nonexistenŢĂ - · pdf filesau poate totul era doar în capul meu? ne alegem tările....

Nistor Virginia-Ruxandra

1

NONEXISTENŢĂ ?

Era miezul zilei. Soarele își ațintea puternic razele către noi, după ce o ploaie

rapidă tocmai ne dăduse bătăi de cap. În depărtare zăream un mozaic de culori, nu

văzusem niciodată o paletă de-o asemenea strălucire, ne orbise. Fascinant, exclamă Os!

Treceam prin tot felul de stări, de la agonie la extaz, nu știam unde suntem și cine

suntem. Intuiam, făceam corelații, dar lipsite de sens. Oare de ce nimic nu se lega.

Unde eram? Existam, eram tangibili?

_____________________________________________

Nini vine către noi și ne invită să jucăm Țările. Ca de fiecare dată alegeam să fiu

Brazilia. Nu știu ce-mi plăcea la acest stat, cred că mă dădeau peste cap culorile

steagului sau poate era vorba de un tricou cu însemnele Braziliei pe care mătusa mea

mi-l dăruise când eram mică și exista o legătura simbolică? Sau poate totul era doar în

capul meu? Ne alegem tările. Roxana era mereu România, Mini, Portugalia, Kity, Cote

d’ Ivoire, Os își alesese Tonga și tot așa. După ce toată lume alege, la ultimii doi se aud

râsete și aplauze. Kity și Os erau confuzi, nu știau dacă se pot bucura sau opusul.

- Da’ ce rânjiți fasolea, mă? Vă credeți niște deșteptăciuni? Care-i schema. Zise Kity

roșu de furie către noi.

- Lasă-i omule, nu vezi că n-ai cu cine? Zise Os, înțeleptul.

- Alegeți voi ce trebuie? Ce trebuie, pentru cine trebuie? Ce, eu m-am luat de alegerile

voastre? Dacă acolo mă văd, îmi place, respir și simt numai Coasta de Fildeș?

Întrebări?


2

- Lumea a evoluat, voi sunteți doar INVOLUAȚII care fac parte din ea. În mocirla asta

o să putreziți, o să vă mănânce viermii, ordinarilor! Nu tindeți nici spre perfecțiune,

care oricum nu există, nici nu sunteți deschiși la minte, nimic.

- Of, ce am făcut ca să-mi merit soarta? Acum trebuia să fiu... să-mi pun în practică

planurile de viitor, care viitor? Ah! Stau cu voi și joc o tâmpenie, m-am săturat. Și da,

într-un joc, în banal, vreau să-mi exprim bucuriile, frustrările, de-asta am ales Coasta

de Fildeș.

- Degeaba am învățat, m-am preocupat de știință, am ajuns în neant cu voi. Nu sunt

cercetător ori cine știe ce savant și pasiunea mea pentru știința prea înaintată

aproape expiră. . .

- Of, Cote d Ivoire, studii peste studii, dar de unde, mers pe teren, nici asta. Care teren?

Se făcu liniște. Toți ascultarăm teoriile lui Kity, visele și planurile de viitor, însă cam

sumbre, nu? Majoritatea ne întrebarăm ce voia asta să spună? De numele statului nu

auzisem, nu că cel al lui Os era prea cunoscut. Unde se aflau? De ce Kity repeta în mod

obsesiv, Coasta de Fildeș și se imagina făcând nu știu ce studii acolo? Toată harababura

asta începu din senin. Pur și simplu voiam să ne relaxăm, să ne jucăm, simțim bine,

însă ursuzul și neîmplinitul Kity ne dădu planurile peste cap.

________________________________

Dintr-o dată, după ce uitasem de bazaconiile spuse de Kity, purtasem tot felul

de discuții aprinse, polemici și scandalul era în floare, ceva bizar se întâmplă.

Devenirăm molecule, apoi am fost pe Soare, Lună și majoritatea aștrilor cerești. Am

zburat pe nori, am depășit granițele cerului și ale pământului, am avut aripi, am simțit


3

cu adevărat fericirea, neputința, beția, am savurat o înghețată delicioasă de căpșune și

un covrig cu mac gigantic cu care ne-am luptat ani ca să-l terminăm. Eram sleiți de

putere . . .

Timpul trecu, trecu pe nesimțite. Nu mai știam unii de ceilalți, nu gândeam,

eram zen aproape toți. Da, aproape toți. Când avusese loc acel boom, toți avusesem de

suferit, ne transformasem, eram în fază experimentală și nu. Puteam vedea cât alții în

mii de ani. Însă ce anume? Nimic nu se concretiza. Eram volatili, oare?

Singurul împlinit era Kity. În timpul exploziei fusese expediat în țara minune. Da, ați

ghicit, Coasta de Fildeș. Ce se întâmplase de fapt, cum se petrecuse miracolul? Ce a

făcut în această perioada pe pământ african? Se acomodase, studiase ceea ce-și dorea?

Cum? Aici, spre supărarea (sau nu) lui Kity lucrurile s-au petrecut în sens invers.

Ceasul s-a învârtit în sens opus. Vorbele pe care ni le aruncase nouă, ura exprimată,

faptul că este neîmplinit că nu studiază nu știu ce trib, civilizație, mod de viață,

obiceiuri, că nu face teren, s-au răsfrânt asupra lui, iar dorințele s-au transformat în

realități și practici.

Nu se știe ce s-a întâmplat între timp și cum a supraviețuit Kity în țara preferată

ori ce mijloace a folosit ca să studieze. Cert este că era pasionat și informat, chiar dacă

nouă nu ne împărtășea prea multe, îi era teamă să nu-i furăm ideile, să le punem în

aplicare, să devenim faimoși. Noi, cei din grupul de prieteni. Pe alocuri era narcisist și

foarte mult egoist, Kity. Admira la munca calitativă în mod special interacțiunile cu

oamenii, deși era o persoană ursuză și mereu mergea pe prezumpția de nevinovăție:

Mă, ce-mi zic oamenii trebuie să fie veridic. Asta mai știm din discuțiile pe care le


4

purta cu Os, trăgeam și noi cu urechea. Lui îi împărtășea din pasiunile și de fiecare

dată când discuta cu amicul Os îi sclipeau ochii de bucurie, adopta și-o atitudine

boemă, răzleț. Alteori exagera sau intra foarte mult în detalii. Parcă-i era teamă să nu-i

fie furate ideile, deși în Os nu zăcea un mic antropolog, avea pasiuni total diferite de

cele ale lui Kity. Visa să întoarcă lumea cu susul în jos și să transforme instituțiile

totale. Planul era secret, niciodată nu ne-a fost dezvăluit, tot de teamă să nu i-o luăm

înainte.

Revenind la Cote d Ivoire. Kity a trecut prin clipe grele acolo. A fost față

în față cu niște situații spectaculoase. Știa că era în Cote d Ivoire după semne (citise

mult despre stat), însă după două zile de mers, nu întâlnise niciun om. Așa că a început

să se-ntrebe: exist? Există Cote d Ivoire, a existat vreodată? De ce se spulberase totul

așa ușor?

A mers ce-a mers, a durat mult călătoria lui. Entuziasmul se transformase în

neputință, însă niciodată nu înceta să spere și tot repeta ceea ce învățase. Capitolul I

reprezenta sevă pentru el, din acesta se hrănea şi vitaminiza. Explorarea Terenului:

„Ideal este să stai cel puțin un an pe teren, pentru a avea o familiaritate adâncă cu

terenul și ambianța lui. Asta ajută la construirea relațiilor pe verticală, de la cei

inferiori la cei superiori”. Mai știa și voia să aplice paragraful I din capitolul al II-lea:

Notițe - Prima zi pe teren este esențială, atunci vei observa mai mult decât vei vedea

vreodată, dar și lucruri repetitive. IA NOTIȚE TOT TIMPUL, inclusiv când nu observi

ceva spectaculos. Gândește-te ce faci cu informația, cum o valorifici. Atenție la notițe


5

(din nou), limbaj, transcriere. Studios Kity ăsta, nu glumă. Când avusese timp să se

documenteze, fusese antropolog într-o altă viață? Asta era cealaltă viață?

Eroul nostru își luă note, din prima clipă. Catapultarea în Coasta de Fildeș a

luat-o ca pe un experiment, era aproape de ce-i plăcea lui, de partea empirică, simțea

prin toți porii asta, era atent la mirosuri, nuanțe, contraste. Toate simțurile îi erau

activate. Însă pe ce și cum anume își nota? În ce viitor se afla? Ce instrumente utiliza și

de ce nu reușise încă să interacționeze? Unde se aflau subiecții?

_____________________________________

A mers ce-a mai mers (a ținut-o tot așa). Deși nu știe cu exactitate cât timp s-a

scurs. A experimentat tot felul de stări, nu mai știa dacă să continue sau să

abandoneze, se confunta cu o grămadă de dileme și întrebări existențiale. Totul era

atât de încețoșat, iar capul lui era talmeș-balmeș. Ofta, dar niciodată nu înceta să

spere, lupte, exploreze. Știa că munca de teren cu asta se mănâncă, investigare,

cunoaștere, că nu vin toate pe tavă, că de-asta e fascinantă această disciplină. Te face să

o iei razna, iar când culegi roadele muncii tale eși atât de fericit. Însă acesta nu culesese

niciun fruct, fie el dulce, copt, în pârgă sau amărui.

În cele din urmă miracolul s-a petrecut. Însă întotdeauna Kity a luat această

experiență a banalului ca fiind primordială. Dacă n-ar fi trăit răul, nu s-a fi bucurat cu

atâta poftă de bine. Plus de asta știa că antropologia este alcătuită din întrebări fără

răspunsuri mai mult, dileme, iar apropierea de teren este esențială. Da, după atât timp

de mers în gol a întâlnit pe cineva. Niciodată n-am știut cert ce instrumente a folosit și


6

notițele acelea cum și le-a luat. Totuși, atâta timp el n-a interacționat cu nimeni și

vorbea de kilometri de note. Să fi fost posibil sau astea erau doar sf-uri?

_______________________________________

Avea emoții. Transpirase, iar vocea îi era tremurândă. Își făcuse în gând sute,

mii de scenarii cum o să fie prima discuție, după comuna introducere ce o să întrebe.

Însă cum munca de teren este imprevizibilă, iar socoteala de acasă nu se potrivește cu

cea din târg, Kity nu a putut lega două vorbe. De ce, oare? Primul interlocutor era o

femeie de care era fascinat, îl lăsase mut. Era voluptoasă, frumoasă, blajină și adopta o

atitudine pozitivă, indiferent de situație. Cine era această femeie misterioasă și de ce

era captivat Kity de ea? De ce nu se putea exprima? Să aibă și-un cuvânt de spus faptul

că n-a mai conversat de mult? Dar își dorea atât de mult, iar acum era momentul. În

continuu se arăta uluit. Pentru o clipită se înțeleseră din priviri, vorbe şi gesturi.

Practic comunicarea nonverbală de care ambii erau fascinați. Aveau un limbaj secret

antropologic pe care doar ei îl știau și-l aplicau. După un răstimp se legă ceva.

- Da, spuse el. Da, da. Și eu am același necaz ca și tine, însă tind să nu mai înțeleg

foarte bine punctele de vedere ale altora, poate chiar ale tale, muza mea. Ispita dădu

agale din cap și închise ochii parțial, iar ochii ei cafenii priviră fără ezitare în ochii lui

confuzi. Kity, destul de înverșunat și vrăjit îi spune:

- Să înțeleg că ești localnică? Haide să comunicăm și altfel. Unde-s ceilalți?

- Offf, îmi simt capul greu și parcă am un gol pe creier. Tind să cred că am pierdut

noțiunile timpului, spațiului. Chiar, dă-mi detalii, le ai?


7

- Ești în siguranță aici. Ești unde-ți doreai să fii. Negreșit, visele au devenit realitate,

iluziile la fel. Tot ceea poftea inima ta s-a împlinit. Nu-ți doreai să comunici cu

terenul, să-l simți? Dar și să-ți folosești toate simțurile? Chiar tu ai spus-o.

- Te-ai tot contrazis singur pe parcursul întregii călătorii. Nu mai știi ce vrei. Asta-i

terenul, dragă, mereu surprinzător, folosește-ți imaginația. Amăgește-l înainte ca el

să-ți dea lovitura finală. Ia aminte, mereu vor sta lucrurile așa. Mă mir că ești încă

novice deși ai consumat o rezervă imensă de timp, însă pentru ce? Să nu-ți dau seama

de nimic?

- De ce crezi că n-ai întâlnit nicio vietate până la mine? Încă te întrebi care este scopul

călătoriei tale și de ce ai aterizat în Cote d’ Ivoire, nu? Când putea să fie oricare alt

locușor, de ce în locul care îți era cunoscut, familiar, aveai mii și mii de informații

despre el.

- Te acceptase ca fiind fiul lui, fusese o strânsă comuniune între voi. Puteai fi într-un

loc despre care nu știai nimic, atunci să fi văzut tu, așa-zisule antropolog, adevărate

bătăi de cap. Natura a fost generoasă cu tine. Te-a expediat într-un loc de-al tău, ți-a

dat teste și tu te înfățișezi în fața mea așa

- Cum îndrăznești?

- Pregătește-te și revino, te rog. Deocamdată testul acesta a fost primordial și nu l-ai

trecut. Fă o călătorie în timp și vezi unde ai greșit, nimeni nu-ți oferă răspunsurile pe

tavă, caută și (poate) vei găsi. E târziu! Am pierdut prea mult timp aici, trebuie să


8

plec în următoarea misiunea. Ah! Alți rătăciți prin alte dimensiuni spațio-temporale-

cosmice.

- Cu bine, străinule! Meditează și apoi te aștept la al doilea test. Selectează ce dorești

din conversația noastră, care, mai mult sau mai puțin a fost praf în ochi, dar fă, te

rog, conexiuni cu știința de care ești atât de fascinat și niciodată nu pricepi nimic.

- Nu te înțeleg, vrei să o studiezi, arăți că-ți place și mai grav, că te preocupă/ești

priceput. Te dai țanțoș în fața prietenilor tăi, iar când ești pus în fața faptului

împlinit, arcul se sparge, deviază.

- Din vina cui crezi că se întâmple acest lucru? În mocirla de care le vorbeai cu atâta

dispreț prietenilor tăi, acolo s-ar putea să fi tu situat. Analizează! Analizează!

- Ambiguu, nu? Și nu uita, dacă găsești răspuns la întrebările date, nu înseamnă

neapărat că ai găsit fâșia de teren.

_____________________________________

Kity fusese dat peste cap în totalitate. Întâlnirea de 180 de grade cu acest

„Lucifer al Antropologiei” mai mult îi risipi gândurile. Acum chibzuia doar cum să-și

găsească prietenii catapultați în altă dimensiune și să se pregătească pentru al doilea

test. Acesta urma să fie un examen de viață și de moarte. Dacă nu trecea stavila nu se

va putea mântui, iar toate cunoștințele acumulate se vor pierde în strălucirea zării. Cu

niciun preț nu putea permite acest lucru. Mai mult îi păsa de propria salvare, însă

oricât de perfid ar fi fost, deşi îşi lăsase prietenii în plan secund mai mult decât trebuia,

avea anumite sentimente şi pentru ei, de fraternitate pentru unii şi amiciţie ruptă


9

pentru ceilalţi. Nu ar fi putut pleca acasă fără aceştia. Insensibil, dar şi om evlavios,

personajul nostru.

A trecut o perioadă până și-a revenit și pus pe picioare. În tot acest timp a

studiat și a încercat să găsească urme umane. Singura lui alintare era eGo. Doar el știa

ce semnifică acest lucru, iar fără puterea lui magică nu ar fi reușit să ajungă și să ducă

la bun sfârșit nimic. Carnețelul rămăsese cel mai bun prieten al lui, mentor și

confident. În el își pusese toată baza. În acel moment nimic nu mai conta. Lui i se

destăinuia dimineață de dimineață, în fiecare după-amiază și la amurg. Când bea apă

sau era contemplativ. Când zburda și când simțea că este singur împotriva tuturor,

când se gândea la muza lui, care în acel moment era doar pleavă risipită în vânt.

Pe aici repetiția își spune cuvântul. Kity și-a continuat drumul mult timp,

probabil veacuri. Nimeni nu cunoaște cu exactitate aceste lucruri. Supranaturalul se

întâmplă, iar gârbovitul și gălbejitul Pâlnie i se arătă în cale. Acesta purta

îmbrăcăminte tradițională ivoriană, căra cu el o cobiliță veche și o ploscă care aveau

semnificații ascunse. (!)

- Minunat! Exclamă Kity. În sfârșit. Ura, ura, ura!

- Pe dumneavoastră vă așteptam, domnul meu.

- Pe mine? Vă pot ajuta cu ceva?

- N-aveți idee cât! Dumneavoastră sunteți cel pe care l-am căutat de-a lungul

vremii. Aveam atât de multă nevoie să (înghiți în sec)... Nu mai pot!


10

- Ziceți, ziceți. Doriți ... ce anume?

- Lăsați-mă întâi să vă spun că mi-ați captat întru-totul atențiunea. Portul

dumneavoastră și accesoriile. Magnifique!

- Cred că nu vă înțeleg foarte bine :-?

- Voiam să spun...

- Vă repet, v-am căutat. Am căutat formă de viață umană. În sfârșit simt împlinire

deplină, nici nu ştiţi cum mă simt. Radiez de fericire, iar felinarele mi s-au aprins.

- Datorită domniei dumneavoastră îmi pot continua studiile, cercetările. Vedeți

carnetul asta al meu? E prețios, e o comoară şi valorează cât patruzeci şi trei de galaxii,

nouă sute de mii de locuitori ai acestora, corpurilor din împrejurmi, un sfert de teren în

galaxia fără nume şi încă cincizeci şi şapte de monede planetare.

- Am tot continuat să observ. Însă ce? Am întâlnit și-o himeră, însă

dumneavoastră sunteți aici, respirați, vă simt, sunteți 100% existent. Mă săturasem de

iluzii. Voiam să pun în practică ceea ce am învățat de la ai mei strămoși.

- Mă înțelegeți vreun pic?

- Încerc. Continuați să faceți lumină, vă rog!

- Veni, vidi, vici !!!

- Păiii. Ce doriți mai exact să știți?


11

- Sunt al dumneavoastră. Mă simt și flatat. Nimeni nu m-a mai tratat așa bine.

Eu sunt doar un simplu cărăuș. Celelalte forme de viață umană se află la 37 de km

distanță. Vom merge în Ferkessedougou. Doriți să mă urmați pe jos în a mea călătorie?

- Desigur!

- Merci! Zic totuși să lăsam formalitățile și să ne spunem pe nume. Zis și făcut!

__________________________________________

După 37 de km de supliciu, eroul nostru şi Pâlnie ajunseră în Ferkessedougou.

Kity se credea în al cinsprezecelea cer. Simţea o starea de beatitudine, aşa cum

niciodată nu mai simţise. Nu-i venea a crede, ceea ce vede. Prin gând îi trecură mii de

întrebări: Iar am halucinaţii? Poate exista un loc de-o asemenea frumuseţe? Inspirant!

Şeful şi bătrânul acelui loc, Om îl linişti: Stai fără grijă, dragul meu. Şi alţii s-au arătat

la fel de miraţi când au luat contact pentru prima dată cu a noastră lume. Ni s-a mai

întâmplat, spuse semeţ Om.

- Îmi puteţi spune mai multe? Dar mai întâi lasaţi-mă să-mi clătesc ochii şi să meditez

puţin. Totodată vreau să-mi încarc bateriile şi să mai cuget, şi tot aşa.

- Vă las să vă relaxaţi puţin. Sur vă va da să gustaţi şi din poţiunea magică. Veţi simţi

ceva neexperimentat în maxim 8,9 milisecunde.

După ce licoarea magică îşi făcu efectul, trăirile pe care Kity le-a avut au fost

onirice. Acesta era îmbătat de frumuseţea peisajului, iar tot corpul îi era activat întru-

totul. Observă culorile zonei, cele ale comunităţii locale, care se îmbrăca în acelaşi gri


12

putred în contrast cu purpuriul plăpând al caselor arhaice. În anumite puncte aerul era

greu, irespirabil. Exista un fel de geometrie intimă între el şi acele vietăţi, comunităţi,

peisaje. Cercurile pe care încerca să le traseze erau deformate şi fără noimă, nimic nu-i

ieşea cum şi-ar fi dorit, era ameţit.

Starea de beatitudine începu să dispară uşor, uşor şi se simţi lovit de-o săgeată otrăvită

cu neputinţă şi dor. Clocotea de durere şi se temea că odată străpuns aici îl va

cuprinde amnezia. Tot corpul îi era invadat de furie şi teamă. Simţi şi că odată pătruns

în comunitate, va ajunge asemeni lor, culturile se vor contopi şi va ajunge să facă cea

mai previzibilă greşeală pe care antropologii de duzină o fac. Se temea că va fi pedepsit

şi va ajunge uitare, că se va agăţa de-o lume, care de fapt, este vidă din punct de vedere

cultural. Simţea scârbă şi ură ieşite din spectrul planetar. Tremura din toate

încheieturile, înjura şi îi venea să urle de furie, dar se abţinea eroic. Şi el era şocat de

unde atâta forţă interioară şi energie. Se simţea captiv în propria-i negare. La dracu’,

lumea asta e cleioasă şi mă poate prinde în mreje cu tentaculele ei flămânde, îşi spuse

el în gând. Din fericire toate stările contradictorii pe care le-a trăit, vedeniile şi

ameţeală fuseră date de licoarea fermecată. În 5, 7 milisecunde reveni cu picioarele pe

pământ, iar toată nesiguranţa simţită se risipi ca un evantai al doamnelor din înalta

societate, spre văzduh.

Acum era preocupat să poarte conversaţii productive cu Om, Pâlnie, Sur, dar şi

ceilalaţi localnici, să-i observe şi să le înţeleagă modul de viaţă, practicile şi ritualurile.

Să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să vadă dacă se poate pune în locul subiecţilor lui.

Ar putea trăi în acea comunitate? Cum s-ar putea integra mai uşor? Cum poate sparge


13

barierele interculturale? Există în adevăratul sens al cuvântului bariere între el şi

locuitorii Ferkessedougoului având în vedere că din prima clipă au interacţionat fără

niciun fel de problemă? Sau a fost doar o primă impresie? Voia să nu trateze lucrurile

cu superficialitate, să intre în adâncimea lor şi să acorde prezumpţia de nevinovăţie

interlocutorilor, însă mai degrabă tindea să fie neutru, nici alb, nici negru, ci gri. Doar

aşa putea simţi şi el linişte sufletească, că n-a dat-o în bară a mia oară în ceea ce

priveşte munca de teren, iar atunci când se va prezenta la al doilea test, va fi capabil să-

şi susţină şi argumenteze textul etnografic cules.

Pe Kity în primă fază îl preocupă diviziunea muncii în Ferkessedougou. Cum

munceau localnicii, ce munceau, dacă existau subdiviziuni. Dacă da, de către cine erau

formate şi tot aşa, miliarde de întrebări din sfera aceasta. Ştia că asta-i un subiect

fierbinte în munca empirică şi totodată constituie un bogat material antropologic.

Şmecheraş, Kity, pare-se că ştia la ce noţiuni să fie atent şi ce să lase în planul doi. Însă

exista în acea comunitate ceva de lăsat în planul doi? Cum ar fi putut face selecţia?

_____________________________________________

- Lăsaţi-l pe bătrân în pace. În genunchi, mulţumiţi-i că ne-a salvat!

- Ce-i cu starea asta de isolenţă?

- Ştiţi unde am fi ajuns acum, neisprăviţilor? Arataţi mai mult respect faţă de

salvatorul nostru. Haideţi, să nu vă aud, valea de aici!

Kity nu ştia de ce izbucnise acest dialog violent între Pâlnie şi doi localnici, care nu-i

arătau respect lui Om. Pierduse scena şi îi venea să se dea cu capul de pereţi, noroc că


14

se afla în aer liber, departe de interiorul vreunei locuinţe rustice ivoriene. Astfel de

evenimente din viaţa unei societăţi sunt micii paşi care trebuie făcuţi spre cunoaşterea

acesteia. Se gândi să aplice o altă strategie şi îl întrebă pe Om, la început cu jumătate

de gură, ca să nu pară insistent şi să puncteze pe ceea ce-l interesează cu adevărat.

- Ce s-a întâmplat bătrâne? Am fost omniprezent la discuţia de acum ceva vreme.

Există conflicte locale pe aici? Îmi puteţi detalia, vă rog?

- Sigur, fiul meu! E doar o tabară a răzvrătiţilor. Ei cred că nu au suficiente drepturi,

libertate de exprimare (ha, ha, ha) şi mai consideră că sunt sclavii propriului pământ.

- Şi, aşa este? De unde au dedus ei aceste lucruri? Bănuiesc că nu din senin a început

împotrivirea lor.

- Eh! E mai complicat decât pare. În trecut nu eram aşa înţelept. Eram un conducător

despotic, chiar demonic pe deasupra, taman de atunci au rămas cu ranchiuna.

- Eu în fiecare clipă am avut ce învăţa, a fost o învăţare pe parcurs şi continuă. N-am

ştiut din prima ce presupune asta, iar ei cred că i-am discriminat puţin la începuturi

şi aşa a fost, însă vremurile alea sunt demult apuse ...

- Şi n-aţi făcut nimic ca să le demonstraţi că greşesc? Că v-aţi schimbat? La fel şi

regimul impus pe aceste pământuri?

- În zadar. Sunt fixişti şi închişi la minte. Merg pe-o concepţie, şi aia nelalocul ei.

- Serios acum. Am şi eu orgoliul meu. Şi parcă n-ar fi totuşi orgoliu, ci lege.


15

- Cum ar fi să schimb nenumărate lucruri pentru că nu-i convine lui X, Y sau Z. Nu

trebuie şi eu să fiu constant, dar în acelaşi timp şi radical? Altfel s-ar alege pulberea.

- Poate există privilegiaţi, însă mereu m-am străduit să păstrez balanţa relativ

echilibrată, nu înclinată spre propriile mele interese sau ale celor care mă slujesc mai

bine şi sunt loiali, nici vorba!

- Astea-s regulile locului. Sunt ele nescrise, însă şi aşa au o însemnătate puternică, de

aici şi revoltele.

- Le-am zis, dacă nu le convine, să plece de aici. Să văd eu cum se descurcă în lume,

având în vedere cât de javră este. Apoi să-i aud, cred că se alintă pe alocuri. Ei nu

trebuie să uite că aici tot e bine, nu sunt înrobiţi şi mereu au avut un trai aşa cum se

cade.

- Tu crezi că aici curg mierea şi laptele, zahărul şi siropul dulceag de îţi lingi degetele

de copil neieşit în lume, neînţeles şi crudac?

- Greşală! Vicleni, vicii şi viciaţi există chiar şi în locul acesta, aparent virgin.

_________________________________

Se scurse o decadă, iar Kity deja devenise familiar cu modul de viaţă al

ivorienilor. Aceştia reprezentau prima familie pentru el, metaforic vorbind. Obiceiurile

pe care ei le practicau nu îi mai erau străine nici măcar 4%. Nu se mai simţea ca un

intrus în lumea lor tainică, iar starea de apartenenţă într-un grup îi invadase trupul şi

spiritul. Se simţea 73% pregătit pentru cel de-al doilea test, însă nu era suficient.


16

Văzându-l nostalgic şi amărât, Pâlnie se duce către el. Îşi jurase că niciodată nu va

destăinui secretele cobiliţei şi ploscii, mai ales unui străin care va încerca să-i seducă,

să facă experimente, poate nereuşite pe ei şi apoi să o ia la sănătoasa ca şi cum nimic

nu s-ar fi petrecut. În străfundul sufletului ştia că e om admirabil Kity, însă de mai

multe ori fusese martorul actelor lui egoiste, dar chiar şi aşa, vedea în el un viitor

aducător de bine al întregii lumi, ceva îl făcea să creadă aceste lucruri minunate despre

el. Se apropie sfios către Kity şi-i şopti:

- A trecut ceva timp de când eşti la noi, domnul meu. Cred că ai dovedit statornicie şi

meriţi să ţi se împărtăşească anumite meşteşuguri.

- ? ? ?

- Ştiu, ştiu, însă vei înţelege treptat. Mai bine să-ţi explic şi să-ţi arăt.

- Vino cu mine, vom călători puţin...

Totul porneşte de la cele două obiecte, ploscă şi cobiliţă pe care le port cu mine,

indiferent unde merg, fie într-o călătorie spirituală, fie că merg până la cel mai apropiat

râu din apropiere, la 37 de km pentru a aduce apă, atât de necesară existenţei, însă nu

asta voiam să evidenţiez. Te rog, ia aceste două lentile. Să nu te sperii, deşi sunt

identice, cu ele vei observa lumi distincte. Kity luă cu secetă cele două lentile pe care le

puse imediat la ochi. Cu prima lentilă, care în lumea pământească, ivoriană semnifica

plosca, putea observa dezastre naturale, catastrofe, frig şi iarnă glaciară. La jumătate se

opri, nu mai putea continua, respiraţia i se tăie într-o fracţiune de secundă.


17

Viitorul omenirii şi indirect al ştiinţei pe care-l interesa, anume antropologia, era în

atmosferă, la 19764 metri de prima formă de existenţă. Aşadar, disciplina mult iubită

nu exista, forţa de inerţie şi gravitaţie îşi spuseră cuvântul. Nici dacă şi-ar fi dorit, nu ar

fi putut face nimic, îl impiedicau vechile legi ale fizicii, totodată atât de actuale. De

instrumentele de care aceasta ar fi trebuit să dispună nici nu se mai merită să le

aducem în discuţie, erau şterse. După ce încercă să scape de nodul în gât, care nu-i

dădea pace, după ce tocmai observase ce nu şi-ar fi închipuit niciodată, anume finele

oricărei forme de existenţă, fie că vorbim de terestru, cosmic sau orice altceva. Într-un

alt unghi observase că rarele vietăţi gemeau în asuprire şi propria ticăloşie, sufocate de

voma cuprinzătoare a vidului. Era prima dată când Kity se arătă întru-totul altruist.

Ştia că fără omenire, ştiinţa nu va avea niciun rost, ar fi nulă. Sau poate era o formă de

egoism, transformată aparent în altruism? Deducea uşor că fără OM nu poate exista

ANTROPOLOGIE, de aici şi corelaţiile distincte pe care le tot făcea. Nu putea să o ţină

langa şi să observe în gol. Ce anume să observe? Nu se ştia dacă măcar strănepoţii lui

vor mai fi existând ca să-i continue munca şi să ducă la bun sfârşit cercetări măreţe,

evolutive. Pâlnie încercă să-l liniştească şi să-l direcţioneze către cea de-a doua lentilă.

Uite aici, nu-ţi va mai fi rău din cauza emoţiilor mult prea mari pe care tocmai le-ai

suportat.

Prin cea de-a două lentilă lucrurile se întrezăriră diametral opuse. În dreapta,

centru şi în stânga totul era splendoare. În depărtare se înfăţisă un loc selvatic, idilic şi

feeric unde puteai fi martorul unei „multitudini” de sentimente umane. O lume în care

pământeii sunt fraţi, fie chiar şi vitregi cu intergalacticii. Absolut toate lucrurile extra

terestre au fost acceptate, până la cea mai moleculară formă. Nu există nici măcar


18

discriminare negativă, înverşunare. Lumea înfăţişată în faţa lui îi părea din calea afară

de utopică, dădea pe răscoale de utopică ce era. Kity scrâşnea din dinţi şi zâmbea pe

sub mustăţi. Nu era mulţumit. El îşi spuse, dacă nu există culturi opuse, ci peste tot

domnesc numai elementele binelui, eu cum aş putea evidenţia diferenţele? Care mai

este rolul cercetătorului? Toate lucrurile astea reflectă o schimbare uriaşă de

mentalitate în societatea viitoare, care devine pe parcursul evoluţiei ei, ignorantă. Eu

nu pot permite aşa ceva.

- Asta-i deznodământul? Te implor, dă-mi lentila numărul trei, optzeci şi şapte,

nouăzeci. M-am săturat teribil de lumea asta iluzorie.

- Dezamăgirea-ţi va fi mare, însă nu există lentila cu numărul trei, dar se poate naşte,

depinde doar de creşterea noastră, raportul evoluţie-involuţie şi multe, multe alte

aspecte care ţin de metafizică.

- Noi deocamdată suntem situaţi la graniţa lentilei 0 cu 0,1.

- Ştiu, este un tablou grotesc cel pe care tocmai l-ai vizionat, însă trebuia să ţi se aducă

la cunoştinţă şi aceste lucruri. Să ştii că un rol important îl au şi studiile pe care tu le

realizezi aici, să nu crezi că nu mi-am dat seama despre ce-i vorba, însă nu toţi ştiu.

- Prietenii tăi care se află într-o lume, poate paralelă sau unghiulară cu a noastră, pot

recepta mesaje de aici sau poate nu, deoarece nu au fost suficient de puternice. Există

şi aici nişte itemi destul de importanţi.

- De asta şi port cele două obiecte pretutindeni cu mine, să observ în care moment mai

suntem situaţi, fiecare mişcare socială şi economică este esenţială, pricepe odată.


19

- De toate aceste constructe culturale este legată şi comunitatea noastră, şi a ta, a

locuitorilor planetei Q şi tot aşa. Pe noi toţi ne leagă ceva, există asemănări şi

deosebiri, dar. . . ei nu ar exista fără noi. În cadrul nostru se aplică aceeaşi regulă.

Simplist, dar cu multe bătăi de cap.

- Înţelegi existenţialitatea şi mersul ei?

________________________________________

Os & compania fuseseră şi ei catapultaţi într-o altă dimensiune cosmică.

Nimeni nu mai ştia nimic de ei. Prin niciun mijloc Kity nu a putut lua legătura cu

aceştia, nici măcar prin telepatie sau alte mijloace neconvenţionale. Bizar, Kity

ajunsese în Cote d’ Ivoire, locul unde-şi dorea nespus de mult să fie, iar Os şi restul

fuseseră teleportaţi împreună, nu dispersat. Care era oare motivul acestei segregări

parţiale? Exista un scop ascuns? Os devenise personaj colectiv, deşi nici măcar o clipită

nu şi-a dorit acest lucru. Uneori îl băga în depresie noul statut dobândit şi răzleţ îi

fugea gândul la instituţiile totale. Putea avea acesta vreun plan în cap? Să-şi fi pus pe

hârtie o schiţă? Să fi proiectat ceva? Acesta era foarte ocupat, având în vedere că

werenii din galaxia Ilim vedeau în el un mare erou, făceau plecăciuni şi tot felul de

ritualuri, care să-i arate că într-adevăr înseamnă mult pentru ei.

Până să ajungă personaj colectiv, Os şi prietenii săi trecuseră prin tot felul de

aventuri, unele mai palpitante şi mai nevăzute decât celelalte. Aceştia dăduseră în

galaxia Ilim de mii şi mii de ciudăţenii care se considerau vedete planetare şi ţeseau la

milimetru roua proaspăt descoperită pe cana ruginită şi aproape incoloră a vecinului


20

din galaxia QwQ. Iniţial Os nu a ştiut unde a fost catapultat, cât timp trecuse şi de ce

în unele zile simţea o stare de amorţeală puternică. În galaxie celelalte simţuri existau

mai puţin, iar cel olfactiv era cel mai tare şi totodată singurul care l-a ajutat să afle

răspuns la anumite întrebări: În ce galaxie ne aflăm, de cine este locuită, împrejurmi,

corpuri. Printre puţinele lucruri care i-au menţinut în viaţă a fost şi faptul că s-au avut

unul pe celălalt, cand erau într-o situaţie dificilă se îmbărbătau şi îşi spuneau că în

curand vor fi acasă şi vor juca cu o poftă nebună Ţările, se vor ciondăni, râde. Energia

le fuse dată şi de covrigul cu mac pe care ei l-au savurat înainte să ajungă în Ilim.

- Priveşte, spuse Nini către Os, o rădăcină. Pare a fi de sfeclă de zahăr. Crezi că mai

există pământeni pe aici?

- Haide să cercetăm amănunţit. Gândeşte-te unde ai văzut prima dată acea rădăcină,

dacă îţi este familiară. Atenţie, mă refer strict la galaxie, zise Os.

- E greu, dar cred că vine din Încăperea Onirică. Ştiu că werenul şef merge o dată pe

lună în acea încăpere şi mereu are cu el o rădăcină de sfeclă, alteori o lădiţă sau chiar

cantitate mai mare. Am văzut că variază, nu ştiu cu exactitate.

- Şi de ce n-ai zis nimic până acum? De când ştii? Spuse Os nervos către Nini.

- N-am conştientizat! Să ştii că mie îmi şi place aici. Nu e numai şoc şi groază. Tu esti

un fel de guru al lor, te divinizează. Ziceam doar să mai profităm şi noi un picuţ, nu

mai mult.

- Nu ţi se pare că am profitat mai mult decât era cazul? Tu crezi că toată viaţa o să

stăm în lumea asta inodoră? Că e plăcut aici?


21

- Înţeleg, mă consideră ei divin şi nici măcar nu ştiu de ce consideră asta, dar nu crezi

că la un moment dat o să se sature? Atunci cum mai scăpăm? Cum o dăm la întors?

Aşa bănuiesc că nu-ţi mai convine.

- Tu, Roxana şi Mini aţi fost protejaţii mei. Cum ar fi fost să vă fi muncit ca pe nişte

sclavi pe toţi, fără diferenţieri. Nu v-ar fi convenit aşa.

- Of, iar egoişti, inclusiv în galaxie, cred că prefer terestrul. Hai dracu’ să găsim o cale

de ieşire din lumea asta toxică.

Cei patru prieteni au încercat o perioadă mult prea lungă de timp să găsească o

cale de ieşire din galaxia Ilim, chiar şi Nini, care la început era fascinat de noua lume

descoperită începuse să se plictisească, îl lovise dorul de casă, dar mai ales de jocurile

copilăriei, plăcinte rumene şi inocenţa acelei perioade. Era dispus să facă tot ce-i stă în

putinţă ca să se întoarcă, sau cel puţin să-l găsească pe Kity. Amiciţia ruptă între cei doi

nu reprezenta un obstacol, alte lucruri erau esenţiale acum. Nini, mai hotărât ca

niciodată se decise să-i spună lui Os, Roxanei şi Mini tot ceea ce ştie. Roxana şi Mini

fuseseră până acum privelegiate, aproape în egală măsură ca şi Os, iar contribuţia lor a

fost mai mult ştearsă. Dialogurile pe care cele două le-au purtat cu ceilalţi doi prieteni

au fost de cele mai mult presărate cu interjecţii şi exclamaţii, nimic spectaculos. Ele

erau preocupate să descopere beneficiile cotoarelor de sfeclă pe care werenii le ţineau

în lada magică timp de patruzeci şi şapte de zile, iar apoi le foloseau în meditaţiile

lunare.


22

Continuând povestea, Nini îi împărtăşeşte lui Os toate informaţiile pe care le

culesese şi deţinea. Roxana şi Mini la rându-i ştiau destul de multe, chiar şi posibila

cale de ieşire, însă trataseră cu prea multă superficialitate ecuaţia. Os era singurul care

rămăsese cu picioarele, da pe pământ şi nu se lăsase sedus de obedienţa werenilor, deşi

pe alocuri era duplicitar, însă acesta era doar o strategie secretă de-a lui. Când fiecare

dintre cei patru povestesc tot ceea ce ştiu, Os îşi dă seama că răspunsul a fost atât de

aproape de ei, că de vreme bună s-ar fi putut întoarce acasă. Perspicace, Os îşi dă

seama că ei patru s-ar putea întoarce într-o fracţiune de secundă acasă, însă dacă se

închide gaura timpului, iar Kity rămâne blocat în lume? Nu-şi puteau asuma niciun

risc. Os, Nini, Mini şi Roxana se apucară să toarne pe hârtie toate informaţiile, să

găsească calea către Kity. Ei ştiau că şi acesta a fost teleportat, însă nu ştiau unde, doar

intuiau. Os a fost cel mai apropiat de el, aveau anumite interese comune, însă când

veni vorba de unde ar putea fi Kity toţi răspunseră simultan: COASTA DE FILDEŞ!

- Da, văd că noi gândim la fel, însă cine ne asigură că a fost teleportat acolo?

- Asta-i doar o ipoteză, zise Mini. Problema reală este cum s-a făcut teleportarea. De

ce noi am ajuns în Ilim şi Kity, presupunem noi, în Cote d’ Ivoire? De ce noi am rămas

împreună, iar el nu-i cu noi? Există, oare şi posibilitatea ca el să fi rămas acasă? Însă

mă îndoiesc, în acel vârtej reţin că era şi prietenul nostru.

- Şi eu cred că e în Coastă. Singura variantă este să găsim o cale să ajungem de aici,

direct în Coastă, să ne catapultăm acolo. Şi cred că răspunsul este în Încăperea

Onirică, zise Nini.


23

- Şi cum pătrundem în cameră, fără să fim bănuiţi, zise Rox.

- Păi suntem patru, iar Os este şeful lor, trebuie să percuteze, exclamă Nini.

- Da, dar şi ei la rândul lor au un şef, anume şeful weren. Crezi că te va asculta?

- Găsim noi o cale să-l momim, chiar şi pe el. Trebuie să ne facem un plan care nu

poate da greş, chiar dacă mai aşteptăm, dar vă daţi seama că sub nicio formă nu o

putem da în bară. Dacă ratăm catapultarea şi ne întoarcem tot aici, ne-am ars, zise

Os.

- Corect! Zic în ziua lor de meditaţie şi prostiile alea să facem mişcarea, spuse Nini.

- Suntem de acord, la treabă!

____________________________________

Cu toţii au așteptat ziua meditaţiei werene. Erau pe poziţii. Os făcea pe maestrul

filozof, explicându-le werenilor pilde, care de care mai fascinante, Nini era la un pas şi

jumătate de Încăperea Onirică, Roxana era pregătită să ia rădăcina sfeclei de zahăr, iar

Mini îi aştepta la ieşirea din galaxie, gata să pornească butonul care să-i transporte în

Cote d’Ivoire. Ieşirea din Ilim a fost mai uşoară decât şi-ar fi închipuit, chiar şi-au spus:

- De ce n-am făcut acest lucru mai devreme, ce ne-a reţinut?

- Nici măcar şeful weren nu şi-a dat seama că am evadat. Floare la ureche, spuse Nini!

- Bă, dar uşor am ieşit. Sunt corpuri de treabă şi werenii aştia.


24

- Da, spuse Os, pentru că ziua aceasta a meditaţiei a fost primordială pentru ei. Să ştii

că ei şi aplică teoria, imediat o transformă în practică, nu se joacă.

- După ce se termină această zi a meditaţie se vor putea individualiza, iar instinctul de

turmă va dispărea. Vor avea idei şi vor fi în stare să aducă argumente pro şi contra.

Practic vor descoperi gândirea şi ierarhia pentru prima dată, ordinea socială.

- Lasă, am lăsat şi noi ceva de-al pământenilor aici. Şi noi la rândul nostru am plecat

cu ceva galactic, care sunt convins că în 10 secunde va fi fost scrum deja.

- Deci, deci, deci! Butonul către Coastă, da? Pregătiţi-vă! 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0...

- COASTA DE FILDEŞŞŞ !!! BAAANG !!!

______________________________

După ce se aterizară, aduşi fiind de vântul uscat harmattan şi se lăsaseră

absorbiţi de peisajul tropical şi pădurile-galerii, Os şi ceilalţi se gândiseră cum să-şi

găsească mai repede prietenul pentru a se-ntoarce în locul mamă. Voiau să afle cu

exactitate dacă sunt în Coasta de Fileş sau pe parcurs au existat greşeli de pilotaj şi au

ajuns în altă locaţie. Roxana intuia că sunt în Comore, însă aceasta nu era as la

capitolul geografie, aşa că nu putea avea nimeni încredere în ea. Mini spuse că sigur

sunt în Coastă, harmattan fiind primul indiciu. Arborii grandioși de cafea și cacao care

li se înfăţişau în cale, mândri ca doi feţi reprezentau al doilea şi al treilea indiciu de

care aveau nevoie. Mai aveau nevoie de minim unul, să ştie sigur că n-au greşit

destinaţia.


25

- Uite, o plăcuţă, zise Mini.

- Ce scrie pe ea? Poate găsim vreun indiciu. Ko... Korh... Korhogo !!!

- Suntem unde trebuie. Suntem în Africa Ecuatorială de Vest, Coasta de Fildeş,

Korhogo. Însă cum îl găsim pe Kity? Pare-se că pe aici există peste 15.000 de locuitori.

Dacă a fost catapultat în alt oraş? Ce ne facem, ce ne facem?

- Nu vă impacientaţi! Haideţi s-o luăm cu încetişorul, spuse Os, care mereu avea

vorbele calmante în traistă. Important este că am evadat din Ilim, suntem în Coastă,

implicit Korhogo, asta-i deja un pas măreţ.

- Pasul 2? Trebuie să găsim populaţie. Din cei 15.000 poate avem şi noi norocul să

găsim 1000, nu? Zâmbi

- Observaţi voi pe cineva în jur? Zise Roxana! Eu nu, dar deja m-a ajuns toropeala. Îmi

doresc doar să mă scald în apa dulce a vreunui izvor pur, din inima codrului.

- Visează tu cât vrei. De-asta am venit aici? Avem treabă Roxănico, nu ne putem

permite nici măcar să visăm, atât de mult timp a trecut, zise Nini.

- Ai dreptate şi tu! La treabă băieţi, haideţi să investigăm. Şi se îndreptară agale spre

partea nordică a locului.

___________________________

Ca din vis, după ce parcuseră o bună bucată din drum şi se simţiră captivi ca

într-un labirint gigantic și sufocant, în cale le ieşi prima făptură. Au mers atât de mult

încât nici nu ştiau că se aflau de fapt în Ferkessedougou, locul unde Kity fusese


26

catapultat încă de la început şi din care nu încerca să plece în nicio secundă. Blajina

Sur fuse cea care-i întâmpină. Pentru siguranţă, Roxana a fost cea care purta

conversaţia cu Sur. Nu dorea ca ceilalţi să se lase vrăjiţi de ceea ce în lumea

pământeană înseamnă farmece feminine, aşa că luă ea cuvântul.

- Nu vă suparaţi, ne căutam prietenul. Aţi văzut cumva un tânăr misterios, aparent

ursuz şi neam-prost pe alocuri?

- Ha, ha, ha

- La antropo şi stăruitorul Kity vă referiţi?

- Întocmai! Îl ştiţi?

- Cum să nu. E la noi de-o bună bucată de vreme, ca şi în celelalte zile, e contemplativ.

Nu ştiu dacă vrea să vă primească.

- Ne va primi sigur, unde se află?

E la poalele Jajalului, unicul loc de meditaţie şi cunoaştere din zona noastră. Plin de

înţelepciune, profunzime şi stil. Mai avem şi alte locuri, dar acesta face parte din nivelul

următor. Probabil Kity se pregăteşte de ceva gigantic, având în vedere că a poftit să

meargă acolo. Doriţi şi-o licoare magică specifică locului? Nu, merci!

Întâlnirea dintre cei cinci prieteni fuse tulburătoare, chiar şi Kity care nu s-a

considerat niciodată un smiorcăit avea ochii plânşi. Roxana era vizibil emoţionată,

singura care îşi exprima public sentimentele şi trăirile, era extrovertită. Revederea

acestora nu a durat foarte mult, nu au avut vreme nici măcar să povestească ce au făcut


27

în tot acest timp de când nu s-au mai văzut. De prim ordin este că sunt împreună, iar

acest lucru îi menţine uniţi. După ce s-au îmbrăţişat şi au petrecut puţin împreună,

Kity spuse:

- Se apropie momentul, îi simt energia, e prin apropiere.

- Despre cine vorbeşti, replică Os?

- Iniţial a fost muza-mi. Cea care m-a inspirat, însă acum nu mai înseamnă nimic pentru

mine. Îmi doresc doar să scap cât mai repede de întâlnirea cu ea şi implicit testul cu

numărul doi. Acesta-i capital! Dacă nu-l trec, nu vom putea pleca acasă. Vă povestesc

mai multe sau observaţi voi pe parcurs.

- Acum trebuie să mă aliniez, de fapt să formez un triunghi echilateral, să fiu orientat

spre... Nord-Estul dacă nu greşesc, Jajalului şi aşa sper să se ivească cât mai repede.

Kity ştia că fosta-i muză devenise previzibilă. Şi totuşi, trecuse mult timp, el acumulase

cunoştinţe vaste care nu se puteau pierde în atmosferă. Ca din senin, cum o denumise

iniţial, Lucifer al Antropologiei, apăru:

- Te-am aşteptat. Ah, nu îţi poţi imagina cât. M-am schimbat, nu mai sunt acelaşi

cercetător necopt. Da, am curaj să spun că iubesc să fac cercetare empirică.

- Nu îmi este ruşine, iar pentru tine nu simt decât repulsie. Te urăsc, dar nu ştiu ce-i cu

mine. Nu, nu, iarăși m-au invadat sentimente puternice pe care trebuie să le combat cu

orice preț. Duc o luptă cu mine însumi.

- Spune ceva, fecioară păcătoasă! Muiere necalculată, treci încoa’.


28

Dintr-o mişcare bruscă, în secunda doi, Kity îi prinse cu sete mâna şi exercită forţă

animalică asupra acesteia şi-i arătă posesie.

-M-ai distrus! Sunt măcinat, cărunt, istovit... Şi asta doar pentru un pumn de fericire?

Sunt sătul. Spune-mi doar dacă am găsit fâşia de teren? Mă pot întoarce acasă

împreună cu prietenii mei? Am trecut testul numărul doi? Te-am aşteptat şi m-am

gândit la tine zilnic. Ai pătruns în mine, chiar și cea mai mică globulă mi-a fost

tulburată de tine. Kity răsuna de furie, nu ştia ce se întâmplă şi de ce nu-şi poate

stăpâni emoţiile. Simţea că aerul şi obiectele care îl înconjurau deveneau multiple.

Dintr-o dată muza îl privi cu patimă în ochi şi deveni evanescentă. Totul se dovedi a fi

doar un portret uitat pe-o filă aburindă.

***

nonexistenŢĂ - · pdf filesau poate totul era doar în capul meu? ne alegem tările....

Documents