accederea României în NATO, ridicarea şi menŃinerea ei la cote strategice, acoperirea ansamblului relaŃiilor bilaterale şi, pentru partenerul american, excluderea posibilităŃii ca acest aranjament să constituie o garanŃie formală de securitate din partea SUA. Ca principii de organizare, SUA au insistat pe activarea a două paliere simultane, cel guvernamental şi cel neguvernamental. Adrian Severin a sintetizat principiile de funcŃionare în formula ,,C3I”, în care ,,C3” repezintă cooperarea, consultarea şi coordonarea, iar ,,I” reprezintă informarea reciprocă.

16

Pentru developarea aspectelor istorice relevante ale evoluŃiei parteneriatului strategic româno-american din perioada 1996-2008, am structurat cercetarea acestui fenomen pe următorul algoritm metodologic: am analizat separat fiecare perioadă de evoluŃie, corespunzătoare, după cum am precizat, mandatelor prezidenŃiale româneşti, cel al preşedinŃilor Emil Constantinescu, Ion Iliescu-al doilea mandat şi Traian Băsescu-limitat la anul 2008. În cadrul fiecărei perioade am identificat actorii proeminenŃi, entităŃi fizice sau juridice, personalităŃi sau instituŃii, guvernamentale sau nu. Am relevat principalele obiective asumate de cei doi parteneri, direcŃiile de acŃiune vizate şi urmate, etape de evoluŃie şi principalele repere istorice. Concluziile au vizat aspectele semnificative ale respectivei perioade de evoluŃie. Vom sublinia, în continuare, specificităŃile perioadei 29 noiembrie 1996-20 decembrie 2000, cea a AdministraŃiei prezidenŃiale Emil Constantinescu. În cadrul acesteia am identificat trei etape de evoluŃie, respectiv: (i) etapa 29 noiembrie 1996-11 iulie 1997, cea de prefigurare şi configurare a parteneriatului, (ii) etapa 11 iulie 1997-3 februarie 2000, cea de lansare şi operaŃionalizare a parteneriatului, şi (iii) etapa 3 februarie 2000-20 decembrie 2000, cea a parteneriatului strategic intensificat. Subliniem faptul că identificarea şi nominalizarea primelor două etape a fost stabilită de noi, ea reflectând de o manieră scolastică realităŃile istorice analizate. Dintre actorii semnificativi îi evidenŃiem pe principalii oameni politici de la guvernare şi instituŃiile guvernamentale ale celor două state, între care structurile de relaŃionare externă şi cele militare au avut un rol major. În mod evident, preşedintele Emil Constantinescu, secondat de ministrul de Externe Adrian Severin, au avut rolul determinant în conceptualizarea şi realizarea aceastei relaŃii strategice. Acestora li se adaugă actorii cu rol operaŃional, precum ministerele, Parlamentul şi Comisia de AcŃiune SUA-România, principală structură neguvernamentală a relaŃiei bilaterale instituită ad-hoc. Numărul şi natura acestora a evoluat constant, în timp apărând actori noi, în special din zona economico – financiară. DirecŃiile de acŃiune au fost stabilite la reuniunea din 4-5 octombrie 1997, de la Bucureşti, ele menŃinându-şi permanent primordialitatea. Dacă în etapa de lansare a parteneriatului accentul a fost pus pe identificarea şi operaŃionalizarea rapidă şi completă a instrumentarului şi mecanismului de lucru şi mobilizarea resurselor necesare, în etapa intensificată accentul s-a multat pe aspectele economice. Concluzionând, apreciem că, într-un moment istoric dificil pentru România, AdministraŃia Emil Constantinescu a schimbat modul de concepere şi derulare a relaŃiei cu SUA, România trecând de la postura de partener al SUA în cadrul Programului Parteneriatului pentru Pace, începând cu 1994, la cea de partener strategic direct, începând cu 11 iulie 1997. Ea este cea care a fundamentat şi operaŃionalizat relaŃia care, în pofida lipsei unui document-cadru oficial, şi-a dovedit viabilitatea şi eficienŃa, constituind un moment strălucit în istoria diplomaŃiei şi vieŃii politice româneşti. În egală măsură, este administraŃia care a dat credibilitatea deplină posturii româneşti în relaŃia bilaterală. Această realitate nu escamotează capacitatea redusă a Parlamentului de a susŃine şi consolida relaŃia pe acest segment şi capacitatea redusă a părŃii române de a susŃine şi dezvolta o structurată componentă civilă a relaŃiei. De asemenea, este de relevat capacitatea diminuată de a exploata noile oportunităŃi economice deschise de parteneriatul strategic cu prima superputere globală. Scepticismul şi reŃinerea părŃii americane pot fi compensate cu răbdarea şi tenacitatea sa în susŃinerea acestei relaŃii şi a proceselor subsumate ei. Perioada celei de-a doua AdministraŃii prezidenŃiale Ion Iliescu a stat sub semnul şi consecinŃele accederii la Casa Albă a AdministraŃiei G.W.Bush şi al atentatelor de la 11 septembrie 2001, dar şi a realizării principalului deziderat, cel al invitării României în NATO. AdministraŃia a preluat obiectivele principale şi pachetul instrumentar ale AdministraŃiei Constantinescu, dezvoltându-le la rândul său, continuitatea fiind, în această privinŃă, şi natura atitudinii partenerului american. Etapa parteneriatului strategic intensificat s-a prelungit şi în această perioadă, căpătând un plus de substanŃă. Odată cu invitarea României în NATO, la 21 noiembrie 2002, parteneriatul strategic bilateral intră într-o nouă etapă, Etapa parteneriatului

17

strategic dintre România şi SUA, ca aliaŃi NATO. Principalii actori ai relaŃiei rămân cei oficiali, guvernamentali. Prin acte legislative semnificative succesive, de susŃinere a participării Statului român la Războiul Global Antiterorist condus de SUA, Parlamentul român s-a afirmat ca actor major al dezvoltării parteneriatului strategic cu SUA. Participarea la această campanie a consolidat postura Armatei române, a establishmentului militar şi de securitate românesc, de actor principal al relaŃiei româno-americane şi de instrument activ de politică externă. Un rol aparte în evoluŃia proceselor subsumate relaŃiei de parteneriat îl vor juca ambasadorii SUA la Bucureşti, Michael Guest şi J.D. Crouch II. Dintre actorii neoficiali credem că este necesar să-l specificăm pe Bruce P. Jackson, om politic american care, alături de Ronald Asmus, s-a implicat direct în dezvoltarea relaŃiei strategice româno-americane. Obiectivelor fundamentale iniŃiale asumate de cei doi parteneri şi reconfirmate de noile administraŃii prezidenŃiale li s-a adăugat, după 11 septembrie 2001, cel al luptei active împotriva terorismului. De asemenea, s-au accelerat demersurile de includerea României în planurile SUA de redislocare a dispozitivului său militar global. Pe cale de consecinŃă, şi direcŃiile de acŃiune vor fi conforme acestor obiective şi vor fi detaliate în noul Plan de AcŃiune al Parteneriatului. PoziŃionările pro-americane vor aduce România, alături de celelalte state europene ex-comuniste, membre ale UE, sau ale Grupului Vilnius, într-o postură de divergenŃă severă cu o serie de state europene comunitare, precum FranŃa şi Germania, cu o viziune diferită faŃă de cea americană în privinŃa preconizatei campanii militare în Irak. Concluzionând asupra acestei perioade de evoluŃie a parteneriatului strategic româno-american, apreciem că ea marchează o dezvoltare în amploare şi profunzime a relaŃiei. În siajul atentatului de la 11 septembrie şi în spiritul relaŃiei sale strategice cu SUA, România a acŃionat ca membru şi aliat de facto al NATO şi al SUA, a intrat cu trupe în două teatre de război, a semnat cu SUA, la 1 august 2002, acordul cu privire la predarea persoanelor către Curtea Penală InternaŃională, prin care România acordă imunitate faŃă de jurisdicŃia CurŃii cetăŃenilor americani aflaŃi pe teritoriul său,a semnat scrisoarea Grupului Vilnius de susŃinerea politicii SUA în Irak şi a făcut o ofertă oficialî pentru găzduirea unei baze militare americane. La 21 noiembrie 2002, România era invitată să adere la NATO, îndeplinindu-se astfel, un obiectiv principal al parteneriatului său cu SUA. Este perioada în care şi relaŃiile economice bilaterale vor atinge un vârf, dar eforturile vizând obiectivul reducerii nivelului de corupŃie şi al creşterii transparenŃei actului de guvernare au avut rezultate îndoielnice. La 20 decembrie 2004, Traian Băsescu câştiga mandatul prezidenŃial, iar parteneriatul strategic româno-american intra într-o perioadă nouă de evoluŃie. Preşedintele devenea un promotor activ şi vizibil al relaŃiei, Armata română îşi consolida postura de actor activ şi semnificativ şi apăreau, sau se reactivau actori precum o serie de think-tankuri americane, ca German Marshall Fund of U.S., CSIS, sau Project on Transitional Democracies, dar se vor retrage alti actori semnificativi, precum USAID, în 2007, odată cu integrarea României în UE. Continuitatea rămâne caracteristica principală a relaŃionării, inclusiv în privinŃa obiectivelor şi a direcŃiilor de acŃiune, dar, în mod firesc, realităŃile geopolitice impun altele noi. Astfel, România vizează în plus includerea sa în Programul Visa Weaver , creşterea capacităŃii de influenŃare a factorilor de decizie parteneri şi creşterea receptivităŃii acestora faŃă de temele prioritare nouă. Partenerul american vizează consolidarea participării României la Războiul Antiterorist Global, la dezvoltarea proiectului Nabucco, un coridor alternativ de transport şi aprovizionare cu hidrocarburi din spaŃiul Caspic, şi la susŃinerea extinderii NATO în spaŃiul pontic. Ambii parteneri vor deschide două direcŃii noi de acŃiune concertată. Pe de-o parte, cea vizând democratizarea şi integrarea arealului pontic, incluzând o importantă componentă de aprovizionare şi securitatea energetică. În acest sens, preşedintele Băsescu a lansat strategia Axei Washington-Londra-Bucureşti şi, ulterior, Forumul Mării Negre pentru Dialog şi

Parteneriat, şi a sprijinit ferm intenŃia americană de a se acorda Ucrainei şi Georgiei Planul

de AcŃiune pentru Aderare, la Summit-ul NATO de la Bucureşti. SUA au susŃinut politica

18

pontică românească, şi-au instalat dispozitive militare în facilităŃi româneşti, au constituit The

Black Sea Trust Fund for Regional Cooperation şi au susŃinut decisiv organizarea Summit-ului NATO din 2-4 aprilie 2008, în România. Pe de altă partea, prin lansarea FundaŃiei

Româno-Americane pentru sprijinirea EducaŃiei şi acordarea de burse studenŃilor români, un proiect cu o valoare de peste 1 miliard de dolari, accentul în relaŃia bilaterală transgresează, deocamdată puŃin vizibil, dinspre zona politică, militară şi de securitate, spre domeniul educaŃiei şi al problemelor tinerei generaŃii. Pentru prima oară în istoria sa post-decembristă, România a experimentat două situaŃii politice inedite, având o legătură directă cu modul de raportare la politica unei administraŃii prezidenŃiale americane, cea a preşedintelui G.W.Bush. Ne referim la dihotomia dintre viziune prezidenŃială şi cea a Cabinetului C.P.Tăriceanu referitoare la implicarea românească în CoaliŃia de VoinŃă din Irak şi la decizia Parlamentului de suspendare din funcŃie a preşedintelui. Era o măsură decisă în baza unei moŃiuni a Partidului Social Democrat care invoca printre argumentele sale şi impunerea Strategiei de politică externă a Axei Washington-Londra-Bucureşti, fără o consultare prealabilă a Guvernului şi a Parlamentului. De asemenea, pentru prima oară de la lansarea parteneriatului strategic bilateral, România a susŃinut, într-o problemă politică internaŃională de mare gravitate, o poziŃie contrară celei a SUA, dar şi a majorităŃii democraŃiilor occidentale. Ne referim la nerecunoaşterea independenŃei provinciei Kosovo. Deşi s-au proiectat şi deschis obiective şi direcŃii noi de derulare a relaŃiei bilaterale de parteneriat strategic, apreciem că în această perioadă nu s-a dezvoltat vreo etapă nouă, distinctă, de evoluŃie a relaŃiei cu SUA. Concluzionând, apreciem că în perioada preşedinŃiei Băsescu parteneriatul strategic bilateral s-a dezvoltat în toate planurile, deşi aspectele militare şi de natură strategică rămân cele mai vizibile şi consistente. Partea română a reuşit să canalizeze parte din resursele de relaŃionare cu SUA spre spaŃiul pontic, de interes direct pentru România şi să atragă noi investiŃii economico-financiare americane. În acelaşi timp, însă, relaŃionarea economică a rămas sub potenŃialul său, regimul vizelor a rămas restrictiv, iar România, prin strategia axei, şi-a antagonizat relaŃiile cu Turcia şi FederaŃia Rusă. Analiza întreprinsă ne-a condus spre o serie de concluzii generale referitoare la parametrii parteneriatului româno-american, şi anume: pe fondul unei evidente continuităŃi conceptuale şi acŃionale, relaŃia a demonstrat o remarcabilă capacitate de a dezvolta noi obiective şi direcŃii de evoluŃie, implicând o mare varietate de actori; în pofida diferenŃei de calibru geopolitic, principiile şi mecanismele de relaŃionare au activat nerestricŃionate, iar beneficiile au fost reciproce; rezultatele obŃinute şi potenŃialul real de dezvoltare au determinat partenerii să susŃină relaŃia şi să o credibilizeze continuu. Implicarea directă şi structurată a societăŃii civile este deficitară, cum deficitară este şi capacitatea economiei româneşti de a relaŃiona cu cea americană. Am apreciat necesitatea de a analiza şi natura factorilor care, inerent, influenŃează, sau pot influenŃa evoluŃia relaŃiei strategice cu SUA, o relaŃie prea importantă pentru România pentru ca un asemenea aspect să fie eludat. Reafirmăm importanŃa determinantă în menŃinerea relaŃiei a existenŃei unor interese comune şi semnificative ale celor doi parteneri, orice modificare a dimensiunii acestora afectând parametrii şi continuitatea parteneriatului. Premiza avută în vedere este aceea că, pe termen mediu, interesele celor doi parteneri sunt de natură să susŃină relaŃia. Analiza factorilor de influenŃă a vizat natura, tipologia şi efectele acestora. Referindu-ne la natura acestora avem în vedere factori politici şi economici, juridici şi procedurali, factori umani şi factori naturali de tip catastrofic. Din punctul de vedere al tipologiei lor, distingem factori cu efecte generale şi sistemice, afectând relaŃia în ansamblul său şi factori cu efecte sectoriale, sau punctuale. Distingem, de asemenea, factori al căror efect este de favorizare, sau de accelerare a dezvoltării şi aprofundării parteneriatului strategic cu SUA, dar şi factori cu efect inhibator, temporizator, sau chiar distructiv. Gama tipologică

19

trebuie completată cu factori cu acŃiune şi efecte aleatorii, ce Ńin de hazard, şi cu factori cu acŃiune şi efecte programate. Avem în vedere şi mixuri de factori, efectele generate fiind cu un grad ridicat de complexitate. Desigur, realitatea şi evoluŃiile viitoare pot extinde şi modifica această gamă a naturii şi tipologiei factorilor modelatori ai parteneriatului cu SUA. IV. SEMNIFICAłII GEOPOLITICE ALE PARTENERIATULUI STRATEGIC

DINTRE ROMÂNIA ŞI SUA Plecând de la considerentul că un unghi semnificativ de analiză a realităŃilor istorice şi a resorturilor acestora îl poate oferi geopolitica, am dedicat acest capitol al tezei developării semnificaŃiilor geopolitice ale parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Am orientat cercetarea noastră pe trei direcŃii de interes, respectiv: (i) geopolitica parteneriatului strategic bilateral, (ii) implicaŃiile relaŃiei asupra profilului geopolitic şi strategic post-decembrist al României şi (iii) implicaŃiile geopolitice şi strategice ale parteneriatului asupra relaŃiilor României cu UE. În privinŃa primei direcŃii de cercetare, am apreciat utilă, într-o primă instanŃă, justificarea necesităŃii unei analize de natură geopolitica a relaŃiei şi a implicaŃiilor sale în problematicile de interes ale României. În acest sens considerăm că există elemente ale ambientului geopolitic căruia îi apaŃinem care sunt consecinŃa directă a politicii de parteneriat a României cu SUA şi care îndrituiesc analize de tip geopolitic, astfel: România, stat membru al UE, al NATO şi partener strategic al SUA este în postura de limes răsăritean al sistemului euroatlantic, la confluenŃa cu spaŃiul ex-sovietic; existenŃa facilităŃilor militare ale SUA în România, având ca unul dintre efectele majore şi includerea României în dispozitivul militar global american şi, implicit, în geopolitica acestora; implicarea militară activă a României în teatre de război de pe alte continente, gestionate integral sau parŃial de către SUA. Am găsit necesar şi ne-am propus să răspundem la întrebarea dacă relaŃia de parteneriat cu SUA are

valenŃele unei certe şi semnificative anverguri geopolitice, fapt ce ar justifica un asemenea tip de analiză. Teza pe care o susŃinem este că relaŃia are această anvergură şi vom prezenta o parte dintre aceste argumente. Astfel, prin însăşi poziŃionarea geografică, prin geografia sa şi datele demografice, economice şi startegice, România are o pondere geopolitică intrinsecă certă în spaŃiul sud-est european, pontic şi regional-european. Deşi principalele obiective ale parteneriatului bilateral au vizat spaŃiul, realităŃile şi procesele de reformare româneşti, interacŃiunea directă cu prima şi singura superputere globală excede cadrul politic şi strategic bilateral. Aceasta se produce prin efectul direct asupra posturii Statului român, de membru deplin al NATO şi al UE, actor activ în teatre de război de pe alte continente şi parte a dispozitivul strategic global american, elemente cu impact substanŃial asupra spaŃiului şi proceselor sub-regionale adiacente României şi, punctual, chiar asupra celor regionale şi globale. Faptul că relaŃia strategică bilaterală constituie elementul de rezistenŃă, recunoscut şi afirmat, al Planului de acŃiune al SUA pentru stabilizarea şi reformarea spaŃiului sud-est european şi că acestuia i s-a alăturat, la scurt timp, politica de parteneriat a SUA cu statele baltice, susŃine în plus teza afirmată. Proximitatea României de vastul şi convulsionatul spaŃiu al Orientului Mijlociu Extins, în care SUA au interese şi derulează politici de nivel geopolitic amplifică, de asemenea, dimensiunuea semnificaŃiilor geopolitice ale relaŃiei acestora cu România. Într-o a doua instanŃă a demersului nostru am considerat necesar să analizăm în ce măsura acest parteneriat este de nivel strategic, sau nu şi apreciem că sunt întrunite condiŃiile acestui atribut. ArgumentaŃia se desfăşoară de la însăşi acceptarea şi promovarea permanentă şi de către ambii parteneri a acestui nivel al relaŃiei lor şi continuă cu natura, importanŃa şi amploarea temporală a relaŃiei, a obiectivelor asumate, resurselor alocate, acŃiunilor derulate şi efectelor obŃinute. Postura geopolitică unică a partenerului american completează argumentaŃia. Tabloul primei direcŃii de cercetare a fost întregit de sublinierea unor aspecte

20

istorice ale posturii geopolitice a spaŃiului românesc. Istmul ponto-baltic a jucat un rol istoric notoriu de frontieră răsăriteană a arealului european. PoziŃionarea noastră în acest istm a generat pentru arealul românesc o alternanŃă continuă a rolurilor geopolitice pe care a fost chemat să le joace. Ne referim la alternanŃa funcŃiilor de limes răsăritean european, al dispozitivului imperial roman, sau al creştinătăŃii asediate de Imperiul Otoman, cu cea de spaŃiu ocupat şi inclus, golit de relevanŃă geopolitică, în dispozitivul comunist european, şi funcŃia de stat tampon, neinclus în vreun dispozitiv geopolitic şi strategic, în perioada 1990-1997. Această alternanŃă a determinat trei tipologii specifice de manifestare politică, şi anume: (i) fie România a promovat axe de cooperare şi alianŃe pe relaŃia Vest-Est, fie (ii) comportamentul nostru politic a luat forma unor interacŃiuni confuze, destructurate, fie (iii) am adoptat politici defensive, construite pe structuri sub-regionale tri-, sau multilaterale. Remarcăm faptul că pe parcursul secolului XX, România a interacŃionat cu geopolitica SUA în câteva momente istorice excepŃionale. Ne referim la implicaŃiile Tratatului de la Trianon, atât de mult influenŃat de doctrina wilsoniană a autodeterminării popoarelor şi la postura României în geopolitica containment-ului spaŃiului comunist şi cea de linkage, a secretarului de stat Kissinger. Concluzionând, apreciem că relaŃia româno-americană de parteneriat strategic are valenŃe geopolitice certe şi semnificative, cu efecte extinse şi în plan sub-regional şi regional european. O a doua direcŃie de interes a constituit-o determinarea implicaŃiilor parteneriatului strategic româno-american asupra profilului geopolitic şi strategic al României de după 1997. Din punct de vedere metodologic apare ca dificilă realizarea unei distincŃii clare între efectele programelor subsumate parteneriatului cu SUA şi cele ale procesului general de tranziŃie a României. Cauzele sunt multiple şi amintim, de exemplu, faptul că parteneriatul acoperă, practic, întregul spectru de relaŃionare bilaterală şi faptul că, pe linie militară, practic, relaŃia strategică a debutat structural încă din 10 octombrie 1993, odată cu constituirea Grupului Bilateral de Lucru pe Probleme Militare. Considerăm că elementul politic ce stă la baza creerii acestui nou profil geopolitic este consolidarea opŃiunii aderării României la NATO. Urmarea directă a acestei atitudini a fost decizia suverană ca România să acŃioneze ca membru şi aliat de facto al NATO şi al SUA, atât în criza iugoslavă, cât şi în campania antiteroristă globală, fapt ce a determinat ieşirea României din postura de stat tampon şi poziŃionarea sa ca limes răsăritean al spaŃiului euroatlantic. Analiza a fost structurată pe două perioade, cea dintre 1997 şi 2004, şi cea dintre 2004 şi 2008. Referitor la primul interval, apreciem că parteneriatul strategic cu SUA a marcat postura geopolitică a României în următoarele privinŃe: (i) a constituit cadrul sistemului de securitate naŃională, chiar dacă aranjamentul nu prevedea acordarea de garanŃii formale de securitate statului român. Era un suport informal, complex, compus din elemente precum apartenenŃa noastră la Programul Parteneriatului pentru Pace, şi postura noastră de stat nominalizat la integrarea în AlianŃă ; (ii) asumarea posturii de membru şi aliat de facto al NATO şi al SUA, o atitudine politică unilaterală excepŃională, dincolo chiar şi de vreo precizare doctrinară, şi (iii) translatarea României din postura de stat tampon într-o zonă gri, neintegrată, a continentului european, spre cea de limes oriental euroatlantic. Procesul a demarat la 26 ianuarie 1994, odată cu aderarea la Programul PfP, a urmat lansarea parteneriatului strategic bilateral, la 11 iulie 1997, decizia Summit-ului NATO de la Madrid, din 1999, de nominalizare a României pentru următorul val de extindere a AlianŃei, discursul preşedintelui G.W.Bush din 15 iunie 2001, de la Universitatea din Varşovia şi Hotărârea din 19 septembrie 2001, a Parlamentului român de adoptare a posturii de membru de facto al NATO. Cercetarea s-a ocupat şi de aspecte privind transformarea frontierei răsăritene a României, de natură şi semnificaŃie strict interstatală, în frontieră cu semnificaŃii geopolitice mai ample, ea definind acum noua limită a spaŃiului euroatlantic, şi, în egală măsură, de repoziŃionarea României ca operator la flancul sudic al istmului ponto-baltic. Concluzionând,

21

apreciem că, spre deosebire de perioada 1997-2001, după 11 septembrie 2001, România trece de la statutul de beneficiar absolut al parteneriatului cu SUA, la cel de sponsor al relaŃiei şi furnizor net şi efectiv de servicii şi beneficii pentru partenerul său. În intervalul 2004-2008, relaŃia strategică cu SUA a dus la consolidarea posturii geopolitice a României în spaŃiul pontic, în condiŃiile în care întreg acest spaŃiu era, după 1990, în plin, dar lent proces de redefinire geopolitică şi strategică. Considerăm că parteneriatul româno-american a constituit (i) suportul conceptual şi acŃional al strategiei de politică externă şi de securitate a Axei Washington-Londra-Bucureşti şi susŃine conceptul Forumului Mării Negre pentru Dialog şi Parteneriat, şi (ii) a asigurat suportul includerii României în sistemul global de baze militare americane, după 2005. Am întreprins o cercetare extinsă a conŃinutului şi implicaŃiilor strategiei Axei în trei planuri de interes: în planul politicii externe româneşti, cel al politicii de securitate naŃională şi cel al politicii de securitate energetică. Cercetarea noastră asupra rolului relaŃiei strategice cu SUA în privinŃa dislocării unor elemente ale U.S.Army în facilităŃi permanente în România a fost concentrată pe trei paliere zonale de interes, (i) cel naŃional, (ii) palierul sub-regional pontic şi cel regional-european, şi (iii) pe palierul global. Concluziile decelate confirmă ramforsarea garanŃiilor de securitate obŃinute de România, alături de apartenenŃa sa la NATO, confirmă ridicarea acestui spaŃiu la rang de zonă strategică, geopolitică şi geoeconomică relevantă în secolul XXI şi favorizează procesele de ecologizare politică şi strategică a zonei de reziduurile vechii epoci. A treia direcŃie de cercetare a vizat implicaŃiile parteneriatului româno-american asupra relaŃiilor României cu Uniunea Europeană. Analiza s-a concentrat pe aceleaşi două intevale temporale, reperul datei de 1 ianuarie 2007, de aderare la UE fiind extrem de apropiat, iar evenimentele produse până la momentul finalizării analizei neavând o relevanŃă suficient definită. În mod necesar am Ńinut cont de o serie de realităŃi. Astfel, anul 2004 reprezintă atât data aderării noastre la NATO, cât şi încheierea, la 17 decembrie , a negocierilor de aderare la UE ; UE nu are încă în organigramă funcŃia de ministru de externe şi nu dispune de o doctrină de politică externă şi de securiate comună, ca fundament a unei PESA consacrate ; nu există nicio poziŃionare comună a membrilor săi pe aceste problematici. Din această cauză, în referirile la UE am specificat şi grupul de state membre,sau structura UE faŃă de care concluzionăm evenimentele şi procesele ce reflectă implicaŃiile parteneriatului româno-american. De o manieră evidentă, relaŃionarea a fost influenŃată de două categorii de factori. Pe de-o parte de factori obiectivi, ce Ńin de logica şi ritmul proceselor, unice în felul lor, de reformare structurală a unei societăŃi, sau de interesele naŃionale primare şi perene ale noilor democraŃii europene. Pe de altă parte, de factori subiectivi, ce Ńin de personalităŃile care au conceput şi condus aceste procese, sau care Ńin de evenimente şi procese colaterale. Remarcă, de asemenea, faptul că cele două procese parcurse de România, de accedere în NATO şi de integrare în UE s-au derulat paralel şi defazat temporal, ca moment de demarare, finalizare şi durată de evoluŃie. Cu toate acestea, între ele există o legătură puternică şi complexă, generată de setul de valori, interese şi idealuri comune, specifice democraŃiilor euroatlantice şi de faptul că ambele procese implică aceleaşi state şi aceleaşi personalităŃi. De asemenea, subliniem că ambele procese s-au desfăşurat, de facto, nu la nivel individual, de stat, ci la nivel de grupuri de state , constituite pe criterii geografice, geopolitice şi de similitudini istorice. În intervalul 1997-2004, exigenŃele de reformare solicitate de candidatura la NATO se identifică, pe segmenele politic şi economic, cu cele solicitate de UE. Nu există contradicŃii sau dizarmonii conceptuale între cele două procese, există complementaritate şi consensualitate, iar obiectivele asumate de către România şi SUA în cadrul parteneriatului lor strategic vizează direct sau indirect ambele procese. Atentatul de la 11 septembrie 2001 şi poziŃionarea ulterioară a SUA au marcat profund ansamblul geopolitic global şi, implicit pe cel european. S-a materializat cel mai pesimist scenariu euroatlantic, cel simbolizat de

22

sintagma Vechea Europă, contra Noua Europă, scenariu în care şi România a fost inclusă. Neobişnuita axă Paris-Bonn-Moscova, opusă viziunii americane în privinŃa Irakului, a generat confuzie şi nemulŃumire în spaŃiul ex-comunist. Au urmat Scrisoarea din 5 februarie 2003, a celor zece state membre al Grupului Vilnius, incluzând România, consecutivă Scrisorii a opt state comunitare, din 30 ianuarie 2003. În plus, România a acceptat şi semnarea unei excepŃii pentru cetăŃenii americani la jurisdicŃia CurŃii Penale InternaŃionale. Toate aceste gesturi au creea dizarmonii în relaŃioanea Statului român, nu cu UE, ca instituŃie, ci cu un grup de state comunitare, incluzând şi nucleul-motor franco-german. Intervalul 2004-2004 debutează cu instalarea AdministraŃiei prezidenŃiale Traian Băsescu şi este marcat de consolidarea şi dezvoltarea relaŃiei româno-americane de parteneriat strategic pe trei direcŃii: cea de continuare a angajamentelor asumate în campania antiteroristă, de finalizare a demersurilor privind Acordul de Acces al SUA la facilităŃi militare în România şi afirmarea axei Washington-Londra-Bucureşti. Deşi s-a afirmat menŃinerea priorităŃii integrării la termen în UE, o serie de gesturi ale Bucureştiului au antagonizat, din nou, cu poziŃionarea unei părŃi din statele comunitare cu rol major. Ne referim la presupusele zboruri şi închisori ale CIA în spaŃiul românesc şi aşa numita Scrisoare a celor şase ambasadori la Roma ai unor state aliate, inclusiv a celui român, referitoare la politica Italiei faŃă de problematica irakiană. România va îndeplini acquis-ul comunitar, iar la 1 ianuarie 2007, se va integra în UE. Concluzionând analiza dedicată implicaŃiilor geopolitice ale parteneriatului strategic româno-american asupra relaŃiilor României cu UE şi în cadrul UE, vom sublinia câteva aspecte semnificative. Astfel, apreciem că relaŃia cu SUA redă substanŃă aserŃiunii ,,România, stat de necesitate europeană” şi mai mult, ,,de necesitate euroatlantică” pe limesul răsăritean al acestui spaŃiu. La cumpăna dintre secolele XX şi XXI, postura geopolitică a României este legată de problematica acută şi complexă a spaŃiului extins al Mării Negre şi de prezenŃa SUA în acest areal. Parteneriatul strategic cu SUA a susŃinut postura României de furnizor a unei contribuŃii semnificative la articularea unei strategii euroatlantice pentru spaŃiul sud-est european. În siajul aceleiaşi relaŃii cu SUA, România a parcurs drumul de la consumator de securitate, la cel de furnizor de securitate. În mod cert, SUA au asumat parteneriatul strategic cu România dincolo de nişte realităŃi ce constituiau bariere clare, de ordin de mărime, compatibilitate şi capabilităŃi de natură politică, economică şi militară, în calea realizării acestui act. În mod just, România a apreciat că securitatea spaŃiului euroatlantic este indivizibilă, iar dilema euratlantism-europenism este falsă, în condiŃiile în care SUA sunt nu numai aliatul şi partenerul nostru strategic, dar sunt aliatul şi partenerul strategic şi al Europei comunitare, între cele două maluri ale Atlanticului nefiind incompatibilităŃi şi divergenŃe esenŃiale şi ireductibile. V. CONCLUZII La mai bine de zece ani de la lansarea parteneriatului strategic dintre România şi SUA, am apreciat că este necesară o abordare de nivel doctoral a aspectelor de natură istorică şi geopolitică, teoretice şi practice ale acestui act politic. Parte activă a istoriei recente a României, realizare a AdministraŃiei prezidenŃiale Emil Constantinescu, parteneriatul strategic cu SUA este materializarea unei idei politice remarcabile nu numai prin construcŃia teoretică, ci şi prin modul în care ea a prins viaŃă şi este susŃinută de cei doi parteneri. Prin RevoluŃia sa din decembrie 1989, poporul român a dat semnalul clar al dorinŃei de a reveni în familia democraŃiilor euroatlantice, de a-şi regăsi şi afirma istorica sa postura geopolitică. Pentru aceasta, accederea în NATO şi în UE erau obiectivele noastre naŃionale strategice. Atingerea lor a presupus parcurgerea unui proces unic în istorie, acela de reformare a unei societăŃi afectate de ideologia comunistă şi aşezarea ei în tiparele democraŃiilor

23

occidentale. Strategia ,,prin noi înşine” avea o aplicabilitate nealterată, dar insuficientă pentru o societate fragilizată în resorturile ei cele mai intime. Într-un spaŃiu geopolitic sub-regional convulsionat de redesenări de frontiere, redefiniri statale şi cu o gravă impredictibilitate, în condiŃii istorice şi procedurale inedite, la 11 iulie 1997 intram într-o relaŃie de parteneriat strategic cu SUA. Era o relaŃie tipologic relativ nouă în sistemul internaŃional, cu o fundamentare teoretică, juridică şi diplomatică încă insuficient coagulată şi în baza unui gentlemen`s agreement, un act neobişnuit în acel context. Dezechilibrul geopolitic major dintre cei doi parteneri a fost compensat de cel puŃin trei factori: determinarea constantă şi consistentă a partenerilor de a susŃine această relaŃie, natura legăturilor istorice bilaterale şi suprapunerea, sau coincidenŃa unor interese fundamentale pentru România şi semnificative pentru SUA. Inerent, cercetarea întreprinsă pentru susŃinerea tezei are o serie de limite, de diferite naturi, generate sau impuse de un set de factori, obiectivi şi subiectivi. Acest aspect este cu atât mai pregnant în cazul unei cercetări asupra unui fenomen din sfera istoriei recente. Elementele de noutate pe care cercetarea le aduce în circuitul ştiinŃific vizează mai multe aspecte, teoretice şi practice ale parteneriatului strategic dintre România şi SUA. Aceste elemente sunt în strânsă legătură cu faptul că însăşi această teză constituie prima tratare ştiinŃifică de acest nivel a acestei problematici. Prin analiza fundamentelor teoretice şi doctrinare ale relaŃiei strategice româno-americane, teza aduce o contribuŃie la dezvoltarea teoriei parteneriatului ca tip de relaŃionare în sistemul internaŃional şi ca instrument de operaŃionalizare a voinŃei politice bilaterale. Plecând de la concepte generale vizând termeni, sintagme şi sensuri, tratarea abordează sintetic şi în premieră strategiile, mecanismele şi instrumentele de relaŃionare, etapele de evoluŃie şi aspecte de natură diplomatică şi de drept internaŃional. Teza aduce un plus de informaŃii referitoare la momentele de conceptualizare a parteneriatului, momente circumscrise intervalului decembrie 1996 – februarie 1998, prin punerea în circuitul bibliografic public a unor documente de referinŃă în istoria Comisiei de AcŃiune România –SUA, organism specific al parteneriatului strategic cu SUA. Teza întreprinde şi o primă analiză ştiinŃifică detaliată a istoriei şi activităŃii acestei instituŃii, punând în lumină importanŃa aportul ei la derularea relaŃiei strategice bilaterale. Cu această ocazie punem în circulaŃie publică şi elemente ale Raportului final al CSIS referitoare la activitatea Comisiei. Un aport informativ semnificativ este adus şi de volumul de interviuri realizat de noi cu o serie de personalităŃi politice, politico-militare şi diplomatice cu rol semnificativ în evoluŃia acestei relaŃii strategice. În cuprinsul tezei întreprindem, de asemenea, o primă analiză a istoriografiei problemei relaŃiei strategice de parteneriat româno-americane, precum şi o analiză comparativă a relaŃiilor de parteneriat strategic operaŃionalizate de statul român cu alte state. De asemenea, cercetarea noastră vizează, în premieră şi developarea resorturilor politice şi doctrinare care au stat la baza instituirii şi dezvoltării acestei relaŃii. Ne referim la resorturile a trei administraŃii prezidenŃiale româneşti şi două americane, doctrinar şi cu viziuni strategice diferite, dar care susŃin şi dezvoltă de mai bine de zece ani parteneriatul. Radiografia ştiinŃifică este completată şi cu un tablou critic al problematicii realizat de pe o platformă geopolitică de analiză a acestor resorturi. În egală măsură, teza realizează o primă developare a identităŃii, naturii şi măsurii implicării diverşilor actori care, în cei peste zece ani de relaŃionare strategică româno-americană, au influenŃat evoluŃia acesteia. Ea vizează, de asemenea, identificarea şi caracterizarea obiectivelor asumate, a direcŃiilor de acŃiune şi a principalelor repere istorice de evoluŃie a relaŃiei în spaŃiul fiecărei administraŃii prezidenŃiale. Considerăm că teza deschide spaŃii noi de cercetare şi evaluare atât prin semnificativul său aport informativ şi schema de analiză utilizată, cât şi prin tezele expuse şi susŃinute.

24

Apreciem că parteneriatul startegic cu SUA s-a dovedit a fi vehiculul politic şi strategic necesar şi accesibil României, într-o perioadă istorică dificilă, pentru o fermă susŃinere a parcursului său spre valorile şi instituŃiile europene şi euroatlantice. Mai mult, deşi a fost conceput ca un obiectiv politic şi de securitate şi instrument de politică externă, parteneriatul s-a dovedit a fi şi un eficace instrument de modelare a realităŃilor interne în cele mai variate faŃete ale sale. În baza cercetărilor întreprinse şi a aportului informativ, teza afirmă în premieră primordialitatea iniŃiativei româneşti în realizarea acestei relaŃii şi subliniază rolul principal jucat de Armata română în susŃinerea, substanŃierea şi continuitatea relaŃiei strategice cu SUA. Parteneriatul nu a fost conceput şi înfăptuit, nici de partea română şi nici de cea americană, ca o alternativă la neincluderea României în primul val de extindere a AlianŃei, şi nici ca un cadou făcut nouă. RelaŃia bilaterală strategică a fost o necesitate pentru ambii parteneri, servind atât unor scopuri comune, cât şi unora specifice anvergurii geopolitice a fiecăreia dintre părŃi. În acest sens, pentru partea americană, parteneriatul strategic cu România a constituit elementul-cheie al politicii sale în spaŃiul sud-est european, după 1996. De asemenea, relaŃia strategică cu SUA a constituit fundamentul unei atitudini politice româneşti excepŃionale prin amploarea şi natura consecinŃelor ei, aceea de a acŃiona, după 11 septembrie 2001,ca membru şi aliat de facto al NATO şi al SUA.În măsura în care obiectivele parteneriatului strategic bilateral au vizat reformarea şi modernizarea componentelor structurale ale societăŃii româneşti, această relaŃia a favorizat parcursul României spre îndeplinirea acquis-ului comunitar şi integrarea în UE la termenul planificat. Remarcăm faptul că parteneriatul s-a bucurat permanent de o excepŃională susŃinere din partea populaŃiei, ca amploare, profunzime şi constanŃă, fapt care o aşează printre factorii săi determinanŃi semnificativi. RelaŃia strategică româno-americană a modelat nu numai realităŃile româneşti, dar influenŃa ei se poate remarca şi în configurarea unor atitudini şi politici americane pentru spaŃiul sud-est european şi pontic, fapt confirmat în mod repetat de autorităŃi politice americane dintre cele mai importante. Acest parteneriat strategic nu este un panaceu al problemelor cu care România se confruntă, iar din diferite motive, unele dintre obiective şi programe nu au avut finalitatea dorită. Un exemplu în acest sensul îl reprezintă destinul Comisiei de AcŃiune România-SUA. Apreciem că, deşi în termenii săi formali este fără precedent în istoria bilaterală, actul de la 11 iulie 1997 nu este un moment de evoluŃie spontan şi accidental, ci îşi găseşte un suport real în substanŃa acestei istorii, fiind totodată, prin inaugurarea unui capitol nou, corolarul acesteia. Parteneriatul strategic cu SUA nu a constituit doar un obiectiv politico-militar în sine, ci s-a constituit şi ca un instrument major de reformare a României post-decembriste. Este un obiectiv şi instrument care, alături de accederea în NATO şi integrarea în UE, a întrunit adeziunea clasei politice. Considerăm că în perioada dintre momentul lansării sale şi până la invitarea noastră în NATO, parteneriatul strategic cu SUA a constituit, practic, structura aranjamentelor de securitate al României, chiar dacă de o manieră informală, inducând României elemente suplimentare, credibile şi efective de putere. A constituit totodată şi unul dintre pilonii de structurare a politicii externe şi a strategiilor de securitate naŃională româneşti de după 1997. În acest context avem în vedere inclusiv strategia de politică externă a AdministraŃiei prezidenŃiale Traian Băsescu cunoscută sub sintagma Axei Washington-Londra-Bucureşti şi Acordul privind accesul SUA, începând cu 6 decembrie 2005, la facilităŃi militare permanente de pe teritoriul României. Apreciem că, în egală măsură, parteneriatul româno-american a favorizat, a accelerat şi a consolidat procesele de redefinire şi repoziŃionare geopolitică şi strategică a României în spaŃiul subregional, regional şi global, la cumpăna dintre secolele XX şi XXI. Parteneriatul nu a plasat România pe direcŃii de evoluŃie istorică contrare trendurilor subregionale şi regionale şi nu este un proces izolat în ansamblul proceselor din aceste spaŃii.

25

Obiectivul integrării în UE şi realizarea sa, la 1 ianuarie 2007, a mobilizat atenŃia mediilor universitare şi a diferitelor instituŃii de cercetare ştiinŃifică pe problematicile continentale, comunitare. Apreciem că este un fapt firesc, dar care nu trebuie să ducă la balansarea interesului faŃă de polul atlantic al relaŃiei euroatlantice. Apreciem că importanŃa relaŃiei de parteneriat strategic româno-americane şi postura globală actuală şi previzionată pe termen mediu şi lung a SUA, impun constituirea unei structuri academice, permanente, de tip institut de cercetări. Acesta poate constitui un mediu mult mai bine echipat ştiinŃific, special dedicat acestui scop şi apt să aglutineze resurse intelectuale valoroase şi diversificate pentru susŃinerea intelectuală a relaŃiei României cu SUA. Cu atât mai mult cu cât, la un moment dat, a fost preconizată înfiinŃarea unui Institut al Parteneriatului strategic româno-ungar, Credem că prin modestul aport de cunoaştere istorică a relaŃiei de parteneriat strategic dintre România şi SUA adus de această teză vom reuşi să ne constituim într-o verigă din lungul lanŃ al cercetării ştiinŃifice dedicat unei perioade excepŃionale din istoria relaŃiilor româno-americane.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ AMINTIRI ȘI MEMORII

1. ALBRIGHT, Madeleine, Doamna secretar de stat – Memorii, Ed. Rao, Bucureşti, 2008 2. BUSH, George H.W., SCOWCROFT, Brent, A World Transformed, Ed.Vintage Books, New York, 1999 3. CLINTON, Bill, ViaŃa mea, Grupul Editorial RAO, Bucureşti, 2005 4. CONSTANTINESCU, Emil, Timpul dărâmării, timpul zidirii, Vol. I-IV, Ed. Universalia, București, 2002 5. MĂNESCU, Corneliu, BETEA, Lavinia, Convorbiri neterminate, Ed. Polirom, Iaşi, 2001 6. PAșCU, Ioan Mircea, Bătălia pentru NATO, Ed. Proiect, Bucureşti, 2007 7. SEVERIN, Adrian, Locurile unde se construieşte Europa. Adrian Severin în dialog cu

Gabriel Andreescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

LUCRĂRI GENERALE 1. ASMUS, Ronald, Opening NATO’s Door, Ed. Columbia University Press, New York, 2002 2. BALON, Krzysztof, ,,The Concept of Strategic Partnership”, în The Polish Foreign

Affairs Digest, Vol.2, No.4(5), 2002 3. BĂDESCU, Ilie, Tratat de geopolitică, Coordonator, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2004 4. CALAFETEANU, Ion, coordonator, Istoria politicii externe româneşti în date, FundaŃia Europeană Titulescu, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003 5. CHASE, Robert, HILL, Emily, KENNEDY, Paul, The Pivotal states, Ed. W.Norton&Co., New York -London,1999 6. CSIS, Eastern Europe Project, U.S.-Romania:New Allies,New Challanges, 19 octombrie 2004, Washington, D.C. 7. FLORESCU, Gheorghe, RelaŃiile româno-americane în timpurile moderne, coordonator, Ed. UniversităŃii ,,Al.I.Cuza”, Iaşi, 1993 8. GEOANĂ, Mircea, America, Europa şi modernizarea României, Ed. Economică, Bucureşti, 2006 9. The GERMAN MARSHALL FUND of The UNITED STATES, O nouă strategie euro-

atlantică pentru Regiunea Mării Negre, Ed. IRSI ,,Nicolae Titulescu”, București, 2004

26

10. HARRRINGTON, Joseph F.,COURTNEY, JACKSON Bruce, RelaŃiile româno –

americane, 1940 – 1990, Ed.Institutului European, Iaşi, 2002 11. HLIHOR, Constantin, Geopolitica şi geostrategia în analiza relaŃiilor internaŃionale

contemporane: consideraŃii teoretice şi metodologice, Ed. UniversităŃii NaŃionale de Apărare ,,Carol I”, Bucureşti, 2005 12. ILIESCU, Ion, Dialoguri româno-americane, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996 13. IONESCU, Mihail E., România-NATO, Cronologie 1989-2004, coordonator, Ed.Militară, Bucureşti, 2004 14. IVANOV, Igor, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării, Ed. FundaŃiei Culturale Române, Bucureşti, 2003 15. LAKE, Anthony, From Containment to Enlargement, la: http://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/lakedoc.html 16. MALIłA, Mircea, Tablouri din Războiul Rece, memoriile unui diplomat român, Ed.C.H. Beck, Bucureşti, 2007 17. MORGENTHAU, Hans J., Politica între națiuni, Lupta pentru putere ți lupta pentru

pace, Ed. Polirom, Iași, 2007 18. NĂSTASE, Adrian, Bătălia pentru viitor, Ed.New Open Media, Bucureşti, 2000 19. PUŞCAŞ, Vasile, RelaŃii internaŃionale / transnaŃionale, Ed. Sincron, Cluj – Napoca, 2005 20. RĂCEANU, Mircea, Cronologie comentată a relaŃiilor româno–americane, Ed. Silex, Bucureşti, 2005 21. RICE, Condoleezza, ,,Promoting National Interest”, în Foreign Affairs, ianuarie/ februarie, 2000, ediŃia electronică 22. SAVA, Ionel Nicu, studiu : Geopolitical Patterns of Euro-Atlanticism. A Perspective

from South Eastern Europe, Defence Academy of The United Kingdom, Conflict Studies Research Centre, Surrey, England, Iunie, 2004

LUCRĂRI SPECIALE

1. HANDY, George, International Action Commissions 1992-2006 – Final Report, CSIS, Washington, iunie 2006 2. Gl.dr. MUREŞAN, Mircea, Gl.bg.(r) dr. VĂDUVA, Gheorghe, Strategia de parteneriat,

parteneriat strategic, Ed. UniversităŃii NaŃionale de Apărare ,,CAROL I’’, Bucureşti, 2006

3. PARANIAC, Cornel, Parteneriatul strategic dintre România şi SUA, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 2002 4. TOBOșARU, Nicolae, Parteneriatul strategic dintre România ți SUA, Fragmente de

istorie în interviuri, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009