O R A Ș U L N O VA C I v A N U L I V, N U M Ă R U L 4 2 v M a r ț i , 2 0 D e ce m b r i e 2 0 1 6 v I S S N 2 3 9 2 – 6 9 6 1Publicație lunară independentă

�Pag. 2

�Pag. 2

NOVĂCEANULNOVĂCEANULNOVĂCEANUL

Crăciunul este praznicul împărătesc care ne dăruieşte cea mai sfântă

bucurie prin venirea la noi a Însuşi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta este taina Crăciunului: Dumnezeu coboară pe pământ ca sa-l înalţe pe om la cer, să-l ridice la starea de ,,chip al lui Dumnezeu”, pe care a avut-o înainte de cădere.

Fiul lui Dumnezeu vine pe pământ pentru a reface şi a ridica făptura omenească din căderea ei, din stricăciunea patimilor, din moartea veşnică în care s-a cufundat prin păcate. Numai Dumnezeu cu adânca lui smrenie, cu lumina Sfintei Sale Evanghelii, cu desăvârşita Sa iubire poate să aducă ”pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a născut cu trupul numai o singură dată în ieslea Betleemului, dar duhovniceşte Se naşte permanent în sufletele noastre prin Biserica Sa, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie, prin Sfintele Taine, căci peştera din Betleem s-a transformat în nenumărate biserici creştine, răspândite aziîn toată lumea.

Ieslea în care a fost culcat Iisus-Pruncul este înlocuită astăzi cu Sfintele Altare în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

Dumnezeu Atotţiitorul, Dum-nezeu Atotputernicul, cel veşnic şi fără de sfârşit, cel nevăzut şi necuprins, se lasă cuprins şi văzut în chip de om, şi la ,,plinirea vremii” se face întru toate asemenea nouă, afară de păcat.

Momentul întrupării Mân-tuitorului a produs o stare de bucurie inedită: ,,Cerul şi pământul în cântări răsună/ Îngeri şi oameni cântă împreună/ Hristos se naşte, Domnul coboară/Îngerii cântă/Magii îl adoră”, se aude în aceste zile de binecuvântată sărbătoare, când toată suflarea creştinească vesteşte prin străvechile colinde ,,că s-a născut Domn frumos/Numele Lui e Hristos”. ,,Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” psalmodiau îngerii în noaptea sfântă a Naşterii Domnului. Păstorii din Betleem şi împrejurimi, după ce s-au închinat Pruncului Sfânt, au vestit tuturor

NAȘTEREA DOMNULUI IISUS HRISTOS, ARĂTAREA LUI DUMNEZEU

Ne-a învrednicit Dum-nezeu să întâmpinăm şi anul acesta sărbătorile

de iarnă care încep cu prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolaie (6 decembrie), au în centrul lor slăvitul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos (25 decembrie),se continuă cu Soborul Maicii Domnului (26 decembrie), prăznuirea Sfântului Mucenic Ştefan (27 decembrie), Tăierea Împrejur a Domnului Iisus Hristos, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare şi Anul Nou (1 ianuarie), Botezul Donmului Iisus Hristos (6 ianuarie) şi Soborul Sfăntului Prooroc Ioan Botezătorul (7 ianuarie).

Ca de fiecare dată Crăciunul, sălăşluirea Fiului lui Dumnezeu printre oameni, aduce în suflete bucurie, pace şi nădejde. De la copii şi până la vârstnici, cu toţii suntem cuprinşi de taina negrăită a Întrupării încercând fiecare să o trăim după putere: înălţând lui Dumnezeu rugăciuni în biserici, regăsindu-ne în jurul mesei şi a căldurii căminului, revărsând alinare asupra celor sărmani sau aflati în suferinţă.

Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, din dragoste faţă de zidirea Sa, devine om, ia asupra Sa slăbiciunile noastre pentru a ne redeschide calea spre unirea cu Dumnezeu, calea spre viaţa

veşnică şi nestricăcioasă. De aici se naşte bucuria care a cuprins sufletele celor ce au fost martorii Naşterii lui Hristos, de aici bucuria creştinilor de-a lungul veacurilor, de aici şi bucuria noastră a celor de astăzi. La Naşterea Domnului îngerii în văzduh se bucurau căntănd: „Slavă întru cei de sus lui

Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”(Luca 2,13-14). Împreună cu ei s-au bucurat păstorii din Ierusalim şi magii din Persia.

Cei lipsiţi de înţelepciunea dumnezeiască şi întunecaţi la suflet, nu s-au putut bucura de Naşterea Sa, ci dimpotrivă i-au fost chiar vrăjmaşi. Sfânta Scriptură mărturiseşte: „regele

Pr. SPILCĂ ION, Parohia Cernădia

SFINTELE SĂRBĂTORI DE IARNĂ

Pr. COCONEȚU ION, Parohia ,,Sfântul Ioan

Botezătorul’’ Novaci

Sfintele Sărbători de Crăciun și Anul Nou să vă aducă sănătate, putere de muncă și multe satisfacții alăturea de cei dragi!

La mulţi ani! Dr. Ing. DUMITRU LEUȘTEAN

Primarul Orașului Novaci

Sărbătorile Crăciunului și Anului Nou să vă aducă tot ce-i mai bun pe lume, multă sănătate, fericire și prosperitate.

La mulţi ani!Redacția publicației ,,Novăceanul’’.

Tu vii și-acum ca totdeauna, blând,Să ne aprinzi luminile-n brăduțSă strălucească făcliile, arzând,Să vezi dacă pătucul ni-i călduț.

Să vezi dacă pe masă aburescColaci sfințiți alăturea cu vinȘi dacă în covată mai dospesc

Un cozonac și-o pâine cel puțin.

Iubirea Ta uimește nesfârșităIar noi nici paie-n colț n-am adunatUitând că-i noapte de Crăciun și că-i sfințită,De Tine, Cel născut, aproape am uitat

Ca să-ți păstrăm în ieslea noastră locCa pe când vii, să Te primim cu bine,S-avem paie-n pătuț și lemne pentru focȘi să-Ți urăm ,,Binea-i venit!’’ cum se cuvine.

NOAPTE DE CRĂCIUN Prof. Ion DUȚĂ

20 Decembrie 2016

2

NOVĂCEANUL

Urmare din pag. 1 Urmare din pag. 1

Prof. univ. dr. N. VINŢANU

,,cuvântul lor despre acest Copil’’ (Luca 2, 14), magii veniţi din Răsărit cu daruri scumpe, ca reprezentanţi ai tuturor popoarelor dornice de mântuire ,,s-au bucurat cu bucurie foarte mare” (Matei 2,10).

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos sau a Crăciunului ne cheamă la mântuirea sufletului, la bucurie şi la pace, la smerenie, la puritate sufletească şi la dragoste faţă de Dumnezeu, la alinarea suferinţelor şi lipsurilor semenilor noştri.

Binecuvântat cu acest dar dumnezeiesc, omul este chemat să se deschidă împlinirii tainei mântuirii în însăşi fiinţa sa. Dacă Dumnezeu S-a coborât pe pământ, omul este chemat să urce la cer.

Hristos, ca Prunc nevinovat, vine în lume ca să aducă pe toţi oamenii din nou în Casa Tatălui, în Împărăţia cerurilor, în familia iubirii Preasfintei Treimi.

Hristos se naşte într-o iesle din cetatea lui David numită Betleem care înseamnă ,,casa pâinii”, căci El este cu adevărat ,,păinea vieţii care s-a coborât din cer” (Ioan 6,41) şi care se dă celor credincioşi spre hrană în Sfânta Împărtăşanie ,,spre iertarea păcatelor şi spre dobândirea vieţii de veci”.

Rugăm pe Hristos, Cel născut în Betleem din Fecioara Maria, să aducă în sufletele şi în casele noastre pace, bucurie şi lumină!

...NAȘTEREA DOMNULUI...

Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2,3). În încercarea de a-L omorî pe Hristos, Irod a poruncit uciderea pruncilor din Betleem. Pentru a scăpa de prigoană, Sfânta Fecioară Maria, bătrânul Iosif şi Pruncul Iisus se refugiază în Egipt, înfruntând greutăţile unei călătorii obositoare şi plină de primejdii.

Bucuria trăirii credinţei şi suferinţa pricinuită de potrivnicii acesteia, mărturisirea adevărului şi lupta împotriva lui s-au împletit de-a lungul istoriei. Mântuitorul i-a prevenit pe ucenicii Săi: „Dacă M-au prigonit pe Mine,şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi” (Ioan 15,20). Începând cu persecutarea celor ce credeau în Hristos din primele veacuri şi până azi credinţa creştină s-a confruntat cu vrăjmăşie continuă. În plin veac XXI, în Siria, ţara despre care Sfânta Scriptură spune că în ea „pentru prima dată ucenicii (lui Hristos) s-au numit creştini” (Faptele Apostolilor 11,26), în teritorii în care se mai vorbeşte încă limba Mântuitorului Hristos, limba aramaică, mii de creştini sunt ucişi astăzi, tinere creştine sunt batjocorite, arhierei sunt răpiţi şi peste 53 de biserici şi mânăstiri ortodoxe sunt distruse.

Şi în trecut şi azi creştinul este chemat să fie în stare de veghe. Privegherea ca atitudine de continuă

deşteptare, curajul mărturisitor şi rugăciunea permanentă „în toată vremea şi în tot ceasul” definesc viaţa creştină autentică. „În lume necazuri veţi avea,dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”(Ioan 16,33) ne spune Domnul Hristos. Prin Întruparea Sa ne face părtaşi acestei biruinţe asupra lumii. Sfântul Apostol Pavel ne cere: „îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu,ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 11-12). Vieţuirea creştină în zilele noastre este pe cât de frumoasă şi dătătoare de bucurie, de sens şi de lumină,pe atât de dificilă. De aceea ne avertizează Sfântul Apostol Pavel: „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi”(2 Timotei 3,12).

Dumnezeu să ne dăruiască tuturor rugăciune curată, vieţuire cu adevărat creştină, iubire, iertare, binecuvântare, un An Nou bine plăcut Domnului cu sănătate în familii şi pace în lume!

SĂRBĂTORI SFINTE! LA MULȚI ANI!

...SFINTELE SĂRBĂTORI DE IARNĂ...

Decembrie se apropie de sfârşit. Munţii şi văile, câmpul şi pădurile, satele şi oraşele sunt încărcate de promoroacă sau cufundate în zăpadă. Soarele abia dacă mai urcă vreo doi stânjeni pe cer. Astronomii ne spun că acum astrul zilei se află în emisfera sudică şi se ridică doar la 21 de grade în ziua de 21 decembrie deasupra orizontului, faţă de Ecuatorul ceresc. Urmează trei zile de repaus, iar din 24/25 decembrie o lumină, din ce în ce mai multă, începe să vină spre noi, cei din emisfera nordică. Evenimentul a căpătat dimensiuni cosmice pentru om şi a fost identificat cu Marele Mister al Naşterii Domnului. De aici un întreg evantai de forme spirituale şi culturale, prin care ni se spun marile adevăruri pentru fiecare dintre noi.

Multe secole, Crăciunul sau Naşterea lui Iisus s-a sărbătorit la Bobotează, aşa cum se întâmplă astăzi în ţările ortodoxe de rit vechi. Data fermă a Sărbătoririi Crăciunului prin părţile noastre a fost, se pare, stabilită sub influenţa bizantină, când împăratul Constantin cel Mare, în anul 325 d.H., emite un ordin în acest sens. De aici nu se poate trage concluzia că dacii, sau mai de mult pelasgii, nu aveau o sărbătoare a „Naşterii Soarelui”. Până azi a rămas la noi sărbătorirea Ignatului la 20 decembrie, care a fost cândva ziua focului (ignis=foc), când se spune că trebuie să tăiem porcul de Crăciun. Mai amintim că în perioada sfârşitului lui decembrie se sărbătoreau la romani Saturnaliile, prin care se venera Soarele. În anul 274 d.H. împăratul Aurelian stabileşte data de 25 decembrie ca moment al sărbătoririi Soarelui neînvins (Solis Invicti).

În legătură cu denumirea de Crăciun se poartă de multă vreme discuţii, fără a se ajunge la o concepţie unitară. Mai plauzibilă pare originea cuvântului Crăciun ca venind de la creatio=creare. Vechii daci credeau că în noaptea de 24/25 decembrie Marea Zeiţă a Luminii naşte Noul Soare şi porneşte succesiunea anotimpurilor. Acest cuvânt, creatio, combinat cu creacă (creangă de pus pe foc în noaptea de Ajun), par a explica oarecum termenul de Crăciun. Că sărbătoarea Crăciunului este una foarte veche reiese şi din multiplele practici ritualice îmbogăţite fundamental de către creştinism, în legătură cu Ajunul şi Ziua Naşterii Domnului. Îmi aduc aminte că încă din timpul verii bunica pregătea un buştean relativ noduros care să ardă toată noaptea dintre 24/25 decembrie. Tot aici adăugăm preocuparea statornică a oamenilor pentru curăţenia sufletească (postul), pentru văruirea caselor şi îngrijirea întregii gospodării în aşteptarea Marii Sărbători. La aceasta mai adăugăm frecventarea mai des a bisericii, spovedania şi împărtăşania, îngrijirea mormintelor celor trecuţi în lumea de dincolo etc. Pregătirea mâncărurilor în aceste momente, precum şi datul de pomană sunt pline de datini străvechi. Am numi aici marcarea prescurilor cu pistolnicul, dusul prinoaselor la biserică, oferirea din hrana pregătită de sărbători celor săraci, bolnavi şi bătrâni. Am auzit mereu când eram copil, spunându-se, că fără sarmale, cârnaţi, tobă, caltaboş, piftie, friptură la tavă, caş, colivă, ţuică şi vin, Crăciunul nu e Crăciun.

Momentele cele mai încărcate de emoţie, de mesaje străvechi profunde sunt însă colindele. Vocaţia fundamentală a acestora este de a fi vestitorii Marelui Eveniment – Naşterea Domnului Iisus. După cum se ştie, mai întâi avem colindatul preotului cu icoana, ce înfăţişează Naşterea Pruncului Sfânt. Pentru primirea preotului se făceau, ca şi azi, pregătiri speciale. Cu mai mult timp în urmă, sătenii, la tăierea porcului, făceau un anume cârnat, numit „al popii”.

Urmează, în dimineaţa Ajunului de Crăciun, colindatul copiilor, care la noi se cheamă Colindeţ, când prichindeii pleacă de la un capăt la altul al localităţii şi primesc colaci, dulciuri, nuci, mere, pere sau, dacă este un ger năprasnic, un păhărel de vin fiert. Este un spectacol magnific să vezi micuţii pui de om înotând prin zăpadă sau lunecând pe gheţuş, îmbrăcaţi în haine groase, având pe cap căciuli adânc trase pe ochi, cu trăistuţele de gât şi care se bucură de fiecare dar primit de la Moş Ajun. Este un fel de desfăşurare a generaţiei de mâine care trebuie să înveţe bine obiceiurile noastre străvechi, al căror tâlc semnifică efortul de socializare şi al afirmării propriei identităţi.

În ziua de Crăciun, încep, încă de la revărsatul zorilor, cântecele cetelor de colindători. Obiceiul sfinţirii stelelor la biserică se mai păstrează încă, ici-acolo. Uratul pe la casele creştinilor durează în toate zilele Crăciunului, dar cea mai mare bucurie a colindătorilor este dacă nimeresc la vreo petrecere dată de naşi în cinstea finilor. Atunci se umplu mai mult buzunarele cu ceva mărunţiş şi se gustă vârtos din bunătăţile aflate pe masă.

Dincolo de multele detalii pe care le conţin colindele, importante sunt mesajele, marile adevăruri conţinute în acestea. Iată numai câteva: învăţături despre Naşterea lui Iisus, Iubirea aproapelui, Iertarea, Urarea de avea parte de tot ceea ce este mai bun, Unirea dă puterea, Speranţa nu trebuie să ne părăsească niciodată. Ideile de mai sus, se accentuează şi prin câteva reguli pe care bunii şi străbunii noştri le-au statornicit în privinţa comportamentului nostru în aceste momente. Crăciunul trebuie să reunească familia, să fii îmbrăcat în haine noi în aceste zile şi să ai casa curată; odată cu Naşterea Domnului să renaştem şi noi etc. Astfel putem spune că la noi Crăciunul a fost şi trebuie să fie un fel de Liturghie a bucuriei şi frăţietăţii, a înţelegerii şi solidarităţii, a gândirii pozitive, cum se spune în termeni mai sofisticaţi.

Astăzi Crăciunul, ca de altfel multe valori ale tezaurului nostru cultural străvechi este adesea golit de fastul, sensibilitatea şi misterul specific unui astfel de eveniment şi al renaşterii noastre. Desigur, ne occidentalizăm, adică devenim robi ai banilor, ai profitului cu orice preţ, slugi ai altora, consumatori disperaţi ai produselor de serie şi ai kitsch-urilor culturale etc. Adică, aşa cum spunea acum vreo 150 de ani un celebru psiholog - S. Freud - burtă sătulă şi carnalitate satisfăcută. Astfel încât, aşa ne pierdem identitatea şi bogăţia noastră culturală, construită în decursul multor milenii, şi, desigur, după noi potopul… .

Moş Crăciun pribeag soseşte

20 Decembrie 2016

3

NOVĂCEANUL

Şi anul acesta, ziua de 1 Decembrie, ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂ-NIEI, ziua MARII UNIRI din 1918

a fost sărbătorită cu mare fast la Novaci. La Casa de Cultură din oraş şi-au dat

întâlnire un mare număr de locuitori ai Novaciului, cadre didactice, medici, tineri, pensionari, oameni simpli şi de diferite profesii, cu toţii pătrunşi de sentimentul dragostei de ţară, de trecutul moşilor şi strămoşilor noştri care şi-au jertfit viaţa pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă şi suverană.

Şi-au dat întâlnire la Casa de Cultură Novaci toţi cei care simt româneşte, cu conştiinţa unităţii de neam, limbă şi ţară, convinşi fiind că doar în unitate stă puterea celor mulţi şi că, nu trebuie să treacă prea mult timp ca să ne regăsim cu toţii în graniţele vechii Dacii.

Cuvinte de înalt patriotism, de rememorare a trecutului glorios al poporului roman, de la începuturi şi până în vreamea de azi, au fost rostite de profesorul Dumitru Bondoc.

1 DECEMBRIE LA NOVACI

Primarul Oraşului Novaci, dr. ing. Dumitru Leuştean, a adresat, cu prilejul Zilei Naţionale a României, calde felicitări participanţilor, tuturor locuitorilor oraşului, urându-le sănătate şi viaţă lungă, plină de belşug, cu încrederea că viitorul trebuie să ne găsească tot mai uniţi.

A urmat un spectacol de înaltă ţinută, la realizarea căruia au contribuit, recitatoarea Giulia Bobocea, interpreţii vocali şi instrumentişti Monica şi Alina Ursu, Cătălin Pilea, Dinel Drăgan şi Daniel Dârvăreanu.

Au fost depuse, la Monumentul Eroilor şi Veteranilor, coroane de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local, Liceului Teoretic Novaci.

Manifestarea s-a încheiat cu recepţia oferită de Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Novaci.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Constantin DÂRVĂREANU

Ansamblul Folcloric ,,Nedeia’’, în parteneriat cu Primăria Orașului Novaci, organizează spectacolul

caritabil de folclor și colinde „Vino lângă noi și dăruiește de sărbători”.

La eveniment sunt așteptați atât artiști, ansambluri de dansuri și colindători din

părțile locului, cât și artiști din zone folclorice din apropiere.

Joi, 22 decembrie, începând cu ora 17:00, publicul novăcean este aşteptat la Casa de Cultură „Dumitru Brezulescu” din Novaci, pentru a lua parte la un spectacol de caritate. Sărbătorile de iarnă creează mereu prilejul de a ne deschide larg sufletul, de a fi mai buni cu ceilalţi şi cu noi înşine. Din acest motiv, intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar toți aceia care au posibilitatea şi doresc, pot face donații de cărți, jucării, dulciuri sau bani pentru copiii mai puțin norocoşi.

Organizatorii îşi propun ca din donațiile primite în seara spectacolului, să le facă o surpriză copiilor Casei de tip familial Scoarța din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Gorj. De asemenea, pentru locuitorii oraşului Novaci este un bun prilej de întâmpinare a sărbătorilor de iarnă şi un prilej de liniştire sufletească, pricinuit de urările frumoase ale colindătorilor invitați să susțină scurte programe artistice.

Cătălin PILEA

Spectacol caritabil de Crăciun pentru copiii

cu nevoi speciale

20 Decembrie 2016

4

NOVĂCEANUL

Credinţa, nădejdea şi dragostea sunt virtuţile creştineşti de la care ungureanul-novăcean, nu s-a abătut niciodată. Prin felul lui, ungureanul este curajos în primejdii, răbdător în nenorociri şi smerit în propăşire, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor, cu conştiinţa dreaptă, înfăţişarea cuviincioasă, vorbirea folositoare şi purtarea în bună rânduială. El ştie cât de mici sunt bunătăţile pământeşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este timpul acestei vieţi şi cât de nemărginită este veşnicia. Este totdeauna gata de moarte şi nu se cutremură de Judecata lui Dumnezeu, pentru că are cugetul curat.

Ungurenii sunt nelipsiţi de la Sfânta Biserică la marile sărbători. Astfel, la Naşterea Domnului, ei sosesc în număr mare, unii dintre ei în costumele ungureneşti noi, cu cojocele confecţionate special pentru acest eveniment. De Bobotează, în toată Biserica se simte miros de busuioc pe care ungurencele îl aduc pentru apa sfinţită. Vin cu săcăteie noi în care pun sticlele cu apă. La Învierea Domnului, vin cu ouă roşii, în săcăteu, apoi le duc acasă pentru a gusta cu toţii din ele, semn de unire în Credinţă şi Adevăr. Ei mulţumesc lui Dumnezeu pentru sănătate şi ajutor. Statornicia lor în ortodoxie a fost de neclintit.

Altădată, după slujbă şi masa de prânz, ei mergeau la horă unde se întâlneau cu prietenii, neamurile şi petreceau în cântec, joc şi voie bună.

Pe la începutul secolului al XX-lea, Alexandru Vlahuţă, fermecat de jocurile şi portul novăcenilor, le-a desris cu multă măiestrie. Astăzi, din păcate, ca în toată ţara, puţini mai poartă costumele populare, iar jocurile de odinioară sunt prezente doar la serbări. Aceste jocuri caracteristice Mărginimii Sibiului sunt învârtita, mărunta, şchioapa, în patru, în şase şi chiar în opt.

Se cuvine subliniat faptul că toate melodiile ciobăneşti de joc sunt însoţite de strigături, dând valoare şi culoare jocului. Ciobanii novăceni au trăit în munţi cu cei din ,,Mărginime’’, însuşindu-şi pe lângă jocurile acestora, şi meşteşugul cântatului la fluier, instrument folosit la nedei ori la stână, în jurul focului, în momente de destindere. Tot din Mărginime a fost adusă şi la noi muzica instrumentală.

Deosebit de important este faptul că, la hora novăceană, ungurenii se detaşau de băştinaşi prin frumoasele lor costume alb-negru, de o simplitate şi sobrietate aparte, dar care tocmai prin eleganţa lor au reuşit să se impună foarte repede în viaţa localnicilor, aşa după cum s-au impus şi jocurile. Astfel, învârtita (denumită şi haţegana), mărunta, şchioapa, mai întâi din curiozitate, apoi din convingere, au fost îmbrăţişate de tot mai mulţi localnici. Foarte interesant este modul cum sunt chemate fetele la horă, la jiocul învârtita. Băieţii le fac semn cu

ochiul, fetele fiind atente la semnul băieţilor. Se întâmplă, uneori, ca unei fete să nu-i placă de cel care o invită şi atunci ea se preface că nu observă semnul.

La rândul lor, ungurenii şi-au însuşit şi ei de la localnici jocuri ca sârba şi hora de mână. Hora este ţinută de un prieten al celui care conduce jocul.

Strigăturile au exprimat întotdeauna gândurile şi simţămintele celor ce le rostesc faţă de fata iubită, ironia faţă de alte fete sau băieţi.

Îmi aduc aminte, cu drag, din vremea copilăriei mele, de tăticul meu, care frumos cânta, frumos juca, era un om vesel şi ştia să petreacă. El se pricepea la cântatul din fluier, pe care îl învăţase de la tatăl lui. Ştia pe de rost întreaga suită de cântece ciobăneşti şi strigăturile. Atât pe timpul cât era fecior, dar şi la petreceri, după ce s-a căsătorit, în timpul jocului ,,învârtita’’, tăticul era primul la strigături şi numai după ce termina el de zis, repetau după el, în cor, toţi bărbaţii participanţi la joc. Aşa au jucat nu numai părinţii mei, ci şi eu în anii tinereţii. Pe timpul copilăriei mele, hora în Novaci se organiza în fiecare zi de sărbătoare, în centrul comunei. Era cea mai căutată, la ea venind

nu numai novăcenii, dar şi tineretul din satele vecine, fiindcă aici era mai frumos, la ea cântând lăutarii cei mai vestiţi. În urmă cu mai bine de 60 de ani, se găseau două pavilioane. Acestea se aflau lângă cârciumile lui ,,Vaidianu’’, în centrul comunei, şi la ,,Culiţă Comănescu’’, aproape de casa părinţilor mei, lângă Gilorţel. Acolo se organiza hora novăceană pe timp de iarnă sau vreme rea.

Şcoala a fost instituţia de bază pentru învăţarea jocurilor şi tradiţiilor strămoşeşti, cea care ne-a învăţat tehnica jocului nu doar teoretic, ci şi practic. În acest context, tăticu povestea, cu multă consideraţie, despre învăţătoarea lui, Paulina Răduţescu, care organiza şezători săteşti cuprinzând şi dansuri populare.

Voia bună se manifesta şi la clăci pe care le-am prins şi eu în copilărie, chiar în casa bunicii mele. Acolo, seara, după terminarea treburilor gospodăreşti, tineri şi vârstnici se adunau şi curăţau seminţe de dovleac sau sâmburi de nucă, din care se făcea uleiul la teasc. Alteori, la clacă, se torceau caiere de lână. În timpul lucrului, se spuneau glume, se povestea, lumea nu numai muncea, dar se şi distra. Când terminau, bunica îi servea cu scoverzi (gogoşi), boabe fierte de porumb şi livej (suc sifonat de pere pădureţe). Apoi făceau horă şi jucau după cântecul din fluier al tăticului meu, care era un om de curaj şi de voie bună. Astfel de clăci nu mai vezi astăzi la Novaci, decât la şezătorile de pe scenă, la serbările şcolare.

Înv. Maria ŞANDRU(,,Cartea vieţii mele’’, Editura NAPOCA STAR, 2015)

CREDINŢA ŞI VOIA BUNĂ LA UNGURENI

Cea mai puternică unitate economică ce a funcţionat în Novaci până după Evenimentele din Decembrie 1989 a fost U.F.E.T Novaci care se ocupa cu exploatarea, transportul şi industrializarea masei lemnoase de pe versantul sudic al Parângului?

U.F.E.T Novaci a luat fiinţă în anul 1960. Până atunci, timp de 10 ani, în Novaci a funcţionat un sector de exploatare a masei lemnoase din bazinul Gilortului care aparţinea de I.P.E.I.L Târgu-Jiu şi o fabrică de cherestea, amplasată la ieşirea râului Gilort din munţi, construită de Banca Populară ,,Gilortul’’.

*În anul 1953, în Novaci a luat

fiinţă o unitate de tâmplărie, la care erau angajaţi doar cinci tâmplari?

Această unitate s-a dezvoltat continuu, urmare a materiei prime existente, cât şi a forţei de muncă provenită de la vechea Şcoală de Meserii Novaci, înfiinţată la începutul secolului al XX-lea.

Alăturea de secţia tâmplărie, care

producea uşi şi ferestre pentru construcţii, în anul 1970 a luat fiinţă şi o secţie de lăcătuşerie-metalurgie, fapt ce a determinat diversificarea producţiei unităţii, mărirea numărului de muncitori şi sporirea volumului de producţie al acesteia.

*Clădirea din centrul oraşului în

care funcţionează astăzi diverse unităţi aparţine Cooperativei de Consum Novaci? Această clădire a fost dată în folosinţă în aprilie 1973 şi era destinată desfacerii produselor comerciale necesare populaţiei locale.

*Clădirea veche a Şcolii Gimnaziale

Novaci, dată în folosinţă în toamna anului 1933 a purtat denumirea ,,Alexandru Ioan Cuza’’?

Nu înţelegem de ce s-a renunţat la această denumire şi mai ales, nu înţelegem de ce se vehiculează atribuirea altei denumiri, fiindcă, Alexandru Ioan Cuza nu a fost o oarecare personalitate în istoria României.

*

Până în anul 1955, când s-a generalizat învăţământul de şapte ani, în Novaci funcţiona doar o singură instituţie şcolară cu clasele 1 – 7, instituţie ale cărei cursuri erau frecventate atât de copiii din localitate, cât şi de către cei din satele şi comunele vecine?

Pe m ă s u r a d e z vo l t ăr i i învăţământului, în Novaci s-a extins şi reţeaua de unităţi şcolare. Astfel, în anul 1952 s-a construit Şcoala Huluba, în 1953, localul de şcoală din Satul Siteşti, în 1960, localul de şcoală din Satul Hirişeşti şi în 1962, localul de şcoală de la Măceşi. Toate funcţionau cu clasele 1 – 4. În 1968 a fost dat în folosinţă noul local de şcoală la Pociovaliştea, iar în 1969, noul local al Liceului Novaci.

*La 1 septembrie 1974 a luat fiinţă

fosta ,,Casă a Pionierilor’’, cu cercuri de radio, balet, acordeon, carturi?

Astăzi, fosta Casă a Pionierilor funcţionează sub denumirea de Clubul Copiilor, în fosta clădire a Şcolii de 4 ani de pe Strada Rânca.

*Novaciul, a fost prezent în viaţa

politică a ţării încă din secolul al XIX-lea?

Să ne amintim că novăceanul Ion Roibu a fost deputat în Divanul ad-hoc în anul 1857 şi că pe lângă multe propuneri pentru îmbunătăţirea vieţii păstorilor, Ion Roibu a votat şi pentru Unire.

Ştiaţi că... v Ştiaţi că... vŞtiaţi că... vŞtiaţi că...

20 Decembrie 2016

5

NOVĂCEANUL

Învăț ământu l novăce an , beneficiind de-a lungul timpului de dascăli bine pregătiți şi-a câştigat un bun renume nu numai în zonă, ci şi în întreaga țară. De pe băncile şcolilor din Novaci s-a ridicat o pleiadă de intelectuali care au făcut şi fac cinste învățământului novăcean şi localității noastre.

Şcoala din Novaci este considerată a fi cea mai veche din zonă. Prima mențiune referitoare la existența unei şcoli în zonă s-a făcut într-o scrisoare din anul 1794, când egumenul Mânăstirii Hurezu retrage moşiile Novaci şi Cleiul episcopului moşiei lui Fota Vlădoianu, pe motiv că acesta nu a contribuit la bunăstarea bisericii şi şcolii.

De subliniat faptul că până la înființarea primelor şcoli şi chiar după, se învăța carte în tindele bisericilor, preoții şi cântăreții servind ca învățători. Abia după 1837 încep să se înființeze şcoli la sate, care se înmulțesc şi se organizează mai temeinic sub domnia lui Cuza Vodă când s-a votat prima lege a obligativității şcolare.

Prima şcoală din Novaci ar fi luat ființă în timpul când Gheorghe Lazăr profesa la Bucureşti şi reuşise să convingă stăpânirea să înființeze şcoli româneşti la sate. Ea ar fi funcționat în clădirea Vlădoianu cu trei camere, situată lângă actualul Club al Copiilor Novaci, fosta Şcoală de 4 ani de pe strada Rânca. Se spune că ea ar fi fost donată pentru şcoală de Maria Palada, fiica lui Costache Vlădoianu, mort în anul 1896 şi cea care a donat şi terenul pentru construcția noii şcoli din satul Novaci-Străini.

Într-un raport din 16 decembrie 1835, trimis la solicitarea Depar-

tamentului Trebilor din Lăuntru, Ocârmuirea județului Gorj face cunoscut că în Plasa Novaci existau 8 şcoli, cu un număr de 98 şcolari, între care la Novaci-Străini şi Pociovalişte.

Primul învățător din Novaci a fost Nicolae Vințanu, din Poiana Sibiului, care a venit aici cu mai mulți consăteni de-ai săi, stabilindu-se în satul Novaci-Străini înființat pe la 1831 din Slobozia Novaci, care luase ființă pe la 1776. Învățătorul Nicolae Vințanu a funcționat aici până la închiderea şcolilor înființate de Gheorghe Lazăr din ordinul oblăduirii ruseşti, învățătorii fiind suspendați. Nu peste mult timp s-au redeschis şcolile, treptat luând ființă şcoli şi în satele Hirişeşti, Pociovaliştea, Novaci-Rumâni, Huluba, Siteşti. Toate şcolile erau încadrate cu dascăli bine pregătiți, cu dorința fierbinte de a scoate țăranul novăcean din starea de analfabetism.

Voi trece peste perioadele începutului învățământului novăcean

şi mă voi opri la primii dascăli ai mei, Aneta şi Dumitru N. Comănescu (cunoscuți şi sub numele SĂPTOI).

În anul 1924, la Şcoala Novaci-Străini s-a înființat postul V, ocupat în 1928 de Aneta Comănescu, iar în 1934 s-a înființat şi postul VI, ocupat prin transfer de Dumitru N. Comănescu, cei doi dascăli care mi-au călăuzit primii paşi în formarea mea ulterioară. Le amintesc cu tot respectul numele fiindcă, deşi de o exigență rară, au rămas în memoria mea, model de corectitudine şi pregătire profesională. Învățătorul Dumitru Comănescu a fost şi cel care ne-a învățat să sădim pomi, realizând în acest fel împreună plantații de nuc şi castan comestibil pe actuala stradă a Nucilor, punându-ne la dispoziție material săditor şi obligându-ne să facem acelaşi lucru la noi acasă, fiind controlați dacă am sădit ori nu îndeosebi nuci şi castani.

Constantin DÂRVĂREANU

VECHI ȘTIUTORI DE CARTEDASCĂLUL

Alexandru Delu OPRIȚESCU

Mă uit la poza din pereteCu mintea coaptă de acumȘi zăbovind mai pe îndeleteO pregătesc pentru album.

În ea păstrez o amintire,Un chip de dascăl luminat,Învăluind cu a lui iubireÎntreaga clasă ce a- nvățat.

Ne-a fost părinte drag în școală,Cel mai iubit din corifei,Din știința lui primit-am manăÎn vârful minei din condei.

Cu mâna lui pe mâna noastrăÎn fila-ntâiului caiet, Am scris o operă măiastrăDin bastonașe un triplet.

A fost un munte de răbdare,Un suflet nobil, o povață,Trecut pe coarda vibratoare,Cu dăruire ce răsfață.

O împătimire ce seduce,Bonom de-o prețuire rară,Icoana-idol ce-mi induce,O amintire din primară.

Tresar la gândul renăscutCu rezonanță în simțire,Un pas timid, un începutCe-mi scormonește în trăire.

Din aura-i nemuritoare,I-aduc parfum de călimară,În semn de prețuire o floare Și picur lacrimă amară.

Localitatea Novaci declarată Staţiune climaterică în anul 1935

În anul 1930 au început lucrările de construcție a 6 cabane cu câte 5 camere în Muntele Rânca, proiectul aparținând lui Dumitru Brezulescu. Ca urmare, la 27 mai 1934, Comisia interimară a Comunei Novaci a decis declararea Novaciului ca Stațiune climaterică ,,având în vedere că comuna este aşezată sub poalele munților, este înzestrată de la natură cu înfățişare pitorească, care o deosebeşte cu mult de celelalte comune din împrejurimi, are o climă prielnică, multe clădiri mai arătoase şi confortabile în frunte cu marele hotel al Băncii Populare «Gilortul», care au atras demult atențiunea vizitatorilor, care vin la Novaci la aer în tot cursul verii în număr mare’’.

Declararea comunei Novaci ca Stațiune climaterică s-a făcut prin Decizia nr. 54222 din 24 august 1935 a Ministerului Muncii şi Ocrotirilor

Sociale în care comuna Novaci ,,se recunoaşte ca localitate climatică cu toate drepturile şi îndatoririle prevăzute în legi şi regulamente privitoare la instituțiile hidrominerale şi climatice’’.

Decizia ministerului de recunoaştere a comunei ca Stațiune climatică a fost publicată în Monitorul Oficial 216 din 20 septembrie 1935. Meritul principal a fost al primarului Gheorghe D. Comănescu, cel care a făcut repetate demersuri la Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Constantin DÂRVĂREANU

20 Decembrie 2016

6

NOVĂCEANUL

Oraşul Novaci are o lungă tradiţie ca centru administrativ şi economic, în jurul căruia gravitau localităţile limitrofe, fiind, pe rând, reşedinţă de plai, plasă şi raion. Tot aici îşi avea sediul una din cele mai mari bănci populare din ţară, Banca Gilortul, care a cumpărat moşia boierilor Vlădoieni şi a împărţit-o la ţărani. Puţini ştiu sau îşi mai amintesc că Novaciul a fost şi un centru judecătoresc important , aici funcţionând o judecătorie încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Potrivit opiniei dl. Ion Duguleanu, autorul volumului ,,O istorie a justiţiei în Gorj’’, Judecătoria de Ocol Novaci s-a înfiinţat la 1 august 1879 şi primul judecător a fost Anton C. Vulpescu. Personal, am descoperit, într-un dosar de corespondenţă al Tribunalului Gorj din anul 1941, o adresă a Judecătoriei Novaci prin care raportează că deţine în arhiva proprie 2000 Kg de dosare vechi din anii 1861-1908 şi 500 Kg de registre vechi din perioada 1867-1908, care urmau să fie vândute ca maculatură. Acest document demonstrează că Judecătoria Novaci a fost înfiinţată anterior anului 1879 şi explică de ce numai o parte din arhiva instituţiei a ajuns în depozitele Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale.

Potrivit legii de organizare judecătorească din 1894, atribuţiile unei judecătorii de pace erau: judeca toate cererile în materie personală şi imobiliară de orice natură, chiar şi comercială pînă la valoarea de 300 de lei şi cu drept de apel până la valoarea de 1500 lei, cererile pentru despăgubiri sau contravenţii supuse lor, acţiuni posesorii, revendicări, reclamaţii, succesiuni, adopţiuni, reglementa tutelele din circumscripţia sa, legaliza foi dotale până la valoarea de 3000 lei etc. În materie penală are competenţa

de tribunal poliţienesc şi judecă în primă instanţă contravenţiile de orice natură, iar în privinţa atribuţiilor notariale competenţa sa era nelimitată. În circumscripţia teritorială a Judecătoriei Novaci intrau comunele: Alimpeşti, Aninişu, Baia de Fier, Bălceşti, Bumbeşti Jiu, Cernădia, C i o c a d i a , C r a s n a , Nov a c i , Pociovaliştea, Poenari, Polovragi, Săcelu, Sârbeşti, Turbaţi, iar pentru perioade mai scurte de timp şi comunele Cărpiniş, Drăgoteşti, Radoşi, Muşeteşti, Surupaţi şi Zorleşti.

Cu excepţia unor perioade scurte de timp, (1889-1894 şi 1897-1907), când sediul instanţei a fost în comuna Petreştii de Sus (azi Târgu Cărbuneşti), Jude-cătoria Rurală No-vaci , până la desfiinţarea sa în anul 1960, şi-a avut sediul în satul Novaci-Români. În anul 1909 Ministerul Justiţiei a închiriat de la preotul Sevastian Pârvulescu un imobil în centrul comunei, pentru a fi folosit ca local de judecătorie. Lipsa unui local propriu a constituit o problemă şi în deceniile următoare, Comisia Interimară Judeţeană fiind nevoită, în 1931, să închirieze casele maiorului Constantin Petrulian contra sumei de 30 000 lei anual, ca sediu de judecătorie. În ceea ce priveşte personalul, acesta se compunea, în anul 1882, din Gheorghe Bălăcescu – judecător, Petre Ruenescu – ajutor de judecător, Nistor Dumitrescu – copist şi Nicu Ciontescu – copist. O jumătate de veac mai târziu, în 1938, numărul magistraţilor şi al personalului auxiliar se mărise doar cu trei funcţionari, schema de personal fiind umătoarea:

Ion Virgiliu Augustin – judecător, Vasile I. Smărăndoiu – judecător ajutor, Petre Stamatoiu - grefier, Vasile I. Belu - grefier, Ion C. Badalea - impiegat, Constantin C. Drăgănescu – impiegat şi Constantin Gh. Bibanu – camerier.

Competenţa şi pregătirea profesională a magistraţilor din acele timpuri era una ireproşabilă. Două exemple se impun cu precădere: Nicolae Tâmpeanu, magistrat la Judecătoria Novaci în perioada 1898-1904 era doctor în drept al Universităţii din Liege şi Aureliu Căpăţână, ajuns

ministru al justiţiei în septembrie 1944 şi-a început cariera juridică în 1908, la Novaci. Dintre personalul auxiliar, o menţiune aparte o merită Petre Stamatoiu, grefier. Născut în 1885, în

comuna Budieni, şi-a desfăşurat întreaga activitate între 1911 şi 1945 la Judecătoria Novaci. Puterea sa de muncă şi profesionalismul dovedite de-a lungul întregii cariere şi răsplătite prin numeroase decoraţii şi medalii (inclusiv ,,Coroana României’’ în grad de ofiţer), au fost dublate şi de un talent literar, materializat prin nuvele şi poezii publicate în paginile ziarului ,,Gorjanul’’. Opera sa cea mai importantă este, însă, ,,Monografia comunei Novaci’’, prima monografie a localităţii, publicată în paginile revistei ,,Jiul’’ nr. 11-12, în anul 1921.

În timpul primului război mondial trupele germane nu numai că au devastat sediul, dar au şi distrus o bună parte din arhiva Judecătoriei Novaci, după cum consemna într-un raport din decembrie 1918, judecătorul Petre N. Gheorghiu: ,,…din arhiva

judecătoriei au distrus mai mult de jumătate din numărul dosarelor şi registrelor ce se găseau, făcând focul cu ele, iar registrele ce au mai rămas le-au rupt copertele pentru a face pachete în care trimiteau merinde în Germania ... La plecarea din local au încărcat 2 care cu dosare pe care le-au dus pe munte tot pentru făcut focul”. Astfel, au dispărut documente importante referitoare la istoria Novaciului şi a comunelor învecinate. Din arhiva pe care flăcările războiului şi neglijenţa oamenilor nu a distrus-o, aflată în depozitele SJAN Gorj, cercetătorul interesat poate afla informaţii despre transferul de proprietăţi, stabilirea drepturilor în munţii stăpâniţi în devălmăşie, procesele moşnenilor cu societăţile forestiere ,,Lotru’’ şi ,,Carpatina’’, statutele băncilor populare şi ale cooperativelor, alegerile comunale şi parlamentare etc.

Câteva cifre ne oferă o imagine a activităţii desfăşurate la nivelul Judecătoriei Novaci în perioada interbelică. Astfel, în anul 1934 au existat 899 de procese civile şi 1949 penale, din care au fost rezolvate 1704. În 1937, numărul proceselor civile scade la 563, în schimb cele penale cresc la 2314, iar cele rezolvate la 2033. În 1944, în condiţiile invaziei sovietice, personalul şi arhiva Judecătoriei Corneşti din Basarabia au fost evacuate la Novaci. În anul 1952, Judecătoria Novaci şi-a schimbat denumirea în Tribunal Popular Raional până în 1960, când a fost desfiinţată.

Reînfiinţarea Judecătoriei Novaci în anul 1995 şi inaugurarea noului sediu în 2001 simbolizează repararea unei nedreptăţi şi continuarea unei tradiţii pe cât de bogată pe atât de zbuciumată.

Cristian GRECOIU

JUDECĂTORIA RURALĂ NOVACI

Au trecut şi alegerile parlamentare – 2016. Nu sunt 300, sunt vreo 470 de parlamentari. Suntem o țară atât de mare încât ,,era nevoie’’ de un asemenea număr.

Într-adevăr, s-a mai redus cu ceva numărul lor, dar poporul român hotărâse cu totul altceva. De fapt, nici nu ştiu ce să mai cred de poporul român. Este foarte greu să înțelegi ce vrea poporul român chiar şi după 27 de ani de la Evenimentele din Decembrie ’89, ca să nu mai vorbim de jumătatea de secol de comunism pe care l-am trăit mulți dintre noi. Este foarte greu să se dezmeticească mulți dintre semenii noştri. Ori poate că s-au dezmeticit dacă mă gândesc la greutățile prin care au trecut atâta timp şi acum se mulțumesc cu bruma de binefaceri oferită de cei care se află la conducerea destinelor țării.

Un lucru totuşi nu înțeleg. De ce ne lipseşte înțelepciunea, de ce nu privim în viitor, de ce ne

lăsăm amăgiți de promisiuni care, cel puțin deocamdată, sunt promisiuni şi nimic altceva. Cu ce mă încălzeşte pe mine, pensionar după 45 de ani de muncă neîntreruptă la Stat, dacă acest Stat mi-a dat mie o pensie mai mică decât şi-au votat parlamentarii cu doar un singur mandat, ca să nu mai vorbim de cei cu mai multe mandate. Adică, eu, după 45 de ani de muncă, am o pensie mai mică decât un parlamentar cu 4 ani de şedere şi odihnă în Parlamentul României. Frumos, n-am ce zice.

Au trecut alegerile, la care a participat ceva mai mult de o treime din populația României cu drept de vot. Restul au rămas spectatori. Este grav că cea mai mare parte a populației României nu este interesată de soarta țării. Fiecare trebuie să aibă un cuvânt de spus. Nu putem lăsa la infinit pe alții să hotărască în numele nostru, al celor mulți. Deşi, în cazul recentelor alegeri parlamentare, îi putem înțelege şi

pe oameni. Mă aflam pe holul secției de votare unde m-am dus să-mi exercit dreptul la vot. Cineva s-a adresat celor care aşteptau să intre în secție: ,,Votați-i pe oricare, toți sunt la fel’’. Şi a mai zis ceva, dar nu suportă hârtia să scriu. Îi dau dreptate. Se ceartă acolo în parlament de zici că sunt pe câmpul de luptă, pentru ca în multe chestiuni ce-i privesc să-şi dea mâna. Aşa că, cei mulți, care au stat liniştiți acasă, în fața televizorului, râzând de noi că ne-am dus la vot, să fie mulțumiți cu ce-am ales noi, cei puțini. Şi noi şi ei, am hotărât ce am crezut că e mai bine pentru țară, unii mergând la vot, alții stând liniştiți acasă, fără să le pese. Rămâne să vedem ce roade vom culege până la viitoarele alegeri parlamentare de peste patru ani. Nouă, celor care am mers la votare, chiar ne pasă.

Constantin DÂRVĂREANU

ALEGERI PARLAMENTARE – 2016

20 Decembrie 2016

7

NOVĂCEANUL

În această lună se împlinesc 27 de ani de la Revoluţia Română din 1989. Evenimentele care au avut loc atunci şi idealurile care le-au generat sunt tot mai mult date uitării. Noile generaţii şi chiar cei mai în vârstă ştiu adesea puţin din ce s-a întâmplat atunci. Ba chiar, unii din cei care conduc România azi, par a fi uitat ce i-a animat pe sutele de mii de oameni să-şi pună viaţa în pericol, iar alţii au plătit supremul tribut, pentru a putea trăi mai bine ei şi, mai ales, copiii lor. Mai mult, se vehiculează adesea tot felul de „poveşti” despre ce s-a întâmplat în Decembrie 1989… .

Mijlocul lui Decembrie 1989. Un fost student mă caută la Facultatea de Medicină şi Farmacie unde lucram atunci şi îmi spune că se aşteaptă evenimente grave în zilele următoare. Peste vreo două zile aud de cele întâmplate la Timişoara, unde au fost împuşcaţi oameni. Fostul student care va ajunge apoi în „staff-ul” Revoluţiei, mă caută iar peste câteva zile spunându-mi că Timişoara a fost aproape reprimată şi că dacă nu încep ample mişcări în marile oraşe ale ţării, va urma un măcel nemaipomenit.

Încă din 17-18 decembrie 1989 era mare zarvă în Bucureşti. Atrăgeau atenţia patrulele aflate mai la tot pasul pe străzi şi în faţa instituţiilor, patrule care erau compuse din miliţieni, soldaţi de la securitate şi gărzi patriotice. În dimineaţa de 21 decembrie observ de la fereastra blocului în care locuiam, undeva aproape de centrul capitalei, coloane uriaşe de maşini înţesate cu oameni. Erau muncitori aduşi de la marile întreprinderi pentru a-şi manifesta simpatia faţă de Marele Conducător. Zarva se iscase din cauza faptului că oamenii stăteau închişi în autobuze până le venea rândul să intre în Piaţa Palatului. Acestora, desigur, le era sete, foame sau nu aveau aer şi cereau insistent să li se deschidă uşile. Văzând că este vorba despre evenimente care urmau să se întâmple cu mare rapiditate, dau fuga până la facultate, aflată la circa un sfert de oră de mers pe jos. Aici colegii mei erau speriaţi neştiind ce se întâmplă. Aud că s-au găsit afişe anticeauşiste în facultate şi că foştii securişti care ne controlau din umbră fiecare mişcare au cărat toată noaptea la nişte documente.

Întrebându-l pe şeful de catedră dacă se mai ţin ore în acea zi, acesta îmi spune că totul se suspendă. Mai aflu de la colegi că fuseseră ceva vociferări şi chiar îmbrânceli la un curs de socialism ştiinţific. Auzind vuietul mulţimii care venea dinspre Piaţa Palatului am plecat împreună cu câţiva studenţi într-acolo. Spectacolul era imposibil de descris în cuvinte: o mare de oameni dezlănţuiţi, care erau dispuşi să distrugă totul în cale. Aici aud că au fost operate câteva mii de arestări şi că au fost omorâţi oameni la Piaţa Universităţii în urma unor altercaţii

între manifestanţi şi trupele masate în stradă. Scânteia pare a fi pornit de la două „focare”, mai întâi câţiva manifestanţi au vrut să-i ia arma unui soldat iar acesta a tras câteva focuri în aer; al doilea focar - mai mulţi mani-festanţi s-au urcat pe un tanc şi au încercat să pătrundă în acesta; tanchistul a mişcat maşina de luptă şi aşa au fost striviţi câţiva oameni.

A urmat o noapte de coşmar. A doua zi, fiind prezent dis de dimineaţă în Piaţa Palatului aud despre evenimentele tragice de la Intercontinental. Se spunea că sunt zeci de morţi şi răniţi. În piaţă se mai spunea că spre centrul capitalei se îndreaptă un convoi uriaş de muncitori care veneau din zonele industriale ale cartierului Militari şi că tancurile au oprit o coloană de manifestanţi ce înaintau din sudul Bucureştiului. Către prânz observ că pe acoperişul Comitetului Central aterizează un elicopter care în câteva minute îşi reia zborul avându-l în interior pe dictator. A urmat o explozie de strigăte „A fugit dictatorul”. În urma elicopterului cade o ploaie de afişe care-i îndemnau pe oameni să nu creadă în minciunile occidentalilor şi să-şi apere ţara şi cuceririle revoluţionare.

Revenind la facultate pentru a vedea ce ordine s-au primit în privinţa programului studenţilor, găsesc aceiaşi colegi cu feţele împietrite de parcă aşteptau sfârşitul lumii. La scurt timp zgomotele infernale ale şenilelor tancurilor ce treceau prin faţa facultăţii accelerează temerea. Mergând să văd ce se întâmplă, văd că soldaţii de pe tancuri purtau flori în ţevile puştilor. Atunci mi-am zis „Ceauşescu, acesta îţi este sfârşitul”.

Întors la catedră, secretara mi-a spus că m-a căutat rectorul institutului şi că vrea să mă vadă imediat. La puţin timp acesta intră pe uşa încăperii. Cu voce tremurândă rectorul îmi spune că întrucât în ultimii 3-4 ani am fost mereu la concentrare, fiind ofiţer în rezervă, Senatul a hotărât să se înfiinţeze un grup de autoapărare la instituţiei şi că eu am fost desemnat să conduc acel grup.

După o pauză destul de lungă, rectorul mă întreabă dacă am vreo preferinţă. Cu vocea pătrunsă de emoţie spun că ar fi bine dacă am avea în grupul respectiv studenţi care au făcut armata la paraşutişti sau care au centura neagră la arte marţiale. Gândurile mi se învălmăşeau în creier. Treptat îşi face loc ideea unui posibil război civil şi a sfârşitului persoanei mele.

După plecarea rectorului colegii mei mă întreabă în cor „Ce se va întâmpla?”. Le-am răspuns cu vocea sugrumată că este posibil să fie lupte de stradă şi că trebuie să apărăm cu orice preţ facultatea. La auzul vorbelor mele toată lumea a amuţit. Peste vreo oră sună lung telefonul de la secretariatul rectorului. Mi se comunică de la celălalt capăt al firului că peste vreo jumătate de

oră grupul de autoapărare se va întruni în holul mare. Iuţeala cu care se desfăşurau evenimentele îmi îngreuna gândirea corectă. Ajungând în holul mare am avut o licărire de speranţă văzând că studenţii aleşi aveau o condiţie fizică foarte bună. Întreb sec pe rector ce trebuie să apărăm, care sunt punctele nevralgice ale clădirii, dacă există aici substanţe chimice de mare periculozitate, dacă avem arme etc.

După ce aflu toate amănuntele, aleg un student din anul V, d-l Aurelian, care făcuse armata la paraşutişti, ca locţiitor. Plecăm destul de repede în recunoaştere. Ne îngrijorează multiplele hrube aflate pe sub zidurile facultăţii şi faptul că unele duceau spre Palatul Cotroceni, iar altele spre Parcul Cişmigiu. Este drept că numai fusese nimeni, de zeci şi zeci de ani pe aici, după cum arăta ţesătura groasă de păienjeni. Identificăm apoi depozitul de cloroform, tuburile de oxigen, buteliile de aragaz, substanţele chimice periculoase de la biochimie şi sala cadavrelor. Pericolul mare era că în apropierea facultăţii se afla un depozit de câteva sute, dacă nu mii de tuburi de oxigen lichid de la Spitalul Municipal.

Abia am terminat turul pentru a vedea ce avem de apărat, că au şi început tirurile de arme automate sau ale tunurilor aflate pe tancuri. Având harta dispunerii încăperilor facultăţii stabilim la repezeală posturile de pază şi patrulele care asigură intervenţia în caz de pericol. Convenim ca armele rămase de la gărzile patriotice să fie închise într-un dulap, toţi ştiind că în cazul unor lupte de stradă tehnicile din arte marţiale ne sunt mult mai de folos decât nişte arme care făcuseră Al Doilea Război Mondial. Ne mai înarmăm cu nişte bâte de baseball, care aveau caracterul de veritabile arme albe.

Prima noapte a trecut relativ liniştită. Dinspre ziuă ne-am trezit într-o canonadă de artilerie care făcea să ne treacă fiori reci pe spinare. Suspect era că nu se vedea nicio clădire fumegând. Mai târziu am aflat că această canonadă era produsă de simulatoare electronice, implantate în punte strategice ale oraşului pentru a induce teamă, derută şi intrarea în adăposturi spre a nu vedea ce se întâmplă afară.

A doua zi a fost un coşmar. Auzisem în ziua precedentă, că la Spitalul din apropiere ar fi fost aduşi terorişti străini răniţi grav. Aceştia ar fi venit în ajutorul dictatorului şi, pentru a şterge urmele, urmau să arunce în aer Spitalul Municipal.

Spre seară, din podul unei clădiri aflate la marginea facultăţii, a fost deschis focul asupra depozitului de oxigen de la Spitalul Municipal. S-a auzit apoi un răpăit de mitralieră de pe o altă clădire, după care s-a aşternut liniştea. La puţin timp ne-am trezit cu doi ofiţeri de contrainformaţii ai armatei, care au cercetat locul de unde s-a tras.

„Teroriştii” părăsiseră de mult zona rămânând în urma lor doar tuburile cartuşelor trase, care păreau a fi de provenienţă străină.

A treia zi canonada exploziilor s-a înteţit în jurul nostru. Se trăgea de la Palatul Cotroceni spre Spitalul Municipal, noi aflându-ne cumva la mijloc. Tot înspre spital se trăgea şi din clădirea neterminată aflată pe malul Dâmboviţei. Împreună cu ajutorul meu ne-am strecurat în camera aflată spre Palatul Cotroceni să vedem ce stricăciuni s-au produs. Abia am intrat în cameră când o rafală de mitralieră a ciuruit iarăşi ferestrele. Ne-am aruncat fulgerător la podea retrăgându-ne de-a buşilea pe coridor. Norocul ne surâsese. Scăpasem cu viaţă….

ACELE ZILE FIERBINŢI DIN DECEMBRIE 1989Prof. univ. dr. N. VINŢANU

În 14 noiembrie 1997 mă găseam în Principatul Monaco. Mărturisesc faptul că deşi are o suprafaţă de doar 2,02 km patraţi şi o populaţie, pe atunci, în jur de 37000 locuitori, Principatul Monaco este foarte aglomerat. Asta, în primul rând datorită aşezării sale la doar 14 km de Nisa, pe Coasta de Azur, ceea ce îi conferă un aspect deosebit, cu o puternică economie bazată pe turism, cu obiective renumite în lumea întreagă. Milioane de turişti de pe întreg globul pământesc vin anual la Monte-Carlo, oraş care se confundă cu însăşi Principatul, pentru a-i admira frumuseţile, indiferent de anotimp, fiindcă în Monaco, iernile sunt blânde (temperatura medie a lunii ianuarie este de 10,3 grade C).

În Monaco se desfăşoară întreceri sportive de mare împortanţă: tenis de câmp, automobilism Formula 1, curse de ciclism etc. Dar nu despre Principatul Monaco vreau să scriu acum, fiindcă despre el am mai scris în nişte cărţi, ci despre un fapt care mi-a atras atunci, în 1997, în mod deosebit atenţia.

Nu departe de Cazinoul din Monte – Carlo, într-unul din părculețele de o frumusețe fără egal, am găsit un grup statuar foarte interesant. M-am apropiat de el şi am constatat că grupul statuar îl reprezenta pe părintele comunismului, Lenin, aşezat pe mai multe forme din fontă, pe toate laturile, care aduceau a cazan de fabricat țuică. La baza grupului statuar, pe o tăbliță, era scris: DISTILAȚIE IDEOLOGICĂ. Am trăit s-o văd şi pe asta!

Constantin DÂRVĂREANUMonaco, noiembrie 1997

Amintiri din timpul comunismului

DISTILAŢIE IDEOLOGICĂ

20 Decembrie 2016

8

NOVĂCEANUL

Novăceanul v Nr. 42

Ziar tipărit cu sprijinul Primăriei

și Consiliului Local Novaci și al obștilor de moșneni din Novaci,

Pociovaliștea și Cernădia.

COLEGIUL DE REDACȚIE:

Constantin DÂRVĂREANU, redactor șef

Nicolae VINŢANU, redactor șef adj.

Otilia GIURCA, redactor

Elena BASARABĂ, redactor

Tel. 0744 656 726, e-mail: darvareanu@yahoo.com

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20

Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343E-mail: tipografia.prodcom@gmail.com

Pre-press & print:

Tehnoredactare:RODICA TEIȘI

REVELIONUL DE ALTĂDATĂ DIN PLĂIEŢIV

reme câinoasă la sfârşit de decembrie. Frigul pătrunde prin toate oasele. Doar Crivăţul care suflă cu putere pare a aduce

din lumea umbrelor imagini despre ceea ce a fost Revelionul de altă dată din Plăieţi… .

Pregătirea pentru Revelion sau VĂRJELAT, respectiv, Vrăjit, cum îi spuneau bătrânii, se făcea cu vreo câteva zile înainte: se alegea locul unde urma să se desfăşoare evenimentul, se pregăteau hainele care trebuiau să fie noi şi frumoase, se alegeau desăguţii, în care urmau să fie duse bucatele la Marea Întâlnire dintre ani. După Al Doilea Război Mondial, mai mult de 30 de ani, Revelionul din Plăieţi, s-a ţinut în casa familiei Dăianu. Locuinţa respectivă avea o cameră mare, un adevărat salon de dans unde se adunau 10-15 familii pentru sărbătorirea marelui eveniment. Cu 3-4 zile înainte de petrecere, tata împreună cu Gheorghe Băbu şi Ion Şchiopârlan mergeau la Todea sau Filimon pentru a alege vinul, plătind arvuna. Pe atunci lumea de pe la noi nu prea avea vie. Aşa că nu existau decât două soluţii: sau să meargă la Orleşti, respectiv Drăgăşani pentru a aduce vin de înaltă calitate, sau cumpărau vinul de la familiile amintite.

În zilele Crăciunului, pe lângă mesele pline cu bunătăţi „d-ale porcului” şi ulcele de vin sau ţuică fiartă, se discutau şi amănunte despre Revelion: cine vine să cânte cu fluierul, ce dansuri se vor face, ce momente hazlii trebuie neapărat introduse etc. Noi copiii ne făceam planuri despre horele noastre, că trebuia să arătăm celor mari că ştim a dansa Jieneasca, Învârtita, Şchioapa etc.

Cu o zi înaintea Revelionului mama pregătea pâinea, sarmalele, piftia, cârnaţii, friptura şi cozonacii pe care urma să le punem la masa de Revelion. Atunci, fiecare venea cu mâncarea lui de acasă. Era un fel de întrecere între familii pentru a aduce la masă cele mai alese şi gustoase mâncăruri. Alese este un fel de a spune, întrucât meniul era cumva standard: caş proaspăt sau brânză cu ceapă, caltaboş, slănină afumată, tobă, piftie, sarmale, cârnaţi şi friptură, colaci şi pâine făcută în casă. Nu trebuia, bineînţeles, să

lipsească murăturile: castraveţi, gogonele, gogoşari, conopidă, varză, bureţi de pădure, ţelină etc., acestea fiind şi un bun antidot contra mahmurelii. Mama făcea întotdeauna un fel de lipii numite „azme”, unse cu gălbenuş de ou şi modelate cu furculiţa.

Marea Sărbătoare a Revelionului începea cam de la ora 18. Noi, copiii, eram trimişi înainte la locul desfăşurării evenimentului, pentru a ajuta la căratul scaunelor, al meselor, la ştersul paharelor care trebuiau să fie curate precum cristalul. Tata mergea şi el cu noi, ducând damigeana plină cu ţuică şi alte vase în care urma să fie adus vinul. Când se ajungea la locul unde de desfăşura sărbătoarea, trei-patru bărbaţi plecau repede cu căruţa după vin.

Pe la orele 1900 începea larma: veneau băieţii cu fluierele, unchiul Dogaru cu taragotul, Mâtcan cu figornul, iar Piluţă cu toba. Fetele soseau puţin mai târziu, însoţite de mamele lor, toate îmbrăcate în superbele noastre costume naţionale. Se încingea repede vijelioasa mărunta, se auzeau strigături ca „Aş juca dar nu mă lasă Ilie Căciulă Grasă” etc. Treptat-treptat, până către orele 2000, soseau toţi cei care urmau să petreacă Revelionul la Dăianu. La bucătăria de vară a Dăieniţei, deşi uneori era frig de crăpau pietrele, fierbeau oalele cu ţuică, vin şi alte bucate, iar oameni anume aleşi cărau licoarea spre locul petrecerii. În scurt timp, mai ales ţuica fiartă dezlega toate limbile şi toată lumea începea să vorbească deodată.

Ţuica şi vinul fiert erau aproape numai pentru bărbaţi. Fetele nici nu se atingeau de asemenea băuturi, iar femeile gustau doar câte puţin, pentru că se spunea că nimic nu ar fi mai urât şi jignitor ca o femeie beată. Noi copiii gustam câte o jumătate de ceşcuţă, ca să ne încălzim, după ce ne uitam în toate părţile, ca să nu ne vadă ai noştri.

După ce băieţii se cam săturau de joc, începeau să strige că le este foame. Atunci, pe masa aşezată sub formă de U, acoperită cu pânză, adesea ţesută acasă, se întindeau bucatele.

În timp ce fiecare înfuleca vârtos din bunătăţile de pe masă, cerceta atent ce aduseseră de mâncare cei din jur. Mult mai târziu aveam să aflu că această masă comună

supra-îmbelşugată îşi avea originea în petrecerea dacilor de sfârşit de an, precum şi în Saturnaliile romanilor.

După ce se potolea bine foamea, se continua jocul. Tot acum veneau şi momentele hazlii: gazda, adică Dăianu, recita o poezie despre „telefonul ţiganului”, alţii povesteau cum i-a strâns ursul în braţe la munte, confundându-i cu o oaie sau întâmplări din pelerinajul făcut în Dolj după porumb, când „golanii” i-au furat pălăria unui băieţandru care nu a dormit iepureşte în căruţă şi a tribuit să suporte rigorile iernii cu capul descoperit.

De la acel revelion nu lipsea Căluşul şi Colindul Caprei. În Căluş se prindeau mai toţi bărbaţii iar vătaful era luat apoi pe sus şi „bătut la tălpi” pentru a divulga diferitele secrete de prin sat. La miezul nopţii trebuia, neapărat, împuşcat anul vechi. Atunci intra în acţiune pădurarul Porumbel şi vânătorul Pătruţoiu, care trăgeau în sus 5-6 focuri de armă.

Pe la orele 2-3, înspre dimineaţă, se cam rărea lumea venită la petrecere. Plecau mai întâi fetele însoţite de mamele lor şi alte femei care urmau să se ducă la biserică. Noi copiii, deşi mai picoteam prin vreun colţ al încăperii, o luam încet-încet spre casă. Numai băieţii, după ce moţăiau şi ei un timp cu capul pe o masă, ieşeau la fântâna din Plăieţi când se făcea ziuă, şi pregăteau ceva tipic ciobanului: se făcea focul pe zăpadă, se pregăteau mămăliga cu unt şi brânză şi se încingea iar petrecerea. Venise un nou an care trebuia întâmpinat cu chiote de bucurie… .

Astăzi nu a mai rămas aproape nimic din splendoarea sărbătorii Revelionului de altădată. Feţele oamenilor de azi sunt tot mai posomorâte, nu se mai aud acele chiote de bucurie pentru venirea Noului An. Cei mai mulţi petrec noaptea dintre ani aşa cum pot. Se mai organizează câte un Revelion scorţos unde se etalează busturi, bijuterii scumpe sau mâncăruri aduse de peste mări şi ţări. Ale noastre, tradiţionale, se zice că nu ar fi sănătoase, că ar avea multă grăsime sau că ar fi pregătite în condiţii mai puţin igienice …

C O L I N DProf. Ion FILIPOIU

Veniți, creștini, la BetHleem, Veniți, cu toții, să vedemSălașu-n care s-a născut, În bătătura cea de lut, Pe-un braț de fîn în iesle pus,Mîntuitorul sfînt, Iisus… Măicuța sa și tatăl său, De teama lui Irod cel rău,Tiranul crud, pruncucigaș,Lăsaseră al lor oraș, Plecaseră din Nazaret,Să scape de acel proclet... ... Se înnopta, era și frig,Și-i pătrunsese-al iernii sfic1),Prin haine, pînă la cămăși, Și-au adăstat la multe căşi;Să intre, nu li s-a permis,O ușă nu li s-a deschis ! Și obosiți, și-nfrigurați,De pretutindeni alungați,Au mers, așa, pe-amarul drumȘi-au nimerit la un olum2)

Și-n noaptea rece, doar ei doi,Au mas3) în staulul de oi Și Iosif s-a-ngrijit cu rostDe-a încropit un adăpostȘi-a ațîțat un pic de foc,Fiind Maria la soroc…Și, în acel răspas prelung,Ea l-a născut pe Sfîntul prunc În ieslea boilor blajini,Sub ale stelelor lumini,Și-al cerului coperămînt,Ea l-a născut pe Pruncul sfînt,Al lumii Mare-nvățătorȘi-al vieții călăuzitor Pe strat de fîn întins pe jos,Așa s-a fost născut Cristos;Așa veni pe lume El,Copilul sfînt, Emanuel,Aducătorul Noii Legi,Mântuitorul lumii-ntregi.

Și-n cinstea și în slava sa,Pe cer a apărut o stea,Strălucitoare printre nori,Precum Luceafărul de zori,Stea care i-a călăuzit Pe craii de la Răsărit Și-n mare grabă, cei trei craiAu încărcat pe-ai loruși caiComori de aur și de-a argint,Șiraguri mari de mărgărintȘi lui Iisus le-au închinat,Ca unui mare Împărat … ...............................................Să mergem, dar, la Bethleem,Cu ochii minții, să vedemSălașu-n care s-a născutIisus cel fără de început,Ce-a fost și ce va fi mereu,De-o seamă, OM și DUMNEZEU…________________________1)  sfic = vînt rece și zloată2) olum = adăpost pentru vite3)  au mas = au poposit peste noapte

VESTEAProf. Ion DUȚĂ

Ce noapte tainică şi blândăSe desfăşoară sub cerul de azur!O veste prin noapte colindăŞi face lumii înconjur.

E noaptea tăcută, sfioasăCum n-a mai fost alta pe lume!Şi Taina Sfântă pătrunde în casă, Anunțând un nume. Ce NUME!

Se iscă fiori în tot natulŞi noaptea e blândă, natală. Veniți, s-a născut Împăratul,Iar moartea-i pustie şi goală.

Păstorii şi magii fac pază.Îngerii cântă Imne de Slavă.Steaua vesteşte prin razăCă noaptea-i sfințită, suavă!

,,O! Ce veste!’’... ,,Steaua sus răsare!’’ ...Îngerii cântă Imne de Slavă.El, Cel Mic!... S-a născut Cel Mai Mare,Venit să vindece lumea bolnavă.

Prof. univ. dr. N. VINŢANU