1 Johann Christian von Struve, Cãlãtoria de la Viena la Iaºi (1791), în MariaHolban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru ºi Paul Cernovodeanu (red. responsabil),Cãlãtori strãini despre þãrile române, tom. X

2, Bucureºti, 2001, p. 1118.

2 Friedrich Schmidt, [Iaºii la începutul anului 1804], în Georgeta Filitti, BeatriceMarinescu, ªerban Rãdulescu-Zoner, Marian Stroia ºi Paul Cernovodeanu (red. respon -sabil), Cãlãtori strãini despre þãrile române în secolul al XIX-lea, tom. I (1801–1821),Bucureºti, 2004, p. 170.

3 Adam Neale, Relaþia cãlãtoriei prin Moldova (1805), în Cãlãtori strãini despreþãrile române în secolul al XIX-lea, tom. I (1801–1821), p. 177.

Mãsuri de sistematizare a zonei centralea oraºului Iaºi în prima jumãtate a secolului

al XIX-lea. Demolarea „baratcelor”

Dan Dumitru Iacob

În majoritatea cazurilor, cãlãtorii strãini care au vãzut Iaºul la sfârºitulsecolului al XVIII-lea ºi la începutul celui urmãtor au fost impresionaþi deaspectul rural al localitãþii ºi de eterogenitatea arhitecturii. Johann Christianvon Struve nota cã, „în afarã de diferite case frumoase de piatrã, care aparþinboierilor celor mai de seamã ai þãrii […], toate celelalte sunt construcþii joasede lemn cu curþi mari în faþã. Uliþele sunt ºi aici ocupate de un mare numãrde prãvãlii ºi dughene de tot felul…”1. Impresiile sale sunt confirmate ºi dealþi cãlãtori strãini, între care germanul Friedrich Schmidt, preceptorul fiilordomnului Alexandru Moruzi. Acesta afirma cã, pe la începutul anului 1804,Iaºul era mai mult „un sat foarte întins, cu câteva sute de case mari, ºi, înparte, bine construite în care locuiesc familiile nobile; apoi, alãturi, un numãr,proporþional cu populaþia, de cocioabe jalnice la care, în loc de ferestre se observãdeschizãturi, cu bãºici de vitã sau hârtie lipitã, pentru a lãsa sã pãtrundãlumina zilei. Ici ºi colo, stau înºirate case ºi cocioabe, una lângã alta, destulde regulat pentru ca trecerea printre acestea sã poatã fi numitã uliþã”2. Dupãrelatarea medicului scoþian Adam Neale, clãdirile erau construite din lemn,paiantã sau cãrãmidã ºi acoperite cu stuf, cele modeste, sau ºindrilã, cele alelocuitorilor înstãriþi3. Din perspectiva observatorilor strãini, aceastã etero ge -nitate arhitecturalã – dublatã de o situaþie demograficã la fel de contrastantã –,era o consecinþã a acþiunii conjugate a influenþelor orientale ºi occidentale,suprapuse pe un fond autohton mai mult sau mai puþin perceptibil.

În prima jumãtate a secolului al XIX-lea situaþia începe sã se schimbe,treptat, sub impulsurile modernizãrii generale a societãþii româneºti, proces

Semnatar articol

4 I. Caproºu, P. Cocârlã, Iluminatul public în Iaºi la 1811, în „Analele ªtiinþificeale Universitãþii din Iaºi. Istorie”, XXXIX, 1993, p. 102-136 (documentul a fost republicatºi în Documente statistice privitoare la oraºul Iaºi, vol. I (1755–1820), editate de IoanCaproºu ºi Mihai-Rãzvan Ungureanu, Iaºi, 1997, p. 279-319); N.A. Bogdan, Cu prilejulpavãrii câtorva uliþi din Iaºi în 1833, în „«Ioan Neculce». Buletinul Muzeului municipaldin Iaºi”, I, Iaºi, 1921, p. 45-60.

5 Vezi ºi Dan Dumitru Iacob, Consideraþii metodologice privitoare la studiul vecinã -tãþilor urbane. Uliþa Târgului de Sus din Iaºi în prima jumãtate a secolului al XIX-lea(studiu de caz), în Monumentul (Lucrãrile Simpozionului naþional „Monumentul – Tradiþieºi viitor”), coord. Lucian-Valeriu Lefter ºi Aurica Ichim, tom. IX, Iaºi, 2008, p. 373 ºi 375.

care a afectat ºi arhitectura urbanã. Cu excepþia periferiilor – al cãror caracteraproape rural a impus o distanþã fizicã ºi socialã –, amplasarea clãdirilor dincentrul oraºului semnificã începutul luptei pentru spaþiu, pentru ieºirea lastrada. Douã cauze majore au determinat accelerarea iniþiativelor edilitare laînceputul secolului al XIX-lea: sporul demografic ºi dezvoltarea economieiurbane. La acestea se adaugã influenþa factorului extern, accentuat prin ocupaþiilemilitare strãine, contactele directe cu civilizaþia occidentalã ºi recurgerea lapersonal calificat din strãinãtate (ingineri, arhitecþi, meºteri). Creºterea popu -laþiei, atât prin sporul de natalitate, cât ºi prin sporul migrator, a creat un surplusal forþei de muncã, fapt ce a contribuit, printre altele, la stimularea iniþiativeloreconomice ºi la reconsiderarea funcþionalitãþii spaþiilor publice. Sub presiuneafactorului economic, boierii ºi mãnãstirile care deþineau mari proprietãþi încentrul oraºului au construit dughene pe aproape toatã latura dinspre stradã aproprietãþilor respective, pe care le închiriau sau le vindeau negustorilor.Alocându-se o parte din proprietate activitãþilor economice, tratarea arhitec -tonicã a spaþiului construibil, inclusiv a caselor boiereºti, a suferit modificãri.De o parte ºi de alta a strãzilor centrale au apãrut ºiruri de dughene care auobturat deschiderile la stradã ale caselor boiereºti, izolate în mijlocul curþilorºi grãdinilor. În multe cazuri, ºirurile de dughene au substituit sau au dublatzidurile care înconjurau vechile proprietãþi boiereºti ºi mãnãstireºti, ziduricare le confereau acestora un aspect de gospodãrii fortificate.

Pe baza unor registre ale proprietãþilor din frontul stradal se poateobserva parþial tipul lotizãrilor4. La 1811 mai existau deschideri largi înfronturile strãzilor centrale, corespunzãtoare unor mari proprietãþi (cu olungime de peste 60 de metri). Cu timpul, aceste deschideri au fost reduse pemãsura ce densitatea dughenelor a crescut. Proprietãþile mari, boiereºti ºimãnãstireºti, s-au desfãºurat în lungimea ºi adâncimea frontului stradal, pecând micile proprietãþi ºi dughenele erau trasate preponderent în adâncimeafrontului stradal, deci cu latura îngustã la stradã5. Creºterea densitãþii dughenelora afectat geometria ºi estetica fronturilor stradale, fapt remarcat încã de la sfârºitul

22

Titlu articol 23

6 Andreas Wolf, Contribuþii la o descriere statistico-istoricã a PrincipatuluiMoldovei, în Cãlãtori strãini despre þãrile române, tom. X

2, p. 1273.

7 Manolache Drãghici, Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani pânã în zilele noastre,vol. II, Iaºi, Institutul Albinei, 1857, p. 67 (ediþia a II-a de Constantin Mihãescu-Gruiu,vol. II, Bucureºti, Gruparea culturalã "Europa în România", 1999, p. 228).

8 Arhiva Consiliului Eparhial Chiºinãu, în „Arhivele Basarabiei”, tom V, 1933,nr. 1, p. 24-25.

secolului al XVIII-lea de Andreas Wolf: „Dughenile negustorilor formeazã,ce-i drept, uliþe lungi, [înºirându-se] de o parte ºi de alta a lor, dar ele suntlipsite de orice gust, fãrã nici un fel de ornamente pe din afarã, de cele maimulte ori, ridicate doar din lemn ºi menite a cãdea pradã flãcãrilor la declanºareaunui incendiu”6.

Absenþa unor reguli generale de urbanism, precum ºi interesele strictpecuniare au favorizat improvizaþii care sfidau toate principiile estetice ºiurbanistice. Fãrã nici un discernãmânt, la multe clãdiri au fost adãugate scãri,prispe, cerdãcuþe etc., care, din lipsa spaþiului, au fost extinse spre stradã.Aceste iniþiative private au afectat funcþionalitatea ºi estetica spaþiului public,administraþia oraºului intervenind cu mãsuri numai când riscurile pentrupietoni ºi locatari erau evidente. Din cauza instabilitãþii politice, majoritateaintervenþiilor de acest gen aveau însã un caracter temporar. O astfel de iniþiativãedilitarã s-a desfãºurat în a doua domnie a lui Alexandru Moruzi (1802–1806).Nemulþumit de situaþia precarã a strãzilor, domnul a poruncit distrugereamultor clãdiri, „barace ºi foiºoare sau cerdace ce atârna(u) pânã la giumãtatede drum, din care unile povârnite ºi surpate din vechime, era numai sã cadãasupra trecãtorilor…”7.

Documente disparate mãrturisesc ºi despre preocupãrile – din pãcateinconstante – privitoare la aplicarea unui plan de sistematizare. La 1811, unnegustor din Uliþa Sfânta Vineri, Dimitrie Nacaciul, a închiriat un loc albisericii Sfântul Nicolae-Domnesc pe care, dupã o prealabilã înþelegere cuAgia – care „au vãzut cã nici o strâmtorire a uliþei nu sã face” –, a construitdughene cu ziduri din cãrãmidã. La scurtã vreme însã, clãdirile respective aufost dãrâmate din ordinul polcovnicului podurilor, Manuil Balº, pe motiv cãtoate dughenele ce sã aflã pe acolo au sã le strice”, nefiind prevãzute în planulde sistematizare al oraºului. La 24 octombrie 1811, proprietarul solicita auto -ritãþilor dreptul de a-ºi reface dughenele, pentru a le folosi „pânã va venivreme a sã preface oraºul […] dupã planul cel nou”. Sfatul îi aprobã cererea,condiþionându-l însã ca, la timpul potrivit, sã se conformeze mãsuriloredilitare „fãrã nici o împotrivire sau pretenzie” 8.

Un alt risc major care reclama aplicarea unor mãsuri edilitare energice îlconstituia pericolul de incendiu, omniprezent într-o localitate în care majo ritatea

Semnatar articol

9 Gheorghe Ungureanu, Ceva din urbanistica Iaºului de eri, în „Cetatea Moldovei”,anul IV, vol. 9, nr. 6, 1943, p. 406.

10 Despre cerdac vezi ºi Dan Bãdãrãu ºi Ioan Caproºu, Iaºii vechilor zidiri. Pânãla 1821, ediþia a II-a, revãzutã, Iaºi, 2007, p. 107-108.

11 Ibidem, p. 312-354.12 Nicolae Lascu, Epoca regulamentarã ºi urbanismul. Câteva consideraþii generale,

în „Historia Urbana”, tom. II, nr. 2, 2004, p. 127-130.

clãdirilor erau construite, parþial sau în totalitate, din lemn ºi alte materiale infla -mabile (stuf, paie). Din pãcate, dispoziþiile privitoare la sistematizarea ora -ºului erau aplicate cu mai multã perseverenþã abia dupã ce focul distrugeapãrþi însemnate din oraº. Astfel, cel mai devastator incendiu care a cuprinsoraºul la 19 iulie 1827 a determinat emiterea unor porunci aspre privitoare lareconstruirea locuinþelor din materiale neinflamabile, pe aliniamente noi,care trebuiau sã ofere lãrgime uliþelor. Respectivele porunci au fost însoþiteºi de dispoziþii referitoare la punerea în valoare a clãdirilor cu arhitecturãdeosebitã, în special cele cu rol ecleziastic: la 7 august 1827 Ioan SanduSturdza interzicea construirea dughenelor în jurul bisericilor ºi mãnãstirilor,poruncind, de asemenea, sã fie demolate clãdirile vechi ºi ruinate, „pentru casã nu se acopere aceste zidiri frumoase spre podoaba oraºului”9.

În pofida sincopelor survenite în stabilirea ºi aplicarea normelor edilitare,ºi pe fondul unei accentuate eterogenitãþi stilistice, arhitectura ieºeanã de lacumpãna secolelor XVIII–XIX ºi-a conturat primele trãsãturi originale. Lapalatele ºi casele boiereºti se constatã reducerea streºinii, înainte proeminentã,apariþia scãrii interioare la clãdirea cu parter înalt (sau cu etaj), bolta pentrutrãsuri încorporatã construcþiei ºi elementele curbe în suprafaþa faþadelor,care corespund saloanelor în rotondã din interior. Casele tradiþionale, simplesau cu parter ºi etaj, nu suferã transformãri majore. Cerdacul, element dearhitecturã autohtonã se pãstreazã10. Arhitectura dughenelor devine sãracã,acestea pierzându-ºi cu timpul bolta sau galeria sub arcade, caracteristicãsecolelor anterioare11.

Regulamentul Organic contureazã pentru prima datã un program urba -nistic modern pentru spaþiul românesc extracarpatic. Legea promoveazã oserie de principii urbanistice, precum: limitarea perimetrului localitãþilor,zonificarea constructivã ºi funcþionalã, regularizarea reþelei stradale,reglementarea circulaþiei, valorificarea esteticã a spaþiului public, impunereaunor norme de construire etc.12

Pentru Iaºi, multe dintre aceste principii au fost utilizate empiric ºiinconsecvent încã din secolul al XVIII-lea. Noutatea promovatã, în acest sens,de Regulamentul Organic constã în sintetizarea ºi legiferarea acestor principiisub forma unui program edilitar-urbanistic mai coerent, corespun zãtor normelor

24

Titlu articol 25

13 Regulamentul Organic al Moldovei, editat de Dumitru Vitcu ºi Gabriel Bãdãrãu,Iaºi, 2004, Anexa la Litera E, Art. 25, p. 227 (pentru versiunea iniþialã din 1831); AnexaLitera H, Art. LII, p. 435 (pentru versiunea completatã din 1835; în continuare ne vomreferi doar la aceastã ultimã versiune).

14 Ibidem, Art. LXXIII–LXXIX, p. 438-439.15 Direcþia Judeþeanã Iaºi a Arhivelor Naþionale (în continuare DJIAN), fond Eforia

Iaºi, dos. 14/1832, f. 19 r.16 Manualul administrativ al Principatului Moldovei, cuprinzãtoriu legilor ºi

dispoziþiilor întroduse în þarã de la anul 1832 pânã la 1855, inorãnduite de o comisiedin naltul ordin al Înãlþimei Sale principelui domnitoriu al Moldovei Grigorie A. Ghicav(oie)v(od), tomul I, Iaºi, Tipografia Buciumului Român, 1855, doc. 124, p. 190-191.

europene în vigoare, cu etape clar delimitate de realizare. Din pãcate, potenþialulde adaptare al societãþii româneºti la aceste norme moderne era limitat, faptpentru care standardele impuse de legiuitori nu au putut fi atinse decât parþial,într-un timp îndelungat ºi cu multe dificultãþi.

În Regulamentul Organic al Moldovei, la secþiunea dedicatã oraºelor ºi,în special, Capitalei, au fost introduse articole speciale referitoare la „înfrumuse -þarea” oraºului ºi la arhitectura clãdirilor. Dispoziþiile conþineau obligativitateaconstruirii clãdirilor noi numai din piatrã sau cãrãmidã, cu acoperiºuri dinþiglã ºi dupã planuri aprobate de Eforie. Pentru prevenirea incendiilor au fostfixate reguli speciale, cu termene de execuþie riguros precizate: pânã în ºaseluni trebuiau distruse toate construcþiile din scânduri, iar pânã în trei ani celedin nuiele ºi vãlãtuci. Pânã în 15 ani toate clãdirile oraºului trebuiau acoperitecu þigle. De asemenea, pentru lãrgirea strãzilor ºi îndreptarea fronturilor stradaletoate „excrescenþele” construite în uliþã – tarabele, cerdãcuþele de lemn, scãrileºi prispele – trebuiau demolate pânã în ºase luni13. Alte mãsuri edilitareadoptate prin Regulamentul Organic au fost: interzicerea construirii la stradãfãrã avizul municipalitãþii, îmbunãtãþirea stãrii edificiilor religioase, înfiin -þarea a patru pieþe publice, fixarea ceasornicelor pe turnurile înalte ale bisericilor,înfiinþare grãdinii publice, pavarea cu piatrã a strãzilor principale etc.14 Auto -ritãþile s-au strãduit sã aplice aceste norme cât mai repede, dupã cum se poatevedea ºi dintr-o dispoziþie a Departamentului Pricinilor din Lãuntru cãtreSfatul municipal din Iaºi, de la 10 martie 1832, prin care însãrcina Agia sã publicearticolele din Regulament referitoare la desfiinþarea în termen de trei luni aconstrucþiilor ieºite din linia frontului stradal (tarabe, cerdãcuþe, scãri ºi prispede lemn)15. Respectarea liniaritãþii fronturilor stradale ºi evitarea îngustãriistrãzilor constituie obiectul altor dispoziþii din aceeaºi vreme (5 mai 1834)16.

Pentru îndeplinirea dispoziþiilor enunþate a fost înfiinþat Comitetul pentrusupravegherea construirii caselor în oraºul Iaºi, sprijinit financiar de Eforieºi condus de arhitectul Johann Freywald ºi maiorul Singurov. Preocu pãrile

Semnatar articol

17 Gheorghe Cliveti, Evoluþia urbanisticã a Iaºilor la sfârºitul secolului al XVIII-leaºi începutul secolului al XIX-lea, în „Cercetãri istorice”, serie nouã, tom. IX–X,1978–1979, Iaºi, p. 396.

18 Manualul administrativ, doc. 133, p. 203-204; Gheorghe Cliveti, op. cit., p. 396-397ºi fig. 1-6.

19 Manualul administrativ, I, 1855, doc. 129, p. 200-201.

lor s-au concretizat într-un proiect privitor la formarea unei Direcþii a înfru -museþãrii oraºului ºi în Proiectul pentru alcãtuirea comitetului comu nica -þiilor þãrii ºi zidirilor publice17. O altã realizare importantã a acestei comisii, dela începutul anului 1846, a constituit-o întocmirea unor planuri de faþadepentru clãdirile din frontul stradal. Astfel de planuri au fost realizate de arhitectulM. Hartl ºi multiplicate în litografia lui Miler ºi Partenie (fig. 1-3). Planurilede faþade introduceau o diferenþiere netã între strãzile centrale ºi celeperiferice. O atenþie specialã era acordatã principalei artere a oraºului, UliþaMare, cãreia îi erau destinate douã planuri dupã care se puteau construi casecu douã ºi trei niveluri. Alte trei planuri de faþade erau destinate pentruclãdirile cu unul-douã niveluri ce se puteau construi pe strãzile paveluite ºiîncã trei planuri de case pentru uliþele ºoseluite. Case cu douã niveluri seputeau construi pe toate strãzile, dar modelele difereau de la un tip de stradãla altul. Pe strãzile mai lãturalnice se puteau construi clãdiri dupã oricaredintre planurile propuse de autoritãþi, cu condiþia ca proprietarii de pe acelestrãzi sã opteze pentru acelaºi plan, în vederea uniformizãri estetice a fronturilorstradale. În acest scop, autoritãþile mai propuneau sã se pãstreze acelaºi planal faþadei la capetele segmentelor stradale, în intersecþii, spre a servi ca reperpentru arhitectura întregii strãzi18.

Legislaþia conþinea ºi precizãri referitoare la modul de construcþie (27octombrie 1841): meºterii erau datori sã pãzeascã cu stricteþe planul faþadei,construcþia trebuia sã prezinte siguranþã pentru pietoni ºi locatari, nu trebuiasã umbreascã strada prin ieºirea clãdirii peste linia zidului (trasat pe plan),trebuia acoperitã cu materiale neinflamabile, era interzisã construirea pelocul strãzii a tarabelor ºi scãrilor, era interzisã amplasarea grajdurilor ºi aaltor dependinþe poluante în apropierea strãzii, precum ºi deversarea apeimenajere pe stradã19.

Pentru ridicarea unei noi clãdiri proprietarul era condiþionat de obþinereaunei adeverinþe eliberate de cãtre Eforie, care, la rândul ei, se asigura împreunãcu arhitectul oraºului dacã solicitantul îndeplineºte toate condiþiile legalepentru construcþia respectivã (vezi ºi fig. 4).

O altã dispoziþie emisã de Departamentul din Lãuntru la 25 iunie 1842stabilea ca, în cazul construcþiilor ºubrede, care ameninþau siguranþa pietonilor,

26

Titlu articol 27

20 Ibidem, p. 202; DJIAN, fond Eforia Iaºi, dos. 131/1836, vol. I, f. 20 r. ºi 41 r.În sama Eforiei Iaºi din 1833 figureazã 179 de lei cheltuiþi „cu facerea tãbletilor ce s-aupus la baracile de pe uliþã ce, dupã hotãrârea Ocârmuirii, au a se desfiinþa” (AnaleleParlamentare ale României, tom IV

II, Obicinuita Obºteascã Adunare a Moldovei; legis -

latura I, sesiunea II, 1833–1834, Bucureºti, 1894, p. 287).21 Manualul administrativ, I, 1855, p. 208-211.

acestea sã fie evacuate de locatari ºi sã se indice prin inscripþii pericolul careîl constituiau20. Proprietarii erau avertizaþi sã le repare într-un anumit termen,cu materiale rezistente, altfel construcþiile trebuiau dãrâmate. În general,pentru clãdirile ce urmau a fi construite în frontul stradal, autoritãþile insistauasupra respectãrii normelor de siguranþã, dispoziþia precizând ca oriceconstrucþie nouã sã fie ridicatã pe „pãmânt sãnãtos”, cu temelii adânci, cumateriale a cãror rezistenþã, verificatã de specialiºti, trebuia sã corespundãmãrimii edificiului. Lucrãrile trebuiau verificate periodic de cãtre arhitectuloraºului pentru a se asigura cã normele stabilite de edili sunt respectate.

Multe dintre aceste dispoziþii au fost reluate într-o lege mai cuprinzãtoaredin 25 aprilie 1850, publicatã de Departamentul Lucrãrilor Publice, referitoarela „regulile ce au a se pãzi întru înfrumuseþarea oraºilor”21. Atenþia autoritãþilors-a îndreptat ºi asupra celorlalte oraºe din Moldova. Suportul legislativ îlconstituie tot articolele Regulamentului Organic. Se revine asupra necesitãþiidistrugerii clãdirilor necorespunzãtoare, proces nefinalizat din motive conºtien -tizate, de altfel, de cãtre autoritãþi: greutãþile timpului, marele numãr deconstrucþii ce trebuiau distruse ºi lipsa materialului pentru reconstruirea lor.Dupã cum s-a procedat anterior în Iaºi, ºi de aceastã datã s-a prevãzut reali -zarea unor recensãminte pentru fiecare oraº, cu toate construcþiile caretrebuiau desfiinþate. În rândul acestora intrau: clãdirile de orice fel ºi dinorice material care ameninþau, prin iminenþa prãbuºirii, siguranþa locatarilorºi a pietonilor; clãdirile din lemn ºi vãlãtuci care împiedicau lãrgirea ºi aliniereastrãzilor; clãdirile acoperite cu stuf de pe strãzile principale, sau numaiacoperiºurile din stuf, în cazul în care construcþia era din zid, de piatrã sau decãrãmidã, grajdurile ºi dependinþele poluante din frontul stradal. Autoritãþileurmau sã analizeze aceste recensãminte ºi sã eºaloneze pe mai mulþi anitermenele de desfiinþare, începând cu 1851. Totuºi, chiar din 1850 trebuiaudemolate elementele constructive parazitare care blocau lãrgirea uliþelor ºialinierea fronturilor stradale: ºandramalele, cerdacurile, tarabele ºi prispele.Pivniþele care se prelungeau sub stradã sau sub trotuare trebuiau dezafectateºi umplute cu pãmânt, extinderea fiind permisã numai în perimetrul proprietãþii.Pânã la expirarea noilor termene fixate de autoritãþi nu era permisã reparareaconstrucþiilor supuse desfiinþãrii, cu excepþia acoperiºului (pentru a le feri deploaie). Ele trebuiau demnolate ºi reconstruite.

Semnatar articol

Un accent mai evident îl depuneau autoritãþile pentru respectareanormelor privitoare la ridicarea noilor clãdiri. Pe viitor nu erau permise decâtconstrucþiile din piatrã ºi cãrãmidã, acoperite cu materiale neinflamabile, cuexcepþia periferiilor ºi a oraºelor în care nu existau fabrici de þiglã, în acestcaz permiþându-se acoperiºurile din scândurã ºi ºindrilã. Erau indicate ºitipurile de materiale de construcþie pentru viitoarele clãdiri: piatra ºi cãrãmidapentru ziduri, iar pentru acoperiºuri oalele (þiglele) ºi tabla de fier, aramã ºicositor. Gardurile din scânduri, dar fãrã streºini de spini, erau permise numaila mahalale, la fel ºi ostreþele de haragi aºezaþi vertical. Pe strãzile principaleerau permise numai zidurile din piatrã ºi grilajele de fier sau ºipci de lemn(„stahetele”) vopsite.

De asemenea, au sporit condiþiile ce trebuiau îndeplinite de cãtre proprietarpentru a primi adeverinþa de construcþie din partea autoritãþilor (eforie,isprãvnicie sau poliþie). Prin semnarea unei declaraþii, acesta se angaja sãrespecte prevederile legale, inclusiv în ceea ce privea amplasarea utilitãþilorsanitare, pentru care era obligat sã cearã avizul comisiei medicale. Cei carenu respectau legea se alegeau cu dãrâmarea construcþiei ºi cu o amendã detrei galbeni.

Legea a fost publicatã pe foi volante ºi anunþatã oral, urmând sã fie aplicatãîn urmãtoarele oraºe: Focºani, Botoºani, Bârlad, Roman, Fãlticeni, Bacãu,Ocna, Tecuci, Huºi, Vaslui, Piatra, Neamþ, Dorohoi, Mihãileni, Târgul Frumosºi Hârlãu. Exista însã posibilitatea aplicãrii ei ºi în alte târguri þinutale, în funcþiede interesul proprietarilor târgurilor respective sau al autoritãþilor locale.

Instituþiile abilitate în aplicarea ºi supravegherea dispoziþiilor referitoarela sistematizarea urbanã erau: isprãvniciile, eforiile, arhitecþii oraºelor, sau,în lipsa acestora, poliþia.

Aplicarea acestor dispoziþii ºi legi a început imediat dupã intrarea învigoare a Regulamentului Organic. Cum majoritatea termenelor de intrare înlegalitate a proprietarilor ale cãror clãdiri contraveneau cerinþelor legislativea expirat în 1836, autoritãþile au fãcut un bilanþ pentru anul 1837. Documentelestatistice elaborate cu acest prilej se referã la desfiinþarea „baratcelor”, clãdiricu funcþii economice sau locative care trebuiau demolate, majoritatea, alteledoar reparate, deoarece nu corespundeau cerinþelor arhitectonice, derezistenþã ºi de siguranþã împotriva incendiilor, impuse de edilii oraºului.

O sumarã analizã pe baza unui astfel de document, intitulat Vidomostiipentru toate baratcile din cuprinsul oraºului Iaºii supusã disfiinþãrii, din 1837(anexa I), ilustreazã, deºi parþial, situaþia edilitarã a oraºului ºi eficacitatealegislaþiei aflate în vigoare. Precizãm cã statistica se referã doar la strãzile maiimportante ale oraºului, care delimiteau ºi zona centralã a acestuia (fig. 5),

28

Titlu articol 29

22 DJIAN, fond Eforia Iaºi, dos. 131/1836, vol. I, f. 44 r.23 Ibidem, f. 12 r. ºi 63 r.

iar încadrarea cronologicã depãºeºte anul 1837, deoarece cuprinde ºi adnotãriulterioare. Din tabelul centralizator de mai jos observãm cã, din cele 423 declãdiri menþionate în statisticã, aproape jumãtate erau ridicate din vãlãtuci, otreime din cãrãmidã ºi paiantã, ºi foarte puþine din cãrãmidã sau alte materialedurabile.

Pânã la data realizãrii statisticii, toate „baratcele” trebuia sã fi fostdemolate, unele având termenele de desfiinþarea fixate pentru anii 1834 ºi1835, majoritatea pentru anul 1836. Însã, în 1839 – ultima datã certã în cares-au fãcut menþiuni în Vidomostii – mai mult de jumãtate dintre imobilelerecenzate (220 de clãdiri) nu fuseserã desfiinþate. 33 de proprietari au obþinuttermene de amânare pentru demolarea clãdirilor – de la câteva luni la câþivaani – pânã ce lucrãrile de paveluire vor ajunge în dreptul proprietãþilorrespective. Alte 29 de clãdiri trebuiau acoperite cu þiglã, 7 se aflau în litigiu înprivinþa drepturilor de proprietate, 5 au fost scoase de sub incidenþa mãsuriloradministrative, iar în privinþa altor 4 nu existã menþiuni referitoare la soartalor. Motivele pentru care legislaþia ºi termenele fixate de autoritãþi nu au fostrespectate sunt diverse, dupã cum reiese din observaþiile cuprinse în statisticãºi din documentele conexe, aflate în acelaºi dosar arhivistic.

Statutul social modest ºi situaþia materialã precarã ridicau problemeserioase proprietarilor ale cãror clãdiri urmau a fi demolate sau reparate, faptconºtientizat ºi de cãtre autoritãþi. La 28 februarie 1836, vãduva evreicã Esterse plânge Departamentului cã, din cauza sãrãciei, nu-ºi poate demola casapentru a o reconstrui dupã plan, fapt pentru care Departamentul porunceºteEforiei sã facã o anchetã în acest caz22. Nu cunoaºtem rezultatul anchetei,însã presupunem cã solicitanta a avut câºtig de cauzã, cel puþin temporar, devreme ce nu mai apare în Vidomostia din 1837. Un deznodãmânt similarîntâlnim ºi în cazul lui Alexandru Balica, negustor (posibil boierit), care seroagã sã nu i se dãrâme dughenele spre a nu sãrãci. Deoarece autoritãþile nu-iaprobã cererea iniþialã, petentul insistã ºi reuºeºte sã obþinã amânarea demolãriipânã la paveluire23.

Semnatar articol

24 Ibidem, f. 31 r.25 Ibidem, f. 82 r.26 Ibidem, f. 3 r.27 Ibidem, f. 9 r.28 Ibidem, f. 104 r.29 Ibidem, f. 48 r.30 Ibidem, f. 32 r.

ªi alþi proprietari solicitã amânãri pânã când lucrãrile de paveluire astrãzilor vor ajunge în dreptul lor. În februarie 1836, comisul CostacheBurghele cere Departamentului din Lãuntru o amânare pentru desfiinþarea„unor dugheni, ce are pe Uliþa Mare, „în dreptul porþii hanului turcesc”, ºialtile din dreptul porþii Sf(ântului) Neculaiu Gospod pãnã când lucrariapavelelor va ajunge pe acolo ºi sã va îndrepta linia uliþii”24. La fel procedeazãºi un alt concitadin de-al sãu, Panaitache Panu25.

Pe lângã jalbele locuitorilor de rând ºi ale negustorilor, în dosarele insti -tuþiilor administrative se gãsesc ºi numeroase cereri ale boierilor, proprietaride case, hanuri ºi dughene ce urmau a fi demolate. De pildã, logofãtul IordacheCatargiu solicitã o amânare pentru dãrâmarea dughenelor sale din Târgul deSus26. Postelnicul Iancu Canano doreºte o amânare a demolãrii caselor ºidughenelor din Iaºi cu doi ani ºi jumãtate27. Spãtarul Grigore Codreanu solicitão amânare pentru dãrâmarea unui „ºir de dughene de pe Uliþa Mare”28.Mãsurile edilitare le afecteazã, cel puþin vremelnic, interesele economice,acesta fiind ºi motivul principal pentru care ei încearcã sã amâne cât mai multdesfiinþarea clãdirilor care le aduceau profit.

De la caz la caz, pot fi întâlnite diverse condiþionãri economice ºijuridice, generate de contracte de închiriere sau parteneriate de afaceri aflateîn derulare, dar ºi variate impedimente practice, referitoare la lucrãrile dedemolare ºi reconstruire, care necesitau timp. Adunarea materialelordestinate reparãrii vechilor clãdiri sau construirii altora noi constituia unuldintre motivele invocate de cei ale cãror proprietãþi intrau sub incidenþa legii.Ana Catargiu se plânge Departamentului din Lãuntru cã Eforia o sileºte sã-ºidãrâme „un han ºi niºte dugheni ce le are de cãrãmidã în Uliþa Sfâ(n)t(ul)Spiridon ºi a le priface dupã plan”. Ea solicitã sã fie pãsuitã doi ani, pânã îºiva pregãti materialele. Printr-o adresã din 9 martie 1836, Departamentul porun -ceºte Eforiei oraºului Iaºi sã-i acorde termenul solicitat29. În aceeaºi lunã, unAlexandru berar solicitã o amânare pentru dãrâmarea hanului sãu, „cari esteîn faþã cu hanul lui Coroio”, pentru a-i permite chiriaºului sãu sã supraveghezematerialele pe care le strângea în scopul reconstruirii clãdirii30.

În urma cererilor adresate Eforiei Iaºi ºi Departamentului Treburilordin Lãutru de cãtre proprietarii ale cãror clãdiri intrau sub incidenþa dispoziþiei

30

Titlu articol 31

31 Ibidem, vol. II, f. 154 r. ºi 161 r.32 Ibidem, f. 167.33 Pentru localizare vezi ºi Dan Dumitru Iacob, Proiecte edilitare în Iaºii primei

jumãtãþi de secol XIX. Piaþa de la biserica Sfânta Paraschiva, în „Ioan Neculce. BuletinulMuzeului de Istorie a Moldovei”, serie nouã, tom. IV–VII, 1998–2001, Iaºi, 2001, p. 125-140.

34 DJIAN, fond Eforia Iaºi, dos. 26/1838, f. 5. r.

de demolare sau reparare, autoritãþile au hotãrât efectuarea unor verificãri peteren pe baza cãrora se emiteau rezoluþii mai adecvate situaþiei reale. În urmaunei astfel de cercetãri, Mihalache Botezatul este iertat de demolarea caseidin spatele mãnãstirii Sfântul Spiridon, clãdirea, construitã la 1830, din cãrã -midã, fiind destul de nouã ºi trainicã. În schimb, i se impune sã o acopere cuoale în termen de patru luni, fapt pentru care semneazã ºi o declaraþie în acestsens31. Rezolvarea cererii lui Mihalachi Botezatu a constituit precedentul decare s-au folosit ºi vecinii sãi, care îºi aveau proprietãþile în jurul mãnãstiriiSfântul Spiridon. Deoarece ºi clãdirile lor erau din cãrãmidã ºi paiantã, le-ausalvat de la demolare în schimbul acoperirii acestora cu oale ºi a desfiinþãriiunor latrine ale spitalului Sfântul Spiridon, care incomodau atât prin poziþiaexcentricã în frontul stradal cât ºi prin poluarea aerului de pe o stradã foartecirculatã32.

Autoritãþile se confruntau cu piedici serioase ºi în cazul desfiinþãriiunor clãdiri ai cãror proprietari, nu puþini, se aflau peste hotare, cum estecazul boierilor care rezidau în Basarabia. O mãrturie în acest sens o constituiecorespondenþa consistentã purtatã între autoritãþi ºi vechilii cãminaruluiCostache Cazimir, care locuia în Basarabia, pe marginea desfiinþãrii unuicorp de clãdire cu 19 dughene, aflat în cvartalul I, lângã casa vistierniculuiAlecu Sturdza ºi peste drum de casa vornicului Dimitrie Cantacuzino-Paºcanul33.Dupã constatãrile autoritãþilor, la 1838 dughenele erau „cu totul vechiu ºiproaste încât nu mai încape de a sã mai întocmi, mai ales acoperãmântul lorºi la o întâmplare de pojar – de care Dumnezãu fereascã – vor fi pricinã a sãprimejdui ºi binalile mari ce sunt de piatrã a boerilor lãturalnic pomeniþi maisus”. Dupã epuizarea motivelor obiºnuite prin care s-a încercat amânarearepetatã a aplicãrii deciziei autoritãþilor ºi dupã presiunile fãcute de Eforie s-aajuns într-un impas. În lipsa proprietarului, vechilul acestuia, spãtarul IoniþãDuca, pretextând cã nu avea dreptul de a decide în privinþa dughenelor, cidoar de a le supraveghea, tergiverseazã pânã la o planificatã sosire a stãpânuluisãu în Moldova34. Autoritãþile îl implicã, neoficial, pe fratele lui Cazimir.Rãspunsul acestuia se înscrie în acelaºi registru al pertractãrilor sterile: dupãce neagã cã ar fi primit o înºtiinþare oficialã în privinþa problemei, „aghio -tantul Cazimir” afirmã cã doar la rugãmintea neoficialã a ministrului Departa -mentului din Lãuntru, logofãtul Alecu Ghica, i-a scris fratelui sãu, însã nu

Semnatar articol

35 Ibidem, f. 13.36 Ibidem, f. 21, 23, 29, 31.37 Dan Dumitru Iacob, Proiecte edilitare, passim.38 DJIAN, fond Eforia Iaºi, dos. 14/1832, f. 29 r.

avea nici o certitudine cã acesta ar fi primit scrisoarea sa. Mai mult decât atât,iritaþi peste mãsurã de insistenþa autoritãþilor, Cazimireºtii ameninþã cu presiunidiplomatice, prevalându-se de faptul cã acele dughene au fost primite ca zestrede la socrul lui Costache Cazimir, Manolache Calmuþchi, care era supusrusesc35. Chiriaºii, direct interesaþi ºi, posibil, încurajaþi de proprietar, iniþiazãpropriile demersuri pentru a obþine pãsuiri suplimentare. Ei obþin o amânarepentru a trece iarna, pânã la 1 martie 1839, condiþionatã de aplicarea unormãsuri urgente pentru reducerea riscurilor de incendiu: refacerea acoperiºuluiºi a coºurilor de fum, îndepãrtarea materialelor inflamabile, supravegherealumânãrilor ºi a focului pe timp de furtunã. Pe motiv cã vremea rece nu le-aîngãduit, chiriaºii nu ºi-au reparat coºurile nici în primãvarã. Mai mult decâtatât, se plâng cã nu se pot muta deoarece au plãtit atât chiria pe ºase luniînainte cât ºi banii pavelei, respectiv 43 de galbeni36. În cele din urmã dugheneleau fost demolate, proprietatea fiind apoi închiriatã, în 1844, unor negustorievrei, care se angajau sã construiascã dughene de piatrã. Afacerea a generatun nou conflict, de data aceasta între proprietar ºi enoriaºii bisericii SfântaParaschiva – aflatã în proximitatea proprietãþii –, ale cãrui desfãºurare ºideznodãmânt le-am prezentat cu alt prilej37.

Pericolul de incendiu constituia motivul cel mai des invocat ºi cu ceamai mare greutate pentru care atât autoritãþile cât ºi vecinii se opuneauconstrucþiilor noi care nu prezentau condiþii de siguranþã împotriva focului.Cazul unui Ioniþã plãcintar este relevant. În 30 aprilie 1832 DepartamentulPricinilor din Lãuntru porunceºte Sfatului municipal din Iaºi sã-l opreascã peIoniþã plãcintar sã-ºi construiascã o plãcintãrie pe Uliþa Sfântul NicolaeGospod, „nisuferit fiind di cãtrã megieºi, temându-sã di întâmplarea focului”38.Spre a-ºi înfiinþa plãcintãria, proprietarul trebuia sã o construiascã din cãrãmidã,cu zid de protecþie ºi acoperiº de tablã sau oale.

Dupã cum vedem, motivele pentru care legislaþia ºi termenele fixate deautoritãþi nu au fost respectate sunt diverse: unii au solicitat amânarea terme -nelor pânã când lucrãrile de paveluire aveau sã ajungã în dreptul lor, darmajoritatea nici atunci nu ºi-au desfiinþat clãdirile. Mulþi au fost pãsuiþi, nuºtim dupã ce criteriu, dar nu excludem intervenþiile financiare sau presiunilepotentaþilor vremii, foarte eficiente într-o societate în care corupþia era destulde rãspânditã. De altfel, chiar autoritãþile au recunoscut imposibilitatea aplicãriistricte a dispoziþiilor edilitare, recurgând la amendamente ºi la o aplicareparþialã ºi eºalonatã a acestora.

32

Titlu articol 33

Reactualizarea de mai multe ori a mãsurilor de sistematizare dovedeºteo eficienþã scãzutã în privinþa rezultatelor obþinute în acest sens pe parcursulprimelor douã decenii ale perioadei regulamentare. Cu toate dificultãþilevremii, procesul a continuat totuºi, astfel încât, dupã o statisticã din 1850,erau propuse pentru desfiinþare 925 de clãdiri, din care 387 în anul respectiv,iar celelalte în anii urmãtori (anexa II). Creºterea numãrului de clãdiri cetrebuiau demolate sau reparate se explicã, pe de o parte, prin adãugarea unornoi strãzi în programul de sistematizare (fig. 6). Pe de altã parte, s-au acumulatºi foarte multe cazuri vechi, nerezolvate, la care s-a adãugat ºi numãrul clãdirilordegradate între timp. Situaþia oglindeºte incoerenþa mãsurilor de sistematizareºi, mai ales, lipsa de fermitate în aplicarea lor de cãtre factorii de decizie.Desigur, nu excludem ºi o serie de probleme obiective, cum ar fi absenþamijloacelor financiare a unora dintre proprietari. Dupã cum era de aºteptat,consecinþele acestor ezitãri nu au întârziat sã aparã, cea mai gravã dintre elefiind incendiile din Iaºi. Totuºi, pe lângã efectele distructive, aceste nefericiteevenimente au avut ºi o laturã pozitivã, în sensul impulsionãrii mãsurilor desistematizare. De exemplu, focul din 1844, izbucnit chiar în apropiereapalatului domnesc, la grajdurile unei proprietãþi boiereºti, l-a determinat peMihail Sturdza sã porunceascã distrugerea imediatã a tuturor acoperiºurilordin materiale inflamabile de pe Uliþa Mare ºi din jurul palatului domnesc.Din pãcate, ºi din acest caz transpare caracterul temporar ºi parþial al iniþiativelorde sistematizare urbanã, aspecte ale unei tranziþii identificabile, de altfel, ºi înalte secvenþe specifice procesului general de modernizare a societãþii româneºti.

*

Regulamentul municipal pentru oraºul Iaºi, parte a RegulamentuluiOrganic, a constituit un adevãrat plan de modernizare a capitalei Moldoveidin perioada regulamentarã. El a oferit suportul legislativ pentru majoritateainiþiativelor de sistematizare a perimetrului construibil al oraºului. Accentulera pus pe protejarea ºi modernizarea zonei centrale a oraºului printr-o seriede mãsuri edilitare, între care: lãrgirea strãzilor, redirecþionarea circulaþiei stradale,alinierea clãdirilor, stabilirea unei tipologii arhitectonice a caselor din fronturilestradale, dãrâmarea construcþiilor vechi sau ruinate etc. În acest context, rolularhitectului a devenit mult mai important în modelarea peisajului citadin.

Unul dintre proiectele importante privitoare la sistematizarea oraºuluiIaºi, dar ºi a celorlalte oraºe din Molova, l-a constituit inventarierea ºi apoidemolarea ºi repararea clãdirilor vechi, poluante, cu vicii de construcþie saucare prezentau riscuri în privinþa siguranþei. Deºi rezultatele nu au fost pe

Semnatar articol

mãsura aºteptãrilor, observãm totuºi un interes crescut, nu doar la nivel local,pentru sistematizarea urbanã. Societatea româneascã începe sã aspire la unnou ideal urbanistic, corespunzãtor modelelor avansate, europene, ale vremii:nevoia de luminã, de faþadã, de lãrgire a strãzii, de siguranþã pietonalã, defluidizare a traficului etc. Însã, în condiþiile unor realitãþi sociale, economiceºi politice defavorabile, mult diferite de cele occidentale, asumarea ºimaterializarea acestui deziderat a constituit un proces dificil ºi îndelungat.

Urban planning works of Iaºi in the first half of 19th century.The demolition of old buildingsThe article presents, for short, the law about urban planning of Iaºi,

the capital of Moldavian Principality, in the first half of 19th century, andpractical effects of this law. It is emphasised the way of protection and themoderni sation of the down town through many urban public works, as we canmention: the streets enlargement, the traffic flow, the buildings alignment, thestandardization of building facades and so on and so forth. A fragment of thismodernization process was the inventory and then the demolition and repairingof old buildings, which were pollutant, in a bad shape and unsafe. Even if theresults were not at the level of the authorities expectations, because the processwas difficult and on a long term, we can observe a increased interest for themodernization of Iaºi.

34

Titlu articol 35

Fig. 1 - Planuri de case cu unul sau douã niveluri(DJIAN, fond Secretariatul de Stat, dos. 303/1833-1851).

Semnatar articol36

Fig. 2 - Planuri de case cu dugheni pe un singur nivel(DJIAN, fond Secretariatul de Stat, dos. 303/1833-1851)

Titlu articol 37

Fig. Planuri de dughene, pe un nivel, ºi de casã cu dughene, pe douã niveluri (DJIAN, fond Secretariatul de Stat, dos. 303/1833-1851)

Semnatar articol38

Fig. 4 - Plan de casã realizat de Iosif Raºec, inginerul statului, cu urmãtoarele rezoluþiisemnate de arhitectul oraºului ºi preºedintele Eforiei Iaºi:

„Sã încuviinþazã zidirea binalei dupã acest plan, cu observaþia celor cuprinsã în jaloba alãturatã,cãtrã care se mai adauge cã zidiul rândului întãiu trebuie sã fie de doã cãrãmizi ºi a celui al doile

de 11/2 cãrãmizi i cu legãturile de fier trebuincioasã.A(lecu) Costinescu

Dupã acest plan aprobarisât de dum(i)s(a)le arhitectorul oraºului sã încuviinþazã ºi de cãtrã Eforii spre a se face zidire binalilor întocmai dupã el.

1842 mart(ie) 27Prez(identul) Ef(oriei): <indescifrabil>

(DJIAN, fond Planuri ºi hãrþi, nr. 111)

Titlu articol 39

Fig. 5 - Zona centralã a oraºului Iaºi cu strãzile pe care se aflau clãdiri afectate demãsurile de sistematizare, conform Vidomostiei pentru toate baratcile din cuprinsul oraºului

Iaºii supusã disfiinþãrii. 1837 (prelucrare graficã Mariana Vlad)

Semnatar articol40

Fig. 6 - Zona centralã a oraºului Iaºi cu strãzile pe care se aflau clãdiri afectate de mãsurilede sistematizare, conform Vidomostiei de numãrul baratcelor din Capitalie, din 1850

(prelucrare graficã Mariana Vlad)

Titlu articol 41

Semnatar articol42

Titlu articol 43

Semnatar articol44

Titlu articol 45

Semnatar articol46

Titlu articol 47

Semnatar articol48

Titlu articol 49

Semnatar articol50

Titlu articol 51

Semnatar articol52

Titlu articol 53

Semnatar articol54

Titlu articol 55

1 DJIAN, fond Secretariatul de Stat, dos. 1 703/1850, f. 5 r.0.

Anexa II

Vidomostie de numãrul baratcelor aflãtoare în capitalie1