,,… doricul romanului apartine unei varste biblice de inceput si unui creator la fel de impasibil ca si creatorul; ionicul romanului inseamna psihologism si analiza, iar reflectia incepe sa traga viata de maneca.”(N. Manolescu – Arca lui Noe)

Romanul, ,,genul burghez si realist prin excelenta”, este abordat de criticul Nicolae Manolescu, in Arca lui Noe.

Criticul literar propune, o distinctie majora in ceea ce priveste romanul. Astfel, in conceptia sa, romanul trebuie privit din trei perspective diferite: dorica, ionica si corintica.

Cele trei perspective propuse de Nicolae Manolescu- dorica, ionica si corintica-

Romanul doric sta sub bagheta naratorului ,,creditabil”.Acesta este ,,creator de mituri si de iluzii”. Instanta auctoriala este exterioara lumii fictionale a romanului, iar naratorul este impersonal, este o voce SUPRAINDIVIDUALA. Se suprapune perfect modelului ,,masculin” de roman, propus de criticul Albert Thibaudet - ca fiind al aventurii, ce corespunde unei imaginatii active si virile. Este romanul social si politic, al explorarii lumii exterioare, al cuceririi (fie ea religioasa, intelectuala sau de alta natura). Este romanul ce propune un epos obiectiv prin excelenta. Ex.: romanele lui Balzac, Turgheniev, Rebreanu, Calinescu.

Romanul ionic este produsul visului si al luciditatii, al contemplatiei si al introspectiei. Sta sub semnul psihologismului si al analizei. Este noul roman ce ,,crede in autenticitate”. Aici, reflectia este de natura artistica si e globala. Analiza si confesia au anulat creatia. Din epos obiectiv, romanul devine uneori jurnal. A. Gide propune acum noua formula de ,,roman personal”. Cel care scrie este cel care nareaza. Asadar, PERSPECTIVA se suprapune perfect ACTULUI NARARII. Autorul a fost detronat, este doar ,,umbra decorativa”, iar naratorul–personaj este un reflector. Morala comuna e substituita de cea individuala, iar socialitatea lasa locul intimitatii.

R omanul ionic , noul erou urmareste sa-si integreze lumea siesi, afirmand-o ca pe a sa proprie, spre deosebire de Ion din romanul cu acelasi nume de Liviu Rebreanu care urmareste ,,sa se integreze in lume”. Acesta se afla ,,in cautarea timpului pierdut” si, deopotriva, in cautarea unei identitati. Experientele lui erotice sau spirituale se opun lumii. E un izolat, un frustrat, un contemplativ. Ex.: Stefan Gheorghidiu din romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu. Astfel, in noul roman iluzia este incoerenta, este spovedanie, ci nu creatie senina.

In concluzie, noul roman se suprapune fidel modelului feminin propus de Thibaudet. Este erotic, psihologic, secret, interior, preferand explorarii lumii, explorarea sufletului, iar cuceririi ii propune analiza. Ex.: romanele lui M. Proust, A. Gide, J. Austen, C. Petrescu, A. Holban, M. Sebastian, M. Eliade

Corinticul se manifesta mai ales in romanul american. Refluxul conditional social ia locul psihologiei sociale.Romanul corintic este parodic si ironic, iar viziunea este deductiv parodica si caricaturala. Autorul recunoaste puterea cedata candva personajelor.

Corinticul reflecta o noua forma de dominatie, ce seamana cu represiunea. Personajele par simple marionete, trase de sfori de un autor a carui vocatie suverana o constituie jocul. Romanul corintic e impanzit de toate formele grotescului, burlescului si caricaturii.Asadar, eposul corintic este ironic, dar ironia este uneori tragica. Ex.: Operele lui F. Kafka, R. Musil, Urmuz, Mateiu I. Caragiale.