Pacientul Englez de Michael Ondaatje

„Pacientul Englez”este o lucrare de ficţiune istorică stabilită pe dealurile toscane în timpul Celui de-al doilea Război Mondial. Romanul amestecă realul cu imaginarul într-o poveste de tragedie şi pasiune. Structural, romanul rezistă în ordinea lui cronologică, alternând între acţiunea prezentă din vila italiană şi flashback-urile despre o dragoste misterioasă din deşert care este dezvăluită treptat.

În „Pacientul Englez”, trecutul şi prezentul sunt într-o continuă îmbinare. Structura narativă se amestecă cu descrierea acţiunilor din prezent, cu gânduri şi conversaţii care oferă frânturi din întâmplări şi evenimente din trecut. Totuşi nu are doar un narator, povestea este spusă din punctul de vedere al fiecărui personaj principal.

1. Teme şi motive:

A. Teme: a. Naţionalitate şi identitate

Naţionalitatea şi identitatea sunt interconectate în romanul „Pacientul Englez”, funcţionând împreună pentru a crea o inevitabilă plasă de structuri care leagă personajele de anumite locuri şi timpuri în ciuda eforturilor lor de a scăpa de o asemenea delimitare. Almásy încearcă cu disperare să ocolească forţa naţionalităţii, trăind în deşert unde îşi creează o nouă identitate unde familia şi poporul sunt irelevante. El împinge această identitate prin personajul său, munca sa şi prin interacţiunea sa cu ceilalţi. Important este că el alege această identitate nu o moşteneşte. Anumite împrejurări petrecute în roman dau crezare ideii că identitatea naţională poate fi ştearsă. Deşertul şi izolata vilă italiană funcţionează ca locuri unde identitatea naţională nu este importantă în interacţiunea cu ceilalţi. Kip, este prins în plasa ideii societăţii occidentale şi a comunităţii primitoare a locuitorilor vilei, unde chiar respinge hiper conştiinţa identităţii sale rasiale pentru un timp.

În cele din urmă, cu toate acestea, personajele nu pot scăpa de realitatea din afară care preţuiesc în timp de război identitatea naţională mai presus de orice altceva. Această realitate invadează viaţa din deşert a lui Almásy şi viaţa din vila italiană a lui Kid. Disperat după ajutor, Almásy este pur şi simplu blocat datorită numelui său străin. Identitatea lui îl urmează chiar şi după ce este ars dincolo de recunoaştere, datorită faptului că, Caravaggio realizează că pacientul „englez” nu este englez defapt. Pentru Kip, ştirea despre bomba atomică îi aminteşte că în lumea din afara vilei izolate, agresiunea de vest încă mai există, striveşte asiaticii aşa cum a prevestit fratele său. Identitatea naţională, este, apoi, o parte inevitabilă a fiecăruia dintre personaje, o forţă mai mare peste care nu au nici un control.

b. Abilitatea de a trece dincolo de timp şi spaţiu

O temă care apare în roman este că dragostea, doar dacă este o dragoste cu adevărat sinceră, ea trece dincolo de timp şi spaţiu. Hana simte dragoste, afecţiune şi o anumită conexiune faţă de tatăl ei chiar dacă acesta a murit singur departe de ea într-un alt teatru de război. Almásy menţine cu disperare dragoste lui faţă de Kathaine, chiar dacă nu este în măsură să ajungă sau să o vadă în peşteră. De asemenea Kip, în ciuda faptului că pleacă lăsând în urmă Italia ca să se căsătorească în India, nu pierde legătura cu Hana, pe care şi-o imaginează treisprezece ani mai târziu la cealaltă jumătate a lumii. O astfel de dragoste trece chiar şi dincolo de moarte pentru ca personajele să îşi păstreze emoţiile şi sentimentele şi dincolo de mormânt. Această idee implică un mesaj mai mare acela că timpul şi spaţiul sunt irelevante pentru conexiunea dintre persoane. Vedem acest lucru în legătura dintre Almásy şi Herodot, ale cărui scrieri el le urmează de-a lungul timpului în deşert. Hărţile şi geografia devin detalii, simple linii artificiale pe care omul le impune asupra peisajului. Doar adevărul din suflet, trece dincolo de timp şi este tot ceea ce contează în roman.

c. Deşertul

Deşertul este strâns legat de romanul lui Ondaatje, prin faptul că oferă atât de multe dualităţi prin imagini, teme, metafore, seninătatea aparentă şi apoi neaşteptate-le furtuni, liniştea străpunsă de racheta de război. Almásy, îţi aminteşte experienţele sale din deşert dar nu poate să le pună în ordine cronologică. În schimb deşertul, pare să refracte frânturi de memorie. Peste tot este imaginea focului, băiatul beduin dansând sub lumina lunii, avionul căzând din înaltul cerului, omul din foc devine „pacientul englez”. Pare aproape îmblânzit, dar experienţele sale din deşert sugerează contrarul: deşertul schimbător capabil de a consuma şi distruge în voie, deţine întotdeauna controlul.

d. Negare vs. Vindecare

Una dintre temele cele mai complexe ale romanului „Pacientul Englez” implică bagajul emoţional extraordinar pe care personajele principale le prezintă la începutul romanului. Când fiecare personaj ajunge la vila italiană, se pare că sunt răniţi fizic şi / sau emoţional: Hana şi-a pierdut tatăl într-un accident, Caravaggio şi-a pierdut degetele de la mâini, Kip şi-a pierdut mama şi tatăl surogat iar pacientul englez şi-a pierdut atât dragostea vieţii sale cât şi propriul său corp. Fiecărui personaj îi este dată şansa să îşi amintească sau povestească cu voce tare propria poveste, acesta fiind procesul care aruncă lumină asupra colţurilor întunecate ale sufletelor lor, iar acest lucru pare să aducă vindecare pentru fiecare personaj în parte. Cu toate acestea, negare este o forţă constantă care îi pune în pericol: Hana refuză să admită că vila nu este sigură, Kip nu a ajuns la un acord cu rasa lui, iar pacientul englez nu poate să îşi recunoască propriul nume, din cauza amestecului cu identitatea separată. Întrebarea de cât de

mult se vindecă fiecare personaj şi de cât de mult neagă fiecare personaj în parte, este esenţială pentru roman.

B. Motive:

a. Organisme / Personaje

Frecvenţa recurentă a descrieri organismelor din roman informează şi dezvoltă temele sale de vindecare, schimbare şi reînnoire. Textul este plin de imagini ale corpului: corpul ars al lui Almásy, corpul întunecat şi sprinten al lui Kip, figura suplă a lui Katharine şi aşa mai departe. Fiecare descriere nu numai că oferă o fereastră în existenţa personajului dar mai important, oferă o hartă a istoriei acelui personaj. Almásy aminteşte cicatricea survenită în urma vaccinării de pe umărul Katharinei şi imediat o ştie ca şi copil care obţine o lovitură într-o sală de sport. Caravaggio se uită la faţa serioasă a Hanei şi ştie că arată în acest fel datorită experienţelor prin care a trecut şi care au modelat-o. Înţelegerea organismelor diferitelor personaje este un mod de a desena hărţi, pentru a ajunge mai aproape de experienţele care i-au modelat şi au fost modelate de către identitatea fiecăruia. Organismele astfel funcţionează ca un mijloc de conexiune fizică între personaje, legându-le în anumite momente şi locuri.

b. Moartea într-un loc sfânt

Personajele din roman menţionează frecvent ideea de „a muri într-un loc sfânt”. Katharine moare într-o peşteră, un loc sfânt pentru oamenii din vechime. Patrick, tatăl lui Hana, de asemenea, moare într-un loc sfânt, într-o căsuţă pentru porumbei aflată pe bordura unei clădiri în paragină loc în care porumbeii nu pot fi atacaţi de şobolani. Madox moare într-un loc sfânt luându-şi viaţa într-o biserică din Anglia. Această idee se repetă de-a lungul romanului, dar sensul de „loc sfânt” este foarte complex. Acesta nu înseamnă în sine un loc care este „sfânt” pentru fiecare personaj în parte: Katharine urăşte deşertul, Patrick urăşte să fie singur iar Madox şi-a pierdut credinţa în sfinţenia bisericii. Nici unul dinte aceste caractere nu moare apoi într-o locaţie care este specială pentru ei. Dar ideea figurativă de loc „sfânt” atinge legătura dintre locurile reale şi dă stările de emoţie din roman. Emoţional, fiecare dintre aceste personaje a murit într-un „loc sfânt” rămânând în inimile acelora care i-au iubit.

În romanul „Pacientul Englez”, geografia este transcendentă, este sacralitatea dragostei care îndură.

c. Lectura

Lecturarea se repetă de-a lungul romanului în diferite forme şi capacităţi: Hana îi citeşte lui Almásy pentru a se conecta cu el şi pentru ai trezi interesul faţă de viaţa prezentă, Katharine citeşte cu lăcomie pentru a aflat tot ce se poate despre Cairo şi deşert, şi Almásy citeşte constant „Istoriile lui Herodot” pentru a se ghida în căutările sale geografice. În fiecare din aceste cazuri de lectură, personajele folosesc

cărţi pentru a-şi informa propriile vieţi şi pentru a se conecta într-un alt spaţiu sau timp. Citirea astfel devine o metaforă prin care se ajunge dincolo de sine şi pentru a se conecta cu alţii. Într-adevăr cititul lui Katharine din poveştile lui Herodot îl face pe Almásy să se îndrăgostească de ea. Cărţile sunt folosite pentru a trece coduri secrete. În interacţiunea lor cu, cărţile, personajele suprapun poveştile lor de viaţă cu poveştile din cărţi, construind interacţiuni multi-dimensionale între personaje şi obiecte.

2. Simboluri:

a. Bomba atomică

Bomba atomică aruncată de America asupra Japoniei simbolizează cele mai rele temeri ale agresiunii de vest. Personajele din roman încearcă să scape de război şi de toate ororile sale rămânând alături de „pacientul englez” în vila italiană. Rămânând aproape de pacient, ele se pot cufunda în lumea lui din trecut, mai degrabă decât să facă piept problemelor din prezent. Bombele atomice străpung tăcerea izolatoare, aducând la realitatea exterioară apăsătoare, personajele dar în special pe Kip. Bomba le aduce aminte de nebunia şi puterea statului-naţiune şi de mediul lor închis, de nepătruns.

b. Vila italiană

În capitolul al II-lea, Hana reflectă asupra faptului că „pare că există prea puţină demarcaţie între casă şi peisaj”. O astfel de prezentare a vilei reprezintă un simbol important pentru roman. Stând pe linia dintre casă şi peisaj, clădire şi pământ, vila reprezintă atât moartea cât şi renaşterea. Războiul a distrus vila, făcând găuri uriaşe atât în pereţi cât şi în tavan. Dar natura, a revenit pentru a umple aceste găuri, înlocuind golul cu o nouă viaţă. O astfel de imagine reflectă moartea spirituală şi renaşterea din locuitorii vilei, modul în care ei învaţă să trăiască din nou după distrugerea emoţională a războiului.

3. Personaje:

a. Almásy

Protagonistul şi „Pacientul Englez” din titlul romanului, Almásy este centrul şi punctul central al acţiunii, în ciuda faptului că el este fără nume sau identitate în cea mai mare parte a romanului. Almásy serveşte pentru toate celelalte personaje ca o foaie albă la care toţi îşi concentrează dorinţele şi aşteptările. Încetul cu încetul el îşi dezvăluie identitatea şi în cele din urmă şi numele în capitolul IX. Când numele lui Almásy este divulgat descoperim marea ironie a romanului „Pacientul Englez”, care nici măcar nu este englez, ci mai degrabă maghiar din naştere un „bastard internaţional”, care şi-a petrecut o mare parte a vieţii sale de adult rătăcind prin deşert. În acest fel „pacientul englez” serveşte pentru a sublinia

marea diferenţă dintre imaginaţie şi realitate, şi de abstracţia conceptelor cum ar fi naţionalitatea şi cetăţenia. Per ansamblu, Almásy nu este deloc ceea ce cred celelalte personaje despre el.

Deprinderile lui Almásy sunt că el este foarte informat şi contemplativ. Întreaga sa carieră a constat în căutarea de oraşe antice şi cartografierea terenurilor goale. El leagă astfel trecutul de prezent, scriind pe marginile scrierilor lui Herodot ceea ce el vede a fi adevărul peisajului. Gândirea limpede şi raţională a lui Almásy este totuşi umbrită de intrarea lui Katharine Clifton în viaţa sa. El devine obsedat de imaginile corpului ei, care apoi inspiră scrierea cărţii sale. Este frustrat că nu se poate concentra asupra muncii sale datorită pierderii numelui locului de la baza gâtului ei. Almásy este copleşit de pasiunea sa pentru Katharine, mergând ca un om nebun fără direcţie prin deşert după moarte ei, căutându-i corpul pentru al trimite în Anglia aşa cum a promis. Deşi Almásy nu este un caracter foarte dinamic, el este fără îndoială figura cea mai intrigantă şi mai misterioasă din roman. El este prezentat într-o lumină simpatică, dar trebuie să ţinem cont de faptul că acest lucru se poate datora faptului că poveste ne este prezentată din punctul lui de vedere. Din punct de vedere obiectiv în multe dintre acţiunile, minciunile şi trădările sale pare vinovat. Cu toate acestea Almásy scapă de condamnarea totală datorită cunoştinţelor sale, farmecului şi credinţei sale asupra propriului său sistem de valori. Pentru el nu este deloc lipsit de etică să ajuţi un spion german prin deşert. Într-adevăr, Almásy concluzionează că identitatea naţională este complet lipsită de relevanţă în deşert. În cele din urmă, cu toate acestea, el suferă foarte mult pentru convingerile sale şi pentru momentele sale de pasiune. Spiritul dăinuitor al lui Almásy şi legătura sa fermă între trecut şi prezent sunt ceea ce îl ţin pe el „pacientul englez” viu în minţile noastre.

b. Hana

Având numai douăzeci de ani, Hana este sfâşiată între adolescenţă şi maturitate. Avea abia optsprezece ani atunci când pleacă de acasă ca să se facă asistentă medicală de război, aşa ea fiind nevoită să crească rapid, eliminând luxul cu, care a fost obişnuită şi care sta în cale datoriei ei. După trei zile de muncă, ea îşi taie părul, pentru că îi stătea în cale şi refuză să se uite în oglindă pe toată durata războiului. Cu încredere care vine odată cu experienţa, Hanei îi pasă de „pacientul englez”, aducându-i morfină şi curăţându-i rănile. Cu toate acestea, ea încă se agaţă de vestigiile nevinovăţiei care îi permit să se simtă ca un copil. Hana este un caracter dinamic, iar romanul în multe feluri este povestea maturităţii sale la vârsta adultă.

Hana îşi face datoria cu o credinţă creştină care a fost oarecum compromisă de război. În timp ea se abţine de la rugăciune şi alte ceremonii religioase simple, dar aluziile pe care le face sunt cu siguranţă religioase. Hana îl vede pe „pacientul englez” ca pe un „sfânt deznădăjduit”. Această imagine religioasă ridică tonul gândurilor sale şi importanţa acţiunilor sale. Ea îşi imaginează că pacientul ar fi fost un nobil războinic care a suferit pentru acţiunile sale. În realitate, însă, Almásy este un simplu cartograf care a ajutat spioni

germani şi care a avut o aventură cu soţia unui alt bărbat. Prin proiectarea imaginilor nobile asupra identităţii goale ale „pacientului englez”, Hana construieşte vise inocente şi copilăreşti. Când se încheie romanul, Hana vede realitatea situaţiei ei şi doreşte să se întoarcă la siguranţa casei ei şi la Clara.

c. Kip

Ca un soldat care a dus o viaţă grea atât pe front cât şi acasă, Kip este un personaj dificil şi complicat. Ondaatje lasă frâu liber cu Kip, angajândul ca pe o lentilă aţintită asupra explorării relaţiei anglo-indiene într-o perioadă de haos pentru Imperiul Britanic. Experienţele din India ale lui Kip şi ale fratelui său alături de alţi soldaţi din Anglia care au o reacţie rezervată asupra din cauza culorii maronii a pieli lor, care evidenţiază relaţiile tensionate şi scepticismul dintre două părţi ale unui mare imperiu. Ca un om indian care serveşte în armata britanică, Kip ezită între două lumi, traversând o linie fină între a adopta obiceiuri occidentale şi aşi pierde identitatea naţională.

Cu toate acestea, ca un personaj în sine, Kip este complex şi evaziv. El reacţionează cu, căldură la îmbrăţişarea primitoare a mentorului său, Lordul Suffolk, dar ridică din umeri la îmbrăţişarea lui Caravaggio care merge pe motocicleta sa la sfârşitul romanului. O mare parte a distanţei emoţionale pe care Kip şi-a construit-o este rezultatul locului de muncă extrem de periculos pe care la avut în timpul războiului. Munca lui fiind de genist, care trebuia să coboare în gropi adânci pentru a dezamorsa bombe care ar putea exploda în orice moment. Munca lui l-a învăţat să nu aibă încredere în nimeni şi nimic. În vila italiană, cu toate aceste, Kip devine o parte a micii comunităţi, care a luat fiinţă acolo şi începe să îşi lase garda jos. Cu toate acestea, vestea căderii bombei atomice asupra Japoniei, pe care o vede ca un simbol al agresiunii de vest, îl aruncă înapoi în realitatea care există dincolo de pereţii vilei. Kip se reîntoarce la calea care a fost iniţial prevăzută pentru el, devenind medic şi întomnindu-şi o familie pur indiană. Ani mai târziu, cu toate acestea, gândurile sale despre Hana îl ţin prins între două lumi.