Rezolvarea subiectelor drept civil (semestrul 2)

1. Nulitatea. Definitie. Trăsături Nulitatea este definita ca fiind acea sancţiune de drept civil, care lipseşte

actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

In esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate.

Nulitatea actului juridic civil poate realiza următoarele funcţii: -funcţia preventivă, care constă în efectul inhibitoriu pe care îl exercită asupra subiectelor de drept civil, tentate să încheie actul juridic civil cu neres-pectarea condiţiilor sale de valabilitate: ştiind că un act încheiat cu încălcarea legii privind valabilitatea sa va fi lipsit de efecte, subiectele de drept civil sunt descurajate şi îndemnate să respecte legea civilă;-funcţia sancţionatorie; dacă prima funcţie nu şi-a dovedit eficienţa, intră în acţiune această a doua funcţie, care înseamnă tocmai înlăturarea efectelor contrare legii;-funcţia de mijloc de garanţie a principiului legalităţii; în domeniul actelor juridice civile; prin realizarea celor două funcţii de mai sus, se asigură respectarea normelor de drept civil care reglementează condiţiile de valabilitate a actului juridic civil. Totodată, nulitatea apare ca un mijloc juridic de" asigurare a respecătrii ordinii publice şi bunelor moravuri".

2. Nulitatea. Definitie. Clasificare Nulitatea este definita ca fiind acea sancţiune de drept civil, care lipseşte

actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

In esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate.

Clasificarea nulităţii actului juridic civilLa mai buna conturare a conceptului de "nulitatea actului juridic civil"

serveşte şi clasificarea nulităţilor.Criteriile de clasificare şi categoriile de nulităţi, în funcţie de aceste criterii,

sunt următoarele:1) în funcţie de natura interesului ocrotit - general ori individual -, prindispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, nulitatea este dedouă feluri: absolută şi relativă;2) în funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea est.e tot de două feluri: parţială şi totală3) după modul de consacrare legislativă, distingem între: nulitatea expresă şi nulitatea virtuală; acestor nulităţi li se mai spune şi textuale, respectiv implicite;4) după felul condiţiei de validitate nerespectată, se deosebeşte între: nulitate de fond şi nulitate de formă;

5) după modul de valorificare, nulităţile se împart în nulitate judiciară, şi nulitate amiabilă. întrucât, în principiu, nulităţile presupun darea unei hotărâri a unui organ jurisdicţional, (fiind, deci, judiciare, iar nu de drept), cazurile de nulitate amiabilă fiind rare în practică.

3. Delimitarea nulitătii de rezolutiune Delimitarea presupune cunoaşterea, mai întâi a conceptelor în cauză si,

apoi, semnalarea asemănărilor şi deosebirilor de regim juridic dintre ele.Dacă nulitatea este lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat cu neres-

pectarea normelor privind condiţiile sale de validitate, rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract şinalagmatic, cu executare «no ictu, pentru neexe-cutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele:- ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civil;- ambele produc efecte retroactive (ex tune);- ambele sunt (în principiu) judiciare (presupunând o hotărâre a organului de jurisdicţie competent).Deosebirile dintre nulitate şi rezoluţiune sunt, în principal, următoarele:

- o deosebire de ipoteză: dacă nulitatea presupune un act nevalabil, rezolu-ţiunea presupune un act valabil încheiat;- o deosebire de domeniu sau sferă de aplicare; dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, rezoluţiunea priveşte doar contratele sinalagmatice, cu executare uno ictu;- o deosebire privind data cauzelor: dacă la nulitate cauzele sunt contem-porane momentului încheierii actului, la rezoluţiune cauza - neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi - este ulterioară momentului încheierii;- prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite, în ce priveşte începutul ei, în cele două cazuri

4. Delimitarea nulitătii de reziliere Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de

efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.Rezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract sinâlagmatic; cu .

executarea succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

Intre nulitate şi reziliere există, în esenţă, aceleaşi asemănări şi deosebiri ca în cazul nulitate-rezoluţiune, cu menţiunea că efectele, de data asta, nu sunt retroactive, ci numai pentru viitor - ex nunc

Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele: - ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civile - ambele sunt (în principiu) judiciare (presupunând o hotărâre a organului de jurisdicţie competent).

Deosebirile dintre nulitate şi rezoluţiune sunt, în principal, următoarele:- o deosebire de ipoteză: dacă nulitatea presupune un act nevalabil, rezolu-ţiunea presupune un act valabil încheiat;

- o deosebire de domeniu sau sferă de aplicare; dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, rezoluţiunea priveşte doar contratele sinalagmatice, cu executare uno ictu;- o deosebire privind data cauzelor: dacă la nulitate cauzele sunt contem-porane momentului încheierii actului, la rezoluţiune cauza - neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi - este ulterioară momentului încheierii;- prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite, în ce priveşte începutul ei, în cele două cazuri

5. Privire comparativă între nulitate, rezolutiune si reziliere ca sanctiuni de drept civil

Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.

Rezoluţiunea constă în desfiinţarea unui contract şinalagmatic, cu executare «no ictu, pentru neexe-cutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

Rezilierea este încetarea - desfacerea - unui contract sinâlagmatic; cu . executarea succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi.

Intre nulitate şi reziliere există, în esenţă, aceleaşi asemănări şi deosebiri ca în cazul nulitate-rezoluţiune, cu menţiunea că efectele, de data asta, nu sunt retroactive, ci numai pentru viitor - ex nunc

Asemănările dintre nulitate şi rezoluţiune sunt următoarele: - ambele sunt cauze de ineficacitate a actului juridic civile - ambele sunt (în principiu) judiciare (presupunând o hotărâre a organului de jurisdicţie competent).

Deosebirile dintre nulitate şi rezoluţiune sunt, în principal, următoarele:- o deosebire de ipoteză: dacă nulitatea presupune un act nevalabil, rezolu-ţiunea presupune un act valabil încheiat;- o deosebire de domeniu sau sferă de aplicare; dacă nulitatea se aplică oricărui act juridic civil, rezoluţiunea priveşte doar contratele sinalagmatice, cu executare uno ictu;- o deosebire privind data cauzelor: dacă la nulitate cauzele sunt contem-porane momentului încheierii actului, la rezoluţiune cauza - neexecutarea culpabilă de către una dintre părţi - este ulterioară momentului încheierii;prescripţia extinctivă este supusă unor reguli diferite, în ce priveşte începutul ei, în cele două cazuri

6. Delimitarea nulitătii de caducitate Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de

efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.Caducitatea este cauza de ineficacitate constând în lipsirea actului juridic

civil de brice efecte datorită intervenirii unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa autorului actului. Bunăoară, neacceptarea ofertei de către destinatarul ei sau predecesul legatarului ori pieirea bunului ce formează obiectul legatului cu titlu particular determină caducitatea ofertei, respectiv a legatului.

Nulitatea şi caducitatea se aseamănă prin aceea că sunt cauze de ineficacitate dar se deosebesc prin:- ipotezele pe care le presupun: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când caducitatea presupune un act valabil încheiat;- modul de producere a efectelor: dacă nulitatea retroactivează (ex tune); caducitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nune), întrucât pentru trecut nu s-au produc nici un fel de efecte ale actului;- cauze: dacă o nulitate presupune cauze contempPrane încheierii actului, caducitatea presupune o cauză ulterioară încheierii şi străină de voinţa autorului actului.

7. Delimitarea nulitătii de inopozabilitate Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de

efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.Inopozabilitatea este sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii unor cerinţe

de publicitate faţă de terţi sau a lipsei ori depăşirii puterii de a reprezenta.Deosebirile dintre nulitate şi inopozabilitate sunt, în principal, următoarele:

- de ipoteze: nulitatea presupune un act nevalabil, pe când inopozabilitatea presupune un act valabil încheiat;- de efecte:.dacă în caz de nulitate, efectele privesc atât părţile, cât şi terţii, în caz de inopozabilitate efectele actului se produc faţă de părţi, dar nu se produc faţă de terţi;- de cauze: la nulitate cauzele sunt contemporane încheierii actului, pe când inopozabilitatea presupune neîndeplinirea unor formalităţi ulterioare încheierii lui (ca regulă);- modalităţi de remediere: nulitatea relativă poate fi "confirmată", pe când inopozabilitatea poate fi înlăturată prin "ratificare" .(în consecinţă, termenii "confirmare" şi "ratificare" nu sunt sinonimi, astfel că fiecare trebuie folosit la locul şi cu înţelesul lui).

8. Nulitatea. Definitie. Cauze de nulitate relativă Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de

efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.In esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu

se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate.

CAUZE DE NULITATE RELATIVĂAtrag nulitatea relativă a actului juridic civil următoarele cauze: - viciile de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea;

- lipsa discernământului în momentul încheieri actului juridic civil2'; 1) actul este încheiat de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu - a minorului sub 14 ani3 şi interzisul judecătoresc -; 2) actul s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este lezionar pentru minorul între 14-18 ani; 3) actul s-a încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare; 4) actul s-a încheiat în lipsa ori cu depăşirea puterilor, pentru persoana juridică, precum şi nerespectarea

unor' incapacităţi (instituite pentru protecţia unor interese individuale, personale, cum e cea prevăzută de art. 1307 C.civ. - interdicţia vânzării-cumpărării între soţi); - nerespectarea dreptului de preempţiune

9. Nulitatea. Definitie. Cauze de nulitate absolută Nulitatea este acea sanctiune de drept civil, care lipseste actul juridic de

efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.In esenţă, deci, nulitatea este sancţiunea care intervine în cazul în care nu

se respectă, la încheierea actului juridic civil, condiţiile de validitate.CAUZE DE NULITATE ABSOLUTĂAtrag nulitatea absolută a actului juridic civil următoarele cauze:

- încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, în cazurile: a) nerespectării unei incapacităţi speciale, impuse, pentru ocrotirea unui interes obştesc, cum este cea stabilită e art. 1309 C.civ.; b) lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice şi nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954;- lipsa totală a consimţământului, cum este şi în cazul erorii - obstacol (error in negotio şi error in corpore); aceasta este soluţia acceptată, în genera!, atât în doctrină, cât şi în practica judiciară", de lege lata; după cum mai menţionat, credem că, de lege ferenda, ar trebui consacrată, în acest caz, nulitatea relativă (preponderent fiind interesul individual, personal, Iar nu cel general, obştesc);- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;- când lipseşte cauza ori ea este ilicită sau imorală;- nerespectarea formei cerută ad validitatem;- lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative (art. 58 din Legea nr. 17/1996) sau judiciare (art. 34 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului);- încălcarea ordinii publice;- frauda legii;- încălcarea dreptului de preempţiune al stalului

10. Regimul juridic al nulitătii relative

Prin regim juridic al nulităţii" se înţeleg regulile cărora este supusă nulitatea absolută ori cea relativă. în esenţă, regimul juridic al nulităţii priveşte.trei aspecte: 1) cine poate invoca nulitatea; 2) cât timp poate fi invocată nulitatea; 3) dacă poate fi sau nu acoperită nulitatea, prin confirmare.Cele trei aspecte primesc rezolvări diferite, după cum e vorba de nulitatea absolută ori de cea relativă. Aceasta face necesară prezentarea, separată, a regimului juridic al nulităţii absolute şi apoi regimul juridic al nulităţii relative.

Acest regim juridic se exprimă în următoarele trei reguli:a) nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic: inovarea poate fi făcută personal de cel

interesat, dacă are capacitatea necesară pentru aceasta, dar poate fi făcută şi de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitatea de exerciţiu1';b) acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă trebuie invocată în termenul de prescripţie extinctiv; începutul prescripţiei acestei acţiuni este reglementat în art. 9 din Decretul nr. 167/1958;c) nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit: confirmarea expresă se realizează potrivit art. 1190 C.civ.: "Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligaţii, în contra căreia legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci când cuprinde obiectul, natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeia acea acţiune"; confirmarea tacită rezultă fie din executarea actului anulabil, fie din neinvocarea nulităţii înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.

11. Regimul juridic al nulitătii absolute

Prin regim juridic al nulităţii" se înţeleg regulile cărora este supusă nulitatea absolută ori cea relativă. în esenţă, regimul juridic al nulităţii priveşte.trei aspecte: 1) cine poate invoca nulitatea; 2) cât timp poate fi invocată nulitatea; 3) dacă poate fi sau nu acoperită nulitatea, prin confirmare.Cele trei aspecte primesc rezolvări diferite, după cum e vorba de nulitatea absolută ori de cea relativă. Aceasta face necesară prezentarea, separată, a regimului juridic al nulităţii absolute şi apoi regimul juridic al nulităţii relative.

Regulile în care se exprimă regimul juridic al nulităţi absolute sunt:a) nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes; aceasta înseamnă că pot invoca nulitatea absolută: părţile actului juridic, avânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa din oficiu; reprezentativ pentru ilustrarea sferei celor îndreptăţiţi să invoce nulitatea absolută este art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991: "Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, care au plenitudine de jurisdicţie"1' - s.n.;b) acţiunea în nulitate absolută este imprescriptibilă, adică ea poate fi intentată oricând, indiferent de timpul scurs de la data încheierii actului; această regulă este expres prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 167/1958: "Nulitatea unui act poate fi invocată -oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie";c) nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare, expresă ori tacită; această regulă este impusă de natura obştească a interesului ocrotit' prin norma a cărei încălcare atrage nulitatea absolută. Atragem atenţia că inadmisi-bilitatea confirmării nulităţii absolute nu se confundă cu validarea actului prin îndeplinirea ulterioară a cerinţei legale, nerespectată în momentul încheierii actului (ex. obţinerea autorizaţiei administrative, până.la anularea actului), validare care

decurge din conceptia despre nulitate, ca si din regula prevazuta de art.978 C.civ: actus interpretandus est potius ut valeat ,quam ut pereat.

12. Principiul retroactivitătii efectelor nulitătii Acest principiu înseamnă regula potrivit căreia nulitatea nu produce efecte

numai pentru viitor - ex nune - ci şi pentru trecut - ex tune -, adică aceste efecte ce suie până în momentul încheierii actului juridic civil.

Retroactivitatea înseamnă, deci, înlăturarea efectelor actului care s-au produs între momentul încheierii s-au actului juridic civil şi acela al anulării efective a actului. în temeiul retroactivităţii efectelor nulităţii se ajunge în situaţia în care părţile n-ar fi încheiat actul juridic.

Principiul retroactivităţii efectului nulităţii decurge din principiul legalităţii: restabilirea legalităţii, încălcată la încheierea actului juridic, impune înlăturarea efectelor produse în temeiul unui act astfel încheiat.

Prin urmare, acest principiu contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept să fie tulburată, însă efectele ce îi aduc atingere să fie totuşi menţinute.b. Excepţii de la retroactivitatea nulităţiiSunt excepţii de la retroactivitate acele cazuri în care, pentru anumite raţiuni, efectele produse între momentul încheierii actului şi acela al anulării sale sunt menţinute. Aceasta înseamnă că efectele nulităţii se produc numai ex nune, iar nu şi ex tune.Constituie asemenea excepţii: "- menţinerea efectelor produse de un contract cu executare succesivă, cum ar fi contractul de închiriere ori cel de vânzare cu clauză de întreţinere; într-un asemenea caz, retroactivitatea efectelor nulităţii este obiectiv imposibilă (spre exemplu, dacă s-a încheiat un contract de închiriere (locaţiune), este imposibil ca folosinţa bunului de care a beneficiat (locatarul/chiriaşul până în momentul anulării contractului, să fie restituită locatorului);- păstrarea fructelor culese anterior anulării de către posesorul de bună-credinţă în temeiul art. 485 C.civ.; în acest caz, neretroactivitatea efectelor nulităţii se întemeiază pe idea de protecţie a posesorului de bună credinţă;

13. Principiul restabilirii situatiei anterioare Acest principiu este o consecinţă a primului principiu al efectelor nulităţii -

retroactivitatea.Principiul restitutio in integrum este regula de drept potrivit căreia tot ce s-

a executat la baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părţile raportului juridic trebuie sa ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Prin urmare, acest principiu apare ca un mijloc de asigurare a eficienţei practice a principiului retroactivităţii.

Restitutio in integrum, ca şi retroactivitatea, priveşte efectele nulităţii actu-lui juridic inter partes (între părţile raportului juridic), iar nu faţă de terţi.

De reţinut că, sub aspect procesual, există două acţiuni (ori capete de cerere) şi anume: 1) o acţiune în anularea actului (imprescriptibilă ori

prescriptibilă, după caz) şi 2) o acţiune în restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat, care este prescriptibilă.b. Excepţii de la restitutio in integrum

Sunt excepţii de la restitutio in integrum acele situaţii în care, pentru anu-mite raţiuni, prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, deci se menţin. De observat că, prin forţa împrejurărilor, excepţiile de la restitutio in integrum sunt, în acelaşi timp, şi excepţii de la retroactivitatea efectelor nulităţii.

Desigur, este excepţie de la restitutio in integrum, nu numai menţinerea tuturor efectelor actului anulat, ci şi menţinerea parţială a lor.

In doctrină şi practică sunt considerate excepţii de la restitutio in integrum: - cazul incapabilului care este ţinut să restituie prestaţiile primite numai în măsura îmbogăţirii sale; în acest sens, art. 1164 C.civ. dispune: "Când minorii, interzişii sau femeile măritate sunt admişi, în această calitate, a exercita acţiune de resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei sau maritajului, decât dacă se probează că au profitat de aceea ce li s-a dat"1'; în acest caz, excepţia este justificată de principiul ocrotirii minorului în raporturile de drept civil, în considerarea lipsei sale de experienţă a vieţii juridice civile;- cazul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine ori imoralitate pentru a obţine protecţia unui drept);

14. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului initial, primar

Acest principiu priveşte efectele nulităţii faţă de terţi. EI este atât o consecinţă a celorlalte două principii ale efectelor nulităţii -

retroactivitatea şi repunerea în situaţia anterioară - cât şi a unui alt mare principiu de drept şi anume: nemo dat quod non habet sau nemoplus juris ad allium transferre potest, quam ipse habet, în sensul că, dacă se dovedeşte că transmiţătorul nu putea transmite un drept, deoarece s-a desfiinţat titlul său, prin anularea actului, nici subdobânditorui nu putea dobândi mai mult.

Prin urmare, acest principiu poate fi definit ca acea regulă de drept în virtutea căreia, anularea actului iniţial primar atrage anularea şi a actului subsecvent, următor, datorită legăturii sale cu primul.

In practică, aplicarea acestui principiu se concretizează şi în două situaţii specifice, şi anume: 1) în cazul "actelor autorizate", la anularea şi â actului civil care se întemeia pe acea autorizaţie; 2) în cazul a două acte, din care unul este principal, iar celălalt accesoriu, anularea actului principal atrage desfiinţarea şi a actului accesoriu, prin aplicarea regulii accesorium sequitur principale.Nici principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis nu se bucură de o consacrare legală într-un text de principiu sau cu caracter general. Codul' civil face aplicaţia lui în materie de ipotecă, art. 1770 dispunând: "Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiţie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau

supus la acţiune de resciziune, nu pot consimţi decât o ipotecă supusă aceloraşi condiţii sau aceloraşi resciziuni".b. Excepţii de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accpientis

Constituie asemenea excepţii cazurile in care, deşi se anulează actul iniţial, actul subsecvent este menţinut, datorită anumitor temeiuri sau motive.

Deci, sunt excepţii, de acest fel, cazurile în care se produce resoluto jure dantis, dar nu mai intervine şi resolvitur jus accpients.Menţinerea actului subsecvent, în caz de excepţii de la principiul resoluto jure dantis..., se justifică prin două principii de drept, şi anume: 1) principiul ocrotirii bunei-credinţe, a subdobânditroului unui bun cu titlu oneros; 2) principiul asigurării stabilităţii circuitului civil,,care este o nevoie de ordin general, social.

Vom reţine ca excepţii de la principiul resoluto jure dantis, următoarele: - cazul aplicării art. 1909 alin. 1 C.civ., coroborat cu art. 972 C.civ.'5, ipoteza practică este următoarea: A încheie cu B un cotnract de comodat (împrumut de folosinţă); B, comodatar, vinde (deşi nu are dreptul s-o facă) bunul' mobil ce face obiectul contractului de comodat, lui C, care este de bună-credinţă (nu ştie că B nu este proprietar al mobilului) şi intră în posesiunea bunului mobil; apoi contractul de comodat este anulat pentru error in negotio, spre pildă (B a crezut că A îi donează bunul, iar A a avut intenţia de a-i da bunul numai cu titlu de comodat). O dată anulat contractul dintre A şi B, ar urma să fie desfiinţat şi cel dintre B şi C, iar C, să fie obligat să restituie bunul respectiv; cu toate acestea, C se va apăra, cu succes, invocând art. 1909 C.civ., potrivit căruia posesorul de bună-credinţă al unui bun mobil dobândeşte chiar proprietatea bunului;- cazul aplicării art. 20 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954; după ce, în alin. 1, art. 20 prevede: "Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând,, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea", în alin. 2 dispune: "Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face dovada că la data dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă" (s.n.);- cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil; pentru ilustrare, menţionăm o soluţie a jurisprudenţei, în care se precizează: "In principiu, anularea titlului de proprietate al transmiţătorului cu titlu oneros al unui bun nu este de natură să atragă caducitatea actului în ce priveşte pe terţul achizitor, în cazul că acesta este de bună credinţă, soluţia - care se'prezumă -justificându-se pe consideraţiuni de echitate şi utilitate socială. Numai în cazul în care terţul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau, cu diligente minime, putea să cunoască nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului, deci a fost de rea credinţă - ceea ce trebuie dovedit - operează regula de drept potrivit căreia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânzătorului atrage şi nulitatea titlului subachizitorului" (s.n.); în speţă, obiectul litigiului îl forma un teren.