Noapte de decemvrie

Considerata de catre Ion Pillat una dintre cele 3-4 mai frumoase poeme din limba romana, , Noapte de decemvrie este asezata de catre acesta alaturi de miorita, luceafarul, Calin si zburatorul. O data cu Naopte de decemvrie, noapte de noiembrie si noapte de mai, Al macedonski isi atinge apogeul creatiei sale, ciclul Noptile cuprinzand cheia intregii sale poezii, dupa cum afirma G Calinescu. Contactul strans cu poezia franceza si cu intelepciunea orientala explica regasirea in poem a temelor si motivelor romantice, elementele simbolismului si ale parnasianismului, precum si interesului poetului pentru pildele morale.

Pornind de la valorificarea legendei orientale din poemul Meka si meka, Macedonski preia cele doua categorii ale idealului- meka pamanteana si emka cereasca si le incadreaza, sub forma simbolului, in tema conditiei dramatice a geniului in relatie cu lumea comuna si idealul sau. Discursul liric se grefeaza pe un continut epic, poemul urmarind un flux liric-epic-dramatic. Structura epica de legenda constituie doar un prretext pentru proiectia lirica. Din punct de vedere compozitional, poemul este construit din mai multe secvente, care reliefeaza trei imagini; cea a cretorului, infatisat in contextul social, motivul inspiratiei si motivul luptei pentru atingerea absolutului.

Preluand sensurile titlului, Noapte de decemvrie debuteaza cu descrierea unui mediu ambiant si natural ostil, organizata pe baza relatiei de opozitie interior-exterior. Prima strofa prezinta cadrul interior, nefavorabil inspiratiei. Se observa termeni din campul semantic al mortii ( pustie, moarta, trasnit, adormit), precum si epitetul cromatic alba care semnifica exticntia, cadavericul. Conditia omului superior, cuprins in acest cadru interior, este suprspinsa prin antitezaȘ poetul trasnit sta de soarta, insa genu-i mare e-aproape un mit. Acest cadru care il damneaza se extinde de la pustia si alba camera moarta la pustia si alba intinsa campie, sugerand deopotriva incremenirea poetului dar si a spiritului. Planul natural, asociat cu cel uman este la fel de ostil si este construit prin paralelism sintatic. Natura devine amenintatoare, agresiva: campia geme cumplit, salbatica fiara, rastristea-l sfasie, nametii de umbra in juru-i se aduna. Se marcheaza astfel un crescendo dramatic exterior care va avea repercursiuni interioare. Luna la Macedonski capata o cu totul alta valoare in comparatie cu Eminescu, ea imprumutand aceleasi trasaturi agresive ca ale mediului. In fata acestor amenintari, geniul isi pastreaza pozitia : dar fruntea tot mandra, ramane in

luna. Faptura de huma, simbol al materiei, al carnaluilui, de mult a pierit, fapt ce contureaza ideaa unui proces de depersonalizare, care presupune anularea corpului si potentarea spiritului pentru a transcede intr-o alta lume.

Damnarea poetului pare definitiva, numai ca adversativul dar introduce lumina si caldura in atmosfera pana acum atat de rece si ostila. Se contamineaza 2 motive: motivul biblic al arhanghelului si cel al inspiratiei, simbolizat de flacara care ixbucneste pe cos. Inspirarea adusa de arhanghel schimba atmosfera cadrului initial, relevand spatiul magic al Bagdadului si produce metamorfozarea poetului in emir. In antiteza cu spatiiul anterior, Bagdadul este imaginea unui paradis terestru, opulent, feeric, asa cum este descris cu ajutorul epitetelor cromatice si cuvintelor cu rezonanta exotica : havuzele canta; jaruri de pietre cu falacari de sori; bagdadul? Cer galben si roz ce palpita, rai de-aripi de vise si rai de gradini,; djamii, minarete roze, tezaur. Potretul emirului este realizat printr-o gradatie ascendenta a epitetelor( e tanar, e farmec e trasnet e zeu). Motivul emirului se intersecteaza cu motivul Mecai. Geniul are puterea de se dezradcina de realitatea si de a accede intr-un alt spatiu, creat de vis. Alunecand in plan oniric, poetul poate sa ajunga la dorinta sa niciodata satifacauta. Spatiul Mecai este prezentat in antiteza cu cel al Bagdadului, fiind un spatiu arid, aflat sub semnul inconfortului. Dar Mecca este un ideal mult prea mare pentru emir si alege sa urmeze calea spe cetatea presfanta, renuntand la puterea materiala si la fericirea terestraa bagdadului.

Urmatoarea secventa re in centru motivul fantanii, azut sub simbolul oglindirii. In fata fantanii apar doua extremitati umane: emirul si cersetorul care capata semnificatia unui alter-ego al emirului, partea animalica, aflata sub semnul degrdarii. Emirul alege drumul drept, al compromisului si totodata al chinului, neabatandu-se de la constiinta sa. Drumul prin pustie capata valenta unui drum al initierii, o alegorie a purificarii. Se deruleaza motivul mirajului: intre dorinta de a vedea meka si greutatile drumului, meka incepe si ea sa mearga, devening imposibil de ajuns vreodata. El vede cersetorul intrand in cetate, insa victoria este de partea emirului, ultima secventa propunand antiteza dintre meca cea cucerita de cersetor si meca cea mare, meca cereasca, idealul suprem al emirului. Poemul se incheie cu versul :muit-a emirul sub jarul pustiei, vers ce sustine mesajul pornit inca din debutul poeumului. Geniul, in cautarea idealului sau, va infrunta mereu piedici, esecuri, dar credinta in idealul sau il va face sa dainuie si dincolo de moarte