OMUL ªI MITULÎN SECOLUL 21

2

DE ACEEAªI AUTOARE

* Petru Dumitriu, Bucureºti, Editura Bestseller;* Literatura românã ca Pat al lui Procust. Cazul Petru

Dumitriu, Bucureºti, Editura Victor;* Imagologia regãsitã. Tipuri imagologice în context

istoric, Bucureºti, Editura Bestseller;* Coautoare împreunã cu Cristian Tiberiu Popescu

la Iniþierea în splendoare /roman/, Editura TracusArte/RAO, 2013/2014

* Coautoare împreunã cu Cristian Tiberiu Popescula Iniþierea în splendoare /piesã de teatru/, Publicis.

* Coautoare împreunã cu Cristian Tiberiu Popescula Dumnezeirea între aºa ºi altfel. Antropologiacuanticã, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2015

3

EDITURA UNIVERSITARÃBucureºti, 2015

OTILIA SÎRBU

OMUL ªI MITULÎN SECOLUL 21

4

Colecþia FILOLOGIE

Colecþia PSIHOLOGIE

Colecþia RELIGIE ªI FILOSOFIE

Redactor: Gheorghe IovanTehnoredactor: Ameluþa ViºanCoperta: Monica Balaban

Editurã recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice (C.N.C.S.) ºiinclusã de Consiliul Naþional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor ºi CertificatelorUniversitare (C.N.A.T.D.C.U.) în categoria editurilor de prestigiu recunoscut.

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio parte dinaceastã lucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare

Copyright © 2015Editura UniversitarãEditor: Vasile MuscaluB-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, BucureºtiTel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27www.editurauniversitara.roe-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuþie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTEcomenzi@editurauniversitara.roO.P. 15, C.P. 35, Bucureºtiwww.editurauniversitara.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiSÎRBU, OTILIA Omul ºi mitul în secolul 21 / Otilia Sîrbu. - Bucureºti :Editura Universitarã, 2015 Bibliogr. ISBN 978-606-28-0159-5

82

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786062801595

5

CUPRINS

I. Introducere. Justificãri creative ........................ 13

PARTEA I ............................................................ 13

I. INTRODUCERE. JUSTIFICÃRI CREATIVE 151. Dimensiunea întregului ...................................... 162. Paºii siguri ai inexistentului moment „zero” ....... 183. Omul arhaic ........................................................ 194. „Legile” omului arhaic ........................................ 215. Homo religiosus. Intre sacru ºi profan ................ 30

II. ARHETIPUL .................................................... 371. Straturile psihice ................................................. 372. Arhetipul si sinele ............................................... 383. Zurück zu Jung .................................................... 434. Între Sine ºi Ego .................................................. 495. Imaginaþia, punctul de început ........................... 556. Imaginaþia, arhetip ºi speranþã ............................ 577. Tragismul clipei .................................................. 62

6

III. MITUL, DEFINIÞII, ABORDÃRI ............... 65IV. DRUMUL SPRE MIT ................................... 851. Omul de început ................................................. 852. „Spaþiul” omului de început .............................. 883. Homo religiosus .................................................. 904. Conºtiinþa sacrului .............................................. 935. Realitatea sacrului .............................................. 956. Confirmarea sacrului .......................................... 97

V. MIT ªI CONªTIINÞÃ ................................... 1031. Focalizarea interioarã. Raportul omului cu sinele 1032. Realitatea conºtienþei .......................................... 1053. Multidimensionalitatea conºtienþei .................... 1104. Raþionalismul – mit diurnic? ............................... 1165. Simbolul, între necesitate ºi aspiraþie. Calea spre

nemurire .............................................................. 1176. Conºtiinþa, în datele prezentului ......................... 118

PARTEA A II-A ................................................... 127

I. ÎNTRE DOUÃ LUMI... ................................... 129

II. SECOLUL 20 ................................................... 137

III. SECOLUL 21 .................................................. 1451. Religia secolului 21 ............................................. 1482. Prezentul ºi viitorul secolului 21 ......................... 163

7

IV. MITOLOGII. MITUL, O ªANSÃ APREZENTULUI NOSTRU ......................... 171

V. MITUL, CONªTIINÞA MITICÃ ÎNTREPREZENT, NECESITATE ªI UTOPIE ....... 187

VI. CONªTIINÞA MITICÃ ............................... 201

VII. CONSTRUIREA FIINÞEI NOI ................. 2051. Mitul, o cale spre împãcare ................................. 208

BIBLIOGRAFIE ................................................... 211

8

9

Motto:

„Dimineaþa el se înalþã din marea nocturnã ainconºtientului ºi priveºte lumea cea largã ºistrãlucitoare desfãºuratã înaintea sa pe o întindere cesporeºte treptat cu cât urcã mai mult pe firmament. Peîntinderea aceasta a câmpului sãu de acþiune,determinatã de propria-i înãlþare, soarele îºi va descoperisemnificaþia; va vedea momentul de atingere a culmiiºi cea mai largã rãspândire posibilã a binefacerilor sale,precum ºi þelul lui. Cu aceastã încredinþare, soarele îºicontinuã cursul cãtre zenitul nevãzut – nevãzut pentrucã viaþa sa e unicã ºi individualã, iar punctul culminantnu putea fi calculat dinainte. În momentul amiezii,începe coborârea. Iar coborârea înseamnã inversiuneatuturor idealurilor ºi valorilor care fuseserã îndrãgitedimineaþa. Soarele intrã în contradicþie cu sine însuºi.E ca ºi cum s-ar retrage în razele sale, în loc sã leemitã. Lumina ºi cãldura descresc ºi în cele din urmãdispar...!1

1 Michel Cazenave, Experienþa interioarã, Bucureºti, EdituraHumanitas, 1999, p. 11.

10

11

* * *

Sã furãm timpul Universului, sã-l prindem înpalmele noastre ºi sã-l dãruim celuilalt, seamãnuluinostru, oriunde s-ar afla. Drept rãspuns, Universul nune va pedepsi, ci ne va dãrui clipa sa veºnicã fãcându-nestãpânii deplini ai destinelor noastre menite a fi trãiteîn Luminã.

* * *

„Puterea iubirii a ceea ce este.”… Puterea iubiriia ceea ce suntem…

* * * „Un gând este inofensiv atât timp cât nu îl credem

– scrie Byron Katie. Nu gândurile noastre, ci ataºamentulnostru faþã de gândurile noastre ne cauzeazã suferinþa.Ataºamentul de un gând înseamnã sã credem cã estereal, fãrã a investiga. Un crez este un gând de carene-am ataºat, deseori ani de zile. Majoritatea oamenilorcred cã sunt ceea ce gândurile lor le spun cã sunt.Într-o zi am observat cã nu eu respiram, eram respiratã.

12

Dupã aceea am observat, spre uimirea mea, cã nu eugândeam, cã de fapt eram gânditã ºi cã gândirea nueste personalã. Te trezeºti dimineaþa ºi îþi spui: „Credcã azi nu voi gândi”? Este prea târziu, deja gândeºti!Gândurile doar apar. Vin din nimic ºi se duc în nimic,ca norii care trec pe cerul pustiu. Vin ca sã treacã, nusã rãmânã. Nu existã niciun rãu în ele, pânã nu neataºãm de ele ca ºi cum ar fi reale”.

Nimeni nu a fost capabil sã-ºi controleze gândirea,cu toate astea, unii pot spune povestea despre cumºi-au oprit gândurile. Nu le dau drumul gândurilor mele,le primesc cu înþelegere. Atunci ele îmi dau drumulmie. Gândurile sunt ca o brizã, sau ca frunzele într-uncopac, sau ca picãturi de ploaie care cad. Apar ca atare,iar prin investigare, putem deveni prieteni cu ele. Te-aicerta cu o picãturã de ploaie? Picãturile nu suntpersonale ºi nici gândurile. O datã ce un concept esteprimit cu înþelegere, urmãtoarea datã când apare îl veigãsi interesant. Ceea ce era un coºmar, acum este doarinteresant. Urmãtoarea datã când apare, s-ar putea sã-lvezi ca amuzant. Urmãtoarea datã s-ar putea sã nicinu-l mai observi.

„Aceasta este puterea iubirii a ceea ce este” –încheie Byron Katie prin sintagma cãreia, folosind-o camotto, i-am adãugat o replicã, deloc maliþioasã.

13

PARTEA I

14

15

I. INTRODUCERE. JUSTIFICÃRI CREATIVE

Renunþând la mit, renunþãm la dreptul nostru dea ºti sã facem faþã necunoscutului, la dreptul de a-lîntâmpina cum se cuvine...

Strigãtul meu se identificã cu amiaza-mare, cudeplinãtatea ei. Nu cu timpul dimineþii, cãci ar pãreaînsemnele unui chiot adresat zorilor incerþi, nici cutimpul serii sau al nopþii, pentru a nu fi luat drept unurlet sau un þipãt de uimire. Nu, îmi doresc sã fiu înmiezul amiezii, când soarele, deja prins în plinãtateasolstiþiului de varã, m-ar putea rãpi cotidianului sfâºietorºi reda acelui timp de început. Amiaza este rana deschisãa zilei. O ranã adânc sfâºiatã de prea mult cotidian.Soarele, la solstiþiu, o vede ºi nu se îndurã de ea. Osfârtecã neiertând-o. Amiaza în suferinþa ei nu se poateelibera de atâta durere decât fugind departe, departe...În timpul de început când nu suferea de nimic.

Mã voi încumeta la o analizã a cotidianului ars ºia cotidianului magic2 în încercarea de redescoperire a

2 Am introdus iniþial sintagma cotidian ars/cotidian magic înromanul Iniþierea în splendoare (Bucureºti, Editura Tracus Arte/RAO,2013/2014, autori: Otilia Sîrbu ºi Cristian Tiberiu Popescu.

16

sacrului prin acceptul profanului, prin reîntoarcerea lasufletele noastre, spre ce a fost fundamental dãruit înele. Reîntâlnirea cu acel timp, în care alte fiinþe atât deasemãnãtoare nouã, celor de astãzi, conºtiente de pãrþileneostenite ale zilei, dar ºi de cele odihnitoare nocturne,ºtiau nu numai sã se lase învãluite în ele, ci sã ºiredescopere ºtiinþa neºtiutã a dimensiunii lor întregi,cuvenite. Dimensiunea întregului în deplinãtatea lui.

1. Dimensiunea întregului

Deschiderea în faþa cosmosului a fost un prim gestal fiinþei umane. Gestul revelaþiei, al uimirii depline.Misterul permanenþei sale limitate mãsurate în raportcu cea a Universului, trãirea propriei sale istorii într-untimp non-istoric, certitudinea anotimpurilor, succesiuneanopþilor ºi a zilelor, a lunii ºi a soarelui - toate acesteaºi multe altele i-au oferit fiinþei umane deschiderea spretranscendenþã. Prin toate aceste revelaþii, dinplenitudinea lor revãrsatã asupra sinelui sãu s-a nãscutmiracolul descoperirii existenþei fiinþei umane, a proprieisale fiinþe. Din prea multã uimire, omul de început adorit sã-ºi desãvârºeascã darurile primite nu doar prinvorbe, ci prin cuvinte sincere adresate Dumnezeuluisãu dar ºi Universului care îl întâmpina altfel, ºtiindu-itaina. Prin trãiri nemaiºtiute pânã atunci dãruite dinpreaplinul sufletului sãu reîntors spre Luminã.

„Cea dintâi datorie a omului este cea dintâi pildãa lui Dumnezeu: cosmizarea sa – este de pãrere MirceaEliade. Este adevãrat cã numai Dumnezeu poate crea;

17

dar orice om este capabil de a ordona, ritma ºi însufleþiaceastã creaþie. Creºterea ºi împlinirea nu sunt posibiledecât prin cosmizare. Calea aceasta nu însemneazã decâtredescoperirea ritmului care ne poate armoniza cu totceea ce este concret ºi unic în afara noastrã, precumdansul ne armonizeazã cu muzica izvorâtã din noi; esensul care amplificã valoarea experienþei noastre, carepoate instaura o ierarhie în anarhia conºtiinþei, fãrã asuprima sau refula, a ignora sau a renunþa, nuînsemneazã nimic. Cealaltã cale e ispititoare: a înþelegetoate aceste experienþe haotice, a le rândui organic, ale cosmiza3”.

Acest sens al cosmizãrii, în convingere eliadianã,este unul singur, ºi anume redescoperirea bucurieiexistenþei, justificatã prin toate datele sale: „Cea dintâiºi singura esenþialã datorie a omului este caritatea, adicão neobositã justificare a bucuriei existenþei. A face dinviaþa ta ºi cunoaºterea ta o permanentã bucurie – înpofida tuturor mizeriilor, ºi întunecimilor, ºi pãcatelor,ºi neputinþelor, ºi dezamãgirilor – iatã o datorie cuadevãrat virilã, o datorie a omului ºi a omeniei dintine. Cred cã binele se justificã ºi se recunoaºte prinbucurie. Cred cã binele este însãºi structura unei omeniipe care o aºteptãm. Cred cã cel mai mare pãcat contraumanitãþii este tristeþea disperatã ridicatã la valoareasupremã a spiritualitãþii”.

3 Mircea Eliade, Solilocvii, Bucureºti, Editura Humanitas, 2008,p.18.

18

Sã fie oare binele justificarea sacrului tangibil? Sãfie oare tristeþea ºi durerea valabile doar în profan?

Spre aceste date uitate, ignorate, ironizate,apreciate în acelaºi timp, se îndreaptã cercetareanoastrã, în încercarea de a le argumenta, analiza,contrazice chiar. Toate acestea, într-un singur scop: dea aduce, readuce fiinþei umane, prezentului din ea, ocunoaºtere conºtientã a ceea ce este ea, fiinþa umanã,în plenitudinea ei. A ceea ce ar putea fi. Printr-unraport corect, cât mai apropiat de adevãrul care„struneºte” viaþa spre luminã, spre faptã, spre dãruire.Adevãrul Universului nostru.

2. Paºii siguri ai inexistentului moment„zero”

Ceea ce îl diferenþiazã pe omul arhaic, de început,de cel actual, modern, este în primul rând realitateafenomenului de constrângere. Realitate „aplicatã” ºiextrem de evidentã acum în „modernitate” ºi în ceeace a fost premergãtor ei. Constrângerea e un faptdeterminant, de impunere a unor date nepotrivite stãriiiniþiale, fireºti. E ceea ce se întâmplã omului actual,ceea ce-ºi impune de multe ori omul prezentului dar ºial trecutului sãu imediat. Starea de constrângere esteacea stare consideratã, autoconsideratã, pe cât deraþionalã, pe atât de binemeritatã. Comparând,observãm o mare diferenþã faþã de omul arhaic, deînceput, care nu se supunea acestor date. Felul sãu dea fi, conºtient, îl determina pe omul de început, arhaic

19

sã trãiascã împlinindu-ºi propria sa istorie. O trãiaconstrâns doar de legile naturii, în timp ce omul modern,actual cautã sã trãiascã istoria de cele multe ori înafara sa. Supus stãrii de constrângere ca stare raþionalãdar ºi umanã, ca temei al unor acþiuni pe care ºi ledoreºte a fi reazemul construcþiei sale interioare ºiexterioare, omul prezentului pierde astfel, de cele maimulte ori, propria stare fireascã de înþelegere a esenþeisale umane.

3. Omul arhaic

Dex-ul defineºte arhaicul ca pe ceva care „aparþinesau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepãr-tate, din trecut. Foarte vechi, ieºit din uz; primitiv,strãvechi, vechi”. Raportându-ne la aceastã definiþie,percepem totul sau aproape tot ce aparþine unei epociîndepãrtate, învechite ca primitiv. Aceasta este o primãeroare. Scapã de cele mai multe ori de sub analizã, prinaceastã manierã, „primitivismul” prezentului, alcotidianului nostru, al multor gesturi „strãvechi” careau darul de a reaminti de arhaicul înstãpânit în noi.

Revenind la „termenii” care ne intereseazã înaceastã lucrare, ºi anume omul arhaic ºi omul modern,cãutãm a evita eroarea de început amintitã mai susîncercând sã-i dãm fiecãruia ceea ce se cuvine. Privinddinspre prezent spre trecut, pãrem a fi avantajaþi înmulte feluri. Distanþaþi temporal, pãrem a fi superiori,sau cel puþin aºa credem prin datele prezentului nostruîn raport cu oricare predecesor (cu atât mai mult cuomul arhaic).

20

Carl Gustav Jung constatã ca primã diferenþãesenþialã dintre cei doi (omul arhaic ºi omul modern)realitatea premisei4. Fiecare din cei doi, în concepþiamedicului psiholog elveþian, sunt diferiþi datoritã saudin cauza premisei. Tot ceea ce constituie ordinea unuiapoate fi haosul celuilalt. Ce îi uneºte ºi ce îi diferenþiazã?

Ne-am putea reîntoarce, pentru o primã explicaþiela opinia lui Lévi-Bruhl5, autoritate incontestabilã îndomeniul psihologiei primitive. El subliniazã diferenþadintre „l’état prélogique” ºi realitatea conºtiinþei noastre.Lévi-Bruhl este uimit de faptul cã omul primitiv trecepeste experienþe grãitoare negând propriile lor cauze,neînþelegându-le, poate sau ignorându-le întru totul.

„Dacã am fi ºi noi, ca ºi el, convinºi de existenþavrãjitorilor sau a unor forþe misterioase, în aceeaºimãsurã în care suntem convinºi de aºa-numitele cauzenaturale, atunci concluzia sa ni s-ar pãrea întru totullogicã. Într-adevãr, omul primitiv nu este nici mai logic,nici mai puþin logic decât noi. Doar premisa lui estediferitã”, conchide Jung. Premisa diferã, deci. Pentrunoi, cei de astãzi ca ºi de ieri, cauza oricãrui lucrupoate fi de înþeles ºi explicat. Jung îºi justificãargumentul prin exemplul arderii unei case. Ea a luatfoc de la trãsnet - îºi explicã omul actual - în timp cepentru omul primitiv cauza poate fi o vrãjitorie sau un

4 C.G. Jung, Civilizaþia în tranziþie, trad. rom. Adela ºi Christinaªtefãnescu, în Opere complete, vol 10, Bucureºti, Editura Trei, p. 86.

5 Lucien Lévy-Bruhl, La mentalité primitive, Paris: Les Pressesuniversitaires de France. Collection Bibliothèque de philosophiecontemporaine. Première édition, 1922, p. 12.