IEPURELE, OGARUL SI COPOIUL

DE GRIGORE ALEXANDRESCUDEMONSTRATIE FABULA

Grigore Alexandrescu este cel mai mare fabulist al literaturii romane, reprezentant al literaturii pasoptiste. Creatiile lui sunt atat in proza cat si in versuri, au un caracter memorialist si oscileaza intre clasicism si romantism prin teme, motive literare, sructura compozitionala, simboluri si mesaje.

Fabula este o specie a genului epic in versuri, uneori in proza, care urmareste defectele omenesti pe care le pune pe seama unor animale sau obiecte. Are o structura specifica, fiind alcatuita din doua parti: discursul narativ, care dezvolta ideile incluse in cea de-a doua parte a structurii, numita morala. Aceasta poate deschide sau inchide o fabula.

Fabula “Iepurele, ogarul si copoiul” a aparut in anul 1863, in ultimul volum al marelui fabulist, intitulat “Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule”.

Actiunea fabulei este simpla, cu ujn fir epic linear. Autorul prezinta falsul conflict de interese dintre cele trei personaje, in care dreptatea paleste in fata puterii. Iepurele este adus in fata instantei din motive neintemeiate. Pentru ogar cat si pentru copoi instinctual de aparare al iepurelui constituie o crima, motiv suficient pentru ca reprezentantul justitiei sa dea o sentinta irevocabila in defavoarea inculpatului, dovedindu-se inca o data ca dreptatea se afla de partea celor mai puternici.

Personajele sunt in numar redus: iepurele, ogarul si copoiul, fiind personaje eponime, alegorice, purtatoare ale unor masti, simboluri, semnificatii. Pe seama ogarului si a copoiului sunt puse defectele omenesti care apar atunci cand unii indivizi ocupa un rol important in societate, dreptatea fiind interpretata si impartita dupa convenienta. Iepurele este reprezentant al omului neajutorat, lipsit de aparare, care devine victima nedreptatilor puternicilor zilei. Plangerea incepe printr-o invocatie retorica “ o, tu ce prezidezi senatul cel cainesc”, urmata de formule reverentioase “maria ta”, ceea ce denota caracterul lingusitor al ogarului, care pe langa pedepsirea pe nedrept a iepurasului, urmareste sis a intre in gratiile copoiului, adresandu-i intrebarea retorica de la sfarsitul acuzatiilor sale: “ Cand chiar maria ta, de-o fi cum am aflat,/ Ai fost adeseori de dansul inselat?/” Prin caracterizarea directa a iepurelui, facuta de ogar nu reiese decat cinismul si nesinceritatea celui din urma, care ascunde invidia si nepuinta lui in fata iepurelui, in spatele unor acuzatii pentru un comportament necrestin. Copoiul incalca principiul de drept civil “destul,...pe el nici il ascult…” Pozeaza in atotstiutor “purtarile-i le stiu” avand ca singur scop in final sa isi faca siesi dreptate, astfel sentinta iepurelui, fara drept de apel, va duce la moartea acestuia.

Caracterul general al acestor practice evidentiate in fabula sunt redate de adverbul “odata” care atrage deasemenea spatialitatea.

Mesajul textului este reprezentat in prima parte a poeziei, sugerand ca intentiile bune, dorinta de a impresiona savarsirea unor nedreptati din cauza rasturnarii scarii de valor, bunele intentii, verticalitatea noastra morala sunt percepute drept crime. Acest mesaj poetic este transmis prin intermediul alegoriei, o figura de stil complexa ce se realizeaza prin intermediul altor figure de stil. Rolul cel mai important ii revine

personificarii, fara de care autorul nu ar putea evidentia intentia satirica a sa, la adresa personalitatilor care fac abuz de putere. Inversiunile “sentinte fara apel el da; catre el asa se adresa; si-n limba lui graia” ofera dinamism actiunii in vreme ce hiperbola si comparatia “sufletul mi-a scos; fuge parc-ar fi gonit de vijelii”, au rolul de a evidentia caracterul exagerat al acuzatiilor aduse. Deasemenea, atat exclamatia cat si interogatia retorica confirma capacitatea ogarului de a se lingusi in scopul obtinerii rezultatului dorit.

Ideea poetica e sustinuta si de elementele de prozodie. Rima este imperecheata existand deasemenea si o alternanta a rimei feminine cu cea masculina. Ingambamentul este si el prezent in aceasta creatie cu caracter moralizator.

Toti fabulistii: Ranetti, Toparceanu, Borongo au urmat drumul pe care Grigore Alexandrescu l-a deschis, initial din necessitate, dar care mai tarziu a devenit un model pentru multe alte opere reprezentative pentru literatura romana si nu numai.