Capitolul 2. Embriologia și anatomia pancreasului

2.1. Embriologia pancreasuluiDezvoltarea pancreasului începe în săptămâna a patra de viață intrauterină, când în

segmentul caudal al proenteronului, pe peretele posterior, apare mugurele pancreatic dorsal, care alături de mugurele splenic va evolua în mezogastrul dorsal. În săptămâna a cincea, la joncțiunea mugurelui hepatocistic cu proenteronul, se formează mugurele pancreatic ventral ce va evolua în mezogastrul ventral. Cei doi muguri evoluează diferit. Cel dorsal se dezvoltă mai rapid, odată cu evoluția mezogastrului dorsal și apariția marii curburi gastrice. Astfel, mugurele dorsal se alungește cranio-dorsal și ia contact cu cel ventral.

Două săptămâni mai târziu, are loc rotația mugurelui ventral și fuzionarea sa cu cel dorsal. Din mugurele dorsal se vor forma: porțiunea superioară a capului, corpul și coada pancreasului, în timp ce din mugurele ventral iau naștere: porțiunea inferioară a capului și procesul uncinat pancreatic. Prin acest proces, coledocul se situează dorsal de capul pancreasului, apoi îl străbate la limita dintre cei doi muguri fuzionați. Atât potcoava duodenală, cât și pancreasul și mezogastrul dorsal sunt împinse de către ficat (ce în această perioadă este în creștere masivă) pe peretele abdominal posterior, iar pancreasul și duodenul devin organe secundar retroperitoneale. Coada pancreasului rămâne însă intraperitoneală, legată de splina prin ligamentul lieno-renal sau frenicosplenic, provenit din mezogastrul dorsal.

Canalul lui Wirsung se formează ca urmare a fuziunii celor doi muguri pancreatici. Ductul pancreatic principal (a lui Winsung) se formează din porțiunea distală a ductului pancreatic dorsal și din întreg ductul pancreatic ventral. Porțiunea proximală a ductului pancreatic dorsal, fie este obliterată, fie persistă sub forma unui mic canal, numit ductul pancreatic accesor (a lui Santorini). Canalul pancreatic principal, împreună cu canalul biliar se deschid în duoden la nivelul papilei mari. Canalul accesor, atunci când este prezent, se deschide în duoden la nivelul papilei mici.

1 Preluat și editat din Langman’s Medical Embryology 12th ed

În luna a treia de viață interuterină se dezvolta insulele Langerhans care vor ocupa întreg parenchimul pancreatic. Secreția de insulină începe din luna a cincea. Celulele secretoare de glucagon si somatostatin se dezvoltă tot din celulele parenchimatoase. Mezodermul visceral ce înconjoară mugurii pancreatici va forma țesutul conjunctiv pancreatic. Odată cu terminarea mișcărilor de rotație a duodenului, pancreasul se fixează în concavitatea duodenală.

2.2. Anatomia pancreasuluiPancreasul este o glandă voluminoasă cu secreție dublă – internă și externă. Fiind o

glandă mixtă, pancreasul este alcătuit din două componente: o componentă endocrină, reprezentată de insulele Langerhans, ce secretă în sânge doi hormoni importanți (insulina și glucagonul) și o componentă exocrină, reprezentată de acinii glandulari, ce secretă enzime necesare digestiei în duoden, prin căile pancreatice, principală și accesorie.

2.2.1. Configurația externăPancreasul este un organ parenchimatos secundar retroperitoneal, cu aspect lobulat

asemănător glandelor salivare, localizat în zona epigastrului și hipocondrului stâng. Este alungit în sens transverstal și se întinde de la potcoava duodenală până în apropierea hilului splinei. Axul său lung este oblic spre superior stânga, formând cu orizontala un unghi de 30.

Culoarea pancreasului este alb-gălbuie, cu mici pete cenușii; devine însă roșiatică în timpul digestiei, datorită hiperemiei. Are consistență moale, organele învecinate determinând impresiuni pe suprafața sa. Este un organ friabil și poate fi lezat foarte ușor în cursul manipulării sale chirurgicale.

Lungimea glandei este de 15-20 cm, înalțimea la nivelul capului de 4-5 cm, de 1-2 cm la nivelul colului și de 3-4 cm la nivelul corpului, iar grosimea de 2 cm. Pancreasul cântărește aproximativ 80g și este mai voluminos la bărbat decât la femeie. Ajunge la dimensiunea maximă în jurul vârstei de 40 ani, pentru ca după vârsta de 50 ani să descrească treptat.

Pancreasul este alcătuit dintr-o porțiune verticală și una orizontală, perpendiculare una pe cealaltă. Cea verticală este mai voluminoasă – capul. Cea orizontală este ușor oblică în sus și spre stânga – corpul – și se termină, ascuțindu-se prin coadă. Între cap și corp se găsește o zonă mai îngustă, numită col.

Capul, situat în potcoava duodenală prezintă două fețe (anterioară și posterioară) și o circumferință ce prezintă un șanț determinat de cadrul duodenal. La acest nivel, pancreasul și duodenul aderă strâns, fiind solidarizate prin tracturi conjunctive și prin canalele pancreatice, care se deschid în duoden. Din marginea stângă a porțiunii inferioare a capului se desprinde o prelungire, numită proces uncinat. Între procesul uncinat si capul pancreasului se alfă incizura pancreasului, șant determinat de vasele mezenterice superioare.

Colul (termen neacceptat de NA) [vezi pag 120 Papilian] – este cuprins între două incizuri: incizura superioară – determinată de portiunea inițială a duodenului superior (DI) și incizura inferioară – determinată de vasele mezenterice superioare.

Corpul are formă prismatic triunghiulară, cu trei fețe și trei margini. La nivelul feței anterioare se descriu tuberculul omental, ce poate fi palpat prin omentul mic, imediat superior de mica curbură a stomacului și impresiunea gastrică, determinată de fața posterioară a stomacului. Fața posterioară este străbătută de două șanturi prin care trec artera și vena splenică. Fața inferioară este orientată spre organele etajului submezocolic. Marginile se formează prin întâlnirea fețelor și sunt: superioară (între fețele anterioară și posterioară), anterioară ( între fețele anterioară și inferioară) și inferioară (între fețele inferioară și posterioară)

Coada este reprezentată de porțiunea intraperitoneală și mobilă a pancreasului. Poate avea forme diferite, poate fi lungă sau scurtă și se găsește în grosimea ligamentului lieno-renal, alături de vasele lienale.