SĂPTĂMÂNAL AL SCRIITORILOR DIN REPUBLICA MOLDOVAJOI, 25 octombrie 2012. FONDAT LA 3 OCTOMBRIE 1954NR. 43 (3504)

La est de vest PoesisPUBLICAŢIE DE LIMBA ROMÂNĂ

Joi, 25 octombrie 2012, Iaşi

Ora 10.00– Muzeul Literaturii Române

Iaşi - Muzeul „Mihai Eminescu”, Parcul de cultură Copou

– Vernisajul expoziţiei de carte, grafică, fotografii „Grigore Vieru, contemporanul nostru”. Prezintă: Nicolae Dabija, Daniel Corbu şi Mihai Cimpoi.

– „Grigore Vieru în dialog liric european”. Colocviul traducători-lor din opera poetică a lui Grigore Vieru. Moderator: Olga Irimciuc (Italia) şi Acad. Mihai Cimpoi.

− Lansări de cărţi

Ora 13.00− Parcul Copou – Teiul lui Mi-

hai Eminescu− Recital de muzică şi poezie

susţinut de formaţia „Carpe Diem Melody” Schitul „Vovidenia”, Neamţ.

Vineri, 26 octombrie 2012, Chişinău

Ora10.00 – Cimitirul Central din Chişinău

– Depunere de coroane la mo-numentul funerar al poetului. Pa-rastas Grigore Vieru.

Ora 11.00 – Aleea Clasicilor− Alocuţiuni susţinute de:– domnul Dorin Chirtoacă -

primar al Municipiului Chişinău;– domnul Gheorghe Nichita -

primar al Municipiului Iaşi,– domnul Boris Focşa - Minis-

trul Culturii din Republica Moldova– alţi invitaţi de onoare.– Recital de poezie „Steaua de

vineri”, prezentat de actriţa Ninela Caramfil.

Ora 12.30 – Aula Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova

– Colocviu „Grigore Vieru, poet clasic al literaturii române”. Parti-cipă scriitori invitaţi la Festival.

− Expoziţia de carte, grafică, afişe, fotografii „Grigore Vieru” – poet naţional şi popular. Prezintă Valeriu Matei şi Vasile Bahnaru.

– Lansări de cărţi şi CD-uri.Moderatori: Filomena Corbu,

Nicolae Dabija şi Ion Hadârcă.

Ora 17.00 – Sala cu Orgă Chi-şinău

− Gala premiilor. Decernarea premiilor Festivalului Internaţio-nal de Poezie

„Grigore Vieru”, ediţia a IV-a, Iaşi - Chişinău, 2012.

− Recital de poezie şi muzică susţinut de actorii Nicolae Jelescu, Ninela Caramfil, Mihai Ciobanu, Angela Cabari-Roşcovan, Marcel Zgherea, Anastasia Pereteatcu.

− Expoziţia de carte „Şi sunt cuvântului ca grâul-pământului”.

− Cocktail.

Sâmbătă, 27 octombrie 2012, Chişinău

Ora 11.00 – Biblioteca „Ion Creangă”, Chişinău

– Rădăcina de foc a lui Grigo-re Vieru. Întâlnire cu elevii şi pro-fesorii şcolilor şi liceelor.

– Expoziţia de carte „Grigore Vieru – întoarcerea la izvoare”.

Prezintă: Claudia BalabanOra 12.30 – Universitatea Pe-

dagogică de Stat „Ion Creangă”, Aula Grigore Vieru

− Simpozion „Poetul Grigo-re Vieru şi Taina care ne apără”. Participă cu alocuţiuni şi conferin-ţe scriitorii şi traducătorii invitaţi. Moderator: Nicolae Dabija

Ora 14.30 – ÎNCHIDEREA MANIFESTĂRILOR.

Coordonatori program:Daniel CORBUAcad. Mihai CIMPOIClaudia BALABAN

A fi om înseamnă, în primul rând, a-ţi respecta străbunii…

Supărat că oastea sa nu re-uşi să pună stăpânire pe întrea-ga Palestină, sultanul chemă la sine pe şeful sarazinilor.

− Te-ai retras din faţa muntelui Sinai! De ce?Cu fruntea în ţărână, supusul lui rosti:− N-am fost în stare să trecem de o mănăstire.− Cum vine asta? se miră sultanul. O mănăstire

nu e o cetate!− Aceasta este, zise sarazinul. Ne-au împiedi-

cat însă, nu zidurile ei, ci nişte oameni demni de toată admiraţia… Sunt luptători desăvârşiţi. Nu i-am putut clinti din loc. Am preferat să-i ocolim.

− Cine sunt ei? − Îşi spun valahi, veni răspunsul.Sultanul scotoci prin minte, dar negăsind nimic

în stare să-l ajute, conchise:− Prefer să fiu prieten, nu duşman cu ei…

Cei care ştiu că patria valahilor e România se întreabă: de unde au apărut ei în Palestina? Cum au ajuns acolo?

Conform textului biblic, iudeii, scoşi din robia egipteană, au făcut un lung popas lângă muntele Sinai. În a treia zi, cerul s-a umplut de fum şi din vâltoarea neagră s-a auzit glasul lui Dumnezeu, care L-a strigat pe Moise. El a urcat pe munte, de unde s-a întors cu cele zece porunci divine pe care le urmăm şi noi.

Creştinii de mai târziu au întemeiat în acel loc un schit care făcea faţă necesităţilor de cult, dar

care era total lipsit de apărare în faţa năvălitorilor străini. Convinşi că nu vor rezista prea mult, câţiva călugări au venit la Constantinopol şi l-au rugat pe Iustinian, împăratul Bizanţului, să le construiască o mănăstire. Suveranul a împuternicit un legat să zidească mănăstirea sus, pe munte. Din lipsă de apă însă, acesta a schimbat planul împăratului şi a construit mănăstirea la poalele muntelui, unde era mult mai expusă la pericol. Indignat, împăratul a dat ordin să i se taie capul, apoi a trimis un nou dregător, însoţit de o sută de oşteni voinici (cu soţi-ile şi copiii lor), care urmau să-şi facă locuinţe în afara mănăstirii şi s-o apere cu preţul vieţii.

Numeroase documente confirmă faptul că oş-tenii în cauză proveneau din Dacia, dintr-o regiune pe care ei înşişi o numeau Valahia.

Se naşte întrebarea: de ce un împărat roman n-a trimis în apărarea mănăstirii o cohortă de oşteni ro-mani? De ce a avut mai multă încredere într-o ceată de bărbaţi dintr-o ţară pe care un alt împărat roman (Aurelian) o părăsise cu aproape trei sute de ani în urmă?

Răspunsul are următoarele două motivaţii:- în primul rând, acest fapt demonstrează că da-

cii din Valahia, la acea oră (aproximativ anul 540 după Hristos), erau nişte creştini mai de nădejde şi mai evlavioşi decât soldaţii Romei;

- iar în al doilea rând, se confirmă faptul că îm-păratul Iustinian nu şi-a uitat originea…

Cu ani în urmă, trei flăcăi din Dacia, ca să sca-pe de sărăcie, au hotărât să intre în oastea roma-nă, aşa că „au pornit pe jos spre Bizanţ, purtând pe umeri desagi în care nu aveau nimic altceva

decât pâine coaptă în spuză”, citim la Procopius, un cronicar din Cezareea (sec.VI). Unul din ei, pe nume Iustin, datorită vitejiei fără seamăn, a ajuns, în cele din urmă, împărat al Bizanţului. Anume el l-a urcat mai apoi pe tron pe nepotul său de la frate, Iustinian, care a devenit cel mai mare împă-rat al Imperiului Roman de Răsărit, reuşind în cei 38 de ani de domnie nu numai să extindă hotarele stăpânirii sale, dar, (aidoma lui Ştefan cel Mare) să ctitorească o mulţime de biserici, mănăstiri şi catedrale, între care – şi Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol care, deşi are peste o mie cinci sute de ani, rămâne şi azi o minune arhitecturală.

Aşadar, un împărat de origine dacă a trimis în apărarea mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai nişte „oameni de la munte”, de aceeaşi origi-ne cu el, care îşi spuneau valahi.

Patriarhul Alexandriei (Eutichius) scria despre asta într-un document din anul 933. John Burckard, un savant cu renume, consemna în 1816: „Am vi-zitat mănăstirea clădită de Iustinian… Apărătorii ei mărturisesc unanim pogorârea lor din creştini. Cei-lalţi beduini aşa şi le spun: fiii creştinilor… Sunt o rasă muncitoare şi robustă. Se căsătoresc doar între dânşii, fetele lor fiind de o superioară frumuseţe”. Un alt cercetător, Edward Robinson, nota în anul 1841: „În cursul vremii, după ce arabii au răpit de la mănăstire mai multe posesiuni, urmaşii valahilor au devenit şi ei musulmani”.

Ultima femeie creştină a tribului a fost îngropa-tă în grădina mănăstirii în anul 1750.

Domnitorii români au sprijinit mereu această mănăstire cu daruri şi odoare de toată frumuseţea.

Cel mai generos dintre ei a fost Constantin Brân-coveanu. Un portret al său, dăruit mănăstirii, are următoarea inscripţie: „Constantinus Brâncovan, suveran al Valahiei, a.1696”.

În Grecia, la poalele Olimpului, se află o altă colonie de valahi, despre care Alexandru Odobes-cu scria: „Românii au întemeiat aici din cele mai vechi timpuri câteva sate… unite într-o colonie, numită Laha”.

Ajunşi aici, ne întrebăm: de unde acest nume (de VALAHI), pe care strămoşii noştri l-au purtat cu atâta demnitate?

Unanim recunoscut este doar faptul că noţiu-nea de valah e sinonimul noţiunii de român, drept care, pe parcursul veacurilor, atât poporul român, cât şi străinii i-au spus limbii vorbite de strămoşii noştri limba valahă.

Un călător italian, Antonio Bonfini, scria des-pre Ştefan cel Mare, în anul 1492: „Sub valuri de barbari, valahii lui Ştefan îşi apără limba valahă şi, ca să n-o piardă, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea vieţii lor, cât pentru limba lor valahă”.

Nu ştiu de când purtăm în suflet acest nume… Se pare că dintotdeauna! Se pare că l-au născocit păstorii mioritici care, mânându-şi turmele prin văi şi dealuri, au observat că ele se aseamănă cu nişte valuri şi le-au cântat cu dor şi jale în cele mai fru-moasa doine despre plai.

Valah înseamnă Om al Plaiului.

Aurelian SILVESTRU

VALAHII

Într-un articol publicat înainte de a muri, Andrei Vartic scrisese: „Timpul lui Eminescu abia vine”.

La fel am putea spune şi noi: „Timpul lui Vartic abia vine”.

Andrei Vartic abia urmează să fie descope-rit. Adică publicat, citit, studiat, înţeles. Bus-turile dedicate lui abia urmează să fie dezveli-te. Ca şi străzile, bibliotecile, şcolile, care să-i poarte numele.

Filozof al culturii, publicist, poet, drama-turg, traducător, arheolog, dacolog, editor, actor, regizor, om politic – sunt doar câteva dintre profilurile portretului său.

El îşi făcuse din lupta pentru Adevăr, Drep-tate, Cauză Naţională un scop al vieţii sale.

Până la ultima suflare a muncit în sudoarea frunţii ca să-şi lumineze consângenii, ca să-i salveze din lâncezeală şi suferinţă, ca să-i facă să se încreadă că ei îşi merită un destin mai bun.

El şi-a ajutat Neamul să se ridice din ge-nunchi şi să creadă într-o Dreptate a lui Dum-nezeu şi pentru această aşchie de pământ.

Andrei Vartic a fost un dac liber. Care ne-a dorit şi pe noi liberi. Dar Vartic, preocupat mai mult de latura spirituală a dacismului, părea a face parte mai degrabă din ceata lui Zamolxis decât din oastea lui Burebista.

În cartea „Ospeţele nemuririi”, apărută în 2012 la Editura Vicovia din Bacău, Andrei Vartic scrie: „Avem legile lui Newton, Boltz-mann, ale lui Einstein, Pitagora. De azi înainte va trebui să le avem şi pe ale lui Zamolxis…” Care vizează spiritul.

Andrei Vartic consacră acestor cercetări mai multe cărţi. Unele au şi văzut lumina ti-parului („în străinătate”, adică în România). Altele – urmează încă să apară.

Cu câteva zile mai înainte de a pleca la întâlnirea cu dacii săi, i-am făcut o vizită la spital. Era slăbit. Vorbeam mai mult eu. Iar el

zâmbea mereu. Fără cuvinte.Ion Ungureanu îmi atrăsese atunci atenţia

că aşa mureau dacii: râzând.Ceva mai înainte mă convinsese că un ac-

tor mare e mare şi într-o sală goală.Asistasem, fără să ştie, ascuns în întuneri-

cul din fundul unei săli de spectacol, la câteva dintre repetiţiile Teatrului său Poetic.

El vorbea, juca, se mişca pe scenă, ca şi cum sala era arhiplină.

Aşa o făcea şi la sutele de reprezentări din satele noastre.

Vartic monta scena în faţa unui stadion, şi aceeaşi scenă o aşeza în faţa unei stâne, cu doi ciobani şi o sută de mioare.

Şi juca cu aceeaşi dăruire, cu acelaşi sacri-ficiu.

El nu recita poezia, ci o propovăduia. Fă-cea cuvintele să tune, să scapere, să plouă.

„Boure, noure,Peste şes cu roure…”Există o Basarabie Profundă, care nu se

vede de la televizor.Una dintre personalităţile care o fac să fie

în veac se numeşte Andrei Vartic.Neam şi Libertate pentru el deveniseră no-

ţiuni sinonime.Ca şi: Artă şi Destin.„Cel mai mare noroc în viaţă este să-ţi pla-

că ceea ce faci. Şi încă şi să primeşti bani pen-tru aceasta”, zicea Andrei, fericitul.

Cât de mult ne lipseşte. Câtă nevoie este de el în acest timp fără timp.

Îi vom păstra în memorie pentru totdeauna profilul lui de apostol, ca desprins din icoane-le noastre străvechi.

Cât vor trăi legendele plaiului, el va fi cu noi.

Iar una dintre ele va purta de acum înainte un nume de dac liber: Andrei Vartic.

Nicolae DABIJA

Chiar dacă ar fi în viaţă, cel care a fost până mai ieri Andrei Vartic, pe care merită să-l numim Conştiinţa Naţională a Neamu-lui, cei 64 de ani pe care nu i-a fost dat să-i numere suntem con-vinşi că la fel şi i-ar fi sărbătorit şi el, cum a fost comemorat dumi-nica trecută la Cimitirul Ortodox Central din Strada Armenească.

Lui Andrei Vartic îi erau străine mesele care nu rezistă sub greutatea bucatelor, în timp ce alţii cu greu fac rost de o fărâmă s-o dumice îndelung, toate bunătăţile schimbându-le pe o slujbă liturgică de dimineaţă, aflându-se smerit într-o biserică, pe o retra-gere la vreun schit sau la vreo mănăstire în căutarea unor inscripţii voievodale sau cronicăreşti. Sau poate la vreo întâlnire cu studenţi sau elevi în faţa cărora să li se deschidă în toată profunzimea, în toată bogăţia sa spirituală, fiindcă deschis era la suflet şi simţire precum o carte pentru cei dornici de a cunoaşte, precum un izvor pentru însetaţi, precum o pâine pentru flămânzi…

…Dar nu este nicăieri pentru ignoranţii care nu ştiu să-l caute, şi e pretutindeni unde l-au purtat paşii, în cărţile pe care le-a studi-at, în locurile pe care le-a cercetat şi le-a reînviat, oriunde lăsând urme adânci drept mărturie că a fost un om de o vastă cultură: cărturar, cercetător, dacolog, un om sensibil pe care-l impresiona hărnicia furnicii, sfinţenia ţăranului în faţa ogorului, evlavia măi-

cuţelor îngenuncheate în biserică.Prin osteneala sa, sculptorul Ion Zderciuc

a trudit la crearea chipului lui Andrei Vartic, cioplind şi modelând, până a reuşit să-i dea o nouă viaţă, cea de după mutarea sa în mit, fiindcă prin ceea ce a făcut Andrei Vartic me-rită să fie un mit, un model de adevărat patriot în tot ce a făcut, în tot ce a gândit.

La dezvelirea bustului care reprezintă un veritabil chip de dac, cuvinte de apreciere şi de recunoaştere a valorii distinsului, tita-nicului Andrei Vartic, au rostit Preşedintele Republicii, Nicolae Timofti, Prim-ministrul Vlad Filat, academicianul Mihai Cimpoi, scriitorul Nicolae Dabija, ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu, redactorul-şef al revistei „Timpul”, Constantin Tănase, editorul din Bacău Viorel Cucu ş.a. Dar oricât de alese cuvinte ar căuta vorbitorii, ele sunt neputincioase în a-i dezvălui imensitatea, di-mensiunea intelectuală a celui care a fost Andrei Vartic. Ca să se reuşească lucrul acesta, sperăm că se vor scrie studii, monografii pe baza celor mai mult de douăzeci de volume semnate de Andrei Vartic, dar şi, sperăm, cele care urmează să fie editate, aflându-se în manuscris.

Măiestrit şi sugestiv este redată activitatea şi pasiunea lui An-drei Vartic de către excepţionalul sculptor pe pereţii laterali ai so-clului, care este ca o carte care urmează să fie citită.

La trecerea celor 64 de ani de la naşterea lui Andrei Vartic, copa-cii din Cimitirul Ortodox Central ningeau cu frunze care părea că-i aduc un pios omagiu, aşternându-se la picioarele bustului executat atât de măiestrit, în toate readucându-l pe Andrei printre noi, încât privindu-l vrei să exclami: „Hai acasă, Andrei, hai acasă ultimule dac, hai la Literatura şi arta, hai la Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice, unde activează în calitate de profesoară doamna Nina Vartic, soţia ta, care, profund emoţionată, după dezvelirea bustului, a mulţumit tuturor celor ce, în măsura posibilităţilor, şi-au adus con-tribuţia la realizarea visului sacru la care a aspirat necunten timp de trei ani. Andrei, când treceai pe la noi, ne spuneai că acestea sunt locurile unde nu te mai saturi să te afli”.

Raisa CIOBANU

HAI ACASĂ, ULTIMULE DAC

Cu trei cuie-am început Pod şi punte peste Prut. Cu trei cuie neîntregi Pod şi punte cum să legi?!

„Doamne, Doamne, tot zic Doamne, Dumnezeu pare că doarme Cu capul pe-o mănăstire Şi de nimeni n-are ştire.”

Fraţi de grai, de sânge fraţi, De la inimă furaţi. Cioca-boca, trei lampaci, Se dărâmă tot ce faci.

„Doamne, Doamne, tot zic Doamne, Dumnezeu pare că doarme Cu capul pe-o mănăstire Şi de nimeni n-are ştire.”

Valuri vechi şi valuri noi, Curge Prutul fără noi, Neavând noapte şi zi, De cine se alipi.

„Doamne, Doamne, tot zic Doamne, Dumnezeu pare că doarme Cu capul pe-o mănăstire Şi de nimeni n-are ştire.”

Grigore VIERU

Podul Lui Florin Piersic

Între morală şi filozofie

TIMPUL LUI VARTIC

Bustul lui Andrei Vartic, dezvelit la 21 octombrie curent, la Cimitirul Ortodox Central din Chişinău,

zi când ar fi împlinit 64 de ani.

PROGRAMULFestivalului Internaţional de Poezie „GRIGORE

VIERU”, ediţia a IV-a, IAŞI: 24–25 octombrie 2012, CHIŞINĂU: 26–27 octombrie 2012

2 Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

Am fost solicitată recent de către Svetlana Cojocaru, directoare a Insti-tutului de Matematică şi Informatică al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, să comentez şi să susţin can-didatura profesorului Nicolae Vulpe, propusă de către Consiliul Ştiinţific al Institutului pentru a fi ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe.

Susţin puternic această candidatu-ră, cunoscând foarte bine rezultatele numeroase şi profunde ale candidatu-lui. Cunosc, de asemenea, aprecierile excelente ale colaboratorilor noştri străini.

Primul meu contact cu şcoala ma-tematică din Chişinău a fost cu fonda-torul acestei şcoli în ecuaţii diferenţia-le, eminentul matematician Constantin Sibirschi, cu care m-am aflat în corespon-denţă şi a cărui generozitate am apreciat-o. L-am invitat pe profesorul Sibirschi pentru a fi conferenţiar principal la seminarul ma-tematic din 1992 „Séminaire de mathéma-tiques supérieures” al Universităţii noastre, Université de Montréal. Din nefericire, acea invitaţie nu a putut fi onorată (materia-lizată), precum şi următoarea din cauza de-cesului prematur al profesorului Sibirschi.

Am continuat corespondenţa cu doam-na Sibirschi, pentru un timp în franceză, înainte de a descoperi că ambele puteam scrie în limba română. Am apreciat extra-ordinara delicateţe a doamnei Sibirschi şi am regretat foarte mult dispariţia ei dintre cei vii.

Sunt legată de Chişinău şi prin familia mea. Unchiul meu, Gherman Pântea, a fost o personalitate remarcabilă a Basarabi-ei, cred că a fost unul dintre primii deputaţi ai Basarabiei după reunificarea cu regatul României. În prezent o stradă din Chişinău îi poartă numele.

Pe Nicolae Vulpe, profesorul, am avut şansa de a-l cunoaşte în 1999 la Montreal, Canada, unde l-am invitat în cadrul unui program de colaborare susţinut de AUPELF (Agence francophone pour l’enseignement supérieur et la recherche), pentru a iniţia o colaborare, care ulterior s-a dovedit a fi extrem de fructuoasă. Ţin să menţionez că în cadrul acestui program am invitat în anii 1999 şi 2000 încă trei matematicieni ai şcolii din Chişinău: Iurie Calin, Alexandru Şuba şi Dumitru Cozma. Un alt elev al profesorului Sibirschi, profesorul Mi-hail Popa, de asemenea a fost invitat pentru a participa la seminarul de vară al Universităţii noastre în 2002.

Aş dori în continuare să accentuez că profesorul Vulpe este unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai re-marcabilei şcoli în ecuaţii diferenţiale din Chişinău, fondată de Sibirschi. În prezent, Nicolae Vulpe a devenit lide-rul acestei şcoli. Profesorul Vulpe are o mare capacitate de muncă, creativi-tate şi pasiune pentru matematică. Co-laborarea noastră în decursul anilor a fost foarte fructuoasă şi este reflectată în numeroase publicaţii în reviste in-ternaţionale de mare reputaţie. Aş menţiona în particular că am fost invitaţi să contribu-im la volumele omagiale în onoarea ilustru-lui matematician american Steven Smale, a matematicienei chineze Zhang Zhifen, cre-atoarea şcolii în ecuaţii diferenţiale ordina-re a Universităţii din Beijing, de asemenea la volumul memorial dedicat cunoscutului matematician spaniol Javier Chavarriga, trecut din viaţă.

Profesorul N. Vulpe a avut o contribuţie majoră privind rezultatele incluse în aceste publicaţii. De asemenea ţin să remarc cola-borările noastre cu Joan Carles Artes şi Ja-

ume Llibre, matematicieni catalani, profe-sori la Universitat Autónoma de Barcelona. Multe dintre aceste rezultate nu ar fi putut fi obţinute fără experienţa profesorului Vulpe în mânuirea polinoamelor invariante la stu-diul calitativ al ecuaţiilor diferenţiale.

Ar fi binevenit de menţionat că profe-sorul Vulpe a avut de asemenea o contri-buţie absolut majoră în difuzarea concepte-lor şi rezultatelor matematice ale şcolii de ecuaţii diferenţiale create de C. Sibirschi, prin participarea sa cu expuneri deosebit de profunde la conferinţe internaţionale, prin publicaţiile sale în reviste de mare repu-taţie internaţională, prin prezenţa sa, spre exemplu, în importante centre matematice, ca CRM (Centre de Recherches Mathéma-tiques) din Montréal şi CRM (Centre de Recerca Matemàtica) din Barcelona.

Apreciez mult şi calităţile umane ale profesorului Vulpe, de pildă, onestia ab-solută, marea sa disponibilitate pentru co-municare şi, în special, capacitatea enormă de focalizare asupra unei probleme dificile. Interese multiple sunt de mare ajutor în ob-ţinerea unei ample viziuni, dar capacitatea de focalizare este strict necesară în rezol-varea unei probleme matematice profunde şi dificile.

Profesorul Vulpe m-a însoţit la vesti-tul IAS (Institute for Advanced Study) din Princeton, USA, unde am fost ambii invi-taţi de către profesorul Robert Langlands, unul dintre cei mai mari matematicieni ai epocii noastre. De asemenea, profesorul Vulpe a fost invitat la Colocviile internaţi-

onale din iunie 2000 la Montréal şi din no-iembrie 2008 la BIRS (Banff International Research Station).

Doresc să accentuez încă o dată că susţin întru totul candidatura profesorului Nicolae Vulpe pentru a deveni membru co-respondent al Academiei de Ştiinţe a Repu-blicii Moldova.

Dana SCHLOMIUK,profesor, Université de Montréal,

fost membru al directoratului NSERC (Natural Sciences and

Engineering Research Council of Canada)

Colaborarea mea cu elevi ai şcolii matematice din

R. Moldova, fondată de profesorul C. Sibirschi

Durata vieţii, deşi scurtă, este totuşi destul de lungă ca s-o trăim corect şi cinstit.

Cicero

Anii trec, anii vin... O perpetuă mişcare a timpului fixată cu exa cti tate de clepsidră. A şaptezecea toam-nă admiră căderea lentă a frun ze lor aurii profesorul universitar, doctor habilitat în medicină, membru co-res pondent al Academiei de Ştiinţe Medicale din Ro-mânia, Aurel Saulea. Putem afirma cu certitudine că în persoana mult stimatului Domn Aurel Saulea aflăm omul care şi-a construit destinul, a urcat scările ierar-hice prin abnegaţie, a preferat calea căutărilor şi tru-dei asidue fără a conta pe protecţie sau ajutor din altă parte. Or, dimen si unea valorică a unei persoane este direct comensurabilă cu anii de dăruire şi sacrificiu pentru o misiune onorabilă de educare a tinerei gene-raţii şi de formare a vii to ri lor specialişti. Ne bucurăm că la acest moment aniversar omagiatul nos tru se află în plină forţă fizică şi spirituală, rămânând şi astăzi ne-obosit în cercetare şi munca pe da go gică, predispus să scrie noi capitole în car tea vieţii.

S-a născut la 26 octombrie 1942, în comuna Co-bani, plasa Glodeni, ju deţul Bălţi. Lumina cărţii l-a atras la o vârstă fragedă. În şcoală îi plă cea mult fizica. Unde mai pui că a avut noroc de un profesor bun, care preda cu iscusinţă acest obiect. Aptitudinile şi intere-sul sporit de a acu mu la noi cunoştinţe l-au apropiat într-atât de pedagog, încât s-a dovedit a-i fi favorit – îl invita duminica la şcoală şi pregăteau împreună lecţi-ile pentru săptămâna ce urma. Era unicul elev căruia îi încredinţa aparatul pentru demonstrarea filmelor în faţa clasei, iar peste un timp, chiar şi în căminul cul-tural din sat.

Aurel visa cu tot dinadinsul să devină fizician, dar circumstanţele au dictat alt scenariu. A in ter venit un caz neobişnuit, care l-a marcat mult pe adolescent. Când era în clasa a 8-a, a sal vat o fetiţă de la înec. Fără a ezita o clipă, a sărit în apă, cu o mână a apu-cat-o de gâţă, altfel nu era chip, iar cu alta, cu greu, a scos-o la mal. Pentru manifestarea cu ra ju lui de a sal-va viaţa unui copil a fost distins cu insigna ,,Юный ме дик СССР” (,,Tânăr medic al Uniunii Sovietice”). Acest fapt a şi de ter minat alegerea viitoarei profesii. După absolvirea cu succes a şcolii medii din Balatina (1959), ia admiterea la Institutul de Stat de Medicină din Chi şi nău. S-a dovedit a fi un student exemplar, care se evidenţia atât la în vă ţă tură, cât şi în cercurile ştiinţifice. Graţie capacităţilor excelente, sâr guin ţei, reuşeşte să publice prima lucrare ştiinţifică încă la anul trei de stu d ii. Sub îndrumarea remar cabilului profesor Anatoli Zubkov şi a con fe ren ţiarului Olga Dobromas-

lov, scrie o serie de alte lucrări ce se bu cură de apreciere şi rezonanţă în rândurile studenţilor şi profeso-rilor. Nu tre ce mult şi Aurel Saulea este numit preşedinţe al Societăţii ştiin ţi fi ce stu den ţeşti a institutului. Îl preocupă în special fiziologia, căreia îi consacră majoritatea tim-pului.

Ştia să-şi dozeze raţional fi-ecare zi, fiecare oră, în aşa fel ca, pa ra rel cu învăţătura, să facă sport, îi plăcea îndeosebi boxul. La acest gen a atins cea de a doua categorie sportivă. Un alt hobby al său era turismul. Tot ce admira în călătorii (peisaj, poiene pitoreşti, locuri de interes is to ric, arhitectonic, cultu-ral, precum şi oameni de seamă din diferite do me nii) înveşnicea în fotografii. Pasiunea fotografierii nu-l părăseşte nici în prezent.

Împreună cu alţi colegi frecventa teatrele, cine-matografele, iar cele mai in teresante spectacole şi fil-me deseori le discutau. Căci, de bună sea mă, în acele timpuri aveai ce viziona şi privi; ieşeai din sălile de spec tacol îm bogăţit spiritual.

L-a pasionat şi îl pasionează mult lectura; citea şi con ti nuă să ci tea s că din operele clasicilor – Eminescu, Coşbuc, Rebreanu, Dos toievski. O relaxare totală îi prilejuia muzica; asculta creaţii folc lo ri ce, dar şi mu-zică uşoară. Actualmente, o preferă pe cea clasică.

După absolvirea institutului, cum rar se întâmplă, devine asistent la Ca tedra fi zio logie. Indiscutabil, era un start promiţător în viitoarea ca rieră. De aici înco-lo traiectoria des tinului îl plaseasă pe făgaşul as cen-siunii. După şase luni de perfecţionare la Universita-tea ,,M. Lo mo no sov” din Moscova, i se încredinţează funcţia de şef al Cursului bio fi zică me di cală. Unul din interesele ştiinţifice a fost studiul despre in fluenţa ra diaţiei ionizante în doze mici asupa activităţii rece-pto ri lor pe riferici, investigaţii de mare importanţă în acea perioadă de dezvoltare a cos mon auticii. Această realizare, de altfel, a fost inclusă în teza de doctor în medicină, pe care a susţinut-o cu brio la vârsta de nu-mai 28 de ani. După cum vedeţi, relaţia cu fizica, aşa a voit întâmp la rea, nu se în tre rupe; cunoştinţele acestui obiect i-au prins bine.

Cu anii, activitatea ştiinţifică a lui Aurel Saulea cunoaşte noi ori zon turi şi di men siuni. Este orientată, în temei, spre medicina adaptivă cu re fe rire la pro-blema hi po ki neziei, caracteristică modului sedentar

de via ţă, precum şi la cosmonautică. Cer ce-tările în cauză au fost efectuate la Institutul de Patologie Genera-lă şi Fiziopatologie al Academiei de Ştiinţe Medicale a URSS (Moscova), condus de ilustrul savant, pro fe-so rul Felix Meer son, discipolul academici-anului Vasile Parin – fon datorul me dicinei cosmice. Cercetările erau axate pe aspectul adap tării sis temu lui cardiovascular în on-togeneză şi în condiţii de stres.

File aparte ale maratonului vieţii,

trăite la înalte cote de intensitate, coincid în timp cu susţinerea tezei de doctor habilitat în medicină, care a avut loc în 1985, în cadrul Consiliului Specializat al Academiei de Ştiinţe a URSS (Moscova). Probabil, acest moment a fost o bună tram bu lină în avansarea de mai departe a profesorului Aurel Saulea. Mai întâi, este numit şef de secţie la Institutul Medico-Biologic din ca pi ta la Federaţiei Ruse. Însă familia, la care ţine foarte mult, şi locurile na tale l-au făcut să revină aca-să. Peste un an este numit şef al Catedrei me di ci nă sportivă şi reabilitare medicală, iar în 1989 – şef al Catedrei fi zio lo gie uma nă şi reabilitare medicală a In-stitutului de Stat de Medicină din Chi şi nău.

În 1992 a fost numit în funcţia de director al Cen-trului Republican de Reabilitare Me dico-Socială al Ministerului Muncii şi Protecţiei So ciale, în cadrul căruia des fă şoară cercetări privind aprecierea vieţii re flec tată prin sănătate a vârs tni ci lor rurali şi urbani.

E de reţinut că cercetările în domeniul gerontolo-giei au permis elaborarea unor principii de protecţie a oamenilor în etate din republică. Activitatea înde-lungată a profesorului Aurel Saulea se soldează cu peste 200 de lucrări ştiinţifice, inclusiv manualul de proporţii ,,Gerontologia”. După cum scrie autorul, despre bătrâneţe ştie toată lumea, dar ce este ea ştiu nu mai bătrânii. De asemenea, publică 5 monografii, multiple elaborări me todice. De notat că profesorului îi revine meritul de a scrie prima ,,Fiziologie umană” în limba română.

A participat la multe conferinţe, congrese, simpo-

zioane naţio na le şi internaţionale, a prezentat comuni-cări (la unele a fost moderator).

Toţi membrii familiei mult stimatului profesor sunt medici: soţia Daria, fiica Gabriela şi ginerele Nicu. E o dinastie de medici care face cinste Alma Mater şi comunităţii medicale din ţară.

Plus de imagine îi conferă titlurile de Doctor Ho-noris Causa al Aca demiei de Ştiinţe Înalte din Iaşi; Profesor de Onoare al Universităţii de Medicină şi Farmacie ,,Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca; mem-bru al Fun da ţiei Române pentru promovare la Pre-miul Nobel; posesor al cer ti fi catului de colaborare cu Asociaţia Inter na ţio na lă de Medicină Sportivă, sem-nat de Juan Antonio Samaranch, preşedintele Comi-te tu lui Interna ţio nal Olimpic.

Înzestrat cu reale virtuţi, spirit de analiză, sociabil şi cumpătat, pro fe sorul universitar Aurel Saulea con-tinuă şi astăzi să desfăşoare o acti vitate intensă la ca-tedră – ţine, cu acelaşi zel, prelegeri şi cursuri prac ti ce. Totodată, este vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă. Trăieşte cu adevărat un sen-timent al datoriei împlinite.

Munca prodigioasă a fost apreciată după merit în instanţele supe rioa re: titlul de Om Emerit, cavaler al Ordinului de Onoare, medalia ,,Me ritul Civic”. Nu în ultimul rând menţionăm că primăria din satul natal i-a conferit titlul ,,Cetăţean de Onoare al comunei Co-bani”, doar cu ase me nea personalităţi se poate mândri orice sat.

Are un crez civic bine definit, a fost deputat în pri-mul Parlament, a semnat Declaraţia de Independen-ţă a Republicii Moldova. Militează pentru idealurile sfinte ale neamului nostru.

La o privire retrospectivă a drumului parcurs, în memorie îi apar momente şi amintiri frumoase. A lăsat o brazdă adâncă în ogorul pe da go giei medica-le, pregătind multe generaţii de medici, care astăzi acti vea ză în diferite colţuri ale republicii şi îi poartă o profundă stimă pentru cunoştinţele acumulate şi ex-perienţa vastă împărtăşită cu ge ne ro zi tate.

Cu ocazia aniversării, avem o deosebită plăcere să-i exprimăm mult stimatului profesor Aurel Saulea sincere cuvinte de admiraţie şi gratitudine faţă de bo-gata-i biografie şi palmaresul rea li ză rilor obţinute. Îi dorim noi proiecte transformate în mari izbânzi. Mulţi ani cu mulţi oameni apropiaţi sufletului alături.

Toamnele să-i vină întotdeauna cu plinul. Crizante-mele, florile ano timpului, să-i lumineze mereu chipul.

Cu profundă consideraţiune, Ion ABABII,

rectorul USMF ,,Nicolae Testemiţeanu”,profesor universitar, academician al AŞM

OM VREDNIC LA LOCUL SĂU

Dragul nostru Aurică, Cred c-aşa-ţi spunea mămica, Uite-acum, la şaptezeci,Pe noi viaţă-o să ne-nveţi.

Să ne-nveţi o viaţă bună, Că de-a noastră-i plină lumea, Plină lumea şi sătulă Pân’ la gât şi până-n lună.

Nu suntem nici noi departe, Te ajungem pas cu pas Şi mai uită-te prin spate, Ne-ntâlnim la vreun popas.

Când votai independenţa, Statul, limba, tricolorul, Nu puteai nici să-ţi închipui Ce va fi cu tot poporul.

Nu puteai nici să-ţi închipui Care-i planul diabolic Şi de unde până unde Ne-or falsifica istoric.

Ai votat tu şi unirea,Care-atunci era reală, Dar n-a fost de-acord cu tine Clica roş-imperială.

Prin palate muscălite,După zidul cel zimţat Ne era deja sortită Trista soartă de argat.

Ceea ce se-ntâmplă astăzi Jumătate-i planul lor, Dar să nu uităm, drag frate, – Toţi avem un TRICOLOR.

Ioan CALINIUC

El nu este agreat de guver-nanţii vestici. A căzut în dizgraţia ruşilor estici. În pofida faptului că le vorbeşte limbile. Nu are cuvânt. Se învârte ca girueta în bătaia vântului, când trebuie să facă un pas pe calea adevărului. Tremură ca varga în mâna ţăranu-

lui bătăuş. În schimb posedă un privilegiu spaţial: e înalt. Şi acest privilegiu îl irită permanent pe fostul său stăpân: Vladimir Voronin. Cum îl vede de depar-te, imediat se enervează. Să fi fost de statură mică, poate scăpa de privirea tăioasă a precedentului bine-făcător. Recent, l-a ameninţat cu o execuţie crudă: îl va da de-a berbeleacul pe scările Parlamentului. Pe potenţiala victimă – probabil, aţi intuit – o cheamă Marian Lupu.

Şcoala are obligaţia să propage valorile ştiin-ţei, ea reprezentând un element primar, o tablă a înmulţirii în domeniul cunoaşterii. Ştiinţele exacte sunt norocoase, în ele oameni nu găsim, doar feno-mene, aparate, formule şi ecuaţii. La două discipli-ne ale profilului umanist – istoria şi limba – impre-sia e lamentabilă. Politicul le menţine în detenţie ideologică. Nişte tontălăi de pe eşichierul politic se agită intenţionat ca musca la arat, îşi bagă nasul pe unde nu le fierbe oala. Şmecherii din spaţiul rural se exprimau odinioară cam vulgar: cică situaţia e gravidă şi prezintă umflături. Din punct de vedere ştiinţific, vorba lui Marian Lupu, începând cu anul 1812, de când ne-au ocupat ruşii, nu scăpăm de

faza embrionară la minte, sufocându-ne mereu în burta muierii politice.

Şcoala nu şi-a făcut datoria faţă de istorie şi faţă de limba română. La capitolul respectiv generaţiile de elevi şi studenţi s-au născut şi au trăit, desconsi-derându-le, fără a roşi la obraz, aidoma handicapaţi-lor. Şi profesorimea, la fel, pare-mi-se, s-a acomodat acestei stări de lucruri, nu protestează, s-a resemnat, alimentându-şi intelectul şubred cu o uriaşă doză de indiferenţă, inclusiv cu teze false.

În şcoli şi la universităţi elita tineretului stu-dios poartă calificativul eminenţii. După absol-vire, elita îşi schimbă protagoniştii. Majoritatea eminenţilor devin specialişti mediocri, coborând pe treapta a doua, transformaţi în anonimii acti-vităţii profesionale. Aici charisma şi deprinderi-le practice îşi spun cuvântul. Niciodată nu m-a interesat numărul eminenţilor printre miniştri şi parlamentari, dar, presimt, dânşii alcătuiesc mino-ritatea absolută.

Actualmente, printre liderii republicii s-a furişat un singur eminent, având diplomă cu menţiune – Marian Lupu. Comportamentul său politic a demon-strat că eminentul, adesea, reprezintă un individ cu capacităţi de a memora temele, dar fără consecinţe educaţionale asupra propriei personalităţi. În trei ani, de când Alianţa s-a instalat la guvernare, Lupu a de-venit cel mai nepopular, ca să nu zic repulsiv, pentru o anumită parte din electorat, lider de partid, fiind, în egală măsură, repudiat atât în segmentul din dreapta al politicului, cât şi în cel din stânga.

Omul care i-a făcut cel mai mare bine în viaţă se numeşte Vladimir Voronin. Anume el l-a scos în lume, lansându-l pe eşichierul central al politicii re-publicane. Voronin este un antiromân get-beget, de talia lui Purişkevici din perioada Basarabiei ţariste. Întru a zăpăci flancul drepei proromâne şi a arunca praf în ochii Occidentului, bătrânul general sovietic l-a înscăunat în fotoliul de Preşedinte al Parlamentu-lui moldav pe un basarabean cu accent dâmboviţean. Risc inimaginabil!

Marian Lupu s-a purtat frumos şi docil cu bo-sul, n-a ieşit din cuvântul lui. Spre sfârşitul manda-tului său, cu scopul de a ajunge în jilţul Olimpului moldav, a aderat la Partidul Comuniştilor. Totul a mers strună până în campania electorală din 2009. Fireşte, Lupu se simţea deja succesor realizat al lui Voronin. S-a întâmplat însă imprevizibilul. Fie că Voronin s-a săturat de accentul dâmboviţean al lui Lupu, fie că au intervenit factori de altă natură, dar pentru postul de Preşedinte a fost propusă Zinaida Greceanâi. Lupu s-a simţit lezat în amorul propriu, a părăsit zgomotos partidul lui Voronin, când, real-mente, nu mai avea nevoie de el şi nicio primejdie nu-l păştea. Pe scurt, a trădat, iar trădarea lui s-a adeverit de bun augur pentru forţele anticomuniste. Lupu a preluat conducerea partidului defunct al lui Dumitru Diacov, numit Democrat, şi, după a doua campanie electorală, l-a readus în Parlament.

În urma târgului politic dintre componentele Alianţei, vreme de un an de zile, Marian Lupu a ac-tivat ca simplu deputat, aşteptând clipa propice de a

fi ales Preşedinte. Clipa a întârziat în mod obiectiv: lipseau câteva voturi.

Urmează a treia campanie electorală. Inclu-derea în lista partidului cu candidaţii de deputaţi a omului de afaceri Vlad Plahotniuc n-a reuşit să mărească vizibil procentul în sufragii. Partidul De-mocrat purcede la negocieri curviştine cu Partidul Comuniştilor sub auspiciile lui Narâşkin, un înalt demnitar de la Moscova. Târgul a suferit eşec, iar ruşii s-au simţit traşi pe sfoară de către Lupu. Pentru Kremlin, el a devenit persona non grata nedeclarată.

Revine în Alianţă. Ocupă postul de Preşedinte al Parlamentului şi de Preşedinte interimar al Repu-blicii. După interminabile ezitări, soseşte ziua deci-sivă – a fi sau a nu fi ales Preşedinte plenipotenţiar al Republicii. Parlamentarii trebuiau, conform proce-durii inventate de Lupu, înainte de a arunca buletinul în urna de vot, să-l afişeze camerelor de filmat cu scopul de a se vedea dacă deputatul a optat pentru cine se cuvine. Gravă şi dezonorabilă încălcare a legislaţiei. Lupu a eşuat. Cred că pentru totdeauna.

Partidele politice de la noi, aflate la putere, sunt corupte. De ce? Pentru că nimeni nu luptă contra co-rupţiei. Inclusiv opoziţia comunistă. Sunt neglijate avertismentele instanţelor judiciare din străinătate (Marea Britanie, Cipru). Cel mai corupt, în viziu-nea populaţiei, e Partidul Democrat. Procuratura, în consecinţa partajării posturilor importante în stat, a nimerit în mâinile lui. Nici un dosar penal deschis. Adică s-a produs unul. Împotriva lui Victor şi Viorel Ţopa. Dar ăştia-s oponenţii oligarhilor din Partidul

Democrat. Ameliorări sau schimbări de poziţii nu se aşteaptă.

Marian Lupu este un politician slab, fără verti-calitate. Demagog excelent în texte abstracte, supra-saturate cu vocabule din terminologie. Odată, într-un fragment de vreo zece rânduri, a utilizat de trei-patru ori cuvântul prismă. Un editorialist s-a enervat şi a reacţionat pe potrivă prin... prisma mă-sii. Cum să procedezi altminteri când nu înţelegi nimic?

Azi oricine rosteşte sintagma principii şi valori îşi aminteşte de Marian Lupu. Şi zâmbeşte ironic. Mulţi râd în hohote. Mi-e jale de sintagmă. Vor trece ani până principiile îşi vor recăpăta valoarea din dic-ţionar. Ironia însă va supravieţui: în biografia politică a lui Lupu.

Spicherul actual a completat şi un comparti-ment cu elemente concrete. În domeniul lingvisticii. Din punct de vedere politic, afirmă el, vorbim limba moldovenească, iar din punct de vedere ştiinţific – limba română. Inopinat, s-a evidenţiat o descoperire originală în lingvistica mondială. Am devansat toate ţările: astea vorbesc într-o singură limbă. Noi – con-comitent în două. Iată cum se proiectează efectul no-ţiunii de eminent, alături de o diplomă cu menţiune. Constatând că e persiflat pretutindeni, Lupu devine recalcitrant, perseverând în prostie. Recomandă să nu luăm în serios afirmaţiile savanţilor lingvişti. Te-zele lor ar fi subiective. Asemenea gogomonie nici liderilor şovini nu le-a trecut prin minte.

Aş adăuga în sprijinul viziunii sale: atacurile raider, de asemenea, constituie rodul unei imaginaţii

bolnave. Odată l-a luat gura pe dinainte, declarând că o hotărâre a Curţii Constituţionale a fost cumpăra-tă. Important detaliu, produs în avanpremieră: păcat, n-a concretizat cifra.

Un politician de frunte serveşte de exemplu pentru segmentul său electoral. Ascultând aberaţiile lui Lupu, mă refer la limbă, şcoala va multiplica şi de acum încolo, fără complicaţii în procesul de procre-are, puzderie de mankurţi. Absolvenţii descurcăreţi, nu neapărat eminenţi, îşi vor face bagajele, luându-şi tălpăşiţa spre ţări vorbitoare într-o singură limbă, fără raiduri tâlhăreşti, cu principii şi valori imple-mentate în fapte concrete. Iar ceea ce mai rămâne din şcoala basarabeană va produce eminenţi de cali-tatea lui Marian Lupu. Anii vor trece, noi vom muri. Inşii care vor veni se vor potoli, or ei, aflaţi încă în burta acestei politici dezmăţate, vorbesc deja în două limbi înainte de a se naşte.

Profesorul de zoologie, pentru a ne face mai curajoşi în situaţiile conflictuale, accentua adesea: lupul e o fiară stimată, unica de pe Pământ care o atacă pe alta, mai puternică decât dânsul. Lupu însă e unicul politician de la Chişinău confruntându-se cu adevărul. Fără sorţi de izbândă şi cu efecte ruşinoa-se. O iei spre cel din stânga sau spre cel din dreapta – fiecare procedează cum îi dictează conştiinţa. Eu prefer naturaleţea. Aşa m-a învăţat dascălul la zoo-logie. Salut!

Iulius POPA (ppiulius@yahoo.com)

LUP AŞ VREA SĂ FIU ORICÂND, DAR LUPU – NICIODATĂ!

Aurel Saulea e un om care îşi însufleţeşte fap-tele sale. El pune suflet în tot ce face. Până şi tăce-rea lui e participativă.

L-am cunoscut ca deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova. Calmul lui spărgea stânci imperiale, acolo unde discursurile tăioase se vă-deau neputincioase.

El ştia să se facă auzit fără să strige. El ştia să se facă văzut şi fără să se bată cu pumnul în piept.

Modestia sa venea şi dintr-o conştiinţă a va-lorii.

Un om bun. Un spirit activ. O voinţă fermă. O gândire trează. O inteligenţă vie. Acesta e Aurel Saulea.

De mai mulţi ani îl cunosc şi în calitatea sa de

vicepreşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova.

Pentru el ideile sunt acţiune. Ştiinţa fără acţi-une e moartă, consideră academicianul Aurel Sa-ulea.

La o vârstă a totalizărilor, Aurel Saulea sea-mănă cu un munte aprins. Cu un vulcan care-şi domoleşte lava să nu se reverse în univers. Ea e energia care l-a însoţit de-a lungul întregii vieţi şi pe care a ştiut să o stăpânească şi să o canalizeze întru binele celora care au avut nevoie de căldura lui: familia, semenii, Neamul.

La mulţi ani, domnule academician!

Nicolae DABIJA

Om cu conştiinţa valorii AUREL SAULEA – 70

Până în anul 1897, populaţia satului Talmaza avea o singură şcoală, construită în 1860, ce putea încorpora 60-70 de elevi. Către sfârşitul secolului XIX, populaţia satului ajunge la 4000 de locuitori şi satul se întinde pe 7,5 km. La 13 februarie 1897 în aşa-numita „Mahalaua rusă” (cunoscută ulterior şi până în prezent drept partea „din deal”) s-a decis construcţia unei şcoli paro-hiale. Către luna octombrie a aceluiaşi an, şcoala a fost dată în exploatare. În calitate de profesoară a fost angajată absolventa Seminarului Eparhial din Chişinău Vera Panteleeva, director şi profesor de religie a fost numit preotul din parohia locală Filip Malcoci. În 1921 şcoala „Din Deal” se re-organizează în Şcoala Primară Mixtă Nr. 2, ce a activat până în anul 1944, când a fost reorganizată în şcoala medie incompletă

de 7 ani, ce a funcţionat până în anul 1966, cu o reorganizare în şcoala medie de cultură genera-lă. Până în 1982 şcoala era dis-locată în 4 clădiri răzleţe şi o a cincea situată la 3 km în regiunea „Vârâţi” a satului. În anul 1980, ca urmare a unei decizii a Guver-nului, a început construcţia unei şcoli pentru 1176 de elevi, fiind pusă în funcţiune în 1982.

...Născut într-o familie de răzeşi din satul Talmaza, Aca-demicianul Ştefan Ciobanu a făcut parte din rândurile oamenilor de cultură din Ba-sarabia interbelică, a generaţiei formate în preajma Unirii de la 1918. Istoric literar, publicist, om politic de stat, membru al Academiei de Ştiinţe din România, organi-

zator al vieţii culturale şi al învăţământului public, el a contribuit plenar la dezvoltarea învăţământului românesc. Apreciind rolul Academicianului în cultura românească, printr-o hotărâre a Consiliului raional, Li-ceului Teoretic, urmaş al Şcolii medii Nr.2,

i s-a conferit numele lui Ştefan Ciobanu.

Prima promoţie a şcolii medii a fost în 1968, absolvenţii alcătu-ind până în prezent circa 5160 de persoane.

Ne mândrim cu elevii şcolii şi liceului, printre care sunt aca-demicienii Valeriu Rudic, Ion Corcan, conf. Liuba Procopii, Maria Vasiliev, Valentina Ceapă, Romeo Şcerbina ş.a. Ne mândrim cu cadrele didactice, care au lăsat

o urmă adâncă în dezvoltarea învăţământu-lui din partea din „Deal” a satului. Păstrăm în memorie numele profesorilor trecuţi în eternitate: directorii – Gheorghe Chiperi, Ion Colţa, Ştefan Dutium, Iurie Cono-nenco; profesorii Ştefan Şcerbina, Leonid

Oltu, Eugenia Gutium, Valentina Deliu, Avram Deliu, Anastasia Oltu, Chiril Mus-tea, Daria Mustea, Alexei Otean, Eleonora Puşcă, a căror recunoştinţă o purtăm şi o transmitem urmaşilor de azi şi de mâine.

Actualmente în liceu activează 44 de cadre didactice, printre care veteranii învă-ţământului Mihail Deliu, Iulia Rezan, Pe-tru Pavlicenco, Elizaveta Pronoza, Liuba Caburgan, Eugenia Juravschi.

...În aceste zile festive felicităm elevii, colectivul pedagogic, locuitorii comunei Talmaza, dorindu-le multă sănătate, noi realizări, pentru ca făclia învăţământului şi culturii să ardă veşnic!

Grigore PUŞCĂ, directorul Liceului Teoretic „Ştefan Ciobanu”,

Romeo ŞCERBINA, fost elev

150 de ani de învăţământ şcolar din comuna Talmaza, Ştefan-Vodă

Aniversări

3Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

Candidaţi la titluri academice

În ultimul timp s-au activizat forţele imperialiste ale Rusi-ei în lupta lor de se-cole pentru cucerirea, exploatarea, jefuirea, rusificarea şi coloni-zarea a noi teritorii şi

popoare. După 1996, când la putere a venit KGB-istul Vladimir Putin, din ini-ţiativa acestuia, elita politică din Rusia a elaborat o nouă doctrină geopoliti-că, prin care s-a pus sarcina războinică, sângeroasă, agresivă de a lupta pentru „unificarea pământului rusesc” („so-biranie russkih zemeli”) şi refacerea fostului imperiu rusesc în frontierele anului 1914.

Istoria relaţiilor internaţionale cu-noaşte mai multe doctrine politice, precum „doctrina creştină”, „doctrina catolică”, „doctrina ortodoxă”, „doc-trina sistemului capitalist”, „doctrina marxist-leninistă” sau „doctrina comu-nistă”. Noţiunea de doctrină înseamnă „totalitatea ideilor, principiilor şi te-zelor fundamentale ale unui sistem de gândire care predomină într-un stat sau în lume în genere”. În Rusia ţaristă, de asemenea au existat anumite doctrine politice, inclusiv „doctrina panslavis-tă”, doctrina lui Petru I sub denumi-rea „Testamentul lui Petru cel Mare”. Această doctrină formula sarcina de „a se apropia cât mai mult de Constantino-pol şi de India, că acela care va stăpâni acolo va fi cel adevărat stăpânitor al lu-mii” (Basarabia şi basarabenii, p. 145-146). Ca rezultat, Rusia a purtat peste 700 de războaie, lupte sângeroase, le-a transformat în colonii, rezervaţii şi baze economice de îmbogăţire şi jefuire. În prezent, elita politică din Rusia a elabo-rat o nouă „doctrină neoimperialistă”. Această doctrină geopolitică a fost nu-mită de către unii diplomaţi „doctrina lui Putin”, preşedintele Federaţiei Ruse. Cine are putere, acela decide, precum făceau Lenin, Stalin, Hruşciov, Brejnev etc. Acum a sosit timpul lui Putin. El are putere, el decide. V. Putin este numit „ţarul” Rusiei. Această doctrină preve-de restabilirea controlului Rusiei asupra statelor independente care s-au format în urma destrămării URSS, unirea lor şi formarea unei noi UNIUNI sub denu-mirea de „Uniunea Eurasiatică”. Aceas-tă doctrină are o anumită structură şi se bazează pe anumite elemente.

1) Reconstruirea şi refacerea poten-ţialului militar al Rusiei la nivelul ma-rilor puteri, precum SUA, China, Uniu-nea Europeană. E clar de la bun început că realizarea acestei doctrine depinde de raporturile de putere geopolitice. Se ştie că un stat poate fi mai puternic de-cât alt stat în funcţie de puterea sau forţa acestuia. Rusia a slăbit considerabil în comparaţie cu SUA, China, Japonia sau

Uniunea Europeană. După 1991 a pier-dut peste 200 de milioane de oameni pe care îi exploata la nivel de colonie şi dependenţă totală. Dar Rusia a rămas o ţară nucleară, cu un contingent militar de peste un milion de soldaţi. Ea poate ameninţa cu folosirea forţei armate toa-te fostele republici sovietice, în prezent ţări independente.

2) Doctrina lui Putin se bazează nu numai pe forţele armate, dar şi pe activi-tatea diplomatică în sistemul geopolitic. Din 1991-2012, diplomaţia rusă a in-ventat un termen specific, care se referă la fostele republici sovietice: „blijnee zarubejie” („străinătatea învecinată”), iar ţărilor din America, Asia, Europa de Vest le spune „dalnee zarubejie” („stră-inătatea apropiată”). Diplomaţii ruşi Zubakov, Kuzmin, Muhametşin s-au comportat în Republica Moldova într-un mod arogant şi agresiv, s-au ames-tecat în procesul de predare a istoriei în şcoală, nu recunoşteau limba română ca limbă de stat etc. Arealul geopolitic al fostelor republici socialiste este consi-derat ca „ocină” a Rusiei. V. Putin şi alţi lideri politici nu suferă, nu vor să audă de posibilitatea influenţei, de exemplu, a României în Republica Moldova. Ei apără „statalitatea moldovenească”, for-mată după 1812 şi 1940.

3) Doctrina neoimperialistă a lui V. Putin conţine postulatul cu privire la “dreptul” Rusiei de a se amesteca în afacerile interne ale altor state indepen-dente. Armata Rusiei a ocupat cinci ra-ioane ale Republicii Moldova din stân-ga Nistrului şi a atacat ţara noastră în 1991-1992.

4) Rusia foloseşte pe larg fostele grupări conducătoare pro-ruse din fos-tele republici sovietice. în Republica Moldova, Rusia conlucrează foarte mult cu populaţia rusofonă, care alcătu-ieşte circa 20% din toată populaţia ţării.

5) Rusia foloseşte pe larg sistemul informaţional, mass-media contem-porane. Republica Moldova se află to-talmente sub vectorul informaţional al Rusiei. Federaţia Rusă controlează în Republica Moldova 20 de staţii TV, 10 staţii radio, care emit în 24 de ore pes-te 368 de ore în limba rusă. Prin aceste mass-media Rusia formează opinia pu-blică în sensul formării Uniunii Eurasi-atice sau URSS-2.

6) Doctrina neoimperialistă a lui V. Putin prevede anumite măsuri pentru a păstra CSI ca punte de trecere la o po-litică expansionistă şi refacerea vechiu-lui Imperiu Rus. V. Putin se bazează pe acele idei, politici, pe care le-a insti-tuţionalizat Boris Elţin. Deja în 1992, imediat după formarea CSI, Andrei Kozârev a scris că „destinul” a înfrăţit 1/6 din masa terestră a lumii, a strâns laolaltă popoarele noastre mai puternic decât cortinele sau gardurile de fier. În

1994 Boris Elţin a declarat: „Când e vorba de menţinerea păcii în teritoriul fostei URSS, greutatea cea mare cade în sarcina Federaţiei Ruse”. După păre-rea lui V. Putin, frontierele fostei URSS sunt ale Rusiei. Ea nu are altele.

7) Doctrina lui Putin prevede fo-losirea pârghiilor economice pentru a distruge independenţa ţărilor CSI şi a le acapara, fiind în componenţa Impe-riului Rus. Concernul „Gazprom” tergi-versează peste un an de zile încheierea unui nou contract cu Republica Moldo-va cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a populaţiei. În acest an, 2012, preţul la 1000 m3 de gaze s-a majorat de la 382,2 până la 389,9 de lei. Acest preţ este cu mult mai mare decât preţul la gaze naturale plătit de Belarus şi alte state din CSI. Rusia încearcă că înrău-tăţească dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, ca mai apoi s-o şantajeze şi să controleze politica ei ex-ternă.

În 2006, când conducerea Repu-blicii Moldova n-a semnat „planul lui Kozak”, V. Putin a dat dispoziţie să se introducă un embargo la exportul vinu-lui moldovenesc în Rusia. Ca rezultat al acestei politici discriminatorii, Republi-ca Moldova a pierdut într-un an de zile peste 268 mln. de dolari.

8) Doctrina lui V. Putin se bazează pe teroare, pe expansiune, distruge-re, colonizare şi jefuirea statelor CSI. Teroarea întotdeauna a fost o armă de luptă pentru dominaţia imperialismului rusesc.

În Rusia au activat o mare parte de terorişti politici precum A. Jeleabov, V. Zasulici, S. Neceaev, P. Tkaciov, M. Ba-kunin, I. Stepanovici, M. Frolenko, L. Deici, E. Zaslavski etc.

Teroarea a avut un caracter de masă în Uniunea Sovietică. Numai în 1917-1921, când V. Lenin era la putere, au fost ucişi peste 16 mil. de oameni, in-clusiv peste 900 000 au murit de foa-mete în Povolgia de Jos şi de Mijloc. Numai în 1991-2012 pe teritoriul fostu-lui imperiu sovietic, Rusia a organizat şi a declanşat mai mult de 60 de acte teroriste, intervenţii militare care erau apreciate drept „conflicte interetnice şi războaie civile”. În aceste intervenţii teroriste au fost ucişi sau lichidaţi circa 100 000 de oameni. Aproape 5 milioane de oameni au devenit migranţi, refugi-aţi (Nezavisimaia Moldova, 2012, 29 august, p.3).

În prezent, Rusia aşteaptă momen-tul. Acest moment va fi pregătit de că-tre coloana a cincea, inclusiv PCRM, PSDM, PSRM şi alte forţe politice fi-nanţate şi controlate de către conduce-rea de la Kremlin.

Anton MORARU, dr. hab. în istorie, prof. univ.

„Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui po-por, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind de la aceas-tă ţară despre care nu se prea vorbeşte. După mii de ani de

vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfâr-şit, câte lucruri a ştiut neamul acesta des-pre conştiinţa universală. Bucuriile aces-tui popor au rămas ascunse: nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria. Şi totuşi, oamenii aceştia au avut mai mult decât oricare alţii geniul mitului”.

(Krishnapyar)

Adevărul este că în toată această peri-oadă de urgie de peste 800 de ani ţăranul daco-român a stat neclintit, retrăgându-se deseori sub poalele munţilor din calea va-lurilor de vrăjmaşi, care s-au perindat într-atâtea rânduri. Pe el l-au legat nevoile de vatra şi ograda sa, în care se încheia toată lumea lui, l-au legat atâtea rânduri de stră-moşi aici. „Şi astfel ţăranul daco-roman – matca statornică a neamului nostru - păstrător credincios al limbii ş-al datinilor părinteşti, rămâne aci, în ţara lui bântuită, ţară fără stăpân şi fără apărare, pentru lungă şi neaşezată vreme”, spune cunos-cutul scriitor şi patriot al Neamului Ale-xandru Vlahuţă (Din trecutul nostru). De pe ţărmurile Mării Negre şi din valea Nistrului mereu năvăleau peste ei hoarde flămânde de barbari, le spulberau gos-podăriile şi-i împingeau la adăposturile munţilor. Când valul de nomazi trecea, ei se întorceau la vetrele lor pustiite, ri-dicându-şi iar bordeiele făcute una cu pământul. N-apucau însă bieţii oameni să-şi întremeze gospodăriile că veneau alţi pustiitori, alt puhoi de barbari din podişurile Asiei. „Nu-i o armată, nu-i un popor, e o lume nesfârşită de călăreţi, de care şi de gloate pe jos, ce-ntunecă zarea şi zguduie pământul – un fluviu de oa-meni ce curge mereu şi creşte mereu, – şi nu mai isprăveşte – e lumea cea sălbatică şi îngrozitoare a hunilor. Ei înaintează, ca o năprasnică viitură de apă, vărsându-se încoace peste întinsele şesuri dintre Ural şi Volga” (Ibidem). În Dacia se sparg pri-mele valuri pustiitoare şi, când sunt împin-se îndărăt de armele romane, tot asupra ei se revarsă. Prin vadul deschis de huni se lasă mai târziu avarii. Pe Volga întâlnesc pe bulgari (volgari) şi-i supun. În valea Ni-prului dau de slavi, îi mătură şi pe aceştia din sălaşele lor, şi-i duc peste amestecul de neamuri ce se frământă înăuntrul Împărăţi-ei Romane. Avarii, întăriţi de gloatele slave şi bulgare, pradă ce mai găsesc de prădat în văile Dunării şi pun stăpânire pe câmpiile

Panoniei, de unde, timp de două veacuri, îngrozesc ţările din răsăritul Europei. La anul 679 bulgarii se aşază de partea cea-laltă a Dunării, între Balcani şi Marea Nea-gră, peste slavi, şi se contopesc cu ei.

De abia încep ţările să-şi mai vindece rănile că o nouă năvală de hoarde se arun-că asupra lor - maghiarii de pe lângă Ural, hoardele sălbatice ale lui Arpad – groa-za întregului Apus timp de o jumătate de veac. Bătuţi în cele din urmă de viteazul Oto, împăratul germanilor, la anul 955, încep să se strângă de pe drumuri şi se aşază în Panonia, unde, mai norocoşi decât strămoşii lor huni şi avari, urzesc domnie trainică trecând la legea creştină sub câr-muitorul lor Ştefan cel Sfânt, căruia Papa-i trimite în anul 1000 coroana de rege, bi-necuvântând astfel întemeierea noului stat. „Valahii, cum numesc povestitorii vremuri-lor pe toţi cei care se trag din vechea viţă romană altoită pe tulpina ilirico-tracă, românii, cum îşi zic ei de când s-au trezit pe lume, se văd iarăşi împresuraţi de nea-muri străine. De astă dată însă nu mai e o năvală trecătoare în urma căreia bântuiţii să se întoarcă iar la ceea ce-au fost – ci un popor vrăjmaş s-aşază temeinic lângă ei şi caută să se întindă mereu, ameninţând să-i copleşească şi să-i înăbuşe în adăposturile lor” (Ibidem).

Pentru a înţelege mai bine evenimen-tele, care s-au petrecut în perioada secole-

lor X...XIV până la apariţia voievodatelor Muntenia şi Moldova în Evul Mediu, este necesar ca ele să fie analizate împreună cu cele ale slavilor, bulgarilor şi, mai târziu, ale maghiarilor, oploşiţi în acest spaţiu. În cazul coabitării (forţate de altfel) a româ-nilor cu bulgarii, mai târziu cu maghiarii, ar putea fi făcută o paralelă indirectă cu situaţia altor popoare, menţionând că astfel de practici au mai avut loc în acea perioa-dă. Chiar dacă bulgarii au venit nepoftiţi peste capul românilor, ulterior s-a văzut că împreună pot rezista mai uşor multiplelor năvăliri a tot soiul de triburi nomade din Asia, dar şi împotriva hegemoniei greceşti. Deoarece bulgarii s-au aşezat pe o popu-

laţie românească, ţarii bulgari erau consi-deraţi ca suverani ai românilor: ”Crum, craiul bulgarilor şi al românilor...”. Tot Şincai menţionează că în multe cazuri ţa-rii bulgari erau de origine română, iar „...începând de la Samoil (a. 963), toţi craii Bulgariei au fost români pînă atunci, pînă ce au cuprins turcii de acum Bulgaria” (Gh. Şincai. Cronica românilor, p.140). Şincai demonstrează prin documente unitatea românilor de la sudul şi nordul Dunării în timpul luptelor, care au dus la crearea ţaratului româno-bulgar al Asăneş-tilor, bazându-se pe diplomele papale, din care reiese clar originea românească a lui Ioniţă Caloianul. „Noi, românii care sun-tem de stânga Dunărei, măcar că grecii ne-au poreclit schyte şi comani, tot de-un neam suntem cu românii cei de-a dreapta Dunărei”, scrie Gh, Şincai. Originea ro-mânească a lui Ioniţă Caloianul şi a româ-nilor supuşi este confirmată şi de papa de la Roma de atunci. „...Inochentie al treilea, papa de la Roma, l-a trimis pre Dominic la Ioan sau Ioanichie (în a. 1199 – n.n.), îm-păratul românilor şi al bulgarilor, cu epis-tolă, în carea epistolă arată că Ioanichie cu toţi românii, e născut din sîngele roma-nilor celor adevăraţi şi vechi” (Ibidem, p. 179). La 1199 Ioan (Caloioan) trimite o epistolă de răspuns papei de la Roma cu rugămintea de a fi primiţi în biserica Ro-mei, adică biserica catolică. „...Cinstitului

şi preaosfinţitului părintelui, arhiereului celui prea mare. Eu, Caloioan, împăra-tul bulgarilor şi al vlahilor, te înştiinţăm pre sfinţenia ta cum că am primit prea-osfinţitele cărţi...Pentru aceea mulţumim atotputernicului Dumnezeu că ne-a adus aminte sângele şi patria din care sîntem prăsiţi...Iară împărăţia noastră aceasta pofteşte de la scaunul apostolicesc, ca să fim întăriţi la Beserica Romei, ca şi fiii în mama sa...”(ibidem, p. 182). Fiind recunoscut şi de autoritatea papală, statul românilor şi al bulgarilor devine tot mai puternic. „...Frederic Barbarossa, împă-ratul Apusului, încă în anul acesta (1189 – n.n.) a trecut prin Ungaria către Pales-tina; ci sosind în Bălgradul Serbiei, în 29 iunie, de acolo de-abia a trecut în două luni prin Bulgaria, aşa l-au scărmănat

românii” (ibidem, p. 167). Pentru faptul că nu a vrut să-i ajute să ia Constantino-polul. „Precum mi se vede, de anul acesta ce ţin (a.1200), care le scrie iarăşi Nichita, zicînd: „Pe vremea aceasta, Ioan (împăra-tul românilor şi al bulgarilor), ieşind din Misia cu prea mare şi prea într-armată oaste, a cuprins cetatea Constantia din ţinutul muntelui Rodope, şi stricîndu-i zi-durile, vineri, înaintea Paştilor, foarte tare a încungiurat Varna, au făcut o mahină în patru cornuri cu care au trecut peste ziduri în loc de scară, în trei zile au luat Varna...” (ibidem, p. 179).

Valeriu DULGHERU

Istoria multimilenară care ne-a fost furată (10)

Unde au dispărut strămoşii noştri pe durata a peste o mie de ani? (4)

NĂSCUT ÎN DEŞERTUL KAZAHSTANULUI, GLORIFICAT LA BAŞTINĂ!Nimeni nu l-a întrebat

unde vrea să se nască şi unde să trăiască. După ordinul „tă-tucului tuturor popoarelor” a avut soarta să se nască în Ka-zahstanul de Nord, unde pă-rinţii îşi începuseră surghiunul în 1949. A văzut lumina zilei la 1 octombrie 1950, în oraşul Kzâl-Orda, după o călătorie zbuciumată în faza intrauterină cu mama prin „marfarele” dis-puse să transporte vite. De ace-ea s-a născut cu un sentiment ereditar moştenit de la daci de a lupta şi a învinge, de a nu te lăsa să fii călcat în picioare, altă cale soarta nu i-a lăsat.

Călit în viscolele stepelor kazahe, întor-cându-se la baştină, văzând pentru un timp un rai, s-a bucurat, dar nu s-a relaxat, căci şi aici, pe pământurile străbuneilor, n-a întâlnit multă fericire – regimul antiuman instaurat de satrapii stalinişti strivea orice gândire li-beră, orice nesupunere, orice tendinţă spre libertate. Cu atât mai mult că, nu numai din auzite, luase cunoştinţă de lupta curajosului patriot din părţile Teleneştilor – Filimon Bo-diu. Deci factorii stresanţi mai dăinuiau prin codrii Moldovei.

În 1958 a mers în clasa I din orăşelul Tele-neşti (circulau zvonuri că aici s-ar fi născut L. Troţki-Bronştein, părintele revoluţiei perma-nente, prieten la cataramă al şi mai odiosului V. Ulianov-Lenin).

Deprins de mic copil cu munca, a absolvit şcoala medie în 1968 cu brio, obţinând şi me-dalia de argint, fapt ce i-a permis, după susţi-nerea unui singur examen, să fie înmatriculat la Institutul de Stat de Medicină (astăzi USMF „Testemiţeanu”), unde îşi îndreptase speranţe-le, intuind că anume prin această profesie va putea mai lesne ajuta truditul popor.

Ce vis frumos şi înaripat la un adolescent!La apelul Ministrului Sănătăţii al RM, N.

Testemiţeanu, de a trece la predarea în limba română a reacţionat prompt şi a tradus manu-alul de chirurgie sub redacţia acad.M.Kuzin (cel mai bun manual pe vremurile acelea), care şi astăzi este la îndemâna studenţilor şi rezidenţilor.

Dar să ne reîntoarcem la 1968, anul absol-virii cu eminenţă a Institutului de Medicină. Vedem că visurile, speranţele plămădite în viforniţele din Kazahstan, de a învinge, de a

merge în frunte nu l-au părăsit, şi, după cum vom vedea pe parcurs, nu l-au părăsit nici pe viitor. La rugămintea să facă inter-natura (în anul VI exe-cutase subordinatura) la chirurgie, a fost trimis în oraşul Tiraspol, unde a lucrat sub egida cunoscu-tului chirurg N.Soinov.

Aceleaşi dorinţe visa-te în adolescenţă îl readuc pe meleagurile natale şi timp de trei ani (1975-1978) îşi aduce obolul la consolidarea chirurgiei în

spitalul din Sărătenii Vechi (baştina renumiţi-lor profesori-savanţi, fraţii N. şi V. Anestiade).

Spitalul este situat pe cel mai aglomerat traseu Chişinău – Bălţi, unde nu era zi fără 1-2 accidente serioase. Aici s-a convins că are să înveţe încă multe lucruri şi, cu conştiinţa parţi-al împăcată (totuşi 3 ani i-a dăruit ocrotirii să-nătăţii băştinaşilor), vine să studieze chirurgia în secundariat clinic la Clinica de Chirurgie Generală, condusă de subsemnatul. În aceşti ani 1978-1980, după mărturisirea Domniei Sale, „însuşeşte un şir de operaţii complicate în bolile organelor cavităţii abdominale, face primii paşi în pedagogia medicală universita-ră”.

Trebuie să menţionez că în acest răstimp dl Vladimir Hotineanu şi-a manifestat talen-tul în toată amploarea sa – pe lângă lucrul cu pacienţii în sălile de operaţie, el găsea timp şi energie să amenajeze singurul loc pentru odih-na studenţilor şi colaboratorilor Institutului de Medicină pe litoralul Mării Negre – tabăra de odihnă „I. Gagarin”.

Dl V. Hotineanu, pe lângă dorinţa de a face tot ca să ţii piept provocărilor, a mai avut dintotdeauna şi simţul noului, talentul de a păşi un pic mai înainte de oponenţii săi ima-ginari şi reali.

Între 1980 -1983 dl V. Hotineanu îşi per-fecţionează cunoştinţele la Institutul de Chi-rurgie „A.V. Vişnevski” din Moscova, unde sub egida chirurgului M. Kuzin, savant cu renume mondial, termină în 1983 lucrarea de doctorat în medicină „Tratamentul plăgi-lor extinse purulente în condiţiile mediului reglat abacterial”, prima de acest gen din fos-ta URSS. A apărut posibilitatea reală de a-şi continua cariera profesional-ştiinţifică în me-

tropola URSS-ului, dar din nou nostalgia îl readuce pe meleagurile natale.

Lucrează la diferite catedre de chirurgie şi continuă să caute „piatra filosofală”. După îndelungate şi de o mare prestanţă consultări cu renumitul prof. P. Bâtcă, pleacă din nou la Moscova şi, împreună cu acad. M. Kuzin, decide că are dreptate prof. P. Bâtcă: cea mai actuală temă în chirurgie este peritonita din cauza multor probleme discutabile, cum ar fi – cauza, mecanismele patofiziologice, defec-tele tratamentului, dar principalul – nivelul înalt al mortalităţii, care atingea la acel mo-ment 80-90% pretutindeni. Şi de data aceasta simţul noului, al progresului nu-l părăseşte pe conf. V. Hotineanu şi Domnia Sa împreu-nă cu îndrumătorii şi profesorii săi, M. Kuzin şi P. Bâtcă, decid să introducă în tratamentul peritonitelor o idee veche şi părăsită de toţi: „abdomenul deschis”. Utilizată în condiţii contemporane, metoda a permis scăderea mortalităţii în această extrem de gravă pato-logie, de la 80-90% la 20%. Rezultatele ex-celente au permis susţinerea cu brio a tezei de doctorat habilitat cu tema „Tratamentul des-chis al peritonitelor postoperatorii”, iar în in-cinta SCR deschiderea unei secţii de chirurgie septică abdominală, unica pe vremea aceea în URSS. În februarie 1991 este ales profesor la Catedra de chirurgie nr. 2, iar în decembrie 1992, şef al acestei catedre, funcţie pe care o deţine până în prezent.

Pe tot parcursul activităţii sale în calitate de sef de catedră, prof. V. Hotineanu a înde-plinit şi funcţii manageriale: a fost prorector pentru problemele privind relaţiile externe şi pregătirea studenţilor străini (1991-1994). Din ianuarie 1995 până în 2009 este prorec-tor pentru activitatea clinică şi studiile post-universitare. În această funcţie a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor catedrelor clinice cu spitalele republicane, municipale, s-a adoptat noul regulament al clinicii universitare.

Perfecţionarea programelor şi a standar-delor de pregătire prin rezidenţiat a medicilor specialişti este permanent în vizorul prof. V. Hotineanu, el a ajustat standardele şi progra-mele de pregătire, adoptându-le cerinţelor sis-temului de învăţământ Bologna.

Profesorul V. Hotineanu a publicat 544 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 6 manuale şi 9 mo-nografii. Este fondator şi redactor-şef al revis-tei „Arta medica”.

În 2007, la recomandarea academicianu-lui Gh. Ghidirim a fost propus şi ales una-

nim Preşedinte al Asociaţiei Chirurgilor „N. Anestiade” (2007-2011), şi atunci a introdus o formă nouă de perfecţionare: „Lectura de iarnă”. La ora actuală, prof. V. Hotineanu este Membru de Onoare al Societăţii Chirurgilor din România, Rusia, membru al Asociaţiei Chirurgilor din or. Moscova „N. Pirogov”, membru al Academiei Jefferson din New York, al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Pa-ris, membru al Academiei de Ştiinţe din Bela-rus, Minsk. În 2009-2010 îndeplineşte funcţia de ministru al Sănătăţii din RM. Şcoala prof. V. Hotineanu este cunoscută pe mapamond – ea include 29 de teze de doctorat în medicină, 3 teze de doctorat habilitat în medicină. Ac-tualmente sunt în curs de susţinere o teză de doctorat habilitat şi una de doctorat în medi-cină. În cadrul catedrei activează laboratorul ştiinţific „Chirurgia reconstructivă a tractului digestiv”, direcţiile ştiinţifice principale de activitate vizează patologia chirurgicală cro-nică a pancreasului, căilor principale extrahe-patice, hipertensiunea portală. În 2004 devine laureat al Premiului de Stat în domeniul şti-inţei şi tehnicii. Concomitent, este decorat cu Medalia „Meritul Civic” (1985), „N. Testemi-ţeanu” (2005), Ordinul de Onoare (2010), este Om Emerit al RM din 2000.

Actualmente este membru al Parlamentu-lui RM, Preşedinte al Comisiei Parlamentare din partea Partidului Liberal-Democrat, timp în care s-a evidenţiat printr-o poziţie clară, in-discutabilă în problemele identitare, istorice şi privind vectorul extern al RM.

Este un familist exemplar, împreună cu soţia sa, Raisa (conferenţiar internist), se bu-cură de 2 copii şi 3 nepoţi. Feciorul său, Adri-an, este doctor habilitat în medicină, un iscusit chirurg, fiica sa, Iulia, activează ca ginecolog în România.

Dl prof. V. Hotineanu pe parcursul acti-vităţii sale a demonstrat calităţi deosebite de cercetător ştiinţific. Fiind un om de o vastă cultură şi inteligenţă, cu verticalitate, înal-tul profesionalism, responsabilitatea civică şi naţională îl caracterizează exhaustiv. Şi în încheiere vreau să mă pronunţ clar şi fără du-bii – îl recomand pe prof. V. Hotineanu pentru participarea la concurs şi suplinirea funcţiei de membru corespondent al AŞ a RM.

Gheorghe GHIDIRIM, academician al AŞ a RM,

prof. universitar,Om Emerit, Laureat al Premiului Naţional

Svetlana Coandă, doc-tor habilitat, conferenţiar universitar la Catedra de filozofie şi antropologie a Facultăţii de Istorie şi Filo-sofie a USM, este un filosof de vocaţie, filosofia fiind sensul şi esenţa vieţii, Dom-nia Sa posedând aptitudini şi expresivitate distincte de concepere şi expunere a fi-losofiei.

Preocupările ştiinţifice ale dnei Svetlana Coandă sunt vaste, în spiritul tim-pului, axate în domeniul istoriei filosofiei universa-le şi naţionale, dezvoltării filosofiei româneşti în contextul filosofiei europene, evidenţierii specificului şi originalităţii filosofiei naţionale, a raportului dintre valorile naţionale şi cele ge-neral-umane. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice au fost publicate în peste 80 de lucrări ştiinţifi-co-metodice, note de curs, în capitole ale manu-alelor „Curs de lecţii la filosofie”, „Din istoria gândirii filosofice”, “Istoria gândirii politice în Moldova”, „Elemente de antropologie” etc. De o înaltă apreciere se bucură lucrarea dnei Svetlana Coandă “Metodele şi formele cunoaşterii ştiin-ţifice”, consultată frecvent de studenţi şi docto-ranzi în vederea elaborării tezelor de licenţă şi de doctorat, a lucrărilor ştiinţifice. Şi, bineînţeles, merită toată atenţia lucrarea monografică „Valori filosofice naţionale în context european”, lucrare ce prezintă sinteza cercetărilor întreprinse de dna Svetlana Coandă în teza sa de doctor habilitat.

Deosebit de fructuoasă este participarea dnei S. Coandă la diverse simpozioane şi conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale cu rapoarte şi comunicări pe probleme actuale ale filosofiei, istoriei filosofiei, antropologie, corelaţiei dintre filosofie şi ştiinţă etc. O colaborare prodigioa-să în acest sens are Dumneaei cu Facultatea de Filosofie a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, cu academicianul Al. Surdu de la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, cu colegii de la Catedra de filosofie a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, a Universităţii Tehnice din Moldova, a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţeanu” din Republica Moldova, a Academiei de Studii Economice din R. Moldo-va, a Institutului Internaţional de Management „IMI-Nova” etc. De menţionat şi participarea Dumneaei la proiectul naţional „Fundamentele

filosofice ale valorilor educaţiona-le în învăţământul tehnic”, precum şi la organizarea şi activitatea sim-pozioanelor consacrate Zilei Inter-naţionale a Filosofiei.

Profesorul Svetlana Coandă se află într-o permanentă căutare de noi interpretări, metodici şi soluţii pentru diversele probleme filosofi-ce şi tehnologii educaţionale. Ast-fel, ţinând cursuri la Facultăţile de Istorie şi Filosofie, Fizică şi Ingi-nerie, Biologie şi Pedologie etc., ea îmbină creator tematica reflecţiilor filosofice cu profilul facultăţii, cu problemele actuale ale acestor şti-inţe. Crezul pedagogului Svetlana

Coandă este că însuşirea filosofiei, contribuind la aprofundarea cunoştinţelor, concomitent contri-buie şi la cultivarea unor dexterităţi şi deprinderi practice, inclusiv a demnităţii de om şi cetăţean, îndeosebi în cadrul prelegerilor şi discursurilor, acestea fiind înalt apreciate de studenţi, maste-ranzi, doctoranzi, de tinerii lectori. Dar ce poate fi mai convingător şi mai îmbucurător decât de-osebita consideraţie din partea discipolilor, recu-noştinţa acestora pentru cunoştinţele acumulate, pentru bogata experienţă de viaţă transmisă cu multă generozitate de doamna profesoară.

Pentru activitate didactico-ştiinţifică pro-digioasă şi contribuţie personală substanţială la pregătirea specialiştilor de înaltă calificare profe-soara Svetlana Coandă a fost decorată cu Diplo-ma Guvernului Republicii Moldova şi Diplome ale Universităţii de Stat din R. Moldova.

Succesele pe tărâm profesional ale dnei Svetlana Coandă sunt şi rezultatul susţinerii din partea membrilor familiei sale – a soţului, a celor două fiice şi doi scumpi nepoţei, izvor nesecat de energie, inspiraţie şi dragoste pe care le primeşte, dar le şi dăruieşte dumneaei.

Realizată în plan profesional şi personal, dna profesoară Svetlana Coandă e în floarea vâr-stei creatoare. Noi, colegii de catedră, o felici-tăm cordial cu ocazia frumoasei sale aniversări în această minunată lună de toamnă şi îi dorim sănătate trainică, forţă de muncă, mari succese, curaj şi insistenţă în promovarea valorilor perene ale filosofiei universale şi naţionale, în educarea tineretului studios, prosperare şi mulţi, mulţi ani fericiţi!

Colectivul Catedrei de filosofie şi antropologie a USM

FILOSOF DE VOCAŢIE

Doctrina neoimperialistă a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin

Alecu Mocanu –

profesorul-meteorit

În ultimii ani am pierdut o mul-ţime de intelectuali: am pierdut oa-meni de o inteligenţă şi de o cum-secădenie rară, oameni care prin talentul lor au reuşit să ne uimească, să ne cucerească, chiar să ne feri-cească. Acum, în plin exod, când, pe de o parte, tinerii pleacă peste hota-re, iar pe de altă parte, tot mai mulţi intelectuali pleacă la cer, mă întreb cui rămâne Republica Moldova?

Vestea că şi Alecu Mocanu a plecat dintre noi m-a întristat, m-a bulversat. Acest Om, mereu plin de energie şi entuziasm, care mi-a fost şi profesor, şi îndrumător, şi prie-ten, aproape că nu a avut pereche/concurenţi printre dascălii de la Facultatea de Jurnalism (ULIM). Ne-a învăţat meserie, ducându-ne pe terenurile cele mai abrupte ale jurnalisticii, cultivând şi stimulând în fiecare dintre studenţi setea de informaţie, de noutate.

A fost un profesor-meteorit, un profesor-fulger, un profesor care mergea alergând. Era omniprezent şi atotştiutor. Era blând şi deschis până şi cu duşmanii.

…Nu-l mai văzusem de vreo doi-trei ani, iar dorul de a-l reve-dea, de-a mai sta de vorbă cu el, mă împinse să trec, acum la început de octombrie, pe la Uniunea Jurnalişti-lor din R. Moldova. Bătusem la uşa unde ştiam că îşi avea cândva biroul, dar nu a răspuns nimeni. Am încercat să deschid, dar uşa era încuiată. Fără să bănuiesc că la mijloc era boala, aceeaşi boală, am întrebat pe cine-va din biroul de vizavi când va veni Alecu Mocanu, iar acel cineva mi-a răspuns cu un surâs plin de tristeţe:

– El vine foarte rar pe aici.– Cât de rar? insistasem eu.– Rar de tot, şopti el.Şi nu am mai apucat să-l revăd…

Nicolae CIOBANU,fost student

4 Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

Colecţia „Debut literar”

Melcul Tatianei VâlcuAceastă cărţulie a Tatianei Vâlcu – „Melcul visător” –, apărută în colecţia „Debut

literar”, este povestea unui melc, care aminteşte foarte mult de un copil, dar foarte copil, care abia începe a cunoaşte lumea. Ca şi copilul, foarte tânărul melc se arată curios copilăreşte de forfota şi graba din jurul lui. El, melcul, pe care muma natură l-a înzestrat cu „picioare” cam încete şi nu se grăbeşte nicăieri, ieşind poate pentru prima dată în lume, constată filosofic: /„Lumea-i iute, n-am ce zice/ S-o întrec oare-aş putea/

O căsuţă cu elice/ Dacă-n spate aş avea?!” Dar acest melc al Tatianei Vâlcu, pe care autoarea l-a cuprins într-o mică poezioară ce a încăput între coperţile unei cărţi, frumos ilustrată de către pic-torul Radu Diordiev, nu e doar un cugetător, el le vede pe toate celea, aşa cum spuneam mai sus, cu înţelegerea unui copil, care, după ce va mai creşte, va ajunge la înălţimea unui filosof. Scrie autoarea: „Melcul merge pe cărare/ Cu căsuţa în spinare/ Şi la orice pas se-ntreabă:/ – De ce-n jur e-atâta grabă?”

N-o fi fiind acesta un îndemn şi către noi, cei mai maturi decât copilul-melc – să nu ne gră-bim. Şi asta nu pentru că graba ar strica treaba, ci fiindcă nu vom putea vedea şi visa lumea cu ochii melcului şi ai copilului.

Eugen GHEORGHIŢĂ

Deşi plutim pe aceeaşi elipsă a timpu-lui, nu ne este prea uşor să stabilim o pa-ralaxă precisă între gândirea matematică a epocii noastre şi viziunea eterică şi întru-câtva evanescentă pe care Diana Trandafir ne-o oferă odată cu elegantul ei volum de versuri intitulat Poeme cu ceasuri şi flori, apărut în anul 2012 la Editura Premier din Ploieşti.

Diana Trandafir, fiica eminentului cri-tic literar Constantin Trandafir, nu este câ-tuşi de puţin la prima sa împlinire editoria-lă. A mai apărut în vitrine cu „Jurnalul unei adolescentine”,1991 (roman,coautor), „Jurnalul unei fete naive” , 1993 (roman, coautor), „Scrieri de Dimitrie Cantemir”, 1996 (antologie, prefaţă etc.), „Translu-cide”, 2011 (poeme, Ed. Vinea), la care putem presupune şi alte scrieri în manus-cris, depozitate pe birou, prin rafturi şi pe garderobă. Avem destul timp să le citim şi pe acestea.

Poeme cu ceasuri şi flori, editată în excelente condiţii grafice de Editura Pre-mier, este o carte de 114 pagini, în care Diana Trandafir îşi eşalonează recentele sale intuiţii poetice, în trei capitole mari: 1. Unelte şi inorogi (38 poezii); 2.Senti-mentale. Surâsul Maddalenei (27 poezii); 3. Miresme amare (30 poeme). Total: 95 piese.

Înainte de a prezenta propria noastră apreciere, să ne fie permis să spicuim din opiniile care însoţesc volumul, semnate de alţi cronicari. Constantin Călin decelea-ză o certă „imaginaţie a sentimentelor”, control intelectual şi luciditate, unitate de ton şi expresie, sobrietate, claritate, suges-tivitate. Radu Voinea declară că Diana Trandafir înţelege că legile poeziei sunt altele decât cele ale reflecţiei. Şi citează din Wittgenstein: „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă”. Şi adaugă: dezinvoltură, ingenuitate, libertate faţă de reguli, suspans. Nicolae Tzone ne vorbeş-te despre un autoportret interior, ezitare existenţială, feminitate austeră şi mândră, fără iluzii. Silvia Munteanu descoperă o tonalitate elegiacă şi senzaţia ultra-re-alităţii, precum şi „prospeţimea roadelor zămislite înlăuntrul mângâiat de adierea vântului şi atingerea degetelor care le dau viaţă cuvintelor”.

Fiindcă ar fi interesant să aflăm în continuare şi opinia autoarei înseşi, vom recurge, deocamdată la poezia Ars poeti-ca, aflată în volum la pagina 18: „Să des-compunem poemul/ E ca o femeie uşoară care/ îşi înfige tocurile ascuţite/ în trotu-arul încins”. Cum vedem, decriptarea nu e chiar la mintea cocoşului, elementele alegoriei sunt, de cele mai multe ori, ana-colutice şi inferenţiale, adică trebuie să găseşti tu însuţi, cititor, punţile de legătu-ră şi punctele de focalizare. „Dacă găseşti cuvântul magic, lumea începe să cânte” - spunea un poet german. De exemplu, ime-diat, la pagina 19 (final), Diana Trandafir spune:”În atelierul de potcovit inorogi/ viscolul se topeşte”, ceea ce înseamnă că laboratorul mintal de creaţie şi visare unde se domesticesc pegaşii, fantezia, furtunile existenţiale dispar sau amuţesc.

Cu toată această atmosferă vaporoasă şi confidentă de hai-ku dilatat, fluxul vor-birii poetice pare senin şi mai fluid căci recuzita poetică e luată dintr-un mediu familiar: „Bonsoir, mon amour/ în colţ e biserica/ şi şantanul cu paharele goale/ trecerea mea e subţire” (Scuar, p. 20). Sub penelul autoarei, imaginea capătă transcendenţă ca o pictură japoneză pe un perete de sticlă. Mesajul se termină în sus-pans emotiv, sensul urmând să fie căutat sau inventat.

Pe neaşteptate, în pagini se deschid şi sugestii armonice asemănătoare bluesului sud-american, tehnici care ne amintesc şi de poezia nostalgică a lui Jorge Louis Borges sau de savanele amerindiene ale lui Gabriel Garcia Marques (p. 9) ceea ce este înţeles ca o mică evadare din ori-zontul carpato-danubian. Autoarea nu se sfieşte să-şi numească sursele plastice sau armonice ale artei sale poetice. Din-tr-o pagină apare Miro cu pictogramele sale din vitrine, dar nu sunt repudiaţi nici clasicii Villon sau Racine care coexistă pe claviatura unui pian cu urme de praf şi de labe de pisică. Nu lipseşte, însă, în versu-

rile Dianei Trandafir, nici permanenta căutare a unei euritmii şi a unei eufonii profane, autoarea permi-ţându-şi să filtreze în vers o reală voluptate a cuvân-tului. Poemele păstrează, prin aceasta, legătura cu pământul, iar ceasul şi florile rămân în continuare dimensiuni terestre în timp ce materia este deseori numită carne, poate tocmai pentru a sugera că şi ipostaza ma-terială a creaţiei este aptă unor explorări sensibile. Semnalăm aici virtuozitatea de-taliului prezentă în toate piesele, acuitatea observaţiei precum în versul: ”Toboşarii graşi trag din secundă/ ca dintr-o pipă stinsă recent” (pag. 15). Prin această mo-dalitate, pe care o întâlnim şi în alte pa-gini, imaginea capătă relief fără a-şi pierde prospeţimea şi fluiditatea.

Din această obsesie a detaliilor in-solite se nasc adesea imagini enigmatice sau portrete ipotetice parcă inspirate de stampele lui Arcimboldo: „Duce cu greu un veşmânt/ din aglomerări de obiecte”, dar privirea lui rămâne „frânghie deasupra abisului”, deci jocul funambulesc al artis-tului e clovneresc prin acumularea detalii-lor, dar şi grav precum mersul pe frânghie al acestuia. Diana Trandafir jonglează cu cuvintele care „se nasc ciuruite”, dar su-gestiile ei poetice sunt deseori grave şi nu din întâmplare. E ca o petrecere de hai-ku-uri în care aluzia transcendentă se termină într-un gest de neputinţă. Dincolo de orice ne pândeşte neantul lui Sartre, dar omul trebuie să se strecoare în continuare pe marginea prăpastiei. E aici un existenţia-lism sugerat cu graţie, dar care ne aminteş-te că suntem nişte fiinţe pentru moarte şi că e bine să luăm din viaţă partea care ni se oferă: superficială, iluzorie, ironică, miste-rioasă, „Nu te împodobi cu giuvaieruri tă-cute”, spune Diana Trandafir la pagina 36 şi vom cita în întregime această excelentă poezie care ne pare a fi adevărata artă po-etică a autoarei: „Nu aveai voie să-ntrebi/ pentru a-nţelege deplin/ fiindcă există un geniu al formei/ care ştie să împletească nisip/ şi cunună de pai/ Numai ea poate să iubească aşa/ cu graba aceea de care se sparg/ întâmplări/ şi se prăbuşesc nord şi sud// Nu te împodobi cu giuvaieruri tăcu-te// În afară de păsări şi scoici/ nimic nu mai străluceşte/ în marele val…” (Entita-te, pag. 36).

De pe la mijlocul cărţii se insinuează şi ideea dăinuirii prin credinţă şi prin iubire. Surâsul Maddalenei (de Caravaggiao) este trist, dar plin de pioşenie, dragostea femeii exprimând speranţa în viaţa cerească, dar şi o uşoară undă de îndoială: „Privesc în rănile din palme/ ca în două oglinzi/ două boabe de rouă/ pline de lumea întreagă./ La trezire/ tresar speriată/ ca de prima mea moarte// Se vindecă oare încremenirea/ cu vântul ce bate-n clepsidră?” (p. 65).

Totuşi soluţia intimă nu tinde către Câmpiile Elysee, ci ea cată tot spre abi-sul existenţial al fiinţei: „Nu întreb unde or fi oamenii Doamne/ ci cum voi termina munci şi zile/ când mâine va fi un astăzi trecut” (p. 77).

Finalmente, revenind la tema princi-pală a cărţii Poeme cu ceasuri şi flori , la rolul esteticii în perspectiva timpului, într-un cuvânt la artă, la literatură, la po-ezie, considerăm că a doua sau poate cea dintâi artă poetică a Dianei Trandafir este perfect prezentată în piesa Iluzie optică (p. 38), pe care, de asemenea, o cităm în întregime:”Numai lucruri paradoxale/ înăuntru şi în afară/ memoria colectivă/ umbra unui simbol luminos/ cărţi semna-late/ la bursa de pariuri sportive/ chipul nu ştiu cui/ pus sub lupă./ Hohote pe stra-da mare/ foc de paie/ în rana ce nu se mai închide/ Iubiri în turla bisericii/ gardianul de la intrare/ victima cu timp limitat…”

Aparent, concluzia noastră nu seamă-nă cu cea pe care Diana Trandafir a notat-o pe coperta a patra, dar sperăm că rânduri-le noastre vin cu o lumină în plus. Detalii confidente, miniaturi uneori tragice, sen-zaţie a mundaneităţii, acumulări anacolute care se grupează în virtual, o tristeţe subi-acentă, un „ridi Pagliacco”… Pe curând.

Viorel DINESCU

FLĂCĂRI MICI CU IVORIUCronică literară

Un eveniment profund intelectual, marcat de comuni-cări şi întâlniri în jurul cărţii, autorului, cititorului, al fe-nomenului cărţii de la facerea lumii încoace, cu siguranţă. Pe parcursul săptămânii au avut loc colocvii, conferinţe, talk-show-uri, dezbateri, întâlniri cu scriitori, savanţi şi oameni de cultură, lansări de carte, la care s-au discutat şi pus în valoare diferite as-pecte ale cărţii şi ale muncii în bibliotecă, prin genericul acaparator de teme, spaţii, dăruire şi consacrare cu un generic comun – „Inovare pentru viitor: regândire, redesign, revitalizare, reinventare, recâştigare”.

S-au produs pe parcurs cu diferite aspecte ale comunicării ştiinţifice: dr. conf. univ. Lidia Kuli-kovski, Genoveva Scobioală, Tatiana Coşeri, dr. Vitalie Răileanu, Dumitru Crudu, Ludmila Pânza-ru, Carolina Gîscă… Elena Butucel, Liliana Juc, Aliona Vârlan, Natalia Muşet, Tatiana Ischimji, Vlad Pohilă, Ludmila Corghenci, Nelly Ţurca-nu, Valentina Topalo… Iurie Colesnic, Gabriela Bolduma, Claudia Tricolici, Pavel Balmuş… Au conferenţiat în calitate de „invitat special al zilei” acad. Mihai Cimpoi (la 17 oct., cu tema „Enci-clopedismul lui Mihai Eminescu”), Gheorghe Erizanu (la 18 oct., cu tema „Cărţi şi lectură”), dr. Teodora Fîntînaru (direc-tor, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Focsani, Vran-cea, la 19 oct., cu tema „Faţa ianusiană a profesiei noastre”), bibliograful Ion Şpac (la 20 oct., cu tema-mărturisire „Bibli-ografia în viaţa mea”), Cristian Tabără (la 16 oct., cu tema „Lectură. Cultură. Identitate”), Mihail Vakulovski, la 15 oct., cu lansare de carte, „Biblidioteca”.

Vineri, 19 octombrie, „ziua de naştere” a instituţiei, Lidia Kulikovski, director general al bibliotecii omagiate, a prezen-tat în faţa unui impresionant auditoriu un sclipitor, elegant şi scurt referat consacrat evenimentului, din care reţinem pen-tru cititori foarte adevăratele şi corectele „autoaprecieri” ale Echipei „Hasdeu”, inclusiv colectivelor celor peste treizeci de filiale ale Municipalei, activitate evaluată pe parcursul ani-lor a fi una cu o „contribuţie mai mare ca recompensa”, expri-mată prin munca de zi de zi, oră de oră şi clipă de clipă, care să-ţi dăruiască „bucuria mai mare ca efortul” ei şi speranţa firească „să ajungem şi mai departe decât am ajuns”, conti-nuând activitatea sisifică în Templul Cărţii la cel mai înalt ni-vel şi altitudine intelectuală, unde „să ne depăşim limitele” şi „unde ne simţim foarte bine”… E un poem de cea mai înaltă probă cotidian-artistică acest „monolog” al directorului gene-ral, îndrăgostită de profesia dăruirii permanente, dotat şi cu cele mai semnificative cifre: număr total de cititori, fond de carte, istoric al devenirii instituţiei, perioade prin care a trecut, personalităţi care i-au trecut pragul în cadrul evenimentelor în jurul Cărţii, Culturii şi Ştiinţei… Sâmbătă evenimentul a continuat la Filiala „Transilvania” într-un cadru strict profesi-onal: „Activitatea ştiinţifică a bibliotecii publice”, un adevărat colocviu academic, şi apogeul zilei a fost conferinţa de la ora 13.00 „Bibliografia în viaţa mea” susţinută ca un excepţional monolog de cel mai valoros decan-bibliograf pe care-l avem – Ion Şpac. Iar duminică fiecare filială a B.M. şi-a invitat cei

mai activi cititori pentru „O zi de informare şi bilanţuri, iar Biblioteca „Alba-Iulia” în această zi a avut un oaspete-sur-priză – doamna bibliograf Claudia Tricolici, care le-a vorbit copiilor prezenţi despre bibliografie, importanţa şi tipurile ei.

Cum este firesc, s-au produs vernisaje: expoziţiile de fo-tografii tematice consacrate jubileului de dr. Vasile Şoimaru ce s-au desfăşurat în scuarul de la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Filiala „Transilvania”, respectiv la 15 şi 20.10.2012; lansări de carte, printre care şi volume strict profesionale: bijuteria pentru cititori „Ghidul utilizatorului” de Genoveva Scobioală, „Biblioteca XXI. Management & Marketing” de Gheorghe Buluţă şi Octavian Mihail Sachela-rie, „Bibliologi români: dicţionar de Gheorghe Buluţă, Victor Petrescu, Emil Vasilescu”; precum şi revista „Bibliopolis”, (vol. 44, Nr. 3) consacrată în mare parte evenimentului; di-verse concursuri cu tematica jubiliară şi a cărţii şi bilanţuri ale lor – „responsabile” de fericirea foarte multor participanţi-concurenţi – Tatiana Borodatîi şi Victoria Rusu.

Pe parcursul săptămânii întregi au fost alături de Bibli-oteca Municipală şi de vestalele ei şi alţi fideli prietenii de o viaţă, printre care şi scriitorii: Vladimir Beşleagă, Nicolae Dabija, Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu, Emilian Galaicu-Păun, Ioan Mânăscurtă, Victoria Fonari… S-au rostit felicitări şi cuvinte de mulţumire, s-au înmânat cadouri, trofee, diplome partenerilor, colaboratorilor şi cititorilor.

Revista „Literatura şi arta” a primit Trofeul Partenerul Nr. 1 al Bibliotecii Municipale, iar lectura revistei „Biblio-polis” ne facilitează posibilitatea să dăm „o cifră”, un număr concret: pe parcursul anilor în paginile ei au fost publicate 453 de articole despre evenimentele B.M., lansările de carte şi întâlnirile cu scriitorii!

Dincolo de cuvintele frumoase, adevărate şi meritate nu doar la ceas aniversar s-au mai spus şi lucrurilor pe nume, cum este şi firesc, pe o cuprindere de teme de la drăgălăşenie la stabilire de ierarhii literare. Dar, credem, nu este firesc să fie absentă conducerea de vârf a republicii, în special Primăria Municipiului şi Direcţia Cultură. Este o mare nedumerire şi nu găsim nici o explicaţie plauzibilă, onorabilă.

Elena TAMAZLÂCARU

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” – 135 Drumul spre cunoaştereLa Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chişinău, lângă rafturile pline cu cărţi,

două doamne, ce împart invitaţii la intrarea în sală, formează o atmosferă caldă, chiar dacă sunt o mulţime de oameni, care intersectează acel spaţiu pentru a se saluta prieteneşte unii cu alţii. Se aud primele probe de microfon, invitaţii îşi gă-sesc locul şi aşteaptă celebrarea celor 135 de ani „de tradiţie şi inovaţii” a Bibli-

otecii Municipale „B.P. Hasdeu”.Cu prilejul acestei manifes-

tări, invitatul special al zilei, aca-demicianul Mihai Cimpoi, a pre-zentat Dicţionarul enciclopedic Mihai Eminescu, care peste puţin timp îşi va ocupa locul printre alte mii de cărţi ale acestei instituţii. M. Cimpoi este cititorul Centru-lui Academic „Eminescu”, pre-cum şi un mare partener de carte „Bibliotecile sunt un loc cultural, care adună şi formează oameni de cultură”, a afirmat scriitorul. Academicianul a fost onorat de către directoarea Bibliotecii „B.P. Hasdeu”, Lidia Kulikovski, cu o „Diplomă de excelenţă” şi cu titlul

de „Cel mai bun donator de cărţi”. Cu aplauzele celor prezenţi, directorul filialei „Onisifor Ghibu”, Vitalie Răileanu, a prezentat o carte dedicată domnului Mihai Cimpoi „pentru generozitatea, implicarea activă în viaţa bibliotecii şi pentru geniul personalităţii sale”, intitulată „Academicianul Mihai Cimpoi – Savantul timpului prezent”.

Se simte o atmosferă familială, sunt lansate sugestii, sfaturi, întrebări, scrii-torul Vladimir Beşleagă provoacă zâmbete şi glume, trezind puţin publicul din meditaţii, subliniind la final: „Cartea este un depozit al memoriei, ea te pătrun-de, este o enigmă ce trebuie descifrată, reieşind că bibliotecile sunt instituţii vii”. Cărţile conţin un mesaj ce există prin constituirea valorii formate de către cititor. Scriitorul Nicolae Dabija a menţionat: „Eu m-am născut într-o bibliotecă, cărţile au suflet, le şi auzi în preajmă cum respiră”.

Biblioteca este o fereastră deschisă în lumea cunoaşterii, „Eu felicit Bibli-oteca „B.P. Hasdeu”, astăzi trăim într-un secol al singurătăţii, dar în faţa cărţii, niciodată nu vom fi singuri”, a afirmat doctorul în filologie Victoria Fonari.

La manifestare, au obţinut diplome, trofee, cărţi şi reviste partenerii cu care conlucrează biblioteca. Cu ochi nerăbdători şi atenţi, tinerii aşteptau rezultatele concursului „Carte şi bibliotecă: lucrări manuale” la care au participat, de ase-menea, profesori şi ziarişti.

Biblioteca este un loc de suflet, un loc de realizare, un loc de progres şi continuitate. „Acum vin la bibliotecă nu doar pentru a răsfoi cărţi, ci şi pentru a sta la sfat cu scriitorii Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Claudia Par-tole, Iulian Filip şi alţii. Sprijinul bibliotecarilor în căutarea informaţiei necesare este asemenea unui ghid, care te însoţeşte într-o călătorie plăcută în jurul lumii. Apreciez, în mod special, faptul că biblioteca ne oferă posibilitatea de a ne im-plica în programe şi manifestări culturale: dezbateri literare, prezentări şi lansări de carte, promovări şi evaluări ale unor tematici actuale, ne oferă acces gratuit la Internet, ne învaţă, ne ajută să devenim OAMENI. La mulţi ani, dragă Bibli-otecă Municipală „B.P. Hasdeu!”, a subliniat Ana Botoşanu, studentă la ULIM.

Biblioteca Municipală din Chişinău şi-a început activitatea la 19 octombrie 1877, cu 8073 de cărţi şi reviste. Lidia Kulikovski a menţionat că azi Biblioteca „Bogdan Petriceicu Hasdeu” are 31 de filiale în municipiul Chişinău şi deser-veşte aproximativ 148 de mii de cititori.

Maria BREZIŢCHI, studentă, USM

LA COROPCENI, ÎN SUFLETUL POEZIEIÎn veacul nostru atât de tehnicizat, aţi fi crezut că există şi sate, nu

chiar departe de capitala ţării, în care n-a călcat picior de scriitor? Ei bine, satul Coropceni din raionul Teleneşti este unul dintre aceste sate, parcă uitate de marea civilizaţie.

Dar nu-i chiar aşa. Aşezat pe malul unui lac, care-l desparte de sa-tul-geamăn, Suhuluceni, care ni se arată în toată splendoarea toamnei de pe acest mal, satul Coropceni, înecat în verdeaţă, respiră cu un aer de profundă nobleţe şi frumuseţe. Sinceri, împătimiţi de frumos, copiii ambelor gimnazii, precum şi profesorii şi primarul satului Coropceni, prezenţi la întâlnirea cu oaspeţii sosiţi de la Chişinău: scriitorii Nicolae Dabija şi subsemnata, pictorul Leonid Popescu, ne-au întâmpinat cu pâine şi sare şi cu sufletele vibrând de emoţie.

După ce se fac mai multe fotografii în pragul gimnaziului, suntem conduşi în biblioteca frumos amenajată, unde bibliotecara Nina Bădan, în timp ce sorbim cafeaua, ne vorbeşte despre noile achiziţii, şi se bu-cură de donaţiile pe care le facem, cu precădere de volumele dăruite de Nicolae Dabija, de romanul „Tema pentru acasă”, atât de întrebat de elevi; se bucură şi de volumele şi albumele de pictură, dăruite de Leonid Popescu. Mai aflăm că în gimnaziu învaţă 193 de copii, iar satul are 1500 locuitori. Ne impresionează broderiile care împo-dobesc biblioteca, confecţionate la cercul de croitorie şi broderie din şcoală. Iar primarul Nicolae Bădan, care ne-a întâmpinat la poarta şcolii, ne spune că, spre deosebire de alte şcoli, numărul elevilor n-a scăzut în ultimii câţiva ani, ci a rămas constant. Con-firmă acest fapt îmbucurător Pavel Boescu, directorul gimna-ziului, Iurie Ţurcanu, director adjunct, alţi profesori prezenţi în bibliotecă.

În sala sportivă, aşezaţi pe scaune, elevii din ambele sate, anunţaţi că „astăzi e o mare sărbătoare, pentru că-l avem ca oas-pete de onoare, pe-un scriitor care locuieşte sufletele”, ascultă, pentru început, un recital de poezie şi privesc scenete, un dans popular, prezentate de colegii lor.

Nicolae Dabija îi antrenează pe copii într-un viu dialog des-pre limba română şi istoria românilor, le povesteşte despre biblio-

teca unchiului său, arhimandritul Serafim Dabija, arestat în ’47; vorbeş-te despre frumoasa biserică din Coropceni, afirmând că „rugăciunile ne ajută şi ele să învăţăm bine”. Relatează despre romanul „Tema pentru acasă”, despre personajele romanului, despre istoria şi tema scrierii. Do-nează cărţi şi şcolii din Suhuluceni, citeşte poezii pentru copii şi pentru maturi.

Elevii prezintă înscenări de zile mari din opera scriitorului Nicolae Dabija: un fragment din romanul „Tema pentru acasă” şi un altul - din volumul „Domnia lui Ştefan cel Mare”. Şi, de data aceasta, elevii recită poezia „Limba noastră cea română”; cântă, pe versurile poetului, „Pre-faţă la Mateevici” şi „Ţara mea de dincolo de Prut”. Iar Viorica Şere-met citeşte o poezie proprie, dedicată cunoscutului scriitor, destăinuind: „Eu cred că Domnul l-a trimis”. Iar cântecul: „Ştie codrul, ştie neamul, ce-a-ndurat bietul basarabean”, vine să completeze trăirile profunde ale copiilor din acest sat, parcă uitat de lume, dar, după cum se vede, neuitat de bunul Dumnezeu.

Nu întâmplător profesorul de istorie Ion Burchi avea să spună că

Nicolae Dabija este „o lumină spirituală, un luptător care spune adevă-rul istoric”. Şi, adresându-se elevilor: „ Să ne învăţăm şi noi să spunem adevărul istoric”.

Nicolae Dabija îi îndeamnă pe profesori să nu-şi uite sătenii depor-taţi pentru antisovietism şi românism, şi pe cei care au căzut în război, fiind puşi în primele rânduri pe linia frontului rusesc; apreciază spec-tacolul deosebit, pus în scenă cu concursul profesoarei Valentina Coto-robai; observă „cât suflet au pus elevii în tot ce au prezentat”; constată că cea mai mare crimă este închiderea şcolilor şi că sunt orfani de două ori copiii părăsiţi de părinţii şi de către profesorii nevoiţi să plece în străinătate. Scriitorul mai dezvăluie că a văzut în diferite înscenări, cu vreo 50 de Maria Răzeşu şi alţi vreo 50 de Mihai Ulmu prin şcoli, dar că l-a impresionat în mod deosebit interpretarea de astăzi a elevilor Alina Banari (Maria Răzeşu) şi Cristian Sârbu (Mihai Ulmu).

Cunoscutul pictor Leonid Popescu a remarcat „o zi, ce a fost ca o lecţie de suflet cu tema de acasă”. Impresionat de înscenare, pictorul a spus că romanul ar putea deveni un film artistic: „M-am simţit ca în-

tr-o biserică, ascultându-i pe copii, sunt foarte fericit că suntem contemporani cu scriitorul nostru. Nu este sat în care să nu se fi întâmplat cele descrise în roman”. Accentuând că „străinii vor să fie stăpâni la noi acasă”, Leonid Popescu i-a îndemnat pe elevi „să vorbim corect limba noastră cea română, pentru că limba maternă este cea mai profundă”.

La finele manifestării, emoţionat şi fericit, primarul Nicolae Bădan destăinuieşte: „ne-am rugat foarte mult să avem astfel de oaspeţi, un astfel de eveniment cultural”.

Au urmat foarte multe întrebări pentru oaspeţii din Chişi-nău, cea mai mare parte fiind adresate scriitorului Nicolae Da-bija. Întrebat de o elevă: „Ce aţi învăţat de la viaţă?”, scriitorul a răspuns: „Am învăţat că ea este cea mai mare minune dată de la Dumnezeu”.

A vorbit şi a citit câteva poezii cu tematică creştină şi sub-semnata.

Nina JOSU

La 20 octombrie curent, poetul, prozatorul şi publicis-tul Dumitru Matcovschi, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi-a celebrat cea de-a 73 ani-versare. Cele 73 de toamne au fost marcate prin organizarea la baştina poetului - satul Vadul-Raşcov, raionul Şoldăneşti – a celei de-a II-a ediţii a Festivalu-lui internaţional de muzică şi poezie care îi poartă numele.

Festivitatea a fost cu atât mai specială, cu cât, chiar în ziua de 20 octombrie, cuplul Dumi-tru şi Alexandrina Matcovschi şi-au sărbătorit şi Nunta de Aur, reînnoindu-şi jurămintele la casa din satul natal, devenită de curând Casa-Muzeu „Dumitru Matcovschi”.

În această zi, satul Vadul-Raşcov a fost, mai mult ca oricând, plin de viaţă. Oameni de cultură, muzicieni, pedagogi, liceeni, colegi de breaslă, rude, prieteni, admiratori ai creaţiei au venit să-i ureze scriitorului Dumitru Matcov-schi La mulţi ani şi viaţă frumoasă. Cuvinte alese de felicitare au fost adresate de către cei prezenţi, în special, de cei cu care omagiatul a împărţit şi bucuria, şi grijile, şi necazurile, ma-nifestarea desfăşurându-se, preţ de două zile, într-o armonie feerică, cu o rezonanţă edificatoare. La festivitate au fost prezenţi prim-vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Re-publicii Moldova, acad. Teodor Furdui, şi secretarul ştiinţi-fic general al AŞM, dr.hab., prof. Ion Guceac.

În deschiderea evenimentului cu triplă conotaţie, prim-vicepreşedintele AŞM, acad. Teodor Furdui a adresat oma-giatului cuvinte de felicitare şi apreciere, în numele condu-cerii Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, în care

a relevat importanţa activităţii şi operei Domniei Sale cu mesajul său încărcat de dragoste de neam, de durerile trăite de-a lungul istoriei de acest mult pătimit popor, de valorile şi idealurile naţionale, pentru care mulţi şi-au sacrificat via-ţa. „Academicianul Dumitru Matcovschi este mândria po-porului nostru, este o personalitate care şi-a jertfit sănătatea

pentru poporul nostru, pentru idealurile naţionale, pentru a obţine independenţa ţării. Este şi va rămâne un Om cu literă mare”, a menţionat acad. Teodor Furdui. Cu ocazia frumoa-sei aniversări, din partea Academiei de Ştiinţe a Republicii

Moldova poetului-academician i-a fost în-mânată Diploma de Merit a AŞM şi un pre-miu bănesc, iar pentru liceul din localitate şi pentru laureaţii Festivalului a fost oferit un set de carte.

Dumitru Matcovschi spune că viaţa fa-miliei sale se împarte în două perioade: până pe 17 mai 1989 şi după această zi, când a fost victima unui grav accident rutier. A rămas în viaţă graţie medicilor basarabeni, care au făcut un adevărat miracol, redându-i viaţa de om şi de luptător pentru eliberarea naţională. A contribuit la promovarea valo-A contribuit la promovarea valo-rilor şi culturii noastre naţionale, înscriind o filă magistrală în istoria neamului.

În cadrul Festivalului a avut loc o sui-tă de manifestări, printre care un spectacol artistic cu interpreţi care cântă piese pe ver-surile poetului, un spectacol teatral din ope-

ra maestrului: „Cântec de leagăn pentru bunici”, precum şi Concursul de poezie şi cântec „Dumitru Matcovschi”, parti-cipanţii fiind din Republica Moldova, România şi Ucraina.

Eugenia TOFAN, Centrul Media al AŞM

La mulţi ani, Dumitru Matcovschi!

5Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

T E L E G R A M EStimate coleg Mihai Morăraş,Vă felicităm cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani.Publicist, poet, eseist, aţi absolvit Universitatea de Stat din R. Moldova,

activând mai apoi la Radioul Naţional, ca şef de secţie la ziarul „Viaţa sa-tului”, lector la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM. Debutând cu volumul de poeme Lacrima developată (2002), aţi semnat pe parcurs de ani cărţile Rădăcinile rămân acasă, Cioplitorul de mituri, Răzbu-nătorul – eu pe mine însumi, Clipa de după-amiază şi altele, în care vorbiţi cu sinceritate confesională despre un timp exilat şi înstrăinat de tradiţiile neamului, de cele sfinte care ne dau, cum susţine Mihai Cimpoi, „identi-tate şi verticalitate”.

Vă dorim sănătate, inspiraţie, noi succese literare.La mulţi ani!

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova

***Stimate coleg Ion Găină,Primiţi caldele noastre felicitări cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani.Scriitor şi muzeograf, profesor de română la mai multe licee din Zaim,

Căuşeni, Chişinău, aţi înfiinţat cenacluri literare, teatre poetice, reviste şi muzee şcolare, aţi fondat Muzeul Memorial „Alexie Mateevici” (26 martie 1988), Centrul de Spiritualitate Românească, alte instituţii de cultură din sudul Basarabiei.

Aţi debutat cu volumul de poeme Binecuvântarea (1997), urmat de vo-lumele Cuvântul (1998), Teiul desculţ (2003), Litera latină (2005), Respiraţie necesară (2009), Călătorie în sufletul copilăriei (2012) şi altele, care constitu-ie un dialog despre lume şi univers, despre adevăr şi credinţă, despre esenţa existenţei umane.

Preţuim, împreună cu cititorii, devotamentul cu care slujiţi cultura naţională, limba română, conştiinţa unităţii spaţiului românesc, destinul nostru istoric.

Vă dorim sănătate, inspiraţie, noi succese literare.La mulţi ani!

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova

Ar trebui să ne naştem bătrâni şi să întinerim, afirma Eugen Ionescu, ca o sugestie dată lui Dum-nezeu pentru răscumpărarea durerilor şi suferinţelor omeneşti. Iar Emil Cioran îl rectifica: „Ar trebui să

ne naştem bătrâni, şi, pe cât posibil, să rămânem aşa”. Bătrâneţea fiind, până la urmă, o vârstă care le conţi-ne pe toate celelalte.

Mihai Morăraş s-a născut bătrân. Şi de atunci, parcă urmând sfatul părintelui teatrului absurdului, ca şi cum nu el ar trece prin timp, ci timpul – prin el, rămâne tânăr.

La Universitate era doar cu câţiva ani mai în vâr-stă. Dar noi îi spuneam cu toţii: „Badea”. Era cărunt de pe atunci. Şi „înţelept ca doi studenţi din anul în-tâi”, cum îi ziceau profesorii. La cenaclul universitar, al cărui preşedinte îl alesesem, ne îndemna să-l citim pe Mihai Eminescu.

Încrezători în el, îl urmam şi la acţiuni care au dus

la exmatricularea noastră din facultate „pentru naţio-nalism”. Adică pentru Eminescu, pentru limba româ-nă, pentru poezii pe care abia urma să le scriem. Oda-tă cu noi fusese şi el „dat afară”, cu tot cu Cenaclul pe care-l primise ca moştenire de la Mihai Cimpoi.

Şi mai încoace îl găseam cu mult mai bătrân de-cât noi. Un bătrân precoce, adică un înţelept din naş-tere. Şi de multe ori îl căutam „pentru sfaturi”, cum ar zice cronicarul.

Ceea ce impresionează la acest om în vârstă, fără de vârstă, este permanentizarea unei stări de spirit ti-nereşti. Adolescenţa poemului. Tinereţea metaforei. Prospeţimea discursului scriitoricesc. Juneţea spiri-tului.

Poemele lui sunt toate de dragoste. De dragos-te de oameni, de Bucovina, de poezie, de fiinţele lui dragi.

Fiecare ciclu de poeme pe care le-a publicat în presă a însemnat un eveniment. Cel puţin, aşa mi s-au arătat mie. Aşa le-am citit.

În 1976, când venise la Chişinău, Nichita Stă-nescu ni se adresa fiecăruia dintre noi, tinerilor de atunci.

– Bătrâne…Ca un semn de respect, ca şi cum am fi fost în

timp nu de 20-30 de ani, ci dintotdeauna. Poezia lui Mihai Morăraş, ca şi înţelepciunea

autorului ei, are tărie de ţuică bătrână, pregătită din afine de munte bucovinean, chemată mai degrabă să te deştepte şi să te facă lucid.

Iar el însuşi, la cei 70 de ani, păstrează tinereţea dintotdeauna şi bătrâneţea de la începuturi.

Nu ne rămâne decât să-i urăm şi azi, ca şi-n anii noştri cei tineri:

– La mulţi ani, bătrâne!Nicolae DABIJA

Versurile lui Mihai Morăraş, acum adunate într-un volum de sinteză în colec-ţia „Ideal” coordonată de Vasile Căpăţână şi George Călin, s-ar putea pune sub ge-nericul Aproape de suflet. Este un generic care-i defineşte cel mai bine felul de a fi, de a se raporta la lume şi de a raporta totul la fiinţa sa – deschisă, sinceră, senină, uşor impulsivă şi discret melancolică. Am pu-tea vorbi, în cazul său, de un sufletograf, în sensul că trece totul prin sufletul său, care e a primului venit în lume, jilav, rim-baudian-eseninian-lorchian, predispus la comunicare şi cuminecare, la o relaţionare sympatetică cu tot ce face parte din fire şi nu trădează firescul.

Lucrurile vin în sufletograf noi, proas-pete, pline de mâlul primar şi împresurate de lumina din primordii, şi se întorc de acolo la fel de curate şi scăldate în can-doare aurorală.

Postmoderniştii zeloşi ar putea să-l învinuiască de o ramă semănătoristă, aşa cum făceau în cazul lui Grigore Vi-eru. Este o ramă pe care s-a pus patina vechimii,continuităţii şi temeiniciei mora-le: e îmbibată cu fumul dens al tradiţiei, e sculptată din lemn de esenţă tare, evident de stejar, sobru-brâncuşian (Brâncuşi e, în viziunea lui, „cioplitor de mituri”). Din această ramă ne privesc în chip alternant, dar într-o rânduială providenţială, însuşi blândul Dumnezeu, îndureratul Christ, legendarii strămoşi daci şi latini, augusta umbră a lui Eminescu revenind la Cernă-uţi, marele însingurat Bacovia, neînvinsul poetul martir Radu Gyr, marele exilat Paul

Goma, zdrobitele, dar încă pline de suflu viu, cetatea Ţeţina şi Cetatea din Hotin, seceraţii la Ţiganca 1004 români; plina de bărbăţie Leonida Lari, cristica efigie a mamei, dar şi luminata de Lacrima de Iconar Madona lui Ra-fael şi veşnicul cioplitor în piatră Michelangelo.

E o ramă care înca-pe istorie vie –trăită în registrul dramaticului şi tragicului, al înstrăi-nării şi prizonieratului (al „timpului prizonier”, zice poetul, referindu-se la timpul oprit în loc al cetăţii ce sta „aici în-chis / între zăvoare / ca un arcaş / fără de sabie şi scut”) şi tristeţii, „de leac aducătoare”.

E o ramă care în-cadrează însuşi sufletul poetului marcat de destinul Ciobanului Mioriţei: „E-o cale lungă care ni s-a dat / Şi o ispită pentru fiecare - / A rămânea cu sufletul curat sau a-l ucide-n ură şi trăda-re” (Semnul Mioriţei).

Sufletul poetului se întoarce, pătruns de melancolie şi de un rarefiat aer elegi-ac, în chip retrovizor, la clipele pline ale copilăriei cernăuţene, răspunzând la un îndemn permanent: „Să revii la margine de zare / cele ce ai fost cândva şi ai rămas / doar că pe altul murg călare – / mai domol să te tresalte, mai la pas” (Retrovizor).

Acad. Mihai CIMPOI

Tinereţea, ca stare de spiritAPROAPE DE SUFLET

Dar ea de altceva-i preocupată tare:Un soare roş şi mare-l face-n acuarelăŞi-l roagă:„Pleacă cât mai iute la culcareŞi o să-ţi desenez cea mai frumoasă

floare”…Sinăuţi, luna lui Cuptor, 2012

Chilia lui Daniil Sihastrul

Atât de-ncăpătoaremicuţa lui chiliede parcă-o catedrală a lumiieste eaîn care Ştefan intrăcu-ntreaga lui Solieşi binecuvântare-icere în clipa grea.

Himere-n zborMoto:…Bună seara zic şi clipei mele

Bună seara, somnule ce vii,Bună seara, frunze, râuri, stele

Care mă petreceţi în tării.Liviu Damian

Bună ziua, că până desearătimp puţin e, dar a mai rămasde-i devreme sau târziu afarănu poţi clipa s-o-nsoţeşti la pas.

Bună ziua, pui de ciocârliecu-nceput de triluri în tăriizborul tău cât mai înalt să-ţi fieşi la cuib spre seară să revii.

Bună ziua, văi şi voi, colinebasarabe ce v-aţi prins în lanţÎncât n-au putut să vă dezbineNici chiar împăraţii din Bizanţ.

Bună ziua, sate întristateŞi învăluite-n fumuri gri,Poate vreun plecat la uşi va batePână soarele va asfinţi.

Bună ziua, până când nu-i seară,Bună ziua, nouă tuturor,Bună ziua, până când afarăMai putem râvni himere-n zbor…

IcarCe lung este drumulpână la soare,ce scurtă-i cădereapână se moare…

Cu aripi de cearăşi nu de oţel –lecţia zboruluine-a dat-o chiar el!

MiracolOrga lui Bachse roagă în Altarşi templul în lumineradiază sus pe icoaneîngerii tresarşi Dumnezeu pogoară în amiază.

Şi inima iarăşiAşa se intitula unul din

rezistentele volume de poe-me ale dragului nostru poet bucovineanVasile Leviţchi, aceste versuri fiind scrise în ziua instalării basoreliefului său pe faţada şcolii din co-muna natală Carapciu - pe

- SiretŞi inima iarăşi…ce-i inima mea? –un licăr-scânteieaprinsă din stea.Şi-n clipa când steauape cer s-a-nălţatpământul la pieptu-im-a îmbrăţişat.Şi munţii – străbunii meibunii Carpaţis-au prins ca să-mi fieprieteni şi fraţi,izvoarele toatedin Carapcius-au scurs înspre minecu murmurul viu.Iar eu ciobănaşm-am văzut la mioareşi doina la fluieram rupt-o din soare,

c-am vrut-o aproape –de inimă-plaica dulcele versde Bădiţa Mihai…

Ţăranul bucovineanÎn satul meu bucovinean –Pe şes sau aburcat pe munteMai întâlneşti câte-un ţăranDin cei cu pletele cărunte.

În iţăraşi şi în sumanEl lumii parcă-ar vrea să-i spunăC-ar fi din neamul năzdrăvanŞi nimănui nu-i se supune.

Căsuţa lui cu gang de lemnCel trainicE ca o cetateŞi ca un neclintit însemnDe gospodar cu demnitate.

Dar anii nu l-au gârbovitNici soarta cu de toate plină –Icoana propriului mit –Ţăranul meu din Bucovina.

Desene de Viorica Didic

CLIPA DE DUPĂ-AMIAZĂ

Caniculă la SinăuţiBăştinaşii acestei aşezări bucovinene subcarpatice,consternaţi de o vară atât de aridădin anul 2012 de care de mult nu-şi amintesc

să se fi întâmplat… Se pare că de-o veşnicie nu mai plouăÎn Sinăuţii de sub geană de pădureDe parcă chiar şi cerul s-a încins în două,Încât nici el nu poate arşiţa s-o-ndure.

Doar câte-un uliu-nfometat la nebunieRoteşte sus pândind o cât de mică pradăCe puilor din cuib salvare să le fieCând vreun alt vânat nu-i chip cum să le cadă.

Ba chiar nici fagii cei bătrâni nu sunt în stareSă-şi lase umbrele subţiri pe-o cărăruieCi câte-o căprioară din desiş apareŞi însetată o coboară - apoi o suie.

Ar desena-o nepoţica Mihaela,

Mihai Morăraş a ajuns exact la mijlocul ma-turităţii, ştiinţa lui Pitagora oferindu-i încă zece ani de atare perioadă, după care va fi deferit… se-nectuţii. Argăţeşte până la istov la Curtea de aur, dar în general – de lut şi nisip, şi apă, şi vânt a cuvântului. Rar de tot, amar de rar (Iu. Filip), ca şi în cazul mai tuturor trudnicilor din comunitate, literele aveau să-i aşeze pe frunte diademă de glo-rie. Or, în literă nici nu ştiu dacă se forează pentru ea. Niciodată şi niciunde, de altfel n-a fost auzit, văzut, bănuit, intuit să-şi dea importanţă, el con-tinuând a se numi pur şi simplu Mihai Morăraş din dulcea Bucovină eminesciană. Ne-am cunos-cut în gustarul lui şaizeci şi cinci când dădeam admiterea la USM. El, în tunică de militar „lăsat la vatră” doar pentru susţinerea examenelor (a fă-cut-o cu brio şi nu s-a mai întors în unitatea de la Odesa). Spun ne-am cunoscut, dar imediat am înţeles că ne ştim dintr-o viaţă anterioară. Ne-au legat (şi ne leagă aşa ca la începuturi) tangenţele de inimă şi simţire, durere, trăire şi suferinţă (de ce nu?), şi reacţii (uneori impulsive şi incontrola-bile) la asperităţile timpului, dar şi la conformis-mul unor pretinşi exponenţi ai cetăţii, culminând cu acte de trădări şi laşităţi şi ticăloşii ce nu încap în nicio imaginaţie.

Mihai Morăraş a rămas acelaşi atacant con-secvent şi perseverent pe câmpul deschis al lup-tei cu inerţiile (şi inepţiile!) moldovenismului de grotă, de încercare a limpezirii conştiinţei celor îmbulziţi sub „genericul” inexplicabil de re-probabil „noi împotriva noastră”. În sufletul lui Mihai se lasă întuneric numai la auzul afirmaţiei unui Dodon cum că Voievodul a vorbit limba moldovenească, de parcă l-ar avea în preajmă pe-un consilier, din fosta echipă a lui Ştefan ce i-ar autentintifica aberaţia şi restul vânturilor trase pe gură. Sau faptul că până şi în ziua de 31 august, după ce primarul Dorin Chirtoacă a

felicitat asistenţa din PMAN cu ocazia sărbăto-rii Limba Noastră cea Română, o puştoaică de la PROTV îl intervievează în pripă pe cel mai „versat” cunoscător din peste 10 mii de specta-tori care să-l taxeze pe energicul primar: chipu-rile, de ce ne-ar minţi?, că noi vorbim moldove-neşte şi tocika. Deci, şi într-un ceas sfânt pentru noi nu ne aflăm astâmpăr şi iarăşi ne identificăm limba şi mama… din opinii. Dacă tv-urile cred că asta-i calea de mijloc (?!) spre adevăr, halal şi vai tv-urilor cu pricina! Ce-i drept, Mihai evo-luează prin câteva consemnări la rubrica „Tele-observator” (LA) şi în tema enunţată. Găseşte, de exemplu, probe de cultură lingvistică româ-nească în persoana consoartei maiestrului Eu-gen Doga, cea cu rădăcini în alt sol, în persoana familiei preşedintelui Nicolae Timofti etc., etc., sugerându-le compatrioţilor noştri mancurtizaţi să ia aminte că-i târziu şi nu mai e timp de bol-boroseală rătăcitoare, cu precădere în prea pes-triţul peisaj politic din R.M. Nu s-a irosit nicio coliziune de gen faţă de care Mihai Morăraş să nu ia atitudine. Pe sau neplacul actorilor vizaţi, el dezbate în cunoştinţă de cauză şi cu cărţile pe faţă acţiunile lor şi, esenţial, fără a apela la injurii logoreice şi miasmatice ca unii pretinşi analişti de la foile şi micile ecrane de la celălalt capăt al baricadei.

În toamna lui şaizeci şi cinci Mihai Moră-raş preia funcţia de preşedinte al Cenaclului li-terar universitar „Mihai Eminescu” de la Mihai Cimpoi, ultimul onorând cu prezenţa şedinţele ulterioare ale reuniunii. Un pic mai la vale i-am invitat pe scriitorii Emilian Bucov şi Grigore Vi-eru, ambii candidaţi la Premiul de Stat al RSSM. Şi s-a produs incredibilul: Bucov, criticat dras-tic de majoritatea studenţilor filologi perindaţi la tribuna întâlnirii. Şi viceversa: Vieru apreciat cu cele mai neverosimile şi îndrăzneţe pentru vre-

mea cea epitete. Deşi, atât cât eram, ne-a dus mintea să pro-gnozăm rezultatul competiţiei în cauză dată fiind conjunctura: de premiu va beneficia, evident, Bucov, supranumit clasic (volu-mul Zile de azi, zile de mâine) şi nu Vieru, poetul ce-a spart ti-parele cu placheta de o valoare artistică indubitabilă, (Numele tău). Iar în şaizeci şi şapte, unui grup de iniţiativă în frunte cu Morăraş îi veni inspirata idee de a-l omagia pe Mihai Eminescu într-un mod ce depăşea canoanele existente. Pe 15 ianuarie, ziua Sa de naştere, după depunerea de flori la bustul din Grădina Publică şi, implicit, la statuia Voievodului, preconizasem să ne dăm întâlnire la cafeneaua „Trandafir”. Am adunat bani, câte 15 sau 20 de ruble de căciulă, dacă-mi amintesc bine. La festivitate urmau să participe invitaţi speciali, ca Valeriu Cupcea, titularul spectacolu-lui „Eminescu” de la Academicul Naţional, Con-stanţa Târţău şi alte notorietăţii scenice. Petrică Neamţu, student la Colegiul Republican de Mu-zică, însoţit de câţiva tineri instrumentişti deja în vogă (Ion Negură, Anatol Bârsă…, discipoli ai patriotului şi prestigiosului profesor Vasile (Sile) Roşcovanu), trebuiau să asigure coloana sonoră a manifestării. Bine şi mai bine, dar ideea a prins picioare cu viteza fulgerului. Îndată s-au „auto-sesizat” partkom-ul, moftkom-ul şi alte -kom-uri şi lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. „Cercetaşi” pe la cămin şi prin aulele instituţiei. Doamne, prin câte animozităţi a trecut atunci bietul liderul al cenaclului, Mihai Morăraş. A fost urgent convocat la rectorul Medvedev, un Stalin al culturii şi învăţământului superior din republi-că. Şi i-a trântit-o ultimativ: „Vei cunoaşte şi te

va cunoaşte Sibirul, naţionalistule şi nesocotitule ce eşti…”, „Tî, parşivâi rumân!...”. Iarăşi, de nu mă dă de gol memoria, lui Mihai i s-a interzis susţinerea sesiunii din iarna ceea. Ca în urma in-tervenţiei prorectorului Ivan P. Racul, a lucrăto-rului în organele centrale de partid Ludmila Scal-nâi ş.a. să fie repus în dreptul de a se prezenta totuşi la examene, dar împreună cu restanţierii.

Când i-a auzi astăzi pe unii… Asemenea ma-relui dispărut Victor Teleucă, Mihai Morăraş n-a îndrăznit vreodată să-şi zică poet. Încă nimeni dintre aspiranţii la eternitate nu şi-a scris cartea visului sau barem poemul râvnit. Ca şi compo-zitorul – cântecul cel mai drag sie. Conştient de aceasta, Mihai Morăraş continuă să-şi caute identitatea, eul cu fiecare rând, cu fiecare cuvânt şi silabă aşternute pe hârtie. Am activat împreu-nă, împărţind un salariu, la postul de radio pen-tru tineret „Luceafărul” sub oblăduirea domnu-lui Nicolae Lupan. Crezul acestui inconfundabil susţinător al idealului ce ne guvernează făcându-ne mai optimişti şi mai puternici în concretizarea aspiraţiilor netrecătoare.

Netrecătoare-ţi fie sănătatea şi inspiraţia, fra-te Mihai, iar norocul să nu-şi ia nicicând ochii de pe tine.

Serafim BELICOV

CARPAŢII ŞI PRUTUL DIN NOI

***Volumele lirice ale lui Mihai Morăraş “Lacrima developată”

(2002), “Cioplitorul de mituri” (2007) şi ”Clipa de după-amia-ză”(2012) sunt “scrisori “ de dragoste de viaţă şi de adevăr către consângenii săi din întregul spaţiu mioritic al Limbii Române ce l-a ales întru viersuire şi doinire, întru “cioplire “ în “mituri” a ideii de sine, de neam şi de casă, de tradiţii şi de modernitate dinspre curenta şi omniprezenta “clipă de după-amiază” - fierbinte şi cu ţinere de minte, amintindu-ne că “rana” “trandafirului” doare, de-oarece este una care nu se lasă călcată în picioare. Poemele lui “trandafirite” de nemoartea verbului nostru latin sunt ca ierburile de leac, tămăduitoare pentru sufletele trăind din “amiaza lucruri-lor” necesare şi ideale, din zestrea spirituală a civilizaţiilor, inclu-siv a celei româneşti, însetate de nemărginirea eternului.

Tudor PALLADI

Cu-n gând mereu spre BucovinaDacă e să analizăm opera distinsului om de creaţie Mihai Morăraş, fie pu-

blicistică, poezie, eseu, ea este de o infinită valoare, ruptă dintr-o prospeţime a unei continue dimineţi de veghere a nopţilor albe, prin care se proiectează, veşnic vie, imaginea Bucovinei, rămasă o aripă frântă, la fel ca Basarabia, a românismului durut, dar cu un optimism demn de admiraţia tuturor celor care mai au ochi pentru a-şi revedea originile: Ei, dacii noştri de-altădată, / Pe umeri poartă munţii grei / Şi pe moşia lor carpată / Stăpâni rămân ca nişte zei... (Huţanii pe moşia lor carpată).

Gânduri, mesaje, tematici, toate trecute prin strunele cele mai sensibile ale sufletului şi izvorâte, prin raţiunea inimii, dintr-un arhipelag al înţelep-ciunii (Azi toate au rămas o amintire, /Atâta doar – căsuţa mea din vale / Din când în când în vis îmi iese –n cale / Şi că mai e acasă-mi dă de ştire... (Balada casei părinteşti), scot în evidenţă calităţile autorului de astrolog, de clarvăzător când este vorba de viitorul neamului său pe care şi-l doreşte consolidat şi regăsit în piatra sa de temelie – adevărul: Se-ntorc din pribegie secolii cărunţi / Şi-ntineresc strămoşii în amiază / Şi se aude între Mare şi-ntre Munţi / Chemarea Cornului ce ne mai stă de pază... (Balada cornului străbun).

În chiar prefaţa cărţii „Cioplitorul de mituri”, poetul aminteşte de un gând înţelept citit cândva în literatură: nu există demnitate care să nu se înte-meieze pe durere (3 p.) Este, poate, starea permanentă ce-l caracterizează pe poetul Mihai Morăraş, ale cărui trăiri explodează în tăcerea profundei sufe-rinţe pentru ceea ce i s-a furat, dar care îi rămâne veşnic drag : „Nicăieri în lume ploi ca pe la noi – / Ciobăneşti şi molcome-ngândurate ploi. / Ele-s ale

noastre – cad aşa mărunt / Dinspre Azi spre Mâine şi cu-n ieri mărunt”, majusculele semnificând un prezent glorios, al cărui cuvânt va fi auzit şi urmat de o demnă generaţie ce le va rândui pe toate în conformitate cu Legea Divină. Astfel, axa în jurul căreia se plasează eul liric este una ontologică, valorile supreme pro-movate făcându-l complice al fiinţării de calitate prin naţional, dimensiune ce dă naştere omului de calitate, promotor a ceea ce este peren şi autentic: „Dar adevărul totuşi nu se vinde” / Chiar dacă zăvorât e prin arhive, / Se sprijină „de munţi şi de colinde” / „De dulci pronume, dalbe substantive” (Monologul arhivaru-lui), dat fiind că un adevăr, fie chiar şi „arhivat”, iese la iveală, iar vina de a fi „băut din candelă uleiul” o purtăm deopotrivă toţi („...şi eu, şi tu, şi el suntem de vină”) că am fi cedat lumina în favoarea întunericului.

În aşteptarea bucuriei de a-i reuşi să sculpteze absolutul în poezie necondiţionat şi a-l prezenta întru revigorarea virtuţilor, în mereu profunda admiraţie pentru acesta, autorul transmite stările cu o ardere continuu inconsumabilă a unui suflet incendiat de că-tre zorii ce au găzduit pe piscul indefinisabilului inegalabilul grai matern: „Cu graiul mamei să te naşti / Uşor cu graiul mamei să

respiri / Ca în imperiul de trandafiri / Şi ca în sfânta zi de Paşti...”.Aflat sub cununa Credinţei, Adevărului (care „este Dumnezeul omului

liber”) şi cea a Demnităţii, scriitorul Mihai Morăraş, parafrazându-l pe acade-micianul Mihai Cimpoi, pledează pentru înălţarea neamului, prorocind „că-derea în sus a…Basarabiei”, care nu este altceva decât lupta acerbă pentru buchea latină şi păstrarea rădăcinilor noastre de la origini, cu gândul înaripat spre dulcea/amara Bucovină, ce rămâne pentru poet leagănul copilăriei şi vi-sul în el al reunirii.

Lidia GROSU

Mihai MORĂRAŞ

Biblioteca Naţională din Republica MoldovaAsociaţia Culturală IDEAL

Cenaclul Literar-Artistic IDEAL28 octombrie, 2012 Orele 15.00

PrezintăSeara de creaţie a scriitorului Mihai MORĂRAŞ Participă:Scriitorii: acad. Mihai CIMPOI, acad. Nicolae DABIJA, acad. Petru

SOLTAN, acad. Anatol CIOBANUCompozitorii şi interpreţii: Ion PAULENCU, Maria ILIUŢ, Ilie VĂ-

LUŢĂ, Diana VĂLUŢĂ Actriţele: Mariana BAHNARU, Dina COCEAModerator – poetul Vasile CĂPĂŢÂNĂManifestarea va avea loc în Sala de conferinţe a Bibliotecii Naţionale

Anul 2007. Lansarea volumului de poeme „Cioplitorul de mituri” şi a celui de publicistică „Răzbunătorul – eu pe mine însumi”

Octombrie 2008. Unica Şcoală Românească Medie Nr. 10 de la Roşa, Cernăuţi. La sărbătorirea celor 190 de ani de la întemeierea sa. Printre

oaspeţii de onoare: Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu şi Anatol Rusnac.

6 Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

Multstimate Domnule Preşedinte Petru Lucinschi!Excelenţe, domnilor Amabasadori!Srimaţi profesori, dragi studenţi! Onorată asistenţă! Domnule Rector Andrei Galben!20 de ani este vârsta în care poţi să tragi linia şi să vezi prin

fapte realizări. Faptul că ULIM este prima instituţie privată de în-văţământ superior din Republica Moldova, este un lucru important pe care trebuie să-l menţionăm, dar mai important decât acest lu-cru este că trecând în revistă realizările acestei instituţii, vedem numărul impunător de studenţi absolvenţi, avem studenţi care ac-tualmente îşi fac studiile în cadrul acestei instituţii, şi desigur că putem să vedem în perspectivă dezvoltarea universităţii. Eu cred că doar prin educaţie şi prin cunoaştere, avem şansa să reuşim să

facem faţă cerinţelor. Trăim din ce în ce mai mult într-o lume nu doar globalizată, dar într-o lume care este bazată pe cunoaştere. De aceea eu vreau să aduc cuvinte de recunoştinţă tuturor celor care aici, acasă, în Republica Moldova, contribuie la formarea generaţi-ilor noi, contribuie la societatea noastră, care trebuie să devină cât de curând posibil una bazată pe cunoaştere. Ţin să Vă felicit, să Vă urez succes în viitor tuturor celor care muncesc în Universitatea Li-beră Internaţională din Moldova, şi desigur studenţilor, vă doresc din tot sufletul să aveţi acces şi să folosiţi la maximum acest ac-ces pentru a acumula mai multe cunoştinţe, şi vă aşteptăm imediat după studii să veniţi, cel puţin o parte dintre voi, şi să contribuiţi în a administra cât mai bine ţara în care trăim.

Felicitări, succes, la mai mult şi la mai mare!

Mesajul dlui Prim-Ministru al Republicii Moldova, Vladimir Filat

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova marchează două decenii de activitate. Manifestările au demarat cu o Confe-rinţă Ştiinţifică având genericul „Universitas Europea: spre o societate a cunoaşterii prin globalizare şi europenizare”. Acţiunile de sărbătoare au continuat cu un Marş Aniversar, iar la Palatul Naţional a avut loc ceremonia oficială consacrată evenimentului de anvergură. La şedinţa festivă au participat Ambasadori şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din 16 ţări, reprezentanţi ai au-torităţilor publice din ţară şi de peste hotare, rectori ai universităţilor cu care ULIM colaborează şi multe alte personalităţi notorii. Mesaje de felicitare au parvenit din partea universităţilor de peste hotare cu care ULIM colaborează, şi anume: Sorbona (Fran-ţa), Universitatea din Salento (Italia), Bridgeport University (SUA), Universitatea de Prietenie a Popoarelor din Rusia, Normal NorthWest University, China, inclusiv Ministerul Educaţiei din China, Universitatea Sungkyul din Coreea de Sud, Universitatea Suleyman Demirel (Turcia) şi altele, în total 72 de centre universitare de peste hotare, reprezentanţi ai ambasadelor acreditate la Chişinău, ai ministerelor, departamentelor şi ai altor organe publice din Republica Moldova. În egală măsură au venit cu un cuvânt de felicitare şi absolvenţi ai ULIM-ului, actualmente funcţionari cu înalt rang de răspundere din diverse ţări ale lumii.

ULIM: 20 de ani de afirmare în contextul european

Onoraţi senatori!Stimaţi oaspeţi!Excelenţele Voastre, domnilor Ambasadori!Reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai Ministerului

Educaţiei!Doamnelor şi Domnilor!

Onorată Asistenţă!La finele sec. XX, s-au înregistrat transformări radicale, pro-

funde în viaţa economică, politică, socială şi spirituală, în special în Europa Orientală. Concomitent cu aceste evenimente, s-au în-registrat schimbări pronunţate şi în învăţământul superior. Gra-ţie acestor transformări, universităţile europene cu vechi tradiţii în învăţământul superior au iniţiat Procesul de la Bologna, care astăzi se cristalizează, prin crearea unui Spaţiu Educaţional Su-perior Unic. Toate aceste transformări au drept scop modelarea civilizaţiei, provocând modificări la nivelul sistemelor educaţio-nale universitare naţionale, continentale şi cele mondiale. Spun

aşa, deoarece în ultimii 10 ani, în special China, Coreea de Sud, Japonia, Malaysia, Indonezia, Australia, deja au devansat Europa pe mai multe criterii în promovarea învăţământului superior. Prin urmare, graţie acestor reforme, comunitatea mondială, la extremi-tăţi, pe de o parte-Europa, pe de altă parte-Asia Orientală, merge spre calea constituirii unui Spaţiu Educaţional Unic. În calitatea mea de rector, am avut posibilitatea să particip, în cadrul unor delegaţii ale Ministerului Educaţiei, la Berlin, apoi Bergen şi re-cent la Bucureşti. Am remarcat că, în 2005, erau mulţi sceptici din Rusia, Spania şi alte state europene care puneau la îndoia-lă abordarea şi realizarea acestei probleme, atunci, la Conferinţa Miniştrilor Educaţiei de la Bucureşti, a persistat o părere unanimă de a promova cât mai rapid ideea creării unui Spaţiu Educaţional European Unic. Important este că la Bucureşti s-au asociat miniş-trii educaţiei din China, Coreea de Sud, Malaysia, Noua Zeelandă, Brazilia, Argentina, Mexic, SUA, Canada şi alte ţări. Direcţia este unică, constituirea şi consolidarea unui Spaţiu Educaţional Unic. Poate că unii din noi, cei prezenţi în această sală, nu vom avea po-sibilitate să savurăm din finalitatea acestui proces de importanţă majoră. Important este că ceea ce lăsăm noi pentru urmaşii noştri să fie de bun augur, să fie o idee care să marcheze o urmă adâncă pentru posteritate. În acest context, sper că, Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Universitas Europea: spre o societate a cunoaş-terii prin europenizare şi globalizare”, dedicată Jubileului de 20 ani al fondării ULIM, va avea posibilitatea să analizeze succesele ULIM-ului în ultimele două decenii, succesele altor centre uni-versitare din Republica Moldova, ale centrelor universitare din ţările ai căror colegi sunt prezenţi astăzi în această sală. Sper că vom fi capabili să înscriem o pagină considerabilă în conţinutul învăţământului superior, care va fi transmisă superiorilor noştri europeni, să impulsionăm serios această idee, la care părinţii şi strămoşii noştri nici nu au putut să viseze vreodată.

Într-un ceas bun!

Mesajul rectorului ULIM, Andrei Galben, adresat participanţilor la şedinţa în plen a Conferinţei Internaţionale din 15 octombrie curent

Mesajul Excelenţei Sale Tong Mingtao, Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova

Multstimate Domnule Rector, Academician Andrei Galben!Stimaţi lectori şi studenţi!Doamnelor şi Doamnelor!

Sunt onorat să fiu invitat la ceremonia inaugurată cu ocazia aniversării a 20-a a Universităţii Libere Internaţionale din Mol-dova. În numele Ambasadei Republicii Populare Chineze în Re-publica Moldova, ţin să transmit profesorilor şi studenţilor de la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova cele mai sincere felicitări.

Timp de 20 de ani, ULIM a înregistrat succese extraordinare. În prezent, în cadrul Universităţii activează 300 de profesori, studiază 8000 de studenţi. ULIM-ul se mândreşte cu 20000 de absolvenţi, care astăzi ocupă funcţii înalte în diferite ţări ale lumii. Instituţia Dumneavoastră se dezvoltă conform strategi-ilor internaţionale, ea a stabilit relaţii de colaborare cu multe ţări din lume.

Relaţiile sincere de prietenie dintre Ambasada RP Chineze şi ULIM durează deja de mai mulţi ani. În special, acestea s-au intensificat din septembrie anul 2009, atunci când Universita-tea dumneavoastră, în colaborare cu Universitatea Pedagogică de Nord-Vest din China, a lansat primul Institut Confucius din Republica Moldova. Astfel, ULIM a devenit un pilon esenţial în dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre, în special în do-meniul învăţământului şi al culturii. Datorită susţinerii şi aju-torului din partea acestor două Universităţi, IC s-a format şi s-a dezvoltat. În prezent, în cadrul Institutului Confucius din ULIM activează 8 lectori de limbă chineză, circa 190 de stu-denţi şi 500 de absolvenţi. IC a devenit un Centru de Cultură

Chineză şi contribuie esenţial la susţinerea relaţiilor de prietenie dintre popoarele ţărilor noastre.

Sunt sigur că ULIM, în frunte cu rectorul acesteia, acad. An-drei Galben, va şti să se dezvolte ca o universitate modernă, presti-gioasă, care va oferi Republicii Moldova, şi nu numai, un număr mare de specialişti calificaţi în diverse domenii. ULIM este Uni-versitatea care va promova relaţiile culturale dintre R. Moldova şi China, pentru consolidarea relaţiilor de prieteniei între popoarele ţărilor noastre. În calitatea mea de Ambasador al Republicii Popu-lare Chineze în Republica Moldova, voi depune toate eforturile în acest sens.

Vă mulţumesc!

Multstimate Domnule Prim-Ministru al Republicii Moldova, Vladi-mir Filat!

Multstimate Domnule Viceministru al Educaţiei, Igor Grosu!Multstimate domnule Ion Bostan, preşedintele Consiliului Rectorilor!Multstimate domnule Valeriu Canţer, preşedintele CNAA!Excelenţele Voastre, Domnilor Ambasadori!Onorată Asistenţă!Ne-am întrunit în incinta Palatului Naţional pentru a marca jubileul

de 20 de ani de la fondarea Universităţii Libere Internaţionale din Re-publica Moldova. De fapt, manifestările lansate cu prilejul acestui eve-niment au demarat ieri, 15 octombrie, prin începutul lucrărilor Confe-rinţei Internaţionale cu genericul „Universitas Europea: spre o societate a cunoaşterii prin europenizare şi globalizare”. Prin intermediul acestei conferinţe am analizat activitatea ULIM-ului în cele două decenii de la fondare şi s-au trasat perspectivele de dezvoltare a instituţiei noastre în spaţiu şi în timp.

Am vorbit şi cu alte ocazii că grupul de fondatori a universităţii noastre nu au avut scopul de a agonisi foloase sau sa-şi facă proprietăţi, ci s-au bazat pe realităţile şi experienţa nord-americană, occidentală şi niponă. De altfel, este o eroare absolută şi incredibilă să se perceapă învăţământul privat ca o eventuală metodă sau formă de obţinere a anu-mitor venituri. Apariţia ULIM-ului a fost o adevărată sfidare a situaţiei de pauperizare a intelectualilor, în special a profesorilor şi a celor din medicină, în care au ajuns acum două decenii. Mai corect spus, concep-tul educaţional ULIM a venit ca o sfidare a obscurantismului, inocenţei, indiferenţei şi dominaţiei în perioada de acumulare primitivă a capitalu-lui. Am ţinut cont de experienţa trecutului şi a contemporanilor. Maxi-ma latină „Totul curge, totul se transformă” ne-a servit drept călăuză la începutul conceptului de cristalizare a ULIM-ului.

Scopul grupului de fondatori a fost de a promova un nou concept educaţional, specific etapei de tranziţie şi care a rezidat chiar din titu-latura universităţii. Cu alte cuvinte, scopul a fost de a pregăti specialişti în diverse domenii ale economiei naţionale, capabili de a gândi şi acti-va liber în condiţiile unei democraţii avansate. Libertatea în gândire şi activitatea cotidiană mai presupunea înlăturarea principiilor şi formelor educaţionale ale conceptului vechi, de tip sovietic, bazat pe ideologia marxist-leninistă. Conceptul de realizare a studiilor superioare la ULIM a preluat cele mai nobile principii şi criterii din modelele conceptului sovietic trecut în anonimat, din cel nord-american, occidental, precum şi tradiţiile educaţionale autohtone. Prin urmare, conceptul educaţional ULIM constituie simbioza celor mai avansate forme şi criterii din învă-ţământul superior cunoscut la finele secolului XX. Pe parcursul a două decenii, acest model a evoluat şi a ajuns astăzi, să-mi fie iertată modestia, un model pentru învăţământul superior naţional, european şi mondial.

În calitate de cadre didactice, au fost invitaţi, la etapa iniţială, pro-fesori cu experienţă, care posedau limbile de circulaţie internaţională şi care au activat în diverse centre universitare de peste hotare. Ulterior, contingentul de profesori s-a extins, bazându-se pe forţele academice din universităţile publice, în special: Universitatea Tehnică din RM, condusă de distinsul academician Ion Bostan, Academia de Studii Eco-nomice, condusă de academicianul şi multstimatul nostru coleg Grigore Belostecinic, Universitatea Centrală de Stat din Moldova, Universitatea Agrară din Moldova, diriguită de academicianul Gheorghe Cimpoieş, şi alte centre universitare, cărora, profitând de ocazie, le aducem un oma-giu de recunoştinţă şi sincere mulţumiri pentru sprijin şi colaborare. În acelaşi context, îndeosebi în ultimul deceniu de activitate, componenta corpului didactic ULIM a fost alimentată cu numeroase cadre didactice şi ştiinţifice de peste hotare, din universităţile cu care colaborăm. Doar în anul trecut de studii, la ULIM au activat în câmpul muncii 28 de pro-fesori din Germania, Franţa, SUA, Austria, Bulgaria, România, Italia, Spania, Turcia, China, Coreea de Sud, Brazilia, Ecuador şi Venezuela. La rândul lor, profesorii ULIM au contribuit prin diverse activităţi di-dactice în centrele universitare de peste hotare cu care colaborăm.

Renunţând la principiile educaţionale bazate pe centralismul de-mocratic, am ţinut cont, în promovarea conceptului educaţional ULIM, de principiile şi valorile economiei de piaţă. În această ordine de idei, am fructificat foarte mult modelul de export al serviciilor educaţionale. Astfel, tineretul studios de la ULIM îl constituie tineri şi tinere din circa 50 de state ale lumii. Din cei peste 20 mii de absolvenţi la toate cele trei cicluri de studii, licenţă, masterat şi doctorat, mulţi dintre ei activează, ocupând funcţii de răspundere, în toate subdiviziunile administraţiei publice centrale, municipale, locale din Republica Moldova, în orga-nismele internaţionale din ţară şi de peste hotare din care Republica Moldova face parte. Printre cetăţenii străini, absolvenţii ULIM, faima instituţiei noastre şi a Republicii Moldova este transmisă pe toate meri-dianele globului, inclusiv prin prim-miniştrii, diplomaţii şi conducătorii de guverne în care aceştia activează.

Prin urmare, ULIM-ul promovează curricula universitară, modelul academic, astfel încât absolvenţii autohtoni şi străini să poată facilita experienţa interculturală. Acest aspect nu are un caracter temporar, ci constituie o misiune infinită în spaţiu şi în timp, la care noi am aderat chiar din primii ani de activitate.

ULIM nu este o instituţie ordinară, ci o instituţie care, nu numai după formă, ci şi după conţinut, este cu adevărat internaţională. În cali-tatea mea de rector, ca şi colegii din cadrul universităţii, am preluat cu pietate esenţa clasicismului universitar, plasându-l în mantia procesului de europenizare şi globalizare. Cu toţii trăim timpuri cu adevărat cruci-ale, timpuri de care depinde nu numai prezentul, dar şi viitorul societăţii noastre, al Europei şi lumii în ansamblu. Important este ca fiecare dintre noi să conştientizeze această realitate şi să contribuie prin activitatea cotidiană la impulsionarea acestor fenomene de importanţă majoră pen-tru noi şi urmaşi, fenomene la care părinţii şi străbunii noştri nici nu au putut să viseze vreodată.

În toată activitatea noastră cotidiană, ţinem cont nu doar de prezent, dar muncim cu zel pentru ziua de mâine, pentru perspectiva statului şi societăţii, pentru perspectiva tinerilor din ţările de origine. Dacă 25 de ani în urmă, în calitate de cadru didactic, aveam un curs opţional

dedicat sistemelor coloniale din Africa, Asia, America Latină, pe care le analizam prin prisma ideologiei marxist-leniniste, încercând să demon-strez rolul nefast al ţărilor occidentale în această regiune, apoi câţiva ani în urmă am izbutit, împreună cu colegii din alte centre universitare de peste hotare, şi în special Statele Unite ale Americii, Italia, Germania, Norvegia şi Rusia să deschidem filiala ULIM în Sudan. Am convenit cu colegii, rectori de la Universitatea Tehnică şi ASEM, despre eventuala constituire a unui consorţiu universitar, care va avea drept scop antrena-rea universităţilor din Republica Moldova întru pregătirea specialiştilor pentru ţările orientale.

O importanţă majoră în activitatea ULIM-ului îi revine direcţiei de colaborare cu centrele universitare de peste hotare şi în general cu orga-nismele şi structurile internaţionale. După informaţia de care dispun, nu cunosc universităţi din Europa care să fi semnat acorduri de colaborare la direct cu Ministerul Educaţiei din China. Nu a fost atât de simplu semnarea acestui acord, deoarece superiorii noştri din Republica Mol-dova ne-au permis cu foarte mare dificultate această acţiune. Ca urma-re, a apărut în cadrul ULIM Institutul Confucius, care la ora actuală este unul dintre cele mai importante unităţi educaţionale chineze din cele 346 plasate pe mapamond. Relaţii speciale au fost stabilite şi cu colegii din Coreea de Sud, cu care am fondat Centrul de cultură şi limbă core-eană „Se Jong”. De rând cu aceste unităţi educaţionale de peste hotare, au mai fost fondate şi funcţionează la ULIM Centrul Britanic (Anglia), Filiala Institutului Cervantes din Spania, Institutul Cultural German şi altele. O pagină deosebită în palmaresul relaţiilor internaţionale a fost deschiderea Aulelor statelor lumii cu care Republica Moldova are acor-duri diplomatice şi prin care se promovează în mod special conţinutul relaţiilor multidimensionale ale ULIM-ului şi Republicii Moldova prin aceste spaţii educaţionale, fapt pentru care le suntem foarte recunos-cători şi le mulţumim cu toată sinceritatea multstimaţilor ambasadori prezenţi în această scenă şi multor altora, care din anumite motive nu au posibilitatea de a participa la manifestarea noastră. Mai mult ca atât, preluând modelul Universităţii Georgetown din Washington, am sem-nat acorduri de colaborare cu misiunile diplomatice de la Chişinău, acordând acestora în incinta ULIM-ului spaţiu pentru realizarea diferi-tor misiuni cu caracter educaţional, cultural, spiritual etc.

Pe parcursul ultimului deceniu, ULIM-ul a depus eforturi consi-derabile întru acordarea sprijinului concret iniţiativelor parvenite de la diferite foruri internaţionale, cu misiuni de modelare şi reformare a învăţământului superior. În luna decembrie, anul trecut, fiind sprijiniţi de Consiliul Europei, Asociaţia Internaţională a Universităţilor (IAU) cu sediul la Paris, Asociaţia Universităţilor Europene (EUA), Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), Agenţia pentru promovarea cali-tăţii învăţământului superior (EAQA) cu centrul la Barcelona, Spania, Asociaţia Rectorilor din întreaga lume (IAUP) am realizat prima confe-rinţă internaţională pe problemele învăţământului universitar. La finele acestei conferinţe, a fost adoptată o declaraţie, prin care am dezvoltat mai multe principii şi valori ale componentei calităţii învăţământului superior contemporan. Mai mult ca atât, colegii de la ULIM sunt de-semnaţi în calitate de titulari în mai multe organisme internaţionale ale învăţământului superior, prin care impulsionează, prin exemplul ULIM, elementele noi realizate aici şi transmise astfel colegilor din Europa şi întreaga lume.

Realizările ULIM-ului se datorează în primul rând echipei noastre, şi anume Dnei prim-vicerector ULIM, profesor universitar Ana Guţu, Doamnei Vicerector, doctor conferenţiar Viorelia Moldovan-Batrânac şi Vicerectorului pentru Relaţii Internaţionale, Domnul Nicolae Ţâu. Aces-te distinse persoane contribuie nu doar la dezvoltarea ULIM-ului, dar şi a imaginii ţării în organismele internaţionale. Spre exemplu, Dna prim-vicerector Ana Guţu reprezintă Europa în Consiliul de Administrare al Agenţiei Universitare a Francofoniei, cu sediul la Montreal, Canada.

La final, profitând de ocazie, ţin să aduc sincere mulţumiri, în nu-mele rectoratului şi Senatului ULIM, tuturor studenţilor, profesorilor, administraţiei publice naţionale, misiunilor diplomatice, colegilor din ţară şi de peste hotare pentru sprijin şi aportul adus la succesul obţinut de către ULIM, care s-a dovedit a fi un copil de succes al reformelor promovate în Republica Moldova.

Doresc tuturor celor care au atribuţie directă sau indirectă la pro-movarea ULIM-ului să fie cât mai activi şi asistenţi notorii în următorii 20 de ani, pentru ca mai apoi să ne întâlnim şi să analizăm activitatea noastră în anul 2032. Nu mai puţin important este ca cei de la ULIM, împreună cu colegii din alte centre universitare naţionale şi internaţio-nale, să fim capabili de a educa o generaţie tânără, să formăm caractere puternice, să contribuim la progresul Republicii Moldova şi Europei în circuitul general şi mondial de valori.

Vivat, Crescat, Floreat Alma Mater ULIM! Vivat – pentru mulţi ani înainte !Crescat – ca izvor perpetuu de cultură şi spiritualitate!Floreat – ca o universitate din Republica Moldova în spaţiul univer-

sitar european şi mondial!Să ne trăiţi! La mulţi ani! Vă mulţumesc!

Mesajul rectorului ULIM, Andrei Galben, adresat la şedinţa festivă de la Palatul Naţional, la 16 octombrie curent

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, adresez corpului profesoral-di-dactic, cadrelor de cercetare, absolvenţilor, studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor acestei valoroase instituţii de învăţământ cordiale fe-licitări şi sincere urări de prosperare.

Întemeiată acum două decenii, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova s-a afirmat ca o entitate educaţională cu merite incontestabile în pregătirea specialiştilor de înaltă calificare pentru varii sectoare ale economiei naţionale, în formarea de cadre ştiinţifice şi didactice. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova este una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară, un promotor consecvent al spiritului universitar modernizator, un loc în care se îmbină armonios tradiţia cu inovaţia, trecutul cu prezentul, prezentul cu viitorul.

În cadrul Universităţii, activează pedagogi cu renume, personalităţi care, asumându-şi responsabilitatea de a activa pe tărâmul instruirii profesionale, contribuie în mod substanţial la formarea elitei intelectuale a Republicii Moldova.

Utilizând tehnologii educaţionale performante, Universitatea Li-beră Internaţională din Moldova aduce un aport considerabil la dez-voltarea sistemului naţional de învăţământ superior, la promovarea

experienţelor domeniale avansate, la implementarea energică a Pro-cesului de la Bologna. Aici asistăm la renovarea strategiilor de eva-Bologna. Aici asistăm la renovarea strategiilor de eva-Aici asistăm la renovarea strategiilor de eva-luare a rezultatelor academice, la elaborarea şi realizarea unui sistem original de management al calităţii.

În topul priorităţilor oricărui tânăr sunt educaţia, obţinerea unor competenţe relevante, încadrarea în câmpul muncii. Universitatea Liberă Internaţională din Moldova a reuşit să organizeze procesul educaţional în aşa fel încât să contribuie plenar la punerea în valoare a acestor priorităţi. Cei circa 20 000 de absolvenţi ai Universităţii, originari din Republica Moldova, dar şi din peste 50 de state ale lumii, activează cu succes în numeroase instituţii de stat şi companii private din ţară şi din afara ei. Faptul în cauză indică la consistenţa profesională existentă în cadrul instituţiei, la tonusul competitiv de care ea dispune şi pe care îl pune cu abilitate în aplicare.

Doamnelor şi Domnilor,La această frumoasă aniversare, Vă urez tuturor sănătate şi noi

realizări în activitatea nobilă de edificare a societăţii bazate pe cu-noaştere. Fie ca instituţia pe care o reprezentaţi să progreseze şi în continuare, aducând beneficii tuturor celor care îşi doresc o carieră de succes şi un viitor favorabil.

Mesajul Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti,cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la fondarea Universităţii Libere Internaţionale din Moldova

Stimate Domnule Prim-Ministru! Domnule Preşedinte Petru Lucinschi!Excelenţele Voastre Domnilor! Ambasadori şi reprezentanţi ai corpului

diplomatic!Dragi universitari, dragi studenţi!

Astăzi, suntem cu toţii martori oculari la celebrarea unui eveniment legat de lansarea în spaţiul educaţional al Republicii Moldova şi, de ce nu, european a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, ULIM. A fost o lansare reuşită, probabil, prin alegerea timpu-lui când a avut loc această lansare, 16 octom-brie, care, dacă e s-o poziţionăm în timp, este cam la jumătatea distanţei de la ziua internaţi-onală a educaţiei, pe care am marcat-o recent, la început de octombrie, şi ziua internaţională a cercetării şi a ştiinţei, pe care o vom marca la începutul lui noiembrie. A fost un start reuşit, dar nu este de ajuns pentru o corabie cosmică

doar startul, ci este necesar de a ajunge, a tre-ce pe o orbită stabilă. La cei 20 de ani, pe care îi rotunjeşte astăzi ULIM-ul, putem constata că această universitate şi-a găsit traiectoria ei în universul educaţiei, în universul cercetării. Este la o vârstă fragedă pentru o universitate, pentru că universităţile din întreaga lume au o vârstă mult mai înaintată, de sute, chiar şi mii de ani. ULIM-ul are doar 20 de ani, dar are avantajul a de a fi o universitate tânără, universitate care a trecut cu brio turbulenţele tranziţiei de la noi din ţară, a trecut cu brio, constituindu-şi o infrastructură educaţională şi de cercetare, dar important este că şi-a con-stituit un colectiv bine închegat, care este apt de a promova şi de a fi un competitor activ la promovarea învăţământului nostru superi-or şi cercetării în plan european şi mondial. În numele comunităţii ştiinţifice, comunităţii universitare, academice, vin cu admiraţia faţă de ceea ce faceţi şi cum faceţi, însă ceea ce

s-a realizat până acum este doar un început. Consider că ULIM-ul a devenit încă o poartă pentru Republica Moldova în lumea civili-zaţiei, o poartă care prin denumirea ei libe-ră îşi va aduce contribuţia, împreună cu alte universităţi, la afirmarea noastră şi integrarea definitivă la Spaţiul Uniunii Europene. Sigur că, Consiliul Naţional la fel vine cu felicitări şi cu o diplomă de merit pentru întreg corpul profesoral-didactic, pentru acea contribuţie pe care şi-a adus-o la pregătirea cadrelor de înaltă calificare, mă refer la doctori, doctori habilitaţi, fiindcă fără potenţialul care este as-tăzi la ULIM, noi nu putem să-i concepem.

Vivat încă multe decenii înainte!Crescat ca centru de cultură şi înţelepciu-

ne competitiv pe plan european!Floreat încă una dintre universităţile ţării

noastre!

Mesajul dlui Valeriu Canţer, preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare

7Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

Excelenţă, Am luat cunoştinţă cu mare bucurie atât

eu, cât şi colaboratorii mei, despre sărbăto-rirea aniversării a 20 de ani de existenţă a Universităţii Libere Internaţionale din Re-publica Moldova.

ULIM s-a înscris pentru totdeauna în rândul universităţilor europene şi internaţi-onale ca urmare a managementului educa-ţional de excepţie, a strategiei în domeniul ştiinţei şi cercetării abordate la cel mai înalt nivel de către Domnia Voastră în calitatea pe care o aveţi de Fondator, Rector şi Pre-şedinte al Senatului.

Vasta Dumneavoastră experienţă aplica-tă întru binele naţiunii şi a lumii internaţio-nale a contribuit şi contribuie activ nu numai

la afirmarea Universităţii dumneavoastră în plan european şi internaţional, dar şi la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Mă mândresc că sunt contemporan cu dumneavoastră şi cu Universitatea Liberă In-ternaţională din Republica Moldova, care mă face ca şi în continuare să acţionez cu bună-credinţă întru dezvoltarea relaţiilor univer-sitare, în plan educaţional şi ştiinţific, dintre ULIM, Republica Moldova şi România.

Excelenţă, vă rog să primiţi din partea mea şi a colaboratorilor mei felicitări, urări de sănătate şi la cât mai mulţi ani împreu-nă cu cei dragi pentru propăşirea neamului românesc.

La mulţi ani!

La 31 octombrie curent se împlinesc 60 ani de la naşterea directorului Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldo-va. S-a născut în satul Oziornoe (fosta comu-nă General Averescu), raionul Ismail, regiu-nea Odesa. În 1969 a absolvit şcoala medie din satul natal, apoi şi-a continuat studiile la Facultatea de Agro-nomie a fostului Insti-tut Agricol „M. Frun-ze” din or. Chişinău, pe care l-a absolvit în 1974. Din primii ani de studenţie a îmbrăţişat cu dragoste domeniul cercetărilor ştiinţifice, participînd la realizarea programelor de cercetare ce ţin de genetica şi ameliorarea plantelor. Cunoştinţele de bază le-a acumulat sub îndrumarea academicienilor Anatol Covarschi şi Vasile Micu, a profesorului Mihail Borovschi şi a altor savanţi-pedagogi, care activau la Catedra de genetică, ameliorare şi seminologie din cadrul Institutului. Teza de licenţă „Utilizarea formelor inbreeding (sibs) în ameliorarea porumbului”, realizată în baza experienţelor cu participarea personală, a fost susţinută cu un succes deosebit.

După absolvirea institutului a activat în calitate de agronom în sovhozul „Oziornoe”, unde s-a şi manifestat ca un inovator, imple-mentînd o metodă eficientă de sporire a ger-minaţiei seminţelor de sfeclă furajeră. În anul 1975, la propunerea academicienilor Vasile Micu şi Alexandru Ciubotaru, îşi continuă stu-diile la aspirantura Institutului Unional pentru Fitotehnie „N. I. Vavilov” (Leningrad). Sub în-drumarea prof. Nikolai Korsakov a evaluat şi a cercetat colecţia mondială a soiurilor şi hibri-zilor de soia din VIR în condiţiile Moldovei şi a selectat forme cu o valoare economică înaltă (productivitate sporită a boabelor, conţinutul sporit de proteine şi aminoacizi esenţiali, al inhibitorilor tripsinei şi uleiului, rezistenţă la boli şi vătămători, adaptabilitate la recoltarea mecanizată etc.) şi a elaborat metode noi de ameliorare a calităţii boabelor la soia. Teza de doctorat cu genericul „Resurse genetice va-loroase pentru ameliorarea soiei în condiţiile Zonei Centrale a Moldovei” a fost susţinută cu succes în prestigiosul Institut Unional pentru Fitotehnie „N. I. Vavilov”.

Activitatea de cercetare şi-a început-o în 1975, fiind angajat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări „Porumbeni”. După ab-solvirea aspiranturii în 1978, a fost încadrat ca cercetător ştiinţific la Grădina Botanică a AŞM.

În scopul realizării angajamentelor Repu-blicii Moldova cu privire la conservarea biodi-versităţii, stipulate în hotărârile organizaţiilor internaţionale de profil, îşi axează eforturile ştiinţifice pe domeniul conservării şi utiliză-rii durabile a lumii vegetale, introducerii şi valorificării potenţialului genetic al plantelor furajere noi, construcţiei şi amenajării peisa-gistice a Grădinii Botanice. Printre rezultatele principale obţinute de doctorul Alexandru Te-leuţă vom menţiona: elaborarea şi promovarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune în domeniul conservării diversităţii biologice (Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 27.04.2001, nr. 112-XV), a Programului naţional privind constituirea Reţelei Ecologi-ce Naţionale pentru anii 2011-2018 (Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 593 din 01.08.2011). În baza proiectelor elaborate de către doctorul Alexandru Teleuţă, Republica Moldova a beneficiat de suportul financiar al Fondului Global de Mediu, Fondului Global pentru protecţia Lumii Sălbatice, al fondului regional al Programului Dunărea – Carpaţi.

Merită remarcată activitatea directorului Grădinii Botanice ce ţine de elaborarea mai multor proiecte de legi şi regulamente cu privire la conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor biologice ale Republicii Moldova (Legea nr. 1538-XIII din 25.02.1998 privind Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat; Le-gea nr. 325 din 15.12.2005 cu privire la Cartea roşie a Republicii Moldova; Legea nr. 105 din 02.06.2005 cu privire la grădinile botanice; Legea nr. 755 din 21.12.2001 privind securi-tatea biologică şi regulamentele ulterioare în domeniu; Regulamentul Cadastrului obiecte-lor regnului vegetal, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 211 din 13.03.2009 ş. a.); proiectele cu privire la dez-voltarea sistemului de arii naturale protejate al Republicii Moldova, care stipulează fondarea primului parc naţional “Orhei” (FGM, PNUD Moldova), cu privire la perfectarea strategiei naţionale ce ţine de conservarea diversităţii bi-ologice pentru anii 2012-2020, proiectul WWF cu privire la diminuarea impactului schimbă-rilor climatice din bazinul Dunării inferioare prin promovarea unui management durabil al resurselor naturale (apă, sol, vegetaţie) ş.a. A studiat şi a fondat colecţia speciilor de plante furajere noi, care servesc în calitate de resurse genetice pentru ameliorarea culturilor de per-spectivă, ce pot fi cultivate pe soluri degradate şi salinizate (Galega orientalis, Silphium per-foliatum, Polygonum sachalinense etc.). Este autor a trei soiuri noi omologate. A elaborat tehnologii de cultivare a acestora în condiţiile Republicii Moldova, care asigură o recoltă de cca 800q/ha de masă verde. A stabilit centrele mondiale favorabile pentru mobilizarea geno-fondului de plante furajere şi a elucidat meca-nismele de adaptare a lor la secetă şi arşiţă. Au

fost selectate specii de plante valoroase pentru producerea energiei regenerabile - brichete şi pelete cu o putere calorică de 19,5 MJ/kg, recolta – 20-30 t/ha de substan-ţă uscată, care asigură obţinerea a 390-585 GJ/ha.

Indiscutabil este aportul doctorului Alexandru Teleuţă în organizarea procesu-lui ştiinţific în dome-niul botanicii şi dez-voltării în continuare a Grădinii Botanice. Pe parcursul a 8 ani a deţinut funcţia de secretar ştiinţific şi 5 ani de director ad-

junct pentru ştiinţă, contribuind la elaborarea bazelor ştiinţifice ale conservării lumii vege-tale, introducerii şi aclimatizării plantelor în condiţiile Republicii Moldova. Rezultatele ştiinţifice s-au soldat cu publicarea a peste 170 de articole, fiind coautor a 6 monografii: „Cartea roşie a Republicii Moldova” (ediţia a II-a, 2001); a seriei de carte în 4 volume “Lu-mea vegetală a Moldovei” (2005-2007); ”Eco-nomia mediului şi dezvoltarea durabilă” (2003); „Environmental Economics”, (2005); „Plante medicinale” (2008); “Flora Basarabiei” (plante superioare spontane) în 6 volume, volumul I. Contribuie la pregătirea tinerilor cercetători prin doctorantură şi stagii în diferite centre ştiinţifice (13 doctoranzi), predă cursurile te-oretice şi practice de Botanică şi conservare a diversităţii biologice la Universitatea AŞM şi la Universitatea de Stat din R. Moldova.

În calitate de director al Grădinii Botanice (Institut) a AŞM, a contribuit la acumularea şi menţinerea în colecţii a unui genofond de cca 10 mii de taxoni de plante furajere, me-dicinale, aromatice, decorative şi amenajarea expoziţiilor peisagistice, asigurarea cu utilaj ştiinţific performant a laboratoarelor (procu-rări de echipament în valoare de 5,0 mil. lei), implementarea elaborărilor ştiinţifice în ra-murile economiei naţionale prin intermediul proiectelor de transfer tehnologic cu o efici-enţă economică de cca 3,0 mil. de lei anual. Grădina Botanică a selectat şi a omologat în Republica Moldova mai mult de 100 de soiuri de plante decorative, furajere, medicinale, aro-matice, nucifere şi tehnologiile de cultivare a lor, care permit obţinerea unui efect economic semnificativ. Au fost implementate: tehnologia de producere a marcoţilor de levănţică şi fon-dată plantaţia industrială ( întreprinderea mol-do-germană “Resendjer” SRL, 150 ha), tehno-logia de producere a uleiului, oţetului şi sării aromatizate, tehnologia de multiplicare rapidă prin microclonare a speciilor de plante econo-mic valoroase şi a celor pe cale de dispariţie.

Promovează activ proiecte de amenajare peisagistică a parcurilor în 20 de primării şi şcoli (parcul Complexului monastic Curchi; parcul “Casa-Muzeu S. Lazo” din s. Piatra, Orhei; Liceul Teoretic din s. Mereni, Anenii Noi; Gimnaziul din s. Ratuş, Criuleni; Şcoala-Grădiniţă Nr. 120, mun. Chişinău; Mănăstirea „Sf. Mironosiţe Marta şi Maria”din r-nul Cău-şeni; Parcul central din or. Cantemir; Scuarul din or. Sîngerei; Liceul Teoretic “Alexandru cel Bun”, or. Sîngera; Liceele „M. Berezov-schi”, „M. Sadoveanu” şi “Spiru Haret” din mun. Chişinău ş. a.), a promovat proiecte de colaborare cu instituţiile de profil din alte ţări (Slovacia, România, Ucraina, Belarus, Rusia), finanţate de către Consiliul Europei. A convo-cat două simpozioane ştiinţifice internaţiona-le (2010 şi 2012) cu genericul “Conservarea lumii vegetale”. Prin efortul personal şi cu susţinerea Ministerului Mediului, a instalat un sistem nou atomatizat de irigare a teritoriului Grădinii Botanice (104 ha), care permite men-ţinerea expoziţiilor, colecţiilor şi care generea-ză o economie de cca 500 de mii de lei anual. În baza unui managament activ şi a dezvoltării capacităţilor de antreprenoriat, Grădina Bota-nică obţine anual un venit de 2,5 - 3,0 mil. de lei. Contribuie la crearea confortului recreaţio-nal pentru cca 150 de mii de persoane, care vi-zitează anual grădina, organizarea excursiilor, seminarelor, meselor rotunde, emisiunilor Ra-dio-TV în domeniul protecţiei naturii, la edu-caţia ecologică şi conştientizarea populaţiei. Colecţiile şi expoziţiile din Grădina Botanică servesc în calitate de laboratoare în natură pen-tru instruirea copiilor, elevilor şi studenţilor. O atenţie deosebită acordă construcţiei capitale şi peisagistice a Grădinii Botanice – blocul de laboratoare, expoziţiile Vegetaţia Moldovei, Arboretumul, Rozariul, Lianariul, Grădina cu creştere dirijată etc.

Dr. Alexandru Teleuţă este un promotor al valorilor naţionale, al independenţei şi suvera-nităţii Republicii Moldova, al dezvoltării du-rabile şi integrării ţării noastre în comunitatea ştiinţifică europeană.

Pentru rezultate ştiinţifice obţinute pe are-na naţională şi internaţională, atragerea gran-turilor şi activitate managerială fructuoasă în diferite funcţii pe parcursul anilor, doctorului Alexandru Teleuţă i s-a conferit Titlul Onorific „Om Emerit”, diplome de merit ale Guvernu-lui Republicii Moldova, Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Ministerului Mediului, Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universităţii din Bucureşti ş. a.

Academician Gheorghe DUCA Academician Teodor FURDUI

Dr. hab. Ion GUCEAC Dr. Gheorghe TUDORACHE

Savant, manager şi militant al lumii vegetale Discursul Excelenţei Sale, Ambasadorul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, dl Dirk Schuebel

Dear Prime-minister!Dear President!Dear colleagues Ambassadors! Dear professors, dear students!Dear Rector, professor Andrei Galben! Ladies and Gentlemen!It is a pleasure for me to participate

in this Festive Conference and enjoy with you the celebration of the 20-th anniversary of the foundation of the Free International University of Moldova (known among the general public as ULIM).

The Free International University of Moldova was founded on October 16, 1992, and represents one of the most suc-cessful private higher education institutions in Moldova.

It is a modern and dynamic organiza-tion paying much attention to new technol-ogies and foreign languages that represent the key pillars of education. ULIM pro-motes the up-to-date educational and infor-mational technologies in its daily activity, and this fact increases graduates’ chance to have a successful career.

At present, ULIM consists of 7 Facul-ties with didactic-scientific mission, and about 5000 students study at the following faculties: Law, Economics, Biomedicine and Ecology, Foreign Languages and Pub-lic Communication, Engineering and Infor-matics, History and International Relations, Psychology and Social Assistance.

Altogether, 500 lecturers from 26 chairs ensure a high level of knowledge and skills and do their best to align the education pro-cess to the European standards, including the Bologna Process requirements. There are three cycles of higher education qualifi-cation: I-st cycle – awarding a Bachelor’s degree; II-nd cycle – Master’s degree, and III-rd cycle – Doctoral degree.

ULIM pays attention to the fundamen-tal and applied scientific research and we welcome its efforts towards the integration

into European Higher Educational Area.ULIM represents an organization

where students are exposed to multi-cultur-al environment and learn to be tolerant to others regardless their nationality, race, and religion. Additionally, ULIM creates a fa-vourable environment for studying foreign languages, which is a strong added value in a world with less and less boundaries. Even today, I’ve noticed the ULIM initiative of launching new courses for students inter-ested in studying Polish and Korean.

ULIM performance was also acknowl-edged by a number of international bodies like the Society for Encouraging the Na-tional Industry (the gold medal awarded in 2002), the Polish Academy of Medicine (the gold medal awarded in 1999), the World Peace Academy, the European Busi-ness Assembly, the International Personnel Academy, the International Association of Educators for World Peace, the Institute for International Affairs, the Black Sea Uni-versities Network, the Romanian Union of Lawyers, and others.

ULIM development is linked with the name of his rector, Prof. Andrei Galben, who conceived this institution, launched it 20 years ago, and manages it at present. His personal contribution was highly ap-preciated by the Moldovan authorities who awarded him the „Labour Glory“ order (1998) and the Republic’s order (2008).

With regard to the Free International University (ULIM), though 20 years is a young age for an individual, it is a quite serious milestone for a higher education institution. It brings obvious evidence that private education produces quality outputs and has a future in Moldova. I am confident that ULIM graduates are and will be com-petitive on both Moldovan and European market and will give many opportunities to the Alma Mater to be proud of its pupils.

Happy Birthday ULIM!

Multstimate Domnule Prim-ministru!Stimate Domnule Preşedinte!Dragi colegi, Ambasadori!Stimaţi profesori, dragi studenţi!Doamnelor şi Domnilor,Stimate Domnule rector, Andrei Gal-

ben!Îmi face o deosebită plăcere să particip

la această Şedinţă festivă şi să împărtăşesc împreună cu Dvs. bucuria prilejuită de cea de-a 20-a aniversare de la fondarea Univer-sităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM).

Universitatea Liberă Internaţională a fost fondată la 16 octombrie 1992 şi re-prezintă una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior private din Republica Moldova.

Este o instituţie modernă şi dinami-că, care acordă o atenţie deosebită noilor tehnologii şi limbilor străine, domenii ce constituie pilonii de bază ai educaţiei. Zi de zi ULIM promovează tehnologiile edu-caţionale şi informaţionale actuale şi graţie acestui fapt cresc şansele absolvenţilor de a-şi făuri o carieră de succes.

În prezent, aproximativ 5000 de stu-denţi îşi fac studiile în cadrul celor 7 Fa-cultăţi cu misiune didactico-ştiinţifică: Drept, Ştiinţe Economice, Biomedicină şi Ecologie, Litere, Inginerie şi Informatică, Istorie şi Relaţii Internaţionale, Psihologie şi Asistenţă Socială.

În total, 500 de lectori universitari asi-gură procesul didactic la cel mai înalt nivel şi fac tot posibilul pentru a racorda proce-sul educaţional la standardele europene, inclusiv la cerinţele Procesului de la Bolo-gna. Există trei cicluri ale învăţământului superior: ciclul I – Licenţă; Ciclul II – Mas-terat, şi ciclul III – Doctorat.

ULIM acordă o importanţă primordi-ală cercetărilor ştiinţifice fundamentale şi aplicate şi noi salutăm eforturile instituţiei pentru integrarea în spaţiul European al în-văţământului superior.

ULIM reprezintă o instituţie în care studenţii sunt expuşi unui mediu multicul-tural şi învaţă sa fie toleranţi unii faţă de al-ţii, indiferent de naţionalitate, rasă, origine etnică sau religie. În plus, ULIM creează

un mediu favorabil pentru studierea lim-bilor străine, care este o valoare puternică necesară într-o lume cu tot mai puţine şi mai puţine hotare. Apreciem foarte mult iniţiativa ULIM-ului de a lansa noi cursuri pentru studenţii dornici de a studia limbile poloneză şi coreeană.

Performanţa ULIM a fost de aseme-nea recunoscută de o serie de organisme internaţionale, ca Societatea de Încurajare a Industriei Naţionale (the Society for the Encouragement of National Industry), me-dalia de aur acordată în 2002, Academia Poloneză de Medicină (the Polish Acade-my of Medicine), medalia de aur acordată în 1999, Academia Mondială a Păcii (Wor-ld Peace Academy), Asambleea Europea-nă a Business-ului (European Business Assembly), Academia Internaţională a Ca-drelor (International Personnel Academy), Asociaţia Internaţională a Educatorilor pentru Pacea Mondială (International As-sociation of Educators for World Peace), Institutul pentru Afaceri Internaţionale (Institute for International Affairs), Reţea-ua Universităţilor din Zona Mării Negre (Black Sea Universities Network), Uni-unea avocaţilor din România (Romanian Lawyers’ Union), şi altele.

Dezvoltarea ULIM-ului este legată de numele Rectorului, Academicianului An-drei Galben, care a fondat această instituţie acum 20 de ani, şi pe care o administrea-ză şi în prezent. Contribuţia sa personală a fost înalt apreciată de către autorităţile din Republica Moldova, care i-au acordat Ordinul „Gloria Muncii” (1998) şi Ordinul Republicii (2008).

20 de ani este o vârstă fragedă pentru un om, însă pentru o instituţie de învăţă-mânt superior este o piatră de hotar destul de serioasă. Ea aduce dovezi evidente că învăţământul privat, precum cel prestat de Universitatea Liberă Internaţională, aduce rezultate de calitate şi are un viitor în Repu-blica Moldova. Sunt convins că absolven-ţii ULIM sunt şi vor fi competitivi atât pe piaţa internă, cât şi pe cea europeană şi vor oferi multe ocazii pentru ca Alma Mater să fie mândră de elevii săi.

La mulţi ani, ULIM!

Distins Senat!Mult stimate Domnule Prim-ministru!Excelenţele Voastre Domnilor Ambasadori! Stimate Domnule Rector, Profesori şi studenţi! Fiecare instituţie de învăţământ îşi are începutul său

istoric, care pentru Universitatea Liberă Internaţională din Moldova este ziua de 16 octombrie 1992, doar la puţin peste un an de la Proclamarea Independenţei Re-publicii Moldova.

Semnificaţia istorică a ULIM-ului este că a luat fiinţă ca instituţie de învăţământ superior, într-o perioadă de schimbări tumultuoase din societatea noastră, odată cu formarea instituţiilor Statului nostru independent, odată cu tranziţia de la un regim politico-economic totalitar la economia de piaţă. Evident că, toate aceste reforme au avut un impact, uneori negativ, şi asupra sistemului de învăţământ. În acest context, ca inginer, mă refer la Pro-gramul de Conversie industrială din anii ’90, care a eşuat şi astăzi nu mai avem Industrie, mă refer la Programul Pământ, care astăzi încă nu mulţumeşte agricultorul, să ne amintim că am avut judeţe, iar astăzi nu le mai avem, şi multe altele.

Pe fundalul acestor realităţi, repet, cu impact negativ asupra sistemului Educaţional, ULIM-ul s-a dezvoltat şi s-a consolidat ca o instituţie de învăţământ superior pre-stigioasă în plan naţional şi internaţional.

Această realizare marcantă se datorează întregului colectiv al ULIM-ului şi, incontestabil, neobositului Re-formator, dlui Rector Andrei Galben, şi colegilor săi din administraţie. Cu această realizare fenomenală, permi-teţi-mi ca în numele consiliului Rectorilor să aduc sin-cere felicitări corpului profesoral-didactic, absolvenţilor

şi studenţilor ULIM, conducerii Statului şi Primăriei Municipiului Chişinău, şi în special dlui Rector Andrei Galben, pentru realizarea Fenomenului ULIM.

De ce ULIM-ul ar fi un fenomen?În primul rând, ULIM-ul s-a afirmat ca Universitate

cu un nou statut de instituţie particulară, care a declanşat înfiinţarea unei reţele de universităţi alternative Univer-sităţilor Publice de Stat.

La jubileul de astăzi, peste 20 de ani de la înfiin-ţare, trebuie să recunoaştem ca perceperea ULIM-ului, de către mulţi universitari şi nu numai, la diferite etape a fost diferită, deseori, nu fără temei, considerată ca o provocare a timpului.

Iniţial, ULIM era considerat ca o simplă replică a relaţiilor economiei de piaţă asupra sistemului de învă-ţământ superior, mai apoi, prin efortul enorm al admi-nistraţiei, ULIM-ul devenise un model demn de urmat şi pentru universităţile de Sat. Aici, în primul rând, mă refer la succesele ULIM-lui privind extinderea relaţiilor de cooperare interuniversitară la scară internaţională. Fără a exagera, anume ULIM-ul a spart gheţarul bloca-jului informaţional şi al cooperării interuniversitare de la începutul anilor ’90, perioadă în care, din diferite moti-ve, încetase cooperarea tradiţională cu universităţile din spaţiul ex-sovetic. Până în prezent ULIM-ul îşi păstrează performanţa în domeniul cooperării interuniversitare la scară internaţională şi reprezintă un exemplu demn de urmat pentru toate universităţile moldave.

ULIM a devenit un model de performanţă, care promovează permanent tradiţii de excelenţă, dezvoltă şi implementează elemente de inovaţie în educaţie şi cer-cetare, astfel făcându-se recunoscută în ţară şi în lume

ca o instituţie plasată la nivelul standardelor educaţio-nale europene şi mondiale. Alinierea la tot ce-i modern în învăţământul universitar modern, asimilarea rigorilor Procesului de la Bologna, dezvoltarea şi aprofundarea activităţilor de cercetare şi inovare au devenit compo-nente care determină astăzi rolul şi valoarea Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

Însă, în viziunea noastră, cel mai important rol al ULIM-ului în dezvoltarea învăţământului universitar este cel care a pus temelia concurenţei benefice între uni-versităţile de stat şi cele private care a devenit motorul modernizării învăţământului superior sub toate aspectele misiunii universitare.

Mai avem ceva de învăţat de la rectorul Andrei Gal-ben: ori de câte ori se dizolvă Parlamente sau cad Gu-verne, ULIM îşi reînnoieşte şefii de catedre, corpul de decani şi chiar prorectorii.

Dar, dle rector, cel puţin până în 2014 la sigur trebuie să aşteptaţi.

În final, permiteţi-mi ca, în numele Consiliului Rec-torilor, să felicit studenţii ULIM, corpul profesoral-di-dactic, în special pe colegul nostru, Dl Prof., dr. Hab., Academician Andrei Galben cu ocazia acestui marcant eveniment în istoria dezvoltării învăţământului superior naţional – jubileul de 20 de ani al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, dorindu-Vă şi în continua-re realizări depline ale aspiraţiilor Dvs., prosperitate în educaţia tinerei generaţii şi edificarea societăţii bazate pe cunoaştere – obiective care îmbină armonios valorile societăţii moldave cu cele internaţionale.

La Mulţi Ani!

Discursul dlui Ion Bostan, preşedintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova

(ALEXANDRU TELEUŢĂ la 60 de ani)

Mesaj de felicitare parvenit în numele domnului Dan Morega, deputat în Parlamentul României, absolvent al ciclului III de doctorat din cadrul ULIM

8 Literatura şi arta Nr. 43 (3504), 25 octombrie 2012

“Literatura şi arta” apare la Chişinău în fiecare joi în limba română. Indice general de abonare - 6778l.Indice de abonare privilegiată (pentru pensionari, studenţi şi invalizi) - 67881

Redactor-şef: Nicolae DABIJASecretar general de redacţie: Raisa CIOBANU

Publicistică şi informaţie: Eugen GHEORGHIŢĂ, Elena TAMAZLÂCARU, Aleutina SARAGIU; Literatură: Nina JOSU; Arte: Doina DOBZEU; Cultură: Iulius POPA; stilizator: Valentin GUŢU; Machetare şi design: Andrei DORGAN; relaţii cu publicul: Eugenia CIOBANU; ilustrator: Leonid POPESCU; contabil: Cristina FRUNZĂ; corector: Ana SURDU; fotoreporter: Victor LAVRIC.

Comanda nr.:

Telefoane: Redactor-şef: 022.23.82.l7, 022.2l.02.l2.Secretar general de redacţie: 022.2l.02.l2.Secţia literatură, stilizator, fotoreporter:

022.23.82.l6.Publicistica: 022.23.85.46 e-mail: literaturasiarta_md@yahoo.comhttp://www.literaturasiarta.md/

Adresa redacţiei:“Literatura şi arta”str. Sfatul Ţării nr.2, 2009, or. Chişinău

Tipografia “Universul”

Faimoasa fortificaţie Cetatea Albă (Moncastro, Asprocastro, Belgorod şi Akkerman, astăzi Bilhorod-Dnistrov-skâi, regiunea Odesa, Ucraina), mândria noastră naţională, perla sistemului de-fensiv al lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, „poarta creştinătăţii”, „cheia a toată Ţara Moldovei, a Ungariei şi a Ţării de pe Dunăre (Ţara Româneas-că)”, cere ajutor. Ajunsă, ca prin minu-ne, până în zilele noastre (a rezistat în bătălii şi asedii medievale cu utilizarea armelor albe şi artileriei grele, a rezistat şi în secolul al XIX-lea, când, în urma unor tratate de pace, au fost aruncate în aer cetăţile dunărene Chilia şi Ismail, a rezistat şi mai târziu, când în vecinătate era amplasat un depozit de combusti-bil), ea a devenit în 2012 obiectul unor „experimente” constructive.

De mulţi ani fortificaţia era admi-nistrată de Muzeul de Etnografie şi Is-torie Naturală şi Comitetul Executiv al oraşului Bilhorod-Dnistrovskâi. Pentru „îmbunătăţirea managementului” ce-tăţii şi „crearea unor condiţii optime” în vederea întreţinerii acesteia în 2011 a fost creată Întreprinderea Comuna-lă Regională „Forteţia”, în frunte cu domnul Nikita Petrakov, subordonată Direcţiei de Protecţie a Obiectivelor Patrimoniului Cultural a Administraţiei Regionale de Stat a oraşului Odesa, în frunte cu doamna Natalia Şterbul. Din presa ucraineană am aflat că, în sfâr-şit, s-a găsit o variantă fericită pentru cetate, că banii ajunşi în casa de bilete nu vor mai suplimenta bugetul urbei, dar vor fi utilizaţi pentru restaurarea şi întreţinerea destoinică a monumentu-lui, că se vor realiza săpături arheolo-gice sistematice şi se vor organiza fo-ruri ştiinţifice, că vor fi invitaţi cei mai buni specialişti-castelologi din Europa ş.a.m.d. M-am bucurat nespus de mult pentru acest monument de unicat al ar-hitecturii defensive, crezând că lucruri-le se vor schimba în bine.

Am vizitat Cetatea Albă şi în iulie 2012. Am cercetat-o ani în şir, dedicân-du-i mai multe lucrări ştiinţifice. Real-mente, a devenit marea mea dragoste şi pasiune, un loc de atracţie care tot „mă cheamă” şi „mă cheamă”. Ce dezastru am găsit în cetate! Iarba necosită, tufari şi copaci neîngrijiţi, murdărie şi dezor-dine. Fosta sală de expoziţie găzduia un magazinaş de bere şi băuturi răco-ritoare. Pe vechile ziduri erau atârnate cabluri electrice şi instalate aparate de aer condiţionat. Peste tot puteai vedea corturi, pavilioane, gherete, toate de cu-lori ţipătoare, contrastante, construcţii demontabile de menire comercială – cafenele, baruri şi dughene, precum şi piese de lemn pentru asamblarea scenei de vară şi amenajări pentru turnire ca-valereşti. Movilele şi gropile, urme ale unor investigaţii arheologice de mult finisate, stânjeneau de-a binelea vizita-torii. M-au şocat, în mod deosebit, iarba şi tufarii, care creşteau chiar în partea superioară a zidurilor. Doar rădăcinile acestora vor fisura zidăria de epocă! Ici-colo erau expuse nişte machete, lângă care se fotografiau vizitatorii. Am ob-servat o groapă îngrădită alăturată casei de bilete – o clădire istorică din secolul

al XVIII-lea, care servea drept corp de gardă. În lipsa pazei, turiştii se căţărau în turnuri şi se plimbau pe porţiunile avariate ale drumului de strajă, riscând cu viaţa şi provocând căderea pietrelor. Am observat lipsa câtorva pietre noi în zidăria cetăţii. Au mai apărut fisuri în curtine. Fortificaţia părea o decora-ţie veche, uitată şi neîngrijită într-un spectacol bizar, unde se acorda atenţie maximă obiectivelor cu profit. Aveai impresia că toată lumea a venit aici să bea, să mănânce, să se distreze şi să-şi provoace creşterea adrenalinei în sân-ge trăgând cu arcul, sărind peste gropi şi tranşee sau căţărându-se în turnuri şi bastioane semiruinate. Cetatea Albă, umilită şi neîngrijită, era antrenată cu de-a sila în acest „festival” trivial al industriei alimentare şi a celei de agre-ment.

Nu am găsit pe nimeni din adminis-tratorii cetăţii – mi-au spus că ei se arată aici doar o dată pe săptămână, când se acumulează destule mijloacele finan-ciare. Plecam întristată din complexul defensiv. Era clar ca bună ziua că lucră-torii Întreprinderii Comunale „Forteţia” nu erau în stare să administreze acest obiectiv de importanţă internaţională. Nu ştiau cum se coseşte iarba şi se în-treţin spaţiile verzi, cum se tratează cu substanţe chimice speciale zidurile şi turnurile în scopul dispariţiei complete a vegetaţiei parazitare. Nu puteau să in-struiască paznicii proprii şi să facă or-dine elementară în curte. În culoarul de intrare al Porţii Mari, edificată de însuşi Ştefan cel Mare la 1476, am dat de un tip foarte straniu îmbrăcat ca un actor: cămaşa de zale, pantalonii roşii spălăciţi şi pantofii de tip occidental. Turiştii se fotografiau cu plăcere cu acest „oştean” al unei armate-fantomă. M-am apropi-at şi l-am întrebat de ce falsifică istoria şi ce ţară şi epocă reprezintă. Tânărul, plin de importanţă, mi-a răspuns că e student la anul doi la o facultate de is-torie din Odesa şi se ocupă de restau-rarea istorică a costumelor. Pretinde că este îmbrăcat ca un oştean al cnezatului Halici-Volânia. „Nu cred că un luptător halician avea şalvari roşii şi pantofi de piele de antilopă cu şireturi, i-am spus eu, mai degrabă este o viziune a Dum-neavoastră. Şi de ce nu reconstituiţi o haină de epocă a unui ostaş moldovean, doar aceste porţi de acces au fost edi-ficate de Ştefan cel Mare?” Răspunsul tânărului m-a uimit: „Nu există do-vezi documentare despre echipamentul moldovenilor”. „Dar frescele mănăsti-reşti din Moldova de dincolo de Prut? Un cavaler moldovean purta o tunică de protecţie cu cingătoare, de care era atârnată spada. Avea pe umeri o mantie. Dacă ne referim la pedestraş, acesta era îmbrăcat cu o tunică lungă de zale şi o acoperitoare de zale a umerilor. Pentru protecţia capului se foloseau căştile sau coifurile”. Restauratorul de costume din Odesa habar nu avea de toate acestea. „Daca nu vă plac moldovenii, am conti-nuat eu, de ce nu restauraţi un costum al ienicerilor? Doar otomanii au staţionat timp de 300 de ani în fortificaţie”. În acel moment în dialogul nostru a inter-venit un bărbat foarte energic şi ener-

vat. Mai târziu am aflat că este domnul Pavel Ostapenko, membrul echipei de arheologi, care investigau în pripă tere-nul lângă casa de bilete. „Ienicerii nu au intrat niciodată în cetatea noastră. Avea statut de fortificaţie periferică, uitată de toţi. Cum puteau să ajungă aici ienice-rii, ostaşii armatei de elită a sultanu-lui?” „Nu este adevărat”, i-am replicat eu. „Cetatea a avut un rol important şi în sistemul defensiv otoman, era per-manent în atenţia autorităţilor centrale. Sultanii se ocupau ei înşişi de moder-nizarea acesteia”. Domnul Ostapenko a început să ridice vocea: „Vreţi să mă convingeţi că planurile Akkermanului întocmite de un turc reflectă realitatea? Toate sunt fanteziste. Am săpat o porţi-une în curtea cetăţii şi nu am găsit ni-mic din ceea ce a fost indicat pe plan”. I-am răspuns: „Turcul este inginerul militar François Kauffer. Este de origi-ne franceză şi a fost angajat ca arhitect principal al sultanului Selim al III-lea la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Pe planurile inginerului figurează cazăr-mile ienicerilor, precum şi casa coman-dantului de ieniceri. Dumneavoastră nu găsiţi dovezi arheologice din cauză că nu sunteţi bine documentat şi nu aveţi intuiţie de cercetător”. „Dar cine sunteţi Dumneavoastră şi de ce mă învăţaţi? Aţi citit lucrările lui Kirpicinikov (cer-cetător rus – n.a.)?”, a început să ţipe arheologul. „Sunt Mariana Şlapac, am scris două cărţi despre această cetate. Pe Kirpicinikov l-am citit, dar am consultat şi alte publicaţii pe care nu le cunoaşteţi Dumneavoastră”. Răspunsul meu nu i-a plăcut domnului Ostapenko, probabil, a auzit ceva despre monografiile mele. Mi-a spus cu aroganţă: „Am să dove-desc în viitoarea mea disertaţie că nu aveţi dreptate şi poarta de acces nu este moldovenească”. Dialogul nostru a luat sfârşit. Domnul Ostapenko a plecat la săpătură şi doar turiştii atraşi de vocea puternică a arheologului au mai rămas în jurul nostru.

Au trecut două luni de la călătoria mea de la Cetatea Albă. Şi iată în sep-tembrie mass-media ucraineană anunţă că fortificaţia de la Bilhorod-Dnistrov-skâi a devenit obiectul unor „experi-mente” constructive nelegitime. Ace-eaşi Întreprindere Comunală „Forteţia” cu sprijinul Direcţiei de Protecţie a Obiectelor Patrimoniului Cultural a Ad-ministraţiei Regionale de Stat a oraşului Odesa a iniţiat construcţia a două edifi-cii noi. Primul, un veceu public cu 10 cabine, era amplasat pe teritoriul cetăţii, chiar în zona de intrare a acesteia. Din-

tr-o parte el era alăturat clădirii actualei case de bilete, iar din două părţi zidu-rilor medievale. Din presa ucraineană am aflat că săpăturile arheologice s-au efectuat în grabă – era foarte puţin timp la dispoziţie. Totuşi, constructorii au dovedit să realizeze un pat de beton cu dimensiunile de circa 5,4m x 9,2m, care a acoperit terenul şi a făcut imposibile noi investigaţii arheologice. Straturile culturale, medievale şi antice, ascunse sub beton, au fost pierdute pentru tot-deauna pentru specialişti. Şi ce caută un veceu modern în acest loc important, unde se fotografiază turiştii? Răspunsul la această întrebare îl ştiu, probabil, an-gajaţii Întreprinderii Comunale „Forte-ţia” şi şefii lor din Odesa, care în goană după câştig au uitat de toate normele internaţionale din domeniul protecţiei patrimoniului cultural. Starea de lucruri s-a mai agravat în urma săpării a două tranşee pentru sistemul de apă şi canali-zare în zona de protecţie a fortificaţiei. Tranşeele au fost controlate arheologic în mare grabă, adâncimea lor neajun-gând la 5 m.

Am rămas surprinsă şi de o altă con-strucţie nouă – o clădire administrativă cu funcţie de informare, aflată în spaţiul extramuran al cetăţii, la vreo 20 m de la poarta lui Ştefan cel Mare. Investigată în timp record de arheologi, groapa de fundaţie a fost acoperită şi ea de un strat gros de beton.

Edificiile în cauză puteau fi deja construite, dacă nu s-ar fi opus cu toată fermitatea Primăria oraşului Bilhorod-Dnistrovskâi, în frunte cu domnul Ihor Nanovski, care a decis stoparea tuturor lucrărilor de construcţie în fortificaţie. Primarul a declarat că „începutul con-strucţiei obiectivelor noi în zona de protecţie a cetăţii Akkerman efectuată de Întreprinderea Comunală „Forteţia” este o intervenţie gravă, neprofesionis-tă într-un ansamblu complex de unicat al cetăţii Akkerman, care, fiind realiza-tă, va duce la pierderea autenticităţii şi unicităţii acesteia şi va exclude definitiv fortificaţia din lista monumentelor de importanţă naţională şi internaţională”. În acelaşi timp doamna Natalia Şterbul insista că are toate documentele în re-gulă (?) şi afirma că un veceu nou „este

o necesitate vitală pentru monument”, vizitat anual de zeci de mii de turişti. Se jeluia că Întreprinderea Comunală „For-teţia” a procurat un credit mare de la o bancă comercială şi stoparea lucrărilor de construcţie îi va aduce pierderi finan-ciare simţitoare.

„Experimentele” constructive de la Cetatea Albă au provocat indignarea societăţii civile din regiunea Odesa şi a mai multor specialişti din Ucraina, Re-publica Moldova, România şi Turcia. La 29 septembrie 2012, la Bilhorod-Dnistrovskâi s-au desfăşurat lucrările forului ştiinţific internaţional cu generi-cul: „Cetatea Belgorod (Akkerman) şi moştenirea osmană a Europei de Sud-Est”. Această manifestare importantă care a întrunit reprezentanţi ai Ucrainei, Republicii Moldova şi Turciei a fost organizată la iniţiativa Primăriei locale în colaborare cu Universitatea Pedago-gică Naţională a Ucrainei de Sud „K.D. Uşinski” din Odesa şi Consulatul Ge-neral al Republicii Turcia din Odesa. În cadrul mesei rotunde a fost lansată o nouă monografie despre vestita fortifi-caţie – „Cetatea Belgorod (Akkerman) de pe Nistru. Istoria construcţiei”, sem-nată de domnul Andrei Krasnojon, doc-tor în istorie, lector la Universitatea Pe-dagogică Naţională a Ucrainei de Sud „K.D. Uşinski” din Odesa. Participanţii la conferinţă, istorici, arheologi, arhi-tecţi, muzeografi, antropologi ş.a., au discutat o serie de probleme stringente din domeniul castelologiei, dar şi cele ştiinţifice referitoare la patrimoniul cul-tural al oraşului-gazdă.

Astfel, utilizând două planuri oto-mane ale Akkermanului din 1793 publicate în monografia domnului Krasnojon, am descifrat în premieră o serie de inscripţii făcute în limba fran-ceză de inginerul François Kauffer. Am descoperit că în secolul al XVIII-lea moscheea principală a cetăţii se numea Hünkar Djami (în ortografierea lui Ka-uffer Hunekiar djami), adică moscheea sultanului, probabil Bayezid al II-lea, care a cucerit Cetatea Albă la 1484. O altă moschee, situată în colţul de sud-est al cetăţii, se numea Mesdji Djami, adică moscheea lui Mesdji. Cea de-a treia moschee, numită Naxchi djami (în ortografierea lui Kauffer), se găsea în apropierea Porţii de mijloc şi avea un plan regulat poligonal. Interesant este faptul că acest obiectiv de cult a fost deja dezvelit de o echipă de arheologi din Odesa, în frunte cu doamna Tatiana Samoilova, doctor în istorie, dar până

în prezent nu s-a ajuns la o concluzie finală referitoare la destinaţia clădi-rii. Unii cercetători erau de părerea că au descoperit un obiectiv funerar, alţii pledau pentru moschee, cineva vorbea despre temelia unui turn ş.a.m.d. Pla-nul descifrat al lui Kauffer a pus capăt tuturor discuţiilor: la Cetatea Albă a existat o moschee, de plan octogonal. Acest fapt a fost confirmat ulterior şi de doamna Samoilova, care peste două zile după conferinţă a declarat în presă că a dezvelit cu câţiva ani în urmă anume o moschee.

Cuvântul Naxchi (în ortografierea inginerului Kauffer) poate proveni de la cuvântul arab naksh – ornament, uzor. Atunci este vorba de moscheea orna-mentată, cu decor, frumoasă. Vom pro-pune şi o altă versiune: strămoşii cece-nilor de astăzi au fost nahshi – populaţia care a locuit odinioară în zona Caucazu-lui de Nord. Reprezentanţii acestei etnii au putut să ajungă în perioada otoma-nă la Cetatea Albă şi să construiască o moschee. Drept dovadă putem aduce o altă moschee din oraş, existentă la acea vreme – Dagestanly djami (în ortogra-

fierea lui Kauffer), de fapt, moscheea daghestanezilor. La conferinţă s-a mai emis o ipoteză despre moscheea dervi-şilor ordinului nakshi.

Cel de-al doilea plan al lui Kauffer aduce noutatea de a introduce în circu-itul ştiinţific denumirile bastioanelor dintr-un proiect de modernizare a Cetă-ţii Albe din 1793: bastionul Tabia, bas-tionul Sultanului (Selim al III-lea – n.a.) şi bastionul Sultan Valide (mama sulta-nului Selim al III-lea – n.a.). Interesant este faptul că mama sultanului Selim al III-lea, originară din Georgia de astăzi, fiica unui preot creştin, a fost răpită de războinici şi vândută în haremul sulta-nului Mustafa III. În scurt timp, această femeie frumoasă şi deşteaptă, cu nume nou de Mihri-şah (Şahina-Chip de Lună), a devenit soţia iubită a sultanu-lui. Ea era prietenă cu Nahşi-Dil (Cea mai Frumoasă), originară din Franţa cu nume de fată Aimée du Buc de Ri-véry, răpită de piraţii algerieni şi vân-dută în haremul sultanului Abdulhamid I, unde în scurt timp a obţinut statutul privilegiat de soţie iubită. Nahşi-dil era verişoara lui Joséphine de Bogarne, ul-terior soţia lui Napoleon Bonaparte, Îm-păratul francezilor. Anume Nahşi-Dil şi Mihri-Şah au contribuit la invitaţia specialiştilor francezi în Imperiul Oto-man la sfârşitul secolului al XVIII-lea. La acea vreme a fost angajat în calitate de arhitect principal al sultanului fran-cezul François Kauffer, care a elaborat planul topografic al Constantinopolului, harta Bosforului, a amenajat parcuri, a construit palate şi fortificaţii. Cele mai importante cetăţi ale liniei de apărare de pe Nistru şi Dunăre erau modernizate de acelaşi Kauffer: întăriturile de la Ben-der, Akkerman, Chilia şi Ismail. Nemul-ţumit de plata oferită de sultan, inginerul francez a început să colaboreze, în mod secret, cu generalul rus Mihail Kutuzov, pe atunci ambasadorul Imperiului Rus la Constantinopol. Kauffer îi transmitea câte o copie a proiectelor cetăţilor mo-dernizate. De aceea astăzi aceste planuri otomane se descoperă, din când în când, în arhivele ruseşti.

În cadrul manifestării ştiinţifice de la Bilhorod-Dnistrovskâi a fost organi-zată de asemenea o vizită de lucru în ce-tate. Participanţii la conferinţă au rămas şocaţi de starea dezastruoasă a comple-xului medieval şi de intenţiile Întreprin-derii Comunale „Forteţia” de a include în ambianţa istorică a monumentului edificii neaspectuoase noi.

Reproducem câteva fragmente din interviurile acordate în timpul vizitei de lucru de cercetătorii ştiinţifici din Ucraina şi Republica Moldova postu-lui de televiziune al oraşului Bilhorod-Dnistrovskâi.

Domnul Viktor Filas, doctor în is-torie, directorul Rezervaţiei Istorico-Culturale de Stat Vasilievskây: „Tot

ce am văzut în cetate este încălcarea directă a legislaţiei Ucrainei, atât a Co-dului funciar, cât şi a Legii privind pa-trimoniul cultural. Edificarea diferitelor obiective, turnarea betonului nu ţin de utilizarea concretă a mijloacelor fun-ciare. Este un caz care priveşte direct Procuratura noastră... Dacă aşa ceva va continua, noi vom pierde acest monu-ment, cu care ar trebui să ne mândrim... Permanent aduc un exemplu din SUA. În oraşul Filadelfia există o clădire, cu o înfăţişare foarte modestă, de lemn, cu două niveluri. În această clădire s-au desfăşurat pentru prima dată lucrările Congresului în afara capitalei. Este un monument protejat de UNESCO. Aici marketingul este bine pus la punct. Un monument care, în principiu, nu bene-ficiază de valenţe arhitecturale este un obiectiv care a găzduit un Eveniment. La Cetatea Albă s-au petrecut foarte multe Evenimente...”.

Domnul Andrei Krasnojon, doctor în istorie, lector la Universitatea Pe-dagogică Naţională a Ucrainei de Sud „K.D. Uşinski” din Odesa: „Recent, pe teritoriul cetăţii şi pe teritoriul aferent, probabil cu sprijinul Direcţiei de Pro-tecţie a Monumentelor din Odesa şi cu aprobarea Sectorului de Arheologie a Pontului Stâng, în persoana doamnelor Şterbul şi Samoilova, au fost iniţiate lu-crările de construcţie, care au dus la dis-trugerea straturilor culturale ale Tyrasu-lui antic şi ale Belgorodului medieval. În această istorie cel mai neplăcut este faptul că locul destinat pentru construc-ţia clădirii administrative, a veceului şi casei de bilete exclude orice investigaţii ulterioare de ordin arheologic, dat fiind că totul este deja acoperit cu beton şi nici un ciocan pneumatic nu-l va mai putea sparge. Cercetările arheologice preliminare în aceste sectoare nu au fost efectuate, în special în sectorul din faţa fortificaţiei, unde a fost turnat beton la fundaţia clădirii administrative, precum şi sub clădirea aşa-numitei case de bile-te, situată în partea dreaptă a accesului în cetate. Alături au fost realizate nişte sondaje, care au atestat straturi materi-ale foarte consistente... Vestigiile arhe-ologice şi arhitecturale necesită conser-vare, dar nu acoperire cu beton. Nu pot înţelege din punctul de vedere al legis-laţiei, şi anume al Legii despre protecţia monumentelor, cum poate o structură menită să protejeze patrimoniul arheo-logic, istoric şi cultural să distrugă ace-laşi patrimoniu în mod atât de cinic”.

Domnul Taras Honcearuk, doctor în istorie, profesor al Universităţii Naţio-nale „I.I. Mecinikov” din Odesa: „Este un monument de unicat de arhitectură şi istorie... Trebuie să-l păstrăm... Nu să-l reparăm, să-l „cârpim” cu ciment, dar să-l restaurăm. Nu sunt constructor, dar observ foarte bine locurile ultime-lor reparaţii. Locurile unde anterior se utiliza mortarul şi lutul sunt umplute cu ciment. Este un fapt strigător la cer. Este necesară restaurarea, sunt necesare mijloace financiare serioase pentru ca urmaşii noştri să vadă acest monument de unicat, păstrat ca prin minune...”.

La rândul nostru, am menţionat ur-mătoarele: „Timp de 20 de ani vin în această cetate minunată, care reprezintă obiectul meu de studiu de mai multă vre-me. Din păcate, în fiecare an fortificaţia arată tot mai rău şi mai rău. Dacă vom compara fotografiile de astăzi cu cele re-alizate câţiva ani în urmă, vom avea un contrast strident... Luând cunoştinţă de tot ce se petrece astăzi în cetate, am aflat că lângă intrarea principală, în Curtea civilă, se construieşte o oarecare clădire – sau veceul, sau o altă dependinţă, fapt absolut impermisibil din punctul meu de vedere... Ar fi de dorit ca Ministerul Culturii al Ucrainei să acorde mai multă atenţie monumentului şi să coordoneze construcţiile noi... Ar fi de dorit o trans-parenţă, un profesionalism mai mare şi ca oamenii cu funcţii de răspundere să-şi onoreze obligaţiile de serviciu... Ce va rămâne după noi? Doamne fereşte să venim în acest loc peste 2-3 ani şi să spu-nem: aici a existat o fortificaţie frumoa-să. Noi vom plânge după cetate şi vom fi nevoiţi s-o reconstituim după desene teh-nice. Este un fapt absolut inadmisibil. Aş dori să mă adresez cetăţenilor oraşului Bilhorod-Dnistrovskâi şi societăţii civile din Ucraina: asemenea monumente cer o

atenţie deosebită... Cetatea Albă este un monument demn de a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO...”.

Faptul construcţiei nejustificate a unor obiective noi în fortificaţia Moldo-vei istorice a avut răsunet şi în republica noastră. Primii au fost membrii organi-zaţiei ICOMOS Moldova, în frunte cu domnul Sergius Ciocanu, care au trimis o scrisoare autorităţilor ucrainene. În apel se menţionează: „Ne miră atitu-dinea de consumatori, neprofesionistă faţă de cetate din partea organelor loca-le de protecţie a monumentelor şi a pa-trimoniului cultural... Ea reprezintă un tezaur mondial comun, ştiinţific şi cul-tural, în cercetarea căruia este interesată întreaga comunitate ştiinţifică”.

De remarcat că primul protest al organizaţiei ICOMOS Moldova a fost trimis autorităţilor ucrainene în 2008 în legătură cu incendierea şi deforma-rea structurii interioare a unui bastion riveran al Cetăţii Albe în timpul filmă-rii continuării vestitului film sovietic „D’Artagnan şi cei trei muşchetari”, fapt coordonat cu aceeaşi Direcţie de Protecţie a Obiectelor Patrimoniului Cultural al Regiunii Odesa. Bastionul în cauză nu a revenit la normalitate până în prezent.

Au reacţionat, de asemenea, şi membrii Asociaţiei Arhitecţilor din R. Moldova, în frunte cu dl Mihai Şeremet. În scrisoarea arhitecţilor se menţionea-ză: „În ultimii 150 de ani de cercetarea cetăţii s-au preocupat savanţii din Ro-mânia, Ucraina, R. Moldova, Rusia, SUA, Turcia, Canada, Anglia, Polonia şi alte ţări. Tot ce se întâmplă astăzi cu acest obiectiv trezeşte o îngrijora-re profundă. Noi chemăm la salvarea de la vandalism a unui monument unic de arhitectură medievală defensivă. Co-munitatea ştiinţifică, specialiştii din do-meniul fortificaţiilor din lumea întreagă observă cu durere cum, din vina structu-rilor de stat, responsabile pentru protec-ţia monumentului, acesta se ruinează în modul cel mai cinic”.

Între timp, bilhorodenii s-au adresat autorităţilor centrale din Kiev cu rugă-mintea de a transforma fortificaţia de la Cetatea Albă într-o rezervaţie istorico-culturală, dar au primit răspuns că acest fapt poate fi realizat doar „după urmări-le crizei economice mondiale şi stabili-zării situaţiei financiare a ţării”. În oraş s-a început acţiunea politică „Ei ne-au furat cetatea. Le vom da peste mâini” şi nişte cetăţeni chiar au dormit, în semn de protest, în corturi lângă întăritură.

Din păcate, şi astăzi doamna Nata-lia Şterbul dă interviuri presei, în care justifică toate acţiunile de vandalism în fortificaţie, arată tot felul de hârtii ştam-pilate şi îi pare rău că Primăria oraşului Bilhorod-Dnistrovskâi a decis stoparea lucrărilor de construcţie. Se confirmă faptul că acei care trebuie să aibă gri-jă de cetate fac totul pentru a o umili şi a distruge. Mult pătimita Cetatea Albă este din nou în pericol.

Dar de ce în secolul al XXI-lea ar trebui să acceptăm nişte principii sălba-tice, „legi” barbare, înţelegeri de culise, interese de grup ş.a., care duc la distru-gerea şi mutilarea unui monument de unicat?

Să salvăm un martor împietrit al tre-cutului nostru istoric! Să salvăm dem-nitatea noastră naţională, a strămoşilor şi a urmaşilor noştri! Să insistăm ca Cetatea Albă să fie restaurată sub su-pravegherea unui colectiv internaţional de experţi. Să nu fim „modeşti” şi „di-plomaţi” atunci când se atacă un monu-ment valoros al Europei de Sud-Est.

Complexul defensiv de la Cetatea Albă nu aparţine doar unor „Întreprin-deri Comunale” şi „Direcţii de Protec-ţie”, care pot ocoli toate legile naţionale şi internaţionale în domeniul protecţiei patrimoniului construit, obţinând peste noapte documentele necesare pentru tot felul de „incluziuni” parazitare. El aparţine umanităţii întregi şi merită un destin mai destoinic.

Şi de noi, cetăţenii Republicii Mol-dova, depinde soarta şi bunăstarea sa de mai departe.

Mariana ŞLAPAC

Foto: Andrei Krasnojon şi Victor Şlapac

SALVAŢI CETATEA ALBĂ!Mariana Şlapac, doctor habilitat în studiul artelor, vicepreşedinte al Aca-demiei de Ştinţe a Republicii Moldova.

Preşedinte al Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice de pe lân-gă Ministerul Culturii şi preşedinte al Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.

Autor al 110 de lucrări ştiinţifice şi de popularizare a ştiinţei, printre care 6 monografii şi o enciclopedie, editate în Republica Moldova, România, Ucrai-na, Rusia, Letonia, Belarus, Germania ş.a.

Fondator al unei noi discipline isto-rice – castelologia comparată.

Autor a peste 100 lucrări de creaţie din domeniul heraldicii, faleristicii, ve-

xilologiei, arhitecturii, designului, sculpturii şi urbanismului.Membru al mai multor organizaţii naţionale şi internaţionale nonguvernamen-

tale ce se ocupă de protecţia patrimoniului construit.Expert al organizaţiei internaţionale a fortificaţiilor ICOFORT de pe lângă

UNESCO.Autor a două monografii şi a mai multe articole ştiinţifice dedicate Cetăţii

Albe.

Cetatea AlbăFoto: Andrei Viziru

În centru este „încadrat” un viitor WC

Teritoriul Cetăţii, văzut de foarte-foarte sus

Patul de beton al temeliei clădirii administrative din faţaCetăţii Albe (este prima construcţie din zona de protecţie a

fortificaţiei în decurs de 200 de ani!)

În aceste momente de tristeţe şi durere, Colectivul Institutului de Cardiologie este alături de dna Ana Ştirbu, şefa secţiei vicii cardiace a institutului, medic de ca-tegorie superioară, în clipele de grea cumpănă, pricinuite de trecerea la cele veşnice a soţului său,

GHENADIE.Exprimăm sincere condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor apropiaţi.Dumnezeu să-l odihnească alături cu drepţii.