Nicolae Batzaria

 

Nicolae Batzaria (18 martie 1874, Kruşovo, Macedonia - 28 ianuarie 1952, Bucureşti) este un prozator şi ziarist. Este fiul lui Constantin Batzaria, agricultor înstărit şi negustor. A urmat primele clase în satul natal, cu un învăţător chemat din România, pentru a merge apoi la liceul românesc din Bitolia. Absolvent din 1891 al liceului, este inclus între cadrele didactice în 1891-1892 şi 1895-1902, între timp având şi alte profesiuni (conductor tehnic, negustor). Continuă studiile la Bucureşti, unde frecventează cursuri la Litere şi Drept.

 

Pentru un timp, va fi profesor şi director la şcoala din localitatea natală, profesor la gimnaziul din Ianina, interpret la Consulatul general rusesc din Salonic (1904), mufetiş (inspector şcolar) al vilaetelor Kosovo şi Salonic. Cu sprijinul partidului Junilor turci, la care aderă din 1907, este numit senator (1908), iar din 1912, ministru al Lucrărilor Publice. Va face parte din delegaţia statului turc la Londra, cu prilejul semnării tratatului de pace din 1913, dar, evoluţia politică devenindu-i nefavorabilă, demisionează în acelaşi an din toate funcţiile, stabilindu-se în România.

 

În ianuarie 1915, Batzaria, care se bucura de sprijinul unor importanţi oameni politici, al lui N. Iorga în primul rând, obţine cetăţenia română. Cât durează primul război mondial, se află în Elveţia, probabil într-o misiune de propagandă. În 1922, este ales senator, reprezentând Partidul Poporului, şi până prin 1930, îl va seconda pe N. Iorga în activitatea Ligii Culturale. În 1933, acum membru al Partidului Liberal, devine deputat de Ilfov, iar ceva mai târziu este numit, pentru puţină vreme, prefect al judeţului Timiş-Torontal. Cariera politică a lui Batzaria este însă în scădere.

 

Încă din 1920 el se dedicase, în principal, gazetăriei profesioniste, fiind redactor şi conducător a numeroase ziare, reviste, almanahuri şi calendare. Părăsind, la mijlocul anului 1936, ziarele „Adevărul" şi „Dimineaţa", la care scria din 1921, intră în conducerea unui cotidian tot atât de popular, dar orientat spre dreapta - „Universul". După război, în 1945, este exclus din rândul ziariştilor şi i se interzice să mai publice, între timp fusese radiat şi din Societatea Scriitorilor Români, al cărei membru devenise din iulie 1921. A murit în lagărul de la Ghencea.

 

Potrivit propriilor mărturisiri, Batzaria ar fi început să publice în gazeta „Adevărul" din Bucureşti, încă de pe când era elev de liceu în Bitolia, prin 1890 sau 1891, sub un pseudonim. Între 1901 şi 1902 colaborează la revista „Frătilia". Este apoi membru în comitetul de redacţie şi, pentru un an, în 1904, director al publicaţiei profesorilor din Bitolia, „Lumina", unde îi apar multe încercări literare, schiţe sau anecdote versificate. Mai scrie la „Sămănătorul" sub pseudonimul N. Macedoneanul, ales de N. Iorga (din 1902), la „Şezătoarea" din Fălticeni şi la săptămânalul „Românul de la Pind", pe care îl tipărea la Bucureşti (1903-1904). „Deşteptarea" (Salonic, 1908) este ultimul periodic editat de Batzaria în afara României.

 

Împreună cu Marcu Beza mai tipărise în 1906-1907, la Bucureşti, „Graiu bun", al cărui director era, folosind tot pseudonimul N. Macedoneanul. Sunt cele din urmă publicaţii redactate în aromână şi conduse de el. De acum, colaborează doar sporadic la alte gazete dialectale şi se consacră ziaristicii în limba română, timp de aproape o jumătate de secol, scriind la peste o sută de ziare şi reviste, între care se numără „Familia", „Adevărul", „Viaţa românească", „Lupta", „Adevărul literar şi artistic", „Dimineaţa", „Sburătorul", „Duminica copiilor", „Calendarul revistei «Universul copiilor»", „Universul", „Preocupări literare", „Universul literar".

 

Totodată, este iniţiatorul unor reviste pentru copii, începând cu „Bucuria copiilor", pe care o înfiinţează în 1922 la Craiova. Din 1924, scoate la Bucureşti „Dimineaţa copiilor", al cărei director va fi doisprezece ani, până în iulie 1936; o alcătuia mai mult singur, aşa cum va proceda şi la „Universul copiilor", la care trece, tot ca director, din septembrie 1936, pentru alţi nouă ani. A întrebuinţat pseudonimele Ali-Baba, Ali-Bei, Boemus, Bucureşteanul, Dâmb, Dinu Dumbrăveanu, Dinu Pivniceru, Dorina Grădinara, Ion Vantea, Maica Lina, Maria Savel, Marcu Ionescu, Marin Opreanu, Moş Nae, N. Macedoneanul, P.A. Triot, Vasile Stănoiu, Vintilă Bratu, Vlad Astronomu şi multe altele.

 

Ziaristul Batzaria abordează fără complexe, în continuarea tradiţiei gazetăreşti autohtone, un întreg repertoriu de subiecte politice, culturale sau literare. Gazetăria sa este una de atitudine partizană, de dezbatere pasionată, cu enunţuri limpezi, cât mai aproape de nivelul de înţelegere al unor cititori puţin pretenţioşi.

 

Primele scrieri literare ale lui Batzaria, anecdote versificate, schiţe, sunt compuse în aromână. În 1901, îşi strânge sub titlul Părăvulii (cuvânt care în dialect înseamnă „anecdote") versurile compuse până atunci. Succesul l-a îndreptăţit să-şi reediteze în două rânduri (1904,1923) broşura, amplificând-o. Fiecare text pleacă de la o întâmplare reală, de la un tip caracteristic, ciudat, oricum memorabil, întâlnit în peregrinările prin munţii şi satele Macedoniei sau desprins din tradiţia orală cruşoveană. Culoarea locală, trimiterile la legende şi personaje orientale, chiar mentalitatea dezvăluită sau sensul parabolelor le apropie de povestirile ce îl au ca erou pe Nastratin Hogea şi de atmosfera poveştilor Şeherezadei.

 

Acelaşi halou oarecum exotic se regăseşte în proza (schiţe şi amintiri) din „Sămănătorul" (1902), reluată apoi şi amplificată în câteva culegeri de după 1920. Sunetul precumpănitor al acesteia este al unei literaturi a dezrădăcinării. Batzaria se lasă adesea purtat de fluxul amintirii, evocând cu nostalgie locul naşterii şi oamenii de acolo. O filosofie a resemnării, de sorginte orientală, şi de asemenea înţelegerea rostului unor împrejurări socotite nu fapte izolate, accidentale, ci o constantă a existenţei aromânilor, constituie fundalul acestor schiţe şi povestiri.

 

Protagoniştii unor nuvele amintesc „scrisorile" lui Ion Ghica: aromânii Coletti şi Karaiskakis, primul, un fel de ministru de Externe, cel de al doilea, omul forte al celebrului răzvrătit Ali Paşa din Ianina (Pentru onoarea ta, Paşel), epopeicul Kir Vasilaki din povestirea omonimă, un Munchausen balcanic, cei doi leneşi ai satului, Toma şi Dinu, convertiţi aparent, pentru a scăpa de gura lumii, la muncă (Doi angrosişti).

 

Aglomerarea de etnii atât de deosebite, aromâni, albanezi, sârbi, greci, bulgari, turci etc., amestecul de confesiuni, confruntarea de mentalităţi nu rămân fără ecou într-o proză individualizată de o ambianţă aparte. Toate aceste scrieri cu specific aromânesc au fost publicate, începând cu anul 1902, în gazete şi reviste din Bifolia şi din ţară sau în cărţi precum De la fraţii de departe (1921), Turcoaicele (1921), România văzută de departe (1922), Prima turcoaică (1932).

 

Deşi proza lui Batzaria a fost adesea alăturată de aceea a lui Pierre Lori, similitudinile s-ar putea explica doar prin realităţile asemănătoare de la care pornesc cei doi autori. Astfel, în romanul Sărmana Leila (1922), a cărui eroină este fiica unui demnitar al sultanului Abdul-Hamid, acţiunea, cu inserţii epistolare, se situează într-un Stambul stăpânit de deruta ce caracterizează prăbuşirea imperiului.

 

Având privilegiul de a studia la Roma, unde tatăl ei este ambasador, tânăra turcoaică intră în conflict cu legile şi obiceiurile care stăpânesc societatea turcească. În pofida informaţiei bogate, a construcţiei reuşite de tipuri orientale - sultanul, sfetnicii, imamii şi eunucii răsăriţi parcă dintr-un fantomatic Ev Mediu, cadânele îmbătrânite, timorate, lipsite de speranţă -, cu toată veridicitatea atmosferei de serai şi de harem, cartea suferă în plan literar.

 

O altă categorie de scrieri ale lui Batzaria ţine de memorialistică. În închisorile turceşti şi Din lumea Islamului. Turcia Junilor turci (1922) concentrează „impresii şi amintiri" despre o lume dispărută şi despre o alta ce abia lua fiinţă. După propria-i mărturie, Batzaria povesteşte pur şi simplu, fără să-şi caute cuvintele sau să urmărească efecte de stil. Întâmplările relatate au autenticitatea faptului trăit. Prima carte se menţine în zona amănuntului biografic, enumerând cu acurateţe episoade picareşti extrase din experienţa tânărului profesor, călător în munţii Macedoniei sau ai Albaniei. Cea de a doua se constituie într-o tentativă ambiţioasă de prezentare a mişcării Junilor turci. Sunt retrăite peripeţiile unei revoluţii, evenimentele fiind judecate din perspectiva unui participant care minimalizează totuşi ceea ce nu consună cu interesele aromâneşti şi căruia, nu o dată, îi scapă sensul faptelor.

 

Între protagonişti se află prietenii săi - tânărul maior Enver, viitorul Kemal Ataturk, cel care îl convinge să se alăture mişcării; intransigentul Gemal-Paşa; energicul Talaat-Bei; subtilul

specialist financiar Djavid-Bei -, conducători mai întâi ai revoluţiei şi apoi ai noii Turcii. Memorabile sunt portretele, care se alcătuiesc treptat, ale acestor oameni, construite din gesturi, atitudini, fapte caracterizante, selectate cu abilitate, dezvăluind personalităţi complexe.

 

Devenind redactor, apoi director la „Dimineaţa copiilor", Batzaria părăseşte cu timpul alte preocupări. De altfel, din 1922, când la Craiova îi apare culegerea de povestiri Bucuria copiilor, va tipări aproximativ 60 de cărţi adresate vârstelor copilăriei şi adolescenţei, la care se adaugă şi câteva „cărţi de cetire" pentru cursul primar. A scris însă mult, enorm chiar, presat de datoria de a furniza material publicaţiilor pe care le avea în grijă: schiţe, poveşti, nuvele, romane, scenete şi piese de teatru, versuri, articole culturale, note biografice despre autori străini.

 

Traduce şi localizează, totodată, din Jacob şi Wilhelm Grimm, W. Hauff, judeţul P. Hebel, Cari Ewald, W. Busch, Christoph Schmid, M. Fiechtl, Max Nordau, H. Chr. Andersen, Edmondo de Amicis, John Ruskin, Hugh Lofting, A.A. Milne, Rabindranath Tagore, Omar Sefedin etc. A mai prelucrat, din literatura Orientului, O mie şi una de nopţi, Tutiname sau Poveştile Papagalului, basme turceşti, indiene, persane, caucaziene, arabe etc. Fără să fie neapărat un inovator, Batzaria a creat o modalitate proprie de a scrie pentru copii şi tineret. Producţia bogată, cvasi-industrială, l-a împins însă spre soluţii tot mai facile, spre autopastişa.

 

Romanele lui, de fapt povestiri de dimensiuni ceva mai mari, schematice, reluând aceeaşi tramă până la uzură, revenind, în decoruri schimbate, la aceleaşi personaje, împărţind oamenii în buni şi răi, moralizează câteodată plictisitor, deşi la vremea apariţiei nu le-a lipsit succesul. Este vorba de peripeţiile unor copii sau adolescenţi aflaţi în situaţii ieşite din comun - luptele din întâiul război mondial (Suflete de viteji), răpiri, naufragii, regăsiri spectaculoase (Sandu şi Sanda, Fetiţa schimbată) -, de călătorii în peisaje exotice (Unchiul meu Adam, Şerban şi Uragan în avion, Mica Robinson) sau de întâmplări din viaţa de toate zilele (Sărmanul Adrian, Copilul nimănui).

 

Câteva scrieri se inspiră din poznele şi isprăvile unor personaje ce îşi vor avea celebritatea lor: Haplea şi Frosa, Lir şi Tibişir, Timofte şi Porumbiţa, Uitucilă. Alte culegeri includ adaptări iscusite ale unor legende din toate zările (Clopotul fermecat, Comoara cu poveşti, Poveşti de aur), povestiri istorice, basme compuse de el sau prelucrate.

 

Opera

 

• Părăvulii, Bucureşti, 1901; ediţia Bucureşti, 1904; ediţia Bucureşti, 1923; ediţia Syracuse (Statele Unite), 1989;

• De la fraţii de departe, Oradea, 1921;

• Nu tot ce zboară se mănâncă, Bucureşti, 1921;

• Spovedanii de cadâne, Bucureşti, 1921;

• Turcoaicele, Iaşi, 1921;

• Sărmana Leila, Bucureşti, 1922;

• Primul poet, Bucureşti, 1922;

• Bucuria copiilor, Craiova, 1922;

• Din lumea Islamului. Turcia Junilor turci, prefaţă de N. Iorga, Bucureşti, 1922;

• România văzută de departe, Bucureşti, 1922;

• Colina îndrăgostiţilor, Bucureşti, 1923;

• Clopotul fermecat, Bucureşti, 1925;

• Of şi Ţepeluş, Bucureşti, 1925;

• Suflete de viteji, Bucureşti, 1925;

• Haplea, cu desene de Mihai Iordache, Bucureşti, 1926;

• Minuni din jurul nostru (în colaborare cu Dumitru Stoica şi Petre Puchianu), Craiova, 1927;

• Comoara cu poveşti, cu ilustraţii de Dragoş, Bucureşti, 1927;

• În tinereţe sau la bătrâneţe?, Bucureşti, 1927;

• Haplea la Bucureşti, cu ilustraţii de Mihai Iordache, Bucureşti, 1928;

• Miţi Miţişor şi Şoşoiu Şoşolici, Bucureşti, 1929;

• Haplea, Bucureşti, 1930;

• Poveşti cu noroc, Bucureşti, 1930;

• Haplea la şcoală, Bucureşti, 1931;

• Prima turcoaică, Bucureşti, 1932;

• Haplea în străinătate, Bucureşti, 1932;

• Lir şi Tibişir, Bucureşti, 1933;

• Noile păţanii ale lui Haplea, cu desene de Geo şi Gusty, Bucureşti, 1934;

• Unchiul meu Adam, cu desene de Gusty, Bucureşti, 1934;

• Anecdote, prefaţă de Take Papahagi, Bucureşti, 1935;

• Coana Frosa la Bucureşti, Bucureşti, 1935;

• Răpirea celor două fetiţe, Bucureşti, 1935;

• Rilă Iepurilă, Bucureşti, 1935;

• Fior Voinicul, Bucureşti, 1937;

• În ţara copiilor trântori, Bucureşti, 1938;

• Păpuşica, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1938;

• Şerban şi Uragan în avion, Bucureşti, 1938;

• Ştrengărelu, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1938;

• Buchete de poveşti, Bucureşti, 1939;

• Mica Robinson, Bucureşti, 1939; ediţia Sibiu, 1992;

• Sandu şi Sanda, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1939;

• Uitucilă, Bucureşti, 1939;

• O mie şi una de nopţi povestite pentru tineret, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1940;

• Rilă-Epurilă aviator, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1940;

• Sărmanul Adrian, Bucureşti, 1940;

• Buruiana fermecată, Bucureşti, 1940;

• Copiii cu părul de aur. Scufiţa Roşie în Ţara Zânelor, cu desene de G. Iliescu şi Ioana, Bucureşti, 1941;

• Copilul nimănui, cu desene de G. Iliescu, Bucureşti, 1941;

• Haplea. Păţanii din tinereţe, Bucureşti, 1941;

• Trandafirul mării şi alte povestiri din „O mie şi una de nopţi" şi de la alte popoare, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1941;

• Mimina, Bucureşti, 1942;

• Porumbiţa şi Timofte, Bucureşti, 1942;

• Regina din Insula piticilor, cu desene de Ioana, Bucureşti, 1942;

• Spiriduşul lui Ionel, Bucureşti, 1942;

• Tiriplic cel norocos, Bucureşti, 1942;

• Cutia cu jucării, Bucureşti, 1943;

• Coana Frosa. Viaţa şi aventurile ei, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1943;

• Lacrimile mamei, cu desene de Vasile Dobrescu, Bucureşti, 1943;

• Poveştile papagalului, cu desene de Vasile Dobrescu, Bucureşti, 1943;

• De toate şi frumoase, Bucureşti, 1944;

• Fetiţa schimbată, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1944;

• La plimbare-n zi cu soare, Bucureşti, 1944;

• Poveşti de aur, ediţia II, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1944; ediţia cu desene de Livia Rusz, Bucureşti, 1968; ediţie prefaţată de Gica Iuteş, Bucureşti, 1987; ediţia Bucureşti, 1994;

• Genoveva de Brabant, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1945; ediţia Sibiu, 1993;

• Cartea bucuriei, Bucureşti, 1945;

• Fel de fel de vieţuitoare, Bucureşti, 1945;

• Jar Voievod şi Fulg Albastru, Bucureşti, 1945;

• Joc şi veselie, Bucureşti, 1945;

• Maimuţica, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1945;

• Priveşte şi citeşte, Bucureşti, 1945;

• Haplea. Păţanii şi năzdrăvănii, Bucureşti, 1970;

• Haplea. Alte păţanii şi năzdrăvănii, cu desene de Marin Iorda, Bucureşti, 1971;

• Poveşti din tolba lui Moş Nae, Iaşi, 1993;

• Aventurile lui Tirtirică, Bucureşti;

• Cartea mea, Bucureşti;

• Comoara cu poveşti alese printre cele mai frumoase de la diferite popoare, Bucureşti;

• Cutia cu jucării, Bucureşti;

• Ina, fetiţa prigonită, Bucureşti;

• Istorioare pentru Puiu, Bucureşti;

• În închisorile turceşti, Brăila;

• Martinică şi Puky, Bucureşti;

• Michi Maus în Ţara viselor, Bucureşti;

• Moara Piticilor, Bucureşti;

• Omul întors din Rai, Bucureşti;

• Pentru copiii noştri, Bucureşti;

• Stan şi Bran, Bucureşti;

• Ştrengăriile lui Gigi, Bucureşti;

• Zâmbiţi, vă rog, Bucureşti.

 

Traduceri 

• Rabindranath Tagore, Lumina ochilor, Bucureşti, 1921, Pietrele flămânde, Bucureşti, 1927;

• John Ruskin, Regele răului de aur, Bucureşti, 1925;

• H. Chr. Andersen, Evreica şi alte povestiri, Bucureşti, 1926;

• Wilhelm Busch, Ca să mai râdem, Bucureşti, 1926, Plici şi Plum, cu desenele autorului, Bucureşti, 1928;

• Max Nordau, Închisoare de flori, Bucureşti, 1926;

• Halid Zia, Sclava neagră, Bucureşti, 1927;

• Christoph von Schmid, Inelul pierdut, Bucureşti, 1929, Jertfa Lilianei, Bucureşti, 1930, Copilul crescut în peşteră, Bucureşti, 1943, În căutarea norocului, cu desene de Pascal, Bucureşti, 1943; ediţia Sibiu, 1992;

• Hugh Lofting, Doctorul Mititelu, Bucureşti, 1935;

• A.I. Manoff, Originea găgăuzilor, Bucureşti, 1940.