new microsoft word document (9).docx

6
Recunoaşterea hotărârilor penale străine. Transferarea persoanelor condamnate. Pedeapsa amenzii. Cuantumul amenzii Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare. Transferarea persoanelor condamnate. Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare Indice alfabetic: Drept procesual penal - recunoaşterea hotărârilor penale străine - transferarea persoanelor condamnate - pedeapsa amenzii - cuantumul amenzii Legea nr. 302/2004, art. 187 41 , art. 187 43 În conformitate cu dispoziţiile art. 187 41 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - dispoziţii referitoare la aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare în cadrul cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene - instanţele de judecată, ca autorităţi judiciare române de executare, recunosc o hotărâre prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare. Potrivit art. 187 43 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, numai dacă se stabileşte că hotărârea prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară se referă la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, instanţa de judecată, ca autoritate judiciară română de executare, poate decide să reducă suma pedepsei executate la suma maximă prevăzută pentru fapte similare de legea română, atunci când faptele intră în competenţa instanţelor române. Prin urmare, instanţa de judecată care dispune recunoaşterea hotărârii de condamnare atât la pedeapsa închisorii, cât şi la pedeapsa amenzii, pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene, şi transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România, nu poate modifica, nici în cadrul procedurii de recunoaştere a hotărârii de condamnare şi transferare a persoanei condamnate, nici în cadrul procedurii contestaţiei la executare, cuantumul amenzii, cu excepţia cazului prevăzut în art. 187 43 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 520 din 11 februarie 2010

Upload: roxana-baras

Post on 19-Nov-2015

214 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

cedo

TRANSCRIPT

Recunoaterea hotrrilor penale strine. Transferarea persoanelor condamnate. Pedeapsa amenzii. Cuantumul amenziiCuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevzute n legi speciale.Recunoaterea i executarea hotrrilor penale i a actelor judiciare.Transferarea persoanelor condamnate.Dispoziii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene n aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaterii reciproce sanciunilor pecuniareIndice alfabetic: Drept procesual penal-recunoaterea hotrrilor penale strine-transferarea persoanelor condamnate-pedeapsa amenzii-cuantumul amenzii Legeanr. 302/2004,art. 18741,art. 18743n conformitate cu dispoziiileart. 18741alin. (1) din Legeanr. 302/2004 - dispoziii referitoare la aplicarea principiului recunoaterii reciproce a sanciunilor pecuniare n cadrul cooperrii cu statele membre ale Uniunii Europene - instanele de judecat, ca autoriti judiciare romne de executare, recunosc o hotrre prin care s-a aplicat o pedeaps pecuniar fr alte formaliti i iau imediat toate msurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepia cazului n care constat c este aplicabil unul dintre motivele denerecunoateresauneexecutare. Potrivitart. 18743alin. (1) din Legeanr. 302/2004, numai dac se stabilete c hotrrea prin care s-a aplicat o pedeaps pecuniar se refer la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, instana de judecat, ca autoritate judiciar romn de executare, poate decide s reduc suma pedepsei executate la suma maxim prevzut pentru fapte similare de legea romn, atunci cnd faptele intr n competena instanelor romne.Prin urmare, instana de judecat care dispune recunoaterea hotrrii de condamnare att la pedeapsa nchisorii, ct i la pedeapsa amenzii, pronunat ntr-un stat membru al Uniunii Europene, i transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executrii pedepsei nchisorii ntr-un penitenciar din Romnia, nu poate modifica, nici n cadrul procedurii de recunoatere a hotrrii de condamnare i transferare a persoanei condamnate, nici n cadrul procedurii contestaiei la executare, cuantumul amenzii, cu excepia cazului prevzut nart. 18743alin. (1) din Legeanr. 302/2004.I.C.C.J., Secia penal, decizianr. 520 din 11 februarie 2010Prin sentinanr. 316 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureti, Secia I penal, a admis contestaia la executare formulat de condamnatul N.G. mpotriva sentineinr. 146 din 19 mai 2009 a Curii de Apel Bucureti, Secia I penal, pe motiv de mpiedicare la executare.n bazaart. 144 alin. (1)lit. b) iart. 146 alin. (1) i (2) din Legeanr. 302/2004, a adaptat amenda de 460.575eurola suma de 50.000 lei, aceasta fiind amenda maxim prevzut de legislaia penal romn.A meninut celelalte dispoziiile ale sentinei contestate.Pentru a pronuna aceast sentin, instana de fond a reinut urmtoarele:Prin sentinanr. 146 din 19 mai 2009, Curtea de Apel Bucureti, Secia I penal, a admis cererea de transferare a condamnatului N.G. n vederea executrii pedepsei de 23 ani i 8 luni nchisoare i 460.575euroamend.A recunoscut efectele sentinelornr. 554/01 din 9 februarie 2001, pronunat de Tribunalul dinTorino, Prima Secie Penal, rmas definitiv la 9 iulie 2001, prin care inculpatul N.G. a fost condamnat la o pedeaps de 7 ani nchisoare i 449.975,78euro; sentina penalnr. 3695/05 din 31 mai 2005 a Tribunalului dinMilano, prin care inculpatul a fost condamnat la 18 ani nchisoare, sentina penalnr. 4725/05 din 24 martie 2006 a Curii de Apel dinMilano, Secia aIII-a Penal, rmas definitiv la 9 mai 2006, prin care pedeapsa aplicat persoanei condamnate N.G. a fost redus la 16 ani i 8 luni nchisoare; decizianr. 514 din 12 octombrie 2006 a Procurorului General de pe lng Curtea de Apel dinMilano, prin care pedeapsa de 16 ani i 8 luni nchisoare aplicat prin sentina penalnr. 4725/05 din 24 martie 2006 a Curii de Apel dinMilano, Secia aIII-a Penal, a fost cumulat cu pedeapsa de 7 ani nchisoare i 449.975,78euro, aplicat prin sentinanr. 554/01 din 9 februarie 2001 a Tribunalului dinTorino, Prima Secie Penal, rezultnd o pedeaps final de 23 ani i 8 luni nchisoare i 469.975,78euroamend, pedeaps din care s-a sczut, conform Legiinr. 241/2006 privind amnistia, 3 ani nchisoare i 10.000euroamend, pedeapsa rmas de executat fiind de 20 ani i 8 luni nchisoare i 459.975euroamend.A recunoscut efectele sentinei din 26 septembrie 2003 a Tribunalului dinTorinomeninut prin sentinanr. 793/2005 din 26 februarie 2005 a Curii de Apel dinTorino, Secia a II-a Penal, rmas definitiv la 30 iulie 2005, prin care inculpatul a fost condamnat la 3 ani nchisoare i 600euroamend.A recunoscut efectele decizieinr. 514/2006 din 7 martie 2007 a Procurorului General de pe lng Curtea de Apel dinMilano, prin care condamnatul N.G. urma s execute o pedeaps final de 26 de ani i 8 luni nchisoare i 470.575,78euro, pedeaps din care s-a sczut perioada amnistiat conform Legiinr. 241/2006, de 3 ani nchisoare i 10.000euroamend, condamnatul urmnd s execute, n final, 23 ani i 8 luni nchisoare i 460.575euroamend.A constatat c persoana condamnat a fost arestat preventiv ncepnd cu data de 5 iulie 2004, beneficiind de 135 zile eliberare anticipat, prin decizia din 12 octombrie 2006.A constatat ca persoana condamnat este ncarcerat n prezent n Penitenciarul dinMonza.A dispus transferul condamnatului N.G., n vederea continurii executrii pedepsei finale aplicate, ntr-un penitenciar din Romnia.A dedus din pedeapsa aplicat durata executat de Ia 5 iulie 2004 la zi.A dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 23 ani i 8 luni nchisoare i 460.575euroamend, pe numele N.G.Prin contestaia adresat instanei de judecat, contestatorul N.G. a solicitat reducerea cuantumului amenzii n sum de 460.575euroIa 50.000 lei, cuantumul maxim al amenzii penale prevzut de legislaia romn.Instana de fond a apreciat contestaia ntemeiat, considernd c este incident cazul prevzut nart. 461 alin. (1)lit. c) C.proc.pen., respectiv exist o cauz de mpiedicare la executare. n acest sens a apreciat c sunt i dispoziiileart. 144 alin. (1)lit. b) iart. 146 din Legeanr. 302/2004 privind cooperarea judiciar internaional n materie penal, care oblig instanele romne s adapteze pedepsele incompatibile cu legislaia romn. Or, pedeapsa amenzii penale n legislaia romn are drept cuantum maxim suma de 50.000 lei (art. 53pct. 1lit. cC.pen.), aceasta corespunznd gravitii faptelor penale comise de condamnat.mpotriva acestei sentine a declarat recurs Parchetul de pe lng Curtea de Apel Bucureti, care a criticat-o pentrunelegalitate. Se susine, n esen, c temeiul juridic -art. 144 alin. (1)lit. b) din Legeanr. 302/2004 - n baza cruia instana de fond a modificat amenda aplicat de statul de condamnare, nu este aplicabil n cauz. Se arat c ntre Romnia i Republica Italian s-a ncheiat un Acord asupra transferrii persoanelor condamnate, ratificat prin Legeanr. 83/2006, care prevede c cele dou pri vor aplica pentru realizarea transferrii procedura prevzut nart. 9 paragraful 1lit. a) din Convenie, excluznd posibilitatea schimbrii condamnrii persoanei transferate. Posibilitatea adaptrii pedepsei este prevzut doar n dou ipoteze: natura sau durata pedepsei este incompatibil cu legislaia naional, nu i cnd cuantumul, n cazul pedepsei pecuniare, este incompatibil.n concluzie, se solicit admiterea recursului, casarea sentinei i, n fond, respingerea contestaiei la executare, canefondat.Examinnd sentina contestat prin prisma criticilor formulate de ctre parchet i a dispoziiilor legale n materie, nalta Curte de Casaie i Justiie constat c recursul este ntemeiat, pentru urmtoarele considerente:Transferarea persoanelor condamnate, ca form a cooperrii judiciare internaionale n materie penal, este reglementat prin Convenia european asupra transferrii persoanelor condamnate, adoptat laStrasbourg, la 21 martie 1983.n dreptul intern, transferarea persoanelor condamnate este reglementat de Legeanr. 302/2004, cu modificrile ulterioare.Art. 9 paragraful 1lit. b) din Convenie iart. 144 alin. (1) din Legeanr. 302/2004 permit autoritilor competente ale statului de executare s aleag ntre dou proceduri alternative de executare:- fie s continue executarea condamnrii imediat sau n baza unei hotrri judectoreti, situaie n care este obligatoriu a se respecta felul i durata pedepsei prevzute n hotrrea de condamnare;- fie s schimbe condamnarea, printr-o hotrre a acestui stat dat ntr-o procedur judiciar sau administrativ, nlocuind astfel sanciunea aplicat n statul de condamnare printr-o sanciune prevzut de legislaia statului de executare pentru aceeai infraciune.Statul de executare este continuatorul statului de condamnare, principiu care rezult dinart. 10 paragraf 1 din Convenia european asupra transferrii persoanelor condamnate, care prevede c, n caz de continuare a executrii, statul de executare este legat de natura juridic i durata sanciunii, aa cum rezult ele din condamnare.Convenia accept totui, n paragraful 2 alart. 10, dac natura sau durata acestei sanciuni este incompatibil cu legislaia statului de executare sau dac legislaia acestui stat o impune, ca statul de executare, printr-o hotrre judiciar sau administrativ, s adapteze aceast sanciune la pedeapsa ori msura prevzut de propria sa lege pentru infraciuni de aceeai natur.n dreptul intern,art. 146 alin. (1) din Legeanr. 302/2004 permite conversiunea sau schimbarea condamnrii, dac felul pedepsei aplicate de instana strin sau durata acesteia sunt incompatibile cu legislaia romn, deoarece executarea pedepsei este guvernat de legea statului de executare. n aceast situaie, prin hotrre judectoreasc se poate adapta acea pedeaps la cea prevzut de legea romn pentru faptele care au atras condamnarea. Pedeapsa trebuie s corespund, att ct este posibil, felului pedepsei aplicate n statul de condamnare i nu poate s agraveze situaia condamnatului.Din economia dispoziiilor legale menionate rezult c durata pedepsei la care face referireart. 146 trebuie raportat la maximul general al pedepsei prevzute nart. 53 C.pen. i la maximul special al pedepsei prevzute de norma incriminatoare romn n care se ncadreaz fapta sancionat n statul de condamnare.Romnia i Republica Italian au ncheiat un Acord asupra transferrii persoanelor condamnate, ratificat prin Legeanr. 83/2006, care prevede expres nart. 6 alin. (1) c cele dou pri vor aplica pentru realizarea transferrii procedura prevzut nart. 9 paragraful 1lit. a) din Convenie, excluznd prin urmare posibilitatea schimbrii condamnrii persoanei transferate.Prin urmare, temeiul juridic -art. 144 alin. (1)lit. b) din Legeanr. 302/2004 - n baza cruia instana de judecat a modificat amenda penal aplicat de statul de condamnare nu este aplicabil n cauz.Analiznd coninutul normei juridice (preluate n cuprinsulart. 146 alin. 1 din Legeanr. 302/2004) se constat, n primul rnd, c nu se instituie n sarcina instanei de judecat o obligaie, ci se confer condamnatului o vocaie.Chiar dacart. 146 alin. (3) din Legeanr. 302/2004 prevede posibilitatea schimbrii condamnrii dup transferarea persoanei condamnate, trebuie remarcat c transferul este rezultatul unui acord ntre dou state, iar statul de condamnare i-a exprimat acest acord avnd n vedere inclusiv procedura pe care statul romn a ales-o prin sentina penalnr. 146 din 19 mai 2009, respectiv continuarea executrii.n al doilea rnd, aa cum s-a artat deja, posibilitatea adaptrii pedepsei este prevzut doar n dou ipoteze - natura sau durata pedepsei este incompatibil cu legislaia naional - nu i cnd cuantumul, n cazul pedepsei pecuniare, este incompatibil.Aceast interpretare, n sensul c amenda penal nu poate fi adaptat legislaiei naionale, este confirmat i de existena n cuprinsul Legiinr. 302/2004 (TitlulVII, Capitolul 2, Seciunea a 4-a) a unor dispoziii speciale referitoare la recunoaterea i executarea reciproc a sanciunilor pecuniare.Astfel,art. 18741alin. (1) din Legeanr. 302/2004, cu modificrile ulterioare, prevede c autoritile judiciare romne de executare recunosc o hotrre fr alte formaliti i iau imediat toate msurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepia cazului n care se constat c este aplicabil unul din motivele denerecunoateresauneexecutare.Legeanr. 302/2004 prevede o singur situaie n care autoritatea judiciar de executare poate modifica sanciunea pecuniar, respectiv ipoteza prevzut nart. 18743alin. (1): cnd hotrrea se refer la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, instana romn putnd decide s reduc suma pedepsei la suma maxim prevzut, pentru fapte similare, de legea romn, atunci cnd faptele intr n competena instanelor romne.Aceste dispoziii au fost implementate urmare a Deciziei-cadru a Consiliului 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 (art. 8 alin. 1) i nu sunt aplicabile n spe.n consecin, n bazaart. 38515pct. 2lit. d) C.proc.pen., nalta Curte de Casaie i Justiie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lng Curtea de Apel Bucureti mpotriva sentineinr. 316 din 3 noiembrie 2009 a Curii de Apel Bucureti, Secia I penal, a casat sentina atacat i,rejudecndn fond, a respins, ca nentemeiat, contestaia la executare formulat mpotriva sentineinr. 146 din 19 mai 2009 a Curii de Apel Bucureti, Secia I penal.