osteoporoza lucrare mod.doc
TRANSCRIPT
MOTIVAŢIA LUCRĂRIIMOTIVAŢIA LUCRĂRII
Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat,
dar cu siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte.
Această boală a atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa
Occidentala, iar în Regatul Unit o femeie din trei şi un bărbat din doisprezece
riscă să facă osteoporoză în timpul vietii. Cu alte cuvinte, riscul de a avea un şold
fracturat datorită osteoporozei este mai mare decat cel al cancerului de sân, ovare
şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces de 20 la sută în primul an.
Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformari
generatoare de infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar
posibilitatea unei morţi premature.
Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce
depaşesc vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor
care suferă de această boală este în ascensiune continuă.
Osteologii calculează că în anul 2050 în lume vor fi aproximativ 6.250.000
de fracturi de şold (în anul 1990 s-au produs în lume 1.600.000 fracturi de col
femural la persoanele în vârsta de peste 35 de ani). Bineînteles, această cifră este
îngrijorătoare şi subliniază de asemenea alături de suferinţa bolnavilor de
osteoporoză importanţa acestei afecţiuni.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră osteoporoza ca una din
bolile majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în urmatorii 20 de
ani numărul cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le
determină constituie una din problemele majore de sănătate pentru societate,
căreia autorităţile medicale trebuie să îi acorde o atenţie proritară.
Cu toate că in cele mai multe cazuri osteoporoza afectează persoane în
vârstă tinereţea nu reprezintă un factor lipsit de pericol. Exista o formă juvenilă a
acesteia care îi afectează si pe copii. La femei osteoporoza poate apărea dupa
naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generată de
medicaţia cu steroizi la orice vârsta.
Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai inaintată, dar perspectiva
nu este total lipsită de speranţe.
INTRODUCEREINTRODUCERE
Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului
şi familiei sale, a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a
sănătăţii, adică să încurajeze autosprijinul si autodeterminarea.
Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai moderne date ale tehnicilor de
îngrijire culese din literatura autohtonă şi internaţională menite a instrui cât mai
amplu şi pe un interval cât mai întins cadrele care se dedică acestei funcţii.
În consecinţa, nursa pe lânga cunoştinţele teoretice şi practice pe care le
posedă ştie să abordeze pacientul in climatul psihic optim acestuia dând dovada
de înţelegere şi căldura sufleteasca deosebie menite in crearea unui confort psihic
placut pacientului. Deoarece, asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi.
În tratarea osteoporozei, asistenta medicală are un rol bine definit şi foarte
important deasemenea. În aceasta constă în primul rând misiunea de a oferi
persoanelor predispuse acestei suferinţe informaţiile necesare pentru evitarea
producerii bolii sau in cazul prezenţei osteoporozei, evitarea producerii unei
fracturi. O cauza foarte importantă pe care o va susţine nursa, este alimentaţia
adecvată menţinerii unui organism rezistent şi importanţa condiţiei fizice optime
unei osaturi rezistente.
Un alt rol al nursei la fel de important in combaterea osteoporozei îl
constituie aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului.
În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient
şi informaţiile şi tratamentul necesar ameliorării stării acestuia.
ISTORICISTORIC
Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a vârstnicilor
neacordându-i-se atenţie.
Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că osteoporoza nu este specifică
numai generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.
În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se
apropie de 40%.
Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenita cu succes.
Cu cât boala este depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa
intervenţiei va fi mai mare.
Este bine ca boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice,
deoarece o primă fractura va iniţia apariţia altora.
Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori
mai mare la femei decât la barbaţi (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul
vieţii, o fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi
cauză; la grupa de vârstă 50-60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi
la barbaţi).
De asemenea, specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai
mare la populaţia indo-europeană şi asiatică, decât la populaţia africană.
OSTEOPOROZA OSTEOPOROZA
DEFINIŢIE
Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că
oasele afectate au găuri în structura lor.
Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele sunt
poroase, fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic
traumatism.
Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă
scazută cu deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea
fragilităţii osoase şi susceptibilitatea la fracturare.
Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la
vârstnici.
În mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În
cazul osteoporozei acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.
Foarte importanta este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză
aparând un os cu structura modificată şi fragilitate crescută.
Osteoporoza este caracterizată prin reducerea paralelă a mineralelor osoase
şi matricei osoase astfel încat osul este în cantitate scăzută, dar cu o compoziţie
normală procentual.
Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai
slabe determinând schimbări în postură şi facând individul susceptibil la fracturi
osoase.
Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care
pot încetini procesul de pierdere osoasă.
Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită că osteoporoza este
cauzată numai prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare poate fi
remediată prin luarea de suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.
Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de
către organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată.
Osteoporoza este supranumita şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate
slăbi oasele timp de ani de zile făra să fie detectată.
Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o
afecţiune de temut.
Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot
apărea complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col
femural.
Vestea bună este că osteoporoza este o boală tratabilă.
Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei după menopauză,
osteoporoza poate afecta ambele sexe la orice vârsta.
Diagnosticul este dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de
determinare a densitaţii osoase.
Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin
compresie vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului)
CLASIFICAREA OSTEOPOROZEI
1.Osteoporoze idiopatice (primare):
osteoporoza idiopatică tip I (postmenopauză,presenilă)
Este întâlnită la femei în vârstă de 50-65 de ani, la un interval de 15-20 de
ani de la instalarea menopauzei.
Fracturile vertebrale, cele de radius (Pouteau Colles), şi cele costale sunt
cele mai întâlnite manifestări clinice ale acestui tip de osteoporoză.
Sunt fracturi prin zdrobire care antrenează deformări osoase şi dureri
intense, locul de elecţie al acestor fracturi este reprezentat de zone osoase, care
conţin cantităţi mari de os trabecular.
La persoanele cu osteoporoză de tip I, rata pierderii osoase a osului
trabecular este de 2-3 ori mai mare decât cea normală, în timp ce rata pierderii la
nivelul osului cortical depăşeşte numai cu puţin normalul.
În timpul acestei faze accelerate a pierderii osoase au loc perforaţii ale
plăcilor trabeculare cu slăbirea structurii vertebrelor şi ci o marcată tendinţă a
acestora la colaps acut.
În cazul osteoporozei de tip I, la majoritatea bolnavilor, turnoveru-ul osos
este înalt, cu o resorbţie osoasă accentuată şi cu o formare osoasă compensatorie
insuficientă.
În ceea ce priveşte patogenia osteoporozei de tip I există unele
particularităţi: majoritatea factorilor implcaţi în acest tip de osteoporoză sunt
determinaţi de deficitul de estrogeni, menopauză, accelerarea pierderii de ţesut
osos, scăderea secreţiei de hormon paratiroidian, scăderea semnificativă a
absorbţiei calciului, ceea ce sugerează pierderea osoasă.
osteoporoza idiopatică de tip II (senilă, de involuţie)
Este întâlnită la persoanele de peste 70 de ani de ambele sexe, rezultând
dintr-o pierdere lentă de ţesut osos.
Se manifestă mai ales prin fracturi de cil femural, dar şi prin fracturi
vertebrale, ale humerusului, ale tibiei proximale şi ale bazinului, fracturi
vertebrale deseori multiple şi realizând aspectul de vertebre cuneiforme - pot duce
la o accentuată cifoză dorsală.
Subţierea trabeculelor şi reducerea lentă a masei osoase determină o
deformare treptată a corpilor vertebrali, neînsoţită de durere.
Mecanismele care duc la constituirea osteoporozei de involuţie acţionează
lent si se aplică ambelor sexe si la întreaga populaţie.
Pe măsura înaintării în vârstă creşte proporţia celor la care scăderea
densităţii osoase atinge pragul fracturar.
Principalele mecanisme de involuţie sunt reprezentate de scăderea
capacităţii măduvei osoase de a forma precursori osteoblastici şi de
hiperparatiroidismul secundar.
Pierderea accentuată de ţesut osos în perioada postmenopauză explică de ce
osteoporoza de involuţie şi fracturile de col femural sunt de două ori mai
frecvente la persoanele vârstnice de sex feminin decât la bărbaţii de vârstă
corespunzătoare, deşi rata pierderii osoase lente este similară la cele două sexe.
osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
Este rar întâlnită la ambele sexe, manifestându-se mai ales prin fracturi
vertebrale, dar şi prin fracturi de coaste sau ale oaselor periferice.
Evoluţia este uneori blândă, alteori severă, progresivă, refractară la
tratamentul clasic al osteoporozei.
Uneori ea apare la femei tinere în cursul sau după o sarcină, la unele dintre
ele notându-se o scădere a fosfatazei alcaline în ser.
osteoporoza idiopatică juvenilă
Mai rară decât osteoporoza adultului tânăr.
Poate afecta băieţi şi fete în perioada prepubertară, între 8-14 ani.
Are o evoluţie zgomotoasă pentru 2-4 ani, cu dureri osoase şi fracturi după
traumatisme minime; după care se produce o remisie spontană, urmată de reluarea
creşteii ţesutului osos.
2. Osteoporoze secundare:
osteoporoza indusă de glucocorticoizi
Este întânlită în sindromul Cushing si după tratamentul îndelungat cu
corticoizi.
Tratamentul cu hormono glucocorticoizi detrmină o pierdere osoasă
datorită facptului că rata resorbţiei osoase o depăşeşte pe cea a formării osoase.
Dozele suprafiziologice de hormoni glucocorticoizi realizează acest
dezechilibru prin două mecanisme:
reducerea formării osoase datorate deprimării funcţiilor osteoblaştilor
creşterea resorbţiei
Sunt afectate în special oasele cu conţinut mare de os trabecular (vertebrele
şi coastele), rezultând un mare risc de fractură, dar şi riscul de fractură de şold
este triplat.
Scăderea densităţii osoase are loc mai ales în primul an al corticoterapiei,
dar continuă, într-un ritm mai lent, şi în perioada următoare.
Mecanismele prin acre dozele suprafiziologice de cortizon suprimă
formarea de os sunt:
Reducerea conversiei unor celule precursoare în osteoblaste;
Reducerea sintezei de către osteoblastele mature a principalelor proteine
ele matricei oaselor;
Suprimarea unor factori locali de creştere datorită suprimării sintezei de
prostaglandine, care au unele acţiuni asupra factorilor de creştere propriu-zişi.
Efectul hormonilor glucocorticoizi de a mări resorbţia osoasă se realizează
prin următoarele mecanisme:
Reducerea absorbţiei intestinale a calciului
Reducerea resorbţiei calciului, la nivelul tubilor renali cu creşterea pierderii
sale urinare;
Stimularea secreţiei de parathormon, ca rezultat al malabsorbţiei calciului
şi pierderii urinare
Activarea osteoclastelor,secundară semnalelor declanşate de excesul de
parathormon.
Glucocorticoizii scad şi concentraţiile serice de hormoni sexuali, în special
la bărb at şi la femeie după menopauză.
Urmarea acestor efecte cumulative este o pierdere substanţială de os
trabecular, evaluată în unele studii până la 30% în primele luni ale tratamentului.
Pierderea de os are ca urmare apariţia de fracturi la circa o treime din
bolnavi după 5-10 ani de tratament.
Incidenţa osteoporozei secundare corticoterapiei, însoţită de fracturi ale
scheletului axial şi periferic este atât de mare încât reprezintă o problemă
medicală majoră.
Aceste fracturi sunt mai frecvente la vârstnici deoarece osteopenia
cortizonică se adaugă celei determinate de vârstă, de menopauză şi de
descreşterea activităţii fizice.
Studii clinice şi densiometrice efectuate pe subiecţii trataţi cu cortizon
(Prednison, 30mg/zi) timp îndelungat au demonstrat la 80% dintre ei fie
osteoporoză, fie prezenţa unor complicaţii ale acesteia (fracturi).
Factorii majori care măresc riscul fracturilor în cazul celor trataţi cu
cortizon sunt:
Cifra marea dozei cumulate de hormoni glucocorticoizi,
Vârstele mari
Perioada postmenopauză
Examenul radiologic al coloanei vertebrale evidenţiază uneori târziu o
hipertransparenţă a corpilor vertebrali.
Studiile densiometrice sunt costisitoare, dar permit un diagnostic prcoce al
acestei forme de osteoporoză secundară.
Diversele fracturi certifică diagnosticul tardiv.
osteoporoza din hipertiroidism
Poate fi atât endogenă, cât şi exogenă în cazul subiecţilor cărora li se
administrează tiroidă (levitiroxină) ca tratament de substituţie.
Este o formă cu turnover înalt şi se traduce clinic prin dureri osoase şi
fracturi.
Mecanismul principal este reprezentat de stimularea resorbţiei osoase de
către nivelurile excesive ale hormonului tiroidian.
Datorită creşterii resorbţiei osoase, are loc următoarea succesiune de
tulburări:
Diminuareasecreţiei de hormon paratiroidian
Scăderea concentraţiei de vitamina D
Malabsorbţia calciului
Dintre parametri biochimici sunt dereţinut creşterea în plasmă a calciului şi
a fosfatazei alcaline, însoţită de creşterea în urină a calciului, fosforului şi
hidroxiprolinei.
osteoporoza bărbatului cu hipogonadism
Hipogonadismul constituie una din cauzele osteoporozei la bărbat,
identificat la 3-7% dintre bărbaţii cu fracturi vertebrale.
În această formă are loc atât o reducere a osului cortical, cât şi a celui
trabecular, ca urmare a creşterii resorbţiei şi scăderii mineralizării, ambele
fenomene putând fi corectate prin tratament cu androgeni.
În patogenie par să intervină următorii factori:
Efectul direct al androgenilor pe ţesut osos
Scăderea concentraţiei plasmatice a formei active de vitamina D
Malabsorbţia calciului
Reducerea nivelului calcitoninei circulante
Diagnosticul osteoporozei prin hipogonadism este facilitat de dozarea în
ser a testosteronului şi a gonadotrofinelor.
În acromegalie poate apărea uneori o osteoporoză la constituirea căreia
participă panhipopituitarismul secundar şi hipogonadism asociat.
osteoporoza atletelor amenoreice
Exerciţiile fizice în general au un efect beneficasupra scheletului, atleţii
având o amsă osoasă mai mare decât subiecţii sedentari.
Totuşi atletele de performanţă care au devenit amenoreice au o masă
osoasă mai mică şi prezintă riscul unei fracturi de stres.
Amenoreea este comună în cazul atletelor şi al dansatoarelor de balet,
ajungând pâna la 50% dintre alergătoare de cursă lungă şi dintre balerinele de
elită.
Amenoreea se datorează probabil unei greutăţi corporale prea mici.
Osteoporoza atletelor amenoreice se datorează deficitului de estrogeni
circulanţi ele găsindu-se într-o situaţie similară femeilor tinere, cu ovariectomie
bilaterală.
Osteopenia atletelor amenoreice este -cel puţin în parte- reversibilă,
reducerea intensităţii exerciţiilor ducând la o creştere în greutate, creşterea
estrogenilor circulanţi, reapariţia menstrelor şi ameliorarea masei osoase.
osteoporoza rezecaţilor gastrice
Osteoporoza este relativ frecvent întâlnită în cazul bolnavilor supuşi
chirurgiei gastrice, de ambele sexe.
Un studiu recent arată că 9% dintre bărbaţii care prezentau fracturi de
osteoporoză aveau în antecedente rezecţii gastrice.
Factorii care pot explica acest tip de osteoporoză sunt:
Scăderea absorbţiei vitaminei D
Reducerea aportului alimentar
Malabsorbţia calciului
Absenţa activităţii gastrice şi accelerarea tranzitului intestinal
osteoporoza din diabetul zaharat
Nu prezintă o complicaţie majoră a acestuia deşi masa osoasă este redusă la
persoanele cu diabet şi aceştia prezintă un risc crescut de fractură.
Pierderea osoasă poate începe la puţin timp după apariţia diabetului.
Mecanismele careexplică apariţia osteoporozei în cadrul persoanelor
caresuferă de diabet sunt următoarele:
Scăderea formării osoase datorită deficitului de insulină
Pierderea de calciu prin urină însoţind glicozuria
Creşterea resorbţiei osoase prin alte mecanisme insuficient precizate.
osteoporoza de imobilizare
Activitatea fizică şi orostatismul sunt esenţiale pentru menţinerea masei
osoase, diminuareaactivităţii fizice contribuind la pierderea osoasă ce apare odată
cu înaintarea în vârstă.
Imobilizarea duce la o rapidă pierdere osoasă, de aproximativ de 1% pe
săptămână, care continuă timp de aproximativ şase luni, după care pierderea
osoasă devine tot mai lentă.
Osteoporoza de imobilizare este determinată de accentuarea resorbţiei
osoase şi de diminuarea formării osoase, la care se asociază o creştere a
concentraţiei calciului în plasmă, hipercalciurie, diminuarea secreţiei de hormon
paratiroidian, diminuarea absorbţiei de vitamina D şi calciului.
Imobilizarea duce la o mai mare pierdere osoasă în oasele ce participă la
portul greutăţii corporale, ceea ce sugerează că la apariţia pierderii osoase
contribuie factori mecanici locali.
osteoporoza cosmonauţilor
Expunerea la un mediu microgravitaţional determină o pierdere de calciu
din scheletul cosmonauţilor. Această pierdere are loc datorită absenţei gravitaţiei
terestre ceea ce perturbă procesele de menţinere a osului în exercitarea funcţiei
sale majore – aceea de a suporta greutatea corpului – se consideră că acest
mecanism similar celui ce intervine şi în osteoporoza de imobilizare, reprezintă
principala explicaţie a osteoporozei cosmonauţilor.
Nu este exclus ca la această pierdere să contribuie şi alţi factori, cum ar fi
unele tulburări hormonale sau un anumit deficit nutriţional.
osteogenesis imperfecta
Este o afecţiune ereditară rară, determintă de o sintză anormală a
colagenului cu modificări ale compoziţiei acestuia şi a stabilităţii sale.
Este caracterizată prin:
Osteoporoză
Fracturi multiple
Deformări ale scheletului
Surditate
Anomalii dentare
Piele subţire
Anomalii cardiace, etc
În funcţie de apariţia anomaliilor menţionate, boala are două forme:
Osteogenesis imperfecta congenita
Osteogenesis imperfecta tarda
Forma tardivă, mai frecventă decât cea congenitală, este transmisă în mod
autosomal dominant şi se poate manifesta prin fracturi în primul an de viaţă
(forma gravă), sau mai târziu (forma uşoară).
Boala poate determina fracturi vertebrale, reducerea înălţimii, scolioză şi
fracturi ale oaselor lungi cu deformări şi poziţie vicioasă (aplecată).
Osteoporoza, alături de tegumantele subţiri şi alte câteva consecinţe ale
aceste boli, constituie ergumente în favoarea unei anomalii generalizate a
ţesutului conjunctiv.
osteoporoza din alcoolism
Consumul mare şi îndelungat poate duce la o osteoporoză severă.
Alcoolismul cronic poate fi identificat la 5-10% dintre bărbaţii cu
osteoporoză, cu fracturi vertebrale.
Alcoolismul se însoţeşte de o scădere a formării osoase printr-un efect
direct al alcoolului asupra osteoblastelor.
Alţi factori patogeni ai osteoporozei din alcoolism sunt:
Alimentaţia deficitară
Malabsorbţia calciului datorită deficitului de vitamină D
Pierderea de calciu prin urină (indusă de alcool)
Afectarea hepatică
osteoporoza indusă de anticonvulsivante
Studiile densiometrice au identificet o masă osoasă redusă cu 10-30% la
bolnavii epileptici trataţi cu aniconvulsivante.
Administrarea anticonvulsivantelor la copii poate reduce masa osoasă
maximă, rezultând fracturi la vârsta adultă.
În cazul bolnavilor cu epilepsie, fracturile vertebrale pot apărea şi ca
urmarea a traumatismelor şi convulsiilor.
osteoporoza bolnavilor cu homocistinirie
Homocistinuria se datorează unei erori innăscute în metabolismul
metioninei.
Datorită deficitului enzimei cistationin sintetază se acumulează în organism
metionina şi homocistina.
Boala este ereditară, recesiv autosomală, foarte rară şi se traduce prin:
Osteoporoză
Anomalii scheletice
Dislocarea cristalinului
Epilepsie
Întârziere mintală,etc
Osteoporoza care afectează coloana vertebrală determină apariţia
vertebrelor biconcave.
Osteoporoza oaselor lungi induce tendinţa la fracturi patologice, cu
vindecare lentă.
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOSANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS
Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular
(spongios).
Ţesutul osos are trei mari funcţii:
serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;
constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale
corpului ( Ca, Mg, Na, carbonat, fosfor etc);
conţine ţesutul hematopoetic
Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi
înnoire, strâns implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a
organismului din punct de vedere chimic.
Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:
Daca oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă
fără formă. Daca oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult
prea grele.Secretul oaselor consta in structura lor, care este diferită de a oricărui
alt ţesut.
Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară.
Denumirea „cortex” vine din latină si inseamnă „scoarţa” şi se referă la
învelişul dur, compact ,protector al osului. Reprezintă 80 la sută din masa totală a
osului.
Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de unităţi cilindrice, numite sisteme
haversiene, situate paralel cu suprafaţa externă a osului.
Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care inseamnă „rază”
sau „grindă”. Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la
sută din ţesutul osos dar in comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu.
Osul trabecular constă în mai multe sisteme fragmentate de lamele
haversiene şi lacune acoperite de numeroase linii de ciment, separate prin spaţii
mari pline cu măduvă osoasă. Osul trabecular este mai activ decâtcel cortical din
punct de vedere metabolic şi reacţionează mai prompt la diverse mecanisme care
reglează remodelarea ţesutului osos.
Ţesutul matriceal sau de bază este constituit în principal dintr-o proteină
numită colagen care conţine celule osoase sau osteocite.Ele controlează
metabolismul osului viu, în continuă schimbare, inclusiv în ceea ce priveşte
conţinutul în minerale.
Acesta este constituit în cea mai mare parte din fosfat de calciu, care îi
conferă osului tăria, dar include şi sodiu, magneziu şi fluor.
Compoziţia osului include constituenţi organici şi minerali, osul fiind
alcătuit din ţesut conjunctiv mineralizat.
Componenta organică majoră este reprezentată de colagen care constituie
25 la sută din greutatea osului cortical şi 95 la sută din proteinele osului.
Componenta minerală reprezintă 75 la sută din greutatea osului cortical
uscat.
Celulele ţesutului osos, care au un rol important în remodelarea osului sunt
de trei tipuri: osteoblaste, osteoclaste şi osteocite.
OSTEOBLASTELE
Denumirea provine din limba greacă şi are sensul de “germene”, adică
origine. Ele iniţiază procesul de construcţie a ţesutului nou de înlocuire. Ele îşi
schimbă forma atunci când ajung la stadiul în care calciul se depune în osul
imatur şi din nou, în final, când intră în faza de repaus.
Se găsesc în măduva hematopoetică şi învelişul endostal.
Ele sintetizează cea mai mare parte din proteinele care intră în compoziţia
osului, adică matricea proteică nemineralizată;tot osteoblastele realizează
mineralizarea acestei matrice.
OSTEOCLASTELE
Cuvant ce provine din limba greacă şi înseamnă “distrugător de oase”.
Sarcina lor este de a demola, de a distruge si de a îndepărta ţesutul osos
îmbătrânit. Sunt responsabile de resorbţia osului calcificat şi a cartilajului.
OSTEOCITELE
Sunt osteoblaste care rămân în urmă când suprafaţa de osteoformare
avansează.
Deşi funcţia lor este neclară, este posibil ca ele să contribuie la coordonarea
răspunsului osului faţă de un stres sau deformare.
Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de
modificare, când ţesutul vechi este înlaturat şi înlocuit cu material nou, proaspăt.
Celulele roşii din sânge se regenereaza din şase în şase săptămâni, iar ţesutul din
unghii creşte neîncetat. În perioada copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă
cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult acest proces durează între şapte şi zece
ani. Această reînnoire continuă reprezintă esenţa vieţii, permiţând vindecarea
rănilor şi, într-o oarecare măsura, recuperarea în procesul de îmbătrânire. În cazul
oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de important în
perioadele de creştere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu ar
mai creşte niciodată în înălţime.
În primele două decade ale vieţii predomină osteogeneza (formarea),
rezultând creşterea.
Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia
individul îşi atinge maximul masei sale osoase.
Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită predominării resorbţiei, aceasta se
va reduce treptat, rezultând o pierdere de aproximativ 3 % pe deceniu.
În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.
Os normal Os cu osteoporoza
REMODELAREA OSOASA
Este un proces fiziologic permanent, care interesează atât osul cortical cât
şi pe cel spongios, odată cecreşterea osului a încetat.
Ea este un proces caracteristic adultului prin care ţesutul osos este reînnoit
în permanenţă.
Remodelarea osoasă se desfăşoară în cadrul unor unităţi de modelare
osoasă numite unităţi multicelularede bază (UMB).
În fiecare UMB au loc următoarele secvenţe cu participarea activă a
celulelor osoase:
unitatea este activată;
activarea resorbţiei osoase nu este clar explicată
osteoclastele apar şi încep să resoarbă osul producând lacune;
după câteva zile osteoblastele migrează către zona de remodelare şi
sintetizează matricea proteică (osteoidul)
tot cu participarea osteoblastelor are loc mineralizarea matricelor proteice.
Întrucât acţiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar
sinteza osteoidului de către osteoblaste durează şase săptămâni ( după care are loc
mineralizarea) se poate aprecia că întregul ciclu al remodelării osoase durează 3-6
luni.
Remodelarea osoasă se produce atât în osul cortical cât şi în cel trabecular.
La adult, în jur de 25 la sută din osul spongios este resorbit şi înlocuit în
fiecare an, în comparaţie cu numai 3% din osul cortical.
Reglarea remodelării osoase menţine în condiţii normale un echilibru
perfect între procesul de resorbţie litică şi cel de formare a ţesutului osos
caracteristic adultului normal; ea se exercită asupra celulelor care participă la
remodelarea osoasă.
ECHILIBRUL
În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate,
are loc mai mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade
treptat în perioada adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două procese se află
în echilibru: nu se câştigă dar nici nu se pierde masă osoasă.
În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în viaţa oaselor,
balanţa înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut
osos şi împreună cu el substanţă minerală sau calciu.
Părţile cele mai afectate sunt zonele trabeculare, fiecare ciclu însemnând o
pierdere in plus. Se instaleaza acum osteoporoza.
Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la
exterior pot părea solide) şi structura lor se aseamana tot mai mult cu a unui
burete cu găuri mari în interior.
Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când
va exista o creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se intâmplă la
menopauză,tulburarea hormonilor feminini la mijlocul vieţii.
De asemenea, sedentarismul,alte modificări hormonale, unele
medicamente, sau chiar imbatrânirea accelerează metabolismul osului şi duc la
osteoporoză.
Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al resorbţiei osului şi
al înnoirii lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen lung,
preţul este o crestere a pierderii de masă osoasă .
La menţinerea echilibrului remodelării osoase partcipă factori sistemici şi
factori locali:
Factorii sistemici (hormonali)
Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi
activi.
Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele.
În cazul unei secreţii mari de hormoni paratiroidiani resorbţia osoasă
depăşeşte formarea de ţesut osos.
Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă.
Prin stimularea sintezei formei active a vitaminei D, hormonul
paratiroidian măreşte indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina D, în
forma sa activă măreşte absorbţia intestinală a calciului şi favorizează creşterea
osului şi formarea de os.
Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de
către osteoblaste, precum şi diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor;
prin acest unltim efect, vitamina D determină resorbţia calciului şi fosfatatului din
schelet.
Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este
stimulată de concentraţia crescută a Ca din sânge. Calcitonina reduce calcemia
acţionând direct pe osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micşorează
resorbţia osoasă.
Hormonul tiroidian este necesar pentru creşetrea osului şi pentru
remodelarea sa; în exces, tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o
creştererapidă a unităţilor multicelularede bază cu pierdere de ţesut osos.
Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales
estrogenii; declinul secreţiei de estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de
o rapidă pierdere de os, mai accentuată în osul trabecular.
Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se constituie
într-un semnal pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii
reduc resorbţia osoasă.
Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la
menţinerea unui echilibru între formarea şi resorbţia osului.
Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea
osoasă, ei intervenind în două momente cheie: în faza de activare carecorespunde
diferenţierii osteoclastice şi în cuplajul resorbţie formarecare necesită un semnal
în urma căreai resorbţia încetează şi începe procesul de recrutare a osteoblastelor
care voe iniţia osteogeneza: tot ei intermediază şi acţiunea locală a unor hormoni
asupra ţesutului osos.
În general sunt factori de creştere sintetizaţi de celule osoase sau de
măduva hematogenă.
Cercetările pentru identificare şi cunoasterea rolului factorilor locali în
patogenia osteoporozei sunt abia la început.
Ţesutul osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi
resorbţiei de os care interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici.
Histologia osului poate fi apreciată prin biopsii.
Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la vârsta
adultă atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al
masei osoase.
Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică,
conţinând în total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută,
conţinând în total 1.5 kg calciu.
După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o rată de
0.3-0.5 % pe an, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de
sex feminin.
MASA OSOASĂ MAXIMĂ
Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul
maxim în jurul vârstei de 20 de ani .
Desi oasele incetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani,
densitatea şi tăria lor continuă să sporească incă un număr de ani.
Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o masă de substanţă osoasă
iniţială mai mare decât femeile. La fel si persoanele de culoare de ambele sexe, au
o masă osoasă mai mare decât albii .
Osteoporoza nu este o problemă a osului anormal ci a unei deficienţe la
nivelul ţesutului osos normal, datorată faptului că pierderea depăşeşte formarea
osului nou .
Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei D pot contribui la o
deteriorare a procesului de formare a ţesutului osos. Oasele rezultate sunt fragile
şi casante .
Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:
Se constată dacă există osteoporoză
Se urmăreste evoluţia de-a lungul anilor
Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie
Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de
durată
Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru
orice vârstă, sex şi masă osoasă.
Cauzele pierderii osoase la adult:
Fiziologice :
- după ce vârful densitaţii osoase este atins, densitatea osoasă ramâne
stabilă câţiva ani, apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea
menopauzei şi intre 20 - 40 ani la barbaţi. După instalarea menopauzei rata
pierderii osoase este accelerată de cateva ori la femei mai ales la osul trabecular
(vertebre, oase late, epifize);
- rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care
osteopenia este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este
considerată a avea osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se
manifestă prin fracturi prin "strivire vertebrală";
- osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbatranire care apare atât
la bărbaţi cât şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar
frecvent fracturi ale şoldului, bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului
proximal, tibiei proximale, corpilor vertebrali.
Secundare :
- boli endocrine : hipogonadism feminin (hiperprolactinemie, amenoree
hipotalamică, anorexie nervoasă, insuficienţă ovariană, hipogonadism masculin
(insuficienţă gonadică primară / secundară, pubertate întarziată), hipertiroidie;
hiperparatiroidie; hipercorticism; deficit al hormonului de creştere.
- boli gastointestinale : gastrectomie subtotală; sindroame de malabsorbţie,
icter obstructiv cronic, ciroză hepatică.
- afectiuni ale măduvei hematogene : mielom multiplu, limfom, leucemie,
anemii hemolitice, carcinom diseminat.
- medicamente : heparina, glucocorticoizi, tiroxina, anticonvulsivante,
chimioterapie.
ETIOPATOGENIE
ETIOLOGIE
Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic,
determinată de numeroase cauze.
Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme:
Osteoporoza idiopatică (primară) :
Osteoporoza comună
tip I (postmenopauză, presenilă)
tip II (senilă, de involuţie)
Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr
Osteoporoza idiopatică juvenilă
Osteoporoze secundare :
Osteoporoza secundară unor boli endocrine:
indusă de glucocorticoizi:
a) forma spontană
b) forma iatrogenă
osteoporoza din:
a) hipertiroidism
b) hipogonadism
c) acromegalie
d) amenoreea atletelor de performanţă
Osteoporoza secundară a unor boli digestive:
a) sechele după rezecţii gastrice
b) sindroame de malabsorbţie
c) icter obstructiv cronic
d) ciroză biliară primitivă
e) malnutriţie severă
Osteoporoza secundară unor boli metabolice
a) diabet zaharat
b) hemocromatoză
Osteoporoza de imobilizare
Osteoporoza cosmonauţilor
Osteoporoza genetică
Osteoporoza de cauze diverse:
a) alcool
b) tratament prelungit cu heparină
c) metastaze carcinoase în măduva osoasă
Osteoporoza idiopatică este tipul idiologic cel mei frecvent reprezentând
peste 75 la sută din totalitatea cazurilor de osteoporoză.
Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de
65-80 la sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de
aproximativ 60 la sută. Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele
sunt rar întâlnite : osteoporoza idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza
idiopatică juvenilă.
Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza
postmenopauză (întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza
senilă (osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă
formă de osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile prezentate mai sus şi
cele ce urmează. Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt
genetici, hormonali, alimentari şi exogeni. Când aceştia lipsesc, trebuie luate în
considerare cauzele unei osteoporoze secundare.
Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se
situează osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum
este cea întâlnită în sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu
hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la
sută dintre bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale.
Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei
în legătură cu care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modoficaţi.
Factori de risc inevitabili
Sexul - femeile sunt predispuse la osteoporoză deoarece oasele lor sunt mai
uşoare şi mai puţin puternice, iar la 45 de ani producţia de hormoni se reduce. De
două ori mai multe femei decât barbaţi sufera fracturi de şold.
Vârsta - după vârsta de 30 de ani se reduce substanţa minerală din oase
Rasa - peroanele descendente din populaţia africană, neagră, mai ales
bărbaţii sunt cele mai rezistente la osteoporoză,apoi urmează barbaţii asiatici.
Oamenii albi au de două ori mai multe fracturi datorate osteoporozei decât cei cu
ascendenţi africani sau asiatici.
Factorii individuali - familia (ereditatea), fizicul (trăsătura de familie, de
rasă, alimentaţie din copilărie), antecedente medicale: menstre neregulate sau
absente (deficit de estrogen), fracturi osoase, operaţii pe stomac sau intestine
( duc la absorbţia deficitară a calciului si viaminei D din alimente), histerectomia,
intervenţii chirurgicale pe prostată sau testicule, cancer.
Factori de risc influenţabili
Cafeina in exces
Tutunul - pare sa blocheze capacitatea estrogenilor de a proteja oasele
Alcoolul mai mult de un pahar pe zi
Sedentarismul
Dietă care implică absorbţia calciului-fast food
Lipsa vitaminelor K,C,D
Lipsa oligoelementelor
Pilule contraceptive
Absenţa tratamentului hormonal de substituţie după menopauză
Musculatură slab dezvoltată
radioterapie şi chimioterapie
Medicamente care obstrucţioneaza absorbţia calciului
(Furosemid,Tetraciclină, Anticonvulsivante, Steroizi, Antiacide)
Masă corporală redusă (cure de slăbire)
Riscuri deosebite pentru persoanele în vârstă:
predispoziţia pentru căderi - cauzele includ:
Simţ al echilibrului deteriorat
Control scăzut al muşchilor
Timp de reacţie redus
Medicamente care provoacă stări de confuzie şi ameţeli
Alcoolul
Tensiune arterială scăzută
Articulaţii instabile (genunchii)
Artrite
Boala Parkinson
Slăbirea vederii şi a auzului
Probleme la nivelul picioarelor(inflamaţii,bătături)
nivelul scăzut al calciului:
Calciul este mai puţin absorbit de către persoanele în vârstă
Utilizarea in cantităţi mai mici a produselor lactate
Dietă inadecvată
alte considerente:
Oamenii în vârstă fac mai puţină mişcare
Mai puţine activitaţi in aer liber (raze UV)
Răspuns mai slab al pielii la lumina soarelui (vitamina D)
Moral scăzut, memorie slabă( uită să ia suplimentele la dietă)
măsuri de siguranţă pentru vârstnici:
Precauţii pentru prevenirea căderilor (balustrade pt scări, covoraşe,iluminat
bun,etc)
Dietă care să includă toţi factorii de nutriţie necesari
Supliment de calciu şi vitamina D
Exerciţii fizice zilnice
Tratarea depresiilor
trecere în revistă a medicamentelor cu diminuarea sau renunţarea la cele
care nu sunt momentan necesare
PATOGENIE
Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura
alveolară a parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot
rupe la cea mai neînsemnată lovitură.
Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de două
feluri:
leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmiţarii,tasării
fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul
oaselor care nu aparţin coloanei vertebrale.
Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului; sau este posibil
să se fi rupt mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare, aceasta ducând la
cădere.
Atunci când substanţa din oase este redusă şi aceste sunt slăbite de
osteoporoză, chiar dacă îşi pastrează dimensiunile şi forma ele prezintă un
risccrescut de fracturare în cazul celor mai mici accidente.
Măsura utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea
minerală a osului (DMO).
O densitate minerală osoasă scazută inseamnă oase fragile şi cele care pot
fi afectate sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula,
coastele, mâinile şi picioarele.
Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei
scapă de efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân
în linia de foc. Cel mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura
mâinii.
Însaşi vârsta este un factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a
şoldului, braţului şi în deosebi a pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de
DMO scăzută, o fractură anterioară creşte probabilitatea altei fracturi.
Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului şi a
vertebrelor se datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele
severe,vârsta,tulburările în metabolismul osului).
CONSECINTELE OSTEOPOROZEI
Fractura tipica a osteoporozei este cea a incheieturii mâinii .
Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă
prin tasări (îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui,
scădere în înalţime, dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul
recidivei creşte de până la cinci ori.
Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi
invalidante. Trebuie precizat faptul că, odata apăruta prima fractură, riscul este ca
1 din 5 femei să sufere o nouă fractură în urmatoarele 12 luni.
FRACTURA VERTEBRELOR
Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al
spatelui care se tasează încet poate fi ignorat ani de zile.
Durerea de spate este atât de comună încat poate fi ignorată, ea apărând sub
forma unor junghiuri usoare.
În timp ce osteoporoza atacă in secret oasele la vârsta de 45 de ani la
femeie,deja la 60 de ani, pierderea medie a masei osoase creşte la 20 la sută; iar in
unul din patru cazuri există posibilitatea de a avea una sau mai multe vertebre
vătămate. La vârsta de 65 de ani,pierderea ajunge la 40 la sută; iar în jurul vârstei
de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.
Discurile cartilaginoase intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce
imbătrânim si aceasta contribuie la amintita pierdere în înălţime, dar principala
pierdere este determinată de tasarea lentă a oaselor datorită osteoporozei.
La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin mai
fragile odată cu rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi
ca aplecarea şi ridicarea fac ca osul slăbit să îşi modifice forma.
TIPURI DE FRACTURA VERTEBRALA
Fractura prin tasare
Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)
Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se
tasează)
Moduri de producere a unei fracturi :
fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze
banale cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc.
fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fară a avea un punct de
plecare definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale
legate de vârstă sau mai puţin frecvent efectul secundar al cancerului.
Efecte pe termen lung :
Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură
vertebrală.
Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.
Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.
Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).
Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare
Cifoza, însoţită de scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte
patologice:
Barbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină
capul ridicat.
Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.
Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă
aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului.
Predispoziţie la apariţia herniei hiatale
Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană.
Nu există destul loc pentru abdomen, acesta umflându-se spre înainte.
Constipaţie datorită stării abdominale alterate.
Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.
FRACTURIILE DE ŞOLD
Tipuri de fractură de şold :
Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul
articulţiei colului femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele
cu porozitatea osului mai avansată (zona trabeculară a osului).
Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior
dur al osului.
Subtrohanteriană- dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii
superioare a corpului femurului.
FRACTURA LUI COLLES
Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea
menopauzei atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani.
Fixarea fracturii este complicată şi există posibilitatea ca ea să se ceară
repetată nu numai o data.Un efect supărător de lungă durată este algodistrofia care
apare la aproape o treime din cazuri şi face ca articulaţia pumnului să fie
dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune.
Fractură la articulaţia pumnului cauzată de căderea în faţă pe mâna întinsă.
Apare foarte frecvent după menopauză şi este una dintre cele trei tipuri de fracturi
datorate osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în această
perioadă.
FRACTURA DE UMĂR
Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de
obicei de acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general
persoane în vârstă de peste 75 de ani.
FRACTURA GLEZNEI
De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips.
În cazul care fractura prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în
poziţie prin şuruburi.Restabilirea este lipsită decomplicaţii.
FRACTURA METATARSIANĂ
Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru
alinarea durerii şi asigurarea sprijinului.
SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE
După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al
calciului “.
Este puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut
înainte ca tulburările să dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor
evidenţia pierderile de ţesut osos decât atunci când au atins cel puţin 40 la sută.
De multe ori asemenea evenimente sunt primele indicii că ceva nu este în regulă;
cel mai probabil ele se produc după vârsta de 60 de ani.
În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.
Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime.
Efectele acute ale vertebrelor fracturate pot fi dureri în zona osului afectat care
iradiază spre faţă sau spre o parte, sau sub forma unei strânsori de cingătoare;
sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os ci în muşchii care intră în
contractură pentru a proteja partea vătămată); inflamaţie localizată; limitare
severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare); colică abdominală; pierdere
a apetitului, stare de vomă, febră.
Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în : durere de şold
resimţită în funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de sânge;
imposibilitatea de asta în picioare; piciorul este răsucit spre exterior.
Simpomele fracturii lui Colles constau în durere acută deoarece fractura la
articulaţia pumnului poate fi mai dureroasă decât cea de şold; sensibilitate;
inflamaţie; limitarea mişcărilor; articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.
Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză,
osteoporoza vârstnicului.
Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt
de obicei asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează
in ortostatism prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se
atenuează prin repaus în decubit dorsal.
Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu apariţia unei
tasări vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările vertebrale
se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute şi cronice.
Cel mai des, tasarea vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de
obicei în regiunea dorsală inferioară sau în regiunea lombară instalate brusc
uneori în urma unei căderi sau, mai des, după un mic efort de ridicare, de presiune
sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste dureri sunt adesea deosebit de
intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau săptămâni, rahialgiile se
atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8 săptămâni.
Rahialgiile cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de
rahialgie acută sau în absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor
vertebrale; aceste dureri au caracterul rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt
accentuate de portul unor greutaţi, de statul prelungit în picioare sau pe scaun, de
activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus.
La unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet
indoloră, ea fiind identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat
întâmplător.
În formele avansate de osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri
cervicocapsulare şi toracice de origine statică. Unii bolnavi pot prezenta o durere
toracică imensă după un traumatism minim sau după efortul de tuse,
caredetermină o fractură costală.
Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt adesea obosiţi, slăbiţi, astenici,
irascibili; uneori deprimaţi, intervenind şi o componentă nevrotică.
EXAMENE COMPLEMENTARE
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Diagnosticul de osteoporoză, bănuit clinic, este confirmat de prin
urmatoarele explorări paraclinice :
Examenul radiologic :
radiografia clasică a coloanei vertebrale reprezintă examenul cel mai
accesibil, chiar dacă ea nu permite un diagnostic precoce al osteoporozei.
puţin sensibil deoarece este necesară o reducere substanţială a masei
osoase pentru a fi vizibilă pe radiografii;
evidenţiază fracturile.
Osteoporoza se recunoaşte radiologic printr-o hipertransparenţă difuză a
rahisului, însoţită detaşări vertebrale.
Transparenţa vertebrelor este mărită fiind vizibile numai traseele osoase
verticale ale corpilor vertebrali care au un aspect striat vertical (aspect mai
evident pe radiografia de profil). La unii bolnavi, prin dispariţia desenului tramei
osoase a corpilor vertebrali, vertebrele par goale, ca fiind destclă. Liniile opace
corespunzătoare platourilor vertebrale, deşi subţiate apar mai evidente decât la
subiectul normal, subliniind ca un lizeru de doliu, imaginea corpilor vertebrali
hipertransparenţi. Marginea anterioară a vertebrelor se distinge greu de opacitatea
părţilor moi.
Tasările vertebrale, uneori multiple sunt localizate mai ales la nivelul
coloanei dorsale inferioare şi coloanei lombare superioare. Tasările vertebrale
sunt de mai multe feluri; uneori tasarea este predominant anterioară, corpul
vertebral dobândind un aspect trapezoid sau cuneiform; vertebrele cuneiforme,
situate în regiunea dorsală determină apariţia cifozei în respectivul segmant al
coloanei; alteori tasarea este uniformă, corpul vertebral având din profil un aspect
dreptunghiular. Alteori, mai ales în regiunea lombară, osteoporoza se traduce prin
deformarea cupuliformă a platourilor vertebrale care se deprimă sub presiunea
transmisă de discuri; se realizează aspectul de vertebră concavă sau biconcavă.
Cum fracturile de corp vertebral nu sunt totdeauna recunoscute de bolnav,
în fiecarecaz este indispensabil examenul radiologic al coloanei dorso-lombare.
Osteoporoza poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul radiografiei clasice şi în
alte zone ale scheletului. Astfel, la nivelul colului femural se constată o
hipertransparenţă, şi un aspect mai lax al trabeculelor osoase decât cel normal,
datorită dispariţiei unor sisteme trabeculare. La nivelul toracelui pot fi puse în
evidenţă fracturi costale vechi sau recente.
Înaintea apariţiei tasărilor vertebrale sau a altor fracturi, examenu
radiologic nu are utilitate pentru diagnosticul osteoporozei; cu alte cuvinte,
diagnosticul radiologic al osteoporozei este un diagnostic tardiv. Radiografiile
recunosc pierderea de os numai când s-a produs o scădere cu 25-30% a densităţii
osoase, deci destul de târziu.
Tomografia computerizată cantitativă a coloanei vertebrale - cea mai
sensibilă metodă pentru diagnosticul iniţial; nu este pentru masuratori repetate
datorită costului ridicat şi dozei mari de radiaţii. Este extrem de utilă pentru
determinarea densităţii osoase. De poate studia zona centrală a corpilor
vertebrelor lombare 2-4, exprimând densitatea osoasă în grame pe cm3.
examinarea durează 5-10 minute, si poate fi aplicată şi la nivelul colului femura.
Avantajele principale sunt: distinge foarte bine osul trabecular de osul cortical;
distinge foarte bine structura intraosoasă decalciul extraosos care poate creşte în
mod artificial densitatea osoasă, determinată de celelalte tehnici ( DPA;DEXA).
Un progres recent- Scanning QCT 3D- realizează o ameliorare a imaginii şi o mai
precisă cuantificare a densităţii osoase.
Absorbţiometria unifotonică la nivelul antebraţului proximal - puţin
sensibilă în stadiile precoce. Se fac măsurătorile necesare la nivelul radiusului.
Iradierea este mică. Întrucât este o diferenţă în absorbţia fotonilor decătre os şi de
către păţile moi, este posibilă determinarea conţinutului mineral total al osului,
care poate fi exprimat în grame pe cm. Metoda nu permite o diferenţiere între osul
cortical şi cel trabecular.
Absorţiometria monofotonică este bine tolerată de bolnav, are o bună
acurateţe si prcizie şi necesită puţin timp (10 minute). I se reproşează faptul că nu
permite determinarea densităţii osoase la nivelul colului femural şi al coloanei
vertebrale.
Absorbţiometria bifotonică la nivelul coloanei vertebrale şi şoldului -
limitată de numeroasele artefacte. Permite determinarea conţinutului mineral al
coloanei vertebrale, al şoldului şi al corpului întreg. Determinarea se face de
obicei la nivelul coloanei vertebrale lombare. Conţinutul osos mineral se exprmă
în grame pe cm2. iradierea este mică.
Absorbţiometria bifotonică se poate aplica şi la nivelul colului femural
constituind astfel un mijloc de previziune a fracturilor la acest nivel,
absorbţiometria bifotonică permite şi determinarea conţinutului mineral al
corpului întreg. În mod curent DPA este practicată la nivelul coloanei vertebrale
lombare şi colului femural, ea nu poate diferenţia osul cortical decel trabecular.
DEXA - dubla absorbţiometrie cu raze X - la nivelul coloanei lombare sau
a şoldului – este asemănătoare absorbţiometriei bifotonice, darse folosesc raze X
şi nu iyotopi radioactivi. Precizia ddensităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale
lombare şi la nivelul colului femural este superioară tehnicii anterioare, se face în
timp mai scurt (aproximativ 5 minute pentru fiecare zonă), iar iradierea este foarte
mică. DEXA permite şi determinarea densităţii osoase a corpului întreg.
Timpul de efectuare al unui examen DEXA este mai scurt înreucât razele X
produc un fluxde protoni mai înalt decât izotopii radioactivi.
Analiza activităţii neutronice - permite măsurarea cantităţii totale de calciu
din organismul uman prin iradierea corpului cu neutroni şi examinarea calciului.
Timpul de iradiere totală este de1 minut, după care subiectul rămâne timp de 20
de minute într-un monitor caredetermină radioactivitatea întregului corp.
Cu ajutorul analizei activităţii neutronice nu se pot face măsurători
specifice în anumite zone ceea ce reprezintă un inconvenient al metodei, alături
de iradierea destul de mare; din aceste motive, tehnica nu este de utilizare curentă.
Echografia a început să fie folosită şi pentru studiul densităţii osoase.
Atenuarea semnalului ultrasunetelor în timpul trecerii lor prin os, poate fi
măsurată determinând reducerea amplitudinii acestui semnal. Atenuarea benzii
largi de ultrasunete poate fi utilizată pentru aprecierea densităţii osoase a
calcaneului (călcâi). În funcţie deaparatul utilizat, realizarea acestei măsurători
poate necesita între 1 şi 10 minute.
Utilizarea tehnicilor de măsurare a tehnicilor densităţii osoase:
Cu ajutorul tehnicilor prezentate mai sus, se pot face aprecieri ale densităţii
osoase şi ale conţinutului mineral al osului incomparabil mai exacte decâtcele
realizate cu ajutorul examenului radiologic. Aceste tehnici permit identificarea
unor scăderi moderate ale densităţii osoase contribuind la diagnosticul precoce al
osteoporozei, înaintea apariţiei fracturilor.
Pe baza datelor precise pe care le oferă osteodensiometria, OMS a
recomandat pentru a face definiţia bolii mai utilă, ca osteoporozasă fie
diagnosticată când densitatea minerală a osului este cu cel puţin 2.5 SDs sub
media adultului tânăr. O valoareci +/- 1.0 SD este definită ca normală şi una între
1.0 SD şi -2.5 SD este definită ca masă osoasă scăzută, sau osteopenie. Aceste
definiţii au fost elaborate pe baze epidemiologice, relatând frecvenţa fracturilor la
masa osoasă.
Tehnicile de densiometrie osoasă permit totodată şi aprecierea eficacităţii
unor medicamente sau altor măsuri terapeutice folosote la bolnavii cu
osteoporoză.
Aceste tehnici necesită un timp scurt, nu produc o iradiere semnificativă şi
sunt neinvazive, nenocive, repetabile, dar sunt costisitoare.
Examene biologice:
Markerii biochimici ai formării osoase sunt:
fosfataza alcalină (crescută în osteoporoza idiopatică)
osteocalcine
unele peptide ale procolagenului
Puncţia biopsie osoasă - este efectuată cu un trocarspecial din creasta iliacă,
are o utilitate limitată pentru diagnosticul pozitiv al osteoporozei.
Ea constituie un mijloc util pentru diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii
rarefiate.
DIAGNOSTICUL OSTEOPOROZEI
În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul
caracteristic era cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu
aşa numitul „ghebul bătrânei doamne”. Se făcea un control privind pierderea
masei osoase : se măsura deschiderea braţelor pe orizontală de la vârful degetelor
unei mâini până la vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă această lungime
măsurată reprezintă mai mult decât înălţimea acelei persoane este probabil ca
vertebrele să fi cedat deoarece oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se
tasează.
Întotdeauna masa osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în
considerare impreună. Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic
posibilitatea producerii unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori săzute
pot apărea şi în osteopenie şi osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în
dezvoltarea osteoporozei.
TESTELE
În ultima jumătate a secolului trecut s-au dezvoltat câteva tehnici pentru
măsurarea masei osoase şi a DMO (densitatea masei osoase). Toate se bazează pe
o tehnologie complexă iar precizia lor este de importanţă vitală deoarece cele mai
mici modoficări ale masei şi densităţii osului reflectă mari modificări în rezistenţa
acestuia.
1.Radiografiile: Radiografiile simple arată densitatea redusă prin
transparenţa mărită a oaselor.O radiografie la locul unei fracturi sau poate una
toracică întâmplătoare în cazul unei probleme la acest nivel pot constitui baza
unui prim diagnostic în cazul osteoporozei.
Din păcate, osteoporoza se poate detecta pe film abia atunci când s-a
pierdut 40 la sută din rezistenţa minerală a osului.
2.Radiogrametria.Radiogrametria compară lăţimea unui os cu lăţimea
părţii sale dire, a cortexului exterior, şi de aici cu lăţimea părţii interne trabeculare
sau poroase. Procesul de osteoporoză afectează mai întâi şi mai grav această parte
de os, dar conţinutul mineral al osului se găseşte în principal în cortex. O pierdere
substanţială la nivelul osului compact este pusă în evidenţă dacă lăţimea totală a
părţii corticale este mai mică decât cea a osului trabecular.
3.Morfimetria spinală calitativă.Metodă de evaluare a densităţii osului cu
raze X. Se utilizează de peste 50 de ani. Reprezintă un sistem de clasificare a
structurării eşafodajului osului la nivelul osului trabecular. Pe măsură ce se pierde
din ce în ce mai mult din masa osoasă, sunt eliminate trabeculele orizontale, ceea
ce rămâne fiind o structură cu dungi verticale.
4.Indicele Singh.Procedură ce se bazează pe aranjarea trabeculelor într-un
triunghi al osului de la capătul superior al osului coapsei.
5.Măsurarea absorbţiei energiei duale a razelor X (DEXA).Reprezintă
„tehnica standard de aur” pentru evaluarea densităţii osului.
Principiul constă în reducerea numărului şi intensităţii fotonilor emişi de
razele X atunci când trec prin os sau alte ţesuturi. Materialul solid atenuează
fotonii mai mult decât o structură rarefiată şi ceea ce se măsoară este gradul de
atenuare.
Aparatul DEXA este programat să facă diferenţa dintre os şi ţesutul moale
şi să măsoare soliditatea osului.
DEXA poate fi utilizată pentru orice os din corp şi este mai puţin
influenţată decât alte forme de radiografii de cantitatea de ţesut adipos din
vecinătate. Totuşi, osteoartritele din zona lombară a coloanei vertebrale si
calcifierea aortei pot perturba rezultatele. Pentru aceasta, pe lângă radiografia din
faţă se va face şi una din profil, care măreşte diferenţele dintre osul normal şi cel
osteoporotic.
Fracturile vertebrelor apar ca niste zone osoase mai dense deoarece osul
este comprimat şi parţial turtit.
6.Tomografia computerizată cantitativă.Reprezintă varianta avansată a
vechilor metode de scanare computerizată dar, ca şi acestea dă o imagine
reprezentând radiografiile efectuate pe secţiuni transversale înguste ale corpului.
Acestea pot fi redate intr-o imagine 3D, aflându-se care este densitatea
minerală osoasă a oricărui os.
7.Ecografia cantitativă.Tehnică cu ultrasunete fără a implica expunerea la
radiaţii. Ea constă în trimiterea de unde sonore prin zona care este investigată
măsurând viteza cu care acestea se transmit, cât de repede işi pierd din intensitate
şi de pe ce suprafeţe ricoşează sub formă de ecou.
Dezavantajul acestei metode este că în timp ce ea este performantă pentru
evaluarea masei osoase a şoldului folosind osul poros al călcâiului, mai ales la
femeile de peste 70 de ani, nu este la fel de utilă pentru examinarea coloanei
vertebrale.
ANALIZE DE LABORATOR
Analizele de laborator furnizează informaţii de bază despre starea generală
de sănătate şi despre unele boli. Îndeosebi două boli pot fi înşelătoare:
hipertiroidia (tireotoxicoza) şi mielomul. Fără analize ambele pot trece
neobservate şi să provoace osteoporoza.
O simplă analiză de sânge evidenţiază orice exces de tiroxină in sânge care
se poate datora tireotoxicozei. Mielomul poate fi depistat printr-o analiză de
sânge carearată anemie şi un examen de urină care arată o nejustificată pierdere
de proteine.
Testele biochimice în identificarea osteoporozei
Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:
Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid,
cu o pierdere a mineralelor din os, in principal a calciului.
Inactivă –în care ciclul osos este lent.resorbţia osului se reflectă în
urină (hipercalciurie).pentru masurarea calciului se va face un sumarde urină.
Aceasta metoda nu este prea eficientă, nivelul calciului schimându-se de la o zi la
alta, sau chiarde la o ora la alta.
Analiza sângelui pantru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de
urină. Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.
Diagnosticul pozitiv
Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul
osteoporozei comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).
Diagnosticul tardiv
Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un
interval de aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu
vârsta decal puţin 70 de ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un
traumatism minim sau chiar în lipsa unui traumatism, alături de care mai există şi
o scădere în înălţime, accentuarea cifozei dorsale, sau dureri osoase.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt
cele de col femural.
În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale,
costale sau de radius se întâlnesc mai frecvent.
Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza.
Examenele cu ajutorul cărora se apreciază densitatea osoasă confirmă , o
importantă scădere a masei osoase.
Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului,
fosfatazei alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a
calciului şi hidroxipolinei, sunt de regulă normale.
Principalele modificări în această direcţie sunt cele realizate de markerii
biochimici ai formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei alcaline,
osteocalcinei, etc, şi de markerii biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea
excreţiei urinare de calciu, hidroxiprolină, etc ).
Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu osteoporoză poate fi
indicată puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.
Diagnosticul pozitiv precoce
Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin
efectuarea densimetriei osoase cu diferite tehnici.
Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic precoce al osteoporozei
la persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui tratament profilactic, care să
împiedice apariţia fracturilor.
Diagnosticul diferenţial
Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:
Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică
Cu celelalte forme de osteoporoză
Cu celelalte osteopatii rarefiante
1. Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de
osteoporoza idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ usor, datorită
diferenţelor mari în vârsta pacienţilor.
2. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză
secundară trebuie facut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă
vârsta acestuia (sub 60 de ani) şi sexul (masculin) nu reprezintă un argument
suficient de puternic în favoarea afirmării unei osteoporoze comune.
În unele cazuri diagnosticul de osteoporoza secundara si tipul acesteia este
evident, cum este cazul atletelor amenoreice.
Osteoporoza cortizonică poete fi determinată de corticoterapie ( anamneză)
sau se poate datora Sindromului Cushing ce poate fi demonstrat prin valorile
crescute ale cortizonului în sânge şi prin simptomele şi semnele clinice
caracteristice acestui sindrom.
Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este rară, trebuie identificată, chiar la
bolnavii la care clinica nu este suficient de sugestivă pentru o hiperfuncţie
tiroidiană (mai ales la vârstnici).
3. Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:
O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu
metastaze osoase ale unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură
vertebrală.
În favoarea unei afecţiuni maligne, pledează:
Stare generală alterată cu ianpetenţă
Pierdere în greutate
Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală
Anemie
VSH accelerat
Hipercalcemie
Proteinurie
Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare
Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de
agar a proteinelor serice
Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielonului
(prezenţa în măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect
atipic)sau, mai rar, celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase.
Diagnosticul de mielom sau metastaze osoase trebuie luat în considerare
mai ales la bolnavii la care anamneza şi vârsta nu constituie argumente solide în
favoare diagnosticului de osteoporoză postmenopauză sau senilă.
Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:
Osteomalacia
Hiperparatiroidismul primar
Osteodistrofia renală
Osteomalacia.
Uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea.Prezintă următoarele
modificări paraclinice:
Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a
fosfatazei alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului
paratiroidian;
În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar
hidroxiprolina este crescută;
Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru
diagnostic pune în evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente,
nemineralizate;
Hiperparatiroidismul primar
În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau
normală, hormonul paratiroidian mult crescut.
În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal,
hidroxiprolina crescută.
Osteodistrofia renală
În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosforul crescut, fosfataza alcalină
crescută, hormonul paratiroidian moderatcrescut, creatinina şi ureea mult
crescute.
În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina
scăzută.
Tratamentul osteoporozei
În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general,
insistându-se asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică
postmenopauză şi senilă).
Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea
poticnirilor, luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor
(neuroleptice, miorelaxante, somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston
pentru sprijin, evitarea unei flexiuni mari a trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a
şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase prin:
a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în
cursul anilor creşterii;
b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;
c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în
vârstă;
d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada
postmenopauză.
Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate:
mărirea taliei medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere,
creşterea masei osoase maxime cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii
osoase cu vârsta, reducerea cu 50% (în medie), a accelerării post-menopauză a
acestei pierderi.
Cum 97% din subsţanta osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani,
tinerii au nevoie de suficient calciu. Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl
constituie fetele tinere a căror asigurare este deficitară în toată Europa şi al căror
calciu este scăzut, datorită printre altele şi regimurilor de slăbire pentru siluetă;
aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului, reduc aportul de calciu şi
pot duce la osteoporoză. O atenţie deosebită trebuie deci acordată acestei categori
în asigurarea cu suficient calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie
de 800-1200 mg/zi.
Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga
populaţie, dar cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate
subiecţilor la care sunt identificaţi anumiţi factori de risc. După Riggs şi Melton
principalii factorii de risc ai osteoporozei sunt: femeie caucaziană sau asiatică,
menopauză precoce sau amenoree prelungită, antecedente eredocolaterale
prezente, statură joasă şi greutate corporală mică, scădere a aportului de calciu
sau a absobţiei sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.
O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament
profilactic, este aceea de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite
zone, pentru a identifica subiecţii cu masă osoasă şi deci cu risc crescut de
fracturi, metoda este puţin fiabilă prentru screening, datorită costului său ridicat.
Christiansen a propus următoarele criterii pentru selecţionarea femeilor
după menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv tratamentul
hormonal de substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice şi
a calciului şi hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe
baza acestor criterii, femeile pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă
rapidă, medie sau mică.
În tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul
că la o anumită vârstă (deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă
maximă, vârsta la care masa osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce
această scădere.
Dacă unii factori de care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi,
cum sunt rasa, sexul, unii factori ereditari, există şi factori ce pot accentua
depunerea de os în timpul creşterii şi consolidarii, astfel încât să contribuie la
crearea unei mase osoase cât mai mari. Principalii factori sunt : exerciţiul fizic,
alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi factorii hormonali; de asemenea
pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D, calcitonina şi disfonaţii.
Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o
masă osoasă mai mare decât subiecţii sedentari; creşterea masei musculare
stimulează formarea osului. Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă
exerciţii fizice, să practice diferite sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul
persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie să ducă la amenoree, ceea
ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai mari se recomandă
gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de minute,
efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la
persoanele cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin.
Aportul adecvat de calciu în alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în
vederea depozitării acestuia în schelet în timpul creşterii şi consolidării.
În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de 1100 –
1200 mg calciu.
În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul alimentar
zilnic de calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg.
Barbaţii de peste 55 de ani şi femeile postmenopauză au nevoie de 1500
mg calciu /zi. Având în vedere că este relativ greu să se realizeze un aport
alimentar zilnic de 1500 mg de calciu şi ţinând seama de faptul că absobţia
intestinală a calciului este deficitară la vârstnici, la femeile postmenopauză este
justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.
Odata instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase.
Totuşi intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate
opri progresia bolii.
Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul
îndepartarii cauzei.
Metode fizice
corset / brâu ortopedic
exerciţii fizice cu consultarea unui fizioterapeut
In faza acută a tasării
analgezice
miorelaxante
căldură
masaj
repaus conform indicaţiilor medicului
Tratamentul cronic farmacologic (numai la indicaţiile medicului de
specialitate)
Calciu
1000 - 1500 mg / zi la femeile postmenopauza
1500 mg / zi la adolescenţi şi adulţii tineri pentru prevenţie
Estrogeni- pe cale orală sau transdermică
la femeile cu uter intact se asociază obligatoriu cu o progestina
la femeile cu histerectomie se administrează zilnic fără asocieri
Calcitonina pare să reducă pierderile numai la nivelul coloanei vertebrale /
are şi efect împotriva durerii deci se foloseşte predominant la cei cu dureri cronice
legate de fracturi sau deformări scheletice.
Se dministrează în doze de 100 U.I. în injecţii s.c.sau i.m. iniţial zilnic, ca
tratament de atac timp de 4-6 săptămâni, după care se poatetrece la tratamentul
cronic de întreţinere efectuat timp îndelungat cu dora de 50-100 U.I., zilnic sau la
două zile.
Bifosfonaţii: (etidronat,alenronat)
Etidronatul se administrează în doză de 400 mg/zi timp de două
săptămâni apoi pauză de două luni şi jumătate, interval în care se administrează
un supliment de calciu, după care se continuă ciclul.
Alendronatul a câştigat în ultimul timp teren în profilaxia osteoporozei.
Tratamentul recomandat este de 10 mg/zi timp de trei ani, alături de calciu. Este
util femeilor la postmenopauză cu osteopenie stabilă care nu pot sau nu acceptă
estrogenii.
Bifosfonaţii pe cale orală fiind puţin absorbiţi, trebuie luaţi mult înainte sau
după alimente şi medicamente.Mijloc terapeutic important pentru ca pot creşte
densitatea osoasă şi scad riscul producerii fracturilor
Vitamina D şi metaboliţii săi
Vitamina D, deficitară la vârsnici, contribuie la balanţa negativă a calciului,
prin scăderea absorbţiei intestinale a acestuia; pentru corectarea acestui deficit
vârstnicii trebuie încurajaţi să se expună razelor solare şi să li se suplimenteze
aportul zilnic de vitamina D, 800 UI / zi asociate cu calciu scad semnificativ
riscul apariţiei fracturilor de şold.
Terapii de viitor
antiestrogeni (tamoxifen, raloxifen)
florura de sodiu cu eliberare lentă
parathormonul in doză mică
Terapia de Substituţie Hormonală
Mai multe studii au arătat că THS reduce riscul tuturor fracturilor
osteoporotice cu 30 - 50 la sută, la o expunere de 3-10ani.
Din păcate, oprirea THS este urmată de revenirea pierderii osoase la nivelul
dinaintea începerii tratamentului. Întrucât imensa majoritate a fracturilor se
produce după vârsta de 70 de ani, se pare că tratamentul continuu după
menopauză este mai adecvat.
TSH (HRT) substituie carenţa estrogenică ce apare în postmenopauză şi
contribuie astfel la menţinerea metabolismului osos adecvat, şi previne pierderea
de ţesut osos în toate regiunile corpului şi scade riscul dezvoltării unei
osteoporoze cu fracturi consecutive.
Reduce pierderea osoasa, în cadrul unui complex de efecte protectoare.
SERM (Modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen) /Raloxifenul, nu
este un hormon, dar are efecte similare estrogenilor, la nivelul receptorilor osoşi
şi cardiovasculari.
Acţionează în schimb antagonist la nivelul sânului şi uterului, şi
astfelelimină efectele nedorite ale estrogenilor şi chiar reduce incidenţa cancerului
mamar.
Sunt indicaţi în tratamentul şi profilaxia osteoporozei postmenopauză.
Cresc densitatea minerală osoasă (DMO) şi reduc incidenţa fracturilor vertebrale.
Estrogenii inhibă resorbţia osoasă şi previn astfel pierderea de os sau cresc
chiar osul la femeile în postmenopauză.
Estrogenii şi doze mici de progesteron şi de androgeni micşorează ritmul
pierderii osoase la femeia în perioada de perimenopauză.
Contraindicaţiile tratamentului cu estrogeni sunt reprezentaţi de : cancerul
de sân, sângerării genitale anormale fără un diagnostic precis, tromboflebita
activă etc.
Tratamentul hormonal considerat de mulţi cel mai eficient, este însă grevat
şi de unele dezavantaje : repugnanţa unor femei pentru continuarea menstrelor
după menopauză, costul ridicat, durata sa lungă etc.
Bifosfonaţii
Aceştia inhibă puternic resorbţia osoasă la nivelul osteoclastelor, prin
urmare cresc DMO.
Etidronatul, prima generaţie a acestei grupe, subclasată de urmatoarele
generaţii cu eficacitate superioară.
Alendronatul, bifosfonat de generaţia a doua, reduce frecvenţa fracturilor
de şold şi a celor vertebrale. Este recomandat în tratamentul osteoporozei
postmenopauză şi a celei senile, a osteoporozei la bărbaţi şi a celei induse de
corticosteroizi.
Risedronatul, cea de-a treia generatie. Este indicat în prevenţia şi
tratamentul osteoporozei postmenopauză şi a osteoporozei corticoid induse.
Calcitonina
Este avută în vedere în ultimii ani ca alternativă a tratamentului cu
estrogeni.
Se administrează s.c sau i.m 50 -100 U.I de calcitonină de somon sau de
calcitononă umană, de trei ori pe săptămână sau sub formă de spray nazal.
Reduce incidenţa fracturilor in condiţiile unei administrări susţinute.
Popularitatea sa se datorează în special efectului său antialgic, datorită stimulării
betaendorfinelor şi mai puţin efectului de creştere a DMO.
Alfacalcidolul
Acţionează ca un reglator al metabolismului calcic şi fosfatic.
Este indicat în osteoporoza senilă, postmenopauză şi în cea indusă de
corticosteroizi. Scade resorbţia osoasă şi, printr-un efect asupra forţei de
contracţie musculară, reduce riscul de căderi.
Medicamente formatoare de os
rh PTH, injectabil, creşte turnoverul osos, stimulând preponderent
celulele formatoare de os. Este recomandat persoanelor cu risc crescut de fracturi.
Se administreaza zilnic, injectabil, subcutanat, pe o durata limitata de timp (18
luni).
Stronţium ranelate cel mai nou produs antiosteoporotic inregistrat în
România. Are efect de stimulare asupra formării de os şi de scădere a resorbţiei
osoase. Creşte semnificativ densitatea osoasă şi scade fracturile vertebrale şi non-
vertebrale.
Cu speranţa descoperirii unor tratamente care să poată reface masa osoasă
este foarte important de amintit că pentru a trata o afecţiune, ea trebuie să fie în
primul rand diagnosticată.
Tratamentul curativ
Tratamentul igienodietetic
Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite.
Recomandările privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii
fizice limitate a pacienţilor .
Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere
progresivă a lor şi cu o intensificare a ritmului.
Poate fi avut în vedere şi un program de kinetoterapie.
Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un
supliment de calciu.
Alimentaţia trebuiesă fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care
poate include o creştere a excreţiei de calciu.
Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.
Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evitacăderile trebuie evută în
vedere, începând cu îndreptarea factorilor de mediu.
Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în
mod favorabil procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă
şi stimulând creşterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului.
La acest tratament se adaugă frecvent şi un tratament simptomatic.
Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în două clase, în
funcţie de mecanismul lor de acţiune:
Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii,
calcitonina, bifosfonaţii;
Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi
androgenii anabolozanţi
În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai
sus, calciul, diureticele tiazidice, vitamina D.
Alte tratamente
Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D
= depresie; F = pauză-free; R = repetarea ciclului).
Hormonul paratiroidian, în doze mici, administrate intermitent are un
efect anabolizant de ţesut osos prin stimularea osteoblastelor şi poate creşte masa
osoasă.
ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla unităţile
multicelulare osoase.
Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)
Este diferenţiat în funcţie de forma etiologică a osteoporozei.
Mijloacele diminuării efectului lor negativ pa ţesutul osos sunt:
menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;
încurajarea exerciţiului fizic
adausul de calciu şi vitamina D
asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor
impun acest lucru
administrarea Etidronat
administrarea de calcitonină
administrarea de fluorură de sodiu
Fizioterapia
Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:
tratamentul rahialgiei cronice
ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare
Tratamentul durerii
Include diverse mijloace:
masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează circulaţia prin
hiperemizarea musculaturii şi activareaconcomitentă a circulaţiei limfatice şi
venoasede întoarcere;
electroterapia- acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în
suferinţele segmentale ale coloanei;
termoterapia- împachetări cu parafină sau nămol
hidroterapia- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectricecare au acţiune
analgezică şi de reglare a tonusului muscular
mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)
Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care
este cel mai important factor al tratamentului insuficienţei musculare în
osteoporoză.
Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase ( AINS,
miorelaxante, antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice.
În faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii
(inclusiv calcitonina 100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie),
purtarea unui corset elastic poate fi de asemenea utilă.
În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h,
repaus ½ ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în
funcţie de dureri şi activitatea fizică: plimbări, inot, exerciţii izometrice, exerciţii
de fortificare a musculaturii abdominale şi spinale.
Profilaxia osteoporozei
Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea
mijloacelor şi metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea exinderii sale.
Pentru realizarea acestui lucru este foarte important ca orice persoană să
aibă acces la informaţiile caracteristice bolii pentru a diminua riscurile declanşării
acesteia.
Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva acestei maladii o reprezinta
prevenţia.
De asemenea, foarte importantă este schimbarea radicală a stilului de viaţa:
un regim alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se recomandă calciu
tuturor femeilor peste 50 de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de sărituri cu
coarda sunt suficiente pentru întarirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi
renunţarea la fumat, creşterea nivelului de educaţie sanitară a populaţiei în
privinţa osteoporozei şi a factorilor săi de risc.
Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare îndeosebi asupra
părţii trabeculare a osului, alterându-i structura internă.
Alimentaţia
Aportul de calciu
Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei.
Osul pierdut nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu.
Pentru persoanele adulte se recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi,
iar pentru barbaţii trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauza 1500
mg/zi.
Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar exista
şi produse vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele integrale, seminţele,
legumele de culoare verde închis (brocoli).
Dacă dieta este saracă în calciu, se poate folosi un supliment.
Expunerea la soare este necesară pentru formarea vitaminei D la nivelul pielii.
Aceasta vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.
În intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi
mainilor de 3-4 ori/saptamana este suficienta pentru a obţine întregul necesar de
vitamina D.
În schimb, în perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este
prea slabă pentru a acoperi necesarul.
Având în vedere că vitamina D se gaseşte numai în alimente de origine
animală, în acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din
produse lactate (un pahar de lapte degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie
din suplimente vitaminice.
Suplimente nutritive
Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dieta
echilibrată, cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu,
vitamine şi proteine în funcţie de vârstă.
Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când necesarul zilnic nu
este asigurat prin alimenaţie.
O atenţie deosebita se acordă perioadei de postmenopauza, când necesarul
de 13oo mg este rar asigurat prin aportul alimentar.
În afară de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi
vitamina B6 deţin un rol semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în
menţinerea capitalului osos.
Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii:
•copii=800-900mg/zi;
•pubertate=1.000-1.200mg/zi;
•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;
•femei gravide şi care alapteaza copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;
•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;
•bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;
• bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi.
În ceea ce priveşte copiii, cercetarea unui eşantion de peste 4.000 de elevi arata
(in 2000) faptul că 70% dintre ei nu au asigurată cantitatea zilnică necesară de
calciu, 18% din categoria de vârsta 15-19 ani fumează, iar pentru 20% din aceeaşi
categorie de vârstă alcoolul reprezintă o obişnuinta - ştiut fiind faptul că fumatul
şi consumul de alcool sunt factori de risc în osteoporoza...
Exerciţiul Fizic
Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice.
Osul este un ţesut viu, cu metabolism activ, care se află în continuă
schimbare şi regenerare iar exerciţiul este vital pentru această activitate.
În urma unei activitati fizice specifice de o durata de 20-30 de minute,de 3
ori pe saptamâna ne putem bucura de urmatoarele beneficii:
mentinerea si chiar cresterea -între anumite limite a densitatii masei osoase
(desi densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata
în tinerete prin activitate fizica);
prevenirea dezvoltarii atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund),
reducerea durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a
activităţilor uzuale;
cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);
îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scazând riscul de a cădea şi de a
suferi fracturi;
de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat
şi statul în picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum
mai bun decat nimic.
Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului.
In afara relaxării pe care o induce, bunei circulaţii a sângelui în organism,
reprezintă şi baza dezvoltării unui sistem osos puternic.
De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi,
fiind în special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza
naturii serviciului.
La persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi
gimnastica, ajută la menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi
astfel se reduce riscul de fracturi.
O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt
activitaţi care menţin o masă osoasă normală, fiind recomandate în special
persoanelor vârstnice, cu patologii asociate.
Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul
tip care stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a
vechiului ţesut, de reînnoire şi remodelare a acestuia.
Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu poate compensa lipsa
exerciţiului de susţinere a greutăţii corporale.
Efectele benefice adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut,
menţinerea "stimei de sine", relaxare.
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE IN PREVENIREA SI TRATAREA
BOLNAVULUI CU OSTEOPOROZA
Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical,
conform Virginiei Henderson:
Scopul profesiei: - este de a ajuta pacientul sa-şi conserve sau sa-şi
restabilească independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el
însuşi.
Obiectivul: - activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau
grupul de persoane sprecare care se îndreaptă activitatea.
În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau
sănătos formează un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul
că manifestarea nevoilor este diferită de la un individ la altul.
Rolul profesiei: - desemnează rolul social.
Rolul asistentei este de suplinire a independenţei, în asafel incât persoana
să îşi poată satisface cerinţele mai uşor şi fără handicap.
Sursa de dificultate: - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune
persoana în incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o
lipsă, cum ar fi:lipsa de forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.
Intervenţia aplicată persoanei: - intervenţia va fi orientată asupra lipsei şi
constă în a spori independenţa persoanei.
Consecinţele: - reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor
sau câştigarea independenţei, atingerea scopului.
Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta
are ca scop informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării
declanşării bolii, sau în cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca
alături de bolnav prevenirea unei eventuale fracturi.
Ţinând cont de importanţa unei alimenţatii corespunzătoare în vederea
profilaxiei osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea
respectării unei diete, ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia.
Tot în atribuţiile nursei intră şi îndrumarea pacientului spre efectuarea unor
exerciţii zilnice pentru menţinerea unui schelet cât mai rezistent.
Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui
tratament corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea
continuării tratamentului din momentul în care bolnavul va părăsi spitalul.
Principalele îndatoriri ale nursei în perioada spitalizării bolnavului cu
osteoporoză constau în:
Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor
existente;
Pregătirea patului;
Dezinfecţia;
Igiena bolnavului;
Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;
Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;
Observarea şi supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls,
T.A. etc)
Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;
Să facă tot posobilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;
Să stabilească obiective de îngrijire
Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi
În acordarea îngrijirii, să ţină cont deresursele pacientului în vederea
recâştigării independenţtei, conform obiectivelor fixate;
Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra
regimului de viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc
Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice
Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi
menţinerii gradului de sănătate
Nutriţia.Necesarul de calciu recomandat variaza în funcţie de vârstă şi este
cuprins între 1000 – 1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei
gravide şi în perioada de lactaţie.Aportul zilnic al populaţiei, în general este mult
sub aceasta valoare. Cele mai importante surse alimentare de calciu sunt:legume,
fructe (varză, patrunjel, fasole, portocale, grapefruit)mac, nuci, alune, soia, linte,
ouaproduse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o cana de lapte conţine 250 mg
calciu)
Vitamina D.Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în
vitamina D asigura necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului.
Această vitamina creşte absorbţia calciului din intestin.
Repausul la pat.Din momentul producerii unei fracturi până la recuperarea
fizică a pacientului, repausul la pat este obligatoriu.
În momentul observării unor îmbinătăţiri a recuperării fizicea a pacientului,
vor fi indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului.
Pregătirea pentru examene paraclinice
În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi
pacientului o pregătire fizică şi totodată psihică.
Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii
pe care îi are în îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin
care va câştiga încrederea bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de
comunicare cu acesta.I se va explica bolnavului necesitatea efectuării examenului
şi tehnica folosotă, cerându-i-se să coopereze.
Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare
efectuării investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii
osoase şi poziţionareacorectă a bolnavului pentru aceasta, etc.
Supravegherea bolnavului.Supravegherea bolnavului constă in urmărirea
funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi a comportamentului şi a atitudinii sale
faţă de situaţia patologică în care se află.
În ceea ce priveşte comportamentul bolnavului se vor urmări:
Poziţia bolnavului în pat
Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)
Apetitul şi respectarea dietei
Somnul bolnavului
Prevenirea căderilor
Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai uşor.
Iată câteva măsuri de prevenire a acestei situaţii nedorite.
Reducrea riscului de cădere la domiciliu
Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să
se poată prinde la baie.
Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă. Păstrarea ordinii
în casă şi înlaturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de sfoară, aţă,
cabluri electrice, de telefon, etc.
Montarea telefoanelor în cât mai multe încaperi pentru ca ajutorul sa fie cât
mai uşor de solicitat în cazul unui accident.
Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă
siguranţă maximă.
Să poarte încalţăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase,
dar feriţi-vă de tălpile din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va
pot dezechilibra. Aveţi grijă ca hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de
scurte ca să nu vă facă să vă împiedicaţi când urcaţi scările.
Păstrarea echilibrului
În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată
folosirea unui baston. Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.
Controlul auzului şi vedereii
Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea
cât mai bună a întreagii case.
În caz de cădere
Mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului lovit.
În cazul unei suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite
nimanui această acţiune până la sosirea ajutorului medical.
PLAN DE INGRIJIRE
Cazul I
NUME: MARIN
PRENUME: RODICA
SEXUL: F
VÂRSTA: 72 ani
DATA NAŞTERII: anul 1932, luna martie, ziua 23
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Litovoi Voievod
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2004, luna 07, ziua 18
DATA EXTERNĂRII: anul 2004, luna 07, ziua 28
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: FRACTURĂ PERTROHANTERIANĂ
DREAPTĂ
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ
Motivele internării:
- durere de şold
- impotenţă funcţională totală
- poziţie vicioasă ( coapsa scurtată si rotită în exterior )
Anamneza:
Antecedente heredocolaterale: - neagă
Antecedente patologice:
- pe aceeaşi parte a suferit o hemipareză (2003)
- apendicectomie in copilărie
Antecedente fiziologice:
- prima menstră la vârsta de 12 ani
- menopauză de 25 de ani
- trei sarcini duse la capăt
- două sarcini întrerupte
Obiceiuri:
- fumătoare, de 45 de ani, un pachet pe zi
- alcool-neagă
Condiţii de viaţă şi muncă:
- bune
Istoricul bolii:
Pacienta în vârstă de 72 de ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând
dureri puternice la nivelul bazinului cu incapacitatea exercitării funcţiilor
locomotorii, în urma unei căzături petrecute cu o zi în urmă.
Pacienta descrie dureri spontane uşoare apărute la efort, sub formă de
junghiuri, care cedează la repaus. Durerile au apărut în urmă cu 15 ani, dar au fost
ignorate şi puse pe seama oboselii.
Examenul clinic:
Stare generală: alterată
Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii normale
Aparat digestiv:
- nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale
EXAMENE PARACLINICE:
- Radiografie bazin faţă + profil
- Radiografie coloană lombară faţă + profil
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă
În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:
- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- rarefierea radiologică a traveelor pe şoldul sănătos
- fractură de şold
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în
urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.
Investigaţii de laborator:
Hemiglobina= 14mg%
Hematocrit=42%
Trombocite=278.000/mm3
Leucocite=6200/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=80 mg/dl
Colesterol=180 mg%
TGO=25 U.γ/ml/h
TGP=20 U. γ/ml/h
Ca=6.8 mg%
Mg=1.8 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%
Fibrinogen=0.3%
Timp Quick=4 minute
EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
Pacienta suferă o intervenţie chirurgicală la două zile de la internare în
vederea îndreptării poziţiei vicioase a bazinului şi reabilitării osului fracturat.
Tratamentul chirurgical constă in aplicarea a trei tije Ender.
În timpul actului chirurgical se întăreşte diagnosticul de osteoporoză prin
observarea consistenţei scăzute a osului.
După două săptămâni de la operaţie, se efectuează testul DEXA la coloană
şi la şodul sănătos, confirmă prezenţa osteoporozei.
Scor T = -2.8 la şold
= - 2.9 la coloana lombară
Medicaţie
Fosamax –tablete, 70 mg/saptămână
Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea
unui nou test DEXA, valorile rămânând aceleaşi.
Evoluţia din punct de vedere chirurgical este favorabilă.
CAZUL II
NUME: CONSTANTIN
PRENUME: MIHAELA
SEXUL: F
VÂRSTA: 62 ani
DATA NAŞTERII: anul 1942, luna august, ziua 22
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 1, strada Occidentului
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 13, marţi
DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 01, ziua 16, vineri
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: OSTEOPOROZĂ
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ
Motivele internării
- dureri lombare
- limitare în mişcare a coloanei lombare
ANAMNEZĂ
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- mama a suferit de osteoporoză
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 13 ani
- menopauza instalată la 42 ani
- o sarcină dusă la termen
- trei sarcini întrerupte
ANTECEDENTE PATOLOGICE:
- apendicectomie la vârsta de 11 ani
- colecistectomie la vârsta de 48 de ani
OBICEIURI:
- nefumătoare
- alcool- neagă
- droguri- neagă
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:
- bune
ISTORICUL BOLII
Pacienta în vârstă de 62 ani se prezintă la camera de gardă acuzând dureri
persistente în zona coloanei lombare accentuate în urmă cu o lună, care cedează la
repaus.
Nu prezintă modificări neurologice ale membrelor inferioare.
Examenul clinic
Stare generală: bună
Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii uşor abolite
- cutia toracică uşor coborâtă spre aripile oaselor coapsei şi marginea
pelvisului, respiraţie anevoioasă
Aparat digestiv:
- abdomen uşor destins de volum anterior, nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=120/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale
EXAMENE PARACLINICE
- Radiografie coloană toraco-lombară faţă + profil
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă
În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:
- tasarea corpurilor vertebrale, aspect biconcav
- trame osoase ( osteogeneză imperfectă)
- scăderea grosimii corticale
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în
urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.
Investigaţii de laborator
Hemiglobina= 12mg%
Hematocrit=41%
Trombocite=290.000/mm3
Leucocite=6900/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=90 mg/dl
Colesterol=200 mg%
TGO=30 U.γ/ml/h
TGP=25 U. γ/ml/h
Ca=7 mg%
Mg=2 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.8mg/%
EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
În timpul internării se efectuează mai multe investigaţii paraclinice:
- DEXA: Scor T = -2.7 şi -3.2 între vertebrele L1,L4
- Orteză toraco-lombo-sacrată (Corset Hessing)
Medicaţie:
Actonel – 35 mg o dată pe saptămână
Ca = 1000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
Tratament BFT
Antialgice
La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea
unui nou test DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6
CAZUL III
NUME: MIRCEA
PRENUME: THEODORA
SEXUL: F
VÂRSTA: 71 ani
DATA NAŞTERII: anul 1934, luna iunie, ziua 03
DOMICILIUL: Bucureşti, sector 2, strada Nada Florilor
OCUPAŢIA: pensionară
DATA INTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 5
DATA EXTERNĂRII: anul 2005, luna 07, ziua 12
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: TRAUMATISM PUMN DREPT
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE: OSTEOPOROZĂ
Motivele internării
- dureri intense
- impotenţă funcţională
ANAMNEZĂ
ANTECEDENTE HEREDOCOLATERALE:
- neagă
ANTECEDENTE FIZIOLOGICE:
- prima menstră la 11 ani
- menopauza instalată la 40 ani
- nici o sarcină dusă la termen
- două sarcini întrerupte
ANTECEDENTE PATOLOGICE
- apendicectomie la vârsta de 11 ani
- colecistectomie la vârsta de 48 de ani
OBICEIURI:
- fumătoare de 46 de ani , 10 ţigări pe zi
- alcool- neagă
- droguri- neagă
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:
- bune
ISTORICUL BOLII
Pacienta în vârstă de 71 ani se prezintă de urgenţă la spital acuzând dureri
intense la nivelul mâinii drepte, în urma unui traumatism suferit cu o oră inainte.
Examenul clinic
Stare generală: bună
Tegumente şi mucoase: normal colorate
Facies: anxios
Stare de nutriţie: bună
Aparat respirator:
- murmur vezicular prezent
- vibraţii vocale transmise normal
- ampliaţii respiratorii normale;
Aparat digestiv:
- abdomen nedureros la palpare
- abdomen mobil cu respiraţia
Aparat cardiovascular:
- T.A.=110/70
- Zgomote bătute regulat
- Cord: în limite normale
EXAMENE PARACLINIC
- Radiografie pumn drept
- Radiografie pulmonară
- Electrocardiogramă
În urma examenelor radiologice s-au evidenţiat următoarele:
- Deplasare epifizei distale inferioare a radiusului drept
( Panteau-Colles).
- Scăderea grosimii corticale a radiusului
- Trame osoase
- Evidenţierea de linii de fractură
Diagnosticul de certitudine al prezenţei osteoporozei a fost confirmat în
urma rezultatelor de mai sus, specifice acestei boli.
Investigaţii de laborator
Hemiglobina= 13mg%
Hematocrit=43%
Trombocite=310.000/mm3
Leucocite=7100/mm3
VSH=8mm/h
Glicemie=110 mg/dl
Colesterol=195 mg%
TGO=15 U.γ/ml/h
TGP=10 U. γ/ml/h
Ca=8 mg%
Mg=3 mg%
Uree=24mg%
Bilirubină totală=0.7mg/%
EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT
- Reducere ortopedică
- Imobilizare în aparat ghipsat timp de şase săptămâni
- După scoaterea ghipsului se vor efectua exerciţii de recuperare
- DEXA de coloană lombară- scor T= -3.1 între vertebrele L1 şi L4
Medicaţie
Fosamax - 70 U.I. o dată pe săptămână
Ca = 2000 mg/zi
Vitamina D= 400 U.I./zi
Antialgice
Antiinflamatoare
La un an de la externare pacienta se prezintă la spital pentru efectuarea
unui nou test DEXA, valorile scorului T mediu fiind de – 2.6.
Pumnul este consolidat şi recuperat funcţional.
Procesul nursing în cazurile studiate
Pregătirea preoperatorie
În cazul intervenţiilor chirurgicale este recomandat să i se ofere pacientului
condiţii optime pentru a diminua stress-ul suferit şi a se adapta uşor schimbărilor
de mediu.
Datorită fracturii şi a imobolităţii cauzate de aceste, bolnavul va fi în
repaus la pat. Dar starea patologică şi durerea nu sunt singurele motive ale
menţinerii pacientului la pat, ci este şi o măsură profilactică până în momentul
reparării chirurgicale a osului lezat.
Prioritare în spital vor fi şi înlăturarea durerii şi pregătirea psihică a
pacientului învăţându-l să se obişnuiască şi să accepte starea sa actuală şi
intervenţiile curative necesatre.
Aceasă pregătire psihică va consta în oferirea informaţiilor necesare
înţelegerii bolii şi a motivelor cauzatoare de fractură, apoi prezentarea cu ajutorul
unui limbaj accesibil pacientului vor fi prezentate măsurile care urmează a fi luate
în vederea refacerii cât mai complete a acestuia.
Asistenta medicală va pregăti pacientul în vederea efectării investigaţiilor
necesare stabilirii unui diagnostic sau pregătitoare intervenţiei chirurgicale.
Se va recolta sânge pentru analizele de laboratorşi se va explora şi pregăti
zona pe care se va executa intervenţia chirurgicală.
Pacientul va prezenta o igienă corespunzătoare cu o pregătire preoperatoare
corectă.
Este imperativ ca bolnavul să nu mănânce înainte de operaţie, iar în cazul
unei operaţii de urgenţă se va efectua o clismă evacuatoare înaintea intrării în sala
de operaţii.
Se urmăresc funcţiile vitale ( T.A., pulsul, respiraţia).
Se urmăreşte echilibrul hidroelectrolitic.
Pacientul va fi vizat şi examinat de anestezist.
Pregătiri postoperatorii
După intervenţia chirurgicală, pacientul va fi transferat în secţia de terapie
intensivă unde îi vor fi monitorizate funcţiile vitale dacă este cazul sau direct în
salon.
În lipsa acestuia din salon, asistenta medicală va avea grijă ca patul şi
salonul să fie pregătite în vederea revenirii pacientului de la sala de operaţii.
Salonul trebuie să fie aerisit, cu o lumină difuză în primele ore după
operaţie şi o temperatură adecvată, lenjeria curată, muşama, traversă şi colac de
cauciuc dacă este nevoie.
Se vor urmării poziţia bolnavului în pat, şi calmarea durerii postoperatorii.
După trezirea completă se vor face uşoare mobilizări în funcţie de
posobilităţile pacientului pentru a fi prevenite potenţialele complicaţii cum ar fi
escarele.
Asistenta medicală va administra tratamentul necesar la indicaţia
medicului, alături de o dietă recuperatoare şi impusă osteoporozei, supraveghând
în acelaşi timp echilibrul hidroelectrolitic.
Ţinând cont de vârsta înaintată a pacienţilor caresuferă în general de
osteoporozaă aceştia pot fi demoralizaţi foarte uşor, putând ajunge chiar la
depresie.
Ştiind acestea, asistenta medicală va avea grijă să prevină acest lucru
menţinând moralul ridicat al pacientului prin conversaţii plăcute şi încurajatoare
referitoare la starea lor.
Îngrijirea plăgii operatorii
Păstrarea igienei este foarte importantă în evoluţia fară probleme a plăgii
operatorii.
Pentru menţinerea igienei la nivelul plăgii pansamentul va fi schimbat la
două zile dacă evoluţia plăgii este normală, fara supuraţii şi nedureroasă.
În caz contrar, pansamentul se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz, în
funcţie de abundenţa secreţiei pentru a evita iritarea pielii sau infecţia plăgii.
Dacă evoluţia operaţiei şi a plăgii sunt favorabile, firele vor fi scoade în a
8-a zi de la intervenţia chirurgicală.
Asistenta va monitoriza funcţiile vitale ale pacientului, mai ales
temperatura deoarece apariţia unui croşeu febril (38-39 Grade Celsius) alături de
usturime, tensiune, sau durere la nivalul plăgii poate indica infecţie la nivelul
plăgii.
În caz de infecţie, se recomandă redeschiderea plăgii, curăţarea ei şi
spălarea cu betadină şi apă oxigenată.
Plăgile supurate vor fi monitorizate zilnic până în momentul vindecării
acestora.
O plagă vindecată nu trebuie sa prezinte eritem, durere la palpare sau
usturime.
Familia va trebui pusă la curent cu disciplina la careva trebui să se supună
bolnavul.
Concluzii
Osteoporoza este o boală nevindecabilă, de aceea rolul asistentei medicale
este foarte important pentru ca bolnavul să poată fi ţinut sub observaţie periodică.
Asistenta medicală prin discuţii cu bolnavul arată rolul deosebit al
respectării regimului de viaţă echilibrat, cu o dietă corespuntătoare şi un control
periodic al evoluţiei osteoporozei.
Nursa reprezintă legătura dintre pacient şi medic, observând toate
modificările apărute. Ea va îndeplini toate prescrierile medicului, iar bolnavul
urmează instrucţiunile date de aceasta.
Osteoporoza este o boală cu incidenţă crescută, dar cu care bolnavul poate
trăi mulţi ani, iar pentru prevenirea complicaţiilor este necesară o muncă de
lămurire cu pacientul având în vedere ce reprezintă boala sa si prin ce metode ar
putea fi ţinută în frâu.
Planul de îngrijire
Planul de îngrijire se va efectua în funcţie de nevoile permanente sau
schimbătoare ale pacientului.
Planul de îngrijire poate fi influenţat de vârsta pacientului, condiţia în care
se află, capacitatea sa fizică şi intelectuală etc.
Planul de îngrijire se va face după nevoile pacientului, având ca etalon
Modelul conceptual al Virginiei Henderson.
Precizarea conceptelor cheie ale acestui model:
Individul bolnav sau săsătos este văzut ca un tot complex prezentând 14
nevoi fundamentale caretrebuiescsatisfăcute.
Rolul asistentei intră în aplicare în momentul în care, din diferite motive
patologice, pacientul nu mai poate satisface singur aceste nevoi.
Scopul asistentei medicale este de suplinire a ceea ce pacientul nu poate
face singur, referitor la nevoile care trbuiesc satisfăcute.
Scopul îngrijirilor este de a păstra sau de a restabili independenţa
individului în satisfacerea acestor nevoi.
Pentru a aplica modelul conceptual al Virginiei Henderson, asistenta
medicală trebuie să ştie că o nevoie fundamentală este o necesitate vitală a fiinţei
umane pentru a-şi asigura starea de bine în apăsarea fizică şi mentală.
Cele 14 nevoi fundamentale redate de Virginia Henderson sunt:
Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată;
Nevoia de a se alimenta şi hidrata;
Nevoia de a elimina;
Nevoia de a se mişca, de a-şi păstra o bună postură;
Nevoia de a dormi, a se odihni;
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale;
Nevoia de a fi curat, a-şi proteja tegumentele;
Nevoia de a evita pericolele;
Nevoia de a comunica;
Nevoia de a acţiona după credinţele sale referitoare la religie;
Nevoia de a se realiza;
Nevoia de a se recrea;
Nevoia de a învăţa despre sănătatea sa.
NEVOIA
FUNDAMENTALĂ
PROBLE
MA
SURSA DE
DIFICULTATE
OBIECTI
VE
INTERVENTII EVALUAAUTONOME DELEGAT
E
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a se mişca, de a-şi
păstra o bună postură
Nevoia de a se îmbrăca şi
dezbrăca
Nevoia de a învăţa despre
sănătatea sa
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se alimenta şi
hidrata
Nevoia de a dormi, a se odihni
NEVOIA
FUNDAMENTALĂ
PROBLE
MA
SURSA DE
DIFICULTATE
OBIECTI
VE
INTERVENTII EVALUA
REAUTONO
ME
DELEGA
TE
Nevoia de a respira şi a avea o
circulaţie adecvată
Nevoia de a-şi menţine
temperatura corpului în limite
normale
Nevoia de a fi curat, a-şi
proteja tegumentele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a se recrea
Nevoia de a se realiza
Nevoia de a acţiona după
credinţele sale referitoare la
religie