og 99 2000 comercializare produse servicii

23
Ordonanța Guvernului Nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007. Art. 1 Prezenta ordonanță stabilește principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și urmărește dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață, cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului. Art. 2 Prevederile ordonanței au în vedere realizarea următoarelor obiective: a) stimularea dezvoltării activității de comercializare a produselor și serviciilor de piață; b) încurajarea liberei inițiative, asigurarea concurenței loiale și a liberei circulații a produselor și serviciilor de piață; c) informarea corectă și protejarea intereselor consumatorilor, precum și posibilitatea asigurării produselor și serviciilor de piață în zonele de vecinătate ale acestora; d) modernizarea și dezvoltarea formelor de distribuție; e) promovarea diverselor tipuri de rețele de distribuție și forme de vânzare; f) stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii cu activitate de comercializare a produselor și serviciilor de piață; g) susținerea și ocrotirea activității comerciale și de prestări de servicii de piață în zonele defavorizate. Art. 3 (1) Prezenta ordonanță reglementează activitățile din sectorul comercial și al serviciilor de piață privind cerințele necesare desfășurării acestor activități, structurile de vânzare, practicile comerciale și regulile generale de comercializare, precum și sancțiunile în caz de nerespectare a prevederilor acesteia. (2) Activitatea comercială, în sensul prezentei ordonanțe, se exercită cu referire la produsele alimentare, nealimentare și la serviciile de piață prevăzute în anexa la prezenta ordonanță. (3) Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonanțe activitățile de comercializare având ca obiect: a) produsele medicamentoase, dispozitivele medicale; b) produsele agricole și agroalimentare vândute de producătorii agricoli individuali în baza certificatului de producător;

Upload: cor37ina

Post on 25-Nov-2015

43 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

.

TRANSCRIPT

  • Ordonana Guvernului Nr. 99/2000privind comercializarea produselor i serviciilor de pia

    Ordonana Guvernului nr. 99/2000 a fost republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007.

    Art. 1

    Prezenta ordonan stabilete principiile generale privind desfurarea activitii comerciale i urmrete dezvoltarea reelei de distribuie a produselor i serviciilor de pia, cu respectarea principiilor liberei concurene, proteciei vieii, sntii, securitii i intereselor economice ale consumatorilor, precum i a mediului.

    Art. 2

    Prevederile ordonanei au n vedere realizarea urmtoarelor obiective:

    a) stimularea dezvoltrii activitii de comercializare a produselor i serviciilor de pia;

    b) ncurajarea liberei iniiative, asigurarea concurenei loiale i a liberei circulaii a produselor i serviciilor de pia;

    c) informarea corect i protejarea intereselor consumatorilor, precum i posibilitatea asigurrii produselor i serviciilor de pia n zonele de vecintate ale acestora;

    d) modernizarea i dezvoltarea formelor de distribuie;

    e) promovarea diverselor tipuri de reele de distribuie i forme de vnzare;

    f) stimularea dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii cu activitate de comercializare a produselor i serviciilor de pia;

    g) susinerea i ocrotirea activitii comerciale i de prestri de servicii de pia n zonele defavorizate.

    Art. 3

    (1) Prezenta ordonan reglementeaz activitile din sectorul comercial i al serviciilor de pia privind cerinele necesare desfurrii acestor activiti, structurile de vnzare, practicile comerciale i regulile generale de comercializare, precum i sanciunile n caz de nerespectare a prevederilor acesteia.

    (2) Activitatea comercial, n sensul prezentei ordonane, se exercit cu referire la produsele alimentare, nealimentare i la serviciile de pia prevzute n anexa la prezenta ordonan.

    (3) Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonane activitile de comercializare avnd ca obiect:

    a) produsele medicamentoase, dispozitivele medicale;

    b) produsele agricole i agroalimentare vndute de productorii agricoli individuali n baza certificatului de productor;

  • c) combustibilii pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei comercializai prin staii de distribuie;

    d) bunurile din producia proprie a meteugarilor individuali vndute la locurile de producie;

    e) lucrrile, brevetele i inveniile, precum i publicaiile de natur tiinific sau informativ realizate de titularii acestora;

    f) tipriturile, pliantele, brourile i albumele, realizate n scopul prezentrii patrimoniului cultural deinut de muzee, centre de cultur, teatre sau alte instituii similare acestora, ori bunurile culturale sau cu caracter promoional specifice activitii instituiilor culturale, i comercializate prin fondul propriu al fiecrei instituii culturale sau cu prilejul unor manifestri cultural-artistice organizate de acestea;

    g) mrfurile vndute ctre vizitatori, n cadrul festivalurilor, trgurilor, saloanelor sau al altor manifestri expoziionale, cu condiia ca acestea s fac obiectul manifestrilor respective;

    h) produsele confiscate i valorificate conform dispoziiilor legale n vigoare;

    i) produsele i serviciile de pia reglementate prin acte normative speciale.

    (4) Dispoziiile prezentei ordonane se aplic activitilor comerciale desfurate i serviciilor prestate pe teritoriul Romniei.

    Art. 4

    n nelesul prezentei ordonane, urmtorii termeni se definesc astfel:

    a)consumator orice persoan fizic sau grup de persoane fizice constituite n asociaii, care cumpr, dobndete, utilizeaz ori consum produse sau servicii n afara activitii profesionale;

    b)comerciant persoana fizic sau juridic autorizat s desfoare activiti de comercializare a produselor i serviciilor de pia;

    c)comer cu ridicata/de gros activitatea desfurat de comercianii care cumpr produse n cantiti mari n scopul revnzrii acestora n cantiti mai mici altor comerciani sau utilizatori profesionali i colectivi;

    d)comer cu amnuntul/de detail activitatea desfurat de comercianii care vnd produse, de regul, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora;

    e)comer de gros cash and carry/form de comer cu autoservire pe baz de legitimaie de acces activitatea desfurat de comercianii care vnd mrfuri prin sistemul de autoservire ctre persoane juridice sau persoane fizice autorizate i asociaii familiale autorizate conform legii, nregistrate n baza de date a vnztorului, n scopul revnzrii i/sau prelucrrii, precum i al utilizrii acestora ca produse consumabile;

    f)comer ambulant activitatea de comercializare cu amnuntul realizat prin trecere dintr-un loc n altul, n rulote mobile, standuri mobile, chiocuri mobile sau n vehicule special amenajate;

    g)serviciu de alimentaie public activitatea de pregtire, preparare, prezentare i servire a

  • produselor i a buturilor pentru consumul acestora n uniti specializate sau la domiciliul/locul de munc al consumatorilor;

    h)exerciiu comercial una sau mai multe activiti de comercializare cu ridicata, cu amnuntul, de tip cash and carry, de alimentaie public, precum i a serviciilor desfurate de un comerciant. Obiectul activitilor de comercializare l constituie produsele i serviciile cuprinse n anexa la prezenta ordonan;

    i)serviciu de pia orice aciune sau prestaie care face obiectul vnzrii-cumprrii pe pia i care nu are drept consecin transferul proprietii asupra unui bun corporal, efectuat n scopul satisfacerii unor necesiti ale consumatorilor;

    j)structur de vnzare spaiul de desfurare a unuia sau mai multor exerciii comerciale;

    k)suprafa de vnzare suprafa destinat accesului consumatorilor pentru achiziionarea produsului/serviciului, expunerii produselor oferite, plii acestora i circulaiei personalului angajat pentru derularea activitii. Nu constituie suprafee de vnzare cele destinate depozitrii i pstrrii mrfurilor, produciei, birourilor i anexelor;

    l)structur de vnzare cu suprafa mic structur de vnzare avnd o suprafa de vnzare de pn la 400 m2 inclusiv;

    m)structur de vnzare cu suprafa medie structur de vnzare avnd o suprafa de vnzare cuprins ntre 4001.000 m2 inclusiv;

    n)structur de vnzare cu suprafa mare structur de vnzare avnd o suprafa de vnzare mai mare de 1.000 m2;

    o)centru comercial structura de vnzare cu suprafa medie sau mare n care se desfoar activiti de comercializare cu amnuntul de produse, servicii de pia i de alimentaie public, ce utilizeaz o infrastructur comun i utiliti adecvate. Suprafaa de vnzare a unui centru comercial este rezultat din suma suprafeelor de vnzare cu amnuntul de produse i servicii de pia i de alimentaie public cuprinse n acesta;

    p)comer n zone publice activitatea de comercializare a produselor i serviciilor, desfurat permanent sau sezonier n piee, trguri, oboare, pasaje publice, porturi, aeroporturi, gri, autogri, drumuri publice i strzi sau orice zon de alt natur destinat folosinei publice.

    Art. 5

    (1) Orice exerciiu comercial se desfoar numai de ctre comerciani autorizai n condiiile legii.

    (2) Exercitarea de activiti comerciale cu produse din sectorul alimentar i de alimentaie public necesit cunotine de specialitate i se efectueaz cu personal calificat, conform normelor de aplicare a prezentei ordonane.

    (3) n termen de un an de la data intrrii n vigoare a prezentei ordonane, personalul angajat n efectuarea de activiti comerciale cu produse din sectorul alimentar i de alimentaie public va trebui s ndeplineasc una dintre urmtoarele cerine profesionale:

    a) s fi absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare i/sau de

  • alimentaie public, organizat conform legislaiei n vigoare;

    b) s fi desfurat cel puin 2 ani de activitate profesional de comercializare de produse alimentare i/sau de alimentaie public i s fi absolvit un curs de noiuni fundamentale de igien, organizat n conformitate cu dispoziiile legale n vigoare.

    Art. 6

    (1) Comerul n zone publice se desfoar n structuri de vnzare cu sediu fix sau ambulant.

    (2) Exercitarea activitii de comercializare n zone publice este supus acordului autoritilor administraiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureti, dup caz, cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora i a planurilor de urbanism.

    (3) Prevederile alin. (2) se aplic i n cazul transferului, mutrii sau extinderii unui exerciiu comercial, precum i n cazul modificrilor aduse structurii de vnzare.

    Art. 7

    Acordul prevzut la art. 6 alin. (2) nu se elibereaz n urmtoarele cazuri:

    a) contravine planului general de dezvoltare urban i criteriilor generale privind determinarea zonelor i locurilor de vnzare din localiti;

    b) aduce prejudicii spaiilor aflate n incinta sau n apropierea unor cldiri de valoare arhitectonic deosebit ori cu valoare de patrimoniu;

    c) exerciiul comercial se face n spaii improvizate;

    d) se ncalc dispoziiile prezentei ordonane.

    Art. 8

    Structurile de vnzare cu amnuntul i cele n care se presteaz servicii de pia pot fi deschise publicului n toate zilele sptmnii. Fiecare comerciant i stabilete orarul de funcionare cu respectarea prevederilor nscrise n legislaia muncii i cu condiia respectrii reglementrilor n vigoare privind linitea i ordinea public, i n conformitate cu solicitrile autoritilor administraiei publice locale privind continuitatea unor activiti comerciale sau de prestri de servicii, n funcie de necesitile consumatorilor.

    Art. 9

    Orarul de funcionare se afieaz la intrarea n unitate, n mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat s asigure respectarea acestuia.

    Art. 10

    Structurile de vnzare cu amnuntul din sectorul alimentar nu pot fi nchise mai mult de dou zile consecutive, cu excepia unor cauze obiective de nefuncionare.

  • Art. 11

    Autoritile administraiei publice asigur dezvoltarea armonioas a reelei i tipurilor de distribuie i promovarea ntreprinderilor mici i mijlocii cu activitate de comercializare a produselor i serviciilor de pia.

    Art. 12

    (1) Autoritile administraiei publice locale stabilesc strategia de dezvoltare a reelei de distribuie, avnd drept obiective:

    a) sprijinirea crerii unei reele de distribuie care s asigure servicii de calitate consumatorilor i care s rspund necesitilor de consum ale acestora i marcarea acesteia n documentaiile de urbanism ntocmite;

    b) dezvoltarea armonioas a reelei i tipurilor de distribuie cu respectarea principiului liberei concurene;

    c) armonizarea principiilor urbanismului cu cele de mediu;

    d) protejarea patrimoniului arhitectural, istoric i de mediu prin meninerea caracterului sitului;

    e) dezvoltarea i revigorarea reelei de distribuie n zonele montane, rurale i defavorizate i susinerea crerii de servicii de pia n aceste zone;

    f) stimularea dezvoltrii ntreprinderilor mici i mijlocii cu activitate comercial n scopul creterii competitivitii acestora i gradului de ocupare a forei de munc;

    g) asigurarea i dezvoltarea unui sistem de baze de date privind reeaua de distribuie;

    h) respectarea legislaiei n vigoare din domeniul urbanismului pentru structurile de vnzare i de prestri de servicii de pia.

    (2) Autoritile administraiei publice locale stabilesc criteriile de dezvoltare urbanistic a sectorului comercial pentru determinarea:

    a) suprafeelor destinate activitilor comerciale, n special pentru cele cu structuri de vnzare cu suprafa medie i mare;

    b) modului de ncadrare a suprafeelor structurilor de vnzare pentru protejarea lucrrilor de art, a edificiilor cu valoare arhitectonic, istoric sau arheologic, precum i a mediului n centrele istorice i n localitile de interes turistic;

    c) amplasamentelor spaiilor de parcare aferente diverselor structuri de vnzare, conform reglementrilor legale n vigoare.

    (3) Autoritile administraiei publice locale asigur corelarea autorizrii desfurrii unui exerciiu comercial ntr-o structur de vnzare, cu coninutul certificatului de urbanism i al autorizaiei de construire.

    (4) Autoritile administraiei publice locale, n stabilirea strategiei de dezvoltare conform alin. (1), au n vedere urmtoarele caracteristici teritoriale:

  • a) zone urbane omogene, prin realizarea unei corelri integrate ntre centru i periferie;

    b) zone periferice pentru care trebuie individualizate criterii de dezvoltare omogen, n scopul integrrii acestora ntr-un cadru urbanistic coerent;

    c) centre istorice, n scopul promovrii unor activiti comerciale adecvate i al protejrii zonelor cu valoare istoric i artistic;

    d) zone cu mic concentrare demografic, n scopul dezvoltrii i/sau mbuntirii infrastructurii;

    e) zone situate pe traseele autostrzilor i drumurilor naionale, n scopul dezvoltrii structurilor de vnzare;

    f) zone defavorizate.

    (5) n zonele publice autoritile administraiei publice locale, n scopul satisfacerii intereselor consumatorilor, stabilesc, cu respectarea dispoziiilor legale n vigoare:

    a) criteriile generale ce trebuie respectate n determinarea zonelor i amplasamentelor structurilor de vnzare din localiti;

    b) modalitile de organizare a pieelor i trgurilor;

    c) periodicitatea i tipologia pieelor i trgurilor;

    d) criteriile de atribuire a amplasamentelor structurilor de vnzare.

    (6) n scopul promovrii i protejrii activitii comerciale n zonele periferice ale oraelor, precum i n zonele rurale, montane sau defavorizate, autoritile administraiei publice locale, prin hotrri ale consiliilor locale, pot acorda, n condiiile legii, nlesniri la plata impozitelor i taxelor datorate bugetelor locale.

    (7) Pentru elaborarea strategiilor i criteriilor, conform prezentului articol, autoritile administraiei publice locale consult asociaiile profesionale, asociaiile consumatorilor, organizaiile patronale, reprezentani ai societilor comerciale i ai camerelor de comer i industrie teritoriale.

    Art. 13

    Pentru zone sau edificii cu valoare arhitectonic, istoric sau arheologic i pentru zone turistice, autoritile administraiei publice locale pot acorda, n limita competenelor legale, faciliti financiare comercianilor care contribuie prin efort propriu la reabilitarea sau la restaurarea acestora.

    Art. 14

    (1) Autoritile administraiei publice, camerele de comer i industrie i societile comerciale, precum i alte persoane fizice sau juridice interesate pot s organizeze cursuri de pregtire i perfecionare profesional n domeniul comercializrii produselor i serviciilor de pia prevzute n anex, cu condiia ca acestea s fie autorizate conform legislaiei n vigoare.

    (2) Cursul profesional va conine ca obiecte de studiu materii adecvate pentru a garanta nsuirea

  • normelor i reglementrilor cu privire la sntatea, securitatea i informarea consumatorilor, la comercializarea produselor i serviciilor de pia, precum i nsuirea noiunilor fundamentale de igien.

    Art. 15

    Examinarea i avizarea implantrii structurilor de vnzare cu suprafa mare se vor realiza pe baza criteriilor elaborate de ctre ministerul cu atribuii n domeniul comerului interior.

    Art. 16

    Prin vnzri cu pre redus, n sensul prezentei ordonane, se nelege:

    a) vnzri de lichidare;

    b) vnzri de soldare;

    c) vnzri efectuate n structuri de vnzare denumite magazin de fabric sau depozit de fabric;

    d) vnzri promoionale;

    e) vnzri ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, dup ce evenimentul a trecut i este evident c produsele respective nu mai pot fi vndute n condiii comerciale normale;

    f) vnzri ale produselor care ntr-o perioad de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vndute;

    g) vnzri accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapid sau a cror conservare nu mai poate fi asigurat pn la limita termenului de valabilitate;

    h) vnzarea unui produs la un pre aliniat la cel legal practicat de ceilali comerciani din aceeai zon comercial, pentru acelai produs, determinat de mediul concurenial;

    i) vnzarea produselor cu caracteristici identice, ale cror preuri de reaprovizionare s-au diminuat.

    Art. 17

    Este interzis oricrui comerciant s ofere sau s vnd produse n pierdere, cu excepia situaiilor prevzute la art. 16 lit. a)c), e)i), precum i n cazul produselor aflate n pachete de servicii. Prin vnzare n pierdere, n sensul prezentei ordonane, se nelege orice vnzare la un pre egal sau inferior costului de achiziie, astfel cum acesta este definit n reglementrile legale n vigoare.

    Art. 18

    Potrivit prezentei ordonane, prin vnzare de lichidare se nelege orice vnzare precedat sau nsoit de publicitate i anunat sub denumirea de lichidare i care, printr-o reducere de preuri, are ca efect vnzarea accelerat a totalitii sau numai a unei pri din stocul de produse dintr-o structur de vnzare cu amnuntul, n una dintre urmtoarele situaii:

    a) ncetarea definitiv a activitii comerciantului, inclusiv n cazul schimbrii proprietarului, chiriaului, locatarului sau mandatarului, dup caz, care exploateaz structura de vnzare, cu

  • excepia cazurilor n care aceasta este vndut, cedat sau nchiriat unei persoane juridice administrate de vechiul proprietar (utilizator) sau n care acesta este acionar;

    b) ncetarea din proprie iniiativ a activitii comerciantului n structura de vnzare respectiv sau ca urmare a anulrii contractului de nchiriere, locaie sau mandat, n baza unei hotrri judectoreti rmase definitive sau n baza unei hotrri judectoreti de evacuare silit;

    c) ntreruperea activitii comerciale sezoniere pentru o perioad de cel puin 5 luni dup terminarea operaiunilor de lichidare;

    d) schimbarea profilului structurii de vnzare, suspendarea sau nlocuirea unei activiti comerciale desfurate n acea structur;

    e) modificarea condiiilor de exploatare a suprafeei de vnzare, dac lucrrile de transformare i amenajare depesc 30 de zile i sunt efectuate n interiorul acesteia, structura de vnzare fiind nchis n toat aceast perioad, sau modificarea condiiilor de exercitare a activitii n cazul ncheierii ori anulrii unui contract de distribuie avnd o clauz de aprovizionare exclusiv;

    f) vnzarea stocului de produse de ctre motenitorii legali ai comerciantului defunct;

    g) deteriorarea grav, din cauza unor calamiti sau acte de vandalism, a unei pri sau, dup caz, a ntregului stoc de produse, exclusiv cele alimentare.

    Art. 19

    (1) Vnzrile de lichidare sunt supuse notificrii n baza unui inventar detaliat al mrfurilor de lichidat ntocmit de comerciant, care este obligat s justifice cu documente legale proveniena produselor respective. Notificarea se face la primria localitii n a crei raz teritorial este amplasat structura de vnzare sau, dup caz, la primriile sectoarelor municipiului Bucureti, cu cel puin 15 zile nainte de nceperea vnzrilor de lichidare n situaiile prevzute la art. 18 lit. a), d) i e) i cu cel puin 5 zile nainte de nceperea vnzrilor de lichidare n situaiile prevzute la art. 18 lit. b), c), f) i g). Perioada pentru care se notific vnzrile de lichidare este de maximum:

    a) 90 de zile pe an pentru cazurile prevzute la art. 18 lit. a) i f);

    b) 60 de zile pe an pentru cazurile prevzute la art. 18 lit. b), d), e) i g);

    c) 15 zile pe an pentru cazurile prevzute la art. 18 lit. c).

    (2) La cererea organelor de control abilitate comerciantul este obligat s justifice cu documente legale situaia care a motivat vnzarea de lichidare, n termen de maximum 10 zile de la finalizarea operaiunilor de lichidare pentru situaiile prevzute la art. 18 lit. a)d), f) i g) i, respectiv, de maximum 45 de zile n cazul situaiilor prevzute la art. 18 lit. e).

    (3) Orice anun sau alt form de publicitate privind vnzarea de lichidare trebuie s specifice n mod obligatoriu data de debut a vnzrii i durata acesteia, precum i sortimentul de mrfuri supus vnzrii de lichidare, n cazul n care operaiunea nu se refer la totalitatea produselor din structura de vnzare.

    Art. 20

    (1) Pe durata vnzrilor de lichidare se pot lichida numai produsele nscrise n lista de inventar

  • aferent notificrii i aflate n stocul unitii comerciale la data depunerii/transmiterii notificrii. Stocul este format din produsele expuse n spaiile destinate vnzrii i cele aflate n depozitele structurii de vnzare; produsele deinute n antrepozite i/sau n depozite situate n afara structurii de vnzare pentru care a fost fcut notificarea nu intr n componena stocului de lichidat.

    (2) Pot face obiectul vnzrilor de lichidare numai produsele care fac parte din stocul structurii de vnzare i a cror contravaloare a fost achitat de comerciant la data depunerii/transmiterii notificrii sau a emiterii hotrrii judectoreti prevzute la art. 18 lit. b), sau la data evenimentelor prevzute la art. 18 lit. g).

    Art. 21

    n afara cazurilor prevzute la art. 18 lit. b) i g), orice vnzare de lichidare trebuie s aib loc n structura de vnzare n care produsele au fost vndute n mod obinuit.

    Art. 22

    Vnzarea de soldare este orice vnzare nsoit sau precedat de publicitate i anunat sub denumirea soldare/soldri/soldurii care, printr-o reducere de preuri, are ca efect vnzarea accelerat a stocului de mrfuri sezoniere dintr-o structur de vnzare cu amnuntul.

    Art. 23

    Vnzrile de soldare se pot efectua numai n cursul a dou perioade pe an, cu o durat maxim de cte 45 de zile fiecare, cu condiia ca produsele propuse pentru soldare s fie achitate furnizorului de ctre comerciant cu cel puin 30 de zile naintea datei de debut a perioadei de vnzri de soldare i oferite spre vnzare n mod obinuit naintea acestei date.

    Art. 24

    Stocul de produse propus pentru soldare trebuie s fie constituit n prealabil n structura de vnzare respectiv, n spaiile de vnzare i depozitele structurii de vnzare, precum i, dup caz, n unul sau mai multe depozite ale comerciantului, cu cel puin 15 zile nainte de data de debut a vnzrii de soldare, i nu va fi rennoit dup constituire sau n cursul vnzrilor de soldare.

    Art. 25

    Vnzarea de soldare trebuie s aib loc n structurile de vnzare n care produsele respective erau vndute n mod obinuit.

    Art. 26

    Documentele legale justificative care atest c stocul de produse propus pentru soldare a fost constituit cu cel puin 15 zile nainte de data de debut a vnzrii de soldare i achitat cu cel puin 30 de zile nainte de aceast dat vor fi pstrate pentru a putea fi prezentate, ori de cte ori este nevoie, organelor de control abilitate. Dovada achitrii contravalorii produselor supuse vnzrii de soldare rezult din examinarea actelor contabile.

    Art. 27

    (1) Perioadele de soldri prevzute la art. 23 se stabilesc de comerciant ntre urmtoarele limite:

  • a) perioada 15 ianuarie15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamn iarn;

    b) perioada 1 august31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primvar var.

    (2) Comercianii au obligaia s notifice la primria n a crei raz teritorial i desfoar activitatea perioada n care efectueaz vnzrile de soldare cu cel puin 15 zile nainte de nceperea operaiunilor.

    Art. 28

    (1) Este interzis s se anune o vnzare de soldare n alte cazuri i condiii dect cele prevzute la art. 23.

    (2) Orice anun sau alt form de publicitate privind soldarea trebuie s specifice obligatoriu data de debut a vnzrii de soldare i durata acesteia, precum i sortimentul de mrfuri supus soldrii n cazul n care operaiunea de soldare nu se refer la totalitatea produselor din structura de vnzare.

    Art. 29

    Vnzrile efectuate n structuri denumite magazin de fabric sau depozit de fabric sunt vnzrile din producia proprie, efectuate direct consumatorilor de ctre productori, acetia ndeplinind obligaiile ce revin oricrui comerciant care desfoar comer cu amnuntul. Vnzrile cu pre redus prin magazin sau depozit de fabric nu sunt supuse notificrii.

    Art. 30

    n cadrul vnzrilor definite la art. 29, cu excepia produselor alimentare, productorii pot practica vnzri cu pre redus pentru acea parte din producia lor care ndeplinete urmtoarele condiii asupra crora consumatorii au fost informai:

    a) nu a fost anterior oferit spre vnzare din cauza defectelor de fabricaie;

    b) face obiectul retururilor din reeaua comercial;

    c) reprezint stocul din producia sezonului anterior rmas nevndut.

    Art. 31

    Orice productor care vinde cu pre redus o parte a produciei sale, conform prevederilor art. 30, este obligat s pun la dispoziie organelor de control abilitate toate documentele legale care justific originea i data de fabricaie a produselor care fac obiectul acestor vnzri.

    Art. 32

    (1) n sensul prezentei ordonane, vnzrile promoionale sunt vnzrile cu amnuntul/vnzrile cash and carry/prestrile de servicii de pia care pot avea loc n orice perioad a anului, fr s fac obiectul notificrii, cu condiia ca:

    a) s nu fie efectuate n pierdere;

    b) s se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum i la servicii vndute ori, dup caz, prestate n mod curent;

  • c) produsele i serviciile promovate trebuie s existe la vnzare pe durata ntregii perioade anunate a vnzrilor promoionale sau comerciantul va informa consumatorii c oferta este valabil numai n limita stocului disponibil.

    (2) n sensul prezentei ordonane, nu sunt considerate vnzri promoionale;

    a) aciunile de promovare efectuate de productori;

    b) aciunile de lansare de produse/servicii noi pe pia.

    Art. 33

    (1) Vnzrile cu pre redus prevzute la art. 16, astfel cum sunt definite de prezenta ordonan, atunci cnd consumatorii sunt anunai despre o reducere de preuri care comport o comparaie exprimat n cifre, sunt supuse urmtoarelor reguli de fixare i publicitate a preurilor:

    a) Orice comerciant care anun o reducere de pre trebuie s o raporteze la preul de referin practicat n acelai spaiu de vnzare pentru produse sau servicii identice. Preul redus trebuie s fie inferior preului de referin. Preul de referin reprezint cel mai sczut pre practicat n acelai spaiu de vnzare n perioada ultimelor 30 de zile, nainte de data aplicrii preului redus.

    b) Orice anun de reducere de preuri, indiferent de forma, modul de publicitate i motivaia reducerii, trebuie s se adreseze ansamblului consumatorilor i s indice n cifre o reducere n raport cu preurile de referin, excepie fcnd:

    publicitile comparative de pre;

    anunurile publicitare exclusiv literare, care nu conin cifre;

    anunurile de pre de lansare a unui nou produs pe pia;

    anunurile publicitare orale efectuate exclusiv n interiorul magazinului pentru reduceri de preuri la un anumit raion, pentru o foarte scurt perioad a unei zile de vnzare.

    c) Publicitatea prin catalog i ofertele de reducere de preuri, lansate de comercianii care practic vnzarea prin coresponden, pot fi valabile numai pn la epuizarea stocurilor, cu condiia ca aceast meniune s figureze vizibil i lizibil n catalog.

    d) Orice anun de reducere de pre exprimat n valoare absolut sau n procent trebuie efectuat vizibil, lizibil i fr echivoc pentru fiecare produs sau grup de produse identice:

    fie prin menionarea noului pre lng preul anterior, barat;

    fie prin meniunile pre nou, pre vechi lng sumele corespunztoare;

    fie prin menionarea procentului de reducere i a preului nou care apare lng preul anterior, barat.

    e) Se interzice ca o reducere de pre pentru un produs i/sau serviciu s fie prezentat consumatorilor ca o ofert gratuit a unei pri din produs i/sau serviciu.

  • f) Toate documentele justificative legale care atest veridicitatea preului de referin trebuie s fie pstrate pentru a putea fi prezentate ori de cte ori este nevoie organelor de control abilitate.

    g) Orice anun de reducere de preuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv n raport cu preul de referin este considerat o form de publicitate neltoare i este sancionat conform reglementrilor legale n vigoare.

    (2) Aceste reguli nu se aplic atunci cnd reducerile de pre pe produs rezult din creterea cantitii de produs coninut n ambalajul utilizat n mod uzual n comercializarea acestora sau din creterea numrului de produse identice oferite spre vnzare ntr-un ambalaj colectiv.

    Art. 34

    Vnzarea la distan este acea form de vnzare cu amnuntul care se desfoar n lipsa prezenei fizice simultane a consumatorului, i a comerciantului, n urma unei oferte de vnzare efectuate de acesta din urm, care n scopul ncheierii contractului, utilizeaz exclusiv tehnici de comunicaie la distan.

    Art. 35

    (1)Vnzarea direct este acea practic comercial prin care produsele sau serviciile sunt desfcute de ctre comerciant direct consumatorilor, n afara spaiilor de vnzare cu amnuntul, prin intermediul vnztorilor direci, care prezint produsele i serviciile oferite spre vnzare.

    (2)Vnzarea prin reele (multilevel marketing) este o form a vnzrii directe prin care produsele i serviciile sunt oferite consumatorilor prin intermediul unei reele de vnztori direci care primesc un comision att pentru vnzrile proprii, ct i pentru vnzrile generate de reelele de vnztori direci pe care i-au recrutat personal.

    Art. 36

    Sunt considerate practici comerciale Interzise.

    a) vnzarea piramidal, vnzarea practicat prin procedeul denumit bulgre de zpad sau orice alte procedee similare care constau n special n a oferi produse/servicii consumatorilor fcndu-i s spere c le vor obine fie cu titlu gratuit, fie la un pre redus fa de valoarea lor real i condiionnd vnzrile de plasarea contra plat de bonuri, tichete, cupoane ori a altor titluri similare ctre teri sau de colectarea de adeziuni sau subscrieri;

    b) faptul de a propune unei persoane s colecteze adeziuni sau s se nscrie pe o list, fcnd-o s spere ctiguri financiare rezultate din creterea numrului de persoane recrutate sau nscrise.

    Art. 37

    (1) n cazul reelelor de vnzare constituite prin recrutarea aderenilor sau afiliailor este interzis s se solicite aderentului sau afiliatului reelei plata unei sume aferente dreptului de intrare n reea, cu excepia contravalorii materialelor sau serviciilor de natur pedagogic, formativ demonstrativ ori de vnzare sau a oricrui alt material sau serviciu similar.

    (2) n cadrul aceleiai reele este, de asemenea, interzis s se impun unui aderent sau afiliat achiziionarea unui stoc de produse destinat vnzrii ulterioare, fr obligaia ca stocul de produse nevndute de aferent/afiliat s fie reprimit de titularul reelei.

  • Art. 38

    (1)Vnzrile n afara spaiilor comerciale sunt acele vnzri directe realizate de comerciani n urmtoarele situaii:

    a) n timpul unei deplasri organizate de comerciant n afara spaiilor sale comerciale;

    b) n timpul unei vizite efectuate de comerciant, dac aceasta nu a avut loc la solicitarea expres a consumatorului:

    la locuina unui consumator, unde pot fi ncheiate contracte i cu alte persoane prezente;

    la locul de munc al consumatorului sau n locul n care acesta se gsete, chiar temporar, pentru motive de lucru, studiu sau tratament;

    c) n orice alte locuri publice sau destinate publicului, n care comerciantul prezint o ofert pentru produsele sau serviciile pe care le furnizeaz, n vederea acceptrii acesteia de ctre consumator.

    (2) Comercianii care efectueaz vnzri n afara spaiilor comerciale rspund civil fa de efectele activitii vnztorilor direci.

    Art. 39

    Comercianii sunt obligai s elibereze legitimaii pentru vnztorii direci, angajai n acest sistem de vnzare. Legitimaiile trebuie s conin numele, prenumele i fotografia vnztorului, denumirea i sediul comerciantului, semntura administratorului/directorului i vor fi vizate trimestrial. Legitimaiile vor fi retrase imediat ce deintorii acestora i pierd calitatea de vnztori direci.

    Art. 40

    Vnztorii direci, angajai n acest sistem de vnzare, sunt obligai s se legitimeze naintea prezentrii produselor/serviciilor oferite, precum i la solicitarea consumatorilor.

    Art. 41

    (1)Loteria publicitar este acea practic de promovare a produselor/serviciilor care tinde s stimuleze n rndul participanilor sperana unui ctig prin tragere la sori.

    (2) Loteriile publicitare sunt admise numai n condiiile n care participanilor nu le este impus n contrapartid nicio cheltuial direct sau indirect, suplimentar achiziionrii produsului/serviciului.

    (3) Cheltuielile efectuate de ctre participani pentru achiziionarea de efecte i servicii potale i pentru tarifele telefonice normale, referitoare la participarea la loteria publicitar, nu intr sub incidena alin. (2).

    Art. 42

    (1) n privina ctigurilor puse n joc n cadrul unei loterii publicitare, anunurile de prezentare a acesteia vor preciza natura, numrul i valoarea comercial a respectivelor ctiguri, precum i

  • urmtoarea meniune: regulamentul de participare/desfurare este disponibil n mod gratuit oricrui solicitant. n acest scop se va meniona adresa sau numrul de telefon la care solicitarea poate fi transmis, respectiv fcut.

    (2) n regulament se va preciza obligaia organizatorului loteriei publicitare de a face publice numele ctigtorilor i ctigurile acordate.

    Art. 43

    (1) Regulamentul i/sau orice alt document n baza cruia urmeaz s se desfoare loteria publicitar trebuie s fie autentificat i depus la un notar public nainte de nceperea operaiunii. n scopul prevenirii desfurrii unor jocuri de noroc deghizate organizatorul va depune un exemplar al regulamentului i/sau al documentului autentificat, dup caz, la Direcia general management al domeniilor reglementate specific din cadrul Ministerului Economiei i Finanelor, pn la data nceperii loteriei publicitare.

    (1) Regulamentul i/sau orice alt document n baza cruia urmeaz s se desfoare loteria publicitar trebuie s fie autentificat(e) de un notar public nainte de nceperea operaiunii.

    (2) Pentru a verifica corecta desfurare a loteriei publicitare respective reprezentanii Autoritii Naionale pentru Protecia Consumatorilor, Ministerului Economiei i Finanelor i Ministerului Internelor i Reformei Administrative pot solicita organizatorilor de loterii publicitare regulamentul de desfurare a acestora, precum i un exemplar al anunurilor adresate publicului, caz n care organizatorii vor prezenta aceast documentaie n termen de 5 zile de la data solicitrii.

    Art. 44

    Prezenta ordonan nu exclude controlul aciunilor de promovare a vnzrilor prin acest gen de operaiuni publicitare de ctre asociaiile profesionale cu rol de autoreglementare n domeniul publicitii, precum i dreptul persoanelor, care se consider induse n eroare n cursul desfurrii acestor operaiuni, de a se adresa direct acestor asociaii.

    Art. 45

    Se consider publicitate neltoare acele fapte prin care organizatorul unei loterii publicitare sugereaz destinatarului, prin anunul publicitar efectuat, c:

    a) a intrat n posesia marelui premiu, dei tragerea la sori pentru atribuirea ctigurilor se va desfura ulterior;

    b) a intrat n posesia unui ctig important, n realitate fiind ns vorba de un premiu de o valoare minim sau de un premiu de consolare.

    Art. 46

    Nu sunt asimilate loteriei publicitare concursurile n cadrul crora premiile sunt ctigate exclusiv datorit abilitii, cunotinelor i perspicacitii participanilor, ctigtorul fiind desemnat n funcie de valoarea prestaiei sale.

    Art. 47

    Nu este asimilat loteriei publicitare i este considerat practic comercial permis alocarea de

  • premii n mod aleator, nainte de oferirea la vnzare a produselor/serviciilor i atribuirea ctigurilor la achiziionarea produselor/serviciilor, chiar dac intrarea n posesie a premiilor are loc la o dat ulterioar.

    Art. 48

    Vnzarea cu prime este acea practic comercial prin care la vnzarea sau oferta de vnzare de produse/servicii se ofer consumatorului cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, prime sub forma unor produse/servicii.

    Art. 49

    Este interzis orice vnzare ori ofert de vnzare de produse sau orice prestare ori ofert de prestare de servicii fcut ctre consumator, care d dreptul acestuia, cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, la o prim sub forma unor produse/servicii, n afara cazurilor n care acestea sunt identice sortimental cu produsele/serviciile cumprate.

    Art. 50

    Nu sunt considerate prime:

    a) ambalajele produselor;

    b) produsele sau serviciile indispensabile utilizrii normale a produsului sau serviciului cumprat;

    c) produsele sau serviciile a cror valoare este de pn la 10% din preurile de vnzare/tarifele produselor/serviciilor achiziionate de ctre consumatori;

    d) articolele personalizate, respectiv obiectele purtnd mesaje publicitare, inscripionate n mod vizibil i care nu se regsesc ca atare n comer;

    e) serviciile postvnzare;

    f) facilitile de staionare oferite de ctre comerciani consumatorilor.

    Art. 51

    Este interzis condiionarea vnzrii ctre consumator a unui produs de cumprarea unei cantiti impuse sau de cumprarea concomitent a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzis prestarea unui serviciu ctre consumator, condiionat de prestarea altui serviciu sau de cumprarea unui produs.

    Art. 511

    Este interzis plata restului ctre consumator sub orice alt form dect acordarea acestuia n numerar.

    Art. 52

    Nu sunt considerate vnzri condiionate:

    1. vnzrile la un pre global pentru produse sau servicii diferite, care constituie un ansamblu,

  • precum i pentru produse identice preambalate oferite ntr-un ambalaj colectiv, cu condiia ca:

    a) fiecare produs i fiecare serviciu s poat fi achiziionat i separat la preul practicat n cadrul aceleiai suprafee de vnzare;

    b) cumprtorul s fie informat despre aceast posibilitate i despre preul de vnzare aferent produsului sau serviciului;

    2. vnzrile de produse n loturi sau ambajale consacrate de uzanele comerciale i de nevoile de consum.

    Art. 53

    Prin vnzare forat se nelege:

    a) expedierea unui produs ctre o persoan, fr o cerere prealabil din partea acesteia, solicitndu-i cumprarea acelui produs sau returnarea lui ctre expeditor, chiar i fr taxe, n cazul refuzului de cumprare;

    b) prestarea unui serviciu ctre o persoan, fr o cerere prealabil din partea acesteia, solicitndu-i acceptarea acelui serviciu prin achitarea contravalorii.

    Art. 54

    Orice vnzare forat este interzis. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu ctre o persoan se face numai n baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.

    Art. 55

    Nu sunt considerate vnzri forate ofertele efectuate n scopuri filantropice, n cazul acestor oferte, pe documentele nsoitoare va fi inscripionat, n mod clar i vizibil, urmtoarea meniune: destinatarul nu are nicio obligaie de a plti sau de a returna produsul.

    Art. 56

    Se interzice a se refuza consumatorului fr un motiv justificat, conform prevederilor legale n vigoare, vnzarea unui produs sau prestarea unui serviciu.

    Art. 57

    (1) Productorii i importatorii sunt obligai s introduc pe pia numai produse sigure pentru viaa, sntatea i securitatea consumatorilor.

    (2) Aceeai obligaie revine i oricrui comerciant care, pe baza informaiilor obinute de la productor/importator i a cunotinelor profesionale, trebuie s se asigure c produsele oferite spre comercializare sunt sigure i s informeze consumatorii asupra factorilor de risc n utilizarea/consumul acestora.

    (3) Se interzice introducerea pe pia a produselor, dac acestea nu sunt nsoite de documentele de angajare ale productorului/importatorului referitoare la calitatea i securitatea acestora, emise conform reglementrilor legale n vigoare.

  • Art. 58

    Produsul care este conform reglementrilor cu caracter obligatoriu, prin care sunt definite caracteristicile de securitate ale acestuia i modalitile de control al conformitii cu caracteristicile parametrilor definii, este considerat sigur.

    Art. 59

    Dac securitatea produselor nu este determinat conform prevederilor art. 58, un produs va fi considerat sigur atunci cnd, utilizat n condiii normale sau previzibile, nu prezint riscuri pentru viaa, sntatea i securitatea consumatorilor.

    Art. 60

    Pentru evaluarea securitii unui produs vor fi luate n considerare urmtoarele elemente:

    a) proprietile produsului, inclusiv compoziia, instruciunile de montare i punere n funciune, de utilizare, de ntreinere i de depozitare, service-ul necesar pe durata medie de utilizare a produsului;

    b) prezentarea produsului, informaiile furnizate de productor prin etichetare, marcare i/sau ambalajul acestuia, precum i orice alt informaie furnizat de productor;

    c) influena produsului asupra altui produs sau produse, cnd n mod justificat se presupune c acesta va fi utilizat mpreun cu alt produs sau produse;

    d) categoriile de utilizatori crora li se adreseaz, o atenie deosebit fiind acordat grupei de consumatori cu grad de risc major.

    Art. 61

    Prevederile art. 5860 sunt aplicabile n egal msur i serviciilor de pia.

    Art. 62

    Prevederile art. 5860 nu se aplic n cazul produselor care necesit reparaii sau recondiionri naintea utilizrii, cu condiia ca despre acest fapt consumatorii s fie informai de ctre comerciani n momentul cumprrii.

    Art. 63

    n aplicarea prevederilor art. 58, 60 i 61 se vor avea n vedere reglementrile legale n vigoare privind activitatea de standardizare, acreditare i infrastructura pentru evaluarea conformitii.

    Art. 64

    La vnzarea produsului sau la prestarea serviciului comerciantul ori, dup caz, prestatorul trebuie s aduc cu bun-credint la cunotin consumatorului, la solicitarea acestuia, pe lng informaiile furnizate prin etichetare, marcare i ambalare i informaii corecte i utile privind caracteristicile produsului sau serviciului, condiiile de vnzare i modul de utilizare.

  • Art. 65

    (1) Informaiile furnizate prin etichetare, marcare, ambalare vor respecta prevederile legale referitoare la etichetare.

    (2) Pentru unele categorii de produse, n scopul asigurrii proteciei consumatorilor i pentru meninerea unui mediu concurenial normal, Guvernul poate elabora reglementri specifice de etichetare.

    (3) Pentru a informa consumatorul despre impactul unor produse asupra mediului nconjurtor, precum i pentru a promova producia i utilizarea acelor produse care, pe toat durata lor de via, au efecte nesemnificative asupra calitii apei, aerului i solului, se va institui un sistem naional de etichetare ecologic.

    Art. 66

    Ambalajele produselor trebuie s asigure integritatea i protecia calitii acestora, s fie uor de manipulat, s promoveze vnzarea produselor, fiind totodat conforme prevederilor legale referitoare la protecia muncii, mediului i a securitii consumatorilor.

    Art. 67

    (1) Comerciantul care n reeaua de distribuie ofer spre vnzare produse/servicii trebuie s indice preul de vnzare/tariful practicat i preul pe unitatea de msur, conform reglementrilor legale n vigoare.

    (2) Preurile de vnzare, preurile pe unitatea de msur i tarifele practicate se indic n mod vizibil, lizibil i fr echivoc prin marcare, etichetare i/sau afiare.

    (3) Cnd livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior plii unui acont, comerciantul este obligat s elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislaiei n vigoare sau, dup caz, un contract scris i s respecte condiiile contractuale.

    (4) Comercianii care, potrivit legislaiei n vigoare, sunt obligai s utilizeze aparate de marcat electronice fiscale vor elibera bonuri fiscale cumprtorilor de produse/servicii.

    Art. 68

    (1) n funcie de tipul i caracteristicile produsului, pe ambalajul acestuia se vor indica vizibil, lizibil i fr echivoc dimensiunile sau numrul de articole (buci) coninute, cantitatea net coninut, exprimat n uniti de msur recunoscute de autoritatea statului romn n materie de metrologie.

    (2) Obligativitatea indicrii acestor date revine productorului, ambalatorului sau, dup caz, importatorului.

    Art. 69

    n cazul vnzrilor la distan prin coresponden, orice comerciant care informeaz consumatorul asupra ofertei sale de produse prin intermediul cataloagelor, brourilor sau al altor publicaii tiprite

  • este obligat ca pentru produsele preambalate s menioneze cantitatea net coninut de fiecare ambalaj, preul de vnzare, precum i preul pe unitatea de msur, conform dispoziiilor legale n vigoare.

    Art. 70

    (1) Pentru produsele comercializate n vrac, care sunt cntrite sau msurate n prezena consumatorului, dispoziiile art. 68 alin. (1) nu se aplic.

    (2) Informaiile furnizate de aparatele de msur utilizate pentru determinarea cantitii produselor vndute n vrac trebuie s fie clare i vizibile pentru consumator.

    Art. 71

    n calitate de parte contractant consumatorii pot refuza ncheierea contractelor care cuprind clauze definite ca abuzive, conform prevederilor legale n vigoare.

    Art. 72

    Pentru unele categorii de produse/servicii, n scopul asigurrii unui echilibru ntre obligaiile i drepturile prilor contractante i pentru a promova un mediu concurenial normal, Guvernul poate stabili contracte-tip cu caracter obligatoriu.

    Art. 73

    Constituie contravenii, dac nu au fost svrite n astfel de condiii nct, potrivit legii penale, s constituie infraciuni, i se sancioneaz dup cum urmeaz:

    1. desfurarea oricrui exerciiu comercial cu nclcarea prevederilor art. 5 alin. (1), cu suspendarea activitii comerciale pn la data autorizrii i cu amend:

    a) de la 200 lei la 500 lei pentru structurile de vnzare cu suprafa mic;

    b) de la 500 lei la 1.000 lei pentru structurile de vnzare cu suprafa medie;

    c) de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru structurile de vnzare cu suprafa mare;

    d) de la 100 lei la 200 lei pentru comercianii ambulani;

    e) de la 500 lei la 1.000 lei pentru comercianii care practic vnzri n afara spaiilor comerciale i pentru cei care practic vnzri directe;

    2. nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2), cu amend de la 200 lei la 1.000 lei;

    3. comercializarea de produse i servicii de pia, altele dect cele nscrise n autorizaia de funcionare, cu amend de la 100 lei la 1.000 lei;

    4. nerespectarea prevederilor art. 9, cu amend de la 200 lei la 2.000 lei;

    5. oferirea spre vnzare a produselor n pierdere n alte cazuri dect cele prevzute la art. 17, cu

  • amend de la 2.000 lei la 10.000 lei n msura n care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenei nr. 21/1996, republicat;

    6. vnzrile de lichidare efectuate n alte cazuri dect cele prevzute la art. 18 lit. a)g), cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu sistarea operaiunilor de lichidare;

    7. nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (1) i ale art. 27 alin. (2), cu privire la notificare, cu amend de la 200 lei la 1.000 lei;

    8. neprezentarea la solicitarea organelor de control abilitate a documentelor legale privind justificarea situaiei care a motivat lichidarea, conform dispoziiilor cuprinse n art. 19 alin. (2), cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei;

    9. nerespectarea prevederilor art. 20, 23 i 24, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu sistarea vnzrilor de lichidare sau de soldare, dup caz;

    10. realizarea vnzrilor de soldare n alte perioade dect cele prevzute la art. 27 alin. (1), cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu sistarea vnzrilor de soldare;

    11. neprezentarea, la solicitarea organelor de control abilitate, a documentelor legale justificative, conform prevederilor art. 26 i 31, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei;

    12. nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (3) i ale art. 28 alin. (2), cu amend de la 500 lei la 3.000 lei;

    13. utilizarea denumirii soldare/solduri/soldri sau a sinonimelor acesteia, n cazuri n care aceasta nu este n legtur cu o operaiune de soldare astfel cum este definit de prezenta ordonan, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu interzicerea practicrii acestei denumiri;

    14. practicarea de vnzri sau de orice alte procedee prevzute la art. 36, cu amend de la 10.000 lei la 50.000 lei, iar veniturile realizate din aceste practici se confisc i se fac venit la bugetul de stat;

    15. nerespectarea prevederilor art. 39, cu amend de la 500 lei la 1.000 lei;

    16. nerespectarea prevederi lor art. 40, cu amend de la 100 lei la 200 lei;

    17. nerespectarea de ctre organizatorii de loterii publicitare a prevederilor art. 41 alin. (2), cu amend de la 2.000 lei la 5.000 lei, iar veniturile realizate ilicit din aceast practic se confisc i se fac venit la bugetul de stat;

    18. neprezentarea n termen a documentelor solicitate conform prevederilor art. 43 alin. (2), cu amend de la 1.000 lei la 2.000 lei;

    19. nerespectarea prevederilor art. 49, cu amend de la 2.000 lei la 5.000 lei;

    20. nerespectarea prevederilor art. 51, 54 i 56, cu amend de la 500 lei la 2.000 lei;

    201. nerespectarea prevederilor art. 511, cu amend de la 2.000 lei la 4.000 lei;

    21. nerespectarea prevederilor art. 70 alin. (2), cu amend de la 100 lei la 500 lei;

    22. exercitarea de activiti de comer cu ridicata i comer cu amnuntul n aceeai structur de

  • vnzare, respectiv suprafa de vnzare, cu amend de la 2.000 lei la 10.000 lei i cu interzicerea uneia dintre cele dou activiti;

    23. desfurarea oricrui exerciiu comercial n perioada suspendrii activitii comerciale, cu amenda prevzut la pct. 1 lit. a)e), caz n care limitele minime i maxime se dubleaz, iar veniturile realizate ilicit n perioada dintre data suspendrii activitii comerciale i momentul constatrii contraveniei se confisc i se fac venit la bugetul de stat.

    Art. 74

    Sanciunile prevzute la art. 73 se pot aplica i persoanelor juridice, caz n care limitele minime i maxime ale amenzilor se dubleaz.

    Art. 75

    mpiedicarea sau obstrucionarea sub orice form, de ctre comerciant sau de oricare alt persoan, a organelor autoritilor administraiei publice n exercitarea atribuiilor lor privind controlul respectrii prevederilor prezentei ordonane constituie contravenie i se sancioneaz cu amend de la 2.000 lei la 5.000 lei.

    Art. 76

    Contraveniile prevzute la art. 73 se constat i se sancioneaz de ctre:

    a) organele de control abilitate ale primriilor, pentru cele prevzute la pct. 14, 611, 13 i 20123;

    b) organele de control abilitate ale Ministerului Economiei i Finanelor, pentru cele prevzute la pct. 5, 6, 811, 13, 14, 1719 i 22;

    c) organele de control abilitate ale Autoritii Naionale pentru Protecia Consumatorului, pentru cele prevzute la pct. 4, 12, 18, 20, 201 i 21;

    d) organele de control abilitate ale poliiei, pentru cele prevzute la pct. 15, 16, 18 i 201.

    Art. 77

    Prevederile prezentei ordonane referitoare la contravenii se completeaz cu dispoziiile Ordonanei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraveniilor, aprobat cu modificri i completri prin Legea nr. 180/2002, cu modificrile i completrile ulterioare, cu excepia art. 28 i 29.

    Art. 78

    n cazul repetrii contraveniilor prevzute la art. 73 pct. 1, 3, 611, 13, 22 i 23 ntr-un interval de 12 luni, chiar dac amenda a fost pltit, precum i n cazul n care se ncalc n mod repetat dispoziiile legale privind linitea i ordinea public, primriile vor suspenda activitatea comercial pe o perioad de pn la 30 de zile pentru structura de vnzare respectiv.

    Art. 79

    Sanciunile aplicate de organele de control abilitate, conform prevederilor prezentei ordonane, vor fi aduse la cunotin primriilor n termen de 48 de ore de la aplicarea acestora.

  • Art. 80

    n cazul vnzrilor de lichidare i de soldare, atunci cnd acestea se efectueaz n pierdere, conform prevederilor art. 17, costul de achiziie este deductibil din punct de vedere fiscal.

    Art. 81

    n termen de 18 luni de la data intrrii n vigoare a prezentei ordonane comercianii care desfoar activiti de comercializare a produselor i serviciilor de pia sunt obligai s solicite autorizarea exerciiilor comerciale n conformitate cu prevederile prezentei ordonane.

    Art. 82

    Ministerul cu atribuii n domeniul comerului interior, cu avizul Ministerului Economiei i Finanelor, va elabora norme metodologice de aplicare a prezentei ordonane, n termen de 60 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonane. Normele metodologice vor fi supuse spre aprobare Guvernului.

    Art. 83

    Ministerul cu atribuii n domeniul comerului interior, n baza consultrii cu alte organisme abilitate ale administraiei publice, precum i cu organizaiile neguvernamentale, elaboreaz reglementri specifice cu privire la comercializarea produselor i serviciilor de pia.

    Art. 84

    Pentru realizarea unei baze de date privind reeaua de distribuie i de prestri de servicii de pia autoritile administraiei publice locale vor transmite ministerului cu atribuii n domeniul comerului interior informaii privind reeaua de distribuie, conform normelor stabilite de ctre acesta.

    Art. 85

    (1) Anexa face parte integrant din prezenta ordonan i poate fi actualizat prin hotrre a Guvernului.

    (2) Valoarea amenzilor prevzute la art. 73 i 75 se va actualiza prin hotrre a Guvernului.

    Art. 86

    (1) Organele abilitate n aplicarea prevederilor prezentei ordonane vor stabili modalitile concrete de colaborare.

    (2) Administraiile publice locale vor ntreprinde aciunile necesare n vederea aplicrii dispoziiilor prezentei ordonane i a normelor metodologice de aplicare a acesteia.

    (3) La solicitarea autoritilor administraiei publice interesate, Oficiul Naional al Registrului Comerului sau, dup caz, oficiile registrului comerului de pe lng tribunale vor pune gratuit la dispoziie acestora informaiile cu privire la nregistrarea i autorizarea funcionrii comercianilor.

  • Art. 87

    Prezenta ordonan intr n vigoare la data de 1 ianuarie 2003.