Nume trib DescriereLa distanță Oamenii din Afar traiesc în principal în Etiopia si zonele din Eritreea, Djibouti, Somalia si

în Cornul AfriciiAnlo-oi Oameni Anlo-oi sunt astazi în coltul de sud-est a Republicii Ghana. Ei s-au stabilit aici în

jurul anului 1474 dupa ce au scapat din casa lor din trecut de Notsie.Amhara Amhara sunt grupurile politice si culturale dominant etnice din Etiopia. Acestea sunt

situate în principal în platoul central din Etiopia si cuprinde populatia element major în provinciile de Begemder si Gojjam si în unele parti ale Shoa si Wallo.

Ashanti Ashanti traiesc în Ghana centrala din Africa de Vest, departe de coasta. Ashanti sunt un grup etnic major de Akans în Ghana, o natiune destul de noua, formata aproape acum de 50 de ani.

Bakongo Oameni Bakongo (aka. Kongo) locuiesc de-a lungul coastei Atlanticului de Africa din Pointe-Noire, Congo (Brazzaville) catre Luanda, Angola.

Bambara Bambara este un mare grup rasial situat mai ales în tara de Mali. Ei sunt grupul cel mai mare si cel mai dominant în aceasta tara.

Bemba Bemba este situat în partea de nord-est a Zambia si este cel mai mare grup etnic din nordul Zambia.

Berbera Berberii au trait în Africa înca din primele înregistrari ale timpului. Trimiterile dateaza de la 3000 î.Hr.. Exista mai multe triburi împrastiate de berberi în Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, si Egipt.

Bobo Bobo au trait în vestul Burkina Faso si Mali de secole. Acestea sunt cunoscute pentru mastile lor care sunt purtate cu costumele elaborate pentru sarbatori.

Bosimanii / San

"Bosimanii" sunt cei mai vechi locuitori din Africa de Sud, unde au locuit timp de cel putin 20.000 de ani. Casa lor este în vasta întindere a desertului Kalahari.

Chewa Chewa, de asemenea, cunoscut sub numele de Cewa sau Chichewa este o cultura africana care a existat de la începutul primului mileniu. Acestea sunt în principal situate în Zambia, Zimbabwe, cu cea mai mare parte a populatiei din Malawi.

Dogon Dogon este un popor care traieste în sud-estul Mali si Burkina Faso. Printre grupurile de oameni din Africa sunt unicele care s-au pastrat si au continuat sa-si dezvolte propria cultura, chiar si în mijlocul invaziilor islamice, care au cucerit si adaptat multe din grupurile de oameni.

Dinte Fang sunt cunoscuti mai ales pentru cifrele lor pe care le anexeaza la cutii de lemn, care contin oase de stramosi. Oasele, prin traditie, se spune ca contin puterea persoanei decedate, în fapt, aceeasi cantitate de energie pe care persoana a avut-o în timpul vietii.

FON Fon de Benin, numit initial Dahomey pâna în 1975, sunt din Africa de Vest. Fon se spune ca au originea în zona de Tado, un oras în Tago, la aproximativ aceeasi latitudine ca Abomey, Benin.

Fulani Oamenii Fulani din Africa de Vest sunt cel mai mare grup nomazi din lume, în primul rând pastorii nomazi si comercianti. Prin stilul lor de viata nomad, au stabilit numeroase trasee comerciale în Africa de Vest.

IPA IPA traiesc în sate, care au de la câteva sute la câteva mii de oameni compusa din numeroase familii extinse.

Kikuyu Migrand la locatia lor curenta cu aproximativ patru secole în urma, Kikuyu alcatuiesc

acum Kenya, cel mai mare grup etnic.Maasai Maasai, faimos ca pastori si razboinici,a dominat odata câmpiile din Africa de Est. Acum,

însa ,ele sunt limitate la o fractiune din aria lor de altadata.Mandingo Mandinka sunt un grup etnic care traiesc în Africa de Vest, în primul rând Senegal,

Gambia, Guineea-Bissau si, de asemenea unii locuiesc în Burkina Faso, Mali, si Coasta de Fildes.

Pigmei Exista mai multe popoare diferite "pitic" - de exemplu, Bambuti, Batwa, Bayaka si Bagyeli ("Ba -" înseamna "oameni") - care traiesc împrastiate pe o imensa zona din centrul si vestul Africii, în Democrata Republica Congo (RDC), Congo (Brazzaville), Camerun, Gabon, Republica Centrafricana, Rwanda, Burundi si Uganda.

Samburu Samburu sunt legate de Masai, desi traiesc chiar deasupra ecuatorului unde poalele Muntelui Kenya merg în desertul de nord si usor la sud de Lacul Turkana în provincia Rift Valley din Kenya.

Senufo Senufo este un grup de oameni care traiesc în nordul Coastei de Fildes si Mali. Acestia sunt cunoscuti ca excelenti fermieri si formeaza grupuri diferite, care s-au mutat la sud Mali si Coasta de Fildes în cele 15 si 16 secole.

Tuareg Oamenii din Tuareg sunt un popor nomad din desertul Sahara,aflat la nord de Timbuktu din Mali si Kidal.

Yoruba Yoruba traiesc în sud-vestul Nigeriei si Benin. Ei au dezvoltat o varietate de diferite forme artistice, inclusiv olarit, tesut, ornamentatie cu margele, metal, si de a face masca.

Zulu Zulu sunt cel mai mare grup etnic din Africa de Sud. Ele sunt bine cunoscute pentru frumoasele lor margele viu colorate si cosuri, precum si alte sculpturi mici.

CURIOZITĂȚITriburile africanede Mihaela Mihăilescu • 14 December 2013• Comentează

Populaţiile animiste africanePopulaţiile tribale africane de rasă negroidă numără sute de milioane de oameni şi se întind la sud de Sahara, din Senegal (de la Oceanul Atlantic) până la Marea Roşie şi de la Lacul Ciad până în Africa de sud. De la Ecuator până în Africa de sud se întind triburile BANTU, cele mai omogene din punct de vedere lingvistic.Religia animistă a acestor populaţii este în regres sub triplă influenţă a propagandei musulmane, a evanghelizării creştine şi a civilizaţiei laice occidentale. Totuşi, aceste triburi reprezintă populaţia animistă cea mai numeroasă din lume. Diferitele triburi au deosebiri importante şi-n credinţele şi practicile lor religioase dar trăsăturile comune sunt destul de numeroase că să se poată zugravi un tablou general, schematic, dar destul de exact.Marele Zeu şi spiriteleCredinţă în existenţa unui Zeu suprem creator este general răspândită în Africa. El este numit Cel ce face, Cel viu, Cel foarte mare, Cel ce este în înalt, Puternicul. Nu este niciodată reprezentat de un idol, nici asociat la ceremonii magice. Ideea pe care africanii şi-o fac despre el este măreaţă: i se atribuie atotputernicia, atotştiinţă, judecată. Populaţia EWE din Africa de vest spune despre acest zeu, numit Mawu: “Ochiul lui Mawu domină toate lucrurile. Nimic nu îi este ascuns. Fie că eşti în casă, în apă, fie sub umbră deasă a unui copac, peste tot Mawu este deasupra ta. Sau :”Nimeni nu mă vede! Cugetă, tu eşti înaintea ochiului lui Mawu, cândva îţi va da plata”.Iată un text din Zambia:”Nyambe, nimeni nu poate izbăvi pe cineva din mâna lui, Nyambe este un duh, el trece pe unde nu este drum.”Un proverb malgaş spune: ”Nu te gândi la trecerea văii, căci Zeul e deasupra capului tău.”În regiunea Nilului de sus se cânta: “La început, când Dendit a creat lucrurile, a creat soarele, iar soarele se naşte, moare şi revine. A creat luna, iar luna se naşte, moare şi revine. A creat stelele, iar stelele se nasc, mor şi revin. A creat omul, iar omul se naşte, moare şi nu mai revine.”Zeul suprem este considerat drept şi binevoitor. Toate aceste credinţe sunt pozitive. Din nefericire, deşi credinţă în Dumnezeu este generală, cultul sau este aproape inexistent în prezent. Acest regres este explicat în diferite feluri, de la trib la trib.

Unii spun că după ce a fost jignit de oameni, Marele Zeu s-a retras din lume şi a devenit inaccesibil. Alţii spun că este prea măreţ pentru a fi invocat de simpli muritori şi că numai prezicătorii foarte puternici pot să se apropie de el. În alte părţi, se pretinde cu neruşinare că, fiind bun Marele Zeu nu face rău oamenilor şi este deci mai important să ştii să îmbunezi duhurile rele care pot deveni primejdioase. Unii cred că decedaţii sunt în legătură cu el şi că te poţi apropia de el prin mijlocirea lor.Despre duhuri, atât cele bune, cât şi cele rele, se crede că locuiesc în aceste obiecte naturale care au o înfăţişare puţin ciudată, fie copaci, fie munţi sau stânci. Duhurile acestea sunt uneori invocate. Se încearcă fie captarea puterii lor presupuse, fie invers îndepărtarea influenţei lor răufăcătoare. Africanul nu se adresează elementelor naturale înseşi, ci duhurilor din ele. Dacă este cazul, se atribuie duhurilor şi o formă corporală.Moartea şi lumea cealaltă – dualitate – viaţă din visMai ales morţii fac obiectul unui cult. Dualitatea suflet-trup se înţelege de la sine. De pildă, în vis, corpul rămâne inert în colibă, dar sufletul are senzaţia că se mişcă în dreapta şi în stânga, în diverse activităţi. Această, “viaţă din vis” este privită că parte a realităţii fizice. Iată unui malgaş, relatată de un misionar :”Într-o seară, un bărbat, fiindu-i sete a dat fugă la ulcior, I-a ridicat capacul şi a băut cu înghiţituri lungi. Revenind lângă soţia lui a găsit-o moartă, spre marea lui durere. Totul a fost pregătit pentru înmormântare, dar, când să ridice trupul spaima i-a cuprins pe toţi: femeia a înviat! S-a aflat repede dezlegarea tainei. Sufletul femeii îi fusese sete şi intrase în ulcior, seară trecută, în clipă care bea apă bărbatul ei, grăbindu-se mai puţin să bea decât bărbatul, sufletul femeii a fost închis în ulcior. În timpul ceremoniei de înmormântare, unul din cei de faţă a vrut să bea apă, a ridicat capacul ulciorului şi a eliberat sufletul femeii închise acolo.Sufletul a revenit în trupul femeii care a înviat”.Pentru africani, moartea este separarea dintre suflet şi trup. Viaţă de apoi este privită că o prelungire a vieţii prezente. Un prunc care moare, n-a realizat nimic important în lumea acesta şi va avea o viaţă de apoi neînsemnată pe lumea cealaltă. Un sclav va fi sclav şi pe lumea cealaltă. În schimb, oamenii liberi, mai cu seama şefii, vor avea o mare putere pe lumea cealaltă. După caracterul moral pe care l-au avut pe acest tărâm, vor fi binefăcători şi răufăcători, iar în cazul din urmă cei vii vor avea motive să se teamă.Cât despre lumea cealaltă, ideile sunt felurite. Câteodată, se crede că mortul rămâne prezent în craniul sau care este, atunci, păstrat cu grijă, de pildă, într-o colibă specială. După alţii, sufletul bântuie în împrejurimile mormântului, care este lăsat întredeschis, pentru că sufletul să poată ieşi şi intră. Se mai crede că sufletul îşi alege o locuinţa vremelnică într-un animal, de preferinţă sălbatic. Adesea se stabileşte o legătură între un strămoş decedat şi unul din urmaşii săi la care se descoperă o asemănare.Mai cu seama malgaşii, dar şi alte populaţii cred că sufletul unui mort poate să posede un om viu, ceea ce se manifestă printr-o boală, mai ales mentală. Această situaţie da prilej unei ceremonii numită BILO. Într-o atmosfera de mare emoţie, bolnavul anunţă că mortul a pus stăpânire pe el. Bolnavul este îmbrăcat cu un veşmânt special, i se îndeplinesc poruncile, se aduc jertfele pe care le cere el, i se aplică remediile cerute de el însuşi. Ritualul “trombă”, practicat în alte părţi are trăsături asemănătoare, dar este mai complex.Ceremoniile funebreCopiii şi sclavii sunt îngropaţi fără mare ceremonie. Criminalii sunt arşi şi aruncaţi la fiare. Dimpotrivă, cei respectaţi din pricina vârstei lor, şefii. Primesc mari onoruri în caz de deces. Se recurge la exorcisme (scoaterea demonilor) şi descântece precedate de cercetări prin ghicit. Câteodată, se transporta cadavrul din colibă în colibă, cu strigăte şi muzică instrumentală. Mortul este întrebat, pentru a află dacă nu i-a cauzat careva decesul prin vrăji. Se crede va trupul mort se clatină într-un chip semnificativ, când se apropie de colibă celui care I-a făcut vrăjile ucigaşe. Mortul este îngropat, uneori şezând, câteodată ghemuit în poziţia unui fatus, ceea ce presupune ideea de înviere.Doliul este marcat de o slujba solemnă care poate avea loc la sfârşitul lunii şi după un an. Se aduc răposatului ofrande în hrană şi veşminte şi este însărcinat să ducă mesaje răposaţilor mai vechi. În unele

etnii este practicat canibalismul în ideea că oamenii că oamenii vii îi pot însuşi astfel energia vitală a răposatului. Acest obicei a fost părăsit, dar unii vrăjitori pretind că înghit prin practici ocult sufletul cuiva. Cel vrăjit ar urmă să moară la puţină vreme. În Madagascar se practică “întoarcerea morţilor de partea cealaltă”. După o şedere de câţiva ani într-un mormânt provizoriu, cadavrul este dezgropat, învelit într-un giulgiu nou şi depus într-un mormânt definitiv. Fără acest transfer răposatul ar fi nemulţumit şi ar putea pricinui necazuri celor vii.Practicile religioaseIniţierea este un obicei foarte general, cu un ritual variabil de la o populaţie la altă. Se practică, de regulă, în momentul pubertăţii pentru tinerii de ambele sexe. Scopul este să le schimbe personalitatea şi să-i facă să treacă de la adolescenţă la viaţă adultă. Adesea, câteva grupuri de vârstă trec prin iniţiere simultan. Ea durează mai multe zile şi comportă probe foarte dureroase, de pildă, tatuaje, tăieturi, chiar şi mutilări, exerciţii de suportare a durerii. Circumcizia este obişnuită. Tinerii sunt învăţaţi, uneori, limba iniţiaţilor şi le se da un nume nou. Totul se petrece în cel mai mare secret, într-o zona a junglei neiniţiaţilor. Cei iniţiaţi promit să nu divulge tainele, de aceea rămân neclarităţi în privinţa naturii exacte a ceremoniilor şi a desfăşurării lor. La anumite etnii, se ajunge la înfiinţarea de societăţi secrete care răspândesc teroarea în jurul lor.Cuvântul “tabu” provine din Oceania, însă denumeşte noţiunea de “interzis”, destul de răspândită şi în Africa. Este vorba de ceva sacru, care de aceea nu trebuie atins, nici amintit, nici chiar privit, fiindcă duhurile s-ar răzbună. Există astfel locuri interzise, alimente interzise, gesturi interzise . interdicţiile sacre variază după trib, ginta, sex, vârstă celor afectaţi de “tabu” şi nimeni nu trebuia să se ocupe de ei, că să nu-şi atragă nenorocirea asupra să. Erau lăsaţi să moară.Fetişismul predomină religia africană. Fetişul este un obiect căruia i se atribuie putere magică supranaturală. El este, în general, fabricat de un ghicitor care foloseşte în acest scop dinţi de animale sălbatice, smocuri de par, vegetale speciale, pietre etc. unele fetişuri sunt proprietatea personală a unui individ, altele aparţin întregului sat. li se atribuie o eficientă specifică. Un anumit fetiş asigura sănătatea sau vindecă de boală, altul asigura vânătoarea reuşită sau izbândă în război, altul aduce ploaia , altul produce fertilitate. Dacă fetişul nu-şi face efectul scontat, este uneori pedepsit. Părăsirea fetişurilor sau arderea lor este un semn al convertirii lor la o religie superioară, dar misionarii care vor să le păstreze din interes etnografic îşi compromit lucrarea fiindcă sunt bănuiţi că vor să le folosească în scop magic.VrăjitoriiGhicitorul ocupă un loc important în societatea africană. Există ghicitori în serviciul comunităţii care lucrează public. Ei sunt consultaţi pentru a regăsi un obiect pierdut, pentru a reuşi într-o lucrare, pentru a vindecă o boală, a descoperi un vinovat, a află cauzele unui nenorocit. Ei confecţionează fetişuri şi stau în fruntea ceremoniilor religioase: adeseori ei prescriu natură jertfelor care trebuie aduse.Există, însă şi descântătorii sau vrăjitorii care lucrează în taină. Ei sunt detestaţi şi s-ar dori pedepsirea lor, dar sunt temuţi pentru puterea lor de a se răzbună. Ei folosesc mijloace oculte că să facă rău aproapelui lor, să-i facă farmece, să-l otrăvească, să-l îmbolnăvească sau să-l omoare. Se crede că ei se pot întâlni cu duhurile rele în văzduh sau că se pot preface în animale sălbatice. Ei seamănă teroarea în jurul lor.CultulÎn centrul cultului se află sacrificiile. Adesea sunt sacrificate animale de talie mică, mai ales pui (de găină), dar şi capre, oi sau chiar boi. Animalul jertfit (victima) reprezintă un mijloc de ispăşire a unei greşeli sau vinovaţii şi este mâncat de cel ce aduce jertfă şi de familia lui. Se acordă o plata ghicitorului. Acest obicei universal răspândit, face că africanii să se intereseze mult mai mult decât noi faţă de ritualul Leviticului. Într-un fel, această îi pregăteşte că să primească mesajul Evangheliei.Alături de sacrificii, se observă importantă dansului, executat fie de dansatori care au această slujba, fie de toţi participanţii la actul de cult. Ei se împopoţează cu coarne, cu piei de animale şi îşi mânjesc trupurile în culori ţipătoare. Uneori, un dansator despre care se consideră că o anumită divinitate, poartă o masca. Dansatorii se învârtesc, câteodată, din ce în ce mai repede, până cad în extaz sau îşi pierd

cunoştinţă. Aceste “măşti” au adesea valoare artistică, dar cam multe elemente ale animismului, sunt destinate să semene frică. Prin natură să, africanul este vesel, primitor, călduros , însă religia lui face să apese asupra să un val aparent de spaima, tristeţe,cruzime uneori. Însă asta nu schimbă imaginea Africii. 1.Excizarea“Excizie” înseamnă tăierea sau îndepărtarea anumitor părţi ale organelor sexuale externe, intrând deci, în categoria mutilărilor sexuale. Ea se practică în unele triburi africane din Egipt, Etiopia, Sudan, Nigeria, Senegal, dar şi în ţări mai moderne precum Emiratele Arabe Unite. Este un obicei barbar, dar se practică şi în zilele noastre şi încă foarte mult: în fiecare an sunt excizate aproape două milioane de femei! Iar cele mai multe nici nu pot fi numite femei, sunt fetiţe de doi-trei ani. Instrumentele folosite sunt extrem de rudimentare: lame de ras, cuţite, cioburi. Va imaginaţi că nici nu poate fi vorba de sterilizare a instrumentelor. Să va mai spun că aşa-zisă operaţie se face fără anestezie? Incredibil nu? Şi totuşi este adevărat.Am putea crede că la operaţie recurg numai familiile neinstruite, din ţările sărace. Dar nu este aşa. Şi familiile africane care trăiesc în ţări occidentale îşi torturează astfel fetiţele. Cum spuneam şi la început, Franţa este una din ţările care se confruntă cu această problema. Au apărut şi organizaţii, formate din femei africane, dar şi franţuzoaice, care lupta împotriva fenomenului. S-au dat şi legi care pedepsesc aşa-zişii doctori şi părinţii. Dar pedepsele sunt destul de uşoare, cel puţin pentru aceştia din urmă: amendă şi închisoare cu suspendare. Ingenioşi, africanii au găsit soluţia. Dacă la început, familiile cu fetiţe puneau mâna de la mâna pentru a duce moaşele africane în Fanta, după intrarea în vigoare a legii, ei au început să meargă în “vacanţe” în ţările lor şi operaţia are loc acolo. Astfel, nimeni nu poate fi pedepsit.Există mai multe tipuri de excizare:- sunna blanda (‘sunna’ înseamnă tradiţie în arabă), este echivalntul circumciziei la femei şi constă în îndepărtarea pielii care acoperă clitorisul.- sunna modificatoare sau clitoridectomia este tăierea sau îndepărtarea parţială a clitorisului. Ea poate fi însoţită de tăierea parţială sau totală a labiilor interne.- infibularea sau circumcizia faraonică este îndepărtarea clitorisului şi a labiilor interne dar şi a straturilor interioare ale labiilor externe. Ceea ce rămâne din labiile mari este cusut cu diverse tipuri de fire, sau chiar fixat cu spini astfel încât să se vindece fără a lasă nici o deschizătura. În rana este introdus un tub care formează în piele un orificiu ce va permite trecerea urinei şi a sângelui menstrual.Evident, datorită condiţiilor neigienice în care are loc operaţia, apar foarte des diverse complicaţii grave care pot duce chiar la moartea fetiţei: hemoragii puternice, infecţii ce pot afecta şi uterul, contaminarea cu HIV sau hepatită, şi multe altele. Primele contacte sexuale sunt foarte dureroase, iar naşterile extrem de dificile. Nu sunt de neglijat nici consecinţele asupra psihicului. Mai ales dacă fetiţă are 6-7 ani. Ea conştientizează ceea ce i se întâmplă şi îşi va aminti toată viaţă momentul respectiv.Cu ce scop se practică aceste operaţii?În unele regiuni este o problema religioasă: se spune că ar fi o porunca lăsată de Dumnezeu, pentru că sexul femei este urat şi murdar. În plus, femeia este o fiinţă prea slabă, care cedează poftelor ei sexuale iar excizia o ajută să fie fidelă bărbatului ei. În alte regiuni, clitorisul este considerat partea masculină a unei femei şi trebuie tăiat pentru că ea să poată fi femeie adevărată.Pentru noi, toate aceste lucruri par incredibile, aproape ireale, dar pentru cele opt milioane de femei excizate din lume ele sunt o realitate crudă. Există însă o speranţa, cel puţin pentru o mică parte din ele: un doctor francez a pus la punct o operaţie de refacere a clitorisului. În timpul misiunilor umanitare din Mali sau Senegal, doctorul Pierre Foldes opera femeile care sufereau diverse complicaţii în urmă excizării şi tot mai multe dintre ele îi cereau să le refacă clitorisul excizat. Întors în Franţa, doctorul a găsit o modalitate de a ajută aceste femei. Operaţia durează în jur de o ora şi este gratuită. Într-o luna şi jumătate, se formează noul clitoris, iar după patru-şase luni femeia operată simte plăcerea sexuală.

Desigur, doar foarte puţine femei au acces la această operaţie, din motive lesne de înţeles, dar este un pas înainte şi o nouă speranţa pentru milioanele de femei care cad victime acestui obicei barbar, datorită presiunilor sociale şi religioase.2.TatuajeleTatuajul se realizează prin inserarea cernelei permanente în straturile pielii, având în general rol decorativ, dar şi de identificare sau marcare, aşa cum se întâmplă în cazul penitenţilor sau al animalelor. Tatuajele au fost practicate în toată lumea. Ainu, populaţia indigenă a Japoniei, purta prin tradiţie tatuaje faciale. Astăzi berberii din Tamazgha (Africa de Nord), Maorii (Nouă Zeelandă) şi populaţia Atayal din Taiwan îşi aplică încă aceleaşi tatuaje faciale tradiţionale vechi de secole. Tatuajul era larg răspândit printre polinezieni şi în rândul unor grupări tribale din Filipine, Borneo, Insulele Mentawai, Africa, America de Nord şi de Sud, Mezoamerica, Europa, Japonia, Cambodgia, Nouă Zeelandă şi Micronezia. Originea termenului “tatuaj” provine din polinezianul “tattow” sau “tatau”, iar practică îşi are rădăcinile în vremurile neolitice în Eurasia.Tatuajul a fost şi este folosit în scopuri decorative şi spirituale, în scopuri de identificare, dar şi cu rol cosmetic sau medical. Alături de piercing-uri (obiecte metalice inserate în diverse organe şi părţi ale corpului), tatuajeleau fost adesea asociate în societăţile civilizate cu mediile frivole şi anturaje nocive, însă în ultimii ani această prejudecată a început să piardă teren.Din acelaşi registru al modelării pielii umane mai face parte şi tatuarea cu Hena. La origine, este vorba despre o plantă naturală utilizată timp de multe secole cu rolul de colorant. Această creşte în medii calde, iar în trecut oamenii o foloseau pentru colorarea ţesăturilor şi a lucrurilor din lemn. Astăzi, hena este folosită în artă decorării corpului, în aplicarea tatuajelor non-permanente, dar şi pentru vopsirea podoabei capilare. Hena conţine un agent chimic responsabil pentru colorare. Acesta are culoarea roşie, dar clorofilă din hena îl maschează.3. Cicatrizarea şi buzele lungiTatuarea este o modificare vizuală spectaculoasă a corpului uman, însă, privind mai adânc în istorie şi în unele spaţii geografice, putem constată cu uşurinţă că acest obicei este mai degrabă o joacă, comparativ cu alte practici cu acelaşi scop. Modificările trupeşti au fost duse la extrem sau au degenerat adeasea în mutilări, care mai de care mai… creative.În Africa şi Australia spre exemplu, pigmentarea naturală a multor populaţii indigene este prea închisă pentru că tatuarea pielii lor să servească drept semn distinctiv. De aceea, în unele cazuri, oamenii au apelat la cicatrizarea ritualică şi la alte forme evidente de mutilare. Practicată de ambele sexe şi în grade foarte diferite, cicatrizarea poate fi considerată drept una dintre cele mai de impact forme de “auto-înfrumuseţare”. Nefiind limitată doar la populaţiile de culoare, această metodă a fost prevalenţa şi în Egipt şi Mezoamerica.Prin descoperiri vechi de secole, studiile antropologice atestă că, de mii de ani, oamenii se află în căutarea unor tehnici şi mijloace de individualizare, care să permită disocierea vizuală a insului sau a tribului de restul populaţiei, dar şi apartenenţa la un grup sau o idee. Fiecare continent, fiecare cultură, rasă şi religie are o formă de înţelegere şi aplicare a ritualurilor de modificare corporală, fie că ne referim la tatuaje, perforări, răni cicatrizate sau oricare dintre variatele metode de personalizare trupească. Însă, nu doar diferenţierea a reprezentat un criteriu al modificărilor corporale, ci şi estetică. Din vremuri străvechi, oamenii au încercat să îşi schimbe aspectul fizic nu doar din dorinţa de a fi altfel, dar şi pentru a accede la ceea ce ei considerau frumuseţea supremă.Încă foarte populară în multe ţări africane, în Nouă Guinee şi chiar în Nouă Zeelandă, cicatrizarea este consideranta o importantă componentă estetică. În triburile africane, ea este executată atât în cazul bărbaţilor cât şi al femeilor, cu ajutorul unor instrumente ascuţite de făcut incizii, în aşa fel încât formă ţesutului în care se va cicatriza o rana să fie controlat şi predefinit.Cicatrizarea implică frecarea rănilor cu seva acidă a unor plante, cu praf de puşcă sau cărbune, cauzând arsuri permanente, cunoscute sub denumirea de cicatrici cheloidale. Nu numai că aceste forme de

modificare a corpului sunt considerate foarte plăcute vizual, însă ele şi transmit mesaje sociale complexe. Membrii triburilor Maori, din Nouă Zeelandă, simt că trupurile lor nu sunt complete dacă nu şi le acoperă cu tradiţionalele însemne cicatrizate, denumite moko. În zilele noastre, moko sunt executate cu ajutorul unui instrument special, dar în vechime erau încarnate cu uhi, un instrument asemănător unui cuţit, ce acoperea pielea de caneluri.Oamenii Mursi sau Murzu sunt un trib de crescători de vite din Etiopia, care trăiesc în apropierea graniţei cu Sudanul, una dintre cele mai izolate regiuni ale ţării. Populaţia Mursi este estimată la aproximativ 6.000 – 10.000 de indivizi. Femeile Mursi sunt faimoase pentru că poartă farfurii mari în buze, un semn de anduranţă, maturitate şi prin urmare, de frumuseţe în rândul comunităţii. Este vorba despre discuri din lut sau din lemn inserate în buza inferioară, reprezentând chiar o necesitate în aceste triburi. Femeile din Muşi sau Surmă îşi găuresc buzele în jurul vârstei de 15-18 ani, cu şase luni înainte să se mărite.Doi şi uneori chiar patri dintre dintîi din faţă ai mandibulei sunt îndepărtaţi, iar o incizie de 1-2 centimetri este realizată pentru a permite introducerea unui mic buson de lemn în tăietură. 2-3 săptămâni mai târziu, după vindecarea rănii, acesta este înlocuit cu unul de dimensiuni sporite. Primul buson argilos este confecţionat de purtător însuşi şi multe femei se mândresc să îl poată orna. Diametrul final al discurilor variază între 8 şi 16 centimetri şi unele cercetări antropologice susţin că ele sunt un semn de importantă socială în cadrul tribului.Cu cât este mai mare “farfuria” cu atât este mai important purtătorul în comunitatea tribală. După căsătorie, buşoanele din buze sunt îndepărtate, iar buzele rămân atarnande şi încreţite. Practică întinderii buzei inferioare până la dimensiuni uluitoare nu este limitată doar la câteva triburi africane izolate, ci poate fi întâlnită peste tot în lume. Aborigenii africani, sud-americani şi arctici cred că supradimensionarea buzei reprezintă formă ultima de frumuseţe.4.Lobi întinşi, nări îndopate şi gâturi de girafă Dar nu numai femeile îşi alungesc părţi ale corpului că ritual de maturizare. Rikbaktsa este un grup etnic ce trăieşte în pădurea tropicală a Amazonului, în regiunea Mato Grosso din Brazilia. Mai sunt denumiţi şi Orelhas de Pau (“Urechi de lemn), din cauza obiceiului bărbaţilor de a purta discuri de lemn în lobii alungiţi ai urechilor.Băieţilor Rikbaktsa le sunt străpunse urechile în timpul unei celebrări ritualice la vârstă de 14 sau 15 ani, atunci când devin capabili să vâneze singuri animale de dimensiuni mari şi sunt conştienţi de importantă ceremoniile tradiţionale. Ritualul de trecere marchează tranziţia tânărului de la copilărie la maturitate, calificându-se totodată pentru însurătoare şi schimbându-şi numele de copil cu cel de adult. Tribul Rikbatska numără în prezent 909 membri.De asemenea, există bizarul tribul Apatani care trăieşte în valea Ziro din statul indian nord-estic Arunachal Pradesh. Femeile Apanti erau considerate cele mai frumoase din toate triburile Arunachal; atât de frumoase, încât trebuiau să îşi strice din înfăţişare că să fie mai puţin atractive şi să nu motiveze invazii din partea altor triburi. Că atare, femeile Apanti purtau dopuri mai de lemn în nări.Kayan este o minoritate etnică Tibeto-Burmana din Myanmar, faimoasa mai ales pentru multele inele metalice pe care femeile de această etnie le poartă în jurul gâturilor, alungîndu-şi-le la proporţii neobişnuite. Din cauza conflictelor generate de regimul militar, multe triburi Kayane au părăsit Myanmarul la finele anilor 1980 şi la începutul anilor 1990 pentru a se mută în Thailanda, acolo unde găturile lungi ale femeilor au devenit atracţii turistice.Brăţările sunt înfăşurate în jurul gâturilor fetiţelor când acestea au vârstă de aproximativ cinci ani. Fiecare bobină este apoi înlocuită cu una mai lungă. Surprinzător, nu atât gâtul este cel alungit în urmă acestui proces de forţare anatomică, cât claviculele sunt tasate şi împinse în jos, departe de cap, presând cutia toracică. Odată plasate, bobinele sunt îndepărtate doar pentru a fi înlocuite cu unele şi mai lungi. Atunci cândsunt întrebate despre semnificaţia modificării corpurilor lor, femeile Kayan fac apel la identitatea culturală şi la frumuseţe.

Antropologii au speculat mult timp pe marginea însemnătăţii exacte a bobinelor de discuri metalice şi au venit cu teorii conform cărora acestea le-ar face pe femei mai atractive, mai puţin atractive, sau ar preveni uciderea lor de către tigri.Dintîi de prădător şi piciorul LotusAscuţirea dinţilor este o formă foarte dureroasă de modificare pe care femeile din triburie sud-asiatice au îndurat-o timp de mai mulţi ani. Este considerată formă supremă de înfrumuseţare prin acele părţi. Femeile Bagobo din Mindanao, insula cea mai estică a Filipinelor, trebuie să fi petrecut multe ore de pilire a dinţilor cu ajutorul diferitelor instrumente rudimantare, precum pietre şi lemne.Este greu de crezut că un obicei extrem de chinuitor, al cărui proces de definitivare este întins pe parcursul mai multor ani, poate deveni popular, însă “împăturirea” labei piciorului a fost practicată probabil de milioane de femei din China, timp de aproximativ 1.000 de ani. Este vorba despre cea mai apreciată formă de înfrumuseţare, “Piciorul Lotus” de 7,5 centimetri. Începând din copilărie, de la vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, înainte că oasele să li se dezvolte în întregime, copilelor le erau rupte degetele şi călcâiele, iar labele picioarelor le erau forţate să încapă în pantofi strâmţi, pentru că ele să aibă picioare mici şi frumoase.Această practică a fost iniţial adoptată de reprezentantele sexului frumos aparţinând familiilor împărăteşti, dar mai târziu obiceiul s-a extins la toate clasele sociale. Doar cele mai sărace ţărănci nu se “bucurau” de “plăcerea” de a avea picioarele legate astfel deoarece ele trebuiau să muncească foarte mult.Ritualul de pliere era repetat zilnic, iar legăturile erau strânse de fiecare dată mai mult, făcând procesul din ce în ce mai dureros. După îndoire, tinerei femei nu i se permitea să se odihnească. Era forţată să facă plimbări lungi, astfel încât greutatea corpului sau să strivească picioarele în formă “corectă”. De multe ori, degetele cădeau de la infecţii, iar acesta era considerat un lucru bun, deoarece picioarele puteau fi micşorate chiar şi mai mult. Obiceiul a fost interzis în anul 1911, dar mai există încă unele chinezoaice bătrâne ale căror picioare amintesc de tulburătorul obicei practicat în urmă cu mai puţin de o sută de ani.Şi capul poate fi modelatEvidenţele modelării craniene datează încă din 45.000 i.Hr şi, deşi practici atât de extreme nu au mai fost înregistrate în ultima sută de ani, forme mai uşoare ale modificării craniului sunt încă practicate şi astăzi în diferite regiuni din Africa şi America de Sud. Capul unui copil este relativ moale şi maleabil în primii ani de viaţă. Modelarea craniană se realizează prin înfăşurarea cu funii sau carpe a capului bebeluşului, adăugându-se uneori şi crâmpeie de lemn, pentru o presiune sporită. De obicei, craniul se alungeşte, dar există şi cazuri extreme de cranii cu formă cerebrală sau de inima. Se crede că această practică estetică era folosită pentru demonstrarea stării sociale şi ar fi putut juca un rol important în cultură egipteană, regina Nefertiti şi regle Tutankamon fiind adesea reprezentaţi în fresce şi picturi cu testele alungite.Artă modelării corpului este un subiect suficient de amplu încât să umple mai multe volume, el putând fi abordat atât cronologic şi geografic, cât şi etnologic şi cultural. Am trecut aici în revista numai câteva dintre nenumăratele obiceiuri de decorare a corpului practicate de către oameni de-a lungul secolelor şi chiar mileniilor, ele fiind mult mai numeroase şi vizând acţiuni de la străpungerea nasului cu lemne şi pietre până la penetrarea pielii corpului şi a fetei cu sule metalice. Primin din nou dovadă faptului că imaginaţia umană – fie ea creatoare sau distructivă – nu cunoaşte limite.

Nume trib Descriere

Afar Oamenii din Afar traiesc în principal în Etiopia si zonele din Eritreea, Djibouti, Somalia si în Cornul Africii

Anlo-oi Oameni Anlo-oi sunt astazi în coltul de sud-est a Republicii Ghana. Ei s-au stabilit aici în jurul anului 1474 dupa ce au scapat din casa lor din trecut de Notsie.

Amhara Amhara sunt grupurile politice si culturale dominant etnice din Etiopia. Acestea sunt situate în principal în platoul central din Etiopia si cuprinde populatia element major în provinciile de Begemder si Gojjam si în unele parti ale Shoa si Wallo.

Ashanti Ashanti traiesc în Ghana centrala din Africa de Vest, departe de coasta. Ashanti sunt un grup etnic major de Akans în Ghana, o natiune destul de noua, formata aproape acum de 50 de ani.

Bakongo Oameni Bakongo (aka. Kongo) locuiesc de-a lungul coastei Atlanticului de Africa din Pointe-Noire, Congo (Brazzaville) catre Luanda, Angola.

Bambara Bambara este un mare grup rasial situat mai ales în tara de Mali. Ei sunt grupul cel mai mare si cel mai dominant în aceasta tara.

Bemba Bemba este situat în partea de nord-est a Zambia si este cel mai mare grup etnic din nordul Zambia.

Berbera Berberii au trait în Africa înca din primele înregistrari ale timpului. Trimiterile dateaza de la 3000 î.Hr.. Exista mai multe triburi împrastiate de berberi în Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, si Egipt.

Bobo Bobo au trait în vestul Burkina Faso si Mali de secole. Acestea sunt cunoscute pentru mastile lor care sunt purtate cu costumele elaborate pentru sarbatori.

Bosimanii / San

“Bosimanii” sunt cei mai vechi locuitori din Africa de Sud, unde au locuit timp de cel putin 20.000 de ani. Casa lor este în vasta întindere a desertului Kalahari.

Chewa Chewa, de asemenea, cunoscut sub numele de Cewa sau Chichewa este o cultura africana care a existat de la începutul primului mileniu. Acestea sunt în principal situate în Zambia, Zimbabwe, cu cea mai mare parte a populatiei din Malawi.

Dogon Dogon este un popor care traieste în sud-estul Mali si Burkina Faso. Printre grupurile de oameni din Africa sunt unicele care s-au pastrat si au continuat sa-si dezvolte propria cultura, chiar si în mijlocul invaziilor islamice, care au cucerit si adaptat multe din grupurile de oameni.

Fang Fang sunt cunoscuti mai ales pentru cifrele lor pe care le anexeaza la cutii de lemn, care contin oase de stramosi. Oasele, prin traditie, se spune ca contin puterea persoanei decedate, în fapt, aceeasi cantitate de energie pe care persoana a avut-o în timpul vietii.

FON Fon de Benin, numit initial Dahomey pâna în 1975, sunt din Africa de Vest. Fon se spune ca au originea în zona de Tado, un oras în Tago, la aproximativ aceeasi latitudine ca Abomey, Benin.

Fulani Oamenii Fulani din Africa de Vest sunt cel mai mare grup nomazi din lume, în primul rând pastorii nomazi si comercianti. Prin stilul lor de viata nomad, au stabilit numeroase trasee comerciale în Africa de Vest.

IPA IPA traiesc în sate, care au de la câteva sute la câteva mii de oameni compusa din numeroase familii extinse.

Kikuyu Migrand la locatia lor curenta cu aproximativ patru secole în urma, Kikuyu alcatuiesc acum Kenya, cel mai mare grup etnic.

Maasai Maasai, faimos ca pastori si razboinici,a dominat odata câmpiile din Africa de Est. Acum, însa ,ele sunt limitate la o fractiune din aria lor de altadata.

Mandinka Mandinka sunt un grup etnic care traiesc în Africa de Vest, în primul rând Senegal, Gambia, Guineea-Bissau si, de asemenea unii locuiesc în Burkina Faso, Mali, si Coasta de Fildes.

Pigmei Exista mai multe popoare diferite “pitic” – de exemplu, Bambuti, Batwa, Bayaka si Bagyeli (“Ba -” înseamna “oameni”) – care traiesc împrastiate pe o imensa zona din centrul si vestul Africii, în Democrata Republica Congo (RDC), Congo (Brazzaville), Camerun, Gabon, Republica Centrafricana, Rwanda, Burundi si Uganda.

Samburu Samburu sunt legate de Masai, desi traiesc chiar deasupra ecuatorului unde poalele Muntelui Kenya merg în desertul de nord si usor la sud de Lacul Turkana în provincia Rift Valley din Kenya.

Senufo Senufo este un grup de oameni care traiesc în nordul Coastei de Fildes si Mali. Acestia sunt cunoscuti ca excelenti fermieri si formeaza grupuri diferite, care s-au mutat la sud Mali si Coasta de Fildes în cele 15 si 16 secole.

Tuareg Oamenii din Tuareg sunt un popor nomad din desertul Sahara,aflat la nord de Timbuktu din Mali si Kidal.

Yoruba Yoruba traiesc în sud-vestul Nigeriei si Benin. Ei au dezvoltat o varietate de diferite forme artistice, inclusiv olarit, tesut, ornamentatie cu margele, metal, si de a face masca.

Zulu Zulu sunt cel mai mare grup etnic din Africa de Sud. Ele sunt bine cunoscute pentru frumoasele lor margele viu colorate si cosuri, precum si alte sculpturi mici.

Surse :