Anton Pavlovici Cehov

Pescruul

Nina

Actul IV

Sunt un pescru. Nu, nu e asta... Acum sunt actri... M-a luat acest

vrtej. nainte nu credea nimeni n teatru, rdeau toi de visurile mele, i ncetul

cu ncetul n-am mai crezut nici eu i mi-am pierdut curajul... i-apoi, grijile,

frica... Devenisem chiibuar, jucam fr via... Nu tiam ce s fac cu minile

i cum s stau pe scen, nu eram stpn pe vocea mea. Nu poi nelege starea

asta, cnd simi c joci oribil.

Eu sunt un pescru. Nu, nu e asta... Mine dis-de-diminea trebuie s

plec la Ele, cu clasa a treia... la un loc cu ranii; iar la Ele... negustori mai

subiri, complimente.... Ce via ticloas! Da, da... Nu face nimic... Eu sunt un

pescru. Nu, nu e asta...

Despre ce vorbeam? Da, despre teatru. Acum nu mai sunt ca atunci...

Sunt o actri adevrat: joc cu plcere, cu entuziasm. Scena m mbat i simt

c sunt frumoas. i acum, de cnd sunt aici, am mers mult pe jos i, tot

umblnd, m-am gndit i am simit cum cu fiecare zi ce trece cresc puterile

sufletului meu. Acum tiu, neleg, c n ceea ce facem noi, ori c am juca pe

scen, ori c am scrie, principalul nu e gloria, nu e strlucirea, nu e ceea ce

visam eu, ci puterea noastr de a ndura. S tii s-i pori crucea i s-i

pstrezi credina. Eu cred, i sufr mai puin. i atunci cnd m gndesc la

chemarea mea, nu m mai tem de via.

Cnd voi fi actri mare, vino s m vezi. mi promii?