ora e prestabilite

8
ORAŞE PRESTABILITE, IDEALE, UTOPII : GRECIA ANTICĂ, ROMA ANTICĂ, EVUL MEDIU, RENAŞTEREA, GENEZA URBANISMULUI MODERN Oraşele s-au dezvoltat de-a lungul timpului fie pornind de la un nucleu creat spontan de condiţiile situ-lui (intersecţie de drumuri comerciale, condiţii naturale favorabile) fie pornind de la un plan prestabilit realizat de arhitecţi sau urbanişti, dar întotdeauna au evoluat organic, vernacular şi neprevăzut depăşinmd de fiecare dată aşteptările sau limitele prevăzute de proiectanti. În perioada Greciei Antice: noţiunea de oraş şi cetate, principiile religioase sau politice de organizare a aşezărilor (agora, acropola, gimnasium-ul, etc.) au dus la construirea unor oraşe care respecta anumite reguli urbanistice. În Grecia Antică, abia în prima jumătate a secolului al V-lea , o dată cu reconstruirea oraşului Milet, putem vorbi despre realizarea unui plan ortogonal prestabilit. Acest tip de traseu este o creaţie a Ioniei. Trama stradală în tablă de şah adoptată la Milet constituie transcrierea urbanistică a unei gândiri ale cărei speculaţii filosofice cu caracter matematic şi ale cărei meditaţii asupra celei mai bune organizări politice a oraşului au condus la căutarea unei structuri

Upload: adigeto

Post on 21-Nov-2015

246 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

orase

TRANSCRIPT

ORAE PRESTABILITE, IDEALE, UTOPII :

ORAE PRESTABILITE, IDEALE, UTOPII :

GRECIA ANTIC, ROMA ANTIC, EVUL MEDIU, RENATEREA, GENEZA URBANISMULUI MODERN

Oraele s-au dezvoltat de-a lungul timpului fie pornind de la un nucleu creat spontan de condiiile situ-lui (intersecie de drumuri comerciale, condiii naturale favorabile) fie pornind de la un plan prestabilit realizat de arhiteci sau urbaniti, dar ntotdeauna au evoluat organic, vernacular i neprevzut depinmd de fiecare dat ateptrile sau limitele prevzute de proiectanti.

n perioada Greciei Antice: noiunea de ora i cetate, principiile religioase sau politice de organizare a aezrilor (agora, acropola, gimnasium-ul, etc.) au dus la construirea unor orae care respecta anumite reguli urbanistice. n Grecia Antic, abia n prima jumtate a secolului al V-lea , o dat cu reconstruirea oraului Milet, putem vorbi despre realizarea unui plan ortogonal prestabilit. Acest tip de traseu este o creaie a Ioniei. Trama stradal n tabl de ah adoptat la Milet constituie transcrierea urbanistic a unei gndiri ale crei speculaii filosofice cu caracter matematic i ale crei meditaii asupra celei mai bune organizri politice a oraului au condus la cutarea unei structuri urbane corespunztoare. Foarte repede traseul din Milet se va rspndi n toat lumea greac. Ctre 475, el este introdus n Grecia continental de ctre filosoful i arhitectul Hippodamus din Milet, autorul planului de reconstrucie a Pireu-lui. ncepnd cu secolul al V-lea folosirea planului ortogonal cu strzi n tabl de ah ( adesea numit plan hippodamic) va deveni curent, att n cazul ntemeierii unor noi aezri urbane, ct i pentru extinderea i amenajarea oraelor existente.

Urbanismul preluat de la Milet nu se limiteaz doar la rigoarea geometric a traseelor. El se refer i la o diviziune a spaiului urban n zone delimitate prin borne. Astfel, la Pireu se distinge cu claritate zona portului militar, cea a agorei i a sanctuarelor, cea a emporium-ului i cea a celor dou vaste zone rezideniale.

Un caz particular este oraul Alexandria care, n perioada elenistic, asociaz pentru prima data reeaua stradal n tabl de ah de la Milet unei concepii urbane care i propune exprimarea grandorii i a monumentalitii: lrgimea excesiv a drumurilor, importana edificiilor publice i a gradinilor, somptuozitatea anumitor obiecte arhitecturale.

Folosirea planurilor n tabl de ah poate fi regsit mai trziu n America o dat cu realizarea noilor orae, ca urmare a Revolutiei industriale, explaziei demografice.

Urbanismul roman: ntre urbanismul grec i urbanismul roman nu exist o ruptur ci o continuitate. Fie c este vorba de structura urban i de dotrile publice, fie de criteriile estetice, lectiile Greciei combinate cu tradiiile urbane etrusce stau la baza urbanismului roman.

Istoria roman se desfoar pe mai mult de un mileniu, iar de la Roma primitiv la prestigioasele realizri urbane de la sfritul Republicii i din timpul Imperiului,parcursul este lung. Oraele romane au atins apogeul dezvoltrii lor n primele dou secole ale erei noastre, aa cum o dovedesc ruinele oraelor Ostia, Herculanum, Pompei sau Timgad, Leptis Magna sau Sabratha.

Fondarea unui ora este la romani un act sacru, marcat de respectarea unui ritual arhaic mprumutat de la etrusci. Oraele romane prestabilite se caracterizeaz prin folosirea sistematic a traseului ortogonal, ceea ce rspunde unor cerine care nu mai sunt religioase ci practice.

Oraul tipic roman ia forma unui ptrat sau a uinui dreptunghi, n care decumanus i cardo constituie medianele. Strzile secundare, trasate paralel cu cele dou axe, decupeaz insule ptrate sau dreptunghiulare.

n general , romanii nu i-au putut valorifica n totalitate concepiile urbane dect n cazurile n care oraul se ntea pe un teren virgi ca la Torina, Aosta, Florena, iar n Africa la Timgad, Volubilis, Leptis Magna sau Sabratha. Principiile urbanismului roman au putut fi utilizate n ntregime i n cazurile unor deplasri sau remodelri ale unor aglomerri existente. Astfel n Galia s-au fcut eforturi pentru a nlocui vechile oppida cu orae noi, de tip roman cu plan ortogonal precum Autun i Trier; la Paris se suprapune un ora modern peste Luteia; n Anglia aglomerrile autohtone se transform in orae romane.

Urbanismul medieval i urbanismul Renaterii: Perioada medieval corespunde n Europa unei imense dezvoltri urbane, n cursul creia se constituie cele mai multe dintre aglomerrile urbane moderne, n timp ce n perioada Renaterii creaiile urbane sunt mult mai puin numeroase. Urbanismul medieval i cel al Renaterii difer fundamental prin concepiile pe care se bazeaz. n Evul Mediu preocuparea major este cea a rezolvrii unor probleme concrete, fr a face apel la concepte sau metode, din contra, n Renatere urbanismul, dei nu ignor chestiunile practice, este mai ales n cutarea unui model de ora ideal. n perioada Evului Mediu oraele nu respect o regul prestabilite: ele se dezvolt in funcie de nevoile locuitorilor si: aceea de a se apra n cazul unor atacuri, de a adaposti un numar tot mai mare de indivizi datorit creterii demografice etc. Preocupare pentru oraele prestabilite este reulat de Renatere sub forma cetii ideale. Oraul ideal al Renaterii trebuie s satisfac cerine militare: fie c ia forma unu ptrat sau a unui poligon cu ase, apte, opt sau mai multe laturi, are ca element constant o pia din care strzile principale pleac spre periferie.

La nceputul secolului XVI elevii lui Bramante ncearc s regseasc argumentele superioritii traseului radial-concentric. Astfel Fra Giorgio va elabora un proiect de ora ideal circular, cu dou incinte, cu strzi radiale, avnd n centru o pia n mijlocul creia este amplasat un monument. Totui punctul de vedere nu este acelai cu al inginerilor militari.

n a doua jumtate a secolului, arhitecii Vassari i Scamozzi ncearc s combine acest principiu al centralitii cu rentoarcerea la traseele ortogonale. Oraul ideal i pstreaz conturul poligonal, dar n interior numeroase strzi se intersecteaz n unghi drept, iar piaa central are forma unui ptrt sau a unui dreptunghi.

Geneza urbanismului modern: urbanismul modern s-a nscut ca o consecin a Revoluiei Industriale. Aceasta ncepe n Anglia nc din secolul al XVIII-lea i arunc o ntreag populaie muncitoreasc n orae care nu sunt pregtite s o primeasc. Din aceast cauz se prolifereaz locuinele mizere, cocioabele, familiile muncitorilor se nghesuie n locuine strmte, insalubre, pivnie chiar. Din punctul de vedere al contemporanilor oraul ntreg este vazut ca un esut patologic, nesntos care face s degenereze rasa uman. Astfel vor fi elaborate noi modele care s permit regsirea ordinii tulburate de mainism. Astfel apar trei curente noi: progresist, culturalist i naturalist.

Curentul progresist: Inspirat din raionalismul filosofiei Luminilor, se bazeaz pe o concepere abstract a omului, individ-tip, acelai n orice timp i loc. tiina trebuie deci s dea posibilitatea definirii exacte a unui model urban perfect, convenabil pentru orice grup uman.

Falansterul lui Fourier: Propune nlocuirea oraului cu un palat social locuit n comun de aproximativ 1600 indivizi. n ntreaga cldire domin o strad interioar: strada-galerie ctre care se deschid apartamentele, inclusiv cele de la etaj, la care se accede prin scri.

Owen preconizeaz crearea satelor armoniei i cooperrii n care 1200 de persoane locuiesc n mari edificii i exploateaz n comun un domeniu agricol.

Cabet: Icara- ora cu plan n tabl de ah reflect ideea unui trai comunitar.

Godin la Guise la Familistere: un fel de familiaster compus din trei blocuri care se unesc n coluri, fiecare dintre ele avnd o curte adpostit sub un acoperi din sticl. Curile joac rolul strzilor interioare. Le Familistere are o grdin de agrement i numeroase servicii colective: cree, economat, coal, teatru.

Le Familistere

Curentul umanist : se bazeaz pe ideea c oraul european preindustrial a reprezentat un moment excepional al istoriei i a permis realizarea individului i dezvoltarea culturii, graie climatului particular al comunitii urbane.Micarea culturalist s-a nscut n Anglia secolului al XIX-lea impulsionat de Pugin, Ruskin i Morris. Abordarea oraului este anti-indutrial, hrnit de nostalgia pentru oraul trecutului, ale crui cldur uman i calitate arhitectural se cereau renviate. Din aceste motive trebuia revenit la orae mici, cu limite precise, cu drumuri sinuoase, n respectul sitului. Aceste concepii nu au dus la realizri veritabile, dar inspir satul-grdin de la Port-Sunlight, n 1887 creat de industriaul Lever pentru muncitorii din fabricile sale.

Curentul naturalist: este propriu Statelor Unite, unde se formeaz n secolul al XIX-lea o tradiie anti-urban legat de imaginea unei naturi virgine i de mitul pionierilor.

Broadacre City: creatorul modelului naturalist este arhitectul american F.L. Wright. Modelul su propune o complet disolutie a funciunilor urbane n natur, locuine individuale nconjurate de cel puin 2 ha de teren. Activitile profesionale sunt adesea anexate locuinei sau grupate n mici centre izolate unele de altele ca i spitalele si centrele culturale. Rspndite ntr-o natur respectat cu strictete, toate aceste implanturi punctuale sunt legate ntre ele printr-o important reea de circulatii terestre, maritime sau aeriene. Acest model conceput de Wright asigur libera dezvoltare a individului, care nu trebuie disociat n opinia sa de proprietatea asupra unei parcele suficient de mari.