organizarea sistemului financiar

10
1. Organizarea sistemului financiar-bancar Organizarea sistemului financiar-bancar se bazează pe structura instituţională a spaţiului financiar şi monetar, centrată pe cele cinci componente: Banca Centrală, băncile, alte instituţii de credit, Trezoreria şi piaţa financiară, evidenţiind rolul organizatoric şi reglementativ al Băncii Centrale, precum şi dispunerea concentric- diferenţiată a tuturor instituţiilor financiare, angajate în realizarea circuitelor monetare şi financiare dintr-o economie. Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaţa: - construcţia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituţiilor de reglementare şi de coordonare, în particular, Banca Centrala, de entităţile bancare operative; - asigurarea autonomiei entităţilor bancare într-un cadru reglementat la nivel naţional şi internaţional; - constituirea unui cadru organizatoric unitar; - promovarea diferenţierii şi specializării instituţiilor bancare; - realizarea unei configuraţii funcţionale, în cadrul acesteia având un rol primordial organismele de credit. Organismele de credit, cuprinzând ansamblul intermediarilor financiari a căror activitate se circumscribe realizării “operaţiunilor de bancă”, pot fi grupate în 5 categorii: - băncile comerciale, care au vocaţie universală; - băncile mutuale şi cooperatiste, care au anumite restricţii în distribuirea creditelor; - case de economisire şi organismele locale de credit; - societaţile bancare care-şi procură resursele prin împrumuturi pe piaţa monetară; - instituţii financiare specializate, care pot emite bonuri de trezorerie pe termen scurt. Sistemul financiar cuprinde, în plus, instituţii financiare diverse, care nu efectuează operaţiuni de credit, organisme şi instituţii de plasament pe pieţele de capital şi, în fine, Trezoreria.

Upload: narcisbalmus

Post on 16-Dec-2015

217 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

fb

TRANSCRIPT

1. Organizarea sistemului financiar-bancarOrganizarea sistemului financiar-bancar se bazeaz pe structura instituional a spaiului financiar i monetar, centrat pe cele cinci componente: Banca Central, bncile, alte instituii de credit, Trezoreria i piaa financiar, evideniind rolul organizatoric i reglementativ al Bncii Centrale, precum i dispunerea concentric-difereniat a tuturor instituiilor financiare, angajate n realizarea circuitelor monetare i financiare dintr-o economie.Organizarea sistemului bancar, ca parte component a sistemului financiar, se realizeaz pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaa: construcia dual a sistemului bancar, n sensul delimitrii instituiilor de reglementare i de coordonare, n particular, Banca Centrala, de entitile bancare operative; asigurarea autonomiei entitilor bancare ntr-un cadru reglementat la nivel naional i internaional; constituirea unui cadru organizatoric unitar; promovarea diferenierii i specializrii instituiilor bancare; realizarea unei configuraii funcionale, n cadrul acesteia avnd un rol primordial organismele de credit.Organismele de credit, cuprinznd ansamblul intermediarilor financiari a cror activitate se circumscribe realizrii operaiunilor de banc, pot fi grupate n 5 categorii: bncile comerciale, care au vocaie universal; bncile mutuale i cooperatiste, care au anumite restricii n distribuirea creditelor; case de economisire i organismele locale de credit; societaile bancare care-i procur resursele prin mprumuturi pe piaa monetar; instituii financiare specializate, care pot emite bonuri de trezorerie pe termen scurt.

Sistemul financiar cuprinde, n plus, instituii financiare diverse, care nu efectueaz operaiuni de credit, organisme i instituii de plasament pe pieele de capital i, n fine, Trezoreria.n principiu, toate aceste organisme de credit sunt afiliate la o organizaie (asociaie) profesional, reprezentativ, prin intermediul creia se execut supravegherea i controlul din partea autoritaii publice.De asemenea, sunt constituite diverse organisme, cu rol de reprezentare sau consultative, care asigur n ansamblul lor coordonarea sistemului de credit, fundamentarea profesional a politicii monetare, implicarea sistemului bancar n circuitele financiare internaionale.Relaiile de autoritate i funcionale din cadrul sistemului financiar-bancar sunt prezentate ntr-o abordare clasic, n schema nr. 1.Organizarea sistemului financiar-bancar este supus unui continuu proces de adaptare i transformare, de specialitate i difereiere, de reglementare sau de dereglementare, aceast evoluie confirmndu-se att nevoilor interne ale economiei, ct i cerinelor sistemului financiar internaional.Organizarea financiar nu este o component pasiv a sistemului i structurilor economice, ea manifestndu-i activismul n sensul nevoii de transformare pe direciile necesare de evoluie, dinamiznd procesele economice i restructurrile care se impun.

2. Banca concept i funciile bncii n economieO banc poate fi definit ca o instituie care mobilizeaz mijloace bneti disponibile, finaneaz i crediteaz persoanele fizice i juridice, organizeaz i efectueaz decontrile i plile n cadrul economiei naionale i n relaiile cu celelalte state, n scopul obinerii de profit.Din definiie rezult caracterul complex al rolului pe care banca l are n economie, att din punct de vedere al serviciilor pe care le efectueaz, ct i din punct de vedere al relaiilor n spaiul geografic.n principal, o banc ndeplinete urmoarele funcii:1. Funcia de depozit const n: efectuarea de operaiuni de depozit la vedere i la termen, n cont, cu numerar i cu titluri, constnd n atragerea resurselor bneti de la persoane fizice i juridice, n vederea pstrrii i fructificrii lor; efectuarea de operaiuni de depozitare i trezorerie pentru obiecte de valoare aflate n proprietatea persoanelor fizice i juridice.2. Funcia de investiii const n: acordarea de credite n lei i n valut persoanelor fizice i juridice din ar i strintate; particip n calitate de acionar la nfiinarea unor instituii bancare sau nebancare n ar i strintate; achiziioneaz active financiare n nume propriu.

3. Funcia comercial const n: realizarea de ncasri i pli, n valut i n lei, generate de activiti de export, import, prestri de servicii i turism intern i internaional, operaiuni cu caracter financiar, necomercial i alte operaiuni legate de ncasri i plai ntre persoane fizice i juridice din ar i strintate; cumpr i vinde, n ar i n strintate, valut, efecte de comer exprimate n lei i valut; efectueaz operaii de scontare i rescontare a efectelor de comer; efectueaz operaii de schimb valutar i operaii de arbitraj pe pieele monetare internaionale pe cont propriu sau n numele clienilor; particip la tranzacii externe financiare de pli i de credit, ncheie cu bnci i instituii financiare strine angajamente i convenii de pli; cumpr i vinde, n ar i strintate, aur i metale preioase, monede; emite efecte de comer, bilete la ordin, cambia sau trate, cecuri n favoarea unor beneficiari din ar i strintate; efectueaz operaiuni de vnzare-cumprare i alte operaiuni cu titluri emise de stat; presteaz servicii bancare, expertiz tehnic, economic i financiar a diferitelor proiecte, acord consultan i asisten n probleme de gestiune financiar i evaluare; organizeaz lansarea de obligaiuni, asigur mobilizarea mprumuturilor prin emisiunea de obligaiuni, garanteaz emisiunea i plaseaz obligaiunile pe piaa secundar.

2.1 Organizarea bnciiOrganizarea bncii, ca firm comercial realiznd activiti specifice, se concretizeaz n constituirea acesteia ca unitate de decizie, printr-o abordare sistemic a elementelor componente, definite prin variabilele funcionale i relaionale n cadrul unei structuri apte s asigure activitatea convergent, sinergic a elementelor componente.n acest sens, componentele organizatorice ale bncii vor avea un comportament interdependent n cadrul bncii, ca ntreg, n perspectiva realizrii obiectivelor i ndeplinirii funciilor bncii.Din punct de vedere organizatoric, banca poate fi tratat ntr-o tripla perspectiv:a) perspectiva iererhic, subcoordonativ, prin care banca este structurat pe nivele iererhice, organizarea viznd att conducerea bncii, ct i activitile operaionale, executive, care asigur realizarea produselor i seviciilor bncii;b) perspectiva funcional, prin care banca este organizat conform funciunilor bncii, atributele conducerii fiind ataate difereniat fiecrei funciuni (productiv, financiar, comercial, etc.);c) perspectiva configuraional, prin care banca este organizat pe centre operaionale (centrala, sucursala, filiala, agenia, oficiu), n cadrul fiecrui centru realizndu-se selectiv funciunile bncii i atributele conducerii, organizarea n aceast perspectiv genernd reeaua bancar.Cele trei perspective organizatorice considerate n interdependena lor constituie arhitectura bncii, evideniat prin organigrama acesteia, n cadrul crei sunt relevate nivelele organizatorice, centrele operaionale, compartimentele funcionale, relaiile dintre acestea (de autoritate, de coordonare, de colaborare, de informare, etc.), precum i paramentrii definitorii ai fiecrui element organizatoric (atribuii, competene, responsabilitai).n funcie de perspectiva organizatoric considerat, organigrama bncii poate evidenia prioritar o anumit categorie de relaii:A. Relaiile ierarhice, de subordonare, organizarea centrndu-se pe activitatea de conducere caracterizat prin decizie, coordonare i control.Conducerea, administrarea i controlul bncii sunt realizate printr-o ierarhie subordonativ a organismelor de conducere, crora le sunt ataai parametri specifici de conducere (atribuii, competene, responsabiliti), caracteristic fiind autoritatea de decizie.Elementele organizatorice ale organigramei ierarhice sunt urmtoarele: Adunarea general a acionarilor; Consiliul de Administraie; Comitetul de direcie sau de conducere; Preedintele i vicepreedintele.La nivelul conducerii bncii sunt constituite organisme specializate care asigur realizarea integrrii i armonizrii unor activiti, orientate pe obiective specificare (Comitetul de risc, Comitetul de credit, Comisia de cenzori, Controlul intern, etc.).Conducerea curent a bncii este exercitat de preedinte, vicepreedinte, dar i de efii diviziilor, departamentelor i direciilor funcionale.Daca preedintele rspunde de desfurarea, n condiii optime i profitabile, a ntregii activiti a bncii, vicepreedintele ndeplinete atribuii nsoite de competene i responsabiliti corespunztoare, referitoare la coordonarea unor departamente funcionale sau centre (uniti) operaionale sucursale, filiale, agenii.B. Relaiile funcionale, organizarea centrndu-se pe activiti specifice bncii, generatoare de produse i servicii, i n acest sens constituindu-se compartimente (birouri, servicii, direcii divizii, departamente) care realizeaz operaiuni bancare caracterizate prin omogenitate, interdependen i finalitate.n funcie de dimensiunile bncii i specialitatea acesteia, activitile i operaiunile pot fi realizate fie n cadrul unor direcii sau divizii, fie, n cazul bncilor mari, detaliate pe departamente, servicii sau birouri.Organigrama funcional este flexibil i difer de la banc la banc, chiar pentru aceeai banc ea putndu-se modifica n funcie de strategia bncii, de natura i volumul activitilor desfurate.Principalele compartimente funcionale din cadrul bncii sunt: de coordonare, de trezorerie, de casierie, de control, de operaiuni comerciale, de creditare, de contabilitate, de informatic, de relaii externe, de organizare, de resurse umane, de dezvoltare, juridic.Compartimentele funcionale la nivelul centralei bncii au atribuii n domenii precum: elaborarea i avizarea normelor metodologice; ndrumarea i controlul centrelor (unitilor) operaionale; realizarea de studii, analize, evaluri, etc.C. Relaiile configuraionale, organizarea concretizndu-se n reeaua teritorial a bncii, evideniind o structur n reea a bncii, n cadrul creia subordonarea este nsoit de autonomie, autoritate de responsabilitate.Structura reelei de uniti a bncii n profil teritorial (naional i transnaional) este: centrala sucursala filiala (subordonat fie sucursalei, fie centralei) agenia (subordonat fie filialei, fie sucursalei)Centrele operaionale (sucursala, filiala, agenia) sunt uniti cu sarcini operative, cu competene i responsabiliti relative limitate, neavnd personalitate juridic.Acestea au relaii directe cu clienii din raza de activitate (att persoane juridice, ct i persoane fizice).Configuraia n reea a organizrii bncii evideniaz att autonomia centrelor operaionale, ct i convergena activitilor acestora n cadrul bncii ca ntreg.n acest sens, comparativ cu organigrama ierarhic, unde decizia este acordat prin delegare, cu organigrama funcional, unde deriv din specificul activitilor (competena profesional), n cadrul organigramei configuraionale competenele decizionale sunt distributive, viznd fie un anumit volum de activitate, fie o anumit dimensiune a responsabilitii.n perspectiva configuraional, Centrala are aproape exclusiv atribuii de coordonare; treptat, prin deplasarea spre agenii i oficiu, ca centre oparionale exclusiv de execuie, atribuiile de coordonare se diminueaz.Perspectiva configuraional evideniaz rolul major al sucursalei, att n calitatea sa de coordonator al activitilor celorlalte uniti operaionale, ct i n cea de operator, n sfera creditrii, decontrii, etc., sucursala dispunnd, de regula, de o larg autonomie operativ i de gestiune, n cadrul acesteia activitatea bancar desfurndu-se ntr-o structur funcional adecvat dimensiunii teritoriale.Dac filialele sunt uniti teritoriale operative ale bncii cu o relativ autonomie de gestiune, ageniile i oficiile sunt puncte de lucru ale sucursalelor sau filialelor, direct sobordonate acestora, constituindu-se n scopul apropierii de clieni.Una dintre activitile eseniale ale bncii, care reclam o organizare adecvat i eficient, este activitatea de creditare (de fapt, o funcie distinct a bncii).Conform strategiei i principiilor manageriale, banca stabilete competenele ierarhice, funcionale i configuraionale n domeniul apropierii, avizrii i acordrii creditelor.n funcie de dimensiunile bncii, de reeaua acesteia, ofierii de credite realizeaz difereniat setul de operaiuni implicate n acordarea creditului.Totodat, n perspectiva configuraional, sunt constituite compartimente sau organisme distincte implicate n diferitele etape ale procesului de creditare, precum: serviciul de credite, comitetul de credit, departamentul de credit, comitet de risc.Sarcinile i competenele acestor elemente organizatorice vizeaz activiti de analiz, revizuire, rescadenare, ndrumare, urmrire i control, informare, etc.n cadrul organigramei, cele trei perspective organizaionale sunt reprezentate prin trei blocuri:A - Relaiile ierarhiceB - Relaiile funcionaleC - Relaiile configuraionalePredominana unui anumit tip de relaii n fiecare bloc al organigramei nu nseamn eliminarea celorlalte, ansamblul de relaii din fiecare bloc cptnd caracteristicile celor predominante.Blocul C, al relaiilor configuraionale, evideniaz structura n reea a centrelor operaionale n profil teritorial, n cadrul fiecrui centru existnd relaii ierarhice, de conducere, i funcionale, prin compartimentele structurii organizatorice ale fiecrui centru (sucursale, filiale, agenii).De asemenea, ntre blocul C i blocul A sunt manifestate relaii iererhice de autoritate, caracterizate n actele de decizie i coordonare exercitate de elementele organizatorice ale blocului A (de la Adunarea general pn la vicepreedinte), precum i de elementele organizaionale de stat major (Comitetul de risc, Comitetul de credit, etc.).Pe de alt parte ntre blocul C i blocul B sunt manifestate relaii funcionale, prin care compartimentele funcionale, de specialitate, ale Centralei Bncii ndrum, coordoneaz metodologic, analizeaz centrele operaionale, teritoriale, care cuprind i acestea, n structura lor organizatoric, compartimente funcionale similare Centralei Bncii, ns mult simplificate, n funcie de dimensiunile unitii teritoriale.

Sistemul Bancar

Profesor coordonator: Chiri MioaraStudent: Balmus Romeo NarcisSpecializarea: Finane Bnci Anul: I