novena catre sf paul

8
Novena catre Sf. Apostol Paul – ajutorul celor care se confrunta cu probleme financiare Patronul misionarilor si al teologilor Paul a fost ultimul dintre apostoli. Numirea sa nu a venit de la un apostol, ci de la Isus cel inviat care i-a aparut in drum spre Damasc. Cristos cel inviat i- a spus lui Paul ca misiunea sa este aceea de a predica Evanghelia paganilor. Inainte de aceasta chemare, Paul era un persecutor al crestinilor. A simtit o onoare deosebita si a dat dovada de o mare recunostinta pentru faptul de a fi chemat de Isus. Paul a intreprins trei calatorii misionare, infiintand comunitati si intarindu-le prin vizite personale si scrisori. Sapte dintre scrisorile sale originale au supravietuit si au fost incluse in Noul Testament. Faptele Apostolilor, scrisa de discipolul sau, sf. Luca, relateaza despre evanghelizarea Imperiului Roman, Paul fiind principalul protagonist. Paul a fost „misionarul-idol” al crestinilor acelor timpuri, prezentandu-se drept apostolul care suferea cel mai mult pentru Cristos. In timp ce se pregatea pentru cea de-a patra calatorie misionara in Spania pentru a aduce ajutorul financiar atat de necesar Bisericii din Ierusalim (din acest motiv, sf. Paul este considerat a fi ajutor in rezolvarea problemelor financiare), Paul a fost arestat de evrei in tempul din Ierusalim. Dupa ce a petrecut trei ani in inchisoarea din Ierusalim, la cererea sa, in calitate de cetatean roman, a fost adus Roma, pentru a se prezenta pentru judecata in

Upload: luminita-telecan

Post on 25-Jan-2016

7 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Se citeste pentru probleme financiare .

TRANSCRIPT

Page 1: Novena Catre Sf Paul

Novena catre Sf. Apostol Paul – ajutorul celor care se confrunta cu probleme financiare

Patronul misionarilor si al teologilor

Paul a fost ultimul dintre apostoli. Numirea sa nu a venit de la un apostol, ci de la Isus cel inviat care i-a aparut in drum spre Damasc. Cristos cel inviat i-a spus lui Paul ca misiunea sa este aceea de a predica Evanghelia paganilor. Inainte de aceasta chemare, Paul era un persecutor al crestinilor. A simtit o onoare deosebita si a dat dovada de o mare recunostinta pentru faptul de a fi chemat de Isus.Paul a intreprins trei calatorii misionare, infiintand comunitati si intarindu-le prin vizite personale si scrisori. Sapte dintre scrisorile sale originale au supravietuit si au fost incluse in Noul Testament. Faptele Apostolilor, scrisa de discipolul sau, sf. Luca, relateaza despre evanghelizarea Imperiului Roman, Paul fiind principalul protagonist. Paul a fost „misionarul-idol” al crestinilor acelor timpuri, prezentandu-se drept apostolul care suferea cel mai mult pentru Cristos.In timp ce se pregatea pentru cea de-a patra calatorie misionara in Spania pentru a aduce ajutorul financiar atat de necesar Bisericii din Ierusalim (din acest motiv, sf. Paul este considerat a fi ajutor in rezolvarea problemelor financiare), Paul a fost arestat de evrei in tempul din Ierusalim. Dupa ce a petrecut trei ani in inchisoarea din Ierusalim, la cererea sa, in calitate de cetatean roman, a fost adus Roma, pentru a se prezenta pentru judecata in fata lui Cezar. Pe toata durata judecatii a fost in arest la domiciliu, fiind decapitat in timpul persecutiei initiate de imparatul Nero in anul 65 D.C.

Rugaciunea zilnica (Rugaciune   la Sf. Apostol Paul) Marete Sf. Paul, din persecutor al crestinilor ai devenit un apostol plin de zel, ai suferit in inchisoare, ai fost lovit cu pietre si ai indurat diferite persecutii pentru a-l face cunoscut pe Mantuitorul in cele mai indepartate colturi ale lumii. Ti-ai varsat sangele pana la ultima picatura. Obtine pentru noi harul de a accepta toate infirmitatile, durerile si necazurile vietii cotidiene ca favoruri ale divinei indurari, pentru ca singuratatea vietii sa nu ne faca sa ne pierdem zelul de a-I sluji lui Dumnezeu, ci sa ne sporeasca credinta si zelul. Te rugam sa ne asculti cererile (se spune intentia), Amin. 

Page 2: Novena Catre Sf Paul

Ziua intaiO, marite Sf. Apostol Paul, ocroteste cu dragostea ta poporul acesta. Inima ta a cuprins toate natiunile in imbratisarea pacii. Acum, din Paradis, indurarea lui Cristos sa te faca sa-i luminezi pe toti cu lumina Evangheliei si sa infaptuiesti imparatia iubirii.Fa sa invatam sa lucram pentru pace in comunitatile si familiile noastre. Ne rugam ca prezenta ta sa fie mereu in mijlocul nostru in indeplinirea acestei sarcini dificile. Fie ca prezenta lui Isus sa ne aduca pace, chiar daca noi ne confruntam cu probleme si conflicte. Fie ca noi sa invatam sa ascultam de ceilalti, sa slujim fara sa tinem cont de sacrificii si sa nu cerem nimic in schimb decat harul lui Dumnezeu, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a douaO, scumpe apostol Paul care ai dus Evanghelia pana in cele mai indepartate colturi ale Imperiului Roman, tu ai fost cel mai mare misionar al timpurilor apostolice nu numai pentru distanta pe care ai strabatut-o, ci si pentru ca ai apelat la toate mijloacele aflate la dispozitie atunci (cum ar fi de exemplu scrisorile) pentru consolidarea credintei celorlalti.Da-ne si noua aceasta chemare de misionar. Ajuta-ne ca in noi sa se dezvolte responsabilitatea de a-l face cunoscut pe Isus si celorlalti. Fa-ne sa intelegem si sa simtim ca a fi misionar este parte a vocatiei de crestin; dezvolta in noi setea pentru salvarea sufletelor pentru ca, intr-o zi, prin imitarea zelului tau, sa fim si noi alaturi de tine in fericirea vesnica, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a treiaO, Sfinte Apostol, tu ai comparat viata crestina cu lupta pentru castigarea unei coroane. Ai subliniat faptul ca a fi crestin inseamna a te sacrifica si a te disciplina. Tu ai aplicat aceasta regula mai intai in viata ta, fiind de parere ca, daca nu stapanim vointele trupului, cei care predica Evanghelia pot sfarsi prin a-si pierde trupul.Da-ne si noua acest simt al disciplinei pentru ca, proclamand iubirea lui Isus, sa ne disciplinam trupul si, precum atletii, sa asteptam cu nerabdare castigarea

Page 3: Novena Catre Sf Paul

Imparatiei lui Dumnezeu. Inspira-ne sa ne controlam vointa si poftele, apetitul pentru mancaruri alese si placeri, si sa practicam abstinenta si postul ca moduri de disciplinare a trupului, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a patraO, Sfinte Apostol, Isus ti-a schimbat radical viata cand a aparut pe drumul spre Damasc. Dumnezeu te-a chemat sa fii discipolul Sau si sa faci auzita Evanghelia in cele mai indepartate colturi ale lumii, iar tu ai afirmat ca alegerea facuta de Dumnezeu a fost justificata deoarece, dintre toti apostolii, tu ai fost cel mai dedicat chemarii si cel mai zelos misionar.Ajuta-ne sa nu uitam obligatia de a purta Evanghelia la toate popoarele care nu Il cunosc pe Dumnezeu. Fa-ne constienti de misiunea fata de pagani, o prioritate a Bisericii.Inspira-ne sa acordam ajutorul necesar crestinilor care isi sacrifica viata in inima Africii si in celelalte natiuni unde crestinismul nu este cunoscut. Ajuta-ne sa ne aducem contributia la munca misionara prin ajutor financiar si rugaciune, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a cinceaO, Sfinte Apostol, tu ai mers dintr-o comunitate in alta in cautarea ajutorului pentru Biserica din Ierusalim, ai carei membri sufereau intr-o stare de saracie extrema. Nu cereai ajutor pentru tine, ci pentru cei nevoiasi, solicitand oamenilor pe care ii converteai sa isi manifeste credinta prin caritate.Si noi vedem in comunitatea noastra persoane care traiesc in saracie si nevoi. Trezeste in noi o mai mare responsabilitate fata de fratii si surorile noastre in nevoie. Ajuta-ne sa intelegem ca Evanghelia devine o veste buna numai atunci cand devenim trimisi ai lui Dumnezeu pentru cei din jur, Amin.Rugaciunea zilnica

Sf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Page 4: Novena Catre Sf Paul

Ziua a saseaO, Sfinte Apostol, tu i-ai mustrat pe crestinii din Corint pentru ca nu au stiut sa isi manifeste sentimentul de fraternitate in timpul celebrarii euharistiei. In timp ce unii sufereau de foame, altii se bucurau de belsug si cadeau in pacatul betiei, fara a imparti mancarea si bautura cu ceilalti. Tu ai spus ca cei care se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Isus trebuie sa imparta si painea, pentru ca nimeni sa nu moara de foame. Ajuta-ne sa urmam porunca ta si, inspirati de euharistia din care ne impartasim, sa invatam sa impartim si noi ceea ce avem. Invata-ne sa fim generosi, sa acordam o atentie deosebita celor saraci si nevoiasi din mijlocul nostru. Fie ca aceasta comuniune cu Isus prin Sfanta Impartasanie sa ne invete sa fim darnici, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a sapteaO, Sfinte Apostol, tu ai fost in locuri unde altii au refuzat sa mearga si ai suferit multe persecutii, fiind inchis de trei ori, suferind de foame, sete si frig. In toate aceste experiente dureroase si dificultati, tu te aratai victorios si bucuros. Tu ai spus ca Isus merita orice durere.Prin mijlocirea ta, Sfinte Apostol, ajuta-ne si pe noi sa fim asemeni tie, sa Il pretuim numai pe Isus si sa desconsideram celelalte lucruri. Inspira in noi spiritul de sacrificiu pentru ca si noi sa fim dispusi sa induram orice pentru Cristos, Mantuitorul nostru. Da-ne si noua din bucuria ta de care ai dat dovada in momentele de tortura, persecutie si nevoi materiale, constient fiind de faptul ca in Paradis urma sa ai parte de coroana invingatorului, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a optaO, Sfinte Apostol, tu ai primit in dar de la Isus o viziune al celui de-al treilea cer. Ai afirmat ca ceea ce ai vazut si auzit nu poate fi descris. Ai fost atat de fericit incat nu mai doreai sa revii. Ai fi vrut sa ramai in cer, insa Dumnezeu ti-a Amintit de misiunea ta si te-ai intors pentru a o indeplini.Prin mijlocirea ta, Sfinte Apostol, ajuta-ne sa nu pierdem din vedere Paradisul

Page 5: Novena Catre Sf Paul

pregatit de Isus pentru noi, dupa aceasta viata. Fa ca bucuria ta la Amintirea acelui loc sa ne stapaneasca si pe noi si de asemenea sa fim constienti de zadarnicia fericirii pamantesti care se pierde atat de usor. Inspira-ne sa ne dorim cu ardoare fericirea eterna din Paradis, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!

Ziua a nouaO, Sfinte Apostol, tu ti-ai incoronat viata prin martiriul practicat. Nu te-ai temut niciodata de moarte; chiar ai scris urmasilor tai ca astepti cu nerabdare intalnirea cu Isus. Inca din timpul vietii te gandeai la maretia vietii de apoi. Fata de tine moartea a pierdut orice putere si capacitate de a insufla teama. Cat de curajos ai fost, maret apostol al paganilor! Ai fost cu adevarat liber pentru ca nu te temeai de nimic.Asculta-ne deci cererile acum, cand terminam aceasta novena! Dintre toti apostolii, tu ai fost cel mai fervent marturisitor al vietii lui Isus si a invataturilor Sale . Isus te asculta pe tine pentru ca I-ai daruit totul, inclusiv viata ta. Fa ca si noi sa nu ne temem de nimic si sa ne bucuram de libertatea ta. Binecuvanteaza-ne pentru ca si noi sa slujim fara a ne gandi la sacrificii, sa ne sacrificam fara a tine cont de durere si sa gasim bucurie in gandul ca implinim voia lui Isus, Amin.Rugaciunea zilnicaSf. apostol Paul, roaga-te pentru noi!Sf. apostol Paul, lumineaza-ne, ajuta-ne si binecuvanteaza-ne pe toti!