nr.13, anul ix, 2008 gymnasium · 2017-08-04 · nr.13, anul ix, 2008 gymnasium revistă de...

Nr.13, Anul IX, 2008

GYMNASIUM Revistă de educaţie fizică şi sport

Revistă de strictă specialitate

COLEGIUL DE REDACŢIE

Prof. univ. dr. Dobrescu Tatiana – redactor şef Lect. univ. dr. Manole Vasile – redactor Lect. univ. drd. Ciocan Cătălin - redactor Asist. univ. drd. Dobreci Lucian – redactor Prep.univ. Voinea Nicolae-Lucian – redactor Prep. univ. drd. Sava Adrian – redactor

COMPONENŢA COMISIEI DE REFERENŢI ŞTIINŢIFICI

Prof. univ. dr. Steven De Coninck (Belgia) Prof. univ. dr. Anton Veen (Belgia) Prof. univ. dr. Ardelean Tiberiu (Canada) Prof. univ. dr. hab. Veaceslav Manolachi (Rep. Moldova) Prof. univ. dr. Gougou Gramatopol (Grecia) Prof. univ. dr. Sterinbaum Pincu (Israel) Prof. univ. dr. Mugur Niculescu Universitatea din Piteşti, decan FEFS Prof. univ. dr. Cojocaru Viorel ANEFS Bucureşti, rector Prof. univ. dr. Pierre de Hillerin INCS Bucureşti, director Prof. univ. dr. Iacob Hanţiu Universitatea din Oradea, preşedinte CSSR Prof. univ. dr. Radu Ababei Universitatea din Bacău, director MECT Prof. univ. dr. Păcuraru Alexandru Universitatea din Galaţi, decan FEFS prof.univ. dr. Raţă Gloria Universitatea din Bacău, şef catedră FSMSS prof.univ. dr. Mârza Doina Universitatea din Bacău, director IFR conf.univ. dr. Raveica Gabriela Universitatea Bacău, prorector FSMSS prof.univ. dr. Acsinte Alexandru Universitatea din Bacău prof.univ. dr. Dobrescu Tatiana Universitatea din Bacău, secretar şt. FSMSS

Gymnasium Nr. 13, Anul IX, 2008

2

Responsabilitatea pentru conţinutul ştiinţific al articolelor şi pentru acurateţea reprezentărilor iconografice revine în întregime autorilor. ISSN 1453-0201


3

CUPRINS

Autor Lucrare Pag. Jožica ZUPANČIČ The role of Cyriax method in pain treatment 7 Constanţa DUMITRIU Exigenţe şi modele în formarea competenţelor

profesionale ale viitorilor profesori Exigences and models in forming the professional competences of the future teachers

10

Dumitru COLIBABA-EVULET Denisa DOBĂ

Înfiinţarea şi conducerea unei şcoli particulare de baschet Set-up and leadership of a particular basket school

19

Doina MÂRZA-DĂNILĂ Alexandra MÂRZA-DĂNILĂ

Repere privind sistemul legislativ de protecţie a persoanelor cu handicap, în România Guiding lines concerning the legislative system forthe protection of people with handicap in România

29

František TÁBORSKÝ Alexandru ACSINTE (traducere cu acordul scris al autorului)

Media înălţimii la jucătorii de top din handbalul mondial The body height and top team handball players

41

Daniela IVASCU Îmbunatatirea loviturii de atac in jocul de volei in cadrul lectiilor de educatie fizica din clasele liceale The improvement of the attack hit during the volleyball game in highschool classes

49

Corneliu-Cristian DRĂGOI Studiu privind formele de turism sportiv practicate în zona montană a judeţului Neamţ A survey of the types of outdoor pursuits practised in the mountainous area of the county of Neamt

57

Rodica MARINESCU Viorica LEFTER Magdanlena MOROŞANU Paul ICHIM

Caz particular de meningiom de aripa de sphenoid Particular case of a sphenoid wing meningioma

68

Kondrič MIRAN Mandić-Furjan GORDANA Hadžić VEDRAN DerviševiĆ EDVIN Matković BRANKA Nicolae OCHIANĂ

Analiza comparativa între accidentarile jucatorilor de tennis de masa sloveni si ale accidentarilor unora dintre cei mai buni jucatori de tenis de camp sloveni Injuries in slovenian table tennis players compared with injuries of some of the best slovenian tennis players

73

Susana MARINESCU Valentin POPESCU

Studiu privind cunoaşterea gradului de dezvoltare motrică a elevilor din clasele gimnaziale prin aplicarea probelor Eurofit Study about the grade of physycal development of secondary students by applying eurofit tests

86

Iulian Dan ALEXE Consideraţii privind influenţa echilibrului asupra performanţei sportive în atletism Some aspects concerning the balance influence on the sports performance in athletics

93


4

Lygia ALEXANDRESCU Rolul insulinei in performanta sportiva The role of the insulin hormone in the effort's biochemistry

102

Adrian Mihai SAVA Strategii de dezvoltare a sportului pentru toţi in rândul comunităţii Sport development strategies in the community

111

Cezar HANTĂU Pregătirea fizică – permanenţă a antrenamentului sportiv Physical preparation – permanency of the sportive practice

117

Gabriel MAREŞ Rolul comunicării în realizarea schimbării la nivel organizaţiilor din domeniul sănătăţii The role of communication regarding the organizational change in the health department

123

Nelu MIEL Sondaj de opinie privind diversificarea orelor extracurriculare prin practicarea jocului de rugby Survey about the diversification of extra-curricular classes by practising rugby

131

Gloria RAŢĂ Constantin Bogdan RAŢĂ Marilena RAŢĂ

Studiu privind realizarea învăţării prin imitaţie la copiii din grupa pregătitoare Study regarding the learning through imitation at the children in the training group

139

Antoneta CREŢU Dragoş GHIŢIU

Kinetoterapia ca specializare interdisciplinară. Istoric şi perspective Physical therapy as an interdisciplinary specialty history and perspectives

147

Carmina GORGAN Gloria RAŢĂ

Studiu privind evoluţia nivelului dezvoltării motrice la copii de 9/10 ani, în urma practicării probelor atletice Study concerning the evolution of the motion skill development level in the case of 9/10-year-old children, as a consequence of practising athletic sports

159

Cristian Ştefan SĂNDULACHE Anxietatea şi stresul la elevii din ciclul gimnazial în educaţia fizică şcolară Anxiety and stress of the students, attending middle school, in physical education

164

Lucian Mihai CIUNTEA Studiu asupra eficienţei loviturii de rever realizat pe parcursul campionatelor naţionale de juniori (18 ani, fete) ediţia 2008 Study upon the efficency of the backhand stroke at the national championship for juniors (womens, 18 years old) edition 2008.

171

Luciela VASILE Abordarea educaţională în terapia acvatică Educational approach to the aquatic therapy

177

Cătălina ABABEI Radu ABABEI Iulia DAMIAN

Studiu privind violenţa în sport la nivelul judeţului Bacău A study on violence in sports in the Bacau county

183


5

Victor BĂDESCU Julien Leonard FLEANCU Ionut Traian MERCEA

Model experimental de evaluare şi conducere controlată a procesului de pregătire fizică specifică în înot Experimental model of evaluation and monitoring training to control specific physical training in swimming

195

Elena POPOVICI Mişcarea şi activităţile sportive Movement and sports activities

207

Mihaela ANGHEL Eficienţa intregrării stretching-ului asociat cu shiatsu în kinetoprofilaxia accidentelor musculare la atleţi The efficiency of integration stretching and shiatsu in kinesiprophylaxy of athletes’ muscular injuries

216

Gheorghe BÎLTAC Studiu privind creşterea eficienţei mişcărilor active în procedeul bras prin creşterea gradului de mobilitate a coloanei vertebrale, articulaţiilor coxo-femurale şi scapulo-humerale la copii de vârsta 10 – 11 ani The study of the increasing of efficiency of active movements in breaststroke method by increasing the degree of mobility of the spine, coxofemural and scapular-humeral joints of children of 10 – 11 years old

224

Lucian DOBRECI Îmbunătăţirea parametrilor fiziologici cardio-vasculari în valvulopatiile operate, prin mijloace kinetoterapeutice Improvement of the cardio-vascular physiological parameters in operated valvular heart diseases, by means of physical therapy methods

237

Liliana BECEA Dezvoltarea tipurilor de inteligenţă prin mijloace ale educaţie fizice şi sportului The development of the intelligence types through physical education and sport means

248


6


7

THE ROLE OF CYRIAX METHOD IN PAIN TREATMENT

Jožica ZUPANČIČ, teacher of OM Cyriax

What is pain? Pain is an unpleasant sensation. It can be sharp or dull, burning or numbing, minor or

major, acute or chronic. It can be a minor inconvenience or completely disabling. The tolerance of pain varies greatly from one person to another.

We all know that treating the source of pain is much more successful then treating pain alone. But is it possible to know what the cause of patient’s pain is? Yes, if we perform clinical examination in a proper way.

Orthopaedic Medicine Cyriax Dr. James H. Cyriax ("father of orthopaedic medicine") was the first to thoroughly and

systematically study soft tissue lesions of the locomotor system. Soon after becoming a doctor he became a house surgeon in the department of orthopaedic surgery at St. Thomas's Hospital, an experience that showed him clearly the need for an equivalent medical department. He saw patients who wandered from doctor to doctor, from one hospital department to another – finally visiting all sorts of lay healers – in the vain hope of finding the right man.

He also saw the other side of the problem, e. g. a treatment without prior diagnosis entailed great waste of time and money.

Cyriax decided to devote his life to this problem and started by rejecting all the old "non-system" of examination. He relegated palpation to a merely confirmatory role once the correct tissue had been incriminated, and set to work to develop a system of examination based on testing the function of all the components of the soft-tissue moving parts.

Why is his system so important? The answer lies in the two main characteristics of soft tissue locomotor lesions: frequently the site of the pain is not the site of the lesion

there are no objective findings. The Cyriax clinical examination is a functional examination of all the moving parts. Each structure or group of structures is tested in its own way (“selective tension”) and the patient reports the effect of the test upon his symptoms. Functional examination consists of active, passive and resisted tests. After that, a palpation may be necessary, provided that the structure at fault lies within reach of the palpating finger.

Soft tissue locomotor lesions are typical lesions. It is always about the same history and the same clinical pattern on examination. Of course sometimes a lesion lies outside of orthopaedic medicine then history and/or clinical examination are different from what was expected. It is not our job to find which visceral lesion it is but to contact patient’s doctor and inform him about the situation.

The clinical pattern, found in this way, is a mixture of positive and negative findings, which should correspond with each other and should be interpreted by anatomic reality. There are two main possibilities: a lesion of an inert structure and a lesion of a contractile structure.

A lesion of an inert structure is brought in mind when one or more passive tests are positive, while all the resisted tests are negative (ideal situation). In such a case, a distinction must be made between the joint capsule and the other inert structures. A lesion of a contractile structure is brought in mind when one or more resisted tests are positive. (Other possibilities are: fracture, compression of an abscess or a bursa, and psychogenic disorders.) The simplest clinical picture is when one resisted test is clearly positive, with all passive and the other resisted tests negative (although some pain is also to be expected with the passive test that stretches or pinches the affected structure). When several


8

muscles have the same function, the differentiation is made with complementary tests. When a doctor after the history and the clinical examination has reached a probable

diagnosis, there is still a possibility for an error. Therefore it is most useful, at least for the first few years, to confirm the presumable diagnosis by means of a local anaesthetic infiltration. Otherwise, he may go on ascribing a certain clinical pattern to a certain disorder, without ever finding out that it is incorrect. A local anaesthetic is infiltrated into the probable lesion and, after a few minutes, positive tests are repeated. Have they become negative, the diagnosis is confirmed. Physiotherapists can use three minutes of deep friction for the same purpose.

Principles of treatment of soft tissues lesions according to Cyriax Logical extension of clinical findings led Cyriax to adapt and improve methods of

treatment already in existence but previously based on empiricism or on false hypothesis. When no treatment existed an effective measure was discovered.

Rest in itself is not always to be recommended. In certain cases, healing without sufficient movement at the site of the lesion leads to the formation of adhesions, with a chaotic scar (“cross-links”) and residual symptoms.

The post-traumatic inflammatory reaction limits mobility at the site of the lesion. Consequently, we should abate it as much as possible, perhaps with deep friction or with infiltration of local antiinflammatory substance.

The gate control theory of pain, put forward by Ronald Melzack and P.D. Wall in 1962 and again in 1965 is the idea that the perception of physical pain is not a direct result of activation of nociceptors, but instead is modulated by interaction between different neurons, both pain-transmitting and non-pain-transmitting. The theory asserts that activation of nerves that do not transmit pain signals can interfere with signals from pain fibers and inhibit an individual's perception of pain. It is generally recognized that the 'Pain gate' can be shut by stimulating nerves responsible for carrying the touch signal (mechanoreceptors) which enables the relief of pain through massage techniques.

That’s why deep friction is a treatment of choice for muscular, tendinous and ligamentous lesions and sometimes even the only possible treatment (for lesions at musculotendinous junctions). Its effects are traumatic hyperaemia, movement of the affected structure, which prevents or destroys adhesions and stimulation of mechanoreceptors, which produces a quantity of afferent impulses with, as a result, a temporary analgesia.

How to perform a deep friction? There are rules that should be respected: localization must be exact, there should be no movement between finger(s) and skin, friction must be transverse to the structure’s fibers (knowing anatomy is essential, that’s why it is repeated at the beginning of studying each joint), sufficient amplitude and sufficient depth is needed. There are different starting position for tendons and muscle bellies.

Principles of treating back pain Cyriax found out in the course of years that more than 90 % of all organic back pain,

with or without radiation in the limbs, is attributable to disc protrusions. The pain is provoked by pressure on a sensitive structure. This structure is the dura mater in a case of back pain and the dural sleeve about the nerve root in a case of sciatica or arm pain (combined with some inflammation). These are the structures responsible for most symptoms. Of course the disc itself can be a source of pain. The consequences of this dural pain mechanism hypothesis are that there remain three main lines of thought. We do not think in the first place of a treatment by mobilizing exercises, because this back pain is not caused by stiff joints; we do not think either of a treatment by muscle strengthening exercises, because back pain is not caused by weak muscles. What matters, on the contrary, is whether the protrusion is reducible or irreducible. If reducible, then we think essentially of manipulation or traction. If irreducible, our first


9

thought will be the epidural local anaesthesia. Cyriax assessment forms Steven De Coninck (director of ETGOM, teacher of OM Cyriax) realized that there is

a need for a standardized, practical and reliable procedure when assessing patients with soft tissue lesions. This was for him the first stimulation to create what nowadays is known as the “Cyriax Assessment Forms”. The purpose of these nine forms is to give a detailed in-depth analysis of clinical reasoning, constantly bearing in mind an open vision mentality.

Using an assessment form implies that we are willing to reach a diagnosis before determining a treatment strategy. Therefore one has to invest some time during the first visit of the patient. When details of OM Cyriax are learnt, one need about 10 minutes to perform a shoulder evaluation and about 15-20 minutes for a lumbar assessment (without the time which is needed for treatment and prophylaxis).

Once a “working diagnosis” is established the next treatment sessions won’t be as time consuming.

Steven De Coninck suggests starting a treatment strategy only after reaching a diagnosis and taking into account the expectation pattern we have for each lesion. Whichever treatment is performed one must be able to control the (immediate) effect of the treatment.

The data gathered on the assessment form also helps to interpret the evolution. My experience What about my experience with Cyriax method? My own experience is very positive.

In 1996 I started a first course in Cyriax method and even before the first coffee break I said to myself: “Yes!” The teacher (Bob De Coninck) was talking about lesions, referring pain to their own dermatomes, history and functional examination…., finding soft tissue lesions and treating them. So I assumed if I learnt how to test the structures and clinical images of soft tissue lesions, I would know what the problem was and I wouldn’t be lost anymore within patients’ symptoms I didn’t know what to do with. I decided to study Cyriax method in details and results came very soon. Patients became better sooner than when treated with other methods. General practitioners in our Health Care Centre were curious what the reason for better treatment results was. So I prepared some presentations for them and at the end we organized two courses for doctors with a M.D. from Belgium who is also a teacher of the Cyriax method. He taught our doctors how to examine the moving parts of a body in an efficient way, about infiltrations and epidural local anaesthesia. This is an ideal situation: a doctor and a physiotherapist both working according to the same method. We as Cyriax therapists are aware of not being able to help in every case. Sometimes we know from the beginning that our treatment can’t produce any result and an infiltration is a method of choice (e.g. when a patient’s problem is a steroid-sensitive arthritis only a steroid infiltration can diminish patient’s pain and restore mobility). But in case of lesion of muscles and tendons, disc protrusions, loose bodies… Cyriax approach is certainly a method of choice.

Bibliografie: 1. Cyriax J. Textbook of Orthopaedic Medicine, Volume one. London: Baillière Tindall,

1997 2. De Coninck S. Orthopaedic Medicine Cyriax – Updated Value in Daily Practice, Part

I: Clinical Examination and Diagnosis. Minneapolis: OPTP, 2003 3. De Coninck S. Orthopaedic Medicine Cyriax – Updated Value in Daily Practice, Part

II: Treatment by Deep Transverse Massage, Mobilization, Manipulation and Traction. Minneapolis: OPTP, 2003

4. De Coninck S. Clinical Reasoning in Orthopaedic Medicine. De Haan, ETGOM, 2005 5. More about OM Cyriax can be found on www.om-cyriax.com


10

EXIGENŢE ŞI MODELE ÎN FORMAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE ALE VIITORILOR PROFESORI

Constanţa DUMITRIU

Universitatea din Bacău Cuvinte cheie: formare iniţială, competenţă profesională, model de formare

profesională, identitate profesională. Rezumat Profesionalizarea pentru cariera didactică este fundamentată pe o nouă conceptie

privind “exerciţiul profesional”, cunoştinţele şi competenţele profesorului. Construirea profesionalităţii trebuie sa fie centrată atât pe stapânirea solidă a materiei predate, cât şi pe deschiderea spre noi domenii de cunoaştere, de dezvoltare a unui „habitus reflexiv”, bazat pe instrumente de analiză practică, de echilibru şi control emoţional, de muncă în echipă, de promovare a valorilor sociale şi etice.

Începând cu anii `60, tema formării iniţiale şi continue a personalului didactic a devenit un laitmotiv în dezbaterile asupra educaţiei. În centre cultural-ştiinţifice din întreaga lume au fost organizate simpozioane, colocvii şi conferinţe pe această problematică, au fost formulate opinii şi elaborate lucrări de referinţă, documente oficiale la nivelul Consiliului Europei, OCDE, UNESCO. Au fost instituite comisii naţionale şi internaţionale, au apărut reviste specializate în analiza problemelor specifice profesiunii didactice şi au fost înfiinţate centre de cercetare în domeniu, cu impact pozitiv asupra programelor şi dispozitivelor de formare iniţială şi continuă a educatorilor. Pentru a răspunde sfidărilor fără precedent ale transformării sistemelor educaţionale, rolurile şi competenţele profesorului trebuie să evolueze. De altfel, în majoritatea ţărilor occidentale educatorul „este pe cale de a trece de la statutul de executant la cel de profesionist” (Perrenoud Ph., 1996, p.14).Noile structuri instituţionale promovate în sistemele de învăţământ din Europa şi S.U.A., diversitatea curriculum-ului şi a modelelor formării propuse se corelează cu demersurile teoretice de reconsiderare a rolului educatorului, de construire a unei noi identităţi profesionale şi de conturare a unui tip de profesionalism dedus chiar din modelele de predare, structurate şi dezvoltate în timp (B.O. Smith; E. Robertson; J.B. Carroll; L. Corno; M. Edelstein; L.W. Anderson; J.H. Block; C. Rogers ş.a) . Gilbert de Landsheere precizează că influenţa behavioristă a anilor ’60, insistând asupra obiectivului concret, observabil, a impus „o formaţie în funcţie de competenţele aşteptate, cuvântul competenţă îmbrăcând un sens foarte larg, fiindcă acoperă la fel de bine cunoştinţe, cât şi deprinderi şi atitudini. Această opţiune psihologică se asociază cu o opţiune metodologică în favoarea pedagogiei succesului în care competenţa minimală cerută şi condiţiile în care ea va fi evaluată sunt precizate în mod operaţional. Progresul studentului în programul său este determinat de competenţa de care dă dovadă; durata pregătirii nu este, deci, fixă”(Landsheere, G. De, 1995, p.282).

Competenţa este rezultatul cumulativ al istoriei personale şi interacţiunii sale cu lumea exterioară. În ţările francofone se folosesc termenii „savoir”, „savoir - faire”, „savoir – être”, pentru a desemna trecerea progresivă de la „a şti” la „a şti să faci” şi „a şti să fii”. Prin urmare, ideea de competenţă semnifică o comutare a accentului în domeniul formării, de pe informativ („ce?”, „cât?”) pe formativ („cum?”) şi presupune intervale mai lungi de timp pentru formare şi dezvoltare. Noţiunea vizează o nouă categorie a caracteristicilor individuale, necesitând o analiză multidimensională în care se înscriu imaginile competenţelor proprii,


11

posibilităţile de identificare şi cele de dezvoltare urmărite la nivel individual, instituţional, organizaţional (L.Şoitu, 1997). Bazându-se pe cunoştinţe care au devenit operaţionale, competenţa facilitează eficienţa, flexibilitatea comportamentală şi un grad crescut de adaptabilitate. „Termenul de competenţă”, subliniază G.Mialaret, „vine să înlocuiască ideea de aptitudine pedagogică înţeleasă ca ansamblu de structuri de personalitate care se pot constitui în predictori ai comportamentului didactic eficient…. Competenţele se dobândesc, se câştigă, devii competent datorită unei formaţii corespunzătoare, pe câtă vreme te naşti mai mult sau mai puţin apt” (1978, pp. 179-180) .

Pe ce competenţe îşi fondează un profesor pregătirea sa iniţială? Ce tipuri de cunoştinţe, capacităţi, abilităţi mobilizează el şi cum acestea se articulează cu alte resurse cognitive? Teoriile frecvent întâlnite în domeniul formării iniţiale a profesorilor realizează o distincţie generală între „cunoştinţele teoretice” şi „cunoştinţele practice”. Primele includ „cunoştinţele disciplinare şi culturale”, „cunoştinţele pedagogice şi didactice” (vizând maniera de a organiza condiţiile de învăţare şi gestionarea lor). A doua categorie cuprinde „abilităţile practice”, „a şti să faci aici şi acum”, achiziţionate direct, în practică.

Numeroase lucrări cu tentă antropologică au descris „savoir des enseignants” iar în mod particular „savoir d’expérience”, „savoir de la pratique”. Explorarea cunoştinţelor cadrului didactic, a competenţelor sale, în cadrul articulării teoriei cu practica a generat o înmulţire exagerată a tipologiilor. Constatăm dificultăţi în domeniul ordonării, ierarhizării lor, generate fie de natura diversă a surselor de derivare a competenţelor pedagogice, fie de funcţiile predării-învăţării (rolurile profesionale) care sunt diferit configurate de către autori. O altă cauză poate fi identificată în lipsa de specificare clară a criteriilor de clasificare precum şi în unele confuzii privind procesele psihice, structurile de personalitate, competenţele profesionale.

Urgenţa ar consta, după mulţi autori, nu în crearea de noi tipologii, ci în efortul de „subţiere” a diferenţierilor şi articularea între tipuri de competenţe profesionale, de reunire a acestor tipologii, precum şi de delimitare terminologică între modelele de funcţionare cognitivă (între cunoştinţe şi operaţii, scheme de gândire şi de acţiune). De altfel, constatăm că toate definiţiile competenţelor profesionale sunt legate de un model, de o paradigmă; fiecare paradigmă prezintă un model diferit al profesiei, căruia îi corespunde o listă de competenţe profesionale proprii.

Competenţele universale pentru cadrele didactice sunt, în opinia lui Claude Levy – Leboyer (1996) următoarele: prezentare orală, comunicare orală, comunicare scrisă, analiza problemelor colectivului, ascultarea problemelor altor colective, planificare şi organizare, control, dezvoltarea subordonaţilor, sensibilitate, autoritate asupra individului, autoritate asupra grupului, tenacitate, negociere, spirit analitic, judecată, creativitate, asumarea riscului, decizie, cunoştinţe tehnice şi profesionale, iniţiativă, motivaţie, rezistenţă la stress, adaptabilitate, independenţă.

J. Saury (1997) încearcă să identifice natura „cunoştinţelor de acţiune” pe care profesioniştii le utilizează pentru a atinge scopurile practice şi a face inteligibile situaţiile profesionale. El le defineşte ca fiind cunoştinţe de articulare şi de mobilizare a resurselor cognitive, în acelaşi timp „a şti pentru a face” şi „a şti pentru a înţelege”. Autorul realizează o distincţie între „cunoştinţe în acţiune”, mai aproape de acţiune decât de conceptualizarea ei şi „cunoştinţe de acţiune” necesare pentru a explica şi interpreta situaţiile didactice în relaţie cu experienţa trăită. Domeniul formării viitorilor profesori fiind unul de mare complexitate, în care acţiunile sunt „determinate”, desfăşurându-se în cadre contextuale importante, o modelare a priori a practicilor este exclusă, iar luarea în considerare a componentei experenţiale este necesară, conchide autorul (1997, p. 89)

Marguerite Altet (1996) consideră că profesorul trebuie să fie un „profesionist al interacţiunii” în dublu sens: pe de o parte, el îndeplineşte o funcţie didactică de structurare şi


12

gestionare a conţinuturilor, pe de altă parte, el realizează şi o funcţie pedagogică de gestiune şi reglare interactivă a evenimentelor din clasă.

Articulând conceptele învăţării, cele ale învăţământului şi pedagogiei, L. Bélair structurează în cinci câmpuri ansamblul competenţelor ce urmează a fi achiziţionate de viitorii profesori:

competenţe legate de viaţa clasei: gestionarea sarcinilor, organizarea orarului şi timpului, amenajarea şi utilizarea spaţiului, alegerea activităţilor, valorificarea diverselor resurse, menţinerea unui climat pozitiv în clasă;

competenţe identificate în raport cu elevii şi cu particularităţile lor: comunicarea, cunoaşterea şi observarea tipurilor de dificultăţi de învăţare, a stilurilor de învăţare, personalizarea şi individualizarea diverselor sarcini şi activităţi, abordarea unei evaluări pozitive ş.a.;

competenţe legate de disciplinele predate: capacitatea de a prelucra şi adapta cunoştinţele savante pentru a le face accesibile elevilor în cadrul predării, articularea şi integrarea noilor cunoştinţe cu cele anterioare achiziţionate deja de către elevi, proiectarea conţinuturilor de predat din perspectivă interdisciplinară, cunoaşterea aprofundată a programei şcolare în vederea raportării la aceasta etc;

competenţe cerute/necesare în raportul cu societatea: să stabilească relaţii de comunicare cu părinţii, discuţii şi relaţii sociale şi profesionale cu colegii, demersuri de cercetare, de inovare şi formare continuă în relaţie cu centrele universitare;

competenţe inerente persoanei sale (cele mai importante): a şti să fii, a şti să devii educator reflexiv asupra propriei acţiuni şi propriului demers.

Aceste câmpuri sunt în acelaşi timp puncte de reper pentru construcţia, la viitorii profesori, a unui parcurs personalizat de formare, în care cursurile servesc drept referinţe pentru reflecţia asupra practicii în clasă. Premisele metodologice ale elaborării modelului de formare a cadrelor didactice rămân controversate: modele centrate pe prescripţii şi norme? modele centrate pe personalitatea viitorului profesor? modele fondate pe proces, pe demersul didactic, pe cunoaşterea “anatomiei” predării, pe metode active etc?

În acest context, enumerăm câteva din modelele propuse care au reuşit să contureze profilul de competenţe ale educatorului actual: modele centrate pe prescripţii şi norme (CBTE); modelul umanist / personalist (C.Rogers, Glaser, Lobrot); modele de formare a profesorilor din perspectivă istorică, paradigma „practicianului reflexiv” (Schön), tipologiile modelelor de formare în funcţie de cei şase poli. Cum vor fi achiziţionate aceste competenţe de către studenţii care se pregătesc pentru cariera didactică? Cum trebuie organizată construirea acestor competenţe profesionale? Prin ce strategii?

O parte din răspunsuri se află în numeroasele lucrări de inspiraţie cognitivistă centrate pe cunoaşterea şi modelarea proceselor de gândire ale profesorului în timpul activităţii de proiectare, organizare şi conducere a predării-învăţării sau în timpul interacţiunilor în clasă. Începând cu anii ’80, cercetările asupra gândirii profesorului au cunoscut o amplă dezvoltare în spaţiul anglo-saxon şi internaţional, geneza acestei mişcări fiind legată de lucrările lui D. Schön.Conceptul de „reflexie educativă” („educator reflexiv”, „practician reflexiv”, „practicarea reflexivă a profesiei”) este asociat standardelor de competenţă a căror specificitate, complexă şi nuanţată, încearcă să evite limitele modelelor formării din anii ’70. Astfel, cercetările realizate de M. Altet din perspectiva formării viitorilor profesori „spre analiza practicilor şi spre reflexie” converg către următoarele aspecte:

formarea va pleca din practică şi va încuraja reflectarea asupra practicilor reale; profesorii şi formatorii îşi dobândesc cunoştinţele şi competenţele profesionale „pe teren,

în acţiune, prin propriile lor mijloace, prin experienţa lor”. Formarea iniţială, consideră M. Altet „i-a iniţiat” în profesie, dar profesionalismul lor s-a constituit progresiv prin experienţele lor practice. Formarea profesională este o construcţie personală care se


13

sprijină pe acţiunile practice cotidiene în clasă, urmate de reflecţie, de analiza acestor acţiuni, analiză realizată cu ajutorul „unui mediator” (formator, mentor, alţi practicieni) „care facilitează conştientizarea şi cunoaşterea, care participă la analiza practicilor, într-un demers de co-formare”.

formatorii consideră adesea că nu sunt abilitaţi pentru a realiza analiza practicilor şi a situaţiilor, iar conceptele rezultate din cercetările didactice şi pedagogice i-ar ajuta în explicarea acţiunilor lor.

Simone Baillauqués se opreşte asupra rolului reprezentărilor în formarea viitorilor profesori, considerând că modelul unui dascăl recunoscut va influenţa puternic conduitele şi competenţele acestora. Sensibilizarea pentru profesie, ca acţiune de recunoaştere a motivaţiilor şi de reflecţie asupra lor porneşte de la primele imagini realizate în momentul contactului cu realitatea profesională, de către studenţii aflaţi în etapa de „pre-profesionalizare” din cadrul universităţii. Profesionalizarea iniţială facilitează cunoaşterea de sine a studentului, apoi a stagiarului, privind cunoştinţele, capacităţile, atitudinile cerute de exerciţiul profesional. Autoevaluarea poate deveni astfel „baza unei încercări de modulare a formării profesionale”, de elaborare a rolului profesional şi a unei identităţi profesionale. Observaţia pe video a secvenţelor de predare-învăţare din clasă şi discutarea, analiza lor cu studenţii facilitează acţiunea interiorizată, anticipatoare, contribuind la construirea gândirii lor profesionale, chiar dacă este vorba doar de o viziune fragmentară a realităţii pedagogice. Pentru a realiza un echilibru între diversele faţete ale formării, autorii recomandă alternanţa între formarea prin analiza conceptuală şi formarea prin intervenţie, multiplicarea situaţiilor şi a modelelor pedagogice, valorizarea conştientizării de către studenţi a propriilor scheme de acţiune ş.a.

Din perspectivă psihanalitică, M. Cifali (1996) consideră că regăsirea „spaţiului clinic” (unde întreaga situaţie este examinată în singularitatea sa şi prin raportarea la persoană) şi manifestarea de către formatori a unui „spirit clinic” în construirea dispozitivelor formării constituie condiţii importante pentru reuşita formării iniţiale. La rândul său, Perrenoud (1996) enumeră câteva dispozitive susceptibile de favorizarea, conştientizarea şi transformarea habitusului (ca ansamblu structurat de scheme de percepţie, de evaluare, de decizie şi de acţiune): practica reflexivă, observarea reciprocă, videoformarea, istoria vieţii, simularea, jocul de rol, metacogniţia cu elevii.

În diversele modele de profesionalitate şi profesionalizare prezentate, natura competenţelor diferă; modelele actuale marchează trecerea de la “o meserie artizanală” în care se aplică tehnici şi reguli, spre profesie, în care construim strategii bazându-ne pe cunoştinţe raţionale şi desfăşurând expertiza acţiunii într-o situaţie profesională. Accentul trebuie comutat pe mecanismele funcţionale implicate în mobilizarea “cunoştinţelor” diverse ale profesorului în conceperea, structurarea, ajustarea şi evaluarea intervenţiilor sale. L. Paquay şi M.C. Wagner (1996) subliniază că fiecare model de profesionalizare propus poate constitui “o faţetă” a profesiei şi propun o formare care valorizează diversele faţete şi multiplele competenţe ale profesiei printr-o complementaritate a aporturilor personale ale fiecărui formator.

Bibliografie:

1. Altet, M.(1994), La formation professionnelle des enseignants, Paris, PUF, 1994 2. Altet, M., Les compétences de l’enseignant-professionnel: entre savoirs, schémas

d’action et adaptation, le savoir analyser, en: Perrénoud, Ph. (Eds), Former des enseignants professionels; pérspectives en éducation, De Boeck Université, Paris, Bruxelles, 1996

3. Baillauqués, S., Le travail des représentations dans la formation des enseignants, en: Former des enseignants professionnels, De Boeck Université, Paris, Bruxelles, 1996


14

4. Dumitriu,C. (2003), Strategii alternative de evaluare. Modele teoretico - experimentale, E.D.P., Bucureşti

5. Dunkin, M.J., The International Encyclopedia of Teaching and Teacher Education, Pergamon Press, The University of Sydney, Australia, 1988

6. Landsheere, G. De, Istoria universală a pedagogiei experimentale, E.D.P., Bucureşti, 1995

7. Lang, V., Professionnalisation des enseignants, conceptions du métier, modèles de formation, en: Recherche et formation, No 23, INRP, Paris, 1996

8. Levy-Leboyer, Cl., La gestion des compétences, Les Editions d’Organisation, Paris, 1996

9. Paquay, L., Altet, M., Charlier, E., Perrenoud Ph. (Éds), Former des enseignants professionnels. Quelles stratégies? Quelles compétences?, De Boeck Université, Paris, Bruxelles, 1996

10. Tochon, F., Recherche sur la pensée des enseignants: un paradigme à maturité, en: Revue Française de Pédagogie, No 133, 2000.

EXIGENCES AND MODELS IN FORMING THE PROFESSIONAL COMPETENCES OF THE FUTURE TEACHERS

Constanţa DUMITRIU

University of Bacău Keywords: initial formation, professional competences, professional formation

models, reflexive practitioner, professional identity.

Abstract Professionalisation for an educational career is built upon a new conception regarding

„the professional exercise”, the knowledge and competencies of the educator. The professionalisation’s building must be centered upon both the solid mastery of the teached subject and the opening towards new fields of cognition due to developing „a reflexive habitus” , based upon devices of practice analyzing, of balance and emotional control, of team working, of promoting the social and ethical values.

Starting with the ΄60s the theme of initial and continuous formation of the didactic

personnel became a laitmotif in the debates on education. In cultural-scientific centers from all over the world symposiums, coloquiums and conferences were held on this matter, opinions were formulated and refernce works, official documents at the level of the European Council, OCDE, UNESCO were elaborated. National and international committees were made, there appeared magazines that are specialized in analyzing the problems that are specific to the didactic profession and research centers were established, all these had a positive impact on the programms and devices of initial and continuous formation of the teachers.

In order to respond to the unprecedented provocations of the transformation of the educational systems, the roles and the competences of the teachers have to evoluate. In the majority of the Western countries the teacher ˝is about to pass from the status of doer to the one of professionist” (Perrenoud Ph., 1996, p. 14). The new institutional structures promoted by the educational systems from Europe and the USA, the diversity of the curriculum and of the models of formation proposed correlates with the teoretical approaches of reconsideration of the teacher’s role. Of building a new professional identity and of outlining a new type of


15

professionalism that is deduced from the teaching models, that are structured and developed in time. Gilbert and Landsheere say that the behavioristic influnce of the ΄60s, insisting on the concrete objective, imposed ˝a formation according to the expected competences, the word competence having a very broad sense, because it covers knowledge, skills and attitudes. This psychological option is associated with a methodological option in favor of the pedagogy of successin which the minimum required competence and the conditions in which it will be evaluated are specified in an operational manner. The student’s progress in his programme is determined by the competence he shows, the duration of the preparation is not, therefore, set”(Landsheere, G. De, 1995, p. 282).

Competence is the cumulative result of the persoanl history and of his interaction with the exterior world. In the francophone countries the terms ˝savoir”, ˝savoir-faire”, ˝savoir-être” are used in order to designate the progressive passing from ˝to know” to ˝to know how to do” and ˝to know how to be”. Thus, the idea of competence means a commutation of emphasis in the formation field, from the informative (what?, how?) to the formative (how?) and it means longer intervals for formation and development. The notion aims at a new category of the individual characteristics, and it needs a multidimensional analysis that includes the images of one’s competences, the possibilities of identification and development that are required at an individual, institutional and organizational level. Basing itself on knowledge that became operational, competence facilitates efficiency, behavioral flexibility and an incresead degree of adaptability. G. Mialaret says that the term of competence comes to replace the idea of pedagogical aptitude that is understood as an ensamble of personality structures that can become predictors of the efficient didactic behaviour… the competences are aquired, they are earned, you become competent thanks to a proper formation, as long as you are born more or less capable.

On what competences does a teacher base his initial training? What types of knowledge, capacities, abilities does he mobilize and how do they join themselves with other cognitive resources? The theories that are commonly found in the field of the initial formation of the teachers make a general distinction between ˝theoretical knowledge” and ˝practical knowledge”. The first include ˝the disciplinary and cultural knowledge”, ˝pedagogical and didactical knowledge”. The second category includes ˝practical abilities”, ˝to know to do here and now”, that are aquired in a direct manner, in practice. Numerous works with an anthropological tint described ˝savoir des enseignants” and in particular ˝savoir d’expérience”, ˝savoir de la practique”. The exploration of the teacher’s knowledge, of his competences, in the frame of the joining of theory with practice generated an exagerated multiplication of the typologies. We are having difficulties in organizing, in forming a hierarchy of them, and these difficulties are generated either by the diverse nature of the derivational sources of the pedagogical competences, or by the functions of the teaching-learning process (the professional roles) that are arranged differently by authors. Another cause can be identified in the lack of a precise delimitation of the classification criteria , as well as some confusions regarding the psychical processes, the personality structures, the professional competences. The emergency would be, according to many authors, not to create new typologies, but to make an effort to refine the differences and to join types of professional competences, to reunite these typologies , as well as to make a terminological delimitation between the models of cognitive functioning (between knowledge and operations, thinking and action plans). We notice that all the definitions of the professional competences are tied to a model, to a paradigm; each paradigm presents a different model of the profession, to which it corresponds a list of personal professional competences.

The universal competences of a teacher are, according to Claude Levy-Leboyer (1996), the following: oral presentation, oral communication, written communication, the analysis of the group’s problems, the listening to other groups’ problems, planning and


16

organization, control, developing the subalterns, sensibility, authority over the individual, authority over the group, tenacity, negociation, analitical spirit, judgement, creativity, taking chances, decision, technical and professional knowledge, initiative, motivation, resistance to stress, adaptability, independence.

J. Saury (1997) tries to identify the ˝nature of the knowledge of action” which the professionists use in order to achieve their practical goals and to make the professional situations intelligible. He defines them as being knowledge abour how to join together and to mobilize the cognitive resources, in the same time ˝to know in order to do” and ˝to know in order to understand”. The author makes a distinction between ˝knowledge in action”, which is closer to action than to its conceptualization, and ˝knowledge of action” that are necessary in order to explain and interpret the didactical situations in relation to the lived experience. The field of the formation of the future teachers i sone of great complexity , in which the actions are ˝determined”, they take place into important contextual frames, an a priori shaping of the practices is excluded, and it is necessary to take into consideration the experential compenent, says the author (1997, p. 89).

Marguerite Altet (1996) considers that the teacher has to be ˝an interaction professionist” in a double sense: on the one hand, he has a didactic function of structuring and managing the contents, an don the other hand, he has a pedagogical function of managing and interactively adjusting the events that happen in the class.

Joining the learning concepts with the educational and pedagogical ones, L. Bélair structures into five fields the ensamble of competences that are going to be acquired by the future teachers:

- Competences that are related with the life of the class: managing the tasks, organizing the timetable and the time, the arranging and the use of the space, the valorification of diverse resources, mainting a positive climate in the classroom. - Competences that are identified in relation to the students and their characteristics, knowing the different types of learning difficulties, of the learning styles, the personalization and individualization of the different tasks and activities, the approach of a positive evaluation; - Competences that are related to the taught disciplines: the capacity to change and adapt the scholar knowledge in order to make them accesible to the students, the joining and integration of the new knowledge with the ones that the students already have, the planning of the contents that have to be taught from an interdisciplinary perspective, the deep knowledge of the school curriculum in order to relate to it;

- Required/necessary competences in relation to society: to establish communicational relations with the parents, discussions and social and professional relationships with the collegues, research approaches, inovation, and continuous formation in relation to the university centers;

- Competences that are inherent to his personality (the most important): to know to be, to know to become a reflexive educator on ones actions and ones approaches.

These fields are in the same time reference marks for the construction, in the future teachers, of an individualized course of formation, in which the lectures serve as references to reflect on the practice that takes place inside the classroom. The methodological premises of the elaboration of the formation model of the future teachers remain the subject of a controversy: the models should be focused on prescriptions and rules? Should the models be focused on the personality of the future teachers? Or should they be besed on the process, on the didactic approach, on knowing the ˝anatomy” of the teaching process, on active methods?

In this context we enumerate some of the proposed models that managed to outline the profile of competences of the today’s teacher: models that are centered on prescriptions and rules (CBTE); the humanistic/ personalist model (C. Rogers, Glaser, Lebrot); the models of


17

teachers’ formation from an historical perspective, the paradigm of the ˝reflexive practitioner” (Schön), the typologies of the formation models according to the six poles. How will all these competences be acquired by the students that prepare themselves for the didactical career? How should the builing of these professional competences be organized? With what strategies?

A part of the answers lie in the numerous works of cognitivistic inspiration that are centered on knowing and shaping the thinking processes of the teacher during the planning, managing and leading the teaching-learning activity or during the classroom interactions. Starting with the ΄80s the reasearches on the teacher’s way of thinking had a big development in the Anglo-Saxon and international space, the genesis of this movement being connected with the works of D. Schön. The concept of ˝educative reflexion” (˝reflexive educator”, ˝reflexive practitioner”, ˝the reflexive practice of the profession”) is associated with the standards of competence whose specificity, complex and nuanced, tries to avoid the limits of the formation models from the ΄70s. Thus, the researches made by M. Altet from the perspective of the formation of the future teachers ˝towards the analysis of practice and towards reflection” converge to the following aspects:

1.The formation starts from practice and it will encourage the reflection on one’s practice on the real practice;

2.The teachers and the formators acquire their knowledge and professional competences ˝in the field, in action, through their own means, through their experiences”. M. Altet considers that the initial formation ˝initiated them” into their profession, but their professionalism is built through their practical experiences. The professional formation is a personal construction that is base don the practical actions that happen everyday in the classroom, that are followed by reflection, by the analysis of these actions, analysis that is made with the help of a ˝mediator” (formator, mentor, other practitiens)˝that facilitates the awareness and the knowledge, that participates in the analysis of the practics, in a co-formation approach”,

3.The formators often consider that they do not have the ability to make the analysis of the practice and situations, and the concepts that are the result of the didactical and pedagogical researches would help them to explian their actions.

Simone Baillauqués stop son the role of the representations in the formation of the future teachers and she considers that the model of a well-known teacher will have a powerful influence on their behaviour and competences. The sensibility for the profession, as an action of recognizing the motivations and of reflection on them, starts from the first images that are made in the moment of contact with the professional reality, by the students that are in the ˝pre-professionalisation” stage at the university. The initial professionalisation facilitates the self-knowledge of the student, then of the trainee, regarding the knowledge, capacities, attitudes requested by the professional exercise. Self-evaluation can become ˝the base of an attempt to modulate the professional formation”, of elaboratig the professional role and a professional identity. Video-observation of the teaching-learning sequences from the classroom and their debate, their analysis with the students facilitates the inner, anticipatory action and it contributes to the construction of their professional way of thinking, even if it is just a fragmentary vision of the pedagogical reality. In order to establish an equilibrium between the differnt faces of the formation, the authors recommend the alternation between the formation through the conceptual analysis and the formation through intervention, the multiplication of the situations and of the pedagogical models, the valorization of the awareness by the student of their own actions schemes.

From a psychanalitical perspective, M. Cifali (1996) considers that the rediscovering of the ˝clinical space” (where the whole situation is examined in its singularity and through raportation to the person) and the manifestation by the formators of a ˝clinical spirit” in


18

building the devices of the formation are important conditions for the success of the initial formation. In his turn, Perrenoud (1996) enumerates some devices that are susceptible of favouring and transforming of the habitus (as an ensamble of perception schemes, of evaluation ones, of decision and action ones): the reflexive practice, reciprocal observation, video-formation, life’s history, simulation, role play, metacognition with the students.

In the various models of professionality and professionalisation that we have presented, the nature of the competences differs; the current models marks the passing from ˝a handicraft profession” in which teachniques and rules are applied, towards profession, in which we build strategies based on rational knowledge and applying the action’s expertise in a professional situation. The emphasis must be placed on the functional mechanisms that are involved in the mobilization of diverse knowledge of the teacher into the conception, structuring, adjusting and evaluating his interventions.


19

ÎNFIINŢAREA ŞI CONDUCEREA UNEI ŞCOLI PARTICULARE DE BASCHET

Dumitru COLIBABA-EVULET Conducător ştintific IOSUD Piteşti

Denisa DOBĂ Universitatea de Medicină si Farmacie„Carol Davila” Bucureşti

Cuvinte cheie: şcoala de baschet; grupuri de interese; chestionar; sondaj de opinie;

cadru legislativ, management-management instrucţional-management logistic

Rezumat Pe baza experienţei acumulate ca sportivă si ca antrenor, am încercat sa pun in practică

un sistem unitar, infinţănd o şcoala de baschet particulară care sa funcţioneze pe grupe de vărstă pentru copii si juniori si care sa vizeze obiective educaţionale, sociale, instructive, să indentifice, să selecţioneze şi sa formeze elemente talentate pentru performanţa sportiva. Şcoala de baschet funcţioneaza pe grupe de vărsta inpărţite in doua categorii: prima categorie se desfăşuara in cocncordanţa cu grupele de vărsta inpuse de Federaţia Romana de Baschet, iar a doua categorie are ca obiectiv invăţarea baschetului ca mijloc de loisir: întreţinere recreere, educare si cuprinde grupuri de vărste apropiate

Introducere In planul evoluţiei societaţii romănesti isi fac apariţia structurile particulare care au la

baza un management si un marketing operational si vor pune bazele unui sistem nou prin elaborarea unor strategii capabile sa realizeze finalitaţi instructiv –educative si financiare. In acest context experienţa privind infinţarea si conducerea unei structuri sportive particulare este slabă, nu a fost realizată o cercetare in prealabil, nu au fost consultate grupurile de interese. Asfel se simte nevoia si oportunitatea, in condiţiile practicării tuturor ramurilor sportive la toate nivelele de vărsta generate de nevoi diferite, de la nevoia de mişcare pana la întrecere, de la spiritul de întrecere pana la necesitatea de măsurare in competiţii a oamenilor maturi. Însusi contextul social si politic şi perioada de tranziţie in care se face trecerea la economia de piaţa necesită regăndirea si restructurarea unor forme de practicare a exerciţiilor, atat pentru indentificarea si selecţionarea elementelor talentate cat si pentru mişcare si întreţinerea sănătăţii.

Scop: • Studierea cadrului legislativ-normativ şi a condiţiilor care se impun în vederea

înfinţării si conducerii unei şcoli particulare de baschet care sa funcţioneze in condiţii optime

• Investigarea motivaţiei copiilor si a grupurilor de interese cu privire la infinţarea si conducerea unei şcoli particulare de baschet

• Stabilirea cadrului de funcţionare a şcolii de baschet Domeniu de referinţă: Management sportiv Problematica abordată in proiectul de cercetare este găsirea unui management

inteligent care sa orienteze o politică de marketig eficientă prin rezolvarea situaţiilor inedite aparute pe parcursul derulării activităţii şcolii de baschet si anume: probleme de ordin financiar -economic, căutarea si găsirea potenţialilor beneficiari ai instruirii, organizarea unor programe si oferte atractive care sa înbine o pregătire eficienta corelata cu selectarea si menţinerea beneficiarilor in pregatire, asigurarea cadrului legislativ necesar, de la înfinţarea şcolii pănă la dezvoltarea si extinderea ei ca şi organizaţie sportivă, sub forma de club


20

profesionist sau chiar academie de baschet. Prin creşterea exigenţelor in procesul instructiv-educativ, baschetul, va contribui la

creşterea nivelului performanţelor pe plan naţional si internaţional şi poate constitui prin varietatea mijloacelor o atracţie pentru toate categoriile de cetăţeni de la practicarea lui pentru recreere, întreţinere corporală, pana la nevoia de mişcare pentru persoanele cu anumite deficienţe fizice, constituind asfel, prin complexitatea mijloacelor sale principalul indicator care urmareşte o înbinare a dezvoltarii fizice armonioase cu spectacolul sportiv pe care îl îtalnim in competiţiile sportive.

Plecănd de la această premiză trebuie sa urmărim: • Alcătuirea unei şcoli de baschet private bine organizate şi structurate • Asigurarea procesului de instruire care sa ofere servicii calitative catre diferite

categorii de populaţie • Abordarea unui program de pregătire echilibrat in functie de categoriiile de

beneficiari, bazat pe raportul dintre efortul de intensitate ridicat si cel mediu si moderat

Prin urmare, va trebui sa creem o strategie proprie de elaborare a unui program care să ducă la obţinerea finalitaţiilor inpuse de obiectivele strategice prin dezvoltarea unei structuri sportive la nivel naţional Ce este şcoala de baschet? Şcoala de baschet este o instituţie particulară cu caracter autonom ( non profit), atestată juridic care pune la dispoziţia diferitelor grupuri de interese( copii, părinţi, adolescenţi ) următoarele oferte instrucţional - educative şi servicii:

• Iniţierea în practicarea jocului de baschet a tuturor categoriilor de cetăţeni care doresc să-l practice ca activitate de loisir.

• Orientarea şi selecţia iniţială a elementelor talentate; • Asigurarea condiţiilor optime de pregătire şi programe riguroase de antrenament

pentru următoarele eşaloane formative : microminibaschet 5/6 ani; biddy - baschet 6/7 ani; minibaschet II 7/9 ani; minibaschet I 9/12 ani; juniori III 13-14 ani; juniori II 15-16 ani; juniori I 17-18 ani; tineret 19- 21 ani.

• Activitate de consulting metodologic – ştiinţific jucătorilor şi echipelor de performanţă • Folosirea baschetului şi a mijloacelor sale specifice ca mijloc de petrecere a timpului

liber ( ca activitate de loisir ) • Dezvoltarea activităţii de streetball, a baschetului în cărucioare, promovarea

baschetului cu echipe mixte • Organizarea unor cursuri de iniţiere în organizarea, conducerea şi desfăşurarea

activităţii specifice grupelor de copii: instructor - antrenor, arbitru, scorer, cronometror etc.

• Inchiriere bazei sportive sau altor materiale sportive Ipotezele cercetării

1. În condiţiile în care nu dispunem de suficente informaţii şi nici de-o experienţă anterioară achiziţionată, privind înfiinţarea şi conducera unei şcoli particulare de baschet, emitem prezumţia că aceasta trebuie să funcţioneze ca o instituţie autonomă - non profit, care să se încadreze în contextul psihosocial comunitar şi să se sprijine pe următoarele cerinţe fundamentale : a: cunoaşterea interesului de care se bucură baschetul în rândul diferitelor grupuri de interese ( copii , adolescenţi, adulţi, părinţi, spectatori, amatori ) ; b: respectarea cadrului legislativ - normativ de înfiinţare şi funcţionare a instituţiei ; c: stabilirea misiunii instituţiei: precizarea activităţilor, ofertelor şi serviciilor asigurate; d: asigurarea bazei materiale şi a resurselor strict necesare pentru desfăşurare a activităţilor programate ;


21

e: asigurarea rentabilităţii ( supravieţuirii ). 2. Daca dorim ca instituţia sa devina rentabila şi să supraveţuiască, atunci este necesar ca întreaga activitate sa se dsfăşoare după proiecte strategice de dezvoltare managerială prin care toate resursele disponibile să fie în mod efectiv, eficient si economic cheltuite în vederea realizării unor produse rentabile ( oferte, servicii, valori sportive, consulting ), în stare să asigure suportul logistic a organizaţiei

Metodologia de intervenţie • Studierea literaturii de specialitate • Observaţia directă şi indirectă • Sondajul de opinie aplicat autorităţiilor competente de la nivelul Federaţiei de

Baschet, si a Cluburilor Sportive de stat si private • Ancheta-chestionar privind motivaţia copiilor • Ancheta-chestionar privind motivaţia grupurilor de interese

Analiza resurselor necesare înfinţarii şcolii de baschet

Probleme manageriale majore legate de înfinţarea şcolilor particulare de baschet Managementul presupune rezolvarea concretă a următoarelor operaţiuni:

precizarea obiectivelor strategice şi operaţionale a şcolii de baschet căutarea şi crearea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor pentru obţinerea

performanţelor măsurabile procurarea prioritară a resurselor necesare adaptarea deciziilor de diferite tipuri considerarea managerului drept protagonist al instituţiei atitudini activizate, creative pentru obţinerea unor rezultate performante.

Problemele concrete cu care ne-am confruntat in înfintarea şcolii de baschet, au fost probleme de ordin financiar si economic, probleme in gasirea antrenorilor eficienţi care să întruneasca concepţii unitare de pregatire si joc, care sa utilizeze un comportament adecvat

RESURSE UMANE Sportivi, antrenori, antrenor coordonator, Manager, administrator, personal de intreţinere contabil, metodist, responsabil de maketing si comunicare, medic

RESURSE MATERIALE

Existente: Bunurile mobile si imobile: terenuri, sali, inchiriate, materiale, echipamente, aparatură.

RESURSE FINANCIARE

Investiţii. Taxe. Sponsorizări. Donaţii. Obtinerea de fonduri neranbursabile Furdraising-procurarea de fonduri suplimentare cu ocazia desfăsurarii unor spectacole, festiviţăti, competiţii sportive

IFORMAŢIONALE Servicii de statistica si documentare Publicitate, presa, tv, radio, materiale tipărite, afişaj, internet.

SPAŢIALE Stabilirea locului de desfaşurare a activiţătii:Sali, terenuri


22

faţă de copii şi părinţi ; probleme privind alocarea resurselor spaţiale: săli, terenuri; probleme de ordin organizatoric. De aceea ne-am gandit sa creem o strategie manageriala care sa aibe ca rezultat dezvoltarea unuei şcoli de baschet private si sa îsi indeplineasca obiectivele strategice. Operaţiunile prealabile elaborării proiectului de pregătire a echipelor si jucătorilor:

Cunoaşterea performanţelor maxime realizate, precum şi a tendinţelor de dezvoltare a baschetului

Analiza activitaţii desfăşurate anerior Analiza priviind motivaţia copiilor Analiza privind motivaţia grupurilor de interese Ordonarea datelor si construirea modeleleor de concurs pentru urmatorul sezon Elaborarea proiectului de pregătire potrivit etapelor si operaţiunilor

Obiectivele si activităţiile şcolii 1.Stabilirea misiunii instituţiei(scolii) :

cui se adresează:copii cu vărste diferite in funcţie de sex ,tineri si adulti oferte educative/ instrucţionale: selecţie şi formarea unor sportivi valoroşi; iniţierea

în practicarea baschetului, formarea instructorilor şi arbitrilor ce servicii şi activităţi de loisir oferă diferitelor grupuri - ţintă sau categorii de cetăţeni

2. Stabilirea programelor de activităţi care vizează atingerea finalităţilor strategice pentru următoarele domenii funcţionale:

program de dezvoltare a ofertei şi a serviciilor şcolii către diferite categorii de cetăţeni: copii,tineri, începători, performeri, pentru persoane în vârstă, pentru activităţile de loisir

programe de dezvoltare a bazei materiale prin indentificarea salilor si terenurilor şi achiziţii de echipament sportiv

programe de dezvoltare a resurselor umane: copii, tineri, persoane mature, vărstnici,persoane cu dizabilitaţi.

3. Implementarea, monitorizarea si raportarea activităţii desfăşurate care presupune: elaborarea planurilor operaţionale pe unitatea de timp bine determinate stabilirea obiectivelor operaţionale, planificarea activitatiilor pe perioada de timp,

descrierea acţiunilor planificate într-un program detaliat repartizarea sarcinilor pe obiective operaţionale, domenii şi programe stabilirea metodologiei de lucru: cand? ;cum ?şi în ce fel? termene, resurse

financiare,materiale, umane etc 4.Stabilirea politicii de marketing.

Elaborarea unei strategii operaţionale de produs, preţ, distribuţie şi promovare a şcolii de baschet(creşterea numarului de sportivi, obţinerea necesarului in competiţii de înalt nivel,cresterea participării in competiţii)

Extinderea formelor si mijloacelor de publicitate, de mediatizare a evenimentelor organizate, care sa prezinte laturile pozitive ale baschetului - o imagine corecta privind importanţa sociala, valenţele educative si morale ale acestuia, care sa stimuleze un curent de opinie favorabil practicării acestuia

Popularizarea şcoli de baschet si promovarea formelor si sistemelor de selecţie, instruire prin orgnizarea de competiţii, urmarindu-se si cresterea spectacolului sportiv

5. Oferetele catre diferitele categorii de populaţie trebui sa urmarească: Stabilirea unui model de joc şi pregătire in baschet in funcţie de nivel, in vederea

utilizării selecţiei pentru grupele de începatori Însuşirea cunostinţelor de bază şi formarea deprinderilor necesare practicării

baschetului printr-un program organizat si structurat de antrenament. Evaluarea întregului proces urmarindu-se participarea in cupe si campionate pentru


23

copii si juniori Organizarea de competiţii si concursuri cu premii pentru activitatea de loisir Participarea la evenimente sportive Participare in tabere/cantonamente de pregătire in vacanţele şcolare Privilegii pentru a asista la jocurile de baschet profesioniste Participarea la campionate de streetball Participarea la schimburi de experienta cu alte ţari(deplasari in strainatate) Cursuri de instruire pentru instructori si arbitrii Beneficii materiale Condiţii optime de pregătire si joc

Analiza-chestionarului privind motivaţia copiilor Eşantionul investigat este de 50 de copii , componenţi ai Şcolii de Baschet “Palestra”

si şcolari care doresc sa practice acest sport. Chestionarul cuprinde un numar de 14 intrebări cu mai multe variante de raspuns, diferite in funcţie de întrebare.

Din analiza generala, putem constata că, copiii sunt intresaţi de învaţarea si perfecţionarea baschetului intr-o şcoala de baschet particulara si înfinţarea unei asfel de şcoli ar fi in concordanţa cu cerinţele si aspiraţiile lor privind jocul de baschet.

Analiza chestionarului privind consultarea grupurilor de interese Chestionarul a fost aplicat pe un eşantion de 71 de persoane din medii diferite,

profesori de sport, studenţi, sportivi, parinţi şi cuprinde un numar de 13 întrebari cu diferite variante de raspuns Analizănd tabloul general putem considera ca există motivaţie in cadrul grupurilor de interese investigate, pentru a se înfinţa şi conduce o şcoala de baschet particulara pe plan local precum si inpunerea acesteia ca o necesitate in condiţiile actuale ale sportului de performanţa şi nevoia de mişcare a diferitelor categorii de cetăţeni.

Rezultatele sondajului de opinie aplicat in răndul celor intresaţi de practicarea baschetului

Nu se poate inlocui un sistem de stat cu un sistem privat. Putem creea un sistem privat bazat pe autonomie proprie si un management independent

care sa fie eficient in cadru cat mai legal si să funcţioneze in paralel cu sistemul de stat, să aduca o completare a acestuia sau chiar sa creeze parteneriate cu structurile sportive bugetare.

Cadrul legislativ de funcţionare a şcolii de baschet Organizaţia sportiva privată va indeplini funcţia de structură sportivă recunoscută in

condiţiile legii, va fi mai întai afiliată la Direcţia Municipală de Baschet apoi la Federaţia Romană de Baschet

Conform Ordonanţei Guvernului nr 26/2002 cu privire la asociatii şi fundaţii Legea educaţiei fizice si sportului nr 69/2000 Hotarărea Guvernului nr 884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere in aplicare

a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice si sportului nr 69/2000 şi va fi recunoscuta si avizată de către A.N S.

Concluzii Organizaţia sportivă privată, nu trebuie sa urmăreasca doar latura financiară ci să ofere

servicii sociale, beneficii instructiv-educative si să urmarească performanţa sportivă. Analiza rezultatelor chestionarului privind motivaţia copiilor a fost inpăţita in trei

categorii prima a totalizat 43.2% de raspunsuri afirmative- 275 de raspunsuri ,-se constată o dorinţa ridicată in ceea ce priveste practicarea baschetului intr-o şcoala privată. A doua a fost părerea copiilor despre şcoala de baschet, jocul de baschet şi eficienţa pregătirii în şcoala : 8.8% au o părere foarte bună; 8.5% excelentă

In analiza generală a motivaţiei grupurilor de interese, in prima categorie se totalizează 54.8%; 480 de răspunsuri afirmative, pentru a doua categorie care a vizat motivarea cat


24

şi necesitatea înfinţării şcolii de baschet 6.6%; pentru este necesară- 56 de raspunsuri. Opinia unanimă a celor şase specialişti, in urma sondajului de opinie aplicat este că: nu

se poate înlocui un sistem de stat cu un sistem privat, însa putem creea un sistem privat care să fie eficient in cadru cat mai legal si să funcţioneze in paralel cu sistemul de stat, să aduca o completare a acestuia sau chiar să creeze parteneriate cu structurile sportive bugetare.

Organizarea structurală a şcolii, nu trebui sa se extindă în sensul de a avea angrenate şi mai multe departamente ci trebui să urmarească relizarea eficienţei şi rentabilităţii şcolii cu un minim de personal, dar care să realizeze un profit obiectiv necesar dezvoltării şcolii pe termen lung.

Serviciile şi ofertele “clientelare” sunt accesibile pentru toate categoriile de populaţie, nu încercam să înlocuim sistemul performanţei in baschet cu partea de loasir pentru a aduce mijloace bănesti mai rapide cu un minim de munca, ci vom pleca de la partea activităţiilor de timp liber pentru a putea dezvolta, selecţia şi pregătirea elementelor talentate in condiţii optime de pregatire.

Valorificarea proiectului Utilizarea unei şcolii de baschet private, va fi valorificată, prin creşterea performanţei în

domeniul baschetului, lărgirea ariei de selecţie, mediatizarea baschetului sub toate formele, creşterea spectacolului sportiv, dar nu in ultimul rănd beneficiile privind dezvoltarea sub toate aspectele prin practicarea acestei ramuri sportive in răndul copiilor si tinerilor.

Ideea personală este că, structurile particulare vor înlocui in viitor şcolile sportive de stat. Să reţinem că aceste asociaţii non- profit nu vor avea ca obiectiv doar performanţa sportivă, sau vor urmării obţinerea de profituri, ele vor alcătui programe accesibile sociale pentru toate categoriile de cetăteni, vor acapara întreaga piaţa şi vor aloca sevicii şi oferte, îndeplinind necesarul de nevoi al fiecăruia. În acest context nu vrem să desfinţăm sistemul de stat, dar vrem să creem un sistem capabil sa pună în valuare baschetul romanesc

Bibliografie 1. P.Druker, 1974 - Management, Task ,Responsabilities, Harper&Row, New York, 2. P.Druker, 1994 - Management, Editura Destin 3. V.Olteanu,1999 - Marketingul serviviilor Bucuresti 4. Lador,2000 - Bazele teoretice ale managementului in sport,- Univ din Pitesti 5. C.Zamfir,1974 - Psihologia organizarii si conducerii, Edit.Politica, Bucureşti 6. O. Nicolescu, I.Verboncu,1996 -Management, Editura economică 7. D.Colibaba,1998-Jocuri sportive -Teorie si Metodica, Editura Aladin 8. Matthew D.Shank,2005 - Sports Marketing, A strategic Perspective, Pearson

Prentice, Hall Upper Saddle River,New Jersey 9. E. Frîncu,2003 - Managementul activitaţiilor sportive, Editura Ex –Ponto 10. D. Sotiriu, E. Sotiriu, 2007 -Managementul resurselor in Federaţile Sportive

Naţionale- Bucureşti 11. H.D.Pitariu,1994 -Managementul resurselor umane-Editura ALL, Bucureşti 12. G.Jinga,2006 -Abordari manageriale şi de marketing in sport, Editura ASE 13. Lador,A.V.Voicu,1996-Elemente de management si legislaţie sportivă,Editura

Inter Tomic 14. Lăzarescu,1996-Management in sport, Editura Spiru Haret


25

SET-UP AND LEADERSHIP OF A PARTICULAR BASKET SCHOOL

Dumitru COLIBABA-EVULET Science coordinator

Denisa DOBA Medecine and Pharmacy Univ. „Carol Davila” Bucharest

Keywords. basket school, target persons, questionaire, opinion poll, legislation,

management- instrcutional management, logistic management. Abstract Based on my experience as a sportswoman and a coach I tried to set up a global

system, a private basket school functioning on age groups - children and juniors/ teenagers- and promoting educational, social, instructive purposes as well as identifying, selecting and training young talents for competition. the 2 age groups as follows: one for the age groups required by Romanian Basket Federation and the other one has the purpose of teaching basket as a passtime: well-being, education for close age groups.

Introduction

In the context of a developping social structure threre are private organisms emerging based on operational managment and marketing as bases of a new system by means of new strategies with financial and educational purposes. There is a shortage of leadership experience, since there is neither previous research nor target groups response. While practising all kinds of sports activities for various needs concerning all ages, from the simple activities to compeition, further on to grown-up contests. There is such social and politic context requiring the very rethinking and restructuring of some kinds of physical activities in order to identify and select the young talents as well as the simple well-being. Purpose. 1. Study of the legislation and implied conditions in order to perfect set-up and leadership of a private basket school 2. Investigate the motivation of children and target persons as to set-up and leadership of a private basket school 3. Set-up of functional context of a basket school.

Favourite domaine: Sport management The main purpose of my research is to find an inteligent management to aplly an

efficient marketing policy in order to fix different problems: economic -financial problems, seraching for potential trainees, a large choice of offers and programs, a good legislation covering all the process from setting-up of the school to its development as a sports organisation, a professional club or even a basket academy. As a particular way of education basket can contribute to rising competition level nationally as well as internationally; it can also may be an attraction for all kinds of people-included desabled people- and or different purposes from passtime to spectacular competition.

My objectives: 1. Setting up of a private basket school full organized and structrured; 2. Quality tranining for various kinds of peole; 3. A balanced training program based on all kinds of intensity effort. This basket schools is set to be a private institution, non profit, certified providing as follows: 1. To initiate all kinds of people to this sport;


26

2. To select the young talents; 3. To provide the best training for the following groups: microminibasket 5/6 years old; biddy- basket 6/7 years old; minibasketII 7/9 years old; juniors III 13-14 years olds; juniors II 15-16years old; juniorI 17-18 years old; youngsters 19-21 years old; 4. Methodologic and scientific consulting to competing teams and players. 5. Basket as a pastime 6. Development of street ball, wheelchairs basket, promoting mixt teams basket. 7. Training classes for organizing and practising various activities from coaching, referee scorer, cronometer etc; 8. Rent of sporting areas ond sports equipement; Research purpose

Since there is no previous information or experience, we state that a private basket school should function as an aoutonomous institution, non-profit, proper to psychosocial context based on: a) basket interested target persons (children, teenagers, adults, parents, audience, various people) b) proper legislation c) mission: activities, offers and services propvided d) all supplies and material bases to make possible all the activities e) functionality

In order to provide functionality it is mandatory to have management strategy projects (offers, facilities, sports values, consulting) and logistical support.

Methodology 1. Study of subject-related literature 2. Direct and indirect contact 3. Opinion poll - target: the Romanian Basket Federation, private and state owned sports clubs 4. Opinion poll as to childrens' interest 5. Opinion poll as to target persons' interest

Analysys of the required ressources

HUMAN RESOURSES

Sportsmen, coaches, coach-in-chief Manager, maintenance staff, account, methodist, PR andmarketing advisor, doctor

MATERIAL SUPPLIES

Sportsgrounds, gymnasiums, equipement, technicaldevices

FINANCIAL SUPPLIES

Investing Taxes Sponsorship Donations Nonreturnable funds providing Fundraising- to provide extra funds while festivities,shows, sports competition

INFORMATIONAL Database and documentation Advertising, press, tv, radio, print, outdoor, internet

OUTDOOR stadiums, gymnasiums Managerial issues related to set-up of private basket schools Management is to solve the following issues:


27

1. to settle stragetic and operational objectives of the basket school 2. providing necessary facilities for competition results 3. priority facilities 4. decision adjusting of all kinds 5. manager- to be considered the protagonist of the institution 6. creative attitude in order to get best results The practical issues to face were financial and economic issues; there were also related to finding the efficient coaches to prepare the best opportunities for competition, to behave properly; as well as rpoblems related to gymnasiums, stadiums; organisational problems. Our conviction is to create a managerial strategy in order to develop a private basket school. 1. To have a proper knowledge of results and of the new basket trend 2. To analyse the prevous activity 3. To analyse the childrens' interest 4. To analyse the target persons' interest 5. A proper schedule for next competition season 6. Set-up of a proper strategy of development

Objectives and school activies 1. School mission: - target persons: children of different age, sex, young and older people. - educational/ instructional offer: select and train valuable sportspersons; initiate in

basket practice; training of referees and coaches - loisir activities- for target persons 2. Activities schedule for the following domaines: - a diverse loisir offer for the following groups: children, young persons,

beginners, competitors, older persons, - programs for material supplies and equipement - programs for developing the human resourses: childre, young, adults, older

persons, disabled persons. 3. Implement, monitoring and reporting of the proper activities: - operational plans for a certain period of time - set-up of operational purposes, planing of activities, detailed schedule -task distribution on domaines, programs and objectives -a proper methodology: when, how, financial, material, human supplies, etc 4. A proper marketing policy -Operational strategy of products, price, distribution and promotion of the basket

school (increseas of the number of sportspersons in high level competition) -Expand the advertising devices, media covering of the events- a good image of the

social, educational and moral practice of basket in order to create a positive opinion.

-Promoting the whole strategy for a maximum efficiency of the competiton 5. Offers should provide: - Set-up of a special training program in order to properly select the beginners

groups; -A proper knowledge for an organized and structrured training program; - A proper evaluation for children and juniors in ordr to get in competition - Awards for loisir competiton - Partiticipation in sports competition - Participation in campings during holidays - Participation in streetball competitions


28

- Privileges in order participate in professional basket plays. - Participation in professional exchages abroad

- Material benefits - Optimal conditions for play

Analyses- children interest There are 50children investigated, components of "Palestra" Basket School, as well as other pupils. there are 14 questions with multiple answers. Conclusion: children are interested in learning to play basket and to get it to perfection in a private basket school; therefore we strongly believe in the necessity of setting-up a private basket school.

Analysys- target persons There were 71persons investigated from different fields, sports teacher, students, soprtspersons, parents; 13questions with multiple answers. Conclusion: there is a real interest for a private basket school especially today, when people need sports activities more than ever.

Results- persons interested in basket 1 There is not possible to replace a state system by a private one. 2 We can create a private system based on autonomy and an independent management, a proper legislation and and that could functionas a partner in paralel with the state system, to complete it.

Legislation for the private basket school 1 The private school will represent a sports structrure based on proper legislation, a branch of Municipal Basket Organization and Romanian Basket Federation 2 According to Guvernement directive no.26/2002 for associations and fundations. 3 Sports legislation no.69/2000 4 Governement directive no.884/2001 as to applying law no.69/2000 recognized byA.N S.

Conclusions 1. The private school should have as a priority to offer social services, educational benefits and to promote competition. 2. Analysys of the results regarding childrens'motivation: 43.2% affirmative answers, 275 answers- an increasing interest in basket practising in a private school. 8.8% -a good opinion about basket, 8.5% excelent. 3. Following the analysys there is the conclusion: it is not possible to replace a state system with a private one; we can instead create a private system efficient and according to the law, parallel to the state one, to complete it and create partnership 4. The main purpose: efficient and functional school, a minimum number of personnel and long-terme results. 5. We are open to all kinds of people and we foccus on practising basket as a loisir activity in order to get to competition.

Project value 1. A private basket school will have as main target: increasing basket competition results, selection area, promoting basket throughout the media, promoting sports competition as entertainment, as well as all benefits deriving from practising basket. 2. My personal belief is that the private structures will replace the state ones in the future. These non-profit associations will have as main purpose accesible programs for all kinds of people, expanding over the whole market. In this context we don' want to deny the state system, instead we want to create a valuable system in order to promote the Romanian basket.


29

REPERE PRIVIND SISTEMUL LEGISLATIV DE PROTECŢIE A PERSOANELOR CU HANDICAP, ÎN ROMÂNIA

Doina MÂRZA-DĂNILĂ,

Universitatea din Bacău Alexandra MÂRZA-DĂNILĂ

Cuvinte cheie: sistem legislativ, protecţie, persoane cu handicap

Rezumat Atât la nivel internaţional cât şi la nivel naţional, în încercarea de a asigura integrarea

persoanelor cu handicap se elaborează şi se emit o multitudine de documente legislative care, din nefericire, nu sunt foarte bine cunoscute nici de beneficiari, nici de cei care lucrează cu persoane cu handicap.

Lucrarea îşi propune să aducă la cunoştinţa celor interesaţi existenţa unora dintre cele mai importante astfel de documente.

Introducere În întreaga Europă, persoanele cu disabilităţi înfruntă un stigmat şi prejudecăţi

covârşitoare şi întâlnesc obstacole semnificative ce îi împiedică să-şi exercite drepturile fundamentale. Discriminarea, în ceea ce îi priveşte pe cei cu disabilităţi, este adânc înrădăcinată şi răspândită, împiedicând astfel realizarea unei schimbări pozitive. Şi totuşi, sunt „oameni ca noi”, oameni care au nevoie de afecţiune, au nevoie să fie ajutaţi să ducă o viaţă cât mai normală, au nevoie de o educaţie potrivită şi de un loc de muncă.

Atât la nivel internaţional cât şi la nivel naţional, se încearcă integrarea acestor persoane în societate, prin acordarea de drepturi şi facilităţi, dar fiind vorba despre un proces foarte complex, nu a luat sfârşit, deşi primele preocupări pentru protecţia persoanelor cu handicap au apărut cu câteva zeci de ani în urmă. Procesul de integrare a persoanelor cu handicap continuă şi astăzi, încercând în continuare să elimine sentimentele de discriminare şi de excludere îndreptate împotriva acestora.

Actualitatea şi scopul lucrării Actualitatea temei este dată de însăşi problematica persoanelor cu handicap, categorie

de persoane cu o poziţie evident dezavantajată faţă de alte persoane. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţământ, adaptarea socio-profesională şi integrarea socială a persoanelor respective constituie (sau ar trebui să constituie) un obiectiv principal al oricărui stat şi a comunităţii mondiale în general.

Scopul lucrării constă în studierea problemei legate de protecţia persoanelor cu handicap atât în plan social, cât şi în plan legislativ şi în prezentarea principalelor documente legislative la nivel internaţional şi naţional.

Problematica fundamentală O.N.U. estimează că există 500 milioane de persoane cu disabilităţi în lume la momentul actual. Acest număr creşte în fiecare zi datorită unor factori precum războiul şi distrugerea, condiţiile de viaţă nesănătoase precum şi absenţa cunoştinţelor despre disabilităţi, cauzele acestora, prevenirea şi tratamentul lor1. Eforturile depuse de O.N.U. în acest domeniu constituie cele mai importante acţiuni luate de o organizaţie internaţională în domeniul persoanelor cu disabilităţi. Bazându-se pe Declaraţia Internaţională a Drepturilor, O.N.U. a formulat primul document specific privind disabilităţile în anul 1971 în Declaraţia Drepturilor Persoanelor Retardate Mintal. Alte

1 http://www.hrea.org/learn/guides/disabilities.html


30

documente importante au urmat dar nici unul nu era obligatoriu din punct de vedere legal. Anii `80 au marcat principala etapă de activitate privind stabilirea unor norme internaţionale privitoare la persoanele cu disabilităţi. În 1981, Adunarea Generală a declarat acest an ca fiind primul An Internaţional al Persoanelor cu Disabilităţi. Acesta a fost urmat de Programul Mondial de Acţiune Privind Persoanele cu Disabilităţi din 1982 şi Decada Persoanelor cu Disabilităţi în perioada 1983-1992. În timpul anilor `90, toate conferinţele O.N.U. s-au ocupat de drepturile persoanelor cu disabilităţi şi s-a îndreptat către instrumente de protecţie (Conferinţa Mondială a Drepturilor Omului din 1993, A Patra Conferinţa Mondială pentru Femei din 1995). În prezent, Comitetul Ad-Hoc asupra Disabilităţilor este implicat într-un proces de creare a unei convenţii care să protejeze persoanele cu disabilităţi la nivel internaţional. Preocupări în domeniul drepturilor persoanelor cu disabilităţi are şi Uniunea Europeană, anul 2003 fiind declarat Anul European a Persoanelor cu Disabilităţi. Alte ceremonii importante includ Decada Persoanelor cu Disabilităţi (1993-2002) din Asia şi Pacific, Decada Africană a Persoanelor cu Disabilităţi (2000-2009), Decada Arabă a Persoanelor cu Disabilităţi (2003-2012).

Legislaţia internaţională privind drepturile omului consacră următoarele drepturi: dreptul la egalitate în faţa legii; dreptul la nediscriminare; dreptul la oportunităţi egale; dreptul la o viaţă independentă; dreptul la integrare totală; dreptul la securitate.

Instrumente internaţionale şi regionale pentru protecţie şi promovare • O.N.U. - Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată de Adunarea Generală

a O.N.U. în 1948 şi furnizează standarde pentru drepturile omului acceptate de toate statele membre. Declaraţia reprezintă baza normativă care a condus la formularea standardelor privind persoanelor cu disabilităţi, care există astăzi.

- Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice (1966). Acest tratat prezintă câteva drepturi referitoare la persoanele cu disabilităţi. Articolul 26 statuează că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţie egală din partea legii.

- Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (1966). Pactul nu se referă în mod clar la disabilităţi. Totuşi, disabilităţile pot fi incluse în „alte categorii”, din art.2 alin.2, care interzice discriminarea, pe orice motiv.

- Declaraţia Drepturilor Persoanelor Retardate Mintal (1971) a fost proclamată de Adunarea Generală a O.N.U. şi statuează că: „Persoanele retardate mintal au aceleaşi drepturi ca şi celelalte fiinţe umane”.

- Declaraţia Drepturilor Persoanelor cu Disabilităţi (1975) este primul document internaţional care încearcă să definească termenul de „dizabilitate”. Declaraţia conţine un număr de drepturi sociale şi economice precum şi drepturi civile şi politice.

- Declaraţia Drepturilor Persoanelor Surdo-mute (1979). Art.1 al Declaraţiei statuează că „fiecare persoană surdo-mută este îndreptăţită să se bucure de drepturile universale garantate tuturor oamenilor prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de drepturile acordate tuturor persoanelor cu disabilităţi de Declaraţia Universală a Drepturilor Persoanelor cu Disabilităţi.”

- Regulile Standard de Egalizare a Şanselor pentru Persoanele cu Disabilităţi (1993) au fost adoptate de Adunarea Generală în 1993. Aceste reguli nu constituie un document obligatoriu din punct de vedere legal pentru statele membre. Cu toate acestea, ele sunt cel mai comprehensiv set de standarde ale drepturilor omului privind disabilităţile.

Numitorul comun al acestor documente este constituit de principalele reguli care trebuie să susţină egalizarea şanselor pentru persoanelor cu handicap, care se referă la: Sporirea gradului de conştientizare; Îngrijire medicală: Reabilitare; Servicii de sprijin; Accesibilitate; Educaţie; Ocuparea forţei de muncă; Asistenţă în domeniul veniturilor şi


31

protecţia socială; Viaţă de familie şi integritate personală; Cultură; Activităţi recreative şi sportive; Religie; Informaţii şi cercetare; Stabilirea de politici sociale, economice şi planificarea programelor de intervenţie; Legislaţie; Instruirea personalului; Organizaţiile persoanelor cu handicap; Cooperarea internaţională; Urmărirea şi evaluarea la nivel naţional a modului de implementare a regulilor în cadrul programelor pentru persoanele cu handicap şi diseminarea informaţiilor cu privire la rezultatele şi eficienţa acestor programe.

• Consiliul Europei2 - Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale

ale Omului (1950). Art.5 al Convenţiei statuează că dreptul la libertate şi securitate poate fi încălcat pe motive de disabilitate mentală: „Nici o persoană nu ar trebui să fie privată de libertatea sa în afară de următoarele cazuri şi în concordanţă cu o procedură reglementată de lege: detenţia legală a persoanelor pentru a preveni răspândirea bolilor infecţioase, a persoanelor bolnave mintal a alcoolicilor ori a dependenţilor de droguri.”

- Carta Socială Europeană (1961) funcţionează ca o completare a Convenţiei, referindu-se la drepturi sociale şi economice, cum ar fi dreptul la muncă sau dreptul la securitate socială.

În completare, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat câteva recomandări despre politici privind persoanele cu disabilităţi:

- Recomandarea (818) asupra Situaţiei Bolnavilor Mintali (1977) conţine recomandări privind protecţia persoanelor bolnave mintal şi legislaţia privind închiderea în spitale speciale a acestor persoane.

- Recomandarea (1185) privind Politicile de Reabilitare a Persoanelor cu Disabilităţi (1992) obligă statele membre să asigure participarea activă în societate şi şanse egale pentru persoanele cu disabilităţi.

- Recomandarea Nr.R (92)6 privind o Politică Coerentă de Reabilitare a Persoanelor cu Disabilităţi (1992) recunoaşte drepturile persoanelor cu disabilităţi şi se concentrează pe dreptul la o viaţă independentă şi integrare totală în societate.

• Uniunea Europeană Parlamentul European a adoptat câteva rezoluţii referitoare la protecţia specifică a persoanelor cu disabilităţi.

- Rezoluţia privind drepturile persoanelor cu disabilităţi (1995) îndeamnă Comisia Europeană, organismul executiv al UE, să ia măsuri pentru a asigura egalitatea de şanse persoanelor cu disabilităţi.

- Rezoluţia privind ameninţările la dreptul la viaţă al persoanelor cu disabilităţi (1996) caută să protejeze dreptul la viaţă şi statuează că Parlamentul European „se opune practicii eutanasiei de către doctori a pacienţilor într-o stare permanent vegetativă şi a nou-născuţilor cu disabilităţi”.

- Rezoluţia privind comunicatul Comisiei asupra egalităţii de şanse a persoanelor cu disabilităţi (1997) recunoaşte existenţa a „37 milioane de persoane cu disabilităţi în Uniunea Europeană care nu se bucură de totalitatea drepturilor omului şi a drepturilor civile” şi reaminteşte statelor membre de responsabilitatea de a implementa legi de protecţie la nivel naţional.

- În noiembrie 2000, Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene a adoptat o Directivă Cadru asupra tratamentului egal în câmpul forţei de muncă, interzicând discriminarea directă şi indirectă pe motive de religie, vârstă, disabilitate sau orientare sexuală.

• Organizaţia statelor americane - Convenţia Americană a Drepturilor Omului (1969) nu se referă în mod explicit la

2 Această organizaţie nu a creat nici un tratat specific drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, dar a creat două tratate importante care cuprind şi prevederi privind persoanele cu dizabilităţi. Acestea sunt Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi Carta Socială Europeană.


32

subiectul persoanelor cu disabilităţi, dar conţine drepturile omului garantate de orice document internaţional. De exemplu, art.24 reglementează dreptul la protecţie egală;

- Protocolul Adiţional la Convenţia Americană a Drepturilor Omului în domeniul economic, social şi cultural (Protocolul de la San Salvador) (1988) specifică că persoanele cu disabilităţi sunt îndreptăţite să primească atenţie specială pentru a atinge cel mai înalt grad de dezvoltare al personalităţii lor. De asemenea, obligă guvernele la implementarea măsurilor speciale pentru a facilita integrarea deplină a persoanelor cu disabilităţi.

- Convenţia Inter-Americană de Eliminare a Tuturor Formelor de Discriminare împotriva Persoanelor cu Disabilităţi (1999) urmăreşte să prevină şi să elimine toate formele de discriminare împotriva persoanelor cu disabilităţi şi de asemenea să promoveze integrarea totală în societate a acestora.

• Protecţie naţională şi Agenţii de Servicii Câteva state, precum Australia, Marea Britanie şi S.U.A. au implementat legi anti-

discriminatorii naţionale, garantând participarea totală în societate a persoanelor cu disabilităţi (Australia, India, Marea Britanie, S.U.A.). România a ratificat majoritatea acordurilor internaţionale cu dispoziţii referitoare la drepturile persoanelor cu disabilităţi, iar Constituţia României acordă întâietate legislaţiei internaţionale în detrimentul legislaţiei naţionale. Pe lângă recunoaşterea constituţională a dreptului persoanelor cu disabilităţi la protecţie socială, în ultimii ani România a adoptat o legislaţie cuprinzãtoare împotriva discriminãrii, legislaţie de curând îmbunãtãţitã astfel încât sã acopere şi discriminarea pe baza disabilitãţii intelectuale. Totuşi, legea nu prevede multe cerinţe, prezente în sistemul de acquis al Uniunii Europene împotriva discriminãrii. O instituţie specializatã, Consiliul Naţional Împotriva Discriminãrii, a fost fondatã în anul 2002 pentru a audia cazurile de discriminare, însã, pânã în prezent, nici un caz care sã implice persoane cu disabilitãţi intelectuale nu a fost prezentat în faţa consiliului. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (modificată prin O.U.G. nr. 14/2007, Republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2008) reglementează drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap, acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora. În art.5, sunt definite anumite concepte legate de statutul persoanelor cu handicap, cum ar fi accesibilitatea, adaptare, disabilitate, egalizarea şanselor, incluziune socială, integrare socială etc. Astfel, accesibilitatea reprezintă un ansamblu de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional conform nevoilor persoanelor cu handicap. Adaptarea este procesul de formare a mediului fizic şi informaţional, a produselor sau sistemelor, pentru a le face disponibile persoanelor cu handicap. Termenul de disabilitate desemnează termenul generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare. Conceptul de egalizare a şanselor se concretizează în procesul prin care diferitele structuri sociale şi de mediu, infrastructura, serviciile, activităţile informative sau documentare devin disponibile şi persoanelor cu handicap. Incluziunea socială se concretizează printr-un set de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniul educaţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale. Integrarea socială se concretizează în procesul de interacţiune dintre individ sau grup şi mediul social, prin intermediul căruia se realizează un echilibru funcţional al părţilor. În ceea ce priveşte dreptul la educaţie, legea stipulează că, pentru a asigura accesul persoanelor cu handicap în unităţile şi instituţiile de învăţământ, autorităţile publice au


33

obligaţia să ia o serie de măsuri specifice, dintre care enumerăm: a. să promoveze şi să garanteze accesul la educaţie şi formare profesională al

persoanelor cu handicap; b. să asigure şcolarizarea la domiciliu a persoanelor cu handicap nedeplasabile pe

durata perioadei de şcolarizare obligatorie, precum şi pregătirea şcolară, indiferent de locul în care persoana cu handicap se află, inclusiv prin cadrele didactice de sprijin/itinerante;

c. să asigure posibilitatea practicării unui sport de către orice persoană cu handicap, precum şi pregătirea cadrelor didactice în vederea însuşirii de către acestea a unor noţiuni medicale şi tehnice specifice;

d. să asigure servicii educaţionale de sprijin pentru persoanele cu handicap şi familiile acestora, prin specialişti în domeniul psihopedagogiei speciale;

e. să asigure accesul în unităţile şi instituţiile de învăţământ. Reglementarea dreptului la educaţie apersoanelor cu handicap se mai realizează, actualmente, în România, prin: Legea învăţământului nr. 84/1995 (actualizată până la 25 iunie 2003); Hotărârea nr. 1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare, recuperare şi protecţie specială a copiilor/ elevilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul sistemului de învăţământ special şi special integrat. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (modificată prin O.U.G. nr. 14/2007, Republicată în Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2008) aduce precizări şi în ceea ce priveşte dreptul la muncă. În prima parte a legii, în art. 5, sunt definiţi termeni ca angajarea asistată, adaptarea rezonabilă la locul de muncă, loc de muncă protejat, unitate protejată autorizată. Angajare asistată – opţiunea de angajare care facilitează munca în locuri de muncă obişnuite de pe piaţa competitivă a muncii şi care presupune oferirea de sprijin în căutarea locului de muncă şi la locul de muncă, transport, tehnologii ajutătoare, instruire, specializare. Adaptare rezonabilă la locul de muncă - totalitatea modificărilor făcute de angajator pentru a facilita exercitarea dreptului la muncă a persoanei cu handicap; presupune modificarea programului de lucru, achiziţionare de echipament, dispozitive şi tehnologii asistive şi alte măsuri asemenea. Loc de muncă protejat - spaţiu aferent activităţii persoanei cu handicap, adaptat nevoilor acesteia, care include cel puţin locul de muncă, echipamentul, toaleta şi căile de acces. Unitate protejată autorizată - operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, în cadrul căruia cel puţin 30% din numărul total de angajaţi cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap. Legea rezervă un capitol întreg dreptului la muncă, Capitolul V, „Orientare, formare profesională, ocupare şi angajare în muncă”, art.72-84. Potrivit legii, accesul gratuit la evaluare şi orientare profesională este garantat oricărei persoane cu handicap, care doreşte să se integreze sau să se reintegreze în muncă, fără nici un fel de discriminare.

În legea amintită mai sus se prevede că, în vederea realizării şi asigurării drepturilor persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia anumite măsuri specifice, printre care:

a. să creeze condiţiile şi serviciile necesare pentru ca persoana cu handicap să poată alege forma de conversie/reconversie profesională şi locul de muncă, în conformitate cu potenţialul ei funcţional;

b. să iniţieze şi să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în vederea angajării şi păstrării în muncă a persoanelor cu handicap;

c. să diversifice şi să susţină diferite servicii sociale, respectiv consiliere pentru persoana cu handicap şi familia acesteia, informare pentru angajatori, angajare asistată şi altele asemenea;


34

d. să promoveze serviciile de mediere pe piaţa muncii a persoanelor cu handicap; e. să realizeze/actualizeze permanent baza de date, pentru evidenţierea ofertei de

muncă din rândul persoanelor cu handicap; f. să dezvolte colaborări cu mass-media, în vederea creşterii gradului de

conştientizare/sensibilizare a comunităţii cu privire la potenţialul, abilităţile şi contribuţia persoanelor cu handicap la piaţa muncii;

g. să iniţieze şi să susţină campanii de sensibilizare şi conştientizare a angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu handicap. Reglementarea dreptului la muncă al persoanelor cu handicap se mai realizează, actualmente, în România, prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (actualizată până la 26 septembrie 2007, aplicabilă de la 1 ianuarie 2008). Reglementările privind asistenţa socială a persoanelor cu handicap sunt incluse în Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială. În art.2 alin. (1), sistemul naţional de asistenţă socială este definit ca fiind „ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor sau comunităţilor”.

Bibliografie 1. "2010: A Europe accesible for all", Report from the Group of Experts set up by the

European Commission, October 2003 (ec.europa.eu/employment_social/index/ final_report_ega_en.pdf)

2. Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind stabilirea unui cadru general pentru tratament egal la angajare şi în muncă (www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Directiva_Consiliului_2000_78_CE_RO.pdf)

3. http://www.aarogya.com/miscellaneous/events/disability/rightsdisab.asp 4. http://www.hrea.org/learn/guides/disabilities.html 5. Legea nr. 448/2006 privind promovarea şi protecţia drepturilor persoanelor cu

handicap (reactualizată până la 1 ianuarie 2008) 6. Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială 7. Rights of peoples with intellectual disabilities, Access to education and employment,

Monitoring Report, Romania, published by Open Society Institute, EU Monitoring and Advocacy Program, 2005 (http://www.soros.org/resources/articles_publications/ publications/ romania_20050902/romaniareport_20050902.pdf)

8. The Employment Situation of people with disabilities in the European Union, a study prepared by EIM Bussiness and Policy Research, Employment&Social Affairs, European Commission, august 2001 (www.ec.europa.eu/ employment_social /news /2001 / dec/2666complete_en.pdf)


35

GUIDING LINES CONCERNING THE LEGISLATIVE SYSTEM FOR THE PROTECTION OF PEOPLE WITH HANDICAP IN ROMÂNIA

Doina MÂRZA-DĂNILĂ

University of Bacău Alexandra MÂRZA-DĂNILĂ

Keywords: legislative system, protection, people with handicap Abstract A lot of legislative documents have been drafted and issued in an attempt to ensure the

integration of people with handicap on international as well as on national level, documents which unfortunately are not well known by the beneficiaries or by those who work with the people with handicap.

This paper aims at informing those who are interested about the existence of some of the most important such documents.

Introduction All over Europe, the people with disabilities face a stigma and some overwhelming

prejudices and they meet significant interference preventing them from exercising their fundamental rights. Discrimination concerning the people with disabilities is deeply rooted and widely spread, thus preventing any positive change. However, they are „people like us”, people who need affection, people who need to be helped in order to lead a normal life, who require a proper education and a job.

The integration of such people in the society is attempted on international as well as on national level, by offering them certain rights and facilities, but since it is a very complex process it is not over yet, although the care for people with handicap first appeared a few decades ago. The process of integration of the people with handicap is still continuing nowadays, still trying to eliminate the feeling of discrimination and exclusion.

Contemporaneity and purpose of the paper The fact that this topic is connected to the reality is proved by the very fact that the

problems of people with handicap exist, these people obviously being at a disadvantage compared to other people. Creating the proper conditions for the education and training, for the social and professional adaptation and the social integration of these people is (or it should be) the main objective of any country and of the international community in general.

The purpose of this paper is to study the problems connected to the protection of people with handicap on a social as well as on a legislative level, and to show the main legislative documents existing on national and international level.

Fundamental issues U.N.O estimates that at present there are 500 million people with disabilities all over the world. This number is increasing every day because of some factors such as the war and the destruction, the unhealthy living conditions and the lack of knowledge concerning the disabilities, their causes, their prevention and treatment3. The efforts of the U.N.O. in this field are the most important actions taken by an international organization in the problem of people with disabilities. Based on the International Declaration of the Rights, the U.N.O. has drawn up the first specific document concerning the disabilities in 1971 in the Declaration of the Mentally Retarded People. Other important documents have followed, but none of them was compulsory from the legal point of

3 http://www.hrea.org/learn/guides/disabilities.html


36

view. The 80s marked the main stage in the activity meant to establish some international standards concerning the people with disabilities. In 1081, the General Assembly declared that year as being the first International Year of the People with Disabilities. It was followed by the Worldwide Programme for Actions Concerning the People with Disabilities in 1982 and by the Decade of the People with Disabilities between 1983 and 1992. During the 90s, all the U.N.O. conferences dealt with the rights of the people with disabilities and aimed at creating protection instruments (the World Conference for the Human Rights in 1993, The Fourth World Conference for Women in 1995). At present, the Ad-Hoc Committee for Disabilities is involved in the process of creating an agreement that should protect the people with disabilities on international level. The European Union is also concerned in the rights of people with disabilities, the year 2003 being declared as the European Year of the People with Disabilities. Other important ceremonies include the Decade of the People with Disabilities (1993 – 2002) in Asia and the Pacific, the African Decade of the People with Disabilities (2000 – 2009), the Arabian Decade of the People with Disabilities (2003 – 2012). The international legislation concerning the human rights establishes the following rights: the right to equality in law; the right to non-discrimination; the right to equal opportunities; the right to an independent life; the right to total integration; the right to security.

International and regional instruments for protection and promotion • U. N.O. - The Universal Declaration of the Human Rights was adopted by the General

Assembly of the U.N.O. in 1948 and it provides standards for the human rights accepted by all the member states. The declaration is the legal base which has lead to the formulation of the standards concerning the people with disabilities existing today.

- The International Pact concerning the Civil and the Political Rights (1966). This treaty includes some rights concerning the people with disabilities. Article 26 states that all the people are equal in front of the law and they have equal rights to legal protection.

- The International Pact concerning the Economical, Social and Cultural rights (1966). The pact doesn’t clearly refer to disabilities. However, the disabilities can be included in “other categories” of art. 2 line 2 which forbids discrimination, no matter what the reason may be.

- The Declaration of the Mentally Retarded People (1971) was promulgated by the U.N.O. General Assembly and it states that: „The mentally retarded people have the same rights as the other human beings”.

- The Declaration of the Rights of People with Disabilities (1975) is the first international document which tries to define the term of “disability”. The declaration includes a number of social and economical rights as well as some civil and political rights.

- The Declaration of the Rights of Deaf and Dumb People (1979). Art.1 of the Declaration states that „each deaf and dumb person has the right to enjoy the universal rights guaranteed to all the people by the Universal Declaration of Rights and all the rights granted to all the people with disabilities by the Universal Declaration for the Rights of the People with Disabilities”.

- The Standard Rules for Equal Chances for the People with Disabilities (1993) were adopted by the General Assembly in 1993. These rules are not a compulsory document from the legal point of view for the member states. However, they are the most comprehensive set of standards for the human rights concerning the disabilities.

The common point of these documents is represented by the main rules which must support the equal rights for the people with handicap, rules which refer to: Increasing the awareness; Medical care; Rehabilitation; Support services; Accessibility; Education;


37

Employment; Assistance in the field of income and social protection; Family life and personal integration; Culture; Recreation and sports activities; Religion; Information and research; Establishing the social and economical politics and planning the action programmes; Legislation; Personnel training; Organizations for the people with handicap; International cooperation; The national monitoring and assessment of the method for the implementation of the rules within the programmes for the people with handicap and the dissemination of information concerning the results and the efficiency of these programmes.

• The European Council4 - The European Convention concerning the Protection of the Fundamental Human

Rights and Liberties (1950). Art.5 of the Convention states that the right to freedom and security can be broken in case of mental disability: „No person should be deprived of freedom except for the following cases and observing a procedure regulated by the law: legal detention of some people in order to prevent spreading some contagious disease, legal detention of the mentally impaired people, of the alcoholics, of the drug addicts.”

- The European Social Charter (1961) acts as a complement to the Convention, referring to the social and economical rights such as the right to work or the right to social security.

In addition, the Parliamentary Assembly of the European Council has adopted some recommendations about policies concerning the people with disabilities:

- The Recommendation (818) for the Situation of the Mentally Impaired People (1977) includes recommendations concerning the protection of the mentally impaired people and the legislation concerning the confinement of these people in special hospitals.

- The Recommendation (1185) concerning the Rehabilitation Policies for the People with Disabilities (1992) compels the member states to ensure the active participation within the society and equal rights for the people with disabilities.

- The Recommendation No.R (92)6 concerning a Coherent Rehabilitation Policy for the People with Disabilities (1992) states the rights of the people with disabilities and focuses on the right to an independent life and to a complete integration in the society.

• The European Union The European Parliament adopted several resolutions concerning the specific protection of the people with disabilities. - The resolution concerning the rights of the people with disabilities (1995) advises

the European Commission, the executive body of the EU, to take measures in order to ensure equal chances for the people with disabilities.

- The resolution concerning the threats against the right to life of the people with disabilities (1996) tries to protect the right to life and states that the European Parliament “is against euthanasia practiced by the doctors in the case of patients which are in a permanent vegetative state and of the new-born babies with disabilities”.

- The resolution concerning the communication of the Commission concerning the equal chances for the people with disabilities (1997) admits the existence of „37 millione people with disabilities in the European Union who do not enjoy all the human rights and the civil rights” and reminds the member states about the responsibility to implement protection laws on national level.

- In November 2000, the Council of the European Union Ministers adopted a Frame directive concerning the equal treatment in the field of employment, forbidding the direct and the indirect discrimination for reasons of religion, age, disability or sexual orientation. 4 This organization has not created any treaty specific for the rights of the people with disabilities, but it has created two important treaties which also include the articles concerning people with disabilities. These are the European Convention for the Protection of the Fundamental Human Rights and the Liberties and the European Social Charter.


38

• The United States Organization - The American Convention for the Human Rights (1969) does not explicitly refer to

the people with disabilities, but it includes the human rights guaranteed by any international document. For example, art.24 sets the rules for the right to equal protection;

- The Additional Protocol of the American Convention for the Human Rights in the economical, social and cultural field (the San Salvador Protocol) (1988) stipulates that the people with disabilities have the right to get special attention in order to achieve the highest degree of personality development. It also forces the governments to implement special rules in order to facilitate the complete integration of the people with disabilities.

- The Inter-American Convention for Eliminating any Type of Discrimination against the People with Disabilities (1999) aims at preventing and eliminating any type of discrimination against the people with disabilities and also to promote the complete integration of these people in the society.

• National protection and Service Agencies Several states, such as Australia, Great Britain and the U.S.A. have implemented

national laws against discrimination, which guarantee the complete participation of the people with disabilities to the social life (Australia, India, Great Britain,U.S.A.). Romania has passed most international agreements including rules concerning the rights of the people with disabilities, and the Romanian Constitution gives priority to the international laws to the detriment of the national laws. Besides the constitutional admission concerning the rights of the people with disabilities to social protection, Romania has recently adopted an extensive legislation against discrimination, legislation which has been recently improved so that it should include the discrimination based on intellectual disabilities. However, the law does not include many requirements against discrimination which are included in the acquis system of the al European Union. A specialized institution, the National Council against Discrimination, was founded in 2002 in order to examine the cases of discrimination; however, no case involving people with intellectual disabilities has been presented to the council so far. The law no. 448/2006 concerning the protection and the promotion of the rights for the people with handicap (adjusted by the O.U.G. no. 14/2007, Republished in the Official Monitor no. 1 of January 3rd 2008) governs the rights and the duties of the people with handicap which are meant to integrate and include them into the society. In art.5, certain terms concerning the status of the people with handicap are defined, terms such as accessibility, adaptation, disability, equal chances, social inclusion, social integration etc. Thus, accessibility consists in a series of measures and efforts for the adaptation of the physical environment, as well as of the informational and communication environment according to the needs of the people with handicap. Adaptation is the process of development of the physical and informational environment, of the products or systems, in order to make them available for the people with cu handicap. The term of disability is the generic term for affections/deficiencies, limits concerning the activity and restrictions of participation. The concept of equal chances materializes in the process by means of which different social and environmental structures, infrastructure, services, information or documentation activities become available for the people with handicap. The social inclusion materializes in a set of multidimensional measures and activities in the field of social education, employment, habitation, education, health, information and communication, mobility, security, justice and culture, measures meant to fight against social exclusion. The social integration materializes in the process of interaction between the individual or group and the social environment, by means of which a functional balance is


39

created for both parties. As to the right to education, the law stipulates that, in order to ensure the access of the people with handicap to the educational institutions, the public authorities have the duty to take a series of specific measures such as:

f. to promote and to guarantee the access to education and to professional training for the people with handicap;

g. to ensure home education for the people with handicap who can not be moved during the compulsory school period, and to provide education to these people no matter where the person with handicap is located, using support/itinerant teachers if necessary;

h. to make sure that any person with handicap has the opportunity to practice a type of sport and to prepare the teachers so that they should know some new specific medical and technical notions;

i. to ensure support educational services for the people with handicap and for their families using specialists in the field of special psycho-pedagogy;

j. to ensure their access in the educational institutions. Nowadays, the regulation for the right to education of the people with handicap is also achieved in Romania by means of: The law of education no. 84/1995 (updated until June 25th 2003); The decision no. 1251/2005 concerning certain measures for the improvement of teaching, training, compensation, recovery and social protection of the children/pupils/young people with special educational needs included in the special education system and the special integrated one. Law no. 448/2006 concerning the protection and the promotion of the rights for the people with handicap (modified by the O.U.G. no. 14/2007, Republished in the Official Monitor no. 1 of January 3rd 2008) also brings more details concerning the right to work. In the first part of the law, in art.5, such terms as assisted employment, reasonable adaptation to the working place, protected working place, authorized protected unit are defined. Assisted employment – the employment option which facilitates work in common working places on the competitive work market and which requires support in looking for the job and support at the working place, transport, helping technologies, training, specialization. Reasonable adaptation to the working place – all the modifications made by the employer in order to facilitate the exercise of the right to work by the person with handicap; it implies the modification of the working programme, purchasing aiding equipment, devices and technologies and some other such measures. Protected working place – the working space for the person with handicap, adapted to his/her needs, space which includes at least the work station, the equipment, the toilet and the access ways. Authorized protected unit – the public or private economic operator, with self-administration, in which at least 30% of the total number of employees with individual work contract are people with handicap. The law dedicates a whole chapter to the right to work, Chapter V, „Orientation, professional formation and employment”, art.72-84. According to the law, the free access to professional assessment and orientation is guaranteed to any person with handicap who wants to integrate or to reintegrate into the working place, without any discrimination.

The above-mentioned law states that, in order to achieve and ensure the rights of the people with handicap, the public authorities have the duty to take certain specific measures, such as:

h. to create the necessary conditions and services so that the person with handicap can choose the form of professional conversion/reconversion and the work place according to his/her functional potential;


40

i. to initiate and to develop some types of stimulation for the employees in order to employ and keep the people with handicap in the working process;

j. to diversify and to support different types of social services, including counselling for the person with handicap and for his/her family, information for the employers, assisted employment and so on;

k. to promote mediation services within the work market for the people with handicap;

l. to permanently achieve/update the data base in order to promote the work offer of the people with handicap;

m. to have collaborations with the mass media in order to increase the awareness/sensibility of the community concerning the potential, the abilities and the contribution of the people with handicap on the work market;

n. to initiate and to support the campaigns for rising the awareness of the employees concerning the people with handicap.

At present, the regulation of the right to work for the people with handicap is also achieved in Romania by means of the Law no. 76/2002 concerning the unemployment insurance system and the stimulation of employment (updated until September 26th 2007, applicable from January 1st 2008). The regulations concerning the social assistance of the people with handicap are included within the Law no. 47/2006 concerning the national social assistance system. In art.2 line (1), the national social assistance system is defined as “all the institutions and measures by means of which the state, through its central and local public administration authorities, through the local community and the civil society takes action in order to prevent, to limit or to eliminate the temporary or the permanent effects of some situations which could generate rejection or exclusion of a person, family, group or community”.


41

MEDIA ÎNĂLŢIMII LA JUCĂTORII DE TOP DIN HANDBALUL MONDIAL

Táborský FRANTIŠEK Charles University Prague , Czech Republic

(Traducere cu acordul scris al autorului – Alexandru ACSINTE, Universitatea din Bacău)

Cuvinte cheie: Handbal, Înălţime corporală, specializare pe post, coeficientul de

dezvoltare şi creştere.

Rezumat Scopul acestui studiu este acela de a contribui din punct de vedere teoretic la procesul

de selecţie al handbaliştilor de mare performanţă. Fundamentul demersului nostru are caracterul unei analize retrospective şi descriptive a dinamicii indicilor de înălţime a handbaliştilor de performanţă pe parcursul a 26 de ediţii ale Campionatelor Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice. Rezultatele sunt centralizate în 2 tabele. În medie, se observă că media înălţimii handbaliştilor este mai mare decât a restului populaţiei. Importanţa înălţimii handbaliştilor diferă în funcţie de postul din echipă. Creşterea mediei înălţimii la handbaliştii de performanţă este o consecinţă a selecţiei şi nu are nimic în comun cu fenomenul ”accelerare a procesului de dezvoltare şi creştere a organismului”. De asemenea, trebuie subliniat şi faptul că odată cu creşterea mediei înălţimii handbaliştilor, cresc şi problemele de coordonare specifice. Astfel, este important de ştiut că nu este neapărat necesar să selecţionăm jucători foarte înalţi, ci şi jucători mai scunzi dar mai coordonaţi.

Introducere Performanţa în handbal are un caracter multidimensional. Situaţiile nespecifice de joc,

raporturile variate dintre atacanţi şi apărători, solicitările diferite în funcţie de ipostaza în care se află jucătorii (portar, jucători de 9 metri, apărători la extreme etc.) complică şi mai mult definirea exactă a calităţilor specifice ce trebuie dezvoltate la nivelul handbaliştilor de performanţă. De aici putem aprecia că ideea de pregătire fizică specifică este în strictă relaţie cu anumite situaţii de joc capătă nuanţă de individualitate semnificativă. Astfel, relevanţa predispoziţiilor individuale din punct de vedere al motricităţii şi pregătirii fizice specifice, este variabilă, lăsând loc compensării şi adaptării. Este posibil ca unele neajunsuri tehnice să fie substituite prin abilităţi deosebite. Înălţimea corporală aparţine segmentului biomecanic, acolo unde segmentele lungi, de exemplu, aparţin unui corp longilin şi pot fi corelate cu greutatea organismului, în acelaşi timp. Cei înalţi au avantajele clare în lupta directă, intercepţii, aruncări.

Ipoteze Ipotezele de la care am plecat în aceasta lucrare pleacă de la întrebarea: ”Care ar fi

media de înălţime întâlnită la jucătorii de handbal de top mondial?” Dacă ţinem cont de speculaţiile teoretice şi de dezbaterile specifice pe această temă, putem aprecia că creşterea mediei înălţimii jucătorilor de handbal este, totuşi o consecinţă a procesului de selecţie. Astfel, ipotezele sunt următoarele:

- Media înălţimii jucătorilor de handbal dintr-o echipă naţională reprezentativă, este mai mare decât media înălţimii populaţiei din ţara respectivă;

- Înălţimea jucătorilor este în concordanţă directă cu postul din echipă; - Media înălţimii jucătorilor de handbal tinde să crească mai repede decât media

înălţimii populaţiei în general.


42

Scop Scopul acestui studiu este acela de a contribui, din punct de vedere teoretic, la procesul

de selecţie al jucătorilor de handbal de mare performanţă. Metode Principala metodă de lucru este o abordare retrospectivă şi descriptivă a dinamicii

înălţimii jucătorilor de handbal pe parcursul competiţiilor oficiale de top (Campionate Mondiale, Campionate Europene, Jocuri olimpice) în intervalul 1970 până în prezent.

Rezultate Rezultatele cumulative sunt centralizate în două tabele. Tabelul 1 cuprinde evoluţia

echipelor masculine pe durata a 15 competiţii, iar în tabelul 2 sunt prezentate 11 competiţii la nivel feminin.

Discuţii Declararea handbalului, ca sport olimpic, (1972 – masculin şi 1976 – feminin) a fost

un reper foarte important în procesul de dezvoltare al jocului de handbal în sine. Aceste aspecte au determinat creşteri ale mediei de înălţime la nivelul echipelor naţionale reprezentative. De asemenea, se remarcă şi tendinţa de scădere a numărului jucătorilor scunzi în favoarea creşterii numărului de jucători de 190 cm şi peste la masculin şi de 180 cm şi peste la nivel feminin. Variaţiile moderate ale acestui indicator au fost determinate de numărul echipelor participante, categoria de competiţie (CM, CE, JO) şi bineînţeles de vârsta jucătorilor. Echipele din Africa şi Asia (nu sunt prinse în tabele) sunt semnificativ mai ”mici” ca înălţime decât majoritatea echipelor europene.

În 2007 la CM masculin, de exemplu, echipa campioană, respectiv Germania a avut o medie de 194 cm pe când Korea (locul 15) a avut o medie de 187 cm, iar Kuweit-ul, (locul 18) au avut media de 184 cm. În acelaşi an la campionatul masculin sub 19 ani, Danemarca (primul loc) a avut media de 191 cm, pe când Bahrein-ul (locul 8) a avut media de 181 cm, iar Korea (locul 9) a avut media de 182 cm. La Campionatul feminin sub 18 ani din 2006, Danemarca (locul 1) a avut o medie de 175 cm, Korea (locul 2) medie de peste 172 cm, Japonia (locul 7) medie de 167 cm. Media înălţimii primelor trei cele mai bune echipe din lume, este, ca o regulă nescrisă, mai mare decât media celorlalte echipe din cadrul aceleiaşi competiţii. Diferenţele individuale sunt de asemenea, foarte semnificative. De exemplu, în 2002 la Campionatul European masculin, s-au întâlnit variaţii cuprinse între 166 – 214 cm, iar la nivelul feminin campionatul sub 18 ani, variaţii între 149 – 198 cm. Bineînţeles că sunt variaţii foarte mari. Aceste aspecte pot fi puse pe seama procesului de selecţie nu prea bine făcut, pe de o parte, sau pe calităţile deosebite ale jucătorilor scuzi, care compensează lipsa înălţimii, pe de altă parte.

Înălţimea medie a echipelor studiate este peste media populaţiei din ţările respective (3, 23, 25). Media de înălţime a echipei din Cehia, , băieţi sub 18 ani a fost de 180,1 cm, iar la fete de 167,2 cm. Aproximativ 90 % din populaţia Cehiei la acest segment de vârstă este sub această medie de înălţime. Din datele culese rezultă că indicele de înălţime variază în funcţie de postul ocupat în echipă. Cei mai înalţi sunt portarii, interii şi jucătorii folosiţi doar în apărare (9, 12, 17), iar cei medii şi scunzi pe postul de centru coordonator şi extreme. La CM masculin din 2007 media generală a jucătorilor inclusiv a portarilor a fost de 189,2, iar cea a portarilor (n=61) de 190,6 cm. Pe când primele 16 echipe au avut media înălţimii portarilor (n=40) de 193, 2 cm, iar la ultimele 8 clasate portarii (n=21) au avut media de 185,7 cm.

În secolul 20, ”coeficientul de creştere”, a fost estimat a fi de aproximativ 1 cm peste tendinţa din ultimii 10 ani (6). Dar, din anumite motive, această dinamică a avut evoluţie fluctuantă (26). În ultimele studii ale specialiştilor din Cehia (25) se menţionează faptul că nu se înregistrează nici o tendinţă de creştere a mediei de înălţime la nivelul adolescenţilor Dinamica mediei de înălţime la handbaliştii de top mondial este prezentată în tabele următoare.


43

Tabel 1: Dinamica înălţimii jucătorilor de top din handbalul de performanţă la competiţiile internaţionale

Table 2: Dinamica înălţimii jucătoarelor de top din handbalul de performanţă la

competiţiile internaţionale Competiţia N.E. N.J. Media

înălţimiiMedia A-B3

Min Max 169 179 180 L

1978 CM 12 169 171,2 172,1 158 187 16 2000 CE 12 198 176,2 178,3 161 194 15,9 49,5 34,6 20 2001 CM 8(24) 124 175,9 177,9 161 189 16,1 55,7 28,2 18 2002 CE 16 243 175,6 175,8 15,8 52,6 31,6 1 2001 CM -20 8(20) 123 175,7 177,7 15,4 58,6 26,0 A 2000 CE -19 12 190 174,9 177,2 162 193 16,8 63,2 20,0 21 2002 CE -19 12 176 174,5 173,9 2 2004 CE -19 16 255 175,0 176,0 18,8 52,6 28,6 22 2001 CE -18 12 187 175,0 176,0 149 198 10 2003 CE -18 12 185 175,4 176,9 4 2006 CM-18 11 174 172,3 173,8 15 Legendă: N.E. = numărul echipelor observate, [8(24) = cele mai bune 8 din 24] N.J. = numărul de jucători observaţi Aver. = media înălţimii, [(8) = primii 8 din cele mai bune primele 8 echipe] A-B3 = media înălţimii primelor cele mai bune 3 echipe Min = cel mai scund jucător Max = cel mai înalt jucător 179 (169) = proporţia jucătorilor (jucătoarelor) cu înălţime pînă la 179 cm (169 cm) 189 (179) = proporţia jucătorilor (jucătoarelor) cu înălţime de la180 la 189 cm (de la 170 la 179 cm) 190 (180) = proporţia jucătorilor (jucătoarelor) cu înălţime pînă la 190 cm (180 cm) şi peste. L = surse bibliografice parcurse sau A date bibliografice nepublicate de către autor. CM – Campionat mondial ; CE – Campionat European ; JO – Jocuri Olimpice.

Competiţia N. E N. J Media înălţimii

Media A-B3

Min Max 169 179 190 L

1970 CM 16 256 184,6(8) 26,8 56,8 16,4 14 1972 JO 16 256 185,2(8) 18,0 64,4 17,6 14 1974 CM 16 250 186,2(8) 18,6 62,4 18,8 14 1976 JO 12 166 188,1(8) 12,1 50,6 37,3 14 1978 CM 16 253 186, 3 187,5 17 2002 CE 16 253 191,1 192,5 166 214 3,5 36,4 60,1 8 2003 CM 24 382 189,0 192,7 19 2004 CE 16 254 191,1 192,4 176 214 11 2007 CM 24 396 189,2 192,0 170 209 10,1 36,9 53,0 A 2007 CM 21 20 289 187,5 191,3 170 203 12,5 49,1 38,4 A 2002 CE-20 12 187 190,1 190,1 5 2004 CE-20 16 256 188,3 189,5 8,6 46,9 44,5 27 2003 CE-19 12 192 188,7 189,1 1 7 2007 CM -19 16 256 186,4 190,0 170 209 15,6 53,1 31,3 A 2004 CE-18 16 190 188,2 189,6 24


44

Concluzii În funcţie de datele culese şi analiza acestora, putem aprecia că se confirmă fiecare

dintre cele 3 ipoteze formulate. Jucătorii de handbal din echipele reprezentative sunt mai înalţi decât restul populaţiei din ţara respectivă. Înălţimea capătă importanţă deosebită în raport strict cu postul din echipă. Tendinţa de creştere liniară a mediei înălţimii la nivelul handbaliştilor de top, este mai mare decât ”coeficientul de creştere” al populaţiei. Astfel, atunci când procesul de selecţie pentru handbalul de performanţă este bazat numai pe criterii de înălţime, atunci sunt accesibili doar aproximativ 25% din populaţie. În ciuda acestor aspecte, putem aprecia că nu este deloc de neglijat potenţialul motric, de coordonare şi mental al jucătorilor mai mici de înălţime. Se pare că problemele de viteză, coordonare şi îndemânare cresc odată cu înălţimea. Din acest motiv este în avantajul nostru să alcătuim echipe care nu se bazează în totalitate pe jucători înalţi.

Bibliografie

1. Ardvidsson, M., Hylle, T., Thomsen, A. (2003). Euro 2002 – Qualitative Trend Analysis. Handball Periodical (ISSN 1560-3067), 11 (1), 3-19.

2. Bon, M. (2002). 4th Women’s Junior European Handball Championship. Handball Periodical, 10 (2), 30-41.

3. Klementa, J., Machová, J., Menzelová, M. (1976). Základní tělesné rozměry cvičenců ČS 1975 ve srovnání s rozměry cvičenců I., II. A III. CS. Teor. Praxe těl. Vých. 24 (11), 685-700.

4. Krokhin, V. (2003). 6th Women’s Youth European Handball Championship. Handball Periodical, 11 (2), 12-19.

5. Kuchta, Z. (2002). 4th Men’s Junior European Handball Championship. Handball Periodical, 10 (2), 17-29.

6. Linc, R. (1974). K růstové akceleraci naší mládeže a k její konečné průměrné výšce. Acta Univ. Carol. Gymn. 10 (1), 53-66.

7. Mikuš, M., Lafko, V., Kuštor, F. (2003). 6th Men’s Youth European Handball Championship – Qualitative Trend Analysis. Handball Periodical, 11 (2), 3-11.

8. Mocsai, L. (2002). Analysing and Evaluating the 5th Men’s European Handball Championship. Handball Periodical, 10 (1), 3-17.

9. Seco, J.D.R. (2001). Men’s Youth European Championship Luxemburg (2001). Handball Periodical, 9 (2), 8-16.

10. Sevim, Y. (2001). The Analysis of the 5th Women’s Youth European Championship in Turkey. Handball Periodical, 9 (2), 17-22.

11. Sevim, Y., Táborský, F. (2004). Euro 2004 – Analysis 6th Men’s European Championship. Handball Periodical, 12 (1), 11-27.

12. Štěpnička, J., Chytráčková, J., Táborský, F. (1986). Somatické předpoklady hráčů házené. Teor. Praxe těl. Vých. 34 (12), 746-753.

13. Štěpnička, J., Táborský, F., Kasalická, V. (1979). Somatické předpoklady hráček házené (výsledky šetření z turnaje Družba 1977). Teor. Praxe těl. Vých. 27 (12), 746-755.

14. Táborský, F. (1978). Stav a vývojové tendence vrcholové házené. Teor. Praxe těl. Vých 26 (6), 343-353.

15. Táborský, F. (2007). Analysis of the 1st Women’s Youth World Championship 2006 in Canada. The IHF Technical Magazine: Coaching, Refereeing, Sports Medicine, 3(1), 6-12.

16. Táborský, F. et al. (1979). Pozorování na VII. Mistrovství světa žen v házené. Praha : ÚV ČSTV.

17. Táborský, F., Jeschke, J. (1978). Vývoj vrcholové házené a IX. Mistrovství světa mužů.


45

Praha : ÚV ČSTV. 18. Táborský, F., Pollany, W. (2002). 15th Women’s World Championship in Italy.

Handball Periodical, 10 (1), 18-24. 19. Táborský, F., Pollany, W. (2003). Men’s World Handball Championship in Portugal.

Handball Periodical, 11 (1), 32-39. 20. Táborský, F., van Linder, T. (2001). Selected Characteristics of Teams and Game

Performance at the 4th Women Ech. Handball Periodical, 9 (1), 5-17. 21. Táborský, F., Lund, A.H. (2000). Third Women’s Junior European Handball

Championship. Handball Periodical, 8 (2), 22-34. 22. Táborský, F., Tůma, M., Tkadlec, J., Krejčíř L. (2004). Qualitative Analysis of the

2004 Women’s 19 European Handball Championship in CZE. Handball Periodical, 12 (2), 40-49.

23. Tittel, K., Wutscherk, H. (1972). Sportanthropometrie. Leipzig: J.Ambrosius Barth. 24. Valdevit, Z., Ivič, Z., Malesevič, V. (2004). Qualitative Analysis of the 2004 Men’s 18

European Handball Championship in SCG. Handball Periodical, 12 (2), 11-27. 25. Vignerová, J. et al. (2001). Celostátní antropologický výzkum dětí a mládeže.

www.szu.cz/czzp/prevence. 26. Walkowiak, J., Krawczynski, M., Krzyzaniak, A. (2003). Secular Changes in Body

Height and Weight in Children and Adolescents in Poznan, Poland, between 1880 and 2000. 92 (3), 277-282.

27. Zidens, J., Cebrikovs, H. (2004). Qualitative Analysis of the 2004 Men’s 20 European Handball Championship in LAT. Handball Periodical, 12 (2), 28-39. (Táborský, status 22.09.2007)

THE BODY HEIGHT AND TOP TEAM HANDBALL PLAYERS

Táborský FRANTIŠEK Charles University Prague, Czech Republic

Keywords: Team Handball, Body Height, Players Specialization, and Secular

AcEChleration. Abstract The aim of this study is to contribute to the theory of the selection proEChss of top

team handball players. The basic working method is a retrospective, descriptive analysis of the body height of players from twenty-six top events (ECh, WCh, and OG). The aggregate results are contained in two tables. On average national team players are distinctively taller in comparison to the general population. The importanECh of the body height is different in relation to various playing positions. The increase of the average body height in top teams is achieved above all by means of unaffected and calculated selection. The “secular growth acEChleration” within the general population is irrelevant. However, with the increase in body height, problems with the development of coordinative ability of the players also increase. Therefore, it is wise to use not only the taller players but also some “smaller” players for the composition of top handball teams. Introduction

Playing performanECh in team handball has multidimensional character. Nonstandard match situations, defending by the opponent and the various demands of the playing roles (goalkeeper, back court player, defender on the wing, etc.) complicate the definition of the ideal composition of different skills and abilities on a top level. This means that the idea of


46

physical ability for playing position is highly individual and situation related. The relevanECh of individual predispositions is therefore relative and variable, and to a EChrtain extent predispositions are compensable or substitutable. It is possible to compensate some competenECh insufficiencies with other skills. Body height belongs among biomechanical determinants, where longer extremities correlate to a larger body weight. Taller body height can bring advantage to a direct duel with an opponent e.g. stealing, throwing and handling of the ball.

Problem We are looking for the answer to the following question: “What is the body height of

top handball players”? Looking at the situation a posteriori and on the basis of theoretical speculation, we presume that the above average body height of overwhelming majority of handball players is the consequenECh of a deliberate selection proEChss. This is closely connected with several particular hypotheses.

- The body height of national team averages is higher than the average of the general population.

- The importanECh of the body height depends on the playing position of the player. - The average body height of the national team players increased faster than the

average height of the general population. Aim The aim of this study is to contribute to the theory of the selection proEChss of top

team handball players. Method The basic working method is a retrospective, descriptive analysis of the body height of

players from top events (ECh, WCh, and OG). Procurable data, a total of 26 events (European Championship - ECh, World Championship - WCh and Olympic Games - OG), covering a time scale of the 1970’s to present has been analysed.

Results The cumulative results are contained in two tables: Table 1 - 15 men’s competitions

and Table 2 - 11 women’s competitions. Discussion The entry of handball in the Olympic programme (men 1972, women 1976) was a

meaningful marker in the development of top handball. The acEChnt on sucEChssful national representation can also be seen in the sequential increase in body height of those in the groups observed. In addition, we recognise the diminishing perEChntage of “smaller” players and the increase in players standing at 190WCh or over (men) and 180WCh or over (women). Moderate variations are affected through the number of participating teams, through type of competition (ECh, WCh, and OG) and understandably by age category.

The teams from Africa and Asia (not mentioned in the table) are comparably “smaller” than the majority of European Teams. In 2007, using the Men’s World Championship as an example, the average height of the winning team – Germany – was 194WCh, 15th Korea had an average of 187WCh and Kuwait (18th) had an average of 184WCh. In the same year at the Men’s U19 WCh, 1st Denmark had a height average of 191WCh, Bahrain (8th) averaged at 181WCh and 9th Korea had an average of 182WCh. At the Women’s U18 WCh in 2006, the winning team – Denmark – had an average of 175WCh, 2nd Korea averaged out at 172WCh and Japan (7th) had an average height of 167WCh. Body height averages amongst the three best ranked teams are, as a rule, bigger than the average in single competitions.

Individual differenEChs are often extreme; see for instanECh 2002 Men’s ECh (from 166WCh to 214WCh) or Women’s 18 ECh (from 149WCh to 198WCh). Nevertheless, there are extraordinary exEChptions. The reasons for this lie mostly with insufficient player selection or the ability of key players who compensate a lack of height through other positive


47

skills. The body height averages of all national teams surveyed are above those of the

respective general populations (see sourEChs: 3, 23, 25). The body height average of 18-year-old Czech boys in 2001 was 180.1WCh and girls 167.2WCh. But approximately 90% of the Czech population in this age group was below the average of European national handball teams in this age category. From the procurable data, it is with difficulty only possible to distinguish the players from the playing functions. However, some sourEChs (9, 12, and 17) state that the tallest players are found in the positions of goalkeeper, back players and line players. Following on from this are the middle backs (playmakers) and the “smallest” are the wings players. At the 2007 Men’s WCh (the body height average of all players inclusive goalkeepers was 189.2WCh) the goalkeepers average was (n = 61) 190.6WCh. But first 16 teams had a goalkeeper average of (n = 40) 193.2WCh and the last 8 teams (n = 21) 185.7WCh. In the 20th EChntury, so-called “secular growth acEChleration of population” was estimated at approximately 1WCh according to different research over the course of 10 years (6). However, for various reasons this figure fluctuated (26). Based on the latest Czech research (25) conEChrning adolesEChnt girls, the result for positive secular growth trend in body height is no longer to be found. The increase of body height average by best top teams can be seen in the following table:

Table 1: Body Height of Top Male Handball Players

Competition N. T N. P Aver. A-B3 Min Max 169 179 190 L 1970 WCH 16 256 184,6(8) 26,8 56,8 16,4 14 1972 JO 16 256 185,2(8) 18,0 64,4 17,6 14 1974 WCH 16 250 186,2(8) 18,6 62,4 18,8 14 1976 JO 12 166 188,1(8) 12,1 50,6 37,3 14 1978 WCH 16 253 186, 3 187,5 17 2002 ECH 16 253 191,1 192,5 166 214 3,5 36,4 60,1 8 2003 WCH 24 382 189,0 192,7 19 2004 ECH 16 254 191,1 192,4 176 214 11 2007 WCH 24 396 189,2 192,0 170 209 10,1 36,9 53,0 A 2007 WCH 21 20 289 187,5 191,3 170 203 12,5 49,1 38,4 A 2002 ECH-20 12 187 190,1 190,1 5 2004 ECH-20 16 256 188,3 189,5 8,6 46,9 44,5 27 2003 ECH-19 12 192 188,7 189,1 1 7 2007 WCH -19 16 256 186,4 190,0 170 209 15,6 53,1 31,3 A 2004 ECH-18 16 190 188,2 189,6 24

Table 2: Table 2: Body Height of Top Female Handball Players Competiţia N.T. N.P. Aver. A-B3 Min Max 169 179 180 L 1978 WCH 12 169 171,2 172,1 158 187 16 2000 ECH 12 198 176,2 178,3 161 194 15,9 49,5 34,6 20 2001 WCH 8(24) 124 175,9 177,9 161 189 16,1 55,7 28,2 18 2002 ECH 16 243 175,6 175,8 15,8 52,6 31,6 1 2001 WCH -20 8(20) 123 175,7 177,7 15,4 58,6 26,0 A 2000 ECH -19 12 190 174,9 177,2 162 193 16,8 63,2 20,0 21 2002 ECH -19 12 176 174,5 173,9 2 2004 ECH -19 16 255 175,0 176,0 18,8 52,6 28,6 22 2001 ECH -18 12 187 175,0 176,0 149 198 10 2003 ECH -18 12 185 175,4 176,9 4 2006 WCH-18 11 174 172,3 173,8 15


48

Legend: N.T. = number of observed teams, [8(24) = best 8 teams from 24] N.P. = number of observed players Aver. = body height average of all players, [(8) = average of players from 8 best teams] A-B3 = body height average of three best teams Min = smallest player Max = tallest player 179 (169) = proportion of male (female) players in perEChnt with body height of up to 179 WCh (to 169 WCh) 189 (179) = proportion of male (female) players in perEChnt with body height from 180 to 189 WCh (from 170 to 179 WCh) 190 (180) = proportion of male (female) players in perEChnt with body height 190 WCh (180 WCh) and more L = resourEChs: number according to literature index or A (unpublished matters from the author) possible to explain from secular growth acEChleration of population only from very small part. Much more has come to light here e.g. the factor of the selection of players with favourable somatic qualifications.

Conclusion Based on the acquired available data and its analysis, it is not possible to reject any of

the aforementioned hypotheses. The players in top handball teams are on average taller than the average population. The importanECh of body height is different depending on the player’s function. Likewise the longitudinal increase of body height average by national teams was in progress faster than the secular growth acEChleration of population. Accordingly, when the selection of top handball players is based on body height, then only approximately 25% of the general population (the tallest) would be eligible. In spite of the importanECh of the body height factor for the playing performanECh of top players, it is not possible to ignore also other relevant factors (coordination, speed, power, mental ability) that can compensate for insufficient of the body height. It appears probable that in due proportion with the player’s body height, the problems with coordinative and speed capabilities increase. For this reason it is advantageous to compose a team not only exclusively of tall players, but also some players that are relatively “smaller”.


49

IMBUNATATIREA LOVITURII DE ATAC IN JOCUL DE VOLEI IN CADRUL LECTIILOR DE EDUCATIE FIZICA DIN CLASELE LICEALE

Daniela IVASCU Colegiul Naţional „Constantin Carabella” din Targovişte

Cuvinte cheie: clase de liceu,elemente tehnice din volei, lecţie de educaţie fizica, antrenament, lovitura de atac

Rezumat The curriculum content developed for the high-schools cannot contribute to a

substantial increase of the motor parameters. In order to aleviate this, we have opted for the monosport type lessons with higher accent on the activity in the class thus adopting volley-ball themes which can probably influence the dynamics of the motor and technical preparation of the high-school students.

The study was conducted over the 2006-2007 period. The sample we have investigated consists of the students of class XC (experimental), class XD (witness) and a group of about 400 students for comparison.

In the volley-ball game the opponents interact only through the ball, thus confering the game an excellent fair-play spirit. However, the game itself presents all the characteristics of a tough confrontation even with the lack of direct contact of the opponents. A volley-ball player must have the speed of a sprinter, the fast reaction of a fencer, the endurance of a footballer, the force of a karateist, attention and anticipation capacity during the game

Actualitatea temei Voleiul păstrează cel mai bine spiritul sportiv, deoarece continuă să rămână un joc, spre deosebire de alte sporturi, care dintr-un motiv sau altul se transforma încet- încet în adevărate” războaie” purtate pe un gazon sau pe parchet.

Voleiul ca joc sportiv, este într-o continua dezvoltare şi într-o continuă ascensiune atât din punct de vedere tehnic, tactic, metodic, dar şi regulamentar, devenind o disciplina sportivă bine structurată şi un sport cu un sistem de joc bine delimitat şi precizat.

Una din problemele voleiului contemporan ce necesită continuă cercetare, considerăm, că este pregătirea tehnico-tactică a jucătorilor , în general , dar în particular drept obiect de studiu este perfecţionarea loviturii de atac.

Privit ca un sport dinamic, mereu în curs de perfecţionare,voleiul este organizat după o logică funcţională bine determinată care ne ajută la abordarea pregătirii sportive după modele corect conturate şi care se finalizează prin spectacol şi obţinerea de rezultate în cadrul unui concurs.

Ca şi în celelalte ramuri de sport şi în volei, factorii antrenamentului se găsesc intr-o interdependenta şi condiţionare reciprocă cu pondere mai mare sau mai mică diferit de la un sport la altul. În volei, factorul tehnic are o importanţă deosebită cu o durată de pregătire mare. Toată această performanta, rapiditate în gândire se face dintr-o perioadă cât decât apropiată de cea a senioratului, în cadrul junioratului, în timpul liceului, sau în cluburi sportive între vârsta de 16-18 ani.

Pentru ca în cadrul jocului de volei să crească nivelul de eficientă şi acumulare de puncte cât mai rapid şi într-o viteză cât mai mare se apelează la perfecţionarea acestui procedeu tehnic caracterizat prin complexitate mare necesitând o pregătire continuă şi antrenament sistematic .


50

Aplicarea principiilor didactice „de la uşor la greu”, „de la cunoscut la necunoscut” , „de la simplu la complex”, „ de la concret la abstract” şi „de la general la particular”, însoţite de metodele cele mai eficiente potrivite vârstei sportivilor cuprinşi în actul de instruire,vor contribui la însuşirea temeinică a procedeului şi realizarea obiectivelor finale.

În prezent în pregătirea jocului de volei se pune accent pe eficienţa tehnico-tactică si psihologică, fapt care pe plan naţional şi internaţional este rezultatul unei bune pregătiri de la nivelul junioratului.

Motivarea alegerii temei Am ales ca temă „ Studiul eficienţei loviturii de atac în jocul de volei” la clase din

liceu , vizând în mod special atacul din linia I, considerând că acesta exprimă cel mai bine clasa înaltă a jucătorilor.

Lucrarea îşi propune să studieze, să experimenteze cele mai valoroase procedee metodice care contribuie la însuşirea combinaţiilor de atac, cu accent pe cele din zona 4.

Practicând voleiul în cadrul clasei a-X-a C in cadrul Colegiului Naţional „Constantin Carabella” Târgovişte,am constatat că atacul ca procedeu tehnic are o pondere covârşitoare în finalizarea eficientă şi realizarea obiectivului final – câştigarea punctului.

Atacantul este considerat cu adevărat valoros dacă are priceperea să îmbine cât mai bine cerinţele jocului şi să rezolve, în modul cel mai eficient, orice minge care o atacă, indiferent de calitatea pasei primite. Lovitura de atac fiind cel mai complicat element tehnic din jocul de volei, învăţarea procedeelor de atac este destul de dificila şi de aceea se va face după însuşirea celorlalte elemente. Acest element tehnic urmăreşte punerea adversarului în imposibilitatea de a recupera mingea sau în situaţia de a o recupera foarte greu. Realizarea acestei cerinţe solicită jucători bine antrenaţi, cu o talie şi calităţi motrice corespunzătoare.

Lovitura de atac, corecta din punct de vedere tehnic nu este posibila fără o capacitate vizuală (vedere periferica si acuitate vizuala) educată specific. Această preocupare trebuie să înceapă o dată cu primele lecţii de instruire a loviturii de atac şi să continue permanent, în fiecare antrenament al acestuia. Scopul lucrării : constă în cunoaşterea particularităţilor procesului de pregătire la o clasa de liceu oferind informaţii despre factorii care influenţează însuşirea tehnicii atacului pentru creşterea eficienţei acestuia în joc ; studiul privind ponderea în pregătirea jucătorilor şi eficienţa acestuia prin folosirea atacului din zona 4.

Ipoteza lucrării : Conţinuturile programei de antrenament cu accent pe combinaţiile tactice a atacului din linia I pot determina obţinerea unui procentaj ridicat de reuşite în timpul unui joc de antrenament.

Creşterea volumului de antrenament privind îmbunătăţirea tehnici loviturii de atac poate duce la creşterea rezultatelor şi perfecţionarea tehnicii procedeului respectiv.

Lovitura de atac în general şi în special atacul din zona 4 şi 3 constituie”cheia” de succes în situaţiile de joc.

Eficienţa atacului este determinată în mare măsură de relaţia ridicător-atacant. Sarcini : Pentru elaborarea lucrării am stabilit următoarele sarcini ce vor fi folosite în cadrul lucrării :

* Documentarea bibliografică de specialitate ; * Alegerea lotului pentru cercetare ; * Elaborarea concluziilor şi redactarea lucrării. * Analiza rezultatelor finale ale înregistrărilor si sinteza datelor in forma grafica ;

Obiectivele cercetării argumentarea teoretică şi verificarea experimentală a eficienţei acestor activităţi

Organizarea experimentului : Lucrarea îşi propune să sublinieze eficienţa atacului în jocul de volei .


51

Pentru aceasta s-a realizat: - asistarea ,observarea şi înregistrarea datelor în timpul orelor de educaţie fizica a

clasei a-X-a din cadrul C.N.”Constantin Carabella” Subiecţii : Studiul a fost realizat la clasa a-X-a C la C.N.”Constantin Carabella”, din

Târgovişte, în perioada noiembrie 2006-mai 2007. Metodele de cercetare – Pentru atingerea scopului , realizarea obiectivelor şi

fundamentarea teoretică şi practică a lucrării au fost utilizate metodele de cercetare: a. Analiza literaturii ştiinţifico-metodice de specialitate ; b. Metoda observaţiei pedagogice ; c. Metoda înregistrării datelor; d. Metoda statistico –matematică de prelucrare a datelor ; e. Metoda tabelară şi grafică

Lovitura de atac este cel mai complex element tehnic şi se compune din: elan, bătaie, zbor, lovirea mingii şi aterizarea. La început se învaţă elanul, bătaia (pe doua picioare), zborul, lovirea mingii şi aterizarea.

Astfel am trecut la măsurarea loviturii de atac la clasa experimen -tală pentru a putea face o comparaţie între elevi.

Se poate observa evoluţia loviturii de atac la clasa aXaC pe parcursul a opt luni de lucru la clasă. Astfel evoluţia este diferită la băieţi în comparaţie cu fetele după cum urmează în tabel.

Rezultatele studiului Din rezultatele obţinute şi compararea lor se desprind următoarele;

Media aritmetică la F iniţială

Media aritmetică la F finală

Media aritmetică la B iniţială

Media aritmetică la B finală

4,77 5,77 6,35 8,58

0123456789

1st Qtr 2nd Qtr

fetebaieti

După cum se poate observa există o creştere atât la fete cât şi la băieţi, predominantă

fiind creşterea la băieţi. De aici putem trage concluzia că băieţii au asimilat mai rapid tehnica de lovire a mingiei sau săritura pe verticală îi ajută să trimită mingea peste fileu. În aceeaşi perioadă a fost măsurată şi detenta sau săritura pe verticală cu elan de 2 paşi de unde se poate observa următoarea evoluţie.

Media aritmetică la F iniţială

Media aritmetică la F finală

Media aritmetică la B iniţială

Media aritmetică la B finală

36,2 37,1 52,3 54,4 4.77 5.77 6.35 8.58


52

0

10

20

30

40

50

60

1stQtr

2ndQtr

3rdQtr

4thQtr

detentalovitura de atac

Tot la băieţi se observă o creştere mai accentuată arătând un nivel de pregătire mai bun. Concluzii: Concluziile desprinse în urma cercetării realizate confirmă în parte ipoteza de la care

am pornit. Cunoaşterea conţinutului şi eficienţa atacului, este necesară şi obligatorie şi constituie

şi repere esenţiale, pentru calitatea pregătirii în conformitate cu cerinţele actuale ale jocului de volei, de mare performanţă. Întreaga planificare şi programare a instruirii trebuie sa respecte ponderea componentelor modelului competiţional a combinaţiilor de atac, cu indici de eficienţă cât mai mari.

Propuneri Echipa trebuie să mai lucreze la pregătirea fizică, dar şi pregătirea specifică. Să folosească exerciţii cu greutăţi pentru o detentă mai bună, de asemenea pentru un atac mai bun puternic şi mai precis. Să ofere o mai bună viziune a jocului, pe întreg parcursul lui şi să aibă mai multă iniţiativa în luarea deciziilor.

Bibliografie:

1. Scarlat E., „Volei pregătirea echipelor şcolare”, Editura Sport – Turism. 2. Tarchila N.,” Volei pentru junior”i, Editura Sport – Turism. 3. Ghenadi V., „Volei Modelarea instruirii copiilor si juniorilor”, Editura Sport –

Turism, Bucureşti 1984. 4. Dumitrescu V.”Metode statistico-matematice in sport”,Editura Stadion, Bucuresti

,1971; 5. Curriculum National M.E.C.T. –Consiliul National pentru Curriculum , 2000.


53

THE IMPROVEMENT OF THE ATTACK HIT DURING THE VOLLEYBALL GAME IN HIGHSCHOOL CLASSES

Daniela IVASCU

The National College “Constantin Carabella” Târgovişte

Keywords: high-school classes, technical volleyball elements, physical education lesson, training means,

Abstract: The curriculum content developed for the high-schools cannot contribute to a

substantial increase of the motor parameters. In order to aleviate this, we have opted for the monosport type lessons with higher accent on the activity in the class thus adopting volley-ball themes which can probably influence the dynamics of the motor and technical preparation of the high-school students.

The study was conducted over the 2006-2007 period. The sample we have investigated consists of the students of class XC (experimental), class XD (witness) and a group of about 400 students for comparison.

In the volley-ball game the opponents interact only through the ball, thus confering the

game an excellent fair-play spirit. However, the game itself presents all the characteristics of a tough confrontation even with the lack of direct contact of the opponents. A volley-ball player must have the speed of a sprinter, the fast reaction of a fencer, the endurance of a footballer, the force of a karateist, attention and anticipation capacity during the game.

The volleyball games has the best sporting spirit, because to continue remaining a game, unlike other sports, which for one reason or another are slowly transformed into true "war" conducted on a lawn or on the floor.

The volleyball as a game is in a continuous development in a continuing climb so technically, tactically, methodically, and regularly, becoming a well-structured sport and a sport with a well defined and clarified game.

Generally speaking, one problem of contemporary issue of volleyball that requires continued research, we consider it to be the preparing of technical and tactical players, but this is the object of improving hit attack. Regarded as a dynamic sport, always being advanced, the volleyball game is organized according to a functional well determine logic which helps us prepare for sports models correctly outlined and which ends with show and results in a contest.

As in other branches of sports , also in volleyball game the training factors can be found in a mutual interdependence and cross with a greater influence or less , different from one sport to another. In volleyball game, the technical factor has a special importance for a period of high readiness. All this performance and speed in thinking is got in a period closer to the seniors period, called the juniors period, during school or sports clubs between the age of 16-18 years.

To increase the level of efficiency and points accumulation very quickly during a volleyball game and to do it in a fast speed, this technique procedure characterized by high complexity requiring, continuous training and systematically practice must be improved .

Applying the principles of teaching "from easy to difficult”, from “ known to unknown”, from “simple to complex”, from “concrete to abstract” and from “general to particular”, with the most effective methods according to athletes’ ages included in the training, will lead to acquire the process and achieve the final goals.

Nowadays, the volleyball game is done in accordance with the effectiveness of


54

technical and psychological tactics, which on nationally and internationally is the result of good training of juniors at national and international level .

Motivation election theme I chose the theme "Study of the efficiency attack hit in the volleyball game” at high

school classes, targeting in particular the attack in line 1, because I consider that to express the best players; high class.

The paper aims to explore, to experiment the most valuable methodical processes that contribute to acquire the combinations of attack, with emphasis on the zone 4.

Practicing the volleyball game at the class XC in the National College "Constantin Carabella" Targoviste, I found that the attack technique had an absolute share in the completion and effective implementation endpoint - winning point.

The attack hit is considered truly valuable if it has the ability to combine the best game requirements and resolves, in the most efficient way, any ball that is attacked of him, regardless of the quality of the received ball.

Strike attack is the most complicated technical elements of volleyball game. The learning of the appeals process is quite difficult and therefore will be done after acquiring other items. This technical element aims the opponent to be unable to recover the ball or to get the ball very hard . Achieving this requirement asks well trained players, with same or appropriate size and quality technics.

Strike attack, correct technically is not possible without a visual capacity (and the peripheral visual acuity) specifically educated. This concern should begin once the first training lessons of attack hit and continue permanently in each of their workouts.

The aim of the paper: the particularities of knowing the process of preparing a high school class , offering information about factors that influences the appropriation of the attack technique to increase the efficiency in the game; the study on the players share in the preparation and efficiency through the use of the attack zone 4

Assumption paper: content of the training program with emphasis on tactical combinations to attack the line I can determine getting a high percentage of successful during a training game.

Increasing the volume of training on improving techniques of attack hit could lead to increased results and refine the technique to the question. Strike attack in general and in particular the attack of zone 4 and 3 is the "key" to success in the game. Effectiveness of the attack is determined largely by relatively by the high-attacker.

Tasks: To develop the following tasks to be used in the paper: *A specialist’s Bibliographical Documentations ; * The Election lot of research; * Develop the conclusions and write the paper. * The analysis of the final results recordings and synthesis of data in graphic form;

The objectives of the research Theoretical arguments and experimental checking of these activities efficiency. The organization of the experiment: The paper aims to highlight the efficiency of

the attack in the volleyball game. There were followed the following steps: - Assisting, observing and recording data during the physical education classes in "Constantin Carabella" National College Subjects: The study was completed in the class XC axis in "Constantin Carabella N.C., in Targoviste, during the period November 2006-May 2007.

The methods of research - To achieve the aim, the objectives and the theoretical and practical purpose of this work there have been used methods of research: a. A specialist’s analysis of scientific-methodical literature; b. observation teaching method; c. method of recording data; d. Method statistics-mathematical data processing; e.Table and graphic method

Strike attack is the most complex technical element and is composed of: elk, beaten,


55

flight, hitting the ball and landing. First, the élan , the beating (two feet), flight, hitting the ball and landing are tought.

So we measured the attack hit at the experimental class in order to be able to compare the students. It Can be seen the evolution of the attack hit during eight months of work in the classroom. Such development is different from boys compared to girls as it follows in the table.

Study results We can see the following after the results and the students’ comparing;

The arithmetical average initial- girls

the final arithmetic average -girls

The arithmetical average initial - boys

the final arithmetic average - boys

4.77 5.77 6.35 8.58

0123456789

1st Qtr 2nd Qtr

girlsboys

As you can see , there is an increase at both boys and girls, the predominant one being

seen at boys.The conclusion is that boys have assimilated the technique of tapping the ball faster than the girls , and the vertical lift helps them send the ball over fillet. In the same period it was measured the imprisonment or the vertical lift with soaring 2 steps as you can see in the next table of evolution.

The arithmetical average initial- girls

the final arithmetic average -girls

The arithmetical average initial - boys

the final arithmetic average - boys

36,2 37,1 52,3 54,4 4.77 5.77 6.35 8.58

0

10

20

30

40

50

60

1st Qtr 2ndQtr

3rd Qtr4th Qtr

expansionattack hit


56

The increase is higher at boys, so they have been well prepared than the girls. Conclusions: The conclusions are the result of research carried out, in part these confirmed the

hypothesis from which we have started. Knowing the content and efficiency of the attack, the quality of preparation in accordance with the actual requirements of the game of volleyball, high performance is necessary ,obligatory, and constitutes essential cornerstones. The whole planning and programming training should respect the share component competitive model of attack combinations, with the highest indices of efficiency.

Proposals The team must also work to prepare them physically, but also a specific training. Exercises with weights for a better expansion have be made, also for a strong accurate attack. To provide a better vision of the game, throughout it and to have initiative in taking decisions.


57

STUDIU PRIVIND FORMELE DE TURISM SPORTIV PRACTICATE ÎN ZONA MONTANĂ A JUDEŢULUI NEAMŢ

Corneliu-Cristian DRĂGOI

Universitatea din Bacău

Cuvinte cheie: montan, Neamţ, turism sportiv

Rezumat: Zona montană a judeţului Neamţ oferă condiţii favorabile pentru derularea unor

variate forme de activităţi turistice şi sportive. Aceste activităţi se desfăşoară mai ales în masivul Ceahlău şi în munţii Hăşmaş, zona Cheile Bicazului, dar şi în alte subunităţi montane.

În studiul nostru, am identificat 13 forme de turism sportiv care sunt practicate în acest spaţiu montan: Hiking-trekking (turism pedestru), Escaladă (căţărare sportivă), Mountain – bike (cicloturism montan), Turism ecvestru, Zbor liber (Parapantă), Speologie (speosport), Rafting, Canyoning, Schi alpin de pistă, Schi de tură, Drumeţii în „rachete” (vârzobi), Căţărare în gheaţă, Alpinism clasic.

Introducere Judeţul Neamţ este situat în regiunea de nord-est a României, peisajul natural fiind caracterizat de o compoziţie geologică complexă şi diferenţe mari de altitudine. Relieful este variat, compunându-se din unităţi montane şi dealuri subcarpatice precum şi o serie de depresiuni şi culoare de vale. Unitatea de relief predominantă în judeţ este cea montană, care ocupă 278.769 ha (51% din suprafaţa judeţului). Aceasta aparţine grupei centrale a Carpaţilor Orientali, principalele subunităţi de pe teritoriul judeţului fiind Munţii Stânişoaei (Vf. Bivolu - 1530 m), Munţii Bistriţei (Vf. Budacu - 1859 m, Vf. Grinţies - 1758 m), Masivul Ceahlău (Vf. Ocolaşu Mare - 1907 m), Munţii Tarcău (Vf. Grinduşu - 1664 m) incluzând aici şi Munţii Goşmanu (Vf. Geamăna- 1442 m), Munţii Hăşmaş (Vf. Hăşmaşul mare – 1792m).

Zona montană a judeţului Neamţ oferă condiţii favorabile pentru derularea unor variate forme de activităţi turistice şi sportive. Aceste activităţi se desfăşoară mai ales în masivul Ceahlău şi în munţii Hăşmaş, zona Cheile Bicazului, dar şi în alte subunităţi montane. Includem aici munţii Bistriţei, munţii Tarcău şi munţii Stânişoarei. Forme de turism sportiv practicate În studiul nostru, am identificat următoarele forme de turism sportiv care sunt practicate în acest spaţiu montan:

Hiking-trekking (turism pedestru) Reprezintă principala formă de turism montan, practicată aici, fiind totodată şi cea mai

veche. Prima călătorie în scop turistic pe munţii din România datează din anul 1809, când mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, a urcat pe Ceahlău, însoţit de ghizi locali. În zona montană a judeţului Neamţ există un număr considerabil de poteci turistice marcate şi nemarcate, localizate cu precădere în masivul Ceahlău, cel care oferă cele mai numeroase obiective, apoi în munţii Hăşmaş, Bistriţei, Tarcău şi Stânişoarei. În Ceahlău, traseele turistice marcate însumează aproape 150 de kilometri (Albotă, M., 1992). Ele prezintă anumite puncte de reper, având plăcuţe indicatoare pe care sunt înscrise denumirea locului, altitudinea, durata parcurgerii traseului către o anumită direcţie. Numărul acestor trasee este de 16, trasee de bază, care mai au însă şi unele variante, care cresc numărul şi lungimea acestora. În afara acestor trasee marcate, de bună calitate, există şi trasee nemarcate, folosite în trecut de vânători, pădurari sau ciobani, care în momentul de faţă


58

sunt interzise, zona fiind supusă unui regim de parc naţional, având restricţii specifice, inclusiv de circulaţie. În munţii Hăşmaş există un număr de 6 trasee turistice marcate care aparţin şi teritoriului judeţului Neamţ, celelate 23 descrise de cărţile de specialitate sunt pe teritoriul altor judeţe, cu precădere Harghita. În munţii Tarcău sunt 5 trasee turistice marcate, care aparţin teritorial de judeţul Neamţ şi alte 13 trasee descrise (Munţii Tarcău – ghid turistic), 1987). În munţii Bistriţei se află 4 trasee turistice marcate, în munţii Stânişoara 6 trasee marcate care aparţin judeţului Neamţ. Am identificat aşadar 37 de trasee turistice marcate, plus alte 13 descrise dar nemarcate, cu diferite grade de dificultate, cu diferenţe de nivel şi durate de parcurs variabile, care oferă un teren propice pentru activităţile de hiking-trekking. În afara acestora, există un număr mare de poteci silvice, vânătoreşti sau drumuri de pădure, care se pot amenaja ca trasee de hiking. Escaladă (căţărare sportivă)

Este o formă de turism sportiv care constă în escaladarea, căţărarea pe pereţi stâncoşi, bolovani mari sau pe structuri artificiale. Judeţul Neamţ oferă posibilităţi de excepţie pentru escaladă, prin prezenţa Cheilor Bicazului, aparţinând de munţii Hăşmaş, un adevărat paradis al căţărătorilor.

Traseele alpine stabilite în acest masiv, respectiv în Suhardul Mic, Piatra Altarului (Turnul Bardosului), Poliţele Bardosului, Piatra Surducului, Complexul alpin Făgetul Ciucului-Surduc-Piatra Poienii, sunt considerate printre cele mai frumoase din ţară.

Această regiune prezintă pereţi calcaroşi cu o înălţime de 200 – 300 metri şi forme foarte variate. Hornurile, fisurile şi surplombele de diferite dimensiuni, constituie un element de atracţie pentru căţărători, iar pasajele de escaladă liberă, situate la mare înălţime, oferă un motiv de bucurie în plus pentru împătimiţii acestui sport.

Există în Cheile Bicazului un număr de peste 70 de trasee de escaladă (78 după nomenclatorul FRAE), având dificultăţi diferite, între gradele 3A şi 6B. Dealtfel, aici sunt cele mai multe trasee de căţărare având gradul 6 de dificultate : 17, dintre care 11 de gradul 6A şi 6 de gradul 6B.

Tot în arealul Cheilor Bicazului, se află Cheile Şugăului, aparţinând de comuna Bicazul Ardelean, judeţul Neamţ. Dacă în anul 1986 exista aici un singur traseu de escaladă, de cele mai multe ori neconsemnat de cărţile de specialitate, în momentul de faţă sunt peste 30 de trasee, iar zona carstică respectivă, cuprinzând şi peştera Munticelu, este rezervaţie aflată sub protecţia Clubului Montan Român.

În afară de zona Cheile Bicazului, mai există trasee de escaladă în masivul Ceahlău, pe stânca Panaghia, pe Turnul lui Budu, Ocolaşul Mare, Ocolaşul Mic şi Claia lui Miron. Se găsesc aici 12 trasee, având grade de dificultate între 2A şi 5A (Albotă, M., 1992).

În municipiul Piatra Neamţ, sunt două zone unde sunt amenajate poligoane de escaladă, folosite de către localnici: poligonul din gresie de la Văleni şi cel calcaros de pe muntele Pietricica.

În studiul nostru am identificat aşadar peste 120 de trasee de escaladă, cu o gamă largă de dificultate, accesibile şi căţărătorilor începători (gradele 2 – 4) cât şi celor avansaţi (gradele 5- 6).

Mountain – bike (cicloturism montan) Această activitate turistică şi sportivă se practică din ce în ce mai frecvent în zona de

munte a judeţului Neamţ. Pe muntele Cozla, din împrejurimile oraşului Piatra Neamţ, s-a amenajat un traseu de cross-country, unde s-au organizat şi concursuri de acest gen. Acest sport se practică mai ales pe drumurile forestiere şi potecile montane largi, care permit acest lucru şi celor mai puţin experimentaţi. Traseele mai interesante, ca frumuseţe a


59

peisajului, ca lungime şi diferenţe de nivel pe care le-am identificat în studiul nostru sunt: Neagra –Poiana Stănile –Cabana Dochia – Fântânele – Durău; Durău – Pârâul lui Martin – Popasul turistic Bistra – Telec; Baraj Bicaz – Secu – Izvorul Alb – Cabana Falon – Izvorul Muntelui; Cheile Bicazului – Valea Cupaşului – Poiana Suhard – Lacul Roşu; Lacul Roşu – Cheile Duruitoarei – Trei Fântâni – Dămuc; Gârcina – Cuejdiu – Lacul Cuejdel – Hangu; Mănăstirea Secu – Sihăstria – Schitul Sihla – Mănăstirea Agapia – Codrii de

Aramă – Văratec. Turism ecvestru

Turismul ecvestru este ansamblul de activităţi ecvestre de agrement practicate de turişti. În judeţul Neamţ există o bază hipică şi un centru de armăsari, unde se poate practica în foarte bune condiţii această formă de turism. Baza hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra Neamţ este amplasată în zona denumită "Peste Vale" fiind administrată şi folosită de Clubul Sportiv Ecvestru, şi de Clubul Sportiv TCE 3 Brazi. Pe lângă activitatea competiţională, cele două cluburi sportive oferă comunităţii locale şi celor care vizitează oraşul Piatra Neamţ posibilitatea de a se iniţia şi a pătrunde tainele sportului ecvestru prin cursurile Şcolii de Echitaţie care funcţionează sâmbăta şi duminica.

Agrementul călare se desfăşoară zilnic între orele 9:00 - 13:00 şi 15:00 - 18:00. Plimbările de agrement cu trăsurile trase de cai pe traseele propuse de solicitanţi, au loc la cerere, pe bază de comandă telefonică. Pe timp de vară, se asigură cai dresaţi şi adaptaţi pentru turismul călare pe traseele marcate din zona Bâtca Doamnei, Bahrin sau în alte locuri preferate de solicitanţi. Centrul de Armăsari Dumbrava - Com.Timişeşti, se află amplasat într-o zonă cu un puternic potenţial turistic. Infrastructura cuprinde: sediu administrativ, adăposturi, baza hipică (toate sunt modernizate şi aduse la standarde internaţionale). Efectivul Centrului de Armăsari este de 100 de capete facând parte din 8 rase deosebite cu o foarte mare importanţă biologică: arabă, semigreu, huţul, sport , lipiţan, cal de Bucovina, gidran, pur sânge englez ,

Posibilităţile de practicare a turismului ecvestru constau în: plimbări călare pentru agrement, plimbări cu trăsura, lecţii de călărie, lecţii de sărituri peste obstacole. Zbor liber (Parapantă) La Piatra Neamţ există o şcoală de parapantă, unde cei doritori pot învăţa zborul cu cel mai simplu mijloc la momentul actual. Locuri prielnice, având condiţii bune de zbor (aerologice) sunt în principal în masivul Ceahlău şi în munţii Hăşmaş, zona Cheile Bicazului. De asemenea, condiţii bune oferă şi munţii Bistriţei, în masivul Grinţieş, deşi este mai puţin folosit. Speologie (speosport) Această disciplină sportivă în care scopul principal îl reprezintă descoperirea şi explorarea a noi cavităţi , peşteri sau avene, se practică în zona montană a judeţului Neamţ.

Formaţiunile carstice existente pe raza judeţului Neamţ sunt în număr de cinci. Peştera Munticelu (Ghiocelu) este situată pe versantul stâng al Văii Bicazului, în Masivul Surduc-Munticelu, la extremitatea nordică a Munţilor Hăşmaş, pe raza comunei Bicazu Ardelean. Peştera are 120 de metri lungime.

Peştera Toşorog este situată în nord-estul Munţilor Hăşmaş, pe Valea Bradului, la 28 de kilometri sud-est de oraşul Bicaz, tot pe teritoriul comunei Bicazu Ardelean, având o lungime cunoscută de 423 metri.

În masivul Ceahlău sunt identificate două peşteri în Ocolaşul Mare, patru în


60

Complexul Detunate se află, una în valea pârâului Schit precum şi Peştera Groapa cu Var, pe Piciorul Şchiop. Cea mai lungă dintre ele este Grota lui Savu, din Ocolaş, având 430 metri.

Peştera 3 Fântâni se află în comuna Dămuc şi este mai puţin cunoscută şi explorată. Rafting Este practicat cu ajutorul unor „plute”, care permit coborârea râurilor mari, cu un

curent rapid, putând îmbarca între 5 şi 12 persoane. În judeţul Neamţ, rafting-ul se practică cu precădere pe râul Bistriţa, între Borca şi

Poiana Teiului. Râul Bistriţa este considerat unul dintre cele mai bune râuri repezi de munte pentru practicarea rafting-ului, încât are grade de dificultate care permit efectuarea acestui sport atât pentru agrement turistic pentru începători, cât şi pentru profesionişti. Debitul de apă al râului este mare, permiţând practicarea rafting-ului din aprilie până în octombrie. Traseele prezintă grade diferite de dificultate, cuprinse între gradul 2 şi gradul 5, avand lungimi cuprinse intre 12,5 si 14 km. Canyoning Canyoning înseamnă traversarea, parcurgerea canioanelor către aval, utilizând o gamă variată de tehnici de căţărare, rapel, înot, mers şi sărituri.

Este o formă de turism sportiv mai nouă, care se practică în condiţii naturale dintre cele mai bune, pe teritoriul judeţului Neamţ.

Arealul unde se află cele mai bune trasee pentru canyoning este în munţii Hăşmaş, zona Cheile Bicazului. Ne referim aici la Cheile Bicăjelului, Cheile Şugăului, Cheile Cupaşului, etc.

O zonă interesantă, dar nu prea cunoscută este cea din masivul Ceahlău, canionul „Şapte cascade”, de pe pârâul Stănile, spre obârşia sa.

Schi alpin de pistă Posibilităţi naturale pentru schi de pistă sunt numeroase în acest judeţ. Din păcate ele nu sunt fructificate pe deplin. Cea mai importantă realizare este amenajarea pârtiei de schi de pe muntele Cozla, în municipiul Piatra Neamţ. Aceasta este de nivel mediu, având următoarele caracteristici (Centrul de Informare Turistică „Gheorghe Iacomi” Piatra Neamţ):

• Lungimea pârtiei = 965 m; • Lăţimea minimă = 20 m; • Înclinare medie a pârtiei = 27%; • Diferenţa de nivel = 260 m; • Altitudine - plecare = 647 m; • Altitudine sosire = 387 m.

Pârtia este dotată cu o un telescaun modern, cu patru locuri pe fiecare banchetă, având o capacitate de 826 pers/oră, instalaţie de nocturnă şi de produs zăpadă artificială. Datorită nefinalizărilor lucrărilor, pârtia nu a fost încă deschisă oficial, acest lucru fiind preconizat în sezonul hibernal 2008 – 2009.

Pe muntele Cozla se vor amenaja în următorii ani încă trei pârtii, domeniul schiabil ajungând la o lungime totală de 3700 metri.

În afara zonei Piatra Neamţ, mai există o pârtie de schi pentru începători la Durău, cu o lungime de 450m, diferenţă de nivel 35 m, dotată cu un baby – schi, folosită de obicei de către cei aflaţi în staţiune.

În masivul Ceahlău, există un proiect pentru amenajarea în viitorul apropiat a unei pârtii moderne, pe Piciorul Humăriei, care să atragă turiştii schiori şi în zona Ceahlău – Durău. Schi de tură

Schiul de tură, numit şi schi – alpinism, este o formă de turism sportiv care însumează urcarea pantelor înzăpezite cu schiurile în picioare, înaintarea pe locurile plate şi coborârea


61

pantelor cu grade diferite de dificultate. Poate fi şi o înlănţuire de urcări şi coborâri, traversări de masive muntoase, etc. Spaţiul montan a judeţului Neamţ este destul de generos în oferta de locuri propice pentru practicarea schiului de tură, mai ales în munţii cu suprafeţe mari descoperite. În masivul Ceahlău, se practică acest sport în zona de platou şi pe unele trasee care vin de la cabana Izvorul muntelui, de la Fântânele sau de la Stănile. În munţii Hăşmaş, zone prielnice sunt: Telec – Muncelu Criminiş – Satul Bicaz-Chei şi Cătun Bârnadu – VF. Ciurgău – Poiana Izvoarelor. În munţii Tarcău, există posibilităţi bune de practicare în zona Locul lui Mihai – Bolovanu Mic – Bolovanu Mare – Tărcuţa şi în zona Brateş – Muntele Lung – Satul Brătişel. În munţii Bistriţei, în masivul Grinţieş sunt de asemenea condiţii bune pentru practicarea schiului de tură. Drumeţii în „rachete” (vârzobi) Deşi aceste drumeţii nu au amploarea celor din alte ţări cu tradiţie în turismul montan, ele încep să se bucure de atenţie şi în România. Într-un judeţ cu un areal montan destul de extins cum este Neamţul, sunt locuri favorabile, unele exploatate deja din acest punct de vedere, pentru practicarea „rachetelor” pe timp de iarnă, cu un strat mare de zăpadă. Aceste locuri sunt:

În Ceahlău, pe platou dar şi pe potecile care urcă spre zona centrală; În Hăşmaş, zona Cheile Bicazului – Muntele Cupaş; În Tarcău, Arealul cuprins între Ardeluţa – Vf. Ardelea – Bolovanu Mare – Schitul

Tarcău şi Răchitiş – Vf- Cotului – Muntele Lung – Dămuc. Pe culmea Goşmanului, Între Brateş – Vf. Murgoci – Poiana Gitioana – Vf. Goşman –

Ardeluţa. Căţărare în gheaţă

Este o ramură a escaladei, care are o din ce în ce mai mare dezvoltare printre practicanţii acesteia. Căţărarea în gheaţă cuprinde atât ascensiuni pe flancuri clasice de gheaţă cât şi ascensiuni tehnice dificile. O formă de căţărare în gheaţă care este la „modă” în ultimul timp presupune ascensiuni pe cascade îngheţate, stalactite de gheaţă şi stâncă acoperită cu gheaţă. În munţii judeţului Neamţ există două zone bune unde se practică frecvent, în sezonul rece, această formă de turism sportiv. Aceste zone sunt:

Cheile Bicăjelului, cu două cascade, ambele în două trepte, prima de 30 metri, cea de-a doua, descoperită de curând, de 35 metri, fiind considerată cea mai lungă şi mai dificilă din zona Moldovei.

Ceahlău, cascada Duruitoarea, înaltă de 25-30 m, în două trepte, cu înclinaţii de până la 90 grade. Când este îngheţată, devine deosebit de tehnică.

Alpinism clasic Presupune parcurgerea de trasee de până la gradul 3 UIAA şi ascensiunea pe vârfuri

abordând pante de până la 50 grade cu zăpadă şi gheaţă. Această activitate reprezintă alpinismul tradiţional practicat în România. Este o formă de turism sportiv cu un grad mai mare de risc, implicând un echipament adecvat şi materiale specifice, alături de cunoştinţe de specialitate. În Judeţul Neamţ, masivul Ceahlău prezintă interes în sezonul rece, pentru alpiniştii locali, datorită văilor semialpine ce pleacă de sub vârfurile Ocolaşul Mare şi Toaca: Jgheabul Urşilor, Jgheabul Armenilor, Jgheabul lui Vodă, Jgheabul mare, Jgheabul Toaca, etc. Celelalte grupe montane nu se înscriu ca domenii de practicare a alpinismului clasic.

Concluzii Judeţul Neamţ prezintă o zonă montană întinsă, variată ca aspect peisagistic şi alcătuire geologică, care constituie un teren propice desfăşurării unor forme multiple de


62

activităţi turistice şi sportive. În studiul de faţă, am identificat un număr de 13 activităţi (forme) de turism sportiv, existând reale posibilităţi de extindere a acestora.

Bibliografie 1. ALBOTĂ, M,G., (1992) Munţii Ceahlău. Bucureşti, Editura Abeona 2. BATICU, N., (1981) Amintirile unui alpinist. Bucureşti, Editura Sport–Turism 3. BRÂNDUŞ, C., GRASU, C., (1987) Munţii Tarcăului – ghid turistic. Bucureşti,

Editura Sport-Turism 4. CRISTEA, E., (1978) Munţii Hăşmaş – ghid turistic. Bucureşti, Editura Sport-Turism 5. DRĂGOI, C-C., (2006) Turism şi activităţi sportive în spaţiul montan. Bacău,

Editura Edusoft 6. ŞANDRU, I., CUCU, V., (1984) România. Prezentare geografică. Bucureşti,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 7. TALABĂ, I., (1991) Turism în Carpaţii Orientali. Bucureşti, Editura Pentru Turism

A SURVEY OF THE TYPES OF OUTDOOR PURSUITS PRACTISED IN THE

MOUNTAINOUS AREA OF THE COUNTY OF NEAMT

Cristian-Corneliu DRĂGOI University of Bacău

Keywords: mountainous, Neamt, outdoor pursuits

Abstract: The mountainous area of the County of Neamt offers favourable conditions for a wide

range of outdoor pursuits and sports activities. Such activities are conducted mainly in the Ceahlau massif and in the Hăşmaş Mountains, the Cheile Bicazului [Bicaz Gorges] area as well as in other mountainous subunits.

Our survey lead to the identification of thirteen types of outdoor practised in this mountainous area, such as: Walking / Trekking / Hiking, Climbing, Mountain Cycling, Horseriding, Paragliding, Caving, White-water rafting, Canyoning, Alpine Skiing on slopes, Shift skiing, Snow-racket Hiking, Ice Climbing, Classic Climbing.

Introduction The landscape of the Neamt County – located in the North-East of Romania – is owed to a complex geological composition and a wide range of altitude. The relief is varied as it consists of mountainous units and piedmont hills as well as

depressions and river corridors. The landscape is predominantly mountainous covering some 278,769 ha (51% of the county area). These mountains belong to the central group of the Oriental Carpathians. The main subunits on the county territory are the Stânişoarei Mountains (peak Bivolu – 1,530m), the Bistrita Mountains (peak Budacu – 1,859m, peak Grinties – 1,758 m), the Ceahlău Massif (peak Ocolaşu Mare – 1,907m), the Tarcău Mountains (peak Grinduşu – 1,664m), the Goşmanu Mountains included (peak Geamăna- 1,442m), and the Hăşmaş Mountains (peak Hăşmaşul mare – 1,792m).

The mountain area of the Neamt County offers favourable conditions for a wide range of outdoor pursuits and sports activities. These activities are conducted mainly in the Ceahlău Massif and in the Hăşmaş Mountains, the Cheile Bicazului area, but in other mountain subunit as well such as the Bistrita Mountains, the Tarcău Mountains, and the Stânişoarei Mountains.


63

Types of outdoor pursuits In our survey, we have identified the following outdoor pursuits and sports activities practised in this mountainous area.

Walking / Trekking / Hiking represents the main type of outdoor pursuit in the mountains that is practised in this area as it is the oldest one. The first walk as an outdoor pursuit in the Romanian mountains dates back to 1809, when Veniamin Costache, the archbishop of Moldova, walked on the Ceahlau accompanied by local guides. In the mountain area of the Neamt County there is a considerable number of both marked and unmarked trails and footpaths, located mainly in the Ceahlău Massif, the one providing most of the sights, and then in the Hăşmaş, Bistriţei, Tarcău, and Stânişoarei Mountains. The marked trails in Ceahlău amount to almost 150 kilometres (Albotă, M., 1992). They present certain referential items, having signs that give the name of the location, the altitude, how long a certain trail takes up to a certain arrival point. There are sixteen basic trails some of them also having several variants, which will only add to their number and length in kilometres. Besides these marked quality trails there are unmarked trails or footpaths, which would be used by hunters, forestry personnel or shepherds. The use of these trails is currently forbidden as the area is subject to a national park regime, with specific restrictions, including circulation. In the Hăşmaş mountains there are six marked trails which also belong to the Neamt County territory. The other 23 described by the specialised literature are located on the territory of other counties, mainly in Harghita. In the Tarcău mountains there are five marked trails, which belong to the Neamt County, and thirteen others described (the Tarcău Mountains – traveller’s guide, 1987). In the Bistrita Mountains there are four marked trails and in the Stânişoara Mountains six which belong to the Neamt County. We have thus identified 37 marked trails – plus thirteen others described but unmarked – which vary in difficulty grades, altitude differences and duration. Such trails provide a suitable terrain for Walking / Trekking / Hiking. Besides, there is a large number of footpaths – forestry, hunting or simply paths – which can be marked and prepared for hiking footpaths. Climbing is a type of sports activity pursuit which consists in climbing rocky walls, huge rocks or artificial structures. The Neamt County provides exceptional possibilities for climbing mainly in the Bicaz Gorges – Cheile Bicazului, part of the Hăşmaş Mountains – a genuine climbers’ paradise.

The alpine trails set in this massif, i.e. Suhardul Mic, Piatra Altarului (Turnul Bardosului), Poliţele Bardosului, Piatra Surducului, the alpine complex Făgetul Ciucului-Surduc-Piatra Poienii, are regarded as the most beautiful in the country.

This region has 200 – 300 m high lime walls and very varied shapes. The chimneys, crevasses and overhung of various sizes are an attractive element for climbers. Furthermore, the high free climbing bits provide a reason for joy for those fallen for this kind of exercise.

In the Cheile Bicazului there are over 70 climbing trails (78 according to the FRAE inventory) which range between difficulty grade 3A and 6B. In fact, the most 6 difficulty grade trails are to be found here: 17, of which 11 are grade 6A and 6 are grade 6B.

Still in the area of the Cheilor Bicazului, there are the Cheile Şugăului [Sugau Gorges], on the territory of the village Bicazul Ardelean, County of Neamt. In 1986 there was only one climbing trail mostly not mentioned in the literature. Nowadays, there are over 30 trails. This karst formation area, which also includes the Munticelu Cave, is a reservation protected by the Romanian Mountain Club.

Besides the Cheile Bicazului, there are also climbing trails in the Ceahlău Mountains, on the Panaghia rock, on Turnul lui Budu, Ocolaşul Mare, Ocolaşul Mic, and Claia lui Miron.


64

There are twelve trails in total ranging between 2A and 5A difficulty grades (Albotă, M., 1992).

In the municipality of Piatra-Neamt, there are two areas, used by the locals, where climbing polygons: the grit stone Văleni and the limestone one on Pietricica Mount.

In our survey we have identified over 120 climbing trails displaying a wide range of difficulty grades, from those accessible to beginner climbers (i.e. grades 2 – 4) to those accessible only to experienced ones (i.e. grades 5- 6).

Mountain byke This outdoor as well as sporting activity has turned into a more and more frequent one

in the mountains of the Neamt County. On the Cozla Mount, located in the outskirts of Piatra-Neamt, a cross-country track suitable for competitions is already in place. This sports activity is mostly practised on the forestry roads and wide mountain footpaths, which allow even the less experienced cyclists to practice mountain biking the most interesting trails – in terms of scenery, length, differences in altitude – we identified in our survey are:

Neagra – Poiana Stănile – Cabana Dochia – Fântânele – Durău; Durău – Pârâul lui Martin – Popasul turistic Bistra – Telec; Baraj Bicaz – Secu – Izvorul Alb – Cabana Falon – Izvorul Muntelui; Cheile Bicazului – Valea Cupaşului – Poiana Suhard – Lacul Roşu; Lacul Roşu – Cheile Duruitoarei – Trei Fântâni – Dămuc; Gârcina – Cuejdiu – Lacul Cuejdel – Hangu; Mănăstirea Secu – Sihăstria – Schitul Sihla – Mănăstirea Agapia – Codrii de

Aramă – Văratec. Horse riding

Horse riding is a complex of equestrian activities practised by tourists for leisure. In the Neamt County there are a horse riding and racing facility and a stallion farm providing good conditions to practice such outdoor pursuit. The “Virgil Bărbuceanu” Horse Riding Facility in Piatra-Neamt is located on the right bank of the river Bistrita, in the area of the town called “Peste Vale”. It is managed and used by the Equestrian Sports Club and by the TCE 3 Brazi Sports Club. Besides their competitive activity, the two clubs provide make it possible for the local as well as for visitors in Piatra-Neamt to initiate into and unveil the secrets of horse riding by attending the courses organized by the Horse Riding School opened on Saturdays and Sundays.

Horse riding for leisure can be practised daily from 9:00 to 13:00 and from 15:00 - 18:00. Customers can also order, over the phone, leisure rides by horse-driven coaches on routes suggested by them. During the summer, the facilities secure trained horses suitable for horse riding on the marked trails in the area called Bâtca Doamnei, Bahrin or some other areas to meet the customers’ preferences. The Stallion Farm Dumbrava – in the village of Timişeşti – is located in an area with a high tourist potential. The facility has a head office, stables, a horse riding paddock (all upgraded to meet international standards). The Farm has 100 stallions of eight different breeds highly valuable from a biological viewpoint, e.g. Arab, Hutzulian, sport, “lipitan”, Bukovina horse, Gidran, English thoroughbred.

The range of horse-related outdoor activities includes leisure outings on horseback coach rides, riding classes, jumping classes. Paragliding In Piatra-Neamt there is also a paragliding school where those interested can learn how to fly the simplest way. The most favourable spots offering good air conditions are the Ceahlău Massif, the


65

Hăşmaş Mountains, and the Cheile Bicazului area. Moreover, the Bistritei Mountains, in the Grinţieş Massif, offer good conditions as well, though less popular with those interested in the bird’s eye view scenery. Caving This sports activity whose main aim is to discover and explore new cavities, caves, is practised in the Neamt County mountain area.

There are five karst formations in the Neamt County area. The 120m-long Peştera Munticelu (Ghiocelu) is located on the left slope of the Bicaz River Valley, in the Surduc-Munticelu Massif, at the northern end of the Hăşmaş Mountains, in the village Bicazu Ardelean.

The Peştera Toşorog, whose known length is of 423m – is located in the north-east of the Hăşmaş Mountains, on the Brad River Valley, 28 km south-east from Bicaz, still in the village of Bicazu Ardelean.

In the Ceahlău Massif two caves were identified in Ocolaşul Mare, four in the Detunate Complex, one in the valley of the Schit brook and Peştera [Cave] Groapa cu Var, on the Piciorul Şchiop. The longest of them is Grota lui Savu, in the Ocolaş, with its 430 metres.

The Trei Fantani [Three Wells] Cave is in the village Dămuc and is less known and explored.

White-water rafting is practised by means of some sort of ‘rafts’ which allow going down stream fast current large rivers with a. These rafts can take between 5 and 12 people.

In the Neamt County, white-water rafting is practised mainly on the Bistriţa River, between the village Borca and Poiana Teiului. The Bistriţa River is considered to be one of the fastest mountain rivers, suitable for white-water rafting as its difficulty grade allows both beginners and experienced rafters to practise it as leisure activity. The river flow is high allowing for rafting from April to October. The routes are also challenging as their difficulty grades vary between 2 and 5, with lengths between 12.5 and 14 km. Canyoning Canyoning means going downstream in canyons by use of a wide range of techniques such as climbing, rappel, swimming, walking, and jumping.

In the Neamt County this fairly recent outdoor pursuit is practised in the best of natural conditions. The best routes for canyoning can be found in the area of the Hăşmaş Mountains, in the Cheile Bicazului; to be more specific, in the Cheile Bicăjelului, the Cheile Şugăului, and the Cheile Cupaşului, etc.

A very interesting area, though less known is the one in the Ceahlău Massif, the “Şapte cascade” [Seven Falls] canyon, on the Stănile brook upstream towards its source. Alpine ski on slopes There are numerous possibilities to practice alpine skiing on slopes in the Neamt County, but unfortunately they are not fully exploited. The most important achievement is the completion of the ski slope on the Cozla Mount, in the municipality of Piatra-Neamt. It is a medium grade ski slope with the following characteristics (courtesy of the “Gheorghe Iacomi” Tourist Information Centre Piatra-Neamt):

• Length of slope = 965 m; • Minimum width = 20 m; • Mean gradient of slope = 27%; • Difference in altitude = 260 m; • altitude – start = 647 m; • altitude - arrival = 387 m.

The ski slope has a modern four-seated cable-chair facility, with a capacity of 826 people per hours, it is lit and it can lay artificial snow. Due to the fact that the works have not


66

been completed, the official opening of the ski slope is scheduled for the winter season 2008 – 2009.

Three more ski slopes are to be completed on the Cozla Mount in the years to come, the total length of ski slopes reaching 3,700 metres.

Outside the area of Piatra-Neamt, there is another beginners’ ski slope in Durău, with a total length of 450m, 35m difference of altitude; it also has a baby–ski and it is usually used by the visitors of the report.

In the Ceahlău Massif, there is a project, for the near future, to complete a modern ski slope, on the Piciorul Humăriei, to attract visiting skiers, in the Ceahlău – Durău area as well. Shift Ski

Shift – skiing is a kind of outdoor pursuit that brings together climbing the snowy slopes with skis mounted, walking on flat areas and going down the mountain slopes of various gradients. It can also be a sequence of climbing and going down, criss-crossing mountains, etc. The mountain area in the Neamt County is quite generous with places suitable for shift - skiing, mainly in the mountains with large uncovered areas. In the Ceahlău Massif, this pursuit is practiced on the plateau and on some trails coming from the Izvorul Muntelui, the Fântânele or the Stănile chalets. In the Hăşmaş Mountains, the suitable areas are: Telec – Muncelu Criminiş – the village Bicaz-Chei and Cătun Bârnadu – peak Ciurgău – Poiana Izvoarelor. In the Tarcău Mountains, there are good conditions in the area Locul lui Mihai – Bolovanu Mic – Bolovanu Mare – Tărcuţa and in the Brateş – Muntele Lung – village Brătişel area. In the Bistrita Mountains, in the Grinţieş massif, there are also good conditions to practice shift skiing. Snow Racket Walking Although this type of walking is not as popular as it is in other countries with a long tradition in mountain-related pursuits, it has begun to draw the public’s attention in Roman in as well. In a county whose area is largely covered with mountains such as the Neamt County, there are spots, some already exploited, favourable to practising snow ‘rackets’ walking during winter owing to their thick snow layer. Such spots are to be found:

In Ceahlău, on the plateau and on the paths up to the central area; In Hăşmaş, the area of Cheile Bicazului – Muntele Cupaş; In Tarcău, the area between Ardeluţa – Peak Ardelea – Bolovanu Mare – Schitul

Tarcău and Răchitiş – the Cotului peak – Muntele Lung – Dămuc. On the Goşmanului crest, between Brateş – Peak Murgoci – Poiana Gitioana – Peak

Goşman – Ardeluţa. Ice climbing It is a branch of the Escalade, which has an increasingly large development among its

practitioners. Climb in ice climbing includes both the classical side of the ice and technical advancement difficult.

A form of ice climb which is "fashionable" lately involves climbing on frozen waterfalls, stalactite ice and rock covered with ice. In the county of Neamt mountains there are two areas where good practice frequently in winter, this form of sports tourism. These areas are:

Bicăjelului Gorges, with two waterfalls, both in the second tier, the first 30 meters a

second, recently discovered, 35 meters, is considered the longest and most difficult


67

area of Moldova. Ceahlău, waterfall Duruitoarea, 25-30 m high, in two steps, with slanted walls up to 90

degrees. When it is frozen, it becomes very technical. Mountaineering classic Involves crossing the tracks up to Grade 3 UIAA and the rising peaks approaching

slopes of up to 50 degrees with snow and ice. This activity represents traditionally mountaineering practiced in Romania. It is a form of sports tourism with a greater degree of risk involving appropriate equipment and specific material, along with specialist knowledge.

In Neamt County, Ceahlău massive interest in winter for local mountaineers due to semialpine valleys what goes below the peaks Ocolaşul Mare and Toaca: Jgheabul Urşilor, Jgheabul Armenilor, Jgheabul lui Vodă, Jgheabul Mare, Jgheabul Toaca, etc.

The other mountain groups have not good conditions for the mountaineering classic. Conclusions Neamt County have a large mountain area, with varied landscape and geological

composition, which is proper for multiple forms of tourism and sports activities. In the present study, we identified a number of 13 activities (forms) of sports tourism, with real possibilities for extending them.


68

CAZ PARTICULAR DE MENINGIOM DE ARIPA DE SPHENOID

Rodica MARINESCU Spitalul clinic de urgenţă Galaţi

Viorica LEFTER Medic primar BTF „LACU SĂRAT”

Magdalena MOROŞANU, Paul ICHIM Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi

Cuvinte cheie: spital, caz, aripa de sphenoid Rezumat Meningioamele, numite asa de catre Harvey Cushing in 1922, sunt tumori dezvoltate

din celulele arahnoidiene ale meningelui. Ele reprezinta 15% din tumorile cerebrale si 25% din tumorile medulare. Deoarece majoritatea meningioamelor sunt benigne si complet rezecabile, numai 6%

dintre tumorile cerebrale care duc la deces, sunt meningioame. Apar la adulti cu varste cuprinse intre 20 si 60 de ani, incidenta maxima fiind in jurul

varstei de 40 de ani, mai frecvent la femei. Sunt leziuni solitare, dar in 1% din cazuri apar meningioame multiple, singure sau

associate cu neurofibromatoza. In prezenta lucrare, autorii prezinta un caz particular de meningiom de aripa de

sphenoid, in care examenul tomografic urmat de reconstructie 3D a permis evaluarea extinderii tumorii si a leziunilor osoase.

Aspecte Generale In etiologia meningioamelor sunt imlicate ca factori agravanti, inflamatiile cronice,

iradiatiile terapeutice sau de diagnoza, traumatismele si sarcina Majoritatea meningioamelor se dezvolta bine delimitat, rotunde sau ovale, omogene si

atasate de dura. Ele compreseaza dar nu invadeaza creierul si sunt asociate cu modificari osoase.

Cele maligne invadeaza tesuturile invecinate (dura, oasele adiacente, arterele cerebrale, nervii cranieni, sinusurile venoase).

Metastazeaza in plamani, ficat, ganglionii limfatici si oase. Evolutia clinica depinde de localizare si de dimensiunile tumorii. Investigatie cu Computerul Tomograf Computerul tomograf a devenit cel mai important test de diagnoza a meningiomului

deoarece pe langa identificarea tumorii ne permite sa estimam si alterarea anatomica a tesuturilor, calcificarea peritumorala, edemul, si modificarile osoase. Reconstructia 3D permite o mai buna estimare a tuturor modificarilor aparute ajutand foarte mult neurochirurgul. Deci, permite o evaluare mult mai exacta a conexiunilor cu structurile adiacente.

Pe imaginea de tomograf meningioamele apar structuri spontane hiperdense (40-80 UH), cu afinitate crescuta la iod datorata vascularizatiei abundente si edemului peritumoral. Imaginile date de computerul tomograf cu sauf ara substanta de contrast au o acuratete de 96% pentru meningioame.

Meningioamele de aripa de sphenoid Pot fi impartite in trei categorii : mijlocii, mediale si externe In continuare ne vom ocupa de un meningiom extern


69

Meningioamele externe sunt hiper ostozante si caracteristicile lor clinice sunt: - Exoftalmie unilateral, ireductibilitate, progress lent, nepulsatile, ochiul se misca in

jos fata de axa orizontala; - Miscarile globului ocular sunt reduse datorita discomfortului; - Cefalee. staza papilara - Crize epileptice Mai jos este prezentat cazul unei femei de 54 de ani din Galati, internata cu exoftalmie

dreapta, crize epileptice si deficit motor stang. Tomograful a evidentiat o structura tumorala de dimensiuni mari, intens iodofila,

dezvoltata in fosa dreapta in contact cu aripa sfenoidului. Structura a invadat orbita cauzand exoftalmia. (vezi imaginea 1)

Recontructia 3D a relevat impotante distrugeri osoase la nivelul temporal al orbitei si la nivelul peretelul lateral al acesteia.(vezi imaginea 2) chirurgical s-a observat ca structira tumorala s-a dezvoltat preponderent extradural si a fot complet extrasa.(vezi imaginea3)

Examenul histopatologic a relevat un meningiom malign. Concluzii Investigatiile CT urmate de recontructia 3D sunt foarte utile in orientarea

tratamentului chirurgical si in identificarea meningioamelor. In cazul de fata : - Avem districtii osoase, procesul tomoral este preponderent extradural si are dimensiuni uriase ;

- lunand in calcul cresterea lenta a presupunem ca a fosst initial benigna; - investigarea in faza initiala de evolutie a meningiomului ar fi fost in beneficial

pacientului. Bibliografie

1. Donaldson, A.James-Surgical anatomy of the temporal bone- RAVEN PRESS, New York, 1992;

2. Samii, M.- Atlas of cranial base surgery- Saunders, Philadelphia, 1998, 3. Pettersson, H.- The Encyclopaedia of Medical Imaging -The NICER Instiute, 2000; 4. Wilkins, R.H; Rengachary,S.S.- Neurosurgery-Mc Graw-Hill Book Company, 1993

PARTICULAR CASE OF A SPHENOID WING MENINGIOMA

Rodica MARINESCU “The County Hospital Galati”

Viorica LEFTER primary medicine BFT “Lacu Sarat” Magdalena MOROŞANU, Paul ICHIM

“The County Hospital Galati”

Keywords: case particular, sphenoid wing meningioma

Abstract Meningiomas, so named by Harvey Cushing in 1922, are tumors that arise from arachnoidal cells of the meninges. Meningiomas constitute about 15% of cerebral tumors and 25% of spinal cord tumors. Since most meningiomas are benign and completely respectable, only 6% of brain tumors causing death are meningiomas.


70

They are tumors of adults with the age ranging between 20 and 60, the peak incidence being around the age of 40, more common in women.

Meningiomas are solitary tubers, but less than 1% are multiple occurring alone or in association with neurofibromatosis.

In this paper the authors deal with a particular case of sphenoid wing meningioma where the CT investigation followed by 3D reconstruction allowed the spreading tumor and bony lesions estimation.

General Aspects In meningiomas etiology were involved chronic inflammations, therapeutics or

diagnose irradiation, traumatisms and pregnancy as aggravating agent.

Most meningiomas are benign, well circumscribed, round or oval, homogeneous and

attached to the dura. They compess but do not invade the brain and are associated with bone changes.

The maligne ones invade surrounding tissues ( dura, adjacent bone, extracranial musculature, cerebral arteries, cranial nerves and venous sinuses).

Metastasis are in lung, liver, limph nodes and bones. The clinical features depend on the location and extension of the tumor. Computed Tomography Investigation

CT has become the most important test in the diagnosis of meningioma because in

addition to identifying the tumor, it allows the estimation of anatomical alteration, calcification peritumoral oedema and bone changes. The 3D reconstruction allows a better estimation of all these changes being a helping hand for the neurosurgeon. Thus, there is a more accurate evaluation of connections with the adjacent structures.

On the CT image meningiomas appear as spontaneous hyperdense structures (40-80 UH), intense iodophil due to the abundant vascularization, with peritumoral oedema.

CT with and without contrast is reported to be positive in 96% of meningiomas and specific for diagnosis in 90%.

Sphenoid wing meningiomas Can be divided into trhee general categories: middle, medial and external

meningiomas. Further we’ll deal with those of the external third. The external meningiomas are hyperostosing and their clinical features are:

- unilateral exophthalmia, irreductible, slowly progressive, impulsatile, the eye moved down as against the horizontal axis;

- the ocular globe motions are reduced owing to the mechanical discomfort; - chephalea, papillary stasis; - temporal crises.

Further down we present the case of a 54 years woman from Galati, hospitalized with


71

right exophthalmia, temporal crises and left motor deficit.

image 1

CT scan emphasized a big size tumoral structure, intense iodophil, developed in the right fossa in contact with the sphenoid wing. The structure invaded the orbit causing exophthalmia. The 3D reconstruction proved important bony destructions at the level of the temporal scale of orbit floor and lateral wall.

image 2

Surgically had been found that the structure was developed prevailing extradural and was completely removed.

image 3

The anatomico-pathologic diagnosis was malignant meningioma. Conclusions

image 4

Computed tomography investigation followed by 3D reconstruction is very useful for the lesion extension accurate estimation with the view of surgical manner choise;

- the presented case feature consists in the bone distruction changes, the tumoral process


72

prevalent extradural evolution and its giant size; - taking into account size and the slow rate of tumor increase it is supposed to be

initially benign; - the investigation in the initial phases of meningioma evolution would have been for

the benefit of the patient.

image 5


73

ANALIZA COMPARATIVA ÎNTRE ACCIDENTARILE JUCATORILOR DE TENNIS DE MASA SLOVENI SI ALE ACCIDENTARILOR UNORA DINTRE

CEI MAI BUNI JUCATORI DE TENIS DE CAMP SLOVENI

Miran KONDRIČ Universitatea din Ljubljana

Gordana FurJAN-MANDIĆ Universitatea din Zagreb

Vedran HADŽIĆ, Edvin DERVIŠEVIĆ Universitatea din Ljubljana

Branka MATKOVIĆ Universitatea din Zagreb

Nicolae OCHIANĂ Universitatea din Bacău

Cuvinte cheie: tenis de masă, tenis de câmp, accidentări, comparaţie. Rezumat Accidentările fac parte din sporturile competiţionale moderne, iar ca urmare

participării, a intensităţii şi a solicitărilor tot mai sporite precum şi a perioadelor tot mai lungi de antrenament, creşte riscul unor potenţiale accidentări sportive. Din această cauză este necesar ca antrenorii să înţeleagă ce factori trebuie să fie luaţi în considerare în cazul unei strategii de prevenire a accidentărilor în tenisul de masă şi în tenisul de câmp. Folosind un lot de 68 de sportivi de performanta sloveni, am studiat frecvenţa accidentărilor în cazul jucătorilor de tenis de masa şi de tenis de câmp, comparând tipurile de accidentări şi gravitatea accidentărilor – în acest din urma caz bazându-ne pe datele privind absenţele jucătorilor de la antrenamente şi/sau competiţii. Deşi tenisul de masă este unul dintre sporturile cele mai lipsite de riscuri, am descoperit că numărul şi nivelul accidentărilor sunt aproximativ la fel în ambele sporturi.

Părţile cele mai predispuse accidentărilor sunt zona umărului (20,05%) în cazul tenisului de masă, şi glezna (20,00%) în cazul tenisului de câmp, urmate de coloana vertebrală şi şolduri (15,79%) în tenisul de masa şi de coloană (15,38%), articulaţia mâinii şi umăr (ambele 13,85%) în tenisul de câmp; alte părţi ale corpului sunt ceva mai puţin predispuse accidentărilor. Conform acestor date, putem observa că cea mai mare problemă în ambele sporturi sunt mişcările bruşte – în tenisul de masă nu există fază de balans la finalul unor lovituri, iar în tenisul de câmp mişcările rapide de blocare pe suprafeţe tari. Majoritatea accidentărilor au loc la mijlocul perioadei de antrenament sau a evenimentelor sportive, în cea mai mare parte în timpul sezonului competiţional. Accidentările sunt în special la nivelul ţesuturilor musculare; acestea sunt urmate de accidentări ale articulaţiilor şi tendoanelor.

Introducere Aproape toţi antrenorii de tenis de masă şi de tenis de câmp, toate autorităţile din

domeniul sănătăţii, medicii şi kinetoterapeuţii sunt de acord că exerciţiul fizic este vital pentru starea de bine a organismului sportivilor. Totuşi, cu toţii trebuie să fie prevăzători în ceea ce priveşte posibilele accidentări atunci când îşi depăşesc nivelele personale de participare (Scott, 1992). Datorita perioadei lungi de antrenament şi a numărului competiţiilor, acest lucru devine tot mai important. În ultimii ani, interesul în activităţile sportive a crescut datorită sporirii timpului liber, precum şi datorită convingerii că starea generală de sănătate poate fi îmbunătăţită având o formă fizică mai bună (Peterson, & Renström, 1986).

Numărul sportivilor de performanţă din Slovenia este în creştere, ceea ce înseamnă că


74

ne confruntăm cu o problemă în ceea ce priveşte accidentările sportive. Deoarece aceste accidentări au loc in timpul activităţilor sportive (antrenamente şi competiţii), rolul medicilor merge dincolo de simplul diagnostic şi tratament al accidentărilor; medicii trebuie să ia parte în procesul de reabilitare, de consiliere în ceea ce priveşte antrenamentul, ei îi ajută pe sportivi să revină la practicarea sportului şi ajută la scăderea riscului unor posibile accidentări. Gândindu-ne la acest lucru, trebuie să fim conştienţi de complexitatea problemei. Şi anume, nu trebuie doar să tratam un jucător accidentat, ci tratamentul trebuie să înceapă cât mai curând posibil deoarece majoritatea sportivilor vor să revină la antrenamente şi competiţii într-o perioada cât mai scurtă de timp. Prin urmare, medicii sportivi trebuie să cunoască foarte bine eforturile la care sunt supuşi sportivii într-o anumită disciplină sportivă. Pe lângă asta, ei trebuie să aibă cunoştinţe în ceea ce priveşte fiziopatologia accidentărilor sportive. Se poate afirma că medicul sportiv care doar îi tratează pe cei răniţi fără a-şi oferi ajutorul pentru a readuce sportivii în cadrul activităţilor sportive, face doar jumătate din munca sa (Dervišević, & Hadžić, 2002).

Posibilul risc de accidentări în sport pare să sporească în cazul tuturor sportivilor odată cu participarea, intensitatea şi cerinţele mai mari precum si cu perioadele mai lungi de antrenament.

Ca şi în orice alt sport, există câteva accidentări care sunt caracteristice pentru tenisul de masa şi tenisul de câmp. Descoperirile din medicina sportivă, împreună cu descoperirile din medicină şi din alte domenii, contribuie în mod inevitabil la programele de prevenire şi de tratare a accidentărilor în cazul jucătorilor de tenis de masă. Pentru o prevenire eficientă este important să se înţeleagă anatomia funcţională şi fiziopatologia accidentărilor la nivelul diferitor ţesuturi. Pentru prevenirea accidentărilor este de asemenea necesar să se înţeleagă importanţa solicitării excesive şi a felului în care aceste solicitări sunt distribuite, a mecanismelor accidentărilor sportive şi a răspunsului biochimic al ţesuturilor corpului la impact şi la suprasolicitare (Kondrič, &Furjan-Mandić, 2003). Cele mai probabile cauze ale accidentărilor sunt lipsa condiţiei fizice (datorată în parte lipsei de pregătire şi inconsecvenţei) şi neexecutarea încălzirii înainte de joc.

Accidentări uzuale în sporturile cu racheta sunt: tendinita la nivelul rotatorului (»mana moarta«), braţul »King-Kong« (supradezvoltarea braţului mâinii îndemânatice), cotul tenismanului (inflamaţie a epicondilului lateral), blocări ale nervului antebraţului, dureri în partea de jos a spatelui, luxaţia peretelui abdominal, piciorul tenismanului şi accidentări ale ochilor (Sherry, & Bokor, 1997).

Etiologia accidentărilor cauzate de suprasolicitare depinde de mai mulţi factori, implicând atât factori intrinseci cât şi factori extrinseci. Factorii intrinseci se raportează la sportivii înşişi, incluzând dezechilibre anatomice, de reglare, de creştere/vârstă şi dezechilibre la nivelul tendoanelor musculare, înzestrarea genetica, starea de sănătate generală, starea nutriţională şi accidentările anterioare (Sparrow, 2001; Maffullin şi alţii, 2001). Factorii extrinseci includ erorile de antrenament, echipamentul necorespunzător şi factorii de mediu (Brukner, & Khan, 1997). Pentru a se obţine un diagnostic precis, în baza căruia să se planifice tratamentul, trebuie evaluat impactul fiecăruia dintre aceşti factori asupra situaţiei clinice. O bună cunoaştere a acestor factori şi luarea unor măsuri corespunzătoare pentru a rezolva problema este o condiţie obligatorie pentru prevenirea unui mare număr de accidentări, sau cel puţin pentru a reduce incidenţa şi gravitatea acestora.

Incidenţa accidentărilor trebuie redusă şi acest lucru se poate realiza concentrându-ne mai mult asupra măsurilor preventive.

Subiecti şi metode În cadrul proiectului Epidemiologia accidentărilor sportive în Slovenia, au fost

chestionaţi 68 de sportivi de performanţă Sloveni (tenis de masă 29, tenis de câmp 39). Atunci


75

când au fost distribuite chestionarele, aceşti sportivi aveau o clasare la nivel internaţional sau naţional (conform criteriilor Comitetului Olimpic Sloven).

Pentru acest studiu s-a folosit un chestionar format din 15 întrebări referitoare la accidentările sportive în cazul jucătorilor de tenis de masă şi de tenis de câmp de performanţă din Slovenia.

Datele au fost procesate de un soft SPSS pentru PC în cadrul departamentului pentru procesarea datelor din cadrul Institutului de Kineziologie al Facultăţii de Sport. Au fost calculaţi parametrii statistici de bază (media, abaterea standard, frecventa răspunsurilor). Pentru a stabili diferenţele dintre sporturi, s-a folosit analiza variaţiei ANOVA.

Rezultate În cadrul acestui proiect, 68 de chestionare au fost expediate unor sportivi de

performanţă sloveni, dintre care 29 sunt jucători de tenis de masă iar 39 jucători de tenis de câmp. Aceste chestionare au fost expediate acelor sportivi care se aflau pe lista publicaţiei Comitetului Olimpic Sloven »Obvestila – seznam kategoriziranih športnikov v Republiki Sloveniji« [Anunţuri – lista sportivilor clasificaţi din Republica Slovenia], şi ale căror fişe medicale erau în acelaşi timp la clinica de medicina sportiva CMŠ în Ljubljana. Vârsta medie a sportivilor chestionaţi a fost de 19,37 ani.

Tabelul 1.3: Procentajul accidentărilor în anumite sporturi

Piele Muschi Tendon Oase Articulații Tenis de masa 0,00% 52,63% 13,16% 13,16% 21,05%

Tenis 0,00% 49,23% 10,77% 4,62% 35,38%

Figura 1.2: Accidentări ale parţilor individuale

0,00%

10,00%

20,00%

30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

Skin Muscles Tendon Bones Joint

Table tennisTennis

Tabelul 1.2: Localizarea accidentărilor

Tenis de masa

Tenis de camp

Cap 0,00% 0,00%

Gat 0,00% 4,62%

Umar 21,05% 13,85%

Brat 0,00% 0,00%

Antebrat 0,00% 1,54% Incheietura mainii 10,53% 13,85%

Degete 0,00% 0,00%

Trunchi 2,63% 3,08%

Coloana 15,79% 15,38%

Sold 15,79% 1,54%

Femur 7,89% 12,31%

Genunchi 2,63% 1,54%

Gamba 0,00% 3,08%

Glezna 13,16% 20,00%

Foot 10,53% 9,23%

Figura 1.1: Localizarea accidentărilor

0,00% 5,00% 10,00% 15,00% 20,00% 25,00%

Head

Neck

Shoulder

Upper arm

Forearm

Wrist

Fingers

Trunk

Spine

Hip

Femur

Knee

Shank

Ankle

Foot

Table Tennis Tennis

Tabelul 1.1: Date ale sportivilor monitorizaţi

TENIS DE MASA TENIS DE CAMP

N Medie Eroare st.

Dev. st N MedieEroare st

Dev. st

VARSTA 29 19,52 ,78 4,21 39 19,23 ,71 4,42INALTIME 29 177,34 1,19 6,40 39 178,64 1,36 8,47

GREUTATE 29 669,31 12,33 66,40 39 685,90 13,17 82,23


76

Legenda pentru tabelul 1 ( Total 1 –numărul total de accidentări în timpul pregătirii sau a perioadelor competiţionale. Total 2 numărul de accidentări în timpul unei sesiuni de antrenament sau a unui eveniment sportiv – la început, la mijloc, la final)

Discutie Scopurile acestui studio au fost stabilite:

frecvenţa accidentărilor sportive în rândul jucătorilor de tenis de masa şi tenis de câmp,

tipurile de accidentări, gravitatea accidentărilor în baza datelor privind absentele jucătorilor de la

antrenament şi/sau evenimentele competiţionale. Acestea vor servi ca bază pentru viitoare studii mai amănunţite.

În baza rezultatelor studiului, se poate presupune care factori de risc preponderenţi provoacă o anumita accidentare, şi în funcţie de asta se planifică măsurile de prevenire a accidentărilor. Am descoperit că există diferenţe semnificative între jucătorii de tenis de masă şi cei de tenis de câmp în ceea ce priveşte accidentările la nivelul umărului, a şoldurilor şi a gleznei.

În mod tradiţional, tenisul de masă a fost asociat cu o rată scăzuta a accidentărilor. Totuşi numărul, distribuţia şi natura accidentărilor în cadrul tenisului de masă nu au fost bine definite datorită caracterizării slabe a accidentărilor.

Dereglările legate de suprasolicitare pot fi considerate a fi accidentări ale ţesuturilor normale ca urmare a unor micro-traume cumulative, repetitive submaximale datorate duratei necorespunzătoare de timp pentru recuperare dintre doua episoade solicitante (Krivickas, 1997).

Cel mai mare număr de accidentări (21,05%), după cum era de aşteptat, sunt accidentări ale zonei umărului. Totuşi, este interesantă constatarea că numărul acestor accidentări este mult mai scăzut în cazul tenisului de câmp. Conform solicitărilor maxime ale umărului în cele două sporturi, se poate concluziona că numărul mai mare de accidentări în cazul tenisului de masă este rezultatul mişcărilor scurte, bruşte şi extrem de rapide, în special în cazul loviturilor forehand. Când s-a introdus o minge mai mare, aceste lovituri au devenit şi mai bruşte (Kondrič, Furjan-Mandić, & Medved, 2003).

Funcţiile integrate ale muşchilor rotatori şi ale stabilizatorilor scapulari, alături de mişcările largi multiplane inerente tenisului de masă, fac ca umărul să fie vulnerabil la accidentări. Programele eficiente de reabilitare pentru accidentările la nivelul umărului trebuie sa fie adaptate în funcţie de fiecare sportiv în parte, în baza unui diagnostic exact al vătămării ţesutului şi de patologia, semnele clinice, etapa de creştere şi de solicitările speciale din tenisul de masă. Deoarece majoritatea jucătorilor de tenis de masă au dureri doar în timpul unor execuţii specifice, testările fizice normale ale umărului nu sunt adesea suficiente pentru a

Tabelul 1.4: Incidenţa accidentărilor în tenisul de masă în timpul pregătirii şi a perioadei competiţionale

In timpul antrenamentului In timpul competitiei

IN TOTAL

1 La inceput La mijloc La final La început La mijloc La final In perioada de pregatire

14 4 28,57% 4 28,57% 4 28,57% 1 7,14% 0 0,00% 1 7,14%

In perioada competitionala

25 4 16,00% 5 20,00% 4 16,00% 2 8,00% 6 24,00% 4 16,00%

In total 2 8 9 8 3 6 5


77

reproduce durerea jucătorului de tenis de masă. Prin urmare trebuie să se folosească teste funcţionale pentru a identifica poziţia care provoacă durere, estimând forţa, direcţia şi nivelul activităţii musculare.

Există mai multe accidentări care au loc în timpul perioadei competiţionale (Tabelul 1.4). Acest rezultat este de aşteptat deoarece numărul factorilor sporeşte – cum ar fi analizarea adversarului, încălcarea regulii de fairplay, motivaţia sporită, stresul datorat competiţiei – şi prin urmare sportivii se depăşesc pe ei înşişi (entuziasm), şi luând în calcul toţi ceilalţi factori care supun jucătorii unor riscuri în afara competiţiilor. Majoritatea accidentărilor au loc la mijlocul unei sesiuni de antrenament sau a unui eveniment sportiv. Acest lucru este interesant mai deoarece poate indica o încălzire necorespunzătoare, lipsa exerciţiilor de stretching înaintea jocului şi alte asemenea cauze. Din păcate, chiar şi la marile evenimente cum ar fi Campionatele Mondiale şi Europene, este evident că unii sportivi de performanţă fie nu cunosc, fie nu sunt bine informaţi cu privire la încălzirea şi stretchingul corespunzător.

Deşi există puţine studii care se concentrează asupra aspectelor medicale ale tenisului de masa, Shida şi alţii (1994) au raportat 25,1% accidentări la nivelul taliei (lumbago), 15,7% accidentări ale umărului şi 14,1% ale încheieturii genunchiului. Multe dintre dereglările raportate se refereau la natura speciala a sportului. După tratament, mai mult de 95% dintre jucători nu au avut nici o problema care să-i împiedice să reia jocul.

Cele mai frecvente accidentări în tenisul de masă şi în tenisul de câmp sunt la nivelul ţesuturilor musculare (Tabelul 1.3), urmate de accidentări ale articulaţiilor şi ale tendoanelor. Aceste date corespund mai mult sau mai puţin epidemiologiei accidentărilor sportive din literatura de specialitate la nivel mondial. Procentual, accidentările la nivelul articulaţiilor umărului şi gleznei sunt clasate la cel mai înalt nivel, ceea ce din nou corespunde rapoartelor de epidemiologie la nivel mondial. Umărul este cea mai flexibilă parte a corpului şi prin urmare şi cea mai vulnerabilă. Totuşi, totalul accidentărilor la nivelul piciorului (tenis de masă 34,21%; tenis de câmp 46,16%) este superior numărului de accidentări la nivelul braţului (tenis de masă 31,58%; tenis de câmp 29,24%). În ceea ce priveşte muşchii coapsei care sunt stabilizatorii genunchiului, accidentările la nivelul muşchilor coapsei (toate accidentări ale muşchilor) şi accidentările la nivelul genunchiului (accidentări ale tendoanelor ca stabilizatori pasivi ai genunchiului şi gleznei, şi accidentări ale articulaţiilor) ar putea fi considerate ca o unitate funcţională – ceea ce înseamnă că este partea cea mai predispusă accidentărilor (mai mult decât în cazul articulaţiei umărului).

În tenisul de masă, ca şi în tenisul de câmp, trunchiul este implicat semnificativ în toate loviturile executate de jucători. Orice factor care reduce amplitudinea mişcării sau împiedică controlul muscular al trunchiului nu permite transmiterea eficientă a forţei, ducând la compensare şi la o posibila accidentare. Este dificil să se estimeze valori precise pentru incidenţa şi natura durerilor şi accidentărilor în partea de jos a spatelui în cazul jucătorilor de tenis de masa şi tenis de câmp, datorită cercetărilor limitate specifice sportului. Există diferite locaţii în jurul şoldului care sunt slăbite ca urmare a cartilajelor de creştere. Părţi destul de mari pot fi dislocate, în special în cazul solicitărilor neaşteptate. Creasta iliaca antero-inferioara tinde să alunece în jocul de tenis de masă şi tenis de câmp pe teren tare, atunci când piciorul din faţă este blocat brusc. În mod surprinzător, în tenisul de masă, datorită acestor mişcări bruşte de blocare, procentajul accidentărilor la şold se ridică până la 15,79% şi este foarte scăzut în cazul jucătorilor de tenis de câmp (doar 1,54%), ceea ce indică faptul că majoritatea jucătorilor sloveni joacă pe teren “moale”. Accidentările la coloană (peste 15%) se referă mai mult sau mai puţin la dureri sau accidentări cauzate de suprasolicitare în partea inferioară a spatelui. Accidentările cauzate de suprasolicitarea pars interarticularis sunt destul de obişnuite în cazul sportivilor tineri (Pizzutillo, 1985).

Pentru a executa o lovitură iniţiala (serviciu) eficientă, jucătorul trebuie să aibă o articulaţie foarte flexibilă. Acest lucru se aplică şi în cazul altor tipuri de lovituri din tenisul de


78

masă executate din articulaţia mâinii sau executate de către jucătorii cu priza penholder. În serviciul din tenisul de câmp, articulaţia mâinii are un scop diferit, iar solicitările sunt mai mari decât în cazul tenisului de masă. Articulaţia mâinii este o unitate funcţională complexă. Procentajul accidentărilor la nivelul articulaţiei mâinii este mai scăzut în cazul jucătorilor de tenis de masă (10,53%) decât în cazul jucătorilor de tenis de câmp (13,85%) dar este totuşi foarte ridicat. Deşi pot apărea, şi chiar apar, accidentări acute, cea mai mare frecvenţă o au durerile nespecifice la nivelul articulaţia mâinii, adesea asociate cu reacţia cronică la stres care implică cartilajele de creştere. Testarea în ceea ce priveşte forţa prizei poate fi folosită ca un instrument util de selectare şi evaluare în gestionarea durerilor cronice la nivelul articulaţia mâinii.

Structura şi funcţia complexă a piciorului şi gleznei sunt esenţiale pentru un joc de picioare eficient în cazul jucătorilor de tenis de masă şi tenis de câmp. Ca şi articulaţia mâinii, glezna are un suport muscular local redus, iar funcţionarea sa se bazează pe eficienţa mecanică a structurilor sale capsulare şi ligamentoase; şi, spre deosebire de genunchi, articulaţia gleznei nu are muşchi stabilizatori majori in jur. Ligamentele colaterale laterale si ligamentul colateral median, sau ligamentul deltoid, stabilesc integritatea ligamentară a articulaţiei gleznei, iar aceste structuri limitează şi stabilizează anvergura mişcării la nivelul articulaţiei gleznei. Datorită mişcărilor laterale rapide din tenisul de masă, integritatea piciorului este esenţială, deoarece nu se pot folosi suporturi pentru picior şi aparate ortopedice pentru a modifica biomecanica slabă a piciorului. Un procentaj sporit al accidentărilor la nivelul articulaţiilor gleznei şi piciorului (în tenisul de masă 23,69%; în tenisul de câmp 29,23% în total), indică faptul că jucătorii de tenis de masă ar trebui să fie mai atenţi la modul cum îşi aleg încălţămintea potrivită, pentru a evita aceste accidentări. Toţi muşchii care acţionează pentru a deplasa piciorul la nivelul articulaţiei gleznei pornesc de la nivelul piciorului, şi astfel articulaţia gleznei este predispusă accidentărilor în plan frontal (inversie/eversie).

Există foarte puţine diferenţe între jucătorii de tenis de masă şi cei de tenis de câmp. Există diferenţe doar în ceea ce priveşte tipul de accidentări. Şi anume, accidentările jucătorilor de tenis de masă sunt diferite de accidentările sportivilor ce practică alte ramuri sportive.

Concluzie Recunoaşterea, localizarea şi raportarea necorespunzătoare a durerilor de către tinerii

jucători de tenis de masă şi tenis de câmp poate adesea întârzia accesul la o intervenţie corespunzătoare şi în timp util pentru a preveni cronicizarea accidentărilor. Prima cerinţă pentru gestionarea eficientă a accidentărilor din tenisul de masă şi tenisul de câmp este prin urmare prevenirea, bazată pe înţelegerea factorilor implicaţi în general în accidentările cauzate de suprasolicitare şi în special în accidentările din tenisul de masă.

Repetarea frecventă a activităţii necesară pentru a dezvolta şi perfecţiona abilităţile din tenisul de masă şi din tenisul de câmp produce potenţialul pentru accidentări cronice cauzate de suprasolicitare. Epifizele şi apofizele scheletului în creştere sunt în mod special supuse riscului. Tehnica slabă, alături de anomaliile de creştere şi echipamentul necorespunzător duc la erori de execuţie care pot cauza o solicitare sporită a ţesuturilor musculoscheletale şi produc durere ca urmare a micro-traumelor sau a suprasolicitării. Pentru a minimaliza răspunsul dureros, corpul adoptă mecanisme compensatorii, care în cele din urmă se adăuga la erorile de execuţie şi astfel se stabileşte ciclul nesfârşit de suprasolicitări.

O responsabilitate majoră a antrenorului este aceea de a face antrenamentul şi mediul competitiv cât mai sigur posibil, pentru a reduce riscul de accidentări. Dacă o accidentare ar fi putut fi prevenită iniţial, atunci nu ar fi fost nevoie de prim ajutor şi de reabilitare ulterioară. Antrenorul, în cooperare cu medicul şi doctorul echipei, ar trebui să obţină fişa medicală a sportivilor şi să efectueze examinări fizice ale acestora înainte de joc, ca o metodă de a depista


79

problemele existente sau potenţiale. Dacă antrenorul ştie la începutul sezonului că sportivul are o problemă fizică care îl poate predispune la o accidentare în timpul acelui sezon, atunci se pot implementa imediat anumite măsuri de corecţie care pot reduce semnificativ posibilitatea unor accidentări adiţionale.

Pe lângă aceasta, înregistrările din baza de date obţinute în urma unor asemenea studii contribuie la planificarea şi organizarea îngrijirii medicale a sportivilor de performanţă, care în mod inevitabil necesită o supraveghere medicala mai buna şi de o calitate superioară faţă de cea pe care o pot oferi medicii de prim ajutor. Din acest punct de vedere, este prin urmare foarte important ca un antrenor de tenis de masă sau de tenis de câmp să lucreze în strânsa colaborare şi sub supravegherea preparatorului fizic şi a medicului echipei.

Bibliografie

1. Brukner, P., & Khan, K. (1997). Clinical sports medicine. Sydney:McGraw-Hill. 2. Derviševič, E. Hadžić, V. (2002). Knee and shoulder injuries in comparison with other

sport injuries in high profile sportsmen in Slovenia a prospective study. In: Di Pietro, Edoardo (Ed.). Abstracts book. Citta di Castello: A.C. Grafische.

3. Kondrič, M., Furjan-Mandić, G., & Medved, V. (2003). Myoelectric and neuromuscular measures of forehand strike in table tennis executed with balls of two different sizes. V: 8th International Table Tennis Federation Sports Science Congress and 3rd World Congress of Science and Racket Sports, 17-19 Marz 2003, INSEP, Paris, Francija - Programme and abstracts. Programme and abstracts : les entretiens de l'INSEP.

4. Kondrič, M., & Furjan-Mandić, G. (2003). Zakonitosti kondicijskih programov v treningu namiznoteniškega igralca. [Rules for designing physical preparation in table tennis]. Top spin (Ljubl.), 2(5):3-6.

5. Krivickas, L.S. (1997). Anatomical factors associated with overuse sports injuries. Sports Medicine. 24(2):132-146.

6. Maffulli, N., Chang, K.M., Macdonald, R., Malina, R.M., & Parker, A.W., (2001). Sports Medicine for specific ages and abilities. London: Harcourt Publishers Limited.

7. Mellion, M., B., Putukian, M., & Madden, C.C. (2003). Sports Medicine Secrets. 3rd Edition. Philadelphia:Hanley&Belfus Inc.

8. Peterson, L., & Renström, P. (1986). Sports injuries. Their prevention and treatment. London:Martin Dunitz Ltd.

9. Pizzutillo, P.D. (1985). Spondylolisthesis: etiology and natural histroy. In: Bradford D.S., Hensinger R.M. (eds). The pediatric spine. Thieme, New York, pp. 395-402.

10. Scott, M.J. (1992). ITTF questionare of elite athletes at 41st World table tennis championships. International Journal of Table Tennis Sciences, No. 1, pp. 191-193.

11. Sherry, E., & Bokor, D. (1997). Sports Medicine. Problems and Practical Management. London: Greenwich medical media Ltd.

12. Shida, Y., Shida, S., Suzuki, S., Murakami, H., & Youza, N. (1994). Injuries and systematic disorders of table tennis players. International Journal of Table Tennis Sciences, No. 2 pp. 121-122.


80

INJURIES IN SLOVENIAN TABLE TENNIS PLAYERS COMPARED WITH INJURIES OF SOME OF THE BEST SLOVENIAN TENNIS

PLAYERS

Miran KONDRIČ Universitatea din Ljubljana

Gordana FurJAN-MANDIĆ Universitatea din Zagreb

Vedran HADŽIĆ, Edvin DERVIŠEVIĆ Universitatea din Ljubljana

Branka MATKOVIĆ Universitatea din Zagreb

Nicolae OCHIANĂ Universitatea din Bacău

Keywords: table tennis, tennis, injuries, comparison Abstract Injuries are part of the modern competitive sport and as a result of increasing

participation, intensity, demands and longer training periods, the potential risk of injuries in sport increase. For coach that’s why it is necessary to understand what factors have to be involved in an injury-prevention strategy for table tennis and tennis. On the sample of 68 top Slovenian athletes we have studied the frequency of injuries among table tennis and tennis players, types of injuries and severity of injuries – the latter based on data of players absences from training and/or competition processes. Although table tennis is one of the less risky sports, we found out that the number and level of injuries are quite the same in both sports.

The most liable parts to injuries are in table tennis shoulder girdle (20,05%), and in tennis ankle (20,00%) followed by spine and hips (both 15,79%) in table tennis and spine (15,38%), wrist and shoulder (both 13,85%) in tennis; other parts of body are slightly less liable to injuries. According to this data, we can see that the greatest problem of both sports are abrupt movements – in table tennis no swing phase in the end of some strokes and in tennis fast movement blocking on hard surfaces. The majority of injuries occur halfway through a training session or a competition event, mostly during a competition season. The injuries primarily pertain to muscle tissues; these are followed by joint and tendon injuries.

Introduction Nearly all table tennis and tennis coaches, all health authorities, physicians and

physical therapists are in agreement that exercise is vital to sportsmen body’s well being. Yet, all must be alert to possible injuries when they exceed their personal levels of participation (Scott, 1992). With the quantity of training and numbers of competitions, this becomes more and more important. In recent years interest in sport activities has grown because of the increase in leisure time as well as the belief that general health can be enhanced by improved physical fitness (Peterson, & Renström, 1986).

A number of top athletes in Slovenia is increasing which means that we are facing a problem of sport injuries. Because these injuries occur during sport activities (training and competition), the role of physicians goes beyond a mere diagnosis and injury treatment; Physicians are required to take part in the rehab process, training advisory, they help athletes get back to practicing sport and help decrease the risk of potential injuries. Having this in mind, we must be aware of the problem complexity. Namely, not only we need to treat an injured athlete, the treatment must start as soon as possible as most athletes wish to return to


81

training and competitions in the shortest time possible. As a result, sport physicians must very well know the strains athletes are exposed to in a particular sport. In addition they must have the knowledge of patho-physiology of sport injuries. It can be stated that a sport physician, who only treats the injured not offering help to get the athletes back to sport activities, is only doing half of his/her job (Dervišević, & Hadžić, 2002).

The potential risk of injuries in sport seems to increase for all levels of athletes with increasing participation, intensity and demands, as well as longer training periods.

As with any other sport, there are some injuries that are typical of table tennis and tennis. Sport medicine findings, along with medicine and science findings, inevitably contribute to injury prevention and injury treatment programs for table tennis players. For effective prevention, it is important to understand the functional anatomy and patho-physiology of injuries of different tissues. For injury prevention it is also necessary to understand the importance of excessive load and how these loads are distributed, sports-injury mechanisms, and the biochemical response of body tissues to impact and overuse (Kondrič, &Furjan-Mandić, 2003). The most likely causes of injuries are a lack of fitness (partly due to lack of preparation and inconsistency) and a failure to warm up and stretch before playing.

Common injuries in racket sports are rotator cuff tendinitis (»dead arm«), »King-Kong« arm (over-development of dominant arm), tennis elbow, forearm nerve entrapments, low back pain, abdominal wall sprain, tennis leg and eye injuries (Sherry, & Bokor, 1997).

The aetiology of overuse injury is multifactorial, involving both intrinsic and extrinsic factors. Intrinsic factors are related to the athletes themselves, including anatomical, alignment, growth/age, muscle tendon imbalance, genetic endowment, general health, nutritional status and prior injury (Sparrow, 2001; in Maffullin et al, 2001). Extrinsic factors include training error, equipment inadequacy and environmental factors (Brukner, & Khan, 1997). The impact of each of these factors on the clinical presentation needs to be evaluated in order to gain an accurate diagnosis around which the treatment can be planned. A good knowledge of these factors and appropriate measures taken to solve them is a prerequisite to prevent a number of injuries, or at least to decrease the injury incidence and severity.

The incidence of injury levels needs to be reduced and it can be achieved by concentrating more on preventative measures.

Subjects and methods Within the project Epidemiology of sport injuries in Slovenia, 68 top Slovenian

athletes (table tennis 29, tennis 39) were questioned. At the time when the questionnaires were distributed, these athletes had an international or national ranking (as per Slovenian Olympic Committee criteria).

For the purpose of this study, a questionnaire of 15 questions pertaining to sport injuries among top Slovenian table tennis and tennis players was used.

Data has been processed by the SPSS software for PC at the computer data processing department of the Institute of kinesiology, Faculty of Sports. The basic statistical parameters have been calculated (mean, standard deviation, frequency of answers). To ascertain differences between individual sports, the analysis of variance ANOVA has been used.

Results In this project, 68 questionnaires were mailed to top Slovenian athletes, among which

29 are table tennis and 39 tennis players. The questionnaires were mailed to those athletes who were listed in the publication by The Slovenian Olympic Committee »Obvestila – seznam kategoriziranih športnikov v Republiki Sloveniji« [Announcements – list of categorized athletes in the Republic of Slovenia], and whose medical records were at the same time at the clinic of sports medicine CMŠ in Ljubljana. The average age of the athletes questioned was 19,37 years.


82

Legend for table 2 (Together 1 – total number of injuries in preparation or competition periods Together 2 number of injuries during a training session or a competition event – at the beginning, in the middle, at the end)

Discussion The aims of this study were to establish: frequency of sport injuries among table tennis

Table 1.3: Percentage of injuries per individual sport

Skin Muscles Tendon Bones JointTable tennis 0,00% 52,63% 13,16% 13,16% 21,05%

Tennis 0,00% 49,23% 10,77% 4,62% 35,38%

Figure 1.2: Injuries of individual parts

0,00%

10,00%

20,00%

30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

Skin Muscles Tendon Bones Joint

Table tennisTennis

Table 1.2: Injury location Table tennis Tennis

Head 0,00% 0,00%

Neck 0,00% 4,62%

Shoulder 21,05% 13,85%

Upper arm 0,00% 0,00%

Forearm 0,00% 1,54%

Wrist 10,53% 13,85%

Fingers 0,00% 0,00%

Trunk 2,63% 3,08%

Spine 15,79% 15,38%

Hip 15,79% 1,54%

Femur 7,89% 12,31%

Knee 2,63% 1,54%

Shank 0,00% 3,08%

Ankle 13,16% 20,00%

Foot 10,53% 9,23%

Figure 1.1: Injury location

0,00% 5,00% 10,00% 15,00% 20,00% 25,00%

Head

Neck

Shoulder

Upper arm

Forearm

Wrist

Fingers

Trunk

Spine

Hip

Femur

Knee

Shank

Ankle

Foot

Table Tennis Tennis

Table 1.1: Basic data of monitored athletes

TABLE TENNIS TENNIS

N Mean Std. Error

Std. Dev.

N Mean Std. Error

Std. Dev.

AGE 29 19,52 ,78 4,21 39 19,23 ,71 4,42HEIGHT 29 177,34 1,19 6,40 39 178,64 1,36 8,47

WEIGHT 29 669,31 12,33 66,40 39 685,90 13,17 82,23

Table 1.4: Injury occurrence in table tennis during preparation and competition period

During practice During competition TOGETHER1 In the

beginning In the middle At the end

In the beginning

In the middle At the end

In preparation period

14 4 28,57% 4 28,57% 4 28,57% 1 7,14% 0 0,00% 1 7,14%

In competition period

25 4 16,00% 5 20,00% 4 16,00% 2 8,00% 6 24,00% 4 16,00%

Together 2 8 9 8 3 6 5


83

and tennis players, types of injuries, severity of injuries based on data of players absences from training and/or competition processes. These would serve as a base for further in-depth studies.

Based on the results of the study, it can be presumed which prevailing risk factors are causing an injury to occur, and plan the injury prevention measures accordingly. We found out that there are significant differences between table tennis and tennis players in injuries in shoulder girdle, hips and ankle.

Traditionally, table tennis has been associated with a low injury rate. However, the number, distribution and nature of injuries within table tennis have not been well defined due to poor injury definition reporting.

Overuse disorders can be considered injuries to normal tissue as a result of cumulative, repetitive sub maximal micro trauma due to inadequate time for recovery between stress episodes (Krivickas, 1997).

The highest in number of injuries (21,05%), as expected, are shoulder girdle injuries. However, interesting is the constellation that the number of these injuries is far lower in tennis. According to extreme loads of the shoulder girdle in two racket sports it can be concluded that a higher number of injuries in table tennis is a result of short, abrupt and extremely rapid movements, particularly in forehand strokes. With the introduction of a bigger ball, these strokes have become even more abrupt (Kondrič, Furjan-Mandić, & Medved, 2003).

The integrated functions of the rotator cuff muscles and the scapular stabilizers, coupled with the large multiplanar movements inherent in table tennis skills, make the shoulder complex vulnerable to injury. Successful rehabilitation programs for injury to the shoulder complex must be tailored to the individual, based on accurate diagnosis of the tissue damage and pathomechanics, clinical signs, stage of growth and specific table tennis skills demands. As many table tennis players experience pain only during specific skill execution, normal physical testing of the shoulder is often not sufficient to reproduce the table tennis player’s pain. Therefore, functional testing must be used in order to identify the pain-provoking position with estimation of the force, direction and magnitude of muscle activity.

There are more injuries that occur during a competition period (Table 1.4). The result is expected as the number of risk factors increases – such as considering the opponent, violation of fairplay, increased motivation, competitive stress – and consequently athletes are overdoing (enthusiasm), and considering all other factors putting players at risk outside the competitions. The majority of injuries occur in the middle of a training process or a competition event. This is particularly interesting because it possibly indicates inadequate warming up, lack of stretching exercises prior to practicing and similar. Unfortunately, even at major events such as World or European championships, it is evident that some top athletes are either not familiar or are not well informed about proper warm-up and stretching.

Although there are few studies focused on the medical aspects of table tennis, Shida et al (1994) reported 25.1% injuries of waist (lumbago), 15,7% of shoulder and 14.1% of knee joint. Many of reported disorders were referable to the specific nature of the practice. After treatment, more than 95% of players had no hindrance in resuming the game.

The most frequent injuries in table tennis and tennis pertain to muscle tissues (Table 1.3), followed by joint and tendon injuries. These records more or less correspond to the epidemiology of sport injuries records in the world literature. Percentage wise, the shoulder joint injuries and ankle are ranked highest, which again corresponds to the world epidemiology records. Shoulder is the most flexible body part and therefore most vulnerable. However, the sum of all leg injuries (table tennis 34,21%; tennis 46,16%) is higher than the sum of all arm injuries (table tennis 31,58%; tennis 29,24%). As for thigh muscles being the knee stabilizers, thigh muscle injuries (all of which are muscle injuries) and knee joint injuries


84

(tendon injuries as passive knee and ankle stabilizers, and joint injuries) could be considered as a functional unit – meaning it is the most liable part to injuries (more than the shoulder joint).

In table tennis like in tennis, the trunk is significantly involved in all strokes players perform. Any factor that reduces the range of motion or impairs the muscle control of the trunk inhibits the efficient transference of force, leading to compensation and potential injury. Accurate figures for the incidence and nature of low back pain and injury in table tennis and tennis players are difficult to establish due to the limited prospective sport-specific research. There are various sites around the hip that are weak as a consequence of open physeal plates. Quite large pieces can be pulled off, particularly with sudden unexpected loads. The anterior-inferior iliac spine tends to go in table tennis and tennis game on the hard courts when the front leg is suddenly blocked. Surprisingly in table tennis, because of these abrupt blocking movements, the percentage of hip injuries is as high as 15,79% and very low in tennis players (only 1,54%), which indicates that most Slovenian players are playing on clay courts. Spine injuries (more than 15%) more or less pertain to lower back pain or overuse injuries. Overuse injury to the pars interarticularis is quite common in the young athlete (Pizzutillo, 1985).

To perform an efficient initial stroke (serve), the player must have a very flexible wrist. This is also true for some other types of strokes in table tennis, performed from the wrist, or performed by the penholder players. In tennis serve, wrist has quite different meaning and loads are higher than in table tennis. The wrist is a complex functional unit. Percentage of wrist injuries is in table tennis players lower (10,53%) than by the tennis players (13,85%) but still very high. While acute injuries can, and do, occur, the greatest presentation is for non-specific wrist pain often associated with chronic stress-related reaction implicating the growth plates. Grip strength testing can be used as a useful screening and evaluating tool in managing chronic wrist pain.

The complex structure and function of the foot and ankle are essential for effective footwork of table tennis and tennis players. Like the wrist, the ankle has little local muscle support, relying for its function on mechanical efficiency of its capsular and ligamentous structures; and unlike the knee, the ankle joint has no major surrounding stabilizing muscles. The lateral collateral ligaments and the medial collateral ligament, or deltoid ligament, establish the ligamentous integrity of the ankle joint, and these structures limit and stabilize the range of motion at the ankle joint. Because of fast lateral movements in table tennis, the integrity of the foot is essential, as shoe support and orthotic devices cannot be used to modify poor foot biomechanics. A high percentage of injuries of ankle and foot joints (table tennis 23,69%; tennis 29,23% in total), indicates that table tennis players should pay more attention to choosing appropriate footwear to avoid those injuries. All muscles acting to move the foot at the ankle joint arise in the leg, and so the ankle joint is susceptible to injury in the frontal plane (i.e. inversion/eversion).

There are very little differences among table tennis and tennis players. There is only difference in kind of injury. Injuries of table tennis players namely differ from injuries of other sports athletes.

Conclusion The poor recognition, localization and reporting of pain by young table tennis and

tennis players can often delay access to appropriate and timely intervention to prevent injury chronicity. The first requirement for effective management of table tennis and tennis injuries is therefore prevention, based on an understanding of the factors involved in overuse injuries generally, and table tennis injuries specifically.

The high repetition of activity necessary to develop and perfect table tennis and tennis skills produces the potential for chronic overuse injury. The epiphyses and apophyses of the growing skeleton are specifically at risk. Poor technique, coupled with the anomalies of


85

growth and improper equipment, produce skill errors, which may result in an increased stress on the musculoskeletal tissues and produces pain in response to micro trauma or overload. To minimize the pain response, the body adopts compensatory mechanisms, which ultimately add to the skill errors, and the never-ending circle of overload is established.

One major responsibility of the trainer is to make the training and competitive environment as safe as possible to reduce the risk of injury. If an injury could have been prevented initially, then there would have been no need for first aid and subsequent rehabilitation. The trainer, in cooperation with the team physician and doctor, should obtain a medical history and conduct physical examinations of the athletes before participation as a means of screening for existing or potential problems. If the trainer knows at the beginning of the season that an athlete has a physical problem that may predispose that athlete to an injury during the course of that season, then corrective measures that may significantly reduce the possibility of additional injury may be implemented immediately.

In addition, the database records obtained in such studies contribute to health care planning and organization for top athletes, who inevitably require a better and qualitative medical supervision primary care physicians could offer. From that point of view it is therefore very important that a table tennis and tennis trainer works closely with and under supervision of the team physician and team doctor.


86

STUDIU PRIVIND CUNOAŞTEREA GRADULUI DE DEZVOLTARE MOTRICĂ A ELEVILOR DIN CLASELE GIMNAZIALE PRIN APLICAREA PROBELOR

EUROFIT

Susana MARINESCU Universitatea Valahia Târgovişte

Valentin POPESCU Şcoala „ Coresi” Târgovişte

Cuvinte cheie: curriculum şcolar; curriculum la decizia şcolii; activităţi

extracurriculare; capacitate motrică ; baterie probe Eurofit

Rezumat Orele de ansamblu sportiv, desfăşurate în afara programului şcolar, în timpul liber al

copiilor, au rol de a angrena elevii în practicarea unui sport în mod organizat, de pregătire şi formare a unor priceperi, deprinderi şi abilităţi practice, cu impact asupra dezvoltării motricităţii generale a elevilor. Acestea impun din partea profesorilor anticiparea nevoilor elevilor, căutarea, găsirea şi derularea unor forme şi programe atractive, diversificate pe care să le adaptăm la cerinţele curriculumului.

Treapta gimnazială creează cele mai avantajoase premise pentru iniţierea copiilor cu diferite tehnici de practicare a exerciţiilor fizice în timpul de după ore .

Pentru stabilirea măsurilor strategice în vederea dezvoltării motivaţiei elevilor pentru practicarea activităţilor sportive de tip extracurricular este necesară, o cunoaştere atentă a stadiului dezvoltări motrice a elevilor la această vârstă .

Lucrarea de faţă face o analiză a rezultatelor obţinute în urma aplicării probelor EUROFIT pe un eşantion de elevi din clasele V-VIII Şc. Coresi Târgovişte

Introducere Educaţia fizică prin formele ei de practicare , reprezintă un mijloc eficient de stimulare

a dezvoltării potenţialului fiecărui copil pentru asimilarea conţinuturilor acesteia . Formele de practicare a exerciţiului fizic puse la dispoziţie de Curriculum Naţional

(Planul cadru de învăţământ) prin tunchiul comun lecţia de educaţie fizică - şi disciplinele la decizia şcolii,– ore opţionale - cuprinse în orarul şcolii sunt completate de ore de “ansamblu sportiv”, ca activităţi de tip extracurricular - cu scopul de a angrena elevii pentru practicarea sportului în mod organizat în diferite activităţi competiţionale sau necompetiţionale

Conţinutul acestor ore este cel de „ antrenament sportiv”(mai aproape de adevăr ar fi „pregătire sportivă”) adaptat la nivelul de vârstă şi pregătire al sportivilor (începători , avansaţi), ca o continuare la alt nivel al activităţii de la clasă, cu influenţe pozitive asupra formării aptitudinilor motrice, a capacităţilor motrice care condiţionează performanţa.

Pentru organizarea unei activităţi cu impact deosebit asupra dezvoltării capacităţii motrice a copiilor într-o anumită perioadă de creştere sunt necesare obţinerea de date şi informaţii cu privire la o serie de parametrii ai dezvoltării lor.

Capacitatea motrică este influienţată de o serie de factori interni şi externi, pe de o parte, de dezvoltarea /maturizarea şi pe de altă parte de exerciţiul fizic.

Capacitatea motrică este privită din două puncte de vedere: psihologic, conţinutul capacităţii fiind alcătuit din aptitudinile psihomotrice -măsurate prin texte specifice pentru viteză de reacţie, precizie, coordonare, echilibru ş.a - exprimate în randament/performanţă şi din punct de vedere metodologic şi metodic (al educaţiei psihomotrice,fizice etc.) alcătuită din


87

aptitudini motrice (viteză, forţă, rezistenţă, coordonare, mobilitate, anduranţă ş.a ) măsurate prin probe de teren. (Epuran, 2005 ).

Scopul cercetării constă în : cunoaşterea şi apreciera potenţialului motric al copiilor de vârstă şcolară prin măsurarea capacităţii de efort fizic exprimată prin performanţele motrice folosindu-ne de bateria de teste EUROFIT.

Pornind de la premiza că, parametrii de ordin motric au o importanţă deosebită în procesul de dezvoltere a fiinţei umane am formulat ipoteza experimentală:

Aplicând o baterie de teste complexă pe elevii cu care lucrăm, vom intra în posesia unor date care să ne permită nu numai o evaluare superioară a nivelului motric al elevului ci şi o mai bună optimizare a activităţii instructiv-educativ, se pot ameliora evident componentele motrice (asigurarea fondului de calităţi, deprinderi şi priceperi motrice necesare pentru petrecerea în mod util, recreativ în timpul liber sau vacanţe) a copiilor din învăţământul gimnazial.

Ca metode de lucru pentru fundamentarea teoretică şi practică a lucrării s-a folosit: • testarea potenţialului psihomotric; • metodele statistico-matematice şi prelucrarea datelor factologice. In etapa constatativa (iniţială) am realizat evaluarea nivelului condiţiei fizice a elevilor

din clasele V-VIII prin măsurarea parametrilor motrici din Programul „Eurofit” . Ce este EUROFIT-ul ? Este o baterie de teste simplă şi practică bazată pe teste fiabile

şi valide, având un raport cost-eficacitate excelent, înscriindu-se astfel în cerinţele exprimate de Comitetul pentru Dezvoltarea Sportului al Consiliului Europei, în ideea evaluării capacităţii fizice şi a stabilirii cerinţelor dezvoltării sportului în rândul copiilor de vârstă şcolară.

Eşantionul supus investigaţiei a cuprins 197 elevi (băieţi) din clasele V- VIII, (născuţi 1992 – 1996 ) din Şcoala Coresi Târgovişte, asupra cărora s-au aplicat 10 probe : „testul Flamingo” (E.FL.) - test de echilibru, testul „Atinge plăcile” (A.PL.) - viteza membrelor superioare, flexia trunchiului anterioară din poziţia şezând (MOB) -mobilitatea, săritură în lungime de pe loc (SLG.) - forţa explozivă, ridicări de trunchi la verticală din poziţia culcat dorsal (R.TR.) - forţa abdominală, menţinut din atârnat (M.AT.) , naveta de 10 x 5 m (A.NA.) -viteza de coordonare, alergare de viteză pe 50m (A.VT.), aruncarea mingii de oină( AMO) - forţa explozivă a braţului, alergarea de rezistenţă (A.RZ.) - condiţia fizică .

Pentru înterpretarea statistică a datelor obţinute la măsurătorile motrice am folosit : X- media aritmetică, Em – eroarea mediei,S - abatera standard, Cv% - coeficientul de variabilă .

Rezultatele obţinute şi înterpretarea lor Datele cuprinse în tabelele centralizatoare scot în evidenţă creşterile cantitative de la o

clasă la alta . La toate probele s-a obţinut o creştere şi dezvoltare normală pentru toţi subiecţii

examinaţi, ele necesitând o corelare cu momentul instalării pubertăţii, ştiind că acest moment este diferit de la individ la individ.

Tabel nr.1.Eurofit clasa V-a

Indici statistici E.FL A.PL. MOB. S.L.L. R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O.

A.REZ

X -media aritmetică

10,82 15,16 11,83 135,71

23,63 10,2 23,7 9,19 22,41 5,64

Em –eroare medie 0,96 0,55 1,75 5,39 0,84 3,47 0,55 0,27 1,59 0,15 S-abatere standard

3,33 1,92 6,06 18,66 2,93 12,02 1,89 0,94 5,51 0,53

Cv%- coef.variabilit

30,76 13,13 44,01 12,5 11,93 115,67

8,22 10,63 22,66 9,48


88

Tabel nr.2.Eurofit clasa VI-a


A.REZ


10,45 13,19 14,86 151,5 25,16 12,79 23,58 8,85 27,52 5,24


3,16 3,04 5,42 18,56 4,83 10,33 2,51 0,54 5,64 0,46

Cv%-coef.variabilit

34,21 23,72 38,46 11,55 17,66 104,21

9,88 6,26 20,86 8,97

Tabel nr.3.Eurofit clasa VII-a


A.REZ


8,49 11,59 15,7 151,58 27,35 20,48 23,77 7,06 29,06 4,59


3,21 1,12 5,72 23,07 4,18 36,58 15,37 5,59 6,05 0,42

Cv%-coef.variabilit

34,9 9,24 27,34 13,86 14,56 124,85 56,89 57,94 61,87 8,95

Tabel nr.4.Eurofit clasa VIII-a


A.REZ


9,72 11,61 13,8 174,5 27,2 22,7 22,2 7,73 28,9 4,28


0,19 1,39 5,82 11,51 2,88 18,74 2,77 0,51 2,70 0,49

Cv%-coef.variabilit

2,76 12,72 35,18 6,70 11,09 67,31 13,38 6,67 9,74 12,06

Centralizator – media aritmetică pe clase

Analizând media de la o clasă la alta , observăm o evoluţie mai mare în proba de

aruncarea mingii de oină de 22,41 m la clasa a V ,29,06 la a cls. a VII a şi 28,90 la a VIII, şi în proba de M.AT. o crestere bună datorată câştigului de forţă acumulată prin exerciţiu fizic.

La fel se observă o creştere semnificativă şi la săritura în lungime de pe loc (clasa Va -135,71 cm , 174,5cm la a VIII a).

La proba de E.FL.care ne furnizează date despre echilibru , rezultatele sunt slabe determinate de exerciţiu cu grad sporit de dificultate care necesită nu numai un simţ al

Cls. E.FL A.PL. MOB. S.L.L. R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O. A.REZ V 10,82 15,16 11,83 135,71 23,63 10,2 23,7 9,19 22,41 5,64 VI 10,45 13,19 14,86 151,5 25,16 12,79 23,58 8,85 27,52 5,24 VII 8,49 11,59 15,7 151,58 27,35 20,48 23,77 7,06 29,06 4,59 VIII 9,72 11,61 13,8 174,5 27,20 22,7 22,2 7,73 28,9 4,28


89

echilibrului bazat pe o activitate neuromusculară fină, ci şi un grad mare de încordare musculară .

Concludente sunt şi rezultatele de la proba de A.VT-alergare de viteză unde clasa a VIII obţine date mai slabe faţă de clasa a VIIa ( 7,73 faţă de 7,06 )

Concluzii: Datele obţinute pe ansamblul probelor evidenţiază progrese de la o clasă la alta

explicat pe de o parte prin procesul de dezvoltare şi creştere normală în perioada pubertară a copiilor , dar şi datorat activităţii de educaţie fizică.

Clasele a VIII a au obţinut rezultate mai slabe la proba de alergare de viteză, ridicarea trunchiului şi mobilitate determinate şi de faptul că la aceste clase sunt alocate doar o oră de educaţie fizică pe săptămână.

Pentru probele de noutate ( E.FL,A.PL.M.AT) răspunsul elevilor nu este cel aşteptat, fapt ce demonstrează că în lecţii se acţionează prea puţin asupra factorilor care să conducă la dezvoltarea acelor calităţi motrice specifice conform tipului de mişcare solicitat ( echilibru, forţa membrelor superioare în atârnat fără al 3 –lea punct de sprijin şi echilibru stabil).

Bibliografie

1. Centrul de cercetări pentru probleme de sport (C.C.P.S.) Bucureşti- Consiliul Europei 2. Curriculum Naţional-M.E.C.T.-Consiliul Naţional pentru Curriculum –2000 3. Epuran Mihai – Metodologia cercetării activităţilor corporale –FEST-Bucureşti – 2005

STUDY ABOUT THE GRADE OF PHYSYCAL DEVELOPMENT OF SECONDARY STUDENTS BY APPLYING EUROFIT TESTS

Susana MARINESCU

Univerity Valahia Târgovişte Valentin POPESCU

School „ Coresi” Târgovişte

Keywords: curriculum, curriculum of school decision, extra-curricular activities, physical abilities, set of Eurofit tests.

Abstract

Sport group activities are accomplished after school, as extra - school activities, the aim being to keep children’s free time occupied, to convince the students about the benefits of practicing any kind of sport in an organized manner, to form and develop habits, physical skills and practical abilities.

In this respect, physical education teachers are requested to anticipate the students’ needs, to identify and develop new, attractive and diversified programs adapted to the targets or aims of the educational curriculum.

Secondary level is the period which can offer the most advantageous premises for beginning physical exercises and initializing children in technical sports activities after school.

To establish strategically measures about development of motivating students to practice physical extra-curricular activities, every teacher has to know well the level of physical development of each student he/her has.

Our study made analyze of results after each students past the Eurofit trials. We worked with a group of secondary students from School “Coresi” Targoviste.


90

Introduction Physical education, with its practical activities, represents an efficient way to stimulate

the physical potential of each student to assimilate the sense of physical education. Lessons of physical education and optional sports activities, principal forms for

practicing physical exercise in school, are accomplish by “sports group activities”, as extra-curricular activities. Their aim is to attract all students to play organized sports and to implicate them in different sport competitions or other forms of sport activities.

These activities are like all other train activities (or more correctly would be sport training). They are adapted to the age and the level of instruction of athletes (beginners, advanced). They are considered as a superior continuation of physical education classes, having positively influences for development of physical skills and practical abilities in sport performance.

To organize these kinds of activities with a high level of performance, with secondary school students, teachers must have lot of dates and information about a series of measures of students’ physical development.

Physical ability is influenced by a number of internal and external factors (maturity on one way, and physical exercise, on other way).

Physical ability is approached from to size of ways: psychological, its content being psyho-motrical abilities, measured with special test (speed, of reaction, precision in moving, coordination, balance), and methodological and methodical, meaning physical capabilities (speed, force, resistance, coordination, mobility, endurance), measured with practical tests (Epuran, 2005).

The objective of our study is knowledge and appreciation of physical potential of children who are in secondary school. This was possible by measuring with set of Eurofit tests their capability of physical effort.

We have started considering that physical measures are very important for human being development and then we have formulated the experimental hypothesis:

Testing our students on a complex set of tests, we will have enough dates for a superior evaluation of their physical skills’ level and we will have a better and an efficient training activities. In this way we can improve all physical skills, practical abilities and habits which are useful for our students in their free time, or holidays.

We have used as work methods: • Testing of psyho-motrical potential • Methods statistics and mathematics and processing of existing dates At the beginning we have evaluated the level of physical condition of our students

using physical measures of Eurofit program. What is Eurofit? It is a simple and practical set of tests based on secure and suitable

tests, having a very good relation between costs and efficacy, and being in that way in the limits of Committee for Sports Development Council of Europe, the idea of assessing the physical capacity to establish requirements and development of sport among children of school age. The group of students which was investigated had 197 students (boys) from level V to VII (which were born in 1992 – 1996) from School “Coresi” Targoviste. They had to pass 10 tests: “Flamingo” test (E. Fl.) – balance, “Touch boards” (A. Pl.) – speed of superior limbs, trunk flexion from sitting down (MOB.) – mobility, long jump (SLG.) – explosive force, trunk lifting from laying down (R. TR.) – abdominal force, staying hang up (M. AT.), shuttle 10 x 5m (A. NA.) – coordinating speed, running 50m (A. VT.), throwing baseball ball (AMO) – explosive force of the arm, long – distance race (A.RZ.) – physical condition.

For a good statistical understanding of obtained dates we used: X – arithmetic average, Em - the average error, Am – standard variation, Cv% - varying coefficient.


91

Results and their interpretation All dates which we have in final table shows that quantify results are raising from a

level to another. On the evidence was obtained a normal growth and development for all subjects

examined, they require a correlation with the installation time of puberty, knowing that this time is different from individual to individual

Table nr.1.Eurofit Class V has

Indici statistici E.FL A.PL. MOB.

S.L.L.

R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O.

A.REZ


10,82 15,16 11,83 135,71 23,63 10,2 23,7 9,19 22,41 5,64

Em –eroare medie

0,96 0,55 1,75 5,39 0,84 3,47 0,55 0,27 1,59 0,15

S-abatere standard

3,33 1,92 6,06 18,66 2,93 12,02 1,89 0,94 5,51 0,53

Cv%-coef.variabilit

30,76 13,13 44,01 12,5 11,93 115,67 8,22 10,63 22,66 9,48

Table nr.1.Eurofit Class VI has Indici statistici E.FL A.PL. MOB

. S.L.L.

R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O.

A.REZ


10,45 13,19 14,86 151,5 25,16 12,79 23,58 8,85 27,52 5,24

Em –eroare medie

0,91 0,88 1,56 5,36 1,39 2,98 0,72 0,15 1,63 0,13

S-abatere standard

3,16 3,04 5,42 18,56 4,83 10,33 2,51 0,54 5,64 0,46

Cv%-coef.variabilit

34,21 23,72 38,46 11,55 17,66 104,21 9,88 6,26 20,86 8,97

Table nr.1.Eurofit Class VII has Indici statistici E.FL A.PL. MOB. S.L.L. R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O

. A.REZ


8,49 11,59 15,7 151,58 27,35 20,48 23,77 7,06 29,06 4,59


3,21 1,12 5,72 23,07 4,18 36,58 15,37 5,59 6,05 0,42

Cv%-coef.variabilit

34,9 9,24 27,34 13,86 14,56 124,85 56,89 57,94 61,87 8,95

Table nr.1.Eurofit Class VIII has Indici statistici E.FL A.PL. MOB. S.L.L. R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O

. A.REZ


9,72 11,61 13,8 174,5 27,2 22,7 22,2 7,73 28,9 4,28


0,19 1,39 5,82 11,51 2,88 18,74 2,77 0,51 2,70 0,49

Cv%-coef.variabilit

2,76 12,72 35,18 6,70 11,09 67,31 13,38 6,67 9,74 12,06


92

Summary - Media arithmetical classes

Analyzing the average from a class to another, we can see a bigger evolution at the

throwing balls A.MO of 22.41 m at grade V, 29.06 to cls. VII and VIII at 28.90, and evidence of M.AT.

A good earnings due to the strength gained through exercise. The same is a good growth in the long jump on the spot (class will -135.71 cm to 174.5 cm at the VIII).

And the results are conclusive evidence of the A.VT-speed race where class VIII obtain data to the lower class VIIa (7.73 vs. 7.06)

E. FL. Has wick results because the exercise is one with high difficulty and it needs not only a good balance sense based on a good psychical activity of muscles but a higher strained muscles too.

Conclusions: All obtained results show progresses from a level to another, progresses which can be

explained by the normal process of physical development at this age and by the continuous physical education activity.

Class VIII results were obtained in regression and due to the fact that they are allocated only one hour of physical education per week

Talking about the new tests, as E. FL., A. Pl., MAT, the reaction of our students is not the one which we expected. That thing proves us that during the classes teachers do not use exercises which can influence the development of those physical abilities, conform the type of movement (balance, superior limbs’ speed, superior limbs’ force).

Cls. E.FL A.PL. MOB. S.L.L. R.TR. M.AT A.NA A.VT A.M.O. A.REZ V 10,82 15,16 11,83 135,71 23,63 10,2 23,7 9,19 22,41 5,64 VI 10,45 13,19 14,86 151,5 25,16 12,79 23,58 8,85 27,52 5,24 VII 8,49 11,59 15,7 151,58 27,35 20,48 23,77 7,06 29,06 4,59 VIII 9,72 11,61 13,8 174,5 27,2 22,7 22,2 7,73 28,9 4,28


93

CONSIDERAŢII PRIVIND INFLUENŢA ECHILIBRULUI ASUPRA PERFORMANŢEI SPORTIVE ÎN ATLETISM

Iulian Dan ALEXE


Cuvinte cheie: echilibru, performanţă sportivă, atletism Rezumat Prezenta lucrare se propune a fi un scurt eseu despre influenţele echilibrului şi rolul

acestei capacităţi a omului în obţinerea performanţelor sportive într-unul dintre cele mai frumoase şi nobile sporturi: atletismul. Lucrarea prezintă pe scurt aspecte ale manifestării echilibrului în principalele categorii de probe atletice: alergări, sărituri şi aruncări.

Conţinut În majoritatea sporturilor, controlul şi menţinerea echilibrului reprezintă finalitatea

acţiunii, dându-i acesteia o complexitate crescută. Din punct de vedere al capacităţii de echilibru, ca rezultat al unei performanţe motrice aşteptate, fiecare probă sau ramură sportivă propune înlănţuiri posturale diferite, mai mult sau mai puţin complexe, care pun permanent în pericol stabilitatea corpului.

Atletismul, ca sport competiţional, se caracterizează prin apariţia unei diversităţi foarte largi de momente în care echilibrul sportivului este pus la încercare, în special în condiţii de întrecere sportivă. Astfel, multitudinea probelor atletice, dificultatea execuţiilor tehnice dar şi prezenţa obiectelor şi instalaţiilor de concurs, influenţează controlul şi manifestarea echilibrului.

Fiziologia şi anatomia, dar şi alte ştiinţe, remarcă faptul că analizatorul vestibular trimite informaţii referitoare la poziţiile şi mişcările corpului, având rol în formarea simţului echilibrului, în probele de sărituri, aruncări şi garduri. Probele tehnice ca săritura cu prăjina, triplusaltul, săritura în înălţime, alergarea de garduri şi aruncările, presupun treceri succesive de pe un picior pe altul, oscilaţii ale corpului şi segmentelor sale în toate axele de mişcare şi proiecţii diferite ale centrului general de greutate (proiecţii ce impun o dezechilibrare intenţionată, dar controlată în acelaşi timp – exeplu: aterizarea după gard a piciorului de atac la alergările de garduri). Există şi unele probe de alergări, pe distanţe lungi, care nu necesită indici crescuţi de manifestare ai echilibrului, decât atât cât este necesar pentru menţinerea poziţiei de verticalitate în timpul alergării. După Ph.Perrin şi F.Lestienne (1994), în timpul probelor de alergări, în reglarea echilibrului intervin exteroceptorii plantari, precum şi presiunea aerului (împotriva părţii anterioare a corpului aerul exercită o forţă specifică, receptorii tactili ai feţei jucând un rol de anemometru, provocând un reflex de anteflexie). Buna funcţionare a analizatorului vestibular (a echilibrului şi orientării în spaţiu) este importantă pentru practicanţii atletismului, deoarece aceştia, prin specificul probei, sunt puşi în situaţii motrice complexe (exemplu: alergarea de garduri, alergarea de obstacole, săriturile sau aruncările cu pirueta). Pentru a evidenţia şi mai bine rolul echilibrului în obţinerea performanţei sportive în atletism, prezentăm în continuare câteva aspecte ce accentuează influenţa exercitată de această capacitate a omului asupra efectuării actelor motrice în diferite categorii de probe atletice.

Menţionăm că în atletism reperele cele mai importante, în majoritatea analizelor biomecanice, sunt:


94

contactul cu solul (laba piciorului poate lua contactul cu solul în trei feluri: pe pingea - jumătatea anterioară a tălpii, pe toată sau pe călcâi);

fazele perioadei de sprijin ale pasului alergător (faza de amortizare, momentul verticalei şi faza de impulsie);

poziţia centrului general de greutate în raport cu suprafaţa de sprijin; forţele care acţionează asupra corpului şi segmentelor sale dar şi forţele generate de

acestea asupra mediului; oscilaţiile corpului şi ale segmentelor sale în cele trei planuri; rotaţiile compensatorii.

I. Echilibrul corpului la alergarea pe plat După C. Ţifrea5, din punct de vedere al echilibrului şi al rolului său în alergare, este de

remarcat faptul că „rămânerea pe pingea şi în momentul verticalei duce la un echilibru general mai puţin sigur. Acest echilibru este atenuat odată cu creşterea vitezei, însă acest lucru necesită un efort muscular suplimentar. În schimb, trecerea pe toată talpa în momentul verticalei, printr-o uşoară oscilaţie înapoi a călcâiului, are drept urmare o economie în efort cu o uşoară pierdere de timp. Aterizarea pe toată talpa este mai puţin suplă dar dă un echilibru mai sigur în fazele următoare ale perioadei de sprijin.”

I. Puică6 analizează relaţia dintre echilibru mişcării şi fuleul de alergare. După autor, bazinul, de unde porneşte mişcarea, este echilibrat în funcţie de particularităţile morfoligice şi fiziologice ale fiecărui individ. Echilibrul trunchiului este legat de cel al bazinului. Poziţia bazinului este cea care determină amplitudinea şi ritmul fuleului. Bazinul prea coborât „turteşte" fuleul, face ca extensorii coapsei piciorului să lucreze rigid. Bazinul prea ridicat reduce eficienţa împingerii.

Privitor la oscilaţiile corpului în timpul alergării, se evidenţiază faptul că deşi „oscilaţiile corpului afectează negativ randamentul alergării, ele sunt inerente acestui mod de locomoţie, şi, ca atare, nu pot fi eliminate, dar pot fi atenuate în ceea ce priveşte amplitudinea lor. Efectul general al acestor oscilaţii (verticale, laterale, transversale) constă în o curbă complicată, în spaţiu, şi anume o sinusoidală în cele trei planuri ale corpului – sagital, frontal şi transversal - pe care o descrie centrul de greutate în cursul alergării. (C.Ţifrea, 2002). După I. Puică (2008), rolul capului în alergare este unul extrem de important: „acesta hotărăşte echilibrul. Capul poate fi comparat cu cârmă suplă. În legătură cu rolul acestei cârme, putem reţine noţiunea de armonie inseparabilă de cea de echilibru”. Referitor la faza de impulsie, acelaşi autor susţine că „echilibrul împingerii se realizează atunci când centrul de greutate, trece sensibil pe la verticală, în aşezarea tălpii pe sol. Pentru o fracţiune de secundă exteriorii tălpii se relaxează. Acest detaliu ne permite să înţelegem în ce fel noţiunea de ritm este strâns legată de cea de echilibru”.

Conform analizei biomecanice a pasului alergător, în momentul verticalei, corespunzător trecerii centrului general de greutate prin verticala coborâtă pe suprafaţa de sprijin (suprafaţa de sustentaţie, dată de laba piciorului), echilibrul corpului este uşor îmbunătăţit, lucru datorat faptului că centrul general de greutate coboară pe un arc de cerc şi atinge cel mai jos nivel din tot ciclu pasului alergător, fiind mai apropare pe suprafaţa de sprijin.

B. Echilibrul corpului la alergarea pe teren variat Alergarea pe teren variat impune din partea sportivului adaptarea tehnicii de alergare

la condiţiile variabile de sol şi relief, adaptare ce realizează un echilibru general optim al corpului aflat în mişcare:

prin modificări şi ajustări permanente ale pasului alergător, adaptări ce sunt determinate de consistenţa sau înclinaţia solului;

5 ŢIFREA C., (2002), Teoria şi metodica atletismului, Editura Dareco, Bucureşti, p.43; 6 PUICĂ, I., (2008), Antrenamentul de semifond şi fond la fete, reeditat de F.R.A. şi editura Palestra, Bucureşti, p.30;


95

prin mişcări compensatorii de braţe şi trunchi (aplecările sau extensiile uşoare ale trunchiului sunt cele care modifică proiecţia centrului de greutate pe sol);

prin contact diferit al tălpii cu suprafaţa solului (consistenţa şi înclinaţia solului sunt doar două tipuri de informaţii ce sunt transmise de proprioceptorii din talpă şi din articulaţiile membrului inferior, în special din glezna şi genunchi, informaţii ce determină o adaptare posturală imediată şi un control avansat la nivelul musculaturii membrelor inferioare); C. Echilibru corpului la alergarea de obstacole Necesitatea menţinerii unui echilibru general bun al corpului apare la trecerea

obstacolelor prin procedeul „prin călcare”. Contactul cu bara transversală a obstacolului pentru realizarea sprijinului necesar trecerii acestuia impune mişcări compensatorii şi de forţă-viteză care au ca scop o bună echilibrare executată în timp foarte scurt (ţinând cont de pericolul perturbator de echilibru dat de ceilalţi alergători).

Indici crescuţi de echilibru sunt solicitaţi şi la trecerea obstacolului fix (cel de la groapa cu apă): atât deasupra obstacolului cât şi la reluarea contactului cu solul – contact realizat pe o suprafaţă înclinată, alunecoasă şi uşor opacă (apa şi reflexiile acesteia impun adaptări posturale anticipatorii din partea alergătorului, la nivelul gleznei şi tălpii, deoarece vizibilitatea este slabă. Uneori alergătorul chiar nu priveşte spre sol, avânt atenţia orientată distributiv spre adversari, direcţia de alergare, mişcările propriilor sale segmente etc).

D. Echilibrul corpului la alergarea de garduri Alergarea de garduri este definită în literatura de specialitate ca o alergare de viteză în

care succesiunea normală a paşilor este întreruptă de existenţa gardurilor, aşezate la distanţe standard. Tehnica alergării de garduri impune menţinerea vitezei de deplasare prin modificarea cât mai mică a direcţiei alergării normale.

Echilibrul aşa-zis „stabil” al corpului în momentul alergării de viteză este perturbat de apariţia pasului peste gard, când, prin mişcări specifice impuse de tehnică, alergătorul trebuie să deplaseze în continuare fără a pierde din viteza acumulată anterior.

Acest lucru este posibil prin adaptarea unor mişcări realizate cu viteză crescută şi amplitudine optimă (atacul gardului, zborul peste gard dar în special, aterizarea după gard), la care se adaugă controlul oscilaţiilor corpului ce apar inevitabil, control ce poate favoriza trecerea cât mai razantă peste gard: „echilibrul general al corpului în timpul trecerii peste gard provine din poziţiile succesive ale diferitelor segmente ale corpului (trunchi, braţe, picioare) şi ale corpului în întregime. În cadrul tehnicii corecte, aceste poziţii şi mişcări au loc într-un spaţiu bine precizat şi au o anumită amplitudine. Orice abatere a unui segment oarecare, angrenat în trecerea gardului, influenţează negativ trecerea acestuia” 7

În timpul fazei de zbor, de trecere a gardului, mişcările efectuate de către alergător sunt rotaţii compensatorii, cea mai evidentă fiind cea de tragere a piciorului „de remorcă” pentru a evita lovirea stinghiei gardului. Această rotaţie este compensată de înclinarea trunchiului lateral, spre piciorul de bătaie şi de ridicarea braţului opus – este singura modalitate de a păstra echilibru corect al întregului corp.

Dirijarea traiectoriei CGG al corpului este influenţată şi de poziţia braţelor. Acestea deţin cel mai mare rol în menţinerea echilibrului corpului în momentul atacului, prin ducerea braţului opus piciorului de atac înainte, cu palma în jos, oarecum paralel cu piciorul de atac, celălalt braţ fiind ţinut pe lângă corp, îndoit din articulaţia cotului.

Echilibrul general al corpului este influenţat la alergarea de garduri şi de poziţia axelor umerilor şi a bazinului în raport cu stinghia gardului. Astfel, atunci când axa umerilor este paralelă cu stinghia de gard, iar cea a bazinului este oblică („având ca efect o torsiune puternică a coloanei vertebrale în regiunea lombară”) echilibru corpului este unul optim,

3 ŢIFREA C., (2002), Teoria şi metodica atletismului, Editura Dareco, Bucureşti,


96

„datorită faptului că, coloana vertebrală nu suferă nici o flexiune laterală”8 Atunci când axa umerilor şi axa bazinului sunt oblice în raport cu planul gardului dar

paralele între ele (ca urmare a luării contactului cu solul la nivelul piciorului de sprijin cu călcâiul orientat spre exterior precum şi ca urmare a avântării piciorului de atac spre interior) forţa de desprindere este orientată greşit şi duce la apariţia unui dezechilibru lateral al corpului. O situaţie aparte, de perturbare intenţionată a echilibrului până la limita dezechilibrării, apare pe ultimii metrii ai cursei, când alergătorul de garduri îşi apleacă exagerat de mult trunchiul spre înainte pentru a trece linia de sosire. E. Echilibrul corpului la sărituri Caracteristicile biomecanice ale probelor de sărituri, aplicarea forţelor în anumite momente, în anumite puncte dar şi cu anumite viteze, solicită extrem de mult echilibru corpului.

Pentru a compensa o eventuală pierdere de echilibru, atleţii, săritori în lungime sau triplusalt, săritori în înălţime sau cu prăjina, apelează la mişcări compensatorii ce urmăresc reglarea posturii corpului, în special în timpul bătăii desprinderii dar mai ales în timpul fazei de zbor. Pentru a transforma viteza orizontală acumulată în faza de elan în viteză ascensională, săritorii au nevoie de un moment de echilibru „perfect” pentru a-şi înscrie corpul şi segmentele acestuia pe o traiectorie cât mai lungă sau cât mai înaltă. Cea mai pică mişcare efectuată greşit, cea mai mică oscilaţia a vreunui segment sau cel mai mic unghi greşit, poate duce la pierderea parţială sau totală a echilibrului, cu defavorizarea performanţei sportive. Uneori, în timpul săriturilor, prin mişcări compensatorii de trunchi sau membre, echilibru pierdut este refăcut rapid, însă, de cele mai mult ori, în detrimentul rezultatului sportiv. F. Echilibrul corpului la aruncări Informaţiile existente astăzi în literatura de specialitate din domeniul atletismului, evidenţiază tot mai mult rolul pe care echilibru îl are în obţinerea performanţelor la aruncări. Momentele „cheie” când performanţa depinde de echilibru sunt date de efectuarea elenului cu săltare unipodală sau cu piruete (aruncarea greutăţii, disc, ciocan) şi restabilirea, reechilibrarea după efortul final.

În faza de elan, punerea în mişcare a aruncătorului are loc printr-o dezechilibrare voluntară, iar deplasarea pe elan este rezultatul forţei de împingere a unui picior la care se adaugă forţa de avântare a celuilalt picior. Conform literaturii, avântarea unui picior compensează dezechilibrul iniţial şi favorizează acţiunea de împingere efectuată de celălalt picior.

Efortul final la aruncarea greutăţii este caracterizat de mişcări bruşte, foarte puternice şi executate în viteză foarte mare. Această execuţie rapidă precum şi viteza acumulată pe elan prin săltarea posterioară, determină crearea unei forţe inerţiale foarte mari care tinde să scoate aruncătorul în afara sectorului de aruncare (cerc). Acest efect apare şi la aruncarea greutăţii cu piruetă sau aruncarea discului, unde, datorită vitezei foarte mari pe piruetă ( „împrumutată” de la aruncarea discului), forţa centrifugă creată tinde să scoată aruncătorul în afara sectorului.

O situaţie specială apare la aruncarea ciocanului unde forţa centrifugă creată este foarte mare. Acest lucru ar dezechilibra foarte rapid aruncătorul. Pentru a evita o pierdere de echilibru, sportivul efectuează o serie variată de mişcări compensatorii şi „se foloseşte” de forţa creată pentru a realiza un sistem echilibrat om-ciocan, până în momentul eliberării obiectului.

După efectuarea efortului final, la aruncarea discului, ciocanului sau a greutăţii cu

8 ŢIFREA C., (2002), Teoria şi metodica atletismului, Editura Dareco, Bucureşti, pp.84-85;


97

piruetă, pentru a evita depăşirea limitelor cercului de aruncare, aruncătorul se echilibrează prin diferite tehnici:

fie execută o schimbare a picioarelor de sprijin cu o coborâre a centrului de greutate prin îndoirea piciorului de sprijin, mărindu-şi astfel stabilitatea în noua poziţie;

fie continuă rotaţia, determinată de forţa de inerţie, prin pivotare pe un picior şi frecare cu suprafaţa aderentă a cercului de aruncare. Aruncarea suliţei prezintă caracteristici aparte din punct de vedere al manifestării şi

reglării echilibrului. În afara realizării sistemului echilibrat om-suliţă în prima parte a fazei de elan, sportivul trebuie să adapteze şi controleze poziţiile corpului şi a segmentelor acestuia în a două fază a elanului (paşii specifici), în efortul final şi la echilibrarea după efortul final.

Efectuarea pasului sau a paşilor încrucişaţi din a două parte a elanului impune o serie vastă de oscilaţii şi rotaţii compensatorii, ce trebuie controlate în timpul foarte scurt avut la dispoziţie (câteva zecimi sau chiar sutimi de secundă). De asemenea, pasul de blocare din final impune stăpânirea controlată a forţelor ce se creează automat pe elan, forţe ce pot destabiliza aruncătorul.

Din ce în ce mai utilizat în marile competiţii este, la aruncarea suliţei, după momentul eliberării acesteia, reechilibrarea (pierdută în timpul efortului final) prin aruncarea efectivă a sportivului pe sol (apropierea centrului general de greutate de suprafaţa de sprijin).

Concluzii Caracterizate atât prin mişcări ciclice (alergare, rotaţiile la elanul cu piruetă la

aruncări) cât şi prin mişcări aciclice (săriturile, efortul final la aruncări), probele atletice impun treceri succesive ale proiecţiei centrului general de greutate de o parte şi de alta a liniei de gravitaţie, lucru ce pune sportivul în situaţii diferite de adaptare şi reglare a echilibrului, la general, şi a echilibrului dinamic, în special.

Evaluarea nivelului de manifestare şi control a echilibrului, atât de important în reglarea şi controlul general al mişcărilor, ar trebui să constituie un posibil punct de reper în selecţia şi orientarea copiilor şi juniorilor spre diferite probe din atletism, astfel încât să fie facilitată obţinerea ulterioară a performanţelor în acest sport.

Bibliografie 1. Ababei, C., (2007), Studii de analiză biomecanică în atletism, Ed. Alma Mater, Bacău; 2. Perrin, PH., Lestienne, F., (1994), Mecanismes de l’equilibration humaine.

Exploration fonctionnelle, application au sport et a la reeducation, Editura Masson, Paris;

3. Puică, I., (2008), Antrenamentul de semifond şi fond la fete, reeditat de F.R.A. şi Ed. Palestra, Bucureşti;

4. Raţă, G., (2002), Atletism. Tehnică, metodică, regulament., Ed. Alma Mater, Bacău; 5. Ţifrea C., (2002), Teoria şi metodica atletismului, Editura DARECO, Bucureşti;

SOME ASPECTS CONCERNING THE BALANCE INFLUENCE ON THE SPORTS PERFORMANCE IN ATHLETICS

Dan Iulian ALEXE

The University of Bacau

Keywords: balance, sports performance, athletics

Abstract The current paper is a short essay about the influences and functions of the balance in

the achievement of sports performance in one of the most beautiful and generous sports


98

branches: the athletics. The paper briefly reviews some aspects related to the balance influences on the running, jumping and throwing athletic events.

In most of the sports activities, the balance control and maintenance represent the

finality of the action, which confers it an increased complexity. As far as the balance ability is concerned, each sports branch or event implies a set of different postures, more or less complex, which can jeopardise the body stability.

During the competitions, the athletic events present a lot of moments when the athlete’s balance is tested. Therefore the diversity of athletic events, the difficulty of technical performing and the presence of different devices and objects in a competition influence the balance control and development.

The human physiology and anatomy and other sciences as well, state that the vestibular analyzer sends information about the body’s positions and movements with influences on the postural equilibrium and balance during the jumping, throwing and hurdles events. The pole vault, triple jump, high jump, hurdles and throwing events imply alternate passing from one leg to the other, oscillations of the body and body segments in all axes and different projection of the centre of gravity (projections which require a deliberate yet controlled loss of balance, such as the landing of the leading leg after crossing a hurdle). There are some running events, such as the long-distance running, which don’t imply high levels of balance response. The main goal during these races is to maintain the body verticality. According to Ph. Perrin and F. Lestienne (1994), the balance control in running events is provided by the foot exteroceptors and by the air pressure (the pressure against the front of the body, the face tactile receptors act as an anemometer, producing the anterior flexion reflex). A proper activity of the vestibular analyzer (the sense of postural equilibrium and balance and the orientation in space) is important for the athletes who are involved in complex motor activities (hurdles, steeplechase running, jumps or throws in pirouette). In order to emphasize the importance of the sense of balance in the sports performance, some aspects of the balance influences on the motor act performing are presented. In almost all biomechanical analysis, the focus in on the following aspects:

• Ground contact (the foot can touch the ground in three ways: on the ball of the foot, on the full foot, or on the heel);

• Support phases of the leading leg (damping phase, vertical lift, and propulsion phase); • Position of the centre of gravity against the support; • The force action against the whole body and body segments, and the action of the

body forces against the environment; • Body and body segment oscillations in the three axes; • Compensatory rotations.

I. Body balance in flat running According to C. Ţifrea9, “supporting on the ball of the foot even during the vertical

moment leads to a less secure general balance. This balance diminishes with the increasing of velocity, but this fact implies an additional muscle effort. On the other hand, passing on the whole foot during the vertical moment, with a slight support on the heel, leads to an effort economy with a little time delay. The landing on the full foot is less flexible but offers a safer balance for the next stages of the support phase.”

9 ŢIFREA C., (2002), Teoria şi metodica atletismului, Dareco Publishing House, Bucharest, p.43;


99

I. Puică10 analyzes the relationship between the movement balance and the running stride. According to this author, the pelvis, which is the source of movement, is balanced taking into account the morphological and physiological characteristics of an individual. The body balance is related to the pelvis balance. The pelvis position influences the stride length and pace. A lower pelvis position “flattens” the stride, making the extensor muscles of the thigh to work rigidly. A higher pelvis position diminishes the propulsion efficiency.

As far as the body oscillations during the running are concerned, although “the body oscillations have a negative impact on the running efficiency, they occur and cannot be avoided but maybe they can be attenuated. The overall effect of these oscillations (vertical, lateral, transversal oscillations) consists in a complex spatial representation, a sinusoidal curve in three axes – sagittal, frontal and transverse – depicted by the centre of gravity in running. (C.Ţifrea, 2002). According to I. Puică (2008), the athlete’s head has an important role in running: “it defines the balance. The head can be compared to a flexible helm. Related to the role of this helm, we can notice the concept of harmony which is inseparable related to the concept of balance.” When referring to the momentum phase, the author states that “the balance in pushing forward movement is achieved when the gravity centre significantly reached the vertical axis during the foot support on the ground. For a moment, the exterior foot parts are relaxed. This detail allows us to understand why the running pace is so close related to the balance”.

In the vertical moment which corresponds to the passage of the general centre of gravity through the perpendicular axis on the support surface (lifting surface generated by the foot), the biomechanical analysis of the running stride shows that the body balance is slightly improved due to the fact that the gravity centre descends following a circle arc path

B. Body balance in running on different ground conditions The running on various ground surfaces implies the adjustment of the running

technique according to the different ground and relief conditions: permanent changes and adaptations of the running stride which take into account the

surface consistency and inclination; compensatory arm and trunk movements (trunk leans and slight extensions which

modify the ground projection of the gravity centre); different foot ground contact (the ground consistency and inclination are two

characteristics which provide information to the proprioceptors of the foot and lower limb joints, mainly the ankle and knee. This information determines an immediate postural adaptation and the advanced control of the lower limb muscles). C. Body balance in the steeple-chase running The necessity of maintaining a good general body balance is compulsory when

passing over and stepping on the barriers. The foot contact with the bar for crossing the barrier requires compensatory and strength-speed movements. These movements aim at attaining the proper body balance in a very short time (taking into account the possible dangerous interferences with other athletes).

High values of balance indexes are required for negotiating a barrier which is followed by a water pit: both over the barrier and at the ground contact – a contact with a sloppy, slippery, and opaque surface (the water and its reflections require anticipatory postural adaptations at the foot and ankle levels. Sometimes, the steeplechaser doesn’t even look to the ground, focusing his/her attention towards the other athletes, the running direction; his/her own body movements, etc).

2 PUICĂ, I., (2008), Antrenamentul de semifond şi fond la fete, republished by de F.R.A. and Palestra Publishing House, Bucharest, p.30;


100

D. Body balance in hurdles running The reference literature defines the hurdles running as being a sprint running in which

the normal running strides are interrupted by the presence of hurdles. The hurdling technique requires the speed maintenance through an little modification of the normal direction sprint.

The so-called “steady” balance during the sprint is disturbed by the leaping over step when the athlete must continue his/her course without losing the velocity (using specific trained movements and technique).

This fact is possible due to the adaptation of some movements performed at high velocity and optimum amplitude (hurdles attack, flight phase, landing after crossing the hurdle) together with the oscillation control. This control can advantage a flat passing over the hurdle: “the general body balance in crossing the hurdles is provided by the successive positions of the body segments (torso, arm and legs) or of the whole body. Within a correct technique, these positions and movements are carried out in a definite space with well-defined amplitude. Any inaccuracy occurred during the hurdle crossing has a negative influence on the movement performance.”11

During the flight phase, the athlete performs compensatory rotations; the most explicit one is the pulling of the trail leg in order to avoid the top of the hurdle. This rotation is compensated from the lateral leaning of the trunk towards the leading leg and from the rise of the opposite arm – the only modality to maintain the body balance.

The arm position influences the trajectory line of the body centre of gravity. The arms have a major role in the body balance maintenance during the attack by pushing forward the lead arm opposite to the lead leg, and keeping the hand palm downwards and parallel to the leading leg. The other arm is kept bent and close to the body.

The general balance is influenced by the positions of the shoulder and pelvis axis versus the hurdle bar. Thus, when the shoulder axes is parallel to the bar, and the pelvis axes is oriented obliquely (“determining a strong torsion of the lumbar spine”) the body balance is a proper one “due to the fact that the spine doesn’t present any lateral flexion”12

When the shoulder and the pelvis axis are parallel but oriented obliquely to the hurdle (as a result of the trailing leg landing with the heel oriented to exterior of the and to the leading leg oriented to interior) the direction of the take-off force is abnormal and leads to a lateral off-balance. A particular situation of deliberate unbalance appears during the last meters of the hurdles race when the sprinter performs an exaggerated forward lean of the trunk for passing the finish line. E. Body balance in jumps The biomechanical characteristics of the jumping events and the force placement at certain moments on certain points and with specific speeds are very demanding in terms of body balance.

In order to compensate for a potential loss of balance, the long or triple jumpers, the high and vault jumpers use compensatory movements which adjust the body posture, especially during the take-off moment and the flight phase. In order to transform the horizontal speed of the take-off moment into vertical speed, the jumpers need to reach a moment of “perfect” balance for pushing their body and body segments. Any inaccuracy in performing a movement, a body segment oscillation or an angle of attack can lead to the total or partial loss of balance, jeopardizing the sports performance. While performing the jumps, sometimes the balance can be quickly regained by means of different torso or arm compensatory movements although they will have a negative impact 3,12 ŢIFREA C., (2002), Teoria şi metodica atletismului, Dareco Publishing House, Bucharest, pp.84-85;


101

upon the sports results. F. Body balance in throwing events The information provided by the reference literature emphasizes the importance of the balance in achieving good results in throwing events. The key moments (when the results depend on the balance) are given by the take off performed with a one-leg jumping or with a pirouette (shot put, discus, hammer throws) and by the recovery and rebalance after the final effort.

During the take-off phase, the thrower starts the movement with a deliberate loss of balance and the movement is a result of the pushing force of one leg and the drive force of the other leg. According to the reference literature, the leg drive compensates for the initial unbalance and encourages the pushing action performed by the other leg.

The final effort in shot put throwing is characterized by quick, very strong and speedy movements. This quick movement performance and the speed accumulated during the take-off determine the appearance of the inertial forces which will push the athlete out from the throwing area (circle). This effect is present on the shot put or discus throws with pirouette where due to the high rotation speed (“borough” from the discus throw), the centripetal force pushes the athlete out of the throwing sector.

There is a particular aspect related to the great value of the centripetal force developed during the hammer throwing. This fact can quickly produce a loss of balance in any thrower. In order to avoid this issue, the athlete performs a set of various compensatory movements and “uses” the force for establishing a balanced athlete-hammer system until the moment of hammer release.

After performing the final effort in the shot put, discus and hammer or weight throwing with a pirouette, and in order top avoid the circle surpassing, the thrower can rebalance him/her by using the following techniques:

either by changing the support legs with a lowering of the centre of gravity through support leg bending, and thus the new body position increases the stability;

or by continuing the body rotation due to the inertia, pivoting around the leg and braking on the throwing circle area. The javelin throwing presents some particularities as far as the balance control and

development are concerned. Beside the balanced athlete-javelin system which occurs during the first stages of the take-off, the athlete must control and adapt the body and body segments positions during the second phase of the take-off (specific steps), the final effort and the recovery.

The crossover step or steps performance in the second stage of the take-off require various compensatory oscillations and rotations which must be controlled in a very short time (tens or hundreds of second). The final blocking step requires the management of the force developed during the take-off, forces which can unbalance the thrower.

Today, after the release of the javelin the athlete is literally falling down in order to regain the balance (trying to bring together the centre of gravity and the support surface).

Conclusions Defined through both cyclic (running, rotations in throwing in pirouette) and acyclic

movements (jumps, final effort in throwing), the athletic events require successive and different projections of the general centre of gravity related to the gravity force axis, a fact which determines the athlete to adapt and control his/her balance and equilibrium, and especially the dynamic balance.

The assessment of the balance control and development, which is very necessary for the movement control and adaptation, should be a criterion in children and juniors’ selection and trial for different athletic events and should represent a strong point in further sports performance achievement.


102

ROLUL INSULINEI IN PERFORMANTA SPORTIVA

Lygia ALEXANDRESCU Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, FEFS.

Cuvinte cheie: nutriţie, creşterea performanţei, carbohidraţi, recuperare.

Rezumat Un antrenament sustinut si bine orientat si o alimentatie sanatoasa sunt principalele

instrumente de imbunatatire a performantei. Exista insa si un alt factor la fel de important ca antrenamentul si nutritia corespunzatoare si care de multe ori este neglijat: zona de performanta. O serie de studii recente au relevat faptul ca insulina are rolul de a usura recuperarea in perioada post-efort. Insulina si exercitiul fizic sunt doi reglatori esentiali in metabolismul proteinelor si glucozei. Rezultatele clinice releva faptul ca abilitatea insulinei de a stimula incarcarea muschilor striati cu glucoza este crescuta dupa efort. Efectul insulinei in transportul glucozei spre celula musculara a fost studiat in detaliu si ultimele cercetari arata ca insulina joaca roluri multiple in procesul de recuperare post-efort.

Introducere Insulina este un hormon produs de pancreas si este eliberata atunci cand se consuma

carbohidrati. Principala functie a insulinei este de a usura transportul carbohidratilor, in special al glucozei, dinspre sange spre celula musculara, unde poate fi apoi metabolizata pentru a produce energie, care va permite muschiului sa lucreze. Cand organismul nu reuseste sa produca o cantitate suficienta de insulina, apare patologia numita diabet. Indivizii cu diabet trebuie sa ia medicatie orala sau sa isi injecteze insulina pentru a stimula producerea acestui hormon. Deoarece este implicata si in multe alte aspecte ale recuperarii si performantei musculare, insulina a fost denumita principalul hormon in recuperare. Astfel, ultimele cercetari au aratat ca insulina: • imbunatateste reconstructia proteinei musculare afectate de efort • joaca un rol important in reducerea stresului muscular • stimuleaza productia de glicogen in celula musculara Mecanismul refacerii nivelului de insulina si glicogen Insulina joaca doua roluri in stimularea sintezei glicogenului. In primul rand, faciliteaza transportul glucozei dinspre sange spre celula musculara, unde poate fi transformata in glicogen. Productia glicogenului muscular din glucoza presupune prezenta unei enzime numite glicogen-sintetaza. Insulina stimuleaza aceasta enzima, facand posibila transformarea glicogenului la o viteza mult mai mare. Presupunand ca sunt suficiente cantitatile de carbohidrati, cu cat nivelul plasmatic al insulinei creste post-efort, cu atat transportul glucozei spre celula musculara va fi mai rapid, iar viteza de sinteza a glicogenului muscular va fi mai mare. Timpul in care se desfasoara acest proces este esential. Celula musculara are sensibilitate maxima la insulina in perioada 0-2 ore post-exercitiu. De fapt, sinteza glicogenului la doua ore dupa efort are loc de 2-3 ori mai rapid decat normalul. Dupa aceste 2 ore celula musculara devine practic rezistenta la insulina, efect care continua pentru mai multe ore. Asadar, depozitele de glicogen trebuie refacute imediat dupa exercitiu. Consumul a 50g de carbohidrati la 4 ore dupa exercitiu, va produce rezultate diferite comparativ cu situatia in care s-ar consuma aceeasi cantitate de carbohidrati la 30 de minute dupa exercitiu. Acest efect este adesea ignorat de sportivii de performanta.


103

Figura 1. Mecanismul actiunii insulinei Deoarece raspunsul insulinei este esential in procesul de recuperare musculara,

cercetatorii au investigat felul in care insulina poate fi stimulata post-exercitiu. Aceste studii au importante implicatii pentru sportiv. Cercetatorii au aratat ca in momentul adaugarii proteinei la carbohidrat, raspunsul insulinei este aproape dublu. Astfel, ar fi normal ca orice bautura sportiva cu proteine si carbohidrati sa ofere un avantaj in procesul de recuperare. Totusi, prea multa proteina poate incetini procesul digestiv, si atunci sa se incetineasca regenerarea hidrica si a glicogenului. Cand raportul carbohidrat:proteina este de 4:1 (de exemplu 56 g de carbohidrat si 14 g de proteina) actiunea de stimulare insulinica a proteinei nu interfera esential cu faza de rehidratare. Anumiti aminoacizi din structura proteinei, au fost determinati ca fiind favorizanti in procesul de refacere a glicogenului. Studiile au aratat ca aminoacidul arginina creste viteza de refacere a glicogenului in procesul de recuperare prin utilizarea excesiva a grasimii ca sursa de energie post-exercitiu. Prin utilizarea intensa a lipidelor, mai multa glucoza este disponibila in procesul de reconstruire a depozitelor de glicogen muscular.

Problema Insulina si stresul muscular post-efort Exercitiul extenuant poate cauza eliberarea de cortizol, hormon care influenteaza

profund procesul de recuperare. Cortizolul este un hormon eliberat de glandele adrenale, organe mici atasate deasupra fiecarui rinichi. Principalul rol al cortizolului este de a ajuta mobilizarea energiei. Cortizolul afecteaza muschiul in mod direct prin cresterea vitezei catabolismului proteic. Acesta este motivul pentru care sportivii implicati in atrenamente de forta pot constata o scadere a masei musculare daca nu vor urma pasii necesari pentru refacerea proteinelor si pentru a reduce eliberarea cortizolului. De aceea, este esential pentru un sportiv sa-si reduca nivelul cortizolului. Studii recente au aratat ca o bautura care contine carbohidrati si proteine poate inhiba cresterea nivelului cortizolului prin stimularea eliberarii insulinei si deci favorizeaza cresterea sintezei proteinelor. Pe langa rolul pe care il joaca in reducerea catabolismului proteic si cresterea refacerii carbohidratilor, insulina este implicata in procesul de reconstructie a proteinelor. Insulina creste sinteza proteinelor prin usurarea


104

transportului aminoacizilor spre celula musculara. Aminoacizii sunt parte structurala din proteina. Prin asigurarea unor cantitati suficiente de aminoacizi la nivel muscular, insulina ajuta celula sa produca proteinele necesare pentru mentinerea structurii si functionarii celulare.

Recent, doua grupuri de cercetatori au raportat rezultatele obtinute pentru o noua bautura sportiva creata special pentru a stimula insulina. Aceasta contine carbohidrati si proteine in raport de 4:1 si in plus arginina. Carbohidratul a constat initial din zaharuri cu indice glicemic superior. Aceasta bautura a fost testata concurential cu bauturile sportive de notorietate. Cercetatorii au descoperit o crestere a insulinei cu 70% in urma consumului acestei bauturi. Cel mai important din punct de vedere al sportivului, s-a dovedit ca rezistenta a crescut cu 55%, iar degradarea musculara post-efort a scazut cu 36%. Aceste rezultate indica faptul ca stimularea insulinei, in special la 2 ore imediat dupa exercitiu, poate avea un impact esential in procesul de recuperare si in performanta sportiva.

Solutie Nutritia inainte de efort

Datorita impactului puternic si imediat al deshidratarii in sportul de performanta, este recomandat sportivilor sa consume 300-500 ml de bautura sportiva cu 30 de minute inainte de efort, antrenament sau competitie. prin consumul de fluide in aceasta perioada de timp, se va intarzia instalarea deshidratarii, se va grabi debutul procesului de transpiratie si se va produce o crestere mai mica a temperaturii corporale. bauturile sportive sunt preferate apei pure deoarece contin electroliti (in principal sodiu). acesti electroliti nu permit excretia apei prin rinichi (nevoia de eliminare). prin consumul de carbohidrati, impreuna cu un lichid cu o jumatate de ora inainte de exercitiu, se poate imbunatati regenerarea depozitelor de glicogen muscular si hepatic si poate creste nivelul glucozei in sange. acestea sunt principalele surse de energie ale organismului in timpul exercitiului. numeroase studii au aratat ca prin consumul de carbohidrati inainte de efort, se poate imbunatati semnificativ performanta aeroba. faptul ca bauturile sportive contin carbohidrati este un alt motiv pentru care trebuie alese ele in locul apei. cele mai bune bauturi sportive contin 6-8% carbohidrati (20-24 g / 300 ml de lichid). multe bauturi sportive nu contin proteine, insa cele care contin sunt preferate deoarece reduc degradarea musculara in timpul efortului. Nutritia in timpul efortului

In timpul efortului, nutritia poate furniza urmatoarele beneficii: 1. Previne deshidratarea si aparitia crampelor musculare 2. Creste energia si rezistenta 3. Limiteaza degradarea musculara 4. Limiteaza scaderea sistemului imunitar 5. Accelereaza recuperarea post-efort

Pentru a avea toate aceste beneficii, este important sa se foloseasca bauturi sportive bine formulate si care sa contina apa, electroliti, 6-8% carbohidrati, si aproximativ 2% proteine. Insulina stimuleaza transportul glucozei spre celulele sensibile la insulina ale organismului prin intermediul transportatorilor de glucoza (GLUT) dupa cum se arata in figura 2.


105

Figura 2. Actiunile biologice ale insulinei: metabolismul glucidic Apa si electrolitii din bauturile sportive sunt necesare pentru a inlocui lichidele

pierdute prin transpiratie. Chiar si deshidratarea minora poate reduce performanta aeroba si poate cauza crampe musculare. Consumul de lichide in timpul efortului nu poate opri complet deshidratarea, dar o poate reduce considerabil, in acest fel crescand performanta si scazand riscul aparitiei crampelor musculare.

Din moment ce glucidele reprezinta principala sursa de energie in timpul efortului, este normal ca un consum adecvat de carbohidrati in bautura sportiva sa imbunatateasca semnificativ rezistenta in comparatie cu situatia in care s-ar consuma apa. Sistemul imunitar are nevoie de asemenea de carbohidrati si de aceea, efortul excesiv tinde sa scada activitatea sistemului imunitar, facand organismul susceptibil la infectii. Folosirea bauturilor sportive poate reduce de asemenea si acest risc.

Bauturile sportive care contin proteine, au avantajul suplimentar de a reduce degradarea musculara cauzata de efort. Intr-un studiu efectuat pe o bautura sportiva care contine carbohidrati si proteine (Accelerade), s-a observat o scadere a degradarii musculare cu 83% fata de o bautura sportiva obisnuita. Aceasta poate duce la o mai buna performanta in antrenamente si competitii si la o recuperare mai rapida dupa efort.

Pentru cele mai bune rezultate, este necesar sa se consume cantitati mici (100-200 ml) dintr-o bautura sportiva, in mod frecvent (la fiecare 10-15 minute) in timpul exercitiului fizic. Asadar, este important pentru un sportiv sa-si particularizeze strategia nutritionala in zona de performanta pentru fiecare activitate particulara.

Nutritia post-efort Un sportiv trebuie sa continue sa consume care sa contina carbohidrati si proteine

dupa 15 minute de la terminarea efortului. Studiile au aratat ca portivii sunt capabili sa se recupereze mult mai repede daca au aport nutritional imediat dupa efort, comparativ cu situatia in care ar astepta si ar consuma aceiasi nutrienti mai tarziu.

In mod special, nutritia imediata post-efort accelereaza refacerea si reconstructia musculara si reincarcarea cu combustibil muscular. In timp, aceasta reduce riscul accidentarilor si imbunatateste forma fizica a sportivului. Spre exemplu, intr-un studiu,


106

sportivii care au consumat suplimente care contineau carbohidrati si proteine imediat dupa efort, si-au imbunatatit forta cu 8% in 12 saptamani, in timp ce sportivii care au asteptat 2 ore dupa efort, nu au realizat nici o imbunatatire a fortei.

Concluzii Zona de performanta este o oportunitate nutritionala care incepe la 30 de minute

inainte de exercitiu, continua in timpul exercitiului si se termina la 15 minute post-efort. Studiile arata ca ceea ce sportivii realizeaza din punct de vedere nutritional in aceasta perioada are un impact major atat asupra rezultatelor, cat si a antrenamentelor in sine si a dietei lor in general. Prin consumul unei diete corespunzatoare in zona de performanta, sportivii pot obtine rezultate mult mai bune, fara sa se antreneze extenunat si fara sa-si restrictioneze dieta mai mult decat de obicei. In acelasi timp, este evident faptul ca stimularea insulinei, in special in primele 2 ore post-efort, poate avea un efect semnificativ asupra procesului de recuperare si asupra performantei sportive.

Bibliografie

1. Asker,.J., Sport Nutrition, Human Kinetics Publishers, Chicago, 2002 2. Buhociu, E., Kinetoterapia în afecţiunile endocrino-metabolice, Ed. Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2005 3. Randle PJ, Garland PB, Newsholme EA & Hales CN 1965 The glucose fatty acid

cycle in obesity and maturity onset diabetes mellitus. Annals of the New York Academy of Sciences 131 324–333.

4. Stroescu V., Farmacologie clinica, Editura Medicala, 2001

THE ROLE OF THE INSULIN HORMONE IN THE EFFORT'S BIOCHEMISTRY

Lygia ALEXANDRESCU

University „Spiru Haret” Bucureşti, FEFS.

Keywords: nutrition, endurance enhance, carbohydrates, recovery Abstract There are two keys to a better body: a solid exercise program and healthy meals.

There’s also another key that’s just as important as proper workouts and wholesome meals but is often overlooked: the performance zone A number of recent studies have provided important insight into the role of insulin in facilitating recovery following exercise. Insulin and physical exercise are well-known regulators of both protein and glucose metabolism. Evidence indicates that the ability of insulin to stimulate glucose uptake in skeletal muscle is enhanced after exercise. The effect of insulin on glucose transport into the muscle cell has been extensively documented. Latest research has shown that insulin plays a multi-faceted role in the recovery process.

Introduction Insulin is a hormone that is produced by the pancreas and is released when we

consume carbohydrate. A primary function of insulin is to facilitate the transport of carbohydrate, specifically glucose, from the blood into the muscle cell, where it can then be metabolized to produce energy that will enable the muscle cell to do work. When the body fails to produce sufficient quantities of insulin, a condition called diabetes results. Individuals with diabetes must take medication to stimulate insulin or take injections of insulin. Because


107

it is involved in so many aspects of recovery and muscle performance, insulin has been termed “the master recovery hormone”. The latest research has shown that insulin:

- Enhances the rebuilding of damaged muscle protein - Plays an role in reducing muscle stress

- Stimulates glycogen manufacture in the muscle cell Mechanism of Insulin and Glycogen Replenishment Insulin plays two roles in stimulating glycogen synthesis. First, it facilitates the

transport of glucose from the blood into the muscle where it can be manufactured into glycogen. The manufacture of muscle glycogen from glucose requires the presence of an enzyme called glycogen synthetase. Insulin stimulates this enzyme, enabling the glycogen manufacturing process to proceed at a faster rate. Assuming that sufficient amounts of carbohydrate are available, the greater the plasma insulin levels after exercise, the faster the transport of glucose into the muscle cell and the faster the rate of muscle glycogen synthesis. Timing of this process is key. The muscle cell is maximally sensitive to insulin 0-2 hours after exercise. In fact, glycogen synthesis in the two-hour period post-exercise proceeds two to three times faster than normal. After two hours, the muscle cell actually becomes resistant to insulin, an effect that continues for several hours. Thus, glycogen stores should be replenished immediately after exercise. Consuming 50 grams of carbohydrate four hours after exercise will produce very different results than consuming the same amount of carbohydrate 30 minutes after exercise. This effect is often ignored by the elite athletes.

Figure 1 The mechanism of insulin action Because the insulin response is vital in the muscle recovery process, researchers have

investigated how insulin can be further stimulated after exercise. These studies have important implication for the athlete. Researchers have shown that when protein is added to carbohydrate, the insulin response is almost doubled. Thus it would appear logical than any sports drink with protein and carbohydrate would offer an advantage in the recovery process. However, too much protein can slow gastric emptying, thereby slowing fluid and glycogen replacement. When the ratio of carbohydrate to protein is 4 to 1(for example, 56 grams of carbohydrate and 14 grams of protein), the insulin stimulating action of protein does not


108

appear to interfere with the essential rehydration phase. Specific amino acids within protein have been found to also increase glycogen replenishment. Studies have shown that the amino acid arginine increases muscle glycogen replenishment in the recovery period by increasing the utilization of fat as an energy source after exercise. By increasing the utilization of fat, more glucose is available to help rebuild depleted muscle glycogen stores.

Problem Insulin and Post-Exercise Muscle Stress Vigorous exercise causes the release of cortisol, which can severely influence the

recovery process. Cortisol is a hormone released from the adrenal glands, small organs attached to the top of each kidney. The primary role of cortisol is to help mobilize energy. Cortisol affects muscle directly by increasing the rate of protein breakdown. It is the reason individuals involved in strength training may experience a decrease in muscle mass if they do not take the necessary steps to replenish protein and reduce the release of cortisol. So that it is very important for an athlete to reduce cortisol levels. Recent studies have shown that a carbohydrate/protein drink can inhibit the rise in cortisol by stimulating insulin release and thereby promote increased synthesis of protein.

In addition to playing a role in reducing protein breakdown and increasing carbohydrate replenishment, insulin is involved in the protein rebuilding process. Insulin increases protein synthesis by facilitating the transport of amino acids into the muscle cell. Amino acids are the building blocks of protein. By making sure the muscle cell has the necessary amounts of these essential building blocks, insulin enables the cell to produce proteins necessary for maintaining cell structure and function. Recently, two groups of investigators reported the results of studies of a new sports drink, specifically designed to stimulate insulin. It contained carbohydrate and protein in a 4 to 1 ratio and arginine. The carbohydrate consisted primarily of high glycemic index sugars. This drink was tested against the leading sports drink. The investigators found that the 4 to 1 drink increased insulin levels by 70%. Most importantly, from an athlete’s perspective, it was also proven to increase endurance by 55% and reduce post-exercise muscle damage by 36%. These results indicate that stimulation of insulin, especially in the two hours immediately following exercise, can have a dramatic effect on recovery and athletic performance.

Solution Nutrition before exercise Because of the immediate and dramatic effects of dehydration on sports performance,

it is recommended that exercisers consume 300-500 ml of a sports drink 30 minutes before practices, workouts, and competition. Consuming fluids during this time will delay the development of dehydration, speed the onset of sweating and cause a smaller rise in body temperature. Sports drinks are preferred over pure water because they contain electrolyte minerals (mainly sodium). These minerals prevent the excretion of water through the kidneys (the need to eliminate). Consuming carbohydrate along with fluid in the half-hour before exercise can help increase liver and muscle glycogen stores and raise blood glucose levels. These are the body’s main fuel source during exercise. Many studies have found that consuming carbohydrate prior to exercise can actually improve aerobic performance. The fact that sports drinks contain carbohydrate is another reason to choose them over plain water. The best sports drinks contain 6-8% carbohydrate (20-24 grams per 300 ml serving). Most sports drinks do not contain protein, but the ones that do are preferable, because they reduce muscle damage during exercise.

Nutrition during exercise During exercise, nutrition can provide the following benefits:

1. Prevent dehydration and muscle cramps 2. Increase energy and endurance


109

3. Limit muscle damage 4. Limit immune system suppression 5. Accelerate post-workout recovery

In order to have all of these benefits, it is a must to use a well-formulated sports drink containing water, electrolytes, 6-8% carbohydrate, and roughly 2% protein. Insulin stimulates glucose transport into insulin-sensitive cells of the body via glucose (GLUT) carriers as shown in Figure 2:

Figure 2 Biological Actions of Insulin: Carbohydrate Metabolism

The water and electrolytes in sports drinks serve to replace the fluid lost through perspiration. Even mild dehydration can reduce aerobic performance and cause muscle cramps. Drinking throughout exercise can’t halt dehydration completely but it can slow it considerably, thereby enhancing performance and lowering the risk of muscle cramps. Since carbohydrate is the body’s main energy source during exercise, it’s no surprise that consuming carbohydrate in a sport drink has been shown to enhance endurance substantially as compared to water. The immune system also runs on carbohydrate, so hard exercise tends to suppress the immune system and opens the door for infections. Using a sports drink reduces this risk as well.

Sports drinks with protein have the added advantage of reducing muscle damage. In one study a carbohydrate-protein sports drink (Accelerade) reduced muscle damage by 83% more than a conventional sports drink. This results in better performance in the current workout or competition and a faster recovery afterwards.

For the best results, drink small amounts (100-200 ml) of a sports drink frequently (every 10-15 minutes) throughout exercise. Be aware that different activities present distinct sets of nutrition challenges and opportunities. For example, drinking on a bicycle is much easier than drinking while running. Therefore it’s important for the athlete to customize her/his performance zone nutrition strategy to the particular activity.

Nutrition after exercise The athlete should continue drinking a carbohydrate-protein sports drink for 15

minutes after exercise is completed. Research has shown that exercisers are able to recover


110

much more quickly if they take in nutrition immediately after exercise than if they wait and take the same nutrition later.

In particular, immediate post-exercise nutrition accelerates muscle repair and rebuilding and muscle fuel replenishment. Over the long term this reduces the risk of injuries and enhances fitness gains. For example, in one study, exercisers who consumed a carbohydrate-protein supplement immediately after exercise improved their strength by 8% in 12 weeks, while those who waited two hours showed no improvement.

Conclusion The performance zone is a nutritional window of opportunity that begins 30 minutes

before exercise, continues throughout exercise, and ends 15 minutes afterward. Research shows that what exercisers do nutritionally during this period has as great an effect on their results as their workouts themselves, and their overall diet. By taking in the right nutrition within the performance zone athletes can get much better results without training harder or making their diet even more strict than it already is. In the same time it is obvious that the stimulation of insulin, especially in the two hours immediately following exercise, can have a dramatic effect on recovery and athletic performance.


111

STRATEGII DE DEZVOLTARE A SPORTULUI PENTRU TOŢI IN RÂNDUL COMUNITĂŢII

Adrian Mihai SAVA

Universitatea din Bacau

Cuvinte cheie: activităţi sportive, comunitate, strategii Rezumat Mi-am propus să realizez acest studiu pentru a vedea ce impact au activităţile sportive

asupra organismului uman, asupra sănătăţii fizice şi psihice a omului din zilele noastre, cum pot influenţa acestea dezvoltarea comunităţii în care trăim. Prin acest studiu ne dorim încurajarea tineretului către practicarea exerciţiilor fizice şi a sporturilor, ca o alternativă a educaţiei sănătoase. Acest proiect ar mulţumi şi multe familii în care părinţii sunt plecaţi în străinătate, şi care preferă copiii lor să îşi petreacă timpul liber într-un mod organizat, supravegheat de profesionişti, departe de pericolul străzilor şi parcărilor care ţin loc de spaţiu de joacă.

Introducere Condiţiile vieţii civilizate contemporane se însoţesc cu scăderea bruscă a activităţii

motrice necesare, ce nemijlocit este legat cu urmări negative asupra creşterii şi dezvoltării normale a individului, capacităţile fizice şi psihice; duce la scăderea bruscă a posibilităţilor funcţionale; dezvoltarea stărilor prepatologice şi patologice; influenţează negativ indicii demografici şi duce la agravarea genofondului.

Sportul, în măsură considerabilă, asigură un mod sănătos de viaţă în societate, grupurilor de locuitori, familiilor şi individului: nivelul optimal de activitate motrică, alimentaţia raţională, somnul, regulile igienice, deprinderile, refuzul de a fuma, utilizarea drogurilor, abuzul de băuturi alcoolice. Obiective şi metode Obiective:

- fondarea unor asociaţii sportive; - dezvoltarea şi susţinerea diversificării practicării continue a activităţilor fizice şi

sportive cu implicarea autorităţilor, administraţiei publice locale; - asigurarea optimală a activităţii motrice a cetăţenilor pe parcursul întregului ciclu de

viaţă şi, în primul rînd, pe parcursul etapelor timpurii de ontogeneză, starea fizică necesară, indicii sănătăţii categoriei de cetăţeni de vârstă reproductivă; starea sănătăţii, activitatea motrică a femeilor gravide, stimularea motricii naturale a pruncilor; activitatea motrică în vârstă preşcolară (în condiţii de casă şi instituţii preşcolare); educaţia fizică a elevilor şi tinerilor; asigurarea pregătirii fizice, recreaţiei, reabilitării şi practicării sportului pentru toţi la întreprinderi, organizaţii de orice formă, indiferent de apartenenţă şi forma de proprietate; monitorizarea şi mediatizarea pe larg a indicilor organizării educaţiei fizice şi sportului în masă;

Analiza swot - Sportul pentru toţi Puncte tari: - număr mare al populaţiei şcolare şi universitare; - număr relativ mare al populaţiei active (instituţii, şcoli, universităţi, bănci,

întreprinderi, fabrici); - număr relativ mare al populaţiei de vârsta a treia (pensionari); - standard de cultură şi viaţă mediu, apreciat ca superior standardelor medii; - caracterul accesibil şi agreabil al activităţii fizice perceput la un nivel superior de


112

către populaţie; - posibilitatea extinderii ofertei serviciilor sportive către populaţie, preocupări pentru

producerea de materiale sportive; - existenţa unei tradiţii de cooperare între primărie, consiliul local, cluburi sportive,

ONG-uri în vederea organizarii unor activităţi sportive. Puncte slabe: - spor natural negativ; - raport negativ între spaţiile destinate activităţilor sportive recreative şi alte spaţii

destinate petrecerii timpului liber (baruri, discoteci, restaurante); - lipsa unor programe coerente şi conjugate de atragere a populaţiei spre practicarea

organizată a exerciţiului fizic; - lipsa de implicare a mass media; - susţinerea redusă de la bugetul local a contribuţiei societăţilor comerciale locale la

aceste programe. Oportunităţi: - valorificarea resurselor financiare ale locuitorilor; - promovarea programelor naţionale privind sportul pentru toţi, cu ajutorul mass

media, autorităţilor locale prin cooptarea societăţilor comerciale care să se implice în derularea acestor programe.

Ameninţări: - scăderea interesului populaţiei pentru activităţile sportive prin descurajarea acestora

din lipsă de oferte; - creşterea ratei de incidenţă a drogaţilor, alcoolicilor, fumătorilor ca urmare a

dispariţiei sau diluării programelor “sportul pentru toţi”. Probleme cu care se confruntǎ comunitatea - insuficienţa bazelor sportive (săli, terenuri), dotarea acestora şi repartizarea lor

uniformă în toate zonele; - lipsa locurilor de joacă pentru copii de diferite vârste, care pot avea efecte dure

asupra sănatăţii şi siguranţei acestora; - conflictele dintre copii şi locuitorii zonei în care locuiesc, cu posesorii de locuinţe şi

diferiţi întreprinzători locali; - posibilităţi reduse de agrement şi petrecere a timpului în aer liber: parcuri - de distracţie, ştranduri, patinoare şi terenuri de sport; - agresiunea continuă asupra spaţiilor verzi, determinată de necesitatea unor - noi locuri şi spaţii edilitare impuse de dezvoltarea oraşului; - lipsa unui stadion la standardele actuale; - susţinerea insuficientă a sportului de masă şi şcolar.

Definirea de strategii în funcţie de obiective şi de rezultatele SWOT – ului Elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru câte un traseu al sănătăţii în

fiecare cartier al municipiului: - realizarea orarului pentru fiecare din bazele sportive existente; - realizarea gradului de ocupare la toate unităţile sportive menţionate; - realizarea unui orar in vederea utilizarii timpului liber în bazele sportive existente; - realizarea unui studiu de aşezare în zonă.

Sporturile individuale nu beneficiază de aceeaşi atenţie din partea sponsorilor, deci să fie susţinute cu prioritate de buget; propunerea unui parteneriat cu Primăria în vederea realizării unui program.

Organizarea unui eveniment anual – primăvara – de promovare a sporturilor, combatere a sedentarismului, în cadrul căruia organizaţia işi măreşte vizibilitatea (deci potenţialul de atragere de resurse complementare) şi recrutează sportivi şi de performanţǎ, dar


113

şi amatori preocupaţi de sănătate) Modernizarea bazelor sportive existente (vestiare, terenuri, săli, grupuri

sociale) (termen scurt, mediu) Atragerea sportivilor de performanţă şi a profesioniştilor în sport, prin oferirea

unor locuri de muncă, precum şi punerea la dispoziţie a bazelor materiale modernizate existente.

Concluzii Lipsa unei viziuni, a unui proiect concret de reabilitare a locurilor de joaca, va avea

efecte dure asupra sanatatii intregii comunitati in cele din urma. Este nevoie pentru a investi în copii, în tineri şi în valorizarea lor. Locurile de joacă, cluburile pentru copiii cu parinţi extrem ocupaţi sau plecaţi in străinatate, cluburile vocaţionale pentru adolescenţi sunt obligaţii asumate. Dar totodată se vor crea locuri recreaţionale şi pentru persoanele în vârstă, pentru persoanele cu dizabilităţi sau defavorizate social. Prin aceste măsuri, oamenii se vor simţi cu adevărat în siguranţă şi ocrotiţi, acestea fiind un pas înainte spre o comunitate sănătoasă şi prosperă.

Toate aceste masuri vor avea efecte asupra populatiei precum: creşterea nivelului de educaţie, de socializare şi a stării de sănătate a populaţiei

tinere (copii, elevi, studenti), prin practicarea educaţiei fizice si sportului; crearea de locuri de joacă şi de recreere; constituirea unui mediu sănătos, curat şi bine amenajat, departe de pericolele

străzilor şi parcărilor; reducerea conflictelor din rândul populaţiei; protejarea spaţiilor verzi; crearea unui mediu sigur şi responsabil; reducerea riscului de accidente în timpul jocului, antrenamentelor.

Beneficiul este profitabil privind atragerea tineretului către practicarea exerciţiilor fizice şi a sporturilor, ca o alternativă a educaţiei sănătoase.

Bibliografie

1. www.gov-sport.ro 2. www.edu.ro 3. WILKINSON D., 1989, Le Marketing du Sport, Edition Revues EPS, Paris . 4. POPESCU, I.C., BALAURE, V., SERBǍNICǍ, D., 1994, Tehnici Promoţionale,

Universitatea Creştină « Dimitrie Cantemir », Editura Metropol, Bucuresti. 5. Burnett, C. & Uys, T. (2000). Sport development impact assessment: Towards a

rationale and tool. In Journal for Research in Sport, Physical Education and Recreation

6. Guest, A.M. (2005). Thinking both critically and positively about development through sport. Sport and Development International Platform, www.sportanddev.org


114

SPORT DEVELOPMENT STRATEGIES IN THE COMMUNITY

Adrian Mihai SAVA University of Bacau

Keywords: sportive activities, community, strategies Abstract : I proposed myself to do this study in order to see what is the impact which

the sportive activities have on the human body, on the physical and psychic health of the people nowadays. The aim of this study is to encourage young people to practice the physical exercices and sports as an healthy alternative for their lives. This project could be welcomed by the families with the parents working overseas, who would prefere their children to spend their spare time in an organized and safe environment, under the professional supervision, away from the dangers of the streets and the parking sites.

Introduction The contemporaneous civilised life is characterized by a sudden decrease in the

motrical activities, which has negative outcomes on the development of the individual, his/her physical and psychic capacities; which can lead to sudden decrease of the functional possibilities; the development of the ante pathological and pathological states; which can influence in a negative way the demographical indices and can affect the community overall.

Practicing sports can assure a healthy way of life in the society, for the groups of the inhabitants, the families and the individual: the optimal level of motrical activity, rational alimentation, the sleep, the hygienic rules, the skills, the refusal of smoking, the use of drugs, and the abuse of alcoholic drinks.

Objectives and methods Objectives:

- the fundraising of sportive associations; - the development and supporting the diversity in the continue practicing of

physical sportive activities with the direct implication of authorities and public local administration;

- to assure in a optimal way the motrical activities over the cycle of the entire life of the citizens, and first of all, in the first stages of ontogenesis, the physical state needed, the health indices of the reproductive group of people in the community; the motrical activities of pregnant women, the stimulation of natural motricity for babies; the motrical activities for children before the school age and for students and young people; practice of physical activities, recreation, rehabilitation and practice of sports in factories and any organisation; monitorisation and mediating the indices of the organisation of physical education and sports for all.

Swot analyses – Sports for all Strenghts:

- large number of students; - relative large number of the working population (institutions, schools,

universities, banks, factories); - relative large number of the retired population;

- the accessible and attractive character of the physical activities which is highly viewed by population;

- the possibility of the increasing the offer of sportive services to the population, and the manufacturing of sportive equipment;


115

- the existence of a tradition of cooperation between local councils, sportive clubs and ONGs in organising sportive events.

Weaknesses: - an imbalance between the locations for sportive recreative activities and those for

spending the free time such as bars, clubs, restaurants; - the lack of some coherent programs to attract people towards the organized

practice of physical exercise; - the lack of implication of the mass-media; - the reduced supporting from the local budget of the contribution of investors to

these programs;

Opportunities: - the financial resources of the inhabitants; - promoting of the national programs regarding the sports for all, with the help of

mass-media, and the help of the local authorities by attracting the investors in these programmes;

Threats: - the decrease of interest in population for the sportive activities because there are

no offers; - the increase in the number of the people under drugs, alcoholics, smokers because

of the disappearance or diluting of the programs “sports for all”. Problems of the community - the small number of the sportive sites, their endowment and their uniform

repartition in all zones; - the lack of playgrounds for children of all ages, which can have bad effects on

their health and safety; - the conflicts between the children and the population of the area where they live,

the landlords and different local investors; - reduced possibilities of recreation and spending the spare time: fun parks,

swimming pools, ice-skating and playgrounds; - the continue aggression on the green areas, caused by the necessity of new places

for people according to the development of the city; - the lack of a stadium at the actual standards; - the insufficient supporting of sports for students; Strategies:

The elaboration of a feasibility study in every district of the city - the realization of the timetable for every sport club; - the realization of the occupational scheme in every club; - the realization of a timetable for the optimal use of the unoccupied time in the

clubs we mentioned; - the realization of a urbanity plan for the specific area.

The individual sports don’t have the same attention from the sponsors, so they should be supported with priority of budget; the proposal of a partnership with the local council in order to achieve a program

The planning of a special event – in the spring – to promote the sports, the fight against the sedentary, with which occasion the organization will increase its visibility ( so the potential of attracting complementary resources) and also recruits sportives;

The modernisation of the already existing sportive bases (cloakrooms, fields, halls, social groups)


116

The attraction of performance sportives and professionals, offering new jobs, and offering for use the modernized sportive bases.

Conclusions: The lack of vision, of a project of rehabilitation of the playgrounds, will have negative

effects on the health of the community. There is a need to invest in children, young people in order to achieve their best. The playgrounds, the clubs for children with the parents gone to work overseas, the vocational clubs for adolescents there are obligations for the community. Achieving all these has positive outcomes such as creating recreational places for the aged population, and for the population with disabilities. The people will feel safe in their healthy community.

The positive effects on the community are: The increase of the education, of the social relations and health of the young

people (children, students) ; New playgrounds and recreation clubs; A healthy, clean environment away from the danger of the streets and parking

sites; Less conflicts between the members of community; Protecting the green areas; A safe and responsibil environment; The reduction of the risk of accidents during the play of children.

So the purpose of this study, attracting young people towards sports and physical exercises as a healthy alternative will be fulfilled.


117

PREGĂTIREA FIZICĂ – PERMANENŢĂ A ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Cezar HANTĂU A.N.E.F.S. Bucureşti

Cuvinte cheie: pregătire fizică, antrenament sportiv, factor al antrenamentului

Rezumat

Ca orice activitate umană, antrenamentul sportiv, în general şi pregătirea fizică, în special, se dovedesc sensibile la efectele modei şi sunt supuse sistemelor de gândire dominante care se succed pe măsură ce societatea evoluează din punct de vedere istoric.

Ca urmare, în antrenamentul sportiv, la ora actuală se poate vorbi despre pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea fizică, pregătirea psihologică, pregătirea pentru concurs, etc.

Fiecare dintre aceste componente are importanţa ei bine stabilită, dar cu ponderi diferite în diferitele stadii ale pregătirii sportive, sau în diferitele momente ale anului competiţional.

Introducere Conţinutul antrenamentului sportiv a devenit din ce în ce mai complex, pe măsură ce

performanţele sportive au crescut. Odată cu creşterea performanţelor sportive, disciplinele sportive şi-au cristalizat metodologia pregătirii, care, în linii mari, conţine aceleaşi componente la toate ramurile sportive. Ca urmare, în antrenamentul sportiv, la ora actuală se poate vorbi despre pregătirea tehnică, pregătirea tactică, pregătirea fizică, pregătirea psihologică, pregătirea pentru concurs, etc. Fiecare dintre aceste componente are importanţa ei bine stabilită, dar cu ponderi diferite în diferitele stadii ale pregătirii sportive, sau în diferitele momente ale anului competiţional. Dintre toate aceste componente, în lucrarea de faţă ne vom axa în principal asupra pregtirii fizice. Această componentă a antrenamentului sportiv, are o importanţă deosebită în întregul proces de antrenament, deoarece asigură, în ultimă instanţă, randamentul sportivilor în antrenament şi competiţie. Această componentă asigură baza pe care se clădesc celelalte componente ale antrenamentului, fiind punctul de plecare pentru întregul proces de antrenament. Ca orice activitate umană, antrenamentul sportiv, în general şi pregătirea fizică, în special, se dovedesc sensibile la efectele modei şi sunt supuse sistemelor de gândire dominante care se succed pe măsură ce societatea evoluează din punct de vedere istoric. Imediat cum apare o teorie ştiinţifică nouă, se încearcă aplicarea ei în sport, chiar dacă aceasta nu a fost concepută pentru aşa ceva. Sau, în cazul în care un sportiv se remarcă, metodele sale de antrenament sunt copiate, chiar dacă acestea nu se adaptează caracteristicilor altor sportivi. În momentul de faţă reuşitele sportive nu mai pot fi concepute fară a pune un accent deosebit pe acest sector esenţial al procesului de antrenament. Putem afirma chiar că, datorită uniformizării valorii tehnico-tactice, s-a redat pregătirii fizice dimensiunea sa reală, deoarece tocmai aceasta este cea care poate realiza diferenţa. Pregătirea fizică este „un proces integrat şi permanent, prezent în toate momentele şi în toate perioadele antrenamentului sportiv” (M. Pradet). Pregătirea fizică işi propune dezvoltarea „factorilor fizici condiţionali şi coordonatori ai performanţei” (J. Weineck) desemnaţi cu termenul de calităţi fizice, urmărind ameliorarea potenţialului fizic al sportivilor şi utilizarea acestuia. Realizarea obiectivelor de performanţă este condiţionată în mare măsură de asigurarea unei pregătiri fizice corespunzătoare, înţelegând prin aceasta toate cele trei aspecte care o


118

definesc: - dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice; - învăţarea şi perfecţionarea unei mari varietăţi de priceperi şi deprinderi de mişcari de

bază; - dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului, corespunzător

cerinţelor impuse de practicarea handbalului şi de participarea în competiţie. Pregătirea fizică, după Nicu A. este „reprezentată de ansamblul mijloacelor cu o structură identică sau apropiată de acţiunile motrice prevăzute de regulamentele de concurs, prin care sportivul, echipa sau echipajul, însuşindu-şi-le, concretizează performanţa diferenţiată ca specific”. „Pregătirea fizică înglobează un întreg sistem de măsuri care asigură o capacitate funcţională ridicată a organismului, prin nivelul înalt de dezvoltare a calităţilor motrice de bază şi specifice, valori optime ale indicilor morfo-funcţionali, stăpânire deplină a exerciţilor utilizate şi o stare perfectă de sănătate” (Dragnea A.). „Pregătirea fizică (PF) reprezintă ansamblul organizat şi ierarhizat al procedurilor de antrenament care vizează dezvoltarea şi utilizarea calităţilor fizice ale sportivilor” (Pradet M.). În concluzie, putem spune că, pregătirea fizică reprezintă procesul de educare a calităţilor fizice ale sportivilor, proces prin care se creează baza pentru desfăşurarea cu succes a activităţii sportive. Pregătirea fizică nu reprezintă un scop în sine, ci trebuie să servească aspectelor tehnico-tactice ale activităţii practicate. Din toate aceste definiţii se desprind cu uşurinţă trei idei principale:

1. PF are ca obiect calităţile fizice ale sportivului ; 2. PF reprezintă o permanenţă a procesului de antrenament; 3. PF vine în slujba sportivului şi a activităţii fizice practicate.

Toate aceste trei idei converg către obiectivul final: reuşita în competiţie. Clasificările mai vechi împărţeau pregătirea fizică în două direcţii principale: pregătire fizică generală (PFG) şi pregătire fizică specifică (PFS). Considerăm că această împarţire este încă valabilă, dar, doar în primele stadii ale performanţei, la nivelul cărora nu se poate vorbi de obiective de performanţă, ci doar de obiective de instruire. În schimb în sportul de performanţă şi înaltă performanţă, pregătirea fizică îmbracă nişte forme mult mai subtile. Întregul proces de PF se mulează pe modelul periodizării utilizat în majoritatea disciplinelor sportive şi anume: perioada pregătitoare, perioada precompetiţională, perioada competiţională şi perioada de tranziţie. Astfel, putem împărţi întregul proces de pregătire fizică în patru părţi:

1. Pregătire fizică generalizată (PFG) utilizată în perioada pregătitoare, vizează antrenarea punctelor slabe;

2. Pregătire fizică de optimizare (PFO) utilizată în perioada precompetiţională, vizează dezvoltarea calităţilor fizice în cel mai apropiat raport cu activitatea practicată şi adaptată caracteristicilor individuale ale sportivului;

3. Pregătirea fizică specifică (PFS) utilizată în perioada competiţională, vizează armonizarea tuturor factorilor care condiţionează performanţa;

4. Pregătirea fizică de descărcare (PFD) utilizată în perioada de tranziţie, vizează ieşirea din starea de formă sportivă şi face legătura cu noua etapă pregătitoare.

Pregătirea fizică generalizată (PFG) vizează dezvoltarea tuturor calităţilor fizice sub forma manifestării lor generale. Are cea mai mare pondere in perioada pregătitoare, urmărind cu precădere dezvoltarea aspectelor mai slabe, asigurând astfel o dezvoltare armonioasă a organismului. Această perioadă are o durată diferită în funcţie de stadiul în care se află sportivul în cadrul pregătirii pe termen lung. Se urmăreşte realizarea unui echilibru optim între toate


119

calităţile motrice motrice, deoarece, orice deficienţă privind o anumită calitate fizică va împiedica manifestarea celorlalte calităţi fizice la adevăratul lor nivel. Prima parte este situată la începutul noului macrociclu de pregătire, urmărind:

- dezvoltarea capacităţii aerobe cu influenţe asupra aparatelor cardiovascular şi respirator;

- ameliorarea forţei şi rezistenţei prin număr mare de repetări, dar cu încărcături mici ; - ameliorarea mobilităţii.

În partea a doua a PFG efortul este orientat spre partea lui calitativă , făcând trecerea la PFO . ca obiective putem enumera:

- dezvoltarea vitezei prin mijloace de intensitate crescută, dar de durată scurtă; - dezvoltare neuro-musculară prin exerciţii de forţă explozivă; - creşterea puterii aerobe prin eforturi maximale şi supramaximale; - dezvoltarea indicilor de forţă la nivelul tuturor grupelor musculare prin metoda

eforturilor cu repetări. În situaţia în care pe durata anului competiţional sunt prevăzute două macrocicluri, în al doilea macrociclu va fi utilizată doar a doua parte a PFG. Pregătirea fizică de optimizare (PFO) presupune dezvoltarea calităţilor fizice orientate pe particularităţile individuale ale sportivilor, cu accent pe „punctele forte” ale acestora. Acest gen de pregătire este subordonat obiectivelor tehnico-tactice, ponderea acesteia fiind crescută în etapele precompetiţionale. Dacă în cadrul PFG se punea accent pe cantitatea de lucru, în această perioadă se urmăreşte mai mult calitatea, într-o pondere echilibrată cu cantitatea. În cadrul PFO obiectivul principal îl constituie dezvoltarea calităţilor fizice speciale, obiectiv realizat prin:

- eforturi de viteză, de intensitate crescută, dar şi de durată mai mare (7 – 15 s) - ameliorarea capacităţii de efort lactacid prin mijloace specifice, la intansităţi

submaximale, pe durate de 45s – 4 min; - dezvoltarea forţei maxime prin metoda încărcăturilor maximale.

Pregătirea fizică specifică (PFS) urmăreşte armonizarea tuturor factorilor determinanţi ai performanţei, facilitând astfel instalarea „stării de formă sportivă”. Ponderea acestui tip de pregătire fizică este crescută în perioadele competiţionale. Armonizarea calitativă a tuturor calităţilor fizice se realizează prin eforturi de intensităţi crescute , specificitatea eforturilor fiind foarte accentuată, se va valorifica potenţialul fizic acumulat în etapele anterioare. Realizarea obiectivelor PFS se realizează prin:

- eforturi lactacide de putere realizate prin antrenamente cu intervale, de intensitate supramaximală şi cu pauze de refacere incomplete;

- exerciţii de viteză supramaximală care să stimuleze sistemul neuro-muscular al sportivilor;

- dezvoltarea forţei explozive, se va realiza prin mijloace pliometrice executate în viteză maximală, cu încărcături submaximale.

Pregătirea fizică de descărcare (PFD) este un moment al pregătirii fizice mai puţin tratat în literatura de specialitate. PFD corespunde în planul de planificare anuală perioadei de tranziţie. Deşi pare puţin forţat, pregătirea fizică continua şi în această perioadă, încărcătura acesteia fiind în funcţie de activitatea efectuată de sportiv pe durata anului competiţional. Obiectivul principal al acestei părţi este reprezentat de scoaterea treptată a sportivilor din „starea de formă sportivă” şi de menţinerea nivelului calităţilor fizice la un nivel care să favorizeze trecerea la o nouă perioadă pregătitoare. Acest obiectiv se realizează prin:

- eforturi de rezistenţă aerobă, de intensitate scăzută şi care să nu depăşească 15 min; - eforturi de forţă de intensitate medie (60 – 70%) cu un număr mediu de repetări (8 –

10);


120

- sporturi complementare. Concluzia care poate fi trasă este aceea că, fiind singurul factor al antrenamentului prezent în toate perioadele anului competiţional, pregătirea fizică este un proces permanent care se subordonează necesităţilor sportivului şi obiectivelor tehnico-tactice ale disciplinei practicate.

Perioada Tipul pregătirii fizice Obiective Partea I Partea a II-a Dezvoltarea calităţilor fizice în forma lor generală

Orientarea efortului spre partea lui calitativă

Pregătire fizică generalizată (PFG)

Dezvoltarea cu precădere a punctelor slabe ale sportivilor

Pregătitoare

Pregătire fizică de optimizare (PFO)

Dezvoltarea calităţilor fizice orientate pe particularităţile individuale, cu accent pe „punctele forte”

Competiţională

Pregătire fizică specifică (PFS)

Armonizarea factorilor determinanţi ai performanţei şi dezvoltarea calităţilor fizice în raportul cerut de competiţie.

Tranziţie

Pregătire fizică de descărcare (PFD)

Ieşirea din „starea de formă sportivă” cu menţinerea nivelului calităţilor fizice la un nivel care să favorizeze trecerea la o nouă perioadă pregătitoare.

PHYSICAL PREPARATION – PERMANENCY OF THE SPORTIVE PRACTICE

Cezar HANTĂU A.N.E.F.S Bucureşti

Keys words: physical preparation, sportive trening, performance. Abstract

Like any other human activity, the sportive training, generally speaking and physical preparation are very sensitive to the fashion effect, being subdue to the dominant way of thinking, according to the historic evolution. So, in the sportive training, we can talk now about technical preparation, tactical preparation, physical preparation, psychological preparation, preparation for contest, etc.

Each of this components are very important, but, each one, with different percentage in the different moments of the preparation.

The only component of preparation, present in every moment of preparation is the physical preparation. Introduction Physical preparation is “an integrated and permanently process present in all the moments and in all the period of the sportive training” ( M. Pradet). Physical preparation propose the


121

increase “of all the conditional and coordinative physical elements of performance” (J. Weineck).

The fulfill of the performance objective is conditioned in a large measure by a correct physical preparation, which means all the three respects which define it:

• The increase and the improve of the physical qualities; • The learning and the improving of a large variety of skills for the basic movements;

• he developing of morphological and functional index of the body.

We can say that the physical preparation (PP) it’s the process of education of physical qualities and by this process is creating the base of the sportive activity. PP is not a purpose, but it have to serve to the technical and tactical aspects of the practical activities. From all this definition we can see three principal ideas:

The object of PP are the physical qualities of the athlete; PP is permanent during the sportive preparation PP help the athlete and his physical activity.

In the performance and high performance sport, PP take some sophisticated aspects. The whole process fit closely to the model of periodisation used in all sport activities: preparation period, contest period and transition period., so, we can split PP in four parts:

1. Generalized physical preparation (GPP) used in the preparation period, hint the training of the weak parts.

2. Optimization physical preparation (OPP) used in the preparation period, hint the increase of the physical qualities in the most appropriate report with the activity and adapted to the individual characteristics.

3. Specific physical preparation (SPP) used in the contest period, hint the harmonization of all the factors which are conditioning the performance.

4. Unloading physical preparation (UPP) used in the transition period, hint the emerge from the sportive shape and make the connection with a new preparation period.

1. GPP hint the increase of all the qualities under their general aspects. This type of preparation has the highest percentage in this period. The length of this period is variable depending the phase in which is the athlete. First part is placed at the beginning of the new preparation macro-cycle, hint:

The increase of the aerobic capacity The increase of the force and endurance The increase of the mobility.

The second part of GPP is orientated to his quality part, making the connection with the OPP. As objective we can enumerate:

The increase of the speed using high intensity exercises, but for a short period; Neuro-muscular increase using explosive exercises; The increase of the aerobic strength using maximal and over-maximal efforts.

If in an year are two macro-cycles, in the second one will be used only the second part of GPP. 2. OPP presume the increase of the physical qualities adapted to the individual

particularities of the athlets, this kind of preparation is subordinated to the technical and tactical purpose. The percentage of OPP is very high in the pre-contest stage.

If the GPP emphasis is at the quantity, the OPP emphasis is at the quality. The principal purpose is the increasing of the specific qualities:

Speed efforts, high intensity during 7 – 15s; The increase of the lactic capacity of effort, using sub-maximal intensity during 45s – 4min

The increase of the maximal force using the maximal charge method.


122

3. SPP hint the harmonization of all the factors of performance. The percentage of SPP is high in the contest period . In this period are used:

Lactic efforts of strength using the interval method at a sub-maximal intensity; Supra-maximal speed exercises which stimulate the neuro-muscular system; The increase of the explosive force using plyometrichal exercises at maximal

speed with under-maximal charges 4. UPP suit in the annual periodisation to transition period. The principal purpose is to get

out of mettle and to maintain the physical qualities at a low level making easy the connection with a new preparation period. In this moment of preparation we use:

Aerobic endurance efforts at low intensity (120 p/min) and no longer than 15 min.; Force efforts at medium intensity (60 – 70%) with a medium number of repetition (8 -10); Complementary sports.

Being the only factor of the practice present in all the period of the year physical preparation is a permanent process, subordinated to the sport-men necessities and to the technical and tactical purposes.

Period Type of physical preparation

Purposes

First part Second part The increase of the physical qualities in their general shape

Orientation of the effort to his quality part

Generalized physical preparation (GPP)

The increase of the weak parts

Preparation

Optimization physical preparation (OPP)

The increase of the physical qualities hint the individual particularities

Contest Specific physical preparation (SPP)

The harmonization of determinant factors of performance and the increase of the physical qualities according to the competition.

Transition Unloading physical preparation (UPP)

Get out of mettle and maintaining the physical qualities at a medium level and making connection to a new preparation period.


123

ROLUL COMUNICĂRII ÎN REALIZAREA SCHIMBĂRII LA NIVEL ORGANIZAŢIILOR DIN DOMENIUL SĂNĂTĂŢII

Gabriel MAREŞ


Cuvinte cheie: communications, organization, change, success. Rezumat Acest text îşi propune sa prezinte importanta rolului comunicării în procesul de

schimbare de la nivelul organizaţiilor ce activează în domeniul sănătăţii umane. Am încercat, pe parcursul acestei lucrări, sa evidenţiem elementele ce ar putea

influenţa procesul de schimbare referindu-ne la aspecte precum:

Introducere Comunicarea este cea care vrând-nevrând determină atât la nivelul indivizilor cât şi la

nivelul organizaţiilor apariţia de schimbări, căci ea, comunicarea aduce în permanenţă elemente de noutate care pot să conducă la luare a de decizii ori la modificarea unor decizii anterior stabilite. Aşadar, comunicarea naşte schimbare, iar schimbarea nu este un fapt uşor acceptat de către membrii unei organizaţii. Oamenii preferă stabilitate, siguranţă, iar elementele de noutate generează reacţii de rezervă sau chiar de rezistenţă la a modifica / schimba ceva.

Rezistenţa la schimbare constă în absenţa, manifestă sau nu, a participării membrilor organizaţiei la eforturile în vederea schimbării. Deşi frecvent invocată, în foarte puţine cazuri schimbarea este acceptată fără obiecţii şi contestări. De regulă, ea generează reacţii explicite precum climatul tensionat, grevele, plângerile şi sabotajele angajaţilor, dar şi implicite constând în scăderea motivaţiei pentru muncă, a implicării şi loialităţii. Chiar dacă rezistenţa la schimbare împiedică adaptarea organizaţiei la mediu, sunt situaţii în care manifestarea ei se dovedeşte benefică, deoarece generarea unor conflicte şi dezbateri permite analiza alternativelor şi a consecinţelor ei.

O serie de factori obiectivi şi subiectivi de nivel individual pot împiedica acceptarea sau cel puţin, implicarea totală a membrilor în demersurile organizaţiei orientate spre schimbare. În continuare sunt sintetizate o parte din sursele individuale de rezistenţă la schimbare legate de modul de a ne raporta la ansamblul procesului de comunicare ce are loc în organizaţia din care fac parte (organizaţie furnizoare de servicii de sănătate) şi câteva sugestii de elemente ce ar putea influenţa procesul de schimbare:

1. Percepţia selectivă Iniţierea schimbării induce numeroase modificări ale câmpului organizaţional din care

individul le percepe cu precădere pe cele care îl afectează personal, ignorând ansamblul şi consecinţele sale asupra organizaţiei. Adeseori, oamenii presimt doar că îşi vor pierde statutul, puterea sau postul, astfel în cazul unei instituţii de sănătate schimbarea şefilor de secţie, numirea a noi responsabili pentru anumite activităţi determină apariţia unor mini-grupuri partizane sau chiar contestarea persoanelor nou alese/numite pe o anumită funcţie.

Utilizarea comunicării pentru a reduce rezistenţa poate fi făcută prin a transmite un mesaj clar asupra a ce se intenţionează să se facă, a criteriilor ce vor guverna o activitate ce presupune schimbarea unor persoane dintr-o funcţie sau a manierei de lucru, astfel încât mesajul transmis să facă o referire clară la acţiuni şi nu la persoane. Clarificările şi încurajarea personalului pentru a îşi exprima neînţelegerile sau poziţia faţă de noua situaţie sunt cele ce contribuie la perceperea într-o manieră cât mai obiectiv posibil a noilor situaţii. Un alt mijloc prin care putem preveni percepţia selectivă poate fi comunicarea


124

descendentă. Este important ca aceasta să se axeze pe transmiterea informaţiilor de la echipa managerială spre angajaţi într-o formă cât mai fidelă, fără a contamina conţinutul mesajului de propriile noastre preconcepţii corelate cu ecuaţia personală prin care receptăm realitatea mediului de lucru. Asigurarea păstrării fidelităţii mesajului poate fi asigurată prin dublarea mesajelor verbale cu mesaje transmise în scris ce pot fi, eventual afişate în locurile în care personalul medical la care trebuie să ajungă mesajul are acces fără dificultate.

2. Informaţiile insuficiente Privind motivul schimbării sau cursul exact al acţiunii. Simpla solicitare de a fi

implicat într-o activitate nu este suficientă pentru adult, el cere şi are nevoie de explicaţii de justificări ale deciziilor, de argumentarea raţională şi mai puţin afectivă a acestora. De exemplu în cazul în care medicul şef de secţie anunţă doar câţiva colegii despre importanţa participării la un curs sau la o prezentare fără a oferi prea multe detalii despre acestea generează frustrare. Nevoia de precizări, de informaţii suplimentate despre curs s-a constatat din faptul că majoritatea cei vizaţi solicitau foarte multe informaţii despre curs şi ce ar presupune acesta, ce avantaje ar putea obţine în urma participări la curs. În egală măsură angajaţii au nevoie şi de informaţii care ţin de gestionarea bugetului de timp personal, de efortul suplimentar pe care îl presupune o anumită activitate dar şi de eventuala manieră de recompensare a acestui efort.

Utilizarea comunicării într-o manieră mai eficientă ar fi presupus oferirea acestor informaţii tuturor medicilor, cu precizarea condiţiilor şi a obligaţiilor pentru participanţii la cursul respectiv. Astfel se poate face „o selecţie publică” procesul de decizie precum şi stabilirea unor criterii de selecţie ar putea să fie deschis pentru toţi potenţialii participanţi fără a fi creat sentimentul de obligativitate sau de impunere şi fără ca unii dintre colegi să aibă sentimente de inadecvare la situaţia respectivă.

3. Teama de necunoscut Rutina proceselor de muncă asigură angajaţilor un grad ridicat de confort, orice

noutate este resimţită ca ameninţătoare, astfel încât devine dificilă anticiparea consecinţelor la nivel individual. În cazul personalului medical modificările programului de lucru, atribuirea de sarcini suplimentare, transferul de pe un sector pe altul, schimbarea procedurilor de lucru sau implicarea în activităţi noi generează rezistenţă, comportamente ostile sau chiar refuz direct pentru a se implica în aceste activităţi noi.

Utilizarea comunicării eficiente ar presupune în această situaţie facilitarea unui climat în care orice persoană să îşi poată exprima propriile temerii faţă de ce urmează să se întâmple şi identificarea acelor modalităţi prin care poate să obţină sprijin, cunoscând clar care sunt acele persoane competente pentru a oferi supervizare sau suport.

Nu de puţine ori constatăm că temerile noastre sunt iraţionale şi îşi au sursa în necunoaştere, implicit în nesiguranţă faţă de ce urmează să se întâmple la nivelul organizaţiei sau la nivelul secţiei ori compartimentului. Elementele de noutate sunt anxietate pentru membrii organizaţiei şi nu de puţine ori îi determină să adopte comportamente neadecvate situaţiilor de viaţă sau chiar să le blocheze iniţiativele şi rapiditatea în luarea deciziilor.

4. Obişnuinţa Sarcinile de muncă, o dată învăţate, sunt performate cu efort relativ redus şi rezultate

bune. Perspectiva schimbării îi determină în manieră imperativă pe membrii personalului medical să îşi formeze noi abilităţi, noi modalităţi de abordarea şi gestionare a cazurilor - fapt realizabil doar prin implicare personală ce presupune efort voluntar de învăţare. Însă, învăţarea reprezintă pentru o persoană adultă o activitate „nepotrivită”, „o activitate specifică unei alte vârste”. Utilizarea comunicării ca instrument de sensibilizare la nou poate să determine o schimbare de perspectivă asupra lucrurilor sau a felului în care pot fi făcute acestea, astfel putem apela la explicaţii, prezentarea neintruzivă a avantajelor unor schimbări, etc.)


125

5. Resentimente faţă de iniţiatorul schimbării Când un coleg sau cineva din echipa managerială propune sau aduce unele elemente

de noutate legate de anumite activităţi sau de funcţionarea anumitor compartimente din cadrul organizaţiei, apar atitudini de suspiciune sau de reproş la adresa respectivei persoane. Sunt solicitate justificări/ motivări pentru noua propunere, clarificări asupra absolutei utilităţi a elementelor propuse spre a fin introduse sau schimbate de către „propunător”. Utilizarea comunicării în sensul acceptării mai facile a elementelor de noutate ar presupune transformarea colegilor în co-parteneri ai procesului de schimbare, să li se dea ocazia să îşi exprime opiniile personale şi să se construiască pe opiniile lor astfel încât să poată fi creat sentimentul de contribuţie la schimbare. Accentul este important să fie pus pe proces şi mult mai puţin pe persoana care iniţiază procesul schimbării, în multe cazuri asistăm la procese de atribuire externă ce „pun presiune” asupra iniţiatorilor procesului de schimbare din organizaţia sanitară, schimbarea fiind văzută de majoritatea membrilor sistemului mai curând ca „moft” decât ca necesitate şi ca fapt normal pentru viaţa organizaţiei din domeniul sănătăţii.

6.Ameninţarea relaţiilor interpersonale de către schimbarea organizaţională reduce confortul psihologic asigurat de suportul social al colegilor de muncă. Schimbările mai ales în ceia ce priveşte modificarea componenţei unei echipe de lucru sau modificări la nivel ierarhic, schimbări ale echipelor ce lucrează într-o anumită tură pot fi privite ca pericole pentru relaţiile interpersonale. Această perspectivă a schimbărilor ce le poate suferi structura sau dinamica organizaţiei poate conduce la ivirea aceluiaşi sentiment de disconfort sau chiar de anxietate. Rezistenţa la schimbare poate fi accentuată de variabile individuale de personalitate, precum simţul competenţei şi al vanităţii corelat cu teama de eşec, autoritarismul, impresia de ameninţate personală.

Comunicarea onestă a sentimentelor sau a intenţiilor şi planurilor pe care le avem determină o scădere a potenţialului de „surpriză” a unui eveniment, în egală măsură este important să ne recunoaştem limitele sau greşelile pe care putem să le comitem şi să solicităm ajutorul altor colegi ce ar fi dispuşi să ni-l acorde şi în acelaşi timp să ne extindem reţeaua de peroane cu care să intrăm într-o relaţie de comunicare autentică. Modificările în structura ierarhică a secţiilor sau chiar a unui spital este important să fie înţelese ca făcând parte din procesul de evoluţie naturală ce se desfăşoară la nivelul organizaţiei şi nici pe departe ca mecanisme punitive aflate la îndemâna echipelor manageriale. Este extrem de important ca maniera în care sunt aduse la cunoştinţă elementele de schimbare să fie una de tip asertiv, empatic şi în acelaşi timp fundamentată pe nevoile specifice ale organizaţiei.

7. Inerţia sistemului Sistemul de sanitar are un lanţ ierarhic bine definit, grupuri de muncă, regulamente,

reguli şi proceduri, toate destinate să asigure consistenţa şi predictibilitatea comportamentelor necesare pentru realizarea performanţei. Inevitabil, această stabilitate induce inerţia structurală a sistemului care se manifestă atunci când se încearcă modificarea sa, cu atât mai mult cu cât cineva ar putea să aibă intenţia de a face schimbări plecând de la baza piramidei ierarhice

Asigurarea unei comunicări bazate pe feedback permanent şi neblocant între toate nivelele sistemului ar putea facilita o mai bună cunoaştere şi înţelegere a dificultăţilor sistemului şi plecând de aici mizăm pe creşterea flexibilităţii atât a echipelor manageriale cât şi a flexibilităţii angajaţilor. Aducerea la cunoştinţa / informarea membrilor în legătură cu anumite modele de bună practică pentru domeniul sanitar, prezentarea avantajelor schimbării într-o manieră informativă şi nu imperativă are şanse mult mai mari de a determina producerea de declicuri, de a motiva pentru schimbare personalul medical, făcând astfel sistemul să intre într-un proces de schimbare. De foarte multe ori sunt impuse situaţii/ reglementări neadecvate nevoilor beneficiarilor cât si pregătirii sau nevoilor personalului


126

medical, iar reacţia naturală a omului la ceea ce este impus, la ceea ce „trebuie” – este respingerea. Aşadar considerăm că strategiile de schimbare este important să aibă în vedere mesajul ce ne vine din sens ascendent ca urmare a unui proces de sensibilizare menit să pregătească terenul pentru inducerea schimbării.

8. Eşecul încercărilor anterioare de schimbare Este cel ce discreditează ideea de schimbare, reducând disponibilitatea celor vizaţi de

a o mai experimenta. Se pleacă de la prejudecata că: „nu aţi văzut că nu merge”, „ce rost are să mai încercăm”. Astfel de atitudini pot deveni argumente sau factori ce determina apariţia unei vâscozităţi sau chiar a unei respingeri totale a schimbărilor.

Este important ca în acest gen de situaţii să pozitivăm chiar şi insuccesele, să utilizăm unul din dictoanele scolii de NLP care spune ca: ”nu există eşec, există feedback”. Un alt mesaj pe care este important să îl avem în vedere se va referi la faptul că orice activitate poate fi privită ca pe o experienţă de învăţare şi că atât succesele cât şi eşecurile fac parte integrantă din normalitatea vieţii şi a relaţiilor interumane.

9. Cultura organizaţională Ca ansamblu de valori, norme, aşteptări este menită să asigure prin socializarea

organizaţională moduri mai dezirabile şi predictibile de gândire şi comportament. În culturile care valorizează şi recompensează stabilitatea şi tradiţia, promotorii schimbării sunt consideraţi devianţi, greşit orientaţi sau manipulaţi din exterior de forţe ostile.

Rolul comunicării în a influenţa cultura organizaţiei merge mai ales spre a sensibiliza la schimbare, a informa asupra alternativelor şi avantajelor ce se pot ivi ca urmare a aderării şi generării proceselor de schimbare

10. Acceptarea deciziilor noilor echipe manageriale Noua echipă managerială este considerată apriori, ca fiind neexperimentată, ca

neavând suficientă autoritate şi îi sunt contestare capacităţile de a lua „decizii juste” care să mulţumească un număr cât mai mare al colegilor.

Echipa managerială ar putea să fie foarte transparentă în procesul de luare a deciziilor, să implice mai mult membrii consiliului de administraţie precum şi pe cei ai secţiilor, ar putea să afişeze şi să comunice periodic noile decizii, eventual, cu prezentarea motivaţiei pentru care s-a apelat la o soluţie sau alta, ar putea să delege responsabilitatea unor persoane ce au competenţă pe anumite domenii, ar putea să solicite opinia şi să încurajeze exprimarea deschisă a părerii despre deciziile luate sau despre cele ce urmează a fi luate, etc.

Comunicarea reprezintă un proces de important pentru eficienţa întregului proces de conducere a organizaţiilor din domeniul sănătăţii, utilizarea cu abilitate a instrumentelor specifice câmpului comunicării determină de foarte multe ori succesul sau eşecul activităţi managerilor sau chiar a organizaţiilor ca întreg.

Rezistenţele la schimbare sunt inerente ele reprezintă o sumă a ecuaţiilor personale ale tuturor membrilor organizaţiei, căci ei sunt cei care pot să considere ca fiind acceptabil şi de dorit ca în cadrul organizaţiei din care fac parte să se producă sau nu schimbarea. Cu toate acestea oamenilor le place doar acea schimbare asupra cărora ei au control, altfel nu am putea să ne explicăm saltul în dezvoltare comunicării organizaţionale din ultimii ani şi nici nevoia de a comunica tot mai mult despre ce şi cum anume urmează să fie făcut.

Important este ca noi să cunoaştem măcar o parte din elementele de comunicare eficientă, implicit latura de comunicare asertivă. S-a constatat că de foarte multe ori doar ascultând părerea celuilalt vedem lucrurile din altă perspectivă şi uneori e posibil chiar să ne modificăm cu mai mare uşurinţă atitudinea faţă de anumite persoane, procese sau lucruri trecând de la “a auzi” la „a asculta”

În contextul sistemului sanitar contemporan, indiferent de condiţii, e nevoie să fii ca şi manager un bun decident şi să poţi utiliza eficient resursele pe care ţi le pune la dispoziţie comunicarea.


127

Bibliografie 1. S. Boncu, Psihologia influenţei sociale, Polirom, Iasi, 2002. 2. F. Giust-Desprairies, Crize. Abordare psihosociala clinica, Polirom, Iasi, 1998. 3. P. Markin, C.Cox, Schimbarea în organizaţii, Polirom, Iasi, 2006 4. V. A. Păunaş, Comunicare si resurse umane, Polirom, Iasi, 2006 5. www.himss.org 6. http://www.responsabilitatesociala.ro 7. http://www.turningpointprogram.org/Pages/pdfs/social_market/social_marketing_101.pdf

THE ROLE OF COMMUNICATION REGARDING THE ORGANIZATIONAL CHANGE IN THE HEALTH DEPARTMENT

Gabriel MAREŞ

University of Bacău

Keywords: communications, organization, change, success. Abstract: This text aims to present important role of communication in the process of change

from the organizations working in the field of human health. I tried, during this work, to emphasize the elements that could influence the process of

change referring to the questions: selective perception, insufficient information, fear of unknown, inertia of the system, etc.

Introduction Communication is the one which undoubtedly leads to changes within the individuals,

as well as organizations, because it constantly brings forth novelty elements which can determine making decisions or modifying the previously taken ones. Therefore, communication originates change, but again, change is not an easily accepted fact by the members of an organization. People prefer stability, safety and the elements of novelty generate background reactions of reluctance or resistance to alter or modify anything.

The resistance to change consists in the lack- obvious or not, of participation of the members of an organization at the sustained efforts regarding the change. Although frequently invoked, rare are the cases that the change is accepted without objections or contestations. Usually, it generates explicit reactions such as the tensed climate, the strikes, the complaints, the sabotages of the employees, but implicitly, there could be a diminution of the work motivation, loyalty or getting involved in the activity. Even if the resistance to change hinders the adaptation of the organization to the environment, there are still cases that its manifestation is welcome, because generating conflicts and debates allows the analysis of alternatives and its consequences.

Some individually subjective and objective factors can hinder the acceptance or at least, the uttermost involving of the members in the process of the organization towards change. Here there are presented some of the individual sources of resistance to change, regarding the way of reporting myself to the assembly of the process of communication developing in the organization I belong to ( organization providing health services) and some suggestions which could it.

1. The selective perception The initiation of the change induces numerous modifications in the organizational


128

field, of which the individuals perceive the ones personally affecting them, ignoring the whole or the consequences. Often, people might feel they may lose the status, the position or the power, so in the case of a health institution, changing the ward chiefs or naming new responsibles for some activities, may lead to forming small partisan parties or contesting the newly invested persons.

Using communication to reduce resistance should give forth a clear message of what it is to be done, of the criteria which will prevail in changing some persons or the manner of work; so that the message should refer to actions and not to people. Clarifications and the encouragements of the staff to express either the misunderstandings or their position towards the confronted situation contribute to a better as objectively possible perspective.

Another means of preventing the selective perception is the descendant communication. It is important that it focuses on casting the information from the manager to the employees, as accurately possible, without altering the contents of the message by our own preconceptions regarding the subjectivity the reality of the work environment is perceived. The maintenance of the accuracy of the message should be assured by backing up verbal messages with written ones, eventually posted in the places where the medical stuff concerned have easy access to.

2. The insufficient information regarding the reason of the change or the course of action

The mere solicitation of taking part in an activity is not enough for an adult, for a person requires explanations, justifications of the taken decisions, reasoning and objectivity. For instance, when a doctor chief announces just a few colleagues of the importance of attending a course or a presentation, without revealing too many details, he generates frustration. The necessity of explanations, of further information arises from the fact that the majority of the group required many pieces of information about the course, its use, its contents or even advantages of attending it. Equally, employees also need extended information where the use of their spare time is concerned or regarding the extra effort a certain activity might imply or the reward they might get in doing so.

In this particular case, the use of communication more efficiently would have implied sharing the information to all the doctors, making clear the conditions and the obligations the participants in the course might undergo. Thus, a public selection is exposed, and the decisions as well as selection criteria would be available to all possible attendants, without imposing or compulsion to anyone and the discomfort that some of the colleagues might feel, would have been avoided.

3. Fear of unknown The routine of daily work provide the employees a certain comfort, any novelty is

perceived as threatening and so individual anticipation of the consequences is difficult. When the medical stuff is concerned, modifying the schedule, putting in extra hours, permutation from one ward to another, changing the work procedures or getting involved in new activities bring forth resistance, hostile behaviours or even refusal to take part in it.

Using efficient communication, in this case, would mean providing a climate for all persons to openly express their fear for the future and finding means and persons to provide support and supervising.

Not rarely do people realize that their fears are irrational and come from feeling unsafe, not knowing what the future might bring for their organization, ward or department. Anything new means anxiety for the members of an organization and might determine them to behave inappropriately to some situations or even to block their initiatives or the rapidity of taking decisions.

4. Habit The work tasks, once assimilated, are performed with relative small effort and with


129

good results. The perspective of the change determines the medical stuff to form new abilities and modalities to approach and administrate the cases, which can be fulfilled only by personal involvement , with forcing learning skills. Nevertheless, studying implies a ‘misfit approach’ for a grown-up, ‘an activity attributed to a different age’. Using communication as a tool to become sensitive to new, can determine a different point of view of how things should be done, through either explanations or harmlessly presenting the advantages of some changes.

5. Resentments towards the one initiating the change When a colleague or someone else from the managerial team proposes or brings in

elements of novelty related to some activities or to the good functioning of several departments within the organization, he may meet suspicion and reproach. Justifications or reasons for the new proposal, clarifications upon the use of elements to be introduced or changed by the initiator, are being asked. The use of communication towards easier assimilation of the elements of novelty involves partnership of the colleagues in this new process, giving them the chance of freely speaking their minds and follow through their suggestions, so that the feeling that they may contribute to the change to be created. It is important to emphasize the process and less the initiator; in many of the cases an external pressure on the persons within a medical organization could occur and therefore the change might be perceived more as a whim than a necessity or just a simple fact of life of the organization in the health department.

6. The threatening of interpersonal relationships by the organizational change reduces the psychological comfort of the social support of the team mates. The changes, particularly within a team, hierarchic modifications or changes of the teams working on a shift could endanger interpersonal relationships. The changes that might occur in the structure or the dynamics of an organization might arise discomfort or even anxiety. The resistance to change could also be emphasized by the individual variables of personality, such as competition and vanity, related to fear of failure, authority or the feeling of personal threatening.

The honest communication of feelings, intentions or plans we have, leads to a diminution of the element of surprise. It is equally important to acknowledge our limits or the mistakes we might make, to ask for our peers’ help and to widen the circle of the persons we genuinely speak to. The hierarchic modifications of a ward or even of a hospital should be regarded as a part of the evolutional process within an organization and not as tools of revenge of the managerial team. Of a high importance is the manner in which these changes are presented to the stuff, with an assertive, sympathetic and based on the necessities of the organization approach.

7. The inertia of the system The sanitary system has a well defined hierarchic chain, working groups, regulations,

rules and procedures, all designed to ensure the consistency and predictability of necessary components to achieve performance. Inevitably, this stability brings along the structural inertia of the system, manifested when modified and even more when someone is attempting to alter it from the basis.

A communication based on the constant feedback between all the system levels should facilitate a better understanding and acknowledgment of the system difficulties and hence a better flexibility of the employees as well as the managerial teams. Informing the members of an organization about models of a better practicing in the sanitary field, presenting the advantages of the change in an informative but not a compulsion manner, is more likely to produce mechanisms, to motivate the sanitary personnel for the change, forcing the system to embrace a changing process. Most of the times, inadequate settlements or situations are being imposed on the people, and their natural reaction to ‘the must’ is rejection. In conclusion, the change stratagems should visualize the message which comes from above as the outcome of


130

the process of awareness which precedes the introduction of the new item. 8 The failure of the previous attempts of change

This is responsible for the discrimination of the change concept, reducing the chances of those who might experience it. The misconceptions as: “ what’ s the use in trying?”, “haven t you seen the outcome of it?” lies on it. Such attitudes could easily become reasons or factors of a blurring or total rejection of the change.

In such cases it is vital to rend even the misfortunes positive, using one of the NPL school’s motto : ‘there is no failure, there is feedback’. Another leading message should relate to the idea that all activity could be regarded as a learning experience, and both the successes and failure come with the package of the normality of life and inter personal relationships. 9. The organizational concept

Viewed as a whole of norms, values, expectations, it is meant to ensure more predictable and desired ways of thinking and behaving. In all cultures which value and reward stability and tradition, the change promoters are regarded as deviant, wrongly orientated or externally manipulated by obscure forces.

The role of communication in influencing the culture of an organization goes primarily unto the open mindedness towards the change and informing on the advantages and alternatives issued as a result of adherence to, generating the change process. 10. The acceptance of decisions of the new managerial team

The new managerial team is considered from the start as being inexperienced, lacking authority, or the capacity of taking just decisions in order to please as many colleagues possible.

The managerial team should be very transparent in taking decisions, should involve more the members of the board or of the wards, should post and constantly communicate the new decisions, eventually displaying the range of reasons which had been taken, should attribute the responsibility to persons of some degree of competence in some areas, should ask for opinion or initiate open discussion upon the decisions which are to be made and so forth.

Conclusions Communication is an important part of the efficiency of the whole leading process of

organizations in the health department and skillfully using the tools of communication often determines the success or failure of the managerial activities or even of the organization as a whole.

The resistance to change is unavoidable, representing a sum of the personal equations of all the involved members in the organization, for they are the only ones who can decide if the change within their department is desired or not. Still, people tend to embrace only that change which they can control, otherwise the progress in the organizational communication in the late years and the need to communicate more about what it is to be done cannot be understood.

It is essential that we should master at least a part of the efficient communicating elements , as well as assertive communicating side. It was proved that most of the times, things emerged in a different light by merely listening to other people’ s point of view, and sometimes it is likely to more easily alter the attitude towards some persons, processes or things, by simply getting from ‘ hearing’ to ‘ listening’.

In the contemporary sanitary system context, no matter the circumstances, it is vital to be a good decision maker as a manager and efficiently make use of the resources the communication so generously displays.


131

SONDAJ DE OPINIE PRIVIND DIVERSIFICAREA ORELOR EXTRACURRICULARE PRIN PRACTICAREA JOCULUI DE RUGBY

Nelu MIEL

Şcoala ,,George Coşbuc” Sighetu-Marmaţiei, Maramureş,

Cuvinte cheie: curriculum şcolar; curriculum la decizia şcolii; activităţi extracurriculare; jocul de rugby.

Rezumat Toate activitatile sportive de tip extracurricular bine gandite, atractive, diversificate,

pot influenta si ameliora dezvoltarea capacitatilor motrice ale elevilor din ciclul gimnazial, ca si dobandirea obiectivelor educationale ale unei societati intr-o permanenta transformare.

Dezvoltarea curriculum-ului la decizia scolii cultivat in baza nevoilor elevilor si utilizarea dotarii bazei materiale existente, vor motiva elevii pentru a face miscare in vederea sanatatii lor fizice si intelectuale.

Introducere Reforma sistemelor educaţionale în România, în contextul armonizării cu învăţământul

european, solicită o susţinută preocupare pentru găsirea unor activităţi care să sprijine îmbunătăţirea procesului de predare-învăţare şi dobândirea de abilităţi de către elevi, necesare inserţiei sociale ale viitorilor absolvenţi prin activităţi extracurriculare (activităţi sportive, excursii, vizite de studiu, vizionări de spectacole sportive cu scop didactic foarte bine definit, activităţi cu „joc de roluri” de jurnalism sau comentator sportiv, etc.).

Formele puse la dispoziţie de curriculum naţional (planul cadru de învăţământ) având repere fundamentale trunchiul comun, disciplinele la decizia şcolii, numărul minim şi maxim de ore pe săptămână – lecţia de educaţia fizică (două ore pentru clasele V-VII şi o oră pentru clasa a VIII-a) şi ore opţionale (unul singur dintr-o arie curriculară, care se desfăşoară cu un număr mai mic de elevi dintr-o clasă sau mai multe de pe acelaşi palier în funcţie de „dorinţa” copilului şi a părinţilor), sunt insuficiente pentru atingerea obiectivelor educaţiei fizice şi a sportului şi mai ales aceea de asigurare a unei sănătăţi şi educaţie pentru mişcare: sănătate, recreaţie şi longevitate.

Consiliul de Curriculum la nivelul şcolii prin Planul de Dezvoltare Şcolară îşi poate stabili un număr de „ansambluri sportive” ca activităţi de tip extracurricular, cu o oră săptămânal, pe grupe de elevii de la mai multe clase, pe ramuri sportive, sau activităţi adiacente (dans sportiv, dans modern, majorete, etc.), la care participă un număr restrâns de elevi (12-15 în grupă) din populaţia şcolară. Conţinutul acestor ore este cel de „ antrenament sportiv”(mai aproape de adevăr ar fi „pregătire sportivă”) adaptat la nivelul de vârstă şi pregătire al sportivilor (începători , avansaţi),ca o continuare la alt nivel al activităţii de la clasă, cu influenţe pozitive asupra formării aptitudinilor motrice, a capacităţilor motrice care condiţionează performanţa.

. Motivaţia alegerii temei. Deşi treapta gimnazială creează cele mai avantajoase premise pentru cunoaşterea cu diferite tehnici, achiziţionarea de gesturi fundamentale în numeroase discipline sportive la această vârstă, în literatura de specialitate problema activităţilor extracurriculare nu este suficient abordată.

Scopul cercetării studiul opiniei privind atitudinea şi interesul subiecţilor pentru participarea în activităţi sportive, va conduce la determinarea căilor de perfecţionare a conţinuturilor activităţilor extracurriculare şi implementarea lor în programele experimentale de activităţi cu elevii de tip „şcoală după şcoală”.

Metode de cercetare utilizate în fundamentarea teoretică şi practică a lucrării:


132

-am alcatuit un chestionar din 15 intrebari care l-am dat spre interpretare celor 64 de subiecti intervievati

- interpretarea grafica a rezultatelor

Chestionar 1. Care este nivelul educatiei fizice scolare in Romania la momentul actual? a foarte bun;10 b. inalt;12 c.mediu; 35d.slab,7 e.foarte slab, f.alte opinii

0

10

20

30

40

a b c d e f

2. Care dintre treptele invatamantului preuniversitar necesita o atentie sporita privind

educatie fizica a elevilor? a.primara;7 b.gimnaziala 8 c. liceala;5 d. toate.47

0

10

20

30

40

50

a b c d

3. Care din formele organizarii educatiei fizice dupa parerea Dvs. Sunt mai eficiente

pentru atingerea obiectivelor de baza? a.curriculare8 ;b. extracurriculare;7 c.ambele 49d.alte opinii……………..

0

10

20

30

40

50

a b c d

4. Care din formele curriculare le considerati cele mai eficiente in educatie fizica? a.lectia de ed.fizica;57 b. repaosurile active;6 c. alte opinii…1………….

0

10

20304050

60

a b c

5. Care din formele extracurriculare le considerati cele mai eficiente in organizarea educatiei fizice scolare? a. antrenamente sportive (pe probe)21, b. concursuri specializate,20 c. orele de activitate23 sportive, d. alte opinii……………………………

0

5

10

15

20

25

a b c d

6. Care din compartimentele curriculumului scolar considerati ca sunt mai importante pentru a fi practicate in cadrul activitatilor extracurriculare? a. jocuri sportive31, b. gimnastica,6 c. atletism, 6 d. toate,21 e. alte opinii…….


133

0

10

20

30

40

a b c d e

7. Care dintre jocurile sportive le considerati necesare pentru a fi practicate in cadrul orelor extracurriculare ? a. volei25, b. baschet,18 c. fotbal,26 d. rugby23, e. handbal16, f.tenis de masa19, g. alte opinii…5

05

10

1520

25

30

a b c d e f g

8. Considerati ca jocul de rugby fiind practicat in cadrul activitatilor extracurriculare va contribui la atingerea obiectivelor de baza a educatiei fizice scolare? a. da31 b. nu,8 c. partial 25, d. alte opinii……

0

10

20

30

40

a b c d

9. Care din treptele invatamantului preuniversitar le considerati ca fiind cea mai indicate in practicarea jocului de rugby? a. primar 4, b. gimnazial 26, c. liceal 27, d. toate7, e. alte opinii…..

05

1015202530

a b c d e

10. Cat de frecvent in regim saptamanal considerati ca este necesar practicarea jocului de rugby in cadrul activitatilor extracurriculare? a. o data19, b. de doua ori 22, c. de trei ori 19, d. de patru ori 3, e. alte opinii…1

0

5

10

15

20

25

a b c d e

11. Care vor fi consecintele practicarii jocului de rugby in cadrul orelor extracurriculare? a. atingerea obiectivelor de baza a ed.fizice scolare13, b. promovarea sportului de performanta 43, c. ocuparea timpului liber 8, d. alte opinii…


134

0

10

20

30

40

50

a b c d

12. Considerati ca practicarea jocului de rugby in cadrul activitatilor extracurriculare va influenta pozitiv calitatea insusirii disciplinei ed. fizice? a. da,42 b. nu2, c. partial 20, d. alte opinii

0

10

20

30

40

50

a b c d

13.Ce varsta aveti ? 25-30 30-40 PESTE 40 7 20 37 14. Vechimea in munca 0-5 5-15 PESTE 15 8 22 34 15.Grad didactic Definitiv Gradul II Gradul I 16 21 27

Concluzii In urma sondajului s-a observat ca majoritatea subiectilor au o vechime mare in

invatamant si cei mai multi sunt cu gradul didactic I, ceea ce dovedeste o buna cunoastere a procesului de invatamant fiind in cunostiinta de cauza cu plusurile si minusurile sistemului educational.

Subiectii au fost in numar majoritar de acord ca orele de activitate sportiva sunt cele mai eficiente ca forma a activitatilor extracurriculare iar numarul necesar de ore in vederea desfasurarii activitatii fiind de doua.

De asemenea un numar mare de subiecti considera ca jocul de rugby practicat in cadrul orelor extracurriculare cu pondere inca din ciclul gimnazial poate contribui la atingerea obiectivelor de baza a educatiei fizice scolare dar si la promovarea tinerelor talente catre sportul de performanta.

Bibliografie

1.BOTA,A. (2004) Activitati motrice de timp liber.Note de curs,ANEFS,Bucuresti 2.CARSTEA,G.( 2000)Didactica educatiei fizice,ANEFS,Bucuresti 3.COLIBABA-EVULET DUMITRU,BOTA IOAN-(1998)Jocuri sportive-Teorie si Metodica-Editura Adin 4.DRAGNEA,A (2002)Teoria educatiei fizice si sportului, Editura Fest, Bucuresti

5.D.MANOILEANU (1989) Rugby modern,Editura Sport turism,Bucuresti


135

SURVEY ABOUT THE DIVERSIFICATION OF EXTRA-CURRICULAR CLASSES BY PRACTISING RUGBY

Nelu MIEL

“George Coşbuc” School Sighetu Marmaţiei, Maramureş

Keywords: national curriculum, school curriculum, extra-curricular activities, rugby game.

Abstract

All the extra-curricular sport activities, well thought, attractive, diversified, can influence ameliorate the development of the students’ driving capacities in elementary school. The development of the curriculum decided by school follows the students’ needs and the use of the material base, and this will motivate students to make movement for their mental and physical health.

The actuality of the theme: the educational system reform in Romania, in harmony

with the European educational system, needs a highly preoccupation for finding that kind of activities which can improve teaching and help students acquire the abilities necessary for social inertia of the future graduates through extra-curricular activities(sport, trips, visits, shows, role-play, etc). The national curriculum methods, which have as marker the “common trunk”, subjects decided by school, minimum and maximum number of classes per week- the P.E. class (2 classes for 5th -7th grades and 1 class for 8th grade) and optional classes(one for each curricular area which is for a smaller number of students in a class), are not enough to achieve the goals of P.E. classes, sport and especially to develop the education for movement: health, recreation and longevity. The curriculum council of the school can establish a number of sport activities as extra-curricular activities, one hour a week in groups, for different sports, or adjacent activities( sport dance, modern dance, cheerleaders, etc). The content of these classes is “sport-training”, adapted for specific age levels, and the level of the students’ preparation (beginners, advanced), as a continuation at another level of the classes from school, with positive influence of the driving abilities of the students which condition performance.

The motivation for choosing the theme: even if elementary school provides the most advantageous premises to achieve different techniques, to acquire fundamental gestures in numerous sport disciplines, the “extra-curricular theme” is not enough mentioned in the special sport literature.

The purpose of the research: the survey on the subjects’ opinions and interests in sport activities will help determine the best ways to develop the extra-curricular activities and implement them in experimental programs with students as “school-after-school” type.

Research methods used in the theoretical and practical substantiation of the paper: a 15-questions questionnaire which I gave to 64 subjects and the graphical interpretation.

University of physical education and sport questionnaire This is a research questionnaire consecrated for developing the Physical Education system with the elementary school students by practicing rugby in extra-curricular activities. Please read carefully all the questions and check the most suitable answer for you. We wish you good luck !

1. What is the level of P.E. in Romania at this moment? very good good satisfactory unsatisfactory other opinions………


136

0

10

20

30

40

a b c d e f

2. Which of the pre-university levels need a better attention concerning the physical

education of the students? primary elementary high-school all

0

10

20

30

40

50

a b c d

3. Which of the forms of organizing P.E. are more efficient to reach the main goals? curricular extra-curricular both other opinions…………………..

0

10

20

30

40

50

a b c d

4. Which of the curricular forms do you consider the most efficient in physical

education? physical education class active resting other opinions…………….

0

10

20304050

60

a b c

5. Which of the curricular forms do you consider the most efficient in organizing

physical education? trainings specialized competitions classes other opinions………….

0

5

10

15

20

25

a b c d

6. Which of the curriculum compartments do you consider more important for extra-

curricular activities? games gymnastics athletics all other opinions………………..

0

10

20

30

40

a b c d e

7. Which of the sport games do you consider necessary to be practiced in extra-curricular

activities?


137

volleyball basketball football rugby handball tennis other opinions…………..

05

10

1520

25

30

a b c d e f g

8. Do you think that rugby in extra-curricular activities will contribute in reaching the

main goals of physical education? yes no partially other opinions……………………..

0

10

20

30

40

a b c d

9. Which of the education levels do you consider more suitable for practising rugby? primary elementary high-school all other opinions………….

05

1015202530

a b c d e

10. How frequently a week do you consider is necessary to practice rugby in extra-

curricular activities? once twice three times four times other opinions……………

0

5

10

15

20

25

a b c d e

11. What will the consequences of practicing rugby in extra-curricular activities be? reaching the main goals of physical education promoting the performance sport other opinions………..................

0

10

20

30

40

50

a b c d

12. Do you think that practicing rugby in extra-curricular activities will positively

influence the quality of physical education? yes no partially other opinions………………….


138

0

10

20

30

40

50

a b c d

13. How old are you…………………. 25-30 30-40 OVER 40 7 20 37 14. ………..years of work

0-5 5-15 OVER 15 8 22 34

15. Degree in education…………

Definitive Degree II Degree I

16 21 27 Thank you for your time Conclusions

At the end of the survey it was noticed that most of the subjects have been working in education for a long time and most of them have the first degree. This shows that they are aware of the educational process and they know the system very well. The subjects mostly agreed that sport activities are the most efficient as extra-curricular activities and the necessary number of classes is two. In addition, a great number of subjects think that the rugby game practiced in the extra-curricular activities starting from elementary school can contribute for achieving the main goals of physical education in school and nevertheless, the promotion of young talents in performance sport.


139

STUDIU PRIVIND REALIZAREA ÎNVĂŢĂRII PRIN IMITAŢIE LA COPIII DIN GRUPA PREGĂTITOARE

Gloria RAŢĂ

Bogdan Constantin RAŢĂ Marinela RAŢĂ


Cuvinte cheie: învăţarea, imitaţia, copii, metode Rezumat Lucrarea de faţă este un studiu constatativ, realizat pe copii de grădiniţă, cuprinşi în

grupele pregătitoare, având la bază reţinerea informaţiilor prin folosirea « demonstraţiei vii » şi a demonstraţiei iconografice. Analiza rezultatelor a scos în evidenţă faptul că la grupa de experiment folosirea demonstraţiei vii determină o creştere mai mare a numărului de elevi ce pot să reţină mai multe elemente legate decât la grupa de control, la care s-a folosit demonstraţia iconografică. Folosirea celor două procedee metodice intuitive a îmbunătăţit capacitatea de memorare, copiii reuşind, la testarea finală, să redea mai multe elemente comparativ cu testarea iniţială.

I. Introducere Învăţarea, componentă a procesului instructiv-educativ, presupune o activitate de

relaţionare şi adaptare a indivizilor de vârste şi capacităţi diferite. Procesul de adaptate a educatorului şi a celui educat presupune consum de energie (fizică şi psihică), fapt ce se concretizează în transformarea individului şi a relaţiilor acestuia în funcţie de posibilităţi personale şi de mediu. Învăţarea este considerată a fi un proces de asimilare a cunoştinţelor şi de formare a deprinderilor şi priceperilor necesare activităţii viitoare „într-un cadru organizat cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente, având la bază respectarea principiilor didactice” (Raţă Gloria 2004, pag. 195). Ca formă de învăţare, învăţarea senzori-motrică denumită şi perceptiv-motrică vizează asimilarea deprinderilor motrice, şi se concretizează în modificarea comportamentului. Ea constituie o ajustare, o adaptare a unui răspuns motric, la condiţiile perceptive noi. Stănescu Monica, în 2002, pag. 149, în urma realizării mai multor studii, consideră că educatorul „trebuie să utilizeze anumite metode de instruire”, iar „imitaţia, ca primă încercare de reproducere cât mai fidelă a comportamentului unui model” implică formarea de noi coordonări senzori-motrice, creşterea preciziei sau fineţei coordonării răspunsului preexistent, şi are ca obiectiv principal achiziţionarea de „acte comportamentale în care reacţiile stabilizate sunt dependente de componentele senzoriale proprioceptive” (Epuran Mihai în 1985).

În ontogeneză învăţarea, de orice tip, depinde de procesele de maturizare şi dezvoltare a organismului, dar şi de obişnuirea copilului cu actul asimilării. Particularităţile dezvoltării corpului uman, în totalitatea sa, sunt influenţate de multitudinea stimulilor ce acţionează asupra fiinţei umane într-un anumit moment. Procesele nervoase (atenţia, gândirea, memoria, reproducerea, motivaţia, perseverenţa etc.) suferă modificări în funcţie de intensitatea stimulilor informaţionali ce acţionează direct asupra organelor de simţ prin care sunt preluate informaţiile din mediul înconjurător. Pentru a declanşa mecanismele psihice ce asigură învăţarea, informaţiile exterioare trebuie să exercite asupra sistemului de recepţie o acţiune de atenţionare, de apelare. Dintr-un anumit punct de vedere, recepţionarea acţiunii de apelare depinde de maturizarea proceselor nervoase, ea este cu atât mai greoaie cu cât vârsta este mai mică şi este mai uşoară cu cât vârstă este mai mare. Mecanismele activităţii de preluare a informaţiilor se educă pe parcursul ontogenezei şi sunt influenţate de vârstă, de nivelul


140

informaţiilor, de nivelul acuităţii organelor de simţ. Copilul răspunde în mod diferit la receptarea informaţiilor, dar şi la modalitatea de prezentare a acestora.

„Imitaţia în cadrul activităţilor corporale este extrem de diversă din punct de vedere al conţinutului său” (Stănescu Monica, 2002, pag 55”), dar şi din punct de vedere al modalităţii de realizare. La vârsta preşcolară, ca şi în primii ani de viaţă, imitaţia prin intermediul unui indiciu constituie cea mai importantă modalitate de acţionare, cu scopul de a asimila informaţii şi deprinderi motrice. Asimilarea este influenţată de activitatea organului vizual, tactil şi chinestezic, dar şi de modul de dirijare şi monitorizare al educatorului/ profesorului.

II. Scopul şi ipoteza Studiul de faţă are scopul de a realiza o cercetare privind realizarea învăţării la copii

preşcolari prin folosirea imitaţie pe baza “demonstraţiei vii” şi a “demonstraţiei iconografice”. În realizarea prezentei cercetări am pornit de la ipoteza că se poate realiza la copii din grupa pregătitoare acelaşi nivel de învăţare atât prin folosirea demonstraţiei vii cât şi prin folosirea demonstraţiei iconografice.

III. Scopul şi sarcinile cercetării Pentru realizarea prezentei lucrări au fost stabilite următoarele sarcinile:

studierea literaturii de specialitate şi elaborarea fişelor bibliografice; alegerea subiecţilor supuşi cercetării; stabilirea şi introducerea factorului experimental; stabilirea duratei de lucru; selecţionarea şi susţinerea testelor de evaluare iniţială şi finală; prelucrarea, analiza şi interpretarea rezultatelor; evidenţierea concluziilor.

IV Locul şi durata cercetării Cercetarea s-a desfăşurat la Grădiniţa nr. 28, din Bacău, în anul şcolar 2007-2008, în

perioada 15.02 - 15. 04.2008. V. Subiecţii, metodele şi probele cercetării Subiecţii cercetaţi provin din următoarele grupele pregătitoare (6-7 ani): grupa de

experiment, educatoare – S. M., formată din 20 de copii: 11 fete şi 9 băieţi; grupa de control, educatoare – P. V., formată din 22 copii: 12 fete şi 10 băieţi. În cercetarea s-au luat în calcul doar câte 20 de copii din fiecare grupă.

Metodele folosite în realizarea studiului au fost: documentarea bibliografică, observaţia, metoda testelor, experimentul psihopedagogic de tip constatativ; metoda statistico – matematică, metoda grafică. Rezultatele au fost înregistrate, cuprinse în tabele şi supuse prelucrării, analizei şi interpretării.

Proba de evaluare a capacităţii de învăţare au fost reprezentată de un parcurs aplicativ format din 8 elemente. Evaluarea a vizat: câte elemente ale parcursului reuşesc copii să însuşească prin imitaţie şi câte să execute singuri. Structura celor 8 elemente a constat din: stând, (1) trecere în ghemuit, (2) rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit, (3) ridicare mers 3 paşi, (4) păşire peste o bancă de gimnastică, (5) mers 5 paşi cu braţele lateral, (6) trecere peste sub un obstacol, (7) alergare la linia de sosire, (8) aşezare pe scăunel

Evaluarea execuţiei copiilor în etapa iniţială şi finală s-a realizat prin reţinerea şi consemnarea numărul de acţiuni motrice ce au fost reproduse corect şi legate unele de altele

V. Intervenţia experimentală Implementarea intervenţiei practice aplicative a pornit de la constatarea că la copiii

mici există tendinţa de a învăţa prin imitaţie. Experimentul de tip constativ şi-a propus să verifice dacă prezentarea sarcinilor motrice sub forma „demonstraţiei vii”, conduce la creşterea eficienţei învăţării prin facilitarea reţinerii unui număr mai mare de elemente componente ale unei structuri motrice, comparativ cu învăţarea având la bază reproducerea după material iconografic. Variabilele independente utilizate au fost cele doua procedee


141

metodice de instruire care au la baza mecanisme ale imitaţiei, si anume, metoda « demonstraţiei vii » în cazul grupului de experiment A şi metoda demonstraţiei iconografice, în cazul grupului de control B. Efectele aplicării lor au fost apreciate prin intermediul reţinerii numărului de acţiuni motrice reproduse de către copii în etapa iniţială şi cea finală. Mai întâi a fost prezentată proba de apreciere (parcursul aplicativ) pe viu pentru grupa A şi prin planşă pe perete pentru grupa B după care ea a fost reprodusă de fiecare copil în parte. Reproducerea s-a realizat sala de sport. Pentru a se elimina variabilele ce ţineau de experienţa copiilor faţă de sarcina pe care o aveau de realizat şi intervenţia acestora necontrolată în execuţia colegilor, susţinerea evaluării a fost individuală, adică în sală a rămas doar copilul cu educatoarea. În cadrul programului de stimulare perceptiv-motrică sarcina motrică stabilită a fi învăţată de către copii a constatat dintr-o structură complexă, ce a inclus opt acţiuni motrice care au fost exersate singular ori legate între ele. In cazul grupului de control, prezentarea sarcinii s-a realizat sub forma demonstrării acţiunilor motrice printr-un desen realizat pe peretele clasei, iar pentru grupa A prin demonstraţie vie.

Pornind de la premisele teoretice şi practice privind utilizarea demonstraţiei vii şi a demonstraţiei iconografice, ne-am propus să verificăm dacă învăţarea în cele două modalităţi este diferită la cele două grupe de copii. In acest sens s-a acţionat de-a lungul unei perioade de două luni de zile, de două ori pe săptămână, prin repetarea a două exerciţii, la sfârşitul lecţiei, în care elevii din grupa de experiment lucrau împreună cu educatoarea, după care copii reproduceau ceea ce îşi aminteau, iar grupa de control repetau după schiţele prezentate pe perete, tot de două ori, după care reproduceau, pe rând fiecare ceea ce reţineau. În perioada celor două luni s-a pus accentul pe memorarea unor succesiuni de mişcări. Numărul elementelor pentru care s-a lucrat suplimentar, a crescut. Creşterea s-a realizat, de la săptămână la săptămână ca în tabelul de mai jos.

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S9 2 elemente 4 elemente 6 elemente 7 elemente 8 elemente

VI. Rezultatele cercetării Rezultatele înregistrate la grupele de experiment şi de control, în urma susţinerii

probelor de control au fost. Tabelul nr. 1 – Numărul de elemente executate în testarea iniţială şi finală, pe număr de copii. Subiecţii 1-2 elemente 3-4 elemente 5-6 elemente 7-8 elemente Gr. A iniţial 5 11 3 1 Gr. A final 2 5 10 3 Diferenţă - 3 - 6 7 2

Gr. B iniţial 6 9 4 1 Gr. B final 3 8 7 2 Diferenţă - 3 -1 3 1


142

Graficul nr . 1 - Evoluţia numărului de copii în funcţie de numărul de elemente

-8-6-4-202468

1012

1-2 El. 3-4 El. 5-6 El. 7-8 El.

Copii I exp. Copii F exp Dif I-F exp. Copii I cont Copii F con.

După cum se observă din compararea datelor iniţiale şi finale, a celor două grupe, a

scăzut numărul celor ce pot executa prin imitaţie 2 elemente legate cu 3 şi la grupa A şi B, 4 elemente legate cu 6 la grupa A şi cu 1 la grupa B, şi a crescut numărul celor care execută legat 6 elemente cu 7 la grupa A şi cu 3 la B, iar la 8 elemente a crescut cu 2 şi respectiv 1.

Comparând testarea iniţială cu cea finală se observă că numărul copiilor ce reuşesc să realizeze prin imitaţie, după demonstraţia profesorului şi după prezentarea iconografică, este în creştere de la testarea iniţială la cea finală, fapt ce demonstrează că micii copii s-au obişnuit cu reţinerea informaţiilor şi cu redarea acestora. Se poate spune că au reuşit pe baza imitaţiei să îşi însuşească mai multe elemente şi să-şi dezvolte memoria ca act fizic prioritar ce dermină reţinerea informaţiilor.

Concluzii Analiza rezultatelor evidenţiază că:

1. Numărul copiilor grupei de experiment (A) şi cei ai grupei de control (B) care reuşesc să execute singuri mai multe elemente legate, comparativ testare iniţială cu cea finală, este în creştere, dar sunt şi copii care stagnează ceea ce înseamnă că acestora le trebuie o perioadă mai mare de lucru.

2. Comparaţia celor două grupe arată că există diferenţe între numărul copiilor din grupa de experiment şi ceea de control în sensul că un număr mai mare de copii din grupa de experiment îţi îmbunătăţesc capacitatea de memorare, şi reuşesc în testarea finală să redea mai multe elemente.

3. Comparând numărul copiilor ce reuşesc să realizeze prin imitaţie, după demonstraţia profesorului cu cel după prezentarea iconografică, se observă la testarea finală, fapt ce demonstrează că aceştia s-au obişnuit cu reţinerea informaţiilor şi cu redarea acestora. Se poate spune că au reuşit pe baza imitaţiei să îşi însuşească mai multe elemente.

Bibliografie

1. EPURAN, MIHAI, 1985, Pedagogie şi psihologie. Lecţia I, Învăţarea şcolară, Edit. ANEFS, Bucureşti.

2. RAŢĂ, GLORIA, 2004, Didactica educaţiei fizice şi sportului, Bacău, Edit. Alma Mater,

3. STĂNESCU MONICA, 2002, Strategii de învăţare motrică prin imitaţie”Edit. SemnE, Bucureşti


143

STUDY REGARDING THE LEARNING THROUGH IMITATION AT THE CHILDREN IN THE TRAINING GROUP

Gloria RAŢĂ

Constantin RAŢĂ Marinela RAŢĂ


Keywords: learning, imitation, children, methods Abstract: This paper is an ascertaintive study accomplished on kindergarten children, in the

training groups, having as a basis the remembrance of the information through the use of « live demonstration » and of iconographic demonstration. The analysis of the results emphasized the fact that, at the experiment group, the use of live demonstration determines a larger growth of the number of children that are able to remember more elements than at the control group, at which the iconographic demonstration has been used. The use of the two intuitive methodical processes has improved the memorizing capacity, the children being able, at the final testing, to reproduce more elements, in comparison with the initial testing.

I. Introduction Learning, a component of the instructive-educational process, presupposes an activity

of relating and adaptation of individuals of different age and capabilities. The process of adaptation of the kindergarten teacher and that of the child presupposes energy consumption (physical and mental), a fact that becomes real in the transformation of the individual and of his relations according to his personal possibilities and of the environment. Learning is considered to be a process of assimilation of the acquired knowledge and of forming the skills necessary for a future activity „in an organized environment … with the help of efficient methods and techniques, with a basis in respecting the teaching principles” (Raţă Gloria 2004, page 195). As a form of learning, the sensory-motive learning, also called perceptive-motive learning, aims for the assimilation of motive skills, and it realizes in the modification of the behaviour. It constitutes an adjustment, an adaptation of motive response to the new perceptive conditions. Stănescu Monica, 2002, page 149, following multiple studies, considers that the kindergarten teacher „must use certain teaching methods”, and „the imitation, as a first try to reproduce as well as possible the behaviour of a pattern” implies the forming of new sensory-motive coordination, the increase of precision of the pre-existent response coordination, and has as a main objective the acquisition of „behavioural acts in which the stabilized reactions are dependent of the proprioceptive sensorial components” (Epuran Mihai în 1985).

In ontogenesis, the learning, of any type, depends on the processes of maturing and development of the body, but also on the children getting used to the act of assimilation. The particularities of the human body development are influenced by the multitude of stimuli that act on the human being in a certain moment. The nervous processes (attention, thought, memory, repetition, motivation, perseverance etc.) suffer modifications based on the intensity of the informational stimuli from the environment. In order to start the psychological mechanisms that ensure learning, the external information must exercise on the reception system an action of focusing, of calling. From a certain point of view, the reception of the calling action depends on the maturing of the nervous processes, it is slower as the age is smaller and is faster as the age is higher. The mechanisms of receiving the information are educated during ontogenesis and are influenced by age, by the level of the information by the


144

sharpness level of the sensory organs. The child responds differently at receiving the information, but also at the way it is presented.

„Imitation, as a bodily activity, is extremely diverse from the point of view of its content” (Stănescu Monica, 2002, page 55), but also from the point of view of its way of accomplishment. At a pre-school age, as well as at the first years of life, the imitation through the intermediary of a clue constitutes the most important way of action, with the purpose of assimilating information and motive skills. The assimilation is influenced by the activity of the visual, tactile and kinaesthetic organs, but also by the way of conducting and monitoring of the teacher.

II. Purpose and hypothesis This study has as purpose to study the accomplishment of the learning at pre-school

children, by using the imitation, on the basis of “live demonstration” and of “iconographic demonstration”. In this research I have started from the hypothesis that it can be accomplished at training group children the same level of teaching both by using live demonstration and by using iconographic demonstration.

III. Purpose and tasks of the research In order to accomplish this paper, the following tasks have been established:

studying the specific literature and elaboration of bibliographical charts; choosing the subjects of the research; establishing and introducing the experimental factor; establishing the time of work; selectioning and sustaining the initial and final evaluation tests; analyzing and interpreting the results; emphasizing the conclusions.

IV. Place and time of the research The research has been conducted at the Kindergarten no. 28, Bacău, in the academic

year 2007-2008, during 15.02 - 15. 04.2008. V. Subjects, methods and research trials The research subjects are from the following training groups (6-7 of age): the

experiment group, kindergarten teacher – S. M., formed of 20 children: 11 girls and 9 boys; the control group, kindergarten teacher – P. V., formed of 22 children: 12 girls and 10 boys. In the research only 20 children of each group were taken into account.

The methods used for this study were: the method of documentation and study of the bibliography, observation, testing method, the psychological teaching experiment; the statistical-mathematical method, the charts method. The results were recorded, marked in tables and subjected to the analysis and interpretation.

The evaluation tests of the learning capacity were represented by an applicative course formed of 8 elements. The evaluation has taken into account: how many elements of the course the children are able to learn by imitating and how many to accomplish by themselves. The structure of the 8 elements was: standing, (1) crouching passing, (2) rollover forward from crouching to crouching, (3) rising walking 3 steps, (4) stepping over a gymnastics bench, (5) walking 5 steps holding their arms laterally, (6) passing under an obstacle, (7) running at the finishing line, (8) sitting on a stool

The evaluation of the children’s performance in the initial and final stage was made through the recording and noting the number of motive actions that were accurately reproduced and tied one to another.

V. The experimental intervention The implementation of the practical intervention was started from the observation that

at the small children there is a tendency to learn by imitating. This experiment tried to check if the presentation of the motive tasks under the form of „live demonstration”, leads to raising


145

the efficiency of learning through facilitating of memorizing a larger number of a motive structure elements, in comparison to learning by reproducing an iconographic material. The independent variables that have been used were the two methodical ways of teaching that are based on imitation mechanisms, the « live demonstration » method in the case of experiment group A and the method of iconographic demonstration, in the case of control group B. The effects of their appliance were appreciated through recording the number of motive actions reproduced by the children in the initial and final stage. First it was presented the appreciation event (the applicative course) group A and a several charts on the wall for group B after which they were reproduced by each child. The reproduction was made in the gymnasium. In order to eliminate variables tied to the children’s experience regarding their task, and their uncontrolled intervention in the performances of their classmates, the evaluation performance was individual, meaning that in the hall remained only the child with the teacher.

During the program of perceptive-motive stimulation, the established motive task to be learned by the children was a complex structure, which included eight motive actions that were practices singularly or tied. In the case of the control group, the presentation of the tasks was made through a drawing realized on the classroom wall, and for group A through live demonstration.

Starting from the theoretical and practical premises regarding the use of live and iconographic demonstration, we have set ourselves to verify if the learning in the two ways is different at the two groups of children. This way, the study has been conducted during a period of two months, twice a week, through repeating two exercises, at the end of the lesson, in which the pupils from the experiment group were working with the teacher, after which they reproduced everything they remembered, and the control group repeated after the sketches presented on the wall, also twice, after which they reproduced each, everything they remembered. During the two months an accent has been made on the memorizing successions of movements. The number of elements for which they have been working supplementary was growing. This growth was observed from one week to another, as we can see in this table.

W1 W2 W3 W4 W5 W6 W7 W8 W9 2 elements 4 elements 6 elements 7 elements 8 elements

VI. Results of the research The results registered at the experiment and control groups, after the control trials,

were: Table no.1 – The number of elements performed in the initial and final testing, on number of

children. Subjects 1-2 elements 3-4 elements 5-6 elements 7-8 elements Gr. A initial 5 11 3 1 Gr. A final 2 5 10 3 Difference - 3 - 6 7 2

Gr. B initial 6 9 4 1 Gr. B final 3 8 7 2 Difference - 3 -1 3 1


146

Chart no. 1 - The evolution of the number of children based on the number of elements

-8-6-4-202468

1012

1-2 El. 3-4 El. 5-6 El. 7-8 El.

Elevi I Exp Elevi F Exp. dif I si F con. Elevi I Con.Elevi F Con. Column 6

We can see from the comparison of the initial and final data of the two groups, a decrease of the number of those who can perform by imitating 2 elements tied with 3 and at the group A and B, 4 elements tied with 6 at group A and with 1 at group B, and an increase of the number of those who can perform 6 elements tied with 7 at group A and with 3 at B; at 8 elements has risen with 2 and respectively 1.

By comparing the initial testing with the final one, we can observe that the number of children that can perform by imitating, after the teacher’s demonstration and after the iconographic presentation, is increasing, from the initial testing to the final one, a fact that proves that the small children have gotten used to retain and use of the information. We can say that they have succeeded on the basis of imitation to learn more elements and to develop their memory as a primal physical act that determines the fixation of information.

Conclusions Analysis of the results emphasizes the following:

1. The number of the children in the experiment group (A) and in the control group (B) that succeed to execute by themselves more tied up elements, by comparing the initial and the final testing, is rising, but there are also children that stagnates, which means that these are in need of a larger work period.

2. The comparison of the two groups show that there are differences between the number of children in the experiment group and the control group, in the sense that a larger number of children from the experiment group have improved their memorizing capacity, and they can perform, in the final testing, more elements.

3. By comparing the number of children that succeed to realize by imitating, following the teacher’s demonstration and the iconographic presentation, it can be observed in the final testing, a fact that proves that these children have accustomed with retaining the information and repeating them. We can say that they have succeeded to learn more elements by imitating.


147

KINETOTERAPIA CA SPECIALIZARE INTERDISCIPLINARĂ. ISTORIC ŞI PERSPECTIVE

Antoaneta CREŢU

Dragoş GHIŢIU ANEFS, Bucureşti

Cuvinte cheie: terapie psihică, interdisciplinaritate, competenţe, independenţă

profesională. Rezumat: Pentru împlinirea acestui scop, este necesară autonomia. Este un deziderat posibil.

Este un deziderat necesar. Şi, asa cum modelul american ne-a învăţat, pasul hotărâtor va fi nu dobândirea autonomiei, ci asumarea responsabilităţii profesionale imense ce urmează acestei autonomii.Acesta este pasul cel mai dificil, este însa pasul care va duce la formarea adevăraţilor profesionişti, ce pot produce o schimbare benefică în calitatea serviciilor medicale/educative/sportive, în calitatea vieţii însăşi.

1. Istoric Kinetoterapia a aparut odată cu începutul primului război mondial. Atunci, în

condiţiile existenţei unui număr tot mai mare de răniţi, a apărut necesitatea stringentă de a oferi un anumit gen de îngrijire medicală: recuperarea motrică şi funcţională. Atât în timpul conflictului armat cât şi după terminarea acestuia, anumiţi voluntari, proveniţi mai ales din domeniul educaţiei fizice şi a sportului, s-au ocupat, sub direcţia medicilor, de reabilitarea funcţională şi motrică a răniţilor, prevenind sau ameliorand dizabilităţi, reintegrând pacienţii în viaţa socială şi profesională.

Aceste cadre deţineau un fond vast de cunoştinţe din domeniul educaţiei fizice. În condiţiile date, au asimilat cunoştinţe medicale şi s-au constituit în veriga lipsă care uneşte două nevoi fundamentale umane: starea de sănatate şi mişcarea.

În acest context, terapia fizicală a luat nastere. În 1921 apărea American Women`s Physical Therapeutic Association. Această organizaţie avea să îşi schimbe, în 1922 denumirea în American Physiotherapy Association. Organizaţia postula o serie de standarde profesionale şi etice care urmăreau deja o delimitare clară a domeniului. Iniţial, kinetoterapeuţii au lucrat în strânsă legătura cu personalul medical, tocmai pentru a sublinia specificul meseriei şi pentru a formula cu mai mare exactitate fondul cunoştinţelor de bază pe care un specialist trebuia să le stăpânească. De altfel, pasul a fost făcut din direcţia educaţiei fizice înspre medicină: practicienii au dorit să dobândească acele cunoştinţe care să permită şi să faciliteze aplicarea principiilor exerciţiului fizic la pacienţi aflaţi în stare de impotenţă motrică sau/şi funcţională, conform anatomiei, fiziologiei, biomecanicii şi anatomiei patologice specifice corpului omenesc.

O altă etapă în dezvoltarea kinetoterapiei ca şi profesie autonomă l-a constituit cel de-al doilea război mondial. De această dată, în rândul armatei americane, numărul terapeuţilor fizicali a crescut de la 250 la 1632.

În timpul epidemiei de poliomielită, în anii 1950 şi 1970, de asemenea, numărul kinetoterapeuţilor din Statele Unite şi Europa a crescut simţitor. Paralel, metodele şi mijloacele specifice kinetoterapiei şi-au dovedit eficienţa într-un număr tot mai mare de afecţiuni.

Dacă, iniţial, practicianul depindea în activitate de recomandarea medicală, în timp, mai cu seamă în Statele Unite, acesta s-a desprins treptat, câstigând o binemeritată autonomie. Vom vedea în continuare de ce acest model al dezvoltării kinetoterapiei ca domeniu


148

paramedical autonom a dus şi duce la o continuă ridicare a standadelor din punct de vedere al calităţii îngrijirilor acordate, din punct de vedere al eticii profesionale şi a responsabilităţii asumate.

Este necesar să reţinem, pentru inceput că, de la măsurile de prim-ajutor acordate pe front şi până la tehnicile de facilitare neuromusculară şi mobilizare pasivă specifică acordate copilului suferind de poliomielită, de-a lungul a aproape un secol, kinetoterapeutul şi-a dovedit atât utilitatea, cât şi capacitatea de autonomie profesională, evident în limitele cunoştinţelor sale specifice.

2.Delimitarea teoretică a domeniului Kinetoterapia reprezintă un domeniu interdisciplinar. Cuprinde cunoştinţe din: -medicină -educaţie fizică şi sport -didactică şi pedagogie -psihologie, psihoterapie şi psiho-diagnostic -terapii complementare, etc Doar din această enumerare rezultă dificultatea de a enunţa o definiţie a kinetoterapiei.

În opinia noastră, kinetoterapia se exprimă ca o formă de îngrijire medicală, profilactică şi terapeutică ce se adresează prevenirii, tratării sau ameliorării în condiţii de compensare a deficitelor funcţionale şi motrice, folosind mijloace specifice.

De aici, putem desprinde câteva din caracteristicile acestei profesii: -se adresează deficitului funcţional şi motric al organismului, respectând reabilitarea structurală, care este domeniu al medicinei clasice. -este aplicabilă atât în profilaxie, cât şi terapeutic (dupa ce deficitul s-a instalat). Mai mult, profilaxia kinetică conţine un tezaur extrem de vast de cunoştinţe teoretice şi practice, de metode şi mijloace, care joacă un rol activ deosebit de important în păstrarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, indiferent de vârstă. -specificitatea mijloacelor folosite- kinetoterapia se delimitează mai ales prin prisma mijloacelor folosite în terapie şi profilaxie. Mijlocul specific îl constituie exerciţiul fizic. La acesta se adaugă masajul, fizioterapia, sportul adaptat, terapiile complementare, etc Kinetoterapia este un domeniu ce se bazează în egală măsură pe cele mai noi cunoştinţe din medicină şi din educaţie fizică şi sport. Fiind o ştiinţă eclectică, este o ştiinţă extrem de adaptabilă, bazată pe rigurozitate, adaptabilitate, orientare spre rezultate, etică profesională şi responsabilitate. Mijloacele ei specifice, aplicate de specialişti calificaţi, se adresează oprimizării potenţialului maxim posibil de mişcare şi funcţie, vizând independenţa şi autonomia funcţională, precum şi o adaptare cât mai bună a individului, prin mişcare, la condiţiile mediului său de viaţa.

3.Evoluţia şi perspectivele kinetoterapiei Evoluţia kinetoterapiei a fost şi este în continuare una extrem de alertă. Dacă acum 80 de ani, kinetoterapeuţii erau solicitaţi pe front sau în spitalele de campanie, astăzi ei işi găsesc cu usurinţa locul aproape oriunde se acordă îngrijiri medicale sau se practică exerciţiul fizic. Se poate spune că, într-un spital, kinetoterapeutul aduce cunoştinţele sale despre exerciţiul fizic sub toate formele sale, adaptându-le specificului îngrijirilor medicale , pe când într-o sală de antrenament sau la un concurs sportiv, el îmbogăţeşte mediul respectiv folosind cunoştinţele sale de patologie, diagnostic, prevenţie şi tratament. La ora actuală, cunoştinţele pe care le posedă un kinetoterapeut şi mai ales modul în care ele sunt îmbinate il fac pe acest specialist util şi necesar în spitale, clinici, cluburi sportive, centre de sănătate, şcoli, cabinete particulare cu specific medical sau de tip spa. Aria curiculară a formării unui kinetoterapeut este extrem de vastă, cuprinzând cunoştinţe din domenii diferite. Poate unul dintre cele mai importante atribute ale acestui


149

specialist este că el învaţă nu doar cunoştinţe din 4 sau 5 domenii distincte (medicină, educaţie fizică, pedagogie, psihologie, etc), ci şi modul în care aceste 4 sau 5 domenii sunt corelate şi interdependente. Rezultanta este sănătatea, motricitatea optimă, autonomia funcţională. Kinetoterapeutul este un profesionist orientat spre rezultate. Deşi, iniţial, kinetoterapeutul era dependent de diagnosticul şi schema de tratament kinetic prescrise de medic, odată cu perfecţionarea propriilor protocoluri terapeutice, a apărut şi necesitatea firească a unui diagnostic funcţional. Acest diagnostic nu are ca scop delimitarea şi diagnosticarea unei afecţiuni somatice. Acesta este atributul incontestabil al medicului. Diagnosticul funcţional vizează exclusiv evaluarea acelor parametri specifici implicaţi în recuperarea motrică şi funcţională:

-capacitatea de efort -forţa musculară -mobilitate articulară -tonus muscular -echilibru -coordonare

-evaluarea mersului şi a prehensiunii, etc De la bun inceput, kinetoterapeutul vizează o cuantificare a parametrilor funcţionali şi motrici ai pacientului, care vor suferi modificări calitative şi cantitative pe măsura abordării programului de recuperare. Acest diagnostic funcţional se încadrează în limitele competenţelor specifice şi este la fel de valabil în sala de gimnastică a spitalului, cât şi în sala de forţă a clubului sportiv. El reprezintă un important reper al kinetoterapeutului, atât pentru evaluarea iniţială a pacientului în scopul individualizării programului kinetic, cât şi pentru feed-back-ul direct, ce permite restructurarea dinamică a protocolului terapeutic. Este, de asemenea, important să notăm faptul că, în formarea sa, kinetoterapeutul dobândeşte noţiuni importante de prim-ajutor. El învaţă să detecteze eventualele semnale de alarmă care impun intervenţia nemijlocită şi imediată a medicului. În plus, în aria curiculară a acestei specialităţi, se regăsesc toate domeniile patologiei şi toate afecţiunile care beneficiază de tratament kinetic. Cu alte cuvinte, specialistul e instruit în privinţa afecţiunilor unde el poate oferi ajutor, dar, în acelaşi timp, îşi cunoaşte limitele. Un kinetoterapeut este capabil să recunoască, la o examinare atentă, în cadrul unei evaluări funcţionale, atât posibilele semnale de alarmă, cât şi acele afecţiuni care nu beneficiază de tratament kinetic, necesitând un examen medical. Din cele spuse mai sus, rezultă că autonomia kinetoterapeutului este nu doar necesară, ci chiar benefică. Datorită acestui diagnostic funcţional, kinetoterapeutul poate servi ca instanţă de filtrare, selecţionând acele cazuri care necesită îngrijiri medicale de specialitate. Trebuie să recunoaştem că, într-o lume care a conştientizat şi acceptat de mult specificul psiho-somatic al unor afecţiuni, mulţi solicitanţi ocupă inutil timpul preţios al medicului specialist. În acest fel, kinetoterapeutul poate sprijini activ actul medical, într-o nouă modalitate. Kinetoterapeutul poate selecţiona acele cazuri ce nu ţin de competenţa lui, referindu-le unui medic şi folosind mijloacele sale specifice de tratament pentru ameliorarea acelor afecţiuni funcţionale şi motrice care intră în domeniul său de competenţă. Dacă, prin mijloacele sale low-cost, kinetoterapia previne sau ameliorează anumite afecţiuni, reducând numărul de proceduri medicale administrate, se poate spune că ea contribuie activ la ridicarea calităţii serviciului medical, simultan cu îndeplinirea obiectivelor sale specifice. Un alt aspect este acela că, prin natura domeniului, kinetoterapeutul penetrează diverse planuri sociale .Prin activitatea sa în unităţi educative, sportive, centre de loisir (recreere), centre de asistenţă socială, el poate sesiza din timp acele cazuri ce necesită îngrijiri medicale de specialitate. Oriunde şi-ar desfăşura activitatea, el poate să ducă această muncă de triere


150

continuă. El poate stabili şi cultiva o legătură puternică şi intimă între medicina preventivă/curativă şi populaţie. Aici, în mod inevitabil, se accentuează rolul educativ şi de informare pe care specialistul în terapie fizică îl deţine. El este nu doar un terapeut, ci şi un formator. Ca un iniţiat în mai multe domenii, el poate face conexiuni complexe şi poate aduce informaţii corecte astfel încât să creeze o imagine cât mai clară asupra sănătăţii, motricităţii şi interdependenţei acestor două domenii. Astfel, specialistul în terapie fizică dobândeşte roluri noi şi valenţe deosebite. El nu mai este doar un creator de programe kinetice. Dacă ar rămâne doar atât, s-ar exprima doar o parte foarte mică a unui potenţial neexplorat. El devine un profesionist capabil să evalueze, apoi să trateze ceea ce se găseşte în competenţele sale, să trimită la medic acele cazuri ce necesită intervenţia acestui specialist, să educe activ în privinţa stilului corect de viaţă (mişcării şi sănătăţii) şi, poate cel mai important, să se constituie pe sine însuşi ca o verigă de continuă şi eficientă comunicare între domeniile medicinei, educaţiei fizice şi sportului şi invăţământului. Pentru împlinirea acestui scop, este necesară autonomia. Este un deziderat posibil. Este un deziderat necesar. Şi, asa cum modelul american ne-a învăţat, pasul hotărâtor va fi nu dobândirea autonomiei, ci asumarea responsabilităţii profesionale imense ce urmează acestei autonomii.Acesta este pasul cel mai dificil, este însa pasul care va duce la formarea adevăraţilor profesionişti, ce pot produce o schimbare benefică în calitatea serviciilor medicale/educative/sportive, în calitatea vieţii însăşi. Concomitent, se va realiza o binemeritată recunoaştere socială a importanţei profesiei de kinetoterapeut.

Bibliografie

1. Myers, R.S.- Saunders Manual of Physical Therapy Practice, W.B. Saunders Company, Philadelphia, 1995

2. ****- Raport naţional privind aspecte educaţionale europene în domeniul kinetoterapiei (coordonator Elena Taina Avramescu), 2007

PHYSICAL THERAPY AS AN INTERDISCIPLINARY SPECIALTY HISTORY AND PERSPECTIVES

Antoaneta CREŢU

Dragoş GHIŢIU ANEFS, Bucureşti

Keywords: Physical Therapy, interdisciplinary, competence, professional

independence, international recognition

Abstract In this presentation, a short presentation of the history and development of the Physical Therapy is made. Following, there are a few definitions of the domain and also, the importance and the place which this domain occupies among the other medical and paramedical domains. Continuing, a few perspectives concerning the future evolution of the domain are proposed, and an emphasis is placed on the professional independence needed by the therapists, necessary not only for the proper evolution of the Physical Therapy, but also for the quality growth of the medical services.


151

1.History The Physical Therapy appeared in the beginning of the first World War. Then, due to the great number of wounded, the stringent necessity for a different kind of medical care appeared. It was the need for motric and functional recovery. During the armed conflict, but also after its end, certain volunteers, most of them professionals in physical education and sports took charge, under the direction of the medics, of the functional rehabilitation of the wounded, preventing and improving disabilities, reintegrating patients back into their professional and social lives. Those professionals had a great deal of knowdlege in physical education. Under the circumstances, they assimilated the necessary medical datas and constituted as the missing link which united two fundamental human needs: the need for health and the need for movement. Thus, the physical therapy was born. In 1921, the American Women`s Physical Therapeutic Association was founded. This organization would change its name, in 1922, into the American Physiotherapy Association. This structure postulated a series of professional and ethical standards, which tried to set the boundaries of the domain. In the beginning, physical therapists worked in close connection with the medics, precisely to underline the specifics of the profession and to formulate with great accuracy the basic theoretical and practical information that a practitioner would have to master. This was especially the case, since the decisive step was made from the physical education towards classical medicine : the therapists wanted to acquire the knowledge that would allow and facilitate the application of the specific elements of the physical exercise in the case of the patients with motrical and/or functional deterioration, according with the h uuman anatomy, phisiology, biomechanics and pathological anatomy. A new stage in the developpment of the physical therapy as an independent profession, was in the second World War. This time, in the American Army, the number of phisical therapis rose from 250 to 1632. During the polio epidemics in the 1950`s and 1970`s, the number of physical therapists in Europe and the U.S. again rose. At the same time, the specific methods and means used in physical therapy proved their efficiency in a growing number of ailments. If, at first, the practitioner depended on the medic`s reference, in time, especially in the U.S., he gradually detached, gaining a well-deserved independence. We will see later on why this model in the development of physical therapy as an independent paramedical domain led and still leads to a continuous elevation of standards concerning the quality of the given care, concerning the professional ethics and the responsibility assumed by the therapist. It is necessary to remember, for staters, that, from the first-aid measures given on the front and up to the neuro-muscular facilitation and pasive mobilisation techniques used with teh child suffering of poliomielitis, during almost a century, the physical therapist proved both his utility, and his capacity of professional independence, within the boundaries of his specific knowledge, of course.

2.The Theoretical Delimitation of the Domain The Physiotherapy represents an inter-disciplinary domain. It comprises knowledge from : -medicine -physical education and sports -didactics and pedagogy -psychology, psycho-therapy and psycho-diagnosis -unconventional therapies, etc Only considering the enumeration above we can see the difficulty in formulating a definition of Physiotherapy. In our opinion though, Physiotherapy expresses itself as a form


152

of medical care, profilactical and therapeutical who aims to prevent, treat or ameliorate by compensating the functional and motrical deficits, using specific means. From this, we can see a few of the characteristis of this profession: -it adresses the functional and motrical deficit, respecting the structural rehabilitation, which is the domain of the classical medicine. -it is used both in prevention and therapy (after the deficit appeared). Further more, the kinetic prophylaxis contains a vast treasure of both theoretical and practical knowledge, of means and methods that play an extremely important and active role in maintaining the good health and the prevention of ailments for all ages. -the specificity of the means used- the Physiotherapy defines itself especially through the means used in prevention and therapy. The specific means is the physical exercise.Also, the massage, the physiotherapeutical procedures, the adapted sports, the unconventional therapies, etc. The Physiotherapy is a domain based equally on the newes knowledge in medicine and in the physical education and sports. As an eclectic science, it is an extremely adaptable science, defined by strictness, change, goal-orientation, professional ethics and responsibility. Its specific means, applied by qualified specialists, adresses the optimization of the motrical and functional potential, at its maximum, aiming to restore the functional independence, and a good adaptation of the individual to the condition of his living environment, through movement.

3.The Evolution and the Perspectives of the Physical Therapy The evolution of the Physiotherapy was and still is an extremely alert one. If, 80 years

ago, Physiotherapists were needed on the front and in war hospitals, today they exercise their job almost anywhere medical care is given or physical exercise is practiced. It can be stated that, in a hospital, the physiotherapist brings his knowledge on physical exercise under all its forms, adapting it to the specific of the medical care, while in a training hall or at a sports competition, he enriches the respective environment, using his knowledge in pathology, diagnosis, prevention and treatment. At the moment, a physiotherapist`s knowledge and especially the way they are combined make this specialist useful and necessary in hospitals, clinics, sports clubs, health centers, schools, private medical practices, or spa centers. The curriculum of a physiotherapist`s formation is an extremely vast one, comprisng knowledge from different domains. Maybe one of the most important attributes of a physiotherapist that he not only learns from 4 or 5 different domains (medicine, physical education, didatics, psychology, etc), but also helearns the way in which theese 4 or 5 domains are closely linked and interdependent. The result is the human being`s health, the optimal movement, the functional independence. The Physiotherapist is a goal-oriented professional. Although, initially, the physical therapist was dependent on a doctor`s diagnosis and kinetic treatment, with the perfection of treatment protocols, also the natuaral need for a functional diagnosis appeared. This diagnosis`s purpose is not to establish the verdict for a structural ailment. This is the medic`s inarguable attribute. The functional diagnosis aims at exclusively evaluating those specific parameters involved in the motrical and functional rehabilitation: -effort capacity -muscle strength -mobility of the joints -muscle tone -balance


153

-coordination -walking and prehension,etc From the start, the therapist aims at a cuantification of a patient`s functional and motrical parameters, which will suffer modifications in quality and quantity, as the programme goes on. This functional diagnosis is within the boundaries of the specific competences and is as viable in a hospital`s rehabilitation section as it is in a sports club`s health center. It represents an important landmark for the physical therapist for the initial evaluation of a patient aiming at adapting the therapeutic protocol, but also for the direct feed-back, which allows the dynamic structuration and reorganization of the kinetic programme. It is also important to note that during his education, the physiotherapist acquires substantial knowledge of first-aid. He is taught to spot alarm signals that impose the direct and immediate intervention of a medic. Besides that, in the curriculum of this speciality, all the pathology domains and all the ailments that can benefit from physiotherapy are found. In other words, the specialist is trained about the illnesses where he can help but, at the same time, he knows his limits. A physical therapist is able to recognize, at a careful examination, during a functional diagnosis, both the possible alarm signs, and the ailments that don`t benefit from kinetic treatment, needing a doctor`s intervention. From what was said, we can state that the physiotherapists` independence is not only necessary, but also a positive fact. Due to this functional diagnosis, the physical therapist can serve as an filtering instance, selecting the cases that need medical specific care. We have to admit that, in a world that has admited a long time ago the psycho-somatic specific of certain ailments, a lot of solicitants uselessly ocupy the medic`s precious time. In this way, the physiotherapist can support the medical process in a new way. He can select the cases not found in his competences, reffering them to a doctor and using his specific treatment means for ameliorating the functional and motrical ailments found in his treatment possibilities. If, using its low-cost means, the physiotherapy, prevents or treats certain ailments, reducing the number of medical procedures administrated, it can be said that it brings an active contribution to the quality growth of medical services, while simultaneously fulfiling its specific objectives. Another important aspect is that, by the nature of the domain, the physiotherapist penetrates different social layers. Through his activity in educational and sports units, recreation centres, social service centers, he can spot in good time the cases that would need specific medical care. Where ever he might perform, he could lead this work of case-filtering. He could establish and cultivate a strong and close connection between prevention/curative medicine and the individuals. This is where, unavoidable, the educational and informative role of the physiotherapist comes into play. He is not just a therapist, but also a teacher. As an initiate in different domains, he can make complex connections, and can bring precise informations so to create an image as clear as possible concerning the health, the movement, and the interdependence between the two. In this way, the physical therapy specialist acquires new roles and special valences. He is not just a kinetic programme creator anymore. If he would remain at that, only a small part of an unexplored potential would be expressed. He becomes a professional capable to evaluate, then to treat what is found in his domain, to send to the doctor`s practice the cases that can benefit from this specialist`s attention, to actively educate about the healthy lifestyle (movement and health) and, perhaps the most important, to establish himself as a continuous and efficent communication link between the domains of medicine, physical education and sports and education. In order to accomplish this purpose, the independence is necessary. It is a possible purpose. It`s a necessary purpose. And, as the american model has taught us, the decisive step will not be the acquisition of the independence, but the assumption of the professional


154

responsibility which comes along with it. This is the most important step, but it is the step that will lead to the formation of the real professionals, that will make a necessary change in the quality of the medical/educative/sports services, in the quality of life itself. At the same time, a well-deserved social recognition of the profession of physiotherapist will be realised.


155

STUDIU PRIVIND EVOLUŢIA NIVELULUI DEZVOLTĂRII MOTRICE LA COPII DE 9/10 ANI, ÎN URMA PRACTICĂRII PROBELOR ATLETICE

Carmina GORGAN

Gloria RATA Universitatea din Bacău

Cuvinte cheie: dezvoltare, probe atletice Rezumat Conceptul de educaţie fizica in şcoala primara - in ciclul primar educaţia fizica, ca

disciplina a planului de învăţământ, se situează printre obiectele primordiale, având in vedere rolul ei in dezvoltarea fizica generala, a stării de sănătate, înarmarea elevilor cu deprinderi, cunoştinţe, priceperi, cu ajutorul cărora ei vor opera pe parcursul tuturor ciclurilor de învăţământ. Aici, la clasele mici, se pun bazele sportului de performanta. Prin testările, probele si normele de control efectuate se pot depista elevii cu reale aptitudini pentru practicarea diferitelor ramuri sportive.

Introducere Evoluţia nivelului dezvoltării motrice la copii de 9 -10 ani a constituit o preocupare

importantă pentru un număr mare de autori si a fost considerat un subiect interesant, care a fost abordat de majoritatea specialiştilor.

Dezvoltarea motrica la aceasta vârsta are o serie de caracteristici datorate mai ales particularităţilor pe care le prezintă diferitele perioade ale dezvoltării lor. Este motivul pentru care de la început am abordat problema dezvoltării la vârsta de 9-10 ani descriind amănunţit caracteristicile morfo-funcţionale şi psihologice ale acestei perioade. Elementul de noutate cu care vine aceasta lucrare este influenta probelor atletice in evoluţia dezvoltării motrice la copii 9-10 ani .

I. Ipoteza Am plecat de la ipoteza că practicarea probelor atletice poate contribuie la dezvoltarea

motrică la copii de 9-10 ani. Dezvoltarea motrică la copii de 9-10 ani duce la o buna dezvoltare si la o creştere sănătoasa a copiilor.

II. Scopul si sarcinile cercetării Scopul cercetării este de a realiza un studiu privind creşterea capacităţii motrice prin

practicarea probelor atletice . Sarcinile cercetării 1. Alegerea probelor pentru obiectivele de referinţă ce vizează motricitatea 2. Stabilirea perioadelor de aplicare 3. Stabilirea eşantionului de aplicare 4. Stabilirea programelor de activitate 5. Elaborarea unui program de prelucrare a datelor 6. Redactarea lucrării III. Subiecţii si metodele cercetării Subiecţii cercetării Elevii claselor a III- a ( 15 elevi ) si a IV- a (17 elevi) ai şcolii nr. 19 „Al Ioan

Cuza Bacau” În realizarea prezentei lucrări, am utilizat următoarele metode:

♣ studiul literaturii de specialitate (documentarea) – căutarea şi extragerea diferitelor informaţii din literatura domeniului, precum şi de pe Internet;

♣ metoda convorbirii - discuţii cu coordonatorul lucrării, cu alte cadre de specialitate


156

(profesori), cu unii din părinţii elevilor cu care am reuşit să intrăm în contact, dar cel mai important cu subiecţii prezentei cercetări (elevi ai scolii nr. 19 „ Al. Ioan Cuza Bacau”);

♣ metoda anchetei – aplicarea chestionarului la subiecţii cercetaţi; ♣ analiza şi prelucrarea datelor; ♣ metoda grafică – necesară pentru că permite desprinderea gradului general şi a

esenţialului mult mai eficient; ♣ metoda statistico-matematică - am utilizat această metodă la calcularea procentelor

la răspunsurile date de subiecţi în urma aplicării chestionarului; Probele de evaluare

Probe de evaluare a dezvoltării fizice înălţime greutate

Probe de evaluare a dezvoltării aptitudinale forţă viteză rezistenţă

Probe de evaluare a motricităţii Tehnică săritura in lungime de pe loc

IV. Intervenţia aplicativa Aruncarea mingii de oina de pe loc Se executa de pe loc, cu piciorul opus braţului de aruncare in dreptul liniei de

aruncare care constituie punctul zero. Se arunca de deasupra umărului, elanul facandu-se doar din braţ si răsucirea trunchiului si piciorul de aceeaşi parte cu braţul de aruncare. Se executa doua încercări si se măsoară in metri cea mai buna aruncare.

Alergarea de viteza Se executa cu start din picioare, la semnalul dat de profesor care va cronometra

timpul parcurs. Se aleargă cate doi, cu precizarea ca fiecare elev sa alerge pe culoarul pentru a nu-1 stânjeni pe celalalt alergător.

Alergarea de rezistenta Se efectuează cu start din picioare la semnalul dat de profesor care va cronometra

timpul parcurs. Se aleargă mai mulţi având grija sa nu se împingă sau sa nu se împiedice la începutul cursei.

Săritura in lungime de pe loc Se executa cu desprindere de pe ambele picioare, folosind un singur elan al braţelor.

Distanta se măsoară de la o linie trasata pe sol, constituind punctul zero, pana la prima urma lăsata pe sol de calcai sau de mana. Elevul are dreptul la doua încercări, notându-se cea mai buna.

V. Rezultatele cercetării Tabel nr. 1 Rezultatele la clasa a III-a iniţial şi final – grupa control

Indicatorii

Înălţimea

cm.

Greutatea

Kg.

Forţa membrelor superioare (aruncarea mingii de oina)/ m.

Viteza

30m Sec.

Rezistenţa

600m Sec.

TEHNICĂ - SĂRITURA IN

LUNGIME DE PE LOC/ NOTA

X I 1,49 39,27 12,93 6,45 173,53 8,40 X F 1,51 40,20 14,80 6,06 168,47 9,33

Diferenţa 0,02 0,93 1,87 0,39 5,06 0,93 AS I 0,07 6,53 2,81 0,31 8,03 0,83 AS F 0,06 5,82 2,04 0,46 8,41 0,70


157

Diferenţa 0,01 0,71 0,77 0,15 0,38 0,13 Val. max. I 1,59 49 18 6,9 191 10 Val. max. F 1,6 49 20 6,7 185 10 Diferenţa 0,01 0,00 0,2 0,2 6 0 Val. min I 1,35 29 10 6 157 7 Val. min F 1,39 31 12 5 150 8 Diferenţa 0,04 2 2 1 7 1

Analiza rezultatelor obţinute la clasa a III de control scoate în evidenţă următoarele

aspecte: • La proba de înălţime, media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 2

cm, între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 1 cm , iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 4 cm . Deci se poate nota că în perioada experimentului s-a înregistrat o creştere de 2 cm a mediei aritmetice;

• La proba de greutate media aritmetică a crescut de la testarea iniţială la cea finală cu 0,93 kg ; între valoarea maximă finală şi iniţială nu se observa nici o diferenţă , iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 2 kg;

• La proba de aruncare a mingii de oină media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 1,87m , între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 0,2 m , iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 2 m;

• La proba de viteză, media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 0,39 sec. între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 0.2 sec. iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 1 sec;

• La proba de rezistentă, media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 5,06 sec. între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 6 sec. iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 7 sec.;

• La proba de tehnică ( săritura in lungime de pe loc) , media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 0,93 m. între valoarea maximă finală şi iniţială nu este nici o diferenţă iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 1 m.

Tabel nr. 2 Rezultatele la clasa a IV-a iniţial şi final – grupa control

Indicatorii Înălţimea Greutatea Kg.

Forţa membrelor superioare (aruncarea mingii de

oina)

Viteza30m Sec.

Rezistenţa 600m Sec.

TEHNICĂ - SĂRITURA IN

LUNGIME DE PE LOC / NOTA

X I 1,49 39,71 16,82 5,44 173,76 8,18 X F 1,49 41,12 19,18 5,27 169,24 9,59

Diferenţa 0 1,41 2,36 0,17 4,52 1,41 AS I 0,07 7,48 3,03 0,31 7,84 0,81 AS F 0,06 7,37 2,98 0,28 7,13 0,51

Diferenţa 0,01 0,11 0,05 0,03 0,71 0,3 Val. max. I 1,6 55 20 5,9 191 9 Val. max. F 1,6 58 24 5,8 180 10 Diferenţa 0 3 4 0,1 11 1 Val. min I 1,35 30 10 5 157 7 Val. min F 1,36 32 13 4,8 151 9 Diferenţa 0,01 2 3 0,2 6 2


158

Analiza rezultatelor obţinute la clasa a IV a de control scoate în evidenţă următoarele aspecte:

• La proba de înălţime, media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 1 cm, între valoarea maximă finală şi iniţială nu este nici o diferenţă, iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 0,01 cm . Deci se poate nota că în perioada experimentului s-a înregistrat o creştere de 1 cm a mediei aritmetice;

• La proba de greutate media aritmetică a crescut de la testarea iniţială la cea finală cu 0,11 kg ; între valoarea maximă finală şi iniţială se observa o diferenţă de 3 kg , iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 2 kg .

• La proba de aruncare a mingii de oină media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 0,05m , între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 4 m , iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 3 m .

• La proba de viteză, media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 0,03 sec. între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 0.01 sec. iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 0,2 sec

• La proba de rezistentă, media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 0,71 sec. între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 11 sec. iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 6 sec.

• La proba de tehnică ( săritura in lungime de pe loc) , media aritmetică creşte de la testarea iniţială la cea finală cu 0,3 m. între valoarea maximă finală şi iniţială este o diferenţă de 1m, iar între valoarea minimă finală şi cea iniţială este o diferenţă de 2 m.

VI. Concluzii În urma analizei şi prelucrării datelor rezultate din cercetarea efectuată, am ajuns la

următoarea concluzie: ipoteza conform căreia practicarea probelor atletice poate contribui la dezvoltarea

motrică la copii de 9-10 ani s-a confirmat, rezultatele prezentate fiind edificatoare. Se apreciază că la această vârstă, copilul nu este destul de dezvoltat fizic, de robust,

din contră, este sensibil, dificil, instabil, oboseşte uşor ,dar datorita practicării probelor atletice sporeşte îndemânarea şi agilitatea, creşte forţa musculară, iar caracterul ambidextru - şi el necesar în sport - se accentuează.

Aplicaţiile au scos în evidenţă eficienţa mai mare a probelor atletice, adaptate nivelului de dezvoltare motric, în urma folosirii mijloacelor din atletism la clasele III-IV şi necesitatea implementării acestor metode la toate clasele primare.

VII. Bibliografie

1. RAŢĂ, G., 2004, .Didactica educaţiei fizice şi sportului, Bacău, Edit. Alma Mater,

2. ŞCHIOPU, U., VERZA, E., 1981, Psihologia vârstelor, Bucureşti, Edit Didactică şi Pedagogică.

3. GARLEANU D. si R,. 2007, Ghidul antrenorului de atletism – pentru copii si juniori, Bucureşti, Edit. Printech

4. www.edu.ro 5. www.didactic.ro


159

STUDY CONCERNING THE EVOLUTION OF THE MOTION SKILL DEVELOPMENT LEVEL IN THE CASE OF 9/10-YEAR-OLD CHILDREN, AS

A CONSEQUENCE OF PRACTISING ATHLETIC SPORTS

Carmina GORGAN Gloria RATA


Keyswords: development, field-events Abstract: The concept of physical education on primary school level as a curricular subject is

situated among the primary objectives, considering its role in the general physical development, in the development of health and in supplying the pupils with skills, knowledge, abilities which will help them function throughout the educational levels. Now, during the first years of study, we can lay the foundation for the performance in sports. By means of testing and the control tests and standards we can discover the pupils having real abilities for practising different sports.

I. Introduction The evolution of the motion skill level in the case of 9/10-year-old children has

been an important concern for a large number of authors and it has been considered as an interesting subject which has been studied by most specialists.

At this age, the motion skill development has a series of characteristics which are due especially to the specific features of the different periods of their development. This is the reason why, from the very beginning we have approached the problem of the development at the age of 9/10, giving a detailed description of the morpho-functional and psychological characteristics specific to this age. The novelty of this paper consists in the study of the influence athletic sports can have on the motion skill development in the case of 9/10-year-old children.

II. Hypothesis We started from the hypothesis that the practice of athletic sports can contribute to the

motion skill development in the case of 9/10-year-old children. The motion skill development in the case of 9/10-year-old children leads to a good and healthy development of the children.

III. Purpose and tasks The purpose of the research is to carry out a study concerning the increase of the

motion skill development by means of practising athletic sports. Tasks 1. Choosing the athletic event for the reference objectives aiming at the motion skill

development 2. Deciding on the practice periods 3. Deciding on the practice group 4. Deciding on the activity programmes 5. Making up a data processing programme 6. Elaboration of the paper IV. Subjects and research methods The research subjects Pupils in the 3rd (15 pupils) and the 4th (17 pupils) form at school no. 19 „Al Ioan

Cuza Bacau” For this paper we have used the following methods:


160

♣ study of the literature (documentation) – looking for and gathering different pieces of information from the specialty literature as well as from the Internet;

♣ the conversation method – discussions with the work coordinator, with other specialty teachers, with some of the pupils’ parents that we managed to get in contact with and, most important of all, discussions with the subjects of this research (pupils at school no. 19 „ Al. Ioan Cuza Bacau”);

♣ the inquiry method – asking the subjects to fill in the questionnaire; ♣ data analysis and processing; ♣ the graphical method – necessary because it allows the more efficient

assimilation of the general and the essential information; ♣ the statistical-mathematical method – we have used this method to establish the

percentage of the subjects’ answers after they have filled in the questionnaire; Evaluation tests The physical development evaluation tests height weight

The skill development evaluation tests strength speed resistance

Motion skill evaluation tests Technique for the long jump from a static position

V. Practical activity Throwing the rounders ball from a static position It is performed from a static position, the leg on the non-preferred hand side placed on

the throw line which marks the zero point. The ball is thrown above the shoulder level, the take-off being achieved only by the arm and the swing of the trunk and of the leg on the preferred hand side. We measure the length of the better of two attempts using the meter as a measurement unit.

Speed running It is performed starting from a standing position at the teacher’s signal, the latter also

timing the run. The pupils run in pairs, each one running on his/her own lane so that they wouldn’t hinder each other.

Long run It is performed starting from a standing position at the teacher’s signal, the latter also

timing the run. Several children can run at the same time, without pushing or hindering each other at the beginning of the race.

The long jump from a static position (without take-off) It is performed by removing both feet from the floor at the same time, using a single

swing of the arms. The distance is measured from a line marked on the floor and considered to be the zero point, until the first track marked on the floor by the heel or by the hand. The pupil is allowed to perform a second attempt, the best one being recorded.


161

Results of the research Table no. 1 Results of the 3rd form for the initial and final tests – control group

Indicators

Height in

cm.

Weight in

Kg.

Upper limbs strength (when

throwing the rounders ball)/ m.

Speed

30m Sec.

Resistance

600m Sec.

Technique – Long jump from static

position / score

X I 1,49 39,27 12,93 6,45 173,53 8,40 X F 1,51 40,20 14,80 6,06 168,47 9,33

Difference 0,02 0,93 1,87 0,39 5,06 0,93 AS I 0,07 6,53 2,81 0,31 8,03 0,83 AS F 0,06 5,82 2,04 0,46 8,41 0,70

Difference 0,01 0,71 0,77 0,15 0,38 0,13 Max. val. I 1,59 49 18 6,9 191 10 Max. val. F 1,6 49 20 6,7 185 10 Difference 0,01 0,00 0,2 0,2 6 0 Min. val. I 1,35 29 10 6 157 7 Min. val. F 1,39 31 12 5 150 8 Difference 0,04 2 2 1 7 1

The analysis of the results achieved by the 3rd form control group emphasizes the

following aspects: • For the height test, the arithmetic average increases by 2 cm when comparing the

initial and the final testing, by 1 cm when comparing the final and the initial maximum values, and by 4 cm between the final and the initial minimum values. Thus, we can notice that during the experiment the arithmetic average was increased by 2 cm;

• For the weight test, the arithmetic average increased by 0,93 Kg when comparing the initial and the final testing; no difference can be noticed between the final and the initial maximum values, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 2 kg;

• For the rounders ball throwing, the arithmetic average increases by 1,87m when comparing the initial and the final testing; between the final and the initial maximum values there is a difference of 0,2 m, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 2 m;

• For the speed test, the arithmetic average increases by 0,39 seconds when comparing the initial and the final testing. Between the final and the initial maximum values there is a difference of 0,2 seconds, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 1 second;

• For the resistance test, the arithmetic value increases by 5,06 seconds when comparing the initial and the final testing. Between the final and the initial maximum values there is a difference of 6 seconds, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 7 seconds;

• For the test concerning the technique (the long jump from stationary position), the arithmetic average increases by 0,93 m when comparing the initial and the final testing. Between the final and the initial maximum values there is no difference, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 1 m.


162

Table no. 2 Results of the 4th form for the initial and the final tests– the control group

Indicators Height Weight Kg.

Upper limb

strength (when

throwing the

rounders ball)

Speed 30m Sec.

Resistance600m Sec.

Technique – long jump from static position /

score

X I 1,49 39,71 16,82 5,44 173,76 8,18 X F 1,49 41,12 19,18 5,27 169,24 9,59

Difference 0 1,41 2,36 0,17 4,52 1,41 AS I 0,07 7,48 3,03 0,31 7,84 0,81 AS F 0,06 7,37 2,98 0,28 7,13 0,51

Difference 0,01 0,11 0,05 0,03 0,71 0,3 Val. max.

I 1,6 55 20 5,9 191 9 Val. max. F 1,6 58 24 5,8 180 10 Difference 0 3 4 0,1 11 1 Val. min I 1,35 30 10 5 157 7 Val. min

F 1,36 32 13 4,8 151 9 Difference 0,01 2 3 0,2 6 2

The analysis of the results achieved by the 4th form control group emphasizes the

following aspects: • For the height test, the arithmetic average increases by 1 cm when comparing the

initial and the final testing, between the final and the initial maximum values there is a no difference, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 0,01 cm. Thus, we can notice that during the experiment the arithmetic average was increased by 1 cm;

• For the weight test, the arithmetic average increased by 0,11 Kg when comparing the initial and the final testing; between the final and the initial maximum values there is a difference of 3 kg, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 2 kg.

• For the rounders ball throwing, the arithmetic average increases by 0,05 m when comparing the initial and the final testing; between the final and the initial maximum values there is a difference of 4 m, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 3 m.

• For the speed test, the arithmetic average increases by 0,03 seconds when comparing the initial and the final testing. Between the final and the initial maximum values there is a difference of 0,01 seconds, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 0,2 seconds.

• For the resistance test, the arithmetic value increases by 0,71 seconds when comparing the initial and the final testing. Between the final and the initial maximum values there is a difference of 11 seconds, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 6 seconds.

• For the test concerning the technique (the long jump from stationary position), the arithmetic average increases by 0,3 m when comparing the initial and the final testing.


163

Between the final and the initial maximum values there is a difference of 1 m, while between the final and the initial minimum values there is a difference of 2 m.

VI. Conclusions After analyzing and processing the research data, we could draw the following

conclusion: the hypothesis according to which the athletic sports can contribute to the motion skill

development in the case of 9/10-year-old children was confirmed, the results presented here being conclusive. We believe that at this age the child is not developed physically enough and is not

strong enough; on the contrary, he is sensitive, difficult, instable, he gets tired easily but, after practising athletic sports, his skill and his agility increases, the muscular strength develops and the ambidexterity – which is also necessary in sports – becomes more visible.

The practical activities emphasized the greater efficiency of the athletic sports, adapted to the level of motion skill development, after using the athletics methods for the 3rd and the 4th form pupils, as well as the need of implementing these methods for all the primary school levels.


164

ANXIETATEA ŞI STRESUL LA ELEVII DIN CICLUL GIMNAZIAL ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞCOLARĂ

Cristian Ştefan SANDULACHE

Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti Cuvinte cheie: anxietate, stres, educaţie fizică şcolară, elevi;

Rezumat: Esenţa incontestabilă a unei întreceri sportive este combativitatea, concursul, lupta

pentru supremaţie, pentru etalarea de cunoştinţe vechi sau noi. Întreaga activitate socială şi pedagogică pusă în slujba educaţiei fizice şcolare are ca unul din obiective, momentul de ,,confirmare a eficienţei” în competiţia dintre elevi, atât în lecţia de educaţie fizică, cât şi în viaţa de zi cu zi. Cu toţii ştim că în cele mai multe situaţii combativitatea creată de ideea de întrecere, are darul de a-i ambiţiona pe competitori. Fenomenul este de natură psihosocială şi poartă amprenta relaţiilor între oameni, deoarece aşa cum subliniam mai sus, întrecerea există atât în educaţia fizică şcolară, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Introducere Esenţa incontestabilă a unei întreceri sportive este combativitatea, concursul, lupta

pentru supremaţie, pentru etalarea de cunoştinţe vechi sau noi. Întreaga activitate socială şi pedagogică pusă în slujba educaţiei fizice şcolare are ca unul din obiective, momentul de ,,confirmare a eficienţei” în competiţia dintre elevi, atât în lecţia de educaţie fizică, cât şi în viaţa de zi cu zi. Cu toţii ştim că în cele mai multe situaţii combativitatea creată de ideea de întrecere, are darul de a-i ambiţiona pe competitori. Fenomenul este de natură psihosocială şi poartă amprenta relaţiilor între oameni, deoarece aşa cum subliniam mai sus, întrecerea există atât în educaţia fizică şcolară, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Anxietatea Se consideră că în general o întrecere sau ideea de combativitate, rupe echilibrul

emoţional al unui elev. Anxietatea, definită de dicţionare ca teamă fără obiect, este în lecţia de educaţie fizică o stare emoţională cu cauze bine determinate şi se exprimă ca o reacţie de tip adaptiv la situaţiile care pot constitui ameninţări pentru echilibrul e-ului fiecărui elev în parte. Elevul conştientizează faptul că afirmarea de sine poate fi împiedicată din cauze foarte diferite, previzibile sau imprevizibile, în mod special în o „dispută” sau întrecere. Criticile posibile, eventuala pierdere a prestigiului, situaţiile de incertitudine şi mulţi alţi factori sunt generatori de tensiune psihică, care duc la o stare de nervozitate ce poate avea rol pozitiv sau negativ în evoluţia acestuia.

În măsura cunoştinţelor dobândite de-a lungul timpului şi a experienţelor avute pe măsura evoluţiei lui ca individ în societate, elevul îşi poate imagina întrecerea, stările conflictuale, succesul sau eşecul, ş.a.m.d., acestea având rol în planificarea personală a unui eventual „răspuns” la eşec sau victorie în finalul întrecerii. Anxietatea de dinaintea orei de educaţie fizică şi a ideii de întrecere este generatoare de astenie, nervozitate, confuzie mentală, tulburări digestive şi alte manifestări psiho-fiziologice. Aceste manifestări existând de asemenea şi în cazul pregătirii unei teze sau a unei lucrări de verificare a cunoştinţelor la celelalte materii din cadrul programei şcolare.

La începuturile cercetărilor în domeniul stresului, starea elevului sau a sportivului (în cazul performanţei) de dinaintea întrecerii sau a jocului, o găsim descrisă de către anumiţi psihologi, în următoarele cazuri:

dispoziţia gata de luptă;


165

febra de start; apatia de start.

Ca urmare a cercetărilor mai amănunţite, apare modernizarea terminologiei, cele exprimate mai sus devenind:

manifestări hiperstenice; manifestări hipostenice.

Anxietatea se prezintă sub două aspecte: - din punct de vedere al trăsăturii, fiecare individ având prin structura lui genetică

un nivel mai ridicat sau mai scăzut al ei; - din punct de vedere al stării, răspuns a cărui intensitate este dependentă de nivelul

anxietăţii constituţionale , dar în relaţie cu însemnătate subiectivă a factorilor stresanţi.

Situaţiile de o mare varietate a manifestărilor unui elev, apar datorită complexităţii fiinţei umane însăşi, ea oferind din punct de vedere psihocomportamental, un evantai larg al acestor manifestări, ce într-o anumită măsură ele pot fi uneori favorabile, alteori nefavorabile dezvoltării acestuia din punct de vedere al activităţii lui în orele de educaţie fizică şi sport, din cadrul învăţamântului preuniversitar.

În literatura de specialitate, găsim două forme fundamentale de anxietate de dinaintea întrecerii sau a jocului (în cazul sportivului, precompetiţional):

teama de eşec - cea mai frecventă stare de dinaintea întrecerii a unui elev, care datorită cunoştinţelor în domeniul respectiv, coroborate cu dorinţa de succes imediat, duce la „frica” sau teama de eşec

teama de succes - este mai puţin frecventă, deoarece prima preocupare a elevului este „intrarea în luptă” şi nu întrebarea „cum ies?”; are mecanisme mai subtile, ele apărând odată cu conştientizarea unei posibile victorii în întrecerea sau jocul în care s-a angajat

Principala problemă a profesorilor şi elevilor, este de a controla nivelul anxietăţii pentru a putea evita efectele nedorite de hipo sau hipermanifestării acesteia. Tehnicile de reglare şi autoreglare a stărilor psihice (relaxare, desensibilizare, antrenament psihoton, antrenament mental), cunoscute şi utilizate în practică, reuşesc să rezolve chestiunile într- o manieră satisfăcătoare. Cu toate acestea, profesorul trebuie să cunoască modalităţile de intervenţie, în a manageria cu succes tulburările elevului, starea de anxietate, frica de eşec, acestea fiind următoarele:

identificarea – problemelor sociale (mediul din care face parte), probleme religioase, culturale ale elevului sau a elevilor;

evaluarea – acesta fiind modul de cunoaştere a stării de stres la nivel statistic, aproximativ al elevului sau a elevilor;

intervenţia concretă – se va executa în funcţie de nivelul de cunoştinţe acumulate atât statistic, cât şi nestatistic, pentru a avea un rezultat optim în lucrul cu elevul sau elevii în ora de curs. Stresul. Factorii de stres Atât cerinţele de ordin exterior, obiectiv, cât şi autoexigenţele (aspiraţiile, dorinţa de a

excela, de a realiza o performanţă, de a câştiga) formează un complex de factori ai stresului, ce pun întregul sistem psihocomportamental al elevului în stare de tensiune, mobilizând resursele energetice şi dezvoltând activitatea defensivă. Activitatea în educaţia fizică şcolară, este stresantă în totalitatea ei:

a. orele de curs – prin durata şi intensitatea lor, prin multitudinea de „sacrificii” pe care le impune elevului;

b. concursurile – prin nivelul emoţional ridicat şi angajarea motivaţională, individuală şi


166

socială; c. relaţiile sociale – pe care atât combativitatea, cât şi colegialitatea în întrecere, le

generează; d. pauzele – inexistente, decât ca parte dintr-un plan, ele fiind nerespectate de către

profesorii din învăţământul preuniversitar; e. supraîncărcarea programului – dorinţa profesorului de a respecta programa şcolară în

timpul limitat pus la dispoziţie, rezultând „stresarea” elevului prin încărcarea de teme (acasă sau şcoală), indiferent de materie. Acestea produc încordare, tensiune la nivel psihologic, pretinzând eforturi fizice şi

psihice de adaptare şi echilibrare, toate având rolul de a „fi mai bun” în acel moment sau în finalul orei. Spre deosebire de ora de curs unde avem mijloace diferite şi cu scop în dezvoltarea armonioasă a elevului, jocul sau întrecerea din finalul lecţiei are o foarte mare încărcătură emoţională care duce sistemul psihocomportamental în stare de limită. Din mulţimea de factori stresanţi care determină această stare amintim:

solicitările externe: frig, cald; ploaie, zgomot, iluminare insuficientă; solicitări interne: eforturi musculare, articulare, somn insuficient, subnutriţie,

alimentaţie necorespunzătoare pregătitoare efortului; solicitări psihice intelectual- afective- volitive: decizii în condiţii de incertitudine şi criză de timp, reacţii la eşec sau succes, efort voluntar, supraîncărcare, lipsa de antrenament în învăţare, vizionarea excesivă a programelor tv şi jocuri pe calculator;

solicitări psihosociale: critica, opinia colegilor şi a celor apropiaţi, aprecierea spectatorilor (cei ce nu fac parte din colectivul de lucru, din diferite motive);

restricţiile regulamentare ale jocului sau întrecerii; Aceşti factori se reflectă în sistemul psihic al elevului, fie la

nivelul întregii conştientizări, fie în plan subconştient, determinând reacţiile adaptive şi de apărare, pe care o bună pregătire le organizează concentrat, pentru o eficientă conduită în joc sau întrecere.

Aceşti factori reduc capacitatea de învăţare, elevul stresat trecând prin trei faze: faza de alarmă: stare generală de oboseală, tulburări de memorie şi nervozitate; faza de agitaţie, febrilitate şi hiperactivitate; faza de depresie şi apatie: elevul este epuizat, apar durerile de cap, îşi pierde din

capacitatea de efort şi concentrare, devine obsesiv. Pierderea din capacitatea de efort fizic ori intelectual, poate fi evitată prin înlăturarea

factorilor stresanţi, prin dozarea raţională a eforturilor elevilor, prin sport şi prin plimbări în aer liber, prin respectarea orelor de somn, alternarea muncii cu odihna activă, asigurarea condiţiilor de viaţă şi de studiu, pregătirea zilnică a lecţiilor.

Situaţiile solicitante proprii întrecerii pot fi intense sau mai puţin intense şi în raport cu capacitatea psihică a elevului, cu experienţa sa acumulată de-a lungul timpului în întreceri organizate ad-hoc şi cu nivelul de aspiraţie, ele fiind generatoare de tensiuni psihice, exprimate mai ales în domeniul emoţional, dar cu ecou asupra întregului sistem psihic al elevului.

Comportamentul profesorului: Controlul asupra clasei depinde de comportamentul profesorului, exprimat de obicei prin comunicarea non-verbală. Fiecare din comportamentele de mai jos contribuie la un control eficace asupra clasei şi îmbunătăţeşte prin urmare procesul de învăţare:

contact vizual şi fizic corespunzător cu elevii mişcări relaxate ale corpului comportament verbal relaxat şi controlat


167

capacitatea de a asigura rapid liniştea în clasă capacitatea de a se deplasa în persoană pe lângă toţi elevii din clasă mustrări scurte instrucţiuni clare, evitând repetiţia sincronizarea limbajului corporal cu cel verbal a face faţă întreruperilor din partea elevilor

În concluzie, am vrut sa readucem aminte cu ajutorul acestei lucrări asupra importanţei eliminării stresului la elevi, cu precădere în orele de educaţie fizică şi sport, lucru ce ar duce la o mai bună dezvoltare atât armonioasă, cât şi intelectuală a acestuia. De asemenea să reamintim şi importanţa concurenţei la nivelul vârstei şcolare, nivel ce va pregăti trecerea la maturizare şi va determina ca aceştia cu ajutorul orelor de educaţie fizică şi sport să fie mai conştienţi de nevoia continuă de mişcare pentru menţinere a stării de sănătate şi importanţa de câştiga, însă nu prin orice mijloace.

Bibliografie

1. Baban, A. – Stres şi personalitate, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 1998 2. Burluc, D., Calu, S., – Anxietate şi performanţă sportivă. Definiţii conceptuale şi modele

explicative, Revista Viitorul, nr.6, Craiova, Editura Universitaria, 2003 3. Epuran, M., Holdevici, I., Tonita, F. – Psihologia sportului de performanţă, Bucureşti,

Ed. Fest, 2001 4. Gr.Popa – Existenţă şi adevăr la Soren Kierkegaard- Ed.Dacia, Cluj,1998

Mădălina Diaconu – Pe marginea abisului,Ed.Ştiinţifică,Bucureşti,1996 5. Soren Kierkegaard – Conceptul de anxietate,Ed.Amacord,Timişoara,1998

ANXIETY AND STRESS OF THE STUDENTS, ATTENDING MIDDLE

SCHOOL, IN PHYSICAL EDUCATION

Cristian Ştefan SANDULACHE University “Spiru Haret” of Bucureşti

Keywords: anxiety, stress, physical education, students; Abstract: The unchallenged essence of a sport competition is the combativeness, the contest, the

fight for supremacy in order to show off old or new knowledge. The whole social and pedagogical activity, concerning the Physical Education, has one of the objectives, the moment of „confirmation of the efficiency” in the competition between the students, both in the P.E. lesson and in everyday life. We all know that in most situations, the combativeness created by the ideea of competition, arises the competitors’ ambition. The phenomenon is of a socio- psichological nature, bearing on the relations between people. As I have already mentioned before, the competition exists both in the school P.E. education and in everyday life.

Introduction The unchallenged essence of a sport competition is the combativeness, the contest, the

fight for supremacy in order to show off old or new knowledge. The whole social and pedagogical activity, concerning the Physical Education, has one of the objectives, the


168

moment of „confirmation of the efficiency” in the competition between the students, both in the P.E. lesson and in everyday life. We all know that in most situations, the combativeness created by the ideea of competition, arises the competitors’ ambition. The phenomenon is of a socio- psichological nature, bearing on the relations between people. As I have already mentioned before, the competition exists both in the school P.E. education and in everyday life.

Anxiety It is generally considered that a competition or the ideea of combativeness, brakes the

emotional balance of a student. The anxiety, having the definition of a feeling of nervousness or worry without a certain reason, is in the P.E. lesson an emotional state with well determined causes and it is expressed as a reaction of an adaptive type to the situations which represent threatening to the balance of each student’s „ego” .

The student is aware of the fact that self assertion could be hindered by different causes, predictable or unpredictable, especially in a „dispute” or competition. The possible criticism, the loss of prestige, the uncertain situations and many other factors generate psychic strain, leading to a state of nervousness, which could have a positive or negative role in his evolution.

The knowledge achieved in time and the experience gained during his evolution as an individual in society, the student can imagine the competition, the conflicting situations, success or failure, etc, all these having an important role in personal planning of a possible „answer” to failure or victory, at the end of the competition.The anxiety before the P.E. class and the ideea of competition generate asthenia,, nervousness, mental confusion, digestive disorder and many other psycho-physiological manifestations. These manifestations also existing in preparing of a written paper or a test in all the other subjects within the framework of the school curriculum. At the begining of the research in the stress field, the student’s or the sportsman’s state (in the performance case) before the competition or game, is described by some psychologists as follows:

• the mood ready for fight; • the fever of start; • apathy of start;

As a result of thorough research, it appears the modernization of the terminology, this way, the above terms become:

■ hyperstenic manifestations; ■ hypostenic manifestations;

Anxiety is presented in two aspects: - from the point of view of feature, every individual having in his genetical

structure a higher or a lower level of it; - from the point of view of state, the answer of which intensity depends on the

constitutional anxiety level, but in relation with subjective importance of the stressful factors.

The large variety of the situations in which a student expresses himself appears due to the complexity of the human being itself, offering from the psycho-behavioural point of view, a large range of these manifestations. To a certain extent, these manifestations could be sometimes favourable but some other time they could be unfavourable for the student’s development, from the point of view of his activity during the P.E classes, in the frameworks of the middle school education.

In the literature we find two fundamental forms of anxiety, before the competition or the game (in the case of the sportsman, precompetitional):

■ fear for the failure – the most frequent mood before the competition of a


169

student who, because of the knowledge in that field corroborated with the desire of an immediate success, leads to „fear” of failure. ■ fear for the success – is less frequent, because the first concern of the student is „getting into the fight” and not the question „how do I get out of it?, has more subtle mechanisms, appearing at the same time with the awareness of a possible success in the competition or game in which he was involved.

The main problem of the teachers and students is that of controlling the level of anxiety in order to avoid the undesirable effects of its hypo or hypermanifestation. The techniques of control and selfcontrol of psychic states (relaxation, disensibilisation, psychoton training, mental training) known and used in practice, succeed to solve these issues in a satisfactory manner.

Nevertheless, the teacher has to know the possibility of intervention to successfully manage the student’s desorders, the state of anxiety, fear of failure. These are as follows:

• identification of the social problems (the environment to which he belongs) the student’s or students’ religious and cultural problems;

• evaluation – as a way of knowledge of the state of stress at the statistics level of the student or students;

• the concrete intervention – will occur according to the level of the accumulated knowledge, both statistically and non-statistically, in order to have the best results, working with the student or students during the lesson.

The Stress. The Stress Factors Both the exterior objective requirements and selfexactingness (aspirations, the desire

to excel, to achieve a performance, to win) make up a complex of factors of the stress, which put the whole student’s psychobehavioral system in strain, rallying the energetic sources and developing the defensive activity.

The activity in P.E. is fully stressful:. a. the lessons- taking into consideration their duration and intensity, the great amount of

„sacrifices” required to the student’ b. the contests- through their high emotional level and motivational engagement,

individual and social; c. the social relations – generated by both combativeness and true fellowship in contests; d. the breaks- absent, only as part of a plan, they aren’t observed by the teachers in the

middle school; e. the overcharging of the programme – the teacher’s determination to follow the

curriculum in the limited time on his disposal, having as a result the student’s „stress”, overcharging him with homeworks (at school or at home) no matter which subject it is; All these cause straining, tension at psychological level, requiring physical and

psychic effort of adaptation and balance, all of them having the role „to be better” in that mament or at the end of the lesson. Unlike the lesson, where we have different means and aim the student’s harmonious development, the game or the competition in the end of the lesson has a great emotional feeling, which takes the psychobehavioral system to its limit. From the various stressful factors which determine this state we mention:

the external requirements: cold, hot, rain, noise, insufficient lightining internal requirements: muscular, articular effort, insufficient sleep, malnutrition; volitive- affective-intelectual- psychic requirements: decisions in uncertain

conditions, and time shortage, reactions to failure or success,, voluntary effort, overcharging, lack of training in the learning process, excesive TV watching and games on the computer;


170

psycho-social requirements: criticizm, coleagues’ and relatives’ opinion, the viewer’s appreciation ( those who don’t belong to the teamwork, for different reasons};

regular restrictions of the game or competition; These factors are reflected in the student’s psychic system either on the whole

conscious system or in subconscious plan, determining the adaptive and defence reactions, which a good training organizes in a concentrated way for an efficient conduct in the game or competition.

These factors reduce the capacity of learning, the stressed student getting through three phases:

the allarm phase: a general state of tiredness, nervousness and memory desorder; the agitation phase, feverishness and hyperactivity; depressive and apathy phase: the student is exhausted, he has got headaches, he

looses the capacity of effort and concentration and he becomes obsessive. The loss of the capacity of physical or intellectual effort can be avoided by removing

the strssing factors, by respecting the sleeping hours, the alternation of work with active rest, the ensurance of the living and study conditions, by doing the homework every day. The challinging situations, suitable for competitions, can be intense or less intense in relation to the student’s phychic capacity, to his accumulated experience along the time in on-the-spot competitions and with a level of aspiration, generating psychic tensions, expressed mostly in the emotional field but with an influence over the whole student’s psychic system.

The behavior of a teacher: Comportamentul profesorului: The control of a class, depends of theacher behavior, usually expressed by non-verbal

communication. Each of bellow behaviors is participating to a better and eficace control of the class and improves the learning process:

eye contact and physical contact with the students a body relaxed moves relaxed and controlled verbal behavior the capacity to quikly assure the atention in the gym the capacity to move and pay atention to all the students presence in the gym ă short addnote clear instructions, avoiding repeting himself the verbal and body language synchronization to manage the students problems and interruptions

In conclusion, we wanted to remind with the help of this paperwork to the importance of stress elimination, at students attending middle school, especially in physical education class, a way of a better physical evolving of students and not last, intelectualy. Also, we wish to remind the importance of competing, wich is important at their middle school age level, level wich will prepare them to the next one, the maturity and with the help with a proper physical education will be determined to pay more attention and consciously of the continuos need of playing for keeping a proper health and importance of winning, but not by all means


171

STUDIU ASUPRA EFICIENŢEI LOVITURII DE REVER REALIZAT PE PARCURSUL CAMPIONATELOR NAŢIONALE DE JUNIORI (18 ANI, FETE)

EDIŢIA 2008

Lucian Mihai CIUNTEA


Cuvinte cheie: tenis, eficienţă, rever, fetei, junioare

Rezumat Analizând câteva meciuri care au avut loc în cadrul Campionatelor Naţionale de juniori ediţia 2008, am avut ocazia să urmăresc câteva jucătoare cu scopul de a evidenţiind punctele lor slabe dar şi cele forte prin prisma eficienţei loviturii de rever. Această cercetare constă în analiza eficienţei loviturii de rever a jucătoarelor Mîţă Raluca şi Pătraşc Georgiana) in cadrul Campionatelor Naţionale de juniori (18 ani, fete) ediţia 2008. Principala concluzie a acestui studiu subliniază importanţa menţinerii unui nivel ridicat de eficienţă a loviturii de rever pe tot parcursul unui meci orice fluctuaţie privind eficienţa acestei lovituri având repercusiuni directe asupra soartei meciului.

Introducere. Tenisul de performanţă este fără discuţie legat de eficienţa şi

randamentul deplasării jucătorului pe teren dar şi a tehnicii de execuţie a loviturilor specifice jocului de tenis. Aceste lovituri şi deplasări în teren trebuiesc executate din diferite poziţii sau situaţii din meci la viteze diferite şi cu risc minim de accidentare.

Ipoteză: Prin analizarea unor meciuri oficiale din cadrul Campionatului Naţional, urmărind eficienţa lovituri de stânga, am putut evidenţia punctele forte dar şi cele vulnerabile ale unui jucător de performanţă.

Scopul lucrării: Studierea eficienţei loviturii de stânga în cadrul jocurilor oficiale din calendarul naţional., poate reprezenta o sursă importantă de informaţii pentru jucători, antrenori şi tehnicieni, având avantajul culegerii unor date ontice cu privire la dinamica evoluţiei tehnice a acestui procedeu

Organizarea şi subiecţii cercetării: Cercetarea a constat în analiza eficienţei loviturii de stânga a jucătoarelor Mîţă Raluca şi Pătraşc Georgiana în două meciuri disputate pe zgură. Meciurile studiate au fost următoarele: Mîţă Raluca – Iordache Vivien.(6-3,6-2,septembrie 2008), Mîţă Raluca – Vlad Stephany.(7-5,0-6,6-3,septembrie 2008), Pătraşc Georgiana – Ursache Andreea.(6-3,6-2 septembrie 2008), Pătraşc Georgiana – Chiriac Anca.(3-6,7-6(5),4-6),septembrie 2008).

Mîţă Raluca vârstă - 15 ani, înălţime 1,71 m, greutate 59 kg jucătoare de mănă dreaptă, practicantă a jocului de tenis de 9 ani, a participat la 16 turnee de simplu în 2008 avănd un raport al meciurilor câştigate vs. pierdute de 25-9, poziţia 5 în clasamentul naţional(la simplu) la sfârşitul anului 2007.

Pătraşc Georgiana – vârstă 15 ani, înălţime 1,67 m, greutate 55 kg, jucătoare de mână dreaptă, practicantă a jocului de tenis de 8 ani, a participat la 17 turnee de simplu în 2008 având un raport al meciurilor câştigate vs. pierdute de 24-6, poziţia 3 în clasamentul naţional la sfârşitul anului 2007.


172

Rezultatele cercetării Tabelul 1 prezintă eficienţa reverului sportivei Mîţă Raluca

Tabelul 1 LEGENDĂ: Dr- direcţia reverului; Pr- procentul reverului; C- câştigate; P- pierdute; N- neutre; M- rever direcţionat median; D- rever direcţionat în diagonală; N- rever direcţionat în lung de linie. Tabelul 2 prezintă eficienţa reverului sportivei

Pătraşc Georgiana Tabelul 2

LEGENDĂ: Dr- direcţia reverului; Pr- procentul reverului; C- câştigate; P- pierdute; N- neutre; M- rever direcţionat median; D- rever direcţionat în diagonală; N- rever direcţionat în lung de linie.

Dr Pr % C P N

1, 2% 4,

9% M 52

% 93, 9% 3% 13, 6% D 36

% 83,4% 18, 6% 16, 2%

MEC

I: MăŢĂ

-IO

RD

AC

HE

L 12%

65, 2%

5,8%

10,5%

83,7% D

r Pr % C P N

0% 9,2% M 40% 90,8%

10,5%

7,4% D 36% 82,1%

22,4%

24,2%

MEC

I: M

îŢA

-VLA

D

L 23%

53,2%

10,5%

13,2%

76,3%

T P % C P N 2, 9% 5, 8% M 55%

91, 3%

2, 1% 8, 5% D 37%

88, 4% 25% 6, 2%

MEC

I: PĂ

TRAŞC

-UR

SAC

HE

L 8% 68, 8%

5,4% 7% 87,6%


173

Concluzii: • Din datele furnizate de meci reiese faptul că, pe zgură, loviturile de stânga cu cea

mai mare pondere au fost cele direcţionate în diagonală şi median, aspect valabil pentru ambii jucători. Totuşi, Mîţă Raluca a variat mai mult direcţionarea mingilor, existând diferenţe mici în ponderea celor trei direcţii de trimitere a loviturilor (tabel 1).

• Loviturile de stânga direcţionate în lung de linie, au avut în cazul ambelor jucătoare, cel mai ridicat procentaj pentru punctele câştigate, dar şi cel mai ridicat procentaj pentru punctele pierdute. Acest contrast îşi găseşte explicaţia în faptul că, în cazul loviturilor câştigătoare, mingiile trimise în lung de linie îl pun în dificultate pe adversar, obligându-l să lovească mingea din alergare, dintr-o poziţie incomodă, îar în cazul loviturilor greşite, având în vedere că pe laturile terenului fileul are o înălţime mai mare, această situaţie impune un efort de coordonare mai ridicat şi o uşoară modificare (adaptare) a tehnicii de execuţie.

• În cazul ambelor jucătoare,iese în evidenţă faptul că, atunci când eficienţa loviturii de stânga este la un nivel ridicat, jucătoarel respectivă câştigă setul sau meciul, situţia fiind inversă în cazul unei eficienţei scăzute.

• Concluzia de referinţă a acestui studiu subliniază importanţa menţinerii la un nivel ridicat a eficienţei loviturii de stânga pe parcursul întregului meci, orice fluctuaţie în randamentul acestui procedeu găsindu-şi o corespondenţă imediată în evoluţia scorului.

Bibliografie 1. Bret C. Schwartz and Chris A. Dazet – Competitive Tennis, ed. Human Kinetics,

USA 1996. 2. Bollietierri, Nick – Bollistic Backhand (video tape), ed. Human Kinetics, USA,

2001. 3. Dan George Moise şi Dorian Antonescu – Teoria Tenisului Modern, vol I şi II, ed.

Yes, Bucureşti 2001. 4. Groppel Jack and Paul Roetert – World Class Tennis Tehniques, ed Human

Kinetics, Anglia 2001. 5. Bondăreţ O.V., Acsinte A. Studiu asupra eficienţei serviciului în jocul de simplu

în cadrul competiţiilor din circuitul A.T.P.; Congres International „Cultura Fizica si Omul Mileniului Trei - Între Traditie si Modernitate” (Timişoara 11 – 13 noiembrie 2005).

6. Bondăreţ O.V., Acsinte. A. Studiu comparativ asupra eficienţei primului serviciu în funcţie de terenul din care este executat (egalitate sau avantaj). Congres Internaţional - „Performanţă în cultură fizică şi sport” (Piteşti 18 noiembrie 2005).

7. United States Tennis Association (USTA) – Tennis Tactics, ed. Human Kinetics, USA 1996.

T P % C P N 0% 11% M 38% 89% 4,1% 12,3% D 46% 83,6% 4,4% 29%

MEC

I: PĂ

TRAŞC

-CH

IRIA

C

L 16% 66,6%

2,9% 15,4%

81,7%


174

STUDY UPON THE EFFICENCY OF THE BACKHAND STROKE AT THE NATIONAL CHAMPIONSHIP FOR JUNIORS ( WOMENS, 18 YEARS OLD)

EDITION 2008.

Lucian Mihai CIUNTEA University of Bacau

Keywords: tennis, efficiency, backhand, women, junior Abstract:

By analyzing some official games that took part in the National Championship edition 2008 following certain characteristics of the backhand of some of my players, I was able to point out some of the strong or weak parts of their backhand game. This research consists in analyzing the backhand efficiency of two players (Mîţă Raluca and Pătraşc Georgiana) at the (National Championship category - 18 years old). The main conclusion of this study underlines the importance of keeping a high level of efficiency of the backhand stroke on the course of the entire match, any fluctuation in the effectivenes of this stroke could change the course of a match.

Introduction: Successful tennis play is inextricably linked to the effectiveness and efficiency of a

player’s on court movement and tennis strokes. These strokes and movements need to be able to be performed from different positions on the court, in different match play situations, at different speeds and with minimal injury risk.

Purpose: To point out the importance the backhand efficiency in the economy of a tennis by

studying the evolution of two women players at the National Championship, category - 18 years old.

Assumption: By studding the efficiency of the backhand stroke on the course of a tennis game we

can come up with an important source of information for players, coaches and technicians having the advantage to grasp veritable information regarding the technical dynamic evolution of this stroke.

Design: The research consisted in analyzing the efficiency of the backhand stroke of two

players (Mîţă Raluca and Pătraşc Georgiana) on the course of two games disputed on a clay court (Mîţă Raluca – Iordache Vivien score: 6-3, 6-2, September 2008, Mîţă Raluca – Vlad Stephany score: 7-5,0-6,6-3, September 2008, Pătraşc Georgiana – Ursache Andreea score: 6-3, 6-2 September 2008, Pătraşc Georgiana – Chiriac Anca score 3-6,7-6(5), 4-6 September 2008). Subjects:

Mîţă Raluca: age - 15 years old, height -1,71 m, weight 59 kg, right handed player, playing tennis for 9 years , participant in 16 singles championships in 2008 with a record win/lose 25-9, fifth in the national championship race (single) at the and of the year 2007.

Pătraşc Georgiana – age 15 years old, height 1,67 m, weight 55 kg, right handed player, playing tennis for 8 years, participant in 17 singles championships in 2008 with a record win/lose 24-6, third in the national championship race (single) at the and of the year 2007

Results Table 1 presents the efficiency of the backhand of Mîţă Raluca.


175

Table 1

LEGEND: Dr- direction of the backhand; Pr- percentage; C- backhand winers; P- backhand errors; N- passive backhands; M- backhand median pointed; D- backhand pointed in cross; N- backhand pointed in long line.

Table 2 presents the efficiency of the

backhand of Pătraşc Georgiana Table 2

LEGEND: Dr- direction of the backhand; Pr- percentage; C- backhand winers; P- backhand errors; N- passive backhands; M- backhand median pointed; D- backhand pointed in cross; N- backhand pointed in long line.

Dr Pr % C P N

1, 2% 4,

9% M 52

% 93, 9% 3% 13, 6% D 36

% 83,4% 18, 6% 16, 2%

MA

TCH

: MăŢĂ

-IO

RD

AC

HE

L 12%

65, 2%

5,8%

10,5%

83,7%

Dr Pr % C P N

0% 9,2% M 40% 90,8%

10,5%

7,4% D 36% 82,1%

22,4%

24,2%

MA

TCH

: MîŢ

A-V

LAD

L 23%

53,2%

10,5%

13,2%

76,3%

T P % C P N 2, 9% 5, 8% M 55%

91, 3%

2, 1% 8, 5% D 37%

88, 4% 25% 6, 2%

MA

TCH

: PĂ

TRAŞC

-UR

SAC

HE

L 8% 68, 8%

5,4% 7% 87,6%


176

Conclusions: • From the data extracted of these mathces we concluded that, on clay, the backhand

strokes with the biggest precentage has been present in those directed in cross and median, a feature present in both players. Still, Mîţă Raluca has a more variated direction of the ball, the difference between the precentage of the three direction of the balls (table1). The long line backhands has the highest precentage of efficiency for both players but at the same time it has the highest percentage of errors. This contrast can be explained by the fact that backhand winers directed in long line puts in great difficulty the adversary, constraning him to hit the ball while is moving, therfore, from a difficult situation. The reasons that stands behind the backhand errors lies in the fact that, on the sides of the court the net is higher, therefore this sittuation requires a greater effort of coordonation and a slight adjustment (adaptation) in the stroke technique.

• In the case of both players, yelds the fact that when the efficiency of the backhand stroke is on a high level the subjects win the set or match, the situation getting inverted in case of a low efficiency of the backhand stroke.

• The main conclusion of this study underlines the importnace of maintaing a high level of efficiency of the backhand stroke on the course of the entire match, any fluctuation in the output of this stroke has a direct corespondence in the evolution of the score.

T P % C P N 0% 11% M 38% 89% 4,1% 12,3% D 46% 83,6% 4,4% 29% M

ATC

H: PĂ

TRAŞC

-C

HIR

IAC

L 16% 66,6%

2,9% 15,4%

81,7%


177

ABORDAREA EDUCAŢIONALĂ ÎN TERAPIA ACVATICĂ

Vasile LUCIELA ANEFS, Bucureşti

Cuvinte cheie: programe acvatice adaptate (PAA), principii, obiective Rezumat În cadrul programelor acvatice adaptate (PAA) kinetoterapeutul dirijează întreg

tratamentul desfăşurat în mediul fluid. El ţine sub observaţie fiecare pacient, fiind prezent pe parcursul întregii şedinţe de reeducare, ce variază în funcţie de starea patologică, de vârsta şi de stadiul de recuperare a pacientului, etc. Deosebit de important este însă ca acest specialist să abordeze corect tratamentul, prin respectarea anumitor principii normative, ce impun şi critalizează unele obiective generale şi specifice.

Introducere Terapia în mediul hidric include multiple posibilităţi de folosire a metodelor acvatice.

Acestea sunt adaptate persoanelor cu cerinţe educative speciale (CES). În prezent, în toate ţările dezvoltate hidrokinetoterapia - HKT face parte din serviciile sociale frecvent utilizate. De aceea, este tratată ca atare – condiţiile de igienă, materialele şi echipamentele folosite, spaţiile de lucru se prezintă la standarde foarte ridicate. De asemenea, mijloacele curative specifice înotului adaptat nu sunt folosite aleatoriu, ci sunt concepute pe seama unor principii normative. Acestea şi CES sunt respectate în conceperea PAA şi în stabilirea obiectivelor generale şi specifice.

Menţionăm astfel în context cele mai însemnate principii ale terapiei acvatice: prevenţia – principiu conform căruia starea de sănătate, oricum deteriorată datorită

capacităţii restante şi a restricţiilor în anumite activităţi, trebuie îmbunătăţită constant, fără interferenţa unor factori de risc cum sunt: izolarea - exprimarea identitară minimalistă, stilul de viaţă hipokinezic, obiceiurile alimentare greşite, etc.;

readaptarea integrală – face referinţă la folosirea mijloacelor care pot ameliora disponibilităţile fizice în acord cu cele psihice, intelectuale;

valorificarea în normalitate – programele educative speciale se ancorează în condiţiile sociale, familiale şi de grup naturale, fireşti; doar astfel poate fi vizat aspectul incluziv al terapiei;

abordarea progresivă – metodele şi mijloacele sunt concepute echilibrat, încât să asigure treptat evoluţia individului, pe măsura dezvoltării dorinţei sale de integrare prin mişcare şi a reducerii hadicapului;

responsabilizarea colectivă, conform căruia terapeutul, părinţii, medicul curant şi asistentul social îşi conjugă eforturile pentru respectarea programului de tratament, discutarea prealabilă a procedurilor folosite, asigurarea condiţiilor de confort acvatic, pregătirea diacronică a persoanei deficienţe (iniţial în plan psihic şi doar apoi psiho-fizic), recoltarea indicilor fiziologici ai efortului, etc.

Pentru valorificarea potenţialului aptitudinal sau intelectual al individului CES, în cadrul unei riguroase terapii în mediul fluid specialiştii trebuie să-şi propună anumite obiective generale, dar şi unele specifice, ce ţin cont de principiile menţionate anterior, dar şi de afecţiune. Enumerăm în continuare unele obiective cu caracter general:

1. în plan funcţional: • îmbunătăţirea stării de sănătate prin înot recreaţional-terapeutic; • dezvoltarea corpului – ca mijloc de relaţie cu sine şi cu alţii, prin înot corectiv-


178

terapeutic; • dezvoltarea rezistenţei aerobe; 2. în plan motric: • învăţarea mişcărilor de respiraţie acvatică – prin exerciţii de sinconizare a

structurilor specifice (mişcări de braţe şi picioare) cu mişcările respiratorii; • dezvoltarea motricităţii – formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi sportive

(ne referim doar la acele abilităţi care treptat vor permite practicarea independentă a execuţiilor acvative), profesionale şi sociale;

3. în plan psihomotric: • restructurarea schemei şi a imaginii corporale; • formarea praxiilor (a mişcărilor înşiruite coordonat); • dezvoltarea aptitudinal-psihomotrică; • relaţionarea corectă cu mediul fizic - adaptarea la ambianţa spaţială prin orientare

corectă; 4. în plan psihologic: • stimularea atenţiei şi dezvoltarea memoriei motrice; • reducerea tensiunilor psihice generate de deficit; • corectarea imaginii de sine, dezvoltarea Eului, prin restructurare cognitivă,

volitivă, motivaţională; • acceptarea de noi responsabilităţi; • dezvoltarea capacităţii de relaxare după efort; 5. în plan social: • adaptarea individului la ambianţa socială şi relaţionarea cu ceilalţi prin

dezvoltarea capacităţii de exprimare/comunicare, prin stăpânirea spaţiului sociomotric;

• aderarea la grup; • valorizarea potenţialului în societate. Obiectivele specifice, particularizate în funcţie de deficienţă, au la bază strategii de

ameliorare a acesteia şi de prevenire sau diminuare a afecţiunilor asociate. Exemplificând pentru deficienţele fizice, obiectivele PAA sunt diferenţiate în funcţie de etapa de recuperare (tratamentului hidric include şase faze). Astfel, prima urmăreşte scăderea durerilor (dacă ele există) şi ameliorarea amplitudinii articulare. Cea de-a doua are ca obiectiv dezvoltarea rezistenţei inimii şi a forţei musculare. A treia fază vizează dezvoltarea echilibrului şi a coordonării neuromusculare. Mişcările devin complexe, specializate, pregătind pacientul pentru mişcări aplicativ-utilitare terestre. În fazele patru şi cinci obiectivul este reglarea caracterului incluziv al terapiei generale, iar în cea finală, a şasea, mentenanţa condiţiei fizice mult ameliorate (cu sens de întreţinere n.a.), cu reflectare psihică favorabilă.

În afecţiunile reumatismale, cum sunt poliartrita reumatoidă, spondilita ankilopoietică, reumatismul psoriazic, considerăm că obiectivele PAA sunt:

- diminuarea durerilor; - menţinerea mobilităţii articulare; - menţinerea troficităţii părţilor moi; - tratarea devierilor articulare; - prevenirea instalării fenomenelor articulare ireversibile. În programele alcătuite pentru subiecţii cu deficienţe mintale, care implică încordare

neuropsihică, obiectivele se vor orienta spre asuplizare articulară, respiraţie corectă, tonus muscular şi psihic. Se vor urmări prioritar:

- cunoşterea schemei corporale proprii şi a altei persoane – prin exerciţii de identificare a diferitelor părţi ale corpului, de indicare a poziţiilor spaţiale în raport


179

cu propria persoană şi cu o alta; - dezvoltarea motricităţii generale şi fine – educarea psihomotorie. Un alt obiectiv specific acestor afecţiuni este dezvoltarea conştiinţei de sine. În

reeducarea copilului cu deficienţă psihică se va urmări ca acesta să aibă răbdare în ceea ce face, să se controleze şi să fie reţinut în acţiune, în joc, pentru a învăţa corect elementele aplicativ-practice.

Aceste obiective sunt importante şi la cei cu deficienţe psihomotrice. Tulburările de realizare motrică (apraxie, dispraxie – manifeste prin lipsa controlului şi a capacităţii de adaptare a mişcării la scop), întâlnite mai ales la indivizii hiperemotivi, presupun în special intervenţii ludoterapeutice şi lucrul în sistem spiralat – temele şi obiectivele de lecţie acvatică adaptată sunt reluate cât timp se constată că au efecte favorabile şi fac plăcere subiecţilor. Exerciţiile vizează controlul corporal şi clarificarea senzaţiilor kinestezice terne. Uneori, se urmăreşte şi atenuarea fluctuaţiilor atenţionale.

Pentru cei cu sindrom Down, cărora le sunt caracteristice hipotonia, laxitatea ligamentară, malformaţiile cardiace (în 40% dintre cazuri), metabolice, imunologice etc., obiectivele majore stabilite de hidroterapeuţi sunt tonifierea musculară, formarea unor reprezentări corecte despre mişcare şi chiar coordonarea.

Pentru persoanele cu miopatii sportul cel mai indicat este înotul pentru că poate angaja un efort muscular uşor. În lucrările de specialitate se consideră importantă distincţia între miopatia de tip Duchenne de Boulogne, care are contraindicat efortul fizic, şi alte miopatii, unde solicitarea fizică este benefică şi reprezintă în sine obiectivul principal.

Pentru persoanele cu amputaţii, înotul cu sau fără proteză (prelungirea firească a segmentului trunchiat) asigură obiectivele esenţiale – mişcarea ca modalitate principală de descoperire a unui nou univers şi stăpânirea mai multor grade de libertate în articulaţiile segmentelor neafectate.

Bibliografie 1. GHERGUŢ, A. (2005) - Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi 2. PĂUNESCU, C. (1999) - Psihoterapia educaţională a persoanelor cu disfuncţii

intelective, Editura ALL Educational, Bucureşti 3. ROBĂNESCU, N. (2001) - Reeducarea neuro-motorie, Editura Medicală, Bucureşti 4. SĂLĂVĂSTRU, C. (1995) - Logică şi limbaj educaţional, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti 5. SBENGHE, T. (1999) - Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei, Editura

Medicală, Bucureşti 6. VASILE, L., (2004) - Aspecte ale coordonării la înot, articol în Cursul de

perfecţionare al antrenorilor de înot, Poiana Braşov, 27-30 sept., Editat de FRNPM 7. VASILE, L., GRECU A. (2006) - Hidrokinetoterapia aplicată, Tehnoplast Company,

Bucureşti 8. VASILE, L., (2007) - Înot pentru sănătate, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, colecţia Activităţi motrice adaptate 9. VRĂŞMĂŞ, T. (2001) - Învăţământul integrat şi/sau incluziv pentru copiii cu cerinţe

speciale, Editura Aramis, Bucureşti


180

EDUCATIONAL APPROACH TO THE AQUATIC THERAPY

Vasile LUCIELA ANEFS, Bucureşti

Keywords: adapted aquatic programs (AAP), principles, objectives Abstract Within the adapted aquatic programs (AAP), the kinetotherapist directs all the

treatment taking place in the water environment. He carefully observes each patient, being present during the reeducation session that may vary depending on the patient’s pathological condition, age, recovery stage etc. But it is particularly important for the specialist to correctly approach the treatment, by keeping to some normative principles that impose and crystalise some general and specific objectives.

Introduction Therapy in the water environment includes many opportunities of using the aquatic

methods. These ones are adapted to persons with special educative needs. Presently, in all the developed countries, hydrokinetotherapy is part of the frequently used social services, that is why it is given the due importance - the available hygienic conditions, materials, equipments and work spaces reach very high standards. At the same time, the healing means specific to adapted swimming are not randomly used, but are conceived on the basis of some normative principles. These ones, together with the special educative needs, are taken into account while conceiving the AAP and when establishing the general and specific objectives.

In this context, we shall mention the most significant aquatic therapy principles: prevention – a principle according to which the health condition, already damaged

because of the limited capacity and of the restrictions to certain activities, must be constantly improved, without the interference of some risk factors, such as isolation – the minimalist identity expression, a hypokinetic life style, the wrong feeding habits etc.;

integral readapting – it makes reference to the use of those means able to improve the physical availabilities, in harmony with the psychical and the intellectual ones;

valorization in the normality – special educative programs are strongly related to the natural social, family and group conditions; only thus it is possible to focus on the therapy inclusive aspect;

progressive approach – methods and means are conceived in a balanced way, so that they gradually assure the individual’s evolution, as far as he develops his desire of integration through movement and together with his handicap reducing;

collective responsibilisation – according to which the subject’s therapist, parents, physician and social assistant join their efforts, in order to keep to the treatment program, by previously discussing about the procedures to be used, by providing the disabled person all the aquatic comfort conditions, by diachronically preparing him (in the beginning, psychically, and only then psychically and physically), by collecting the effort physiological indices etc.

To valorize the aptitude or the intellectual potential of the individual with special educative needs, within a rigorous therapy in the water environment, the specialists have to establish some general, but also specific objectives that take into consideration both the previously mentioned principles and the disability type.

In the following lines, we shall present some general objectives: 2. at the functional level:


181

• health condition improvement – through recreational-therapeutic swimming; • body development – as a means of relating to oneself and to the others, through

corrective-therapeutic swimming; • aerobic endurance development; 2. at the motor level: • learning the aquatic breathing movements – through exercises meant to

synchronize the specific structures (arm and leg strokes) and the respiratory movements;

• motricity development – forming a system of sports skills and abilities (we refer only to those abilities which, gradually, will allow the swimming independent performing), but also professional and social ones;

3. at the psychomotor level: • restructuring the corporal scheme and image; • forming the praxes (the coordinated sequence of movements); • aptitude and psychomotor development; • a correct relating to the physical environment – coping with the space ambient

through a proper orientation; 4. at the psychological level: • attention stimulating and motor memory development; • reducing the psychical tensions generated by the deficit; • self-image correcting and the Ego development – through volitive, motivational

and cognitive restructuring; • new responsibility accepting; • developing the capacity of relaxation after an effort; 5. at the social level: • individual’s adapting to the social environment and his relating to the others –

through the development of his expression/ communication capacity and through the socio-motor space controlling;

• adherence to the group; • valorization of the potential in society.

The specific objectives, particularized depending on the disability, rely on strategies meant to improve it and to prevent or diminish the associated disorders. By exemplifying for the physical disabilities, we have to mention that the AAP are differentiated depending on the recovery stage (the hydric treatment includes six phases). Thus:

o the first phase aims at reducing the pains (if they exist) and at improving the joint amplitude;

o the second phase aims at developing the heart endurance and the muscular strength; o the third phase aims at developing balance and neuromuscular coordination;

movements become complex, specialized, by preparing the patient for the applicative-utilitarian movements performed on the land;

o the forth and the fifth phases aim at regulating the general therapy inclusive character;

o the sixth phase aims at maintaining, preserving the much improved physical condition, which has a favorable psychical impact. According to us, in the rheumatic disorders, such as rheumatoid polyarthritis,

ankylopoietic spondylitis and psoriatic rheumatism, the AAP objectives are: - diminution of pains; - maintaining the joint mobility; - maintaining the trophicity of the soft parts;


182

- treating the joint deviations; - preventing the onset of some irreversible joint phenomena.

In the programs assigned to mentally disabled subjects, who are neuropsychically tensed, the objectives will be oriented towards the joint mobility, the correct breathing and the muscular and psychical tonicity. The predominant aspects had in view will be:

- to know one’s own and the other person’s corporal scheme – through exercises for the identification of different body parts, for the indication of different space positions, as compared to one’s own person and to another one;

- to develop the general and the fine motricity – psychomotor education. Another objective specific to these disabilities is the development of self-awareness. The reeducated psychically disabled child will have to be patient in what he does, to control himself and to be calm in his action and play, in order to correctly learn the practical-applicative elements.

These objectives are also important to those with psychomotor disabilities. The motor achievement disorders (apraxia, dyspraxia – manifested by the lack of control and of the capacity of adjusting the movement to the aim), particularly met in the hyper-emotive individuals, mainly suppose ludic interventions and the spiraled system work – the adapted aquatic themes and lesson objectives are repeated as long as they have favorable effects and the subjects enjoy them. Exercises are directed to the body control and the clarification of the tern kinesthetic sensations, and, sometimes, to the attenuation of the attention fluctuations.

For those with the Down syndrome, characterized by hypotonia, ligament laxity, heart malformations (in 40% out of the cases), but also metabolic, immunological ones and so on, the major objectives established by the hydrotherapists are: muscular tonification, the forming of some correct representations about movement and even coordination.

For the persons with myopathies, the most indicated sport is swimming, because it may involve a small muscular effort. In the specialty literature, it is important to distinguish between the Duchenne de Boulogne myopathy, in which physical effort is not indicated, and other mypathies, in which physical effort is beneficial and represents the main objective.

For the amputees, swimming with or without a prosthesis (the missing limb natural extension) meets the essential objectives – movement as a main modality of discovering a new universe and of controlling many degrees of liberty in the healthy segment joints.


183

STUDIU PRIVIND VIOLENŢA ÎN SPORT LA NIVELUL JUDEŢULUI BACĂU



Cuvinte cheie: violenţă, sport, Bacău

Rezumat Problema violenţei poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toţi cei

implicaţi în actul educaţional. În ceea ce priveşte înţelesul asociat conceptului de violenţă, trebuie remarcat că el a fost deseori discutat în relaţie cu conceptele de agresivitate şi conflict.

Studiul de faţă prezintă rezultatele cercetării din cadrul proiectului „Violenţa în sport- premise şi soluţii”.

Introducere Este bine cunoscut faptul că, violenţa este una dintre marile probleme ale lumii

contemporane. Presa, scrisă sau audio-vizuală, informează în permanent cu privire la manifestări diverse ale acestui fenomen. De la formele cele mai agresive, precum războaie ori crime terifiante, bătăi, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, şi până la cele mai puţin şocante (dar nu mai puţin nocive), cum ar fi violenţele verbale, toate acestea susţinute de o abundenţă de imagini violente, se perindă zilnic în faţa ochilor noştri.

In acest context, apariţia diferitelor forme de violenţă pare aproape o fatalitate şi devine, adesea, un lucru obişnuit, cu care semenii coexistă fără măcar a se mai sesiza asupra pericolului. Chiar dacă reprezintă o problemă delicată, luarea în stăpânire a fenomenului violenţei nu se poate face decât daca îi sunt cunoscute cauzele, originile, formele de manifestare şi posibilităţile de prevenire.

Proiectul „violenţa în sport- premise şi soluţii” a fost aprobat în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Bacău din data de 30 martie 2007, şi în conformitate cu art 91 alin (1) lit.e şi art 97 alin(1) din Legea administraţiei publice locale, s-a hotărât cofinanţarea proiectului cu suma de 6160 lei din valoarea totală 12702 lei.

În cadrul proiectului de cercetare au fost stabilite şi eşalonate pe parcursul anului 2007- 2008, şapte activităţi specifice, toate subordonându-se obiectivului general, respectiv: cunoaşterea de către elevi a principalelor categorii de cauze ale comportamentelor indezirabile şi a posibilităţii, prin organizarea şi practicarea sportului, de schimbare a acestora în manifestări pozitive de comportament.

Obiectivele specifice au fost: • formarea de atitudini prosociale : • conştientizarea problemei violenţei şi a impactului său negativ asupra dezvoltării

elevilor (asupra relaţiilor dintre oameni, asupra structurii lor psihice şi afective, asupra dezvoltării şi evoluţiei profesionale),

• identificarea factorilor de declanşare, întreţinere şi amplificare a conflictelor • analiza fenomenului violenţei în sport prin realizarea unor studii de caz precum şi prin

valorificarea dialogului şi a lecturii publicaţiilor de specialitate; • modelarea şi practicarea unor atitudini şi comportamente prosociale, de colaborare,

de toleranţă, de preţuire a diversităţii şi fair-play-ului, de evitare a declanşării conflictelor Grupul ţintă al acestui proiect l-a constituit o parte din elevii claselor VII – VIII şi XI

–XII din municipiul Bacău, Comăneşti şi Oneşti. Pentru a avea un feed-back al activităţilor


184

din cadrul proiectului,unul din testele aplicate, testul Thomas-Kilmann privind modul de abordare a conflictelor l-au completat la începutul şi sfârşitul proiectului, atât elevii cuprinşi în proiect cât şi elevii din clasele paralele, necuprinşi în proiect. Astfel, elevii din clasele a –VII-a A, a-VIII-a A, a –XI-a A şi a –XII-a A de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Bacău, Colegiul „Ion Ghica”din Comăneşti şi Grupul Şcolar „Petru Poni”din Oneşti au constituit grupul experiment, iar cei din a –VII-a B, a-VIII-a B, a –XI-a B şi a –XII-a B din cadrul unităţilor şcolare menţionate, au format grupul martor.

Rezultatele obţinute de participanţii la acest test sunt trecute în tabelul de mai jos, evidenţiind diferenţe semnificative între modul de abordare al elevilor din cadrul grupului martor în comparaţie cu componenţii grupului experiment, care au participat la activităţile din cadrul proiectului.

Tabel 1 M E

1 A. Sunt momente în care îi las pe alţii să-şi asume responsabilitatea rezolvării unei probleme.

Evitare 71% 55%

1 B. În loc să dezbatem lucrurile cu care nu suntem de acord, încerc să pun accentul pe lucrurile cu care suntem amândoi de acord.

Acomodare 29% 45%

2 A. Încerc să găsesc o soluţie de compromis. Compromis 81% 58% 2 B. Încerc să mă ocup de toate problemele celuilalt şi de

ale mele. Colaborare 19% 42%

3 A. De obicei manifest hotărâre în urmărirea unui scop. Competitie 52% 77% 3 B. E posibil să încerc să menajez sentimentele celuilalt

şi să păstrez relaţiile cu el. Acomodare 48% 23%

4 A. Încerc să găsesc o soluţie de compromis. Compromis 39% 87% 4 B. Uneori îmi sacrific propriile dorinţe pentru ale

celuilalt. Acomodare 61% 13%

5 A. Caut în mod constant ajutorul celuilalt în găsirea unei soluţii.

Colaborare 19% 74%

5 B. Încerc să fac ce e necesar pentru a evita tensiunile inutile.

Evitare 81% 26%

6 A. Încerc să evit crearea unor situaţii neplăcute pentru mine.

Evitare 58% 26%

6 B. Încerc să obţin câştig de cauză pentru punctul meu de vedere.

Competitie 42% 74%

7 A. Încerc să amân chestiunea până voi avea timp să reflectez la ea.

Evitare 74% 39%

7 B. Renunţ la anumite puncte de vedere în favoarea altora.

Compromis 26% 61%

8 A. De obicei manifest hotărâre în urmărirea unui scop. Competitie 48% 26% 8 B. Încerc să fac să se discute pe faţă toate problemele

de la bun început. Colaborare 52% 74%

9 A. Îmi dau seama că nu merită întotdeauna să-ţi faci griji din cauza diferenţelor de opinie.

Evitare 42% 32%

9 B. Fac un oarecare efort să-mi impun punctul de vedere.

Competitie 58% 68%

10 A. Manifest hotărâre în urmărirea scopurilor. Competitie 58% 61% 10 B. Încerc să găsesc o soluţie de compromis. Compromis 42% 39% 11 A. Încerc să fac să se discute pe faţă toate problemele Colaborare 68% 94%


185

de la bun început. 11 B. E posibil să încerc să menajez sentimentele celuilalt

şi să păstrez relaţiile cu el. Acomodare 32% 6%

12 A. Uneori evit luările de poziţie care ar putea da naştere la controverse.

Evitare 42% 16%

12 B. Sunt dispus să accept unele puncte de vedere ale celuilalt dacă şi el acceptă unele din ale mele.

Compromis 58% 84%

13 A. Propun o cale de mijloc. Compromis 45% 48% 13 B. Insist pentru a-mi face clar înţelese punctele de

vedere. Competitie 55% 52%

14 A. Îi spun celuilalt logica şi avantajele punctului meu de vedere.

Colaborare 39% 81%

14 B. Încerc să-i arăt celuilalt logica şi avantajele punctului meu de vedere.

Competitie 61% 19%

15 A. E posibil să încerc să menajez sentimentele celuilalt şi să păstrez relaţiile cu el.

Acomodare 16% 55%

15 B. Încerc să fac ce e necesar pentru a evita tensiunile inutile.

Evitare 84% 45%

16 A. Încerc să nu jignesc sentimentele celuilalt. Acomodare 39% 10% 16 B. Încerc să-l conving pe celălalt de avantajele

punctului meu de vedere. Competitie 61% 90%

17 A. De obicei manifest hotărâre în urmărirea unui scop. Competitie 71% 61% 17 B. Încerc să fac ce e necesar pentru a evita tensiunile

inutile. Evitare 29% 39%

18 A. Dacă asta îl face pe celălalt fericit, e posibil să-l las să-şi menţină părerile.

Acomodare 74% 26%

18 B. Sunt dispus să accept unele puncte de vedere ale celuilalt dacă şi el acceptă unele din ale mele.

Compromis 26% 74%

19 A. Încerc să fac să se discute pe faţă toate problemele de la bun început.

Colaborare 39% 97%

19 B. Încerc să amân problema până voi avea timp să reflectez la ea.

Evitare 61% 3%

20 A. Încerc să rezolv imediat diferenţele de opinie. Colaborare 16% 81% 20 B. Încerc să găsesc o combinaţie acceptabilă de

câştiguri şi pierderi pentru noi amândoi. Compromis 84% 19%

21 A. În negocieri încerc să ţin seama de dorinţele celuilalt.

Acomodare 29% 16%

21 B. Întotdeauna sunt înclinat să discut direct problema. Colaborare 71% 84% 22 A. Încerc să găsesc o soluţie intermediară între cea

propusă de mine şi cea propusă de celălalt. Compromis 16% 16%

22 B. Îmi exprim clar dorinţele. Competitie 84% 84% 23 A. Mă preocupă adesea satisfacerea tuturor dorinţelor

noastre. Colaborare 65% 81%

23 B. Sunt momente când îi las pe alţii să-şi asume responsabilitatea rezolvării unei probleme.

Evitare 35% 19%

24 A. Dacă punctul de vedere al celuilalt pare să fie foarte important pentru el, încerc să-i satisfac dorinţele.

Acomodare 39% 19%

24 B. Încerc să-l fac pe celălalt să fie de acord cu un compromis.

Compromis 61% 81%


186

25 A. Încerc să-i arăt celuilalt logica şi avantajele punctului meu de vedere.

Competitie 90% 42%

25 B. În negocieri încerc să ţin seama de dorinţele celuilalt.

Acomodare 10% 58%

26 A. Propun o cale de mijloc. Compromis 61% 39% 26 B. Mă preocupă aproape întotdeauna satisfacerea

tuturor dorinţelor noastre. Colaborare 39% 61%

27 A. Uneori evit luările de poziţie care ar putea da naştere la controverse.

Evitare 58% 48%

27 B. Dacă asta îl face pe celălalt fericit, îl las să-şi menţină părerile.

Acomodare 42% 52%

28 A. De obicei manifest hotărâre în urmărirea unui scop. Competitie 68% 45% 28 B. De obicei caut ajutorul celuilalt în găsirea unei

soluţii. Colaborare 32% 55%

29 A. Propun o cale de mijloc. Compromis 16% 81% 29 B. Îmi dau seama că nu merită întotdeauna să-ţi faci

griji din cauza diferenţelor de opinie. Evitare 84% 19%

30 A. Încerc să nu jignesc sentimentele celuilalt. Acomodare 39% 10% 30 B. Întotdeauna discut problema cu celălalt ca să o

putem rezolva. Colaborare 61% 90%

Analiza rezultatelor grupului martor evidenţiază următoarea ierarhie în obţinerea punctajelor pentru diferitele atitudini faţă de o situaţie conflictuală,

Tabel 2 Grupul Martor Competitie 7,48

Evitare 7,19 Compromis 5,55 Colaborare 5,19 Acomodare 4,58

comparativ cu grupul experiment, care a obţinut următoarea ierarhie: Tabel 3

Grupul Experiment Colaborare 9,14

Competitie 6,99 Compromis 6,87 Evitare 3,67 Acomodare 3,33

Există diferenţe semnificative între modurile în care elevii din cele două grupuri se raportează la opţiunile de comportament prezentate în testul Thomas-Kilmann, astfel:

Tabel 4 Evitare Acomodare Competitie Compromis Colaborare

grup martor 24,0% 15,3% 24,9% 18,5% 17,3% grup

experiment 12,3% 11,1% 23,3% 22,9% 30,4%

dinamica -49,0% -27,3% -6,6% 23,8% 76,0% Raportat la grupul martor, în urma participării la activităţile proiectului, la grupul

experiment se remarcă următoarele evoluţii evidente: opţiunea de Evitare a scăzut drastic cu 49 % Acomodarea este mai redusă cu 27,3 %


187

Competiţia înregistrează o scădere puţin semnificativă, cu 6,6 % Compromisul creşte ca opţiune cu 23,8 % Colaborarea este superioară cu 76 % ! Grafic, diferenţierea punctajelor realizate de cele 2 grupuri participante la test poate fi

uşor urmărită în figura de mai jos. Figura 1

Opţiunile efectuate de participanţii la test demonstrează faptul că influenţa activităţilor

realizate în scopul rezolvării eficiente a conflictelor se manifestă printr-o creştere a predispoziţiei spre Asertivitate – scor mult ridicat la Colaborare şi scoruri asemănătoare la Competiţie şi Compromis – la elevii din grupul experiment, faţă de tendinţa naturală de competiţie, pe de o parte, şi de evitare, pe de altă parte, existentă la elevii, din grupul martor.

Concluzii La nivel de apreciere generală se mediatizează faptul că adolescenţii din zilele de azi

sunt implicaţi în conflicte numeroase pe care de cele mai multe ori încearcă să le rezolve având o atitudine necorespunzătoare, agresivă. Pornind de la ideea că această agresivitate decurge din conştientizarea unei stări de frustrare şi a lipsei unor abilităţi de comunicare şi rezolvare a conflictelor eficiente.

În urma derulării etapei de cercetare a acestei lucrări, concluziile care ies la iveală arată că tinerii se confruntă cu numeroase conflicte, pe care de cele mai multe ori încearcă să le nege, reprime, camufleze sau soluţioneze de tipul câştigător-învins sau învins-învins, această realitate atrăgând după sine o serie de efecte negative, printre care: scăderea implicării în activitate, diminuarea sentimentului de încredere în sine, polarizarea poziţiilor şi formarea de coaliţii, dileme morale, dificultăţi în luarea deciziilor. Această atitudine este o realitate care reprezintă ambele grupuri de cercetare în momentul iniţial al experimentului.

Agresivitatea reprezintă o reacţie comportamentală prin care se blamează şi acuză cealaltă persoană, prin care se încalcă reguli impuse de autorităţi (părinţi, profesori), prin care există insensibilitate la sentimentele celorlalţi, lipsă de respect, sarcasm, critică în comunicare,

7,19

4,58

7,48

5,55 5,19

3,67 3,33

6,99 6,87

9,14

0,00

1,00

2,00

3,00

4,00

5,00

6,00

7,00

8,00

9,00

10,00

Evitare Acomodare Competiti Compromis Colaborare

grup martor grup test

Scorurile inregistrare la testul Thomas-Kilmann


188

ostilitate şi furie. Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite confruntările, conflictele, îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără însă a ţine cont de drepturile sau dorinţele sale personale; manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii. Aceste persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără însă a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi.

Siguranţa pe care o conferă abordarea asertivă asupra imaginii de sine este reflectată de diferenţa care există între cele două grupuri şi anume cei care au deprinderi de soluţionare eficientă a conflictelor au un coeficient de agresivitate mai scăzut decât cei care nu au participat la curs. Decurge de aici, deci, că putem să vorbim despre necesitatea unor şedinţe de consiliere prin care să putem să formăm la elevi deprinderi şi atitudini care definesc un gen de personalitate complex, nefrustrat în faţa conflictelor, ci capabil să le prevină printr-o comunicare eficientă şi, în condiţiile în care este implicat în ele, să dovedească flexibilitate, maturitate şi siguranţă.

De obicei, când primesc rezultatele unui test, oamenii vor să ştie în primul rând „care sunt răspunsurile corecte?”. Situaţiile conflictuale cu care ne ciocnim şi personalităţile noastre sunt atât de variate încât nu există răspunsuri universal corecte. Toate cele cinci moduri de abordare a conflictului sunt utile în anumite situaţii. Fiecare reprezintă un set de deprinderi sociale folositoare. Înţelepciunea noastră convenţională recunoaşte, de exemplu, că adesea „două capete sunt mai bune decât unul” (colaborare). Dar tot ea spune „blândul moşteneşte pământul” (acomodare), „mai las eu, mai dai tu” (compromis), „nu mă amestec, nu mă bag” (evitare), „dreptatea e a celui mai tare” (competiţie).

Eficienţa unui anumit mod depinde de cerinţele situaţiei conflictuale specifice şi de îndemânarea cu care e utilizat. Fiecare dintre noi este capabil să folosească toate cele cinci moduri; nici unul nu putem fi caracterizaţi ca având un singur stil rigid de abordare a conflictelor. Cu toate acestea, fiecare individ foloseşte anumite moduri mai bine decât altele, fie din motive temperamentale, fie din obişnuinţă. Dar obişnuinţa şi temperamentul pot să fie controlate prin exerciţiu şi aici intervine înţelepciunea de a îmbina toate aceste elemente pentru ca situaţia de conflict să se finalizeze într-o posibilitate de învăţare şi dezvoltare a celor implicaţi.

Bibliografie 1. ***, Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Academiei, 1984. 2. coord., Marcu, V.; Filimon, L. – Psihopedagogie pentru formarea profesorilor,

Editura Universităţii din Oradea, 2003. 3. Abrudan, M.M. – Managementul resurselor umane. Note de curs, Editura Universităţii

din Oradea, 2002. 4. Burgess, G.; Burgess, H. – Conflict Research Consortium, University of Colorado,

1996. 5. Cândea, R.; Cândea, D. – Comunicarea managerială aplicată, Editura Expert,

Bucuresti, 1998. 6. Cornelius, H.; Faire, S. – Ştiinţa rezolvării conflictelor, Editura Ştiinţă şi Tehnică,

Bucureşti, 1996. 7. Drăgan, I.; Nicola, I. – Cercetarea psihopedagogică, Ed. Tipomur, Târgu Mureş,

1993. 8. Florescu, M.C. – Managementul educaţiei, Editura Eurogrup, Oradea, 2002. 9. Evans, G.; Newnham, J. – The Penguin Dictionary of International Relations, Penguin

Books, London, 1998. 10. Hocker, J. L.; Wilmot, W.W. – Interpersonal Conflict, Wm.C. Brown, Dubuque,

1985. 11. Maliţa, M. – Teoria şi practica negocierilor, Editura Politică, Bucureşti, 1972.


189

12. Marinescu, P. – Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2003.

13. Merchant, C.S.; Constantino, C.A. – Designing Conflict Management Systems, Jossey Bass, San Francisco, 1996.

14. Cuvinte cheie: pH, pCO2, intensitate, antrenament, semifond

A STUDY ON VIOLENCE IN SPORTS IN THE BACAU COUNTY



Keywords: violence, sports, Bacau

Abstract: The problem of violence can and must become a matter of concern for all those

involved in the educational process. The meaning of the concept violence has been often discussed in relation with the concepts of aggresivity and conflict.

This study presents the results of the research made in the project „Violence in sports – premises and solutions”.

Introduction It is largely admitted that violence is one of the greatest problems of contemporary

society. Written press and audio-visual media constantly provide information on the diverse manifestations of this phenomenon. From its most aggressive forms such as wars, terrifying crimes, beatings, rapes, thefts and damaged goods to the less shocking ones (though no less serious), such as verbal offences, all these are supported by violent images to which we are exposed every day.

In this context, the appearance of different forms of violence seems close to fatality and becomes, quite often, one of the common things to be accepted by our peers without even realizing the damage potential. Even though it still represents a delicate problem, violence phenomenon management cannot be achieved without knowing its causes, origins, forms of manifestation and prevention psosibilities.

The project “Violence in sports – premises and solutions” has been approved in the ordinary session of the Bacau County council of the 30th of March 2007 and the co-financing of the project with 6160 lei out of the total of 12702 lei was provisioned according to article 91 paragraph (1) and article 97 paragraph (1) of the Local Public Administration Law.

The research project comprised seven activities which have been established and developed over the period of 2007-2008 and have been aimed at fulfiling the main general objective: getting students aquainted with the main categories of factors that generate inappropriate behaviours and with the possibility of using sports practice so as to change them into positive behavioural manifestations.

The specific objectives have been: • Formation of a prosocial attitude; • Raising the awareness of the problem of violence and of its negative impact on

students’ development (on the relationships between individuals, on their physical and


190

psychic structure, on their professional development and evolution); • Identifying the factors responsible for the initiation, maintenance and escaladation of

conflicts; • Analsying the violence phenomenon in sports by performing case studies and

valorizing dialogue and readings of specialized materials; • Modelling and practising prosocial attitudes and behaviours of collaboration,

tolerance, cherishing diversity and fair-play and avoidance of conflicts. The target group for this project was represented by 6th,7th, 11th and 12th grade

students from Bacău, Comăneşti and Oneşti. For a better feed-back of the activities within the project, one of the tests we ran, the Thomas-Kilmann test regarding the behaviour people adopt in conflict situations, was made at the beginning of the project by both the students included officially in the project and the ones from parrallel forms. Thus, the students from 7th A, 8th A, 11th A and 12th A grades at the „Ştefan cel Mare” National College of Bacău, „Ion Ghica”College of Comăneşti and „Petru Poni”School Group of Oneşti have represented the experimental group, whereas the ones from 7th B., 8th B, 11th B and 12th B of the same institutions have formed the control group.

The results obtained by the participants to this project are registered in the table below and they reflect significant differences in the approaches of the students from the control group as compared to the ones from the experimental group (the ones who took part in all the project activities).

Table 5 M E

1 A. There are times when I let the responsibility of solving some problems in charge of others.

Avoidance 71% 55%

1 B. Rather than negotiate the things on which we disagree, I try to stress those things upon which we both agree.

Accommodation 29% 45%

2 A. I try to find a compromise solution. Compromise 81% 58% 2 B. I attempt to deal with both the others’ problems

and my problems. Collaboration 19% 42%

3 A. I am usually firm in pursuing a goal. Competition 52% 77% 3 B. I might try to soothe the other's feelings and

preserve our relationship. Accommodation 48% 23%

4 A. I try to find a compromise solution. Compromise 39% 87% 4 B. I sometimes sacrifice my own wishes for fulfilling

he wishes of the other person. Accommodation 61% 13%

5 A. I am constanly seeking for the other’s help in finding a solution.

Collaboration 19% 74%

5 B. I try to do what is necessary to avoid useless tensions.

Avoidance 81% 26%

6 A. I try to avoid creating unpleasant situations for myself.

Avoidance 58% 26%

6 B. I try to win my position. Competition 42% 74% 7 A. I try to postpone the issue until I have some time

to think about it. Avoidance 74% 39%

7 B. I give up some opinions in exchange of others. Compromise 26% 61% 8 A. I am usually firm in pursuing a goal. Competition 48% 26% 8 B. I attempt to get all concerns and issues

immediately out in the open. Collaboration 52% 74%


191

9 A. I realise that differences are not always worth worrying about.

Avoidance 42% 32%

9 B. I make some effort to get my way. Competition 58% 68% 10 A. I am firm in pursuing my goals. Competition 58% 61% 10 B. I try to reach compromise. Compromise 42% 39% 11 A. I try to postpone the issue until I have some time

to think about it. Collaboration 68% 94%

11 B. I might try to soothe the other's feelings and preserve our relationship.


12 A. I sometimes avoid taking positions which would create controversy.

Avoidance 42% 16%

12 B. I will accept the other’s points of view, on condition that he/she accepts some of mine, too.

Compromise 58% 84%

13 A. I propose middle ground. Compromise 45% 48% 13 B. I insist to make my points clearly understood. Competition 55% 52% 14 A. I tell another my ideas and ask them for

theirs. Collaboration 39% 81%

14 B. I try to show the other person the logic and benefits of my position.

Competition 61% 19%

15 A. I might try to soothe the other's feelings and preserve our relationship.

Acomodare 16% 55%

15 B. I try to do what is necessary to avoid useless tensions.

Avoidance 84% 45%

16 A. I try not to hurt the other’s feelings. Accommodation 39% 10% 16 B. I try to convince the other person of the

advantages of my position. Competition 61% 90%

17 A. I am usually firm in pursuing my goals. Competition 71% 61% 17 B. I try to do what is necessary to avoid useless

tensions. Avoidance 29% 39%

18 A. A. If it makes the other person happy, I might let them maintain their views.


18 B. I will let the other person have some of their positions if they let me have some of mine.

Compromise 26% 74%

19 A. I try to get all concerns and issues immediately out in the open.


19 B. I try to postpone the issue until I have some time to think it over.

Avoidance 61% 3%

20 A. I attempt to immediately work through our differences.


20 B. I try to find a fair combination of gains and losses for both of us.

Compromise 84% 19%

21 A. In approaching negotiations, I try to be considerate of the other person's feelings.


21 B. I always lean toward a direct discussion of the problem.

Colaborare 71% 84%

22 A. I try to find a position that is intermediate between mine and another person's.

Compromise 16% 16%

22 B. I assert my wishes. Competition 84% 84% 23 A. I am often concerned with satisfying all my Collaboration 65% 81%


192

wishes. 23 B. There are times when I let others take

responsibility for solving problems. Avoidance 35% 19%

24 A. If the other's position seems important to them, I would try to meet their wishes.


24 B. I try to get the other person to settle for a compromise.

Compromise 61% 81%

25 A. I try to show the other person the logic and benefits of my position.

Competition 90% 42%

25 B. In approaching negotiations, I try to be considerate of the other person's wishes.


26 A. I propose a middle ground. Compromise 61% 39% 26 B. I am almost always concerned with satisfying all

my wishes. Collaboration 39% 61%

27 A. I sometimes avoid taking positions that would create controversy.

Avoidance 58% 48%

27 B. If it makes the other person happy, I might let them maintain their views.


28 A. I am usually firm in pursuing my goals. Competition 68% 45% 28 B. I feel that differences are not always worth

worrying about. Collaboration 32% 55%

29 A. I propose middle ground. Compromise 16% 81% 29 B. I feel that differences are not always worth

worrying about. Avoidance 84% 19%

30 A. I try not to hurt the other person's feelings. Accommodation 39% 10% 30 B. I always share the problem with the other person

so that we can work it out. Collaboration 61% 90%

The analysis of the results of the control group outlines the following hierarchy in obtaining the scores for different attitudes towards a conflict situation.

Table 6 Control group Competition 7.48

Avoidance 7.19 Compromis 5.55 Collaboration 5.19 Accommodation 4.58

as compared with the tested group which obtained the following hierarchy: Table 7

Experimental group Collaboration 9.14

Competition 6.99 Compromise 6.87 Avoidance 3.67 Accommodation 3.33

There are significant differences in the ways in which the students belonging to the

two groups report their behaviour options from the Thomas-Kilmann test:


193

Table 8

Avoidance Accommodation Competition Compromise Collaboration

control group 24.0% 15.3% 24.9% 18.5% 17.3% experimental

group 12.3% 11.1% 23.3% 22.9% 30.4%

dynamics -49.0% -27.3% -6.6% 23.8% 76.0% By comparison with the control group, as a result of their participation in the research

project, the experimental group registered the following evolution: a decrease in the option Avoidance by 49 % Accommodation decreased by 27.3 % Competition registers a less significant decrease by 6.6 % Compromise raises as an option with 23.8 % Collaboration is increased by 76 % ! A graphical representation of the different scoring achieved by the two groups can be

observed in the table below. Figure 1

The options expressed by the two groups during their testing demonstrate that the

influence of the activities proposed to solve conflicts efficiently is manifested by a raise in the tendency towards affirmation – higher score for Collaboration, similar scores for Competition and Compromise – at the students in the tested group, as opposed to the natural tendency towards competition, on the one hand, and avoidance, on the other hand, manifested by the students in the control group.

Conclusions As a general remark, it is worth mentioning that teenagers nowadays are involved in

numerous conflicts which they often try to solve by adopting an aggressive and inappropriate

Scores registered at the Thomas-Kilmann

7,19

4,58

7,48

5,55 5,19

3,67 3,33

6,99 6,87

9,14

0,00

1,00

2,00

3,00

4,00

5,00

6,00

7,00

8,00

9,00

10,00

Avoidance Adaptation Competition Compromise Collaboration

control group tested group


194

attitude. We start from the idea that this aggressiveness is generated by the awareness of a feeling of frustration and by the lack of communicative skills and of the abilities for solving conflicts efficiently.

After having conducted the research in this paper, the conclusion is that young people are confronted with numerous conflicts, which they most often try to deny, repress and hide or for which they find solutions of the type win-lose or lose-lose. This situation brings negative effects such as: less involvement in the activity, less self-trust, polarized positions and coalition formation, moral dilemmas, difficulties in taking decisions. This attitude represents both groups under survey at the beginning of the experiment. Aggressiveness is a behavioural reaction characterized by blaming and accusing the other person, breaking the rules imposed by the authorities (parents, teachers), insensitivity to the others’ feelings, disrespect, sarcasm, criticism in communication, hostility and anger. Passiveness is a behaviour which describes the response of a person trying to avoid confrontation, conflict and who wishes that everybody be content, ignoring/disregarding his own rights and wishes; the disposition of a person not to make requests, not to ask for anything in particular or win personal rights and defend opinions. These persons feel frustration, irritation, and yet, they do not try to disclose their discontent.

The self confidence conferred by an assertive attitude towards one’s self image is reflected in the difference between the two groups, respectively, those who have abilities of efficiently solving conflicts have a lower aggressiveness potential than the ones who did not attend the course. It follows that, we can justify the opportunity for some therapy sessions in which there can be formed abilities and attitudes which define a complex type of personality, devoid of frustrations and capable of communicating efficiently and showing flexibility, maturity and confidence in conflict situations.

As a rule, when receiving the results for a test, people want to know first: „which are the correct answers?”. Conflict situations with which we are confronted and our personalities are so diverse that there are no universally correct answers. All the five conflict-resolution methods are useful in some situations. Each of them represents a set of useful social skills. Our conventional wisdom acknowledges, for example, that „two heads are better than one” (collaboration). But it also says that „the meek will inherit the earth” (accommodation), „I’ll give up if you give too” (compromise), „I won’t interfere or Icwon’t poke up my nose into sb. else’s business” (avoidance).

The efficiency of a certain mode depends on the specificity of the conflict situations and the ability required in their handling. Each of us is capable of using these five modes. We simply cannot be characterized by a single rigid style in approaching conflicts. However, some people use some modes better than others, be it for temperament or routine reasons. Both temperament and routine can be controlled by exercise and it is here that one can combine these elements so wisely that conflict situations be solved by facilitating learning and development for the ones involved.


195

MODEL EXPERIMENTAL DE EVALUARE ŞI CONDUCERE CONTROLATĂ A PROCESULUI DE PREGĂTIRE FIZICĂ SPECIFICĂ ÎN ÎNOT

Victor Bădescu,

Julien Leonard Fleancu, Ionuţ Traian Mercea,

Universitatea din Piteşti

Cuvinte cheie: model, evaluare, conducere, control, înot

Rezumat Efectul administrării (de planificare-programare-monitorizarea-evaluarea-control) a

unui program de instruire înot, necesită monitorizarea modificărilor aerobe şi anaerobe a performanţei inotătorilor, indiferent dacă acestea sunt îmbunătăţirea, şi, dacă nu, de ce nu. În plus, este important să se monitorizeze cu exactitate viteza de formare, astfel încât acestea să va produce efectele dorite.

Introducere Administrarea eficientă a procesului de antrenament (planificare-programar-

monitorizare-evaluare-control) necesită o determinarea precisă a schimbărilor survenite la nivelul adaptărilor specifice ale sistemelor energetice ale înotătorului, pentru a vedea daca şi de ce au avut loc îmbunătăţiri, sau nu. De asemenea este important de a monitoriza cu precizie vitezele de înot programate pentru a produce efectele dorite.

Fig 1 - Modelul de evaluare şi conducere controlată a procesului de pregătire fizică specifică în înot, adaptat după Ivanov V.V., 1987.

1. INFORMAŢII COMPLEXE DESPRE STAREA DE

ADAPTARE A ÎNOTĂTORULUI

8. SELECTAREA METODELOR ŞI

MIJLOACELOR DE ANTRENAMENT

9. PROGRAMUL DE PREGĂTIRE

STRATEGIA

2. PRELUCRAREA ŞI INTERPRETAREA

DATELOR

3. EVALUAREA PROFILULUI ENERGETIC AL STĂRII DE

ANTRENAMENT A SPORTIVULUI

4. PRECIZAREA PARAMETRILOR

NECESARI AI PROFILULUI ENERGETIC

5. MODELUL DE PREGĂTIRE FIZICĂ

SPECIFICĂ

6. PROGRAMUL ŞI PLANUL DE

PREGĂTIRE CU SUBSTRUCTURILE SALE

7. STAILIREA MĂSURILOR DE

CORECŢIE A PLANURILOR DE

PREGĂTIRE


196

Scopul cercetării Modelul de evaluare şi de conducere controlată a procesului de pregătire fizică specifică al înotătorilor juniori are o structură ce cuprinde 9 paşi metodici, în centrul acestuia găsindu-se sportivul în jurul căruia trebuie să graviteze toată problematica procesului de pregătire (fig. 1).

Organizarea şi desfăşurarea cercetării Cele nouă componente ale acestui lanţ praxiologic, al conducerii controlate a

procesului de pregătire, au următorul conţinut: 1. Obţinerea de informaţii complexe despre starea de adaptare a sportivului

În cadrul acestei componente se regăsesc testele de teren şi laborator (de exemplu cele ale Centrului Naţional de Medicină Sportivă).

2. Prelucrarea şi interpretarea datelor obţinute Prelucrarea şi interpretarea datelor s-a realizat prin intermediul metodelor de prelucrare şi interpretare standardizate (specifice fiecărui test),a prelucrării statistico-matematice şi a utilizării programului de calcul LACTAT.PAS.

3. Evaluarea profilului energetic al stării de antrenament a sportivului Această evaluare se bazează pe următorii indicatori, descrişi în acest capitol şi obţinuţi prin testele aplicate: consumul maxim de oxigen (ml/kg/min.), PWC170, STT/W/kg. Corp, nivelul bazal al acidului lactic sanguin (mmol/l), nivelul maximal al acidului lactic sanguin (mmol/l), nivelul de revenire al acidului lactic sanguin (mmol/l), rezultatele înregistrate în urma înotului maximal pe 50, 100 şi 400 m, viteza de înot corespunzătoare nivelului de 4 mmol/l (V4400), curba sau graficul acid lactic-viteză de înot, indicele IA, de adaptare a organismului la eforturile de tip anaerob, rezultatele testelor competiţionale (timp şi nivelul acidului lactic).

Fig. 2 - Modelul de apreciere a profilului energetic al înotătorilor.


197

Toţi aceşti parametrii sunt comparaţi cu nivelele de referinţă (bine precizate în cadrul testelor standardizate) pentru primii trei indicatori sau cu valorile orientative furnizate de literatura de specialitate, cum este în cazul celorlalţi indicatori.

Urmează compararea rezultatelor curente cu cele anterioare. Testările succesive permit aprecierea evoluţiei acestor indicatori şi înţelegerea reactivităţii specifice a fiecărui subiect.

Următorul pas metodic este de a încadra starea de adaptare a sportivului într-unul din cele 4 profiluri energetice propuse de modelele prezentate în fig. 2 şi fig. 3

Fig. 3 - Principalele caracteristici definitorii ale profilelor energetice, adaptată şi completată după Olbrecht J.


198

Cu ajutorul acestor modele putem încadra înotătorii într-una din următoarele 4 categorii definite: 1. înotători cu capacitate aerobă mare şi capacitate anaerobă mică; 2. înotători cu ambele capacităţi: aerobă şi anaerobă mari; 3. înotători cu ambele capacităţi: aerobă şi anaerobă mici; 4. înotători cu o capacitate aerobă mică şi capacitate anaerobă mare.

Tipizarea profilului metabolic al stării de antrenament sau a condiţiei fizice a înotătorilor, reduce riscul interpretărilor greşite ale rezultatelor testelor, a concluziilor eronate şi a măsurilor neadecvate în privinţa antrenamentului înotătorilor.

4. Precizarea parametrilor necesari ai profilului energetic al stării de antrenament

De-a lungul perioadelor de pregătire parametrii care definesc capacitatea aerobă şi anaerobă evoluează diferit în funcţie de intervenţia adecvată sau nu a factorilor complecşi ai procesului de pregătire, ai regimului de viaţă, ai celor sociali, de reactivitatea specifică fiecărui subiect la stimulii bio-psiho-sociali, precum şi de intervenţia unor factori aleatori, benefici sau perturbatori. Astfel, conform literaturii de specialitate, se pot întâlni următoarele situaţii posibile ale evoluţiei parametrilor relevanţi ai metabolismului energetic, care influenţează şi deplasarea graficului acid lactic-viteză de înot.

În funcţie de evoluţia acestor parametrii, de perioada de pregătire şi de proba de specializare a înotătorului se precizează ordinea, frecvenţa, volumul şi intensitatea antrenării anumitor componente ale modelului de pregătire fizică specifică a înotătorilor.

Fig. 4 - Modelul general al procesului de pregătire în înot, adaptat şi completat după Penţia D.R.

5. Modelul de pregătire fizică specifică a înotătorilor În acord cu concepţiile ştiinţifice ale autorilor reprezentativi ai domeniului nataţiei, întreaga activitate de pregătire a fost realizată pe baza selectării unor modele. Utilizarea modelelor selectate de-a lungul perioadei experimentale de pregătire a permis orientarea întregului proces de antrenament spre optimizarea capacităţii de


199

performanţă specifice a înotătorilor. Astfel normele de efort au putut fi aplicate în concordanţă cu vârsta, perioada sau etapa de pregătire şi cu proba în care este specializat înotătorul. Au fost selectate, adaptate şi completate următoarele modele:

Modelul general de pregătire a înotătorilor (Fig. 4) În cadrul modelului general de pregătire, componenta modelului de efort al probelor în care sunt specializaţi înotătorii este cheia de boltă a procesului de evaluare şi conducere controlată a procesului de pregătire fizică specifică în înot.

Modelul de pregătire fizică specifică a înotătorilor Nr. crt.

Caracteristicile proceselor energetice Efectele fiziologice ale antrenamentului specific

1 Capacitate aerobă (CAE) Creşterea consumului de oxigen la toate palierele de efort (VO2)

2 Putere aerobă (PAE)

Creşterea consumului maxim de oxigen (VO2max) Creşterea % de utilizare din consumul maxim de O2 (%VO2max) în

timpul eforturilor intense competiţionale Creşterea debitului energetic al sistemului aerob Ridicarea nivelului MaxLaSS

3 Capacitate anaerobă Lactacidă (CANLa)

Creşterea nivelului maxim al glicolizei anaerobe, creşterea producerii maxime de lactat (VLamax = PLamax)

4 Putere anaerobă lactacidă (PANLa)

Creşterea % de utilizare din nivelul maxim al glicolizei anaerobe (%VLamax sau %PLamax) în timpul eforturilor intense competiţionale.

Creşterea debitului energetic al sistemului anaerob alactacid

5 Capacitate anaerobă

alactacidă (CANALa)

Creşterea rezervelor de ATP şi CP

6 Putere anaerobă alactacidă (PANALa)

Creşterea vitezei maxime Creşterea debitului energetic maximal

Tabelul 1- Modelul de pregătire fizică specifică a înotătorilor, adaptat şi completat după Olbrecht J. (2000).

Modelul corespondenţei zonelor de efort în concordanţă cu particularităţile de putere şi de capacitate ale sistemelor energetice

Zone de efort Caracteristici sistem

energetic 1* 2* 3* 4*

Caracteristici ale

efortului

Intensitate efort

Frecvenţă cardiacă (p/min)

Acid lactic (mmol/l)

N1 A1 aerob inferior aerob de regenerare

50% 120-140 140-150

0 - 2 CAE R1 O2 stabil

N2 A2 aerob mediu prag aerob

55-70% 150-160 2 - 3,5

R2 O2 relativ N3 B1 prag anaerob MaxLaSS

aerob-anaerob

70-80% 160-170 3,5 – 5,5 PAE

R3 O2-LA2 N4 B2 aerob-anaerob VO2max

80-85% 170-180 5,5 - 12

O2-LA1

CANLa S1

LA-O2

N5 C1 toleranţă la lactat producere de lactat

85-95% 180-190 <18

PANLa S2 Lactat N6 C2 vârf de lactat 95-110% 180-220 12 - 18 CANALa PANALa

S3 Anaerob alactacid

N7 C3 viteză maximă 100-110% - -

Tabelul 2 - Modelul corespondenţei zonelor de efort în concordanţă cu particularităţile de putere şi de capacitate ale sistemelor energetice; adaptat şi completat după: 1* - Maglischo E.W. (1993), 2* - Tocitu D. (2000), 3* - Pedroletti M. (1997), 4* - Colorado Spring Swimming Team (anexa C).

6. Programul şi planul de pregătire cu substructurile sale Planurile de pregătire ale înotătorilor juniori I şi II din anii competiţionali 2001- 2002 şi 2002 – 2003 sunt prezentate în anexa B. În acord cu concepţiile ştiinţifice ale autorilor reprezentativi ai domeniului nataţiei, întreaga activitate de pregătire a fost realizată pe baza selectării unor modele care au permis orientarea întregului proces de antrenament în concordanţă cu perioada de pregătire şi cu proba în care este specializat înotătorul:


200

7. Stabilirea măsurilor de corecţie a planurilor de pregătire Analiza rezultatelor testelor efectuate permite stabilirea evoluţiei stării de antrenament, a identificării profilului energetic şi a nivelului indicatorilor definitorii ai stării de antrenament. Analiza unei perioade îndelungate de pregătire şi raportarea la modelul de pregătire fizică specifică, la planul şi programul de pregătire indică, modul corect în care următoarea perioadă va fi adaptată în funcţie de profilul energetic al condiţiei fizice şi va depinde de perioada curentă de antrenament şi de nivelul de influenţare al capacităţilor şi puterii sistemelor energetice. În cazul unor diagnostice contradictorii trebuie alese cele mai puţin riscante măsuri pentru adaptarea antrenamentului. Dacă antrenamentul este subsolicitant sportivul poate recupera mai târziu, dar dacă este suprasolicitat sportivul se poate supraantrena şi este necesară o perioadă de recuperare de până la 6 săptămâni.

8. Selectarea metodelor şi mijloacelor de antrenament Selectarea metodelor şi mijloacelor antrenamentului, precum şi programarea lor în

cadrul etapei de pregătire este realizată prin utilizarea modelelor. Astfel procesul se încheie prin finalizarea programului şi a strategiei de optimizare a stării de antrenament a înotătorilor.

9. Adaptarea şi aplicarea programului de pregătire, a strategiei Rolul principal în cadrul acestei ultime etape şi în tot acest proces îi revine

antrenorului care pe baza datelor ştiinţifice, obiective, a experienţei acumulate şi a unei foarte bune cunoaşteri a particularităţilor fiecărui sportiv în parte poate elabora cea mai bună strategie de pregătire a perioadei viitoare.

Concluzii Concluziile elaborate sunt rezultatul ansamblului cercetării efectuate, a numeroaselor investigaţii privind monitorizarea pregătirii înotătorilor juniori şi a aplicării conştiente şi controlate a deciziilor de optimizare a pregătirii fizice specifice. Principala sugestie este de a propune spre aplicare modelul de evaluare şi de dirijare controlată a efectelor biologice ale procesului de antrenament, elaborat de noi, în următoarele direcţii:

1. pentru controlul şi măsurarea efectelor antrenamentului în următoarele situaţii: testele din timpul competiţiei, de unde cunoaştem datele de referinţă; testele de etapă, de evaluare a efectelor antrenamentului ; testele de evaluare şi de urmărire a antrenamentului;

2. pentru obţinerea de informaţii utile în ceea ce priveşte: eficacitatea antrenamentului efectuat; calitatea şi structura stării de antrenament curente; prognoza potenţialului de a realiza o performanţă sportivă; concluzii necesare pentru pregătirea viitoare, în special în legătură cu scopurile pregătirii, intensitatea efortului şi succesiunea metodelor de antrenament care urmează a fi folosite. Se recomandă individualizarea conceperii protocoalelor de testare, pentru orientarea spre o anumită probă de concurs cât şi în dirijarea pregătirii specifice, în funcţie de următorii factori: sportiv (particularităţilor individuale, genetice, ale fiecărui sportiv, determină preponderenţa către un anumit gen de productivitate energetică sau alta); vârstă (reactivitatea biologică este influenţată de particularităţile de vârstă ale subiecţilor); grad de pregătire (nivelul pregătirii fizice modifică implicarea sistemelor energetice la energia totală necesară unei probe); intensitatea efortului specific (testele trebuie să cuprindă şi intensităţi specifice probelor de specializare); procedeu (parametrii de control ai efortului variază în funcţie lanţurile musculare şi structura mişcărilor specifice procedeelor de înot); distanţa competiţională (influenţează procentul şi durata intervenţiei fiecărui sistem energetic).

Bibliografie 1. BĂDESCU V. (2006), Monitorizarea antrenamentului înotătorilor prin repere

biologice semnificative, Ed.U., Craiova. 2. CIRLĂ L. (1999), Înotul şi aptitudinile psihomotrice, Ed. Printech, Bucureşti. 3. MAGLISCHO E.W (2003), Swimming fastest, Ed. Human Kinetics.


201

4. OLBRECHT J. (2000), The science of winning, planning, periodizing and optimizing swim training, Edit. Luton.

5. PENTA D.R. (1999), Directions for the preparation of the swimmer performance results based on mathematical simulation of the dynamic movements, PhD thesis, Chisinău.

EXPERIMENTAL MODEL OF EVALUATION AND MONITORING TRAINING

TO CONTROL SPECIFIC PHYSICAL TRAINING IN SWIMMING

Victor Badescu, Julien Leonard Fleancu,

Ionut Traian Mercea, University of Pitesti

Keywords: model, evaluation, monitoring, control, swimming. Abstract The effective administration (planning-programming-monitoring-evaluate-control) of

a swim training program requires accurate monitoring of changes in both the aerobic and anaerobic performances of swimmer to determine whether they are improving, and if not, why not. In addition, it is important to monitor training speeds accurately so that they will produce the desired effects.

Figure 1 - The model for evaluation and management control of specific physical training in swimming,

adapted by Ivanov VV, 1987.

1. COMPLEX INFORMATION ABOUT ADAPTING STATE OF THE SWIMMER

8. THE SELECTION OF THE METHODS

AND MEANS OF TRAINING

9. PROGRAM TRAINING STRATEGY

2. PROCESSING DATA AND

INTERPRETATION

3. ENERGETICEVALUATION PROFILE TO THE STATUS TRAINING OF THE CLIMBER

4. THE DEFINITION OF THE PARAMETERS

REQUIRED OF ENERGETIC PROFILE

5. THE TRAINING MODEL

OF SPECIFIC PHYSICAL

6. PROGRAM PLAN AND

TRAINING WITH ITS SUBSTRUCTURES

7. DETERMINATION MEASURES CORRECTION OF TRAINING PLANS


202

The purpose of research The model for evaluation and management control of the physical preparation of

specific junior swimming has a structure that includes 9 steps methods, in the center of them is climber around which must gravity whole issue of training (Fig. 1).

Organization and development of research The nine components of the chain which controlled the management of the process of

training were as follows: 1. Getting information about the complex state of adjustment of athletes

Within this component is included tests of laboratory and field (for example those of the National Center for Sports Medicine).

2. Processing and interpretation of data Processing and interpretation of data was done through methods of processing and interpreting standardized (specific test), statistic-processing and use mathematical calculation program LACTAT.PAS.

3. Assessing the energy profile of the state of training of athletes This assessment is based on the following indicators described in this chapter and

produced by the tests applied: maximum oxygen consumption (ml / kg / min.) PWC170, Shh / W / kg. Corp., baseline level of lactic acid blood (mmol / l), the maximum level of lactic acid blood (mmol / l), the return of lactic acid blood (mmol / l) results from swimming outside the 50, 100 and 400 m, speed swimming appropriate level of 4 mmol / l (V4400), curve, or graph lactic acid-speed swimming, IA index, adjusting the body's efforts type anaerobe, competition results (time and the lactic acid.

Figure 2 - The model for assessing the energy profile of swimmer

- 1 2 +

+ CAN ⇓ CAE ⇑ LACTIC ACID 50m – 200m ⇒ 400m – 1500m ⇒ SWIMMIG SPEED 50m – 200m ⇒ 400m – 1500m ⇒ RECOVERY ⇒

CAN ⇑ CAE ⇑ LACTIC ACID 50m – 200m ⇑ 400m – 1500m ⇑ SWIMMIG SPEED 50m – 200m ⇑ 400m – 1500m ⇑ RECOVERY ⇑

+

-

LACTIC ACID 50m – 200m ⇓ 400m – 1500m ⇑ SWIMMIG SPEED 50m – 200m ⇒ 400m – 1500m ⇓ RECOVERY ⇓ CAN ⇓ CAE ⇓

LACTIC ACID 50m – 200m ⇑ 400m – 1500m ⇑ SWIMMIG SPEED 50m – 200m ⇑ 400m – 1500m ⇒ RECOVERY ⇒ CAN ⇑ CAE ⇓ -

- 3 4 +

ANAEROBIC CAPACITY (CAN)

AE

RO

BIC

CA

PAC

ITY

(CA

E)

AE

RO

BIC

CA

PAC

ITY

(CA

E)


203

All these parameters are compared with reference levels (fine specified in the standardized tests) for the first three indicators or with the guidance provided by literature, as in the other indicators. Next, compare current results with previous ones. The tests allow successive evolution of these indicators appreciation and understanding of each reactivity specific topic.

The next step method is to surround the status of adapting the athletes in one of the 4 proposed energy profiles of models shown in Fig. 2 and 3 . .

Figure 3 - The main defining features profiles of energy adapted and supplemented by J. Olbrecht.

With these models can the swimmer fall into one of the 4- defined categories: 1. Swimmer with great aerobic capacity and anaerobic capacity than 2. Swimmer with

both abilities: aerobic and anaerobic big 3. Swimmer with both abilities: aerobic and

- 1 2 + + • The swimmer competitive

performances are weak after intense exercise or training with high volume. • He does not have a real feeling of exhaustion after racing with the impression that may be able to swim faster. • The swimmer is better in short competitions ( 2-4 days) or after a brief or extensive training. • Do not appear obvious improvement of the results of the competition if narrowing lasts more than a week. • There is elevated blood lactic acid after short or long journeys. • Best times achieved on long distances are relatively better than those on shorter distances. • There are no obvious differences between the results obtained in the river 50 meters from the 25 meters. • Accidents can occur easily.

• The swimmer’s performances are very good even when are not made narrowing • The swimmer has better performances after successive day of competition • recovery is faster after training and after competition • achieve higher values of blood lactic acid in short and long races

+

-

• small amounts of lactic acid after racing short range effort, but large amounts possible after long flights • Weak results in long races and moderate performances in short competitions • slow recovery after training and competitions.

• recorded higher values of blood lactic acid after the short and long races • cannot achieve more than 1-2 good races competitions longer than a day • Weak results in long flights but very good in the short • The swimmer gives away in the last part of the evidence long • very good performance after prolonged rest -

- 3 4 +



AE

RO

BIC

CA

PAC

ITY

(CA

E)

AE

RO

BIC

CA

PAC

ITY

(CA

E)


204

anaerobic small; 4. Swimmer with a low aerobic capacity and high anaerobic capacity. Metabolic typing profile of the state of training or physical condition of the swimmer,

reduce the risk of misinterpretation of test results, to erroneous conclusions and inappropriate measures with regard to training the swimmer.

4. Specifying the necessary parameters of the energy profile of the state of training

During the periods of preparation parameters that define aerobic and anaerobic capacity evolve differently depending on the intervention or not appropriate factors complexes of the training of the life of the social response to specific stimuli subject to bio-psycho -social and intervention of random factors, benefit or moving ness. Thus, according to literature specialist may encounter the following possible developments situations relevant parameters of energy metabolism, affecting the movement graph and lactic acid-speed swimming.

Depending on the evolution of these parameters, the period of preparation and specialization of swimmer probation specifies the order, frequency, volume and intensity of the workout certain components of the model of physical training specific to the swimmer.

Figure 4 - Model-general of the training in swimming, adapted and completed after Pentia D.R. (1999).

5. The model of physical training specific of the swimmer In accordance with the scientific concepts of the authors of swimming representative

of the field, the training activity was carried out on the selection of models. Selected models, along the experimental period of preparation allowed the orientation

of the whole process of training the ability to optimize the performance of specific swimmer. Thus the effort could be applied in accordance with age or stage of the training and test the specialist swimmer.

Were selected, adapted and completed the following models:

CYBERNETIC MODEL

TRAINING MODEL

MATHEMATIC MODEL

TRAINING MODEL

EFFORT MODEL

• SOCIOLOGICAL • PSYHOLOGICAL • BIOLOGICAL

• RESULTS • TACTICS • SWIMMING: - STROKE RACE - SWIMMING TIMES

• ANAEROBIC • AEROBIC • BALANCE OF ENERGY SYSTEMS

TRAINING PLAN

SWIMMER

TRAINING

COMPETITION

INFO

RM

AT

ION

S

INFO

RM

AT

ION

S

CHAMPION MODEL


205

The model of general preparation of the swimmer (Fig. 4) In the general model of training, the model effort of evidence that specialize the swimmer is the keystone of the evaluation process and management control of specific physical training in swimming.

The model of physical training specific to the swimmer Nr. crt.

Features process energy

Physiological effects of specific training

1 Aerobic capacity (CAE) Increased consumption of oxygen to all the effort stages (VO2)

2 Aerobic power (PAE)

Increased maximum oxygen consumption (VO2max) % increase use of maximum consumption of O2 (% VO2max) during the intense efforts competition Increased flow aerobic energy system Improving the level MaxLaSS

3 Anaerobic lactacide capacity (CANLa) Increase the maximum level of anaerobe glycolysis, increased maximum lactate production (VLamax = PLamax)

4 Aerobic lactacide power (PANLa) Increase use of the maximum anaerobeglycolysis (% VLamax or PLamax%) during the intense efforts competition Increased flow of energy system anaerob alactacid

5 Anaerobic alactacide capacity (CANALa) Increased reserves of ATP and CP

6 Anaerobe lactacide power (PANALa) Increase maximum speed Increasing the maximum energy flow

Table 1 - Model specific physical preparation of the swimmer, adjusted and completed after Olbrecht J. (2000). The correspondence model of effort level according to the particularities

of power and capacity of energy systems. Effort level Energetic system 1* 2* 3* 4*

Effort parameters Intensity Heart rate (p/min)

Lactic acid (mmol/l)

N1 A1 Low aerobic Recovery effort 50% 120-140

140-150 0 - 2 CAE R1 O2 stable

N2 A2 Meddle effort Aerobic threshold 55-70% 150-160 2 - 3,5

R2 O2 relative N3 B1 Anaerobic threshold MaxLaSS Aerobic-anaerobic

70-80% 160-170 3,5 – 5,5 PAE

R3 O2-LA2 N4 B2 Aerobic-anaerobic VO2max 80-85% 170-180 5,5 - 12

O2-LA1 CANLa S1 LA-O2

N5 C1 Lactate tolerance Lactate production 85-95% 180-190 <18

PANLa S2 Lactate N6 C2 Peak of lactate 95-110% 180-220 12 - 18 CANALa PANALa S3 Anaerobic

alactacide N7 C3 Maximal speed 100-110% - -

Table 2 – The model correspondence areas of effort consistent with the particularities of power and capacity of energy

systems, adapted and supplemented by: 1 * - Maglischo EW (1993), 2 * - Tocitu D. (2000), 3 * - Pedroletti M. (1997), 4 * - Colorado Spring Swimming Team (Annex C).

6. The program and plan to prepare its substructures In accordance with the scientific concepts of authors of representative swimming of

the field, the training activity was carried out on the selection of models which allowed the orientation of the whole process of training in accordance with the training and test the specialist swimmer. 7. Establishing corrective measures plans for training

Analysis of the results of tests carried out for establishing the state of development training, identification profile energy level indicators and defining the status of training. Analysis of a long period of preparation and reporting to model physical training specific to plan and the training shows how correct the next period will be adjusted according to the profile of energy and physical condition which will depend on the current period of training and level of influence and power capacity of energy systems.

In the case of conflict diagnoses, we have chosen the less risky measures for adaptation training. If training is as requested the climber may recover later, but if is overbuys


206

the limber can overtrain and he needs a recovery period of up to 6 weeks. 8. Selection methods and means of training Selection methods and means of exercise and programming in the preparation stage is

carried out using models. Thus, ends the process by completing the program and a strategy of optimizing the state of training of the swimmer.

9. Adaptation and application of the training strategy The main role in the latter stages and throughout this process has the coach that

scientific data, objective, the experience and a very good knowledge of the particularities of each part in sports can develop the best strategy to prepare the future.

Conclusions Conclusions developed are the result of research carried out all the numerous

investigations on the monitoring of the preparation of junior swimmer and application aware and controlled the decision to optimize specific physical preparation.

The main suggestion is to propose to implement the model of evaluation and management control of the biological effects of the practice, developed by us in the following directions:

1. to control and measure the effects of exercise in the following situations: tests during the competition, know where the reference data; testing phase, the evaluation of the effects of exercise; testing evaluation and tracking training;

2. to obtain useful information regarding: effectiveness of training conducted; the quality and structure of the state of current practice; forecast potential to achieve an athletic performance; conclusions necessary to prepare future, particularly in connection with the preparation purposes, the intensity of effort and the sequence of training methods to be used.

It is recommended individualization design testing protocols for a shift towards a test of competition and prepare specific direction, according to the following factors: sports (particularities of individual genetic, each sport to determine the prevalence of a certain kind of energy productivity or other); age (biological reactivity is influenced by the particularities of age of subjects); degree of preparation (preparation of the physical changes involving energy systems at a total energy necessary evidence); specific intensity effort (tests must include specific evidence and intensity of specialization); process (the parameters of control effort will vary with chains and the structure of muscle movements specific swimming processes); distance competition (influencing the duration of the intervention and each energy system).


207

MIŞCAREA ŞI ACTIVITĂŢILE SPORTIVE

Elena POPOVICI Universitatea „Dunărea de jos” din Galaţi

Cuvinte - cheie: educaţie fizică, activitate sportivă, sportul, exerciţiul fizic, dezvoltare

fizică. Rezumat Exerciţii fizice contribuie la menţinerea sănătăţii şi sunt menite să asigure echilibrul

toate funcţiile organismului uman. Aceste exerciţii de om de ajutor pentru a menţine compleness a forţelor fizice şi morale a fiinţei umane, astfel, durabile în timp. Exerciţii fizice este cel mai important mijloc de educaţie fizică. Având în vedere sistematic practicarea de exerciţii fizice, locale sau generale, imediate sau întârziată, care trec sau efectele de durată apar în organism, îmbunătăţirea structurii şi a rolului funcţional al organismului uman. Orice fel de activitate care implică exerciţii fizice, de asemenea, reprezintă o stimulare pentru muschi, prin îmbunătăţirea lor fiziologice proprietăţi fizice şi calităţi.

Introducere Educaţia fizică şi activităţile sportive sunt preocupări constante pentru toţi factorii

responsabili de educaţia generaţiilor în formare, de sănătatea şi capacitatea biomotrică a populaţiei.

În toate perioadele de dezvoltare a societăţii, educaţiei fizice i-a fost recunoscută contribuţia la formarea personalităţii tinerei generaţii, fiind latură constitutivă a procesului de instruire şi formare a acesteia. În acelaşi timp, educaţia fizică a fost considerată ca fiind unul dintre principalii factori de călire şi fortificare a organismului.

Pe parcursul anilor, educaţia fizică a cunoscut perioade de înflorire, dar şi momente de declin. De la lumea antică, care a acordat multă atenţie şi a apreciat, preţuind nespus mişcarea, am păstrat cunoscutele percepte: „Kalos kai agatos” (Frumos şi bun) şi „Mens sana in corpore sano” (Minte sănătoasă în corp sănătos). În conţinutul acestor percepte, sunt sintetizate idei valoroase despre idealul educativ, relevându-se unitatea strânsă dintre fizic şi psihic, multipla şi complexa lor intercondiţionare.

După perioade obscure, în care educaţia fizică şi sportul erau considerate, în multe ţări, preocupări minore şi neserioase („desuete”), dexterităţi ale planurilor de învăţământ, acestea revin în prezent pe prim plan, cunoscând o nouă perioadă de înflorire. Concepţiile retrograde, în virtutea cărora educaţia fizică şi sportul erau menţinute la periferia preocupărilor instructiv – educative a activităţilor de interes social, au fost abandonate treptat.

Sunt reconsiderate rolul şi contribuţia educaţiei fizice şi sportului în realizarea obiectivelor urmărite de societate în legătură cu formarea tinerei generaţii şi cu complexa preocupare a conservării sănătăţii şi capacităţii de muncă a populaţiei. Acum, este tot mai mult acceptată ideea că, educaţia fizică şi activităţile sportive constituie modalităţi eficiente de educare multilaterală a tineretului, de fortificare, compensare şi reconfortare, motive pentru care sunt tot mai pregnant integrate în procesul instructiv – educativ, în viaţa şi comportamentul omului contemporan.

Putem constata că, preocupările societăţii pentru realizarea unui echilibru raţional în solicitarea organismului, capabil să asigure dezvoltarea corectă şi multilaterală a personalităţii, să conserve starea de sănătate şi capacitatea de muncă, să combată fenomenele degenerative, cauzate de limitarea efortului şi a mişcării, sporesc considerabil.

Educaţia fizică are un caracter predominant biologic şi importante valenţe pe planurile social şi cultural-educativ. Practicarea exerciţiilor fizice sub forma activităţii de educaţie


208

fizică a fost şi este determinată şi din necesităţi de ordin recreativ, de destindere şi emulaţie. Educaţia fizică prin diferitele ei forme de organizare şi datorită caracterului său

emoţional, a contribuţiei deosebite pe care o aduce la dezvoltarea spiritului creator, a spiritului de afirmare şi de depăşire sau de autodepăşire.

Practicarea exerciţiilor fizice, dezvoltă simul estetic, simtul dragostei pentru gestul motric executat cu măestrie, simtul gestului pentru mişcare. Funcţiile sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Prin funcţii se realizează idealul educaţiei fizice, se face apropierea faţă de aceasta. Toate funcţiile educaţiei fizice sunt foarte importante şi îşi dovedesc eficienţa numai dacă sunt îndeplinite în sistem influenţându-se şi completîndu-se reciproc. Funcţiile educaţiei fizice sunt de două feluri: specifice şi asociate.

Funcţiile specifice vizează cele două coordonate: dezvoltarea fizică şi capacitatea motrică. Funcţiile asociate întregesc efectele practicării exerciţiilor fizice asupra fiinţei umane.

Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice face parte din categoria celor specifice şi are rol prioritar mai ales în educaţie fizică a tinerei generaţii. Rolul dezvoltării fizice armonioase, a unor indici superiori pe plan somatic şi pe cel funcţional, pentru viaţă şi activitatea oamenilor de toate vârstele este prea binecunoscut şi nu este negat sau contestat de nimeni.

Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice face parte tot din categoria celor specifice educaţiei fizice. Prin această funcţie sunt vizate cele trei elemente componente ale capacităţii motrice: calităţiile motrice, deprinderile şi priceperile motrice. Rolul capacităţii motrice pentru un randament sporit pe toate planurile vieţii şi în întregirea personalităţii umane nu mai trebuie argumentat.

Funcţia igienica face parte din categoria celor asociate şi vizează cerinţa fundamentala de menţinere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică se acţioneaza prioritar preventiv pe acest plan. Se poate, cu ajutorul exerciţiilor fizice să se acţioneze şi pentru corectarea unor deficienţe pe planul sănătăţii.

Funcţiia recreativa este o alta funcţie asociată pentru educaţia fizică. Ea trebuie înţeleasă cel putin în următoarele două sensuri: - asigurarea, prin activitatea de educaţie fizică a fondului de calităţii, deprinderi şi priceperi motrice necesare ca oameni de diferite vârste să poată petrece în mod util şi plăcut, adică recreativ timpul lor liber (cotidian, sau în vacante şi concedii).

- asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea, în timpul liber, direct sau prin mass-media, a întrecerilor motrice de bună calitate sau a unor activităţii motrice desfăşurate necompetitiv.

Funcţia de emulatie face parte tot din categoria celor asociate pentru educaţia fizică. Aceasta funcţie trebuie sa se materializeze prin dezvoltarea spiritului competitiv care caracterizeaza în general fiinţa umana, dorinţa permanenţei de depăşire şi autodepăşire dar numai în limitele regulamentare corecte şi cu atitudine de fair-play. În acest sens se impune promovarea frecventă în educaţia fizică a întrecerii prin jocuri de mişcare sau jocuri sportive, ştafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc. Prin această modalitate se dezvoltă şi creativitatea subiecţilor, dorinţa de a câştiga, de a obţine victoria, de a se situa pe primele locuri, aspecte deosebit de importante mai ales pentru elevi. Funcţia educativa este tot o funcţie asociată a educaţiei fizice dar este considerată că fiind mai complexă prin prisma influenţelor asupra dezvoltării personalităţii umane în integritatea sa. Influenţa educaţiei fizice este evidentă pe planul dezvoltării laturii fizice a personalităţii. În acelaşi timp, însa sunt influenţe deosebite pe care le poate avea educaţia fizică, bine concepută şi realizată asupra dezvoltării celorlate laturi ale personalităţii umane: intelectuală, morală, estetică şi tehnico-profesională.


209

Pe plan intelectal se pot desprinde cel puţin următoarele două direcţii evidente: înarmarea subiecţiilor cu cunoştinţe de bază din domeniul fiziologiei şi igiena efortului fizic, al biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice, psihologiei activităţilor motrice, metodicii, toate aceste cunostiinte, sunt transmise conform cerinţelor principiului accesabilitatii, asigura fondul de baza pentru cunoasterea ştiinţifica a practicării exerciţiilor fizice pentru constientizarea acesteia.

Pe plan moral se poate realiza, de asemenea, o acţionare eficienta prin toate activităţiile de educaţie fizică. Accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi şi obiceiuri de comportament corect în intreceri şi competitii, în spiritul respectarii adversarilor şi partenerilor de intrecere, al acceptarii deciziilor arbitrilor, a disciplinei în munca.

Pe plan estetic, prin exerciţiile tehnice şi tactice, situate uneori la nivelul de maiestrie, se contribuie cu eficienta la educarea gustului pentru frumos. Practicarea exerciţiilor fizice pe fond muzical, atat în lecţiile de educaţie fizică cat şi în alte forme de organizare, sporeste evident influenţele educaţiei fizice asupra unor calităţi şi trăsături de ordin estetic (ritm, armonie, graţie).

Pe plan tehnico-profesional, contribuţia educaţiei fizice este de asemenea evidenta. În primul rând este expresiv aportul la creşterea indicilor unor calităţi motrice necesare exerciţiului cu eficienţă a profesiilor social-economice. De asemenea, acelaşi aport este vizibil şi în sensul asigurării unor indici superiori de dezvoltare morfo-funcţională şi de capacitate cu temeinice deprinderi motrice de baza şi utilitar-aplicative implicate în desfăşurarea eficienta a majoritatii profesiilor. Idealul educatiei fizice este un model prospectiv spre care trebuie sa se indrepte intreaga activitate teoretica şi practica specifica. El depaseste întotdeauna cerinţele prezentului şi vizează perspectiva. Se refera nu numai la educaţia fizică ci şi la toate activităţile motrice din domeniu.

Idealul este determinat de comanda socială, deci şi de nivelul acestuia, de conceptia factorilor de decizie pe plan naţional în privinta practicări exerciţiilor fizice. Teoretic exista în legi, decrete guvernamentale, intructiuni şi alte acte normative, ideile fundamentale care definesc conceptia pe plan naţional privind acest fenomen.

Rezumativ aceste idei fundamentale sunt următoarele: educaţia fizică, antrenametul sportiv, activitatea competiţională, fac parte integranta din măsurile privind dezvoltarea fizică armonioasă şi menţinerea unei stări optime de sănătate pentru toate categoriile de populatie ale ţării noastre.

Educaţia fizică şi celelalte activităţi motrice fundamentale se subordonează pregătirii pentru muncă şi viaţă. Trebuie urmărită cu prioritate afirmarea talentelor mai ales pe planul activităţii competiţional-sportive, atat la nivel naţional cat şi la nivel internaţional.

Petrecerea timpului liber al oamenilor de diferite vârste şi profesii să se realizeze în mod util şi recreativ şi prin practicarea exerciţiilor fizice sub diferite forme organizatorice.

Idealul educaţiei fizice şi al celorlate activităţi motrice trebuie sa fie în concordanta cu idealul general educaţional al societatii. În consecinta el s-a modificat şi se va modifica în funcţie de evoluţia social-istorica a fiecarei societati, de succesiunea etapelor de dezvoltare specifica. In orice activitate umana obiectivele sunt prioritati de diferite niveluri sau ranguri prin care se realizează funcţiile activităţii respective. Totul presupune însă acţionare continua în timp. Deci, obiectivele educaţiei fizice deriva din funcţiile sale specifice şi asociate se subordoneaza acestora. Exista multe clasificari ale obiectivelor, majoritatea dintre ele fiind valabile şi pentru educaţia fizică. Cea mai raspandita clasificare este în funcţie de laturile procesului de practicare a exerciţiilor fizice: instruirea şi educaţia. Sanatatea privita ca un ideal, dar si ca o cerinta fundamentala a vietii este o problema


210

ce preocupa fiecare individ dar si societatea în ansamblu, la realizarea ei concurând o multitudine de factori: tehnici, economici, sociali, culturali, ecologici, spirituali etc. De aceea, a o încadra într-o notiune absoluta sau unanim acceptata este foarte dificil. De obicei, dupa unghiul prin care este privita, are trei întelesuri si anume în: - lumea stiintifica medicala; - politica sociala a statului; - constiinta individuala.

Privită ca o problema complexa bio-psiho-sociala, se poate observa ca sanatatea nu poate fi opera exclusiva a sistemului medical caruia dupa unele statistici internationale îi revine doar 11-12% în conservarea ei, restul revenind situatiei economico-sociale a populatiei, calitatii aerului si apei, hranei, conditiilor de locuit, educatiei etc. Clasic, se considera ca medicina are doua parti prin care poate interveni asupra starii de sanatate: terapia ("arta vindecarii bolilor") si profilaxia sau "ansamblul masurilor care permit sa se evite aparitia, agravarea si extinderea unei boli" (definitie propusa de O.M.S.). Din pacate aceasta parte, profilaxia, este mai putin luata în seama.

Aceste argumente si înca multe altele au determinat o serie de actiuni pe plan mondial cum ar fi: axarea unor cercetari pe aprofundarea cunoasterii fenomenelor biologice legate de adaptarea omului la viata moderna în scopul evitarii sau limitarii proceselor degenerative, prelungirea duratei vietii, dezvoltarea fizica si psihica armonioasa, a crescut interesul specialistilor pentru rolul exercitiului fizic în cadrul medicinei omului sanatos, deoarece sedentarismul este considerat ca factor de risc într-o serie de boli cronice cu determinare multifactoriala cum sunt cele cardiovasculare, nutritie si metabolism, somatopsihice.

Medicina moderna cu orientarea pronuntata de medicamente (în special sintetice) constata cu îngrijorare ca efectele pozitive ale acestora încep nu numai sa scada, dar chiar sa devina un factor important de agresiune. Se încearca reintroducerea sau introducerea unor remedii naturale inclusiv din sfera miscarii si a exercitiului fizic. De altfel, O.M.S., în apelul lansat la 7 aprilie 1988 cu ocazia zilei mondiale a sanatatii recomanda orientarea spre "exercitiu fizic, alimentatie stiintifica si responsabilitate individuala".

Desigur ca problema introducerii exercitiului fizic ca factor profilactic nu este nici pe departe noua, ba chiar este foarte veche, culturile antice si medievale ca si medicinile traditionale acordând un rol deosebit acestui element.

Esenţa constă în aceea că practicarea exerciţiilor fizice vizează întotdeauna, indiferent de forma organizatorică şi de formaţiunea social-economică şi politică în care se realizează perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice ale subiecţiilor. Cu alte cuvinte, scopurile practicării exerciţiilor fizice au fost relativ diferite de la o formaţiune social-economică şi politică la alta, dar esenţa a rămas mereu aceeaşi.

Activităţile pronunţat unilaterale, sedentarismul, alimentaţia considerabil îmbunătăţită şi abundentă, stresul, limitarea efortului, ridică tot mai acut, problema folosirii pe o scară tot mai largă a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ca mijloace preventive şi compensatorii, de destindere şi agrement, capabile să protejeze fiinţa umană în faţa fenomenelor nocive, să o potenţeze şi să-i asigure prelungirea vieţii active.

Este astăzi unanimă ideea că exerciţiul fizic este un bun general al tuturor oamenilor indiferent de culoarea pielii, limba vorbită, obiceiuri, valori şi potenţe, locul naşterii,varsta sau sex.

Exerciţiul fizic a devenit necesar omului pe toată perioada vieţii sale, dar şi în fiecare ipostază a acesteia. Există astăzi programe de mişcare pentru fiecare femeie în situaţii biologice speciale determinate de maternitate, pentru copiii mici, pentru preşcolari şi şcolari, pentru studenţi pentru adulţi sănătoşi ori nu, pentru persoane cu vârstă înaintată, pentru întreţinere ori pentru asistenţă terapeutică în orice fel de afecţiune, tulburare, boală ori sindrom, pentru pregătirea generală ori pentru pregătirea sportivă. Programele de influenţare


211

neuro-mio-artro-kinetică au devenit un „bun” al tuturor: este cel mai simplu, cel mai ieftin şi cel mai eficient mijloc de stimulare a fiinţei umane.

Bibliografie: 1. Dragnea, A., Bota Aura, Teoria activitatilor motrice, Editura didactica si pedagogica,

Bucuresti,1999; 2. Gheorghe Carstea, Teoria si metodica educatiei fizice si sportului, Editura AN-DA,

Bucuresti, 2000; 3. Mihail T. Ionescu, Viorica Popa, Teoria si metodica educatiei fizice, Editura de Stat

Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1957; 4. Neacsu I., Educatie si autoeducatie in formarea personalitatii sportive, Editura Sport-

Turism Bucuresti 1987; 5. Presconita A., Teoria activitatilor motrice 2001; 6. Tudor Sbenghe – Kinesiologie- stiinta miscarii, Editura Medicala Bucuresti 2002; 7. Weuneck J., Biologie du sport, Editura Vigot 1992.

MOVEMENT AND SPORTS ACTIVITIES

Elena POPOVICI University „Dunărea de jos” of Galaţi

Keywords: physical education, sports activity, sports, physical exercise, physical

development. Abstract Physical exercises contribute to the maintenance of the health estate and are meant to

ensure the equilibrium of all the functions of the human organism. These exercises help man to maintain the compleness of the physical and moral forces of the human being, making it durable in time. Physical exercise is the most important means of physical education. Due to the sistematic practicing of physical exercise, local or general, imediate or belated, passing or lasting effects appear in the organism, improving the stucture and the functional role of the the human body. Any kind of activity which implies physical exercise, also constitutes a stimulation for the muscles, by improving their physiological properties and physical qualities.

Introduction Physical education and sports activities are constant preoccupations for all the factors

that are responsible for the ongoing generations that are in their progress of education, for the health, and the biometrical capacity of the population.

During all the periods in which society developed itself, physical education was acknowledged to be the one to contribute to the setting up of the personality of the young generation, being the constituent part of the teaching process and its formation. At the same time, physical education was considered to be one of the main factors that strengthen and fortify the human body.

In the long run, physical education met flourishing periods, as well as moments of downfall. Ever since the Antiquity time period, which paid a lot of attention and appreciated physical education, putting great value on movement, we kept the well known precepts: “Kalos kai agatos” (Beautiful and good) and “Mens sana in corpore sano” (A healthy mind in a healthy body). All these precepts synthesize valuable ideas about the instructive ideal,


212

unveiling the strong bond between body and mind as well as their multiple and complex inter-conditioning.

After unobtrusive periods of time during which physical education and sports were considered in many countries as being minor and trivial (obsolescent), a deftness of the educational system, they nowadays become primordial, encountering another flourishing period. The retrograde misconceptions, thanks to which physical education and sports were the least cared for as far as instructive – educational preoccupations of social interest were concerned, have been gradually abandoned.

The role and the contribution of physical exercise and sports in the fulfilling of the society’s objectives concerning the development of the young generation along with the complex preoccupation for the health preservation and labor force of the population are now being reconsidered. Nowadays, the idea that physical education and sports activities are proficient means to multilaterally educate, fortify, compensate and strengthen young people are readily accepted-reasons which are gradually being introduced in the instructive – educational process and in the life and the behavior of the contemporary man.

We can conclude that society’s preoccupation is sporadically increasing in regards to the stabilization of a rational equilibrium-as far as the organism solicitation is concerned, the ability to ensure the right and multi-sided development of the personality, to preserve the health estate and the labor capacity, and to fight the degenerate phenomena, caused by the diminution of the effort and movement.

Physical education has a predominant biological character as well as important social, cultural and educational valences. The practicing of physical exercises under the form of physical education was and still is determined by the entertaining, relaxation and emulation needs.

Thanks to its different forms of organization and to its emotional character, physical education brings a considerable contribution to the maturation of the creative, affirmation, and outrunning or self-outrunning spirit.

The practicing of the physical exercises cultivates the aesthetic sense, the love sense manifested towards the kinetic gesture carried out with masterliness, and the sense of the gesture. The functions are the constant destinations of a phenomenon and they derive from the ideal, that is they are subordinate to it. The functions imply the utmost of the physical education, thus the closeness among these is being made. All the functions of the physical education are very important and prove their efficiency only if they are part of a system, influencing and completing each other. The functions of the physical education can be divided as follows: specific and associate.

The specific functions aim at two coordinates: the physical development and the kinetic ability. The associate functions complete the effects of the physical exercises manifested upon the human body.

The perfecting function of the physical development belongs to the specific functions and owns the priority role, especially in the physical education of the young generation. The role of a harmonious physical development of certain superior standards both somatic and functional is unquestionable for life and the activity of the men of all ages, and this cannot be contended in argument.

The perfecting function of the kinetic capacity belongs to the specific functions of the physical education. This function hints at the three elements of the kinetic capacity: motor qualities, kinetic skills and kinetic functions. It is useless to reason the role of the kinetic capacity as far as an enhanced output within all the stages of life and where the shaping of the human personality is concerned.

The hygiene function belongs to the associate functions and refers to the fundamental need of an optimal health estate of the human body. Physical education preventively


213

contributes at this stage. Physical exercise can operate over certain deficiencies and correct them.

The entertaining function is another associate function of the physical education. It must be understood through at least the following two interpretations:

- securing a sum of kinetic qualities, habits and abilities that people of all ages need to spending time in a useful and pleasant way (daily or during holidays or vacation).

- ensuring accurate conditions and cultivating the interest towards good quality physical activities or any other unconventional kinetic activities, either directly or through mass-media.

The emulation function also belongs to the associate function of the physical education. This function must be embodied by the competitive spirit which generally characterizes the human being, the permanent will to outrun and self-exceed but only within the prescribed limits and with a fair-play attitude. Due to this, frequently promoting competition through movement plays or sports games, relay races, applicative routes, contests, etc is recommended. This method enables the subjects` creativity, their will to win, to obtain victory, to get the first place on the dais, utterly important aspects especially for students.

The educational function is also an associate function of the physical education but is considered to be more complex due to its influences upon the development of man’s personality as a whole. The influence of physical education is obvious when related to the physical development of the personality. At the same time, however, there are obvious influences that well planned physical education can have upon the development of the other sides of the human personality: the intellectual one, the moral one, the aesthetic one and the techno-professional one.

Intellectually regarding the matter, there can be inferred two obvious directions: preparing the subjects with good knowledge about physiology and the physical effort hygiene, about the biomechanical of the act of executing kinetic actions, about the personality of the kinetic activities, methodology; all these being transmitted according to the principle of accessibility, ensure the basic background for the act of scientifically having knowledge about the practicing of physical exercise and also for being aware of it.

From the moral point of view there can also be efficient improvements through all the physical education activities. There should be great emphasis on the shaping of appropriate behavior habits and skills manifested during contests or competitions in order to respect both the opponents and the contest partners, the referees’ decisions, the effort discipline.

Aesthetically speaking, technical and tactic exercises that sometimes belong even to the masterliness level, efficiently contribute to the training of the taste for beauty. Practicing physical exercises in conjunction with a musical atmosphere, during physical education classes and among other forms of organization, sporadically enhances the influences that physical education has upon certain qualities and aesthetic features (rhythm, harmony, grace).

From the technical – professional point of view, the contribution of the physical education is also extremely obvious. First of all, the contribution to the multiplication of the kinetic qualities needed in the social – economic professions is very expressive. Furthermore, the same sort of multiplication can be signaled when providing a certain number of superior, morphological – functional development features, as well as capacity features, owning basic, utilitarian – applicative, serious kinetic skills that are implied in the efficient unfolding of almost all the existing professions.

The epitome of physical education is a future role mode towards which the entire theoretical and practical activity should be oriented. This is always located above the present


214

demands and aims at future perspective. It refers to no only physical education but to all the kinetic activities included in this domain.

The epitome of physical education is determined by the social demand, and by its level, by the national decisional factors with regard to the practicing of physical exercise. Theoretically there are laws, government decrees, instructions and other normative acts, fundamental ideas which define the national conception of this phenomenon.

In summary, these fundamental ideas are the following: physical education, sports training and competitive activity. They are integrally part of the measures taken with regard to the harmonious physical development and the maintaining of an optimal health estate for all the categories of people in our country.

Physical education and other fundamental kinetic activities are subordinate to the training for life and for work. The promotion of talents must be given a distinctive attention, especially in the competitive – sportive field, both nationally and internationally.

People of all ages and professions should spend their free time in a utile and entertaining way by practicing physical exercises under differently organized forms.

The ideal image of physical education and of the other kinetic activities must be in accordance with the general educational ideal image of the society. Consequently, it has been subdued to modification and will still be, in accordance to the social – historical evolution of each society, to the succession of all the stages of specific development.

In every human activity the objectives are differently leveled priorities or ranks through which the functions of the given activity are realized. However, everything implies permanent operation, so the objectives of physical education derive from its specific and associate functions and are subordinate to them.

There are many classifications of the objectives, most of them being applicable to physical education as well. The most common classification is the one depending on the two sides of the physical education practicing process: the instruction and the education.

Looked upon both as an ideal and as a fundamental requirement of life, health is a problem which preoccupies every human being as well as cetain divisions of society such as the society as a individual, factors such as: technical, economical, social, cultural, ecological, spiritual, competing for the shaping of it. Therefore, associating it with an absolute or unanimously accepted notion, is very difficult. It usually has three meanings, depending on the perspective from which it is discussed:

- the medical scientific domain - the social politic of the state - the individual conscience Judged as a complex bio-psycho-social problem, it can be inferred that health cannot be

the exclusive result of the medical system which, according to some international statistics, contributes with only 11-12% to its conservation, the rest of it being attributed to the socio-economic situation of the population, to the quality of air and water, food, shelter conditions, education, etc. The old way of thinking was that medicine had two ways through which it could influence the health estate: therapy (“the art of healing diseases”) and prophylaxis or the “totality of measures taken in order to avoid the manifestation, worsening or extension of a disease” (definition suggested by the O.M.S). Unfortunately, prophylaxis, is offered less attention.

These arguments along with many others determined a series of internationally taken measures: focusing certain researches on the thoroughgoing study of the biologic phenomena connected to man’s adaptation to the modern life with a view to avoiding or limiting the degenerative processes, prolonging the span of life, the harmonious physical and psychic growth. All these led to the specialists’ rising interest towards physical exercise’s role within the healthy man’s medicine because a sedentary life is considered to be a risk factor within a


215

series of chronic diseases with multiple effects such as cardiovascular, nutrition and metabolism, somatopsychic diseases.

Strongly oriented towards medication medicine (especially synthetic drugs), worriedly ascertains that their positive effects are beginning not only to diminish, but even to become an important aggressive agent. The introduction or the reintroduction of certain natural remedies, including those belonging to movement and physical exercise is being tested. Furthermore, O.M.S, in the call launched on the 7th of April 1988 with the occasion of the international day of health, recommended the focusing on “physical exercise, scientific alimentation and individual responsibility”.

Introducing the physical exercise issue as a prophylactic factor is not at all an innovation, it is rather old, the antiques and medieval cultures as well as traditional medicine according it a special role.

The essence consists of the fact that the practicing of physical exercise always aims at the perfecting of the physical development and of the kinetic capacity of the subjects, no matter the organizational form or the socio-economic and political formation pattern. In other words, the aim of the practicing of physical exercise has been relatively different from one socio-economic and political pattern to another, but the essence always remains the same.

The unilaterally pronounced activities, the sedentary lives, the considerably aggressive and abundant alimentation, the stress, the limitation of the effort, continuously accentuate the need of physical activities and sports more and more frequently, as compensatory and preventive means of relaxation and pleasure, capable to protect human being against harmful phenomena, to enhance it and ensure the prolonging of an active life.

It is a widely accepted truth the fact that physical exercise is a general good of all people, no matter the color of the skin, the language, the customs, the values and the potencies, the place of birth, the age or the sex.

Physical exercise has become useful to man throughout his entire existence and also during each hypostasis of life. Nowadays there are movement programs for each woman in her motherhood, for babies, for preschool children and schoolchildren, for students, for adults that are healthy or not, for elderly people, for the therapeutic maintenance or assistance in any kind of disease, disorder, sickness or syndrome, for the general or sports training. The neuro-mio-artro-kinetic influential programs have become a collective ‘good”: it is the most simple, the cheapest and the most efficient means to stimulate the human being.


216

EFICIENŢA INTREGRĂRII STRETCHING-ULUI ASOCIAT CU SHIATSU ÎN KINETOPROFILAXIA ACCIDENTELOR MUSCULARE LA ATLEŢI

Mihaela ANGHEL


Cuvinte cheie : stretching, shiatsu, accidente musculare

Rezumat: Intensitatea aplicării tehnicilor de presare shiatsu s-a adaptat, în permanenţă, în funcţie

de starea muşchiului şi de necesităţi, fiind dozată: simpla atingere aprox. 3’’, presiune delicată aprox. 4’’, presiune uşoară aprox. 5’’, presiune medie aprox. 3-6’’, si incheiind cu presiunea puternică aprox. 3-7’’. Tehnica de acţionare stretching: întinderea se execută lent, până la limita maximă, fără a forţa fibra musculară, atenţia se concentrează asupra grupului muscular prelucrat, conştientizând întinderea acestuia.

I. Aspecte generale privind patologia musculara a atleţilor, incidenţa şi

importanţa. Patologia parţilor moi (muşchi si tendoane), legată intr-un fel sau altul de mişcarea

fizică, a rămas până în ultimele decenii relativ puţin cunoscută. Lucru s-a datorat în primul rând lipsei de interes faţă de această cazuistică, eclipsată de preocupările medicilor de interesele osteoarticulare ale aparatului locomotor, totdeauna caracterizate printr-un tablou clinic mai spectaculos şi o evoluţie mai plină de incertitudini şi riscuri. Începând cu a doua parte a acestui secol, exigenţele pregătirii fizice şi dificultatea probelor tehnice în sport au crescut considerabil, ajungându-se la solicitări de limită ale aparatului musculo-tendinos. Pe de altă parte, în special în ţările dezvoltate, mişcarea sub formă de alergări, înot, schi, este practicată cu regularitate în scopul menţinerii sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor, dar nu rareori şi cu intenţia participării la competiţii organizate ad-hoc, a devenit ceva obişnuit pentru subiecţii respectivi de vârsta a doua şi a treia. Drept urmare a acestor tendinţe, în cadrul profesionaliştilor mişcării, patologia părţilor moi - mai cu seamă cea musculară - a trecut pe primul loc ca frecvenţă şi număr de zile de pregătire, iar la restul populaţiei a crescut evident ca incidenţă, încât oricând medicul curant, chiar generalist, se poate afla faţa în faţă cu asemenea „cazuri”.

II. Motivarea alegerii temei În această disciplină sportivă care cuprinde mai multe probe, unele foarte diferite în

ceea ce priveşte caracteristicile efortului, al biomecanicii şi al conţinutului tehnic, se întâlneşte un număr destul de mare de traumatisme.

Exigenţele pregătirii fizice, dificultatea procedurilor tehnice, îmbunătăţirea recordurilor, au crescut considerabil în sport, ajungându-se la solicitări de limită ale aparatului musculo-tendinos.

Aceste suferinţe musculare frecvente, puţin grave în aparenţă, repetate , netratate corespunzător, conduc la accidente grave care se repercutează negativ asupra potenţialului funcţional al atletului, ceea ce conduce în timp la scăderea performanţelor.

Deoarece în cadrul unor discipline de învăţământ, pe timpul studiilor, am primit informaţiile necesare şi având posibilitatea de a desfăşura un studiu asupra atletelor de la Clubul Universitar Bacău în legătură cu efectele celor doua metode „shiatsu” şi „stretching”, m-am hotărât să abordez această temă pentru a încerca prevenirea, şi, eventual, înlăturarea accidentelor musculare şi pentru a contribui la îmbunătăţirea amplitudinii mişcărilor prin creşterea elasticităţii musculare.


217

III. Ipotezele cercetării Excesul de tensiune şi oboseală musculară produce rigidizarea fibrelor musculare.

Aceasta, la rândul său, prin îngreunarea circulaţiei sângelui şi a limfei determină perturbări ale nutriţiei. Pe de altă parte, lipsa exerciţiului fizic determină desfăşurarea nesatisfăcătoare a proceselor metabolice, scăzând astfel capacitatea de alimentare a ţesuturilor musculare, ceea ce are ca efect scăderea tonusului şi a forţei musculare.

Presiunile shiatsu aplicate pe suprafaţa corpului îşi transmit efectele profund, la nivelul muşchilor, conferindu-le elasticitatea şi îmbunătăţindu-le nutriţia prin stimularea circulaţiei sângelui.

Cercetările efectuate de-a lungul timpului şi ilustrate în literatura de specialitate au demonstrat că shiatsu şi stretching-ul, executate împreună, contribuie la hipertrofierea fibrelor musculare, la îmbunătăţirea proprietăţilor lor funcţionale, mărirea mobilităţii articulare şi la dezvoltarea forţei şi rezistenţei musculare. Aceste fiind, în mare, domeniile de interes ale temei, în cercetarea de faţa s-a pornit de la amatoarele ipoteze:

A. pornind de la studierea atentă a biomecanicii probelor de atletism, pe baza localizării zonelor musculo-tendinoase suprasolicitate, se pot selecta structuri combinate de acţionare prin shiatsu şi stretching care pot contribui real la prevenirea accidentelor.

B. In cazul accidentelor musculo-tendinoase, recente sau mai vechi, shiatsu şi stretching-ul pot contribui cu succes la terapia sau recuperarea sportivilor, dacă tehnicile de acţionare sunt selectate şi combinate corespunzător şi aplicate la momentul potrivit. IV. Obiectivele urmărite de cercetarea propusă şi desfăşurată, s-ar putea sintetiza astfel:

a. Determinarea pe baza studierii fişelor medicale ale sportivilor, a celor mai frecvente accidente musculare, cu detalierea datelor legate de acestea (localizări, gravitate, frecvenţă, recidive, sechele).

b. Studierea măsurii în care microtraumatismele repetate, netratate corespunzător, au constituit cauzele favorizante ale producerii accidentelor musculare.

c. Conştientizarea antrenorilor asupra riscurilor la care se expun sportivii în cazul nerespectării principiilor enunţate la punctul II şi a repercusiunilor asupra duratei vieţii sportive a acestora.

d. Conştientizarea atleţilor asupra necesităţii cunoaşterii propriului corp a propriilor posibilităţi şi limite, a acordării unei atenţii speciale apariţiei fiecărui semnal de alarmă din partea propriului organism.

e. Introducere în pregătirea sportivilor a unor programe combinate de shiatsu şi stretching, în scopul folosirii lor, atât în partea de încălzire, cât şi în celelalte verigi ale lecţiei de antrenament, corespunzător scopului urmărit. V. Fundamentarea ştiinţifică a efectelor stretching-ului asociat cu shiatsu asupra

organismului. Sistemul modern de antrenament prin stretching implică mai ales mişcări care întind

elementele mobile ale muşchilor şi articulaţiilor. Spre deosebire de antrenamentul sportiv de încălzire, care utilizează ritmul rapid şi destinderea, antrenamentul de stretching întinde părţile corpului încet, sincronizat cu respiraţia calmă. Odată atins o maximă de întindere musculară, poziţia obţinută trebuie menţinută o anumită durată de timp. Executată corect, întinderea este extrem de eficientă şi nu solicită inutil musculatura. Nefiind obositoare, întinderea poate fi efectuată cu succes şi de persoane complet neantrenate şi de vârstnici.

Exerciţiile de stretching întind încet muşchii, care apoi sunt menţinuţi, în poziţia respectivă un anumit timp. Ele constituie un sistem de antrenament care măreşte limitele de întindere ale muşchilor şi implicit amplitudinea mişcărilor şi le menţine elasticitatea.

In S.U.A. se folosesc doua forme de stretching, cel static şi cel dinamic. Forma statică


218

constă în întinderea lentă şi succesivă a grupelor musculare şi complexelor de articulaţii până la poziţia extremă, care se menţine 5-10 secunde. Această formă de stretching acţionează după sistemul vechi de „întindere forţată”, fiind folosită în scopul îmbunătăţirii mobilităţii. În schimb forma dinamică are un elan rapid, „balistic” şi este mai puţin eficientă.

Pornind de la ipoteza că există două forme de îmbunătăţire a mobilităţii şi anume: 1. prin reducerea rezistenţei ţesutului de legătura a unei articulaţii prin întinderea şi

inhibarea reflexului de întindere; 2. prin dezvoltarea forţei muşchilor antagonişti,

s-a trecut la elaborarea a şase metode de stretching în S.U.A. Acestea au fost analizate în anul 1976 de HANTLEY si RUSSEL, constatându-se influenţa lor pozitivă asupra dezvoltării mobilităţii şoldului:

1. Arcuire şi ţinere (Ballistic and Hold). Se repetă de mai multe ori mişcări de balans, iar apoi, la cea de-a treia sau a patra repetare, se menţine segmentul respectiv timp de şase secunde în poziţia extremă.

2. Întinderea şi menţinerea pasivă (Pasiv Lift and Hold). Cu ajutorul unui partener se duce membrul respectiv în poziţia extremă, unde se menţine timp de şase secunde, în timp ce musculatura este supusă unei contracţii izometrice. Astfel de întinderi pasive urmate de o contracţie izometrică cu durată de un minut se repetă la interval de şase secunde.

3. Stretching prelungit (Prelonged Stretch). Prin aceasta se înţelege efectuarea unor intideri pasive, cu ajutorul unui partener care caută să atingă poziţia extremă, menţinută apoi timp de un minut, fără să se atingă pragul de durere.

4. Stretching activ: mişcarea se execută timp de şase secunde activ, apoi urmează o contracţie izometrică maximă, contra rezistenţei opuse de muşchii antagonişti, de exemplu, cu ajutorul partenerului. Apoi se încearcă creşterea amplitudinii mişcării printr-o activitate musculară activă şi anume prin contracţia muşchilor antagonişti timp de un minut contra unei rezistenţe. Exerciţiul se repetă la interval de şase secunde.

5. Stretching pasiv: segmentul care urmează sa fie antrenat este dus de partener în poziţia extremă de amplitudine, în decurs de şase secunde; urmează contracţia izometrică a muşchilor antagonişti contra rezistenţei opuse de partener. Întinderile pasive şi contracţiile izometrice ale muşchilor antagonişti se repetă la un interval de şase secunde timp de un minut.

6. Metoda relaxării (Relaxion method). Cu ajutorul unui partener se execută o întindere pasivă lentă, până ce se ajunge în poziţia extremă de amplitudine; se menţine poziţia un minut în timp ce executantul se relaxează psihic prin autocontrol. Prin conştientizarea stării de contracţie a muşchiului, executantul contribuie activ la inhibarea reflexului de întindere.

Bob ANDERSON, pionierul stretching-ului din S.U.A., este de părere că numai cu ajutorul fazei stretching, fără o contracţie musculară prealabilă, reflexul de întindere nu poate fi activat, presupunând că mişcările sunt executate uşor, fără elan sau sarcini. După metoda sa, se va efectua întâi timp de 10-30 secunde un „easy stretch”, cu uşoară întindere, până se observă că încordarea cedează, în timp ce se menţine poziţia. Apoi se continua cu un „development stretch”, efectuându-se câteva arcuiri suplimentare, fără apariţia senzaţiei de durere şi se menţine poziţia 10-30 secunde, cu 3 antrenamente pe săptămână. Prin aplicarea acestei metode s-a reuşit în S.U.A. reducerea durerilor musculare in cazul unei activităţi fizice.

Cuvântul „SHIATSU” se compune din elementele SHI (degete) şi ATSU (presiune, apăsare) şi reprezintă o metodă de tratare a stărilor maladive prin compresie digitală.

Shiatsu este o metodă terapeutică japoneză creată de TOKUJIRO NAMIKOSHI, care foloseşte buricele degetelor şi podul palmei, iar principiul său de bază este aplicarea unei presiuni asupra unor suprafeţe ale corpului, în mod treptat, în aşa fel încât efectul să se transmită în profunzime şi să se obţină îmbunătăţirea supleţei musculare.

În cadrul sistemului modern de shiatsu, întemeiat pe aceste principii, s-au determinat


219

acele puncte de pe suprafaţa corpului care sunt mai eficiente. Răspândită astăzi pe scara largă, în Japonia, tehnica shiatsu este astfel descrisă de

Ministerul Sănătăţii din această ţară: „Shiatsu este o metodă de tratament prin care se aplică o presiune în anumite puncte,

folosind degetele mari ale mâinii şi palmele, pentru a corecta disfuncţiile corpului viu, pentru a menţine şi îmbunătăţi starea sănătăţii şi a contribui la vindecarea unor boli.” Shiatsu elimină rigiditatea musculară, măreşte elasticitatea, elimină oboseala. Stretchingul întinde muşchii, îmbunătăţeşte circulaţia, măreşte elasticitatea şi fortifică organismul.

VI. Metodologia specifică folosită. În aplicarea metodei s-au ţinut cont de următoarele principii generale:

- înainte de a începe exerciţiile de stretching se pregătesc muşchii cu ajutorul shiatsului;

- înainte de a începe exerciţiile de stretching, se efectuează exerciţii ample de respiraţii, pentru a mări relaxarea musculară;

- se menţine poziţia 20’-30’, în funcţie de starea muşchilor; - corpul trebuie să fie intr-o poziţie bine echilibrată; - după stretching se foloseşte din nou shiatsu, pentru a reda muşchilor elasticitatea;

- alternarea şi repetarea de mai multe ori redă muşchilor elasticitatea; - pe unele părţi ale corpului este posibilă aplicarea lor simultan; - atât presiunile shiatsu, cât şi întinderea muşchilor în stretching se execută

sincronizat cu respiraţia (presiunile shiatsu pe expiraţie şi întinderea muşchilor pe inspiraţie, când nu se lucrează simultan).

Intensitatea aplicării tehnicilor de presare shiatsu s-a adaptat, în permanenţă, în funcţie de starea muşchiului şi de necesităţi, fiind dozată: simpla atingere aprox. 3’’, presiune delicată aprox. 4’’, presiune uşoară aprox. 5’’, presiune medie aprox. 3-6’’, si incheiind cu presiunea puternică aprox. 3-7’’.

Tehnica de acţionare stretching: întinderea se execută lent, până la limita maximă, fără a forţa fibra musculară, atenţia se concentrează asupra grupului muscular prelucrat, conştientizând întinderea acestuia.

Intervenţia experimentală a fost aplicată conform graficului de pregătire anuală a atleţilor, care se subîmparte in şase perioade:

• perioada de tranziţie - ce a avut ca obiectiv însuşirea procedeelor de shiatsu şi stretching, timp30’ – 40’;

• perioada pregătitoare I - ce a avut ca obiective introducerea shiatsului şi stretching-uli în încălzire, treptat şi spre sfârşitul perioadei şi după incheiererea antrenamentului, timp 10’pana la 20’;

• perioada competiţionala I – se continuă folosirea shiatsului si stretching-lui în partea de încălzire 20’ şi se introduce complet în partea finală a antrenamentului şi concursului15’-20’;

• perioada de refacere – metoda se foloseşte în scopul menţinerii capacităţii funcţionale ale muşchilor şi a creşterii elasticităţii 60’;

• perioada pregătitoare II – folosirea shiatsu-lui şi stretching- ului în scopul asigurării suportului necesar, în vederea revenirii la nivelul de formă sportivă 10’până la 20’;

• perioada competiţională II ce se repetă cu I. VII. In urma cercetării prezentate, a evaluării şi interpretării obţinute am ajuns

la următoarele concluzii: - Presiunile shiatsu aplicate pe suprafaţa corpului îşi transmit efectele profund, la

nivelul muşchilor, conferindu-le elasticitatea şi îmbunătăţindu-le nutriţia prin stimularea circulaţiei sângelui, astfel putându-se preveni şi diminua numărul


220

accidentele musculare. - Cercetările efectuate au demonstrat ca shiatsu si stretching-ul, executate împreună,

contribuie la hipertrofierea fibrelor musculare, la îmbunătăţirea proprietăţilor lor funcţionale, mărirea mobilităţii articulare şi la dezvoltarea forţei şi rezistenţei musculare necesare pregătirilor atleţilor. Biblografie: 1. DRAGAN, I., Medicina sportivă aplicată, Ed. Editis, Bucureşti, 1994. 2. DUMITRU, GH., Suferinţele musculare ale sportivilor, Ed. Mondograf,

Constanţa, 1994. 3. NAMIKOSHI, T., Shiatsu si stretching, Bucureşti, CNEFS, CCEFS, 1989. 4. SBENGHE, T., Kinetologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti, 1999.

THE EFFICIENCY OF INTEGRATION STRETCHING AND SHIATSU IN KINESIPROPHYLAXY OF ATHLETES’ MUSCULAR INJURIES

Mihaela ANGHEL

University of Bacău Keywords - stretching, shiatsu, muscular injuries.

Abstract:

The increase in applying shiatsu techniques has constantly adjusted, according to the muscle condition and to necessity- a simple touch should last 3 minutes, a gentle pressure around 4 minutes, a light pressure-5 minutes, medium pressure 3 or 5 minutes, ending with a heavy pressure to last 3 up to 7 minutes. The stretching technique: the stretch is slowly executed up to the end of the muscular range, without challenging the muscular fiber focusing on the muscular group which is being worked on.

General aspects regarding the muscular pathology of athletes, incidence and

importance. The pathology of the soft parts (such as muscles and tendons) related to physical

movements has been little known up to the latest decades. A case which was due primarily to the lack of interest concerning this matter, eclipsed by the doctors’ attention on the osteous-articular interests of the locomotor’s apparatus, which were always characterized by a more spectacular clinic outburst and by a more risky and presumptuous evolution.

Beginning with the second part of the last century, the demands of the physical training as well as the difficulties of the technical sporting trials have considerably pushed to the limit both muscles and tendons of the athletes. On the other hand, especially in the developed countries, any kind of movement, such as athletics, skiing, swimming, is practiced on a regular basis, be it out of keeping fit or staying healthy or often organizing quick competitions on the spot, commonly performed by middle aged people. As a result of this trend, the pathology of the soft parts-especially the muscular ones, ranks the first as frequency and time of preparation among the professionals of movement; as for the rest of the population, it evidently grew as incidence , providing cases to the family practitioner or even to the general physician.

There is a quite big enough number of statistics regarding the sporting population. Thus, Stavarache establishes in descriptive statistics drawn after 10 year’s trauma examinations at the Center of the Sports Medicine in Bucharest that out of 12 371 accidents, 10.6% present muscular injuries. By frequency, the first would rank rugby, athletics, weigh


221

lifting, and ice hockey. Considering the above, one can easily understand the more and more noteworthy

interest the micro traumas of the soft parts, which lead not only to the enhance and systematization of the clinic and Para clinic examination data, but also gave an idea about some therapeutic and recovery conceptions basically physical pathologic, which aim to a faster, side-effected less healing, functionally speaking.

The motivation in choosing the topic In this particular sports discipline, which encapsulates more sporting events-some very

different in the regard of the effort features, the bio mechanics or the technical contents, a quite important number of traumas occur.

The demand of the physical preparation, the level of difficulty that the technical procedures involve,the enhance of sporting performance have notably increased in sports leading to stressful situations for the muscular-tendinous apparatus.

These apparently less serious frequent muscular sufferings, if repeated and improperly treated could degenerate into major injuries, scaring the functional potential of the athlete and consequently reducing the sporting performances in time.

As I happened to be provided with useful information and to be given the opportunity to run a study regarding the effects of the ‘shiatsu’ and ‘stretching’ methods over young women athletes from the University Club Bacau during a year’s semester, I decided to approach this topic of prevention and eventual removal of muscular injuries and also to contribute to the extension range of motion, by increasing the muscles flexibility.

The hypothesis of this research paper Too much tension and muscular fatigue result in the tightness of the muscle’s fiber. At

its turn, the later impairs the blood and the lymph flow, generating perturbations of nutriments absorption. On the other hand, the lack of a work-out generates an unsatisfactory development of metabolic processes, which reduces the muscular tissues nutrition and produces a decrease of physical tonus and muscular vigor. The shiatsu pressures applied on the body have deep effects at the muscular level, rendering the muscles flexible and stimulating the nutritional process by improving the blood circulation.

The researches conducted throughout the years, which were illustrated in the literature, showed that combined shiatsu and stretching produce a hypertrophy of the musculature, enhancing their functional properties and the joint flexibility, as well as the muscular strength and endurance.

Following the areas of interest of this thesis, the present research displays these hypotheses:

A. Starting with a minute study of the biomechanics in the sporting events, on the ground of locating the utmost tight muscular and tendons parts, combined structures to action through shiatsu and stretching are selected, which can efficiently contribute in preventing the muscle injuries. B. As for the muscles and tendons injuries, be it recently acquired or older ones, both shiatsu and stretching can successfully contribute to the sportsmen’s therapeutic or recovery procedures , if the techniques of action are properly selected, combined and applied in due time. In consequence, the present research paper aims to synthesize the following: a. To establish, based on the sportsmen’s medical records, the most frequent muscular

injuries, focusing on the detailed data- location, gravity, frequency, relapses, and marks.

b. To study the way the possible repeated, mistreated micro traumas lead to factors responsible of muscular injuries.


222

c. The trainers’ awareness over the risks the sportsmen are exposed to when not following through the principles of the above point (a) and the repercussions over the sportive activity.

d. The awareness of the athletes over their body limitations and possibilities, promptly giving their undivided attention if their body triggers a warning signal.

e. The introduction of combined shiatsu and stretching programs in the sportsmen’s preparation schedule, both used in the introductory warming up phase and the following sessions of the training program, according to the given purpose.

The scientific foundations of the shiatsu and stretching effects over the body The modern stretching training system implies mostly motions that stretch the flexible elements of muscles and joints. Unlike the sporting warming up, which uses the fast rhythm and the relaxations of the muscles, the stretching training slowly stretch the body parts in a coordinated breathing. Once the utmost range of muscular stretch is reached, the obtained position must be held for a certain amount of time. The stretch is extremely efficient and unchallenging the muscles when correctly executed. As it is not at all tedious, the stretch can be successfully performed by the less exercised persons and even by the elderly people. The stretching exercises slowly stretch the muscles which are afterwards held in newly reached position for a given time. They form a training system which enhances the muscles’ stretching range and thus the extension range of motion, maintaining their flexibility. Two forms of stretching are commonly used in the USA- the static and dynamic stretching. The static form implies slow and repetitive stretching of the muscles groups and joint formations to the end of their range, which is afterwards held for 5-10 seconds. This form of stretching operates on the old premises of ‘forced stretching’, used to enhance mobility. In exchange, the dynamic stretching has a quick, ballistic start and is less efficient. Starting off from the hypothesis that there are two forms meant to enhance mobility:

1. By reducing the resistance of a joint bound tissue through stretching and the stretching reflex inhibition.

2. By developing the strength of the antagonist muscles , six methods have been developed in the USA. They were analyzed by Hantley and Russel in the year 1976, considering their positive influence in the hip muscles mobility. 1. Ballistic and hold. Repetition of sway motions of the limbs, at the 3rd or 4th repetition, the targeted muscle group is held for 6 seconds at the end of its range. 2. Passive lift and hold. With assistance, the limb is lifted at the end of its range, held for 6 seconds, while the muscular group undergoes an isometric stretch. Repetition at every 6 seconds of passive lift followed by isometric contraction of a minute’s length.. 3. Prolonged stretch. This technique concerns passive lifts with assistance to the end of the muscle’s range for one minute, up to the point where no pain is felt. 4. Active stretch- the movement is executed actively for 6 seconds, followed by isometric stretching against the resistance of the antagonist muscles with assistance. Then, increasing the range of motion through an active muscular activity and that is contracting the antagonist muscles for one minute against a resistance, repetition at every 6 seconds. 5. Passive stretch- the main muscle group that is to be trained is lifted with assistance at the end of its range for 6 seconds; the isometric stretching of the antagonist muscles is confronted with the resistance of the assistance, repetition of the passive stretching and the isometric contraction every 6 seconds for one minute. 6. Relaxation method- with assistance, a slow passive stretch is executed to the end of its range. The position is held for one minute while the executant is mentally relaxing through self control. Aware of the muscular stretch, the executants actively contributes to inhibiting the stretch reflex.


223

Bob Anderson, the USA stretching pioneer, considered that the stretch effect cannot be generated only by mere stretching, without a preliminary muscular contraction, supposing that the motions are slowly executed, with no impetus or task. According to his method, an easy stretching episode of 10-30 seconds would be firstly executed, until the contraction decreases while maintaining the position, followed by a development stretch with farther arching, with no pain. The position is maintained 10-30 seconds with 3 trainings a week. In USA applying this method reduced the muscular pain during a physical activity. The word shiatsu is composed of the elements SHI (fingers) and ATSU (pressure) being a treating method of the sick episodes by body compression. Shiatsu is a therapeutic japanese method created by Tokujiro Namikoshi, using the fingers and the palm, progressively applying some pressure on points of the body, so that the effect should be transmitted in depth and improve muscular flexibility. Within the modern shiatsu system which is based on the same principles, newly more efficient points on the body surface were discovered. Widely spread in nowadays Japan, Shiatsu technique is thus describes by the Japanese Health Department:” Shiatsu is a treatment method that applies a pressure on certain points of human body, using both thumbs and palms, in order to correct the living body dysfunctions, to preserve and improve the health level and to help healing some diseases.” Shiatsu eliminates the muscular stiffness, enhances muscular flexibility, and removes fatigue. The stretching stretches the muscles, increase blood circulation, improves flexibility and fortifies the body. The specified used methodology Certain principles were followed while applying this method: -before any stretching exercise, the muscles are warmed up applying the shiatsu method; -before any stretching exercise, a deep controlled breathing is performed, to help the muscles relax; -the position is held for 20-30 seconds, according to the muscle’s condition; -the body must be well poised; -after the stretching sessions, repetition of shiatsu method to regain muscular flexibility is recommended; -repetition and succession of exercises provide muscular flexibility; -the methods could be simultaneously applied on some parts of the body; -both shiatsu pressures and muscles stretching are accompanied by controlled breathing (shiatsu pressures on exhalation and muscle stretch on inhalation, not in the case of simultaneous exercises). The increase in applying shiatsu techniques has constantly adjusted, according to the muscle condition and to necessity- a simple touch should last 3 minutes, a gentle pressure around 4 minutes, a light pressure-5 minutes, medium pressure 3 or 5 minutes, ending with a heavy pressure to last 3 up to 7 minutes. The stretching technique: the stretch is slowly executed up to the end of the muscular range, without challenging the muscular fiber focusing on the muscular group which is being worked on. The present research paper underlines the following conclusions: -the shiatsu pressures applied onto the body have deep effects at the muscular level, rendering them flexible, increase the flow of nutriments to cells and tissues, stimulates blood circulation, prevent and impair a number of muscular injuries; -this research paper proved that shiatsu combined with stretching lead to the hypertrophy of the muscles, improve their functional properties, increase the joint flexibility and enhance the strength and the muscular resistance required in the athletes’ training.


224

STUDIU PRIVIND CREŞTEREA EFICIENŢEI MIŞCĂRILOR ACTIVE ÎN PROCEDEUL BRAS PRIN CREŞTEREA GRADULUI DE MOBILITATE A

COLOANEI VERTEBRALE, ARTICULAŢIILOR COXO-FEMURALE ŞI SCAPULO-HUMERALE LA COPII DE VÂRSTA 10 – 11 ANI

Gheorghe BÎLTAC

Universitatea din CRAIOVA

Cuvinte cheie: înot, bras, mobilitate, copii. Rezumat

Mobilitatea ligamentelor le permite înotătorilor să efectueze mişcări mai uşoare. Exerciţiile suplimentare pentru creşterea mobilităţii la copii în vârstă de 10 – 11 ani ajută la o mişcare mai rapidă în procedeul bras.

Prin mobilitate la înotători înţelegem capacitatea acestora de a efectua mişcări ale segmentelor şi ale întregului corp cu parametri crescuţi de amplitudine. Cu cât elasticitatea musculară este mai mare, cu atât rezistenţa antagoniştilor este mai mică şi amplitudinea mişcărilor creşte. Această calitate motrică dă eficienţă mişcărilor prin corectitudinea şi rapiditatea execuţiilor. Cea mai bună etapă pentru dezvoltarea mobilităţii este situată la vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani. Mobilitatea generală a copiilor stă la baza coordonării mişcărilor în procedeul bras. Prin coordonare înţelegem folosirea mai multor segmente ale corpului în acelaşi timp, cu precizie şi economie de efort.

Introducere Prin mişcări active la procedeul bras înţelegem acele mişcări făcute cu braţele şi

picioarele cu ajutorul cărora înotătorul se deplasează pe apă. Mişcările active ale braţelor cuprind întreaga fază de tracţiune a apei, iar cele ale picioarelor cuprind faza de împingere a apei. Viteza de deplasare a înotătorului brasist depinde de forţa cu care trage şi împinge apa, de tehnica mişcărilor şi de gradul de mobilitate în marile articulaţii ale segmentelor şi a coloanei vertebrale.

În timpul acţiunii picioarelor acţionează următoarele pârghii osoase: coapsa cu punct de sprijin în articulaţia coxo-femurală; gamba cu punct de sprijin în genunchi; laba piciorului cu punct de sprijin în gleznă.

Aceste pârghii acţionează simultan în timpul înotului prin acţiunea muşchilor sub forma a două faze: faza triplei flexii care grupează segmentele membrelor inferioare cât mai aproape de bazin şi faza triplei extensii care întinde membrele inferioare pentru a asigura propulsia prin împingere în straturile de apă. Un rol important în amplitudinea mişcărilor îl are elasticitatea ligamentelor şi a musculaturii, care dă plusul de uşurinţă şi lejeritate în mişcări necesar economiei de energie. Aceasta reprezintă o componentă deosebit de importantă pentru obţinerea randamentului în mişcări a înotătorilor brasişti.

În timpul acţiunii braţelor acţionează următoarele pârghii osoase: omoplatul cu punct de sprijin în articulaţia sternoclaviculară; braţul cu punct de sprijin în articulaţia scapulo-humerală; antebraţul cu punct de sprijin în cot; mâna cu punct de sprijin în articulaţia pumnului.

Pârghiile braţelor acţionează prin forţa musculară şi elasticitatea ligamentelor pentru realizarea celor două faze ale ciclurilor de mişcări: faza de tracţiune (braţele sunt aduse sub trunchi) şi faza de pregătire (braţele sunt întinse în faţă pe direcţia de înaintare).

Prin mobilitate la înotători înţelegem capacitatea acestora de a efectua mişcări ale segmentelor şi ale întregului corp cu parametri crescuţi de amplitudine. Cu cât elasticitatea musculară este mai mare, cu atât rezistenţa antagoniştilor este mai mică şi amplitudinea


225

mişcărilor creşte. Această calitate motrică dă eficienţă mişcărilor prin corectitudinea şi rapiditatea execuţiilor.

Cunoscând că perioada cea mai bună pentru dezvoltarea mobilităţii este situată la vârsta gimnazială, am respectat câteva cerinţe: exerciţiile să fie făcute cu amplitudine mare, dar nu exagerată; înaintea exerciţiilor pentru mobilitate să se acţioneze intens asupra aparatului locomotor pentru o bună încălzire; exerciţiile să pună bază pe uşurinţă, cursivitate, supleţe şi expresivitate; pentru dezvoltarea mobilităţii se acţionează pe fond de oboseală.

Mobilitatea generală a copiilor stă la baza coordonării mişcărilor în procedeul bras. Prin coordonare înţelegem folosirea mai multor segmente ale corpului în acelaşi timp, cu precizie şi economie de efort. Mobilitatea permite însuşirea mai uşoară a acţiunilor motrice şi reduce durata de învăţare. O mobilitatea redusă limitează valorificarea celorlalte calităţi motrice şi afectează tehnica de înot prin reducerea amplitudinii, forţei, vitezei şi, în general, a eficienţei mişcărilor. Mobilitatea este diferită de la individ la individ şi este dată de forma suprafeţelor articulare, capacitatea de întindere a ligamentelor, tendoanelor şi fibrelor musculare şi de tonusul acestora. Prin pregătire acestea sunt perfectibile.

În timpul înotului este utilizată circa 80 – 95% din mobilitatea anatomică a organismului înotătorilor.

Ipoteza cercetării Prin îmbunătăţirea indicilor de mobilitate a coloanei vertebrale, în articulaţiile coxo-femurale şi scapulo-humerale ale corpului, înotătorii de vârsta 10 – 11 ani reduc numărul ciclurilor de mişcări pe distanţa de 25 m şi obţin rezultate mai bune privind viteza de înot în procedeul bras. Sarcinile cercetării: alegerea eşantioanelor de subiecţi; stabilirea exerciţiilor folosite la eşantionul de experiment; stabilirea probelor şi a perioadelor de testare; recoltarea iniţială şi finală a datelor de la subiecţii cercetării; analiza, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor.

Organizarea experimentului şi subiecţii Experimentul l-am desfăşurat la bazinul din Municipiul Drobeta Turnu-Severin pe perioada 2006–2007, pe subiecţi (băieţi) selecţionaţi din grupele performanţă ale C.S.M. Drobeta Turnu-Severin. Subiecţii în număr de 26 i-am împărţit în mod aleator pe două grupe: grupa de experiment cu un număr de 13 subiecţi şi grupa de control cu un număr de 13 subiecţi.

Ambele grupe au avut 5 lecţii pe săptămână cu durata de 90 minute de lucru în apă şi 3 lecţii cu durata de 60 minute de pregătire fizică pe uscat. Exerciţiile stabilite le-am aplicat la grupa de experiment o dată pe săptămână pe toată durata cercetării.

Mijloacele aplicate la grupa de experiment Experimentul a urmărit realizarea unor indici sporiţi de dezvoltare a mobilităţii la

subiecţii de experiment prin folosirea unui complex de exerciţii pe uscat şi a unor exerciţii specifice lucrului în apă. Pe uscat exerciţii cu învingerea propriei greutăţi, iar în apă cu învingerea rezistenţei acesteia. Exerciţiile le-am aplicat cu intensitate mică pentru a nu influenţa negativ procesul de creştere şi dezvoltare a organismului subiecţilor.

Exerciţii pe uscat Din stând exerciţii libere pentru trunchi: aplecări cu arcuire, îndoiri înainte şi lateral, rotări

stânga şi dreapta, extensii cu arcuire, răsuciri stânga şi dreapta cu arcuire. Din stând exerciţii libere pentru braţe: duceri pe verticală şi orizontală cu arcuire, rotări

simultane şi alternative înainte şi înapoi, extensii cu arcuire, balansări în plan frontal şi sagital cu arcuire. Din stând exerciţii libere pentru picioare: fandări şi balansări în plan frontal şi sagital cu

arcuire, sfoara înainte şi lateral. Din culcat anterior extensii de trunchi cu menţinere şi arcuire. Din culcat dorsal duceri ale membrelor inferioare în plan sagital şi plan frontal cu arcuire.


226

Exerciţii în apă Braţe bras cu amplitudine mare şi intensitate mică. Picioare bras cu amplitudine mare şi intensitate mică.

Pe baza exerciţiilor de mobilitate am căutat să îmbunătăţesc nu numai mişcările de braţe şi picioare ci şi însuşirea unei tehnici corecte care să eficientizeze întreg procedeul bras.

Probe şi testări Testarea iniţială (T1) am desfăşurat-o în perioada 15 - 30 septembrie 2006, iar testarea finală (T2) în perioada 01 - 15 iunie 2007.

Probe desfăşurate pe uscat Proba de mobilitate a coloanei vertebrale şi coxo-femurală în flexie. Din stând pe

banca de gimnastică cu vârfurile picioarelor pe margine, copii au îndoit trunchiul înainte pentru a depăşi cu vârfurile degetelor marginea băncii. Am fixat o riglă vertical cu gradaţia 0 la nivelul băncii, deasupra lui 0 am avut pentru măsurare gradaţiile negative, iar sub 0 gradaţiile pozitive. Am înregistrat cel mai bun rezultat din două încercări care au fost menţinute două secunde.

Proba de mobilitate a coloanei vertebrale şi scapulo-humerală prin răsucire. Am trasat pe perete o linie verticală care am continuat-o cu o alta perpendiculară pe ea. Tot pe perete la o înălţime de 140 cm am trasat o altă linie orizontală gradată din centimetru în centimetru, pe o lungime de 76 cm, al cărei mijloc s-a intersectat cu linia verticală. Subiecţii aflaţi în stând la o lungime de braţ cu pumnul strâns de perete şi vârfurile picioarelor la linia de pe sol, au executat răsucirea trunchiului spre partea mai îndemânatică pentru a atinge gradaţia cât mai departe. Am notat cea mai bună răsucire din două încercări care au fost menţinute câte două secunde.

Proba de mobilitate în articulaţia coxo-femurală. Pe perete am trasat o linie gradată până la înălţimea de 170 cm, iar pe sol o altă linie la distanţă de 90 cm. Subiecţii aflaţi în stând cu faţa la perete şi vârfurile la linie au executat ridicarea piciorului mai îndemânatic şi aşezarea tălpii pe perete cu menţinere două secunde. Am înregistrat cel mai bun rezultat din două încercări, prin rotunjirea centimetrilor la cifre întregi.

Probe specifice desfăşurate în apă: înregistrarea numărului ciclurilor de braţe bras efectuate pe distanţa de 25 m; înregistrarea numărului ciclurilor de picioare bras efectuate pe distanţa de 25 m; înregistrarea timpului realizat în procedeul bras pe distanţa de 25 m.

Prezentarea şi interpretarea datelor Tabelul 1

Proba mobilităţii coloanei vertebrale şi coxo-femurală prin flexia trunchiului Grupa de experiment GRUPA DE CONTROL

Nr. crt.

Nume şi prenume T1 T2 Dif. Nr.

crt. Nume şi prenume T1 T2 Dif.

1 A.F. 1 10 -9 1 B.L. 2 7 -5 2 B.C. 0 10 -10 2 C.A. 1 6 -5 3 B.G. 2 11 -9 3 D.E. 0 6 -6 4 C.I. 4 13 -9 4 F.A. 4 11 -7 5 C.N. 3 11 -8 5 H.R. 2 9 -7 6 F.R. 0 9 -9 6 I.R. 3 10 -7 7 G.N. 1 11 -10 7 L.G. 1 6 -5 8 M.T. 3 11 -8 8 M.A. 2 8 -6 9 O.P. 2 12 -10 9 M.V. 1 7 -6

10 P.A. 3 12 -9 10 O.A. 4 10 -6 11 R.E. 2 13 -11 11 P.B. 3 8 -5 12 T.N. 3 12 -9 12 R.O. 1 7 -6 13 V.L 3 13 -10 13 T.I. 3 8 -5

x 2,07 11,38 -9,31 x 2,00 7,92 -5,92


227

În urma aplicării mijloacelor pentru dezvoltarea mobilităţii la subiecţii de experiment, s-au îmbunătăţit mult parametrii de mobilitate în articulaţia coloanei vertebrale şi articulaţia coxo-femurală. Comparând cele două grupe, la grupa de experiment s-a înregistrat o diferenţă între testarea iniţială şi testarea finală de 9,31, iar la grupa de control de 5,92.

Tabelul 2 Proba mobilităţii coloanei vertebrale şi scapulo-humerală prin răsucirea trunchiului

Grupa de experiment GRUPA DE CONTROL Nr. crt.





x 4,53 15,68 -11,15 x 4,07 9,53 -5,46 La proba de mobilitate a coloanei vertebrale şi articulaţiei scapulo-humerale grupa de experiment a înregistrat o valoare medie de 11, 15, iar grupa de control o valoare medie de numai 5,46.

Tabelul 3 Proba mobilităţii articulaţiei coxo-femurale






x 117,6 134,15 -16,55 x 116,8 125,53 -8,73 Aplicarea mijloacelor pentru dezvoltarea mobilităţii ne arată la finalul experimentului o creştere medie a mobilităţii coxo-femurale la grupa de experiment de 16,55, iar la grupa de control de 8,73.


228

9,315,92

11,15

5,46

16,55

8,73

02468

1012141618

Flexietrunchi

Rasuciretrunchi

Artic.Coxo-fem.

ExperimentControl

Graficul 1. Diferenţele mediilor aritmetice (T1 – T2) la probele de mobilitate desfăşurate pe uscat

Tabelul 4 Proba ciclurilor de braţe în procedeul bras pe distanţa de 25 m




1 A.F. 36 30 6 1 B.L. 36 33 3 2 B.C. 35 29 6 2 C.A. 27 24 3 3 B.G. 30 25 5 3 D.E. 30 26 4 4 C.I. 29 23 6 4 F.A. 37 33 4 5 C.N. 27 22 5 5 H.R. 29 25 4 6 F.R. 26 21 5 6 I.R. 34 30 4 7 G.N. 35 30 5 7 L.G. 28 25 3 8 M.T. 36 30 6 8 M.A. 30 28 2 9 O.P. 35 29 6 9 M.V. 29 25 4

10 P.A. 34 28 6 10 O.A. 36 32 4 11 R.E. 28 22 6 11 P.B. 28 25 3 12 T.N. 27 21 6 12 R.O. 30 27 3 13 V.L 29 24 5 13 T.I. 31 28 3

x 31,30 25,69 5,61 x 31,15 27,76 3,39 Rezultatele obţinute ne arată o scădere a numărului ciclurilor de braţe bras pe distanţa de 25 m de la testarea iniţială la testarea finală, atât la grupa de experiment, cât şi la cea de control. Ca urmare a folosirii mijloacelor suplimentare pentru dezvoltarea mobilităţii introduse în pregătirea grupei de experiment media aritmetică la testarea finală (25,69) a fost mult redusă faţă de cea a grupei de control (27,76), iar diferenţa T1 – T2 este, de asemenea, în favoarea grupei de experiment.

Tabelul 5 Proba ciclurilor de picioare în procedeul bras pe distanţa de 25 m




1 A.F. 34 29 5 1 B.L. 35 31 4 2 B.C. 33 28 5 2 C.A. 26 22 4 3 B.G. 28 23 5 3 D.E. 28 24 4 4 C.I. 27 21 6 4 F.A. 35 32 3 5 C.N. 26 21 5 5 H.R. 28 25 3 6 F.R. 25 20 5 6 I.R. 33 29 4 7 G.N. 33 28 5 7 L.G. 26 22 4 8 M.T. 34 28 6 8 M.A. 29 26 3


229

9 O.P. 32 26 6 9 M.V. 27 24 3 10 P.A. 33 26 7 10 O.A. 34 31 3 11 R.E. 27 20 7 11 P.B. 26 22 4 12 T.N. 25 20 5 12 R.O. 29 26 3 13 V.L 26 20 6 13 T.I. 27 24 3

x 29,46 23,84 5,61 x 29,46 26,00 3,46 Din analiza rezultatelor expuse în tabelul 5 se observă o evidentă descreştere a numărului ciclurilor de picioare pe distanţa de 25 m, ceea ce explică îmbunătăţirea eficienţei propulsiei picioarelor. Comparând cele două grupe observăm că la grupa de experiment diferenţa mediilor aritmetice între cele două testări este de 5,61, faţă de diferenţele mediilor la grupa de control cu numai 3,46. În general, ponderea acţiunii picioarelor în ansamblul procedeului bras se situează în jurul procentului de 65%, comparativ cu acţiunea braţelor situată în jurul procentului de 35%.

Tabelul 6 Proba cronometrării în procedeul bras pe distanţa de 25 m




1 A.F. 33"6 33"3 0"3 1 B.L. 34"0 33"8 0"2 2 B.C. 34"6 34"3 0"3 2 C.A. 27"2 27"0 0"2 3 B.G. 28"8 28"4 0"4 3 D.E. 27"8 27"6 0"2 4 C.I. 33"6 33"3 0"3 4 F.A. 33"0 32"8 0"2 5 C.N. 31"4 31"1 0"3 5 H.R. 30"0 29"9 0"1 6 F.R. 26"5 26"1 0"4 6 I.R. 33"6 33"4 0"2 7 G.N. 32"6 32"3 0"3 7 L.G. 27"0 26"8 0"2 8 M.T. 33"7 33"4 0"3 8 M.A. 34"8 34"7 0"1 9 O.P. 34"6 34"3 0"3 9 M.V. 29"0 28"9 0"1

10 P.A. 33"0 32"6 0"4 10 O.A. 34"0 33"8 0"2 11 R.E. 30"0 29"5 0"5 11 P.B. 33"0 32"8 0"2 12 T.N. 31"8 31"4 0"3 12 R.O. 33"8 33"7 0"1 13 V.L 35"2 34"7 0"5 13 T.I. 30"5 30"3 0"2

x 32"2 31"9 0"3 x 31"3 31"2 0"1 Alternarea lucrului de braţe şi picioare bras cu înotul continuu a dus la îmbunătăţirea timpilor realizaţi la înot în procedeul bras pe distanţa de 25 m. Creşterea vitezei de înot în procedeul bras a crescut de la testarea iniţială la testarea finală cu o medie de 0"3 la grupa de experiment, comparativ cu 0"1 la grupa de control. Eficienţa înotului a crescut mai mult la grupa de experiment ca rezultat al îmbunătăţirii acţiunii de vâslire a braţelor şi de propulsie a picioarelor.

5,61

3,39

5,61

3,46

0,3 0,10

1

2

3

4

5

6

Brate bras Picioare bras Bras 25m

ExperimentControl

Graficul 2. Diferenţele mediilor aritmetice (T1 – T2) la probele desfăşurate în apă


230

Concluzii Reducerea numărului ciclurilor de mişcări în procedeul bras a fost o urmare a creşterii

mobilităţii în marile articulaţii scapulo-humerală şi coxo-femurală, precum şi a creşterii gradului de coordonare între mişcările braţelor şi picioarelor. Complexul de exerciţii folosit pentru dezvoltarea mobilităţii şi-a atins scopul prin îmbunătăţirea amplitudinii de vâslire a braţelor şi de propulsie a picioarelor în procedeul de înot bras. Pregătirea înotătorilor prin alternarea lucrului în apă cu lucrul pentru mobilitate pe uscat a condus la rezultate mai bune pe linia eficientizării mişcărilor de braţe şi picioare bras şi a îmbunătăţirii vitezei de înot.

Bibliografie selectivă 1. Bîltac, Gh., Învăţarea metodică a procedeelor de înot sportiv, Editura Universitaria,

Craiova, 2006. 2. Bîltac, Gh., Înotul – Note de curs, Editura Universitaria, Craiova, 2008. 3. Cirlă, Luciela, Înot, aptitudinile psihomotrice şi pregătirea tehnică, Editura Printech,

Bucureşti, 1999. 4. Counsilman, J.E., La natation, Ed. Chiron, Paris, 1995. 5. Maglischo, E.W., Swimming fastest, Ed. Mayfield Publishing Co. California, 2003.

THE STUDY OF THE INCREASING OF EFFICIENCY OF ACTIVE MOVEMENTS IN BREASTSTROKE METHOD BY INCREASING THE DEGREE

OF MOBILITY OF THE SPINE, COXOFEMURAL AND SCAPULAR-HUMERAL JOINTS OF CHILDREN OF 10 – 11 YEARS OLD

Gheorghe BÎLTAC

University of Craiova

Key words: swimming, breaststroke, mobility, children

Abstract The joint mobility allows these swimmers to make easier movements. The additional

exercises for developing the mobility of 10 and 11 years old children improve the speed in breaststroke method. By swimmer’s mobility, we understand their capacity to make movements of segments or entire body with amplitude-increased parameters. The more the muscular elasticity is increased the more the antagonist resistance decreases and the amplitude of the movements increases. This driving quality gives efficiency to movements by the correctness and rapidity of the execution. The best phase in order to develop mobility is between the ages 10 and 14 years old. The general mobility of children is base of the movement coordination in breaststroke method. By coordination we understand the usage of several segments of the body all at the same time, with precision and effort saving. Mobility allows the easier learning of driving actions and reduces the learning period. A reduced mobility limits the turn account of the other driving qualities and affects the swimming technique by reducing the amplitude, force, speed and generally, the efficiency of movements.

Introduction By active movements in breaststroke method, we understand those movements made with the arms and legs and with the help of which the swimmer moves in the water. The active movements of the arms cover the entire phase of water traction and those of the legs involve the phase of pushing the water. The speed of movement of the break stroke swimmer


231

depend on the force with which it pools and pushes water, of the movement technique and the degree of mobility in the main joints of segments and spine. During the action of the legs there act the following bone levers: The thigh with support point on the coxofemural joint; The shank with support point on the knee; The sole with support point on the ankle.

These levers act simultaneously during swimming with help of the muscles in two phases: the phase of the triple flexion that groups the segments of the lower limbs as close as possible of the pelvis and the phase of the triple extension that stretches the lower limbs to insure propulsion by pushing on the stratum of water. An important role in the amplitude of movements is that of the elasticity of ligaments and muscles, which give the plus of easiness and legerity in movements necessary for the saving of energy. This is an extremely important component to obtain efficiency in movement to the breaststroke swimmers.

During the action of the arms there act the following bone levers: The shoulder blade with support point on stemoclavicular joint; The arm with support point on the scapular-humeral joint; The forearm with support point on the elbow; The hand with support point on the fist joint.

The levers of the arm act through muscular force and elasticity of the ligaments to accomplish the two phases of the movement cycles: traction phase (the arms are brought under the body) and preparation phase (the arms are stretched forward on the moving direction). By mobility, to swimmers, we understand their capacity to make movements of the segments or the entire body with increased parameters of amplitude. The more the muscular elasticity is increased the more the antagonist resistance decreases and the amplitude of the movements increases. This driving quality gives efficiency to movements by the correctness and rapidity of the execution.

Knowing that the best period for the development of mobility is at the gymnasia age, we respected a few requirements: The exercises to be made with increased amplitude but not exaggerate; Before the exercises for mobility on has to intensely action on the locomotory apparatus for a good warm up; The exercises should be based on easiness, fluency, suppleness and expressivity; To develop the mobility one should act under tiredness.

The general mobility of children is base of the movement coordination in breaststroke method. By coordination we understand the usage of several segments of the body all at the same time, with precision and effort saving. Mobility allows the easier learning of driving actions and reduces the learning period. A reduced mobility limits the turn account of the other driving qualities and affects the swimming technique by reducing the amplitude, force, speed and generally, the efficiency of movements. Mobility is different from an individual to another and is given by the form of the joint surfaces, the capacity of extension of ligaments, tendons and muscular fibers and their tonus. By training these are perfectible.

During swimming there is used almost 80-95% of the anatomical mobility of the body of swimmers. Research hypothesis By improving the indices of the mobility of the spine in the coxofemural and scapular-humeral joints, swimmers of 10-11 years of age reduce the number of the movement cycles on a distance of 25 m and obtain better results on speed in breaststroke method. Tasks of the research: choosing the test subjects; deciding on the exercises used as test experiment; deciding on probes and periods of testing; the initial and final recording of data from the research subjects; the analysis, processing and interpreting the results. Organization of the experiment and the test subjects

We conducted the experiment to the pool in the municipal city of Drobeta Turnu-Severin during the period of 2006-2007, on test subjects (boys) selected from the performance


232

groups of C.S.M. Drobeta Turnu-Severin. The subjects in number of 26 were separated randomly into two groups: the

experiment group of 13 members and the control group of 13 members. Both groups attended 5 classes each week for 90 minutes each of work in the water

and 3 classes of 60 minutes each of physical training on ground. The established exercises were applied to the experimental group once a week on the entire time of the research. The methods applied to the experimental group

The experiment followed the accomplishment of some increased indices of mobility development on the experimental subjects by using a complex of exercises on land and some exercises specific to the work in the water. On land exercises with the surpassing of their own weight, and in the water with the surpassing of its resistance. The exercises were applied in small intensity in order not to influence in a negative way the process of growing and development of the subjects. Exercises on the ground • From sitting, free exercises for the trunk: arch bending, bending forward and sideways,

rotations to right and left, extensions with arching, turning left and right with arching; • From sitting, free exercises for the arms: stretching on vertical and horizontal with arching;

simultaneous and alternative rotations forward and backwards; extensions with arching, balancing in frontal and sagittal plan with arching;

• From sitting, free exercises for the legs: lunges and balancing in frontal and sagittal plan with arching. Front and lateral spagat.

• From anterior laid down, trunk extensions with maintaining and arching • From dorsal laid down taking the lower limbs in a sagittal and frontal plan with arching. Exercises in the water • Breaststroke arms with big amplitude and small intensity. • Breaststroke legs with big amplitude and small intensity. Based on the mobility exercises I tried to improve not only arm and leg movements but also the learning of a correct technique, which can make more efficient the entire breaststroke method. Probes and tests Initial testing (T1) was unfold during 15-30 September 2006, and the final testing (T2) during 01-15 June 2007 The probes unfold on the ground

The probe of mobility of the spine and the coxofemural in flexion. From sitting on the gymnastic bench with the toes of the legs on the side, the children bent the trunk forward to surpass with the fingers the edge of the bench. We fixed a vertical ruler with grade 0 at the level of the bench, above 0 we had to measure the negative gradations and, under 0 the positive gradations. We registered the best result of two trials that were maintained for two seconds each. The probe of mobility of the spine and the scapular-humeral by torsion. We draw on the wall a vertical line and we continued it with a vertical line perpendicular to it. On the same wall we traced at the height of 140 cm a horizontal line graded cm by cm on a length of 76 cm, which middle intersected the vertical line. The subjects in sit position to an arm’s length with the fist closed on the wall and the tips of the toes at the line on the floor executed the twist of the trunk towards the handy part to reach the gradation as far as possible. We registered the best twist of two trials that were maintained for two seconds each. The probe of mobility in the coxofemural joint. On the wall we traced a gradated line of 170 cm high and on the ground at 90 cm apart from the wall another line. The subjects being in sit position facing the wall and the tips of the toes at the line, executed the lifting of the most able leg and placing the sole on the wall and maintaining it there for two seconds. We registered the best result of two trials by rounding the cm to full figures.


233

Specific probes unfold in water: register the number of arm cycles of breaststroke on a distance of 25 m; register the number of leg cycles of breaststroke on a distance of 25 m; register of the time obtained in the breaststroke method on a distance of 25 m. Presentation and interpretation of data

Table 1 Probe of spine and coxofemural mobility by trunk flexion

Experiment group CONTROL GROUP Current

no. Name and surname T1 T2 Dif. Current

no. Name and surname T1 T2 Dif.


10 P.A. 3 12 -9 10 O.A. 4 10 -6 11 R.E. 2 13 -11 11 P.B. 3 8 -5 12 T.N. 3 12 -9 12 R.O. 1 7 -6 13 A.F. 3 13 -10 13 T.I. 3 8 -5

x 2,07 11,38 -9,31 x 2,00 7,92 -5,92

After applying the methods for developing the mobility to the experiment subjects, there much increased the parameters of mobility of spine and coxofemural joint. By comparing the two groups, to the experiment group there was registered a difference between the initial testing and the final testing of 9.31 , and to the control group of 5.92.

Table 2 Probe of spine and scapular-humeral mobility by trunk flexion



no. Name

and surname T1 T2 Dif.



x 4,53 15,68 -11,15 x 4,07 9,53 -5,46

To the probe of spine and scapular-humeral joint mobility the experiment group registered an average value of 11.15, and the control group an average value of only 5.46.


234

Table 3 Probe of coxofemural joint mobility






x 117,6 134,15 -16,55 x 116,8 125,53 -8,73

The application of the methods for developing the mobility shows us, at the end of the experiment, an average increase of the coxofemural mobility at the experiment group of 16.55, and at the control group of 8.73.

9.31

5.92

11.15

5.46

16.55

8.73

02468

1012141618

Flexie trunchi Rasuciretrunchi

Artic. Coxo-fem.

ExperimentControl

Graphic no.1. The differences of the arithmetic averages (T1-T2)

to the mobility probes unfold on the ground. Table 4

Probe of arm cycles on breaststroke method on a distance of 25 m Experiment group CONTROL GROUP

Current no.

Name and surname T1 T2 Dif. Current


1 A.F. 36 30 6 1 B.L. 36 33 3 2 B.C. 35 29 6 2 C.A. 27 24 3 3 B.G. 30 25 5 3 D.E. 30 26 4 4 C.I. 29 23 6 4 F.A. 37 33 4 5 C.N. 27 22 5 5 H.R. 29 25 4 6 F.R. 26 21 5 6 I.R. 34 30 4 7 G.N. 35 30 5 7 L.G. 28 25 3 8 M.T. 36 30 6 8 M.A. 30 28 2 9 O.P. 35 29 6 9 M.V. 29 25 4


235

10 P.A. 34 28 6 10 O.A. 36 32 4 11 R.E. 28 22 6 11 P.B. 28 25 3 12 T.N. 27 21 6 12 R.O. 30 27 3 13 V.L 29 24 5 13 T.I. 31 28 3

x 31,30 25,69 5,61 x 31,15 27,76 3,39

The obtained results show us a decrease of the number of arm cycles on breaststroke method on a distance of 25 m from the initial testing to the final one both in the experiment group and the control group. As a result of the usage of additional means of mobility development implemented in the training of the experiment group, the arithmetic average of the final testing (25.69) was strongly reduced compared to that of the control group (27.76) and the difference between T1 and T2 is also in favor of the experiment group.

By analyzing the results exposed in table 5 there can be observed an evident decrease of the number of leg cycles on a distance of 25 m, which explains the improving of efficiency of propulsion of the legs. By comparing the two groups we can observe that at the experiment group the difference between the two arithmetic averages of the two tests is that of 5.61, and the difference of the arithmetic averages of the control group with only 3.46. Generally, the ponder of the action of the legs in the ensemble of breaststroke procedure is that around 65% compared to the action of the arms of around 35%.

Table 5 Probe of leg cycles on breaststroke method on a distance of 25 m



no. Name

and surname T1 T2 Dif.

1 A.F. 34 29 5 1 B.L. 35 31 4 2 B.C. 33 28 5 2 C.A. 26 22 4 3 B.G. 28 23 5 3 D.E. 28 24 4 4 C.I. 27 21 6 4 F.A. 35 32 3 5 C.N. 26 21 5 5 H.R. 28 25 3 6 F.R. 25 20 5 6 I.R. 33 29 4 7 G.N. 33 28 5 7 L.G. 26 22 4 8 M.T. 34 28 6 8 M.A. 29 26 3 9 O.P. 32 26 6 9 M.V. 27 24 3 10 P.A. 33 26 7 10 O.A. 34 31 3 11 R.E. 27 20 7 11 P.B. 26 22 4 12 T.N. 25 20 5 12 R.O. 29 26 3 13 V.L 26 20 6 13 T.I. 27 24 3

x 29,46 23,84 5,61 x 29,46 26,00 3,46

Table 6 Probe of leg cycles on breaststroke method on a distance of 25 m




1 A.F. 33"6 33"3 0"3 1 B.L. 34"0 33"8 0"2 2 B.C. 34"6 34"3 0"3 2 C.A. 27"2 27"0 0"2 3 B.G. 28"8 28"4 0"4 3 D.E. 27"8 27"6 0"2 4 C.I. 33"6 33"3 0"3 4 F.A. 33"0 32"8 0"2 5 C.N. 31"4 31"1 0"3 5 H.R. 30"0 29"9 0"1 6 F.R. 26"5 26"1 0"4 6 I.R. 33"6 33"4 0"2 7 G.N. 32"6 32"3 0"3 7 L.G. 27"0 26"8 0"2 8 M.T. 33"7 33"4 0"3 8 M.A. 34"8 34"7 0"1 9 O.P. 34"6 34"3 0"3 9 M.V. 29"0 28"9 0"1

10 P.A. 33"0 32"6 0"4 10 O.A. 34"0 33"8 0"2 11 R.E. 30"0 29"5 0"5 11 P.B. 33"0 32"8 0"2


236

12 T.N. 31"8 31"4 0"3 12 R.O. 33"8 33"7 0"1 13 V.L 35"2 34"7 0"5 13 T.I. 30"5 30"3 0"2

x 32"2 31"9 0"3 x 31"3 31"2 0"1

5.61

3.39

5.61

3.46

0.3 0.10

1

2

3

4

5

6

Brate bras Picioare bras Bras 25m

ExperimentControl

Graphic no.2. The differences of the arithmetic averages (T1-T2) to the probes in the water.

The alternation of arm and leg work in breaststroke of continuous swimming led to the

improving of the time obtained in breaststroke method on a distance of 25 m. The increase of speed in breaststroke method went from the initial test to the final one with an average of 0"3 to the experiment group compared with 0"1 to the control group. The efficiency of swimming increased more to the experiment group as a result of the improvement of the stroke of arms and propulsion of legs. Conclusions

The reduction of the number of the cycles of movements in breaststroke method was a result of the increasing of mobility in the big scapular-humeral and coxofemural articulations and also the increase of the degree of coordination between the movements of the arms and legs. The complex of exercises used for the development of mobility touched its goal by improvement on the stroke ability of arms and the propulsion of legs in the breaststroke method.

The training of the swimmers by alternation of the work in the water and the work for mobility on land conducted to better results on the line of efficiency of movements of breaststroke arms and legs and increasing the speed of swimming.


237

ÎMBUNĂTĂŢIREA PARAMETRILOR FIZIOLOGICI CARDIO-VASCULARI ÎN VALVULOPATIILE OPERATE, PRIN MIJLOACE KINETOTERAPEUTICE

Daniel-Lucian DOBRECI,

Universitatea Bacău, Drd. la U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi,

Cuvinte cheie: valvulopatii, proteză, valvă, kinetoterapie, parametri fiziologici

Rezumat Cercetarea s-a efectuat asupra unui lot de 6 de bolnavi, cu diagnosticul clinic de

proteză valvulară mitrală, internaţi în secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean Bacău, în salonul de terapie intensivă. 3 dintre pacienţi au constituit grupa experimentală cărora li s-au administrat tratament medicamentos şi li s-a aplicat tratament kinetoterapeutic, iar ceilalţi 3 au constituit grupa martor, care au primit doar tratament medicamentos. În activitatea experimentală pe care am desfăşurat-o am măsurat dispneea, tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă, rata de percepere a efortului prin folosirea scalei Borg modificată, testarea de efort la covorul rulant. Folosind tratamentul kinetoterapeutic se influenţează evoluţia pacienţilor operaţi pe cord pentru protezare valvulară, pe timpul spitalizării îmbunătăşind semnificativ parametrii fiziologici cardio-vasculari şi generali ai organismului.

Introducere Valvulopatiile reprezintă afecţiuni morfologice constituite, definitive, ireversibile, care

interesează aparatul valvular al inimii. În marea majoritate a cazurilor, valvulopatia constituie sechela unei cardite reumatice, care a existat anterior, fie că a evoluat latent, fie că a fost clinic manifestată. Reumatismul poate afecta oricare din structurile valvulare cardiace. O altă etiologic posibilă, este cea sifilitică. Infecţia luetică determină de regulă afectarea sigmoidelor aortice. Unele valvulopatii pot fi de origine congenitală. Mai rar intră în discuţie şi alte etiologii.

Din punctul de vedere al incidenţei, afectarea valvulei mitrale se întâlneşte cel mai frecvent (aproximativ 60%). Urmează în ordine, afectarea aparatului sigmoidian aortic (30 %). Valvula tricuspidă este interesată numai împreună cu valvula mitrală, în aproximativ 10%. Afectarea sigmoidelor pulmonare este extrem de rară. Stenoza mitrala are la bază strâmtarea orificiului mitral, prin fuzionarea celor 2 valve, la nivelul comisurii lor şi prin alterarea morfologică (fibroză, deformaţie şi retracţie) a cordajelor tendinoase subjacente. Îngustarea orificiului valvular, creează un obstacol în calea scurgerii sângelui din atriul stâng în ventriculul stâng un baraj („barajul mitral") care va impieta asupra umplerii ventriculare în timpul diastolei.

Stenoza mitrală este cea mai frecventă valvulopatie întâlnită în practică medicală şi survine mai des la femei decât la bărbaţi.Din punct de vedere etiologic, în marea majoritate a cazurilor este de natură reumatică. Originea congenitală este posibilă, dar foarte rară. Chirurgia valvulară a ajuns astăzi într-un stadiu de evaluare de la distanţă. De la prima tentativă reală de folosire a unei proteze valvulare – Hufnagel montează o valvă cu bilă ocluzivă la nivelul aortei descendente, pentru a reduce efectele periferice într-o insuficienţă aortică majoră – se ajunge în jurul anilor 1960 la primul pas decisiv – înlocuirea valvulară efectuată de Harken, în poziţie aortică şi de Albert Starr, în poziţie mitrală, şi ulterior la folosirea protezelor valvulare. Ulterior au apărut alte generaţii de valve cum sunt cele cu un singur disc apoi cele cu două discuri, stil fluture şi în ultima vreme au apărut cele biologice.

Astfel specialiştii au fost interesaţi şi sunt în continuare de mai multe aspecte cum ar fi: preocuparea constantă a tuturor fabricanţilor de valve mecanice de a utiliza materiale noi, uşoare, deosebit de rezistente ca pirolitul de Carbon sau Titanul; ameliorarea metodelor de


238

fixare şi de tratament anticalcificare a ţesuturilor bioprotezelor; folosirea curentă a valvelor autologe recoltate de la cadavru şi crioconservate; găsirea unor soluţii tehnice noi constructive (proteze stentless, elemente ocluzive multiple, etc.) menite să îmbunătăţească hemodinamica – prin reducerea stres-ului indus de turbulenţă şi a gradientului de presiune şi realizarea unui flux transprotetic cât mai apropiat de cel fiziologic, să crească durabilitatea şi să scadă trombogenitatea protezelor.

Dintre bolile cardiovasculare, operaţiile pe cord, şi în special protezările valvulare au început să ocupe un loc din ce în ce mai important, o dată cu dezvoltarea tehnicilor chirurgicale. Un număr tot mai mare de pacienţi sunt operaţi pe cord pentru proteze valvulare, şi dintre aceştia tot mai mulţi sunt persoane destul de tinere. Acest lucru arată nevoia acută a instalării precoce a unor programe de reabilitare şi recuperare cât mai eficiente pentru a reda acestor bolnavi o viaţă cât mai apropiată de normal dacă acest lucru este posibil. Un alt obiectiv important în cadrul recuperării şi mobilizării cât mai precoce acestor bolnavi este aceea de a prelungi speranţa de viaţă a protezei şi nu în ultimul rând a bolnavului. Reabilitarea cardiacă ocupă un loc din ce în ce mai important în cadrul tratamentului bolnavilor operaţi pe cord. Tratamentul de reabilitare cardiacă contribuie la creşterea capacităţii de efort a organismului şi reduce riscul complicaţiilor, precum şi creşte speranţa de viaţă a pacienţilor cu insuficienţă cardiacă.

În sprijinul celor menţionate anterior, cercetarea de faţă îşi propune să demonstreze avantajul introducerii cât mai precoce a bolnavului operaţi pe cord pentru protezare valvulară într-un program de reabilitare complex în vederea îmbunătăţirii parametrilor fiziologici cardio-vasculari care să poată grăbi posibilitatea aplicării exerciţiului fizic. Motivul alegerii acestei teme de cercetare s-a bazat pe dorinţa de a încerca să optimizez şi să îmbunătăţesc procesul de recuperare al bolnavilor operaţi pe cord pentru protezare valvulare. Având în vedere faptul că bolnavii operaţi pe cord, o dată internaţi, în programul lor de reabilitare nu este cuprinsă kinetoterapia, şi că această categorie de bolnavi este şi aşa foarte sedentară, lucrarea de faţă îţi propune să evidenţieze eficienţa tratamentul kinetoterapeutic în evoluţia pacienţilor operaţi pe cord pentru protezare valvulară, pe timpul spitalizării, şi prin combinarea, în cadrul strategiei terapeutice de reabilitare a bolnavilor operaţi pe cord, a mobilizării bolnavilor prin mijloace kinetoterapeutice şi tratamentului medicamentos constituie o soluţie eficientă în vederea îmbunătăţirii parametrilor fiziologici cardio-vasculari optimizării.

Materiale şi metode Cercetarea s-a efectuat asupra unui lot de 6 de bolnavi, cu diagnosticul clinic

de proteză valvulară mitrală, internaţi în secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean Bacău, în salonul de terapie intensivă.

Criteriile de admitere în studiu au fost: Stenoză mitrală operată (documentată); absenţă altor boli invalidante (afecţiuni neurologice, ortopedice şi psihiatrice, diabet

zaharat); lipsa complicaţiilor postoperatorii; vârsta pacienţilor (50-60 de ani);

3 dintre pacienţi au constituit grupa experimentală cărora li s-au administrat tratament medicamentos şi li s-a aplicat tratament kinetoterapeutic, iar ceilalţi 3 au constituit grupa martor, care au primit doar tratament medicamentos. Şedinţele de tratament s-au desfăşurat în cadrul Spitalului Judeţean Bacău, secţia Cardiologie, în cabinetul de kinetoterapie. Pentru a-mi putea desfăşura activitatea am beneficiat de dotarea cabinetului, respectiv de covor rulant, electrocardiograf, tensiometru, pat pentru masaj şi gimnastică medicală, spalier, gimboll, trusă de prim ajutor, defibrilator. În activitatea experimentală pe care am desfăşurat-o am măsurat:


239

Dispnea: am încercat să evaluez şi să măsor (înregistrez) gradul de severitate al dispneei pacientului, după testările iniţială şi finală. Pentru aceasta am folosit o scală de evaluare a dispneei realizată de către „The American Heart Association”.

Cal. max., min Grad Muncă

continuă Muncă

intermitentă

Echivalent metabolic

maxim Caracteristica clinică

I-1 1 6 6,5 Pacienţi la care munca obişnuită nu determină dispnee, oboseală, palpitaţii

II-2 3 4 4,5 Pacienţii cu uşoară limitare a activităţii fizice. În repaus, se simt perfect. Activitatea obişnuită dă

oboseală, dispnee, palpitaţii.

III-3 2 3 3 Pacienţii au o marcată limitare a activităţii fizice. În repaus se simt bine. La o activitate fizică sub

cea obişnuită le apare disconfortul.

IV-4 1 2 1,5 Pacienţii la care orice activitate fizică produce disconfort, dispnee, tahicardie.

Tabel nr. 1 Scala de evaluare a dispneei realizată de către „The American Heart Association” (adaptată)

Tensiunea arterială și frecvenţa cardiacă la internare, înaintea şi la sfârşitul şedinţei

de tratament kinetoterapeutic, precum și în timpul şedinţelor, după efectuarea fiecărei serii de exerciţii sau după fiecare manevră efectuată, precum şi după testările iniţială şi finală pe care le-a efectuat.

Rata de percepere a efortului prin folosirea scalei Borg modificată:

APRECIERE SCALA NOUĂ

Nesemnificativ 0-0,5 Foarte, foarte uşor 1

Foarte uşor 2 Uşor 3

Moderat 4 Oarecum greu 5-6

Greu 7-8 Foarte greu 9

Foarte, foarte greu 10 Tabel nr. 2 Rata de percepere a efortului

prin folosirea scalei Borg modificată Testarea de efort la covorul rulant Reprezintă un test util în evaluarea pacienţilor cu proteză valvulară. Este mai eficientă

la pacienţii protezaţi deoarece antreneză în effort mase musculare mari şi permite evaluarea optimă a capacităţii de effort a bolnavilor. In plus teatarea la efort poate fi prestat de orice bolnav, indiferent de pregătirea anterioară. In ţara nostră se foloseşte efortul triunghiular în trepte multiple. Acest efort porneşte de la nivele reduse, de regulă 25 sau 30 de W, cu o creştere progresivă, de 25-30 W, pe fiecare treaptă de efort. Durata fiecărei trepte de efort a fost de 3 minute.


240

Se începe cu treaptă de 25 de W care face şi oficiul de încălzire, crescând ulterior efortul cu 25 de W la 3 minute. Pe parcursul testării se înregistrază continuu EKG-ul. Pe parcursul ultimului minut al fiecărei trepte fără a întrerupe mersul, se măsoară tensiunea arterială. La terminarea testării, în primele 15 secunde se repetă înregistrarea tensiunii arteriale, frecvenţei cardiace şi EKG-ului. După terminarea testului bolnavul a fost aşezat în clinostatism şi i s-a repetat EKG-ul împreună cu tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă.

Testul efectuat asupra pacienţilor mei a fost de tip maximal, fiind limitat de simptome (frecvenţa cardiacă maximă este 220-vârsta). Pacientul a fost pus să meargă în ritm lent timp de 3 minute pe plan drept, apoi s-a crescut panta progresiv, pacientul memţinând acelaşi ritm de mers.

La pacienţii din lotul experimental li s-a adminstrat tratament medicamentos şi au efectuat tratament kinetoterapeutic începând din a II-a zi de spitalizare, atunci când pacienţii erau stabili hemodinamic; kinetoterapia a constat în masaj relaxator, lent, profund, pe membrele inferioare şi zona cervicală şi dorsal superioară, masaj cicatriceal şi gimnastică medicală ce a constat în mobilizări active şi active cu rezistenţă ale membrelor inferioare, mobilizări active şi active cu rezistenţă ale trunchiului, exerciţii de mers, de urcat şi coborât trepte, exerciţii de respiraţie, exerciţii la spalier, exerciţii la cicloergometru, semi-genoflexiuni, toate aplicate progresiv, în funcţie de reacţiile bolnavului şi capacităţile funcţionale ale acestuia.

Durata mijloacelor kinetoterapeutice folosite, precum şi dozajul, au fost în funcţie de particularităţile şi resursele fiecărui pacient în parte, precum şi de momentul la care se situa în evoluţia bolii. Tratamentul kinetoterapeutic s-a efectuat după amiaza, acest lucru pentru a evita suprasolicitarea pacienţilor. Scopul urmărit prin utilizarea aplicarea metodelor de tratament mai sus menţionate a fost de a reantrena cordul la efort, de a creşte capacitatea de efort a organismului şi de a realiza o reintegrare socială cât mai completă a pacientului. Tratamentele kinetoterapeutic efectuat în fiecare zi. Pe tot parcursul tratamentului, pacienţii au fost monitorizaţi. Astfel am putut avea un control permanent asupra indicilor funcţionali ai pacientului, în funcţie de evoluţia parametrilir modelându-mi şi adaptându-mi tratamentul. Astfel am putut merge până la limita maximă de rezistenţă şi adaptare a organismului, fară a produce o suprasolicitare a acestuia.

Pacienţilor din lotul mortor li s-a aplicat doar tratament medicamentos. Rezultate Datele obţinute în urma activităţii de cercetare pe care am desfăşurat-o vor fi

prezentate şi interpretate făcând o analiză globală a rezultatelor obţinute la cele două grupe de subiecţi. Voi prezenta în cele ce urmează, pe rând, dinamica evoluţiei parametrilor luați sub observație la cele două grupe de subiecţi.

1. Evoluţia tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace de-a lungul perioadei de spitalizare

Înregisztrarea acestor date mi-a permis să evaluez şi să evidenţiez adaptarea organismului şi cordului la efort în noile condiţii de după intervenţia chirurgicală. Astfel este cunoscut faptul că unul din obiectivele principale în recuperarea valvulopaţilor operaţi este acela de scădere a tensiunii arteriale şi a frecvenţei de repaus sub 100 bătăi / minut. Un principiu important în recuperarea valvularilor protezaţilor este acela ca tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă să nu scadă după efort. Rezultatele obținute la pacienții din lotul experimental au fost mai bune comparativ cu cei din lotul martor, acest fapt putând fi pus pe baza efectelor aplicării tratamentului kinetoterapeutic.

2. Tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă înainte şi după efectuarea testului de efort Tensiunea arterială şi frecvenţa cardiacă înainte şi după testul de efort au fost net

superioare la pacienţii din lotul experimental. Aceştia au răspuns mai bine la efortul la care au


241

fost puşi să-l efectueze, arătând clar o mai bună adaptare a cordului la efort decât la pacienţii din lotul experimental.

3. Rata de percepere a efortului prin folosirea scalei Borg modificată după efectuarea testării iniţiale şi finale

Pacienţii din lotul experimental au resimţit mai uşor efortul depus în cadrul testului de efort, decât pacienţii din lotul martor datorită efectelor benefice ale tratamentului kinetoterapeutic instituit.

4. Dispnee percepută de pacient după terminarea testului de efort

Dispnee poate fi considerat unel dintre cele mai importante simptome ale bolilor cardiace în general, și ale valvulopatiilor în special. În urma tratamentului kinetoterapeutic, pacienţii din lotul experimental au resimţit dispneea în urma testării finale mult mai diminuate decât cei din lotul martor.

5. Rezultatele testării la efort Pacienţii din lotul experimental au înregistrat rezultate mai bune la testul de efort decât

pacienţii din lotul martor. Acest lucru se poate vedea urmărind tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, dispneea şi rata de percepere a efortului pe care le-au înregistrat fiecare pacient la sfârşitul testului de efort. Acest lucru se poate pune pe baza efectelor benefice ale kinetoterapiei.

Discuţii şi concluzii În urma cercetării efectuate şi a rezultatelor obţinute, se poate afirma că:

folosind tratamentul kinetoterapeutic se influenţează evoluţia pacienţilor operaţi pe cord pentru protezare valvulară, pe timpul spitalizării;

combinarea, în cadrul strategiei terapeutice de reabilitare a bolnavilor operaţi pe cord, a mobilizării bolnavilor prin mijloace kinetoterapeutice şi tratamentului medicamentos constituie o soluţie eficientă în vederea optimizării reabilitării bolnavilor operaţi pe cord pentru protezare valvulară (pe perioada de spitalizare).

Aceaste afirmaţii sunt susţinite de următoarele concluzii: Evoluţia tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace de-a lungul internării – aşa cum se

observă şi în fişele individuale de tratament, tensiunea arterială şi frevenţa cardiacă a fost asemănătoare la începutul internării la ambele grupe de pacienţi. Datorită efectelor aplicării tratamentului kinetoterapeutic, aceşti parametri au avut o evoluţie diferită la bolnavii din cele două loturi experimentale. Astfel la pacienţii din lotul experimental se observă o evoluţie mult mai bună în sensul scăderii acestor parametri în repaus, faţă de cei din lotul martor. Acest lucru de datorează efectelor benefice ale tratamentului kinetoterapeutic aplicat asupra bolnavilor din lotul experimental.

datorită folosirii tratamentului kinetoterapeutic în cadrul mobilizării bolnavilor operaţi pe cord cu proteză valvulară pe perioada de spitalizare, pacienţii din lotul experimental au răspuns mai bine la efortul depus în cadrul testărilor finale, înregistrând valori net superioare faţă de pacienţii din lotul martor. Astfel, atât frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, rata de percepere a efortului, dispneea cât şi rezultatele obţinjute în urma testului de efort, au fost superioare la subiecţii din lotul experimental.

pacienţii din lotul experimental, beneficiind de efectele tratamentului kinetoterapeutic instituit încă din periada de spitalizare, au dobândid o mai bună capacitate de efort comparativ cu cele din lotul martor. Prin instituirea acestui tratament am reuşit să evit efectele negative ale sedentarismului, să motivez pacientele, să obţin o adaptare mai bună la efort, deci să optimizez procesul de recuperare a bolnavilor valvulari protezaţi.

în urma aplicării tratamentului kinetoterapeutic încă din perioada de săpitalizare s-a crescut capacitatea de efort a cordului, fracţia de ejecţie şi forţa de contracţie a


242

miocadului, s-a diminuat consumul de oxigen la nivel tisular pentru activităţile cotidiene şi nu numai şi o reintegrare socio-profesională mult mai bună. Acest lucru demonstrează că prin îmbinarea tratamentului kinetoterapeutic cu cel madicamentos se obţine o mai bună refacere şi recuperare a pacienţilor operaţi pe cord cu proteză valvulară după intervenţia chirurgicală.

Bibliografie 1. Braunwald, E. (1992), Heart disease. A textbook of cardiovascular medicine, W. B.

Saunders Company. 2. Florin, M., Magda, M. (1999), Insuficienţa cardiacă ischemică, Editura Polinom, Iaşi.

IMPROVEMENT OF THE CARDIO-VASCULAR PHYSIOLOGICAL PARAMETERS IN OPERATED VALVULAR HEART DISEASES, BY MEANS

OF PHYSICAL THERAPY METHODS

Daniel-Lucian DOBRECI, Drd. la U.M.F. „Gr. T. Popa” Iaşi, University of Bacău,

Keywords: valvular heart disease, prosthesis, valve, physical therapy, physiological

parameters

Abstract The research was carried out on a number of 6 patients having the clinical diagnostic

of mitral valve prosthesis hospitalized at the Cardiology Department of Bacau County Hospital in the intensive care ward. 3 of the patients made up the experimental group, being treated using medicine and being subjected to physical therapy treatment, 3 made up the witness group which received only treatment using medicine. During the experimental activity we have performed, we have measured the dyspnoea, the arterial pressure and the heartbeat frequency, the degree for perceiving the effort using the modified Borg scale, the effort test on the running track. By using the physical therapy treatment, the evolution of the patients who have had a heart operation for introducing valve prosthesis has been influenced, during the hospitalization considerably improving the cardio-vascular physiological parameters and the general parameters of the body.

Introduction The valvular heart diseases represent definitive, irreversible morphological affections

which can occur to the heart valvular system. In most cases, the valvular heart disease is the sequela of a previous rheumatic carditis which evolved in a latent state or has been clinically manifested. Rheumatism can affect any of the heart valvular structures. Another possible etiology is the syphilitic one. The luetic infection usually determines an affection of the aortic sigmoids. Some valvular heart diseases can have a congenital origin. Seldom, other etiologies can be also considered.

From the point of view of the incidence, the affection of the mitral valve occurs more often (approximately 60%). Next comes the affection of the aortic sigmoid apparatus (30 %). The tricuspid valve is involved only together with the mitral valve, in about 10%. The affection of the pulmonary sigmoid is extremely rare. Mitral stenosis has as a cause the narrowing of the mitral orifice, by the fusion of the two valves, on the level of their commissure and by the morphological alteration (fibrosis, deformity and retraction) of the subjacent tendinous cords. The narrowing of the valvular orifice creates an obstacle in the


243

flow of the blood from the left atrium to the left ventricle, an obstruction („mitral obstruction") which will prevent the filling of the ventricle during the diastole.

Mitral stenosis is the most frequent valvular heart disease occurring in the medical practice, and it occurs more often in the case of women than in the case of men. From the etiological point of view, in most cases it has a rheumatic origin. The congenital origin is also possible, but very rarely. Valvular surgery has reached nowadays a stage of distant assessment. From the first real attempt of using a valvular prosthesis – Hufnagel sets a valve with occlusive ball on the level of the descendent aorta, in order to diminish the peripheral effects in a case of major aortic insufficiency –in the1960s we have reached the first decisive step – the valvular replacement performed by Harken, in aortic position and by Albert Starr, in mitral position, and later to the use of the valvular prosthesis. Later, other generations of valves have appeared, such as the ones with a single disk, then the ones with two disks, the butterfly ones and lately the biological ones.

Thus, the specialists have been interested in several aspects such as: the constant care of all mechanical valves manufacturers in using new, light materials, particularly resistant such as the Carbon pyrolithic material or the titanium; the improvement of the anchoring methods and the anti-calcification treatment for the tissues of the bio-prostheses; the current use of the autologous valves taken from the dead body and kept by cryopreservation; finding new constructive technical solutions (the stentless prostheses, multiple occlusive elements, etc.) meant to improve the hemodynamic – by diminishing the stress induced by turbulence and of the pressure gradient and by achieving a trans-prosthetic flow as close to the physiological one as possible, to increase the durability and to decrease the thrombogene character of the prostheses.

Among the cardiovascular diseases, the heart operations and especially the valvular prostheses have started to have a more and more important role, due to the development of the surgical techniques. More and more patients are subjected to heart operations for valvular prostheses, and among these patients there are more and more young people. This shows the acute necessity for an early rehabilitation and recovery programme which should be as efficient as possible in order to offer these patients a sort of life closer to the normal one, if this is possible. Another important objective within the early recovery and the mobilization of these patients is to increase the lifespan of the prosthesis and also of the patient. The cardiac rehabilitation has a more and more important place within the treatment of the patients with heart operations. The cardiac rehabilitation treatment contributes to the increase of the effort capacity of the body and reduces the risk of complications, also increasing the lifespan of the patients with heart failure.

To support what we have mentioned above, this research has as a goal to prove the advantage of introducing the patients who have suffered a heart operation for valvular prosthesis into a complex rehabilitation programme as soon as possible, in order to improve the cardiovascular physiological parameters, so as to make physical exercise possible in a shorter period of time. The reason for choosing this research theme was based on the wish to attempt to develop and improve the recovery process for the patients who have suffered heart operation for valvular prosthesis. Considering the fact that the patients who have suffered heart operations, once hospitalized, do not have physical therapy in their recovery programme, and that this category of patients is anyway very sedentary, this paper has as a goal to underline the efficiency of the physical therapy treatment for the evolution of the patients with heart operations for valvular prosthesis during hospitalization, by combining within the rehabilitation therapy strategy for the patients with heart operation the patient’s motivation by means of physical therapy


244

methods as well as by the treatment using medicine, which is an efficient solution for the improvement of the cardiovascular physiological parameters.

Materials and methods The research has been carried out on a group of 6 patients having the clinical

diagnostic of mitral valve prosthesis hospitalized at the Cardiology Department of Bacau County Hospital in the intensive care ward.

The criteria for being admitted into the research were: operated mitral stenosis (documented); no other disabling diseases (neurological, orthopedic, psychiatric affections, diabetis

mellitus); no postoperative complications; the age of the patients (50-60 years old);

3 of the patients made up the experimental group, being treated using medicine and being subjected to physical therapy treatment, and the other 3 made up the witness group which received only treatment using medicine. The treatment sessions took place at Bacau County Hospital, the Cardiology department, in the physical therapy room. In order to carry out my activity, I have used the equipment of that room, including a running track, electrocardiograph, tensiometer, massage and medical gymnastics table, gymball, first-aid kit, defibrillator. During the experimental activity I have carried out, I have measured:

Dyspnoea: I have tried to evaluate and measure (record) the degree of the patient’s dyspnoea after the initial and the final testing. For that purpose I have used an assessment scale for the dyspnoea made up by „The American Heart Association”.

Max., min cal. Degree Continuo

us work Intermittent

work

Maximum metabolic equivalent

Clinical characteristics

I-1 1 6 6,5 The patients who do not have dyspnoea, fatigue, palpitations during usual work

II-2 3 4 4,5 Patients with a slight limitation of the physical activity. At ease, they feel perfectly. The usual activity causes fatigue, dyspnoea, palpitations.

III-3 2 3 3

Patients with a strong limitation of the physical activity. At ease, they feel well. The discomfort

appears during a physical activity lower in intensity that the usual one.

IV-4 1 2 1,5 Patients for whom any physical activity causes discomfort, dyspnoea, tachycardia.

Table no. 1 Scale for the assessment of the dyspnoea made up by „The American Heart Association” (adapted)

The arterial pressure and the heartbeat frequency at the moment of the

hospitalization, before and at the end of the physical therapy session, as well as during the physical therapy sessions, after each series of exercises or after each maneuver performed, and also after the initial and the final testing performed.


245

The degree of effort perception using the modified Borg scale:

ASSESSMENT NEW SCALE

Insignificant 0-0,5 Very, very slight 1

Very slight 2 Slight 3

Moderate 4 Somehow difficult 5-6

Difficult 7-8 Very difficult 9

Very, very difficult

10

Table no. 2 The degree of effort perception using the modified Borg scale Testing the effort on the running track It is a useful test for the assessment of the patients with valvular prosthesis. It is more

efficient in the case of the patients with prosthesis because it involves during the effort large muscle groups and allows the optimal assessment of the patient’s effort capacity. Besides, the effort testing can be performed on any patient, no matter his previous preparation. In our country the triangular effort in multiple stages is used. This effort starts on lower levels, usually 25 or 30 W, with a progressive increase, of 25-30 W, for each effort stage. The duration of each effort stage was of 3 minutes.

We start with the stage of 25 W, which is also the warm-up stage, then increasing the effort by 25 W every 3 minutes. During the testing we record the EKG all the time. The arterial pressure is measured during the last minute of each stage, without stopping the activity. At the end of the testing, during the first 15 seconds, the arterial pressure, the heartbeat frequency and the EKG are recorded again. After the end of the test, the patient has been placed in lying position and the EKG, the arterial pressure and the heartbeat frequency have been recorded again.

The test carried out on my patients has been a maximal one, being limited to symptoms (the maximum heartbeat frequency is 220-age). The patient has been asked to walk slowly for 3 minutes on a straight floor, and then the slope increased progressively, the patient maintaining the same rhythm.

The patients in the experimental group have been treated using medicine and have been subjected to physical therapy treatment starting on the 2nd day of hospitalization, when the patients were in hemodynamic balance; the physical therapy consisted in slow, deep relaxing massage of the lower limbs, the cervical and the upper dorsal area, cicatricial massage and medical gymnastics which consisted in active mobilizations and active mobilizations with resistance of the lower limbs, active mobilizations and active mobilizations with resistance of the trunk, walking, climbing and descending exercises, breathing exercises, exercises using the cycloergometer, demi-stand-ups, all of them applied progressively, according to the patient’s reactions and his functional capacities.

The duration of the physical therapy methods used, as well as the dosage, have been according to the particular features and the resources of each patient, and to the stage in the development of the disease. The physical therapy treatment has been performed in the afternoon, preventing the patients’ overload. The purpose for the use of the treatment methods mentioned above was to re-use the heart to effort, to increase the effort capacity of the body


246

and to achieve a social integration of the patient as complete as possible. The physical therapy treatment was performed daily. All through the treatment, the patients have been monitored. Thus, I could have a permanent control of the patient’s functional indexes, adapting and adjusting the treatment according to the evolution of the parameters. This way I could go up to the maximum resistance and adaptation limit of the body, without causing its overload.

The patients in the witness group have been treated only using medicine. Results The data gathered after the research activity I have carried out will be presented and

interpreted making a global analysis of the results achieved for the two groups of subjects. I will present below, in turns, the dynamic evolution of the parameters taken into consideration for the two groups of subjects.

5. Evolution of the arterial pressure and of the heartbeat frequency all along the hospitalization period

The recording of this data allowed me to assess and underline the adaptation to effort of the body and of the heart in the new conditions, after the surgical intervention. Thus, it is known that one of the main objectives in the recovery of the patients with valvular heart diseases who have been operated is the decrease of the arterial pressure and of the heartbeat frequency in a state of relaxation under 100 beats / minute. An important principle in the recovery of the patients with valvular heart diseases with prosthesis is that the arterial pressure and the heartbeat frequency should not decrease after effort. The results achieved by the patients in the experimental group have been better compared to the ones in the witness group, fact which can be explain by the effects of the physical therapy treatment.

1. The arterial pressure and the heartbeat frequency before and after the effort test 2. The arterial pressure and the heartbeat frequency before and after the effort test

have been clearly superior in the case of the patients in the experimental group. They answered better to the effort they have been subjected to, clearly showing a better adaptation of the heart to the effort than the patients in the witness group.

3. The degree of the effort perception by using the modified Borg scale after the initial and the final testing

4. The patients in the experimental group had less difficulty in supporting the effort during the effort test than the patients in the witness group, due to the benefic effects of the physical therapy treatment performed.

5. Dyspnoea felt by the patient after the end of the effort test

6. Dyspnoea can be considered as one of the most important symptoms of the cardiac diseases in general, and of the valvular heart diseases in particular. After the physical therapy treatment, the patients in the experimental group felt a much easier type of dyspnoea after the final testing than the patients in the witness group.

Results of the effort testing The patients in the experimental group had better results for the effort test than the

patients in the witness group. This can be seen following the arterial pressure, the heartbeat frequency, the dyspnoea and the degree of effort perception that each patient has recorded at the end of the effort test. This can be explained by the benefic effects of the physical therapy. Discussions and conclusions

After the research carried out and based on the results achieved, we can state that:

using the physical therapy treatment, the evolution of the patients with heart operations for valvular prosthesis can be influenced during hospitalization;


247

combining, within the rehabilitation therapeutic strategy for the patients with heart operations, the physical therapy methods and the treatment using medicine is an efficient solution for improving the rehabilitation of the patients with heart operations for valvular prosthesis (during the hospitalization).

These statements are supported by the following conclusions: The evolution of the arterial pressure and of the heartbeat frequency during

hospitalization – as we can notice in the individual treatment records, the arterial pressure and the heartbeat frequency have been similar at the beginning of the hospitalization period for both groups of patients. Due to the effects of applying the physical therapy treatment, these parameters had a different evolution in the case of the patients in the two experimental groups. Thus, in the case of the patients in the experimental group we can notice a much better evolution materialized in the decrease of these parameters at rest, compared to the ones of the witness group. This is due to the benefic effects of the physical therapy treatment applied to the patients in the experimental group.

due to the use of the physical therapy treatment during the recovery of the patients with heart operations for valvular prosthesis during hospitalization, the patients in the experimental group answered better to the effort made during the final testing, recording values absolutely superior to the patients in the witness group. Thus, the heartbeat frequency, the arterial pressure, the degree of effort perception, the dyspnoea as well as the results of the effort test have been superior in the case of the subjects in the experimental group.

the patients in the experimental group, having the benefit of the physical therapy treatment started during hospitalization, got a better effort capacity compared to the ones in the witness group. By starting this treatment, I managed to avoid the negative effects of the sedentary life, to motivate the patients, to achieve a better adaptation to effort, and thus to improve the recovery process for the patients with valvular prosthesis.

due to the application of the physical therapy treatment starting from the hospitalization period, the effort capacity of the heart has been increased, the ejection fraction and the force of the myocardial contraction has also increased, the oxygen consumption on tissue level necessary for daily activities and also for other activities has diminished, and I have achieved a better social-professional integration. This proves that, by combining the physical therapy treatment with the treatment using medicine, we can achieve a better recuperation and recovery of the patients with heart operations with valvular prosthesis, after the surgical intervention.


248

DEZVOLTAREA TIPURILOR DE INTELIGENŢĂ PRIN MIJLOACE ALE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI

Liliana BECEA

Universitatea “Politehnica” din Bucureşti

Cuvinte cheie: teoria inteligenţelor multiple, inteligentă kinestezică, optimizare, proces instuctiv-educativ

Rezumat Plecând de la prezentarea teoriei inteligentelor multiple şi a ultimelor cercetări în

domeniu acest eseu îşi propune să evidenţieze modalităţii prin care mijloace ale educaţie fizice şi sportului pot contribui la dezvoltarea diferitelor tipuri de inteligenţă.

Scopul acestui eseu este de a prezenta mijloace ale educaţie fizice si sportului care pot

fi folosite in cadrul procesului instructiv educativ pentru dezvoltare altor tipuri de inteligenţă. Domeniul de referinţă al acestui eseu se situează la graniţa dintre psihologie si

pedagogie, abordând aspecte ale psihologiei învăţării, ale teoriei tipurilor de inteligenta si ale eficientizări procesului de instruire.

Problematica abordată in acest eseu cuprinde: „Teoria inteligentelor multiple" a lui Howard Gardner Taxonomia actuală a tipurilor de inteligenţă Precizarea unor modalităţi practice prin cere folosirea diferitelor mijloace din educaţie fizică şi sport poate influenţa favorabil dezvoltarea diferitelor tipuri de inteligenţă

Aspecte teoretice Howard Gardner ( profesor de Cogniţie şi Educaţie, Psihologie la Universitate Harvard, precum şi Neurologie la Universitatea de medicină din Boston), plecând de la premizele ca: că rezultatele excelente din şcoală nu se confirma la maturitate in plan profesional şi social, că toate testele de inteligenţă urmăresc cu preponderenţă capacităţile logico-matematice şi lingvistice, nereuşind să cuprindă pe toţi cei realizaţi în sferele lor formulează, TEORIA INTELIGENTELOR MULTIPLE. Aceasta este considerată cea mai profundă pătrundere în domeniul educaţiei de la Piaget încoace.

Howard Gardner consideră inteligenţa un mod de a rezolva probleme sau de a dezvolta un produs sau produse recunoscute ca valoare în cel puţin o cultură.

O inteligenţă este, pentru el, o promisiune de potenţial biopsihologic, care poate fi sau nu cercetată şi diferă de la om la om. Criteriile de la care a plecat (în număr de nouă) prin care se defineşte un anume tip de inteligenţă, trebuie să aibă un istoric (în sensul că s-a manifestat de la primele semne ale existenţei oamenilor pe pământ), un sistem propriu de simboluri (litere pentru inteligenţa lingvistică, cifre pentru inteligenţa matematică, etc.), să corespundă unei anumite părţi a creierului care controlează inteligenţa respectivă pe o anumită traiectorie psi (harta creierului ).

Teoria Inteligenţelor Multiple îşi găseşte suportul atât în modelul de funcţionare la creierul elaborat de Ned Hermann in 1982-citat de Roco M.(7) ( Sistem cortical –gândire , sistem limbic – emoţii / cortical stâng –logic, analitic tehnic, raţional / cortical drept – creator, sintetic, artistic, conceptualizare, globalizare / limbic stâng – controlat, conservator, planificat, organizat / limbic drept –comunicativ, emotiv, muzical, spiritual) cât si în caracteristicile modale ale celor două emisfere sintetizate de Betty Edwards, în 1999- citat de Roco M (7) (emisfera stânga - verbal, analitic, simbolic, abstract, temporal, raţional, numeric, logic / emisfera dreapta – nonverbal, sintetic, concret, analogic,atemporal, nonraţional, spaţial, intuitiv, global)

H. Gardner izolează nouă tipuri de inteligenţă (lingvistică, logico-matematică. spaţial-


249

vizuală, muzicală, chinestezic-corporală, intra şi interpersonală, naturalistă, existenţială) şi este completat de D. Goleman cu încă una, inteligenţa emoţională Combinarea acestora în moduri cât mai variat posibile implică pentru fiecare om o unicitate, care reprezintă sub o formă mai mult sau mai puţin codificată propria sa inteligenţă, de care este sau nu conştient. 1. Inteligenţa verbal-lingvistică;

a. definiţie - abilitatea de a opera cu cuvântul; b. caracteristici: să aibă abilitatea de a gândi în cuvinte; să-i placă lectura; să aibă calităţi oratorice; să se exprime în aşa fel încât să se facă înţeles; să înveţe uşor şi corect limba maternă; să-şi însuşească uşor limbi străine; îşi aleg cariera în funcţie de capacităţile lingvistice

2. Inteligenţa logico matematică a. definiţia: - este abilitatea de a opera cu modele, categorii, relaţii, de a grupa şi a ordona

date, de a le interpreta; b. caracteristici: gândire conceptuală; flexibilitate în raport cu mediul; abilitatea pentru jocurile logice; a lucra pe computer; capacitatea de a problematiza; folosirea gândirii abstracte şi logice; să încurajeze strategiile şi folosirea ipotezelor.

3. Inteligenţa muzical-ritmică a. definiţia: - abilitatea de a discerne o varietate de sunete din mediu şi de a produce ritmul, formele de expresie muzicală; b. caracteristici: să fii conştient când nu eşti în armonie; să-ţi aminteşti melodiile cântecelor; să recunoşti ritm, măsură, ton; să fii sensibil la sunetele non-verbale din mediul înconjurător

4. Inteligenţa vizual-spaţială; a. definiţie: abilitatea de a forma un model mintal al lumii spaţiale şi de a opera folosind un asemenea model; b. caracteristici: simţul orientării în spaţiu; capacitatea de a gândi în imagini, capacitatea de a citi hărţi, diagrame, grafice; capacitatea de a construi imagini de ansamblu din componente

5. Inteligenţa corporal-kinestezică a. definiţie: abilitatea de a rezolva probleme, de a crea produse folosind corpul (părţi ale corpului); b. caracteristici: dinamic; ţinută sportivă; dansator, actor, mim; îndemânare în reparaţii, cusut, construcţii; expresivitate în mişcări, gesturi

6. Inteligenţa interpersonală; a. definiţie: abilitatea de a-i înţelege pe ceilalţi, ce-i motivează, cum se comportă, cum pot fi abordaţi, cum se poate lucra cu ei, cum se poate coopera cu ei; b. caracteristici: să înţelegi oamenii; capacitatea de a conduce; capacitatea de a media conflicte; capacitatea de a fi sociabil; capacitatea de a fi sensibil; capacitatea de a sesiza sentimentele şi intenţiile celorlalţi; capacitatea de a lucra în grup

7. Inteligenţa intrapersonală. a. definiţie: abilitatea de a formula un model veridic şi clar despre sine şi de a opera eficient cu el în viaţă; b. caracteristici: capacitatea de a fi independent; capacitatea de a exprima opinii; capacitatea de trăi într-o lume proprie; capacitatea de a lucra de unul singur; capacitatea de a fi încrezător în sine; munca independentă; jurnalul personal; dedublare - actor (simultan) spectator

8. Inteligenţa emoţională a. definiţie: să poţi obţine2 abilitatea de a fi conştient de ceea ce simţi tu şi de ceea ce


250

simt alţii şi să ştii ce să faci în legătură cu aceasta; să ştii să le deosebeşti ce-ţi face bine şi ce-ţi face rău şi cum să treci de la rău la bine; să ai conştiinţa emoţională, sensibilitatea şi capacitatea de a conducere care să te ajute să maximizezi pe termen lung fericirea şi supravieţuirea b.caracteristici sistematizate pe cinci domenii . - domeniul intrapersonal : conştiinţa emoţională, caracterul asertiv, independenţa,

respectul de sine - domeniul interpersonal : empatia, relaţiile interpersonale - domeniul adaptabilităţii : testarea realităţii, flexibilitatea, soluţionarea problemelor - domeniul administrării stresului : toleranţa la stres, controlul impulsurilor - domeniul stării generale : optimismul, fericirea

9. Inteligenta naturalistă a. definiţie: abilitatea de a înţelege lumea naturală reprezentată aici prin plante, animale,

om, mediu. b. caracteristici: de a recunoaşte şi clasifica indivizi, specii şi relaţii ecologice; de a interacţiona eficient cu creaturi vii; de a discerne scheme legate de viaţă şi forţele naturii.

10. Inteligenţa existenţială a. definiţie: abilitatea orientată spre descifrarea realităţii, ca răspunsuri la întrebările despre natură, societate, gândire. b. caracteristici: dimensiune ontologică (teoria existenţei); cognoscibilitate (teoria cunoaşterii); valorizarea existenţei prin căutarea absolutului (teoria valorii) în sensul găsirii unei perfecţiuni în toate domeniile accesibile minţii omeneşti şi creării unui echilibru între răspunsurile şi noile întrebări la care conduc aceste răspunsuri Aspecte practice

1. Inteligenta verbal-lingvistică poate fi ameliorată prin : • Descrierea secvenţei corecte de execuţie a unui procedeu tehnic. • Descrierea modului în care un coleg execută un procedeu tehnic • Remarcarea şi descrierea „punctelor puternice” din execuţia unui alt coleg • Remarcarea şi descrierea „punctelor slabe” din execuţia unui alt coleg • Descrierea modului în care subiectul execută un procedeu tehnic • Remarcarea şi descrierea „punctelor puternice” din propria execuţia • Remarcarea şi descrierea „punctelor slabe” din propria execuţia • Descrierea „punctelor puternice” in execuţia unor acţiuni tactice la care subiectul

participa direct sau nu • Descrierea „punctelor slabe” in execuţia unor acţiuni tactice la care subiectul participa

direct sau nu • Comentarea unui joc sportiv – integral sau parţial - • Comentarea unei probe de atletism, înot, schi, etc. • Realizarea unui reportaj despre: concursuri sportive, excursii turistice, tabere, etc. • Publicarea acestui reportaj sau articol despre …….(subiecte de interes din educaţie

fizică sport, turism) in reviste, jurnale, sau in format digital 2. Inteligenta logico-matematica poate fi ameliorată prin • Remarcarea aspectelor comune mai multor procedee tehnice asemănătoare • Remarcarea aspectelor care diferă in cadrul unor procedee tehnice asemănătoare • Sesizarea mişcării “cheie” care determina preponderent reuşita unui procedeu tehnic • Relevarea relaţiei dintre poziţii, mişcării, viteze si traiectorii în realizarea unor procedee

tehnice executate de colegi. • Relevarea relaţiei dintre poziţii, mişcării, viteze si traiectorii în execuţia proprie a unor

procedee tehnice.


251

• Sesizarea logicii diferitelor acţiuni tactice. • Sesizarea logicii folosirii tactice a diferitelor procedee tehnice

3. Inteligenta muzical-ritmica poate fi ameliorată prin • Sesizarea ritmului in succesiunea mişcărilor dintr-un procedeu tehnic(aruncarea din

săritura la baschet, lovitura de atac la volei etc..) • Sesizarea măsurii unei bucăţi muzicale • Sesizarea ritmului unei bucăţi muzicale • Evidenţierea începutului unei masuri muzicale prin diferite gesturi sau sunete • Execuţia cu respectarea ritmului muzical a unor. succesiuni de paşi, tipuri de alergare,

cu şi fără mişcări de braţe simultane sau alternative, mişcări cu angrenate a unei parţi a corpului sau a întregului corp, cu sau fără obiecte

• Sesizarea ritmului în execuţia unor tipuri de alergare (alergare cu joc de glezne si ridicarea unui genunchi la 3,4,5,paşi, etc.)

• Execuţia unor ocoliri la schi pe diferite ritmuri impuse(jaloane, fanioane sau comenzi sonore) sau autoimpuse

• Practicarea gimnasticii aerobice • Practicarea gimnasticii artistice. • Practicarea patinajului artistic • Practicarea dansului sportiv • Practicarea înotului artistic

4. Inteligenta vizual-spaţială; poate fi ameliorată prin • Descrierea poziţiei corpului (sau numai al unui segment)din diferitele momente al unui

procedeu tehnic din diferite planuri ( de sus, din spate, din lateral dreapta din lateral stânga, di fata, de jos.

• Desenarea poziţiei corpului (sau numai al unui segment)din diferitele momente al unui procedeu tehnic din diferite planuri ( de sus, din spate, din lateral dreapta din lateral ştanga, di fata, de jos

• Perceperea spaţiului de joc folosind repere interioare si exterioare specifice altele decât terenul marcat fizic.

• Cunoaşterea simbolurilor folosite in alcătuirea unei harţi si orientarea cu harta in spatii cunoscute, spatii necunoscute, pădure, zone alpine.

• Deprinderea tehnicii de utilizarea a busolei.. Orientarea in păduri si zone alpine folosind busola

• Orientarea cu harta, busola in păduri si zone alpine • Orientarea folosind alte repere decât harta si busola in păduri si zone alpine • Folosind harta perimetrului schiabil, descrierea unei pârtii de schi necunoscute

(orientare, lungime pe secţiuni si totală, diferenţă de nivel, dificultate) • Schiatul pe pârtiei necunoscută folosind harta perimetrului schiabil • Iniţierea si practicarea orientării sportive • Execuţia mentala a unui procedeu tehnic, succesiuni de procedee tehnice, • Iniţiere in antrenamentul mintal. • Practicarea antrenamentului mental

5. Inteligenta corporal-kinestezică poate fi ameliorată prin • Dobândirea capacitaţii de a controla propriul corp în condiţii diferite de sprijin, traiectorie,

viteză • Însuşirea si perfecţionarea unor procedee tehnice specifice sporturilor individuale sau

colective • Practicarea activităţilor corporale sub forma organizata sau independentă in scop formativ,


252

recreativ sau compensatoriu. 6 Inteligenta interpersonala; • Desemnarea a n (trei, patru, cinci) aspecte” puternice” din punct de vedere fizic, tehnic,

psihic, social, ale partenerilor de echipă, ale adversarilor • Desemnarea a n (trei, patru, cinci) aspecte” slabe” din punct de vedere fizic, tehnic,

psihic, social, ale partenerilor de echipă, ale adversarilor • Situarea, prin rotaţie, in poziţia de conducător de joc (eventual jocuri sportive scoală cu

reguli simplificate sau chiar alte jocuri de mişcare) care sa valorifice aspectele „puternice” ale colegilor de echipă si sa tolereze si să diminuarea manifestarea punctelor”slabe” ale colegilor de echipa

• Explicarea noţiuni de fair-play si manifestare ei in situaţii concrete • Discutarea in grup a situaţiilor in care s-a dat dovada fair-play • Formarea de echipe de 4-6 studenţii cu nivel fizic si tehnic neomogen. Iniţierea unui

concurs pe echipe cu probe diferite in care se apreciază prin puncte progresul individual realizat de la testarea iniţiala la testarea finală

7. Inteligenta intrapersonala.. • Desemnarea a n (trei, patru, cinci) aspecte” puternice” din punct de vedere fizic, tehnic,

psihic, social, ale propriei persoane • Desemnarea a n (trei, patru, cinci) aspecte” slabe” din punct de vedere fizic, tehnic,

psihic, social, ale propriei persoane • Solicitare de a-si exprima opiniile despre ….(structura lecţiei, comportarea profesorului,

desfăşurarea meciului, comportarea colegilor de echipa, propria comportare, comportarea adversarilor)

• Iniţierea în sporturi individuale şi explicarea logicii de alcătuire a planurilor individuale de pregătire, a tacticii individuale

• Creşterea încrederii în sine prin mărirea volumului de cunoştinţe teoretice şi a abilităţilor practice de a gestiona în siguranţa situaţiile neobişnuite sau chiar de risc,

• Completarea (zilnică, săptămânală) a unui jurnal cu date fiziologice (frecvenţa cardiacă în repaus), morfologice (greutate, circomferinţe - talie, torace şold -), activităţile desfăşurate în timpul liber ( tip, durata şi intensitate). Din raţiuni „organizatorice”, precizarea modalităţilor practice prin care mijloace

(motrice, psihice, sociale) ale educaţiei fizice si sportului, ale activităţilor corporale în general, pot influenţa dezvoltarea inteligentelor emoţionale, naturiste şi existenţiale va constitui obiectul unui alt studiu. În urma unor studii ştiinţifice s-a evidenţiat existenţa unui transfer pozitiv între diferitele tipuri de inteligenţă ( când se ameliorează un tip de inteligenţă şi celelalte tipuri de inteligenţă se îmbunătăţesc implicit). Un experiment desfăşurat la Key School din Indianopolis, Illinois a obiectivat faptul că prin dezvoltarea calităţilor artistice şi motrice s-a înregistrat o creştere, statistic semnificativă, a capacităţi de a citi şi de a socoti a elevilor din ciclul primar. Acest studiu a demonstrat faptul că inteligenţa logico-matematica şi verbal-lingvistică poate să se îmbunătăţească indirect prin dezvoltarea inteligenţei muzical-ritmice, vizual-spaţiale şi corporal-kinestezice.

Concluzii • Familiarizarea specialiştilor domeniului educaţiei fizice şi sportului cu Teoria

Inteligenţelor Multiple poate contribui la creşterea eficientei procesului instructiv educativ prin aprofundarea cunoaşterii „partenerilor” si îmbunătăţirea autocunoaşterii.

• Educaţia fizică şi sportul, prin caracteristicile lor unice (motrice, psihice şi sociale), poate să ofere modalităţi variate şi atractive de ameliorare a tuturor tipurilor de inteligenţă.


253

• Folosirea practică a mijloacelor specifice tipurilor de Inteligenţe poate contribuie la asigurarea mobilităţii, convertibilităţii si conectivităţii, caracteristici ale succesului prezent si viitor al procesului instructiv educativ(9)

Bibliografie 1. Bulboacă, M. Stimularea inteligenţelor multiple ale copiilor şi adulţilor, Editura

Servo-Sat, Arad, 2005. 2. Epuran, M., Horghidan, V., Psihologia educaţiei fizice, Univ. Ecologica, 1994. 3. Nicola, I.. Tratat de pedagogie şcolara, Edit Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1996. 4. Sambora.L.,Chase-Motzkin,S., Multiple Intelligences: A Helpful Head Game, The

Professional Skier, Spring 1995. 5. Paretti, A., Educaţia în schimbare, Editura Spiru Haret, Iaşi, 1996. 6. Roco, M., Creativitateşsi inteligentă emoţională, Editura Polirom, Iaşi 2001. 7. Toffler, A., Previziuni şi premize,,Editura Antet, Oradea, 1996.

THE DEVELOPMENT OF THE INTELLIGENCE TYPES THROUGH PHYSICAL EDUCATION AND SPORT MEANS

Liliana BECEA

Politehnical University of Bucharest

Keywords: the theory of multiple intelligences, the kinaesthetic intelligence, optimization, instructional-educational process

Abstract Starting from the introduction of the theory of multiple intelligences and of the latest

research in this field, this essay is intended to point out ways through which means of physical education and sport can contribute to the development of the various intelligence types.

In this study, there are also expounded methods through which the practical use of different forms of intelligences may bring their contribution to achieving at present and in the future the lines for making more efficient the instructional-educational process established by A. Tofller.

The aim of this essay is to present means of physical education and sport which may

be used within the instructional educational process to develop other types of intelligence; this will conform to the theory of multiple intelligences in order to render more efficiency to the process of instruction in ski by the increase in personalization, based on new discoveries in the human intelligence area.

The reference area of this essay lies at the border between psychology and pedagogy, approaching aspects of the psychology of learning, of the theory of intelligence types and of streamlining of the tuition process.

The issues dealt with in this dissertation comprise: • Howard Gardner’s „The Theory of Multiple Intelligences" • The present taxonomy of the intelligence types • Practical applications through which the employment of different means in the physical

education and sport field may favourably influence the development of different types of intelligence.

• The particularization of the prevailing use of various kinds of intelligence in the present


254

and perspective optimization of the instructional-educational process. Theoretical aspects Howard Gardner (Professor of Cognition and Education, Psychology at the Harvard

University, as well as of Neurology at the Medecine University in Boston), starting from premises as: that the excellent outcomes at school do not confirm at the adult age in the professional and social plan, all the intelligence tests are exclusively focused on the logical-mathematical and linguistic capacities, not being able to include all those who are achieved in their spheres.

Formulates the Theory of Multiple Intelligences. It is considered the most profound influence onto the education domain since Piaget.

Howard Gardner considers intelligence a way to solve problems or to develop a product or products whose value is unknown in at least a culture1.

For him, an intelligence is a promise of bio-psychological potential, which can be or not an object of research and which varies from person to person. He started with the criteria (nine of them) by which a certain kind of intelligence is defined, must have a history (with the view that it manifested itself from the first signs of the humans existence on Earth), must have its own symbols system (letters for the linguistic intelligence, figures for the mathematical intelligence etc), to correspond to a certain part of the brain that controls that particular intelligence on a certain psi trajectory (the brain’s map).

The Theory of Multiple Intelligences finds its support both in Ned Herman’s pattern of brain functioning from 1982 (Cortical system – thinking, limbic system – emotions / left cortical – logical, analytical technical, rational / right cortical – creator, synthetic, artistic, conceptualization, globalization / left limbic – controlled, conservator, planned, organized / right limbic – communicative, emotive, musical, spiritual) and in the modal properties of the two hemispheres conceived by Betty Edwards in 1999 (the left hemisphere - verbal, analytical, symbolic, abstract, temporal, rational, numerical, logical / the right hemisphere – nonverbal, synthetic, concrete, analogical,atemporal, non-rational, spatial, intuitive, global).

H. Gardner isolates nine types of intelligence (linguistic, logical-mathematical: spatial-visual, musical, kinaesthetic-somatic, intra and interpersonal, naturalistic, existential). D. Goleman adds another one to all these, the emotional intelligence. Their combination in various possible ways implies for every human being a unicity, which represents, under a form more or less codified, their own intelligence, of which he is aware or not. 1. The Verbal-Linguistic Intelligence

a. definition - ability to wield words; b. characteristics: to have the ability to think in words; to be fond of reading; to have verbal

skills; to express themselves in an understandable way; to easily and correctly learn mother tongue; to simply become proficient in foreign languages; they choose their carreer according to their linguistic skills.

2. The Logical – Mathematical Intelligence a. definition: - it is the ability to operate with patterns, categories, relations, to gather and

organise data, to interpret them; b. characteristics: conceptual thinking; flexibility towards the environment; the ability for

logical games; to work with the computer; the capacity to problematize; the use of abstract and logical thinking; to uphold strategies and the use of hypotheses.

3. The Musical-Rythmical Intelligence a.. definition: - the ability to discern a variety of sounds from the environment and to produce

rythm, the forms of musical expression; b. characteristics: to be aware when you are not in harmony; to remember the tunes of the

songs; - to recognize rythm, measure, tone; to be sensitive to the non-verbal sounds in the outside


255

environment. 4. The Visual-Spatial Intelligence;

a.. definition: the ability to form a mental pattern of the spatial world and to orient oneself by employing such a pattern;

b. characteristics: the sense of orientation in space; the capacity of thinking in images, the capacity of reading maps, diagrammes, graphs; the capacity of building overall images out of components.

5. The Somatic -Kinaesthetic Intelligence a. definition: the ability to solve problems, to create products using the body (parts of the

body); b. characteristics: dynamic; athletic stance; dancer, actor, mime; dexterity in domestic tasks,

sewing/knitting, building; expressivity in movements, gestures 6. The Interpersonal Intelligence

a. definition: the ability to understand the others, what motivates them, how they behave, how they may be approached, how one can work with them, how one can cooperate with them;

b. characteristics: - to understand people; the capacity to lead; the capacity to mediate conflicts; the capacity

of being sociable; the capacity of being sensitive; the capacity to become aware of the feelings and intentions of tnahe others; the capacity of working in groups.

7. The Intrapersonal Intelligence a. definition: the ability to build a veridic and clear self-construct and to make use of it

efficiently throughout the life; b. characteristics: the capacity of being independent; the capacity of expressing opinions;

the capacity of living in an own world; the capacity of working on one’s own; the capacity to believe in oneself; the independent work; personal diary; division - actor (simultaneously) spectator.

8. The Emotional Intelligence a. definition: to gain the ability to be aware of what you feel and what others feel and to

know what to do in reaction to this; to know how to distinguish what is good and what is bad for you(rself) and how to change from bad to good; to have the emotional consciousness, the sensitivity and the capacity of managing to enable you to maximize in the long run your happiness and survival.

b. systematized into five areas which are: - The intrapersonal field: The Emotional Conscience, The Assertive Character, The

Independence, The Self Respect - The interpersonal field: Empathy, The Interpersonal Relations - The adaptability field: Testing Reality, Flexibility, The Problem Solving - The stress management field: The Stress Tolerance, The Impulses Control - The general being state field: Optimism, Happiness

9. The Naturalistic Intelligence a.. definition: the ability to understand the natural world represented by plants, animals, the

human being, scientific studies. b. characteristics: to recognize and classify individuals, species and ecological relations; to

efficiently interact with living creatures; to recognize schemes related to life and natural forces.

10. The Existential Intelligence a.. definition: the ability oriented toward deciphering the reality, as answers to the questions

about nature, society, thinking. b. characteristics: ontological dimension (the theory of existence); gnoseology/epistemology


256

(the theory of knowledge); giving value to existence by searching the absolute (the theory of value) towards finding a perfection in all the areas accessible to the human mind and of creating a balance between the answers and the new questions to which these answers lead. Practical aspects

1. The verbal-linguistic intelligence may be improved by: • Describing the correct performing sequence of a technical procedure; • Describing the way in which a colleague performs a technical procedure; • Noting and describing the „strengths” in another colleague’s performance; • Noting and describing the „weaknesses” in another colleague’s performance; • Describing the way in which the subject performs a technical procedure; • Observing and describing the „strengths” in one’s own performance; • Observing and describing the „weaknesses” in one’s own performance; • Describing the „strengths” in performing tactical actions in which the subject took part

directly or not; • Describing the „weaknesses” in performing tactical actions in which the subject

participated directly or not; • Making comments on a sport game – completely or partially; • Making comments on an athletics, swimming, skiing etc. event; • Reporting on: sports contests, tourist trips, camps, etc.; • Publishing this report or article on …….(topics of interest from the physical education,

sport, tourism area) in magazines, newspapers, or in a digital format. 2. The logical-mathematical intelligence may be improved by: • Remarking the common aspects of several similar technical procedures; • Remarking the aspects that are different in the case of similar technical procedures; • Noticing the “key” movement that predominantly brings about the success of a technical

procedure; • Pointing out the relationship between positions, movements, speeds and trajectories in

the colleagues’ performance of technical procedures; • Pointing out the relationship between positions, movements, speeds and trajectories in

the own’s performance of technical procedures; • Noticing the logic of various tactical actions; • Noticing the logic of the tactical employment of the various technical procedures.

3. The musical-rythmical intelligence may be improved by: • Noticing the rythm in the movement succession within a technical procedure (run-and-

shoot offense /throwing while jumping in basketball, the attack in volleyball etc.); • Noticing the beat of a tune; • Noticing the rythm of a tune; • Pointing out the start of a beat through different gestures or sounds; • Executing, to the musical rythm, a steps succession, types of running, with or without

simultaneous or successive arms movements, movements involving a part of the body or the entire body, with or without objects;

• oticing the rythm while performing types of running (running with ankle pushdowns and lifting a knee after 3, 4, 5 steps etc.);

• Performing detours while skiing to different imposed rythms (stakes, flags or sound commands) or self-imposed;

• Practising aerobics; • Practising artistic gymnastics;


257

• Practising figure skating; • Practising dancesport; • Practising synchronised swimming.

4. The visual-spatial intelligence may be improved by: • Describing the body position (or only one segment) during the various moments of a

technical procedure from different plans (from above, from behind, from the right side, from the left side, from the front (side), from below);

• Drawing the body position (or only one segment) during the various moments of a technical procedure from different plans (from above, from behind, from the right side, from the left side, from the front (side), from below);

• Perceiving the game site using specific interior and exterior landmarks, others than the physically marked ground;

• Knowing the symbols used when drawing up a map and orientation by means of the map in known spaces, unknown spaces, forests, alpine area;

• Getting used to the technique of employing a compass. Getting one’s bearings in forests and alpine areas with the aid of the compass;

• Getting one’s bearings by means of the map, of the compass in forests and alpine areas; • Getting one’s bearings by using other landmarks than the map and the compass in the

forests and alpine areas; • Using the map of the skiable perimeter, describing an unknown ski slope (orientation,

total length or by sections, difference in level, difficulty level); • Skiing on an unknown slope, using the map of the skiable perimeter; • Getting familiarised with and practising the sport orientation; • The mental performance of a technical procedure, sequence of technical procedures; • Getting familiarised with the mental training; • Practising the mental training.

5. The somatic-kinaesthetic intelligence may be improved by: • Getting the ability to control one’s own body under different support, trajectory, speed

conditions; • Getting used to and improving technical procedures specific to the individual or team

sports; • Practising somatic activities in an organised or independent form having in view a

training, recreational or compensatory purpose. 6. The interpersonal intelligence: • Naming „n” (three, four, five) ”strong” aspects from the physical, technical, mental,

social point of view of the teammates, of the opponents; • Naming „n” (three, four, five) ”weak” aspects from the physical, technical, mental,

social point of view of of the teammates, of the opponents; • Being placed, in turn, in the team leader position (possibly sport games, school with

simplified rules or even other motion games in order to appraise the teammates’ „strengths” and to tolerate and reduce the manifestations of the teammates’ ”weaknesses”;

• Explaining the notion of sportsmanlike behaviour and its manifestation in concrete situations;

• Having group-discussions about the situations in which sportsmanlike behaviour has been manifested;

• Making up a team of 4-6 students being at a physically and technically non-homogenous level. Organising a team contest with different events during which the individual progress achieved from the initial to the final test is assessed to points.


258

7. The intrapersonal intelligence • Naming „n” (three, four, five)” strong” aspects from the physical, technical, mental,

social point of view of one’s own person; • Naming „n” (three, four, five)” weak” aspects from the physical, technical, mental,

social point of view of one’s own person; • Requesting to express one’s opinions on the lesson’s structure, the teacher’s/professor’s

behaviour, the deployment of the match, the teammates’ behaviour, one’s own behaviour, the opponents’ behaviour);

• Getting familiarised with individual sports and explaining the logic of drawing up the individual preparation plans, the individual tactic;

• Increasing the self-confidence by developing the amount of theoretical knowledge and of the practical abilities to safely manage the unusual or even risky situations;

• Filling (daily, weekly) a diary with physiological data (the cardiac frequency while resting), morphological (weight, circumferences - waist, chest, hip), the activities deployed during the spare time (type, duration and intensity).

Due to „organisational” reasons, the mention of the practical methods through which (dynamic, mental, social) means of the physical education and sport, of the somatic activities in general, may influence the development of the emotional, naturist(ic) and existential intelligences will represent the topic of another study. As a result of the scientific studies, the existence of a positive transfer among the different types of intelligence (when a kind of intelligence is developed and the other types of intelligence inherently improve) has been demonstrated. An experiment run at the Key School in Indianopolis, Illinois has proved that by developing the artistic and motile qualities, a statistically important increase of the reading and counting ability in the primary school pupils has been noticed. This study has proved that the logical-mathematical and verbal-linguistic intelligence may indirectly improve by developing the musical-rythmical, the visual-spatial and the somatic-kinaesthetic intelligence.

Conclusions • The familiarisation of the specialists in the physical education and sport area with the

Multiple Intelligences Theory can contribute to the increase of the instructional-educational process’ efficiency by the „partners’” growth of knowledge and by improving the selfknowledge.

• The physical education and sport, through their unique characteristics (motile, mental and social), may offer various and appealing ways of ameliorating all the intelligence types.

• The practical employment of the means specific to the types of Intelligences may contribute to ensuring the mobility, change and connectivity, features of the present and future success of the instructional educational process (9).


259

Finanţarea se face din Grantul CNCSIS, nr. 1231 cu titlul „Studiu privind creşterea funcţională a copilului autist prin folosirea exerciţiului fizic ca mijloc de stimulare senzorio – motrică.”

nr.13, anul ix, 2008 gymnasium · 2017-08-04 · nr.13, anul ix, 2008 gymnasium revistă de...

Documents