O R A Ș U L N O VA C I v A N U L V, N U M Ă R U L 4 5 v J o i , 9 M a r t i e 2 0 1 7 v I S S N 2 3 9 2 – 6 9 6 1Publicație lunară independentă

NOVĂCEANULNOVĂCEANULNOVĂCEANUL

�Pag. 2�Pag. 2

Prof. univ. dr. N. VINȚANU

Pământul acesta numit Novaci pare a fi avut ceva aparte faţă de multe alte locuri din ţară. O dovedeşte faptul că pe aici şi-au purtat paşii, de-a lungul veacurilor, numeroase personalităţi din ţară şi din străinătate. Fiecare a lăsat urme în istoria şi existenţa localităţii, mărturii consemnate în documente, despre oameni, despre fapte din viaţa oamenilor şi a locurilor. Ele reprezintă istoria şi viaţa unei localităţi. Fără ele, noi nu am avea posibilitatea să cunoaştem trecutul Novaciului, care se leagă de aşezarea sa într-o zonă adăpostită de munţi şi dealuri, ferit de primejdii şi uşor de apărat în momente de restrişte.

Mărturii lăsate de Iorga, Sadoveanu, Vlahuţă, Emm. de Martonne, Conea, Alexandru Ştefulescu, Witold Rolla Piekarski, dar şi de Constantin Lianu, Dumitru Brezulescu, Petre Stamatoiu, Gheorghe Ciorogaru, Vasile Dinescu, Dumitru Micu Popescu, Dumitru Bobină, Ana Leuştean, de mulţi intelectuali novăceni aplecaţi cu pasiune asupra reconstituirii adevăratei istorii a Novaciului. O istorie greu de aflat ca urmare a lipsei documentelor istorice vechi, ceea ce face din Novaci – cum afirma Petre Stamatoiu în prima Monografie a Novaciului – „un sat fără obârşie”.

Primul document istoric care atestă existenţa localităţii Novaci este hrisovul dat de domnitorul Radu cel Mare la Târgovişte, la 1502 (7010), martie 9, prin care acesta întăreşte vlastelinilor săi Jupanii Radu şi Petru sate, munţi, vinărici şi ţigani, scutindu-le de toate dările şi slujbele:

„Întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul şi binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Radul voievod şi domn, fiul marelui şi preabunului Vlad voievod, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei, încă şi al părţilor de peste munţi, Amlaşului şi Făgăraşului herţeg, a binevoit domnia mea cu a sa binevoinţă şi cu curată şi luminată inimă a domniei mele şi am dăruit domnia mea acest întru totul cinstit şi cu frumoasă faţă şi preacinstit, care stă mai presus de toate cinstitele daruri, acest hrisov de faţă al domniei mele, preacinstitului vlastelin al domniei mele, jupan Radul şi fratele său jupan Petru şi cu fiii lor, câţi le va lăsa

În istoria multimilenară a omului, femeia a ocupat în cea mai mare parte un rol primordial. Istoricii şi antropologii ne vorbesc despre lunga perioadă a matriarhatului, când femeia avea rol dominant în viaţa grupurilor umane. Era şi firesc, bărbatul, vânător fiind, avea mereu viaţa pusă în pericol. Aşa că femeia era, cum se spune, stâlpul casei. Ea a fost în toate timpurile cea care a născut şi îngrijit copii, a sădit primele plante folositoare pe lângă casă, a domesticit animalele prinse de bărbat şi a vegheat mereu la căpătâiul bolnavilor şi bătrânilor. De aceea, primul său nume se pare că a fost Eva, adică cea care se află la temelia neamului omenesc.

La noi, multe dintre acestea se văd în numele dat unor familii: Aioanei, Aiordăchioaiei, Asaftei sau în denumirea dată florilor gingaşe – Sânziene, Margarete, Violete. În tradiţia creştină, Maica Domnului am înţeles că face legătura între lumea pământească şi cea cerească. De aici şi multele rugăciuni adresate Maicii Domnului cu prilejul zilelor de sărbătoare cuprinse în calendar.

Sărbătorirea Zilei Femeii are o istorie zbuciumată, ca şi a fiecărei femei în parte. Industrializarea a făcut

ACTE ŞI DOCUMENTE ISTORICE ALE ÎNTEMEIERII

515 ani de la prima atestare documentară a localităţii Novaci

Constantin DÂRVĂREANU

Dumnezeu, ca să le fie satele, anume: Polovragii toţi şi Racoviţa toată şi cu munţii, anume: Preslopul şi Suharna şi Neagovanul şi Bania toată şi cu munţii Micaia şi Ivahna, Şolda, Piscul lui Stroe şi cu muntele său Coasta şi Bora şi Mogoşanii toţi şi cu muntele Părăginosul şi Ştefăneştii toţi şi Vălarii şi muntele anume Ştefanul şi Curtea lui Vâlcan şi Budoi cu muntele său şi a treia parte din Tereuje şi Vâlsăneştii toţi şi Spinenii toţi şi Părâianii toţi şi Scurta toată şi Căneştii toţi şi Brăăştii toţi şi a treia parte din Drăganul şi Strâmbătaţii toţi şi Ţiganii toţi şi Brumalinul jumătate şi Căţeaţii toţi şi Câmpul lui Dinu, pentru că acestea toate le sânt vechi şi drepte ocine, dedine.

Şi iarăşi să le fie Cibăneştii toţi, pentru că le-a dat Cibăneştii Caprău în faţa părintelui domniei mele, Vlad voievod, jupanului Radul şi jupanului Petru. Şi Pluşco cu muntele Crainicul, pentru că au venit Vâlsan şi Martin în faţa domniei mele de au aşezat pe jupan Radul şi jupan Petru peste ocina lor de la Pluşco. Şi iarăşi să le fie Ungurelul jumătate, oricât este partea lui Neag Berindeiu, pentru că a venit Neag în faţa domniei mele de a aşezat pe jupan Radul şi pe Petru peste jumătate din Ungurel, cât îi este partea lui, ca să fie fraţi. Şi iarăşi să le fie Roşiia toată, pentru că au cumpărat-o de la Vladul şi de la Iuga şi de la Moga, jumătate, pentru 230 oi, iar cealaltă jumătate au cumpărat-o de la Drăgoi şi de la Neagomir, pentru 1.200 aspri. Şi iarăşi să le fie Rădoii toţi, pentru

8 MARTIE – ZIUA FEMEIIdin femeie, pe lângă ceea ce a fost dintotdeauna, economul casei, şi femeia muncitoare, care trebuia să lucreze cot la cot cu bărbatul în fabrică, dar şi să-i crească pe copii, să-şi îngrijească bărbatul sau bătrânii. Aşa se face că în a doua parte a secolului XIX sunt prezente multiple mişcări pentru emanciparea femeii, pentru obţinerea aceloraşi drepturi cu bărbatul. Un moment important a fost anul 1910 când la un congres ce a avut loc la Copenhaga al militantelor feministe a fost adoptată Ziua femeii ca sărbătoare, la început pe 28 februarie, apoi pe 8 martie.

Semnificaţiile profunde ale Zilei Femeii pot fi cu greu surprinse prin cuvinte. Femeia este o fiinţă complexă, poate cea mai complexă din Univers, având roluri, statute şi funcţii dintre cele mai importante în societate. Ea este mamă, iubită, soţie, primul educator al copilului, adorată, cântată de toţi marii poeţi ai lumii, generatoare de înalte sentimente umane şi patriotice, economistul casei etc. Măreţia bărbatului stă adesea în caracterul puternic al femeii de lângă el, după cum măreţia unei femei constă în forţa sa de a ţine strâns legată familia sau cuplul din care face parte.

Din toate timpurile însă, femeia a muncit aproape întotdeauna mai mult decât bărbatul. Răsplata sacrificiului ei a fost rar pe măsură. A luptat însă mai departe pentru copii, pentru familie, pentru ţară, aşa cum face cu eroism şi astăzi.

Sunt evenimente în viața unei localități care nu pot fi trecute cu vederea. Nu putem uita trecutul moșilor și strămoșilor noștri.

Uitându-le, ne pierdem identitatea, ne pierdem ca ființă și neam.Împlinirea a 515 ani de la prima atestare documentară a localității

Novaci reprezintă o rememorare a trecutului istoric al moșilor și strămoșilor noștri, al celor care s-au sălășuit în aceste locuri, zămislind

așezarea de astăzi de la poalele munților Parângului, una dintre perlele Gorjului. Să ne legătuim că vom face din localitatea Novaci,

localitatea mult visată de moșii și strămoșii noștri, așa cum ne-o dorim cu toții.

La cei 40 de ani de la înființarea Ansamblului Folcloric ,,Nedeia’’, este momentul să revedem tot ce a făcut acest ansamblu pentru

popularitatea orașului Novaci în Țară și în Lume. Numele Novaciului, prin Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’,

a fost rostit pe toate meridianele Globului. Cu acest prilej, țin să felicit din toată inima pe toți locuitorii orașului care vor binele localității atestate documentar în urmă cu 515 ani, pe

toți componenții Ansamblului Folcloric ,,Nedeia’’ care au purtat în inimi șI suflete un nume, pentru mine, sfânt: NOVACI.

Primarul Orașului Novaci,Ing. dr. DUMITRU LEUȘTEAN

9 Martie 2017

2

NOVĂCEANUL

Urmare din pag. 1

Urmare din pag. 1

că i-au cumpărat de la Vladul şi de la Mircea, pentru 70 oi şi un cal şi doi boi şi la Nov…(loc rupt) oricât este partea Sorei şi din Poborăşti a patra parte şi din Turburea a şasea parte, pentru că sunt ocine, dedine ale Sorei. După aceea, a venit Sora în faţa părintelui domniei mele Vlad voievod de şi-a dat părţile ei mai sus- scrise jupanului Radul şi jupanului Petru. Şi iarăşi să le fie la Băleşti partea lui Tăbarta, pentru că a dat-o Tăbarta în faţa părintelui domniei mele jupanului Radul şi lui Petru. Şi iarăşi să le fie în Băleşti partea lui Ciuchina, pentru că au dobândit-o de la părintele domniei mele Vlad voievod, pentru dreaptă slujbă; după aceea şi de la domnia mea. Şi iarăşi să le fie jumătate din Bârseşti şi jumătate din Băbeani, pentru că i-au aşezat nepoţii lor Danciul şi Radul; dar până când vor fi vii nepoţii lor Danciul şi Radul, iar ei singuri să-şi stăpânească ocinile lor, jumătate din Bârseşti şi jumătate din Băbeani, iar dacă nu se va afla nimeni din fiii lui Danciul şi Radul, iar ocinile lor, care sunt mai sus-scrise, prădalnica să nu fie, ci să fie jupanului Radul şi jupanului Petru. Şi iarăşi să le fie jumătate din Briseşti (cuvintele „jumătate din Briseşti” adăugate, pe margine) şi Neagoeşti, pentru că i-au aşezat Neagoe în faţa domniei mele, dar până ce va fi Neagoe viu, el să-şi stăpânească singur Neagoeştii; iar după moartea lui Neagoe, prădalnica să nu fie, ci a jupanului Radul şi jupanului Petru.

Şi iarăşi să le fie vinăriciul domniei mele de la toate satele lor, oricât este ceea ce se cuvine domniei mele, pentru că l-au cumpărat de la părintele domniei mele Vlad voievod, pentru trei cai buni.

Şi iarăşi să le fie ţiganii, anume: Lilea cu copiii săi şi Badea cu copiii săi şi Tima cu copiii săi şi Todoran cu copiii săi şi Nicula cu copiii săi şi Ucea cu copiii săi şi Nicula cu copiii săi şi Oprea cu copiii săi şi Tatul cu copiii săi şi Balea cu copiii săi şi Ciorea cu copilul său şi Mârşavul cu copiii săi şi Midea cu copiii săi şi Dima cu copiii săi şi Bance cu copiii săi şi Costea cu copiii săi şi Borra cu copiii săi şi Pătru cu copiii săi şi Faurul cu copiii

săi şi Boia cu copiii săi şi Danciul cu copiii săi şi Dragomireasa cu copiii săi şi Baca cu copiii săi şi Boia cu copiii săi şi Curchi cu copiii săi, Puţea cu copiii săi şi Mihulh cu copiii săi şi Staico cu copiii săi şi Frăcea cu copiii săi şi Ţiflea cu copilul său, Teameş cu copiii săi şi Laţco cu copiii săi şi Sahanci cu copiii săi şi Puţea cu copiii săi şi Dafin cu copiii săi şi Banci cu copiii săi şi Titea cu copiii săi şi Han cu fiii săi şi Uglea cu copiii săi şi Radul cu copiii săi şi Căla cu copiii săi şi Carţina cu copiii săi şi Copalea cu copiii săi şi Slav cu copiii săi şi…(loc rupt) şi Pilat cu copilul său şi Ghemon şi Niculea cu copiii săi, pentru că le sunt vechi şi drepte ocine, dedine. De aceea, le-am dat şi domnia mea acelea toate, ca să le fie de ocină şi ohabă lor şi fiilor lor, nepoţilor şi strănepoţilor lor şi de nimeni neclintit, după spusa domniei mele. Începând de la vama oilor şi de vama porcilor şi de albinărit, de găletărit, de vinărici, de dijmărit, de vămeşit, de cositul fânului şi de talpe şi de podoabe şi cărături, adică să fie liberi de toate slujbele şi dăjdiile domniei mele, mari şi mici, câte se află în ţara de sine stătătoare şi stăpânirea domniei mele. Şi nimeni să nu cuteze să le tulbure satele lor, nici sudeţi, nici birari, nici podovnicari, nici armaşi, nici globnici, nici altul nimeni dintre slugile sau dintre dregătorii domniei mele, trimişi după milosteniile şi după muncile domniei mele, pentru că cine s-ar încumeta să-i tulbure sau să împiedice aceste sate, chiar şi cu un fir de păr, unul ca acela va primi mare rău şi mânie de la domnia mea, ca un necredincios şi călcător şi batjocoritor al acestui hrisov al domniei mele. Altfel nu va fi, după porunca domniei mele.

Blestem pune domnia mea: după moartea domniei mele, pe cine va alege domnul Dumnezeu să fie domn al Ţării Româneşti sau din rodul inimii domniei mele sau din rudele domniei mele sau, pentru păcatele noastre, din alt neam, dacă va întări şi va păzi şi va cinsti acest hrisov al domniei mele, pe acela domnul Dumnezeu să-l păzească şi să-l întărească şi să-l cinstească în domnia lui; dacă însă nu va cinsti şi nu va întări şi nu va

păzi, ci va strica şi va călca şi va batjocori acest hrisov al domniei mele, pe acela Domnul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, să-l calce şi să-l batjocorească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui, şi să fie blestemat de 318 părinţi purtători de Dumnezeu de la Nicheia şi de 12 apostoli şi de 4 evanghelişti şi să aibă parte cu Iuda şi cu Arie şi cu ceilalţi iudei cari au strigat asupra domnului Dumnezeu şi mântuitorului nostru Iisus Hristos către Pilat din Pont şi au spus: „ Ia-l, ia-l şi răstigneşte-l”, sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi în veci, amin.

Aceştia sunt martorii: jupan Barbul Craiovescul, jupan Cârstian fost vornic, jupan Badea, jupan Deatco, jupan Stroe mare vornic, jupan Staico logofăt, jupan Theodor vistier, Danciul comis, Bogdan spătar, Badea paharnic, Dragomir stolnic, Neagoe şi Dragomir mari stratornici.

Şi eu, Stan, am scris în cetatea de scaun Târgovişte, luna martie 9 zile, anul 7010 ( 1502 ).

Io Radul voievod, din mila lui Dumnezeu, domn”. Hrisovul din 9 martie 1502, scris la curtea

Voievodului Radu cel Mare (1495-1508 ), la Târgovişte, capitala Ţării Româneşti în acele vremuri, atestă faptul că între satele dăruite jupanilor amintiţi se număra şi „Nov:..”.Cu siguranţă este vorba despre Novaci, întrucât se spune în continuare „oricât este partea Sorei şi din Poborăşti a patra parte”. De subliniat faptul că satul Poborăşti se găsea între Novaci şi Pociovaliştea, fiind cunoscut în zonă până la jumătatea secolului al XIX-lea. Mai mult, se ştie că la 1549, satul Poborăşti împreună cu satul Siteşti au căzut în rumânie, deci existau cu siguranţă în 1502.

Aşadar, data de 9 martie 1502 (7010 ) poate fi considerată ca primă atestare documentară a localităţii Novaci. Asta nu înseamnă că atunci ar fi fost înfiinţat Novaciul, ci că la acea dată Novaciul exista ca localitate de sine stătătoare, având deja o denumire cu care ne mândrim astăzi.

De aceea în toate culturile popoarelor a existat şi există cultul femeii. Azi, de ziua Ei, să-i aducem un profund omagiu şi o nemărginită cinstire, pentru că este mama tuturor oamenilor, pentru că a cultivat mereu înaltele sentimente ale umanităţii; ea ne-a învăţat şi ne va învăţa întotdeauna ce sunt cu adevărat Prietenia, Iubirea şi Sacrificiul de sine.

...515 ani de la prima atestare documentară a localităţii Novaci

...8 MARTIE – ZIUA FEMEII

Mamă ce m-ai zămislitÎmplinind visu-ți doritTu m-ai conceput ficiorPentru patrie, popor.

Mi-ai dat viața de la tineCa să nu-ți fie rușine,M-ai săltat în mâini, în zbor,Dându-mi crezul muncitor.

Tu m-ai crescut de micuțLegănând al meu pătuț,Zile și nopți m-ai vegheatCa să cresc voinic bărbat.

Parcă ieri a fost când euM-alăptam la sânul tău,S-au scurs anii, tu te-ai dusEu păstrez al tău apus.

Căci mă simt măicuță bine

Umbra când ți-o știu cu mineȘoptindu-mi în van ușorDragul mamei puișor.

Te iubesc mamă ș-acumCă mi-ai dat al vieții drumȘi m-ai făcut să trăiescTot ce-n viață eu clădesc.

Mamă, îți mai spun să știiMult aș da ca să mai fii, Tu să-mi ții mâna sub cap,Eu să te privesc cu drag.

Aș da mamă viața meaPentru o zi a dumneataSă-ți simt inima cum batePentru masa cu bucate.

Să-ți spun cuvântul dintâiMamă, mama mea, în veci rămâi!...

ELOGIU MAMEIAlexandru Delu OPRIȚESCU

„Nu e vultur ca zăganul,Nici român cum e olteanul;Nu-i oltean precum gorjeanul,Nici gorjean ca novăceanul...”

(Strigătură populară) Novăcenii, cînd se-adună, Să petreacă împreună,Se aşează pe la mese,Îmbrăcaţi în straie-alese,Şi încep să-şi aminteascăDe-a lor viţă strămoşească Mai ales, cei albi la pletePovestesc, pe îndelete,Ocoşi, fără de pereche,Despre baştina lor veche,

Căci jumate sînt olteniŞi jumate-s ardeleniDar, cu toţii, sînt gorjeni,Sînt gorjeni şi sînt români,Prinşi, temeinic, în ţîţîni... Falnici, dîrzi, ca nişte brazi,Buni vecini, buni camarazi,La nevoi şi la necaz,Ăştia-s novăcenii, azi;Ăştia sînt şi-aşa vor fi,Cît pe lume vor trăi... Dragostea le-o fi, şi dorul,Cît va dăinui Mohorul;Vorba-şi vor păstra, şi portul,Cît va murmura Gilortul...!

Balada novăcenilor

Numele oraşului Novaci – cea mai reprezentativă localitate din colţul nord-estic al Ţării Jiului de sus – nu are, încă, o explicaţie satisfăcătoare a semnificaţiei sale toponimice, dicţionarele clasice indicîndu-i originea într-un cuvînt sîrbo-croat sau bulgăresc novac = tînăr. Or, legea lingvistică ineluctabilă a derivării oiconimelor din nume comune sau proprii ar fi condus, obligatoriu, din Novac către toponimul Novăceni sau Novăceşti, aşa cum din Albu au ieşit Albeni sau din Zorilă > Zorileşti – două exemple de localităţi megieşe Novacilor.

Rămîne, dar, ca mai corectă, mai sigură, mai verosimilă   denominaţia transferată din numele Novaci, sinonim cu

Giganţi, Jidovi, Uriaşi, personaje mitice, care populează atît de mult folclorul local (şi românesc, în general), încît nici nu mai e nevoie de vreo explicaţie sau exemplificare.

Cum s-a ajuns la acest nume? Exact aşa cum s-a ajuns la

toponimele Jidovi, Coasta Jidovului, Mormîntul Jidovului, Uriaşi, Pivniţa Uriaşilor etc. Se va fi găsit, prin vreo surpătură de deal, dezgolit de torenţi, vreun femur jidovesc, se vor fi considerat nişte movile gigantice ca făcute de mîini urieşeşti, se vor fi interpretat anumite despicături de stînci drept tăieturi cu paloş novăcesc etc, etc, şi aşa s-a dat locului numele de Novaci.

Prof. Ion Călniceanu

N OVAC I I

Prof. Ion FILIPOIU

(consideraţii

etimologice)

9 Martie 2017

3

NOVĂCEANUL

În faţa mea am câteva tomuri de documente istorice privitoare la români. Majoritatea sunt acte izvorâte din cancelariile domneşti. Ici-colea se mai află şi unele relatări ale străinilor despre noi, ca Diploma Ioaniţilor. În rest, o ceaţă densă pluteşte asupra a ceea ce au fost strămoşii noştri, mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Ne-au rămas însă destul de multe urme din graiul lor, denumirile munţilor sau văilor, legende, obiceiuri străvechi privind ritualurile vieţii omului de la naştere la moarte, semne şi simboluri pe care cu greu le mai putem descifra. Furca de tors, ciomagul şi fluierul, hainele de lucru sau de sărbătoare au conţinut însă un fel de scriere prealfabetică prin care ni s-au transmis mesaje fundamentale despre rosturile vieţii şi muncii, ale familiei, prieteniei sau unităţii de cuget şi simţire.

Istoricii mai vechi sau mai noi, în dorinţa de a da exactitate ştiinţei lor, au cerut întotdeauna probe materiale pentru a data un început sau un sfârşit, un eveniment sau întâmplare mai neobişnuită. Adesea însă, probele s-au redus la câteva cioburi de la o oală spartă sau vreun urcior, folosite în viaţa zilnică sau pentru a depozita hrana. Uneori sunt găsite probe privind istoria noastră milenară care constau dintr-un topor de piatră sau seceri fabricate din metale, alteori resturi de ziduri care au fost demult locuinţe unde au trăit, au muncit şi au visat la un viitor mai bun strămoşii noştri.

Istoria Novaciului este la fel ca şi a întregii patrii: ştim prea puţine despre întemeierea aşezării, de către cine sau cum îşi duceau traiul zilnic oamenii de pe aici, ce animale creşteau, ce plante cultivau, cum îşi făceau hainele, încălţămintea sau acoperişul casei. Bănuim că şi atunci, ca şi acum, oile, vacile, porcii, găinile furnizau baza alimentaţiei. Doar mămăliga a fost sute de ani făcută din mei, apoi din porumb şi mai nou pâine coaptă în ţest, din făina obţinută cu ajutorul râşniţei sau a morilor pe apă pentru cereale – orz, secară, grâu.

Monumente în piatră nu ne-au lăsat strămoşii noştri, iar scrieri destul de puţine. Mai ales acte privind pământul sau stăpânirea altor oameni: danii făcute bisericilor sau mânăstirilor privind terenuri de cultură, munţi, dealuri, păduri şi oameni. Scrieri nu prea avem privind Novaciul, pentru că aidoma obiceiului vechilor daci şi chiar greci, se considera că scrisul face gândirea leneşă. Odiseea şi Iliada au fost sute de ani doar o culegere de poezii cântate în acompaniamentul harpei sau chitarei străvechi şi abia mult mai târziu au avut şi o formă scrisă. Chiar marele Socrate nu a lăsat nimic scris, tocmai pentru că se conforma axiomei străvechi – scrisul ne face să gândim mai puţin. Acesta este ceva mai mult spus de alţii decât o contribuţie personală.

Acum, la 515 ani de la prima atestare documentară a Novaciului gorjenesc, privind înapoi peste secole, vedem mulţimea celor care au fost înaintea noastră şi care ne-au lăsat o zestre cu care se poate mândri orice popor. Ne-au lăsat dragostea de muncă cinstită, dimpreună cu regula – ceea ce nu este al tău, nu-ţi trebuie – porunca: trăieşte tu şi lasă şi pe alţii să trăiască sau îndemnul – unirea aduce puterea şi bunăstarea. De asemenea, ne-au lăsat hora ca semn al unirii şi frăţietăţii, crucea ca simbol al legăturii noastre cu cerul, cu divinitatea. Adică semne ale unei civilizaţii primare, unde fiecare trăieşte din munca lui, după reguli simple, unde grija pentru copii şi bătrâni este o îndatorire supremă.

Ce s-a ales azi din toate acestea? Cât din moştenirea străveche mai avem în noi, în munca şi viaţa noastă? Greu de spus! Desigur, vremurile s-au schimbat, au venit peste noi alte civilizaţii, care s-au autoproclamat superioare şi ne-au descumpănit, ne-au împrăştiat în cele patru zări. Din vechile reguli simple a mai rămas foarte puţin, iar mesajele din înţelepciunea străveche abia dacă se mai aud. Dar, bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război…

Gânduri la 515 ani de la atestarea documentarã

a Novaciului Prof. univ. dr. N. VINŢANU

În tradiţia populară se spune că aşezarea (confirmată de unele

fapte existenţiale) a fost întemeiată pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) de către fraţii Novac, Hirişescu, Bălan şi Gheban, patru viteji care s-au rostuit aici după bătălia de la Rovine (10 octombrie 1394), sub scutul pădurilor virgine, la adăpost de porunca stăpânirii şi urgia vrăjmaşului. În jurul lor nu era decât o întinsă pustietate verde, păduri, ierburi, fiare. Fiinţe omeneşti nu călcaseră până atunci acest pământ al făgăduinţei. Se acreditează ideea că cei patru voinici s-ar fi refugiat aici, cu turmele lor, din calea potopului turcesc, venind în munţi de la baltă. Se crede că epoca acestei localităţi începe cu cei patru fraţi.

Întâia locuinţă făcută de ei ar fi fost Schitul Custura, lăcaş de rugăciune, în plaiul Hirişeştilor, de mulţumire către Dumnezeu, care le-a călăuzit paşii până aici. Profitând de liniştea care se aşternuse după luptele cu turcii şi înţelegerea lui Mircea cel Bătrân cu aceştia, pribegii noştri s-au pogorât mai jos, pe albia Gilortului, la adăpost de furia crivăţului şi fiecare din ei ar fi dat numele său la sălaşul unde adăposteau vitele peste iarnă. De la numele celor patru bărbaţi vin denumirile de altădată ale satelor, denumiri care se păstrează şi astăzi: Novaci, Hirişeşti, Bălani şi Ghebani. De primăvara şi până toamna târziu turmele lor cutreierau munţii din dreapta şi stânga Gilortului. Simţămintele religioase i-ar fi determinat să mai zidească un lăcaş de cult în stânga Gilortului, sub piscul Dumbrăviţa.

Urmaşii celor patru viteji au părăsit însă cu timpul schiturile, populând sălaşele unde-şi adăposteau animalele, iar astăzi, în locul acestora fiinţează cele două localităţi care şi-au dat mâna, una-alteia, în iunie 1968.

Peste istoria acestor schituri s-a aşternut veşnicul întuneric, călugării nelăsând posterităţii semne ale existenţei şi civilizaţiei bieţilor pribegi în aceste locuri. Mai mult, nici documentele de la Tismana şi Horezu nu vorbesc nimic de aceste schituri. O altă legendă spune că aşezarea ar fi fost întemeiată de haiducul sârb Baba Novac, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul care s-a distins în luptele cu turcii, în bătălia de la Şelimbăr (1599). Ca dovadă, se acreditează ideea că dealul Gruiu din partea de apus a Novaciului ar fi fost denumit aşa după Gruia, fiul lui Baba Novac. Această legendă nu are suport istoric întrucât Baba Novac s-a născut în jurul anului 1530 în Serbia, Satul Poreci, pe malul Dunării, iar la venirea acestuia în Ţara Românească, Novaciul era deja cunoscut după cum ne spune documentul din 9 martie 1502. Provenind din neamul Basarabilor, după mamă, sârb, după tată, cândva pretendent la tronul Serbiei, Baba Novac a dovedit calităţi de luptător intrând în slujba lui Mihai Viteazul, acreditându-se

ideea că ar fi poposit o bucată de vreme, atunci când lupta în oastea Ţării Româneşti, la Novaci, la noi, împreună cu 5.000 de haiduci sârbi, de unde şi popularitatea sa în aceste locuri.

O legendă culeasă de profesorul Ştefan Dănescu din Crasna, referitoare la Satul Novaci, spune că odinioară, într-o poieniţă din codrul nestrăbătut ce se afla în această parte s-ar fi aşezat un haiduc, Baba-Novac, unde a trăit multă vreme. Pe lângă el s-au strâns mulţi refugiaţi care umblau pribegind prin ţară de răul tătarilor. Sub ocrotirea lui s-au construit bordeie şi tăindu-se pădurea în jurul bordeielor, după moartea lui s-a înfiinţat satul, dându-i-se numele în plural Novaci, unde trăiau urmaşi ai lui Baba-Novac.

Altă legendă spune că demult, demult, aici în munţii care străjuiesc Novaciul locuia un neam de uriaşi, jidovi, cărora li se zicea Novaci şi nu li se vedeau capetele din norii care pluteau deasupra munţilor. Când păşeau se dârdâia pământul şi oamenii tremurau de frică în casele lor. Mai spune legenda că aceştia erau atât de mari încât puneau uşor un picior pe muntele Setea Mare şi pe celălalt pe Setea Mică, îndestulându-se din apa Gilortului. Uriaşii au aparţinut primelor timpuri ale antropogenezei, oameni puternici, de o mărime supranaturală despre care avem foarte puţine informaţii sau deloc. Legenda mai spune că Novacii erau atât de puternici încât unul putea lua în braţe 24 de boi deodată.

Numele de Novaci ar putea proveni de la obişnuitul nume de persoană Novac, cuvânt de origine slavă, la fel ca Vlad, Radu, Dan, Bogdan şi altele păstrate încă din primul mileniu de existenţă a poporului şi limbii române, ori chiar de la singularul masculin Novac la pluralul Novaci, de la o persoană sau grup de persoane care s-au mutat într-un sat nou – Nov = Nou. Există situații similare atât la noi în țară, cât şi în Serbia ori Republica Moldova unde au fost înființate sate noi prin strămutarea unor populații.

Primii locuitori ai Novaciului, potrivit însemnărilor lăsate de Alexandru Ştefulescu în „Gorjul istoric şi pitoresc”, „ar fi urmaşi ai unui moş Novac, viteaz mare, care ar fi omorât un balaur, ce cu vârful coadei atingea Dunărea, iar cu capul se proptea în coama Carpaţilor”. Altă legendă atribuie unui oarecare Ilea Novăceanu întemeierea Novaciului, mult mai târziu însă faţă de prima atestare documentară a localităţii.

Există şi o legendă hazlie, cum că numele ar veni de la o moşie pentru care s-ar fi plătit nouă vaci şi aşa ar fi ieşit cuvântul Novaci. O altă legendă spune că localitatea Novaci era pe timpul enigmaticului Negru-Vodă cel Bătrân care ar fi vrut să zidească aici, la Novaci, înspre Gura-Văii, o biserică papistaşă aducând butoaie cu galbeni pentru plata lucrătorilor acesteia.

LEGENDELE ÎNTÂIULUI DESCĂLECAT

Pe firul nesfârşit al viețiiSe prăvălesc destine,Cu fiecare clipă timpulÎntoarce filele veline.

În ele au pus străbuniiIstorii de demult,Lăsând pe firul viețiiO genă în tumult.

Din glii răzbat ecouriTopite-n primăveriŞi viața trece-n fapteComorile de ieri.

În suflete perecheCu ancora-n trecut,

Mereu, mereu iubireaAvu un început.

Pe firul nesfârşit al viețiiȚesut în furnicar,Înalță nemurireaÎnscris de hronicar.

Urmaşii regăsescObârşii ce-s pierdute,Cu locul existențeiÎn visele avute.

Pe firul nesfârşit al viețiiDin loc de bun rămas,Întoarce veşniciaUn mugurel acas’.

PE FIRUL VIEŢIIAlexandru Delu OPRIȚESCU

Constantin DÂRVĂREANU

�Pag. 4

9 Martie 2017

4

NOVĂCEANUL

�Urmare din pag. 3

Frunzuliţă trei sulfine,Ascultaţi, meseni, la mine,Să vă spun de-o istoríe,Ce-o ştiu din copilărie;Istoríe minunată,Dinioară întîmplată,Şi la mese mari cîntatăŞi cîntarea ei măiastrăV-o fac şi eu dumneavoastră... Frunzuliţa cîmpului,Colo, ’n vîrful dîmbului,La vîntra pămîntului,În bătaia vîntului,Unde-s căşile lu’ Gruie,Şi-unde Gruie însă nu e,Că, pe cînd şedea la masă,I-au intrat păgînii-n casăŞi l-au prins, şi l-au legatŞi-n robie l-au luat... Şi Novac, cînd auzea,Ce-mi zicea şi ce-mi făcea?În hodaia lui intra,Hainele şi le schimba,Rasă de monah punea,Pe cal negru-ncălecaŞi pe urma lor pleca,Şi din urmă-i ajungea,

Şi din gură le zicea: - „Turcilor păgînilor,Cînilor, hapsînilor,Ce vi-i robul vinovat,De-l duceţi, aşa, legat,Au, vă este de vînzareOri vă este de schimbare?”- „Nu ne este de vînzare,Nici ne este de schimbare,Ci ne este de pierzare,Că-i feciorul lui Novac,Veni-i-ar moartea de hac !” Şi Novac, cînd auzea,Ce-mi gîndea şi ce-mi făcea?Îndărăpt că se sucea,Iute în hazna intra,Galbeni, în desagi, turnaDupă turci, iar, alergaŞi, la ei, cînd ajungea,Se făcea c-aluneca,Galbenii îi răsturna,Turcii, toţi, cum îi vedeau,La pămînt se aruncau,Cu şalvarii-i adunau... Şi Novac ce mi-ş făcea?

Paloşul, din brîu, scotea,Fuga la Gruiţă da, Frînghia de i-o tăia,Paloşul i-l arunca,El alt paloş că-mi scoteaŞi-amîndoi că se puneau,Pe păgîni îi căsăpeau,Nici pe unu’ nu-l scăpauBa, pe mulţi i-au pus în furci,Bată-i Dumnezeu de turci...! Frunză verde sămulastră,Mulţumescu-vă-mneavoastră,Că-mi dederăţi ascultare,Să vă zic a mea cîntare...Şi-oi veni şi altă dată,Să vă mai cînt de-o baladă,De-o baladă din vechime,C-are taica o mulţime... 

(Din vol. mss. „Ţara Novacilor”. Legende,

tradiţii, povestiri, culese şi repovestite de

Prof. Ion ZORILESCU)

Furioşi pentru jignirea credinţei lor, novăcenii i-au alungat, vodă îngropând în pripă banii cu gândul reîntoarcerii cu forţe sporite. Nemaiputându-şi îndeplini visul, comoara rămâne în aceste părţi putând fi văzută „jucând şi azi în nopţile de Sf. Gheorghe”. În sprijinul legendei stă faptul că soţia lui Negru Vodă cel Bătrân, Marghita, era catolică după spusele lui A. D. Xenopol.

Alte legende spun că satul Bălani ar fi fost întemeiat de Cârnu Bălan, iar satul Hirişeşti de un ţigan cu numele Hiriş, lucru imposibil pentru acea perioadă. Unele legende vorbesc despre satul Hirişeşti, iar în altele se zice că numele acestuia ar proveni de la solul de aici – hiriş de pietre. Alte legende se referă la locurile din jur sau mai îndepărtate, dar care au legătură cu Novaciul.

Muntele Cerbu, pare a-şi trage numele de la un cerb uriaş care, pentru a-şi răzbuna puiul ucis la adăpătoare de un novăcean sărac, Niculaie, alungat în codru de o secetă cumplită, i-ar fi omorât şi el unicul copil, pe Ionică.

Râurile Lotru şi Latoriţa, poartă numele a doi tineri a căror dragoste înfiripată la nedeia de la fântâna din Lotru a sfârşit tragic din pricina novăceanului Dumitru, care a refuzat cu încăpăţânare să-şi mărite fiica, pe Latoriţa, după jinarul Lotru.

Legenda despre Parâng şi Mândra ne poartă în vremea lui Vlad Ţepeş, aprigul domn, împătimit de libertate, cinste şi dreptate, hotărât să se împotrivească cu orice preţ puhoiului turcesc. Baciul Miron din Novaci a purces şi el la oaste, lăsând turmele în paza copiilor săi, Parâng şi Mândra. Cei doi, curajoşi şi isteţi, au reuşit să atragă o trupă turcească ajunsă în munte într-o capcană. Drept răsplată Vodă le-ar fi dăruit munţii ce le poartă numele.

O altă legendă ne apropie de vremurile mai târzii ale haiduciei. Într-un prag de toamnă, haiducii novăceni au surprins o ceată de turci cu pradă bogată în obiecte şi copii, au măcelărit-o, iar capetele le-au aşezat lângă o piatră de hotar pentru aducere şi luare aminte. De atunci locul se numeşte Tigvele.

Referitor la Vârful Păpuşa, legenda spune că Păpuşa ar fi fost singura fiică a unor păstori de pe plaiurile Novacilor şi era atât de frumoasă că nu i se găsea alta mai pe potrivă să fi colindat nouă hotare. La naştere, părinţii i-au zis Maria, nume obişnuit, frumuseţea aducându-i însă şi un al doilea nume, Păpuşa. Frumuseţea şi graţia copilei vor determina satul s-o uite pe Maria şi s-o îndrăgească tot mai mult pe Păpuşa.

La rândul ei, Păpuşa se îndrăgosteşte de un flăcău cu numele Dâlbanu, fruntea flăcăilor novăceni. Păpuşa şi Dâlbanu îşi vor uni destinele şi vor trăi în pace şi înţelegere, ca nişte vecini şi prieteni buni ce erau. Se mai crede că Păpuşa este sora munţilor Carpaţi şi pentru dăinuirea ei pe vecie, i-a fost transformată înfăţişarea în chip de bace împietrit.

Cei dintâi locuitori ai satului Cernădia se zice că ar fi fost grupaţi în jurul cetăţii din Poieni, înălţată la adăpostul codrilor dintre râul Galbenul şi afluentul său din stânga, Cernăzoara.

Fiind învinşi de tătari la 1241, spune o legendă din aceste locuri, oamenii lui Negru-Vodă au părăsit fortificaţia dintre râul Gilort şi afluentul său din stânga, Galbenul, de pe vatra satului Pociovaliştea, retrăgându-se în cetatea din Poieni, după ce şi-au aruncat comorile în lacul Siteşti din apropiere.

Tătarii ar fi abandonat şi ei bordeiele de pe Valea Gilortului, din punctul ce s-a numit Tătăraşi, aşezându-se în valea Galbenului, în satul de odinioară, Cioveni.

...LEGENDELE ÎNTÂIULUI DESCĂLECAT

Novac şi Gruia

Reforma administrativ-teritorială din 1968 a marcat abandonarea modelului sovietic de împărţire a ţării în regiuni şi raioane şi revenirea la tradiţionalele judeţe care aveau rădăcini în trecutul istoric al ţării. Cu această ocazie au fost declarate oraşe o serie de localităţi rurale, a căror dezvoltare depăşise nivelul unei comune obişnuite, printre acestea numărându-se şi Novaciul.

Atestat documentar încă din 1502, într-un hrisov al voievodului Radu cel Mare (1495-1508), Novaciul a devenit cu timpul centrul în jurul căruia gravitau satele din jur. La aceasta a contribuit şi imigraţia păstorilor din Mărginimea Sibiului, care, în secolele XVIII şi XIX, s-au aşezat pe aceste meleaguri, pentru a scăpa de fiscalitatea şi persecuţiile religioase ale autorităţilor austriece din Transilvania. Ei au întemeiat un nou sat, Novaci Ungureni sau Novaci Străini, iar obiceiurile şi costumul lor popular vor fi adoptate de cei din satul Novaci Români abia în secolul trecut. Novaciul are o lungă tradiţie ca centru administrativ, fiind pe rând reşedinţă de plai, plasă şi raion. La începutul secolului XX, graţie lui Dumitru Brezulescu şi a Băncii Populare ,,Gilortul’’ pe care a întemeiat-o, Novaciul cunoaşte un avânt economic remarcabil, devenind una din comunele fruntaşe ale judeţului şi un model demn de urmat. Cumpărarea moşiei Vlădoianu şi împărţirea ei la ţărani, construirea unui spital şi a unei uzine electrice, a unui hotel şi cabane la Rânca sunt cele mai importante realizări din această perioadă, care au dus la declararea Novaciului, la 24 august 1934, ca staţiune climaterică. În perioada comunistă, Novaciul şi-a continuat dezvoltarea, devenind între 1952 şi 1960 reşedinţa raionului cu acelaşi nume, nefiind afectat de colectivizare. Declararea sa ca oraş, în 1968, vine, astfel, ca o recunoaştere şi încununare a rolului său ca centru economic şi administrativ pentru localităţile limitrofe. Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale păstrează un document intitulat ,,Memoriu Justificativ privind propunerea pentru declararea ca oraş a localităţii Novaci” , din care aflăm raţiunile care au stat la baza acestei decizii şi care constituie, în acelaşi timp, o descriere din punct de vedere economic, edilitar, social şi cultural a Novaciului din anul 1968.

Din punct de vedere administrativ, Novaciul urma să înglobeze comuna Pociovaliştea, alcătuită din satele Pociovalişte, Bălani, Ghebani, Huluba şi Siteşti, precum şi satele Vlădoi şi Berceşti de la comuna Cernădia. Din punct de vedere al activităţii economice aflăm că ,,(...) Deşi suprafaţa agricolă a comunei este de 11617 ha, numai 1399 ha este teren arabil, cea mai mare suprafaţă fiind ocupată de păşuni şi fâneţe. Fondul forestier ocupă o suprafaţă de 8604 ha din teritoriul comunei Novaci. În această localitate are sediul şi îşi desfăşoară activitatea Întreprinderea forestieră Novaci, cu exploatările respective şi o fabrică de cherestea. Întreprinderea are 1233 salariaţi şi prezintă o creştere a producţiei anuale de la 43,1 milioane lei în 1965 la 72 milioane lei în 1967. Întreprinderea de industrie locală are în comuna Novaci un sector de tâmplărie, fabrică de ape gazoase şi sucuri, o carieră de piatră, din care se extrag anual 40000 tone materiale şi o vărărie. Din laptele de oaie care se obţine în cantităţi importante, se produce o calitate superioară de caşcaval la secţia de la Rânca şi Ştefanu, dotată cu utilaj modern, din care se livrează şi la export.

Comuna Novaci are pe teritoriul său o mică hidrocentrală proprie interconectată la sistemul energetic naţional, producând anual circa 3,5 milioane Kw/ore. În comună există brutărie cu o capacitate de 2,5 tone pe zi, care asigură aprovizionarea populaţiei, salariaţilor din comună şi împrejurimi. Unităţile de mai sus realizează anual o producţie industrială de 76,5 milioane lei, revenind 12738 lei pe locuitor. De asemenea, pe teritoriul comunei mai există o unitate pentru achiziţionarea animalelor şi un

centru D.C.A. Cooperaţia meşteşugărească şi de consum a organizat unităţi de deservire a populaţiei ca: ateliere de croitorie, de cizmărie, ateliere de cojocărie care execută îmbrăcăminte specifică portului local, boiangerie, frizerie, atelier foto etc.

Având în vedere importanţa păşunilor din această comună şi cele învecinate pentru sporirea efectivului de animale, pe teritoriul comunei Novaci s-a constituit o unitate de cercetarea păşunilor alpine. Ca urmare a dezvoltării activităţilor economice, în comuna Novaci numărul salariaţilor a crescut de la 1663 în 1965 la 1963 în anul 1967. Aprovizionarea populaţiei se face în bune condiţiuni prin 9 unităţi ale cooperaţiei de consum, care desfac mărfuri în valoare de 18 milioane lei anual. Comuna Novaci posedă magazin universal, magazine de specialitate pentru confecţii, încălţăminte, metalo-chimice, alimentar, librărie, restaurant, unitate de desfacerea pâinii, cofetărie, etc.’’.

Activitatea de construcţii şi obiectivele social-culturale sunt reprezentate prin ,,(...) 1709 clădiri de locuit, revenind în medie 8,8 m.p. suprafaţă locativă pe cap de locuitor. Pentru salariaţi s-au construit 7 blocuri de locuinţe cu 28 de apartamente. Locuitorii au la dispoziţie o baie comunală cu 12 locuri. Comuna este electificată în întregime, fiind racordată la reţea un număr de 1335 gospodării, adică 80% din numărul gospodăriilor existente. În comună există oficiul poştal şi oficiul telefonic 5 salariaţi şi 67 posturi telefonice. Localitatea Novaci este situată într-un cadru natural de un pitoresc remarcabil, care atrage un mare număr de vizitatori, pentru găzduirea cărora există un hotel şi au mai fost amenajate încă trei clădiri cu o capacitate de cazare de 150 de locuri. La 18 km distanţă, la 1650 m altitudine, este situat complexul turistic Rânca, un grup de 6 cabane, cu peste 200 de locuri capacitate de cazare, cantină şi bufet, amplasat într-un cadru de inedită frumuseţe.

În Novaci funcţionează în acest an şcolar 4 grădiniţe de copii cu 115 preşcolari, 6 şcoli generale cu 419 elevi şi 19 cadre didactice, un liceu de cultură generală de 316 elevi şi 30 cadre didactice, având internat cu 150 de locuri. În centrul comunei funcţionează o casă de cultură, care dispune de o sală de 450 locuri, încăperi pentru bibliotecă, sală de lectură, studio radio, oră locală, spaţiu rezervat pentru activităţi de club, cu instalaţie de încălzire centrală şi aer condiţionat, oferind cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţilor culturale. Pe teritoriul comunei Novaci a fost construită şi dată în funcţiune o staţie de televiziune. Asistenţa sanitară este asigurată prin spitalul cu o capacitate de 95 paturi, deservite de 5 medici, un dispensar T.B.C., casă de naşteri şi circumscripţie sanitară, un cabinet stomatologic, o farmacie şi o secţie de neuropsihiatrie cu 30 de paturi.’’.

Memoriul conţine şi un capitol distinct intitulat ,,Dezvoltarea în perspectivă a localităţii’’, din care aflăm că ,,(...) este prevăzut să se construiască o fabrică de prelucrarea laptelui începând cu anul 1968. Cooperaţia meşteşugărească va construi în anul 1969 un complex meşteşugăresc necesar desfăşurării activităţii de deservire, care este în plină dezvoltare. În satul de reşedinţă este în construcţie o şcoală cu 8 săli de clasă pentru învăţământul general, iar în satul Pociovaliştea o şcoală cu 4 săli de clasă. Având în vedere dezvoltarea localităţii a început construcţia unei centrale telefonice automate. În Novaci există condiţii pentru organizarea unei staţiuni de odihnă şi tratament, având în vedere existenţa apelor termale, care au fost depistate în satul Huluba.”.

Multe din aceste deziderate vor deveni realitate în anii următori, Novaciul devenind tot mai mult un centru urbanistic modern, situat într-un cadru natural pitoresc.

Cristian GRECOIU

NOVACIUL: DE LA COMUNĂ LA ORAŞ

9 Martie 2017

5

NOVĂCEANUL

Demult, demult, în vremuri pe care nimeni nu le mai ţine minte,

întregul cuprins al pămîntului era în stăpînirea unor oameni afară din cale de mari şi de puternici, care se numeau fie Uriaşi, fie Jidovi, fie Novaci.

Au fost oamenii cei mai voinici din cîţi au trăit vreodată pe lume, atît de voinici, c-au rămas de pomină la cît de mari le erau toate mădularele:

                „Capetele cît clăile,Urechile cît tigăile,Sprîncenele cît caierele,Ochii cît taierele,Palmele cît standoalele,Deştele cît tînjalele,Fălcile cît hambarele,Gurile cît coşarele,Dinţii cît pietroaiele,Pîntecele cît hududoaiele,Tălpile cît şurileOpincile cît bătăturile...” Păşeau din deal în deal şi din

munte în munte, şi, din cîteva călcături, ajungeau din plai în baltă ori din baltă în plai; ei n-aveau nevoie de poduri sau de punţi peste ape, oricît de largi ar fi fost, ci călcau de-a dreptul din mal în mal şi treceau dintr-o parte în alta ca peste nişte mărunte hobîcuri de la marginea drumurilor.

Ţineau cu uşurinţă cîte un bou în fiecare mînă şi duceau în spinare copaci întregi, pe care-i smulgeau cu tot cu rădăcină şi-i puneau aşa întregi pe foc. Aduceau apă pentru treburile casei cu butoaie de cîte o mie de vedre, pe care le  purtau pe umeri ca pe nişte cofăiţe de trei-patru ocale.

Cînd se adunau şi ei la un sfat, la o şezătoare, la o clacă, apoi, numaidecît se aşezau pe-o dungă de deal şi cu picioarele dădeau de fundul văilor.

Cît priveşte mîncarea lor, ce mai vorbă? Fiecare ar fi putut mînca, numai la un prînz, un cîrd de oi şi-ar fi putut bea apa unui iaz de moară.

Somnul le ţinea cîte şapte nopţi şi şapte zile şi, cînd sforăiau, se îndoiau copacii pădurii de parcă-i băteau vijeliile.

Toate cetăţile de la care se mai văd acum zidării părăginite, de ei au fost durate; multe despicături de stînci, chei de rîuri, urlători de ape, de paloşul lor au fost tăiate; multe movile, piscane, strîmtori şi gîtuituri de dealuri au rămas de pe urma jocurilor copiilor lor, care făceau grămezi de nisip ori de pietriş, cărînd pămîntul cu poala ori cu pumnii.

Fiind atît de voinici şi de năprasnici, novacii, sau jidovii, sau uriaşii, cum va vrea să le spună fiecare, îşi statorniciseră hotare între stăpîniile lor, după socotinţele şi puterile lor năzdrăvăneşti, însă, pentru că erau mari afar’ din băşca, nu erau prea deşi. Dimpotrivă, aşezările lor se aflau la mari depărtări unele de altele, încît fiecare dintre ei îşi avea, de fapt, ţara lui, împărăţia lui, în care trăia cu familia lui, fără a fi supărat de nimeni.

Şi se ştia, fără sminteală, care şi a cui e cutare sau cutare ţară, de unde şi numele osebite date lor: aici stăpînea un novac, dincolo, peste munţi, un jidov, mai la cîmpie, un uriaş.

Aşa se face că multe locuri sînt legate de numele şi fiinţa lor: Masa novacului, Piciorul novacului, Piatra novacului, Jidovul, Vîlceaua jidovului, Oborul jidovilor, Pivniţa uriaşului, Stînca uriaşului, Mormîntul uriaşului şi multe altele asemenea.

Aşa a rămas şi numele ţinutului acestuia de Ţara Novacilor.

*

SATUL NOVACI  Cînd a fost către sfîrşitul stăpînirii

Uriaşilor sau Novacilor – fiindcă, aşa cum spune cartea sfîntă, nimic pe lume nu e veşnic, ci numai unul Dumnezeu este pururea nemuritor – au început să apară oamenii obişnuiţi, întocmai ca aceştia de-acum, care, însă, de frică, se ascundeau prin peşteri şi-şi agoniseau

hrana cu multă trudă şi cu mare chin.Odată, o fată de novac a găsit nişte

astfel de oameni, care arau, cu un plug tras de boi.

Fata i-a luat cu totul în poală şi i-a dus acasă:

- „Ia uite, mumă, a zis fata, ce gîngănii am găsit eu; scormoneau în pămînt cu jucăria asta...”

- „Nu sînt gîngănii, fata mea, -- i-ar fi răspuns mumă-sa; ăştia sînt oamenii care or să ne urmeze nouă.

Aşa că du-i îndărăt de unde îi luaşi şi nu la face nici un rău...

Înseamnă că ceasul nostru a bătut; de-acum o să ne prăpădim !”

- „Da’ de ce, mamă, vrea Dumnezeu să ne piardă şi să ni se stingă neamul şi numele de pe faţa pămîntului?”

- „Ba, numele n-o să ne piară, fata mamii, în vecii vecilor, fiindcă de cîte ori vreun om dintre cei ce vor veni în urma noastră o să fie voinic ca bradul, lat de şapte palma-n spate, puternic afar’ din băşca şi vînjos de-ar pune ursul la trîntă, ceilalţi or să zică despre el:

- <Mă’, ăsta-i un adevărat novac, saltă bou-n cîrcă şi dă de-a dura cu piatra de moară !>”

Şi chiar aşa a fost: uriaşii au pierit şi oamenii cei de obşte le-au luat locul peste tot pămîntul.

Dar multe locuri au rămas legate de numele lor, aşa cum s-a întîmplat şi cu cel din povestea asta, care de la acei plugari sloboziţi din poala fetei de novac, a ajuns să se cheme Novaci.

Dar, se vede treaba că, într-adevăr, ceva-ceva din voinicia şi puterea Novacilor celor uriaşi s-a fost moştenit şi de către novăcenii ce le-au urmat, de vreme ce rapsozii cei vechi cîntau, la mesele domneşti şi boiereşti, mulţime de balade cu Bătrînul Novac şi cu fiu-său, Gruie al lu’ Novac, doi viteji afar’ din cale de vîrtoşi şi de iscusiţi, îndeosebi în luptele lor cu tătarii şi cu turcii, cum este şi acest cîntec păstrat, pînă mai de curînd, în cîntările lăutarilor:

Novăcenii duşi în lume,Nu contează unde-anume,Cînd le vine cîte-un dorDe obîrşiile lor,Nu ţin seamă unde sînt,La ce capăt de pămînt,Şi-orice piedici le-ar sta contra,La Paris, Madrid sau Londra,La Toronto sau New York,Lasă totul şi se-ntorc... Dorul să-şi revadă loculArde mai cumplit ca foculŞi pojarul nu-ncetează,Pînă cînd n-ajung acasă Vin şi sînt primiţi ca prinţii,Îi aşteaptă-n prag părinţii,Şi surorile, şi fraţii,Şi cumetrii, şi cumnaţii; Cu emoţii, intră-n casă,Şed cu toţi cei dragi la masă,Îşi văd portul, şi-aud graiul, Trec Gilortul, suie plaiulŞi admiră, peste zare,Norii, pe Parîngul Mare... Dar, cum timpul iute zboară,Se despart, a cîta oară?Şi se duc, de bună seamă,Unde rosturile-i cheamă... Însă-abia de îşi iau zborul,Că-i apucă, iarăşi, dorul,Dorul lor, mistuitorul,Inimii – pustiitorul...

DorulnovăcenilorŢARA NOVACILOR

Prof. Ion Novăcescu:

Postul a fost practicat de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, care a postit 40 de zile înainte de începutul activităţii Sale publice şi a învăţat pe ucenicii Săi că postul este inseparabil de rugăciune. El l-a recomandat ca pe un mijloc de luptă împotriva ispitelor şi a puterii diavolului, subliniind că nu trebuie practicat numai cu forme externe, ci cu voie bună şi cu conştiinţa că, postind, săvârşim o faptă bine plăcută lui Dumnezeu.

Postul adevărat constă nu numai în abţinerea voluntară de la mâncare şi băutură, ci într-o străduinţă permanentă de a domina, cu spiritul, cu voinţa, toate patimile şi poftele, instinctele şi pornirile inferioare ale trupului. Aşadar, postul este un mijloc de desăvârşire, un semn văzut al râvnei şi sârguinţei noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu.

Sf.Ioan Gură de Aur salută venirea zilelor de post, precizând: ,,Pe noi primăvara postului ne farmecă, pentru că ea linişteşte valurile. Nu valurile apei, ci talazurile patimilor…Atunci încetează lupta cărnii contra sufletului”.Postul trebuie să respecte anumite condiţii:,,Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile; toate membrele noastre…”.

Postul foloseşte şi sufletului şi trupului, pentru că întăreşte trupul, uşurează şi curăţeşte sufletul. Păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. Tot Sf.Ioan Gură de Aur adaugă: ,,Postul potoleşte zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi îl uşurează”.

Acesta este conceput şi practicat ca un mijloc de progres în virtute şi ca un act de cult, ca o jertfă vie de evlavie, de căinţă, de supunere faţă de Dumnezeu şi un mod de cinstire a Lui. Postul este rădăcină sau început al eliberării de patimi şi ,,maică a virtuţilor”, temelia întregii vieţi morale.

Postul Sf. Paşti în care ne aflăm este vreme de pregătire prin post, rugăciune şi pocăinţă, pentru apropierea cu vrednicie de Sf. Trup şi Sânge întrucât, de obicei, la Sfintele Paşti se împărtăşesc toţi credincioşii.

Aşadar, să ne pregătim cu toţii, prin post, rugăciune şi fapte bune, pentru cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: ÎNVIEREA DOMNULUI!

Postul, medicament pentru suflet si trup, Pr. SPILCĂ ION, Parohia Cernădia

,,Postul este înfrânarea benevolă de la anumite mâncăruri şi băuturi şi de la toate faptele cele lumeşti şi de la toate poftele cele rele, pentru ca să poată creştinul să îşi facă rugăciunea lui mai cu înlesnire şi să-i fie milostiv Dumnezeu” .

9 Martie 2017

6

NOVĂCEANUL

ANSAMBLUL FOLCLORIC ,,NEDEIA’’ -DEMN MESAGER AL FOLCLORULUI ROMÂNESC ÎN ȚARĂ ȘI ÎN LUME

1 Decembrie 1976. Moment de cotitură în viața mea. Sunt numit director al Casei de Cultură Novaci, instituție în care lucram deja de aproape 13 ani. Înainte de a accepta propunerea domnilor Victor Digulescu şi Ioan Grecoiu, cei care păstoreau pe atunci destinele Novaciului, am stat şi meditat îndelung. Oare, voi reuşi să mă descurc, să fac ceva bun în domeniul culturii novăcene, să rezist şi să nu părăsesc instituția pe uşa din dos?

Am stat de vorbă cu prietenii, le-am spus ce mi s-a propus şi am fost îndemnat să accept. În acest moment de răscruce, mai ales la îndemnul prietenilor, mi-a venit ideea să încerc să-i strâng lângă mine şi să-i determin să arătăm că putem face şi altceva în afară de ceea ce făceam zilnic. Deşi la început nu gândeam atât de departe, ideea aceasta pare să fi fost momentul unei strălucite inspirații.

Prietenii, alți tineri (unii nu puseseră niciodată piciorul în horă), au venit lângă mine şi în iarna anului 1977 au încercat să învețe câte ceva din tainele folclorului novăcean. Nu se poate spune că nu avuseseră unele tangențe cu folclorul, mai ales că majoritatea proveneau din rândul crescătorilor de oi şi priviseră de multe ori la nedeile munților sau la jocurile ciobanilor care se porneau aşa ca din senin în câte-o seară, în jurul vetrei din mijlocul stânii, încercâd chiar să fure câte ceva din tainele acestora. Ionel Dăncilă, Romică Chiriac, Dumitru Dafinescu, Maria Brotea, Valeria Coconețu, Gheorghe Vințan, Dumitru Pufan, Elena Pătruțoiu, Maria Ciorogaru, Elena Andreoiu, trăiseră ani mulți acolo în împărăția munților, văzând deseori păstorii pe şerpuitele poteci carpatine, cântând în urma mioarelor din fluierele frumos alămite ori ascultând cântece de o inegalabilă frumusețe şi simțire, doinite de vreo băciță înzestrată cu glas fermecător.

Soarta îmi oferise o şansă, şansa de a lucra pe tărâmul culturii, şi trebuia să demonstrez că oamenii care investiseră încredere în mine, nu s-au înşelat. Aş fi

nedrept dacă nu aş recunoaşte că Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ îşi are începuturile prin anii ’50, când aici, la Novaci, se înjghebase prima formație de fluieraşi (instructor Pantelimon Todea), care obținuse locul al doilea pe țară, după cea din Jina-Sibiu. Mai târziu apăruseră grupuri de interpreți vocali şi chiar dansatori, ființând o formație de fluieraşi cu băcițe, cu un bun renume în Gorj şi chiar în județele limitrofe. Toată admirația pentru formația respectivă, pregătită ani de zile cu răspundere de neuitatul profesor Florian Mihalcea.

Drumul către performanță a început însă în iarna anului 1977, când am constituit un grup de dansatori şi o orchestră care au introdus în repertoriu pe lângă cântecele şi dansurile populare ciobăneşti şi dansuri populare gorjeneşti şi chiar din alte zone folclorice ale țării. Gorjul primise o invitație de a participa la Festivalul Internațional de Folclor de la Zakopane (Polonia) şi oficialitățile gorjene se orientaseră să meargă la acest festival sub egida Casei de Cultură Novaci, fiind o zonă asemănătoare de munte, de unde să ia doar opt fluieraşi, dansatorii şi orchestra urmând să fie luați din Târgu-Jiu. A fost momentul în care mi-am spus punctul de vedere, susținând că până în luna septembrie, când avea loc festivalul, vom pregăti o formație de dansuri populare capabilă să reprezinte Gorjul cu cinste la Zakopane. Ideea a fost până la urmă acceptată de toți şi fiindcă trebuia să ne înscriem la festival, în luna martie 1977, i-am dat şi numele ansamblului: NEDEIA.

Pregătirea ansamblului a început imediat, învățătorul Stanciu Dafinescu fiind cel care i-a introdus în tainele jocurilor ciobăneşti. Şchioapa, aproape au învățat-o

într-o noapte. Parcă-l aud: mare, mare, micu; mare, mare, micu; mare ...

Pentru festivalul de la Zakopane, ca şi pentru alte festivaluri (Ohrid-Macedonia, Rudolstadt-Germania, Montebelluna-Italia) pregătirea ansamblului s-a făcut cu competență şi răspundere de către Iulian Malea, coregraf la Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Un mare merit în pregătirea ulterioară a ansamblului l-a avut Constantin Pătru, fost dansator profesionist la Ansamblul ,,Doina Gorjului’’ şi instructor la Clubul Elevilor Târgu-Jiu, cel care a introdus în repertoriu dansuri populare din aproape toate zonele folclorice ale țării, inclusiv vestitul căluş românesc.

Aşa a luat naştere Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ al Casei de Cultură Novaci.

Am trăit lângă acest ansamblu, m-am bucurat alături de el, am suferit pentru el, făcând parte din viața mea. Acestui ansamblu i-am dedicat o bună parte din viață, iar el mi-a oferit clipe de o reală satisfacție şi împlinire sufletească. Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ a intrat în sufletul meu ca un microb de care nu mai poți scăpa. El este cel care m-a purtat pe drumurile

folclorului aproape în toată Europa, în Asia Mică, dar mai ales de-a lungul şi de-a latul țării. Singurul regret pe care-l am este că nu am fost în stare să finalizăm un proiect care mi s-a oferit prin bunăvoința unui mare prieten, ambasadorul Ion Floroiu: Brazilia-Argentina-Peru.

Drumurile folclorului au fost totuşi numeroase, de la întâlnirile anuale de la Vaideeni şi Băbeni-Vâlcea, Jina, Răşinari, Cisnădie, Boița-Sibiu, Petroşani, Hațeg şi Vulcan-Hunedoara, Corbi şi Berevoieşti-Argeş, Baia de Fier şi Polovragi-Gorj, la Festivalul interjudețean ,,Cântec şi joc românesc’’, 1978, Buzău-Monteoru, ,,Cântecele munților’’, 1982, Sibiu, Festivalul ,,Carpați’’, 1984, Curtea de Argeş, ,,Tezaur folcloric în concert’’, 1988, Bucureşti (Studioul de concerte al Radioteleviziunii Române), alăturea de renumitul ansamblu ,,Ciprian Porumbescu’’ din Suceava şi de mari interpreți ai folclorului românesc, Festivalul de folclor ,,Cireşar’’, 1989, Cisnădie-Sibiu, Festivalul Folcloric ,,Trandafir de la Moldova’’, 1993, Strunga-Iaşi, Festivalul Internațional ,,Cântecele Munților’’, 2002, Sibiu-Mediaş, ,,O vedetă populară’’, 2002, Muzeul Satului Bucureşti, Festivalul Internațional Eco-Etno-Folk-Film, Slătioara-Vâlcea, 2003, ,,Brâul de la Boteni’’, Boteni-Argeş, festivalul de la Otopeni, 2007, ori la ,,Zilele Eforiei’’, Eforie Nord şi Eforie Sud, alăturea de Jean Constantin, Maria Dragomiroiu şi mulți alții.

Aproape că nu există localitate în Gorj unde Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ să nu fi prezentat cel puțin un spectacol. Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ a prezentat spectacole la Târgu-Jiu, Baia de Fier, Crasna, Polovragi, Alimpeşti, Albeni, Săcelu, Bengeşti-Ciocadia, Bumbeşti-Pițic, Sadu, Rovinari, Motru, Țicleni, Târgu-Cărbuneşti, Mătăsari, Turcineşti, Peştişani, Tismana, Negomir, dar, unde nu a prezentat ...

Drumurile folclorului cu Ansamblul ,,Nedeia’’ au trecut prin Craiova, Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Deva, Petroşani, Blaj, Bucureşti, Alba Iulia, Uricani, Horezu, Slatina, Iaşi, Buzău, Eforie Nord şi Eforie Sud, Curtea de Argeş, Câmpulung Muscel, Otopeni, Sibiu, Mediaş, Cisnădie etc. Peste tot, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ a cules aprecieri deosebite, demonstrând măiestrie artistică şi respect pentru oraşul, județul şi țara noastră, dorința fierbinte de a fi la înălțimea

9 Martie 2017

7

NOVĂCEANUL

prestigiului câştigat de-alungul anilor printr-o muncă permanentă pusă în slujba valorificării tezaurului folcloric românesc.

În viața spirituală a județului Gorj şi a țării, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ al Casei de Cultură Novaci este bine apreciat pentru bogăția de cântece şi dansuri populare locale şi din alte zone folclorice ale țării, care au fost puse în valoare în sute de spectacole pe nenumărate scene.

Acest renumit ansamblu a adus în fața spectatorilor, cât şi a milioanelor de telespectatori (în multe emisiuni TV) crâmpeie din cele mai frumoase şi autentice creații folclorice originale, piese de mare popularitate şi rezistență în timp din comoara artei populare româneşti.

Dansurile populare, reprezentând majoritatea zonelor folclorice ale țării, orchestra, costumele populare de mare rafinament şi varietate, piesele vocale şi instrumentale ale soliştilor confirmă vechimea, strălucirea şi bogăția nestematelor folclorului românesc.

Vorbind despre strălucirea şi bogăția folclorului românesc, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ este unul dintre cele mai bune ansambluri de amatori din țară, cu o notă aparte pentru interpretarea folclorului ciobănesc autentic.

Mesager al artei populare româneşti, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ a întreprins turnee sau participat la 23 festivaluri internaționale de folclor , toate încununate de succes: Zakopane-Polonia (1977), Ohrid-Macedonia (1979), Rudolstadt-Germania (1981), Montebelluna-Italia (1983), Odoorn-Olanda (1985), Istanbul-Turcia (1989), Corravilers şi Fondremand-Franța (1990), Odoorn-Olanda (1991, Sas van Gent-Olanda (1993), Galliate şi Cavour-Italia (1995), Festivalul internațional de folclor Zeeland-Olanda şi Belgia (1996), Cavour-Italia (1997), Campinatul Mondial de Fotbal – spectacole la Lyon, Paris, Limours, Nevers şi Toulouse (1998), Hirson-Franța şi Marle (Festivalul European al Tineretului)-Franța (2000), Duzce, Bolu-Turcia (2002), Sluiskil şi Burgum-Olanda (2003), Coslada-Spania (2004), Can-Turcia (2005), Provincia Reggio Calabria-Italia (2006), Mayenne-franța (2008). Un palmares de excepție, care încununează o activitate bogată, neîntreruptă.

Cu prilejul acestor turnee şi festivaluri internaționale de folclor, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ a prezentat spectacole alăturea de ansambluri din Mexic, Chile, Argentina, China, Coreea de Nord, Italia, Olanda, Polonia, Ucraina, Rusia, Cehia, Belgia, Irlanda de Nord, Slovenia, Lituania, Ungaria, Grecia, Guineea, Finlanda, Spania, Croația, Togo, Franța, Indonezia, Turcia, Cuba, Mongolia, S.U.A., Albania, Bulgaria, Serbia, Anglia, Portugalia, Armenia, Slovacia etc. Numele Novaciului, Gorjului şi României au fost rostite pe toate meridianele Globului. Peste tot, în Țară şi Lume, Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’ s-a dovedit a fi un demn mesager al folclorului novăcean şi gorjenesc, al folclorului românesc, un demn păstrător al datinilor şi tradițiilor noastre, al costumului popular, a cântecelor şi jocurilor moştenite din străbuni.

Constantin DÂRVĂREANU

Zilele sfârşitului de iarnă din acest an au adus peste noi grave convulsii sociale. Mitinguri, demonstraţii, urlete, ameninţări, ultimatum-uri, adică un război social în toată

regula. Curios ca orice reporter care se respectă m-am amestecat printre demonstranţii din Bucureşti, pentru a lua „pulsul”, pentru a înţelege câte ceva despre ce vrea mulţimea furioasă. În vacarmul îngrozitor din Piaţa Universităţii şi apoi Piaţa Victoriei, desluşesc destul de greu că unii strigă „hoţii”, alţii „jos penalii”, alţii „jos guvernul”. Încerc să observ cine sunt care vor „dreptate până la capăt”. Ceea ce te izbeşte în primul rând este că foarte mulţi dintre demonstranţi au telefoane inteligente, care costă cam câte două vaci de-ale noastre, din Plăieţ. Apoi constat că ţinuta se aseamănă destul de mult cu cea din filmele americane: blugi, geacă, bocanci de firmă, frecvent au barbă, părul bogat şi sunt buni vorbitori de limbi străine, după cum aud în jurul meu. Unii au adus la manifestaţie copiii şi chiar câinii pe care îi plimbă de-a lungul străzii. Mai adaug că majoritatea poartă rucsacuri mici şi mă tot întreb ce or fi având în ele.

Încerc să trag cu urechea la ce discută între ei unii dintre demonstranţi. Aşa aud că a venit la manifestaţie şi „şeful al mare”, că vor să termine cu ţărănoii ăia cocoţaţi la putere, că cei ce demonstrează la Cotroceni sunt nişte babe şi moşi pe care îi caută moartea pe acasă etc. Mai aflu că ar veni la demonstraţie vreo 40 de studenţi din Germania, ceva tineri din Bulgaria sau din Republica de la Chişinău, pentru a salva democraţia din România. În timp ce încercam să memorez bine imaginile şi vorbele din jur, aud pe un tinerel zvelt cu geacă roşie, care costă cam cât o pensie minimă pe lună, că îi spune colegului de alături, despre mine, că aş fi cam suspect, neavând blugi, iar bocancii sunt cam demodaţi. Încerc să fac 10-15 paşi mai departe şi mă pierd în mulţime.

Îmi trag bine căciula pe urechi şi continui să observ ce se mai întâmplă. Deodată, aud în jurul meu un fel de rumoare, aidoma unei adieri de primăvară. Cineva din apropiere îi spune prietenului lui că s-ar afla în apropierea noastră directorul unei mari bănci străine. Acesta a venit şi el, după cum aveam să aflu mai târziu, să apere democraţia în România. Nu pot să nu mă întreb de cine trebuie apărată democraţia, cine o pune în pericol. Şi apoi, ce mai este azi democraţia, când nu mai există respectul pentru majoritate, corelat cu respectul pentru minoritate? Fulgerător îmi vine în minte o frântură din gândirea grecului Demostene din Antichitate, cum că dacă nu există acordul ca cei mulţi să conducă iar minoritatea să accepte aceasta, societatea se autodistruge.

La un moment dat urletele se înteţesc. Aceleaşi sloganuri se aud peste tot: „jos penalii”, „jos guvernul”, „hoţii”, „corupţia ucide”, „penalii la puşcărie”. Aud apoi ceva despre Ordonanţa 13. Întreb pe cineva de lângă mine ce este cu această ordonanţă, dar îmi spune că nici el nu ştie. După ce mai întreb încă 2-3 persoane, în sfârşit cineva mă lămureşte că penalii vor să scape de puşcărie.

În mintea mea se face un fel de varză ideologică, nemaiştiind bine cine este penal şi cine nu sau dacă cei care îi fac pe alţii penali nu sunt şi ei la fel. Vorba aceea, nu degeaba Iisus le-a spus celor care veniseră la el să judece o femeie acuzată de încălcarea gravă a legilor cetăţii, că „cine este nevinovat să arunce primul cu piatra”. La uzul acestor cuvinte cei porniţi să omoare cu pietre femeia acuzată s-au retras, furia a dispărut brusc, înţelegându-se că nimeni dintre ei nu era chiar nevinovat.

Vacarmul sporeşte când unii dintre demonstranţi declanşează explozia unor petarde. Se iscă o busculadă, se incendiază un panou publicitar. Mulţimea îşi amplifică urletele. Abia desluşesc strigătele „să ocupăm guvernul”. Mă retrag repede într-o parte şi ies din mulţime. Paşii mă poartă fără să vreau spre casă. În urma mea rămâne vuietul mulţimii care vrea să curgă sânge. Tristeţea mă cuprinde când îmi vine în minte ceea ce spunea acum vreo 250 de ani I. Kant într-o celebră lucrare intitulată ”Spre pacea eternă”: un război este foarte uşor de pornit, dar foarte greu de oprit. Aceasta mă face să spun din nou – Săracă scumpă ţară, cine ştie ce vremuri grele vor veni din nou peste tine!

SĂRACASCUMPĂ ŢARĂ

Prof. univ. dr. N. VINŢANU

9 Martie 2017

8

NOVĂCEANUL

Novăceanul v Nr. 45

Ziar tipărit cu sprijinul Primăriei

și Consiliului Local Novaci și al obștilor de moșneni din Novaci,

Pociovaliștea și Cernădia.

COLEGIUL DE REDACȚIE:

Constantin DÂRVĂREANU, redactor șef

Nicolae VINŢANU, redactor șef adj.

Otilia GIURCA, redactor

Elena BASARABĂ, redactor

Tel. 0744 656 726, e-mail: darvareanu@yahoo.com

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20

Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343E-mail: tipografia.prodcom@gmail.com

Pre-press & print:

Tehnoredactare:RODICA TEIȘI

De câteva zile răsfoiesc pe toate părţile un caiet îngălbenit de vreme găsit în podul unei case bătrâneşti din Plăieţ. Cel care a făcut însemnările, pe nume Ion Vinţanu, este plecat dintre noi, în lumea celor drepţi, de peste 50 de ani. Caietul conţine diferite date de acum 100 de ani despre oieri şi oierit, despre simbria ciobanilor, despre starea timpului etc. Aşa aflu că, de pildă, în 1914 opt kg de cuie mari costau 120 de lei, 1 kg de urdă se vindea cu 3 lei, 1300 bucăţi de şindrilă se cumpărau cu 200 de lei sau că ierbăritul la munte pentru 2 vaci costa 23 de lei. În 1919 însă, kilogramul de brânză era 10 lei, trei miei se vindeau cu 140 de lei, iar o pereche de cioareci costa 15 lei.

Printre însemnările din caiet găsesc şi 2 pagini despre pagubele făcute de armata germană în gospodăria locuitorului mai sus numit în timpul ocupaţiei din timpul Primului Război Mondial. Sunt date şi cifre care te înfioară, arătând dezastrul şi distrugerile făcute atunci oamenilor de rând. Privesc şi nu îmi vine să cred că urmaşii lui Goethe, Kant, Schiller sau Beethoven au fost în stare de aşa ceva. Dar să vedem ce a confiscat armata germană cetăţeanului nostru, după cum reiese din caietul ros de vreme. Mai întâi a luat 74 de oi, din care 15 pe degeaba, pentru 45 a plătit cam un sfert de preţ, iar pentru 14 şi mai puţin. Cum cerinţele războiului dus de nemţi şi austro-ungari pe teritoriul patriei noastre în acea perioadă erau foarte mari, jaful făcut de aceştia arată că nu s-a dat înlături de la nimic. Astfel, în însemnări se mai arată că au fost luate cu japca 20 de kg de brânză, 15 kg de unt, 1 porc, 5 găini, 30 de litri de lapte, un car de fân, 25 de kg de cuie (cumpărate pentru reparaţia casei), 15 m pânză, 100 kg de cartofi, 5 kg lână spălată, 50 de litri de oţet şi 270 de lei - bani destinaţi simbriei ciobanilor. Locuitorul păgubit face şi o apreciere asupra jafului făcut de armata germană, respectiv 2210 lei. Pentru a ne da seama cât de cât ce a

însemnat aceasta, menţionăm că în acea perioadă un porc de Crăciun valora cam 100 de lei, 1 kg de unt valora 10 lei, iar un kg de brânză 5 lei. Una peste alta, pierderea a însemnat venitul unei familii pe vreo 2 ani. Durerea mai mare a fost că familia respectivă, ca de altfel multe alte familii din Novaci, a fost lăsată în sapă de lemn, nemaiavând alte mijloace de trai decât ceea ce reuşise să ascundă prin păduri sau să îngroape în pământ.

Un caz cutremurător a fost afumarea cu fum de ardei a cinci femei din Plăieţ, printre care şi bunica mea, pentru că nu au putut să predea la Kommandatura germană cele 7 ouă pe săptămână, ca obligaţie impusă de invadator. Cauza fusese una cât se poate de naturală, nu ouaseră găinile în săptămâna respectivă. Mai notăm în acest context şi o întâmplare tragică. Un bătrânel pe nume I. Savu, din care provine actuala familie Berbecel, se întorcea pe înserate de la lucru şi, fiind cam surd, nu a auzit somaţia patrulei germane întâlnite în drumul spre casă. Aceasta a împuşcat bărbatul respectiv în drum, unde a stat până a doua zi, când l-au descoperit rudele.

Desigur, războiul a avut întotdeauna grozăviile lui. Dar ca să jefuieşti în aşa hal o populaţie paşnică, să o laşi efectiv să moară de foame în puterea iernii, întrece limitele oricărei înţelegeri umane. Şi pentru ce toate acestea? Să domini lumea, să îţi impui propria voinţă împotriva a cât mai multor oameni, să le jefuieşti bogăţiile! Atunci, în acel război, măcar s-a făcut totul pe faţă. Acum, în zilele noastre, jaful străinilor este mult mai ascuns, mai greu de descifrat. Se vine cu vorbe mieroase, cu promisiuni frumoase, cu o propagandă deşănţată de adormire a conştiinţelor. Durerea mai mare este că se reuşeşte până la un punct. Sperăm ca în curând să se limpezească lucrurile, pentru că am ajuns iarăşi la vorba din bătrâni: Noi le dăm tot, iar ei iau ce a mai rămas!

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, în dreptul cuvântului BUN, se spune:

BUN – care are calități, care face în mod obişnuit bine, care se poartă bine cu alții, sincer, corect, cuviincios, frumos, milos etc.

În dreptul cuvântului SIMȚ, se spune: facultate a oamenilor şi animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice. Capacitatea omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia. A da dovadă de bun- simț, adică de a fi un om simțit, a fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție.

Pornind de la aceste explicații, ne întrebăm: MAI EXISTĂ BUN-SIMȚ?

Din păcate, o spunem răspicat: pentru mulți, bunul-simț s-a pierdut în prăpastiile birocrației, pierzându-şi dorința de a trăi. Bunul simț a dispărut prin educația şi exemplul negativ pe care-l dau părinții copiilor, societatea oamenilor, minciună, certuri, înşelăciuni, prin dispariția responsabilității şi gândirii în viața de zi cu zi. Bunul simț a dispărut atunci când am început să copiem modele negative din societate, când facem lucruri pentru că aşa fac şi alții, când dăm vina pe alții şi pe societate. Bunul simț din propria casă în care părinții nu se mai pot înțelege cu copiii, aceştia considerându-i depăşiți, ramoliți, nefiind în mers cu societatea actuală.

Bunul simț a murit demult, de când familia nu mai e familie, de când creştinismul a dispărut din conştiința multor oameni, de când viața a devenit o luptă pentru îmbogățire, desfrâu şi preamărire. Bunul simț a dispărut de

când ne-am îndepărtat de biserică, de Dumnezeu, care au avut dintotdeauna darul să facă din noi oameni mai buni la suflet, curați, cinstiți. A trecut mult timp de la moartea bunului simț şi nimeni nu mai vorbeşte de el; mass-media ne oferă zilnic momente de la funeraliile lui. Clasa politică ne oferă mereu exemple ale dispariției bunului simț, prin lupta pe care politicienii, aleşii noştri, o duc pentru putere. Oare ce am putea învăța de la această clasă politică dominată de interese, care ne oferă aproape zilnic prin mass-media cel mai josnic spectacol umoristic?

Bunul simț este atunci când înțelepciunea nu ne-a părăsit, când nu suntem indiferenți la suferințele oamenilor, când suntem sensibili la necazurile lor, când suntem responsabili, corecți şi cinstiți. Bunul simț înseamnă adevăr. Înțelepciunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu să nu o întinăm şi să o readucem şi să sădim bunătatea în sufletele oamenilor. Bunul simț înseamnă felul în care te comporți în societate, în relațiile cu familia, cu rudele, prietenii, colegii de serviciu.

Bunul simț înseamnă să-ți iubeşti localitatea cu trecutul moşilor şi strămoşilor, să-ți aduci mereu aminte de ei, de faptele lor bune şi să faci totul pentru dezvoltarea şi prosperitatea comunității tale. Oare, v-a mai reînvia vreodată bunul simț? Oare, moşii şi strămoşii noştri l-au luat cu ei în mormânt?

P.S. (Cred că este timpul să ne luptăm din toate puterile cu cei care au uitat de bun-simț. Şi sunt destui).

Constantin DÂRVĂREANU

JAFUL FĂCUT ÎN NOVACI DE CĂTRE ARMATA GERMANĂÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Prof. univ. dr. N. VINŢANU

MAI EXISTĂ BUN SIMȚ?