56 NATGEOTRAVEL .COM

N O T E B O O K n o t e b o o k

56

CHIPURITREI

ALEVIENEI

O poveste despre cum tipul de cazare îți poate

schimba perspectiva asupra orașului.

TEXT: CĂTĂLIN GRUIA

Artistocrații roșii ai Vienei par a fi găsit echilibrul perfect între eficiența nord-europeană și la joie de vivre sudică, între muncă și bani, între intoleranță și multiculturalitate, între oganizare și distracție, între inovație și tradiție.

58 NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 2018

În ordinea acelor de ceasornic: Parcul de distracții Prater (1) oferă 250 de atracții pentru toate gusturile, de la rollercoaster la casa oglinzilor, de la valurile de bere din Schweizerhaus (3) la cele de adrenalină din Praterturm. Hotelul Magdas (instantaneele 2 și 4) se află chiar în buza Praterului.

MAGDAS

ÎN SFÂRŞIT, POMUL LĂUDAT! Mă bucur de două ori că am ajuns la acest hotel din Laufbergergasse nr. 12: pentru că mi-a fost călduros recomandat şi pen-tru că îl aştept ca un liman de tihnă după traversarea unei mări furtunoase. Adevărul e că-s la capătul puterilor. Am condus 500 km din fundul Mureşului până în Bucureşti, am lăsat maşina în faţa blocului unui prieten, taxi spre Otopeni, decolat cu Austrian Airlines, apoi iar taxi până aici…

Lipa, lipa, îmi târăsc bagajele înăun-tru. Plouă şi eu sunt în sandale (mi-am uitat bocancii în portbagaj). E aproape ora prânzului. Mă cazez şi încerc să înnod o vorbă despre hotel și împre-jurimile din districtul 2 cu omul de la recepţie, un tânăr pensat şi încruntat din Ghana, care pufnește nepriete-nos: managerul este în concediu până poimâine şi angajaţii nu sunt obligaţi să stea de vorbă cu mine. E nebun? Sau, mai probabil, englezele noastre de baltă curg una pe lângă alta. Nu insist.

Camera este la etajul 2. Îmi aduce aminte de studenţie. Doar strictul necesar. Înregistrez un pat, flancat de un ventilator şi o jumătate de scaun pe post de noptieră. Fix în geam, un brad falnic şi, în depărtare, roata Praterului. Afară duduie un picamer. Deschid fereastra, mă uit mai bine şi nu-mi vine să cred: e picamer de excavator. Peste drum – şantier, o colcăială de fur-tunuri negre ca şerpii la împerechere. Trântesc fereastra. Înapoi în cameră: nu TV, nu minibar, nu telefon. Nu merge wirelessul… Cobor la recepţie să rezolv măcar netul şi aflu că n-avem mic dejun inclus. Revin în baie să mă bărbieresc şi nu găsesc priză… Nu vreau să continuu această litanie a lui nu. Sunt conştient că am o dispoziţie mizerabilă, şi dacă tot e să văd lumea

în negru, măcar să fie cu ochii închişi. Mă trântesc în pat. Gute nacht.

Cât de înșelătoare pot fi aparen- ţele! După câteva ore de somn bun mă trezesc alt om, cu alt noroc, cu altă perspectivă. Fac un tur al hotelului şi descopăr că, într-adevăr, Magdas e un loc înnobilat de o idee frumoasă. În 2014, aici era un azil de bătrâni ajuns ruină, pe care fundaţia Caritas voia să-l dărâme. O echipă de tineri sufletişti au cerut clă-direa pe cinci ani pentru a încerca un proiect de social: un hotel ai cărui anga-jaţi sunt emigranţi şi refugiaţi.

Bugetul de 1,5 milioane de euro a fost la limită pentru a transforma 6.000 mp de ruină într-un hotel cu stil. Dar echipa de arhitecţi şi designeri, miş-caţi de ideea binelui, a reușit să facă bici din… ce aveau la dispoziţie. Toate piesele de mobilier din fostul azil, plus altele donate au fost reciclate, transfor-mate, integrate cu pricepere. Fiecare dintre cele 78 de camere are pictura ei. Pereţii au fost personalizaţi de stu-denţii de la Facultatea de Arte, aflată în apropiere.

După turul hotelului țâșnesc pe uşă şi alerg prin Prater până la prima gură de metro. E deja 19 fără 10 şi la fix am întâlnire cu un vechi prieten la cosmopolitul Motto am Fluss, un vas transformat în restaurant șic ancorat pe Canalul Dunării. Ajung cu 8 minute întârzire la Schwedenplatz, traversez şi urc pe vas. Îl caut pe Nik (Nikolaus Graeser, de la Vienna Tourist Board) şi nu-l găsesc pe nicăieri. Nu l-am mai văzut de vreo trei ani. Oare să se fi schimbat într-atât încât să nu-l mai recunosc?

Data trecută când am fost în Viena am umblat haihui, fără niciun plan, lăsând doar întâmplarea să decidă totul. A fost fain, dar mi-am dat seama că n-am zgâriat decât la suprafaţă. Paradisul de l-ai avea de explorat, tot este greu s-o faci de capul tău. Și Dante e pierdut fără un Virgiliu. De data asta

sunt hotărât să cer ajutorul în stânga şi-n dreapta, să fac colecţie de reco-mandări de la localnici. Nik e primul de trena căruia mă voi agăţa.

Iată-l acolo, în colţul din dreapta! Este acelaşi Făt-Frumos vienez pe care îl ştiu de opt ani, chiar dacă cu picio-rul drept în ghips – aflu de un accident recent la kite surfing. Cât de bine îl reprezintă paharul de vin alb pe care îl ţine în mână: zvelt, elegant, luminos, relaxat. Sper că el nu gândeşte la fel despre mine, asociindu-mă cu halba butucănoasă de bere brună pe care o am în faţă…

Pentru că este de 10 ani un

Leopoldstädter (aşa sunt numiţi vienezii din districtul 2), îl rog să îmi recomande un program pentru mâine, să-i pot experimenta cartierul favorit ca un localnic. Ascult și mă supun!A DOUA ZI: imersiune într-o sâmbătă tipic vieneză. Pentru că este timp fru-mos, focus pe zonele Karmelitermarkt și Augarten.

Dimineaţa: Mic dejun la „Zimmer 37“, chiar în centrul Karmelitermarkt. Zimmer 37 este restaurant şi magazin de delicatese la un loc. Atenție însă, fără rezervare prealabilă nu prinzi loc sâmbăta în acest interior fermecător. Mâncarea + arta contemporană fac din

zona Karmelitermarkt unul dintre cele mai interesante cartiere ale Vienei. Musai de încercat şunca dumneze-iesc de bună de la Othmar Tschürtz (la standurile de Slow Food).

După-amiază: hamac + mâncare pentru picnic în rucsac şi cap compas spre Augarten, un parc baroc creat în secolul al XVIII-lea, cu pajişti cât vezi cu ochii, o grădină franceză şi una englezească, două palate (unul este casa Corului Vienez de Băieţi, celălalt – sediul de 300 de ani a venerabilei Fabricii de Porţelan Augarten.

Cele două turnuri antiaeriene uriaşe construite de nazişti domină peisajul.

Lumea relaxată de toate vârstele atârnă în hamace, sau joacă frisbee, sau stă la picnic, sau râde la aniversări cu baloane colorate pentru copii. Te prinde şi te destinde oricât ai fi de încruntat.

Extenuat de atâta relaxare, mă târâi câțiva pași pentru cină la restau-rantul Skopik & Lohn. Interior fără pretenţii, dar mâncare bestială. Aici au probabil cel mai bun şniţel vienez al momentului.

În drum înapoi spre hotel, adaug spontan un lucru în afara programului recomandat de Nik: baie de mulţime în Prater şi de bere în Schweizerhaus.

VIENA 59

FOTO

: GU

LIV

ER/I

STO

CK

(PA

G P

REC

EDEN

TE, D

EASU

PRA

: 1, P

RA

TER

), C

OST

AS

DU

MIT

RES

CU

(BER

E ȘI

HO

TELU

L M

AG

DA

S, 2

,3. 4

)

VIENA 6160 NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 2018

Cum-necum, nimeresc înapoi în cameră, şi când pun capul pe pernă, în ciuda oboselii, în ciuda euforiei unei zile pline şi a câtorva halbe de bere bună, simt că pot trage cu urechea la dezbateri secrete din parlamentul interior, la hotărârile dubioase care se iau pe ascuns în subconştientul meu: gata, m-am hotărât, de mâine o să îmi schimb viața. Și hotelul!

IMPER IAL

SUB UN CANDELABRU-BIJUTERIE plonjând din tavanul ameţitor al mi- cului apartament regal de la etajul 1

M-am dus ţintă la el, am făcut cunoştinţă, şi am dat jos orice mască mărturisindu-i că doream demult să-l întâlnesc, că de câte ori revin în par-tea aristocratică a Vienei, redevin acut conștient de fusta mea rară din frunze de băştinaş din Papua, care nu îmi acoperă decât foarte puţin goliciunea de stil, maniere, cunoştinţe, relaxare, dar că îl rog, ca un elev nepregătit pe un profesor de geniu, să-mi scuze lipsurile şi să îmi accepte excesul de sinceritate şi curiozitate despre acest hotel şi despre el însuşi, ca întrupare fericită a tot ce înseamnă Imperialul.

Ne-am tras mai întâi în cafenea cu câte o felie de tort şi cafea melange în faţă, şi uite-aşa, am ajuns să aflu isto-ria probabil celui mai celebru hotel din lume din gura acestui concierge incomparabil. Dl Moser m-a luat de la 1848 încoace: cum a ordonat împăratul Franz Joseph dărâmarea vechilor ziduri ale oraşului în locul cărora s-a construit Ringul, cum a ajuns Prinţul de Württemberg să-şi facă aici palatul, cum acesta a ajuns să fie inaugurat ca Hotel Imperial în aprilie 1873, cu ocazia

al Hotelui Imperial stau aplecat peste o măsuţă joasă lângă Michael Moser, cel mai faimos concierge din lume. Răsfoim albume de arhivă cu semnă-turi ale oaspeţilor celebri. Domnul Moser are o mănuşă albă în mâna dreaptă cu care întoarce filele, gulerul verde austriac la sacoul albastru închis, ochii strălucitori sub ramele ochelari-lor şi o bună dispoziţie molipsitoare.

În ultimii 145 de ani, toată lumea bună a planetei – mai toate capetele încoronate, şefi de stat, vedetele care contează – a trecut pe aici. De la regina Elizabeta a Marii Britanii până la Lady Gaga, de la Prince la Gaddafi, de la Rod Stewart la Hitler. Cred că nu mi-ar ajunge toată revista să-i numesc pe

Expoziţiei Mondiale de la Viena. Mi-a făcut apoi un grand tour al acestui palat. Sunt foarte atent la toate expli-caţiile sale despre ce înseamnă luxul, bunul-gust, candelabre, scări monu-mentale, materiale scumpe şi obsesia pentru detalii, dar pândesc o pauză în care să îl trag puţin de mânecă. Îi spun domnului Moser că totuşi aş vrea să aflu mai multe şi despre el, ca om.

– Care e secretul unui concierge desăvârşit?

– Să se pună în pielea oaspetelui. De multe ori ies din spaţiul recepţiei şi mă gândesc cum mi-aş dori să fiu tratat.

– Imperialul descris într-un singur cuvânt.

– Unic.– Vă mai amintiţi de prima dvs. zi

aici, în urmă cu aproape 40 de ani?– Era în noiembrie, o zi urâtă, cu

lapoviţă şi polei, străzile – oglindă, niciun suflet afară, nicio maşină nu îndrăznea să iasă, iar în hol lumea era înnebunită, oamenii strigau că pierd avionul. O zi de coşmar.

– De-a lungul anilor aţi văzut atâţia oameni bogaţi şi celebri. Cum sunt?

toţi şi că ar fi mai simplu să-i listez pe cei care nu au fost.

Domnul Moser îmi face pe plac şi săpăm după semnături româneşti. Îl găsim mai întâi pe regele Mihai, apoi, dintre comunişti, soţii Ceauşescu, Gheorghe Apostol şi Corneliu Mănescu, şi, mai aproape de zilele noastre, Ion Ţiriac şi pianistul Radu Lupu.

D upă p e ste trei decenii de Concierge-şef al Imperialului, Moser s-a retras recent, dar continuă ca arhi-vist, şi este o legendă vie a acestui hotel. Domnul acesta venerabil, manierat, cu bărbuţă albă, a fost sursă de inspiraţie a regizorului Wes Anderson pentru filmul Grand Budapest Hotel. În urmă cu o oră eram jos în recepţie, niţel cam dezumflat, când mi s-a spus că mai am de aşteptat 40-50 de minute până va fi gata camera.

Atunci l-am văzut pe Michael Moser, intrând pe o uşă din spatele recepţiei. Cum să-l ratez? Dar şi cum naiba să-l abordez? Ce mască să îţi mai pui în faţa unui superpsiholog, a unuia care în virtutea profesiei lui este obişnuit să vadă prin om?

– Oamenii mari sunt absolut nor-mali. Mai normali decât noi. Cu cât eşti mai mic, cu atât simţi nevoia să te dai mare. Cei celebri sunt fireşti, relaxaţi. (Îmi dă exemple despre dis-cuţii interesante pe care le-a avut cu Catherine Deneuve, Peter Ustionv, Michael Jackson.)

– Cine vine de regulă la Imperial?– Iubitorii de artă și cultură.– Ce vă place cel mai mult la

Imperial?– Atmosfera, intrarea, spaţiul ge-

neros. Asta înseamnă lux. În urmă cu ceva ani am văzut camera 85 în tim-pul unei renovări, goală, fără tapet, mobilier, nimic. Era magnifică şi aşa, doar datorită proporţiilor.

– Un lucru care se găsește doar aici?– Istorie.– Mai bun în altă parte?– Gadgeturi, electronice.– Locul dvs. favorit din districtul 1?– Kunsthistorisches Museum.

(Îmi spune că merge acolo o dată pe săptămână, are o obsesie pentru Portretul lui Jacopo Strada, de Tiţian.

La final îl rog să îmi creioneze

61

Michael Moser, probabil cel mai faimos concierge din lume al celui mai celebru hotel din lume, sapă după semnă-turi româneşti în albume de arhivă cu oaspeţi cele-bri (dreapta). Ce să nu ratezi la Imperial? Bucuriile simple, cum ar fi o Imperial Torte (mijloc). Scara monumentală a palatului Prinţului de Württemberg, inaugurat ca Hotel Imperial în aprilie 1873 (stânga).

FOTO

: CO

STA

S D

UM

ITR

ESC

U (D

REA

PTA

) HO

TEL

IMPE

RIA

L (M

IJLO

C Ș

I STÂ

NG

A)

VIENA 6362 NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 201862 NATIONAL GEO GRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 2018

O privire asupra Volskgarden îți dă o idee de ce Viena a fost proclamată pentru șapte ani consecutiv orașul cu cea mai bună calitate a vieții. Spontaneitatea unei capodopere e super-programată și atent calculată de artist!62 NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 2018

VIENA 65

o zi perfectă în districtul 1, unde se află Imperialul, cu recomandări şi tot tacâmul.

– E OK dacă te trezeşti pe la 7, da? Iei micul dejun la hotel. După – ieşi la plimbare pe Ringstrasse. O iei în stânga frumuşel vreo 15 minute. Apoi intri la Kunsthistorisches Museum. Dar nu fă greşeala să stai prea mult. Maximum o oră, altminteri ţi se amestecă totul în cap. Continuă-ţi plimbarea pe Ring. Când oboseşti, intră la Muzeul Beethoven. Sau dacă preferi Mozart – Casa Mozart de lângă Stephansplatz. La fel: nu mai mult de o oră. La prânz, Café Frauenhuber (Himmelpfortgasse 6), o cafenea vieneză obişnuită. Comandă un tafelspitz, rasol de vită cu cartofi şi sos de hrean. E un fel de mâncare tradiţional în Viena. Se spune că împăratul îl mânca în fiecare zi. De regulă, carnea e fiartă de dimineaţa, iar la prânz e foarte proaspătă. Dar nu

cere tafelspitz seara, că este reîncălzit.După masă – Hofburg. Tot, dacă

se poate. Dacă n-ai vreme, con-centrează-te pe Österreichische Nationalbibliothek, Silberkammer (Galeria de argintărie), şi neapărat, Schatzkammer (Trezoreria).

Dacă ai chef de shopping, mergi pe Wollzeile, o stradă în apropiere de Catedrala Sf. Ştefan, unde găseşti şi articole tradiţionale austriece. Eu îţi recomand să duci acasă porţelanuri Augarten. Pe la ora 5, când simţi că ai obosit, intră pentru un pahar de vin alb la Loos American Bar, ca să vezi magia arhitectului de geniu Adolf Loos (1870-1933), cum printr-un joc de oglinzi, proporţii şi volume, face ca un chibrit să ţi se pare sală de bal. Atmosfera este cu totul aparte acolo. Şi vinul vienez alb e bun! Atenţie, nu te duce mai pe seară acolo, că este full. Dacă mai poţi, încearcă încă un muzeu: MAK (Muzeul

64 NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 2018

înalt, mobilierul de epocă, tablourile de pe pereţi, oglinzile uriaşe, obsesia pentru detalii şi finisaje luxoase, ser-viciile aduse la perfecţiune, toate îşi dau mâna ca într-o horă fermecată de iele ca să îţi strâmbe gura într-un con-tinuu zâmbet tâmp de mulţumire, să îţi sădească pe pragul visului, după o zi plină de uimire şi răsfăţ, convingerea că ai pus capul pe pernă într-un aparta-ment din nori, unde totul e pufoșenie, tihnă şi linişte. Dacă în spartana mea cameră de la precedentul hotel cu mi- siune socială mi se făcuse dor de casă, aici aş mai fi stat! Dar e timpul să trec mai departe. La revedere, apartamen-tule 210, pa, vârfule de pantof imperial care m-ai urmărit de câte ori am intrat pe hol! (Chiar vizavi de camera mea, e tabolul lui Franz Joseph, pictat într-o tehnică specială, în aşa fel încât vârful pantofului drept îţi dă impresia că te urmăreşte când treci pe lângă el…)

ALTSTADT

CEA MAI APROPIATĂ STAŢIE de metrou de Imperial e Karlsplatz. Trei minute. De acolo merg o staţie până la Stephansplatz pe U1, apoi schimb pe U3, în direcţia Ottakring până la Volkstheater. Mă îndrept către ieşirea spre Burggasse, şi iar la lumină. Îmi plimb trolerul încă vreo 10 minute spre direcţia opusă centrului. La al doilea semafor care clipește în apusul roşiatic, fac dreapta, pe Kirchengasse şi gata: Altstadt Vienna, hotelul asemuit cu gaura de iepure din Alice în Ţara Minunilor, pentru că fiecare dintre cele 45 de camere e unică, gândită de câte un designer celebru.

Sunt cazat în camera Saskia. Pe ca- napeluţa mov din faţa ferestrei uriaşe, inundată de lumină, un gând nu-mi

VIENA 65

de Arte Aplicate al Austriei). Dar la fel, încearcă să nu stai mai mult de o oră. Înapoi la hotel, duș, cină aici la Imperial. Ce anume? Lasă-l pe chelner să aleagă. Totul e excelent. Şi asortează cu vin austriac.

Începând de a două zi i-am urmat programul şi sfaturile – în două din-tre cele mai frumoase zile pe care le-am petrecut la Viena. Pentru că sunt lacom, nu am putut ţine seama de avertismentele sale înţelepte, de a nu lua doze de cultură mai mari de o oră, şi mi-a luat două zile să fac pro-gramul domnului Moser. În ultima seară la Imperial, înainte de a adormi, am încercat să înţeleg, să mă înţeleg: de unde acest sentiment de bine de la sine, senzaţia că aici totul e uşor şi posibil, şi că aşa trebuie să fie în mod firesc? Dar nu cred că se poate explica cu mintea. Cumva, dincolo de înţelegere, proporţiile ideale ale camerei, tavanul

dă pace: de unde numele acesta? Oare înseamnă ceva în germană?… Sun la recepţie şi întreb. Şi uite-aşa, ajung în biroul Saskiei Wiesenthal, nașa camerei mele, art managerul hotelului şi fiica proprietarului. Tânăra mamă a doi copii, cu zâmbet fermecător și cu o strângere de mână de fier, amabilă, dar pe nemţeşte, păstrând distanţa, m-a condus într-un colţ al salonului cu dungi verticale alb-roşii, la o sesiune de prăjituri şi ceai. Şi vorbe. Aşa aflu lucruri din culisele acestui loc declarat anul trecut de Trip Advisor cel mai bun hotel austriac.

Saskia îmi spune povestea unui colecţionar. Da, colecţionar, ăsta este cuvântul-cheie care descuie toate mis-terele la Altstadt.

Un director financiar e colecţionar de artă şi visează să-şi deschidă o gale-rie. În locul ei, întâmplarea, viaţa, îi dă pe mână un hotel. Decide că şi acesta

Altstadt Vienna e asemuit cu gaura de iepure din Alice în Ţara Minunilor pentru că fiecare dintre cele 45 de camere e unică, gândită de câte un designer celebru. Apartamentul Saskia (stânga) e numit după Saskia Wiesenthal (deasupra), art manager al hotelului și fiica proprietarului.

FOTO

: CH

RIS

TIA

N S

TEM

PER

/WIE

NTO

UR

ISM

US

(PA

G P

REC

EDEN

TE) ,

ALT

STA

DT

VIE

NN

A (D

EASU

PRA

)

VIENA 6766 NATIONAL GEOGRAPHIC TRAVELER | DECEMBRIE 2017–FEBRUARIE 2018

Triade vieneze Pst! Secrete

Cel mai bun șnițel De fapt, nu, hai să zicem mai bine al doilea cel bun șnițel din Viena. Chestia cu cel mai bun riscă să inflameze inutil spiritele.Amerling Beisl, Stiftgasse 8, www.amerlingbeisl.atSkopik & Lohn, Leopolds-gasse 17, www.skopikund-lohn.atGlacis Beisl, Museumsquar- tier, Zugang Breite Gasse 4, www.glacisbeisl.at/info

Baruri cu atmosferă aparteIf Dogs Run Free, Gumpendorfer Strasse 10, www.ifdogsrunfree.comLoosbar (foto jos), Kärnt-ner Durchgang 10, www.loosbar.atVinogin, Fleischmarkt 28, www.vinogin.at

Mai bine nuNaschmarkt în timpul săptămânii. Mergi sâmbăta.Piața de Crăciun de la Rathausplatz. Mai bine: Freyung, Karlsplatz sau Spittelberg.Şnițelul de la Figlmüller. Sunt altele mult mai bune (vezi în stânga).

Ceva dulce?Patiserie franțuzească la Tart’aTata, Lindengasse 35, www.facebook.com/Tar-taTata, www.tartatata.at„Eszterhazy-Schnitte” la Café Diglas, Wollzeile 10, www.wollzeile.diglas.atÎnghețata de la La Gelat-eria Romana, Stiftgasse 15-17, www.gelateriaroma-na.com

Încă necunoscuteGraffitistrasse – un zid de 140 m, opera din 2012 a ZUK Club, un grup de artiști ruși.

Glasfabrik – e paradisul din districtul 16 al căutătorilor de piese pentru mobilier și antichități. www.glasfabrik.at/enCha no ma – o ceainărie japoneză bijuterie lângă Naschmarkt. www.cha-nomavienna.at

Locuri specialeCei doi kilometri pătrați ai Cimitirului Central, Simmeringer Hauptstraße 234, reprezintă probabil cea mai mare concentrație de monumente funerare din lume.Minoritenkirche, Minoriten-platz 2a, radiază o energie parcă supranaturală.Yppenplatz și Brunnen-markt sunt piețe unde se întâlnesc gustul vienez, șarmul est-european, flerul oriental și temperamentul meridional.

Lumea copiilorTeatrul de păpuși de la Schönbrunn (www.maio-nettentheater.at)Planetarium (www.plane-tarium-wien.at)Parcul de distracții Prater (www.prater.at)

3 tipuri de cazareAccesibil: Hotel Magdas, Laufbergergasse 12, info@magdas-hotel.atMediu: Butique Hotel Alt-stadt Vienna, Kirchengasse 41, hotel@altstadt.atLux: Hotel Imperial, Kaerntner Ring 16

pietonală, sunt puzderie de magazine mici în care par să se fi dezlănțuit mari forţe creatoare, cu tot felul de lucruri drăguţe, de la boxe în formă de bile din porţelan, reviste, îngheţată vegan, cafea proaspăt măcinată, haine și încălţăminte de manufactură etc. Nici nu ştiu cum m-am trezit ajuns la graniţa distric- tului, pe Mariahilfer Straße, cea mai lungă stradă de shopping a oraşului, un nou Turn Babel la orizontală, unde se reîntâlnesc toate naţiile pământului.

M-am oprit să îmi trag sufletul în faţa unui Acai Bowl hipsteresc, la Juicedeli pe Mariahilfer Straße 45/17-19, Raimundhof, 1060. Apoi, paşii mă duc prin MuseumsQuartier, dar sunt hotărât să nu mai intru în niciun muzeu. Mă plimb printre cele două muzee gemene, de artă și istorie naturală, privind la clădiri şi oameni. Mi-am interzis să fac shopping sau să cumpăr de mâncare altundeva în afară de districtul 7. Dar dacă tot mă trezesc la Catedrala Sf. Ştefan, urc scările (să văd încotro e cartierul meu, mă scuz faţă de mine însumi). E o priveliște fantastică a Vienei de sus.

Simt că mi s-a făcut foame şi intru la Bros Pizza pe Zollergasse 2. Cea mai bună pizza din Vienna. În dru-mul înapoi spre hotel mai punctez o îngheţată trăsnet la Veganista. Seara – două localuri gemene: cafeneaua Ulrich și restaurantul Erich, la fix 82 de paşi de hotelul meu. În ultima zi, după check out, mai bântui puţin prin zonă, merg să văd pasajul încântător și discret dintre Neustiftgasse și Lerchenfelderstrasse – recomandat de Philipp Patzel, General Manager al Altstadt Hotel. Şi acolo rumeg, ca pe o gumă al cărei gust n-aş vrea să se mai termine, povestea pe care am auzit-o despre scenaristul Uli Brée, care şi-a făcut acasă la el, în Tirol, o replică exactă după camera lui preferată de la Altstadt. Din păcate, nu îmi dă mâna să fac la fel. Mă păleşte însă o inspiraţie subită: dacă aş încerca un interviu cu Philipp Patzel? Un interviu de angajare!

este un spaţiu bun în care să îşi pună în valoare colecţia.

Şi uite-aşa, pe cale de consecinţă, colecţionarul nostru de obiecte valo-roase devine şi colecţionar de oameni valoroşi: de designeri celebri pe care îi provoacă să-şi pună amprenta asupra camerelor şi de tineri angajaţi – pe care se străduieşte să-i facă fericiţi, cât mai fericiți, cu ideea simplă că mulţumirea lor va reverbera automat în tot ceea ce fac şi în relaţia cu oaspeţii.

Şi apoi lasă frâiele în mâna lor, se retrage, convins că cel mai bun ma- nagement e prin absenţă, odată ce ai o echipă de apostoli care să predice mai departe religia ospitalităţii şi a acelui „gemütlichkeit” vienez.

Personajul nostru este chiar tatăl Saskiei, Otto E. Wiesenthal, care după ani şi ani de călătorii de afaceri, după mii de nopţi petrecute în hoteluri anonime, a avut ocazia să facă un hotel

pe sufletul lui, un fel de refugiu unde să te simţi absolut în largul tău.

Fiecare dintre cele 45 de camere e unică, purtând amprenta a peste 20 de nume mari din lumea designului, de la arhitecţi faimoşi precum Matteo Thun la staruri ale modei, ca Lena Hoschek.

– Totuşi, nu este riscant să mobilezi o cameră de hotel cu obiecte de artă?

– În 25 de ani, infim de puţine lucruri au dispărut. Designul de cali- tate în combinaţie cu arta şi ospita- litatea creează o atmosferă aparte, pe care lumea o apreciază şi nimeni nu se mai gândește la foloase necuvenite.

A doua zi m-am pus pe ce fac eu cel mai bine: cu instrucțiunile Saskiei în buzunar, mă rătăcesc prin împre-jurimi, casc gura la oameni, la vitrine şi acoperişuri, vânez intuiţii, notez în carneţel frânturi de înţelegeri pe care apoi le croşetez pe fire narative într-o tapiţerie a locului. „Pe vremea

când am deschis Altstadt, districtul 7 nu era locul fabulos de azi. Dar ştiam că poate deveni, că aici va vibra viaţa adevărată a oraşului”, mi-a spus Saskia. Ba mai mult, cea mai mare parte din ultimele două secole, districtul 7, cu ale sale alei romantice a avut o reputaţie dubioasă. Aici şi-a făcut veacul cea mai faimoasă curtezană, Josefine „Pepsi” Mutzenbacher. Personalitatea şi stilul ei de viaţă, între încredere euforică în viitor şi blazare, l-au inspirat pe Matteo Thun în felul cum a făcut designul camerelor sale la Altstadt. Azi însă, districtul cuprins între Mariahilferstraße și Lerchenfelderstraße e locul de joacă favorit al bobo – noii burghezi boemi –în care se contopesc două laturi crezute ireconciliabile: bani şi revoltă, succes şi nonconformism, spirit hippy şi gândire antreprenorială. Peste jumătate din locu-itori au sub 40 de ani, e plin de studenţi. Pe aleile înguste dintre hotel şi zona

Vie

na

Canalul Dun`rii

RINGSTRASSE

MICHAELERPLATZ

MUSEUMPLATZ

STR. JOSEFSTADTER

BURGGASSE

LINKE WIENZEILERENNWEG

STR. LERCHENFELDER

STR. GUMPENDORFER

SCHOTTENRING

STR. MARIAHILFER

STR. ALSERYPPENPLATZ

LERC

HEN

FELD

ER G

URTE

L ¨

Haus der Musik

Opera

HotelSacher

{coala spaniol`de c`l`rie

NaschmarktCafe Sperl

Tullnerfelder

Parlament

MuzeulLeopold

Volkstheater

PalatulHofburg

Vienna Secession

Art HistoryMuseum

Cafe Diglas

CafeKorb

´

RestaurantKent

Cafe Mis ´

CafeAn-Do

´

´

´Cafe Alt Wien ´Cafe Demel ´

Catedrala Sf. {tefan

SPITTELBERG

BRUNNENVIERTELVIENA

400 m0

Feature: ViennaFinal Proof

Traveler8/31/11

Marea

Adriatic`

ITALIA

GERMANIAREPUBLICA

CEH~

LICH.

CROA}IA

BOS. {IHER.

UNG.

SLOVENIA

ELV

E}IA

AUSTRIA

Viena

Urcă în al nouălea cer, la propriu și la figurat, în Das Loft Bar & Lounge, tichia de mărgăritar (în sensul cel mai bun) a Sofitel Stephansdom.

FOTO

: CH

RIS

TIA

N S

TEM

PER

/WIE

NTO

UR

ISM

US

(STÂ

NG

A),

PETE

R R

IGA

UD

/WIE

NTO

UR

ISM

US

(DR

EAPT

A),

NG

M M

APS

(HA

RTA

)