ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

ECONOMIA AGROALIMENTARĂ ȘI A MEDIULUI

PAC şi veniturile agricultorilor

Student:Matei Elena Nicoleta

1

PAC şi veniturile agricultorilor

Obiectivul de protecție a veniturilor agricultorilor a contribuit fundamental la întărirea Politicii Agricole Comune. Instrumentul inițial de bază a fost Organizarea Comună de Piață. Pe măsura liberalizării schimburilor, creșterea și menținerea veniturilor agricultorilor necesită măsuri adoptate necesității dezvoltării rurale durabile.

Creșterea și stabilizarea veniturilor au fost un obiectiv principal al Politicii Agricole Comune, prevăzut în articolul 39 al Tratatului de la Roma. Realizarea parității veniturilor agricultorilor cu veniturile altor categorii de persoane rămâne un deziderat important al PAC și în viitor, principala cale a devenit deversificarea economiei rurale și obținerea unor venituri alternative.

Sprijinul intern acordat agricultorilor comunitari, timp de peste 45 de ani, se reflectă în creșterea producției agricole și a calității produselor, în formarea unei piețe concurențiale și stabilizarea veniturilor.

Instrumentele și mecanismele PAC au acționat cu intensități diferite asupa stabilizării prețurilor și creșterii veniturilor agricultorilor. De la penuria de produse agricole, s-a ajuns sub impactul PAC, la un nivel ridicat de asigurare a necesității alimentare, la excedente imense, ceea ce a determinat măsuri periodice de realizarea unor noi echilibre ale piețelor.

Pe ansamblu comunității, veniturile agricultorilor au avut o evoluție liniară, din 1982 până în 1989. A urmat un salt în anii ’90 și din nou o stagnare cu tendință de reducere până după reforma PAC din 1992. In anul 1993 până în 2000, veniturile agricultorilor au avut un trend ridicat, după care scad. Măsurile de reform PAC din 1992 și 1999 (Agenda 2000) au avut impact pozitiv asupra creșterii și stabilizării veniturilor. Periodic au fost necesare noi măsuri pentru menținerea acestora la un nivel acceptabil. Stabilizarea veniturilor agricultorilor impune legături durabile cu piața și creșterea competitivității fermelor.

Uniunea Europeană, ca și Stetele Unite, se află într-o fază de dezvoltare agricolă, în care renunțarea la subvenționarea agriculturii devine posibilă în viitor. Găsirea altor instrumente și mecanisme de sprijin a veniturilor agricultorilor este pe cale să se înfăptuiască prin amploarea pe care o iau dezvoltarea zonelor rurale, măsurile de protecție a mediului și agricultura ecologică.

2

În România, nivelul veniturilor băneşti ale unei gospodării, dar şi ponderea acestora în totalul veniturilor gospodăriei sunt, în medie, mai scăzute decât în ţările dezvoltate. Această situaţie se datorează orientării unei părţi a populaţiei către gospodăriile de subzistenţă. O parte importantă a cererii potenţiale este acoperită de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, ceea ce indică un grad scăzut de dezvoltare şi organizare a pieţei produselor agroalimentare, asociat de regulă cu un standard de viaţă al populaţiei de nivel scăzut.

În mediul rural, componenta de venituri băneşti pe o gospodărie este mai scăzută decăt la nivel naţional. Venitul agricol în natură este cea mai importantă sursă de venit a gospodăriilor rurale, fiind echivalent cu consumul de produse agroalimentare din resurse proprii. În ordinea importanţei relative, o altă componentă a veniturilor totale o reprezintă câştigurile salariale, urmate de transferurile guvernamentale, în special pensiile. Odată cu creşterea dimensiunii medii a fermelor, componenta câştigurilor salariale poate să devină mai importantă în structura veniturilor.

Populaţia rurală în general are venituri mai scăzute decât populaţia urbană pentru că ocuparea pe cont propriu în agricultură predomină în structura ocupaţională, iar veniturile într-o agricultură neperformantă sunt scăzute. Mulţi dintre lucrătorii pe cont propriu în agricultură sunt membri ai gospodăriilor agricole de subzistenţă, iar multe gospodării din acest grup au drept cap al gospodăriei un pensionar. Veniturile scăzute pe gospodărie sunt şi un rezultat al fenomenului de subocupare, combinat cu productivitatea scăzută din agricultură.

După aderarea României la UE, PAC prevede sprijinirea restructurării agriculturii şi consolidarea pieţei agricole, corelate cu dezvoltarea rurală şi protecţia mediului, iar sumele totale de la bugetul de stat şi de la Comunitate sunt substanţiale. Există şanse reale pentru restructurare şi creşterea competiticităţii pe piaţă. Pentru aceasta este necesară respectarea condiţiilor de acordare a plăţilor directe şi a normelor de calitate a produselor, în caz contrar alocaţiile scad. PAC sprijină fermele ce produc pentru piaţă (respectiv ferme comerciale) şi nu gospodăriile de subzistenţă, ce produc exclusiv pentru consumul propriu.

Numărul excesiv de mare de exploataţii determină nivelul redus al sumelor ce revin pe o exploataţie anual prin măsurile de politică agricolă privind piaţa (368 euro în 2007 şi 444 euro în 2008), faţă de alte state membre (Franţa peste 13.000 euro/exploataţie, Anglia peste 14.000 euro, Ungaria 8765 euro, Polonia 7251 euro). Pe de altă parte, accesul la finanţare a exploataţiilor mici este limitat de numărul scăzut de animale deţinute pe specii, de cuantumul limitat al sumelor disponibile, de lipsa cunoştinţelor necesare pentru accesarea de către micii producători a fondurilor solicitate pentru astfel de finanţări. Cu toate acestea, implementarea mecanismelor PAC determină apariţia şi evoluţia unor surse noi de venit. Interesează în primul rând acele surse de venit care se asociază cu întărirea statutului de independenţă economică a gospodăriilor populaţiei, respectiv veniturile din proprietăţi, activităţi ca întreprinzător şi vânzarea de produse agricole.

3

De asemenea, măsurile de dezvoltare rurală prin care urmăreşte modernizarea agriculturii şi a comunităţilor rurale din România, pot contribui indirect la creşterea veniturilor gospodăriilor populaţiei din mediul rural.

Deși la nivelul Comunității veniturile au crescut constant, pe țări se mențin și se adâncesc decalaje. De creștere constantă a veniturilor, în perioada 2000-2010, au beneficiat: Letonia (+140%), Estonia (+131%), Polonia (+107%), Marea Britanie (+71%), Lituania (+70%). Au beneficiat de creșterea veniturilor țările baltice și marii producători de cereale pentru care nivelul subvențiilor a fost mai ridicat.

Creșterea veniturilor agricole în UE (2011)

România 43,7 %Ungaria 41,8 %Irlanda 30,1 %Slovacia 25,3 %Luxemburg 25,2 %Cehia 23,5 %Bulgaria 23,2 %Danemarca 20,2 %Estonia 19,4 %Germania 14,7 %

4

Reducerea veniturilor a avut loc în țările în care fermele sunt specializate în producția zootehnică întrucât pentru acest sector subvențiile comunitare și naționale sunt reudse sau nu se acordă.

Dificultățile create pe piața cărnii de porc și pasăre, ca urmare a creșterii prețurilor, nu pot fi depăsite decât dacă se produc ieftin și crește calitatea. Aceste produse nu au beneficiat direct de subvenții, ci numai prin intermediul plăților directe pentru cereale furajere și protecția la frontieră.

Actualul sistem de repartizare a plăților directe între statele membre nu este tocmai echitabil. El trebuie înlocuit cu un sistem care să asigure o distribuție mai echitabilă, care să țină cont atât de criteriile economice cât și de cele de mediu.

Ajutoarele financiare (subvenţii)

Această categorie cuprinde: plăţi directe, plăţi compensatorii şi alte ajutoare financiare, suportate fie din bugetul comun, fie din bugetul statelor membre, refinanţările la export.

Plăţi directe

Plăţile directe sunt formate din ajutoarele pentru producţie şi plăţile compensatorii.

Subvenţiile pentru producţie se aplică produselor al căror consum ar fi descurajat în situaţia unui preţ prea mare, obţinut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al protecţiei vamale. Ele se calculează şi se acordă fie pe unitate de produs, fie la suprafaţă, sau pe cap de animal. Rolul lor este dublu: pe de o parte, preţul pentru consumatori este menţinut la un nivel rezonabil, iar pe de altă parte, veniturile producătorilor rămân ridicate. Astfel de ajutoare se acordă pentru: ulei de măsline, seminţe oleaginoase, carne de oaie, tutun. Tot în această categorie se încadrează şi plăţile care au ca scop influenţarea unor anumite comportamente ale producătorilor (cum sunt primele pentru calitate la grâu dur, primele pentru vacile care alăptează, prime pentru sacrificare), precum şi plăţile pentru procesare (ajutoare pentru uscarea cerealelor/seminţelor, pentru procesarea fructelor/legumelor).

Plăţile compensatorii au fost introduse odată cu reformele McSharry din 1992, pentru a compensa pierderile suferite de fermieri în urma scăderii nivelurilor preţurilor de intervenţie înspre preţurile de pe piaţa mondială. În acest fel, o parte din eforturile financiare pentru subvenţionarea agriculturii au trecut de la consumatori (care subvenţionau prin preţurile mari) plătite la contribuabili. Plăţile compensatorii se acordă fie sub forma unei sume anuale fixe la hectar - indiferent deci de cantitatea produsă - fie pe cap de animal. Plăţile la hectar sunt calculate pe baza evidenţei statistice a producţiei obţinute în perioada de referinţă 1986-1991.

5

Astfel, ele nu coincid de la o ţară la alta sau de la o regiune agricolă la alta. Consiliul stabileşte un cuantum uniform al subvenţiei valabil pentru toate ţările membre (de exemplu, 63 euro/tonă la cereale), dar în continuare, subvenţia la hectar se calculează în funcţie de producţia medie la hectar specifică fiecărei regiuni, evidenţiată de datele statistice din perioada 1986-1991.

După 2013 se va aplica o nouă „schemă de plată de bază”. Se va renunţa la referinţele istorice pentru stabilirea cuantumurilor pentru statele membre, plăţile directe pe hectar urmând a fi ajustate progresiv, pentru a se asigura o distribuţie mai echitabilă a sprijinului direct. De-a lungul perioadei, toate statele membre cu plăţi directe sub nivelul de 90% din media la nivel UE vor reduce distanţa dintre nivelul actual al plăţilor şi acest nivel cu 1/3.

Fermierii trebuie să îndeplinească unele cerinţe pentru a beneficia de plăţi compensatorii. Prima, este respectarea unor standarde de mediu şi ocupare (cross compliance), stabilite de fiecare stat membru în parte. Dacă se constată neconformarea cu standardele, statele membre pot reduce cuantumul ajutoarelor directe care li s-ar fi cuvenit beneficiarilor. A doua, este cea a îngheţării terenurilor (set-aside), stabilită la minimum 10% din suprafaţa terenurilor cu destinaţia culturi arabile pentru perioada 2000-2007. Măsura se referă atât la prevenirea situaţiilor de supraproducţie, dar are în vedere şi protejarea mediului.

Produsele pentru care se acordă plăţi directe sunt: culturi arabile, inclusiv cereale, cartofi pentru amidon, in fără destinaţia fibre, ulei de măsline, leguminoase cu seminţe, in, cânepă, viermi de mătase, banane, stafide, tutun, seminţe, hamei, orez, carne de vită şi viţel, lapte şi produse lactate, carne de oaie şi capră. Estimările Comisiei cu privire la plăţile directe acordate în 2000 arată că, la nivelul Uniunii Europene, plăţile directe au însumat peste 22 miliarde Euro, din care peste 20 miliarde Euro au finanţat culturile arabile şi fermele de animale.

Sistemul plăţilor directe aduce, ca alternativă de subvenţionare a agriculturii, câteva avantaje faţă de subvenţia prin preţ:

• În primul rând, creşte gradul de transparenţă. În sistemul de susţinere a veniturilor agricole prin preţ, consumatorii plătesc preţurile mari, fără a şti ce procent din acestea subvenţionează agricultura. În noul sistem, o parte din efortul financiar pentru subvenţionare a trecut de la consumatori (prin reducerea preţurilor) la contribuabili, prin sistemul fiscal.

• În al doilea rând, sistemul plăţilor directe avantajează producătorii agricoli. În sistemul de susţinere a agriculturii prin preţ, de subvenţiile agricole beneficiază mai degrabă diverşii intermediari dintre producători şi consumatori, şi anume engrosiştii, procesatorii, agenţiile de intervenţie/stocare, exportatorii. Producătorii sunt susţinuţi numai indirect prin faptul că garantarea preţului de intervenţie le asigură stabilitatea veniturilor, dar ei obţin în realitate preţurile negociate cu engrosiştii, şi nicidecum preţurile mari de pe piaţă. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arată într-un studiu că, în sistemul subvenţionării prin preţ, fermierilor le revine numai 25% din subvenţie.

6

• În al treilea rând, sunt mult diminuate stimulentele de supraproducţie, pe de o parte prin nivelul mai mic al preţului care poate fi obţinut pe piaţă, iar pe de altă parte, prin decuplarea plăţilor directe de volumul producţiei (deocamdată doar la culturile arabile, unde plăţile directe se acordă în funcţie de suprafaţa cultivată şi nu de producţie).

• În sfârşit, prin mutarea centrului de greutate al pârghiilor subvenţioniste dinspre pieţe înspre producători, este de aşteptat ca fermierii mici să beneficieze în mod proporţional cu cei mari de subvenţiile agricole. În prezent, o minoritate de ferme – cele mari, reprezentând cam 20% din total – obţin circa 80% din totalul ajutoarelor. La această situaţie s-a ajuns tocmai datorită sistemului de susţinere a veniturilor prin intermediul preţului: cei care produc mai mult (fermele mari) îşi atrag proporţional şi veniturile mai mari.

Elemente cuantificabile specifice pilonului 1 al PAC

Pilonul 1 al PAC vizează intervenţiile cuprinse în cadrul Organizărilor Comune de Piaţă şi plăţile directe pentru fermieri. În mod concret, primul pilon cuprinde următoarele forme de sprijin: interventiile pe pieţe şi plăţile directe.

Plăţile directe se acordă începând din anul 2007, conform OUG nr. 125/decembrie 2006. Ele se acordă numai fermelor înscrise în Registrul Fermelor. La nivel naţional, există o suprafaţă eligibilă pentru care se primesc subvenţii de la Uniunea Europeană şi de la bugetul naţional. Plăţile directe se acordă sub forma Plăţii Unice pe Suprafaţă, conform opţiunii pe care a facut-o România.

Scheme de plăţi directe pentru fermierii români din anul 2008:

1. Schema de Plată Unică pe Suprafată (SAPS)

Schema de plata unica pe suprafata (hectar) SAPS consta în plata unei sume uniforme la hectar platibila o singura data pe an decuplata total de productie. Conditiile de eligibilitate pentru acordarea acestui sprijin sunt conforme cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plati directe si plati nationale directe 15complementare, care se acorda în agricultura începând cu anul 2007, ce aprobă sa exploateze un teren agricol cu o suprafata de cel putin 1 ha, iar suprafata parcelei agricole sa fie de cel putin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbustilor fructiferi, suprafata minima a parcelei trebuie sa fie de cel putin 0,1 ha.

2. Plățile naționale complementare directe (PNDC)

Platile nationale complementare directe (PNDC) - sunt plati care suplimenteaza de la bugetul national, pe cele primite prin schema unica de plata pe suprafata - SAPS, din fondurile Uniunii Europene.

7

3. Schema de plată pentru culturile enrgetice

Pentru culturile energetice se acorda, în anul 2008, plati directe pentru materiile prime obtinute pe suprafetele cultivate cu rapita, floarea-soarelui, soia si porumb, conform art.10 al OUG 125/2006 si destinate productiei de produse energetice.

4. Schemă de plată separată pentru zahăr

Aceasta reprezintă plăţile directe în cadrul schemelor de sprijin comunitar şi constă în acordarea unei sume pe suprafaţă, începând cu anul 2007, pentru cultura de sfeclă de zahăr destinată producţiei de zahăr.

Evaluarea impactului plăţilor directe

În vechile state membre (UE-15), acordarea plăţilor directe după reforma PAC din 1992 a avut rolul de control al producţiei şi de protejare a veniturilor fermierilor în urma reducerii şi/sau eliminării preţurilor de intervenţie. Acordarea acestor plăţi şi fermierilor din noile state, care au aderat la Uniunea Europeană după anul 2004, a pornit de la ideea de a asigura fermierilor din aceste ţări premizele unui tratament nediscriminatoriu şi a unor şanse sporite pe piaţa comunitară.

Există însă unele păreri care susţin că acordarea plăţilor directe fermierilor din noile state membre va încetini (sau chiar împiedica) procesul de restructurare al fermelor şi comasarea terenurilor. Nivelul acestor plăţi este mult mai scăzut în noile state membre comparativ cu vechile state membre UE, datorită nivelelor diferite ale randamentelor la hectar din perioada de referinţă. În acelaşi timp şi cuantumul alocării acestora este progresiv, crescând de la 25% până la 100%, pe o perioadă de 10 ani, tocmai în scopul de a încuraja procesul de comasare al terenului agricol şi restructurarea fermelor. Totuşi, se aşteaptă o creştere a inerţiei pe piaţa funciară şi a asocierii sau arendării, ca elemente de impact în urma acordării plăţilor directe în noile state membre UE. La aceasta se adaugă impactul deja constatat în vechile state ale UE, la nivelul valorii proprietăţilor funciare şi a pieţei arendei. Astfel, s-a constatat că funcţionarea sistemului de plăţi directe în vechile state membre UE a condus la capitalizarea acestora în preţul terenurilor, la creşterea valorii arendei şi, în acelaşi timp, la menţinerea unei ponderi importante a persoanelor vârstnice ca proprietari funciari, care nu sunt interesate să-şi vândă sau să-şi arendeze terenurile agricole unor fermieri mai tineri şi mai dinamici în creşterea eficienţei agricole.

În linii mari, ne aşteptăm ca impactul plăţilor directe să amendeze şi chiar să diminueze impactul măsurilor de piaţă, acest lucru fiind, de fapt, efectul colateral al decuplării plăţilor directe de nivelul producţiei obţinute.

Alte ajutoare financiare

8

Producătorii agricoli mai pot primi diverse alte ajutoare financiare, acordate fie din bugetul comun, fie individual de către statele membre, în ambele situaţii cu respectarea condiţiilor stabilite de Comunitate.

Spre exemplu, ajutoare financiare suplimentare se acordă: • în situaţii când are loc o scădere justificabilă a veniturilor din producţia şi

comercializarea unui produs, cum ar fi în cazul unor calamităţi naturale • pentru îngheţarea voluntară a terenurilor şi/sau conferirea unei alte destinaţii, cum ar fi

cultivarea cu plante pentru biomasă• statele membre pot acorda ajutoare suplimentare fermelor mici care nu beneficiază în

proporţie egală cu cele mari de sprijinul comunitar.

Plăţile directe asigură o susţinere de bază a veniturilor obţinute de producători, restul veniturilor producătorilor sunt determinate de piaţă. Pentru a maximiza profiturile, producătorii trebuie să răspundă la semnalele de pe piaţă, producând acele produse care sunt cerute de către consumatori. În fapt, agricultorii nu sunt obligaţi să producă pe terenurile pentru care primesc subvenţia în cazul în care consideră că este mai benefic (pentru mediu sau din alte motive) să păstreze terenul nefolosit.

Plăţile sunt condiţionate de respectarea standardelor de mediu, precum şi a standardelor referitoare la sănătatea animalelor şi plantelor. Acest sistem este denumit conformitatea încrucişată şi se aplică de asemenea terenurilor lăsate nefolosite.

Actualele plăţi directe decuplate, prin urmare, garantează faptul că agricultorii răspund la semnalele pieţei, dar în acelaţi timp susţin veniturile acestora. De asemenea, contribuie la menţinerea unei agriculturi durabile, asigurând viabilitatea pe termen lung a economiei şi o bună ajustare structurală a sectorului agricol. În combinaţie cu eco-condiţionalitatea, plăţile directe contribuie la furnizarea de bunuri publice de bază prin intermediul agriculturii durabile.

Reforma convenită în 2003 a fost pusă în aplicare treptat, începând din 2005. În doar trei ani, 85% din sprijin a fost decuplat, ceea ce a marcat o schimbare majoră a politicii UE în domeniul agricol. Prin Controlul de Sănătate (ultima reformă a PAC, decisă în 2008), până în anul 2013, această parte va creşte la cel puţin 92%.

În clasificarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului a măsurilor de sprijin agricol, aceste plăţi se încadrează în “cutia verde", ceea ce înseamnă că nu denaturează schimburile comerciale între UE şi partenerii săi comerciali. Astfel, plăţile directe decuplate permit Uniunii Europene să asigure venituri minimale pentru fermieri, încurajează producţia de alimente sigure şi de înaltă calitate, dar în acelaşi timp asigură un impact minim asupra agriculturii din alte state ale lumii.

Prin aplicarea acordului referitor la Controlul de sănătate, distribuţia cheltuielilor pentru perioada 2010-2013 va fi de aproximativ 69% pentru subvenţionarea producătorilor (plăţi directe), 7% pentru măsurile de piaţă (subvenţionarea produselor)  şi 24% pentru dezvoltare

9

rurală. Această distribuţie demonstrează cât de mult a progresat PAC, permiţând agricultorilor să producă în funcţie de semnalele de pe piaţă (şi nu în funcţie de subvenţiile acordate). De asemenea, demonstrează modul în care PAC a fost reformată pentru a răspunde noilor obiective, satisfăcând în acelaşi timp nevoile agricultorilor.

Înainte de începerea procesul de reformă a PAC, veniturile agricole au înregistrat un declin constant. Reforma a condus la o stabilizare a veniturilor. Cu toate acestea, în ciuda ajustărilor structurale în sectorul agricol şi subvenţiilor, veniturile agricultorilor rămân sub nivelul veniturilor medii din alte sectoare ale economiei. 

Evoluţia veniturilor din sectorul agricol demonstrează că, fără o susţinere financiară, mulţi agricultori europeni nu ar fi în măsură să îşi continue activitatea.

Ca urmare, producţia agricolă s-ar concentra în zonele cele mai competitive, ceea ce ar determina consecinţe negative economice, sociale şi de mediu. Zonele cele mai competitive ar suferi o intensificare a activităţii şi a presiunilor exercitate asupra resurselor naturale, cum ar fi solul şi apa. Zonele mai puţin competitive s-ar confrunta cu consecinţe negative pentru structura lor economică şi socială, precum şi cu consecinţe negative asupra mediului. Aceste consecinţe negative ar rezulta din abandonarea terenurilor, care ar conduce la degradarea lor, la un risc crescut de incendii şi la alte pericole, precum distrugerea biodiversităţii şi semi-habitatelor naturale.

În fapt, cercetările au arătat că lipsa unei susţineri a veniturilor agricole în UE nu ar afecta drastic nivelul general de producţie, dar ar afecta în schimb echilibrul teritorial şi ecologic.

Prin urmare, producţia de alimente repartizată pe întregul teritoriu şi durabilă are anumite costuri, dar acestea merită suportate pentru că ne permit să menţinem un mediu rural viu şi să avem certitudinea că alimentele pe care le consumăm au fost produse într-un mod durabil.

În ultimii ani problema menținerii veniturilor se pune cu acuitate din cauza reducerii prețurilor cerealelor pe piața mondială și a tendinței de reducere a subvențiilor. Eforturile făcute de fermieri pentru restructurarea producției și adaptarea la cerințele pieței, ca urmare a decuplării sprijinului de producție, le creează dificultăți de menținere și extindere pe piață, de găsire acelor nișe de piață care să le asigure comercializarea produselor în condiții de competitivitate și de reducere a subvențiilor la export. După reforma PAC din 1992 și mai ales după Agenda 2000, ca urmare restituirilor la export, fermierii sunt tot mai preocupați de stabirea unui nou tip de relații cu piața. Dacă în 1989 exportatorii europeni au încasat 10 miliarde euro subvenții sub forma restituirilor la export, din 2001 restituirile la export s-au situate sub 4 miliarde euro.

După măsurile de reformă începută în anii 2003-2004, intrată în vigoare din 2005, menținerea veniturilor agricultorilor ridică numeroase problem de adaptare la noile mecanisme. Primele reacții privind menținerea veniturilor agricultorilor semnalizează diferit elementele de

10

impact. În unele țări este previzibil să se facă reajustări a măsurilor de decuplare inainte de termen ( înainte de 2013).

În vechile state member (UE 15), măsurile de decuplare a ajutoarelor se aplică treptat, începând din 2005 și 2006, iar până în 2013 se prevede a se aplica ccomplet. De aceea, reforma cea mai importantă ramâne în continuare cea referitoare la o mai bună distribuire a plătilor directe în funcție de criteriile de respectare a condițiilor de mediu. Susținerea venitului de bază al agricultorilor se va realiza sub forma unei plați directe decuplate, identică pentru toți agricultorii dintr-o regiune sau stat membru, bazată pe respectarea criteriilor de eligibilitate. Aceste plați vor fi plafonate pentru a ameliora repartitia între agricultori. 

Introducerea noilor mecanisme PAC în Uniunea Europeană, din 2005-2006 este supusă unor critici vehemente. Se consider că actualul sistem este nedrept cu micii producători. Între statele membre există mari nemulțumiri. Franța este prima beneficiară de subvenții (cca. 9,4 miliarde annual, cca. 21% din ajutoarele PAC). Circa 2500 exploatații franceze au primit peste 100 mii euro fiecare, în schimb 182,8 mii exploatații au primit doar 5000 de euro fiecare. În această condiție între 25000-30000 de exploatații se închid annual. Cea mai mare parte din ajutoare se acordă pentru cereal. Datorită acestei situații, din 2013 se preconizează că o altă reform de aprofunzime PAC, care va elimina subvențiile pentru produsele agricole.

Majorarea statelor membre, în perioada de tranziție de la plățile directe la plată unică pe exploatație, calculul folosește un un punctaj diferit de decuplare pentru fiecare cultură sau produs, în funcție de nivelul mediu al sumei de referință primită la hectar sau pe animal, în perioada 2000-2002.

Calculul se face pornind de la suprafața de 0,30 hectare cu o singură cultură (inclusive păsune permanent) pentru care se acordă plata, după care se stabilește la hectarul eligibil pe exploatație. Pentru fiecare cultură sau produs, media sumei primite de agricultor față de perioada de referanță (2000-2002) se înmultește cu procentul de decuplare astfel:

- Cultură mare 75%- Suprafață retrasă din cultură 50-100%- Ajutor pentru lapte 100%- Prime de menținere a efectivelor de vaci care alăptează 0%- Prime pentru abatorizare viței 0%- Prime pentru abatorizare ovine adulte 60%- Prime speciale pentru masculi 50%- Prime speciale pentru viței 50%- Prime speciale pentru capre 100%- Plăți pentru tutun 40% et.

11

Ajutoarele acordate pot fi reduse cu până la 20% dacă nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în modularea obligatorie pentru fermele care primesc plăți anuale mai mari de 5000 de euro sau nu s-a respectat disciplina bugetară.

Constrângerile bugetului comunitar, inflația și costul lărgirii Uniunii Europene afectează cuantumul sumelor alocate fermierilor. Sume de care vor beneficia aceștia în noul sistem de plată unică vor fi inferioare față de etapa anterioară (repatizarea incorectă). Ca urmare menținerea și creșterea veniturilor agricultorilor va trebui să se bazeze pe legătura cu piața, pe creșterea competitivității produselor.

Veniturile exploatațiilor agricole profeionale sunt influențate de trei factori: specializarea exploatațiilor, dimensiunea exploatațiilor și gradul de intensificare a producției.

Politica agricolă poate menține activitățile din zonele cu handicap natural, poate stabili reguli pentru rmuri care realizează venituri slabe sau să retragă sprijinul public pentru sectoarele unde se realizează venituri ridicate.

Provocările Pilonului 2- Dezvoltarea rurală

Ocupând aproape 60,9% din teritoriu, agricultura influenţează puternic mediul înconjurător: apa, aerul şi solul. Obiectivul principal al agriculturii europene este de a asigura autosuficienţa alimentară. Alterarea mediului din cauza activităţilor agricole a fost percepută de foarte mult timp drept preţul plătit pentru creşterea productivităţii.

Astăzi societatea aşteaptă opusul de la agricultură, şi anume: nu numai produse de calitate, dar şi ca acestea să fie obţinute cu conservarea resurselor naturale, a peisagisticii şi biodiversităţii, care să contribuie la ocuparea teritoriului şi la asigurarea locurilor de muncă în mediul rural. Aceste aşteptări ale societăţii europene au fost introduse gradual în PAC. Începând cu anul 1975 a fost emisă prima Directivă care introducea apropierea de mediul rural, stoparea exodului tinerilor din sectorul agricol şi mai ales din zonele defavorizate. Astfel, a fost introdusă o indemnizaţie compensatorie pentru zonele cu handicap.

Unul dintre obiectivele PAC este de a garanta venitul agricultorilor în comparaţie cu veniturile celorlalte categorii sociale. Instrumentele iniţiale de susţinerea preţului au fost înlocuite începând cu reforma PAC din 1992 şi până la cea din 2003, prin creşterea ajutoarelor directe ale agricultorilor care au fost din ce în ce mai mult deconectate de nivelul producţiei.

Drepturile de plată unică, independente de activitatea de producţie, au fost principala măsură de susţinere a venitului activităţilor agricultorilor. Punerea în practică a ajutoarelor, corelate cu venitul agricultorilor, a dus la respectarea condiţiilor de mediu, a mers în direcţia unei agriculturi multifuncţionale perene, asigurând şi echilibrul social în mediul rural.

Dezvoltarea unei astfel de agriculturi presupune o remunerare mai mare a serviciilor care nu sunt compensate de piaţă, cum sunt: ocuparea teritoriului şi amenajarea spaţiului rural,

12

protejarea resurselor naturale şi creşterea numărului locurilor de muncă. Statutul agricultorilor trebuie să fie regândit deoarece ei nu sunt numai exploatanţi agricoli. Agricultorul este şi furnizor de servicii de mediu.

În aceste condiţii, veniturile agricultorilor sunt cu 15-20% mai mici decât media angajaţilor din oricare alt sector de activitate. Diminuarea venitului agricol nu a fost compensată prin nicio altă măsură. Întrebarea care se pune este următoarea: Câţi dintre agricultorii noştri dispun şi accesează un calculator pentru obţinerea de informaţii?

Agricultura se confruntă cu multe provocări, dificil de controlat: un model agricol european, deschiderea graniţelor pentru importurile din statele terţe, dezvoltarea statelor din sud, dezvoltarea unei agriculturi multifuncţionale în perspectiva unei dezvoltări durabile a acesteia, paritatea venitului agricultorilor, asigurarea unei locuinţe, accesul la informaţii, educaţie şi la cultură. Unii fac apel la solidaritatea europeană, alţii la corectarea disfuncţionalităţilor de pe piaţă, prin intermediul intervenţiei publice.

Există soluţii care, puse în practică, să-i împace şi pe producători, dar şi pe consumatori odată cu respectarea mediului. Această agricultură trebuie să aibă soluţii pentru:

• conservarea teritoriului agricol;• acordarea ajutorului la instalarea tinerilor agricultori şi măsuri care să le permită să fie mai bine remuneraţi;• promovarea produselor obţinute prin metode care să respecte mediul şi bunăstarea animalelor;• crearea unui lanţ de distribuţie scurt.•protejarea terenului agricol de speculaţiile imobiliare; în acest mod se pot ajuta agricultorii tineri să se instaleze.

Agricultura de mâine, pentru a face faţă multiplelor provocări, trebuie să fie foarte bine adaptată la aceste condiţii.

Evoluţia venitului agricol în 2010

Venitul net al exploataţiilor agricole a cunoscut o creştere de 22% în termeni reali, după ce a înregistrat o scădere de 12% în 2009. Veniturile agricultorilor europeni în 2010 sunt mai mici decât jumătatea salariului mediu din celelalte sectoare economice.

Venitul agricol s-a ameliorat datorită măsurilor care au compensat creşterea continuă a costurilor de producţie. Evoluţia acestor măsuri a fost influenţată mai mult de creşterea preţurilor produselor agricole (5,3%) decât de scăderea producţiilor (-1,4%), cu toate că am avut creşteri însemnate şi ale inputurilor agricole (+1,2%).

O analiză a producţiei agricole, pe sector, duce la apariţia unei situaţii extrem de variabile: preţurile cerealelor, preţurile culturilor industriale, preţul cartofului şi al laptelui au crescut la o rată cu două cifre, în timp ce preţurile uleiului de măsline, cărnii şi ouălor au

13

înregistrat scăderi. În spatele măsurilor de creştere se ascunde o scădere a nivelului producţiei (-1,4%), care este o consecinţă probabilă a preţului care nu a fost plătit agricultorilor în anul 2009.

Veniturile din agricultură pe locuitor

Veniturile reale ale agricultorilor romani au crescut cu 37% in ultimii zece ani, ritm de trei ori mai mic decat in Polonia (+107), dar de sapte ori mai mare decat media europeana (+5,3%).

In anul 2009, veniturile reale ale agricultorilor s-au contractat mai sever in Romania (-18,3% – aproape cu o cincime) fata de media europeana (-12%). In Ungaria, veniturile agricultorilor s-au diminuat mult mai aprig decat in Romania , adica cu o treime.

14

BIBLIOGRAFIE

Zetiu, Letitia, Agricultura Uniunii Europene sub impactul politicii agricole comune, Editura Ceres, Bucuresti, 2006

Stanef, Mihaela Roberta, Agricultura României în faţa exigenţelor Uniunii Europene, Editura ASE, Bucureşti, 2010

Rareş Niculescu, Perspectivele politicii agricole comune http://www.oeconomica.uab.ro – Lucrare: Conf. univ. dr. Daniela Zăpodeanu,

Instrumente financiare ale Politicii Agricole Comune http://www.agro-business.ro/provocarile-dezvoltarii-durabile/2011/09/30/ http://www.agro-business.ro/scad-veniturile-agricultorilor-din-uniunea-europeana/

2010/05/31/ http://www.fnpar.ro/informari-interne/136-analiza-comunicarii-comisiei-referitoare-la-

noua-pac-dupa-2013 http://www.agro-business.ro/evolutia-inputurilor-agricole-in-ue-27-in-anul-

2010/2011/05/01/ http://www.cadranpolitic.ro/?p=153 http://www.adevarul.ro/financiar/

Avem_cea_mai_mare_crestere_agricola_din_UE_0_612539256.html http://www.bursaagricola.ro/Info-

AGRICULTURA_IN_UNIUNEA_EUROPEANA__IN_PAS_CU_TIMPUL-95-24936-1.html

15