newsletter proiect un an de implementare

8
  Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European p rin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 –  2013  Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijin ul creşterii economice şi soci etăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”  Numărul de identificare al contractului: POSDRU/19/1.3/G/261 45 Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României  UNIUNEA EUROPEANĂ GUVERNUL ROMÂNIEI  MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE AMPOSDRU Fondul Social European POSDRU 2007-2013 Instrumente Structurale 2007-2013 OIPOSDRU Colegiul Naţional  „Mircea cel Bătrân” Rm.Vâlcea Beneficiar:  Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”  Partener:   Şcoala Galicea Valoarea totală a proiectului: 878.284,00  lei (fără TVA) din care cofinanţare Primăria Municipiului Rm. Vâlcea: 17.566,00 lei (fără TVA) Obiective specifice O1 creşterea gradului de implicare a elevilor prin utilizarea noilor tehnologii în educaţie; O2 dezvoltarea simţ ului civic  prin realizarea de activităţi de voluntariat în şcoală; O3  fluidizarea serviciilor : management, contabilitate, bibliotecă ş i secretariat, prin utilizarea eficientă a calculatorului; O4  îmbunătăţir ea abilităţilor de comunicare în limba engleză; O5 compatibiliz area sistemului educaţional românesc cu sistemele europene; O6 sporirea capacităţii de consili ere din partea profesorilor pentru liceenii care au absolvit gimnaziul în mediul rural; O7 creşterea calităţii procesului educaţiona l  prin îmbogăţirea bibliotecii şcolare cu materiale didactice în format electronic create de către echipe mixte profesori-elevi, cu respectarea dreptului de autor. Profesori  în societatea cunoaşterii POSDRU 19/1.3/G/26145  Obiectiv general: dezvoltarea competitivităţii profesorilor în vederea adaptării la cerinţ ele educaţ ionale specifice societăţii cunoaşterii. Scop : facilitarea procesului de inser ţ ie  profesională a tinerilor prin furn izarea de servicii sociale şi educaţ ionale de calitate.  Echipa de management Manager proiect:  Ana Maria Arişanu Asistent manager de proiect: Ion Lăculeanu Responsabil financiar: Luminiţ a Fulgescu Expert cu studii juridice: Dragoş Ivan Responsabil promovare: Elisabeta Antonia Haller   

Upload: antoniahaller

Post on 07-Jul-2015

27 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 1/8

 

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare” 

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/19/1.3/G/26145

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEANĂ  GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Beneficiar: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”  

Partener:  Şcoala GaliceaValoarea totală a proiectului: 878.284,00 lei (fără TVA) din care

cofinanţare Primăria Municipiului Rm. Vâlcea: 17.566,00 lei (fără TVA) 

Obiective specifice

O1•creşterea gradului de implicare a elevilor prin utilizarea noilor 

tehnologii în educaţie;

O2•dezvoltarea simţ ului civic  prin realizarea de activităţi de voluntariat în

şcoală;

O3•  fluidizarea serviciilor : management, contabilitate, bibliotecă şi 

secretariat, prin utilizarea eficientă a calculatorului;

O4• îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare  în limba engleză;

O5•compatibilizarea sistemului educaţional românesc cu sistemele

europene;

O6•sporirea capacităţii de consiliere din partea profesorilor pentru liceenii 

care au absolvit gimnaziul în mediul rural;

O7

•creşterea calităţii procesului educaţional  prin îmbogăţirea bibliotecii şcolare cu materiale didactice în format electronic create de cătreechipe mixte profesori-elevi, cu respectarea dreptului de autor.

Profesori în societatea cunoaşterii POSDRU 19/1.3/G/26145 

Obiectiv general: dezvoltarea

competitivităţii profesorilor în vedereaadaptării la cerinţ ele educaţ ionale

specifice societăţii cunoaşterii. 

Scop : facilitarea procesului de inser ţ ie profesională a tinerilor prin furnizarea deservicii sociale şi educaţ ionale de calitate. 

● ● ● 

Echipa de management 

Manager proiect:

 Ana Maria Arişanu 

Asistent manager de proiect:

Ion Lăculeanu 

Responsabil financiar:Luminiţ a Fulgescu 

Expert cu studii juridice:

Dragoş Ivan 

Responsabil promovare:

Elisabeta Antonia Haller  

● ● ● 

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 2/8

 

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

Activităţi desfăşurate  în primul an de implementare  

● ● ● Profesori în societatea cunoaşterii la un an de implementare 

 În urmă cu un an (4 august 2010) debuta în Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân proiectul Profesori în societatea cunoaşterii , un proiect scris pentru

profesorii acestei prestigioase unităţi de învăţământ şi pentru profesorii şcolii partenere - Şcoala Galicea. Drumul parcurs până acum a fost posibil şi datorităbunăvoinţei şi interesului cadrelor didactice din cele două şcoli de a participa la diversele activităţi propuse de către echipa de implementare.

Grupul ţintă este format dintr-un număr de 69 de profesori şi personal didactic auxiliar.● ● ● 

Curs de limba engleză 

Un curs axat pe comunicare pentru echipa implicată în derularea

programului Bacalaureat Internaţional cu o durată 90 de ore la care au

participat 16 profesori, desfăşurat în perioada septembrie-decembrie 2010.

Cursuri practice de consilere şi orientare

Un program de formare de scurtă durată (100 de ore), participanţii fiind 38

de profesori (31 de la solicitant şi 7 de la partener), desfăşurat în perioada

octombrie 2010-ianuarie 2011.

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 3/8

 

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

Activităţi desfăşurate  în primul an de implementare  

Masa rotundă nr. 1 „Să fim responsabili”  

Prima din seria celor trei intâlniri dintre profesori şi reprezentanţi ai unor

organizaţii cu experienţă în voluntariat în vederea cunoaşterii cadrului

legislativ şi a analizei unor exemple de bună practică pentru a identifica

domenii de voluntariat şi a elabora materiale care vin în sprijinul

profesorilor ce vor să se implice în acţiuni de voluntariat, desfăşurată în

octombrie 2010. 

Vizita elevilor de la şcoala parteneră 

Dată fiind preocuparea comună a celor două instituţii privind integrarea

absolvenţilor de gimnaziu în mediul rural într-un liceu din oraş, în

octombrie 2010 la CNMB au fost 6 elevi de la partener pentru o zi, în

vederea identificării diferenţelor dintre modul de desfăşurare a orelor la

solicitant şi la partener. 

Conferinţa „Adaptabilitatea absolvenţilor de gimnaziu din

mediul rural la exigenţele unui liceu din oraş”  

Conferinţa a avut loc la şcoala parteneră în februarie 2011, invitaţi fiind

profesori atât de la şcoli din mediul rural cât şi de la licee din oraşe. De

asemenea au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai CCD. 

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 4/8

 

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

Activităţi desfăşurate în primul an de implementare 

Multimedia în educaţie – curs acreditat 

Un curs de 60 de ore în cadrul căruia au fost formaţi  21 de profesori, axat

pe prelucrarea imaginilor digitale şi scanate, a sunetelor şi clipurilor

video, utilizarea aparaturii multimedia pentru realizarea şi prezentarea

materialelor în  format electronic şi tipărit precum şi dezvoltareaabilităţilor de comunicare şi argumentare. Cursul a fost finalizat cu un

schimb de experienţă cu profesori din judeţul Cluj care au absolvit deja

acest program de formare. Profesorii participanţi la acest curs au primit

şi dispozitive de stocare externă (stick-uri de 16GB)

Profesor Cristina Goran, responsabil activitate:

„Se simţea nevoia unui astfel de curs de multă vreme, în special pentru profesorii de alte discipline decât de informatică. Am constatat   în ultima  perioadă că elevii noştri, în special cei de la matematică-informaticăreuşesc să fie foarte bine informaţi în ceea ce priveşte utilizarea soft -

urilor de ultimă generaţie, dar din păcate folosesc aceste cunoştinţe prea puţin în scop didactic. De-acum înainte echipele formate din profesorii 

ormaţi la acest curs şi elevi vor putea realiza materiale multimedia de

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 5/8

 

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

Cursuri ECDL

ECDL reprezintă  un standard de pregătire profesională. Cursurile

defăşurate î n perioada martie – mai 2011 a vizat formarea personalului de

conducere şi a personalului didactic auxiliar. 12 persoane care desfăşoară

astfel de activităţi (10 angajaţi ai solicitantului şi 2 angajaţi ai partenerului)

au fost instruite şi au obţinut permisul ECDL – Complet

Activităţi desfăşurate în primul an de implementare 

Masa rotundă nr. 2 „Să fim responsabili”  

 În aprilie 2011 s-a organizat cea de-a doua masă rotundă din seria celor trei,reunite sub titulatura „Să fim responsabili!”. La această activitate au fostinvitaţi reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai comunităţii locale dinRm.Vâlcea, foşti şi viitori parteneri ai Colegiului Naţional „Mircea cel Batrân”

 în derularea unor activităţi de voluntariat pentru elevi şi profesori.  Această întâlnire a fost bine primită de către paricipanţi, propunându-se organizarea

unui târg de cerere şi oferte de voluntari, târg la care să participe atât

instuţiile cât şi organizaţiile nonguvernamentale. S-a creat ad-hoc un grup deiniţiativă, format din cei prezenţi, pentru organizarea acestui târg. „ Încercămastfel să îi sprijinim pe elevi, să îi îndrumăm să fie responsabili pentru că,ulterior, acţiunile de voluntariat îi vor ajuta să se ghideze mai uşor în viaţă şi să îşi aleagă un job", a afirmat Ana Maria Arişanu, managerul proiectului.

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 6/8

 

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

Calculatorul şi proiectele interdisciplinare - curs de formare acreditat 

Acest curs cuprinde trei etape: prima etapă desfăşurată în iunie 2011 a cuprins  prezentarea unor proiecte ce introduc probleme şi subiecte din lumea

care ne înconjoară şi impun ca elevii să interpreteze date reale, să reacţioneze la rezultatele pe care le găsesc şi să prezi nte aceste rezultate într-o

varietate de formate; partea a doua se derulează pe parcursul vacanţei de vară şi  fiecare cadru didactic participant la curs primeşte ca sarcină de lucru

conceperea şi realizarea la clasă a unui proiect interdisciplinar, folosind ca structură şi sursă de informare proiectele primite pe CD, iar lectorul cursului

devine îndrumător/mentor; ultima etapă, cea de evaluare se va desfăşura în septembrie 2011 şi vor fi prezentate proiectele re alizate de echipele de

elevi. Cursul are 60 de ore, participanţii fiind 27 de profesori (26 de la solicitant şi 1 de la partener) 

Activităţi desfăşurate în primul an de implementare 

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 7/8

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

 Ateliere Bacalaureat Internaţional  

  În perioada aprilie-decembrie 2011 au fost şi vor fi accesate atelierele  de lucru destinate profesorilor debutanţi în programul

Bacalaureat Internaţional. Profesorii participanţi sunt cei din echipa implicată în derularea Bacalaureatului Internaţional de la Colegiul

Naţional „Mircea cel Bătrân”, fie direct, fie prin formare online. Colegiul nostru se află    în plin proces de acreditare a şcolii pentru a oferi

elevilor noştri programul Bacalaureat Internaţional ca alternativă educaţională în învăţământul public preuniversitar din România. Implementarea programului Diploma – Bacalaureat Internaţional are caracter de noutate nu numai pentru liceul nostru, ci şi pentru România,

la nivel de şcoli publice. Prin urmare nu ne putem raporta la o experienţă anterioară, a noastră sau a altor colegi din ţară. Scopul acestor

ateliere de lucru este tocmai acela de a ne familiariza cu aceste noutăţi, de a conştientiza o dată în plus ce măsuri trebuie întreprinse pentr u

ca implementarea acestui proiect să se realizeze cu succes. Anual organizaţia Bacalaureat Internaţional organizează ateliere de pregătire 

(http://ibo.org/events/workshops.cfm) în diverse locaţii, participarea fiind şi o condiţie necesară pentru autorizarea finală a şcolii. Au fost

accesate următoarele ateliere, participanţii reuşind să obţină şi certificarea : Creativity Action Service, Paris 2 - 4 iulie, Antonia Haller;

Mathematical Studies HL (High Level), Bruxelles 2-4 iulie, Roxana Aron; General Language B, Bruxelles 2-4 iulie, Floriana Alexandru Gruia,

Computer Science, Bruxelles 2-4 iulie, Ana Maria Arişanu (Coordonator IB). Atelierele online s-au desfăşurat pe o perioadă de 4 săptâmâni şi

au fost următoarele: Teaching IB DP Chemistry, Cristina Goran; Teaching IB DP Economics, Adrian Luca; Information Technology in a GlobalSociety: a comprehensive approach, Antonia Haller; Geography - putting the course together, Mirela Maria Tamaş. Scopul organizaţiei IB este de

a dezvolta elevi dornici să descopere, să dobândească multiple cunoştinţe ce îi vor ajuta să înţeleagă lumea ca întreg, respectând aspectul

intercultural, încurajând elevii să devină cetăţeni activi. 

Activităţi desfăşurate în primul an de implementare 

 

5/9/2018 Newsletter proiect un an de implementare - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/newsletter-proiect-un-an-de-implementare 8/8

 

Investeşte în oameni! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

august 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României 

UNIUNEA EUROPEAN   GUVERNUL ROM NIEI MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI

ŞI PROTECŢIEI SOCIALE 

AMPOSDRU

Fondul Social European

POSDRU 2007-2013

Instrumente Structurale

2007-2013

OIPOSDRU Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” 

Rm.Vâlcea 

Profesori în societatea cunoaşterii 

POSDRU 19/1.3/G/26145 

Biblioteca digitală – ateliere de lucru

 În perioada iulie - septembrie 2011 profesorii din cele două şcoli partenere, care de-a lungul timpului au realizat diverse materiale didactice în format

digital, vor fi invitaţi să participe la ateliere de lucru, organizate pe arii curriculare pentru colectarea acestor materiale, prelucrarea şi stocarea lor pe

CD-uri/DVD-uri care să fie donate bibliotecilor şcolare din cele două instituţii partenere. Au fost invitaţi inspectorii de specialitate şi inspectorii

metodişti care activează la ISJ şi CCD. Pentru atelierele „Biblioteca digitală” s-au achiziţionat şi dispozitive de stocare externă pentru profesorii

participanţi (HDD extern de 750GB).

Activităţi desfăşurate în primul an de implementare