După mai bine de treizeci de ani de la dispariţia sa, Marin Preda continuă să fie în actualitate cu

tot atâtea imagini câte sunt oglinzile în care personalitatea sa complexă se reflectă. Scriitorul şi-a

croit o statură de dimensiuni impunătoare căreia vremea nu i-a estompat contururile. Opera şi

autorul ei sunt incă obiectul unor studii şi atitudini care, indiferent de temă sau intenţie, indică

imposibilitatea de a gândi, creaţia prediană altfel decât ca un reper fundamental al literaturii

române postbelice.

Concluzii

Marin Preda este, fără indoială, cel mai important prozator român postbelic. Conştiinţa sa

morală, talentul şi carţile în care aceste calităţi se concretizează au menţinut vii mitul scriitorului

şi încrederea în valorile spiritului, susţinând într-o măsură considerabilă speranţa rezistenţei prin

cultură.

Deşi a debutat cu un volum de schiţe şi nuvele, scriitorul s-a dedicat creaţiei romaneşti şi a

contribuit decisiv la reabilitarea şi sporirea prestigiului acestui gen într-o epocă în care, sub

apăsarea imperativelor politice, degenerase în schematism şi nonvaloare. Romanele sale rămân

repere certe ale literaturii române postbelice. Valoarea lor rezultă dintr-o ecuaţie complexă, care

antrenează mai mulţi factori, atât conjuncturali cât şi etern specifici fenomenului creaţiei: gradul

de libertate a manifestărilor spiritului, exigenţa infăţişării realiste a istoriei trăite, psihologia

creaţiei şi a receptării, funcţiile literaturii în general şi într-un context precis determinat. Cert este

că, dincolo de posibilele soluţii ale acestei ecuaţii, romanele lui Marin Preda atestă un talent rar

şi o vocaţie literară care le face să-şi depăşească epoca.

Ele atestă nu numai o conştiinţă artistică superioară, dar şi una civică, datoare contemporanilor

cu adevărurile obstrucţionate sau trunchiate de un regim totalitar. Tema colectivizării –

„Moromeţii II”, figura personalităţii politice aflate în răscrucea istoriei – mareşalul Antonescu în

„Delirul”; tema şantierului – „Intrusul”; condiţia intelectualului într-o circumstanţă represivă –

„Cel mai iubit dintre pământeni” – sunt scoase prin creaţii strălucite din chingile unei ideologii

limitative şi lansate decisiv în circuitul adevărurilor general umane şi al valorilor artistice

autentice.

Prozatorul şi-a construit o identitate fermă, care îl detaşează net între creatorii epocii. Stilul

predian este inconfundabil şi o posibila definire a lui este moromeţianismul. În pofida

prejudecăţilor conform cărora romancierul s-ar mişca dezinvolt numai în spaţiul tematic rural,

opera sa indică o viziune autentică asupra lumii, derivată din principii pe cât de simple, pe atât de

sigure în cuprinderea şi interpretarea aspectelor ei majore. Moromeţianismul nu înseamnă

nicidecum un mod elementar de raportare la existenţă. Dimpotrivă, spiritul celebrului personaj

predian se deschide spre lume din unghiul clasicităţii, adică al adevărurilor mari şi eterne ale

omului silit să şi le confrunte, să le verifice şi să lupte pentru a le păstra în circumstanţe

potrivnice.