�Pag. 3

O R A Ș U L N O VA C I v A N U L V, N U M Ă R U L 4 9 v Vi n e r i , 2 8 I u l i e 2 0 1 7 v I S S N 2 3 9 2 – 6 9 6 1Publicație lunară independentă

NOVĂCEANULNOVĂCEANULNOVĂCEANUL

Vineri, 21 iulie 2017, la Casa de Cultură Novaci a avut loc o întâlnire cu primari din mai multe localități din țară în scopul demarării unui proiect privind colectarea și prelucrarea lânii din România. Iată că ceea ce ne spunea Primarul Orașului Novaci în campania electorală de anul trecut, începe să prindă contur.

Întâlnirea a avut loc ca urmare a discuțiilor purtate miercuri, 19 iulie a.c., la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, unde Primarul orașului, dr. ing. Dumitru Leuștean a fost invitat de către Dl. Ministru Petre Daea pentru demararea proiectului respectiv.

La întâlnirea de vineri, 21 iulie 2017, au fost prezenți primarii din Ocna-Șugatag, Maramureș, Leșu- Bistrița Năsăud, Șugag- Alba, Vaideeni-Vâlcea, Brăduleț-Argeș, Topalu-Constanța, precum și Asociația Crescătorilor de Animale ,,Retezat’’ din Hațeg-Hunedoara.

Localitățile respective urmează să colecteze și să selecteze lâna în centre special amenajate, urmând ca fluxul tehnologic, deci prelucrarea lânii în scopuri industriale să se facă la Novaci.

Este un proiect interregional, de nivel național, inovativ, pe fonduri europene. Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, care are ca obiectiv

principal aducerea satului românesc la condițiile de viață rezonabile, a fost extins și spre orașele mici și mijlocii. Aceasta înseamnă că și orașele mici au posibilitatea să demareze investiții pentru comunitățile locale pentru patru ani în domeniile: drumuri, apă, canal, școli, grădinițe, spitale, instituții de cultură.

Primarul orașului, Dl. dr. ing. Dumitru Leuștean, spunea la începutul acestei săptămâni că Primăria Orașului Novaci și-a propus în cadrul programului respectiv să pună accent pe două domenii de mare importanță: învățământ și sănătate.

În acest sens, au început deja lucrările de construcție a unui corp nou, pe fonduri de la Banca Mondială, la Școala Gimnazială Novaci. Proiectul prevede extinderea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Novaci cu tot ce este necesar bunei funcționări a acestei instituții de învățământ cu un trecut răsunător, inclusiv modernizarea sălii de sport.

În cadrul aceluiași Program, Primăria Orașului Novaci va demara și lucrările de extindere, modernizare și dotare a Școlii Pociovaliștea.

Totodată, prin același Program, se are în vedere reabilitarea și modernizarea Grădinițelor de Copii nr. 1 Novaci și nr. 2 Pociovaliștea.

În prezent se fac demersuri pentru obținerea de fonduri de la Banca Mondială pentru o grădiniță cu program normal care va fi amplasată pe Str. Gruiului, în spatele Gărzii de Intervenție – pompieri Novaci.

De asemenea, prin PNDL 2, Primăria Novaci are în vedere reabilitarea sălii de sport de la Liceul Teoretic Novaci, a cantinei și laboratoarelor, precum și construcția unei toalete moderne într-un corp al clădirii liceului.

În domeniul sănătății, Primăria Orașului Novaci face demersuri pentru obținerea finanțării privind modernizarea și extinderea Spitalului Orășenesc, spital ce veghează la sănătatea a peste 60.000 locuitori din Novaci și comunele învecinate.

*Mâine, 29 iulie 2017, la Rânca are loc cea de-a treia ediție a Rockfest

Transalpina. Mii de turiști și iubitori ai muzicii rock sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Rânca pentru a urmări evoluțiile trupelor The Rook – Tribut AC/DC, Kempes, Krypton, Vița de Vie, Vunk și 9,7 Richter.

Spectacolul trupelor de rock a fost precedat aseară de recitalul unor nume mari de pe scena muzicii folk: Andrei Păunescu, Ovidiu Mihăilescu, Dan Vană, Dinu Olărașu, Cătălin Stepa și Filip Cârciumaru, într-un concert oferit de către Asociația Concesionarilor ,,Corneșul Mare’’ Rânca, în parteneriat cu România Perpetuă și Consiliul Județean Gorj.

*În luna iunie s-a desfășurat cel mai mare Concurs Național de Creație în

Limba Engleză – Shakespeare School Essay Competition 2017, ediția a IX-a. Printre premiații la categoria 11 – 14 ani, elevul Darius Petre Giurca - Școala

Gimnazială Novaci, care a obținut Premiul Special.

Promoția a III-a, 1962, a Liceului Teoretic Novaci, s-a reunit în ziua de 24 iunie 2017, la Novaci, pentru a sărbători 55 de ani de la absolvirea cursurilor liceale. A fost o întâlnire plină de emoții, în care cei prezenți, în frunte cu diriginta clasei, prof. Ana Melencu, au retrăit frumoasele clipe ale anilor de liceu.

Constantin DÂRVĂREANU

ACTUALITATEA NOVĂCEANĂ

Spunea Primarul orașului, domnul dr. ing. Dumitru Leuștean într-un interviu pentru ,,Gorjeanul’’ din luna mai a.c., că dorește ca Novaciul să devină o mică Elveție. Nu știu dacă într-adevăr Novaciul ar putea deveni o mică Elveție în următorii ani, dar ceea ce știu este că într-adevăr înfățișarea Novaciului s-a schimbat radical și se schimbă mereu în bine pe zi ce trece. Știm cu toții cum arăta Novaciul în urmă cu câțiva ani. Știu, de asemenea, că mai sunt oameni care încă nu s-au dumirit și că, îl laud mereu pe Primar în paginile ,,Novăceanului’’. Păi cum să nu-l laud când cu oricine stai de vorbă, îl vorbește numai de bine.

Uitați-vă cum s-a schimbat Novaciul în ultimii 3-4 ani. Și mai ales în ultimii doi ani. Mulți dintre cei cu care am stat de vorbă și nu mai văzuseră Novaciul de 4-5 ani, nu le vine să creadă. Am început să trecem într-adevăr de la starea de țărani la cea de orășeni. Străzi asfaltate, trotuoare, parcări, părculețe, canalizări, desființarea gardurilor, școli încălzite, Policlinică modernă, Spital care tinde pe zi ce trece să vegheze și mai eficient la starea de sănătate a novăcenilor și locuitorilor din comunele limitrofe etc. Dar câte nu s-au schimbat în ultimii ani în Novaci.

Abia acum putem și noi să ne lăudăm că suntem locuitori ai orașului Novaci, chiar dacă până la atingerea stilului elvețian mai este încă un drum foarte lung. Important este că s-au făcut pași mari în gospodărirea și înfrumusețarea Novaciului și că dezvoltarea turismului în această zonă ne obligă și pe noi novăcenii, nu doar pe conducerea administrativă a orașului, să schimbăm multe dintre mentalitățile învechite, schimbări la care cu greu ne adaptăm.

DRUMUL SPRE MICA ELVEȚIE ESTE ÎNCĂ LUNG

Constantin DÂRVĂREANU

28 Iulie 2017

2

NOVĂCEANUL

�Pag. 4

Timp de multe milenii înţelepciunea a fost considerată avuţia cea mai înaltă a omului. De aceea poate și lui Hiperion, eroul din superba poezie Luceafărul de M. Eminescu, Creatorul Lumii îi spune acestuia să-i ceară înţelepciune pentru a înţelege rosturile lumii și nu schimbarea destinului.

În vechea noastră cultură, înţelepciunea a fost, se pare, mai întâi fixată în celebrele Legi Belagine, despre care se spune că sunt de pe vremea lui Zamolxe și mai târziu ale lui Deceneu. Aşa se face că învăţăturile despre cum să se comporte omul, cum să ajungă la înţelegerea lumii sau cum să-și ducă viaţa de zi cu zi, au străbătut veacurile și se aflau până nu demult prezente în sfaturile bătrânilor noştri. Îmi aduc aminte, copil fiind, despre unele din aceste sfaturi sau îndrumări, aduse adesea în discuţie de Sonu Taban, de Jelitu – Popescu, de Mitu Porumbel sau de Spânu Mâtcan, oameni care la acea vreme treceau bine de 80 de ani. Îmi sună şi acum în urechi spusele auzite atunci: gândul bun al omului este averea cea mai de preţ; nu-ţi lega prea mult sufletul de lucruri trecătoare; fii bun şi răbdător cu cei de lângă tine; să nu agoniseşti lucruri care nu îţi trebuiesc şi să le dai altora pe cele de prisosinţă; să fii cumpătat deoarece creanga cu mult rod e ruptă repede de vijelie; să înveţi copiii în legea strămoşească şi numai aşa vom dăinui ca neam; trupul sleit şi gârbovit este plata pentru cunoaşterea lucrurilor şi creșterea înţelepciunii etc.

Desigur, trebuie să treacă mulţi ani pentru a se ajunge la înţelesul profund al acestor frumoase îndemnuri. Acești ani îţi dau totodată posibilitatea de a învăţa să observi mai bine lumea, mersul lucrurilor, felul de a fi al oamenilor etc. Schimbările de după 1989

i-au pus pe milioane de români să trăiască într-o lume nouă, adesea străină de ceea ce a cunoscut istoria pe la noi: totul se vinde și se cumpără; banul face legea, iar dacă nu ai bani ești condamnat la o neagră mizerie; produsele noastre de pe aici-lapte, brânză, lână, piei, carnea animalelor crescute pe lângă casă, ţuică, fructe, vin, lemn etc. - se vând pe nimic. Chiar fructele de pădure – zmeură, afine, mure etc. – binecunoscute altădată în lume sunt achiziţionate astăzi la preţuri de râsul lumii. Așa se face că unii dintre noi au plecat să lucreze în străinătate, iar mulţi alţii se gândesc la această posibilitate, ca singură șansă de supravieţuire.

Văzând și auzind toate acestea nu se poate să nu te întrebi Ce s-a ales de înţelepciunea celor de demult? Răspunsul este greu de dat. În primul moment ești tentat să crezi că acea înţelepciune a murit odată cu timpurile în care a fost produsă și a funcţionat. Totuși, vremurile acestea noi cer și ele o explicaţie, o înţelegere: de unde vin și încotro merg; sunt sau nu pe măsura oamenilor; sau dacă nu cumva această nouă civilizaţie ne dezumanizează, ne înstrăinează pe unii de ceilalţi, ne face pe toţi la fel din punct de vedere al aspiraţiilor, dispărându-ne identitatea. Astfel de întrebări și alte zeci care se pot pune duc însă iarăși la conturarea unei înţelepciuni a timpurilor noi.

Ajunși aici putem intra într-o capcană de raţionamente logice din care nu mai putem ieși. Este vorba dacă ceea ce ne-au lăsat ca bun de cel mai înalt preţ cei de demult – înţelepciunea – mai are sau nu vreo valoare. Axiologia sau știinţa despre valori ne spune că umanitatea, fiecare colectivitate mai mare, a avut și va avea mereu valori perene, dincolo de un timp

istoric sau altul. Ele alcătuiesc structura comportamentală și intelectuală care ne deosebește de restul vieţuitoarelor. Astfel, faptul că azi mulţi oameni își cultivă mai degrabă trupul decât gândirea nu este decât ceva efemer, la fel este și cu cei care ne îndeamnă să consumăm cât mai mult, sub lozinca shoppingul este un mod de existenţă, negând tocmai cumpătarea din înţelepciunea celor de demult.

În ceea ce priveşte îndemnul la care m-am referit la începutul articolului - fii bun şi răbdător cu cei de lângă tine – lucrurile au luat o turnură de-a dreptul periculoasă. Aud mereu în jurul meu că azi nu se mai înţeleg fratele cu sora, părinţii cu copiii, iar în multe familii avem de-a face cu o creștere nemaiîntâlnită a violenţei de toate felurile: fizică, morală, verbală, economică etc. Referitor la aceea că ar trebui să îi învăţăm pe copii în legea străbună, lucrurile stau la fel de dramatic. Programe școlare, manuale, organizarea învăţământului, metode, procedee și tehnici de învăţare etc., totul trebuie să fie importat din occident. Înţelepciunea celor de demult ne spune însă că firea lucrurilor și a evenimentelor este adesea înșelătoare sau că tăria și slăbiciunea unei societăţi sunt mereu laolaltă. La aceasta mai adăugăm că lumea a fost înţeleasă aidoma unui foc care se aprinde și se stinge după măsură. Am mai adăuga doar acele versuri extraordinare din Glosa lui M. Eminescu, poezie care condensează în sine multe din înţelepciunea celor de demult: Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi şi nouă toate/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate/Nu spera şi nu ai teamă/ Ce e val ca valul trece...

Înţelepciunea uitată a celor de demultProf. univ. dr. N. VINȚANU

2018 este anul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România. Vrem să sărbătorim Centenarul făuririi României moderne, libere și independente, act realizat prin voința întregului popor român. Timpul care ne-a rămas la dispoziție până la sărbătorirea evenimentului nu este atât de mare precum pare, ca să nu mai vorbim de faptul că se amintește foarte rar despre ceea ce a însemnat anul 1918 pentru români. Dar nu asta este problema, fiindcă timpul, după cum știm, le rezolvă pe toate.

Oare va rezolva și problema Statului român, în condițiile în care conștiința națională a scăzut enorm de mult? Mai există patriotism în această țară?

Am participat către sfârșitul lunii iunie la sărbătoarea Iei românești de la Hobița lui Brâncuși. O inițiativă extraordinară de promovare a patriotismului românesc, care, din fericire venea la doar câteva zile după încercarea eșuată a unora care doresc cu orice preț să batjocorească istoria poporului român. Adică cum, în 15 martie să sărbătorim Ziua maghiarilor din România? N-ar fi nimic rău că maghiarii din România au și ei o zi a lor, că doar și noi sărbătorim Ziua oierilor. Numai că, în fiecare an, la 15 martie, ungurii sărbătoresc ziua în care a început revoluția maghiară de la 1848, iar în lista de revendicări a acestora, ultima revendicare de pe listă era alipirea Transilvaniei la Ungaria. Oare, cum se gândiseră cetățenii români de naționalitate maghiară să aleagă tocmai această zi?

MAI EXISTĂ PATRIOTISM ÎN ROMÂNIA?

Eminescu n-a existat.

A existat numai o țară frumoasăLa o margine de mareUnde valurile fac noduri albe,Ca o iarbă nepieptenată de craiȘi niște ape ca niște copaci curgătoriÎn care luna își avea cuibar rotit.

Și, mai ales, au existat niște oameni simpliPe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare,

Sau mai simplu: ciobani și plugari,Cărora le plăcea să spună,Seara, în jurul focului poezii – ,,Miorița’’ și ,,Luceafărul’’ și ,,Scrisoarea III’’.

Dar fiindcă auzeau mereuLătrând la stâna lor câinii,Plecau să se bată cu tătariiȘi cu avarii și cu hunii și cu leșiiȘi cu turcii.

În timpul care le rămânea liberÎntre două primejdii,Acești oameni făceau din fluierele lorJgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,De curgeau doinele la valePe toți munții Moldovei și ai MuntenieiȘi ai Țării Bârsei și ai Țării VranceiȘi ai altor țări românești.

Au mai existat și niște codri adânciȘi un tânăr care vorbea cu ei,Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?

Acest tânăr cu ochi mari,Cât istoria noastră,Trecea bătut de gânduriDin cartea cirilică în cartea vieții,Tot numărând plopii luminii, ai dreptății, ai iubirii,Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat și niște tei,Și cei doi îndrăgostițiCare știau să le troienească toată floarea Într-un sărut.

Și pentru că toate acesteaTrebuiau să poarte un nume,Un singur nume,Li s-a spus EMINESCU.

Trebuiau să poarte un nume Marin Sorescu

Constantin DÂRVĂREANU

28 Iulie 2017

3

NOVĂCEANUL

Urmare din pag. 1

Mă refer la păstrarea curățeniei și a bunurilor cu care a fost îmbogățit patrimoniul orașului. Este inadmisibil ca să arunci hârtii, ambalaje pe oriunde pe stradă, este inadmisibil să depozitezi gunoaiele pe lângă containere, în timp ce acestea sunt goale sau aproape goale, este inadmisibil să vii la containere cu gunoaie în tot felul de cutii din carton sau pungi de plastic și să le arunci pe oriunde, fără să fie colectate în saci special destinați acestui lucru, este inadmisibil ca parcările să fie ocupate de mașini de mare tonaj, știind faptul că proprietarii acestora sunt obligați să-și asigure locuri de parcare. De ce trebuie să stea lucrători ai Poliției Locale și să urmărească să nu se parcheze mașini pe trotuoare duminica? Și de ce în celelalte zile ale săptămânii unii sunt lăsați să parcheze mașinile cum vor ei pe trotuoare, oamenii fiind nevoiți să le ocolească pe carosabil, în condițiile în care circulația autovehiculelor pe Str. Parângului a devenit uneori sufocantă și chiar periculoasă? Chiar trebuie să se întâmple ceva ca să intrăm și noi în normalitate? De ce nu se respectă de către toți conducătorii autovehiculelor, în special din rândul novăcenilor, marcajele pentru Trecere pietoni?

S-au făcut niște lucrări care au schimbat fața orașului, numai că deja au apărut semne că unii oameni sunt puși pe distrugeri. S-au plantat arbori și arbuști ornamentali pe străzile Novaciului, dar nimeni nu se îngrijește de păstrarea acestora, ca și cum ar fi doar datoria Primăriei.

Îl cunosc destul de bine pe Primar. Este un om priceput, plin de energie, hotărât și dornic să facă cât mai multe pentru oraș. Dar până la stadiul de Mică Elveție, este nevoie de o revoluție în conștiința și comportamentul multora dintre novăcenii noștri. Dacă vrem să ajungem acolo, fiecare dintre noi, novăcenii, trebuie să ne facem în mod responsabil datoria și nu doar să privim și să comentăm dacă este bine ori nu.

...DRUMUL SPRE MICA ELVEȚIE ESTE ÎNCĂ LUNG

Vorbim despre săraci și sărăcie atunci când un individ sau o colectivitate trăieste sub un anumit prag de acumulare de bunuri materiale. Există un prag suportabil dincolo de care omul se consideră sărac și nu mai are un caracter uman.

Nu putem discuta despre o viaţă normală, un confort social, decât atunci când omul se situează desupra acestui prag. In mod sigur nu putem discuta despre demnitate umană în lipsa unui prag minim al stării materiale. Dacă marea majoritate a populaţiei este săracă, atunci oamenii vor fi umili și nu se vor comporta ca niște fiinţe demne, ci ca niște oameni săraci, cu preocupări specifice sărăciei. Numai dincolo de asigurarea nevoilor de bază, fiinţa umană poate aspira la ceea ce numim fericire, care presupune un echilibru stabil, pozitiv și de lungă durată în raport cu sine și cu lumea.

Sărăcia reprezintă starea unui om, sau a unei colectivităţi lipsită de mijloacele materiale, necesare existenţei. Ea are diferite niveluri: poate fi incipientă, dar poate să ajungă la sărăcie lucie, sărăcie mare, sau sărăcie neagră. Săraci pot fi și oamenii, dar și locurile unde aceștia trăiesc, acolo unde natura a fost mai puţin darnică cu resursele materiale: sol, apă, resuse minerale, etc. Singura șansă de a scăpa de sărăcie este munca și educaţia.

Este bine cunoscut faptul că, munca este izvorul tuturor bunurilor materiale și spirituale ale unui individ și ale unei colectivităţi. Ea este susrsa bunăstării și a fericirii. Cuvântul muncă provine din slavul monka care înseamna chin . Intr-adevăr munca este grea, nu este o plăcere, dar fără muncă, nu se poate. Munca poate fi fizică (cu braţele) și intelectuală (cu mintea), respectiv necalificată și calificată. Munca fizică este destinată celor necalificaţi (neșcoliţi), iar cea intelectuală (celor cu minte), dotaţi și cu școală și educaţie. In procesul muncii se face diferenţa dintre cei cu școală și cei fără. Ambele categorii de muncă sunt importante și necesare și sunt la fel de dificile.

Dacă ne vom mărgini la a arunca cu ajutoare sociale spre cei săraci, nu vom combate niciodată sărăcia, pentru că ea aduce degradare umană și pe acest fond are o capacitate perversă de autoîntreţinere. Combaterea sărăciei presupune programe pe teremn lung: educaţie , locuri de muncă, viaţă socială și nu bani oferiţi oamenilor săraci și degradaţi, care frecvent îi cheltuiesc pe băutură și ţigări.

In general, omul sărac, adeseori cu mulţi copii, datorită sărăciei, se degradează și dezumanizeză și ajunge să se mulţumească cu starea de sărăcie. El nu mai caută să muncească pentru un ban cinstit, ci se mulţumește cu ajutorul social, la care adaugă alocaţiile pentru copii și în felul acesta este mulţumit, și nu mai este interesat să își caute un loc de muncă.

In funcţie de nivelul de satisfacţie, de modul de satisfacere a nevoilor sale, omul evoluează de la instinct către o fiinţă evoluată. Important este să i se asigure nevoile de bază, care în ordinea urgenţei lor sunt cele biologice, de siguranţă materială, nevoile sociale și apoi cele spirituale.

Omul, ca specie care se află în vârful piramidei trofice și la capătul lanţurilor trofice, este o fiinţă egoistă, individualistă și în concurenţă acerbă cu semenii săi. Omul se motiveazâ în acţiunile sale în urma unor nevoi nesatisfăcute, cele care îi asigură existenţa ca individ. Aceste nevoi sunt diferite în funcţie de opţiunile fiecărui individ. Oamenii nu sunt la fel, sunt foarte diferiţi, în funcţie de zestrea lor ereditară, de educaţie, de cultură, de civilizaţie. Ei au deci opţiuni diferite și nu pot fi trataţi ca egali.

Acesta este și motivul pentru care socialismul, o societate utopică, care urmărea uniformizarea societăţii, a eșuat. Socialismul a însemnat mereu o societate în stare de penurie și sărăcie pentru că a urmărit egalizarea socială și nu stimularea și motivarea materială a membrilor societăţii. De altfel se și spune, că socialismul a fost societatea care a împărţit sărăcia, spre deosebire de capitalism, care împarte bogăţia.

Socialismul a pervertit oamenii și a încurajat corupţia și hoţia. Nefiind motivat în muncă, omul a căutat alte căi pentru a-și asigura cele necesare traiului de zi cu zi și anume corupţia și hoţia. Omul nefiind proprietar al mijloacelor de muncă, nu a fost stimulat prin modul de retribuţie a produselor muncii sale și de aceea a fost nevoit să fure produsul muncii lui. Socialismul a stimulat și favorizat și corupţia, în special mica corupţie, de subzistenţă. Nu întâmplător, în societăţile socialiste din toate ţările foste comuniste, chiar și în disciplinata Germanie de Est, corupţia de subzistenţă a înflorit și s-a generalizat..

Sărăcia dezumanizează și degradează fiinţa umană. Când esti sărac, singura ta preocupare este asigurarea traiului zilnic pentru tine și familia ta. Nu ai timp și de alte preocupări specifice unei fiinţe umane. Se spune adeseori că ești sărac pentru că ești leneș și nu muncești, dar pentru a munci trebuie să ai unde și să fii sănătos. E adevărat că noi spunem că munca l-a creat pe om, dar nici lenea nu a ucis pe nimeni. Sărăcia se combate prin muncă și educaţie. Munca trebuie însă bine retribuită, indiferent dacă patron este statul, sau o persoană fizică.

Suntem săraci și ca ţară și ca cetăţeni. Săraci în ţară săracă. Toate statisticele ne situează pe ultimul loc din Europa sub raportul sărăciei. De ce suntem săraci și noi și ţara? Ce ne lipsește ca indivizi și ca naţiune să ducem un trai decent, normal și civilizat?

România ca ţară, beneficiază de o serie de factori naturali, care i-ar permite un alt statut. Sub raport geografic ne situăm într-un climat temperat continental favorabil. Avem un relief armonios, munţi, dealuri și câmpii roditoare. Solurile sunt feritle, iar subsolul conţine o serie de bogăţii. Avem condiţii pentru a fi o ţară, dacă nu bogată, măcar acceptabilă, și cu toate acestea locuitorii ei sunt săraci.

Lupta împotriva sărăciei este cea mai teribilă luptă pe care o poate duce un individ sau o colectivitate. Combaterea sărăciei nu se poate face decât prin muncă și cultul muncii, dublate de inteligenţă continuă pe mai multe generaţii. Atragerea oamenilor în lupta contra sărăciei nu se poate face dacă nu se ţine seama de interesele proprii fiecărui individ. Din această cauză socialismul nu a reușit și nu avea cum să reușească în lupta cu sărăcia.

Cea mai sigură soluţie de combatere a sărăciei este producerea și difuzarea prosperităţii și a educaţiei. Asigurarea unui loc de muncă bine renumerat și accesul la educaţie sunt reţetele sigure de combatere a sărăciei.

Statutul de om sărac este ca o povară și este contagios. Sărăcia se poate lua foarte ușor și generaliza. Sărăcia naște hoţie și corupţie. Omul sărac caută mijloace nelegale pentru a-și asigura pâinea cea de toate zilele, fapt pentru care se și spune că omul sărac e al doilea drac. Sărăcia evoluează și devine tot mai accentuată pe măsură ce săracul se demobilizează și renunţă ușor la luptă. Românul spune frecvent că: la omul sărac nici boii nu trag sau când vrea Domnul cu săracul, dintr-o bubă-i umple capul!

Oamenii care nu dispun de baza elemnentară a existenţei lor se comportă altfel decât ceilalţi. Ei văd că șansa lor de a răzbi în viaţă este tot mai mică și de aceea caută drumuri scurte, adeseori ilegale pentru realizarea în viaţă Astfel, omul sărac acceptă ușor infracţionalitatea, indiferenţa și degradarea umană.

Bogăţia este o premiză a fericirii, o condiţie obligatorie, dar nu și suficientă. Ea se obţine prin muncă și are o limită superioară dincolo de care ea devine avariţie.

Nici creștinismul și nici societăţile precreștine nu au încurajat îmbogăţirea peste anumite limite. Societatea capitalistă, prin stimularea iniţiativei și a democraţiei a reușit să realizeze bogăţia ca sursă a fericirii. Societatea noastră românescă este încă în căutarea căilor de realizare a fericirii indivizilor săi.

Salvarea oamenilor de sărăcie nu se poate face fără

DE CE SUNTEM SĂRACI?

o implicare constantă a responsabililor politici și a tuturor membrilor societăţii. Ea se poate realiza prin crearea unor locuri de muncă pentru cei fără educaţie și necalificaţi, relativ bine renumerate care să-i stimuleze. Pe viitor, reducerea sărăciei se poate face numai prin educaţie, prin accesul tuturor copiilor la școală care să le asigure o calificare la care să aspire în viitor și care le permite o renumerare corespunzătoare.

În concluzie, de ce suntem săraci?Suntem săraci, nu pentru că nu am avea pământ, ci

pentru că și acela pe care îl avem nu îl lucrăm și îl lăsăm pârloagă. Cine ar fi crezut că în ţara în care Ion a Glanetașului din romanul lui Rebreanu ar fi fost în stare de orice pentru o bucată de pământ, noi să considerăm astăzi pământul ca o povară. Suntem oare blestemaţi să ne vindem pământul pentru care au luptat și au murit moșii și strămoșii noștri!?

Suntem săraci pentru că ne-am învăţat leneși, să nu muncim și să ne lăsăm minţiţi de politicienii corupţi, suntem săraci pentru că votăm brambura, suntem săraci pentru că suntem inculţi și needucaţi, pentru că suntem conduși de oameni incompetenţi, șpăgari și cinici, care nu se gândesc decât la interesele lor meschine și nu la ţară și popor. Pentru că acceptăm cu resemnare impostura și minciuna politicienilor și că ne mulţumim cu pomenile lor electorale.

Singura noastră șansă de a scăpa de sărăcie este munca inteligentă, responsabilă, susţinută și dublată de accesul la educaţie a tuturor cetăţenilor acestei ţări și de alegerea în fruntea ţării a unor oameni capabili, cinstiţi, corecţi și responsabili pentru viitorul și destinele ţării și ale poporului român.

Prof. Univ. Dr. Ing Dumitru Romulus TÂRZIUBraşov, 27 iunie 2017

Facultatea de Silvicultură si Exploatări ForestiereUniversitatea „Transilvania” din Braşov

28 Iulie 2017

4

NOVĂCEANUL

�Urmare din pag. 2

Cum este posibil ca unii oameni să ignore adevărul istoric al poporului român, să întine istoria și cum este posibil să existe oameni în conducerea acestei țări care să nu cunoască cine suntem și de unde ne tragem? Este inadmisibil și de neiertat ca unii oameni din conducerea politică a țării, pentru a-și atinge anumite scopuri, să asculte anumite dorințe ale unor grupuri care încearcă să ne dea nouă lecții de istorie.

Cu vreo 45 de ani în urmă, în trecere prin Târgu-Mureș, am intrat într-un magazin să cumpăr ceva de mâncare. Vânzătoarea mi-a răspuns: ,,Nem tudom romanu’’, adică nu știu românește. Aveam impresia că am greșit țara, că România este undeva departe.

Adică, te-ai născut în România, trăiești în România și nu cunoști limba acestei țări! Păi cum i se poate permite unui cetățean român, fie și de naționalitate maghiară, să răspundă astfel unui cetățean al aceleiași țări?

Credeam că timpul a lucrat și a dezmeticit pe cei care n-au învățat istoria țării în care s-au născut și au crescut, ajungând ce au ajuns. Să fie clar, nu am nimic cu oamenii de rând de naționalitate maghiară. Sunt oameni extraordinari, din păcate sunt intoxicați de anumite persoane care se cred purtătorii de cuvânt ai acestora.

Tot cu mulți ani în urmă, mai bine de 35, eram la niște cursuri de perfecționare la Deva. Timp de două săptămâni am stat în cameră cu un director de casă de cultură din județul Harghita. Toată noaptea fuma, bea cafea, citea cărți din literatura maghiară și asculta muzică în limba maghiară. Era pe timpul comunismului, n-am spus nimănui nimic până acum. Am suportat cele mai josnice păreri ale unui cetățean român de naționalitate maghiară asupra țării în care trăia și de unde mânca o pâine bună românească.

Repet, nu am nimic cu oamenii de rând de

naționalitate maghiară. Am avut și printre noi, la Novaci, și mai avem oameni de naționalitate maghiară, oameni așezați, cu bun simț, cinstiți, buni meseriași. Am trăit și trăim cu toții ca frații. Cred că o bună parte dintre novăceni au întâlnit în Piața Centrală din Târgu-Jiu oameni de naționalitate maghiară care te îmbie să le cumperi diverse obiecte. Sunt oameni care trăiesc cinstit, oameni care aleargă pentru o bucată de pâine pentru ei și familiile lor. Cei care-i reprezintă în Parlamentul României, s-au gândit vreodată la ei, să le asigure un nivel de trai decent, ori le vând doar iluzii?

A fi patriot nu înseamnă că ești naționalist; înseamnă că-ți iubești țara și poporul. Înseamnă să-ți dedici viața întregului popor, indiferent de naționalitate, religie, apartenență politică. Numai uniți vom putea să ne ridicăm la înaltele idealuri ale moșilor și strămoșilor noștri care și-au sacrificat viețile pentru păstrarea teritoriului românesc al vechii Dacii.

...MAI EXISTĂ PATRIOTISM ÎN ROMÂNIA?

Numerele reprezintă o categorie esențială a culturii. Acestea, împreună cu spațiul și timpul, stau la baza conștiinței umane. În timpul anului aniversăm: 1 ianuarie – Sf. Ierarh Vasile cel Mare și Anul Nou, 1 martie – Ziua Mărțișorului, 1 aprilie – Ziua păcălelilor, 1 mai – Ziua Muncii, 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, 1 octombrie – Ziua Persoanelor Vârstnice, 1 noiembrie – Ziua morților (în Ardeal), 1 decembrie – Ziua Națională a României, 3 mai – Ziua Internațională a Libertății Presei, 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului, 5 octombrie –n Ziua Internațională a Educației, 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza), 6 decembrie – Sf. Nicolae, 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății, 8 martie – Ziua Femeii, 8 mai – Ziua Crucii Roșii, 9 mai 1945 – Ziua victoriei asupra fascismului, 10 decembrie – Ziua Mondială a Drepturilor Omului, 14 februarie – Ziua îndrăgostiților, 14 iunie – Ziua Mondială a Donării de Sânge, 15 ianuarie 1850 – s-a născut Mihai Eminescu, 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale, 15 mai – Ziua Internațională a Familiei, 15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sf. Maria), 20 iunie – Ziua Aviației, 20 iulie – Sf. Ilie, 20 noiembrie – Ziua Națională fără Tutun, 21 martie – echinocțiu de primăvară, 21 mai – Sfinții Constantin și Elena, 21 iunie – solstițiu de vară, 22 septembrie – Ziua Europeană fără Autoturism, 22 decembrie – solstițiu de iarnă, 23 aprilie – Ziua Meteorologiei, 23 iunie – Ziua Mondială a Muntelui, 23 septembrie – echinocțiu de toamnă, 24 ianuarie – Unirea Principatelor, 24 februarie – Dragobetele, 24 iunie – Sânzienele (Drăgaica), 25 martie – Buna Vestire (Blagoveștenia), 25 octombrie – Ziua Armatei Române, 25 decembrie – Nașterea Domnului (Crăciunul), 27 decembrie – Sf. Ștefan, 29 iunie – Sf. Apostoli Petru și Pavel, 30 iunie – Ziua Învățătorului, 30 septembrie – Ziua Sportului pentru Toți, 31 mai – Ziua Mondială fără Fumat.

Din alt punct de vedere avem: 888 numărul lui Hristos, 6 numărul Venerei, simbolul iubirii, 666 numărul fiarei (al diavolului), 9 numărul lui Marte, simbolul războiului, 13 număr cu surprize pozitive sau negative (Ordonanța 13).

Ziua de naștere a personalităților: 8 februarie – Jules Verne, 18 februarie – Paganini, 20 aprilie – Napoleon, 25 decembrie – Isaac Newton, 27 decembrie – Kepler etc.

Prof. Petre ANGHEL (articol preluat din ziarul ,,Răsunetul’’

Bistrița, nr. 7483/22 martie 2017).

În numărul 37 din 12 iulie 2016, am scris în ,,Novăceanul’’ despre profesorul novăcean Petre Anghel. Un eveniment nedorit și neașteptat mă face să revin asupra profesorului Petre Anghel. Sigur, mulți novăceni nu l-au cunoscut fiind plecat din Novaciul natal încă de prin anul 1964.

Consider că este de datoria noastră să nu ne uităm valorile, fiindcă profesorul Petre Anghel a fost într-adevăr o valoare ale cărui roade au fost culese de Municipiul Bistrița. Și trebuie să fim bucuroși că mulți novăceni au dus cu mândrie numele Novaciului în multe zone ale țării și chiar în Lume.

Prof. Petre Anghel s-a născut la 23 martie 1944 în Pocivaliștea, sat component al Orașului Novaci. A urmat cursurile Școlii Generale Pociovaliștea și Liceului Teoretic Novaci, promoția 1964. Încă de pe timpul școlii s-a dovedit un mare iubitor al matematicii, fapt ce a făcut ca să se înscrie la concursul de admitere la Facultatea de Matematică a Universității București.

După terminarea facultății a predat matematica, rând pe rând, ca profesor la Școala ,,Patru Frați’’ din fostul raion Urziceni, apoi la Școala Generală Adâncata, județul Ilfov, pentru ca în noiembrie 1972, drumurile vieții să-l ducă în Municipiul Bistrița, căsătorindu-se cu învățătoarea Sultana Ochian, fiica Inspectorului Școlar Nicolae Ochian, originar din Albeni, Gorj. Așa și-a început prof. Petre Anghel noua carieră didactică încununată de succese în Ardeal. Mai întâi la Școala Generală Unirea, apoi la Grupul Școlar Construcții Bistrița, Liceul Electrotehnic, Liceul ,,Liviu Rebreanu’’, Liceul Industrial nr. 1, vreo 13 ani. După Revoluție a revenit la Liceul ,,Liviu Rebreanu’’, fiind

profesorul novăcean care a predat matematica timp de 20 de ani la liceul transformat în Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu’’, unul dintre cele mai renumite licee din țară.

S-a pensionat în anul 2007, dar a continuat să predea matematica la diferite școli din Bistrița până în anul 2016.

Pe lângă activitatea didactică a îndrăgit și activitatea jurnalistică, fiind colaborator al revistelor Gazeta Matematica și Anuarul Matematic. A publicat 65 de articole în domeniul științelor exacte.

Profesorul Petre Anghel a fost și un bun colaborator al prestigiosului ziar ,,Răsunetul’’ din Bistrița, în paginile căruia a scris în repetate rânduri și despre Novaciul copilăriei și adolescenței sale. A scris chiar și pentru ,,Novăceanul’’.

Ne-am întâlnit în vara anului trecut la Novaci. Am vorbit mult și multe. Era un om fericit, plin de viață. Din ziarele ,,Răsunetul’’ pe care mi le trimitea mereu, am văzut că era un om foarte implicat în problemele Municipiului Bistrița, nelipsit de la majoritatea evenimentelor care se organizau în Municipiu. Redacția ziarului ,,Răsunetul’’ din Bistrița chiar l-a sărbătorit anul acesta, în 23 martie, la împlinirea vârstei de 73 de ani.

Din păcate, atunci când viața părea atât de frumoasă, a venit și ziua când totul devine amintire. A plecat dintre ai săi când îi era lumea mai dragă, în 20 mai 2017, lăsând un gol imens în familie. Asta-i viața!

Dormi în liniște, prieten drag!Familiei greu încercate, putere și speranța că acolo

unde este, îi e bine, fiindcă a fost un om deosebit.

Constantin DÂRVĂREANU

Am apărut în sat TomeniȘi am crescut printre olteniAm învățat în clasele primareȘi apoi la cele elementare

La Novaci am continuatSă mă dezvolt neîncetatSă știu ce e o bibliotecăȘi să-mi croiesc a mea potecă.

Matematica a fost cărarea meaOrice problemă n-a fost greaAm rezolvat, am rezolvat

Și la facultate am intrat.

În București am întâlnitUn trai mai bun, mai chibzuitColegi olimpici ce erauȘi multă inteligență ei aveau.

A fost frumos, dar eu săracCu gândul nu mă mai împacCă am plecat de-acasă euTot timpul mă rog lui Dumnezeu.

(Din ziarul ,,Răsunetul’’- Bistrița, nr. 7484/23 martie 2017).

NUMEROLOGIELa 73 de ani

PROFESORUL NOVĂCEAN PETRE ANGHEL din Bistrița a plecat spre ceruri

ASCENSIUNEPETRE ANGHEL:

28 Iulie 2017

5

NOVĂCEANUL

�Pag. 8

Un moment important în istoria Novaciului îl reprezintă cumpărarea și împărţirea la ţărani a moșiei Vlădoianu, care încununează opera lui Dumitru Brezulescu, întemeietorul Băncii Populare Gilortul și cea mai importantă personalitate novăceană.

La începutul secolului XX, această moșie era stăpânită în indiviziune de urmașii căminarului Costache Vlădoianu : Elena Rallet din Iași, Grigore Palada din Isaccea, C. Palada din Craiova, Maria Vintilescu din București, Dumitru P. Antonescu din București, Maria P. Antonescu din Pitești, Romulus P. Antonescu din Pitești și Eforia Spitalelor Civile din București. Tot la începutul acestui secol, la 6 ianuarie 1902, s-a înfiinţat în Novaci, din iniţiativa tânărului student D. Brezulescu, Banca Populară Gilortul. Scopul ei era de a oferi credite ieftine ţărănimii, de a contribui la ridicarea spirituală și materială a satului românesc. Unul din cele mai importante deziderate ale ţăranului român era stăpânirea unei bucăţi de pământ, care să-i asigure un trai decent pentru el și familia lui. De aceea, Brezulescu s-a hotărât să cumpere această moșie, nu pentru îmbogăţirea personală, ci în folosul celor mulţi și săraci, care munceau pământul boieresc, dar nu se bucurau de roadele muncii lor. Mai întâi, în aprilie 1904, Banca Gilortul a luat în arendă moșia pentru 5 ani, în numele obștii locuitorilor novăceni. Cum însă obștea novăceană nu avea trebuinţă de întreaga moșie, banca subarendează oierilor sibieni, prin licitaţie publică, munţii: Cerbu, Plopu, Rânca, Larga, Tâmpa și Pleșa Tâmpei, componente ale moșiei. Distribuirea între membrii obștei novăcene a părţilor spre folosinţă din suprafaţa arendată precum și fixarea sumelor de plată pentru fiecare membru s-a făcut de conducerea băncii, astfel încât toţi sătenii au fost mulţumiţi, obștea neplătind global decât diferenţa dintre arenda totală și suma încasată de bancă din subarendarea munţilor respectivi. Astfel, Banca nu a realizat nici un beneficiu din această arendă, dar a adus un serviciu gratuit obștii novăcene și a putut cunoaște mai bine și amănunţit valoarea moșiei pe care urma s-o cumpere.

Între 1905 și 1907, Banca Gilortul a cumpărat trei sferturi din moșie, după cum urmează: la 19 septembrie 1905, partea lui D.P.Antonescu cu 14 000 lei, la 6 octombrie 1905, cea a Mariei Vintilescu cu 6 500 de lei, la 12 septembrie 1906 a Elenei Rallet cu 100 000 de lei, la 4 august 1907 a Mariei P. Antonescu cu 20 000 lei, la 21 august 1907 a lui C. Palada cu 40 700 lei și la 15 septembrie 1907 a lui Grigore Palada cu 28 000 lei. În opera sa de cumpărare a moșiei, Brezulescu a fost ajutat de colegul său de facultate, I.G. Duca,

director general al Casei Centrale a Băncilor Populare, care, drept recunoștinţă, va fi ales președinte de onoare al Băncii Populare Gilortul.

Din cauza unor dificultăţi juridice, Tribunalul Gorj decide ca restul moșiei Novaci, proprietate a Eforiei Spitalelor Civile și a lui Romulus P. Antonescu, să fie vândută prin licitaţie publică. La această licitaţie urmau să se prezinte și doi mari proprietari din Zorlești, fraţii Codin și Mitroi Pociovălișteanu. Pentru a preîntâmpina posibilitatea ca ţăranii să schimbe un stăpân cu altul, la 29 noiembrie 1907, în ziua licitaţiei, Brezulescu a trimis un grup de 20-25 de novăceni, care să-i împiedece pe cei doi să participe la licitaţie. Era o măsura extremă, dar necesară pentru ca novăcenii să intre în posesia pământului mult râvnit. Când fraţii Pociovălișteanu au ajuns la Tribunal, au fost imediat înconjuraţi de ţărani, care le-au spus să facă cale întoarsă. Feţele crispate ale novăcenilor și cuţitele care străluceau pe sub mâneci, i-au ,,convins’’ pe cei doi să bată în retragere. Totuși, avocatul lor Gh. Rovinaru ,,s-a prezentat în instanţă și a declarat că dl. C. Pociovălișteanu, aflat în sala de ședinţă, este gata de a supralicita la vânzarea moșiei Novaci cu trupurile sale, însă se vede ameninţat de către locuitorii novăceni, aflaţi prezenţi în sala tribunalului și interesaţi în această vânzare, ca făcând parte din Banca Populară Gilortul, că-l va omorâ chiar aci pe loc, dacă va face supralicitarea vânzării moșiei Novaci. Dl. Brezulescu, avocat din partea Băncii Populare Gilortul zise că dl. Pociovălișteanu se poate prezenta să supraliciteze vânzarea, luând și răspunderea că locuitorii novăceni nu vor provoca nici un scandal.’’. În final, moșia Novaci a fost adjudecată de Banca Gilortul, contra sumei de 400 500 lei, iar la 2 ianuarie 1908 s-a pronunţat ordonanţa definitivă de adjudecare:

,,(...)Tribunalul în unire cu dl. Procuror pronunţă următoarea: Ordonanţa de adjudecare: Ordonă ca adjudecătoarea Banca Gilortului din comuna Novaci să exercite și aceleași drepturi ce avea și coproprietarii asupra următoarelor imobile: 1) Muntele Larga care se învecinează la nord cu Austro-Ungaria, la sud cu muntele Larga al moșnenilor Perești și Cîrligei, la est cu Austro-Ungaria și la vest cu munţii Tărtărău și Sclimoiu al moșnenilor Cernăzeni și Cânepești, pe care se află construită o stână și sădiri pădure molid. 2) Muntele Rânca, care se învecinește la nord cu muntele Dâlbanu al d-lui C. Secuireanu, actualmente al d-lui I. Pociovălișteanu, la sud cu muntele Vaca al moșnenilor cernăzeni și cu muntele Plopu al Eforiei și copărtași, la est cu munţii Corneșu și Vaca al moșnenilor

CUMPĂRAREA MOŞIEI NOVACI DE CĂTRE BANCA GILORTUL

Aflat din nou cu albinele în Câmpia Burnazului, admir de vreun ceas întinsele lanuri de floarea-soarelui. Cât vezi cu ochii numai corole de un intens galben spre portocaliu. În afară de zumzetul puternic

al micilor vieţuitoare care produc nemaipomenita miere simt apăsarea pustiului. Cei mai mulţi oameni din această parte de ţară, ca de altfel și din alte părţi, au luat drumul străinătăţii. Ici-colea a mai rămas câte un bătrân sau o bătrână care te privesc cu neîncredere dacă treci pe la poarta casei lor. Sunt speriaţi de bandele de hoţi care atacă bătrânii rămași în bătătura lor, pentru a le lua bruma de bani strânsă cu trudă pentru înmormântare. Totul pare a se înscrie în ceea ce se spunea în hrisoavele domnești de acum vreo 500 de ani: s-a băjenit ţara.

Întors la cocioaba pe care o am la marginea satului din apropiere, observ un bătrân cu un copilaș de mână, care mă așteptau la poartă. Le cercetez atent feţele arse de soare dar nu reușesc să aflu cine sunt. Bătrânul îmi dă oarecum sfios bună seara și intră direct în subiect. Aflu că acesta locuiește în partea cealaltă a satului și că știindu-mă „om cu carte” mă roagă să îi citesc o hârtie venită de la judecătorie. Apuc cu nerăbdare foile și parcurg zecile de rânduri în care este cuprinsă drama copilașului de lângă bătrân. Citesc și recitesc filele hotărârii judecătorești. Bătrânul mă roagă cu voce stinsă să-l lămuresc ce scrie în actul venit de la judecătorie pentru că el nu înţelege nimic. Instantaneu privesc spre copilaș. Un nod fierbinte mi se oprește în gât. Cerul azuriu se învârte în jurul meu și simţurile mele aproape că pierd legătura cu lumea.

Încerc să-i explic celui din faţa mea, așa mai pe înţeles, că în acea hârtie se spune despre băieţelul pe care îl ţine strâns de mână, că nu are, cum s-a crezut, drept tată pe fiul său. Încerc încet-încet să aflu mai multe despre cele întâmplate. Bătrânul îmi povestește că fiul lui, adică cel considerat până mai ieri-alaltăieri tatăl copilașului, s-a încurcat cu o secretară de la o instituţie din comuna învecinată. Această femeie era căsătorită cu un alt bărbat, dar care era plecat de mai mulţi ani la muncă în străinătate. Fiul bătrânului și femeia au trăit un timp ca „soţ și soţie”, fără acte, după cum mi se spune. Căsătoria dintre cei doi nu se putea încheia pentru că „doamna” nu era divorţată și, probabil, nu vroia „să se lege la cap”. De altfel, la mai puţin de un an după nașterea copilului a și plecat de acasă, lăsându-l pe copil în grija fiului bătrânului.

Problemele au început să apară atunci când copilul a trebuit să fie înscris la grădiniţă, întrucât în certificatul de naștere apărea ca tată soţul mamei – plecat de 7-8 ani din ţară. Ferm convins că este tatăl copilului, fiul bătrânului a început demersurile în justiţie, în sensul contestării paternităţii înscrise în certificatul de naștere al minorului și stabilirii paternităţii reale, în persoana sa. Până la un punct totul a decurs bine: cel înscris în certificatul de naștere al copilului dând chiar o declaraţie notarială în sensul că nu poate fi tatăl copilului, întrucât de 8 ani locuiește în Italia, fiind despărţit în toată această perioadă de mama copilului. Când a fost vorba de stabilirea adevăratei paternităţi a copilului instanţa pentru a fi sigură de adevăr despre tatăl copilului a cerut efectuarea analizei ADN între copil și fiul bătrânului. Din toată sărăcia lor au plătit cei 2700 lei cât costă efectuarea unei astfel de analize, sperând să se rezolve odată toate problemele și copilașul să iasă în lume cu fruntea sus. Dar nu a fost să fie așa. Analiza ADN a arătat că fiul bătrânului nu este tatăl copilului, „doamna” umblând se vede și cu alţi bărbaţi în perioada în care a fost conceput copilul. De fapt aceasta se spunea, în esenţă, în hârtia pe care mi-o adusese bătrânul să o citesc.

Se așterne o liniște grea peste noi. Ochii mari ai copilașului mă privesc cu nedumerire. Acesta nu a înţeles nimic din ceea ce am discutat cu bătrânul, cum de altfel și mintea mea refuza să înţeleagă cele întâmplate. Puţinul pe care îl înţeleg este că o femeie aduce pe lume un copil, în casa celui pe care spune că îl iubește, unde a fost primită ca o adevărată doamnă. Vorbe și speranţe deșarte. De fapt a fost adus pe lume un copil dar părinţii adevăraţi s-au lepădat de el iar celui care s-a crezut tatăl copilului și părinţilor acestuia, care s-au comportat ca adevăraţi bunici acum le-a „căzut cerul în cap”, cum se spune.

La văzul și auzul celor spuse și scrise, mintea mea nu mai poate judeca. Îmi vin de-a valma întrebări: Ce se va întâmpla cu acest copilaș care mă privește acum surâzând? Cum poate o fiinţă umană să se lepede de „puiul” ei? Unde sunt instinctele materne și paterne? etc.

Bătrânul pune capăt liniștei apăsătoare întrebând cu o voce tremurândă: ”- Ce este de făcut?”. După un timp îi răspund că în locul fiului său aș înfia copilul și aceasta l-ar scăpa de toate necazurile sociale. Dus pe gânduri bătrânul răspunde mai mult mormăind – O să vedem – după care pleacă în sus pe uliţa satului ţinând strâns de mână copilașul, semn că și după această dramatică veste îl consideră pe acesta nepotul lui. Tulburat peste măsură abia reușesc să îngân, așa pentru mine, că aceasta este una dintre nemărginitele dureri pe care le poate încerca un om…

Nemărginita durere…Prof. univ. dr. N. VINȚANU

Cristian GRECOIU

28 Iulie 2017

6

NOVĂCEANUL

Ieri s-au împlinit 136 de ani de la moartea lui Alexandru Pelimon, poet, dramaturg, romancier, traducător,

memorialist, susținător al românismului anilor 1800. Sigur, cititorii publicației ,,Novăceanul’’ se vor

întreba: cine a fost Alexandru Pelimon și mai ales ce legătură a avut cu Novaciul nostru?

Ei bine, am să vin cu câteva informații, în măsura în care am reușit să intru în posesia lor, unele cercetând documente literare, altele primite în urma unor investigații de la Stră-Strănepotul scriitorului, ing. Traian Pelimon, domiciliat în București.

Alexandru Pelimon s-a născut la 17 ianuarie 1822 în Dealul Spirei, București, fiind al patrulea copil al lui Antonie Pandeli Pantelimon și soției sale Maria, din Dealul Filaretului sau de la Cotroceni. De profesie, conform Actului de deces, profesor, absolvent al Colegiului ,,Sf. Sava’’ București. A îndeplinit funcții considerate relativ modeste: Comisar arheologic pentru mânăstirile din Districtul Buzău, Râmnicu Sărat, Ialomița și Focșani, Procuror la Comisariatul Eparhiei Buzăului și Subșef la Secția istorică a Arhivelor Statului București.

S-a făcut cunoscut prin scris și conduită socială,

ca un intelectual progresist și patriot. A scris cca 70 de lucrări și a tradus 12 romane din Dumas, Lamartin, Bernardin de Sainte-Pierre, lucrări ce se găsesc la Academia Română. Meritul lui Alexandru Pelimon constă în faptul că a fost unul dintre cei care a pus bazele primelor încercări ale romanului românesc și a romanului istoric. A fost martor al Revoluției de la 1848 și unul dintre primii istoriografi ai Capitalei țării – Bucur – București. A scris teatru, poezie, a colaborat la ziarele timpului său. Iată și câteva din scrierile sale: Actrița din Moldova, Istoria fondării Bucureștilor, Coliba indiană, Mihai Viteazu, Fiul mazilului Drama, Impresiuni de călătorie, Revoluția de la 1848, Traian în Dacia, Tudor Vladimirescu, Bătălia de la Călugăreni, Poezii Fugitive, Trei sergenți, Matei vodă la mânăstirea Sadova, Tereza, Paul și Verginia, Hoții și hangiul, Avutul și săracu, Cetera din Carpați, Amintiri Poetice, Zestrea Suzetei, Faptele eroiloru, Suliotul etc.

Scriitorul Alexandru Pelimon era un împătimit al călătoriilor, un mare iubitor al naturii. Așa a ajuns și pe muntele Mușetoiu, făcând și o descriere a mocanilor: ,,Femeia – cu turban alb umflat mai mult de o parte și de cealaltă turtit’’, strânsă pe sub bărbie – ,,cu o legătură albă care îi arată capul de o mărime desproporționată’’,

bărbatul – în cap ,,cu o oaie întreagă’’, spre deosebire de românii din vale care poartă o căciulă mititică în vârful capului și cioareci de dimie albă, lăsați mai jos de mijloc ,,încât s-ar părea că i-ar sta să cază în tot momentul’’.

Timpul liber, în special vara, și-l petrecea călătorind prin țară. Așa a ajuns și în munții Novaciului, când ,,Doamna cu coasa’’ i-a dat întâlnire lui Alexandru Pelimon la Novaci, la 27 iulie 1881. A fost mutat apoi în domiciliul de veci al cimitirului gorjean Târgu-Jiu.

Cu prilejul înmormântării, cineva (nu se mai știe cine) a rostit un necrolog din care reproduc un fragment: ,,Natura era pentru dânsul idolul pe care îl admira, care-i formase caracterul. În ultimii ani, călătorea tot prin Carpați, mai ales dincolo de Olt, unde îmbolnăvindu-se anul acesta la o excursiune cu mai mulți amici din județul Gorj, pe când se afla pe vârful unui munte și fiind transportat în vale, luni 27 iulie, la comuna Novaci, muri grabnic ...’’.

Rezultatul călătoriilor scriitorului Alexandru Pelimon s-au concretizat în multe observații, unele dintre ele valabile și astăzi, ca spre exemplu: ,,Când țara aceasta va fi organizată și cultivată, având căi de comunicațiune și va garanta călătoriei toate înlesnirile și mijloacele vizitatorului despre cele necesare vieții (...) nici c-ar mai avea nevoie românii de-a merge să se ruine prin alte staturi, cheltuind pe la băile de acolo’’.

Ing. Traian Pelimon, strănepot al scriitorului Alexandru Pelimon, într-o scrisoare trimisă Academiei Române, la 20.07. 2013, spunea: ,,Marele scriitor George Călinescu l-a trecut în rândurile Scriitorilor Români mărunți, însă Institutul Domniei Sale nu l-a interesat decât partea literară nu și partea istorică prin care excelează. Sunt o mulțime de lucruri istorice precum și Revoluția de la 1848 ce pot servi mărturii istoricilor români, lucrări prezente și la Biblioteca Academiei și la Biblioteca Centrală Națională’’.

Acesta este scriitorul Alexandru Pelimon, mort la Novaci, în urmă cu 136 de ani. Anexez și o copie după Actul de moarte, din Registrul Stărei Civile pentru morți, din 29 iulie 1881, semnată de primarul G.G. Comănescu, precum și o poză a Plăcii comemorative ridicată de Primăria Municipiului Târgu-Jiu în data de 6 mai 2011.

Constantin DÂRVĂREANU

ALEXANDRU PELIMON – SCRIITORUL MORT ÎN URMĂ CU 136 DE ANI

28 Iulie 2017

7

NOVĂCEANUL

Flori alese din poezia novăceanăALEXANDRU DELU OPRIȚESCU:

PE FIRUL VIEȚIIPe firul nesfârșit al viețiiSe prăvălesc destine,Cu fiecare clipă timpulÎntoarce filele veline.

În ele au pus străbuniiIstorii de demult,Lăsând pe firul viețiiO genă în tumult.

Din glii răzbat ecouriTopite-n primăveriȘi viața trece-n fapteComorile de ieri.

În suflete perecheCu ancora-n trecut,Mereu, mereu iubireaAvu un început.

Pe firul nesfârșit al viețiiȚesut în furnicar,Înalță nemurireaÎnscris de hronicar.

Urmașii regăsescObârșii ce-s pierdute,Cu locul existențeiÎn visele avute.

Pe firul nesfârșit al viețiiDin loc de bun rămas,Întoarce veșniciaUn mugurel acas’.

EPILOG În pagini am pus gânduriNimicuri înșirate,Modeste versuri-rânduriDin viață inspirate.

Cu ele am scris prefațăCrâmpei dintr-un ocean,Din scurta noastră viațăȘi leagăn pământean.

Acest sublim miracolCu primitiv ecou,E un umil spectacolCe-l derulăm mereu.

Și-n lumi îndepărtateNe regăsim trecutul,Origini vânturate,Strămoșii, începutul.

Să fim o întâmplare?Creați de Dumnezeu?În veșnica-ntrebareSe-ncurcă și un ateu.

Indiferent ce suntemAici ne e destinul,Pierduți într-un sistemNu ne dorim declinul.

Trudind vom fi părtașiLa ziua următoare,Lăsând pentru urmașiO dâră pulsatoare.

Și-a ochilor luminăMinunea ce respiră.

DUBLU SENS Vă las viața mea pustiePrinsă-n coala de hârtie

Că sunt prin ea trecătorSemnătură de autor.

Vă las vouă stilul meuCa să-l contestați mereuCritic să păstrați în timpUltimul meu anotimp.

Că azi sunt un om ca voiMâine sunt umbrit de foiFoi volante, foi de scrisViața mea e manuscris.

Dubla cade rar în zarTimpu-i scris în calendarZaru-i încrustat în osViața e mereu pe dos.

Tânăr fiind, acum bătrânCum am fost la fel rămânCă așa cum îmi e scrisViața mea e doar un vis.

Zile trec eu mă-nfiorRefuzând să știu că morȘi-nod iarăși dedesubtFirul vieții mele rupt.

Că mai am să trec în versMicul meu trist universVă las truda un gol ștersViața mea cu dublu sens.

ION FLOREA

SOMN DE VULTURDoarme vulturu-n ParângPoleit de luna șuieLângă brazii care-l plângCa pe-un Crist bătut în cuie.

Stele putrede-i s-abatPeste ani căci Sfânta VineriA chemat la intim sfatAlții vulturi, mult mai tineri.

Buzdugan de Făt-FrumosBate-n ruginite porțiDisperat și frigurosEl învie dintre morți.

S-a iscat un vânt nătângPrin pădure ca un spasmDoarme vulturu-n ParângCu o gheară-nfiptă-n basm.

Cerul bate-n iezer steleȘi parfum de brad amarFeți-Frumoșii țării meleSunt de strajă la hotar.

PE UN PRAG DE HAN Am pus urechea pe țărânăÎn seara asta cu-ngânări de cuciȘi-am auzit trecând nebunăPrin trecut o ceată de haiduci.

Și-au oprit la han, în poartă zborul,Albiți de colb amar și bronz de lună,Iar hangița le-a adus ulciorulCu vinul dătător de voie bună.

Pe ritm de inimă amarăȘi ne-mpliniri de dor suspin-o strunăȘi toți privesc cu ochi de parăLa frumoasa, trup de ciută brună.

Dar ea, la unul doar priveșteCu ochii verzi ca frunza udă,Zvâcnindu-și sânii fecioreșteȘi emanând parfum de floare crudă.

Cu buze dulci și inima bătândUn sărut duios îi dă din pragȘi-apoi pe-un potec spre munți cotind,Piere ceata lotrului pribeag.

ANOTIMPCerbi de aur, primăvară,Stol de mierle-ntr-un caval,Apă tânără, vioarăIzbucnește-n șold de deal

Dintr-un spic de rădăcinăRăsucit în hău cretacicCând un joagăr de luminăTaie-n codru mitul dacic.

Ciocârlia-n vidul sfericSuie-n trepte și-n spiraleCând la crâșmă pe-ntunericBeau ciobanii din pocale.

Muguri fercheși de codaneȘi galop de cai năpraznici,Zmalțul zalelor RomaneVisul dacilor amarnici.

Cerbi de aur, primăvarăChiuiți ciobanii mei.Coborâți și beți spre searăSânge alb de ghioceiScurs pe-un sân de Mărioară.

ION C. DUȚĂ

CURG AMINTIRILE

Ciudate amintiri bizareCurg azi sub fruntea mea izvorO lume rămasă-n depărtareÎnvăluită-n ceață și în dor.

Relicva vârstelor trecuteEu o păstrez drept talismanCa sprijin zilelor născuteMereu altfel din an în an.

Mereu mai aspre și mai greleÎnvăluite-n noi pretențiiCu stări febrile și rebeleCu complicate mult intenții

De câte ori mă înfioarăBalanța pusă-n comparațiiVăzând cum azi se desfășoarăMulțimile de complicații

Cu care suntem îndopațiCă amețiți ne ducem traiulMulțime tristă de drogațiFormând durerilor alaiul.

În van privirea mi-o îndreptȘi mă întreb ce e cu mine.În van mai sper și mai așteptUn an, o lună pentru bine!

Din ce-am trăit, din ce-am visatUnde sunt Doamne toate-aceste?Sunt trist, mă simt înstrăinatCă viața-mi dusă, e poveste!

SUNTEM AICI ... Suntem aici de-odată cu veșniciaȘi curgem odată cu timpul, odată cu GilortulCare duce vestea veșniciei noastreSpre hotarele lumii.

Aici Dumnezeu ne-a așezat din începuturiTemelie pentru a clădi Țara ParânguluiPe oasele străbunilor noștri. Suntem aici să străjuim veșniciaApărând-o cu crucea de pe careSe scurg șiroaie, sângele DomnuluiAmestecându-se cu lacrimile noastre.Când ne-a fost greu, am născut bocetul,Când ne-a fost dor, am născut doina,Când ne-a fost obidă mai greaAm născut Călușarii ca să batem brazda pământuluiGilortul a fost născut să speleOasele neamului nostruPentru a se prezenta curate Împăratului LumiiCând El le va îmbrăca iarăși Pentru o nouă veșnicie!

LUCIA SILVIA PODEANU

TU EȘTITu ești luminadintr-o steaPe care-o vreainima mea.Și pentru că n-opoate avea,Se va urca-ntr-o zila ea.

Stele în cervor străluciCând inima custeaua se va întâlniȘi vor cânta și vor trăi acolo susPoveste cum puține îs.

Tu vei rămâne aicimereuLumină sufletului meu.

TE PIERD Te pierdÎn fiecare clipăTot mai mult.Și plânsul nu știu Cum să-l maiascund.

Aș vrea să mergCu tine către steleRenunțând la toate ale mele,

Însă secundapasului făcutspre pribegie,nu-ți aparțineniciodată ție.

SPERANȚA

Închisă-ntr-o colivie de aurSperanța muri.Bocitoarele o dichisirăși-o așezarăpe ruptele flori.Acestea, în loc să moarămai frumos înfloriră.Mirarea-i cuprinse pe toți!Alături de caldde frumos și de bunSperanța reînvie,Pornește iarăși cu tine la drum.

28 Iulie 2017

8

NOVĂCEANUL

Novăceanul v Nr. 49

Ziar tipărit cu sprijinul Primăriei

și Consiliului Local Novaci și al obștilor de moșneni din Novaci,

Pociovaliștea și Cernădia.

COLEGIUL DE REDACȚIE:

Constantin DÂRVĂREANU, redactor șef

Nicolae VINŢANU, redactor șef adj.

Otilia GIURCA, redactor

Cristian GRECOIU, redactor

Tel. 0744 656 726, e-mail: darvareanu@yahoo.com

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20

Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343E-mail: tipografia.prodcom@gmail.com

Pre-press & print:

�Urmare din pag. 5

Tehnoredactare:RODICA TEIȘI

Prof. univ. dr. N. VINŢANU

cernăzeni, la vest cu munţii Redeiu al moșnenilor Hirișești, Cânepești și Statul și cu muntele Dâlbanu al d-lui Secuireanu, actualmente I. Pociovălișteanu, pe care se află una stână și pădure de fag și molid. 3) Muntele Plopu, care se învecinește la nord cu muntele Vaca al moșnenilor Cernăzeni și Rânca al Eforiei și copărtași, la sud cu muntele Cerbu al Eforiei și copărtași, la est cu muntele Florile Albe al moșnenilor cernăzeni, la vest cu muntele Redeiu al moșnenilor Hirișești și moșneni Novaci Români pe care se află o stână și pădure de fag cu puţin molid. 4) Muntele Cerbu, care se învecinește la nord cu muntele Plopu al Eforiei și copărtași, la sud cu muntele Măgura al Eforiei și copărtași, la est cu muntele Tolanu al moșnenilor cernăzeni și la vest cu muntele Redeiu al moșnenilor Novaci Români pe care se află o stânișoară și pădure de fag. 5) Muntele Măgura-Măcesele, care se învecinește la nord cu muntele Cerbu al Eforiei și copărtași, la sud cu delimitarea locuitorilor Novaci Străini, la est cu muchia Gruiu a moșnenilor Cernăzeni și la sud cu plaiul moșnenilor Novaci Români, pe care se află o stânișoară și pădure de fag și mesteacăn. 6) Ciairul (?) cu livezile de pe lângă Novaci Străini, care se mărginește la nord

cu delimitarea Novaci Străini și cu livezile moșnenilor Cernăzeni, la sud și est cu livezile moșnenilor Cernăzeni și la vest cu delimitarea Novaci Străini și zăvoiul Eforiei și copărtași. 7) Zăvoiul după apa Gilortului, care se învecinește la nord cu delimitarea Novaci Străini, la sud moșnenii Pociovălișteni și alţii, la est cu delimitarea Novaci Străini cu locul hanului din Novaci Străini și ciairul Eforiei și copărtașilor și la vest cu moșnenii Novaci Români și alţii pe care se află două mori și patru pive. 8) Hanul cu 3 camere, casele Palada cu 4 camere, casele Vlădoianu cu 3 camere acoperite cu șindrilă împreună cu grădinile din Novaci Străini, care se învecinește la nord, est și sud cu delimitarea Novaci Străini și la vest cu zăvoiul Eforiei și copărtași. 9) Hanul (Boșca) cu trei camere, cazărmile și dependinţele cu herestrău acoperite cu șindrilă, împreună cu fâșia din faţa Dulcica (?) care se învecinește la nord, vest și sud cu delimitarea Novaci Români și la est cu zăvoiul Eforiei și copărtași. 10) Fâșia nr. 1 Ciungulești care se învecinește la nord, vest și sud cu moșnenii Novaci Români și la est cu zăvoiul Eforiei și copărtași. 11) Fâșia nr. 2 Ciungulești, care se învecinește la nord și sud cu moșnenii Novaci Români, la est cu zăvoiul Eforiei și copărtași și la vest cu moșnenii Hirișești și statul. 12)

Fâșia nr.3 Ciungulești care se învecinește la nord, est și sud cu moșnenii Novaci-Români și la vest cu moșnenii Hirișești și statul. 13) Fâșia nr. 1 Hirișești (cureaua lui P. Neamţu), care se învecinește la nord, sud și vest cu moșnenii Cânepești, Hirișești și Statul și la est cu moșnenii Novaci Români, pe care se află pădure de stejar la unul din capete. 14) Fâșia nr. 2. Hirișești (cureaua Bisericii) care se învecinează la nord, vest și sud cu moșnenii Hirișești și Statul și la est cu moșnenii Novaci Români, pe care se află la unul din capete puţin tufăriș. 15) Muntele Tâmpa, care se învecinește la nord cu muntele Tâmpele al moșnenilor cernăzeni, la sud cu muntele Mereuţul al moșnenilor Mirosloveni și cu muntele Miru Mare al moșnenilor Cârligei, la est și vest cu muntele Tâmpele al moșnenilor cernăzeni pe care se află construite 3 stâne de lemn acoperite cu șindrilă și pădure de brad. 16) Fâșia de la Aniniș, care se învecinește la nord, sud și vest cu moșnenii Aninișeni și la est cu moșnenii Hirișești și statul prin pârâul Negrișoara. 17) Fâșia de la Pociovaliștea, care se învecinește la nord cu moșnenii Ghebani, la sud cu moșnenii Pociovălișteni, la est tot moșnenii Pociovălișteni și la vest cu moșnenii Aninișeni pe care se află una pivă și puţină pădure la ambele capete. (...)’’

...CUMPĂRAREA MOŞIEI NOVACI DE CĂTRE BANCA GILORTUL

Începând cu Sânzienele din 24 iunie și până la Sf. Maria din august și chiar mai târziu, prin părţile noastre aveau

loc Nedeile. Comparativ cu ceea ce vedem azi în jurul nostru, acestea pot apărea ca un fel de târguri, de unde oamenii își procurau cele necesare sau vindeau ceea ce le prisosea, adică un fel de supermarketuri dar întinse pe suprafeţe de multe hectare unde găseai de toate. Asemănarea nu poate însă fi făcută nici pe departe în ceea ce privește sensurile și semnificaţiile acestor sărbători vechi de sute de ani.

Nedeile erau în primul rând un prilej de întâlnire cu fraţii de dincolo de munţi, cu prietenii răspândiţi pe crestele stâncoase, pe coclaurile dealurilor sau cu cei plecaţi în ciobănie odată cu urcatul la munte. Mersul la Nedeie prilejuia schimbul de păreri despre munca la stână sau pe ogor, despre preţurile diferitelor produse, despre ce mai este prin lume și se stabileau chiar căsătorii. De aceea de mult auzeam despre o familie sau alta că aceia „s-au luat din Nedei”.

De la Nedeile de altădată nu lipseau „comediile”, adică spectacolele populare cu înghiţitori de foc sau săbii, cu „zidul morţii”, jocul ursului și, desigur, nici distracţii cu scrânciobul, cu tiribombele sau călușeii. Un loc aparte îl avea „ciocul cu norocul”, respectiv prezicerea soartei omului de către papagalul care îţi alegea norocul dintre zecile de bileţele prinse într-o cutie. Vânzătorii de limonadă sau de îngheţată pregătită rudimentar, cei cu alviţă, turtă dulce sau krantz – un fel de bomboană din zahăr ars în care erau încorporaţi sâmburi de nucă – își lăudau zgomotos marfa. Nu lipseau desigur strigătele puternice ale celor care vindeau clopote pentru oi și vaci, a celor cu tolbele pline de fluiere sau vuve (un fel

de minitobe făcute din piele argăsită de ied). Nu mai vorbim de fumul gros și puternic aromat care ieșea de la grătarele cu mici și cârnaţi, pastramă sau friptură de miel crescut „la vârf ”, adică pe piscurile înalte ale munţilor. Urmau strigătele celor care vindeau tot felul de brânzeturi „de oi mulse pe dinapoi”, ale celor care vindeau celebrele coase Șopârla, denumite așa pentru că aveau pe ele imprimate o șopârlă.

Pentru copii, vânzătorii ambulanţi aveau mărfuri speciale: pistoale cu dop, care pocneau „ca pușca”, titireze, mingi cu elastic, ocheane cu sticlă colorată în interior, care prin răsucire creau un frumos spectacol de culori și lumină etc. Aproape că nu era copil care să nu își ia ceva jucării de la Nedeie, jucării care desigur ţineau doar câteva zile, spre dezamăgirea prichindeilor.

Fala Nedeilor de altădată, cum era cea de la Polovragi era dată însă de horă, un adevărat spectacol de cântec și joc, de costume populare, multe dintre acestea fiind unicate. Jocurile flăcăilor și fetelor – învârtita și schioapa, dar mai ales mărunta – erau presărate cu strigături dintre cele mai diverse ca de pildă „aș juca dar nu mă lasă Ilie căciulă grasă”, „tot gândind puică la tine, n-a rămas inimă-n mine” sau „mândruliţă spic de grâu aș fi vrut să nu te știu”…

Interesant era că flăcăii și fetele veniţi aici aveau hora lor. Așa exista hora novăcenilor, cernăzenilor, băieșilor sau a vaidienilor. Adesea băieţii mai ţanţoș mergeau și la horele organizate de cei din alte localităţi pentru a vedea ce „puicuţe” sunt pe acolo. În schimb fetele, însoţite mereu de mame, dansau doar la hora organizată de cei din localitatea lor.

Gruparea pe localităţi de origine se făcea și în cazul altor adulţi. Astfel, cei însuraţi luau masa „cu ai

lor”, povesteau despre cele întâmplate la stână sau despre cum merge anul. Desigur, mulţi novăceni, de pildă, aveau prieteni prin toate comunele de sub poala muntelui până la Tismana. Întâlnirea la Nedeie prilejuia mai ales aflarea preţurilor la care se vindeau în acel an vitele, produsele stânii, pieile de miel, carul de fân sau dublele de grâu și porumb. În felul acesta Nedeile erau un fel de Bursă a mărfurilor rezultate din munca celor de pe aici, în baza cărora oamenii își făceau planuri pentru toamnă și iarnă.

Astăzi majoritatea Nedeilor au dispărut, ca multe alte moșteniri pe care le-am primit de la bătrânii noștri. La târgul de Sf. Ilie de la Polovragi mai poţi constata totuși unele ecouri despre ceea ce au fost Nedeile de altădată. Mai găsești încă pălării de la Dădârlat, chimire din Ardeal, gresii făcute manual din piatră, căldări de aramă și clopote pentru oi sau vaci „făcute de ţigani” sau covoare ţesute manual în gherghef. În rest, mărfuri aduse din toată lumea și adesea de calitate îndoielnică.

Sunt și astăzi tonete cu îngheţată, cu turtă dulce sau alte cofeturi. Toate însă au același gust. Le lipsește acea aromă specific românească. La fel și tiribombelor care s-au modernizat semănând cu cele prezente în filmele americane și deci dispărând acel specific din Nedeile de altădată. Evident că lumea se schimbă, evoluează, dar în ce direcţie, încotro merge, nu știm. Ceea ce știm sigur este că Nedeile de altădată aveau funcţii economice, sociale și culturale bine stabilite. Acum sunt un fel de bazaruri orientale sau occidentale, unde în afară de faptul că negustorii se străduiesc să îţi ia cât mai repede banii, altceva nu prea aflăm.

MESAJE FUNDAMENTALE ÎN NEDEILE DE ALTĂDATĂ