primĂria comunei novaciarhivelenationale.ro/site/download/arhive_judetene/gorj/...ţ primĂria...

84
© Arhivele Naţionale ale României PRIMĂRIA COMUNEI NOVACI Existenţa comunei ca unitate administrativă cu personalitate juridică datează din 1864 şi a luat fiinţă ca urmare a Legii administrative din 31 martie. În conformitate cu prevederile acesteia, comuna era alcătuită din mai multe sate sau cătune a căror populaţie trebuia să însumeze în mod obligatoriu 500 de locuitori sau 100 de familii. Reşedinţa comunei se stabilea, de obicei, în satul cel mai dezvoltat. Primăriile comunale erau conduse de un primar împuternicit cu conducerea treburilor obşteşti şi de un consiliu comunal care era ales de adunarea alegătorilor comunei pe timp de doi ani, numărul membrilor acestuia variind de la 5 la 17 consilieri în raport cu numărul locuitorilor. Potrivit legii din 1864 şi celor ce i-au urmat, primăriile au avut numeroase şi variate obligaţii privind activitatea politică, economică, social- obştească, sanitară, educativă, financiară, de dezvoltare şi modernizare edilitară şi de urmărire a aplicării şi respectării legislaţiei. Instituţia administrativă a comunei Novaci s-a numit primărie în anii 1864-1949, comitet provizoriu în 1949-1950, sfat popular în perioada 1950- 1968 şi consiliu popular după 1968. În urma apariţiei legii nr. 69/1991, autonomia locală la nivel de comună realizându-se prin două autorităţi administrative- consiliul comunal ca autoritate deliberativă şi primarul ca autoritate executivă – denumirea ei va fi Consiliul Local al oraşului Novaci. A făcut parte din plasa Novaci, iar în anii 1950-1952 şi 1960-1968, din raionul Gilort, între 1952 şi 1960 din raionul Novaci. A avut în componenţă între trei şi şapte sate. Astfel, între 1864 şi 1892 era formată din satele Novaci-Moşneni, Novaci-Străini şi Hirişeşti. Din 1892, celor trei li se adaugă şi Ghebani, însă numai pentru puţin timp; în 1908, când are loc o nouă reorganizare teritorială, locul satului Ghebani, care va face parte din comuna Pociovaliştea, va fi luat de Schela, care, începând cu anul 1938 nu mai apare menţionată în legile de reorganizare administrativ-teritoriale. În anul 1942, timp de 2 luni, celor trei sate componente, li se adaugă satele componente ale comunei Pociovaliştea. Între 1950 şi 1956, cât timp a fost desfiinţată comuna Cernădia, două din satele componente ale acesteia, Vlădoi şi Berceşti, vor intra în componenţa comunei Novaci. Ultima modificare administrativ-teritorială va avea loc în anul 1968, localitatea fiind trecută, cu această ocazie, în rândul oraşelor. A avut întotdeauna reşedinţa în satul Novaci-Străini. Localitatea Novaci este atestată documentar în hrisovul din 9 martie 1502 prin care Radu cel Mare confirmă fraţilor Radu şi Petru, stăpânirea asupra mai multor munţi, precum şi asupra a diferite sate, moşii şi ţigani. Fondul arhivistic provenit de la această primărie conţine documente create în anii 1920-1998, însumând 1236 u.a. şi a intrat în păstrarea Direcţiei Judeţene Gorj a Arhivelor Naţionale prin preluarea a unor documente de la © Arhivele Naţionale ale României

Upload: others

Post on 22-Jan-2020

61 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

PRIMĂRIA COMUNEI NOVACI

Existenţa comunei ca unitate administrativă cu personalitate juridică datează din 1864 şi a luat fiinţă ca urmare a Legii administrative din 31 martie. În conformitate cu prevederile acesteia, comuna era alcătuită din mai multe sate sau cătune a căror populaţie trebuia să însumeze în mod obligatoriu 500 de locuitori sau 100 de familii. Reşedinţa comunei se stabilea, de obicei, în satul cel mai dezvoltat. Primăriile comunale erau conduse de un primar împuternicit cu conducerea treburilor obşteşti şi de un consiliu comunal care era ales de adunarea alegătorilor comunei pe timp de doi ani, numărul membrilor acestuia variind de la 5 la 17 consilieri în raport cu numărul locuitorilor. Potrivit legii din 1864 şi celor ce i-au urmat, primăriile au avut numeroase şi variate obligaţii privind activitatea politică, economică, social-obştească, sanitară, educativă, financiară, de dezvoltare şi modernizare edilitară şi de urmărire a aplicării şi respectării legislaţiei. Instituţia administrativă a comunei Novaci s-a numit primărie în anii 1864-1949, comitet provizoriu în 1949-1950, sfat popular în perioada 1950-1968 şi consiliu popular după 1968. În urma apariţiei legii nr. 69/1991, autonomia locală la nivel de comună realizându-se prin două autorităţi administrative- consiliul comunal ca autoritate deliberativă şi primarul ca autoritate executivă – denumirea ei va fi Consiliul Local al oraşului Novaci.

A făcut parte din plasa Novaci, iar în anii 1950-1952 şi 1960-1968, din raionul Gilort, între 1952 şi 1960 din raionul Novaci. A avut în componenţă între trei şi şapte sate. Astfel, între 1864 şi 1892 era formată din satele Novaci-Moşneni, Novaci-Străini şi Hirişeşti. Din 1892, celor trei li se adaugă şi Ghebani, însă numai pentru puţin timp; în 1908, când are loc o nouă reorganizare teritorială, locul satului Ghebani, care va face parte din comuna Pociovaliştea, va fi luat de Schela, care, începând cu anul 1938 nu mai apare menţionată în legile de reorganizare administrativ-teritoriale. În anul 1942, timp de 2 luni, celor trei sate componente, li se adaugă satele componente ale comunei Pociovaliştea. Între 1950 şi 1956, cât timp a fost desfiinţată comuna Cernădia, două din satele componente ale acesteia, Vlădoi şi Berceşti, vor intra în componenţa comunei Novaci. Ultima modificare administrativ-teritorială va avea loc în anul 1968, localitatea fiind trecută, cu această ocazie, în rândul oraşelor. A avut întotdeauna reşedinţa în satul Novaci-Străini. Localitatea Novaci este atestată documentar în hrisovul din 9 martie 1502 prin care Radu cel Mare confirmă fraţilor Radu şi Petru, stăpânirea asupra mai multor munţi, precum şi asupra a diferite sate, moşii şi ţigani. Fondul arhivistic provenit de la această primărie conţine documente create în anii 1920-1998, însumând 1236 u.a. şi a intrat în păstrarea Direcţiei Judeţene Gorj a Arhivelor Naţionale prin preluarea a unor documente de la

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

2creator în anul 1956. În anul 1983 sunt preluate alte 874 u.a. tot de la creator, o ultimă preluare de documente (464 u.a.), fiind realizată în anul 2000. Documentele sunt prelucrate arhivistic (ordonate, inventariate şi selecţionate), inventarul fondului este înregistrat sub numărul 39. Dosarele sunt ordonate cronologic şi cotate (numerotate) începând cu numărul unu în cadrul fiecărui an. După dosare sunt ordonate statele de plată a salariilor şi apoi registrele. Ambele categorii de documente sunt cotate începând cu numărul unu , peste ani. În componenţa fondului se întâlneşte o mare varietate de genuri de acte ca : decrete, H.C.M. (copii), decizii, ordine, circulare şi instrucţiuni ale organelor administrative ierarhic superioare- prefectură, preturi, sfaturi populare, raionale şi regional şi ale altor autorităţi civile şi militare, planuri de muncă şi de măsuri, procese verbale de control, ale organelor de conducere şi organismelor colective de lucru, decizii proprii, dări de seamă statistice, rapoarte, informări, bugete, planuri de venituri şi cheltuieli, dări de seamă contabile, inventare de bunuri aparţinând instituţiilor din comună, planuri ale forţelor de muncă, fişe de înregistrare, autorizaţii de construcţie şi proiecte tehnice, registre ( agricole, matricole, fiscale, de evidenţă a cotelor obligatorii şi contribuţiei în muncă ), certificate, declaraţii, tabele nominale, cereri, etc. Deşi fondul este compus dintr-o cantitate apreciabilă de documente (25,60 m.l.), conţinutul informaţional al acestora nu este deosebit de bogat. Bună parte dintre ele conţin informaţii referitoare la agricultură şi zootehnie, principalele ocupaţii ale locuitorilor. Mutaţiile petrecute în forma şi structura proprietăţii agrare sunt reflectate în documentele privind efectuarea de exproprieri în perioada interbelică şi reconversia plăţii datoriilor agricole1, aplicarea unor reglementări legale ca H.C.M. nr.308/19532 şi Decretul nr. 115/19593, dar mai ales în cele privind reforma agrară din 19454 şi socializarea agriculturii5, în special sub forma întovărăşirilor agricole6. Legate de această socializare a agriculturii, sunt şi acele dosare care se referă la chiaburi, regimul comunist depunând eforturi susţinute pentru reducerea continuă a numărului acestora7. Dările de seamă statistice anuale sau ocazionale şi recensămintele, conţin date despre situaţia semănăturilor şi culturilor agricole, numărul gospodăriilor şi potenţialul

1 1/1920-1934, 2-3/1934 2 14/1953-1954, 1/1954 3 15/1959-1964, 16/1959-1971, 17/1959-61, 1/1960, 3/1961, 4/1961, 2/1964-65, 1/1965-66 4 10/1944-1945, 1/1945, 1/1946-1947, 2/1946, 8/1947 5 1/1953-1955, 2/1954, 3/1955-1956, 2/1957, 4/1959-1960, 2/1962-1964 6 14/1959, 14/1960, 6/1961-1965, 16/1961-1962, 19/1961, 1/1962-1963, 2/1962-1964, 18/1963-1964. Mult mai târziu faţă de perioada înfiinţării acestor întovărăşiri, în anul 1978, mai exact, 100 locuitori pun bazele, la 14 mai 1978, a unei noi forme de organizare economică obştească, înfiinţând Asociaţia Crescătorilor de Ovine Gilortul (dosarele 13-14/1978). Asociaţia, conform procesului-verbal de constituire, avea ca obiective : - Creşterea efectivelor de ovine ale membrilor asociaţi ; - Îmbunătăţirea continuă a raselor de ovine ; - Aplicarea unor tehnologii moderne de creştere şi îngrijire a animalelor ; - Respectarea normelor şi măsurilor zootehnice şi sanitar-veterinare ; - Întreţinerea, îmbunătăţirea şi exploatarea raţională a pajiştilor ; - Asigurarea bazei materiale pentru creşterea şi exploatarea animalelor precum şi pentru prelucrarea produselor ; - Asigurarea fondului central de stat cu produse de origine animală şi sprijinirea membrilor asociaţiei pentru valorificarea produselor direct către consumatori ; - Dezvoltarea permanentă, economică şi organizatorică a asociaţiei şi realizarea planului de producţie şi financiar al acesteia. 7 2/1949-1951, 2/1953-1954, 2/1954, 3/1954-1955, 13/1954-1960, 2/1955

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

3economic al acestora, situaţia fondului funciar al comunei şi cultura diverselor plante agricole8. Unele documente se referă la exproprierea golurilor de mente9, exploatarea10 şi întreţinerea acestora11

Registrele agricole constituie surse de informare nu numai în domeniul economic ci şi în privinţa toponimiei şi onomasticii12.

Informaţii importante pentru cei care doresc să cunoască istoria acestei comune, sunt deţinute şi de dosarele care conţin deciziile date de primar, comitet provizoriu şi, mai târziu comitet executiv, de dosarele ce conţin procese-verbale încheiate cu ocazia şedinţelor Sfatului Comunal, precum şi de dosarele care se referă la lucrările sesiunilor Sfatului popular sau la cele ale şedinţelor Comitetului şi Biroului Executiv13 Multe dintre documente se referă la stabilirea şi efectuarea prestaţiei, numită mai apoi autoimpunere iar în ultimii ani ai comunismului contribuţie voluntară a locuitorilor14, activitate mai mult obligatorie decât consimţită de cetăţeni, dar prin intermediul căreia au fost realizate lucrări de interes obştesc precum repararea şi întreţinerea căilor de comunicaţie, construirea de obiective social-culturale – localuri pentru primărie, şcoli, cămine culturale, dispensar medical şi electrificarea localităţilor15. Preocuparea locuitorilor şi a reprezentanţilor acestora pentru stabilirea hotarelor comunei, delimitarea vetrelor de sat, sistematizarea, buna gospodărire şi înfrumuseţare a localităţilor, construcţia de locuinţe de către locuitori, este prezentă în mai multe din documente16. Astfel, cei care doresc să afle date tehnice sau 8 1/1920-1934, 1/1925-1934, 4/1941-1942, 10/1941-1942, 1/1943, 12/1944, 1/1945, 15/1945-46, 6/1946, 9-10/1946, 10/1947, 6/1948, 12/1948, 14/1948, 13/1949, 10/1950-1951, 11/1950, 11/1951, 6/1961-1965, 20-21/1969-1970, 20/1970-1971, 16/1979, 13/1981-1984, 19/1985-1986, 17/1986-1987, 16/1987, 17/1987-1988, 13/1988-1989 9 1/1920-1934, 3/1941-1942, 10/1944-1945 10 22/1943, 2/1948, 11/1964, 1/1965-1966, 16/1965, 29/1969-1971 11 6/1961-1965, 22/1975, 12/1977. Conform documentaţiei tehnice întocmite de Întreprinderea pentru Executarea Lucrărilor de Îmbunătăţire şi Exploatare a Pajiştilor Gorj în anul 1977, golurile Plai, Plăeţi, Măgura Făget, Cerbul, Plopul, Florile Albe, Tolanul Mic şi Vaca, aveau nevoie de diverse lucrări de întreţinere. Astfel, urmau să fie executate defrişarea arboretului, cositul ferigilor, distrugerea muşuroaielor de furnici, nivelarea săpăturilor făcute de armată şi reînsămânţarea talazurilor ravenelor, în scopul combaterii eroziunii solului, pe o suprafaţă totală de 575 ha aparţinând celor opt goluri alpine şi subalpine din Masivul Rânca ( dosarul 12/1977 ). 12 Acestea, ordonate la sfârşitul fondului, au ca ani extremi 1948-1950, 1951-1955, 1956-1958, 1959-1963, 1964-1970, 1971-1975, 1974-1980, 1981-1985 şi 1986-1990. 13 7-8/1941-1942, 5/1943-1947, 7/1945-1947, 3/1951, 3/1953, 4/1954, 4/1955-1957, 3-5/1957, 2-6/1958, 5-8/1959, 3-7/1960, 8-11/1961, 4-6/1962, 5/1963, 7-8/1963, 4-6/1964-1965, 7-9/1966, 4-5/1967, 6-7/1967-1968, 2-3/1968, 4-7/1969, 4-5/1970, 4-6/1971, 1/1972-1973, 2/1972-1975, 3/1972-1973, 4/1972-1975, 5-7/1974, 1-2/1975, 3-4/1976, 1-2/1977, 1-4/1978, 1-3/1979, 1-2/1980-1985, 1/1981-1982, 2-3/1981, 2-4/1982, 1-3/1983, 1-3/1984, 2/1985, 3/1985-1989, 4/1985, 5/1985-1989, 1-3/1986, 1-3/1987, 1-3/1988, 2-4/1989. 141/1940-41, 1-3/1941-1942, 1/1942-1944, 10/1942, 11/1942-1943, 1-2/1943, 1/1945, 23/1945, 28/1945-1947, 14/1946-1947, 1/1948, 16-17/1948, 2/1949-1951, 18/1949-1950, 4/1950, 1/1952-1956, 1/1958-1973, 17/1958, 22/1959-1960, 16/1960-1961, 5/1961-1962, 1/1962-1963, 16-17/1962, 20/1963, 16/1964, 5/1966, 23/1966, 24/1966-67, 15/1967, 18/1968, 27/1969, 1/1970-1971, 3/1970-1971, 27/1970, 8/1972, 21/1972, 23-24/1973, 24/1974, 14/1980, 19/1980, 21/1982. De exemplu, în 1966 se întocmeşte un deviz pentru construcţia unui atelier şi laborator la şcoala medie (dosarul 19/1966). Dosarul 22/1966 cuprinde documentaţie pentru construcţie şcoală cu 8 săli clasă (la construcţia localului se referă şi dosarele 33/1969 şi 34/1969). 1511/1942-1943, 26/1945-1946, 12/1946-1947, 21/1948-1949, 2/1957, 1/1961, 4/1961, 2/1962-1964, 3/1963-1965, 3/1966-1967, 16/1968-1970, 1/1969-1970. 16 9/1942-1943, 24/1945-1950, 1/1948, 16/1948, 18/1959, 19/1959-1963, 20/1959, 23/1959-1960, 2/1960-1961, 15/1960-1963, 4/1961, 19/1963-1968 (are despre staţia Cerbu ), 1/1964-1965, 13/1964-1966, 14/1965, 18/1966-1967, 14/1968, 15/1968-1969, 16/1968-1970, 17/1968-1969, 23/1969, 26/1969-1970,

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

4financiare privind diversele construcţii ridicate în comună, pot să consulte dosarele care cuprind informaţii privind construirea localului primăriei17, şi a Băii Publice18 . Numeroase documente au ca obiect probleme de ordin militar precum pregătirea premilitară, recrutarea şi încorporarea tinerilor19, evidenţa resurselor rechiziţionabile existente în comună20 şi pregătirea locuitorilor pentru apărarea civilă21. Parte din deciziile comitetului executiv, planurile şi bugetele de venituri şi cheltuieli, dările de seamă contabile 22 şi registrele matricole şi roluri fiscale conţin informaţii despre sursele de constituire a bugetului, numărul şi starea materială a contribuabililor, cuantumul impozitelor şi taxelor despre felul în care erau administraţi şi cheltuiţi banii publici23.

Nu lipsesc din documente informaţii privind activitatea de asistenţă medicală24 şi socială25, cea de învăţământ26 şi cultural-educativă27. Se cere menţionat faptul că informaţiile conţinute de unele categorii de documente sunt utile pentru rezolvarea solicitărilor de ordin practic ale

28/1969-1970, 1/1970-1971, 2/1970-1972, 24/1970, 1/1971-1975(Vezi şi fişa), 3/1971, 24/1971-1973, 25/1971-1974, 29-30/1971 ( se referă la alimentarea cu apă şi canalizare ), 31/1971 (trotuare), 26/1972-1998, 22/1974-1976, 18/1975-1977, 1/1976-1989(vezi fişa), 17/1978, 19-20/1979, 14/1980, 18/1980-1981, 15/1983-1985, 18/1986. În anul 1933 Consiliul Comunal decide prin Încheierea nr. 33 din 5 noiembrie. 1933, urmată de o altă încheiere, nr. 12 din 5 mai 1934, înfiinţarea unui târg săptămânal şi anual de vite, alimente şi produse industriale casnice, precum şi a unei pieţe zilnice de produse agroalimentare (dosarul 1/1933-1935), aceasta fiind aprobată şi prin Decizia Ministerială nr. 23. 090 din 9 iunie 1934 a Ministerului Industriei şi Comerţului. În anul 1959, se amenajează piaţa comunală (dosarele 21/1959 şi 2/1960-1961). În 1936, prin procesul-verbal nr. 7 din 28 febr. 1936, la nivelul comunei se aprobă Regulamentul pentru înfiinţarea şi perceperea cotizaţiilor necesare construirii şi întreţinerii abatorului comunal, se înfiinţează un abator comunal (dosarul 2/1936-1940). Dacă în primul an erau date spre arendă 3 hale-gherete, în anul 1940, 6 persoane participau la licitarea celor 4 gherete existente pentru vânzarea cărnii. În anul 1935, comuna este declarată staţiune climaterică (dosarul 1/1934-1936). Date privind construcţia şcolii din Hirişeşti cuprinde dosarul 23/1959-1960, în timp ce 15/1976 se referă la construcţia unei grădiniţe cu 120 locuri. 17 1/1936-1939 18 8/1952-1953, 15/1954-1955. În 1964, aceasta necesita reparaţii (dosarele 14/1964 şi 15/1965). Dosarele 17/1978 şi 16/1980 se referă la construcţia unei băi publice. 19 1/1940-1941, 14/1943, 7/1944, 13-14/1945, 7/1946, 5/1947, 10/1948, 11/1949, 10/1951, 13/1953-1959, 17/1966-1968, 12/1968-1969, 19/1970-1971, 15/1972-1974, 19/1973-1976, 19/1982-1989. 20 1/1921-1922, 1/1929-1934, 1/1940-1941, 1/1941-1942, 3/1941-1942, 9-10/1941-1942, 1/1943, 11/1943-1944, 14-15/1943, 27/1943, 1/1944, 7/1944, 13/1945, 16/1945, 1/1946-1947, 11/1949, 8/1950 21 1/1931, 1/1940-1941, 10/1943-1944, 14/1943, 1-2/1944, 7/1944, 9/1950-1958, 17/1966-1968, 19/1973-1976 22 12/1942-1943, 16/1944-1945, 25/1945-1946, 19/1946-1947, 19/1947-1948, 20/1948-1949, 14/1954, 10/1956, 21/1961-1965, 18-21/1962, 22-24/1963, 17/1965, 25/1966-1967, 16-17/ 1967, 21-23/1968, 28/1970, 32-33/1971, 25-26/1973, 25/1974, 23-24/1975, 16/1976, 29/1977, 18/1978, 21/1979, 20/1980, 16-17/1981, 23-24/1982, 18-19/1983, 15-16/1984, 20-21/1985, 23-24/1986, 19/1987, 14/1988, 10/1989 23 1/1939-1942, 1/1942-1944, 1-2/1943, 25/1943-1944, 16/1944, 22/1944-1945, 2/1946, 19/1949, 14/1950, 1/1952-1956, 10/1956, 1/1964-1965, 4/1974, 4/1979, 4/1980-1982, 4/1981, 8-9/1982, 10/1982-1983, 25/1982, 4-6/1986, 7/1987, 4/1988, 5/1989. 24 2/1943, 5/1945-1946, 2/1946, 15/1947, 17/1949, 1/1976-1989. 25 4/1941-1942, 9/1941-1942, 11/1941-1942, 8/1942-1945, 15/1943, 17/1943-1944, 1/1944, 20/1944, 1/1945, 5/1945-1946, 22/1945, 2/1946, 3/1946-1948, 3/1947-1948, 12/1947, 14/1947, 15/1948, 1/1950, 2/1957, 1/1958-1973, 5/1961-1962, 1/1967, 13/1968-1969, 23/1970-1971, 18/1972, 19-20/1972-1974, 14/1976, 18/1979-1981, 20/1982, 14/1983. 261/1941-1942, 1/1946-1947, 21/1948-1949, 6/1950, 1/1951, 1/1963, 2/1963-1964, 3/1969, 24/1970, 1/1974. 27 1/1941-1942, 1/1943, 16/1943, 5/1945-1946, 2/1946, 16/1946-1948, 2/1948, 6/1948, 2/1954, 1/1955, 1/1960, 5/1961-1962, 29-30/1961, 1/1963, 2/1963-1964, 28/1963, 19/1964, 22/1965-1966, 1/1970-1971, 24/1970, 1/1974.

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

5cetăţenilor ca atestarea vechimii în muncă28, drepturi patrimoniale29, statutul civil al persoanelor şi alte situaţii.

Având în vedere cantitatea relativ mare a numărului de unităţi arhivistice şi conţinutul informaţional destul de bogat al documentelor, sperăm ca acestea să fie de folos pentru cei care doresc să studieze istoria străvechilor localităţi ce au format comuna Novaci30. 11.12. 2002 Arhivist, Alexandru Bratu

28 Cele 36 de dosare cuprinzând state de plată a drepturilor salariale ale personalului angajat, a drepturilor acordate lumii I.O.V.R. sau a ajutoarelor acordate familiilor mobilizaţilor şi concentraţilor, sunt ordonate la sfârşitul fondului, înaintea diverselor registre. 29 Amintim aici existenţa a numeroase dosare referitoare la deschiderea procedurilor succesorale ( precum 3/1955-1956, 7/1956-1957, 12/1960, 13/1962, 17/1963, 9/1964, 11/1965, 10/1966, 1/1967, 10/1968, 17/1969, 14/1970-1971, 13/1972-1973, 16/1974, 14/1975-1977, 10/1980, 11/1981, 11/1983, 17/1985 ), vânzarea/cumpărarea, comasarea, atribuirea de terenuri ş.a. ( de exemplu, în afara registrelor agricole, 1/1954, 3/1954-1955, 2/1955, 2/1957, 1/1958-1973, 16/1958-1960, 15/1960-1963, 6/1961-1965, 16/1961-1962, 17/1961-1963, 13/1962, 12/1964, 1/1965-1966, 13/1965, 4/1966-1967, 10/1966, 18/1966-1967, 9/1967-1968, 14/1968, 15/1968-1969, 19-20/1969-1970, 23-24/1969, 18/1970, 22/1970, 21/1971, 23/1971-1973, 27/1971, 16/1972, 17/1972-1974, 17/1973, 20/1974, 21/1974-1977, 15/1975-1981, 16/1975-1977, 13/1976, 5/1977-1989, 13/1977-1979, 14/1977-1978, 16/1978-1979, 17/1979-1990, 19/1979, 14-15/1980, 17/1980-1982, 13/1983, 16/1983-1985, 14/1984, 19/1986, 20/1986-1988) 30 Pentru completarea datelor şi informaţiilor deţinute de acest fond arhivistic, recomandăm cercetătorilor, în funcţie de tema de cercetare aleasă, consultarea şi a altor fonduri arhivistice, precum Prefectura Judeţului Gorj, Pretura Plasei Novaci, Protoieria Judeţului Gorj, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Gorj, ş.a.

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

6

PRIMĂRIA COMUNEI NOVACI

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

ANUL 1920

1 2/1925-1934

Înfiinţarea, administrarea şi exploatarea iazurilor comunale, exproprierea golurilor de munte, vânzarea silită a unor terenuri aparţinând locuitorilor comunei , statistica populaţiei, clădirilor, animalelor şi mijloacelor de transport şi locuitorii ce doresc să se colonizeze în alte zone

1920-1934 161

ANUL 1921

1 1/1921 Registru privind locuinţele propuse pentru rechiziţionare în interesul armatei. 1921-1922 20

ANUL 1925 1 4/1925 Registru privind recensământul animalelor din comună. 1925-1934

ANUL 1929

1 5/1930 Recensământul animalelor şi mijloacelor de transport din comuna Novaci supuse rechiziţionării 1929-1934

ANUL 1931

1 6/1931 Tabele cu membrii Comitetului P.P.C., personalul nemobilizat, mijloacele de alarmă şi adăposturile de pe raza comunei utilizabile în caz de bombardament aerian

1931 15

2 7/1931 Registru de intabulare a inscripţiunilor ipotecare, amanetelor şi gajurilor 1931-1939

ANUL 1933

1 8/1934

Înfiinţarea unui târg săptămânal şi anual de vite, alimente şi produse industriale casnice precum şi a unei pieţe zilnice pentru produse agroalimentare ş.a. Contractul de arendare şi planul terenurilor aparţinând Băncii Populare "Gilortul", cedate în vederea construirii târgului.

1933-1935

ANUL 1934

1 9/1934

Declararea comunei Novaci ca staţiune climaterică, vizitatorii comunei Novaci în 1934-1935 ; Monitorul Oficial 216/ 20 sept.1935 cu decizia ministerială de recunoaştere a comunei ca staţiune climaterică

1934-1936

2 117/1945 Registru de menţiuni pentru debitorii agricoli din comuna Novaci (vol. l ) 1934

3 118/1945 Registru de menţiuni pentru debitorii agricoli din comuna Novaci (vol. II) 1934

4 3/1925 Registru inventar al averii comunei 1934-1941 38 Pac.1 ANUL 1936

1 10/1939 Anunţuri, caiete de sarcini, licitaţii, procese-verbale şi contracte, în vederea construirii unui nou local pentru primărie şi postul de jandarmi

1936-1939

2 12/1940 Reglementare tăierii şi vânzării cărnii, înfiinţării unui abator şi combaterii speculei cu alimente 1936-1940

ANUL 1939

1 119/1945 Registru privind plata taxelor, impozitelor, arenzilor şi a facturilor de energie electrică 1939-1942

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

7

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 11/1939-1947

Registru de intabulare a inscripţiunilor ipotecare, amanetelor şi gajurilor 1939-1948

ANUL 1940

1 14/1940

Ordine, instrucţiuni, adrese, dări de seamă, recensăminte, statistici, tabele şi declaraţii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Prefecturii judeţului Gorj, diverselor unităţi militare, privind mobilizarea pentru muncă, recrutări, rechiziţii, apărarea pasivă, depistarea spionilor, întreţinerea Monumentului Eroilor şi populaţie, animale, mijloace de transport, unelte, alimente etc. existente în comună. Proclamaţie a armatei la declanşarea războiului cu U.R.S.S.

1940-1941

2 57/1943 Chestionare, inventare, procese-verbale, tabele şi schiţe privind averea statului, aflată pe raza comunei. Planurile pădurilor Hirişeşti, Prosia şi Rădeia

1940

3 13/1940 Chestionare, procese-verbale, inventare, tabele şi schiţe privind inventarul averii din proprietatea Ţinutului Olt, aflată pe raza comunei

1940

4 79/1944 Chestionare, procese-verbale, inventare, tabele şi schiţe privind averea comunei 1940

ANUL 1941

1 24/1942

Corespondenţă privind drepturile IOVR-iştilor şi familiilor mobilizaţilor şi concentraţilor, rechiziţii, munca de folos obştesc, alimentaţie, măsuri în agricultură, portul de armă, măsuri fiscale, propagandă, cultură, învăţământ, măsuri organizatorice şi gospodăreşti, refugiaţii din Transilvania de Nord, colonizarea în Basarabia de Sud, inventarierea averii " Mişcării Legionare " etc.

1941-1942 Pac. 2

2 31/1942

Decizii, ordine, ordonanţe, regulamente, publicaţii şi procese-verbale ale Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei şi Primăriei comunei Novaci, referitoare la prestaţiile în natură, preţuri maximale la vânzarea animalelor, alimentelor etc. organizarea pazei comunale. Înfiinţarea morilor ţărăneşti şi a unui atelier de funii, buget de gestiune, desprinderea comunei Pociovaliştea, numiri în funcţie, sancţiuni aplicate personalului primăriei şi măsuri gospodăreşti

1941-1942

3 33/1942

Exproprierea golurilor de munte, munca în folos obştesc, lucrări la drumuri, rechiziţii, combaterea braconajului, înfiinţarea şi funcţionarea Oficiului Local de Turism, acte de stare civilă, averea şi situaţia materială a unor locuitori ai comunei, afişarea şi înmânarea unor publicaţii, convocări şi citaţii etc.

1941-1942

4 30/1942

Anchetă agricolă privind proprietarii, animalele, mijloacele de transport şi uneltele agricole din comună, suprafaţa comunei şi producţia agricolă, numărul de animale, situaţia stocurilor de produse alimentare şi agricole, aprovizionarea cu alimente, colectări, muncitori agricoli, ajutorarea IOVR-iştilor şi a familiilor sărace, lucrări de reparaţie la drumuri, diguri etc.

1941-1942 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

8

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

5 21/1941-1942 Procese-verbale de inspecţie martie - noiembrie 1941 1941

6 22/1941-1942

Procese-verbale de inspecţie noiembrie 1941 - octombrie 1942 1941-1942

7 19/1941-1944

Procese-verbale încheiate cu ocazia şedinţelor Sfatului comunal, Consiliului de primărie şi consiliului de colaborare al primăriei

1941-1942

8 36/1942-1943 Decizii şi ordonanţe ale Primarului comunei Novaci 1941-1942

9 28/1942

Ajutorarea familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor, I.O.V.R., rechiziţii, mobilizarea pentru lucru în agricultură, încorporări şi demobilizări. Înştiinţări ale Curţii Marţiale referitoare la sentinţe date în cauze privind locuitorii din Novaci şi Pociovaliştea

1941-1942 Pac.3

10 25/1942

Ordine, ordonanţe, instrucţiuni, adrese, planuri de muncă, tabele, contracte şi cereri ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Judeţului Gorj, Camerei Agricole Gorj, Preturii Plasei şi Primăriei comunei Novaci, referitoare la mobilizarea pentru muncă, rechiziţii, culturi şi munci agricole şi alte probleme legate de agricultură

1941-1942

11 27/1942

Ajutoare acordate IOVR-iştilor şi familiilor mobilizaţilor şi concentraţilor, donaţii în bani şi produse ale locuitorilor, constituirea şi activitatea Consiliului de Patronaj local, situaţia cantinei şcolare

1941-1942

12 15/1941

Ordine, instrucţiuni, adrese, procese-verbale, tabele, scrisori de adeverire şi cereri ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii judeţului Gorj, diverselor unităţi militare şi Primăriei Judeţului Gorj, referitor la protecţia şi drepturile I.O.V.R.-iştilor şi familiilor mobilizaţilor şi concentraţilor

1941-1942

13 41/1943

Decret-lege, decizii, ordine şi adrese ale Ministerului Propagandei Naţionale, Oficiului Naţional de Turism şi Primăriei comunei Novaci cu privire la probleme legate de turismul în localitate

1941-1943

14 20/1941-1942 Registru de inventar al averii comunei 1941-1943

ANUL 1942

1 43/1943

Ordine, decizii, statute de asociere, ordonanţe, procese-verbale, adrese şi publicaţii ale Preturii Plasei Novaci, Postului de Jandarmi şi Primăriei comunei Novaci, referitoare la buget, drumuri, mobilizare, prestaţia în natură, impozite şi taxe, preţuri maxime la produsele alimentare, înfiinţarea unor cârciumi, a unui atelier de frânghii şi a unei ţesătorii mecanice de lână şi textile, procurarea unor materiale de apărare pasivă, numiri şi schimbări din funcţie, constituirea comisiilor de constatare a veniturilor comunei, de licitaţii, de apel şi de recepţii şi sancţiuni pentru încălcări ale legii pentru mobilizare în agricultură

1942-1944

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

9

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 32/1942

Ordine, convocări, adrese şi dovezi de convocare ale Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Judeţului Gorj şi Primăriei comunei Novaci referitoare la participarea la Şedinţele Sfatului Comunal a membrilor săi

1942

3 37/1942-1943 Procese-verbale de inspecţie 1942-1943

4 16/1941-1942

Tabele cu funcţionarii publici, particulari, liber profesionişti şi pensionarii din comună 1942

5 26/1942 Ordonanţă, ordine, instrucţiuni, adrese, tabele elaborate de Camera Agricolă Gorj, Pretura Plasei Novaci şi Primăria comunei Novaci referitoare la mobilizarea pentru muncă

1942

6 110/1945 Dosare cu actele de pensionare ale urmaşilor decedaţilor şi dispăruţilor în război şi de ajutorare a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor

1942

7 23/1941-1944

Registru de evidenţă a ajutoarelor acordate familiilor celor concentraţi şi mobilizaţi 1942-1944 Pac. 4

8 35/1942

Registru cu procese-verbale ale Comitetului local de ajutorare a familiilor sărace ale concentraţilor şi mobilizaţilor referitoare la rezolvarea cererilor, stabilirea sumelor de bani ce trebuie plătite, introducerea şi radierea în/din statele de plată a ajutoarelor acordate familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor

1942-1945

9 64/1944

Decizii, planuri de activitate, devize şi programe de lucrări în comună ale Prefecturii Judeţului Gorj şi Primăriei comunei Novaci, referitoare la înfiinţarea unui atelier de ţesătorie, împrejmuirea oborului de vite, construirea unei băi, reconstrucţiei unor poduri şi întreţinerea şoselelor şi străzilor

1942-1943

10 29/1942

Prestaţia în muncă şi munca de folos obştesc, lucrări de reparaţie la drumuri, poduri, şanţuri, lucrări necesare la şcoala primară şi lucrări privind împrejmuirea oborului de vite. Copie după certificatul medical de reformă a soldatului Gh. Mohora (1913 )

1942

11 40/1943 Prestaţiile în muncă, întreţinerea drumurilor şi racordarea la reţeaua electrică a diverşi locuitori 1942-1943

12 56/1942-1943 Buget general de venituri şi cheltuieli 1942-1943

ANUL 1943

1 52/1943

Colectarea produselor animale şi metalelor, rechiziţii, ajutorarea familiilor concentraţilor, mobilizaţilor şi I.O.V.R.-iştilor, prestaţia în muncă şi mobilizarea agricolă. Aprovizionarea comunei cu produse alimentare, măsuri administrative, gospodăreşti, financiare, culturale, probleme legate de creşterea animalelor, practicarea agriculturii şi refugiaţii din Transilvania de Nord. Adresă a Arhivelor Statului referitor la selecţionarea şi păstrarea documentelor

1943

2 54/1943

Corespondenţă privind situaţia demografică, suprafaţa comunei, situaţia financiară şi sanitară, răscumpărarea prestaţiei în muncă, animale, mijloace de transport, culturile agricole, însămânţări, alimente, maşini agricole şi unelte, producţia agricolă şi disponibil de cereale. Borderouri de împărţire a ziarului " Cuvântul Mareşalului "

1943 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

10

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

3 51/1943

Organizarea şi funcţionarea Sfatului sătesc de împăciuire, trimiterea în judecată şi sentinţe aplicate diverşilor locuitori ai comunei, înmânarea şi afişarea citaţiilor, inventare de avere, starea civilă, pagube produse diverşilor locuitori şi înscrierea la catagrafia animalelor

1943

4 60/1943-1944 Registru de inspecţii ( decembrie 1943 - decembrie 1944 ) 1943-1944

5 61/1943-1946 Procese-verbale ale şedinţelor Sfatului Comunal 1943-1947

6 42/1943

Ordine, adrese, procese-verbale şi cereri ale Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la schimbarea denumirii satelor Novaci Români şi Novaci Străini în Novaci şi Novacii Noi, numiri în funcţie, destituiri şi sancţiuni aplicate funcţionarilor primăriei, atribuţiile notarului, mobilizare şi diverse probleme legate de personal

1943

7 46/1943 Probleme de stare civilă şi averea unor locuitori ai comunei 1943

8 45/1943 Tabele cu locuitorii care solicită buletine de la Biroul Populaţiei 1943 Pac. 5

9 44/1943 Tabele cu locuitorii care solicită extrase de stare civilă 1943-1944

10 85/1944 Măsuri în caz de bombardament aerian şi alte probleme legate de apărarea pasivă 1943-1944

11 59/1943 Tabel şi proces-verbal privind constituirea Comisiei de Inspectare şi clasare a rechiziţiilor, de evidenţă a animalelor şi mijloacelor de transport rechiziţionabile

1943-1944

12 49/1943 Mobilizarea pentru muncă, rechiziţii, numirea paznicilor agricoli, însămânţări, creşterea animalelor, izlazul comunal şi alte probleme legate de agricultură

1943

13 38/1943

Decizii, ordine, instrucţiuni, norme, adrese, procese-verbale şi publicaţii ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Comisariatului General al Preţurilor, Camerei Agricole Gorj, Inspectoratului de Vânătoare Gorj, Ocolului Agricol Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la preţurile maximale, dijma maximă, păstrarea gunoiului de grajd, vânătoarea ilegală, mijloacele de producţie şi izlazul comunal

1943

14 53/1943

Ajutorarea şi drepturile I.O.V.R.-iştilor şi familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor, rechiziţii, încorporări, desconcentrări, situaţia soldaţilor dispăruţi sau morţi pe front, măsuri de apărare pasivă

1943

15 50/1943

Procese-verbale, cereri, dovezi, reclamaţii, citaţii, bilete de vânzare a vitelor, contracte şi acte de angajament ale primăriei şi locuitorilor comunei Novaci referitoare la scăderea şi înscrierea în catagrafia animalelor, rechiziţii, scădere de prestaţii, vânzarea animalelor, angajare, ajutorarea familiilor sărace şi a I.O.V.R.-iştilor, concilieri în vederea acţionării în judecată, arendarea cârciumii şi împrumuturi. Sentinţă a Judecătoriei Rurale de Pace Novaci, privind vânzarea unor animale

1943

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

11

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

16 39/1943

Ordine, adrese şi procese-verbale ale Subsecretariatului de Stat al Educaţiei Extraşcolare, Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la sărbătorirea unirii cu Basarabia şi a intrării României în război, organizarea unor serbări şi şezători, întreţinerea Mormintelor Eroilor şi munca de folos obştesc. Adresă a Şcolii Tehnice Petroşani pentru publicarea unor prospecte privind condiţiile de admitere

1943

17 67/1944 Ajutorarea I.O.V.R.-iştilor, refugiaţilor şi familiilor sărace, situaţia materială a diverşilor localnici şi probleme legate de activitatea Comitetului local de Patronaj

1943-1944

18 83/1944 Dosare cu actele de pensionare a urmaşilor dispăruţi în război şi de ajutorare a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor

1943-1945 Pac. 6

19 84/1944 Dosare cu actele de pensionare a urmaşilor decedaţilor şi dispăruţilor în război şi de ajutorare a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor

1943-1945

20 82/1944

Dosare cu actele de pensionare a urmaşilor decedaţilor şi dispăruţilor în război şi de ajutorare a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor. Reclamaţii şi cereri ale locuitorilor comunei privind moartea unor animale şi înscrierea incorectă în acte, pentru ştergerea din catagrafia animalelor şi tabelele de rechiziţie

1943-1945

21 11/1945 Dosare cu actele de pensionare a urmaşilor decedaţilor şi dispăruţilor în război şi de ajutorare a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor

1943-1947

22 58/1943

Adrese, contracte şi procese-verbale referitoare la afişarea unor publicaţii, înştiinţări, acte de stare civilă, informaţii privind situaţia unor locuitori ai comunei, împrumuturi, eliberarea unor adeverinţe, mutaţii, arendarea golurilor de munte etc.

1943

23 47/1943 Inspecţii sanitare, amenzi, ocuparea postului de agent veterinar şi măsuri de combatere a turbării 1943

24 48/1943

Aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare şi nealimentare, prestaţia în muncă, preţul diverselor produse şi colectarea produselor de origine animală. Mercurial al Primăriei oraşului Târgu-Jiu

1943

25 65/1944

Întocmirea şi executarea bugetului, fixarea şi perceperea unor taxe şi impozite, contul de gestiune, arendarea cârciumilor şi a gheretelor de vânzare a cărnii, atelierul de frânghii, asigurări, prestaţii, colecte şi alte probleme financiare. Adrese şi tabele ale primăriilor din Ciocadia şi Copăcioasa privind locuitori ai comunei cu proprietăţi în localităţile menţionate pentru răscumpărarea prestaţiei la apărarea pasivă

1943-1944

26 78/1944 Tabele cu impunerile pentru serviciul de guarzi şi apărare pasivă 1943-1944

27 34/1942 Rechiziţii, munca de folos obştesc, fixarea unor preţuri maximale la lemn şi inventarierea patrimoniului fostei organizaţii " Mişcarea Legionară "

1943 Pac. 7

ANUL 1944

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

12

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 74/1944

Colectarea lânii, obiectelor de îmbrăcăminte şi a fierului vechi, ajutorarea şi drepturile I.O.V.R.-iştilor, a familiilor sărace şi a familiilor mobilizaţilor, activitatea Comitetului de Patronaj Local, aprovizionarea populaţiei cu alimente, situaţia familiilor funcţionarilor, organizarea apărării pasive, pregătirea premilitară, executarea muncilor agricole şi a prestaţiei în muncă a locuitorilor, utilizarea prizonierilor din Lagărul de la Bărbăteşti la munci agricole, rechiziţionarea cerealelor, animalelor, mijloacelor de transport şi a camerelor, organizarea atelierelor comunale, defrişări de vii, organizarea arhivelor, ajutorarea sinistraţilor bombardamentelor aeriene, situaţia instituţiilor de stat şi a întreprinderilor evacuate, stabilirea în România a refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, abuzurile săvârşite de trupele sovietice ş.a.

1944

2 70/1944

Asigurarea pazei comunei, numiri în funcţie, apărarea pasivă, întreţinerea drumurilor, preţuri maxime la produsele alimentare şi animale, aprovizionarea armatei sovietice, afişarea a diverse publicaţii, eliberarea unor acte de stare civilă şi constatarea pagubelor produse de animalele diverşilor locuitori. Tabel cu evacuaţii din Institutul Naţional al Cooperaţiei, aflaţi în comuna Cernădia

1944

3 63/1944

Decizii, ordine, convocări, procese-verbale, dări de seamă şi cereri ale Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei Novaci, referitoare la şedinţele Sfatului Comunal, numiri şi îndepărtări în/din funcţie ale personalului primăriei, local şi refugiat

1944

4 87/1944-1945 Registru de evidenţă a locuitorilor comunei 1944-1945

5 103/1945

Ordine şi adrese ale Ministerului Afacerilor Interne, Administraţiei Financiare a Judeţului Gorj, Primăriei comunei Novaci şi diverselor altor primării referitoare la probleme de stare civilă şi afişarea unor publicaţii

1944-1945

6 68/1944 Tabele cu locuitorii care solicită extrase de stare civilă 1944

7 72/1944

Rechiziţii, încartiruiri, refugiaţi şi evacuaţi, încorporări şi concentrări, drepturile I.O.V.R.-iştilor şi ale familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor, măsuri de apărare pasivă şi constituirea Comisiei de constatare a bunurilor luate de armatele sovietice

1944 Pac. 8

8 71/1944 Înmânarea şi afişarea unor citaţii, somaţii şi sentinţe, inventare de avere, starea civilă, situaţia militară a diverşilor locuitori, sabotaje, furturi, distrugeri şi pierderi de război

1944

9 89/1945

Adrese şi tabele ale Primăriei comunei Novaci, Subcentrelor de Pregătire Premilitară Cernădia şi Extraşcolar Novaci, referitoare la tinerii născuţi în 1927 precum şi la amenzi date unor tineri din comună

1944

10 91/1945

Colecta de lână, mobilizarea pentru lucru în agricultură, însămânţări, diverse alte probleme legate de agricultură, afişarea unor publicaţii şi înmânarea unor înştiinţări. Adresă şi proces-verbal ale Direcţiei Cadastru şi Lucrări Tehnice din Ministerul Justiţiei, privind exproprierea golului de munte Larga

1944-1945 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

13

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

11 66/1944 Planul de cultură, însămânţări, păşuni, mobilizarea pentru lucru, rechiziţii, colecta de lână, afişarea unor publicaţii cu caracter agrar şi probleme zootehnice şi veterinare

1944

12 73/1944

Defrişarea viilor de hibrizi, combaterea paraziţilor la pomi, însămânţări, vânzări de vite, apicultură, rechiziţii, mobilizare, utilizarea armatei şi prizonierilor la muncile agricole, diverse alte probleme legate de agricultură, situaţia demografică a comunei şi probleme legate de evacuaţi şi refugiaţi

1944

13 86/1944-1945

Tabele cu suprafeţele cultivate de către locuitori cu diverse culturi agricole 1944-1945

14 76/1944 Dosare cu actele de pensionare ale urmaşilor decedaţilor de război şi de ajutorare a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor

1944-1945

15 153/1947

Ordine, adrese, procese-verbale, tabele şi cereri ale Casei I.O.V.R., Comandamentelor 7 şi 6 Teritoriale, Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la ajutorarea şi drepturilor I.O.V.R.-iştilor. Dosar de ajutorare a familiei unui concentrat

1944-1947

16 62/1944

Ordine, instrucţiuni, decizii, adrese, programe, tabele, statistici şi cereri ale Ministerului Afacerilor Interne, Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la prestaţia în muncă, probleme edilitare, rechiziţii şi planul financiar pe exerciţiul 1944-1945

1944-1945

17 107/1945 Declaraţii şi procese-verbale referitoare la pagubele produse de trupele sovietice 1944

18 75/1944

Situaţia refugiaţilor şi evacuaţilor, comercianţii şi industriaşii, abonaţii la reţeaua electrică, comerţul în târguri, înregistrarea firmelor, întocmirea cărţilor de muncă pentru angajaţii firmelor, membrii Oficiului local de turism, constituirea Comisiei de constatare a pagubelor produse de trupele sovietice, rechiziţii făcute de către şi pentru trupele sovietice, informaţii privind starea civilă şi situaţia diverşilor locuitori, afişarea şi înmânarea unor publicaţii, ordonanţe, citaţii, convocări şi înştiinţări, contravenţii la legea monopolurilor etc.

1944 Pac. 9

19 113/1945

Colectarea pentru armatele sovietice a animalelor şi produselor animaliere, înfiinţarea şi activitatea Oficiului local pentru colectarea laptelui şi untului, drepturile I.O.V.R -.iştilor şi ale familiilor concentraţilor, mobilizaţilor şi dispăruţilor şi bunurile luate de trupele sovietice ilegal de la locuitori

1944-1945

20 69/1944

Ordine, instrucţiuni, adrese şi tabele ale Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului Român de Aprovizionare şi Distribuţie a Produselor de Pielărie ş.a., Preturii Plasei Novaci, Ocolului Agricol, Primăriei comunei Novaci şi Băncii Populare " Gilortul " referitoare la aprovizionarea locuitorilor, evacuaţilor şi refugiaţilor cu alimente şi încălţăminte. Dare de seamă a şefului Postului de Jandarmi, privind normalizarea economică a comunei

1944

21 1/1944-1945 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1944-1945

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

14

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

22 102/1945

Întocmirea şi executarea bugetului, înfiinţarea şi perceperea unor taxe şi impozite, deschiderea unor credite suplimentare, depunerea unor sume la Circa IV Constatare Novaci, încasarea unor debite, afişarea unor publicaţii şi înmânarea de somaţii

1944-1945

ANUL 1945

1 88/1945

Pagubele făcute de trupele sovietice, îndeplinirea obligaţiilor reieşite din Convenţia de Armistiţiu în cea ce priveşte colectarea de cereale, animale şi produse alimentare pentru U.R.S.S., limitarea abuzurilor săvârşite de trupele sovietice, înapoierea bunurilor provenite din U.R.S.S., organizarea reformei agrare, suprafeţele deţinute de locuitorii comunei în mai 1945, stocurile şi necesarul de cereale, animale şi alimente, ajutorarea, evidenţa şi drepturile I.O.V.R.-iştilor şi ale familiilor concentraţilor, executarea lucrărilor prin prestaţie, organizarea muncilor agricole şi a păşunatului, mobilizarea pentru lucru în agricultură, combaterea speculei şi sabotajului, rechiziţionarea de animale, mijloace de transport şi case, evidenţa privind eroii comunei, refugiaţii din Basarabia şi Bucovina de Nord, proprietarii de mori şi maşini de treierat, execuţia bugetară ş.a.

1945

2 100/1945

Învoirea păşunatului în pădure, furnizarea de lapte şi caş de către locuitori, evaluarea recoltelor gospodăriilor individuale, buget, taxe comunale, drepturile băneşti ale membrilor Comitetului Provizoriu şi a personalului Circumscripţiei sanitare, bursele elevilor, sume pentru internatul şcolar precum şi lucrări de construcţie a unei etuve pentru cai şi a unei băi pentru deparazitarea oilor. Chestionare referitoare la satul Novaci Români, cuprinzând date privind istoricul, geografia, economia, suprafaţa, starea sanitară, starea culturală ş.a.

1945-1950 Pac. 10

3 104/1945

Noile tarife la hotel, preţurile maxime la produsele alimentare, probleme gospodăreşti, constatarea unor pagube produse de vite, preschimbarea buletinelor de înscriere la Biroul Populaţiei şi mutaţii

1945

4 156/1947

Aprovizionarea populaţiei cu alimente şi îmbrăcăminte, stabilirea preţurilor unor produse şi servicii, meseriaşii şi morarii din comună, vânzări şi cumpărări de animale, înmânarea şi afişarea unor hotărâri, încunoştinţări, convocări şi publicaţii, informaţii privind situaţia unor locuitori, acte de stare civilă etc.

1945-1947

5 81/1944

Ordine, adrese, tabele, dări de seamă şi statistici lunare ale Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci, referitoare la situaţia financiară, asistenţa socială, starea sanitară şi culturală, construcţii, şedinţele Sfatului comunal, veniturile izlazului, culturile agricole, aprovizionarea cu cereale pentru hrană şi însămânţări, necesarul de alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi unelte, cereale măcinate, industriile existente în comună şi starea indicatoarelor de circulaţie

1945-1946

6 121/1945 Registru cu procese-verbale de inspecţie 1945-1947 7 116/1945 Decizii şi ordonanţe emise de Primarul comunei Novaci 1945-1947

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

15

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

8 124/1946

Decizii, ordine, convocări, adrese, procese-verbale şi cereri ale Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la numiri şi îndepărtări din funcţie, şedinţele Consiliului Politic Comunal şi buget. Fişele personale ale primarilor comunei din perioada 23 august 1944 - martie 1946

1945-1946

9 95/1945

Decizii, ordine, adrese, procese-verbale şi cereri ale Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la numiri şi îndepărtări din funcţie, sancţionarea unor funcţionari ai primăriei, şedinţele Sfatului Comunal şi efectuarea prestaţiilor. Jurămintele depuse de primar şi ajutorul de primar

1945

10 93/1945

Înmânarea şi afişarea unor citaţii, ratificări şi ordonanţe, acte de stare civilă, informaţii privind situaţia unor locuitori, amnistierea unor infracţiuni, averea diverşilor locuitori şi persoanele cu drept de vot

1945

11 112/1945 Tabele cu locuitorii care solicită buletine de identitate 1945-1947 12 114/1945 Tabele cu locuitorii care solicită acte de stare civilă 1945-1946

13 98/1945

Drepturile şi ajutorarea I.O.V.R.-iştilor, a familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor, recrutări, rechiziţii şi evidenţa animalelor din comună lăsate de trupele sovietice în întreţinere. Ordin şi tabel al Oficiului Naţional de Turism referitoare la averea unor condamnaţi ai Tribunalului Poporului

1945

14 97/1945

Adrese şi cereri ale Centrului Pregătirii Premilitare Judeţean Gorj, Seminarului Sf. Nicolae Râmnicu Vâlcea şi unor premilitari din Novaci referitoare la mutarea Secţiei Pregătire Premilitară Cernădia la Novaci, numirea în funcţia de comandant al secţiei şi înmânarea unor înştiinţări

1945

15 123/1946 Colecta de lână, brânză ş.a., mobilizarea pentru lucru, izlazul comunal şi alte probleme legate de agricultură 1945-1946 Pac. 11

16 94/1945 Recensământul animalelor şi mijloacelor de transport din comună supuse rechiziţionării 1945

17 101/1945

Animalele colectate, schimbate şi lăsate în întreţinere cu ocazia trecerii prin comună a trupelor sovietice, însămânţări, producţia agricolă, maşini, unelte agricole şi prestaţia în muncă a locuitorilor

1945

18 105/1945 Pagubele produse de armatele sovietice locuitorilor comunei şi predarea animalelor la Centrul de Exploatare Târgu-Jiu pentru satisfacerea nevoilor armatei sovietice

1945

19 106/1945 Procese-verbale şi tabele ale Primăriei comunei Novaci referitoare la pagubele produse de trupele sovietice locuitorilor comunei

1945

20 108/1945 Declaraţii şi procese-verbale referitoare la pagubele produse de trupele sovietice 1945

21 109/1945 Declaraţii şi procese-verbale referitoare la pagubele produse de trupele sovietice 1945

22 92/1945

Ordine, adrese, convocări şi tabele ale Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei Novaci şi primăriei comunale referitoare la organizarea de colecte şi ajutoarele date pentru ostaşii de pe front, I.O.V.R.-işti, refugiaţi şi locuitorii săraci

1945

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

16

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

23 90/1945

Decizii, ordine, adrese, cereri şi devize ale Ministerului Afacerilor Interne, Oficiului de Documentare şi Studii Administrative, Prefecturii Judeţului Gorj, Serviciului Tehnic Judeţean Gorj, Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comunei Novaci referitoare la prestaţiile în muncă şi lucrări pentru reparaţii poduri

1945

24 122/1945-1950 Registru cu autorizaţii de construcţie 1945-1950

25 2/1945-1946 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1945-1946

26 80/1944

Adrese şi tabele ale uzinei Hidro-electrice Novaci către Primăria comunală referitoare la debitele abonaţilor din comună. Extras din ordinul Ministerului lucrărilor Publice şi comerţului privind modificarea tarifelor pentru energia electrică

1945-1946

27 150/1947

Ordine, procese-verbale, contracte şi tabele ale Regiei Autonome a Asigurărilor de Stat, Preturii Plasei Novaci şi primăriei comunale, referitoare la inventariere, exploatarea şi asigurarea bunurilor mobile şi imobile ale comunei

1945-1947

28 120/1945 Registru de rol al prestatorilor pentru drumuri, calamităţi şi izlaz 1945-1947

29 96/1945-1946

Tabele cu locuitorii comunei Novaci care sunt impuşi la plata guarzilor comunali şi debitorii la plata impozitului pentru autovehicule şi cârciumi

1945 Pac. 12

ANUL 1946

1 138/1946-1947

Pagubele produse de armatele sovietice, numiri şi îndepărtări din funcţie, organizarea sindicatului agricultorilor şi crescătorilor de animale, membrii Consiliilor de Administraţie ai Băncii Populare " Gilortul " şi a cooperativei " Sfântul Ioan Botezătorul ", evidenţa supuşilor străini, rechiziţionarea de locuinţe, reforma agrară şi împroprietărirea cu pământ, predarea produselor vegetale şi animale la Centrul de Exploatare, evidenţa măcelarilor, morilor şi maşinilor de treierat, colectarea de cereale, aprovizionarea populaţiei cu cereale şi alimente, preţurile la alimente, adunarea şi distribuirea uiumului, schimbarea cerealelor cu produse industriale, organizarea muncilor agricole, păşunatul vitelor, cursuri de alfabetizare, drepturile I.O.V.R.-iştilor, execuţia bugetară, preschimbarea banilor ş.a.

1946-1947

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

17

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 130/1946

Pagubele produse de trupele sovietice, organizarea alegerilor, rechiziţionarea mijloacelor de transport, constituirea sindicatelor pe plasă, înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului Economic comunal, reforma agrară şi exproprieri, mobilizarea pentru munci agricole, colectarea de produse de origine vegetală şi animală, aprovizionarea populaţiei cu cereale, alimente şi alte bunuri, evidenţa golurilor de munte ale comunei, predarea de alimente şi produse agricole vegetale şi animale la Centrul de exploatare, suprafeţele cultivate şi producţia la hectar, raţionalizarea unor alimente, combaterea bolilor la animale, starea economică a comunei, situaţia culturală, sanitară şi financiară, ajutorarea I.O.V.R.-iştilor şi a familiilor concentraţilor, ajutorarea zonelor defavorizate, evidenţa întreprinderilor şi a meseriaşilor din comună, execuţia bugetară, evidenţa primarilor comunei între 6 sept. 1940 şi 23 august 1944 ş.a.

1946 Pac. 13

3 144/1946-1947

Aprovizionarea populaţiei cu alimente şi cereale, prestaţii, întreprinderile din comună, constituirea Comitetului comunal de ajutorare a populaţiei din regiunile înfometate, date privind populaţia, animalele, suprafaţa comunei pe categorii de terenuri şi producţia realizată

1946-1948

4 154/1947

Colectarea de cereale de la populaţie şi a cotelor din uiumuri de la proprietarii de mori şi batoze, aprovizionarea cu alimente şi cereale, înscrierea în Economat a funcţionarilor şi I.O.V.R.-iştilor, schimbarea cerealelor cu mărfuri industriale şi membrii Comisiei Economice şi a Consiliului Politic al comunei

1946-1947

5 140/1946-1947

Constituirea Comisiei Interimare şi a Comisiilor de constatare a veniturilor şi de licitaţie, numiri şi demiteri din funcţie, diverse alte probleme legate de funcţionarii primăriei, arenzi şi deschiderea unui credit suplimentar

1946-1947

6 129/1946 Ordine şi tabele ale Prefecturii Judeţului Gorj, Preturii Plasei Novaci şi Primăriei comune Novaci, referitoare la animalele domestice, cereale, I.O.V.R.-işti ş.a.

1946

7 127/1946 Încorporări, concentrări, desconcentrări, conferirea unor brevete de medalii, diverse date despre soldaţii din comune şi drepturile I.O.V.R.-iştilor

1946

8 132/1946 Înmânarea şi afişarea unor citaţii, notificări şi somaţii, acte de stare civilă, informaţii privind situaţia unor locuitori ai comunei şi averea lor etc.

1946

9 136/1946 Registru privind recensământul animalelor din comună 1946 10 131/1946 Recensământul animalelor din comună 1946

11 134/1946 Tabel referitor la proprietarii de oi din comuna Novaci, cu specificarea cantităţii de lână care urmează să fie predată 1946

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

18

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

12 128/1946

Ordine, decizii, adrese, procese-verbale, contracte, convocări, adeverinţe, tabele şi cereri ale Ministerului Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, Institutului Naţional al Cooperaţiei, Camerei de Comerţ şi Industrie Gorj, Primăriei comunei Novaci ş.a. referitoare la instalaţiile electrice de pe raza comunei, comercianţi şi profesionişti, arendarea cârciumilor, împrumuturi, starea civilă, afişarea şi înmânarea unor convocări, publicaţii şi somaţii, aprovizionarea cu diverse produse etc.

1946-1947

13 125/1946 Ordine ale Preturii Plasei Novaci privind prestaţiile. Tabele cu elevii de la Gimnaziul Industrial de Băieţi Novaci care stau în gazdă, cu locuitorii care au primit zahăr

1946-1948

14 135/1946 Prestaţia în natură, reconstrucţia unui pod şi lucrările de canalizare ale unui şanţ 1946-1947

15 99/1945

Întocmirea şi executarea bugetului, înfiinţarea şi perceperea unor taxe şi impozite, contul de gestiune, licitaţii, arendări, depunerea unor sume la Circa IV Constatare Novaci, înfiinţarea comisiilor de constatare venit, apel, licitaţie şi recepţie, precum şi alte probleme cu caracter financiar

1946 Pac. 14

16 139/1946-1947

Întocmirea şi executarea bugetului, impozite şi taxe, arenzi, deschiderea unor credite suplimentare, conturi de gestiune, asigurări, numiri şi îndepărtări din funcţie, înfiinţarea unei biblioteci etc.

1946-1948

17 126/1946

Preţul maxim la produse alimentare şi camere de hotel, pagubele produse de animalele unor locuitori, informaţii privind situaţia unor localnici, mutaţii şi înscrieri la Biroul Populaţiei

1946

18 141/1946-1947

Întocmirea şi executarea bugetului, taxe şi impozite, deschiderea unor credite suplimentare, conturi de gestiune, arenzi, drepturile băneşti ale funcţionarilor şi alte probleme financiare

1946-1947

19 3/1946-1947 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1946-1947

20 133/1946 Tabel referitoare la averea locuitorilor comunei Novaci 1946 ANUL 1947

1 168/1948 Organizarea alegerilor, persoanele cu drept de vot, informaţii privind averea şi situaţia diverşilor locuitori, înmânarea şi afişarea unor citaţii, extrase şi publicaţii

1947-1948

2 172/1948

Preţurile maxime la diverse ateliere, servicii, hotel şi restaurant, însămânţări, dezmiriştiri, organizarea pazei de noapte în comună, întreţinerea drumurilor, libertatea comerţului cu legume, fructe şi zarzavaturi, fixarea preţului la dărăcit şi înfiinţarea Comisiei de plasă pentru însămânţări

1947-1948

3 171/1948

Corespondenţă referitoare la colectarea produselor de origine animală, cerealelor şi banilor pentru stat, orfani şi Universitatea din Craiova, arendarea unei cârciumi şi a gheretelor de măcelărie, rechiziţionarea unor camere cu plată şi procurarea unui aparat de radio

1947-1948

4 162/1947-1948

Procese-verbale de inspecţie ( martie 1947 - decembrie 1948 ) 1947-1948

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

19

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

5 146/1946-1947

Recrutări, încorporări, dezertări, înmânare brevet medalie şi plata rechiziţiilor 1947

6 152/1947 Membrii Sfatului de Împăciuire, înmânări şi afişări de citaţii, mandate, publicaţii, somaţii şi sentinţe, informaţii privind averea, starea civilă şi situaţia unor locuitori ai comunei

1947

7 181/1948 Constituirea Comitetului Agricol Gospodăresc, însămânţări, dezmiriştiri, personalul necesar pentru lucru în agricultură şi alte probleme legate de agricultură

1947-1948 Pac. 15

8 148/1947

Constituirea Comitetului Agricol Gospodăresc (comunal ), desfiinţarea Comitetelor şi Comisiilor de reformă agrară, impunerea împroprietăriţilor la plată, însămânţări, îngrijirea pomilor fructiferi şi alte probleme legate de agricultură

1947

9 147/1947 Corespondenţă şi bugete privind islazul comunal 1947

10 161/1947 Recensământul animalelor comunei Novaci pe 1947 1947

11 160/1947 Planul de exploatare pe 1946/1947şi bugetul pe 1947/1948 al păşunii comunale Novaci 1947

12 149/1947 Pagube produse de animale, furturi, găsiri şi vânzări ale acestora, repartizarea unor mărfuri locuitorilor, plata paznicilor, uiumul de la mori şi colectă pentru orfani

1947

13 167/1948

Aprovizionarea cu alimente, îmbrăcăminte, drepturile băneşti şi de transport ale I.O.V.R.-iştilor, alcătuirea lumii I.O.V.R. din diferite războaie şi componenţa Comitetului I.O.V.R. din comună

1947-1948

14 143/1946-1947

Organizarea unor colecte pentru ajutorarea orfanilor, regiunilor secetoase şi a Universităţii din Craiova 1947

15 155/1947 Măsuri de combatere a bolilor contagioase la oameni şi animale 1947

16 151/1947 Preţurile maxime la produse alimentare, camere de hotel şi meniuri la restaurante 1947

17 142/1946-1947

Conturile de gestiune ale Centrului de electrificare Novaci şi debitele locuitorilor pentru curentul electric furnizat 1947

18 159/1947 Decizii, ordonanţe, regulamente şi procese-verbale ale primarului, Comisiei Interimare şi Comisiei Speciale prevăzută de art.179 din legea M.A.T. a comunei Novaci

1947-1948

19 158/1948 Bugetul general al comunei pe exerciţiul 1947-1948 1947-1948

20 145/1946-1947

Adrese, contracte şi cereri ale Institutului Naţional al Cooperaţiei, Băncii Populare " Gilortul " şi diverşilor locuitori referitoare la împrumuturi realizate

1947

ANUL 1948

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

20

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 164/1948

Corespondenţă privind aniversarea proclamării republicii, ştergerea însemnelor regale, organizarea alegerilor şi revizuirea listelor electorale, politizarea măsurilor luate de guvern , repatrierea cetăţenilor sovietici, bunurile naţionalizate, drepturile şi obligaţiile funcţionarilor, organizarea unor cursuri pentru funcţionari, de iniţiere, cooperatistă şi de alfabetizare, organizarea muncilor agricole şi circulaţia produselor agricole vegetale şi animale, organizarea recensământului la ocoalele silvice, evidenţa şi drepturile I.O.V.R.-iştilor, prestaţiile şi munca voluntară a locuitorilor, întreţinerea drumurilor, numerotarea clădirilor, schimbarea denumirilor unor străzi, autorizarea meşterilor, inventarierea cârciumilor, cooperativelor, morilor, întreprinderilor, băcanilor şi debitelor din comună, ajutorarea inginerilor care construiesc linia ferată Cărbuneşti - Novaci - Baia de Fier ş.a.

1948 Pac. 16

2 179/1948

Jurnal al Consiliului de Miniştri, decizii, ordine, adrese, procese-verbale şi tabele ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, OVICAR, Secţiei Sindicale a Funcţionarilor şi Pensionarilor din plasă, Ocolul Silvic Novaci, Primăriei comunei Novaci ş.a. referitoare la înscrierea, cotizaţiile şi şedinţele membrilor de sindicat, exploatarea pădurilor, păşunatului în păduri şi pe golurile de munte, vânzarea şi cumpărarea de animale, dărăcitul de lână, portul de armă, rechiziţii de clădiri, construirea de mori, desfiinţarea OVICAR, înfiinţarea unui magazin de stat, organizarea unor campionate sportive, constituirea unor organizaţii sportive, procurarea unui aparat cinematografic, predarea tablourilor familiei regale şi constituirea Comisiilor Interimară a Şcolii Primare şi pentru Apărarea Patrimoniului Forestier precum şi a Comitetului Şcolar

1948

3 184/1948-1949

Şedinţele Comisiei Interimară a comunei, arendarea cârciumilor şi gheretelor pentru vânzarea cărnii, numiri şi îndepărtări din funcţii, măsuri gospodăreşti, organizarea de servicii comunale, bugetul local, perceperea de taxe şi impozite de la populaţie, prestaţia în natură, distribuirea unor produse industriale pentru locuitori şi aducerea de reproducători de rasă Ţigae în comună

1948

4 189/1949

Reglementarea unor situaţii de stare civilă, aprovizionarea populaţiei cu alimente şi diverse produse raţionalizate, colectarea produselor agricole vegetale şi animale şi a fierului vechi, predarea uiumului de către morari şi proprietarii de batoze, însămânţări, planul de cultură, închiderea teascurilor de ulei, desigilarea daracelor de lână, stabilirea preţului la pâine şi sare şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru târgul săptămânal

1948-1950

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

21

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

5 190/1949

Constituirea Biroului de recensământ şi a Comisiilor de recensământ pentru rechiziţii şi de stabilire a suprafeţelor satelor şi comunelor, precum şi situaţii privind populaţia, suprafaţa, averea, bugetul, culturile agricole, însămânţări, păşunile, folosinţele de apă, proprietarii de mijloace de transport, imobilele ocupate de instituţii, întreprinderile comerciale, atelierele, meseriaşii, instituţiile culturale şi sanitare precum şi bogăţiile subsolului comunei

1948-1949

6 170/1948

Adrese, procese-verbale, fişe de arendare, tabele şi statistici ale Primăriei comunei Novaci referitoare la animalele domestice, suprafeţele cultivate şi culturile, teascurile de ulei, posesorii de stupi, terenurile de vânătoare, constituirea Biroului Comunal Central de Recensământ şi a Comitetului pentru Combaterea şi Stingerea Incendiilor, executarea bugetului, monumentele din comună, personalul de conducere al Băncii Populare "Gilortul", numărul populaţiei, întreprinderile, contribuţia satelor la venit şi date privind staţiunea climaterică Novaci

1948

7 198/1949

Ordine, procese-verbale şi inventare ale Prefecturii Judeţului Gorj, Direcţiei Judeţene Agricole Gorj, Preturii şi Comitetului Provizoriu ale Plasei Novaci şi primăriei comunale referitoare la predarea-primirea arhivei, a unei săli pentru sediul Căminului cultural şi a unor animale pentru reproducţie

1948-1949

8 165/1948

Numiri şi îndepărtări din funcţie, atribuţiile şi drepturile unor funcţionari, situaţia politică a funcţionarilor primăriei şi a Comisiei Interimare, organizarea serviciilor comunale şi gestiunea comunală

1948

9 183/1948-1949

Decizii, hotărâri, adrese şi cereri referitoare la căsătorii, divorţuri, adopţii, certificate de naţionalitate, revizuirea registrelor electorale şi afişarea unor publicaţii

1948

10 178/1948

Ordine, adrese, recensăminte şi tabele ale Cercului Teritorial Gorj, Preturii Plasei Novaci, Primăriei comunei Novaci şi diverselor altor primării, referitoare la încorporări, recrutări şi starea civilă şi materială a diverşi locuitori

1948

11 169/1948

Vaccinare şi alte măsuri pentru combaterea bolilor la animale, înfiinţarea unui cimitir de animale, executarea montei la ovine şi cabaline, înfiinţarea unei staţiuni de montă şi numirea unor agenţi veterinari

1948

12 173/1948 Ordine, adrese, planuri de lucru şi tabele ale Preturii Plasei Novaci, Ocolului Agricol Novaci şi primăriei comunale referitoare la islazul comunal

1948

13 177/1948 Vânzări şi cumpărări de animale, animale dispărute, furate şi de pripas 1948

14 185/1948-1949 Registru cu recensământul animalelor din comună 1948 ©

Arhi

vele

Naţ

iona

le a

le R

omân

iei

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

22

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

15 166/1948

Aprovizionarea populaţiei cu alimente, cereale, lemne şi alte produse, colectarea de bani, cereale şi produse de origine animală pentru stat, orfani, Universitatea din Craiova şi Grecia, colectarea cotelor stabilite din uiumuri de la morari şi constituirea Comitetului Comunal pentru ajutorarea Greciei

1948

16 180/1948 Munca voluntară la drumuri şi alte construcţii, sistematizarea localităţii şi constituirea Comitetului Comunal de Redresare Economică

1948 Pac. 17

17 174/1948-1949

Tabel cu locuitorii ce urmează a presta munca voluntară pe 1948 1948

18 186/1949

Întocmirea şi executarea bugetului, fixarea taxelor comunale, salariile membrilor Comitetului Provizoriu Comunal, lucrări de inventariere, fabricarea băuturilor alcoolice, reţinerea garanţiilor pentru casieri şi debitele celor împroprietăriţi în 1945

1948-1949

19 175/1948 Acordarea de împrumuturi şi înfiinţarea agenţiilor Băncii Naţionale a României 1948

20 182/1948-1949 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1948-1949

21 188/1949

Ordine, planuri de cheltuieli şi tabele ale Ministerului Instrucţiunii Publice, Ministerului Lucrărilor Publice, Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, Primăriei comunale şi Şcolii Elementare Novaci, referitoare la trecerea cheltuielilor şcolare la bugetele primăriilor, cheltuielile şcolii elementare pentru anul 1949, evidenţa consumului electric şi modul de realizare a întreţinerii şi reparaţiei instalaţiilor electrice

1948-1949

22 163/1948 Inventarierea şi asigurarea bunurilor comunei 1948

ANUL 1949

1 200/1949

Drepturile membrilor Comitetului Provizoriu, ştergerea portretelor monarhilor din biserici, înscrierea şi ştergerea din listele de cetăţeni, desfiinţarea Corpului Avocaţilor Publici, constituirea Sovromasigurări, ridicarea unor monumente eroilor sovietici, măsuri de pază a comunei contra bandei fraţilor Bălcescu, atribuţiile şi drepturile salariaţilor, realizarea de abonamente la ziare, organizarea de diverse cursuri şi conferinţe, colectarea produselor agricole de origine vegetală şi animală pentru stat şi pentru ajutorarea Greciei, distribuirea de alimente, declararea de către populaţie a valorilor deţinute, efectuarea muncii voluntare , realizarea planului economic, evidenţa meseriaşilor, preschimbarea certificatelor de către firmele industriale şi comerciale, înfiinţarea cluburilor sportive ş.a.

1949

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

23

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 206/1950

Întocmirea planului de muncă şi activitatea Comitetului Provizoriu Comunal, măsuri de organizare a alegerilor pentru Sfaturile Populare, evidenţa instituţiilor din comună şi a funcţionarilor cu drept de vot, evidenţa celor fără drept de vot din comună, evidenţa chiaburilor şi averea lor, starea de spirit a populaţiei, organizarea aniversării zilelor de 23 August şi 7 Noiembrie, reconstituirea actelor de stare civilă, predarea-primirea arhivei şi a construcţiilor geodezice, colectarea produselor de origine vegetală şi animală, executarea muncii voluntare de către locuitori, circulaţia pe drumurile publice, autorizarea comercianţilor, industriaşilor şi meseriaşilor particulari, evidenţa numărului de camere şi anexe gospodăreşti din comun ă ş.a.

1949-1951

3 217/1950

Contribuţia în muncă a locuitorilor, organizarea de adunări ale comitetelor de luptă pentru pace din R.P.R., fixarea taxelor asupra vehiculelor cu tracţiune mecanică şi animală, salariaţii cu copii şi bătrâni în întreţinere, situaţia instituţiilor din comună, învoirea vitelor la păşune, suplimentarea catedrelor şcolii şi organizarea unor examene de admitere la diverse şcoli

1949-1950

4 213/1950 Preluarea arhivelor confesionale de stare civilă de către comitetele provizorii comunale, stabilirea şi îndeplinirea planului de muncă şi starea de spirit a populaţiei

1949-1950

5 194/1949

Colectarea produselor de origine animală, vânătoare, măsuri de ameliorare a raselor de animale, lucrările executate de S.M.A.-uri, prevenirea bolilor infecţioase şi a incendiilor, recensământul tehnicienilor şi muncitorilor calificaţi din construcţii şi prestaţia în natură a locuitorilor

1949

6 193/1949 Măsuri de prevenire a incendiilor, formarea formaţiunilor de pompieri şi a echipelor de incendii precum şi asigurarea materialelor de stingere a incendiilor

1949

7 112/1952

Decizii şi ordonanţe ale Comitetului Provizoriu şi Sfatului Popular ale comunei Novaci referitoare la încadrarea şi îndepărtarea din funcţie a unor salariaţi, prevenirea bolilor infecţioase şi înfiinţarea unor taxe comunale

1949-1952

8 187/1949

Planul de lucru al Comitetului Provizoriu Comunal, numirea, sancţionarea şi îndepărtarea din funcţie a unor salariaţi, eliberarea cartelelor de îmbrăcăminte şi diverse alte drepturi acordate funcţionarilor

1949

9 195/1949 Ordine, adrese şi cereri ale diverselor Preturi şi Miliţii, referitoare la acte de stare civilă 1949

10 197/1949

Menţiuni în registrele de stare civilă, înmânarea unor hotărâri judecătoreşti, rechiziţii de locuinţe, construcţia unei etuve pentru cai şi a unei băi de deparazitat oi, vaccinarea animalelor şi încasările pentru asigurări sociale

1949

11 191/1949

Ordine, adrese şi tabele ale Cercului Teritorial Gorj, Preturii şi Comitetului Provizoriu ale Plasei Novaci, Primăriei şi Comitetului Provizoriu ale comunei Novaci ş.a. referitoare la recrutări, animalele rechiziţionabile, situaţia unor locuitori, eliberarea actelor de stare civilă, ştergerea din listele de cetăţenie română a germanilor înrolaţi voluntar în armata hitleristă, situaţia militară a personalului angajat din comună şi evidenţa locuitorilor decedaţi în Munţii Tatra

1949 Pac. 18© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

24

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

12 199/1949

Executarea diverselor munci agricole, colectarea produselor agricole, vegetale şi animale, munca voluntară a locuitorilor, măsuri în pomicultură, viticultură şi legumicultură precum şi alte probleme legate de agricultură

1949

13 204/1949 Planul de exploatare şi bugetul păşunii comunale 1949

14 221/1950

Hotărâri, devize, ordine, norme, instrucţiuni, adrese, procese-verbale, tabele, statistici şi cereri ale Consiliului de Miniştri, Ministerului Comerţului, Ministerului Industriei Alimentare, Comisiunii de Stat pentru Colectarea Cerealelor, Comitetelor Provizorii ale Judeţului Gorj, Plasei Novaci şi comunei, referitoare la eliberarea şi distribuirea cartelelor de alimente şi îmbrăcăminte, colectarea produselor de origine animală şi vegetală de la populaţie, predarea cotelor obligatorii şi a uiumurilor de către populaţie şi mori, regimul de vânzare-cumpărare al animalelor, aprovizionarea populaţiei şi a instituţiilor cu produse raţionalizate, sigilarea daracelor de lână şi situaţia unităţilor comerciale şi industriale din comună

1949-1950

15 216/1950

Evidenţa şi ajutorarea I.O.V.R.-iştilor, modul de eliberare a buletinelor de naştere, acordarea ajutorului familial de stat, introducerea carnetelor de muncă, lichidarea societăţilor de asigurare şi preluarea activităţii de către Sovromasigurare, recrutarea de muncitori, evidenţa privind locuitorii decoraţi pe Frontul de Apus, salariaţii din sectorul privat, muncitorii din industria forestieră, ucenicii, familiile sărace, bătrânii dependenţi, copii cerşetori, surdomuţi şi orfani, precum şi dosarul de pensionare al văduvei de război Maria Ungureanu

1949-1950

16 202/1949 Distribuirea cartelelor de alimente şi îmbrăcăminte 1949

17 17/1949

Măsuri de igienizare a localităţii, introducerea carnetelor medicale pentru funcţionari, vaccinarea animalelor, măsuri de combatere a epidemiilor la oameni precum şi predarea-primirea şi situaţia reproducătorilor comunali

1949

18 222/1950

Chiaburii din comună, fixarea şi perceperea impozitelor şi taxelor comunale, colectarea produselor agricole, plata contribuţiei la asigurările sociale, îndeplinirea obligaţiilor privind contribuţia în muncă şi bani precum şi obţinerea de autorizaţii de către meseriaşi şi comercianţi

1949-1950

19 196/1949 Înfiinţarea agenţiei C.E.C. în comună şi operaţiunile efectuate de aceasta, împrumuturi şi alte operaţiuni financiare

1949

20 201/1949 Amenajarea unui podeţ de acces în Copăcioasa precum şi vizarea şi taxarea contractelor de închiriere şi arendare a imobilelor şi păşunilor

1949

21 203/1949 Contracte, tabele şi cereri referitoare la închirierea de camere şi clădiri precum şi la arendarea păşunilor 1949-1950

ANUL 1950 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

25

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 211/1950

Întocmirea listelor electorale, înfiinţarea Serviciului de Salvare, raţionalizarea consumului electric, întreţinerea drumurilor, rezolvarea cererilor cetăţenilor, acordarea ajutorului familial de stat, tarifele la transportul lemnelor, organizarea muncilor agricole, condiţiile de plată a lucrărilor agricole executate de S.M.T., predarea cotelor de lână, depistarea şi combaterea bolilor la animale ş.a.

1950 Pac. 19

2 219/1950

Trecerea clădirilor judecătoreşti în proprietatea Ministerului Justiţiei, numirea în funcţii, reconstituirea actelor de stare civilă, aprovizionarea populaţiei cu alimente şi lemne, colectarea produselor agricole de origine animală şi vegetală, executarea muncilor agricole, păşunatul în păduri, executarea lucrărilor prin muncă obligatorie, stabilirea taxelor comunale, evidenţa comercianţilor şi meseriaşilor ş.a.

1950

3 209/1950

Producţia agricolă realizată , contribuţia în muncă a locuitorilor, evidenţa şi colectarea uiumului şi a altor cote, perceperea taxelor comunale, preţurile de transport a materialelor de construcţii, întreţinerea drumurilor, regimul de vânzare a produselor agricole, eliberarea a diverse adeverinţe şi certificate ş.a.

1950-1951

4 214/1950

Funcţionarea şi trecerea în proprietatea statului a joagărelor, scăderea şi răscumpărarea contribuţiei în muncă a locuitorilor, colectarea deşeurilor, construirea unui pod la Hirişeşti, situaţia localului administrativ din comună ş.a.

1950

5 212/1950 Ordine, decizii, adrese şi cereri ale Comitetelor Provizorii ale plasei Novaci şi comunei Novaci ş.a. referitoare la angajări, numiri şi demisii ale personalului

1950

6 215/1950

Decizii, ordine, adrese, procese-verbale, tabele, statistici şi cereri ale Comitetelor Provizorii şi Sfaturilor Populare ale Raionului Gilort şi comunei Novaci precum şi Şcolii Elementare Novaci referitoare la angajarea, numirea în funcţie, transferul şi atribuţiile salariaţilor precum şi evidenţa analfabeţilor

1950

7 229/1950 Cereri, tabele şi extrase referitoare la reconstituiri de acte de stare civilă 1950

8 226/1950 Ordine, adrese, tabele şi statistici ale Comitetelor Provizorii ale Plasei şi comunei Novaci referitoare la animalele şi mijloacele de transport rechiziţionabile

1950

9 198 bis/1955

Organizarea apărării locale antiaeriene şi preluarea semnelor geodezice de către comună 1950-1958

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

26

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

10 210/1950

Ordine, planuri, procese-verbale, statistici şi tabele ale Ministerului Agriculturii, Secţiunilor Agricole ale Regiunii Gorj şi Raionului Gilort, Comitetelor Provizorii şi Sfaturilor Populare ale Raionului Gilort şi comunei Novaci şi Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor, referitoare la aprovizionarea locuitorilor cu lemne, măsuri în vederea însămânţărilor, situaţii privind animalele şi terenurile agricole, stabilirea sarcinilor pentru viticultură, pomicultură şi zootehnie, eliberarea autorizaţiilor pentru achiziţionarea produselor agricole, colectarea produselor agricole de origine vegetală şi animală, vaccinarea animalelor, asigurarea condiţiilor pentru reproducători, monta animalelor ş.a.

1950-1951

11 228/1950 Recensământul animalelor 1950

12 230/1950 Registru de impunerea şi predarea cotelor obligatorii de către gospodăriile agricole 1950

13 231/1950 Registru de impunerea şi predarea cotelor obligatorii de către gospodăriile agricole 1950

14 208/1950

Înregistrarea meseriaşilor şi comercianţilor, evidenţa întreprinderilor din comună şi a vehiculelor cu tracţiune mecanică, încasarea impozitelor şi taxelor în târguri, executarea lucrărilor de inventariere, executarea prestaţiei în muncă ş.a.

1950 Pac. 20

15 207/1950

Aprovizionarea instituţiilor şi populaţiei cu combustibil şi alimente, acordarea cartelelor de hrană şi îmbrăcăminte, preţurile legumelor şi fructelor , colectarea produselor agricole, autorizarea comercianţilor, meseriaşilor şi proprietarilor de mori şi batoze ş.a.

1950

16 224/1950 Proiectul de buget - venituri 1950 17 223/1950 Proiectul de buget - cheltuieli 1950

18 24/1963 Autorizaţie de executare a meseriei de croitor şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Grigore C. Constantin 1950-1963

19 30/1964 Autorizaţia pentru pivă şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Ion I. Tudor şi Fierăscu D. Ion 1950-1964

20 29 Documente referitoare la naţionalizarea imobilului proprietatea lui Iureşescu Viorica 1950-1992

21 30 Documente referitoare la naţionalizarea imobilului proprietatea lui Gheorghe Ciorogaru 1950-1953

22 225/1950 Tabele pentru stabilirea taxei pentru paza în comună şi a câmpului pe 1950 1950

ANUL 1951

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

27

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 50/1951

Organizarea sărbătoririi zilelor de 23 August şi 7 Noiembrie, preluarea arhivelor de către Ministerul Afacerilor Interne, membrii ARLUS, sarcinile şi programul de lucru a diverşi salariaţi, reconstituirea, eliberarea şi folosirea actelor de stare civilă şi a buletinelor de identitate, condiţiile ce trebuie îndeplinite de cei din Basarabia şi Bucovina de Nord pentru a fi recunoscuţi ca cetăţeni români, recrutări, convocări şi evidenţa ofiţerilor de rezervă, indisponibilizarea averii unui criminal de război, înfiinţarea formaţiunilor de pompieri voluntari, rechiziţionarea mijloacelor de transport, posesorii de vite şi mijloace de transport, organizarea diverselor munci agricole, colectarea produselor agricole şi a fierului vechi, predarea cotelor obligatorii la produse agricole, starea materială a diverşi locuitori, contribuţia obligatorie în muncă, amenajarea unui teren de sport, alfabetizarea populaţiei şi învăţarea limbii ruse, preschimbarea bancnotelor vechi, preţurile diverselor produse agricole, industriale şi a serviciilor ş.a.

1951 Pac. 21

2 75/1951

Numărul, salariile şi fondul de salarii al funcţionarilor sfatului popular, evidenţa foştilor exploatatori neîncadraţi, aprovizionarea funcţionarilor cu produse alimentare, drepturile angajaţilor pe timpul recrutării, concentrării şi a serviciului militar activ, introducerea registrului agricol, funcţionarii care nu şi-au predat cotele la stat, scăderea locuitorilor de la contribuţia în muncă, întocmirea şi executarea bugetului, situaţia bunurilor confiscate şi părăsite, confiscarea şi autorizarea cazanelor de rachiu, trecerea bunurilor Ministerului Sănătăţii în gestiunea Comitetului Provizoriu, inventarieri şi asigurări de bunuri

1951

3 5/1951 Adrese, procese-verbale şi dări de seamă referitoare la sesiunile şi activitatea Sfatului Popular al comunei Novaci 1951

4 4/1951

Adrese, procese-verbale şi convocări ale Sfatului Popular al comunei Novaci referitoare la înlocuirea Preşedintelui Sfatului Popular comunal şi Şedinţa Comitetului Executiv din 12 ianuarie

1951

5 51/1951 Declaraţii de naştere 1951 6 58/1951 Declaraţii de căsătorie 1951

7 59/1951 Declaraţii, buletine statistice şi hotărâri judecătoreşti de divorţ 1951

8 54/1951 Declaraţii şi certificate de deces. Hotărâri judecătoreşti privind declararea unor morţi prezumate 1951

9 61/1951-1953

Reconstituiri, rectificări, completări şi eliberări de acte de stare civilă, atribuţiile celor însărcinaţi cu starea civilă, ordonarea şi inventarierea arhivelor şi predarea registrelor de stare civilă

1951-1953

10 69/1951 Tabele de evidenţă a ofiţerilor şi soldaţilor rezervişti 1951 11 232/1950 Recensământul animalelor 1951

12 74/1951 Poliţe şi adrese referitoare la asigurarea bunurilor Sfatului Popular al comunei Novaci la Societatea Generală Sovieto-română de Asigurări

1951 Pac. 22

ANUL 1952

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

28

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 107 bis/1952

Lucrările adunării populare pentru autoimpunere pe 1954, exproprierea terenului locuitoarei Ana Jurebie pentru construcţia şcolii din Hirişeşti, salariaţii Sfatului popular comunal, proiectul de buget pe 1952 şi modificări bugetare

1952-1956

2 134/1953

Decizii, adrese, dări de seamă, procese-verbale, convocări, convenţii şi tabele ale Sfatului popular comunal referitoare la alegerile de deputaţi din comună, desfăşurarea lucrărilor adunărilor populare pentru stabilirea autoimpunerii, realizarea planului de stat, cedarea unei gherete din piaţa comunală şi predarea de către locuitori a cotelor de vin şi ţuică

1952-1956

3 95/1952 Declaraţii de naştere 1952 4 99/1952 Dosare privind reconstituiri acte de naştere 1952 5 156/1954 Menţiuni de căsătorie 1952-1954 6 105/1952 Declaraţii şi certificate de deces 1952

7 28/1964 Autorizaţia de executare a meseriei de potcovar şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Motorcea I. Nicolae 1952-1964

8 108/1952 Lucrările adunării populare şi documentaţia tehnică referitoare la construcţia băii comunale 1952-1953 Pac. 23

ANUL 1953

1 188/1955

Măsuri de impunerea populaţiei la cote obligatorii, impozite şi contribuţia în muncă, colectarea produselor agricole şi a fierului vechi, executarea lucrărilor din autoimpuneri, transformarea socialistă a agriculturii, chiaburii din comună, starea materială şi politică a diverşi locuitori, mijloacele de transport din comună, organizarea apărării locale antiaeriene, perceperea taxei de timbru, protejarea nucului şi valorificarea lemnului de nuc, executarea lucrărilor geodezice şi topografice, eliberarea autorizaţiilor de construcţii pentru biserici, atribuţiile şi sancţionarea unor salariaţi şi modul de aplicare a hotărârilor Comitetului Executiv şi a hotărârilor sesiunilor comunale

1953-1955

2 167/1954

Încadrări, transferări şi pedepse aplicate personalului, aprovizionarea cu cartele a salariaţilor, desfiinţarea sistemului de aprovizionare cu cartele, inventarierea arhivei, alegerea asesorilor populari, eliberarea actelor de stare civilă, producţia vegetală şi animală, recensământul animalelor, scoaterea unor locuitori din categoria chiaburilor, colectări de produse agricole, inventarierea monumentelor istorice şi a altor bunuri, starea materială a diverşi locuitori, întreţinerea drumurilor, lucrări executate prin autoimpunere, realizarea planului de încasări, autorizarea proprietarilor de cazane ş.a.

1953-1954

3 143 bis/1953

Lucrările sesiunilor Sfatului Popular al comunei Novaci, împreună cu documentaţia aferentă 1953

4 142/1953 Decizii ale Comitetului Executiv a Sfatului Popular al comunei Novaci 1953-1956

5 140/1953 Procese-verbale de inspecţie 1953-1955 6 122/1953 Declaraţii de naştere 1953 Pac. 247 124/1953 Declaraţii de căsătorie 1953 8 157/1954 Declaraţii de căsătorie 1953-1954 9 126/1953 Menţiuni de căsătorie 1953

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

29

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

10 129/1953 Hotărâri judecătoreşti, declaraţii şi adrese referitoare la divorţuri 1953

11 130/1953 Declaraţii şi certificate de moarte 1953 12 131/1953 Menţiuni de moarte 1953

13 336/1959

Recrutări, încorporări şi evidenţa rezerviştilor, a decedaţilor în luptele antihitleriste, a animalelor şi mijloacelor de transport, starea materială a diverşi locuitori şi alte probleme legate de evidenţa militară

1953-1959

14 25

Ordine, procese-verbale, contracte, borderouri, tabele, situaţii, planuri, adeverinţe şi cereri ale Comisiilor Centrală şi Raională de aplicare a Decretului 308/1953, Sfatului popular al comunei Novaci ş.a. referitoare la cedări de terenuri conform Decretului 308/1953, atribuire de terenuri în folosinţă conform H.C.M.3522/1953, arondări de terenuri şi suprafeţe deţinute de diverşi locuitori

1953-1954

ANUL 1954

1 171/2/1954

Liberalizarea transportului şi vânzării porumbului, colectarea produselor agricole, desfiinţarea cartelelor, desţeleniri, însămânţări, păstrarea registrului agricol, exproprierea unui teren pentru construcţia unei fabrici de marmeladă, defalcări de terenuri ale gospodăriilor, starea materială a diverşi locuitori, organizarea pazei la câmp, trecerea la o altă categorie socială, construirea unui grajd pentru reproducători, inventarierea arhivei, construirea unei fântâni cu pompă în comună şi aplicarea H.C.M.308 referitoare la confiscarea terenului lui Comănescu Nicolae

1954 Pac. 25

2 150/1954

Naţionalizarea farmaciilor, inventarierea şi selecţionarea arhivei, blocarea posturilor vacante, starea materială şi socială a diverşi locuitori, trecerea unor locuitori la o altă categorie socială, măsurări, comasări, exproprieri de terenuri, transformarea socialistă a agriculturii, posesorii de cai şi mijloace de transport, extinderea suprafeţelor cultivate, pregătirea şi desfăşurarea campaniei agricole de primăvară, realizarea planului agricol, înfiinţarea unor stâne cooperatiste, situaţia demografică a comunei (grupe de sex şi vârstă), efectuarea de rechiziţii, colectarea şi predarea cotelor de produse agricole şi fier vechi, organizarea şi încasarea autoimpunerii, construirea unei linii ferate pe Valea Gilortului, culturalizarea maselor, măsuri de deszăpezire şi de prevenire a inundaţiilor, acordarea de credite ţăranilor, aprovizionarea cu combustibili şi cu alte produse a populaţiei, preluarea unor cuptoare de la locuitori ş.a.

1954

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

30

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

3 187/1955

Organizarea unor adunări şi conferinţe pe diverse teme, alegerea şi activitatea comisiilor de femei, rezolvarea reclamaţiilor şi sesizărilor oamenilor muncii, inventarierea arhivelor, activitatea, compunerea şi drepturile salariaţilor Sfatului Popular Comunal, recrutări, încorporări şi situaţia rezerviştilor, starea materială a diverşi locuitori, îngrijirea cimitirelor eroilor, succesiuni, rezolvarea cererilor legate de schimbarea categoriei sociale, cotele obligatorii de produse agricole, achiziţionarea şi contractarea produselor agroalimentare, executarea de munci agricole, acordare de împrumuturi întovărăşirilor agricole şi gospodăriilor individuale, atribuirea de terenuri din proprietatea statului pentru construcţia de locuinţe, stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor ş.a.

1954-1955

4 146/1954 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular al comunei Novaci, cu documentaţia aferentă 1954

5 186/1955 Lucrări ale Sesiunilor Sfatului Popular al comunei Novaci, cu documentaţia aferentă 1954-1955 Pac. 26

6 184/1/1954-1956

Lucrările sesiunilor Sfatului Popular al comunei Novaci cu documentaţia aferentă 1954-1956

7 184/2/1954-1956

Hotărâri, planuri de muncă, procese-verbale, informări, rapoarte de activitate, referate, inventare, tabele şi statistici referitoare la lucrările Sfatului Popular al comunei Novaci

1954-1956

8 153/1954 Declaraţii de naştere 1954 Pac. 279 193/1955 Declaraţii de căsătorie 1954-1955

10 163/1954 Declaraţii de moarte 1954

11 165/1954-1955 Menţiuni de moarte 1954

12 189/1955 Procese-verbale de control şi de predare-primire referitoare la acte de stare civilă 1954-1955

13 18 Ordine, adrese, tabele şi situaţii ale Sfaturilor Populare ale Raionului şi comunei Novaci referitoare la evidenţa chiaburilor şi a averilor lor

1954-1960

14 184/3/1954 Planuri de cheltuieli 1954

15 197-198/1955 Acte justificative referitoare la construcţia Băii Publice 1954-1955

16 173/1954 Acte justificative şi state de plată pentru muncitorii zilieri care au executat lucrări de extindere la Şcoala Elementară Novaci şi la construcţia Băii comunale

1954

ANUL 1955

1 201/1955

Mobilizarea maselor la activităţi culturale, respectarea drepturilor de autor, obligativitatea învăţământului de 7 ani, eliberarea autorizaţiilor pentru casele de rugăciuni şi biserici, organizarea unor conferinţe cu diverse teme, a unui campionat de volei, prelucrarea diverselor cuvântări şi materiale, măsuri împotriva abandonului şcolii, organizarea unui festival de film pentru sate şi alte probleme culturale

1955

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

31

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 196/1955

Comasări şi măsurători de terenuri, preluarea pădurilor de la foştii proprietari, situaţia materială şi originea socială a diverşi locuitori, trecerea locuitorilor la alte categorii sociale, proprietarii muntelui Smida Mică, organizarea şi desfăşurarea campaniilor şi muncilor agricole, colectarea produselor agricole, predarea cotelor obligatorii, situaţia suprafeţelor irigate, acordarea de credite pentru ţărani, defrişarea viilor, combaterea bolilor la animale, păşunatul şi iernatul ovinelor

1955 Pac. 28

3 205/1956

Folosirea imobilelor naţionalizate, alegătorii şi cei lipsiţi de dreptul de vot, inventarierea şi predarea registrelor de stare civilă la Arhive, salariaţii Cooperativei de Consum Novaci, recrutări şi scoaterea unor rezervişti din evidenţă, preschimbarea buletinelor de identitate, rezolvarea cererilor şi sesizărilor oamenilor muncii, organizarea unor concursuri între comune, repatrieri şi alte probleme de stare civilă, întocmirea succesiunilor, realizarea planului de colectări la produse agricole, transformarea socialistă a agriculturii, desfăşurarea lucrărilor agricole, înfiinţarea unei stâni cooperatiste, starea materială şi referinţe privind diverşi locuitori, evoluţia producţiilor viticole, pomicole, animalieră şi a bazei furajere în anii 1938-1944 şi 1956, lucrări executate din autoimpunere, repararea de diguri ş.a.

1955-1956

4 186/1955 Registru cu procese-verbale ale sesiunilor Sfatului Popular al Comunei Novaci 1955-1957

5 194/1955 Menţiuni de căsătorie 1955

6 212/1956 Declaraţii, menţiuni şi hotărâri judecătoreşti referitoare la divorţuri şi decese 1955-1957

ANUL 1956 1 207/1956 Declaraţii de naştere 1956

2 210/1956 Declaraţii de căsătorie 1956 Pac. 29

3 258/1957 Declaraţii de căsătorie 1956-1957

4 209/1956 Menţiuni de căsătorie 1956

5 211/1956 Menţiuni de divorţ 1956

6 215/1956 Declaraţii de moarte 1956

7 214/1956 Deschiderea procedurilor succesorale, înfieri, tutele şi divorţuri 1956-1957

8 328/1959 Adrese, procese-verbale, declaraţii şi cereri referitoare la divorţuri, eliberarea certificatelor de moarte şi predarea-primirea actelor de stare civilă

1956-1962

9 245/1/1956 Tabele şi planuri referitoare la profilarea agro-economică a comunei 1956

10 220/1956 Întocmirea şi modificarea bugetului 1956 11 222/1956 Acte justificative ale asociaţiei de păşunat Novaci 1956

ANUL 1957

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

32

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 249/1957

Autorizarea Băncii Agricole de a nu percepe dobânzi la C.A.P.-uri, stabilirea şi plata despăgubirilor la clădirile de stat asigurate, taxa de timbru, organizarea alegerilor şi cei care nu au drept de vot, înfiinţarea camerelor pentru deputaţi, organizarea pazei obşteşti în comună, inventarierea arhivei, regimul construcţiilor, organizarea de cursuri pentru asesorii comunali, situaţia certificatelor şi registrelor de stare civilă, angajarea, atribuţiile şi destituirea unor salariaţi, starea materială a diverşi locuitori, impunerea locuitorilor la cote obligatorii de carne şi lână, situaţia încasărilor din autoimpunere, stoparea delictelor silvice, contribuţia în muncă a locuitorilor, realizarea planului la contractări şi achiziţii, produse agricole, fixarea preţului produselor agricole, comasări de terenuri, mobilizarea în vederea aratului şi însămânţărilor, drepturile salariale ale îngrijitorului reproducătorilor, imputarea unor pagube pădurarului, realizarea grajdului pentru armăsari comunali, înfiinţarea Secţiunii Regionale a Apelor şi şcolarizarea viitorilor picheri hidrotehnici, retribuirea personalului didactic din comisiile de examinare pentru cursurile fără frecvenţă, păstrarea şi folosirea monumentelor de cultură, aniversarea a 50 de ani de la răscoala din 1907, predarea unui teren pentru construirea Casei Păşunilor şi avizarea continuării construcţiei liniei ferate forestiere pe râul Gilort

1957 Pac. 30

2 145/1957

Pr.Pociovaliştea

Corespondenţă referitoare la modul de întocmire a dărilor de seamă şi informărilor, reglementarea drepturilor şi obligaţiilor factorilor poştali, punerea la dispoziţia Întreprinderii de Electricitate Novaci a unui spaţiu locativ, transformarea socialistă a agriculturii, modul de efectuare a comasărilor, punerea Cetei Moşnenilor Cânepeşti din Bumbeşti-Piţic în posesia unor terenuri, organizarea campaniilor agricole, colectarea produselor agricole pentru stat şi pentru export, preţurile legumelor şi fructelor, măsuri de combatere a epidemiilor, completarea actelor pentru asistenţa socială, organizarea de cursuri de calificare pentru contabil, măsuri de redresare a încasărilor de impozite ş.a.

1957

3 153/1957 Decizii ale Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1957

4 252/1957 Lucrările sesiunilor Sfatului popular cu documentaţia aferentă 1957

5 277/1/1957 Lucrările sesiunilor Sfatului popular cu documentaţia aferentă 1957

6 271/1957-1959 Procese-verbale ale sesiunilor Sfatului Popular 1957-1959

7 151/1957 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1957 Pac. 31

8 305/1958-1959 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1957-1958

9 256/1957 Declaraţii de naştere 1957

10 257/1957 Decizii, declaraţii, adrese şi adeverinţe referitoare la reconstituiri acte de naştere 1957

11 288/1958 Declaraţii de căsătorie 1957-1958 12 216/1956 Menţiuni de moarte 1957-1958

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

33

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

13 32 Înfierea lui Cociu Tiţa 1957

14 263/1957

Decizii, declaraţii, adrese şi referate referitoare la înfierea minorilor Cir Ion din comuna Sârbeşti, Nica Constantin din comuna Drăgoieşti, Rădulescu Elena din comuna Săcelu, Coricescu Aurora din comuna Muşeteşti, Ceauşescu Ioana din comuna Novaci şi Puiu Constantin din comuna Turbaţi.

1957

ANUL 1958

1 6

Eliberarea autorizaţiilor de construcţii şi de înstrăinare de terenuri, scoaterea din producţia agricolă a unor terenuri, preluări şi comasări de terenuri, construcţia de locuinţe, contribuţia bănească şi în muncă a locuitorilor, impunerea la cote obligatorii de lână, recensământul animalelor, activitatea pe linie de autoritate tutelară, asistenţă socială şi stare civilă, atribuiri şi schimbări de denumiri, personalul şi retribuirea Consiliului Popular, exercitarea meseriilor de către meşteşugari ş.a.

1958-1973

2 280/1958 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1958 Pac. 32

3 313/1/1958 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1958

4 281/1958 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1958

5 313/2/1958 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv şi a sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1958

6 282/1958 Decizii ale Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1958

7 306/1958-1959 Decizii ale Comitetului Executiv 1958-1959

8 279/1958 Planuri de muncă trimestriale şi plan de acţiune privind organizarea comitetelor de cetăţeni pe circumscripţii electorale comunale

1958

9 285/1958 Declaraţii de naştere 1958 10 287/1958 Decizii, declaraţii, referate şi cereri referitoare la înfieri 1958 Pac. 3311 286/1958 Menţiuni de înfiere 1958 12 190/1958 Menţiuni de căsătorie 1958 13 289/1958 Menţiuni de divorţ 1958 14 293/1958 Declaraţii şi certificate medicale de deces 1958

15 308 bis/1958

Eliberarea unor extrase după acte de stare civilă, starea civilă şi materială a diverse persoane, evidenţa materialelor de stare civilă, a tinerilor din comună pentru recrutare şi stabilirea paternităţii

1958

16 304/1958

Reglementarea transformării clădirilor în vederea schimbării destinaţiei, construcţia de locuinţe, vânzarea unor terenuri, înstrăinarea averii imobile a debitorilor, trecerea în administrarea Ministerului Justiţiei a unui imobil naţionalizat

1958-1960

17 303/1958 Lucrările adunării populare privind stabilirea contribuţiei voluntare pe anul 1958 cu documentaţia aferentă 1958 Pac. 34

ANUL 1959 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

34

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 322/1959

Organizarea şi funcţionarea arhivelor, numiri în funcţie, cumulul de funcţii, sancţionarea, atribuţiile şi transferul salariaţilor, starea materială şi politică a diverşi locuitori, îmbunătăţirea salarizării şi creşterea nivelului de trai, evidenţa rezerviştilor, măsuri PCI şi de deszăpezire, regimul bicicletelor, stabilirea proprietăţii asupra unui teren, deschiderea cursurilor agrotehnice de masă, gospodărirea fondului silvic comunal, combaterea braconajului şi a furturilor de peşte, ocrotirea orfanilor precum şi încasările şi plăţile în numerar realizate de întreprinderi, instituţii şi organizaţii

1959

2 324/1959 Starea materială şi situaţia politică a diverşi locuitori înainte şi după 23 August 1944, sancţionarea unor salariaţi, măsuri PCI şi realizarea de încasări din impozite şi taxe

1959

3 373/1960

Încadrarea, sancţionarea şi desfacerea contractelor de muncă unor salariaţi, imputarea unor sume de bani, atribuţii de serviciu, evidenţa salariaţilor, starea materială şi activitatea politică a diverşi locuitori, numirea unor curatori şi tutori, rezolvarea reclamaţiilor şi sesizărilor oamenilor muncii, funcţionarea anexei zootehnice şi a întovărăşirii agricole " 22 Aprilie " şi constituirea comisiilor de împăciuire şi de expertizare a arhivei

1959-1960

4 371/1960

Transformarea socialistă a agriculturii, activitatea Comitetului Executiv, realizările în cinstea zilelor de 1 Mai şi 23 August, contribuţia voluntară, colectările de produse agricole, încălcări ale legalităţii, aplicarea măsurilor pentru apărarea contra incendiilor şi încasări bugetare

1959-1960

5 317/1959 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1959

6 368/1/1959 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1959 Pac. 35

7 316/1959 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1959

8 318/1959 Planurile de muncă ale Comitetului Executiv 1959 9 325/1959 Declaraţii de naştere 1959

10 326/1959 Declaraţii de căsătorie 1959 11 378/1960 Declaraţii de căsătorie 1959-1960 12 327/1959 Menţiuni de căsătorie 1959-1960

13 381/1960 Adrese şi cereri referitoare la menţiuni de deces şi eliberarea unor acte de stare civilă 1959-1961

14 368/2/1959 Dare de seamă anuală a întovărăşirii pomicole " 23 August " din satul Novaci Străini 1959

15 21/1964

Ordine, procese-verbale, referate, schiţe, declaraţii, adeverinţe şi acte de schimb terenuri ale Sfaturilor Populare ale Regiunii Oltenia şi comunei Novaci referitoare la aplicarea Decretului 115/1959, comasarea terenurilor, situaţia rezervelor de stat şi a confiscărilor de terenuri, predarea către unităţile agricole a rezervelor de stat obţinute în urma aplicării Decretelor 224 şi 115 şi constatarea pierderilor suferite de pepinieră în urma ploilor torenţiale

1959-1964 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

35

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

16 24

Ordine, note telefonice, adrese, procese-verbale, convocări, tabele, situaţii, schiţe, declaraţii şi cereri ale Comisiei Centrale pentru Aplicarea Decretului 115/1959, Sfaturilor Populare ale Regiunii Craiova , Raionului şi comunei Novaci ş.a. referitoare la aplicarea Decretului 115/1959 precum şi schimburi şi comasări de terenuri

1959-1971 Pac. 36

17 20 Procese-verbale de şedinţe ale comisiei comunale de aplicare a Decretului 115/1959 1959-1961

18 9-1 Proiecte ale Institutului Regional de Proiectări Craiova referitoare la alimentarea cu apă, canalizarea şi sistematizarea oraşului Novaci

1959

19 9-2 Studii hidrodezice pentru alimentarea cu apă, canalizarea centrului sistematizat Novaci şi construcţia a 2 blocuri de către Întreprinderea Forestieră Novaci

1959-1963

20 339/1959 Documentaţie tehnică referitoare la canalizare şi alimentarea cu apă a centrului sistematizat Novaci 1959

21 344/1959 Situaţii de plată şi procese-verbale referitoare la lucrările de construcţie a Pieţei comunale Novaci 1959

22 346/1959 Lucrările adunărilor populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare cu documentaţia aferentă 1959-1960

23 384 ,386-387/1960

Lucrări de modernizare a trotuarelor, canalizare şi construcţia Şcolii din Hirişeşti. Dare de seamă contabilă anuală

1959-1960

24 158/1968 Corespondenţă referitoare la producţia, vânzarea, circulaţia şi desfacerea băuturilor alcoolice 1959

25 31/1964 Autorizaţia de executare a meseriei de dulgher şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Simionescu I. Petre 1959-1964 Pac. 37

ANUL 1960

1 375/1960

Aplicarea decretului 115/1959, eliberarea autorizaţiilor de construcţii, demolare şi înstrăinări de terenuri, organizarea şi funcţionarea arhivei, inventarierea şi expertizarea ştampilelor şi parafelor, realizarea veniturilor bugetare, disciplina financiară, îndeplinirea planului de stat, taxele de timbru, transferul unor bunuri din inventar, asigurări ADAS, contribuţia voluntară, colectarea fierului vechi şi a hârtiei, combaterea incendiilor, drepturile zilierilor, programul unor salariaţi, constituirea comisiei pentru soluţionarea litigiilor de muncă, coordonarea plecărilor în străinătate, atribuirea de teren din proprietatea statului pentru construcţii, livrarea materialelor de construcţii şi a maşinilor şi utilajelor, executarea lucrărilor la drumuri, organizarea muncii culturale la sate, achitarea drepturilor de autor, contractarea produselor agricole şi vegetale, gospodărirea fondului silvic, sancţionarea contravenţiilor la transportul vinului şi rachiului ş.a.

1960

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

36

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 428/1961

Construcţia Pieţei Comunale, preluarea localului şcolii din Hirişeşti, construcţia de case de către particulari, construcţiile care fac obiectul Decretului 144/1958, instituţii care ocupă spaţii locative la particulari, execuţia bugetară, activitatea Comitetului de rugăciune desfăşurarea adunării populare care a analizat activitatea comitetului de gospodărire silvică, alegerea comitetului zoopastoral pentru repartizarea vitelor la păşunat, predarea cotelor de vin de către locuitori şi sancţionarea unor salariaţi

1960-1961

3 370/1960 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1960

4 398/1/1960 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1960

5 398/2/1960 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1960 Pac. 38

6 369/1960 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1960

7 374/1960 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1960 8 3/1962 Decizii ale Comitetului Executiv 1960-1962 9 377/1960 Declaraţii de naştere 1960

10 379/1960 Menţiuni de căsătorie 1960 11 382/1960 Declaraţii de deces 1960 Pac. 39

12 380/1960

Ordine, decizii, adrese, procese-verbale, note, explicative, declaraţii şi cereri ale Sfatului Popular al Raionului Novaci, Notariatului de Stat al Raionului Novaci, Sfatului Popular al comunei Novaci Sfaturilor Populare ale diverselor comune referitoare la succesiuni

1960

13 380 bis/1960

Adrese, procese-verbale şi tabele referitoare la acte de stare civilă 1960

14 6/1960 Dări de seamă anuale ale întovărăşirilor agricole " Zorile Socialismului " din Novaci-Români, " 22 Aprilie " din Hirişeşti şi " 23 August " din Novaci - Străini

1960

15 53/1963

Autorizaţii, avize, sentinţe, acte de schimb, contracte de vânzare-cumpărare, adeverinţe, procese-verbale, cereri, planuri şi schiţe ale Direcţiei Sistematizare, Arhitectură şi Proiectarea Construcţiilor din cadrul Sfatului Popular al Regiunii Craiova, Tribunalului Popular al Raionului Gilort şi Sfatul Popular al comunei Novaci, referitoare la vânzarea-cumpărarea şi schimbul unor terenuri şi construcţii de case

1960-1963

16 398/3/1960-1961

Lucrările Adunării Populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare pe anul 1961 1960-1961

17 398/4/1960 Darea de seamă contabilă privind executarea bugetului la data de 31 decembrie 1960

18 376/1960 Inventare şi procese-verbale de inventariere 1960

19 40/1965

Cereri, declaraţii, autorizaţii, adrese, procese-verbale şi chitanţe ale Secţiunilor Financiare ale Raioanelor Novaci şi Gilort referitoare la obţinerea Autorizaţiei de executare a meseriei de lemnar-cioplitor şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Uţu St. Ion

1960-1965

20 4 Proiectul nr.39 al Institutului Regional de Proiectări din cadrul Sfatului Popular al Regiunii Craiova referitoare la locuinţe individuale

1960 Pac. 40

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

37

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

ANUL 1961

1 402/1961

Organizarea campaniei electorale, activitatea Comitetului Executiv, activitatea deputaţilor, componenţa comitetelor de cetăţeni, îndeplinirea sarcinilor trasate de Sfatul Popular Raional, executarea bugetului, contribuţia voluntară, cotele obligatorii şi contractări de produse de origine animală, întocmirea carnetelor de muncă, intensificarea electrificării, constituirea comisiei comunale de recensământ, stabilirea impozitului pe teren pentru unităţile C.A.P., colectarea fierului vechi, realizarea de către Cooperativa de Consum şi desfăşurarea campaniilor agricole de primăvară şi toamnă

1961

2 401/1961

Luarea unor măsuri în legătură cu activitatea C.E.C., aplicarea Decretului 221/1960 privind executarea silită, preluarea, evaluarea, repartizarea şi valorificarea bunurilor confiscate, organizarea unui concurs Loto-pronosport, încasarea debitelor, întocmirea şi executarea bugetului, activitatea agenţilor şi inspectorilor fiscali, activitatea Secţiunii Financiare Raionale, realizarea fondului de salarii, asigurarea pazei obşteşti, delimitarea vetrelor satelor, autorizarea întocmirii proiectelor de arhitectură de către diverşi arhitecţi, măsuri P.C.I., realizarea electrificării unor localităţi, eliberarea unor certificate pentru cetăţeni, premierea personalului tehnic şi de conducere din aparatul Sfaturilor Populare Comunale, întreţinerea drumurilor, terminarea podurilor de la Pojogeni şi Bobu, alinierea curţilor, contribuţia în muncă, asigurarea bazei materiale a şcolilor, îmbunătăţirea muncii sanitare, trecerea în administraţia Uniunii pentru Cultură Fizică şi Sport a unor terenuri de sport, îndeplinirea planului de colectări, repartizarea maşinilor agricole, administrarea şi gospodărirea fondului silvic, înscrierea colectiviştilor în registrul agricol şi funcţionarea şi organizarea comisiei de împăciuire

1961

3 421/1961

Aplicarea Decretului 115/1959, predarea imobilelor unor debitori, construcţii de locuinţe, terenurile deţinute de diverşi locuitori, preluarea Băii comunale de către IRGC Cărbuneşti, necesarul de materiale de construcţie, predarea-primirea a diverse bunuri de inventar, predarea semnelor geodezice, bunurile deţinute de Şcoala elementară din Novaci-Străini, ordonarea, inventarierea şi expertizarea materialului arhivistic, predarea registrelor de stare civilă către Arhivele Statului, impunerea locuitorilor la cotele de carne şi lână, numărul de animale deţinut de diverşi locuitori, vânzarea rachiurilor naturale către stat şi sigilarea cazanelor de fabricat rachiuri naturale

1961

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

38

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

4 42/1961

Cedarea unor terenuri conform Decretului 115/1959, confiscarea unor terenuri şi imobile conform Decretului 417/1958, transferarea unui imobil naţionalizat către Întreprinderea Forestieră Novaci, transferarea şi înstrăinarea unor terenuri, construcţiile de locuinţe, construcţia pieţei comunale şi alte lucrări de interes obştesc, electrificarea satelor, situaţia socială şi economică a comunei, predarea-primirea unor bunuri de inventar,, situaţia întovărăşirilor agricole, realizarea taxelor pe păşunile alpine, scăderea animalelor din registrul agricol, situaţia montei şi rezolvarea unui litigiu financiar al comunei cu comuna Bumbeşti-Piţic

1961

5 2/1962

Lucrările ce se execută prin contribuţia voluntară, activitatea Comitetului Executiv, lucrări de înfrumuseţare a comunei, execuţia bugetară, organizarea unui Festival în gospodărie colectivă, perceperea taxei de timbru pentru diverse acte, transferul unei clădiri către Întreprinderea Forestieră Novaci, întâlnirile dintre deputaţi şi alegători, identificarea şi delimitarea trupurilor de pădure ale comunei, luarea unor măsuri PCI în păduri, activitatea desfăşurată de bibliotecă, denumirea căminelor culturale, instruirea ALA, minorii lipsiţi de supraveghere din partea părinţilor sau orfanii vicioşi şi cotele obligatorii la carne

1961-1962

6 19/1965

Confiscări, schimburi, măsurări, defalcări şi vânzări-cumpărări de terenuri, desfiinţarea bornelor de hotar, suprafeţele deţinute de întovărăşirile din comună, predarea unui teren Întovărăşirii " 22 Aprilie" Hirişeşti, recepţionarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de pe golul alpin Plopul, predarea cotelor obligatorii de produse de origine animală, contractări de lână, recensământul animalelor, defrişări de livezi, producţia agricolă pe culturi, îmbunătăţirile funciare, rasele de animale şi mişcarea efectivelor de animale precum şi construcţia unui magazin universal

1961-1965 Pac. 41

7 24/1963

Imputarea, absolvirea şi poprirea unor sume de bani, recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc, bugetele fondului silvic şi al băii comunale, execuţia şi modificarea bugetului comunal, salariile funcţionarilor Sfatului Popular, plafoanele cheltuielilor de deplasare şi fondul de premii, realizarea veniturilor şi cheltuielilor din mijloacele speciale şi extrabugetare, repartizarea unor materiale de construcţie, impuneri la clădiri şi chirii, predarea-primirea şi transferul unor bunuri de inventar, locuitorii care au imobile închiriate, cheltuielile diverselor unităţi de învăţământ ş.a.

1961-1966 346

8 403 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1961

9 404 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1961

10 7 Lucrările şedinţei Comitetului Executiv din 14 ianuarie 1961 1961 11 430 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1961

12 4/1962 Planuri de muncă, procese-verbale şi tabele referitoare la Comisiile Permanente din cadrul Sfatului Popular 1961-1962

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

39

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

13 7/1962

Încadrări, transferări, concedii, sancţionări, restructurări şi destituiri de personal, salariaţii Sfatului Popular Comunal şi membrii consiliului de conducere al întovărăşirilor din comună, imputarea unor sume de bani, transferul unor materiale şi activitatea politică şi economică a diverşi locuitori

1961-1962 Pac. 42

14 408 Cereri, declaraţii şi certificate constatatoare de naştere 1961

15 420

Evidenţa născuţilor, căsătoriţilor, decedaţilor şi a schimbărilor de nume, executarea de controale pe linie de stare civilă, inventarierea registrelor de stare civilă începând cu anul 1882 şi predarea-primirea de materiale de stare civilă

1961

16 17/1962

Ordine, adrese, procese-verbale, referate, declaraţii, schiţe, proiecte de măsuri, cereri şi reclamaţii ale Sfaturilor Populare ale Raionului Gilort şi comunei Novaci şi ale Întovărăşirilor ''22 Aprilie '' din Hirişeşti, '' 23 August '' din Novaci Străini şi '' Zorile Socialismului '' din comuna Novaci referitoare la realizarea planului de producţie vegetală, defrişarea viilor, păşunatul în livezi, pagube produse de animale culturilor agricole, schimburi de terenuri, asigurarea nutreţului necesar animalelor şi desfăşurarea adunărilor generale ale întovărăşirilor din comună

1961-1962

17 421 Adrese, procese-verbale, referate, tabele, schiţe şi adeverinţe referitoare la comasări de terenuri 1961-1963

18 23

Procese-verbale, note telefonice, referate, contracte şi declaraţii ale Sfaturilor Populare ale comunelor Sârbeşti şi Novaci referitoare la preluarea terenului lui Comănescu Miron

1961

19 9 Dări de seamă anuale ale Întovărăşirilor agricole ' Zorile Socialismului ' din Novaci - Români, '' 22 Aprilie '' din Hirişeşti şi '' 23 August '' din Novaci - Străini

1961

20 33/1962 Contracte, procese-verbale şi chitanţe referitoare la lucrări de construcţie la şcoala de la Măceş şi exproprieri conform Decretului 494/30 dec.1961

1961-1962

21 438

Bugetele generale de venituri şi cheltuieli ale comunei Novaci pe anii 1961, 1962, 1964 şi 1965. Bugetul general de venituri şi cheltuieli al comunei Pociovaliştea pe anul 1962

1961-1965 Pac. 43

22 8 Dare de seamă contabilă anuală 1961

23 429 Rapoarte, inventare, procese-verbale şi situaţii comparative referitoare la inventariere 1961

24 34/1965 Impunerea la impozitul pe meserii a lui Aremia I. Iosif - basist 1961-1964

25 37 Autorizaţia de executare la impozitul pe meserii a lui Julea Ion 1961-1965

26 35/1965 Impunerea la impozitul pe meserii a lui Mornea Gh. Ion - viorist 1961-1965

27 22/1963 Autorizaţia de executare a meseriei de tâmplar şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Popescu M. Constantin 1961-1963

28 39/1965 Impunerea la impozitul pe meserii a lui Porodici Sevastiţa - solistă 1961-1965

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

40

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

29 440 bis Planuri de venituri şi cheltuieli şi conturi de execuţie ale Casei de Cultură "Grigore Preoteasa" Novaci 1961

30 424 Actele justificative ale Casei de Cultură '' Grigore Preoteasa '' Novaci ştate de plată pentru zilieri 1961

31 432 Registru impuneri cote obligatorii 1961 ANUL 1962

1 6/1963

Activitatea şi organizarea Comitetului Executiv a Sfatului Popular, a comisiilor permanente, a comitetelor de cetăţeni, a deputaţilor comunali ; activitatea notarului, planificarea verificării rezerviştilor, înscrierea motoretelor şi scuterelor la miliţie, măsuri PCI, îndeplinirea sarcinilor de serviciu la starea civilă, situaţia terenurilor pe categorii de folosinţă, efectivele de animale, pregătirea şi desfăşurarea campaniilor agricole, încasarea contribuţiei voluntare, predarea cotelor obligatorii de carne şi lână, modul de folosire a braţelor de muncă la nivelul comunei, planul de impozite şi taxe şi situaţia întovărăşirilor agricole şi zootehnice

1962-1963 115

2 5/1964

Comasări de terenuri, situaţia imobilelor proprietate de stat obţinute prin confiscări şi naţionalizări, evidenţa recruţilor şi rezerviştilor, electrificarea satelor componente, unităţile socialiste şi industrial-economice din comună, repunerea în drepturi a unui I.O.V.R.-ist, colectarea fierului vechi, aplicarea unor sancţiuni pentru neexecutarea contribuţiei în muncă, plantări şi defrişări de vii şi pomi, suprafeţele cultivate şi terenuri pe categorii de folosinţă, completarea şi centralizarea datelor registrului agricol pe 1964, contractări de animale, repartizarea păşunilor deţinute de comună şi date privind suprafeţele păşunilor, număr de animale învoite şi încasări, deţinătorii de oi plecaţi la iernat în alte zone, membrii Întovărăşirilor '' 22 Aprilie '' şi cei care au făcut cereri de înscriere, membrii Întovărăşirii '' Zorile Socialismului '' care au suprafeţe în perimetrul Grui şi date privind proprietăţile diverşilor locuitori

1962-1964 147 Pac. 44

3 38/1964

Îndeplinirea sarcinilor de către Comitetul Executiv, realizări din contribuţia voluntară, recuperarea pagubelor, construcţia de locuinţe de către particulari, mutarea camerelor oficiale, execuţia şi modificarea bugetului, locuitorii care trebuie impuşi la impozitul pe clădiri, necesarul de materiale, casarea unor mijloace fixe, aprobarea planului de venituri şi cheltuieli, mijloace speciale extrabugetare, alocaţii pentru copii, cheltuieli pentru bibliotecă, grădiniţă şi şcoli şi deţinătorii de motociclete

1962-1964 254

4 13 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular al comunei 1962

5 12 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv 1962

6 5 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv 1962

7 1 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1962-1963 Pac. 45© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

41

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

8 13/1964

Încadrări, transferări şi destituiri de personal, imputări de sume de bani, salariaţii Sfatului Popular comunal, situaţia politică şi economică a diverşi locuitori, inventariere şi privarea de drepturi politice a diverşi condamnaţi

1962-1965 82

9 10 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere 1962

10 11 Declaraţii de căsătorie 1962

11 12 Declaraţii şi certificate medicale de deces 1962

12 18/1963 Schimbări de nume, înfieri, divorţuri, căsătorii, decese şi stabilirea paternităţii 1962-1963 104

13 14

Schimburi de terenuri în vederea comasării, deschiderea procedurilor succesorale, legalizarea şi eliberarea unor copii ale actelor de stare civilă, verificarea actelor notariale şi referitor la averea locuitorilor

1962 89

14 15/1965

Eliberarea de duplicate şi originale ale actelor de stare civilă, divorţuri, schimbări de nume, anularea înscrierilor greşite în registrele stării civile şi alte probleme legate de starea civilă

1962-1965 126 Pac. 46

15 32 Decizii, cereri, declaraţii, referate şi copii după acte de stare civilă referitoare la înfierea minorului Belu Eugen 1962

16 40 Lucrările adunării populare pentru contribuţia voluntară cu documentaţia aferentă 1962

17 50/1963 Lucrările adunării generale pentru contribuţia voluntară bănească pentru anul 1963 1962

18 78 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1962 19 11 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1962

20 32 Dări de seamă contabile, lunare şi anuale referitoare la execuţia bugetului 1962

21 16 Dare de seamă contabilă anuală 1962

22 8 Inventare, procese-verbale şi situaţii comparative referitoare la activitatea de inventariere 1962

23 36/1965 Impunerea la impozitul pe meserii a lui Porumbescu Victoria - solistă 1962-1965

24 23/1963 Impunerea la impozitul pe meseria de viorist a lui Porumbescu Constantin 1962-1963

ANUL 1963

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

42

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 3

Respectarea normelor PCI, combaterea tuberculozei, înfiinţarea Întreprinderii Economice Oltenia şi atribuirea a 2 blocuri de locuinţe pentru aceasta, comasări de terenuri, asigurarea muncilor agricole de vară, completarea registrelor agricole, stabilirea baremurilor la hectar pentru plata culturilor şi plantaţiilor, perceperea taxelor la vin şi rachiu, desfiinţarea unor posturi de ingineri, modul de ţinere al adunărilor generale pentru administrarea fondului silvic, atribuţiile notarilor, înfieri, completarea actelor şi buletinelor statistice de stare civilă, încălcări ale legii de către Sfatul Popular comunal, oprirea unor garanţii materiale celor care umblă cu valori, transcrierea preţurilor de vânzare-cumpărare, lucrări din contribuţia în muncă la drumuri, trasarea unor sarcini pentru comisiile comunale de valorificare şi planificare, asigurarea bazei materiale a unităţilor de cultură şi învăţământ şi diverse alte măsuri în domeniul culturii şi învăţământului

1963

2 4/1964

Urmărirea datoriilor pe cale notarială, depozitarea, transportul, manipularea şi folosirea produselor fitofarmaceutice, vânzarea unui teren, contractări de lână, predarea cotelor de carne, păstrarea actelor şi executarea lucrărilor de arhivare, colectarea fierului vechi, întocmirea dosarelor ADAS, deschiderea procedurilor succesorale, minorii fără ocrotire părintească sau cu manifestări necorespunzătoare, alcătuirea comisiilor de împăciuire, stabilirea şi încasarea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS, execuţia bugetului, perceperea taxei de timbru, măsuri PCI, activitatea Comitetului Executiv, problemele ce trebuie tratate în dările de seamă ale deputaţilor, încasarea contribuţiei voluntare, aprovizionarea comunei pentru iarnă cu lemne de foc şi produse pentru populaţie, înfrumuseţarea şi buna gospodărire a comunei, încasarea dreptului de autor, construcţia de şcoli, îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ şi luarea unor măsuri culturale în vederea aniversării zilei de 23 August

1963-1964

3 4/1965

Transferarea terenului din punctul Rânca în folosinţa Cooperativei de Consum Novaci, construirea unei grădini de vară la Rânca şi a unei şcoli de 8 ani la Novaci, transmiterea unei clădiri de moară, înfrumuseţarea şi buna gospodărire a comunelor, executarea unor lucrări la drumuri şi alte obiective prin contribuţia voluntară, electrificarea satelor, terenurile deţinute ilegal, organizarea pazei obşteşti, ordonarea, inventarierea şi expertizarea arhivelor, colectarea fierului vechi, respectarea normelor igienico-sanitare, măsuri de îmbunătăţire a muncii culturale şi a procesului instructiv-educativ, aprovizionarea unităţilor de comerţ cu alimente şi îmbunătăţirea deservirii populaţiei şi contractarea şi achiziţionarea de către stat a strugurilor, vinurilor şi rachiurilor

1963-1965 76 Pac. 47

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

43

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

4 29/1964

Execuţia şi modificarea bugetului, imputarea şi poprirea unor sume de bani, perceperea taxelor forfetare de la piaţa comunală, îndeplinirea planurilor de muncă şi salarii, stadiul măsurilor, debitelor şi lucrărilor executate prin contribuţia voluntară, deschiderea unui cont la CEC pentru fondul silvic, bugetul fondului silvic, stabilirea şi încasarea taxelor de păşunat, transmiterea în administrarea GAS Craiova a unui gol de munte, construcţia de locuinţe de către particulari, reparaţia băii comunale şi a şcolii din Novaci Străini, situaţia maşinilor şi motopompelor din dotarea echipei PCI, situaţia recoltei de prune, sigilarea cazanului de rachiu al Întovărăşirii " 22 Aprilie " Hirişeşti şi situaţia economiilor la cheltuieli şi a depăşirilor la venituri, în cinstea zilei de 23 August

1963-1964 429

5 7 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular al comunei cu documentaţia aferentă 1963 264

6 26/1963-1964

Lucrări ale sesiunilor Sfatului Popular al comunei cu documentaţia aferentă 1963-1964

7 21 Lucrările sesiunii Sfatului Popular al comunei din 14.03.1963 cu documentaţia aferentă 1963

8 9 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1963 389 Pac. 48

9 64 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1963-1964 100

10 6/1964

Planuri de muncă trimestriale, planuri de măsuri, convocări, îndrumare şi dări de seamă ale Sfatului Popular al comunei Novaci referitoare la activitatea Comitetului Executiv, remedierea lipsurilor, problemele ce trebuie tratate în dările de seamă ale deputaţilor şi activitatea financiară

1963-1964 26

11 13 Încadrări şi destituiri de personal, imputarea unor sume de bani, neîndeplinirea unor sarcini de serviciu şi situaţia economică şi politică a diverşi locuitori

1963 128

12 12/1964 Constituirea comisiei de litigii, situaţia politică şi economică a diverşi locuitori şi încadrarea, atribuţiile şi sancţionarea unor salariaţi

1963-1964 30

13 17 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere 1963 275 14 14/1964 Declaraţii de căsătorie 1963-1964 180 15 16 Declaraţii de căsătorie şi hotărâri judecătoreşti de divorţ 1963 211 16 14 Declaraţii şi certificate medicale de deces 1963 84 Pac. 49

17 15

Adrese, cereri, declaraţii şi contracte de vânzare-cumpărare ale Sfatului Popular comunal şi diverşilor locuitori referitoare la deschiderea procedurilor succesorale şi legalizarea unor acte de stare civilă

1963 59

18 27/1963-1964

Planuri anuale de producţie şi lucrările adunărilor generale ale Întovărăşirilor agricole " Zorile Socialismului " din Novaci - Români, " 22 Aprilie " din Hirişeşti şi " 23 August " din Novaci -Străini

1963-1964

19 28

Cedarea sau transferul de terenuri şi clădiri pentru construcţia, extinderea sau preluarea staţiei de televiziune de la Cerbu, a unui magazin universal, a terasei restaurant Rânca şi a altor obiective economice. Schiţa casei provenite prin naţionalizare de la Deaconescu Şt. Gheorghe

1963-1968 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

44

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

20 49 Lucrările adunării generale pentru contribuţia voluntară bănească 1963

21 27/1967 Proiectul de buget pe anul 1967, modificări bugetare, personalul sfatului popular comunal, transferuri şi achiziţionări de materiale ş.a.

1963-1967

22 86 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1963 30 23 31 Bugetul general de venituri şi cheltuieli 1963 30

24 38 Dări de seamă contabile lunare şi anuale referitoare la execuţia bugetului 1963

25 62 Inventare, procese-verbale şi situaţii comparative referitoare la lucrări de inventariere 1963

26 80 Registru de inventar 1963

27 29/1964 Practicarea meseriei de dulgher şi impunerea la impozitul pe meserii a lui Negrea D. Ion 1963-1964

28 92 Acte justificative ale Casei de Cultură " Grigore Preoteasa " - Novaci 1963 Pac. 50

ANUL 1964

1 5/1965

Execuţia bugetară, clasificarea generală a veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale, închiderea evidenţelor contabile, veniturile şi cheltuielile din mijloace speciale şi extrabugetare, încasări din taxele de piaţă, realizarea planului de muncă şi salarii, recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc şi popriri pe salarii, inventarierea şi reevaluarea mijloacelor fixe, asigurarea materialului didactic şi a mobilierului pentru şcoli, lucrări de interes obştesc executate prin contribuţia voluntară, repartizarea materialelor de construcţii, predarea-primirea unui local de şcoală şi a unor reproducători comunali, construcţia trotuarelor din centrul comunei, executarea unor lucrări de zidărie şi reparaţii, construcţii de locuinţe executate de particulari, situaţia localurilor închiriate de stat de la particulari, execuţia silită a unor locuitori care nu au predat cotele de carne, constituirea comisiei pentru stabilirea impozitului agricol, atribuţiile comisiei de verificare a numărului de oi şi de executare a lucrărilor de întreţinere şi îmbunătăţiri funciare şi transferarea casei naţionalizate a lui Diaconescu Şt. Gheorghe către C.S.A. Districtul de Gospodărirea Apelor Oltenia

1964-1965

2 45/1965

Aplicarea Decretului 115/1959, comasări şi schimburi de terenuri, starea materială şi veniturile diverşilor locuitori, fixarea preţului unui imobil, afişarea unor publicaţii, situaţia naşterilor, efectuarea unor anchete sociale referitoare la vânzări, situaţia minorilor fără îngrijire din partea părinţilor, încredinţări de minori şi acordarea de despăgubiri ADAS pentru animale

1964-1965 90

3 7 Lucrările sesiunilor sfatului popular cu documentaţia aferentă 1964 224

4 7/1965 Lucrările sesiunilor sfatului popular cu documentaţia aferentă 1964-1965 261

5 61 Procese-verbale încheiate cu ocazia lucrărilor sesiunilor sfatului popular 1964-1965

6 60 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1964-1965 Pac. 51

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

45

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

7 15 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere 1964 274 8 16 Declaraţii şi certificate medicale constatatoare de deces 1964 97

9 59 Deschiderea procedurilor succesorale, starea materială a defuncţilor şi activitatea pe linie notarială a Sfatului popular comunal

1964 114

10 32 Înfierea minorei Spătaru Ersilia 1964

11 20 Arendarea păşunatului pe golurile alpine şi locuitorii care au contractat miei 1964 94

12 45

Autorizaţii, procese-verbale, contracte şi acte de schimb terenuri, cereri, declaraţii, contracte de vânzare-cumpărare, testamente, memorii tehnice, planuri şi schiţe ale Sfaturilor Populare al Regiunii Craiova şi comunei Novaci referitoare la vânzarea unor terenuri şi construcţia de case

1964 155

13 46 Documentaţie tehnică referitoare la construirea trotuarelor din centrul comunei 1964-1966

14 49 Documentaţie tehnică referitoare la reparaţia Băii Comunale 1964 16

15 47 Documentaţia tehnică referitoare la reparaţia Şcolii din Novaci Străini 1964 17 Pac. 52

16 34/1965 Lucrările adunării populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare băneşti pe 1965 1964 52

17 57 Inventare, situaţii comparative şi procese-verbale referitoare la lucrări de inventariere 1964 36

18 58 Tabele, fişe individuale, memorii tehnice, planuri şi schiţe referitoare la inventarierea şi reevaluarea mijloacelor fixe şi mobile aflate în proprietatea Sfatului Popular al comunei

1964

19 48 Inventarul Bibliotecii Novaci 1964 ANUL 1965

1 20/1966

Cedări de terenuri conform Decretului 115/1959, cedarea terenului pentru instalarea staţiei de televiziune din muntele Cerbul, transmiterea unui teren în administrarea Întreprinderii Forestiere Novaci, măsurări, vânzări. cumpărări, înscrieri, scăderi, schimburi, defalcări , comasări de terenuri şi locuinţe, declararea unor păduri ca fonduri de vânătoare de interes republican, recensământul animalelor precum şi al viilor şi pomilor, plantări şi defrişări de vii şi livezi, situaţia economică a întovărăşirilor din comună, repartizarea golurilor de munte, cote de lână datorate de locuitori, situaţii privind producţia agricolă vegetală şi animală, preţurile de vânzare a produselor agricole ş.a..

1965-1966 368

2 48/1965 Procese-verbale încheiate cu ocazia lucrărilor sesiunilor Sfatului Popular 1965-1967 Pac. 53

3 8 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1965 2232

4 47 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1965-1967 5 52/1966 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din comună 1965-1966 5

6 11/1966 Încadrări de personal, salariaţii Spitalului Neunificat Novaci, averea şi situaţia diverşilor locuitori şi casări de cărţi 1965-1966 43

7 12 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere 1965 339

8 13 Declaraţii de căsătorie, hotărâri judecătoreşti de divorţ şi certificate de deces 1965 88

9 14 Declaraţii şi certificate constatatoare de deces. Hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii prezumate 1965 83 Pac. 54

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

46

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

10 16/1966

Eliberarea actelor de stare civilă în original şi duplicat, divorţuri şi rectificări de nume, situaţia căsătoriţilor şi decedaţilor, situaţia persoanelor născute în străinătate care şi-au transcris actele de naştere în ţară şi predarea-primirea registrelor de stare civilă

1965-1966 141

11 44 Deschiderea procedurilor succesorale şi averea rămasă de pe urma diverşilor decedaţi, vânzări-cumpărări de imobile şi legalizarea actelor de stare civilă

1965 107

12 55 Registru de impuneri cote obligatorii şi de evidenţa predărilor - sector individual 1965 130

13 37 Construirea de locuinţe şi vânzări-cumpărări şi schimburi de terenuri 1965

14 38 Devizul pentru modernizarea drumului şi asfaltarea trotuarelor din centrul comunei Novaci ( km 0 +000 km 1 + 442,70 )

1965

15 46 Devizul pentru reparaţia Băii comunale 1965 12

16 21 Întocmirea proiectului de buget pentru anul 1965, închirierea de la particulari de către unităţile socialiste a unor spaţii şi evidenţa golurilor de munte ale comunei

1965 27 Pac. 55

17 26 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale 1965 127 18 11 Inventare şi procese-verbale de inventariere 1965 28

19 38 Impunerea la impozitul pe meserii a lui Cazacu Gh. Gheorghe - basist 1965

20 62/1966 Impunerea la impozitul pe meserii a lui Cojocaru Gh. Gheorghe - cojocar 1965-1966

21 32/1966 Debite şi popriri, executarea neautorizată a unor construcţii şi beneficiarii păşunii comunale 1965-1966 387

22 24 Acte justificative ale Casei de Cultură " Grigore Preoteasa " din Novaci 1965-1966

ANUL 1966

1 5

Stabilirea drepturilor la pensie a salariaţilor, activitatea delegaţilor de stare civilă, îndeplinirea cotelor de carne şi lână, contractări de animale şi produse de origine animală, îndeplinirea sarcinilor în domeniul zootehnic, pregătirea campaniilor agricole, măsuri pentru deschiderea staţiunilor de la Rânca şi Săcelu, amenajarea de muzee şi baze sportive, organizarea de conferinţe, concursuri şi expoziţii pentru răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice, desfăşurarea Festivalului filmelor la sate, delimitarea vetrelor satelor, acţiuni gospodăreşti şi de înfrumuseţare, construcţia de şcoli şi poduri, contribuţia voluntară a locuitorilor, sprijinirea lucrărilor geodezice şi topofotogrametrice, stabilirea impozitelor pe terenurile CAP-urilor şi pe veniturile agricole ale populaţiei, măsuri pentru execuţia bugetară ş.a.

1966 97 Pac. 56

2 10

Angajări, concedieri şi demisii de personal, salariaţii de pe raza comunei, starea materială a diverşi locuitori, înfiinţarea unei reţele de spaţii comerciale prin preluarea acestora de la proprietari, alimentarea cu apă a centrului de locuinţe muncitoreşti a Întreprinderii Forestiere şi transferul unor bunuri de inventar în administrarea Sfatului Popular al comunei Negoeşti

1966-1967 35 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

47

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

3 8/1967

Îmbunătăţirea activităţii politico-educative în rândul femeilor, electrificarea localităţilor, transmiterea unui teren în administrarea Direcţiei Regionale PTTR, realizarea planului de stat la cote obligatorii de carne şi lână, gospodărirea pădurilor şi asigurarea combustibilului pentru populaţie, sistematizarea localităţilor rurale, situaţia imobilelor naţionalizate, executarea contribuţiei voluntare, evacuarea persoanelor care ocupă ilegal spaţii locative şi analiza activităţii secţiunii de sănătate şi prevederi sociale

1966-1967 73

4 22/1967

Scăderi, defalcări, donaţii, cedări, exproprieri, schimburi, comasări de terenuri şi vânzări-cumpărări de terenuri, averea mobilă şi imobilă a diverşi locuitori, divorţuri şi partajări de bunuri comune, stabilirea şi încasarea tarifelor la păşunat, impunerea la cotele obligatorii de lână şi carne, defrişări de vii, organizarea şi desfăşurarea campaniilor agricole, suprafeţele însămânţate, culturile şi recoltele obţinute, numărul şi rasele animalelor din comună, situaţia reproducătorilor comunali şi posesorii de vii peste 0,10 ha

1966-1967 444

5 6

Desfăşurarea sesiunilor Sfatului Popular, activitatea Comitetului Executiv, a comisiilor permanente şi a deputaţilor, instruirea comitetelor de cetăţeni, organizarea şi desfăşurarea adunărilor populare şi construcţiile executate din contribuţia voluntară a locuitorilor

1966 56

6 12/1967

Încadrări, drepturile salariale şi de pensie precum şi demisii ale angajaţilor, situaţia materială, politică şi socială a diverşi locuitori, predarea-primirea actelor de stare civilă şi organizarea inventarierii

1966-1967 62

7 7 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular cu documentaţia aferentă 1966 252 Pac. 57

8 8 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1966 281

9 75 Decizii ale Comitetului Executiv 1966

10 17

Deschiderea procedurilor succesorale şi averea rămasă de pe urma diverşilor decedaţi, activitatea Comitetului Executiv ca autoritate tutelară, reconstituirea şi reorganizarea comisiilor de litigii şi de împăciuire, acordarea de ajutoare sociale pentru orfani, situaţia minorilor cu comportament necorespunzător şi a celor cărora li s-a instituit tutelă, eliberarea de copii după actele de stare civilă, autentificarea declaraţiilor de notorietate şi a altor acte şi de vânzări-cumpărări de terenuri şi alte bunuri

1966 108

11 13/1968

Angajări şi desfaceri de contracte de muncă, încadrarea foştilor angajaţi ai Sfaturilor Populare ale comunelor comasate cu Novaci, angajaţii Consiliului Popular orăşenesc, situaţia militară şi familială a personalului, elevii de vârstă şcolară care nu frecventează cursurile, autorizarea funcţionării Băii comunale, constituirea comisiei pentru recensământul animalelor şi distribuirea de insigne unor cetăţeni fruntaşi în întrecerea patriotică

1966-1969 166

12 13 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere şi de recunoaştere a paternităţii 1966 215 Pac. 58

13 14 Declaraţii de căsătorie şi hotărâri judecătoreşti de divorţ 1966

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

48

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

14 15 Declaraţii şi certificate constatatoare de deces. Autorizaţii de înhumare 1966 73

15 18/1967 Stabilirea paternităţii, divorţuri şi decese, rectificarea actelor de stare civilă, eliberarea unor copii după acte de stare civilă

1966-1967 143

16 21 Înfierea minorului Popescu Gheorghiţă de către David şi Dochia Cojocaru 1966

17 26/1968

Recrutări, încorporări şi evidenţa rezerviştilor, situaţii privind numărul populaţiei, casele şi şcolile din localitate, măsuri ALA, organizarea PTAP şi aprovizionarea Gărzilor Patriotice cu materiale necesare

1966-1968 130

18 63/1968

Construcţia şi renovarea de locuinţe şi anexe, construcţia unei fântâni, cazarea turiştilor de către locuitori, înfiinţarea unor sedii Radio-TV precum şi vânzări - cumpărări şi donaţii de terenuri

1966-1967 375 Pac. 59

19 51 Documentaţie tehnică referitoare la construcţia unui atelier şi laborator la Şcoala Medie Novaci 1966 20

20 54 Documentaţie tehnică referitoare la reparaţii capitale ale cabanelor de la Rânca 1966 41

21 56 Documentaţie tehnică referitoare la reparaţia Băii comunale 1966 16

22 59 Documentaţie tehnică referitoare la amplasarea Şcolii cu 8 săli de clasă 1966 4

23 44 Lucrările adunării populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare băneşti şi în muncă pe anul 1966 1966 78

24 49/1967 Lucrări executate prin contribuţia voluntară şi alimentarea cu apă potabilă a unor blocuri de locuinţe 1966-1967 153

25 26 Bugetele pe anii 1966 şi 1967 1966-1967 28 26 37 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale 1966-1967 104 27 33 Proiectul de buget şi ştate de funcţiuni 1966

28 12 Liste de inventariere a bunurilor Sfatului Popular şi a unităţilor subordonate 1966 37

ANUL 1967

1 56

Activitatea Comitetului Executiv ca autoritate tutelară, constituirea comisiei de soluţionare a litigiilor, dreptul exclusiv al Direcţiei Generale a Arhivelor Statului de a ridica materiale documentare din arhivele Sfaturilor populare, salariaţii comunei, rectificarea actelor de stare civilă, deschiderea procedurilor succesorale, starea materială a diverşi locuitori şi defuncţi, numiri de curator, eliberarea de copii şi autentificări de acte de stare civilă, situaţia minorilor cu abateri, recuperarea pagubelor produse proprietăţii socialiste, evaluarea pagubelor produse de ploi Întreprinderii Forestiere Novaci ş.a.

1967 242 Pac. 60

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

49

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 34/1969

Angajări şi salarizarea personalului, numărul de salariaţi şi fondul de salarizare, evidenţa clădirilor provenite din naţionalizare, situaţia clădirilor proprietate de stat din administrarea Consiliului Popular local, proprietarii de vii de peste 0,10 ha, recepţionarea lucrărilor de reparaţii şi construcţii, veniturile şi cheltuielile legate de contribuţia voluntară, execuţia şi modificări bugetare, prevenirea pagubelor aduse avutului obştesc, sancţionarea delictelor şi contravenţiilor, evidenţa locuitorilor cu autorizaţii pentru exercitarea meseriilor ş.a.

1967-1969

3 8

Modul de întocmire a dosarelor sesiunilor Sfaturilor Populare şi a şedinţelor Comitetului Executiv, stabilirea localităţilor componente şi a satelor ce aparţin de municipiul Târgu-Jiu şi de oraşele din judeţ, transmiterea în folosinţa Ministerului Forţelor Armatei a unui teren în zona Rânca, numirea comisiei de recrutare, drepturile băneşti ale personalului statelor majore ale comandamentelor gărzilor patriotice, modul de eliberare a certificatelor de stare materială, contribuţia voluntară a locuitorilor, imobilele părăsite sau abandonate din localitate, construcţia unor case de odihnă şi turism în Novaci şi alte localităţi, demolarea de spaţii locuibile, fixarea preţului maxim la vânzarea legumelor şi fructelor, abrogarea dispoziţiei referitoare la sistemul colectării de carne, circulaţia pe drumurile publice, modul de constatare şi recuperare a daunelor şi pagubelor

1967-1968 169

4 9 Lucrările sesiunilor Sfatului Popular al comunei cu documentaţia aferentă 1967 285

5 11 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1967 261 Pac. 61

6 58 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1967-1968 7 57 Decizii ale Comitetelor Executive 1967-1968 8 59 Registru scadenţar al deciziilor 1967

9 28/1968

Vânzări-cumpărări, înscrieri, scăderi şi defalcări de terenuri, terenurile şi averea diverşilor locuitori, evidenţa terenurilor pe categorii de folosinţă, înapoierea unor suprafeţe pentru păşunat locuitorilor din Hirişeşti, situaţia pădurilor din fondul silvic date în folosinţă oraşului Novaci, suprafeţele cultivate şi producţiile agricole recoltate, numărul animalelor deţinute de locuitori, organizarea şi funcţionarea staţiunii de montă, predarea cotelor obligatorii de lână de către cetăţeni, plantări şi defrişări de vii şi livezi, constatarea pagubelor produse de ploile torenţiale crescătoriei de păstrăvi, amenajarea terenului de sport al Liceului Novaci ş.a.

1967-1968 323

10 14 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere şi de recunoaştere a paternităţii (ianuarie - iunie ) 1967 218 Pac. 62

11 15 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere şi de recunoaştere a paternităţii (iulie - decembrie ) 1967 383

12 16 Declaraţii de căsătorie şi sentinţe judecătoreşti de divorţ 1967 146

13 17 Declaraţii şi certificate constatatoare de deces. Autorizaţii de înhumare 1967 65

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

50

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

14 64/1968

Construirea, renovarea şi demolarea de case şi anexe, stabilirea sarcinilor Consiliilor Populare în privinţa construcţiilor, verificarea vetrelor satelor Vlădoi şi Bălani, extinderea sediului Întreprinderii Forestiere Novaci, transferul unui bloc de locuinţe, vânzări-cumpărări de teren ş.a.

1967-1968 383 Pac. 63

15 58/1968 Lucrările adunării populare pentru contribuţia voluntară bănească şi în muncă pe anul 1968 1967

16 67 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1967 28 17 42 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale 1967 108

18 19

Decizii, planuri de muncă, situaţii comparative, tabele şi procese-verbale referitoare la inventariere, numirea şi activitatea Comisiei de inventariere şi casarea a diverse bunuri

1967-1968 96

ANUL 1968

1 73

Rectificări de nume, constituirea comisiei pentru soluţionarea litigiilor de muncă, starea materială a diverşi locuitori, numiri de curatori şi încredinţarea unor minori, executarea pazei în localitate şi achiziţionarea unor indicatoare de circulaţie

1968-1969 78

2 10 Lucrările sesiunilor Sfatului şi Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1968 196

3 11 Lucrările şedinţelor Comitetelor Executive şi Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1968 197 Pac. 64

4 16 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere şi de recunoaştere a paternităţii (ianuarie - iunie ) 1968 321

5 17 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere ( iulie - decembrie ) 1968 312

6 18 Declaraţii de căsătorie 1968 144 7 19 Declaraţii şi certificate constatatoare de deces 1968 100

8 19 bis /1970

Măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pe linie de stare civilă, împărţirea Bucureştiului în cele 8 sectoare, rectificări şi schimbări de nume, recunoaşterea paternităţii, predarea şi primirea materialelor de stare civilă, eliberarea de copii după acte de stare civilă, organizarea de alegeri şi amplasarea unui bloc de locuinţe

1968-1970 Pac. 65

9 79/1969

Adrese, decizii, procese-verbale, citaţii şi cereri ale Tribunalelor Judeţean Gorj şi Târgu-Cărbuneşti, Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, Consiliului Popular al oraşului Novaci ş.a. referitoare la numiri de curatori şi încredinţări de minori, schimburi de terenuri, starea materială a diverşi locuitori, terenurile confiscate de la V. Comănescu, activitatea pe linie notarială a Consiliului Popular ş.a.

1968-1969 170

10 21 Cereri, menţiuni şi declaraţii referitoare la deschiderea procedurii succesorale 1968 70

11 32 Înfierea minorului Diaconescu Ion 1968

12 12/1969 Recrutări şi încorporări, evidenţa mijloacelor hipo clasate şi în uz, membrii gărzilor patriotice şi desfăşurarea de trageri cu armament

1968-1969 86 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

51

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

13 24/1969

Desemnarea de curatori şi încredinţări de tutelă, activitatea Comitetului Executiv ca autoritate tutelară, activitatea comisiei de împăciuire, evidenţa minorilor şi a altor persoane puse sub tutelă, curatelă şi interdicţie, evidenţa minorilor orfani, infirmi şi cu manifestări necorespunzătoare, măsuri pentru combaterea infracţiunilor comise de minori, plasarea şi întreţinerea unor copii în plasament familial, conferirea de ordine şi medalii pentru mamele cu mulţi copii, schimbarea cuantumului de pensie IOVR şi a ajutoarelor sociale ş.a.

1968-1969

14 66 Construcţia, modificarea şi demolarea de locuinţe şi anexe, vânzarea-cumpărarea şi moştenirea de terenuri 1968

15 65/1969 Construcţia şi demolarea de locuinţe şi anexe, vânzări-cumpărări, donaţii şi cedări de terenuri 1968-1969

16 71-4/1970

Documentaţii tehnice pentru extinderea reţelei electrice necesare iluminatului public, amenajarea unor alei, străzi, trotuare şi rigole, extinderea reţelei de alimentare cu apă şi realizarea de îndiguiri pe râul Gilort

1968-1970 Pac. 66

17 67/1969 Documentaţii tehnice privind construcţia trotuarelor şi pavarea unor alei şi drumuri de pe raza oraşului 1968-1969

18 64/1969 Lucrările adunărilor populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare în muncă şi bani pentru anul 1969 1968

19 57/1970

Exercitarea sarcinilor în legătură cu impozitele şi taxele, stabilirea taxelor pe mijloacele de transport, perceperea impozitului pe valori imobiliare, impunerea veniturilor din închirieri, măsuri împotriva evaziunii fiscale, eliberarea autorizaţiilor şi impozitarea meseriaşilor, comercianţilor şi liberilor profesionişti, contractarea lânii, contribuţia voluntară a locuitorilor, trecerea Spitalului şi a Liceului în administrarea Consiliului Popular local, numărul meseriaşilor şi numărul autovehiculelor, motocicletelor şi motoretelor din localitate

1968-1970

20 52/1973

Întocmirea, executarea şi modificarea bugetului, stabilirea şi perceperea de impozite şi taxe, prestări de servicii către populaţie, exercitarea controlului financiar-contabil, închirieri de locuinţe şi alte probleme cu caracter financiar-contabil

1968-1973 224

21 35/1968 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1968 22 83 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1968

23 43 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale şi acte justificative 1968 Pac. 67

24 15 Liste de inventariere, centralizatoare, procese-verbale, declaraţii şi dovezi referitoare la inventar 1968-1969 144

ANUL 1969

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

52

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 7

Modul de întocmire a actelor ce fac obiectul lucrărilor Consiliilor Populare, îmbunătăţirea activităţii comisiilor de judecată, recrutarea şi pregătirea cadrelor din aparatul Consiliilor Populare, îmbunătăţirea activităţii PSI şi de protecţia muncii, exproprierea unor construcţii şi terenuri pentru construirea unei linii electrice aeriene, stabilirea orelor de vârf de sarcină ale sistemului electroenergetice, lucrări de desecări şi îndiguiri de păşuni şi fâneţe, amenajarea unei construcţii gospodăreşti pe locul fostei case natale a lui Brâncuşi şi măsuri de cinstire a memoriei sculptorului, îmbunătăţirea activităţii de contractare şi executare de locuinţe proprietate personală, intensificarea comerţului stradal, acordarea de premii din beneficiile utilizate de întreprinderi, măsuri de salubritate, prevenirea şi combaterea fasciolozei la bovine şi ovine, stabilirea preţurilor maximale la legume şi fructe, colectarea de deservire de abator pentru fabricarea făinii de oase ş.a.

1969-1970 122

2 5

Soluţionarea propunerilor cetăţenilor din campania electorală, angajări şi pensionari de personal, acordarea concediilor de odihnă, impunerea locuitorilor la cote obligatorii de lână, măsuri de refacere a patrimoniului silvic, constituirea comisiilor de recrutarea, construcţia de case de odihnă şi turism în localităţile turistice, repartizarea suprafeţelor locative din fondul de stat, stabilirea plafoanelor de preţ la vânzarea - cumpărarea de legume şi fructe, realizarea veniturilor bugetare şi din contribuţia voluntară bănească, fixarea a diverse taxe, stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor ş.a.

1969 240

3 15

Analiza activităţii Comitetului Executiv, organizarea de alegeri şi activitatea deputaţilor aleşi, salariaţii Consiliului Popular local şi a unităţilor subordonate, angajări, atribuţii, concedii şi pensionări legate de salariaţi, starea materială a diverşi locuitori, numărul locuitorilor din Berceşti şi Vlădoi, înfieri, construirea de diguri, executarea pazei obşteşti, înfiinţarea secţiei seral la liceu ş.a.

1969 129

4 10/1969 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1969 246

5 7 Lucrările sesiunii a II-a a Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1969 Pac. 68

6 11 Planuri de muncă trimestriale şi lucrări ale şedinţelor Comitetului Executiv şi ale adunărilor populare pentru gospodărirea fondului silvic şi organizarea pazei obşteşti

1969 229

7 16 Decizii ale Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1969

8 3 Declaraţii, procese-verbale şi publicaţii referitoare la alegerea deputaţilor din oraşul Novaci 1969-1971 Pac. 69

9 4 Declaraţii, procese-verbale şi publicaţii referitoare la alegerea deputaţilor din oraşul Novaci 1969

10 4

Personalul Consiliului Popular local, angajări, transferări, atribuţii şi desfaceri de contracte de muncă, salariile personalului, lucrări de pavare a străzilor şi trotuarelor, stabilirea taxei de marfă şi gloabă ş.a.

1969-1971 69 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

53

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

11 56

Salariaţii Consiliului Popular local, încadrări de personal, modificări bugetare, îndeplinirea planului de muncă şi salarii, includerea grădiniţei în planul de reţea şcolară pentru anul 1970 ş.a.

1969 160

12 18 Declaraţii şi certificate constatatoare a naşterii şi de recunoaştere a paternităţii ( ianuarie - iunie ) 1969 369 Pac. 70

13 9 Declaraţii şi certificate constatatoare a naşterii şi de recunoaştere a paternităţii. Decizii de încuviinţare a înfierii ( iulie - decembrie )

1969 308

14 21 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate de deces 1969

15 17/1970 Declaraţii de căsătorie şi sentinţe judecătoreşti de divorţ 1969-1970 16 22 Declaraţii şi certificate constatatoare de deces 1969 17 78 Deschiderea procedurilor succesorale 1969 96 18 32 Înfierea minorei Crăciun Florentina 1969

19 23 Legalizarea şi eliberarea de copii după acte de stare civilă, eliberarea unor procuri, vânzări de diverse bunuri şi schimburi de terenuri

1969-1970 85 Pac. 71

20 28

Transferul unui teren către o unitate militară în punctul Rânca, înscrieri, scăderi, măsurători, cedări, vânzări-cumpărări, donări şi defalcări de terenuri, preluarea unor munţi din fosta proprietate a comunei Cernădia, organizarea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului animalelor, număr de animale deţinute de diverşi locuitori, interzicerea sacrificării oilor şi mieilor, contractarea şi prelucrarea lânii, încasarea taxei de păşunat, aprovizionarea cu lemne a populaţiei şi împăduriri şi defrişări

1969-1970 519

21 31/1970 Organizarea şi desfăşurarea recensământului animalelor domestice din 3 ianuarie 1970 1969-1970

22 107 Registru de impuneri şi de evidenţa predărilor cotelor de lână 1969

23 67 bis Construcţia, renovarea şi demolarea de locuinţe şi anexe, delimitarea perimetrului construibil al oraşului şi a vetrelor satelor precum şi înstrăinări şi moşteniri de terenuri

1969 Pac. 72

24 66 Construcţia şi reparaţia de locuinţe şi anexe precum şi vânzări, cumpărări şi schimburi de terenuri 1969

25 71/1970 Construcţii, extinderi, reparaţii şi demolări de case şi anexe gospodăreşti 1969-1970

26 71/1970

Construcţii, extinderi, reparaţii şi demolări de case şi anexe gospodăreşti, executarea de lucrări de pavare, construcţii trotuare şi podeţe pe drumuri din oraş şi reparaţii capitale la Şcoala Generală din Novaci

1969-1970

27 67/1970 Lucrările adunărilor populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare şi muncă pe anul 1970 1969 Pac. 73

28 61/1970

Salariaţii Consiliului Popular local, economiile realizate la numărul mediu scriptic şi fondul de salarii, recepţionarea lucrărilor de extindere a alimentării cu apă a satului Berceşti, construcţia de străzi şi trotuare, lucrări de interes obştesc executate prin contribuţia voluntară, închirieri de camere, execuţia bugetară, reevaluarea fondurilor fixe, încheierea unor contracte de pază ş.a.

1969-1970 350 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

54

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

29 31

Stabilirea taxelor de păşunat, repartizarea golurilor alpine şi păşunatul ilegal, imputări de sume, urmărirea debitelor şi bunuri dobândite ilicit de diverşi locuitori, păstrarea documentelor secrete şi urmările inundaţiilor din 15 august 1969

1969-1971

30 33 Proiectul de buget 1969 74

31 59/1970 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale ale Consiliului Popular şi unităţilor subordonate 1969-1970 296

32 101 Decizii, procese-verbale, referate, declaraţii, liste şi centralizatoare referitoare la inventariere 1969 132

33 92

Contract de împrumut, cu documentaţia aferentă, între Banca de Investiţii - Sucursala Judeţeană Gorj şi Consiliul Popular al oraşului Novaci în vederea continuării construcţiei localului de şcoală cu 8 săli de clasă

1969 Pac. 74

34 40 Acte justificative referitoare la construirea din fondurile contribuţiei voluntare a localului de şcoală cu 8 săli de clasă din Novaci şi la fondurile pază obştească, amenzi şi silvic

1969 577

ANUL 1970

1 23/1971

Expertizarea şi inventarierea arhivei, lucrări de interes obştesc executate prin contribuţia voluntară, lucrări de construcţii şi reparaţii la Casa de Cultură, sediu administrativ, drumuri, fântâni, cantina liceului şi îndiguirea Gilortului, suplimentarea ştatului de funcţii al bibliotecii şi transfer de personal, organizarea păşunatului pe teritoriul judeţului, plata alocaţiilor de stat pentru copii, eliberarea autorizaţiilor pentru meseriaşi, întocmirea, modificarea şi execuţia bugetului, inventarierea, necesarul şi transferul a diverse bunuri, valoarea casei preluate de librăria din Novaci ş.a.

1970-1971 645

2 10/1971

Predarea-primirea materialelor de arhivă, transferul unei case naţionalizate în administrarea locală, cedarea unei clădiri a UEIL Novaci către Consiliul Popular, executarea unor lucrări de construcţii, reparaţii şi modernizări privind drumurile, alimentarea cu apă şi canalizare, regularizarea Gilortului, poduri, stadion, spital, Casa de Cultură, magazin universal, staţie PECO, monumentul eroilor ş.a., înfiinţarea unei secţii de patiserie şi specialităţi, preluarea activităţii fostelor cooperative de Cooperativa de Consum, organizarea şi desfăşurarea recensământului animalelor din 3 ianuarie 1972, contractări şi achiziţii de produse de origine vegetală şi animală precum şi a deşeurilor de fier, hârtie şi textile, impunerea la cotele de lână, dezvoltarea prestărilor de servicii către populaţie, realizarea sarcinilor de plan de către diverse întreprinderi şi instituţii din localitate, utilizarea fostelor vaduri comerciale în aceleaşi scopuri, evidenţa proprietarilor de ateliere şi a meseriaşilor din Novaci, donaţii pentru locuitorii din judeţele sinistrate ş.a.

1970-1972 233

3 29/1971

Interzicerea exercitării drepturilor politice de către diverşi condamnaţi, situaţia economică şi politică a diverşi locuitori, redarea agriculturii a unei parcele din pădurea din Pociovaliştea, măsurări de terenuri, amenajarea drumului din Siteşti, evidenţa debitorilor şi vânzarea unor bunuri aparţinând acestora

1970-1971 160 Pac. 75

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

55

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

4 9 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1970 430

5 10 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1970

6 11 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv şi Biroului Permanent 1970-1971

7 12 Evidenţa deciziilor Comitetului Executiv 1970

8 35

Stabilirea, majorarea şi îndeplinirea planului de muncă şi salarii, personalul diverselor unităţi subordonate Consiliului Popular local precum şi măsuri de ajutorare a sinistraţilor din zonele calamitate de inundaţii

1970 188

9 15 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere ( ianuarie - martie ). Decizii de încuviinţare a înfierii 1970 Pac. 76

10 19 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere şi de recunoaştere a paternităţii ( aprilie - iunie ) 1970

11 14 Declaraţii şi certificate constatatoare de naştere şi de recunoaştere a paternităţii ( iulie - decembrie ) 1970

12 7/1970-1971 Declaraţii de căsătorie şi hotărâri judecătoreşti de divorţ 1970-1971 246

13 18 Declaraţii şi certificate constatatoare de deces 1970

14 22 Deschiderea procedurilor succesorale şi decesele înregistrate în 1969 1970-1971

15 32 Înfierea minorului Ciocan Petre 1970

16 32 Decizii, cereri, declaraţii, referate, certificate medicale şi copii după acte de stare civilă, referitoare la înfierea minorei Cuteanu Maria

1970

17 32 Înfierea lui Dinescu Mihaela 1970 Pac. 77

18 21

Declaraţii de notorietate, contracte, acte de schimb, cereri şi procuri referitoare la schimburi de terenuri, vânzarea unor animale şi a diverse bunuri, legalizarea copiilor de acte de stare civilă ( schimbări de nume ) şi alte probleme legate de activitatea notarială

1970 159

19 28

Recrutări, încorporări şi evidenţa rezerviştilor, situaţia socială şi politică a diverşi tineri, executarea de trageri în poligonul din Novaci şi pierderea a diverse drepturi pentru condamnări penale

1970-1971 107

20 13/1971 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului animalelor domestice 1970-1971 65

21 33 Recalcularea impozitului pe venituri agricole şi a primelor de asigurare ADAS, predarea animalelor la achiziţii şi vânzarea-cumpărarea de animale

1970

22 29

Înscrieri, înstrăinări, defalcări, vânzări-cumpărări, donaţii, transferuri şi comasări de terenuri, recensământul animalelor, predarea cotelor obligatorii de lână şi proprietarii de vii

1970 Pac. 78

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

56

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

23 1/1971

Activitatea Comitetului Executiv ca autoritate tutelară, încuviinţarea înfierii, numiri de curatori şi încredinţare de minori, internarea unor minori în instituţii de ocrotire socială, starea economică şi socială a diverşi locuitori, evidenţa minorilor cu comportament necorespunzător şi acordarea de ajutoare băneşti locuitorilor defavorizaţi

1970-1971 288

24 69

Ordine, instrucţiuni, note, adrese, procese-verbale, planuri, tabele şi cereri ale Consiliului Popular Judeţean Gorj, Direcţiei Comerciale Gorj, Şcolii Generale nr. 1 Novaci şi Consiliului Popular, referitoare la propuneri de denumiri de străzi, deschiderea unui punct muzeistic, orarul târgurilor şi bâlciurilor, eliberarea de autorizaţii de construcţii, pagubele produse de inundaţii şcolii generale, atribuirea unui sediu pentru Policlinică, lucrări executate pentru amenajarea şi regularizarea râului Gilort, stabilirea proprietăţii de stat asupra bunurilor ce se află în posesia organizaţiilor socialiste ş.a.

1970

25 71/3

Autorizaţii, certificate, memorii tehnice, schiţe, fotografii şi cereri ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţii, extinderi, reparaţii şi demolări de case şi anexe gospodăreşti

1970

26 70 Documentaţie tehnică referitoare la amenajarea pieţei 1970

27 16/1971 Lucrările adunărilor populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare băneşti şi în muncă pentru anul 1971 1970 123

28 61 bis Bugetul de venituri şi cheltuieli 1970 31

29 49/1971 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale şi decizii de majorare a salariilor 1970-1971 294 Pac. 79

30 60 bis

Transferul unor maşini şi utilaje în administraţia Sfatului Popular comunal, recepţionarea lucrărilor de alimentare cu apă a satului Berceşti, predarea-primirea unor reproducători şi diverse alte cheltuieli

1970 284

31 13 Decizii, procese-verbale, inventare şi liste referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular 1970 130

ANUL 1971

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

57

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

1 1

Stabilirea de relaţii cu misiunile diplomatice acreditate în R.S.R., modul de rezolvare a cererilor cetăţenilor, activitatea Comitetului Executiv din punct de vedere organizatoric şi economico-financiară, îmbunătăţirea muncii cu deputaţii şi comitetele de cetăţeni, selecţionarea documentelor, suplimentarea planului de muncă şi salarii, exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a unor imobile, înfiinţarea unei păstrăvării, modalitatea de primire a donaţiilor de către instituţiile de cult, rezultatele obţinute în activitatea de gospodărire şi înfrumuseţarea localităţii, vânzarea apartamentelor din fondul locativ de stat, transferul unor blocuri în administrarea Consiliului Popular orăşenesc, construcţia unui dig pe Gilort, a unei creşe, a Căminului Spital, a laboratoarelor liceelor şi atelierelor şcolare, alimentarea cu apă a localităţii, înfiinţarea unei fanfare, măsuri pentru îmbunătăţirea turismului, diversificarea producţiei de bunuri de consum şi servicii ş.a.

1971-1975 189

2 2

Îmbunătăţirea activităţii Comitetelor Executive, întărirea disciplinei muncii şi creşterea eficienţei, aprobarea dărilor de seamă ale preşedintelui Tribunalului Judeţean Gorj şi a Procurorului Şef, măsuri de îmbunătăţire a muncii organelor de miliţie, măsuri PSI, îmbunătăţirea păşunilor, gospodărirea pădurilor, valorificarea potenţialului turistic al judeţului, introducerea cadastrului funciar şi organizarea teritoriului, adoptarea bugetului şi planului de dezvoltare economico-socială a judeţului Gorj şi transferul unui imobil pentru alimentaţie publică către Cooperativa de Consum Novaci

1971-1975 64

3 15

Consfătuirile ţinute de Comitetul Executiv al Consiliului Popular orăşenesc cu diverse colective şi comitete, membrii Comitetului Executiv local, dările de seamă ale deputaţilor, rezolvarea propunerilor şi problemelor cetăţenilor, activitatea comisiilor de judecată şi a Comitetului Executiv pe linie de autoritate tutelară şi notarială, activitatea comisiei de sistematizare, autorizaţii de construcţie eliberate şi situaţia clădirilor şi terenurilor afectate de ploi

1971 33

4 19/1971

Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă şi ale adunării festive prilejuite de înmânarea Diplomei - Menţiunea a V-a oraşului Novaci pentru rezultatele obţinute în întrecerea patriotică

1971 114

5 20 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1971 178 Pac. 80

6 21 Decizii ale Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1971 112

7 10/1972 Decizii ale Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă, Registru de evidenţa deciziilor 1971-1972 140

8 18 Organizarea alegerilor parţiale din 31 octombrie 1971 1971 91

9 9 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi salarii, structura familială a salariaţilor şi încuviinţarea înfierii

1971 189

10 5 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a paternităţii - I 1971 211

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

58

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

11 6 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a paternităţii - II 1971 164 Pac. 81

12 4/1972 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1971-1972 434

13 11 Declaraţii de căsătorie, certificate prenupţiale şi sentinţe judecătoreşti de divorţ 1971-1972 217

14 8 Certificate constatatoare de deces 1971 91

15 3/1972 Admiterea sau respingerea paternităţii, schimbări de nume şi eliberarea unor noi certificate de naştere. Certificate de naştere anulate

1971-1973 51

16 3

Schimbări de nume, transcrierea unui certificat de naştere eliberat în URSS în registrul de stare civilă a oraşului Novaci şi eliberarea extraselor după acte de naştere. Certificat de naştere anulat

1971-1973 32

17 32 Înfierea minorului Corcodel Ionel-Tiberiu 1971 18 32 Înfierea minorei Lascu Ana 1971 19 32 Înfierea minorei Savu Despina 1971 20 32 Înfierea minorului Toader Sorinel 1971

21 2 Vânzări - cumpărări de locuinţe şi alte bunuri, schimburi de terenuri, stabilirea identităţii unor locuitori, consimţământ pentru înfiere şi legalizarea diverselor acte

1971 327 Pac. 82

22 3 Contracte, procuri, declaraţii şi cereri autentificate de Consiliul Popular al oraşului Novaci 1971 142

23 11 Măsurări, defalcări, scăderi şi înregistrări din/în registrul agricol, donaţii, vânzări-cumpărări de terenuri şi aprobarea defrişării unor livezi şi vii

1971-1973 219

24 8

Înstrăinări de terenuri şi construcţii, terenurile şi construcţiile aparţinând diverşilor locuitori, construcţia unei staţiuni de montă, a unui WC la Măzăreşti şi a unor poduri şi podeţe, demolarea unei clădiri a Întreprinderii de Prelucrat lemnul, lungimea şi suprafaţa străzilor şi a spaţiilor verzi din oraş, situaţia clădirilor din oraş şi date despre diverse unităţi economice din localitate

1971-1973

25 12/1974

Regularizarea râului Gilort, captarea unor surse de apă şi alimentarea cu apă potabilă a localităţii, modernizarea de străzi şi trotuare, construcţia de poduri, construcţia şi reparaţia de şcoli, laboratoare şi a circumscripţiei sanitare Berceşti, îmbunătăţirea păşunii comunale şi contribuţia voluntară a locuitorilor

1971-1974 235

26 41 Decizie a Consiliului Popular Judeţean Gorj referitoare la transmiterea unei clădiri în administrarea Inspectoratului Judeţean de Miliţie Gorj

1971 1

27 11

Autorizaţii, memorii tehnice, planuri, schiţe, cereri, fotografii, hărţi, contracte şi testamente ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţii, extinderi şi demolări de case şi anexe şi vânzări-cumpărări şi moşteniri de terenuri

1971 191 Pac. 83

28 12

Autorizaţii, memorii tehnice, planuri, schiţe, cereri, declaraţii şi fotografii ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţii, extinderi, renovări şi demolări de case şi anexe

1971 219

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

59

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

29 2 Proiectul nr. 513 al Institutului de Proiectare Judeţean Dolj referitor la alimentarea cu apă a oraşului Novaci 1971

30 3 Proiectul nr. 514 al Institutului de Proiectare Judeţean Dolj referitor la canalizarea oraşului Novaci 1971

31 10 Executarea de trotuare din dale de beton 1971 32 30 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1971 45 33 46 Darea de seamă contabilă anuală 1971 43

34 65 Procese-verbale, liste şi dovezi referitoare la inventarul diverselor unităţi din subordinea Sfatului Popular al oraşului Novaci

1971 34

35 66 Procese-verbale, liste şi declaraţii referitoare la inventarul diverselor unităţi din subordinea Sfatului Popular al oraşului Novaci la 31 decembrie

1971 127 Pac. 84

ANUL 1972

1 15 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1972-1973 326

2 26 Procese-verbale ale sesiunilor Consiliului Popular 1972-1975 54

3 16 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1972-1973 294

4 27 Procese-verbale ale şedinţelor Comitetului Executiv 1972-1975 170

5 34 Regulamente de funcţionare al aparatului propriu al Biroului Executiv al Consiliului Popular al oraşului Novaci şi pentru organizarea şi funcţionarea staţiunilor de montă comunale

1972-1975

6 19/1981

Informaţii, date şi documente secrete ce se elaborează în cadrul Consiliului Popular al judeţului Gorj şi în unităţile subordonate, precum şi la avizarea şi controlul mânuitorilor de documente secrete

1972-1981

7 4 Constituirea şi activitatea Comisiei orăşeneşti PCI şi a formaţiilor de pompieri voluntari 1972-1974 103 Pac. 85

8 5

Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi salarii, personalul Casei de Copii Preşcolari, încadrări şi transferări de personal, situaţia lucrărilor executate din contribuţia voluntară bănească şi în muncă şi diverse alte probleme legate de salarizare

1972 237

9 16/1976 Certificate constatatoare de deces 1972 76 10 32 Înfierea minorului Boldea Viorel-Valerian 1972 11 32 Înfierea minorului Motoi Ion-Constantin 1972 12 32 înfierea minorului Vîlceanu Emanoil 1972

13 2 Deschiderea procedurilor succesorale şi inventarul bunurilor rămase de pe urma defuncţilor 1972-1973 172

14 2

Cereri, declaraţii, procuri şi contracte referitoare la autentificarea copiilor de pe acte de stare civilă şi a diverse acte, vânzarea-cumpărarea a diverse produse, acceptarea construirii unei case pe terenul comun ş.a.

1972 173

15 26/1973-1974

Recrutări şi încorporări, situaţia materială şi familială a diverşi rezervişti şi evidenţa deţinătorilor de animale şi mijloace de transport

1972-1974 75

16 8 Vânzări-cumpărări, donaţii, moşteniri şi defalcări de terenuri şi înscrierea sau scăderea suprafeţelor respective din registrul agricol

1972 185 Pac. 86

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

60

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

17 9

Autorizaţii, certificate, procese-verbale, planuri de situaţie, schiţe, cereri şi declaraţii referitoare la înstrăinarea sau împărţirea de terenuri cu construcţii şi locuinţele avute în proprietate de diverşi locuitori

1972-1974 86

18 1

Instituirea titlului de Mamă Eroină şi a diverse alte ordine şi medalii, acordarea de distincţii mamelor cu mai mulţi copii, acordarea de ajutoare ocazionale locuitorilor, înfierea şi ocrotirea minorilor, internarea unor minori în instituţii de ocrotire, activitatea desfăşurată de colectivul de sprijin pentru autoritate tutelară şi asistenţă socială şi situaţia materială şi socială a diverşi locuitori

1972 271

19 1/1974

Internări, transferări şi externarea minorilor din instituţii de ocrotire socială, încuviinţări de înfiere, numiri de curatori, acordarea de ajutoare ocazionale, situaţia materială şi socială a diverşi locuitori şi alte probleme legate de activitatea de asistenţă socială

1972-1974 175

20 1/1973

Internarea unor minori în instituţii de ocrotire socială, numiri de curatori, acordarea de ajutoare ocazionale, situaţia materială şi socială a diverşi locuitori şi alte probleme legate de asistenţa socială

1972-1974 143

21 9 Lucrările adunării populare pentru stabilirea contribuţiei voluntare băneşti şi în muncă 1972 220

22 7 Stabilirea preţurilor de vânzare şi cumpărare a legumelor şi fructelor precum şi la locuitorii care solicită lemne pentru construcţii

1972 111 Pac. 87

23 6

Autorizaţii, certificate, memorii, contracte, planuri de situaţie, schiţe, fotografii, cereri şi declaraţii ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia, renovarea şi demolarea de case şi anexe şi vânzări-cumpărări de terenuri

1972 420

24 13/1974

Autorizaţii, memorii tehnice şi justificative, planuri de situaţie, contracte, schiţe şi cereri ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia , reparaţia, extinderea şi demolarea de locuinţe şi anexe precum şi vânzarea-cumpărarea de terenuri

1972-1974 204

25 5 Proiectul 513 de alimentare cu apă a oraşului Novaci 1972-1975 Pac. 88

26 8 Proiecte referitoare la sistematizarea oraşului Novaci, canalizarea şi construcţia unei staţii de epurare 1972-1998

27 43 Documentaţie tehnică referitoare la cauzele fisurilor apărute la Casa de Cultură din Novaci 1972 18

28 56/1973

Activitatea de inventariere, asigurări de bunuri ADAS. Transferul sau închirierea de utilaje şi maşini, acordarea primelor de instalare şi a alocaţiilor de stat pentru copii, stabilirea şi perceperea impozitelor pe clădiri, terenuri şi pe veniturile din activităţi agricole, depunerea declaraţiilor de impunere, modificări bugetare, recuperarea debitelor, autorizarea meseriaşilor particulari, deschiderea de staţii IGO, predarea-primirea imobilului Biroului de Miliţie Novaci ş.a.

1972-1973 429

29 15 Proiectul de buget 1972 75

30 34 Execuţia şi modificarea bugetului şi contribuţia voluntară bănească 1972 160 Pac. 89

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

61

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

31 36 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuală, balanţe analitice de cont şi procese-verbale de inventariere 1972 453

ANUL 1973

1 17 Decizii ale Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă. Registru de evidenţa deciziilor 1973-1975 136

2 12 Informări, dări de seamă, procese-verbale, note de propuneri şi tabele referitoare la activitatea deputaţilor aleşi în primul semestru al anului

1973 143

3 9/1972-1973

Indicatorii planului de stat pentru Consiliul Popular şi principalele instituţii din oraş 1973 Pac. 90

4 5/1974-1978 Ştate de funcţiuni 1973-1978

5 7 Îndeplinirea planului de muncă şi salarii, economii realizate şi desfiinţarea unor posturi 1973 181

6 11/1974 Stabilirea, raportarea, suplimentarea şi îndeplinirea planului de muncă şi salarii, personalul diverselor unităţi din Novaci şi blocări de posturi

1973-1974 199

7 4 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1973 452

8 5 Declaraţii de căsătorie 1973 212 9 6 Certificate constatatoare de deces 1973 56 Pac. 91

10 17/1976 Decizii, sentinţe, adrese şi cereri ale Direcţiei Evidenţa Populaţiei, Judecătoriei Craiova, Consiliului Popular al oraşului Novaci ş.a. referitoare la schimbări de nume

1973-1976 23

11 12

Sentinţe, adrese şi declaraţii ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, Consiliului Popular al oraşului Novaci ş.a. referitoare la recunoaşterea filiaţiei, încuviinţare nume şi căutarea, stabilirea sau tăgada paternităţii

1973-1976 131

12 32 Înfierea minorei Baicu Roxana-Liliana 1973 13 32 Înfierea minorei Ceauşescu Elena 1973 14 32 Înfierea minorului Creţoiu Antonie 1973 15 32 Înfierea minorului Dincă Dumitru 1973 16 32 Înfierea majorului Petrescu Ion 1973

17 23 bis/1969

Cereri, declaraţii şi contracte referitoare la legalizarea actelor de stare civilă, stabilirea identităţii unor persoane, schimbări de nume, vânzarea unor terenuri şi a diverse bunuri ş.a.

1973 150

18 7 Recunoaşterea paternităţii, eliberări de copii, menţiuni, anulări şi distrugeri de acte de stare civilă 1973-1974 64

19 14/1976

Activitatea Consiliului Local de Apărare, evidenţa rezerviştilor, recruţilor, a deţinătorilor de animale de tracţiune şi mijloace de transport, alarmarea personalului ALA, a gărzilor patriotice şi îmbunătăţirea activităţii de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei

1973-1976

20 10

Stabilirea preţului de vânzare şi cumpărare a legumelor, fructelor şi cărnii, aprovizionarea populaţiei cu lemne de construcţie şi îmbunătăţirea aprovizionării şi a prestărilor de servicii către populaţie

1973 98 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

62

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

21 8

Autorizaţii, memorii tehnice şi justificative, planuri de situaţie, cereri şi declaraţii ale Consiliilor Populare ale judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia, renovarea şi demolarea de case şi anexe

1973 294 Pac. 92

22 18 Documentaţie tehnică referitoare la construcţia unei stâni pe Muntele Rădeiu 1973

23 14 Lucrările adunării pentru stabilirea contribuţiei băneşti şi în muncă din 11 martie 1973 1973 194

24 16/1974 Lucrările adunării pentru stabilirea contribuţiei băneşti şi în muncă pentru anul 1974 1973 326

25 27 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1973 79

26 49 Dări de seamă contabile lunare, trimestriale şi anuale ale Consiliului Popular şi diverselor unităţi subordonate 1973 275

27 74 Decizii, procese-verbale, liste şi declaraţii referitoare la inventarul Consiliului Popular al oraşului Novaci 1973 72 Pac. 93

ANUL 1974

1 5

Înfiinţarea Casei Pionierilor din Novaci, sporirea numărului de emisiuni locale ale staţiei de radioamplificare, trecerea golului alpin Rânca în administrarea operativă directă a D.G.A.I.A.A. Gorj, valorificarea autoturismelor disponibilizate, vânzarea terenurilor şi a altor bunuri ale locuitorilor, bunurile mobile şi animalele deţinute de diverşi locuitori, împăduriri, măsuri antibraconaj, respectarea regulilor de transhumanţă

1974 157

2 59

Plata expropriaţilor conform Decretului 255/1973, construcţia şcolii generale cu 8 clase, recepţionarea diverselor lucrări, inventarierea şi clasarea mijloacelor de transport, măsuri de redresare a transporturilor în comun, preluarea transportului local de către I.J.G.C.L. Gorj, înfiinţarea unui circular, autorizarea şi verificarea meşteşugarilor particulari, executarea sarcinilor legate de impozite şi taxe, realizarea de asigurări A.D.A.S., situaţia contravenţiilor constatate, sancţionate şi debitate, internarea unui minor la Căminul Şcoală, înstrăinări de terenuri şi construcţii, retrocedarea unui teren de la C.A.P., răscumpărarea unei case sechestrate ş.a.

1974 562

3 2

Evidenţe privind îndeplinirea sarcinilor şi obiectivelor ce revin prin legi, decrete, H.C.M.-uri, hotărâri ale organelor centrale şi judeţene ale P.C.R. sau din decizii şi hotărâri ale Comitetelor Executive şi Consiliilor Populare ale judeţului Gorj şi oraşului Novaci

1974-1976

4 5/1973 Indicatorii planului de stat în profil teritorial pe anul 1974 pentru Consiliul Popular al oraşului Novaci 1974 62

5 17 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1974 294 Pac. 94

6 18 Lucrările şedinţelor Comitetului Executiv cu documentaţia aferentă 1974 131

7 19 Decizii ale Comitetului Executiv 1974 133

8 24/1975 Organizarea şi rezultatele alegerilor electorale din 9 martie 1975 1974-1975 314

9 8 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a paternităţii 1974 432

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

63

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

10 9 Declaraţii de căsătorie, hotărâri judecătoreşti de divorţ şi decizii de acordarea dispensei de vârstă 1974 169 Pac. 95

11 7/1975 Declaraţii de căsătorie şi sentinţe de divorţ 1974/1975 238 12 10/1974 Certificate constatatoare de deces 1974 65 13 6 Renunţarea la cetăţenia română a lui Ducă Dumitru 1974 2 14 32 Înfierea minorei Coconeţu Ana 1974 15 32 Înfierea minorei Popescu Maria 1974

16 2 Deschiderea procedurilor succesorale şi bunurile rămase de pe urma diverşilor decedaţi 1974 67

17 3 Cereri, declaraţii, procuri judiciare şi contracte de vânzare-cumpărare autentificate de Consiliul Popular al oraşului Novaci

1974 141

18 14 Cereri referitoare la anularea sau eliberarea de copii după certificate de căsătorie 1974-1976 22

19 45

Documentaţie tehnică şi proces-verbal de recepţie ale I.E.L.I.E.P. Gorj şi Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la lucrări de îmbunătăţire a pajiştilor şi amenajarea unui drum. Acte justificative

1974 348

20 14 Autorizaţii, certificate, planuri de situaţie, declaraţii şi cereri ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări sau împărţiri de terenuri şi construcţii

1974 175 Pac. 96

21 12

Încheieri, adrese, autorizaţii, procese-verbale, referate, rapoarte de expertiză, planuri, certificate, declaraţii şi cereri ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, Notariatului de Stat local Cărbuneşti şi Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări, preluări şi schimburi de terenuri şi construcţii precum şi terenurile şi construcţiile aparţinând diverşilor locuitori

1974-1977 101

22 7/1976

Stabilirea Centrului Civic şi dotările socio-culturale din perimetrul acestuia, recepţionarea amenajărilor executate la Piaţă şi Stadion, lucrări de construcţie a Căminului Spital, amenajări de drumuri şi poduri, obiective construite prin contribuţia voluntară, evidenţa gospodăriilor din zonele construibile şi restricţionate, exproprieri şi cedări de terenuri, repartizarea unor terenuri de construcţie, stadiul tehnico-economic al alimentării cu apă, pagube produse de vânt, anularea de autorizaţii de construcţie ilegale şi alte probleme legate de sistematizare

1974-1976

23 15

Autorizaţii, adrese, memorii tehnice, planuri, referate şi cereri ale Secţiei Sistematizare, Arhitectură şi Control din cadrul Consiliului Popular al Judeţului Gorj şi Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la construcţia, reparaţia şi extinderea de locuinţe şi anexe

1974 189

24 22/1975 Lucrările adunării pentru stabilirea contribuţiei băneşti şi în muncă pentru stabilirea contribuţiei băneşti şi muncă pe anul 1975

1974 198

25 27 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1974 46

26 49 Dări de seamă contabile anuale ale diverselor unităţi subordonate Consiliului Popular al oraşului Novaci 1974-1975 103

27 34/1975 Acordarea, modificarea şi deblocarea de credite şi alocaţii precum şi la execuţia bugetară 1974-1975 174 Pac. 97

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

64

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

28 68

Execuţia bugetară, suplimentări de credite, acordarea de gradaţii, popriri şi recuperări de debite, pagubele produse de grindină şi furtună în lunile mai - iulie 1975, ştate de funcţiuni ş.a.

1974-1975 446

29 58 Decizii, referate, procese-verbale, declaraţii şi liste referitoare la inventarierea şi casarea bunurilor din proprietatea Consiliului Popular al oraşului Novaci

1974 85

ANUL 1975

1 25 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1975 174

2 29 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv al Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1975 120

3 1/1980 Procese-verbale ale şedinţelor Biroului Executiv al Consiliului Popular 1975-1980

4 28 Decizii ale Biroului Executiv al Consiliului Popular 1975 87 Pac. 985 23 Organizarea alegerilor din 9 martie 1975 1975 161

6 10 Stabilirea şi realizarea indicatorilor de plan în funcţie de care se face retribuirea personalului 1975-1979

7 6 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei şi decizii de încuviinţare a înfierii 1975 411

8 9 Decizii, sentinţe, adrese şi cereri referitoare la rectificări de nume şi prenume 1975 20

9 8 Certificate constatatoare de deces 1975 88 10 17 Decizii, declaraţii şi cereri referitoare la înfieri 1975-1976 9 11 32 Înfierea minorei Jumolea Anca Luminiţa 1975 12 32 Înfierea minorei Ţivlea Maria 1975

13 15

Sentinţe, adrese şi cereri ale Judecătoriei Tg-Cărbuneşti, Consiliului Popular al oraşului Novaci ş.a. referitoare la divorţuri, operări de menţiuni pe acte de stare civilă şi schimbări de nume

1975-1976 66

14 7 Cereri, adrese şi declaraţii referitoare la deschiderea procedurilor succesorale 1975-1977 110 Pac. 99

15 13/1976

Transmiterea de terenuri către diverse unităţi economice, schimburi de terenuri între stat şi particulari, înregistrarea efectivelor de animale, impunerea populaţiei la cote obligatorii şi valorificarea animalelor populaţiei

1975-1981 62

16 1/1975-1977

Înstrăinări, preluări, schimburi şi împărţeli de terenuri şi construcţii, precum şi la terenurile deţinute de diverşi locuitori

1975-1977 205

17 3

Internarea sau menţinerea minorilor în instituţii de ocrotiri sociale, acordarea ajutoarelor ocazionale, numiri de curatori şi activitatea desfăşurată de Colectivul de sprijin pentru autoritate tutelară şi asistenţă socială

1975 156

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

65

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

18 9/1977

Aplicarea şi respectarea legii sistematizării, componenţa şi activitatea Comisiilor de Sistematizare şi de verificare a stabilităţii şi rezistenţei clădirilor, adoptarea schiţei Centrului Civic, constatarea distrugerilor provocate de cutremur, amplasarea Căminului Spital, Casei Pompierilor şi a unui bloc de 20 apartamente, rezultatele acţiunii de gospodărire şi înfrumuseţare a localităţii, evidenţa cetăţenilor din alte judeţe cu locuinţe în Novaci, necesarul de proiecte de construcţie P+1 şi P+2, realizarea investiţiilor, reţelele de joasă tensiune din localitate, schimburi de terenuri şi repartizarea unor suprafeţe de teren neproductiv

1975-1977

19 8 Construcţia, extinderea şi reparaţia de locuinţe şi anexe şi moştenirea şi preluarea de terenuri 1975-1976 190

20 9 Construcţia, extinderea, reparaţia şi demolarea de locuinţe şi anexe precum şi la vânzarea sau atribuirea de terenuri 1975-1976 234

21 48 Transmiterea Creşei în administrarea oraşului Novaci, demolarea casei naţionalizate aparţinând lui P. Petrescu şi diverse cheltuieli ale oraşului

1975 92 Pac.100

22 46 Construirea stânilor de pe golurile alpine "Groapa Seacã" şi "Redeiu" 1975 15

23 33 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1975 57 24 58 Dări de seamă contabile anuale 1975 92

25 49 Adrese, borderouri, centralizatoare, declaraţii şi tabele referitoare la stabilirea taxelor asupra animalelor şi diverse debite ale locuitorilor

1975 257

26 67

Decizii, procese-verbale, referate, centralizatoare, liste de inventariere şi declaraţii referitoare la inventarul şi casarea diverselor bunuri aparţinând Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate

1975 91

ANUL 1976

1 15

Modul de îndeplinire a hotărârilor şi deciziilor forurilor superioare, organizarea şi desfăşurarea adunărilor de dări de seamă ale deputaţilor, sesiunilor Consiliului Popular şi a adunărilor cetăţeneşti, activitatea pe linie notarială, tutelară şi a comisiilor de judecată, predarea/primirea arhivei şi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pe linie de arhivă, suplimentarea planului de muncă şi retribuire, utilizarea raţională a personalului, construcţia unei microhidrocentrale şi a unei autogări, transferuri de clădiri, analiza activităţii de sistematizare şi construcţii, regularizarea Gilortului, modernizarea drumurilor, măsuri de salubrizare, gospodărire şi înfrumuseţare a localităţii, atribuirea numerelor de ordine atelajelor de tracţiune animală, creşterea şi contractarea animalelor domestice, înfiinţarea serviciului de fizio-terapie şi recuperare în cadrul spitalului, autoconducerea şi autogestiunea economico-financiară ş.a.

1976-1989 337

2 1 Popularizarea hotărârilor de partid şi de stat, a legilor, decretelor şi a altor acte normative 1976-1978 Pac.

101

3 3 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1976 154

4 4 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1976 119

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

66

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

5 4/1977 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor 1976-1977

6 2 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuţii precum şi acordarea de gratificaţii 1976

7 11/1977 Organizarea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului populaţiei şi locuinţelor 1976-1977 190 Pac.102

8 19 Certificate constatatoare de naştere, decizii de încuviinţare a înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1976 417

9 18 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ, certificate prenupţiale, certificate de căsătorie anulate şi certificate de deces

1976 213

10 20 Certificate constatatoare de deces 1976 51 11 32 Înfierea minorei Coconeţu Rodica 1976 15

12 21/1976-1979

Sentinţe judecătoreşti, adrese şi cereri, referitoare la eliberarea de duplicate ale certificatelor de naştere şi tăgada paternităţii

1976-1979

13 15 Adrese, planuri şi tabele ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la schimburi de terenuri între stat şi persoane fizice

1976

14 6

Internarea, menţinerea sau externarea unor minori din instituţii de ocrotire, situaţia materială şi socială a diverşi locuitori, acordarea de ajutoare băneşti ocazionale precum şi reorganizarea şi analiza activităţii Colectivului de sprijin pentru autoritate tutelară şi asistenţă socială

1976 122 Pac.103

15 17 Proiect al Atelierului de Proiectări Gorj referitor la construcţia unei grădiniţe cu 120 locuri 1976

16 12 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1976 17 10 Registru pentru evidenţa mijloacelor fixe 1976

ANUL 1977

1 3 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1977

2 2 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv al Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1977 Pac.104

3 8 Decizii, procese-verbale, declaraţii şi publicaţii referitoare la alegerile de deputaţi în Consiliul Popular al oraşului Novaci 1977

4 5 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuţii, personalul existent şi acordarea de gratificaţii 1977

5 14/1989

Numiri, schimburi, transferuri, atribuţii şi sancţiuni aplicate personalului, situaţia social-politică şi activitatea diverşilor locuitori, vânzări-cumpărări de terenuri şi locuinţe precum şi terenurile deţinute de diverşi locuitori

1977-1989 246

6 29 Certificate constatatoare de naştere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1977 437 Pac.105

7 28 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate prenupţiale 1977 287

8 27 Certificate constatatoare de deces 1977 74

9 26/1977 Sentinţe judecătoreşti, adrese, extrase de naştere şi cereri referitoare la rectificări şi anulări de acte de stare civilă 1977-1978 20

10 30/1977

Sentinţe, adrese, declaraţii şi cereri referitoare la stabilirea filiaţiei, stabilirea, căutarea şi tăgada paternităţii, rectificări ale actelor de stare civilă, încuviinţarea purtării numelui şi divorţuri

1977-1979 111

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

67

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

11 31/1977 Sentinţe, adrese şi cereri referitoare la tăgada paternităţii şi divorţuri 1977-1979 72

12 13 Amenajarea golurilor alpine şi subalpine din masivul Rânca 1977

13 7/1979

Autorizaţii. Adrese, decizii, memorii tehnice, documentaţie tehnică, referate, planuri de situaţie, fotografii şi cereri ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia, extinderea şi demolarea de locuinţe şi anexe precum şi la atribuirea de terenuri în folosinţă

1977-1979

14 6/1978

Adrese, decizii, autorizaţii, memorii tehnice, planuri de situaţie, schiţe, acte de donaţie şi cereri ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia şi reparaţia de locuinţe şi anexe precum şi la atribuirea sau schimburi de terenuri

1977-1978 197 Pac. 106

15 7 Proiectul nr.1092 al Institutului de Proiectare Judeţean Dolj referitor la reactualizarea S.T.E. canalizare oraş Novaci 1977-1978

16 18 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Scăriţa, Schela şi Uliţa Caragei 1977 116

17 19 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Rânca, ramificaţia Gilorţel, Şesului, Stejarilor

1977 110

18 20 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Parângului 1977 97

19 21 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Dumbrava 1977 106 Pac.

107

20 22 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Valea Gilortului 1977 202

21 23

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, Aleea Carpinilor, Aleea Plopilor, Aleea Trandafirilor, Aleea Morii, str. Câmpului şi Bălani. Buletin metodologic şi tabel cu date personale pentru recensământ a personalului de la Staţia TV Centru

1977 152

22 24

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Fundătura Nucilor, Gilorţel, Livezilor, Eroilor, Fundătura Gilorţel, Fundătura Mîtcani şi Fundătura Nucilor

1977

23 25 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Novaci, str. Măgurii, Mioarelor, Nucilor şi Ocolului

1977 114

24 15 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Berceşti 1977 142

25 16 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Hirişeşti 1977 183 Pac.

108

26 13 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Pociovaliştea 1977 235

27 14 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Pociovaliştea, vol. II 1977 258

28 17 Recensământul populaţiei şi al locuinţelor - date privind locuinţele - Siteşti 1977 134

29 6 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1977

30 10 Decizii, procese-verbale, liste de inventar centralizatoare şi declaraţii referitoare la inventarierea bunurilor oraşului 1977 186 Pac.

109

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

68

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

ANUL 1978

1 3 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1978

2 4 Lucrările sesiunii Consiliului Popular din 19 dec.1978 1978 63

3 1 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv al Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1978

4 2 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1978

5 12 Certificate constatatoare de naştere, decizii de încuviinţare a înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1978 412 Pac.

110

6 11 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate prenupţiale 1978 252

7 14 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate prenupţiale 1978-1979 221

8 13 Certificate constatatoare de deces 1978 71 9 32 Înfierea minorei Bobină Ileana 1978

10 32 Înfierea minorului Ciocan Ion-Dinel 1978 11 32 Înfierea majorei Gioancă Gheorghiţa 1978 12 32 Înfierea minorei Ilie Maria 1978 13 10 Constituirea Asociaţiei Crescătorilor de ovine " Gilortul " 1978

14 9 Constituirea şi activitatea Asociaţiei Crescătorilor de ovine " Gilortul " 1978

15 19 Proces-verbal referitor la predarea unei suprafeţe de 7 ha în punctul "Rânca "către Compania Minieră Oltenia pentru amenajarea unor pajişti alpine

1978 2

16 9/1979 Autorizaţii, referate, certificate, planuri, schiţe şi cereri ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări şi preluări de terenuri şi construcţii

1978-1979 Pac. 111

17 14 Proiecte ale Atelierului de Proiectarea Judeţean Gorj referitoare la asfaltarea străzii " Valea Gilortului " şi la construcţia unei băi publice

1978

18 7 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1978

19 8 Decizii, procese-verbale, referate, liste, declaraţii şi centralizatoare referitoare la inventarierea şi casarea bunurilor din patrimoniul Consiliului Popular

1978 211

ANUL 1979

1 3 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1979

2 2 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1979

3 4 Decizii ale Biroului Executiv al Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1979 Pac.

112 4 6 Indicatorii planului de dezvoltare economico-socială 1979

5 5 Stabilirea, suplimentarea şi îndeplinirea planului de muncă şi retribuire a muncii 1979

6 10 Decretul nr.100 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România pentru aplicarea legii retribuirii după cantitatea şi calitatea muncii

1979

7 9/1980 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele alegerilor de deputaţi din 9 martie 1980 1979-1980

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

69

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

8 16 Certificate constatatoare de naştere, decizii de înfiere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1979 402

9 18/1980 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1979-1980 176

10 15 Certificate constatatoare de deces 1979 70 Pac. 113

11 32 Înfierea minorului Băluţă Traian-Marian 1979 12 32 Înfierea minorei Bîja Ileana 1979 13 32 Înfierea minorei Ghibu Domnica 1979 14 32 Înfierea minorei Răcocianu Ioana 1979 15 32 Înfierea minorului Sîrbu Gabriel - Ştefan 1979

16 14 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului viilor şi pomilor 1979

17 19 Măsurători, schimburi, cedări şi comasări de terenuri, evidenţa terenurilor din proprietatea primăriei şi a diverşi locuitori şi aprobarea tăierilor de nuci

1979-1990

18 8/1980

Internarea, transferul sau externarea unor minori din instituţii de ocrotire, supravegherea deosebită a unor minori, situaţia economică şi socială a unor minori şi a familiilor lor, numiri de curatori, încuviinţarea înfierii, acordare de ajutoare ocazionale precum şi reorganizarea şi analiza activităţii Colectivului de Sprijin pentru autoritate tutelară şi asistenţă socială

1979-1981 168

19 1

Lucrările de construcţii efectuate în ultimii ani, construirea Fabricii de Pâine, amplasarea unui centru de preluarea laptelui şi a unei baze de exploatare auto, stabilirea reperelor pentru intravilan şi extravilan, restrângerea perimetrului construibil, anularea unor autorizaţii de construcţii, lucrări executate pe cursuri de apă, activitatea Comisiei de Sistematizare, atribuiri, preluări, donări şi schimburi de terenuri, acordarea de premii pentru economii la materii prime şi materiale precum şi la stabilirea de staţii oprire ITA

1979

20 8 Autorizaţii, planuri de situaţie şi cereri ale Consiliului Popular referitoare la racordarea la sistemul de alimentare cu apă a diverşi locuitori

1979

21 11 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1979

22 13

Decizii, procese-verbale, liste de inventar, referate, centralizatoare şi declaraţii referitoare la inventarierea şi casarea bunurilor din patrimoniul Consiliului Popular al oraşului Novaci

1979 212

ANUL 1980

1 15 Procese-verbale ale sesiunilor Consiliului Popular 1980-1985 105 Pac. 114

2 13/1985 Procese-verbale ale şedinţelor Biroului Executiv 1980-1985 190

3 11 Decizii, procese-verbale, publicaţii şi declaraţii referitoare la alegerea deputaţilor 1980

4 15/1981 Stabilirea şi realizarea indicatorilor de plan în agricultură, industrie şi servicii 1980-1982 Pac.

115

5 2 Stabilirea, suplimentarea, diminuarea şi îndeplinirea planului de muncă şi retribuire a muncii 1980

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

70

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

6 17 Certificate medicale constatatoare de naştere, decizii de încuviinţare a înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1980 353

7 19 Certificate constatatoare de deces 1980 67

8 14/1980 Sentinţe, adrese şi cereri referitoare la rectificarea şi anularea actelor de stare civilă 1980-1983 13

9 15

Sentinţe, adrese, declaraţii şi cereri referitoare la recunoaşterea, căutarea, stabilirea şi tăgada filiaţiei sau a paternităţii, divorţuri, încuviinţarea purtării de nume şi anularea înfierii

1980-1983 140

10 10 Deschiderea procedurilor succesorale şi bunurile rămase de pe urma diverşilor decedaţi 1980 70

11 32 Înfierea minorei Bălăceanu Vasilica 1980 12 32 Înfierea minorei Constantinescu Oana - Ionela 1980 13 32 Înfierea minorei Tomoi Mihai 1980

14 6

Construcţia şi reparaţia de poduri, asfaltarea unor străzi, alimentarea cu apă şi canalizarea localităţii, construcţia de locuinţe de către particulari, aplicarea legii sistematizării şi activitatea comisiei locale de sistematizare, obiectivele executate din investiţii şi contribuţie voluntară, instalaţiile mecanice existente în localitate, schimbarea denumirii unei uliţe, deschiderea liniei de transport Novaci - Rânca, construirea de instalaţii de produs biogaz, atribuirea de terenuri unor particulari şi unităţi, trecerea unor terenuri în proprietatea statului ş.a.

1980 Pac. 116

15 5

Adrese, decizii, autorizaţii, planuri şi cereri ale Consiliilor Populare al Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia şi reparaţia de locuinţe şi anexe precum şi la atribuirea de terenuri

1980

16 7 Acte justificative referitoare la construcţia şi renovarea Grădiniţei de 120 locuri şi a Băii Publice precum şi la asfaltarea străzii Valea Gilortului

1980

17 18/1982 Înstrăinări, împărţeli şi preluări de terenuri şi construcţii precum şi la executarea de lucrări de racordare la instalaţia de alimentare cu apă

1980-1982

18 4/1981 Autorizaţii, adrese, planuri, chitanţe şi cereri ale Consiliului Popular referitoare la racordarea la reţeaua de alimentare cu apă

1980-1981

19 6/1981 Lucrările adunării pentru stabilirea contribuţiei băneşti şi în muncă pe anul 1981 1980 148

20 3 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1980 ANUL 1981

1 10 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1981-1982 Pac.

117

2 7 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1981 216

3 9 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1981

4 18 Indicatorii planului de dezvoltare economico-socială pe anul 1981 1981

5 8 Stabilirea şi îndeplinirea planului de muncă şi retribuire a muncii 1981

6 20 Certificate medicale constatatoare de naştere, decizii de încuviinţarea înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1981 344

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

71

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

7 21 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1981 261 Pac.

118 8 22 Certificate medicale constatatoare de moarte 1981 63 9 32 Înfierea minorei Piperea Valentina 1981

10 32 Înfierea minorului Preda Florin 1981

11 2 Decizii, cereri, adrese şi schiţe referitoare la deschiderea procedurilor succesorale şi la numirea unor curatori 1981 167

12 14 Evidenţa terenurilor proprietate de stat impuse conform Legii nr.59/1974 1981-1988

13 16

Ordine, adrese, dări de seamă, programe, procese-verbale, referate, situaţii, tabele şi cereri ale Ministerului şi Direcţiei Generale Gorj ale Agriculturii şi Industriei Alimentare, Consiliului Popular al oraşului Novaci ş.a. referitoare la diverse probleme legate de agricultură

1981-1984

14 12/1987 Activitatea de industrie mică, prestări servicii, livrări de mărfuri la fondul peţii şi investiţii din fondurile statului 1981-1990

15 3 Construcţia şi renovarea de locuinţe şi anexe precum şi la atribuirea sau moştenirea de terenuri 1981

16 13 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1981

17 1 Dări de seamă contabile trimestriale ale Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate 1981

18 17 Decizii, procese-verbale, liste de inventar şi referate referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi a unităţilor subordonate

1981 253 Pac. 119

ANUL 1982

1 8/1983

Explicarea şi popularizarea hotărârilor de partid şi de stat, a legilor, decretelor precum şi a hotărârilor şi deciziilor Consiliului Popular Judeţean, soluţionarea reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor cetăţenilor, interzicerea tăierii tineretului ovin, realizarea planului de investiţii de lucrări edilitar gospodăreşti şi a planului economic

1982-1983 64

2 4 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1982 134

3 6 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv al Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1982

4 3 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor 1982 147

5 2 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele alegerilor de deputaţi din 21 noiembrie 1982 1982

6 7 Procese-verbale, declaraţii şi tabele referitoare la stabilirea candidaţilor şi deputaţii aleşi în Consiliul Popular al oraşului Novaci cu ocazia alegerilor din 21 noiembrie 1982

1982 Pac. 120

7 8 Liste şi adeverinţe de alegători, indicatori, adrese şi note ale Consiliului Popular al Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la organizarea alegerilor de deputaţi

1982

8 19 Principalii indicatori ai planului de dezvoltare economico-socială 1982

9 17 Evidenţa operativă a îndeplinirii planului în profil teritorial 1982 10 12 Stabilirea şi îndeplinirea planului în profil teritorial 1982-1983

11 10 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuire a muncii 1982 179

12 1 Lucrările adunării cetăţeneşti din 28 decembrie 1982 1982 36

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

72

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

13 25 Certificate medicale constatatoare de naştere, decizii de încuviinţare a înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1982 297

14 24 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1982 249

15 23 Certificate medicale constatatoare de moarte 1982 80 Pac. 121

16 32 Înfierea minorei Cazacu Elena - Afrodita 1982 19 17 32 Înfierea minorului Ciucă Ionuţ - Mihai 1982

18 9

Declaraţii, procuri judiciare şi copii după contracte de vânzare-cumpărare, acte de donaţie, testamente, acte de stare civilă şi studii autentificate de Consiliul Popular al oraşului Novaci

1982 108

19 16 Recrutări, încorporări, starea familială a diverşi recruţi şi rezervişti precum şi la resursele hipo ale oraşului 1982-1989 145

20 5

Internarea unor minori în instituţii de ocrotire, situaţia materială şi socială a diverşi locuitori, numire curatori precum şi reorganizarea şi activitatea Colectivului de sprijin pentru autoritate tutelară şi asistenţă socială

1982 89

21 9/1983 Lucrările adunărilor pentru stabilirea contribuţiei băneşti şi în muncă pentru anul 1983 1982

22 5/1983

Adrese, aviz, decizii, planuri de situaţie şi cereri ale Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia, reparaţia şi demolarea de locuinţe şi anexe, executarea de lucrări de instalare a alimentării cu apă şi atribuirea de terenuri în folosinţă

1982-1983

23 15 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1982 24 20 Dări de seamă contabile anuale şi ale unităţilor subordonate 1982 97

25 16

Stabilirea veniturilor şi cheltuielilor din autofinanţare, modificări bugetare şi de credite, deblocarea creditelor neconsumate precum şi recuperarea unei părţi din compensaţiile agroalimentare acordate angajaţilor

1982

26 13

Dispoziţii, procese-verbale, adrese şi declaraţii ale Administraţiei Financiare Gorj, Circumscripţiei Financiare Novaci şi diverşilor locuitori referitoare la impunerea la impozitare a meseriaşilor fără autorizaţie

1982

27 14 Decizii, procese-verbale, liste de inventar, centralizatoare şi declaraţii referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi ale unităţilor subordonate

1982 228 Pac. 122

ANUL 1983

1 10 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1983

2 13 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1983 206

3 14 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor 1983 131

4 6 Stabilirea şi îndeplinirea planului de muncă şi retribuire a muncii 1983 219

5 16 Certificate constatatoare de naştere, decizii de înfiere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1983 300

6 17 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1983 142

7 18 Certificate medicale constatatoare de moarte 1983 94

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

73

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

8 32 Înfierea majorului Drăgan Ion 1983 9 32 Înfierea minorului Fumărel Marian - Stelian 1983

10 32 Înfierea minorului Paliţă Cristian - Daniel 1983 Pac. 123

11 15 Deschiderea procedurilor succesorale, bunuri rămase de pe urma diverşilor decedaţi şi numiri de curatori 1983 268

12 11 Declaraţii, procuri judiciare şi copii după contracte de vânzare-cumpărare, testamente şi acte de stare civilă şi de studii autentificate de Consiliul Popular al oraşului Novaci

1983 104

13 4 Împărţiri, înstrăinări, preluări şi schimburi de terenuri şi construcţii precum şi la suprafeţele de teren deţinute de diverşi locuitori

1983

14 12

Internarea unor minori în instituţii de ocrotire, supravegherea deosebită a unor minori, situaţia materială şi socială a diverşi locuitori, numire curatori şi încuviinţarea înfierii

1983 54

15 5/1985

Atribuiri, schimburi şi necesar de terenuri, trecerea unor terenuri în proprietatea statului, construcţia, renovarea şi extinderea unor locuinţe şi anexe, reactualizarea schiţei de sistematizare, constituirea şi activitatea Comisiei de arhitectură şi sistematizare, aplicarea şi respectarea legii sistematizării, necesarul de locuinţe din fondul locativ de stat, extinderea reţelei de alimentare cu apă, racordarea la reţeaua de canalizare, reţeaua de cabluri telefonice avută în evidenţă, locuinţele construite de populaţie, modernizarea străzilor, atribuirea de teren pentru construcţia unei microhidrocentrale, măsuri de creşterea producţiei agricole în gospodăriile populaţiei ş.a.

1983-1985

16 3/1985

Adrese, documentaţii tehnice, decizii, autorizaţii, planuri de situaţie, schiţe, acte de donaţie, fotografii şi cereri ale Consiliilor populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia, extinderea, renovarea şi demolarea de locuinţe şi anexe, atribuirea şi transmiterea de locuinţe şi anexe, atribuirea şi transmiterea de terenuri şi trecerea unor terenuri în proprietatea statului

1983-1985

17 4/1985

Adrese, încheieri, autorizaţii, referate, angajamente, certificate de moştenitor, planuri şi rapoarte de expertiză ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti şi Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări şi preluări de construcţii, trecerea unor terenuri în proprietatea Consiliului Popular şi terenurile deţinute de diverşi locuitori

1983-1985 Pac. 124

18 2 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1983

19 1 Dări de seamă contabile anuale ale Consiliului Popular şi unităţilor subordonate 1983 97

20 3

Procese-verbale, note de constatare, situaţii, minute şi adrese ale Administraţiei Financiare a Judeţului Gorj şi Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la efectuarea reviziei de ansamblu a serviciului financiar al Consiliului Popular local

1983

21 7 Decizii, declaraţii, liste de inventar şi centralizatoare referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate

1983 234

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

74

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

ANUL 1984

1 8 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1984 175

2 9 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1984 228

3 10 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor 1984 137

4 8 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele alegerilor de deputaţi din 17 martie 1985 1984-1985 378 Pac.

125

5 5 Stabilirea şi îndeplinirea planului de muncă şi retribuire a muncii precum şi structura personalului muncitor 1984

6 15 Certificate medicale constatatoare de naştere, sentinţe judecătoreşti de înregistrare tardivă a naşterii, decizii de încuviinţare a înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filialei

1984 297

7 16 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1984 145

8 17 Certificate medicale constatatoare de moarte 1984 66

9 18 Renunţarea la cetăţenia română, schimbarea numelui, divorţuri şi stabilirea sau tăgada filiaţiei şi paternităţii 1984 66

10 14 Înregistrarea tardivă a naşterii minorelor Ilie Simona şi Gabor Cătălina 1984 6

11 32 Înfierea minorului Creţoiu Cristian 1984 12 32 Înfierea minorei Geanovu Maria - Daniela 1984 18 13 32 Înfierea minorului Pufan Petre 1984 21

14 14 Declaraţii, procuri judiciare şi copii după contracte de vânzare-cumpărare, acte de schimb teren, acte de stare civilă şi de studii autentificate de Consiliul Popular Novaci

1984 178

15 1 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1984

16 4 Dări de seamă contabile anuale ale Consiliului Popular şi unităţilor subordonate 1984

17 6 Decizii, procese-verbale, liste de inventar şi declaraţii referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular şi unităţilor subordonate

1984 222 Pac. 126

ANUL 1985

1 16/1985 Evidenţe privind realizarea obiectivelor şi sarcinilor cuprinse în hotărârile şi deciziile Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci

1985-1988 155

2 2 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1985 220

3 17/1985-1989 Procese-verbale ale sesiunilor Consiliului Popular 1985-1989 93

4 11 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1985 213

5 12/1989 Procese-verbale ale şedinţelor Biroului Executiv 1985-1989 189

6 12

Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor şi hotărârilor. Decizie a Consiliului Popular al Judeţului Gorj referitoare la trecerea unui teren în proprietatea statului

1985 134 Pac. 127

7 9 Candidaţii şi deputaţii aleşi cu ocazia alegerilor electorale din 17 martie 1985 1985 278

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

75

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

8 9/1986 Evidenţa şi rezolvarea propunerilor făcute de cetăţeni cu ocazia campaniei electorale, a adunărilor de dări de seamă trimestriale şi în sesiunile Consiliului Popular orăşenesc

1985-1986

9 14 Evidenţa propunerilor făcute în campanii electorale, întâlniri cu alegătorii şi prezentarea dărilor de seamă 1985-1988 111

10 7 Stabilirea şi îndeplinirea planului de muncă şi retribuire a muncii precum şi la structura personalului muncitor 1985

11 23 Certificate medicale constatatoare de naştere, decizii de încuviinţare a înfierii, declaraţii de recunoaştere a filiaţiei şi sentinţe judecătoreşti de înregistrare tardivă a naşterii

1985 312

12 24 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1985 158 Pac.

128

13 38/1986 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1985-1986 132

14 25 Certificate medicale constatatoare de moarte 1985 85 15 32 Înfierea minorului Berbecel Filimon - Sorinel 1985

16 32

Sentinţe, declaraţii şi cereri ale Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti şi Târgu-Jiu şi diverşilor locuitori referitoare la recunoaşterea, stabilirea sau tăgada filiaţiei şi paternităţii precum şi la divorţuri

1985

17 1

Decizii, adrese, declaraţii, testamente, schiţe şi planuri de situaţie referitoare la deschiderea procedurilor succesorale, bunuri rămase de pe urma diverşilor decedaţi şi numiri de curatori

1985 165

18 10/1986

Declaraţii, procuri judiciare şi copii după contracte de vânzare-cumpărare şi de schimb, testamente, acte de donaţie, stare civilă şi studii autentificate de Consiliul Popular

1985-1986 405

19 17 bis/1986 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului animalelor domestice din 1 - 8 februarie 1986 1985-1986

20 10 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1985

21 17 Dări de seamă contabile anuale ale Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate 1985 77 Pac.

129

22 6

Decizii, procese-verbale, liste de inventar, centralizatoare, declaraţii şi borderouri referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate

1985

ANUL 1986

1 2 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1986 126

2 1 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1986 202

3 4 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor şi hotărârilor 1986

4 14 Principalii indicatori ai planului de dezvoltare economico-socială în profil teritorial 1986

5 15 Principalii indicatori ai planului de dezvoltare economico-socială în profil teritorial 1986

6 16 Evidenţa urmăririi realizării indicatorilor de plan în profil teritorial 1986

7 17 Lucrările adunării cetăţeneşti din 21 august 1986 cu documentaţia aferentă 1986 29

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

76

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

8 11/1987 Lucrările adunărilor cetăţeneşti pentru dezbaterea raportului primarului pe semestrul II/1986 şi a planului de dezvoltare economico-socială în profil teritorial pe anul 1987

1986-1987 62 Pac. 130

9 3 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuire a muncii 1986

10 37 Certificate medicale constatatoare de naştere, decizii de încuviinţare a înfierii, sentinţe judecătoreşti de înregistrare tardivă a naşterii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei

1986 287

11 39 Certificate medicale constatatoare de moarte 1986 69

12 32 Sentinţe, adrese şi cereri ale Judecătoriilor Târgu-Cărbuneşti şi Făgăraş referitoare la divorţuri, stabilirea filiaţiei şi efectuarea de menţiuni pe acte de stare civilă

1986 20

13 36 Sentinţe judecătoreşti, adrese şi cereri referitoare la eliberarea duplicatelor după acte de stare civilă, anularea înfierii şi stabilirea sau tăgada paternităţii

1986 192

14 32 Înfierea minorei Cojocaru Elena 1986 21 15 32 Înfierea minorei State Maria 1986 24 16 32 Înfierea minorei Şandru Liliana 1986 17

17 14/1987 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului animalelor domestice din 1 - 8 februarie 1987 1986-1987

18 11 Proiect al Secţiei de Proiectare Judeţeană Gorj referitor la reactualizarea schiţei de sistematizare a oraşului Novaci 1986

19 8

Decizii, documentaţii tehnice, autorizaţii, adrese, memorii justificative, planuri de situaţie, fotografii şi cereri ale Consiliului Popular al Judeţului Gorj, Întreprinderii Judeţene de Gospodărire Comunală şi Locativă Gorj şi Consiliul Popular al oraşului Novaci referitoare la construcţia, renovarea şi demolarea de locuinţe şi anexe, atribuirea de teren în folosinţă şi executarea de lucrări de racordare la reţeaua de apă

1986

20 2/1988

Decizii, autorizaţii, adrese, planuri de situaţie, fotografii şi cereri ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la construcţii, reparaţia şi demolarea de locuinţe şi anexe precum şi la atribuirea de teren în folosinţă

1986-1988 Pac. 131

21 10/1988 Autorizaţii, planuri, certificate de moştenitor, chitanţe şi cereri ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări de construcţii

1986-1988 149

22 7

Autorizaţii, adrese, planuri, adeverinţe şi cereri ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări de construcţii, trecerea de terenuri în proprietatea Consiliului Popular şi terenurile deţinute de diverşi locuitori

1986-1987

23 5 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1986

24 11 Dări de seamă contabile anuale ale Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate 1986 47

25 6 Decizii, procese-verbale, liste de inventar, centralizatoare şi declaraţii referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate

1986 257

ANUL 1987

1 6 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1987 204

2 3 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1987 218

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

77

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

3 7 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor şi hotărârilor 1987 137 Pac.

132

4 5 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele alegerilor de deputaţi din 15 noiembrie 1987 1987 409

5 4 Procese-verbale, adrese, publicaţii şi declaraţii referitoare la alegerea candidaţilor şi deputaţii aleşi în Consiliul Popular al oraşului Novaci cu ocazia alegerilor din 15 noiembrie 1987

1987 321

6 13/1989 Evidenţa şi rezolvarea propunerilor făcute de cetăţeni cu ocazia campaniei electorale şi a adunărilor de dare de seamă trimestrială

1987-1989 142

7 10 Principalii indicatori ai planului de dezvoltare economico-socială în profil teritorial 1987

8 8 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuire a muncii precum şi la structura personalului muncitor

1987 Pac. 133

9 17 Certificate medicale constatatoare de naştere, decizii de înfiere şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei 1987 275

10 18 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1987 166

11 19 Certificate medicale constatatoare de moarte 1987 84

12 15 Sentinţe judecătoreşti, adrese şi cereri referitoare la stabilirea paternităţii şi divorţuri 1987 30

13 32 Înfierea minorei Dumitru Ileana 1987 23 14 32 Înfierea minorei Stanciu Ionela - Irina 1987 17

15 1 Declaraţii, procuri şi copii după contracte de vânzare-cumpărare, acte de stare civilă şi de studii autentificate de Consiliul Popular

1987

16 13 Situaţii şi centralizatoare referitoare la rezultatele recensământului animalelor domestice din 1 februarie 1987 1987

17 12/1988 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatele recensământului animalelor domestice din 1-8 februarie 1988 1987-1988

18 9/1989

Decizii, autorizaţii, referate, planuri de situaţii, certificate de moştenitor şi cereri ale Consiliilor Populare ale judeţului Gorj şi oraşului Novaci referitoare la construcţia, extinderea, renovarea şi demolarea de locuinţe şi anexe, atribuirea sau moştenirea de terenuri şi trecerea de terenuri în proprietatea statului

1987-1988

19 2 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1987 54 Pac. 134

ANUL 1988

1 1 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1988 165

2 9 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1988 289

3 5 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor şi hotărârilor 1988 134

4 8 Lucrările adunării cetăţeneşti din 17 ianuarie 1988 1988 60

5 11 Evidenţa urmăririi realizării indicatorilor de plan un profil teritorial 1988 © Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

78

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

6 7

Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuire a muncii precum şi structura personalului muncitor după domenii de activitate şi nivelul pregătirii profesionale

1988

7 13 Certificate medicale constatatoare de naştere, sentinţe judecătoreşti de înregistrare tardivă a naşterii, decizii de încuviinţare a înfierii şi declaraţii de recunoaştere a filiaţiei

1988 255 Pac. 135

8 14 Declaraţii de căsătorie, sentinţe de divorţ şi certificate medicale prenupţiale 1988

9 15 Certificate medicale constatatoare de moarte 1988 80

10 32 Înfierea minorului Iordăchescu Pavel 1988 17

11 32 Înfierea minorului Tacliciu Sever - Mihai 1988 12 32 Schimbarea numelui lui Niţă Ioana în Dumitrescu Ioana 1988-1989 14

13 10/1989 Pregătirea, desfăşurarea şi rezultatul recensământului animalelor domestice din 20 - 28 ianuarie 1989 1988-1989

14 4 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1988 64

15 3 Decizii, procese-verbale, liste de inventar, centralizatoare şi declaraţii referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate

1988 236

ANUL 1989

1 6 Evidenţe privind realizarea obiectivelor şi sarcinilor cuprinse în deciziile şi hotărârile Consiliilor Populare ale Judeţului Gorj şi oraşului Novaci

1989

2 5 Lucrările sesiunilor Consiliului Popular cu documentaţia aferentă 1989 179 Pac.

136

3 3 Lucrările şedinţelor Biroului Executiv cu documentaţia aferentă 1989 242

4 4 Decizii ale Consiliului Popular cu documentaţia aferentă. Evidenţa deciziilor şi hotărârilor 1989 131

5 2 Evidenţa urmăririi realizării indicatorilor de plan în profil teritorial 1989

6 1 Stabilirea, îndeplinirea şi suplimentarea planului de muncă şi retribuire a muncii precum şi la structura personalului muncitor

1989

7 32 Înfierea minorei Galiceanu Elena 1989 8 32 Înfierea minorei majorei Galiceanu Nicoleta 1989

9 10 Autorizaţii, planuri, chitanţe şi cereri ale Consiliului Popular al oraşului Novaci referitoare la înstrăinări de construcţii 1989

10 8 Bugetul de venituri şi cheltuieli 1989 48

11 11

Decizii, adrese, procese-verbale, liste de inventar, centralizatoare şi declaraţii referitoare la inventarierea bunurilor Consiliului Popular al oraşului Novaci şi unităţilor subordonate

1989 175

12 Inventarul vechi al fondului arhivistic "Primăria comunei Novaci " 1920-1998 Pac.

137 STATE DE PLATĂ

1 17/1941-1945

State de plată a salariului personalului primăriei şi a burselor cuvenite orfanilor de război 1941-1943

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

79

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

2 18/1941-1944

State de plată a ajutoarelor cuvenite familiilor mobilizaţilor şi concentraţilor iulie 1941 - martie 1945 1941-1945

3 55/1943-1944 State de plată a drepturilor I.O.V.R. 1943-1945

4 77/1944 State de plată a salariului personalului primăriei şi a burselor cuvenite orfanilor de război 1944-1945

5 115/1945

State de plată a personalului primăriei, ajutoarelor cuvenite familiilor nevoiaşe ale mobilizaţilor şi concentraţilor, drepturile urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în război din comunele Pociovaliştea, Polovragi, Drăgoeşti, Poenari, Cernădia, Bumbeşti-Piţic, Crasna, Muşeteşti, Săcelu, Ciocadia, Bălceşti şi Zorleşti

1945-1946

6 137/1946-1947

State de plată a personalului primăriei şi a drepturilor I.O.V.R. 1946-1948

7 176 State de plată 1948 8 205 State de plată 1949 9 227/1950 State de plată ( ianuarie - septembrie ) 1950

10 220 State de plată ( octombrie - decembrie ) 1950

11 73 State de plată 1951 Pac. 138

12 107 State de plată 1952

13 132, 134, 135 State de plată 1953

14 171-172 State de plată 1954 15 197-198 State de plată 1955 16 220-221 State de plată ( iunie - decembrie ) 1956 17 167-269 State de plată 1957 18 296-299 State de plată 1958

19 338-339: 342, 344 State de plată 1959

20 384, 386.387 State de plată (incomplet ) 1960

21 422-

423,425-428

State de plată 1961 Pac. 139

22 18, 25-26, 30-31, 33 State de plată 1962

23 25-28 State de plată 1963 24 25-28 State de plată 1964 25 22-23 State de plată 1965 26 27-29, 35 State de plată 1966

27 29,32-34, 40 State de plată 1967

28 36, 40-41 State de plată ( ianuarie - mai ) 1968 Pac. 140

29 92 State de plată (iunie - noiembrie ) 1968 30 115 State de plată 1969

31 45,46,49,50,51,59,100 State de plată 1970 Pac.

141 32 69 State de plată 1971

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

80

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

33 16, 17, 35, 44 State de plată 1972 Pac.

142 34 39, 75 State de plată 1973 421 35 60 State de plată 1974 440

36 69 State de plată 1975 333 Pac. 143

REGISTRE

1 33-4

Declaraţii colective pentru impunerea veniturilor proprietăţilor agricole şi clădite din comunele rurale ( exerciţiul 1942-1943 ).Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole - Novaci Români, Hirişeşti şi Berceşti. Registru agricol 1948-1950

1942-1950

2 157 Tabele de impunerea proprietăţilor agricole 1947

3 33-1 Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole - Novaci Români 1948

4 33-2 Borderoul populaţiei, proprietăţilor şi exploataţiilor agricole - Novaci Străini, Novaci Români şi Hirişeşti 1948

5 218/1950 Registru agricol 1948-1950 Pac. 144

6 83 Registru agricol Novaci Străini 1951-1955 7 77 Registru agricol Novaci Străini şi Hirişeşti 1951-1955

8 82 Registru agricol Novaci - Străini pentru meşteşugari, muncitori şi funcţionari 1951-1955

9 81 Registru agricol Hirişeşti, Berceşti şi Vlădoi pentru funcţionari şi meşteşugari 1951-1955 Pac.

145 10 79 Registru agricol Novaci - Români 1951-1955

11 78 Registru agricol Novaci - Români pentru funcţionari, muncitori şi meşteşugari 1951-1955

12 80 Registru agricol Novaci-români pentru funcţionari şi muncitori 1951-1955

13 203/2 Registru rol fiscal - vol. I 1955-1956 14 203/3 Registru rol fiscal - vol. II 1955-1956 14 bis 203/1/1955 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol 1955 Pac.

146 15 233 Registru agricol Novaci - Români 1956-1958 16 228 Registru agricol Novaci Români 1956-1958

17 232 Registru agricol 1956-1958 Pac. 147

18 227 Registru agricol 1956-1958 19 226 Registru agricol 1956-1958

20 15/2 Matricole pentru stabilirea impozitului agricol 1956 Pac. 148

21 277/3 Registru rol unic vol. I - are şi opis 1957-1958 22 277/4 Registru rol unic - vol. II 1957-1958

23 277/5 Registru rol unic - vol.III 1957-1958 Pac. 149

24 277/2 Matricole de impunere la impozitul agricol 1957 25 313/3 Matricole pentru stabilirea impozitului agricol 1958

26 368/3 Matricola pentru stabilirea impozitului agricol 1959 Pac. 150

27 357/3 Registru rol unic vol.I - are opis 1959-1960

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

81

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

28 257/4 Registru rol unic vol.II 1959-1960

29 357/5 Registru rol unic vol. III 1959-1960 Pac. 151

30 73 Registru agricol 1959-1963 31 74 Registru agricol 1959-1963

32 72/1963 Registru agricol 1959-1963 Pac. 152

33 71/1963 Registru agricol 1959-1963

34 75/1963 Registru agricol 1959-1963 Pac. 153

35 10/1961 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1960

36 60 bis/1962 Registru rol unic 1961-1962

37 17 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1962 Pac.

154

38 19 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1963

39 66 Registru rol unic - vol. I 1963-1964 40 66 Registru rol unic - vol. II 1963-1964

41 32 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1964 Pac.

155 42 64/1/1964 Registru agricol - Novaci - Străini 1964-1970 43 62 Registru agricol - Novaci - Români 1964-1970

44 63 Registru agricol Hirişeşti 1964-1970 Pac. 156

45 33 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1965

46 53 Registru rol unic - vol. I 1965-1966 196 47 54 Registru rol unic - vol. II 1965-1966 50

48 56 Registru pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1966

49 101/1970 Matricolă pentru stabilirea impozitelor pe clădiri şi terenuri 1966-1975 Pac. 157

50 67/1967 Registru de contribuţie voluntară în muncă 1967-1970

51 66 Registru pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS 1967

52 63 Registru rol unic - vol. I 1967-1968

53 64 Registru rol unic - vol. II 1967-1968 Pac. 158

54 93 Matricolă pentru stabilirea impozitului agricol şi a primelor de asigurare ADAS - satul Cernădia 1968

55 98 Registru cu tablouri pentru stabilirea impozitului pe venituri din surse agricole şi a primelor de asigurare ADAS pe anul 1969

1969

56 94 Registru rol unic - vol. I 1969-1970

57 96 Registru rol unic - vol. II 1969-1970 Pac. 159

58 93 Registru rol unic - vol. III 1969-1970 59 97 Registru rol unic - vol. IV 1969-1970

60 95 Registru rol unic - vol. V 1969-1970 Pac. 160

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

82

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

61 10 Registru agricol - vol. I - satul Berceşti 1971-1975

62 11 Registru agricol - vol. II străzile - Dumbrava, Câmpului, Stejarilor, Livezilor, Intrarea Şesului, Şesului 1971-1975 200

63 12 Registru agricol - vol. III strada Valea Gilortului 1971-1975 200 Pac. 161

64 13 Registru agricol vol. IV - străzile :Parângului, Ocolului, Trandafirilor, Gruiului, Eroilor şi Aleea Morii 1971-1975 200

65 14 Registru agricol vol. V - străzile : Fundătura Mîtcani, Schela, Măgura, Nucilor, Mioarelor, Scăriţa şi Fundătura Nucilor 1971-1975 200

66 15 Registru agricol - vol. VI - Pociovaliştea ( Huluba şi Siretu ) 1971-1975 200 Pac. 162

67 16 Registru agricol - vol. VII- Pociovaliştea (Tomeni şi Rovine ) 1971-1975 200 68 17 Registru agricol - vol. VIII - Pociovaliştea ( Siteşti ) 1971-1975 200

69 18 Registru agricol vol. IX- satul Hirişeşti 1971-1975 Pac. 163

70 19 Registru agricol vol. X - Novaci. Străzile : Bălani, Rânca, Uliţa Caragei, Fundătura Scăriţa. Scăriţa, Fundătura şi Ramificaţia Gilorţel

1971-1975 200

71 20 Registru agricol vol. XI - Pociovaliştea 1971-1975 100 Pac. 164

72 61 Matricolă pentru stabilirea impozitului pe veniturile din surse agricole şi a primelor de asigurare ADAS 1971-1974 174

73 3 Registru agricol - strada Dumbrava vol. I 1974-1980

74 5 Registru agricol - Dumbrava II, Câmpului, Stejarilor, Livezilor şi Şesului 1974-1980

75 11 Registru agricol - Aleea plopilor, Aleea Carpinilor şi strada Valea Gilortului ( I ) 1974-1980

76 6 Registru agricol - strada Valea Gilortului vol. II 1974-1980 Pac. 165

77 7 Registru agricol - străzile Valea Gilortului III şi Gilorţel 1974-1980

78 9 Registru agricol - străzile Parângului,. Aleea Morii, Ocolului, Trandafirilor, Eroilor şi Nucilor 1974-1980

79 2 Registru agricol - străzile Rânca, Scăriţa, uliţa Caragei 1974-1980

80 14 Registru agricol - străzile Fundătura Mîtcani, Schela şi Scăriţa (II ) 1974-1980

81 12 Registru agricol - străzile Şesului şi Bălani 1974-1980

82 16 Registru agricol - Pociovaliştea vol. I 1974-1980 Pac. 166

83 13 Registru agricol - Pociovaliştea vol. II 1974-1980 84 15 Registru agricol - Pociovaliştea vol. III 1974-1980 85 10 Registru agricol - Hirişeşti şi Mioarelor 1974-1980 86 4 Registru agricol - Siteşti şi Berceşti vol. I 1974-1980 87 8 Registru agricol - Berceşti (II ) şi strada Măgura 1974-1980

88 1 Centralizator registre agricole 1974-1980 Pac. 167

89 12

Registru pentru stabilirea impozitului pe terenurile gospodăriilor agricole ale populaţiei, a primelor de asigurare prin efectul legii, a impozitului pe clădirile din mediul rural şi a contribuţiei persoanelor fără copii

1981

90 33 Registru agricol - Novaci, strada Gilortului vol. I 1981-1985 91 33 bis/1981 Registru agricol - Novaci, strada Gilortului vol. II 1981-1985

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

83

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

92 35/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Plopilor, Carpinilor şi Valea Gilortului ( III ) 1981-1985

93 28/1981 Registru agricol - Novaci, strada Parângului vol. I 1981-1985

94 30/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Parângului ( II ), Aleea Morii, Ocolului şi Aleea Plopilor 1981-1985

95 29/1981 Registru agricol - Novaci - strada Dumbrava vol. I 1981-1985 Pac. 168

96 26/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Dumbrava, Bălani şi Livezilor 1981-1985

97 36/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Ramificaţia Gilorţel, Fundătura Gilorţel, Fundătura Scăriţa, Scăriţa şi Mioarelor 1981-1985

98 38/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Schela şi Măgura 1981-1985 99 32/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Rânca, Caragei şi Gilorţel 1981-1985

100 27/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Stejarilor, Şesului şi Câmpului 1981-1985

101 24/1981 Registru agricol - Novaci, străzile Nucilor, Fundătura Nucilor, Fundătura Mătcani şi Schela 1981-1985 Pac.

169 102 34/1981 Registru agricol - Berceşti vol. I 1981-1985 103 31/1981 Registru agricol - Berceşti vol. II 1981-1985 104 25/1981 Registru agricol - Hirişeşti vol. I 1981-1985 105 37/1981 Registru agricol - Hirişeşti vol. II 1981-1985 106 39/1981 Registru agricol - Pociovaliştea vol. I 1981-1985

107 23/1981 Registru agricol - Pociovaliştea vol. II 1981-1985 Pac. 170

108 40/1981 Registru agricol - Pociovaliştea vol. III 1981-1985 109 41/1981 Registru agricol - Pociovaliştea vol. IV 1981-1985 110 42/1981 Registru agricol - Siteşti 1981-1985

111 19/1985 Registru rol unic - vol. I 1981-1985 Pac. 171

112 20/1985 Registru rol unic vol. II 1981-1985 113 21/1985 Registru rol unic - vol. III 1981-1985

114 22/1985 Registru rol unic - vol. IV 1981-1985 Pac. 172

115 12 Registrul cadastral al posesorilor - Berceşti 1984 116 12 bis Registrul cadastral al parcelelor - Berceşti 1984 117 11 Registrul cadastral al posesorilor - Hirişeşti 1984

118 11 bis Registrul cadastral al parcelelor - Hirişeşti 1984 Pac. 173

119 13-1 Registrul cadastral al posesorilor - Novaci ( A - P ) 1984 120 13-2 Registrul cadastral al posesorilor Novaci ( P - Z ) 1984

121 13-3 Registrul cadastral al parcelelor - Novaci 1984 Pac. 174

122 24/1986 Registru agricol - Novaci, strada Dumbrava, vol. I 1986-1990 95

123 25/1986 Registru agricol - Novaci, străzile Dumbrava ( II ), Bălani şi Livezilor 1986-1990

124 32/1986 Registru agricol - Novaci, str. Parângului, vol. I 1986-1990 96

125 31/1986 Registru agricol - Novaci, străzile Parângului ( II ), Aleea Morii, Eroilor, Trandafirilor, Ocolului şi Aleea Plopilor 1986-1990

126 26/1986 Registru agricol - Novaci, strada Valea Gilortului, vol. I 1986-1990 99 127 30/1986 Registru agricol - Novaci, străzile Rânca, Caragei şi Gilorţel 1986-1990 95

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i

84

nr. crt.

Nr. vechi al ua Cuprinsul unităţii de păstrare

Anul sauanii

extremi Nr. file Obs.

128 27/1986 Registru agricol - Novaci, străzile Ramificaţia Gilorţel, Fundătura Gilorţel, Fundătura Scăriţa. Scăriţa şi Mioarelor 1986-1990 93 Pac.

175

129 33/1986 Registru agricol - Novaci, străzile Nucilor, Fundătura Nucilor şi Fundătura Mîtcani 1986-1990 92

130 28/1986 Registru agricol - Novaci, străzile Stejarilor, Şesului şi Câmpului 1986-1990 101

131 29/1986 Registru agricol - Schela 1986-1990 94 132 18/1986 Registru agricol - Berceşti 1986-1990 193

133 19/1986 Registru agricol - Hirişeşti 1986-1990 197 Pac. 176

134 21/1986 Registru agricol - Pociovaliştea, vol. I ( Huluba ) 1986-1990 201 135 22/1986 Registru agricol - Pociovaliştea, vol. II ( Tomeni şi Rovine ) 1986-1990 152 136 23/1986 Registru agricol - Pociovaliştea, vol. III ( Rovine şi Bălani ) 1986-1990 199

137 20/1986 Registru agricol - Siteşti 1986-1990 193 Pac. 177

© Ar

hive

le N

aţio

nale

ale

Rom

ânie

i