monitorul aradului a4 · agendalocalã21 aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande...

16
Agenda Localã 21 Aradul ca oricare oraº al þãrii, are nevoie de un plan de dezvoltare complex, detaliat, bazat pe necesitãþile locale ºi care sã fie în concordanþã cu tendinþele naþionale ºi internaþionale. Un astfel de plan trebuie realizat în folosul cetãþenilor, prin implicarea lorîn procesuldecizional. Din aceasta perspectivã, Agenda Localã 21 reprezintã atât un model, cât ºi o bazã pentru construcþia acestui plan; urmãreºte crearea premizelor de realizare simultanã a dezvoltãrii economice, echitaþii sociale ºi protecþiei mediului înconjurãtor. Agenda Localã 21 este programul ONU pentru dezvoltare durabilã în secolul XX1, aprobat de peste 170 de guverne în cadrul Conferinþei Naþiunilor Unite cu privire la Mediu ºi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, Brazilia, din anul 1992. În cadrul conferinþei a fost subliniat impactul pe care activitatea omului o are asupra mediului înconjurãtor, consecinþele deosebit de grave asupra acestuia ºi s-a propus ca singura alternativã conceptul de Dezvoltare Durabilã, care promoveazã abordarea integratã a celor trei mari domenii: social, economic ºi de mediu. În România, primii paºi au fost fãcuþi în anul 1997, cu ocazia înfiinþãrii Centrului Naþional de Dezvoltare Durabilã din Bucureºti, iar în 1998 prinadoptarea de cãtre Guvern a Strategie de Dezvoltare Durabilã a României. Agenda localã 21 este procesul prin care autoritãþile locale lucreazã în parteneriat cu toate sectoarele comunitãþii locale, punând accentul pe participarea comunitãþii ºi pe democraþia localã. C Ce este Agenda Localã 21? + + + e este dezvoltarea durabilã? Dezvoltarea durabilã este procesul care asigurã necesitãþile prezentului, fã rã a compromite posibilitatea generaþiilor viitoare de a-ºi satisface propriile nevoi. Agenda Localã 21 în Arad Municipiul Arad a fost selectat printre cele treisprezece oraºe din etapa a doua de aplicare a Agendei Locale 21, program ce se desfãºoarã în intervalul 01. 04. 2003- 01. 04. 2004. Programul Agenda Localã 21 Arad vizeazã problemele locale ºi soluþiile ace sto ra. Autoritãþile locale împreunã cu societatea civilã joacã un rol important în educarea ºi mobilizarea publicului în vederea realizãrii dezvoltãrii durabile. Problemele asupra cãrora se concentreazã Agenda 21 sunt economice, socialeºidemediu. Principalele obiective ale dezvoltãrii durabile în municipiului Arad: În consecinþã Agenda Localã 21 este un proces de dezvoltare pe termen mediu ºi lung, realizat la nivel local, promovat de autoritãþile locale, în parteneriat cu societatea civilã (organizaþii non-guvernamentale, comunitate de afaceri, populaþie). Organizaþiile non- guvernamentale sunt reprezentate atât în Comitetul Local de Coordonare cât ºi în grupurile de lucru. Documentul final al Agendei Locale 21 Arad are trei pãrþi: 1. Strategia Localã de Dezvoltare Durabilã, care cuprinde o analizã a situaþiei actuale a municipiului, din punctele de vedere social, economic ºi de mediu, pentru evidenþierea aspectelor pozitive ºi negative; în urma acestei analize rezultã cea de a doua parte, ºi anume cea de obiective ºi scenarii de dezvoltare pe termen mediu ºi lung. 2. Planul Local de Acþiune reprezintã materializarea obiectivelor ºi a scenariilor prin stabilirea prioritãþilor ºi a paºilor care trebuie urmaþi, evaluarea financiarã a acþiunilor ºi stabilirea resurselor financiare ºi a modalitãþilor de accesare a unor resurse strãine 3. Portofoliul de Proiecte Prioritare, care cuprinde proiectele majore rezultate ca urmare a unei analize a Planului de Acþiune. Agenda Localã 21 promoveazã principiile dezvoltãrii durabile la nivelul administraþiilor locale, fiind aplicatã în peste 3.000 oraºe din Europa. Ea este implementatã în þãri ca: Suedia, Marea Britanie, Bulgaria,Turcia,China,Bolivia. Coordonator local de proiect Patricia Gãvãginã Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27 din 18 aprilie 2003 reglementeaza procedura aplicarii tacite ca modalitate alternativa de emitere sau reînnoire a autorizatiilor de catre autoritatile administratiei publice. Sunt exceptate de la aceasta procedura urmatoarele autorizatii: - autorizatiile emise în domeniul activitatilor nucleare; -autorizatiile care privesc regimul armelor de foc, munitiilor si explozibililor,regimuldrogurilorsiprecursorilor; - autorizatiile dindomeniul siguranteinationale. Pe cale de consecinta, rezulta ca toate celelalte autorizatii sunt supuse procedurii aprobarii tacite. Termenul de solutionare a cererii de autorizare este de 30 de zile, daca legea nu prevede un alt termen (art. 6, alin. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27/2003). Fara a insista în acest material asupra termenelor si procedurilor prevazute de legiuitor, trebuie mentionat faptul ca, prin Legea nr. 486/2003, lege care aproba Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27/2003, se introduce o prevedere deosebit de severa, care atrage raspundereapenalaa functionarului public. Astfel, art. 15 prevede: Consilier juridic, Cristian Tomoº Proiectul Phare Europa, Reþea de centre de informare europeanã în regiunea Arad e ste iniþiat ºi derulat de tre Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Direcþia de Dezvoltare ºi Asistenþã Comunitarã. Deschiderea Centrului de Informare Europeanã Arad se înscrie pe agenda de activitãþi din cadrul proiectului Phare Europa, Reþea de centre de informare europeanã în regiunea Arad. Obiectivul acestui proiect îl reprezintã crearea ºi implementarea la nivel local ºi regional, a unui sistem de informaþii, de documentare ºi de asistenþã, care sã contribuie la înþelegerea procesului de integrare a României la Uniunea Europeanã ºi asupra procedurilor ºi criteriilor care trebuie îndeplinite, înþelegerea instituþiilor europene, a legislaþiei, a pieþei ºi monedei unice, a politicilor sociale, a drepturilor omului ºi, în general, a sistemului european de valori. La evenimentul din data de 8 iulie a.c. a participat d-l Jonathan Scheele ªeful Delegaþiei Comisiei Europene în România, d-l Marius To th Delegaþia Comisiei Europene în România, d-na Anca Curiguþ Delegaþia Comisiei Europene în România, oficialitãþi din partea Prefecturii Judeþului Arad, Consiliului Judeþean Arad, Primãriei municipiului Arad ºi Consiliului Local al Municipiului Arad, reprezentanþi ai Universitãþii de Vest „Vasile Goldiº” Arad, reprezentanþi mass-media centralã ºi localã, reprezentanþi ai Primãriilor Curtici, Lipova, Pâncota, Chiºineu-Criº ºi Hãlmagiu, ONG-uri, numeroºi invitaþi ºi tineri, elevi ºi studenþi, interesaþi de inaugurarea acestui important centru de informare ºi documentare. Cu ocazia inaugurãrii festive a Centrului de Informare Europeanã Arad, d-l Jonathan Scheele a afirmat cã este „foarte încântat de modul cum se prezintã centrul ºi bucuros de atuul pe care îl are datoritã poziþionãrii sale în centrul oraºului”. D-l Jonathan Scheele a apreciat pozitiv Centrul de Informare Europeanã Arad, declarând cã va susþine financiar în continuare aceastã Reþea de centre de informare europeanã din regiunea Arad, prin programele Phare din anul viitor. Centrul de Informare Europeanã Arad este situat într-un spaþiu special amenajat, dotat cu un computer performant conectat la Internet, cu imprimantã, telefon ºi fax, copiator, precum ºi un Infokiosk cu douã monitoare care oferã informaþii legate de Uniunea Europeanã într-un mod interactiv ºi plãcut. Ace st centru este în mãsurã sã ofere informaþii ºi publicaþii cu privire la extinderea Uniunii Europene, tratatele Uniunii Europene, fiºe de lansare pentru diferite proiecte. De asemenea Centrul organizeazã diverse acþiuni menite sã asigure o mai bunã transparenþã ºi o mai bunã + + + + + + + + + Dezvoltarea infrastructurii de bazã Accesul la locuinþã Protecþia mediului Îmbunãtãþireastãriidesãnãtate Reducereasãrãciei Regenerareaurbanã Prezervarea diversitãþii etnice ºi culturale Dezvoltare economicã prin dezvoltarea sectorului terþiar, a cercetãrii ºi a educaþiei Suportulºi participareacomunitãþii „Fapta functionarului public care, având cunostinta de solicitarea de autorizare si de documentatia acesteia, cu buna stiinta nu solutioneaza cererea în termenul prevazut de lege si face sa intervina prezumtia legala a aprobarii tacite, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 1 la 5 ani.” Sãrbãtori fericite ºi La mulþi ani! Naºterea Domnului ºi Anul Nou sã reverse în sufletele ºi cãminele voastre seninãtatea blândã a îngerilor, bogãþia zãpezilor ºi iubirea pe care Dumnezeu ºi Fiul Sãu ne-o dãruiesc în fiecare clipã! Sãrbãtori fericite ºi un An Nou plin de bucuriile împlinirii! Dorel Popa Primar Emanoil Voicu Bognar Levente Viceprimar Viceprimar Scurte consideraþii privind aprobarea tacitã Mai aproape de Europa 1 Centrul de Informare Europeanã Arad cunoaºtere la nivel local a tematicilor legate de Uniunea Europeanã. Obiectivele Centrului de Informare Europeanã Arad sunt: aducerea mai aproape de nevoile ºi interesele publicului, a informaþiilor legate de Uniunea Europeanã; o mai bunã Argument Apariþia unei publicaþii periodice editatã de Consiliul Local al Municipiului Arad poate pãrea la prima vedere încã o acþiune care ar putea fi catalogatã drept efort propagandistic în favoarea unuia sau altuia dintre aleºii local. Considerãm acest demers ca fiind mai degrabã unul care vine sã întãreascã transparenþa în cadrul mecanismelor de luare a deciziilor administraþiei locale, demers care reprezintã încã o datãconsfinþirea accesului liberla informaþiile publice. Editareaacestei publicaþii ca urmare a deciziei Consiliului Local al Municipiului Arad reprezintã doar una dintre acþiunile necesare pentru stabilirea unei comunicãri eficiente între cetãþeni ºi aleºii locali, acþiuni prevãzute de legislaþia actualã referitoare la liberul acces la informaþiile publice ºi la transparenþa decizionalã. Aceastã publicaþie va fi un instrument cu ajutorul cãruia cetãþeanul va putea fi corect informat despre programele ºi acþiunile administraþiei publice locale ºi nu înultimul rândun forum deliberativ care sperãmcã vaajutala stabilirea unui parteneriat real între cetãþeni ºiadministraþie. Nr.1 Decembrie 2003 Se distribuie gratuit din cuprins: Ghid practic - informaþiile de interes public - pag2 Impozite ºi taxe locale pentru anul 2004 - pag3 Consultarepublicã -pag15 Parteneriat cu societateacivilã - pag15 on line - pag16 Investiþii finalizate în 2003 - pag 16 continuarea în pagina 2

Upload: others

Post on 30-Jan-2020

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

Agenda Localã 21

Aradul ca oricare oraº al þãrii, are nevoie de un plan dedezvoltare complex, detaliat, bazat pe necesitãþile locale ºi caresã fie în concordanþã cu tendinþele naþionale ºi internaþionale. Unastfel de plan trebuie realizat în folosul cetãþenilor, prin implicarealor în procesul decizional.

Din aceasta perspectivã, Agenda Localã 21 reprezintã atât unmodel, cât ºi o bazã pentru construcþia acestui plan; urmãreºtecrearea p remizelor de realizare simultanã a dezvoltãriieconomice, echitaþii sociale ºi protecþiei mediului înconjurãtor.

Agenda Localã 21 este programul ONU pentrudezvoltare durabilã în secolul XX1, aprobat de peste 170 deguverne în cadrul Conferinþei Naþiunilor Unite cu privire la Mediu ºiDezvoltare de la Rio de Janeiro, Brazilia, din anul 1992. În cadrulconferinþei a fost subliniat impactul pe care activitatea omului oare asupra mediului înconjurãtor, consecinþele deosebit de graveasupra acestuia ºi s-a propus ca singura alternativã conceptul deDezvoltare Durabilã, care promoveazã abordarea integratã acelor trei mari domenii: social, economic ºi de mediu.

În România, primii paºi au fost fãcuþi în anul 1997, cuocazia înfiinþãrii Centrului Naþional de Dezvoltare Durabilã dinBucureºti, iar în 1998 prinadoptarea de cãtre Guvern a Strategie deDezvoltare Durabilã a României.

Agenda localã 21 este procesul prin care autoritãþilelocale lucreazã în parteneriat cu toate sectoarele comunitãþiilocale, punând accentul pe participarea comunitãþii ºi pedemocraþia localã.

C

Ce este Agenda Localã 21?

+

+

+

e este dezvoltarea durabilã?Dezvoltarea durabilã este procesul care asigurã

necesitãþile prezentu lu i, fã rã a compromite p osibilitateageneraþiilor viitoare de a-ºi satisface propriile nevoi.

Agenda Localã 21 în AradMunicipiul Arad a fost selectat printre cele treisprezece

oraºe din etapa a doua de aplicare a Agendei Locale 21, programce se desfãºoarã în intervalul 01. 04. 2003- 01. 04. 2004.

Programul Agenda Localã 21 Arad vizeazã problemelelocale ºi soluþiile acestora. Autoritãþile locale împreunã cusocietatea civilã joacã un rol important în educarea ºi mobilizareapublicului în vederea realizãrii dezvoltãrii durabile. Problemeleasupra cãrora se concentreazã Agenda 21 sunt economice,sociale ºi de mediu.

Principalele obiective ale dezvoltãrii durabile în municipiuluiArad:

În consecinþã Agenda Localã 21 este un proces de dezvoltare

pe termen mediu ºi lung, realizat la nivel local, promovat deautoritãþile locale, în parteneriat cu societatea civilã (organizaþiinon-guvernamentale, comunitate de afa ceri, populaþie).Organizaþiile non- guvernamentale sunt reprezentate atât înComitetul Local de Coordonare cât ºi în grupurile de lucru.

Documentul final al Agendei Locale 21 Arad are trei pãrþi:

1. Strategia Localã de Dezvoltare Durabilã, care cuprindeo analizã a situaþiei actuale a municipiului, din punctele de vederesocial, economic ºi de mediu, pentru evidenþierea aspectelorpozitive ºi negative; în urma acestei analize rezultã cea de a douaparte, ºi anume cea de obiective ºi scenarii de dezvoltare petermen mediu ºi lung.

2. Planul Local de Acþiune reprezintã materializareaobiectivelor ºi a scenariilor prin stabilirea prioritãþilor ºi a paºilorcare trebuie urmaþi, evaluarea financiarã a acþiunilor ºi stabilirearesurselor financiare ºi a modalitãþilor de accesare a unor resursestrãine

3. Portofoliu l de Proiecte Prioritare, care cuprindeproiectele majore rezultate ca urmare a unei analize a Planului deAcþiune.

Agenda Localã 21 promoveazã principiile dezvoltãrii durabilela nivelul administraþiilor locale, fiind aplicatã în peste 3.000 oraºedin Europa. Ea este implementatã în þãri ca: Suedia, Marea Britanie,Bulgaria, Turcia, China, Bolivia.

Coordonator local de proiectPatricia Gãvãginã

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 27 din 18 aprilie 2003reglementeaza p rocedura aplica rii tacite ca modalitatealternativa de emitere sau reînnoire a autorizatiilor de catreautoritatile administratiei publice.

Sunt exceptate de la aceasta procedura urmatoarele autorizatii:- autorizatiile emise în domeniul activitatilor nucleare;-autorizatiile care privesc regimul armelor de foc, munitiilor si

explozibililor, regimul drogurilor si precursorilor;- autorizatiile dindomeniul sigurantei nationale.Pe cale de consecinta, rezulta ca toate celelalte autorizatii sunt

supuse procedurii aprobarii tacite. Termenul de solutionare acererii de autorizare este de 30 de zile, daca legea nu prevede unalt termen (art. 6, alin. 2 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.27/2003).

Fara a insista în acest material asupra termenelor si procedurilorprevazute de legiuitor, trebuie mentionat faptul ca, prin Legea nr.486/2003, lege care aproba Ordonanta de Urgenta a Guvernuluinr. 27/2003, se introduce o prevedere deosebit de severa, careatrage raspunderea penala a functionarului public.

Astfel, art. 15 prevede:

Consilier juridic,Cristian Tomoº

Proiectul Phare Europa, Reþea de centre de informareeuropeanã în regiunea Arad este iniþiat ºi derulat de cãtre Consiliul Local al Municipiului Arad, prin Direcþia de Dezvoltare ºiAsistenþã Comunitarã.

Deschiderea Centrului de Informare Europeanã Arad seînscrie pe agenda de activitãþi din cadrul proiectului PhareEuropa, Reþea de centre de informare europeanã în regiuneaArad. Obiectivul acestui proiect îl reprez in tã crearea ºiimplementarea la nivel local ºi regional, a unui sistem de informaþii,de documentare ºi de asistenþã, care sã contribuie la înþelegereaprocesului de integrare a României la Uniunea Europeanã ºiasupra procedurilor ºi criteriilor care trebuie îndeplinite,înþelegerea instituþiilor europene, a legislaþiei, a pieþei ºi monedeiunice, a politicilor sociale, a drepturilor omului ºi, în general, asistemului european de valori.

La evenimentul din data de 8 iulie a.c. a participat d-lJonathan Scheele ªeful Delegaþiei Comisiei Europene înRomânia, d-l Marius Toth Delegaþia Comisiei Europene înRomânia, d-na Anca Curiguþ Delegaþia Comisiei Europene înRomânia, ofic ialitãþi din partea Prefecturii Judeþului Arad,Consiliului Judeþean Arad, Primãriei municipiului Arad ºi ConsiliuluiLocal al Municipiului Arad, reprezentanþi ai Universitãþii de Vest„Vasile Goldiº” Arad, reprezentanþi mass-media centralã ºi localã,reprezentanþi ai Primãriilor Curtici, Lipova, Pâncota, Chiºineu-Criº ºiHãlmagiu, ONG-uri, numeroºi invitaþi ºi tineri, elevi ºi studenþi,interesaþi de inaugurarea acestui important centru de informare ºidocumentare.

Cu ocazia inaugurãrii festive a Centrului de InformareEuropeanã Arad, d-l Jonathan Scheele a afirmat cã este „foarteîncântat de modul cum se prezintã centrul ºi bucuros de atuul pecare îl are datoritã poziþionãrii sale în centrul oraºului”. D-l JonathanScheele a apreciat pozitiv Centrul de Informare Europeanã Arad,declarând cã va susþine financiar în continuare aceastã Reþea decentre de informare europeanã din regiunea Arad, prinprogramele Phare din anul viitor.

Centrul de Informare Europeanã Arad este situat într-unspaþiu special amenajat, dotat cu un computer performantconectat la Internet, cu imprimantã, telefon ºi fax, copiator,precum ºi un Infokiosk cu douã monitoare care oferã informaþiilegate de Uniunea Europeanã într-un mod interactiv ºi plãcut.

Acest centru este în mãsurã sã ofere informaþii ºipublicaþii cu privire la extinderea Uniunii Europene, tratatele UniuniiEuropene, fiºe de lansare pentru diferite proiecte. De asemeneaCentrul organizeazã diverse acþiuni menite sã asigure o mai bunãtransparenþã ºi o mai bunã

+

+

+

+

+

+

+

+

+

Dezvoltarea infrastructurii de bazãAccesul la locuinþãProtecþia mediuluiÎmbunãtãþirea stãrii de sãnãtateReducerea sãrãcieiRegenerarea urbanãPrezervarea diversitãþii etnice ºi culturaleDezvoltare economicã prin dezvoltarea sectorului

terþiar, a cercetãrii ºi a educaþieiSuportul ºi participarea comunitãþii

„Fapta functionarului public care, avândcunostinta de solicitarea de autorizare si de documentatiaacesteia, cu buna stiinta nu solutioneaza cererea în termenulprevazut de lege si face sa intervina prezumtia legala a aprobariitacite, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 1la 5 ani.”

Sãrbãtori fericite ºiLa mulþi ani!

Naºterea Domnului ºi Anul Nou sã reverse în sufletele ºicãminele voastre seninãtatea blândã a îngerilor,bogãþia zãpezilor ºi iubirea pe care Dumnezeu ºi FiulSãu ne-o dãruiesc în fiecare clipã! Sãrbãtori fericite ºiun An Nou plin de bucuriile împlinirii!

Dorel PopaPrimar

Emanoil Voicu Bognar LeventeViceprimarViceprimar

Scurte consideraþii privindaprobarea tacitã

Mai aproape de Europa

1

Centrul de Informare Europeanã Arad

cunoaºtere la nivel local a tematicilorlegate de Uniunea Europeanã.

Obiectivele Centrului de Informare Europeanã Aradsunt: aducerea mai aproape de nevoile ºi interesele publicului, ainformaþiilor legate de Uniunea Europeanã; o mai bunã

ArgumentApariþia unei publicaþii periodice editatã de Consiliul Local al Municipiului Arad poate pãrea la prima vedere încã o

acþiune care ar putea fi catalogatã drept efort propagandistic în favoarea unuia sau altuia dintre aleºii local. Considerãm acestdemers ca fiind mai degrabã unul care vine sã întãreascã transparenþa în cadrul mecanismelor de luare a deciziilor administraþieilocale, demers care reprezintã încã o datã consfinþirea accesului liber la informaþiile publice. Editarea acestei publicaþii ca urmare adeciziei Consiliului Local al Municipiului Arad reprezintã doar una dintre acþiunile necesare pentru stabilirea unei comunicãrieficiente între cetãþeni ºi aleºii locali, acþiuni prevãzute de legislaþia actualã referitoare la liberul acces la informaþiile publice ºi latransparenþa decizionalã.

Aceastã publicaþie va fi un instrument cu ajutorul cãruia cetãþeanul va putea fi corect informat despre programele ºiacþiunile administraþiei publice locale ºi nu înultimul rând un forum deliberativ care sperãm cã va ajuta la stabilirea unui parteneriatreal între cetãþeni ºiadministraþie.

Nr.1 Decembrie 2003

Se distribuie gratuit

din cuprins:

Ghid practic - informaþiile de interes public - pag2Impozite ºi taxe locale pentru anul 2004 - pag3Consultare publicã - pag15Parteneriat cu societateacivilã - pag15on line - pag16Investiþii finalizate în 2003 - pag 16

continuarea în pagina 2

Page 2: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

Nr.1 Decembrie 2003 2

cunoaºtere ºi înþelegere la nivel local a aspectelor legate deUniunea Europeanã; creºterea vizibilitãþii Uniunii Europene înRomânia; dobândirea unor cunoºtinþe în domeniul integrãriieuropene ºi înþelegerea procesului de aderare la UniuneaEuropeanã; promovarea potenþialului regional.

Fiecare dintre noi are dreptul sã fie informatcorespunzãtor cu privire la evenimentele care se petrec zi de zi peplan local ºi regional, pe plan intern ºi internaþional. Pentru abeneficia de aceste servicii, vã invitãm la Centrul de informareEuropeanã ARAD, bd. Revolutiei nr 85-87, tel/fax 0257 283 134, [email protected]

REGLEMENTÃRILE LEGALE-Legea nr.544/2001, privind liberul acces la informaþiile de interespublic, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.663din 23 octombrie 2001 ;-Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, privindliberul acces la informaþiile de interes public, aprobate prinHotãrârea Guvernului nr.123 din 7 februarie 2002. Normele ºihotãrârea au fost publicate în Monitorul Oficial al României, ParteaI, nr.167 din 8 martie 2002.CE TREBUIESÃ ªTIM- Care sunt informaþiile de interespublic

Orice informaþii care se referã la sau rezultã din activitãþileunei instituþii sau autoritãþi publice ori ale unei regii autonome careutilizeazã bani publici.Atenþie : în forma actualã, Legea nu include ºi informaþiile privindutilizarea banilor publici de cãtre (societãþicomerciale, fundaþii etc.) decât instituþiile publice, autoritãþilepublice ºi regiile autonome.- Care sunt restricþiile privind liberul acces la informaþiile de interespublic

1.- O parte din informaþiile clasificate, respectiv numai celedin domeniul apãrãrii naþionale, siguranþei ºi ordinii publice, saucare privesc deliberãrile autoritãþilor, precum ºi cele care privescinteresele economice ºi politice ale României. ( Informaþiileclasificate sunt reglementate printr-o lege distinctã, Legea nr.182din 12 aprilie 2002 privind protecþia informaþiilor clasificate,publicatã înMonitorul Oficial, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002).ATENÞIE: restricþia nu se referã la informaþiile care favorizeazã sauascund încãlcarea legii de cãtre o autoritate/instituþie publicã nupot fi considerate ca informaþii clasificate ºi constituie informaþii deinterespublic. Deci accesul la aceste informaþii este liber (articolul13 din Legea nr.544/2001). De asemenea, prin articolul 24 alin.5 dinLegea nr.182/2002 privind informaþiile clasificate se interziceclasificarea ca secrete de stat a informaþiilor, datelor saudocumentelor în scopul ascunderii încãlcãrilor legii, eroriloradministrative, limitãrii accesului la informaþiile de interes public,restrângerii ilegale a exerciþiului unor drepturi ale vreunei persoanesau lezãrii altor interese legitime.Reacþii posibile:a) Dacã astfel de informaþii au fost, totuºi, clasificate, oricepersoanã are dreptul sã iniþieze o procedurã pentrudeclasificarealor (procedurã reglementatã în art. 20 din Legea nr.182/2002).b) Dacã s-a refuzat comunicarea unor astfel de informaþii pemotiv cã sunt clasificate, în cadrul procedurii de contestare arefuzului se va cere, distinct, ºi declasificarea acelor informaþii,conform Legii nr.182/2002.

2.-Informaþiile privind activitãþile comerciale saufinanciare, dar numai dacã publicitatea acestora aduce atingereprincipiulu i concurenþei loiale, potrivit legii (combatereaconcurenþei neloiale este reglementatã prin Legea nr. 11/1991,publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991,modificatã prin Legea nr.298/2001, publicatã în Monitorul Oficial,Partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001).

3.- Informaþiile cu privire la datele personale, potrivit legii(Legea nr.677/2001, publicatã în Monitorul Oficial, Partea I, nr.790din 12 decembrie 2001 se referã la protecþia persoanelor cu privirela prelucrarea datelor cu caracter personal ºi libera circulaþie aacestor date).ATENÞIE: restricþia nu acoperã informaþiile cu privire la datelepersonale care se referã la capacitatea unui cetãþean de aexercita o funcþie publicã. Deci, accesul la astfel de informaþii esteliber (articolul 14 alin.1 din Legea nr.544/2001).

4.- Informaþiile privind procedura în timpul ancheteipenale sau disciplinare, dacã se pericliteazã rezultatul anchetei,se dezvãluie surse confidenþiale ori se pun în pericol viaþa,integritatea corporalã, sãnãtatea unei persoane în urma ancheteiefectuate sau în cursde desfãºurare.

5.- Informaþiile privind procedurile judiciare, dacãpublicitatea acestora aduce atingere asigurãrii unui procesechitabil ori interesului legitim al oricãreia dintre pãrþile implicate înproces.

6.- Informaþiile a cãror publicare prejudiciazã mãsurile deprotecþie a tinerilor.- Cine poate solicita informaþii de interespublic

Orice persoanã, fizicã sau juridicã, românã sau strainãpoate cere informaþii de interes public (art.20 din Norme).Solicitantul nu trebuie sã-ºi justifice, în nici un fel, cererea.Informaþiile de interes public pot fi solicitate ºi numai din « simplacuriozitate », întrucât accesul la astfel de informaþii este liber, ceeace presupune cã ele se aflã la dispoziþia tuturor.- Cum pot fi obþinute informaþiile de interes publicEle se comunicã din oficiu (fãrã a fi nevoie de vreo cerere) sau lacererea, verbalã sau scrisã, a solicitantului. Accesul la informaþiilede interes public este gratuit. Solicitantul trebuie, însã, sã suportecostul serviciilor de copiere a documentelor pe care le cere.- Care sunt informaþiile ce trebuie comunicate din oficiu deinstituþiile/autoritãþile publice ºi de regiile autonome care utilizeazãbanii publiciInformaþiile care privesc:- organizarea ºi funcþionarea autoritãþii/instituþiei publice ;- datele de identificare (denumire, adresã, numere de telefon, fax,adrese electronice) ;- structura organizatoricã ;

-sursele financiare, bugetul, bilanþul contabil ;-programele ºi strategiile proprii ;- liste cu documentele de interes public ºi cu categoriile dedocumente produse ºi/sau gestionate ;-cãile de atac la dispoziþia solicitantului.-Cum se realizeazã comunicarea din oficiu :-prin publicarea unor buletine/rapoarte ;- prin organizarea la sediul fiecãrei autoritãþi/instituþii publice a unuipunct de informare-documentare unde solicitantul sã poatãconsulta documentele ;- prin afiºarea la sediul fiecãrei autoritãþi/instituþii publice saupublicarea respectivelor informaþii în Monitorul Oficial sau înmijloacele de informare în masã, în publicaþii proprii, precum ºi înpagina de Internet proprie.

Afiºarea la sediul autoritãþii/instituþiei publice este, în cazultuturor autoritãþilor ºi instituþiilor publice, modalitatea minimãobligatorie de difuzare a informaþiilor de interes publiccomunicate din oficiu (art.11 din Norme).

Informaþiile comunicate din oficiu trebuie prezentate într-oformã accesibilã ºi concisã, care sã faciliteze contactul persoaneiinteresate cu autoritatea/instituþia publicã (art.10 din Norme).Rezultã cã dacã informaþiile nu sunt prezentate într-o formãaccesibilã, obligaþia comunicãrii lor din oficiu nu este îndeplinitã.CUM PROCEDÃM PENTRU A OBÞINE INFORMAÞIILE DE INTERESPUBLICA. DIRECT LA SEDIUL INSTITUÞIEI/AUTORITÃÞII PUBLICE SAU REGIEIAUTONOMEAici trebuie sã existe un compartiment/birou de informare ºi relaþiipublice sau cel puþin o persoanã special desemnatã. Toatedocumentele care se comunicã din oficiu trebuie sã se afle ladispoziþia solicitantului.Exemplu : solicitantul poate sã cearã informaþii privind aspectelefinanciare (surse, buget, bilanþ) ºi structura organizatoricã(departamente, comisii, numãr de salariaþi etc.)În afara informaþiilor din oficiu, putem cere verbal orice alteinformaþii de interespublic (de exemplu : ce sponsorizãri a acordatinstituþia/autoritatea publicã sau regia autonomã ºi cui ; ce mãsuris-au luat împotriva firmei X care a fãcut reparaþii la reþeauaelectricã în zona Y ºi a lãsat gropi/ºanþuri neacoperite ; câþi bani s-au colectat pentru asigurãrile de sãnãtate ºi câþi au ajuns efectivla spitale sau medici de familie etc.). Rãspunsul se comunicã peloc, în cadrul unui program afiºat la sediul instituþiei/autoritãþiipublice. Dacã informaþiile solicitate nu sunt disponibile imediat,solicitantul este îndrumat sã le cearã în scris.Atenþie : Tendinþa actualã este de a refuza solicitãrile privindaspectele financiare, sub pretextul, între altele, al neclarificãriicategoriilor care ar intra sub incidenþa Legii informaþiilorclasificate.Reacþie posibilã : recurgem la acþiuni în justiþie, potrivit acestei legi.B. CERERE SCRISÃ (de preferinþã : expediatã prin poºtã, cuconfirmare de primire sau depusã la sediul instituþiei/autoritãþiipublice sau regiei autonome, cu numãr de înregistrare)Cererea scrisã poate fi fãcutã pe hârtie sau pe suport electronic(e-mail). Ea trebuie sã conþinã : denumirea ºi sediu lautoritãþii/instituþiei publice ; numele, prenumele ºi semnãturasolicitantului, precum ºi adresa la care se solicitã primirearãspunsului ; care este informaþia solicitatã, dacã se solicitã copiide pe documente (cu indicarea cât mai exactã a acestora),disponibilitatea de a plãti costurile serviciilor de copiere adocumentelor.Atenþie : cererea scrisã poate fi fãcutã pentru comunicareaoricãrui gen de informaþii de interes public, inclusiv a celor care secomunicã din oficiu. În caz contrar, ar fi îngrãdit nejustificat dreptulpersoanei de a cere în scris orice informaþie de interes public,prevãzut în articolul 6 din Legea nr.544/2001. În acest sens existãsoluþii ºi în jurisprudenþã (sentinþa civilã nr.577/F din 27 iunie 2002pronunþatã de Tribunalul Bucureºti în dosarul nr.782/2002), instanþahotãrând cã obligaþia instituþiilor/autoritãþiilor publice de acomunica din oficiu unele informaþii de interes public nu excludeobligaþia acestora de a comunica informaþiile ºi în scris, la cerereasolicitantului, conform articolului 6 din Legea nr.544/2001.

Dacã solicitarea nu este de competenþa instituþiei/autoritãþiipublice sesizate, aceasta nu o va restitui persoanei, ci, în termende5 zile de la primire, o va trimite instituþiei/autoritãþii competente ºi vainforma solicitantul despre aceasta (art. 24 din Norme).Termenele de comunicareLegea prevede termene de comunicare de : 5 zile, 10 zile ºi 30 zile.- În termen de 5 zile de la primirea cererii se transmite în scris refuzulcomunicãrii informaþiilor ºi motivarea acestuia ;

- În termen de 10 zile de la înregistrarea cererii se comunicãîn scris informaþiile solicitate sau, în cazul în care au fost ceruteinformaþii complexe, faptul cã ele vor fi comunicate în scris întermen de 30 zile de la înregistrare ;

- În termen de 30 zile de la înregistrare se comunicã în scrisinformaþiile complexe, pentru care identificarea ºi difuzareanecesitã o durata de timp ce depãºeºte 10 zile.

Nerespectarea termenelor legale pentru comunicarea înscris a refuzului sau a informaþiei echivaleazã cu refuzul nejusþificatde rezolvare a cererii ºi, implicit de aplicare a legii liberului acces lainformaþiile de interespublic.Chiar dacã, în cele din urmã, refuzul sau informaþia vor ficomunicate, dar cu depãºirea termenelor legale, cel vinovat deîntârziere nu poate fi absolvit de rãspunderea disciplinarã.Nici instituþia/autoritatea publicã nu va fi scutitã de obligaþia de aplãti solicitantului daune morale ºi/sau materiale pentruvãtãmarea produsã prin încãlcarea legii.Dacã nu am obþinut informaþiile dorite nici prin cererea verbalã (lasediul instituþiei/autoritãþii sau regiei autonome) ºi nici prin cerereascrisã, NE RÃMÂNC. CÃILEDEATAC

Pentru refuzul nejustificat, explicit sau tacit, de comunicarea informaþiilor sau pentru orice altã încãlcare a dreptuluipersoanei de liber acces la informaþiile de interes public(comunicarea informaþiilor într-o formã inaccesibilã, neclarã,vagã, incompletã, comunicare tardivã a informaþiilor sau arefuzului, necomunicarea prelungirii termenului de la 10 la 30 zileetc.) solicitantul are la dispoziþie douã cãi de atac : reclamaþiaadministrativã ºi plângerea în instanþã.1. Reclamaþia administrativã

- Se adreseazã conducãtorului autoritãþii/instituþiei publicedin care face parte angajatul care a refuzat aplicareaprevederilor legii liberului acces la informaþiile de interespublic ;

- Se formuleazã în termen de 30 zile de la data la care

solicitantul informaþiei a luat cunoºtinþã de încãlcarea dreptului.Atenþie : dacã solicitantul nu primeºte rãspuns la cererea iniþialã deobþinere a informaþiilor dupã trecerea a 10 zile de la dataînregistrãrii (termenul obiºnuit pentru comunicarea informaþiilor) ºinici comunicare cã termenul a fost prelungit de la 10 la 30 zile,reclamaþia administrativã se trimite în termen de 30 zile de laexpirarea primului termen de 10 zile. Aceasta deoarecenecomunicarea în termen echivaleazã cu refuzul nejustificat alrezolvãrii cererii ºi, implicit, al aplicãrii legii.Desigur, dacã solicitantul primeºte în termen de 10 zile de laînregistrare comunicare cã termenul a fost prelungit la 30 zile,termenul pentru introducerea reclamaþiei administrative începesã curgã dupã expirarea celor 30 zile.- Reclamaþia administrativã va cuprinde, pe lângã menþiuniledin cererea iniþialã de solicitare a informaþiei, o expunere amotivelor pentru care solicitantul considerã cã a fost încãlcatãlegea.Observaþii : motivele pot fi de ordin general (informaþia cerutã estede interes pentru o comunitate ; informaþia solicitatã nu poateconstitui, dacã ar fi dezvãluitã, un pericol pentru siguranþanaþionalã, ordinea publicã etc.) sau punctual (solicitantuldescoperã cã regia autonomã X, care refuzã sã dea o informaþiesub pretextul cã nu ar folosi bani publici ºi deci nu ar intra subincidenþa Legii 544, a primit unele fonduri de la bugetul de stat) sauamândouã.- Reclamantul primeºte rãspuns la reclamaþia administrativãnumai în cazul în care aceasta este admisã. Rãspunsul este scris ºise comunicã în termen de 15 zile de la data depunerii reclamaþieiºi trebuie sã cuprindã atât informaþiile solicitate, cât ºi sancþiuniledisciplinare luate împotriva celui vinovat de încãlcarea Legii 544.- Dacã reclamaþia este respinsã, solicitantului nu i se comunicãnimic.Observaþie : aceastã reglementare încalcã articolul 47 alin.4 dinConstituþie care prevede cã autoritãþile publice au obligaþia sãrãspundã la cereri, indiferent dacã sunt admise sau respinse. Deci,comunicarea soluþiei trebuie fãcutã în toate cazurile, nu numaicând reclamaþia este admisã.2. Plângerea în instanþãObservaþie : Legea nr.544/2001 nu prevede, ca în cazul Legiinr.29/1990 privind contenciosul administrativ, cã plângerea îninstanþã trebuie sã fie precedatã în mod obligatoriu de reclamaþiaadministrativã. O astfel de condiþionare este, însã, afirmatã înarticolul 36 din Norme, care astfel adaugã la Legea nr.544/2001.Pânã la o intervenþie legislativã care sã lãmureascã acest aspect,existã riscul expunerii la soluþii contradictorii, în funcþie de opticafiecãrei instanþe.Recom and ar e : sol ic ita ntu l sã f orm ul eze recla ma þiaadministrativã.Atenþie : în cazul în care doreºte sã se adreseze instanþei,solicitantul, indiferent dacã a formulat sau nu reclamaþiaadministrativã trebuie sã o facã în termen de 30 de zile de la dataexpirãrii termenelor pentru comunicarea refuzului sau informaþiei,prevãzute în articolul 7 din Legea nr.544/2001.-Plângerea este scutitã de taxa de timbru.- În plângere se va cere instanþei sã constate cã informaþiilesolicitate sunt de interes public ºi sã oblige autoritatea/instituþiapublicã sã comunice în scris informaþiile solicitate. De asemenea,trebuie cerut ca instanþa sã fixeze un termen în care informaþiile sãfie comunicate solicitantului. Acesta poate cere ºi obligareaautoritãþii/instituþiei publice la plata unor sume de bani cu titlu dedaune morale sau/ºi materiale (patrimoniale). Trebuie indicatãvaloarea daunelor, pentru fiecare categorie, în ce constau, cum s-au produs, cum pot fi dovedite.- Plângerea se adreseazã, în prima instanþã, numai tribunalului.Este o competenþã materialã specialã prevãzutã expres de Legeanr.544/2001, care derogã de la competenþa materialã dincontenciosul administrativ.- Competenþa teritorialã este alternativã, la alegerea petentului :tribunalul în a cãrui razã teritorialã domiciliazã sau tribunalul în acãrui razã teritorialã se aflã sediul autoritãþii/instituþiei publice.- Plângerea se judecã de secþia de contencios administrativ atribunalului.Atenþie : Aceasta nu înseamnã cã se aplicã toate regulile ºiprincipiile din legea contenciosului administrativ. Legeanr.544/2001 are caracteristici ºi reguli proprii, care diferã ºi auprioritate în raport cu legea contenciosului administrativ. Odiferenþã a fost deja menþionatã ºi priveºte competenþa materialã.Alte diferenþe privesc caracterul obligatoriu/ facultativ alreclamaþiei adminstrative, termenele, taxele etc. O deosebireimportantã se referã la problema dovedirii interesului în cauzã. Încazul Legii nr.544/2001, este suficientã ºi « simpla curiozitate »pentru obþinerea unei informaþii de interes public, ce trebuie sã fiela dispoziþia tuturor ; solicitantului nu trebuie sã i se impunã sã facãdovada unui interes direct, personal în legãturã cu aceainformaþie.- Plângerea se judecã în procedurã de urgenþã. Aceasta impuneinstanþei fixarea unor termene mai scurte faþã de regulã, o maimare reþinere în acordarea de amânãri, judecarea ºi în timpulvacanþei judecãtoreºti, redactarea cuoperativitate a hotãrârilor.-Hotãrârea tribunalului este supusã recursului (de asemenea scutitde taxe de timbru), care se judecã la Curtea de apel. Termenul deintroducere a recursului este cel din dreptul comun, de 15 zile de lacomunicarea hotãrârii. În acelaºi termen, recursul trebuie sã fie ºimotivat.-Recursul se adreseazã Curþii de apel, dar se depune la tribunal (lainstanþa a cãrei hotãrâre se atacã), sub sancþiunea nulitãþii.- Recursul nu se limiteazã la motivele din articolul 304 cod deprocedurã civilã, ci are un caracter general. Aceasta deoarecearticolul 304/1 cpc prevede cã orice obiecþiune cu privire lahotãrârea tribunalului poate fi luatã în discuþie la recurs.-Decizia Curþii de apel este definitivã ºi irevocabilã. Nu mai poate fiatacatã decât în cazuri excepþionale pe calea contestaþiei înanulare, a revizuirii sau a recursului în anulare. Instituþiile/autoritãþilepublice ºi regiile autonome au obligaþia de a pune în aplicaredecizia.

Ghid practic pentru accesul lainformaþiile de interespublic

oricine altcineva

.Ghidul practic conþine opiniile Asociaþiei pentru ApãrareaDrepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH) ºiale Agenþiei de Monitorizare a Presei (AMP).

Page 3: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

ROMANIAJUDEÞUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

H O T Ã R A R E A nr. 266din 16 septembrie 2003

privind stabilirea impozitelor ºi taxelor locale pentru anul 2004

PREªEDINTE DE ªEDINÞÃ SECRETAR

Consiliul LocalalMunicipiuluiArad,În temeiul art.46 din Legea administraþiei publice

locale nr.215/2001, cu modificãrileºicompletãrileulterioare,Luând în considerare prevederile art.9 pct.3 din Carta

europeanã a autonomiei locale, adoptatã la Strasbourg la 15octombrie1985ºi ratificatãprin Legea nr.199/1997,

Avândîn vedereprevederile:-art.38 alin.(2) lit.d) ultima tezã din Legea administraþiei publicelocale nr.215/2001, cu modificãrileºicompletãrileulterioare;-art.5pct.2din Legea nr.189/1998 privind finanþelepublice locale,cu modificãrileºicompletãrileulterioare;-art.6 alin.(1) ºi (2), art.13, 28, art.30 alin.(1), art.31 alin. (4), art. 35alin.(2), art.45 alin.(2), art.48, art.49 alin.(4) ºi (7), art.55 alin.(2),art.58, 60,67,72,73, ar t.74 alin.(1), lit. b)- d) ºi alin.(2), art.75 ºi anexanr.5 lit. B pct.2 ultima tezã din Ordonanþa Guvernului nr.36/2002privind impozitele ºi taxele locale, republicatã, cu modificãrile ºicompletãrile ulterioare, precum ºi pe cele ale pct.1.07, 1.08, 4.04,6.02, 6.04, pct.1301 alin.4, pct.13.02, 13.03, 28.02, 30.01, pct.31.02alin.2, pct.31.03, 31.04, 35.04, 45.01, 48.01-48.06, 48.10, 49.01, 49.08,55.02, 58.01, 60.02, 67.01, 72.01, 72.03, 73.01, 74.25, 75.03, ºi pct.80.19lit. a) din Normele metodologice pentru aplicarea OrdonanþeiGuvernului nr.36/2002 privind impozitele ºi taxele locale,aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr.1.278/2002, cumodificãrileºicompletãrileulterioare,

Þinând seama de prevederile Hotãrârii Guvernuluinr.561/2003 privind actualizarea impozitelor ºi taxelor localepentru anul2004,-iniþiativa Primarului Municipiului Arad, exprimatã în expunereademotive înregistratã cu nr.15529/08.08.2003;-raportulBiroului pentru soluþionarea obiecþiunilor ºicontestaþiilordin cadrul Direcþiei Fiscale a Primãriei Municipiului Arad,înregistrat cu nr.2752/08.08.2003;-referatul Serviciului Public „Administraþia Patrimoniului Local” -Direcþia Economicãnr.3080/03.04.2003;-referatul Direcþiei Generale Comunicare, Control ºi IntegrareEuropeanã -OficiulAutorizaþiinr.1091/04.04.2003;-referatulServiciuluiConstrucþii ºi Urbanismnr.1090/T.3/03.04.2003;-referatulServiciuluiAgricol nr.1108/02.04.2003;-avizele comisiilor de specialitate nr.1,2,3,4 ºi 5 ale ConsiliuluiLocalalMunicipiuluiArad;

Analizând Nomenclatura stradalã aprobatã prinHotãrârea Consiliului Local al Municipiului Arad Nr.69/2001,precum ºi Planul Urbanistic General aprobat prin HotãrâreaConsiliului Local al Municipiului Arad nr.89/1997, prelungit prinHotãrârile Consiliului Local al Municipiului Arad nr.176/2002,respectiv nr.157/2003,

Consiliul LocalalMunicipiuluiAradadoptã prezenta

H OT Ã R ÂR E

Art.1 Se stabilesc impozitele ºi taxele locale pentru anul 2004,dupãcumurmeazã:a) nivelurile stabilite în sume fixe sunt prevãzute în Tabloulcuprinzând impozitele ºi taxele locale pentru anul 2004,constituind anexa nr.1;b) cota prevãzutã la art.5 alin.(1) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare(impozit peclãdiri în cazul persoanelor fizice), sestabileºte la 0,2%;c) cota prevãzutã la art.6 alin.(1) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare(impozit pe clãdiri în cazul persoanelor juridice), se stabileºteastfel:

c1) în situaþia în care s-a efectuat cel puþin oreevaluareconform H.G.nr.403/19.05.2000, cota estede 0,5 %;

c2) în situaþia în care s-a efectuat cel puþin oreevaluareconform H.G.nr.983/29.12.1998,cotaestede 1,5 %;

Pentru a beneficia de cotele prevãzute la lit. c1) ºi c2),contribuabilii vor depune la Direcþia Fiscalã a PrimãrieiMunicipiului Arad, pânã la data de 30 aprilie, o cerere în acestsens însoþitã de documentele justificative ale reevaluãriiefectuate.

Aplicarea cotelor prevãzute la lit. c1) ºi c2) se facenumai dacã sunt respectate prevederile Secþiunii 4, pct.4.44 dinAnexa nr.1 la Ordinului Ministerului Finanþelor Publice nr.306/2002pentru aprobarea Reglementãrilor contabile simplificate,armonizatecudirectiveleeuropene.

În situaþia în care cererea însoþitã de documentelejustificative ale reevaluãrii se depune dupã data de 30 aprilie,recalcularea impozitului pe clãdiri prin aplicarea cotelorprevãzute de lit.c1) ºi c2) se face începând cu întâi a lunii

urmãtoaredepuneriicererii.d) cota prevãzutã la art.6 alin.(2) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare(impozit pe clãdiri în cazul persoanelor juridice care nu auefectuat nici o reevaluare începând cu anul 1998), se stabileºtela 3%;e)cota prevãzutã la art.31 alin.(1) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrileulterioare(taxa dereclamã ºipublicitate), sestabileºte la 3 %;f) cota prevãzutã la art.45 alin.(2) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare(taxahotelierã), sestabileºte la 0,5%;g) cota prevãzutã la lit.A pct.2 alin.(1) din Anexa nr.7 laOrdonanþa Guvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºicompletãrile ulterioare (taxa pentru eliberarea autorizaþiei deconstruire), sestabileºte la 1%;h) cota prevãzutã la lit.A pct.4 din Anexa nr.7 la OrdonanþaGuvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãr ile ºicompletãrile ulterioare (taxa pentru eliberarea autorizaþieipentru construcþiile-organizaredeºantier), sestabileºte la 3%;i) cota prevãzutã la lit.A pct.5, din Anexa nr.7 la OrdonanþaGuvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãr ile ºicompletãrile ulterioare (taxa pentru eliberarea autorizaþiei deconstruire pentru organizarea de tabere de corturi, cãsuþe saurulote oricampinguri), sestabileºte la 2%;j) cota prevãzutã la lit.A pct.7 din Anexa nr.7 la OrdonanþaGuvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãr ile ºicompletãrile ulterioare (taxa pentru eliberarea autorizaþiei dedesfiinþare, parþialã sau totalã, a construcþiilor ºi a amenajãrilor),sestabileºte la 0,1%;k) cota prevãzutã la lit.A pct.8 din Anexa nr.7 la OrdonanþaGuvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãr ile ºicompletãrileulterioare (taxa pentru prelungirea certificatului deurbanismºia autorizaþiilor deconstruire), sestabileºte la 30 %;l) cota prevãzutã la art.34, lit.a) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare(impozit pentru manifestãrile artistice de teatru, operã, operetã,filarmonicã, cinematografice, muzicale, circ, competiþii sportiveinterneºi internaþionale), sestabileºte la 2%;m) cota prevãzutã la art.34, lit.b) din Ordonanþa Guvernuluinr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºi completãrile ulterioare(impozit pentru manifestãrile artistice de genul: festivaluri,concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemeneamanifestãri ar tistice sau distractive care au caracter ocazional),sestabileºte la 5%;

Art.2 Bonificaþia prevãzurã art.49 alin.(7) din OrdonanþaGuvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãr ile ºicompletãrileulterioare, sestabileºtedupãcumurmeazã:

a) în cazul impozituluipeclãdiri, la 5%;b) în cazul impozituluipeteren, la 5%.

Art.3 (1) Majorarea anualã prevãzutã la art.72 din OrdonanþaGuvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãr ile ºicompletãrileulterioare, sestabileºtedupãcumurmeazã:a) în cazul impozituluipeclãdiri:

-pentru clãdiri cu pereþi sau cadredin beton armat, dincãrãmidã arsã, piatrã naturalã sau din alte materiale, cuinstalaþii deapã, canalizare,electrice, încãlzire: la 16,65%;

- pentru clãdiri cu pereþi sau cadre din beton armat,din cãrãmidã arsã, piatrã naturalã sau din alte materiale, fãrãinstalaþii deapã, canalizare,electrice, încãlzire: la 32,90%b) impozitulpeteren:_______;c) taxa pe teren:_____;d) în cazul taxeiasupramijloacelor detransport:- pentru mijloaceledetransportcu tracþiunemecanicã: 50%- pentru autovehicule de transport marfã cu masã totalãmaximã autorizatã de peste12 t: 25%- pentru remorci, semiremorci, rulote: 50%e) în cazul taxelor pentru eliberarea:e.1.certificatului deurbanism, la 50%;e.2. autorizaþieide construire, la 50%;e.3. autorizaþieide forajeºiexcavãri, la 50%;e.4. autorizaþieide desfiinþare _____;e.5. autorizaþiei privind lucrãrile de racorduri ºi branºamente, la20%;e.6. avizuluiComisiei de urbanism, la 8%;e.7. certificatuluidenomenclaturã stradalã, la 8%;e.8.1. autorizaþiei de funcþionare pentru activitãþi lucrative ºi vizaanualã:-pentru meseriaºi ºicãrãuºi2,50%-pentru cazanede fabricat rachiu50%-pentru liber profesioniºti 13%-pentru mori, presedeulei ºi darace ____-pentru activitãþideproiectare 8,50%-pentru alteactivitãþineprevãzutemaisus____e.8.2. Pentru efectuarea de menþiuni, în autorizaþiile defuncþionare, la cererea titularilor,dupã eliberarea acestora:Pentru menþiuniprivind obiectul de activitate:-pentru meseriaºi ºicãrãuºi 2,50%-pentru cazanede fabricat rachiu11%- pentru liber profesioniºti 13%

-pentru mori, presedeulei ºi darace____-pentru activitãþide proiectare ____-pentru alteactivitãþineprevãzutemaisus ____Pentru menþiuniprivind:

-înscrieresau radieremembriasociaþi;-înscrieresau radiere locdedesfãºurareaactivitãþii;-înscrieresau radieresediuºi domiciliu;-înscrieresau radieredenumirefirmã:

-pentru meseriaºi ºi cãrãuºi 20,50%-pentru cazane de fabricat rachiu 4%-pentru liber profesioniºti ____-pentru mori, presedeulei ºi darace____-pentru activitãþide proiectare____-pentru alteactivitãþineprevãzutemaisus ____e.9. autorizaþiei sanitaredefuncþionare: 8%;e.10. de copiiheliografice: 36,5%;e.11. cer tificatului de producãtor ºi pentru viza trimestrialã aacestuia:_____f) în cazul taxei pentru folosirea mijloacelor de reclamã ºipublicitate:-pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afiºaj, panourisau alte asemenea mijloace:_____-pentru firmele instalate la loculexercitãriiactivitãþii: 50%g) impozitulpespectacole:_____;h) taxa hotelierã:_____;i) în cazulaltor taxe locale:- pentru sãpãturi între30ml-100ml:39%

(2) În cazul impozitelor ºi taxelor locale stabilite în sume fixe,majorarea anualã prevãzutã la alin.(1) este inclusã in nivelurileacestora prevãzute în anexa nr.1.

Art.4 Pentru determinarea impozitului pe clãdiri ºi a taxei pentrueliberarea autorizaþiei de construire în cazul persoanelor fizice,precum ºi a impozitului pe teren pentru anul 2004, se menþinedelimitarea zonelor aprobatã prin Hotãrârile Consiliului Local alMunicipiuluiArad nr.6/1994,nr.343/2000, nr.49/2001,nr.69/2001.

Art.5 Lista actelor normative prin care sunt instituite impozite ºitaxe locale, inclusiv Hotãrârile Consiliului Local al MunicipiuluiArad prin care sau instituit/stabilit impozite ºi taxe locale pe operioadã de 5 ani anteriori a anului fiscal curent, este prevãzutãîn anexa nr.2.

Art.6 Lista cuprinzând actele normative, inclusiv hotãrârileConsiliului Local al Municipiului Arad, în temeiul cãrora s-auacordat facilitãþi fiscale pe o perioadã de 5ani anteriori a anuluifiscalcurentesteprevãzutã în anexanr.3.

Art.7 Se aprobã procedura de acordare a facilitãþilor fiscalecategoriilor de persoane fizice prevãzute la art.49 alin. (2) dinOrdonanþa Guvernului nr.36/2002, republicatã, cu modificãrile ºicompletãrileulterioare,potrivitanexelornr.4, 4a,4b.

Art.8 Se aprobã procedura de acordare a înlesnirilor la plataimpozitului pe clãdiri în cazul persoanelor fizice, în condiþiilepct.60.02 din Normele metodologice pentru aplicareaOrdonanþei Guvernului nr.36/2002 privind impozitele ºi taxelelocale, aprobate prin Hotãrârea Guvernului nr. 1.278/2002, cumodificãrileºicompletãrileulterioare,potrivit anexei nr.5.

Art.9Anexelenr.1-5 facparte integrantãdin prezenta hotãrâre.

Art.10(1) Prezenta hotãrâre se comunicã Prefectului JudeþuluiArad, în vederea exercitãriicontrolului de legalitateºi seaduce lacunoºtinþãpublicã prin grija SecretaruluiMunicipiuluiArad.

(2) Aducerea la cunoºtinþã publicã se face prinafiºare la sediul autoritãþilor administraþiei publice locale ºi prinpublicare în mass-media localã.

Dekany Alexandru Doina Paul

1

1Nivelurile impozitelor/taxelor prevãzute la lit. b, c, e.4.,e.8.1.(parþial), e.8.2.(parþial), e.11.f (parþial), g, h nu au fostmajorate faþã de H.G.nr.561/2003.

H O T Ã R A R E A nr. 266din 16 septembrie 2003

privind stabilirea impozitelor ºi taxelor locale pentru anul 2004

Nr.1 Decembrie 2003

Nr.1 Decembrie 2003 3

Page 4: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT:

A.I.) Pentru mijloacele de transport cu tractiune mecanica

Nivelul taxei pentru anul 2003 Nivelul taxei pentru anul 2004Nr.crt. Tipul mijlocului de transport -lei/an/500 cm3 sau

fractiune--lei/an/500 cm3 sau fractiune-

1 Autoturisme cu capacitateacilindrica de pana la 2.000 cm3

inclusiv87.000 97.500

2 Autoturisme cu capacitateacilindrica de peste 2.000 cm 3 108.000 120.000

3 Autobuze, autocare, microbuze 175.000 195.0004 Autovehicule de pana la 12 t

inclusiv 189.000 210.000

5 Tractoare inmatriculate 117.000 130.5006 Motociclete, motorete si scutere 43.000 49.500

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 4

ROMANIA Anexa nr.1 la Hotararea Consiliului Local al Municipiului AradJUDETUL ARAD nr.266 din 16.09.2003MUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

T A B L O U Lcuprin zand impozitele si taxele locale

pentru anul 2004 stabilite in sume fixe

I. ORDONANTA GUVERNULUI NR.36/2002 privind impozitele si taxele locale,republicata

IMPOZITUL PE CLADIRI

VALORILE IMPOZABILEpe metru patrat de suprafata construita desfasurata*) la cladiri si alte

constructii apartinand persoanelor fizice

Valoarea impozabila pentru anul2003

- lei / mp -

Valoarea impozabila pentru anul 2004- lei / mp -Nr.

crt.Felul cladirilor si al altor

constructii impozabileCu instalatii deapa, canalizare,

electrice, incalzire(conditii

cumulative)

Fara instalatii deapa, canalizare,

electrice, incalzire

Cu instalatii deapa, canalizare,

electrice, incalzire(conditii

cumulative)

Farainstalatii de

apa,canalizare,electrice,incalzire

0 1 2 3 3 41 Cladiri

a)cu pereti sau cadre din betonarmat, din caramida arsa,piatra naturala sau din altematerialeb) cu pereti din lemn, caramidanearsa, valatuci, paianta si altemateriale asemanatoare

6.881.0005.300.000

1.400.000

4.650.0003.100.000

917.000

5.900.000

1.600.000

3.500.000

1.000.000

2 Constructii anexe situate inafara corpului prin cipal alcladiriia) cu pereti din caramida arsa,piatra, beton sau din altemateriale asemanatoareb)cu pereti din lemn, caramidanearsa, paianta, valatuci, etc.

917.000

688.000

800.000

450.000

1.000.000

600.000

900.000

400.000

IMPOZITUL SI TAXA PE TERENIMPOZITUL

pe terenurile situate in intravilan

Nr.crt.

Zona in cadrul localitatii Nivelul impozitului pentru anul 2003-lei/mp-

Nivelul impozitulu i pentru anul 2004-lei/mp-

1 A 4.300 4.7602 B 3.000 3.3203 C 1.900 2.1004 D 1.000 1.110

IMPOZITULpe terenurile situate in extravilan

-lei/mp-Nivelul impozitului pentru anul 2003 Nivelul impozitului pentru anul 2004Nr.

crt. Categorii de folosintaZona I Zona

a II-aZonaa III-a

Zonaa IV-a

Zona I Zonaa II-a

Zonaa III-a

Zonaa IV-a

1. Terenuri cu constructii*) 10 9 8 7 11 10 9 82. Arabil 15 12 10 8 17 13 11 93. Pasuni 12 10 8 6 13 11 9 74. Fanete 12 10 8 6 13 11 9 75. Vii 25 20 15 10 28 22 17 116. Livezi 30 25 20 15 33 28 22 177. Paduri si alte terenuri cu

vegetatie forestiera15 12 10 8 17 13 11 9

8. Terenuri cu ape 8 6 4 X 9 7 5 X9. Drumuri si cai ferate X X X X X X X X10. Terenuri neproductive X X X X X X X X

*) Nu se ia in calcul suprafata construita la sol a cladirii

TAXA PE TEREN-lei/km-

Nr.crt.

Nivelul impozitului pentru anul 2003 Nivelul impozitului pentru anul2004

1 a) pentru drumuri 200.000 222.0002 b) pentru cai ferate normale 390.000 432.0003 c) pentru cai ferate inguste 200.000 222.000

Page 5: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

A.II.) Pentru autovehicule de transport marfa cu masa totala maxima autorizatade peste 12 tone:

-lei/an/autovehicul-Nivelul taxei pentru anul

2003Nivelul taxei pentru anul 2004Nr.

crt.Numarul axelor si masa totala maxima

totala autorizata(in tone) Axa/axe motoare cu

suspensiepneumatica sau un

echivalentrecunoscut

Axa/axemotoare cu alt

sistem desuspensie

Axa/axemotoare cususpensie

pneumatica sauun echivalent

recunoscut

Axa/axemotoare cu

alt sistem desuspensie

1 Autovehicule cu2axe si cu masaa) peste 12 t, dar numai mult de 13 t 1.250.000 1.375.000 1.382.500 1.521.250b)peste 13t, dar nu mai mult de 14 t 1.375.000 1.500.000 1.521.250 1.658.750c) peste 14 t, dar nu mai mult de 15 t 1.500.000 1.750.000 1.658.750 1.935.000d)peste 15t, dar nu mai mult de 18 t 1.750.000 3.500.000 1.935.000 3.871.250

2 Autovehicule cu3axe si cu masaa) peste 15 t, dar numai mult de 17 t 1.375.000 1.500.000 1.521.250 1.658.750b)peste 17t, dar nu maimult de 19 t 1.500.000 1.625.000 1.658.750 1.797.500c) peste 19 t, dar nu mai mult de 21 t 1.625.000 2.000.000 1.797.500 2.212.500d)peste 21t, dar nu mai mult de 23 t 2.000.000 3.125.000 2.212.500 3.456.250e) peste 23 t, dar nu mai mult de 25 t 3.125.000 4.750.000 3.456.250 5.253.750f) peste 25 t, dar numai mult de 26 t 3.125.000 4.750.000 3.456.250 5.253.750

3 Autovehicule cu4axe si cu masaa) peste 23 t, dar numai mult de 25 t 2.000.000 2.125.000 2.212.500 2.350.000b)peste 25t, dar nu maimultde 27 t 2.125.000 3.125.000 2.350.000 3.456.250c) peste 27 t, dar nu mai mult de 29 t 3.125.000 5.000.000 3.456.250 5.530.000d)peste 29t, dar nu mai mult de 31 t 5.000.000 7.500.000 5.530.000 8.295.000e) peste 31 t, dar nu mai mult de 32 t 5.000.000 7.500.000 5.530.000 8.295.000

A.III.) Pentru combina tii de autovehicule (autovehicule articulate sau trenurirutiere) de transport marfa cu masa totala maxi ma autorizata de peste 12 tone:

lei/an/autovehicul-Nivelul taxei pentru anul

2003Nivelul taxei pentru anul 2004Nr.

crt.Numarul axelor si masa totala maxima

totala autorizata(in tone) Axa/axe motoare

cu suspensiepneumatica sau un

echivalentrecunoscut

Axa/axe motoarecu alt sistem de

suspensie

Axa/axemotoare cususpensie

pneumatica sauun echivalentrecunoscut

Axa/axemotoare cu

alt sistem desuspensie

1 Autovehicule cu2+1 axe si cumasa:a) peste 12 t, dar numai mult de 14 t 1.250.000 1.375.000 1.382.500 1.521.250b) peste 14 t, dar numai mult de 16 t 1.375.000 1.500.000 1.521.250 1.658.750c) peste 16t, dar nu mai multde 18 t 1.500.000 1.625.000 1.658.750 1.797.500d) peste 18 t, dar numai mult de 20t 1.625.000 1.750.000 1.797.500 1.935.000e) peste 20t, dar nu mai multde 22 t 1.750.000 1.875.000 1.935.000 2.073.750f) peste 22 t, dar numai mult de 23 t 1.875.000 2.000.000 2.073.750 2.212.500g) peste 23 t, dar numai mult de 25t 2.000.000 2.500.000 2.212.500 2.765.000h) peste 25 t, dar nu mai mult de 28 t 2.500.000 4.250.000 2.765.000 4.700.000

2 Autovehicule cu2+2 axe si cumasa:a) peste 23 t, dar numai mult de 25 t 1.500.000 1.625.000 1.658.750 1.797.500b) peste 25 t, dar numai mult de 26t 1.625.000 2.000.000 1.797.500 2.212.500c) peste 26t, dar nu mai multde 28 t 2.000.000 2.500.000 2.212.500 2.765.000d) peste 28 t, dar numai mult de 29t 2.500.000 2.875.000 2.765.000 3.180.000e) peste 29t, dar nu mai multde 31 t 2.875.000 4.625.000 3.180.000 5.115.000f) peste 31 t, dar numai mult de 33 t 4.625.000 6.500.000 5.115.000 7.188.750g) peste 33 t, dar numai mult de 36t 6.500.000 9.875.000 7.188.750 10.921.250h) peste 36 t, dar nu mai mult de 38 t 6.500.000 9.875.000 7.188.750 10.921.250

3 Autovehicule cu2+3 axe si cumasa:a) peste 36 t, dar nu maimultde 38 t 5.250.000 7.125.000 5.806.250 7.880.000b) peste 38 t, dar numai mult de 40t 7.125.000 10.000.000 7.880.000 11.060.000

4 Autovehicule cu3+2 axe si cumasa:a) peste 36 t, dar numai mult de 38 t 4.375.000 6.250.000 4.838.750 6.912.500b) peste 38 t, dar numai mult de 40t 6.250.000 8.750.000 6.912.500 9.677.500c) peste 40t, dar nu mai multde 44 t 8.750.000 9.875.000 9.677.500 10.921.250

5 Autovehicule cu3+3 axe si cumasa:a) peste 36 t, dar numai mult de 38 t 3.500.000 3.875.000 3.871.250 4.286.250b) peste 38 t, dar numai mult de 40t 3.875.000 4.625.000 4.286.250 5.115.000c) peste 40t, dar nu mai multde 44 t 4.625.000 9.375.000 5.115.000 10.368.750

B. Pentru remorci, semiremorci si rulote:

Nivelul taxei pentru anul 2003 Nivelul taxei pentru anul 2004Nr.crt.

Capacitatea

-lei/an- -lei/an-

1 Pentru remorci, semiremorci si rulote:a) pana la o tona inclusiv 88.500 97.500b) intre 1si 3 tone inclusiv 291.000 322.500c) intre 3si 5 tone in clusiv 438.000 484.500d) peste 5 tone 555.000 613.500

2 Pentrumijloace de transportpe apa:a) luntre, barci fara motor, folosite pentruuz si agrement personal

100.000 111.000

b) barci fara motor, folosite in altescopuri

300.000 332.000

c) barci cumotor 600.000 664.000d) bacuri, poduriplutitoare 5.000.000 5.530.000e) salupe 3.000.000 3.318.000f) iahturi 15.000.000 16.590.000

TAXE PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR, AVIZELOR SIAUTORIZATIILOR :

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul 2004

Nr.crt.

Denumire taxa

-lei/mp- -lei/mp-A. In domeniul constructiilor, taxele se stabilesc in functie de valoareaacestora saua instala tiilor, de suprafa ta terenurilor saude naturaserviciilor prestate, astfel:

1 Pentrueliberarea certificatuluide urbanism, in functie de suprafataocupata de constructia pentrucare se solicita:a) pana la 150 mp inclusiv 52.000 58.000b) intre 151 si250 mp inclusiv 70.500 78.000c) intre 251 si 500 mp inclusiv 90.000 99.600d) intre 501 si750 mp inclusiv 108.000 119.400e) intre 751 si1.000mpinclusiv 127.500 141.000f) peste 1.000 mp 127.500+195lei/mp 141.000+216 lei/mp

2 Pentrueliberarea autoriza tiei de for aje si excavari necesare studiilorgeotehnice, ridicarilor topografice, exploatarilor de cariera,balastierelor, sondelor de gaze si petrol, precum si altor exploataripentru fiecare mp:

65.000 79.650

3 Pentrueliberarea autoriza tiei de construire pentru chioscuri, tonete,cabine, spa tii de expunere, situate pe caile si in spa tiile publice,precum sipentru amplasarea corpurilor si a panourilor de afisaj, afirmelor si reclamelor taxa datorata este :

72.000 79.650

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 2Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 5

Page 6: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

4 Pentrueliberarea autorizatiilor privind lucrarile de racorduri sibransamente la retele publice de apa, canalizare, gaze, termice,energie electrica, telefonie si televiziune prin cablu taxadatoratapentru fiecare instalatie este: 87.000 97.000

5 Pentrueliberarea avizului Comisiei de urbanismtaxa datorata este(lei/buc.): 393.000 435.000

6 Pentrueliberarea certificatului de nomenclatura stradala si adresataxa datorata este (lei/buc): 65.000 72.000B. Pentrueliberarea altor autorizatii si certificate decat cele prevazutelalit. A, precum sipentruviza anuala sau trimestriala a acestora sedatoreaza urmatoarele taxe:

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul 2004

1 Pentrueliberarea autorizatiilor de fun ctionare pentru activitatilucrative si viza anuala a acestora:

-lei- -lei-a)pentru meseriasi si carausi 66.000 85.000b) pentrucazane de fabricat rachiu 164.000 215.000c) pentru liber – profesionisti 197.000 250.000d) pentrumori,prese de ulei si darace 328.000 400.000e) pentru activitati de proiectare 983.000 1.200.000f) pentru alte activitati neprevazute mai sus 655.000 800.000Pentruefectuar ea de mentiuni in autorizatiile de functionare, lacererea titularilor, dupa eliberarea acestora:

Pentrumentiuni privindobiectulde activitate:a) pentru meseriasi si carausi 75.000 100.000b) pentrucazane de fabricat rachiu 130.000 160.000c) pentru liber – profesionisti

-medici;-profesori;-traducatori;-pictori;-masuratori topo;-instructori auto;

200.000 250.000

d) pentrumori, prese de ulei si darace 300.000 400.000e)pentru activitati de proiectare 500.000 600.000f) pentru alte activitati neprevazute mai sus

-comercianti;-prelucrarea si fabricarea produselor alimentare;-sifonarie;-spalatorie auto;-filmari video;

400.000 500.000

Pentrumentiuni privind:-inscriere sau radiere membri asociati;-inscriere sau radiere loc de desfasurare a activitatii;-inscriere sau radiere sediusi domiciliu;-inscriere sau radiere denumire firma

a) pentrumeseriasi si carausi 75.000 100.000b) pentru cazane de fabricat rachiu 100.000 150.000c) pentru liber – profesionisti

-medici;-profesori;-traducatori;-pictori;-masuratori topo;-instructori auto;

130.000 160.000

d) pentru mori, prese de ulei si darace 200.000 250.000e) pentru activitati de proiectare 500.000 600.000f) pentrualte activitati neprevazute mai sus

-comercianti;-prelucrarea si fabricarea produselor

alimentare;-sifonarie;-spalatorie auto;-filmari video;

400.000 500.000

2 Pentrueliberarea autorizatiilor sanitare de functionare 131.000 145.0003 Pentrueliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de

pe alte asemenea planuri, detinute de consiliul local, pentru fiecaremp de plan:

a.1. la scara1:500 328.000 363.500a.2. la scara 1:1000 491.000 543.000a.3. la scara 1:2000 655.000 725.000

4 Pentrueliberarea certificatului de producator 100.000 100.000Pentruviza trimestriala acertificatuluide producator 50.000 50.000

TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE RECLAMA SI PUBLICITATE

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul 2004

Nr.crt. Extras din norma juridica

-lei/an/ mpsau fractiune de mp

-lei/an/mpsau fractiune de mp

1 Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afisaj,panouri sau alte asemenea mijloace

100.000 111.000

2 Pentru firmele instalate la locul exercitarii activitatii 300.000 331.500

Capitolul se completeaza cu prevederile Hotararii Consiliului Local alMunicipiului Arad nr.362/20.12.2001 privind aprobarea modificarii si comple tariiRegulamentului de organizare, autorizare si desfasurare a activitatii de publicitate inmunicipiul Arad, aprobat prin Hotararea Consiliului Local al Municipiului Aradnr.147/29.05.2001, in masura in care acestea nu contravin prezentei hotarari.

IMPOZITUL PE SPECTACOLE

Nivelul taxei pentru anul2003

Nivelul taxei pentruanul2004

Nr.crt. Extras din norma juridica

lei/mp/zi lei/mp/zi1 In cazul videotecilor 600 6602 In cazul discotecilor 1.200 1.320

Pentrudeterminarea impozitului pe spec tacole, asupra nivelurilor mentionate maisus, se aplica coeficientulde corectie 4,00.

ALTE TAXE LOCALE:

A) Taxa pentru utilizarea temporara a locurilor publice:Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul2004

Nr.crt. Modulde folosire

-lei /mp / zi- -lei /mp /zi-1 Pentruconfectionarea, vanzarea de produse si prestari

servicii diverse:Zona AZona BZona CZona D

8.5006.0004.3002.500

9.5006.6004.7502.750

2 Pentrudepozitarea de diverse materiale sau produse:Zona AZona BZona CZona D

9.5006.7004.7002.900

10.5007.4005.2003.200

Monitorul Aradului 2Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 6

Page 7: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

3 Pentru amplasarea panourilor fixe saumobile altele decatcele cuprinse la pct.10:Zona AZona BZona CZona D

-lei/buc./zi-

40.00030.00020.00010.000

-lei/buc./zi-

44.00033.00022.00011.000

4 Taxa pentruvanzarea de bilete si alte inscrisuri aferenteactivitatii de jocuri de noroc autorizate:

-lei/punct de vanzare/zi-54.600

-lei/punct de vanzare/zi60.000

5 Taxa pentruexpu nereade materiale cu inscrisuri prinancorare de stalpi sau de alte obiecte de pe domeniul publicsau privat:

- promotional (30 zile): – B-dul Revolutiei- alte amplasamente

- lei/buc./zi-

75.00050.000

- lei/ buc./zi-

83.00055.000

6 Taxa afise pe domeniul public sau cu impact pe domeniulpublic:

- pana la format A4 inclusiv- peste format A4

-lei /buc./zi-

1.0001.300

-lei/buc./zi-

1.1001.400

7 Taxa pentrudistribuirea sub orice forma de fluturasi simateriale publicitare si promotionale

Pentru fluturasii distribuiti in interes u manitar taxa nu sedatoreaza.

-lei/buc.-1.000

-lei/buc.-1.100

8 Taxa pentruvehiculare reclame sonore: -lei/zi –100.000

-lei/zi-110.000

9 Taxa pentruactiuni promotionale: -lei/mp/zi-65.500

-lei/mp/zi-72.000

10 Taxa pentruocuparea domeniului public cu panouripublicitare:Panouri tipBACK -LIGHT cudimensiuni de 4x3msi3,2x2,4m

-B-dul Revolutiei-artere principale-intravilan

- lei/buc./zi-

100.00085.00065.000

- lei/buc./zi-

110.00095.00072.000

Panouri tipCITY-LIGHTcudimensiuni de 1,2x1,8m -lei/buc./zi-25.000

-lei/buc./zi-28.000

A) Taxa pentru sapaturi pe domeniul public, retele stradale, cu respectareaprevederilor Regulamentului de sapaturi adoptat in H.C.L.M. nr.32/2000:

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul2004

Nr.crt. Modul de folosire

-lei / zi- -lei / zi-1 - pentru sapaturi sub 30 ml: 65.300 71.8002 - pentru sapaturi intre 30ml-100ml: 140.300 154.3003 - pentru sapaturi peste 100 ml: 1.400 1.550 lei/ml/zi

B) Taxa pentru folosirea statiilor de taximetre:

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul2004

Nr.crt.

-Lei/taximetru/zi- -Lei/taximetru/zi-1 1.000 1.100

D) Vehicule lente:

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentruanul2004

Nr.crt. Denumire vehicul lent

-lei/an- -lei/an-1 Autocositoare 50.000 55.0002 Autoexcavator (excavator pe autosasiu) 100.000 110.0003 Autogreder 100.000 110.0004 Autoscreper 100.000 110.0005 Autostivuitor 100.000 110.0006 Buldozer pe pneuri 100.000 110.0007 Combine agricole pentru recoltat cereale sau furaje 50.000 55.0008 Compactor autopropulsat 100.000 110.0009 Electrocar cuechipamente: sudura, grup electrogen,

pompa, etc.100.000 110.000

10 Excavator cu racleti pentrusapat santuri 100.000 110.00011 Excavator cu rotor pentrusapat santuri 100.000 110.00012 Excavator pe pneuri 200.000 220.00013 Freza autopropulsata pentrucanale 100.000 110.00014 Freza autopropulsata pentrupamant stabilizat 100.000 110.00015 Freza rutiera 100.000 110.00016 Incarcator cuo cupa pe pneuri 100.000 110.00017 Instalatie autopropulsata de sortare- concasare 100.000 110.00018 Macara cugreifer 100.000 110.00019 Macara mobila pe pneuri

-pina la 12,5t-peste12,5 t

100.000250.000

110.000275.000

20 Macara turn autopropulsata 100.000 110.00021 Masina autopropulsata multifunctionala pentru lucrari de

terasamente100.000 110.000

22 Masina autopropulsata pentruconstructia si intretinereadrumurilor

100.000 110.000

23 Masina autopropulsata pentrudecopertarea imbracaminteiasfaltice la drumuri

100.000 110.000

24 Masina autopropulsata pentru finisarea drumurilor 100.000 110.00025 Masina autopropulsata pentru forat 100.000 110.00026 Masina autopropulsata pentru turnat asfalt 100.000 110.00027 Plug de zapada autopropulsat 100.000 110.00028 Sasiu autopropulsat cu ferastrau pentru taiat lemn 100.000 110.00029 Tractor pe pneuri 100.000 110.00030 Troliuautopropulsat 100.000 110.00031 Utilaj multifunctional pentru intretinerea drumurilor 100.000 110.00032 Vehicul pentrumacinat si compactat deseuri 100.000 110.00033 Vehicul pentru marcarea drumurilor 100.000 110.00034 Vehicul pentru taiat si compactat deseuri 100.000 110.000

II. LEGEA N R.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile sicompletarile ulterioare

Extras din norma juridicaNivelurile taxelor

pentruanul 2003

- lei -

Nivelurile taxelorpentru

anul 2004- lei -

Art.2. (1) Actiunile si cererile evaluabile in ba ni, introduse la instantelejudecatoresti, se taxeazaastfel:

x x

a) pana la valoarea de 342.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003a) pana la valoarea de 342.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

17.000 17.000

b) intre 342.001 lei si 3.420.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003b) intre 342.001 lei si 3.420.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

17.000 lei + 10%pentru ce depaseste

342.000 lei

17.000 lei +10%pentruce depaseste

342.000 lei

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 7

Page 8: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

c) intre 3.420.001 lei si 34.200.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003c) intre 3.420.001 lei si 34.200.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

325.000 lei +8%pentruce depaseste

3.420.000 lei

325.000 lei +8%pentru ce depaseste

3.420.000 leid) intre 34.200.001 lei si 171.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003d) intre 34.200.001 lei si 171.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

2.787.000 lei +6%pentruce depaseste

34.200.000 lei

2.787.000 lei + 6%pentru ce depaseste

34.200.000 leie) intre 171.000.001 lei si 342.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003e) intre 171.000.001 lei si 342.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

10.995.000 lei +4%pentruce depaseste

171.000.000 lei

10.995.000 lei +4%pentruce depaseste

171.000.000 leif) intre 342.000.001 lei si 1.710.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003f) intre 342.000.001 lei si 1.710.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

17.835.000 lei +2%pentruce depaseste

342.000.000 lei

17.835.000 lei +2%pentru ce depaseste

342.000.000 leig) peste 1.710.000.001 lei - plafon valoric pentru anul 2003g) peste 1.710.000.001 lei - plafon valoric pentru anul 2004

45.195.000 lei+1%pentruce depaseste1.710.000.000 lei

45.195.000 lei+1%pentru ce depaseste1.710.000.000 lei

(2) .....................Taxa aferenta acestei contestatii nu poate depasi suma de.......................¹), indiferent de valoarea contestata

1.710.000¹) 1.710.000 ¹)

Art.3. Actiunile si cererile neevaluabile in bani se taxeaza astfel: x xa) cereri pentruconstatarea existentei sauneexistenteiunui drept, facute in cadrulart.111 din Codul de procedura civila

171.000 171.000

a)¹ cereri in anularea sau declararea nulitatii unuiact juridic 103.000 103.000b) cereri care privesc dreptul de folosinta a locuintelor sau a unor incaperi, nelegatede plata anumitor sume de bani, precum si cereri de ordonanta presedintiala alcaror obiect nueste evaluabil in bani

85.000 85.000

c) cereri pentru stabilirea calitatii de mostenitor, a masei succesorale, cereri deraport, cereri de reductiune a liberalitatilor si cereri de partaj

171.000 171.000

d) cereri de recuzare in materie civila 34.000 34.000e) cereri de suspendare a executarii silite, inclusiv a executarii vremelnice, precumsi cereri in legatura cumasurile asiguratorii

85.000 85.000

f) cereri de perimare si cereri pentru eliberarea ordonantei de adjudecare 85.000 85.000g) contestatii in anulare 85.000 85.000h) cereri de revizuire 85.000 85.000i) actiunide granituire, in cazul in care nu cuprind si revendicareaunei portiuni deteren

171.000 171.000

j) actiuniposesorii si cereri care auca obiect servituti 171.000 171.000k) cereri de stramutare in materie civila 34.000 34.000l) cereri pentru investirea cu formula executorie a hotararilor judecatorestipronuntate in tarasau in alte tari si a oricaror alte hotarari sau inscrisuriprevazute de lege, care nusunt executorii potrivit legii

34.000 34.000

m) cereri introduse de cei vatamati in drepturile lor printr -un act administrativ sauprin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a le rezolvacerereareferitoare la un drept recunoscut de lege:

x x

-cererea pentruanularea actului sau, dupa caz, recunoasterea dreptuluipretins,precum sipentru eliberarea unui certificat, unei adeverinte sauoricarui alt inscris

34.000 34.000

-cererea cucaracter patrimonial, prin care se solicita si repararea pagubelorsuferite – 10% din valoarea pretinsa, dar numai mult de

342.000 342.000

a) cereri pentru inregistrarea sau autorizarea societatilor comerciale, precum sipentrumodificarea actelor constitutive ale acestora,cereri pentru excluderea unuiasociat, precum si cereri de dizolvare si lichidare a unei societati comerciale

342.000 342.000

b) cereri pentru lichidarea pozitiei dominante a unui agent economic 342.000 342.000c) actiuni, cereri si contestatii introduse in temeiul Legii nr.64/1995 privindprocedura reorganizarii judiciare si a falimentului si al Legii nr.83/1998 privi ndprocedura falimentuluibancilor

342.000 342.000

d) cereri pentrucontestarea devizului lucrarilor reglementate de art.67alin.3 dinLegea nr.26/1996 (Codul silvic)

171.000 171.000

Art.7. Taxele judiciare de timbrupentru unele actiuni si cereri refer itoare laraporturile de familie sunturmatoarele

x x

a) pentru cererea de divort intemeiata pe art.38 alin.1 si 2din Codul familiei 342.000 342.000b) pentrucerereade divort intemeiata pe art.38 alin.3 din Codul familiei, precumsiin cazul in care reclamantulnurealizeaza venituri sau acestea sunt inferioaresalariului minimbrut pe tara

68.000 68.000

c)pentru cererile de stabilire a locuintei minorilor, formulate potrivit art.100 alin.3din Codul familiei, pentrucererea de incredinta re acopiilor minori, introdusaseparat de actiunea de divort, pentrucererile de reincredintare a copiilor minoriulterior divortului, pentruactiunea introdusa de un parinte care arecunoscut unulsau mai multi copii, in scopul purtarii numelui sau, prec um si pentrucererile deincredintare acopiilor minori din afara casatoriei, formulate potrivit art.65 dinCodul familiei

51.000 51.000

Art.8.(1) Cererile formulate potrivit Legii notarilor publici si a activitatii notarialenr.36/1995 se taxeaza dupa cum urmeaza:

x x

a) cereri pentru solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notarilorpublici

68.000 68.000

b) plangeri impotriva incheierii de respingere a cererii de indeplinire aunui actnotarial

68.000 68.000

c) cereri pentru supralegalizarea semnaturii si a sigiliului notarului public de catreMinisterul Justitiei

34.000 34.000

Art.8¹.(2) Dupaplata taxelor succesorale, eliberarea de noi copii de pe hotararilejudecatoresti prevazute la alin.(1) se taxeaza cu ...............¹)

17.000 ¹) 17.000 ¹)

n) cereri pentru refacerea inscrisurilor si a hotararilor disparute, precumsi cereride repunere in termen

34.000 34.000

o) cereri pentru incuviintarea executarii silite 85.000 85.000o)¹ cereri pentru emitereasomatiei de plata 342.000 342.000p) cereri privind instituirea de masuri asiguratorii asupra navelor si aeronavelor 3.420.000 3.420.000r) cereri de asistenta judiciara, formulate de autoritatile straine, daca prin conventiiinternationale sau pe baza de reciprocitate nus -a stabilit ca asistenta judiciarainternationala se efectueaza gratuit:

x x

- inmanarea de acte judiciare sau extrajudiciare 342.000 342.000- efectuarea de comisii rogatorii 684.000 684.000

s) cereri de infiintare a popririi 85.000 85.000t) cereri pentrueliberarea de catre instantele judecatoresti de copii de pe hotararilejudecatoresti, cu mentiunea casunt definitive sau irevocabile

17.000 17.000

t) cereri pentru legalizarea de copii de pe inscrisurile aflate la dosar, pentru fiecareexemplar de copie in parte

7.000/pagina 7.000/pagina

t¹) cereri pentru eliberarea oricaror alte certificate prin care se atesta fapte sausituatii rezultate din evidentele instantelor de judecata saucuprivire la dosareleaflate in arhiva acestora

7.000 7.000

u) notificarile si somatiile com unicate prin executorii judecatoresti, de fiecarecomunicare

34.000 34.000

v) cereri adresate Ministerului Justitiei pentrusupralegalizarea inscrisurilor saucopiilor de pe inscrisuri, destinate a fi utilizate in strainatate

7.000 7.000

x) cer eri adresate Ministerului Justitiei pentru autorizarea traducatorilor siinterpretilor

171.000 171.000

Art.4. Cereri pentru acordarea personalitatii juridice, pentruautorizareafunctionarii

x x

a) cereri pentru inregistrareapartidelor politice 342.000 342.000b) cereri pentruacordarea personalitatii juridice asociatiilor fara scop lucrativ,fundatiilor,uniunilor si federatiilor de persoane juridice fara scop lucrativ, precumsi pentru modificarea actelor constitutive ale acestora

171.000 171.000

Art.5. Cererile formulate in domeniuldrepturilor de autor si de inventator setaxeaza dupacumurmeaza:

x x

a) cereri pentru recunoasterea dreptului de autor si acelor conexe, pentruconstatareaincalcarii acestora si repararea prejudiciilor, inclusiv pla ta drepturilorde autor si a sumelor cuvenite pentru opere de arta, precumsi pentru luarea demasuri in scopul prevenirii producerii unor pagube iminente sau pentruasigurarearepararii acestora

342.000 342.000

b) cereri pentru recunoasterea calitatii de inventator, de titular de brevet, adrepturilor nascute din brevetul de inventie, din contractele de cesiune si licenta,inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului

342.000 342.000

Art.6. In materie comerciala, se taxeaza urmatoarele cereri: x x

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 8

Page 9: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

a) cereri pentru solutionarea conflictelor de competenta intr e birourile executorilorjudecatoresti

68.000 68.000

b) plangeri impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act saude a efectua o executare silita

68.000 68.000

c) cereri pentru supralegalizarea semnaturii si a stampilei executorul uijudecatoresc

34.000 34.000

Art.9.(1) Transcrierea sau, dupa caz, intabularea in registrele de publicitate ainstrainarilor de imobile, pe baza de acte sub semnatura privata, si a ordonantelorde adjudecare se taxeaza in functie de valoarea declarata d e parti in act, dar numai putin decat valoarea terenurilor si constructiilor, avuta in vedere lastabilireaimpozitelor, astfel.

x x

a) pana la 3.420.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003a) pana la 3.420.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

4%, dar nu mai putinde 34.000 lei

4%, dar nu maiputinde 34.000 lei

b) de la 3.420.001 lei la 17.100.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003b) de la 3.420.001 lei la 17.100.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

137.000 lei +3%pentru suma ce

depaseste3.420.000 lei

137.000 lei +3%pentrusuma ce

depaseste3.420.000 lei

c) de la 17.100.001 lei la34.200.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003c)de la 17.100.001 lei la34.200.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

547.000 lei +2%pentru suma ce

depaseste17.100.000 lei

547.000 lei +2%pentrusuma ce

depaseste17.100.000 lei

d) de la 34.200.001 lei la 51.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003d) de la 34.200.001 lei la 51.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

889.000 lei +1,5%pentru suma ce

depaseste34.200.000 lei

889.000 lei +1,5%pentrusuma ce

depaseste34.200.000 lei

e) peste 51.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003e)peste 51.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

1.197.000 lei +1%pentru suma ce

depaseste51.000.000 lei

1.197.000 lei +1%pentrusuma ce

depaseste51.000.000 lei

(4) Inscrierea drepturilor r eale de garantie (gaj, ipoteca, privilegii, fidejusiuni reale)se taxeaza cu1,5% la cuantumul din creanta garantat, dar numai multde

342.000 342.000

(5) Orice alte transcrieri, inscrieri saunotari in registrele de public itate a situatieijuridice a imobilelor, inclusiv radierea drepturilor reale de garantie

34.000 34.000

(6) Actiunile si cererile prevazute de Decretul -Lege nr.115/1938 pentruunificareadispozitiilor privitoare la cartile funciare si de Legea cadastrului si a publicitatiiimobiliare nr.7/1996, altele decat cererile de efectuare a operatiunilor depublicitate

68.000 68.000

(7) Eliberareacertificatelor de sarcini in urma cercetarii registrelor de transcriptiunisi inscriptiuni si, dupa caz, a extraselor sau copiilor de carte funciara

17.000 17.000

Art.11(2) Se timbreaza cu ....................¹) cererile pentru exercitarea apelului saurecursului impotriva urmatoarelor hotarari judecatoresti: ............

34.000 ¹) 34.000 ¹)

Art.12. Cererile in vederea declararii recursului in anulare in cauze civile, adresateMinisterului Justitiei sauParchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie

68.000 68.000

Art.13 Toate celelalte actiuni si cererineevaluabile in bani, cuexceptia celorscutite de plata taxei judiciare de timbrupotrivit legii

68.000 68.000

III. ORDONANTA NR.12/1998 privind taxele de timbru pentru activitatea notariala,republicata

ANEXA – LISTATAXELOR DE TIMBRU PENTRU ACTELESI SERVICIILE NOTARIALE, PRECUM SI AACTELOR SI SE RVICIILOR NOTARIALESCUTITE DE PLATA TAXELOR DE TIMBRU

Extras din norma juridicaNivelurile taxelor pentru

anul 2003- lei -

Nivelurile taxelor pentruanul 2004

- lei -LISTA TAXELOR DE TIMBRU PENTRU ACTELE SI SERVICIILE NOTARIALE

1. Autentificarea actelor intre vii, translative ale dreptuluide proprietate siale altor drepturi reale ce auca obiect bunuri imobile, inclusiv actele ceau ca obiect constituirea ca aport la capitalul social al dreptului deproprietate saual altui drept real asupra bunurilor imobile se taxeaza lavaloarea stabilita potrivit art.4 alin.(1), dupa cum urmeaza:

x x

a) pana la 128.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003a) pana la 128.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

3% dar nu mai putin de257.000 lei

3%dar nu maiputin de257.000 lei

b) de la 128.000.001 lei la 257.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003b)de la 128.000.001 lei la 257.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2004

3.850.000 lei+2%pentrusuma ce depaseste

128.000.000 lei

3.850.000 lei+2%pentrusuma ce depaseste

128.000.000 leic) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2003c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2004

6.420.000 lei+1,5%pentrusuma ce depaseste

257.000.000 lei

6.420.000 lei+1,5%pentrusuma ce depaseste

257.000.000 lei

d) de la 513.000.001 lei la 2.566.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2003d)de la 513.000.001 lei la 2.566.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2004

10.260.000 lei+1%pentrusuma ce depaseste

513.000.000 lei

10.260.000 lei+1%pentrusuma ce depaseste

513.000.000 lei

e) de la 2.566.000.001 lei la 5.133.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2003e) de la 2.566.000.001 lei la 5.133.000.000 lei - plafon valoric pentruanul2004

30.790.000 lei+0,75% pentrusuma ce depaseste2.566.000.000 lei

30.790.000 lei+0,75% pentrusuma ce depaseste2.566.000.000 lei

f) peste 5.133.000.001 lei - plafon valoric pentru anul 2003f) peste 5.133.000.001 lei - plafon valoric pentruanul 2004

50.050.000 lei+0,5%pentrusuma ce depaseste

5.133.000.000 lei

50.050.000 lei+0,5%pentrusuma ce depaseste

5.133.000.000 lei2.Autentificarea testamentelor 77.000 77.0003.Autentificarea actelor de partaj 257.000 257.0004.Autentificarea actelor de lotizare (parcelare) 77.000 77.0005.Autentificarea actelor de garantie, inclusiv a contractelor de ipoteca 103.000 103.0007.Autentificarea contractelor de comodat si inchiriere de bunuri 0,5% din valoarea bunurilor

declarate de parti sau, dupacaz, din cuantumul chiriei

declarate de parti, dar nu maiputin de 128.000 lei

0,5% din valoarea bunurilordeclarate de parti sau, dupacaz, din cuantumul chirieideclarate de parti, dar numai putin de 128.000 lei

8.Autentificarea procurilor 51.000 51.0009.Autentificarea oricaror alte acte al caror obiect este evaluabil in bani,necuprinse la pct.1-8

0,5% din valoarea declaratade parti, dar numai putin de

128.000 lei

0,5% din valoarea declaratade parti, dar numai putin de

128.000 lei10. Autentificarea actelor constitutive ale societatilor comerciale, precumsi aactelor de modificare a acestora

257.000 257.000

11. Autentificarea actelor constitutive ale societa tilor agricole, precum si aactelor de modificare a acestora

103.000 103.000

12. Autentificarea actelor de constituire si a statutelor asociatiilor fara scoppatrimonial si ale fundatiilor, inclusiv a actelor de modificare

103.000 103.000

13. Autentificarea oricaror alte acte al caror obiect este neevaluabil in bani 15.000 15.00014. Intocmirea actelor de protest al cambiilor, cecurilor si al altor titluri laordin

257.000 257.000

15. Legalizarea semnaturilor, a specimenelor de semnatura si a sigiliilor,dare de data certa, certificarea unor fapte, pentru fiecare act

51.000 51.000

16. Legalizarea de copii de pe inscrisurile prezentate de parti saudin arhivanotaruluipublic,pentru fiecare copie

15.000 15.000

17. Legalizarea traducerii de catre notarul public autorizat sau legalizareasemnaturii traducatorului, pentru fiecare exemplar

26.000 26.000

18. Primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor pe timp de un an saufractiune de un an, pentru fiecare exemplar

15.000 15.000

19. Eliberari de duplicate de pe actele notariale si reconstituiri de acteoriginale

26.000 26.000

20. Taxa asupra succesiunilor, dupa valoarea acestora, se stabileste astfel: x xa) pana la 51.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003a) pana la 51.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

3% dar nu mai putin de51.000 lei

pentru fiecare mostenitor

3%dar nu maiputin de51.000 lei

pentru fiecare mostenitorb)de la 51.000.001 lei la 257.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2003b)de la 51.000.001 lei la 257.000.000 lei - plafon valoric pentruanul 2004

1.540.000 lei+2%pentrusuma ce depaseste

51.000.000 lei

1.540.000 lei+2%pentrusuma ce depaseste

51.000.000 lei

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 9

Page 10: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2003c) de la 257.000.001 lei la 513.000.000 lei - plafon valoric pentru anul 2004

5.650.000 lei+1%pentru suma ce depaseste

257.000.000 lei

5.650.000 lei+1%pentru suma ce depaseste

257.000.000 leid) peste 513.000.001 lei - plafon valoric pentru anul 2003d) peste 513.000.001 lei - plafon valoric pentru anul 2004

8.213.000 lei+0,5% pentrusuma ce depaseste

513.000.000 lei

8.213.000 lei+0,5% pentrusuma ce depaseste

513.000.000 lei21. Efectuarea oricaror altor acte no tariale necuprinse la pct.11 -18, pentrufiecare act

15.000 15.000

IV. LEGEA NR.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru

ANEXA - LISTA CUPRINZAND TAXELE EXTRAJUDICIARE DE TIMBRU

Extras din norma juridicaNIVELURILE ACTUALIZATE

PENTRU ANUL 2003- lei -

NIVELURILE ACTUALIZATEPENTRU ANUL 2004

- lei -CAP. 1. Taxe pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decat cele

eliberate de instante, Ministerul Justitiei, Parchetul de pe langaCurtea Suprema de Justitie si de notarii publ ici, precum si pentrualte servicii prestate de unele institutii publice

x x

1. Eliberarea de catre organele administrat iei publice centrale si locale, dealte autoritati publice, precum si de institutii de stat, care, in exercitareaatributiilor lor, sunt in drept sa certifice anumite situatii de fapt, acertificatelor, adeverintelor si a oricaror alte inscrisuri prin care se atestaun fapt sau o situatie, cu exceptia acelor acte pentru care se plateste oalta taxa extrajudiciara de timbru mai mare

2.000 2.000

2. Eliberarea certificatelor de proprietate asupra animalelor, pe cap deanimal:

x x

- pentru animale sub 2 ani 2.000 2.000- pentru animale peste 2 ani 5.000 6.000

3. Certificarea (transcrierea) transmisiunii proprietatii asupra animalelor,pe cap de animal, in bilete de proprietate:

x x

- pentru animale sub 2 ani 9.000 10.000- pentru animale peste 2 ani 25.000 28.000

4. Eliberarea certificatelor de inregistrare fiscala 31.000 35.0005. Eliberarea, la cerere. a certificatelor medico -legale si a altor certificate

medicale folosite in justitie9.000 10.000

6. Eliberarea, la cerere, a certificatelor de cazier judiciar 6.000 7.0007. Inregistrarea, la cerere, in actele de stare civi la a schimbarii numelui si

a sexului84.000 93.000

8. Inregistrarea, la cerere, in actele de stare civila a desfacerii casatoriei 5.000 6.0009. Transcrierea, la cerere, in registrele de stare civila romane, a actelor de

stare civila intocmite de autoritatile straine5.000 6.000

10.Reconstituirea si intocmirea ulterioara, la cerere, a actelor de starecivila

5.000 6.000

11.Eliberarea altor certificate de stare civila in locul celor pierdute,sustrase, distruse sau deteriorate

5.000 6.000

CAP.2. Taxe pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate siinscrierea mentiunilor in acestea, precum si pentru eliberareapermiselor de vanatoare si de pescuit

x x

1. Acte de identitate: x xa) eliberarea sau preschimbarea cart ilor de identitate (inclusiv a celor

provizorii) si a buletinelor de identitate pentru cetatenii romani, eliberareacarnetelor de identitate, precum si eliberarea sau prelungirea valabilitatiilegitimatiilor provizorii pentru cetatenii straini si persoanele fara ceta tenie

2.000 2.000

b) inscrierea mentiunilor privind schimbarea domiciliului sau aresedintei

2.000 2.000

c) viza anuala a carnetelor de identitate ale cetatenilor straini si alepersoanelor fara cetatenie

32.000 35.000

d) eliberarea unor noi carti, buletine, carnete de identitate si legitimatiiprovizorii in locul celor pierdute, furate sau deteriorate

34.000 38.000

2. Inregistrarea cererilor persoanelor fizice si juridice privind furnizareaunor date din Registrul permanent de evidenta a populatiei

2.000 2.000

3. Eliberarea sau viza anuala a permiselor de vanatoare 13.000 14.0004. Eliberarea sau viza anuala a permiselor de pescuit 6.000 7.000CAP.3. Taxe pentru examinarea conducatorilor de autovehicule in vederea

obtinerii permiselor de conducerex x

1. Taxe pentru examinarea candidatilor care au absolvit o scoala deconducatori de autovehicule:

x x

a) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule dinsubcategoria A1

20.000 22.000

b) obtinerea pe rmisului de conducere valabil pentru autovehicule dincategoria A

32.000 35.000

c) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculeapartinand uneia dintre categoriile sau subcategoriile B, B1, B+E

40.000 44.000

d) obtinerea permisului de co nducere valabil pentru autovehiculeapartinand uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1, D1, Tr

78.000 86.000

e) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculeapartinand uneia dintre categoriile sau subcategoriile C1+E, D1+E, C, D,Tb, Tv

98.000 108.000

f) obtinerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule dincategoriile C+E, D+E

118.000 131.000

2. Taxe pentru examinarea persoanelor care nu au absolvit o scoala deconducatori de autovehicule, cu exceptia celor prevazute la pct.3

de 5 ori taxele prevazute lapct.1 corespunzator fiecareicategorii si subcategorii de

autovehicule

de 5 ori taxele prevazute lapct.1 corespunzator fiecareicategorii si subcategorii de

autovehicule3.Taxe pentru examinarea persoanelor carora le -a fost anulat permisul de

conducere, pentru categoriile cuprinse in permisul anulatdublul taxelor prevazute

la pct.1dublul taxelor prevazute

la pct.14.Taxe pentru examinarea persoanelor care au fost respinse de trei ori la

examenul pentru obtinerea aceleiasi categorii a permisului de conducerede 3 ori taxele prevazute la

pct.1 ori, dupa caz,la pct.2 sau 3

de 3 ori taxele prevazute lapct.1 ori, dupa caz,

la pct.2 sau 3CAP.4.Taxe de inmatriculare a autovehiculelor si remorcilor, autorizareprovizorie de circulatie si autorizare de circulat ie pentru probe

x x

1.Taxe de inmatriculare permanenta sau temporara a autovehiculelor siremorcilor:

x x

a) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata de pana la 750kg inclusiv

208.000 230.000

b) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata cuprinsaintre 750 kg inclusiv si 3.500 kg inclusiv

412.000 456.000

c) autovehicule si remorci cu masa totala maxima autorizata mai marede 3.500 kg

823.000 910.000

2. Taxe de autorizare provizorie a circulatiei autovehiculelor si remorcilorneinmatriculate permanent sau temporar

59.000 65.000

3. Taxe de autorizare a circulatiei pentru probe a autovehiculelor siremorcilor

2.359.000 2.609.000

CAP.5. Taxe pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilordobandite in baza Legii fondului funciar nr.18/1991

84.000 lei/hectarsau fractiune de hectar

93.000 lei/hectarsau fractiune de hectar

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 10

Page 11: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

V. AMENZILE PREVAZUTE DE ORD ONANT A GUVERNULUI NR. 36/2002, REPUBLICATA

Nivelul taxei pentruanul 2003

Nivelul taxei pentru anul2004

Nr.crt. Extras din norma juridica

-lei- -lei-1 Art.43.(1) Incalcarea normelor tehnice privind tiparirea, inregistrarea,

vizarea, evidenta si gestionarea, dupa caz, a abon amentelor si abiletelor de intrare la spectacole constituie contraventie si sesanctioneaza cu amenda: de la…….1) lei, la………..2)lei.

2.000.0001)

10.000.0002)

2.200.0001)

11.000.0002)2 Art.70.(2) Contraventia prevazuta la lit.a) se sanctioneaza cu amenda

de la …… 1) lei la ……….. 2) lei, iar cea de la lit.b), cu amenda de la……..3) lei la ………4) lei.

500.0001)1.000.0002)1.000.0003)3.000.0004)

600.0001)1.100.0002)1.100.0003)3.300.0004)

PRESEDINTE DE SEDINTA SECRETARDekany Alexandru Doina Paul

ROMANIA Anexa nr.2 la HotarareaJUDETUL ARAD Consiliului Local al Municipiului AradMUNICIPIUL ARAD nr.266 din 16.09.2003CONSILIUL LOCAL

L I S T Aactelor normative prin care sunt instituite impozitele si taxele locale

in perioada 01.01.1998 - 30.06.2003

1.Legea nr.27/1994 privind impozitele si taxele locale;2.O.U.G. nr.62/1998 pentru modificarea si completarea Legii nr.27/1994;3.O.U.G. nr.15/1999 pentrumodificarea si completarea Legii nr.27/1994;4.O.U.G. nr.16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclama si publicitate, precum si a majorarilorde intarziere aferente;5.O.G. nr.68/1997 privind procedura de intocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe,republicata;6.O.U.G. nr.27/1999 pentrumodificarea art.27 din Legea nr.27/1994;7.Legea nr.122/1999 privind aprobarea O.U.G. nr.15/1999;8.Legea nr.149/1999 privind aprobarea O.G. nr.62/1998;9.Ordin nr.805/1999 privind formularele tipizate pentru impozite si taxe locale;10.Ordin nr.6283/2000 privind formularele tipizate pentru impozite si taxe locale;11.Legea nr.67/2000 pentrucompletarea anexei 2 la Legea nr.27/1994;12.Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;13.O.G. nr.11/1996 privind executarea creantelor bugetare;14.H.G. nr.21/1998 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termen aobligatiilor bugetare;15.H.G. nr.354/1999 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termena obligatiilor bugetare;16.H.G. nr.670/1999 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termena obligatiilor bugetare;17.H.G. nr.564/2000 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termena obligatiilor bugetare;18.H.G. nr.1043/2001 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termena obligatiilor bugetare;19.H.G. nr.874/2002 privind stabilirea cotei majorarilor de intarziere datorate pentru neplata la termena obligatiilor bugetare;20.H.G. nr.1513/2002 pentru stabilirea nivelului dobanzii datorate pentru neplata la termen aobligatiilor bugetare si pe perioada amanarii sau esalonarii la plata;21.Legea nr.69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat in altescopuri decat pentru agricultura sau silvicultura;22.Ordinnr.113/1994 pentru aplicarea instructiunilor de aplicare a Legii nr.69/1993;23.H.G. nr.412/1997 privind aprobarea indexarii nivelului taxei anuale pentru folosirea terenurilorproprietate de stat inalte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura;24.H.G. nr.84/1999 privind aprobarea indexarii nivelului taxei anuale pentru folosirea terenurilorproprietae de stat inalte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura;25.H.G. nr.1063/1999 privind aprobarea indexarii nivelului taxei anuale pentru folosirea terenurilorproprietate de stat inalte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura;26.H.G. nr.268/2001 privind aprobarea indexarii nivelului taxei anuale pentru folosirea terenurilorproprietate de stat inalte scopuri decat pentru agricultura sau silvicultura;27. O.G. nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale;28.Legea nr.522/2002 pentru aprobarea O.G. nr.36/2002;29.O.U.G. nr.138/2002 pentrucompletarea art.45 din O.G. nr.36/2002;30.H.G. nr.1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr.36/2002privind impozitele si taxele .locale;31.Ordin nr.384/2002 privind aprobarea formularelor tipizate pentru colectarea impozitelor, taxelor si aaltor venituri ale bugetelor locale;32.O.G. nr.36/2003 privind corelarea unor dispozitii din legislatia financiar- fiscala33.O.G. nr.61/2002 privind colectarea creantelor bugetare

34.O.G.nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creantelor bugetelor locale;35.O.U.G. nr.3/2003 pentru modificarea art.31(1) dinO.G. nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale;36.Legea nr.95/2003 privind aprobarea O.U.G. nr.138/2002 pentru completarea art.45 din O.G.nr.36/2002;37.Legea nr.232/2003 pentru aprobarea O.G. nr.36/2003;38.H.G. nr.561/2003 privind modificarea si completarea Normelor metodologice pentru aplicareaO.G. nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale;39.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.340/1997 modificata si completata conformHotararii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.355/1997 emisa in baza O.U.G. nr.61/1997;40.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.225/1998 privind indexarea impozitelor si taxelorlocale;41.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.1/1999 privind modificarea si completareaHotararii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.225/1998;42.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.35/1999 privind impozitele si taxele locale,republicata, cu modificarile impuse de O.U.G. nr.15/1999;43.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.99/1999 privind avizarea listelor constructiilorspeciale ale S.C. ARTERM S.A. si R.A.A.C. Arad care nu sunt supuse impozitului;44.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.178/1999 privind modificarea art.2 din HotarareaConsiliului Local al Municipiului nr.35/1999;45.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.288/1999 privind indexarea impozitelor si taxelorlocale pentru anul 2000;46.Dispozitia nr.968/1999 Regulamentul privind modul de organizare, autorizare si taxare a activitatiide reclama si publicitate in Municipiul Arad;47.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.25/2000 privind modificarea art.1 din HotarareaConsiliului Local al Municipiului Arad nr.288/1999;48.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.342/2000 privind majorarea si indexarea taxelorextrajudiciare de timbru;49.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.343/2000 privind indexarea impozitelor si taxelorlocale pentru anul 2001;50.Hotararea Consiliului Local al Muninicipiului Arad nr.147/2001 privind aprobarea Regulamentuluide organizare, autorizare si desfasurare a activitatii de publicitate in municipiul Arad;51.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.314/2001 privind indexarea impozitelor si taxelorlocale pentru anul 2002;52.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.315/2001 privind indexarea taxelor extrajudiciarede timbru;53.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.362/2001 privind aprobarea modificarii sicompletarii Regulamentului de organizare, autorizare si desfasurare a activitatii de publicitate in

municipiului Arad, aprobat prinHotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.147/2001;54.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.36/2002 privind stabilirea cuantumuluiimpozitului pe spectacole pentru activitatile artistice si distractive de videoteca si discoteca pentruanul 2002;55.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.128/2002 privind stabilirea impozitelor si taxelorlocale pentru anul 2003;56.Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.349/2002 privind impozitele si taxele localepentru anul 2003.

PRESEDINTE DE SEDINTA SECRETARDekany Alexandru Doina Paul

ROMANIAJUDETUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

L I S T Aactelor normative in temeiul carora s-au acordat facilitati fiscale

in perioada 01.01.1998 - 30.06.2003

1. Legea nr.27/1994 privind impozitele si taxele locale republicata, cu modificarile sicompletarile ulterioare;

2. Decretul-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate dinmotive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate instrainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare;

3. O.G. nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catreregimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motiveetnice, aprobata si modificata prin Legea nr.189/2000, cumodificarile si completarile ulterioare;

4. Legea nr.44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor sivaduvelor de razboi, republicata;

5. Legea nr.42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmatiloracestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, cumodificarile si completarile ulterioare;

6. Legea locuintei nr.114/1996, republicata, cumodificarile si completarile ulterioare;7. O.G. nr.19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice si

constructii de locuinte, cu modificarile si completarile ulterioare;8. O.U.G. nr.40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu

destinatia de locuinte, aprobata si modificata prin Legea nr.241/2001, cu modificarile si completarileulterioare;

9. Legea nr.69/2000 a educatiei fizice si sportului, cu modificarile si completarile ulterioare;10. H.G. nr.714/1999 pentru aprobarea procedurii si competentelor de acordare a inlesnirilor

la plata impozitelor si taxelor si a altor venituri ale bugetelor locale;11. O.U.G. nr.40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, cu modificarile si

completarile ulterioare;12. H.G. nr.794/2002 pentru aprobarea Normelor privind procedura de acordare a

inlesnirilor la plata impozitelor, taxelor si a altor venituri ale bugetelor locale, cu modificarile sicompletarile ulterioare;

13. O.G. nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale, republicata, cu modificarile sicompletarile ulterioare;

14. H.G. nr.1278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea . O.G.nr.36/2002 privind impozitele si taxele locale, republicata;

15. Hotararea Consiliului Local al Municipiului Arad nr.354/2002 pentru stabilirea proceduriide acordare a facilitatilor fiscale la plata impozitului pe cladiri si terenuri pentru persoane fizice;

16. O.G. nr.29/2000 privind reabilitarea termica a fondului construit existent si stimulareaeconomisirii energiei termice, aprobata si modificata prin Legea nr.325/2002;

17. Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, cu modificarile sicompletarile ulterioare.

PRESEDINTE DE SEDINTA SECRETARDekany Alexandru Doina Paul

ROMANIA Anexa nr.4 la HotarareaJUDETUL ARAD Consiliului Local al Municipiului AradMUNICIPIUL ARAD nr.266 din 16.09.2003CONSILIUL LOCAL

Procedura de acordare a facilitatilor fiscalecategoriilor de persoane fizice prevazute laart.49 alin.(2) dinO.G. nr.36/20202 republicata

I. DISPOZITIIGENERALE

De facilitatile fiscale beneficiaza persoanele fizice care detin in intravilanul sau/siextravilanul municipiului Arad bunuri supuse impunerii. Inlesnirile se acorda numai pentru impozitul pecladiri si impozitul pe teren stabilite in sarcina persoanelor fizice.

Inlesnirile care se pot acorda sunt:- scutirea de la plata impozitului pe cladire si teren;

- reducerea impozitului pe cladire si teren.Scutirea sau reducerea de impozit pe cladiri si de impozit pe teren se acorda numai pentru

locuinta de domiciliu, precum si pentru terenul aferent acesteia*.Persoanele fizice care beneficiaza de prevederile prezentei hotarari sunt :- persoanele cu handicap de gradul I si II;

- persoanele nevazatoare;- persoanele care, intr-un an, beneficiaza numai de indemnizatie de somaj si/sau

ajutor social si alocatie de sprijin.

II. CONDITII PENTRU ACORDAREA INLESNIRILORLA PLATA

Anexa nr.3 la HotarareaConsiliului Local al Municipiului Aradnr.266 din 16.09.2003

II.1. PENTRU PERSOANELECU HANDICAP GRADUL I SAU II SINEVAZATOARE

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 11

Page 12: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

Persoanele cu handicap de grad I sau II si nevazatoare sunt scutite de la plata impozituluipe cladirile si terenurile detinute inproprietate deplina sau in cota parte.

Pentru a beneficia de scutire la plata impozitului pe cladiri si teren, persoanele prevazute laalin.1 trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-sa detina un certificat eliberat de Comisia de expertiza medicala a persoanelor cuhandicap;

-sa faca dovada ca este inregistrat in evidentele Inspectoratului Teritorial de Stat pentrupersoane cuhandicap;

-venitul pe membrudin familie** sa fie sub salariul minim pe economie;-sa nu detina alte proprietati inafara celei de domiciliu pentru care se solicita inlesnirea.

Inlesnirea la plata impozitului pe cladiri si terenuri se acorda numai pe baza de cerere,conform formularului tipizat, Anexa nr.4a.

Cererea va fi insotita de urmatoarele documente:-copie buletin/carte de identitate a solicitantului;-Extras CF original, actualizat al imobilului;-certificat de persoana cu handicap (se va depune ori de cate ori este reinnoit);-declaratie autentica ca nu detine alte proprietati;-adeverinta de la locul de munca din care sa rezulte venitul net al solicitantului si al celorlaltimembri din familie (acolo unde este cazul) sau copie declaratie de venit global aferentanului precedent;

-orice alta adeverinta din care sa rezulte venitul solicitantului si al celorlalti membriidin familie (pensie, ajutor de somaj, ajutor social, alocatie de sprijin, alocatie de stat pentrucopii etc.);-un dosar plicsi un dosar pentru incopciat.

Nota: * Prin sintagma „teren aferent locuintei” se intelege numai suprafata de tereninregistrata in registrul agricol la categoria de folosinta „teren cu constructii” pe care este amplasatacladirea pentru care se acorda reducerea sau scutirea, dupa caz.

**In sensul prezentei hotarari, termenul “familie” desemneaza totalitatea persoanelor cucapacitate de exercitiu deplina, care locuiesc si gospodaresc impreuna cu contribuabilul persoanafizica, pe numele caruia s-a calculat impozitul pentru care se solicita facilitatea fiscala.

Scutirea se acorda proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului si opereazaincepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care persoanele in cauza atesta situatiileprevazute la Cap.1, alin.(4).

In situatiile in care persoana care solicita scutirea este coproprietara a imobilului, scutirea seva acorda numai pentrucota parte pentrucare aceasta esteproprietara.

II.2. PENTRU PERSOANELE CARE BENEFICIAZA NUMAI DE INDEMNIZATIE DE SOMAJ, ALOCATIE DE SPRIJIN,AJUTOR SOCIAL

Pentru persoanele care intr-un an beneficiaza numai de indemnizatie de somaj, alocatiede sprijin, ajutor social sau ajutor, se acorda reducere in proportie de 50% la plata impozitului pecladire si teren detinute inproprietate deplina sau in cota parte.

Reducerea se acorda inurmatoarele conditii:-venitul pe membrudin familie sa fie sub salarul minim pe economie;

-sa nu detina alte proprietati inafara celei de domiciliupentrucare se solicita inlesnirea;Inlesnirea la plata impozitului pe cladire si teren se acorda numai pe baza de cerere,

conform formularului tipizat Anexa nr.4b.Cererea va fi insotita de urmatoarele documente:-copie buletin sau carte de identitate a solicitantului;-Extras CF original, actualizat;-declaratie autentica ca nu detine alte proprietati;-adeverinta (cupon) privind venitul solicitantului;-adeverinta de la locul de munca din care sa rezulte venitul net al membrilor din familie

(acolo unde este cazul) ;-orice alta adeverinta din care sa rezulte venitul membrilor din familie (pensie, ajutor de

somaj, alocatie de sprijin, ajutor social, alocatie de stat pentru copii);-un dosar plicsi un dosar pentru incopciat.Scutirea se acorda proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului si opereaza

incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care persoanele in cauza atesta situatiileprevazute la Cap.1, alin.(4).

In situatiile in care persoana care solicita scutirea este coproprietara a imobilului, scutirea seva acorda numai pentrucota parte pentrucare aceasta esteproprietara.

III. DISPOZITII FINALE

Inlesnirile la plata se acorda pe baza cererilor si a documentelor depuse, precum si a uneianchete efectuate la domiciliul solicitantului de catre inspectori din cadrul Directiei Fiscale- Serviciulurmarireimpozite si taxe.

Bunurile pe care solicitantii inlesnirilor le au in proprietate sau in folosinta si care nu suntconsiderate ca strict necesare nevoilor familiale sunt:

- motorete, scutere, autoturisme (cu exceptia celor apartinand invalizilor si adaptateinvaliditatii acestora), rulote, autoutilitare, autocamioane de orice fel si remorci,salupe, barci cu motor, iahturi, autobuze, microbuze si alte mijloace de transport;- tractoare, combine, semanatori si alte utilaje cu tractiune mecanica;- prese de ulei, mori de cereale, uruitori de cereale, aparate de daracit, cazane defabricat rachiu, fierastraie mecanice pentru lemn;- tablouri, obiecte de arta, bijuterii, obiecte ornamentale din metale pretioase,obiecte de cristal si portelan de mare valoare, blanuri devaloare;

- terenuri intravilane, in afara celui aferent locuintei de domiciliu, terenuriagricole;

- aparatura de telecomunicatii moderna (telefoane mobile);- dotari moderne pentru locuinte (video interfon, sisteme de alarma,

tamplarie de aluminiu sau PVC cu geam termopan, microcentrale deapartament, aparate de aer conditionat);

- aparatura de calcul (laptop, calculatoare electronice), cu exceptia celornecesare desfasurarii profesiei.

In situatia in care solicitantul inlesnirilor detine in proprietate bunurile mentionatemai sus, nupoate beneficia de aceste facilitati.

Pentru a putea beneficia de reducerea/scutirea de la plata impozitului datorat pentrulocuinta de domiciliu, aceasta nu trebuie sa depaseasca urmatoarele suprafete:

Nr. Persoane Suprafatacrt. /familie utila (mp)

1. 1 372. 2 523. 3 664. 4 745. 5 876. 6 937. 7 1078. 8 110

Nedeclararea oricaror modificari intervenite in datele declarate initial in termen de 30 zilede la data aparitiei acestor modificari, duce la suspendarea facilitatilor acordate, incepand cu 1 alunii in care au aparut acestea. O noua cerere pentru acordarea de inlesnire se poate depune doarpentru anul fiscal urmator.

PRESEDINTE DE SEDINTA SECRETARDekany Alexandru Doina Paul

ROMANIAJUDETUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

CATRE,DIRECTIA FISCALA ARAD

Subsem natu l (a) _______ ________ ________ _________ _____, do mici li at( a) in

____________________________________________, posesor al B.I./C.I. seria______, nr.____________,

(co)proprieta r al imobilului de dom iciliu, prin prezenta solic it scutire de la plata*

______________________________________, conform Hotararii Consiliului Local al Municipiului Arad

nr.______/________.

Impreuna cumine, gospodaresc urmatoarele persoane:

-

-

-

Scutirea o solicit ca**______________________________.La prezenta cerere anexez:-copie buletin/carte de identitate a solicitantului;-Extras CF original, actualizat al imobilului;-certificat de persoana cu handicap (se va depune ori de cate ori este reinnoit);-declaratie autentica ca nu detine alte proprietati;-adeverinta de la locul de munca din care sa rezulte venitul net al solicitantului si al celorlaltimembri din familie (acolo unde este cazul) sau copie declaratie de venit global aferentanului precedent;

-orice alta adeverinta din care sa rezulte venitul solicitantului si al celorlaltimembri din familie (pensie, ajutor de somaj, ajutor social, alocatie de sprijin, alocatie destat pentru copii etc.);-un dosar plicsi un dosar pentru incopciat.

Data________________ Semnatura

Nota: *impozit cladire si/sau impozit teren** persoana cu handicap gradul I sau II;

persoana nevazatoare

Nedeclararea oricaror modificari intervenite in datele declarate initial in termen de 30 zilede la data aparitiei acestor modificari, duce la suspendarea facilitatilor acordate, incepand cu 1 alunii in care au aparut acestea. O noua cerere pentru acordarea de inlesnire se poate depune doarpentru anul fiscal urmator.

ROMANIAJUDETUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

CATRE,DIRECTIA FISCALA ARAD

Subsem natu l (a) _______ ________ ________ _________ _____, do mici li at( a) in

____________________________________________, posesor al B.I./C.I. seria______, nr.____________,

(co)proprietar al imobilului de domiciliu, prin prezenta solicit reducere de la plata*

______________________________________, conform Hotararii Consiliului Local al Municipiului

Arad.nr.266/16.09.2003.

Impreuna cumine, gospodaresc urmatoarele persoane:

-

-

Scutirea o solicit ca**______________________________.La prezenta cerere anexez:-copie buletin sau carte de identitate a solicitantului;-Extras CF original, actualizat;-declaratie autentica ca nu detine alte proprietati;-adeverinta (cupon) privind venitul solicitantului;-adeverinta de la locul de munca din care sa rezulte venitul net al membrilor din familie(acolo unde este cazul);-orice alta adeverinta din care sa rezulte venitul membrilor din familie (pensie, ajutor desomaj, alocatie de sprijin, ajutor social, alocatie de stat pentrucopii);-un dosar plicsi un dosar pentru incopciat.

Data________________ Semnatura

Nota: *impozit cladire si/sau impozit teren

Anexa nr.4a la HotarareaConsiliului Local al Municipiului Aradnr.266 din 16.09.2003

Anexa nr.4b la HotarareaConsiliului Local al Municipiului Aradnr.266 din 16.09.2003

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 12

Page 13: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

**persoana care beneficiaza de indemnizatie de somaj, alocatie de sprijin, ajutor socialsau ajutor

Nedeclararea oricaror modificari intervenite in datele declarate initial in termen de 30 zilede la data aparitiei acestor modificari, duce la suspendarea facilitatilor acordate, incepand cu datade 1 a lunii in care au aparut acestea. O noua cerere pentru acordarea de inlesnire se poate depunedoar pentru anul fiscal urmator.

ROMANIA Anexa nr.5 la HotarareaJUDETUL ARAD Consiliului Local al Municipiului AradMUNICIPIUL ARAD nr.266 din 16.09.2003CONSILIUL LOCAL

Procedura de acordare a inlesnirilor la plata impozitului pe cladiriin cazul persoanelor fizice in conditiile pct.60.02 din

H.G. nr.1278/2002 cu modificarile si completarile ulterioare

CAP.I. DISPOZITII GENERALEPersoanele fizice care se obliga sa realizeze la imobilele proprietate personala reparatii de

natura celor care se pot executa fara autorizatie de construire, in conditiile Legii nr.453/2001, pentrumodificarea si completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii siunele masuri pentru realizarea locuintelor, pot beneficia de reducere la plata impozitului pe cladire.Facilitatea fiscala se acorda numai pentru imobilul reparat.

Inlesnirile se acorda astfel:- inproportie de 100% pentru case;

- 25% din contributia fiecarui proprietar, dar numai mult decat impozitul datorat in anulfiscal respectiv, pentrublocuri.

Se asimileaza blocurilor si caselecare au mai multe apartamente si proprietari.Inlesnirile se acorda daca se realizeaza urmatoarele lucrari:-reparatii la imprejmuiri, acoperisuri, invelitori sau terase, atunci cand nu se schimba forma

acestora si materialele din care sunt executate;-zugraveli si vopsitorii exterioare, daca nu se modifica elementele de fatada si culorile

cladirilor situate pe arterele proncipale de circulatie;-reparatii si inlocuiri la finisaje exterioaretencuieli, placaje, altele asemenea P e nt r u

cladirile situate in zona de protectie istorica, este necesar pentru lucrarile enumerate mai sus,autorizatie de construire conform Legii 50/1991 modificata si completata prin Legea 453/2001 privind„autorizarea executarii lucrarilor de constructii si unele masuri pentru realizarea locuintelor”. Zona deprotectie istorica este cuprinsa intre: A.Saguna, str. Mihail Kogalniceanu, str. Simeria, str. Brumarel, str.Remus, str. Putnei, Malul Muresului inspre Podul Traian, Podul Traian, Calea Timisorii pana la intersectiacu str. Stefan cel Mare, Malul Muresului- str. Toth Sandor, Podul Decebal, Cetatea Aradului- BuclaMuresului, Splaiul General Praporgescu pana la intersectia cu str. Bucura, str. Bucura, Piata Podgoria,Zona Padurice, B-dul. Maresal Antonescu pana la intersectia cu str. Elena Ghiba Birta, str. Elena GhibaBirta, Piata Spitalului, str. Andrei Saguna.

CAP.II. CONDITII PENTRU ACORDARE AFACILITATII FISCALEInlesnirea la plata impozitului pe cladiri se acorda numai pe baza de cerere, conform

formularului tipizat, prevazut in Anexa nr.5.1. in cazul caselor si Anexa 5.2. in cazul blocurilor. Pentrublocuri, cererea se va depune de catre administratorul sau presedintele asociatiei de proprietari.

Inlesnirea se acorda in urmatoarele conditii:-solicitantul inlesnirii sa fie proprietarul imobilului respectiv;-sa se realizeze reparatiile pentru intregul acoperis si/saufinisaje exterioare;-sa se realizeze reparatiile, zugravelile si vopsitoriile exterioare pentru intreg imobilul;-lucrarile realizate trebuie sa aiba o valoare de minim 30.000.000 lei in situatia caselor, iar in cazulblocurilor de locuinte cota-parte din valoarea totala a lucrarilor care revine fiecarui proprietar sa fiecel putin de 2 ori impozitul datorat inanul fiscal respectiv;-lucrarile sa fie de calitate;-sa se respecte termenul stabilit de catre solicitant si declarat prinanexa 5.1. .

Inlesnirea se acorda numai pentru imobilele a caror depreciere fizica poate determinaaccidentari, impunand executarea lucrarilor de reparatii.

Inlesnirile se acorda numai pentru lucrarile de reparatii care incep in cursul anului 2004 si sefinalizeaza pana cel tarziu la 30 noiembrie 2004.

CAP.III. PROCEDURA DE ACORDARE A FACILITATII FISCALEPentru solutionarea cererilor de inlesnire la plata seconstituie o comisie formata din :- o persoana dincadrul Directiei Fiscale;- o persoana din cadrul Servic iului Constructii si Urbanism;- o persoana din cadrul Serviciul Disciplina in Constructii.Persoanele din cadrul comisiei vor fi numite prin dispozitie a primarului, la propunerea

conducatorilor compartimentelor respective, in termen de 30 zile de la data aprobarii prezenteiproceduri.

Daca una dintre persoanele care face parte din comisie lipseste, aceasta va fi inlocuita cuo alta persoana din cadrul aceluiasi serviciu, la propunerea conducatorului compartimentuluirespectiv.

Cererea prevazuta la Cap.II. se va depune la sediul Directiei Fiscale a municipiului Arad,situat in Arad, B-dul Revolutiei nr.97.

In termen de 15 zile de la data depunerii cererii, comisia se va deplasa la fata locului si vaverifica realitatea celor declarate, incheind un proces-verbal, conform Anexei nr.5.3.

Comisia, pe baza celor constatate pe teren, hotaraste daca se impune executarealucrarilor respective, termenul de realizare.

Dupa executarea lucrarilor de reparatii, proprietarul imobilului, in termen de15 zile de laincheierea acestora, va anunta Directia Fiscala prinadresa scrisa, conform Anexei nr.5.4.

In termen de 15 zile de la data anuntarii incheierii lucrarilor, comisia constata la fata loculuirealizarea lucrarilor respective, incheind un proces-verbal, conform Anexei nr.5.5.

Scaderea din evidentele organului fiscal a impozitului datorat, in totalitate sau in parte, seface o data cu incheierea procesului-verbal prin care se constata realizarea lucrarilor de reparatii, pebaza acestuia.

In situatia blocurilor si imobilelor cu mai multe apartamente si proprietari, in care o parte dinlocatari sunt chiriasi in apartamente proprietate publica sau privata a statului sau a consiliului localsau proprietate a unor persoane juridice, daca asociatia de proprietari/locatari hotaraste executareaunor lucrari de reparatii, se va proceda astfel:

-asociatia va contacta proprietarul/administratorul apartamentelor respective aducandu-ila cunostinta hotararea de a efectua lucrari de reparatii;

-proprietarul/administratorul este obligat sa participe la cheltuielile de reparatii,comunicand acest lucru in scris asociatiei de locatari;

-inlesnirea se va acorda numai pentru contribuabilii persoane fizice proprietari aiapartamentelor respective.

Beneficiarii inlesnirilor la plata si cuantumul acestora pe fiecare contribuabil se inscriu intr-oanexa la hotararea prin care se aproba contul de incheiere a exercitiului bugetar pentru anul in cares-au acordat aceste facilitati fiscale.

In cazul in care se constata ca reparatiile nu au fost realizate potrivit obligatiilor asumate, inlesnirileacordate, pe baza proceselor-verbale prevazute in Anexa nr.4.5., se considera ca fiind acordatenecuvenit contribuabililor in cauza, acestora stabilindu-se din oficiu obligatia la plata impozituluipe cladiri corespunzator, la care se adauga accesoriile calculate (dobanzi si penalitati deintarziere) calculate de la data de cand impozitul pe cladiri se datora in situatia in care nu s-ar fiacordat inlesnirea si pana la data efectuarii platii.

numai ROMANIA Anexa nr.5.1. la HotarareaJUDETUL ARAD Consiliului Local al Municipiului AradMUNICIPIUL ARAD nr.266 din 16.09.2003CONSILIUL LOCAL

CATRE,DIRECTIA FISCALA ARAD

Subsemnatul(a)_____________________________________, domiciliat(a) in __________,str.__________________ nr.______, Bl.______, Sc.___, ap._____, posesor al B.I./C.I. seria______,nr.____________, CNP _______________________________, prin prezenta solicit scutire de la plataimpozitului pe cladire pentru imobilul situat in Arad, str.___________________________ nr._____,Bl.______, Sc.___, ap.___, conform Hotararii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.266/16.09.2003.

Pentru imobilul pentru care solicit scutire la plata impozitului pe cladire, ma oblig sa realizezurmatoarele reparatii:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Valoarea estimativa a lucrarilor este de__________________________ lei.Lucrarile vor incepe cudata de _________________________ si vor dura_______________.Impozitul pe cladire datorat in anul_________ este de _______________lei.In termen de 15 zile de la data incheierii lucrarilor, ma oblig sa anunt acest lucru la Directia

Fiscala a Primariei Municipiului Arad, prinadresa scrisa.La prezenta cerere anexez:-copie buletin/carte de identitate a solicitantului;-Extras CF original, actualizat al imobilului;-deviz de lucrari;-fotografie a partii din imobil care urmeaza a fi reparata;

-un dosar plic si un dosar pentru incopciat.

Data________________ Semnatura

Nedeclararea oricaror modificari intervenite in datele declarate initial in termen de 30 zilede la data aparitiei acestor modificari, duce la suspendarea facilitatilor acordate. O noua cererepentru acordarea de inlesnire se poate depune doar pentruanul fiscal urmator.

ROMANIAJUDETUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

CATRE,DIRECTIA FISCALA ARAD

Subsemnatul(a)_____________________________________, domiciliat(a) in __________,str.__________________ nr.______, Bl.______, Sc.___, ap._____, posesor al B.I./C.I. seria______,n r . _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , CN P _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ , i n c a l i t a t e d e_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ a l A s o c i a t i e i d e p r o p r i e t a r i_______________________________________________, prin prezenta solicit scutire de la plataimpozitului pe cladiri pentru contribuabilii, persoane fizice, conform anexei, in baza HotarariiConsiliului Local al Municipiului Arad nr.266/16.09.2003.

Pentru imobilul pentru care solicit scutire la plata impozitului pe cladire, asociatia se obligasa realizeze urmatoarele reparatii:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Valoarea estimativa a lucrarilor este de__________________________ lei.Lucrarile vor incepe cudata de _________________________ si vor dura_______________.In termen de 15 zile de la data incheierii lucrarilor, ma oblig sa anunt acest lucru la Directia

Fiscala a Primariei municipiului Arad, prin adresa scrisa.La prezenta cerere, anexez:-copie buletin/carte de identitate a fiecarui proprietar;-Extras CF original, actualizat al fiecarui apartament;-lista cuprinzand numele, prenumele fiecarui proprietar, adresa si contributia fiecarui

proprietar la lucrarile de reparatii, conform Anexei nr.5.2.1.;-acceptul scris al proprietarului/administratorului apartamentelor ocupate de chiriasi de a

se realiza lucrarile de reparatii (unde este cazul)-deviz de lucrari;-fotografie a partii din imobil care urmeaza a fi reparata;-un dosar plicsi un dosar pentru incopciat.

Data________________ Semnatura

Nedeclararea oricaror modificari intervenite in datele declarate initial in termen de 30 zilede la data aparitiei acestor modificari, duce la suspendarea facilitatilor acordate. O noua cererepentru acordarea de inlesnire se poate depune doar pentruanul fiscal urmator.

Anexa nr.5.2. la HotarareaConsiliului Local al Municipiului Aradnr.266 din 16.09.2003

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 13

Page 14: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

ROMANIA Anexa nr.5.2.1. la HotarareaJUDETUL ARAD Consiliului Local al Municipiului AradMUNICIPIUL ARAD nr.266 din 16.09.2003CONSILIUL LOCAL

Lista proprietarilor din cadrul Asociatiei de proprietari/locatari_________________________________________________

*Se va completa de organul fiscal

ROMANIAJUDETUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

PROCES- VERBAL nr.____________incheiat azi,_____________

Subsemnatii:_____________________________________, dincadrul Directiei Fiscale Arad;

_____________________________________, dincadrul Serviciului Constructii si Urbanism;

_____________________________________,din cadrul Serviciului Disciplina in constructii,ca urmare a cererii nr._____/_______, a d-lui (d-nei)_________________________________, prin caresoli c ita scut ire la pl ata i mp ozit u lu i p e c la di re p entr u im obi lu l si tuat in Ar ad ,str._____________________________ nr.______, Bl.______, Sc.___, ap._____, conform HotarariiConsiliului Local al Municipiului Arad nr.______/________, deplasandu-ne la fata locului am constataturmatoarele:

1.Lucrarile de reparatii care se doresc a fi realizate constau in:________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

2.Gradul de depreciere fizica al imobilului cu detalierea elementelor din constructiedeteriorate:________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

3.Valoarea estimativa declarata a lucrarilor este de______________________lei,conform________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

4.Lucrarile de reparatii vor incepe in data de_______________________ si se vor incheia indata de ____________________.

5.Repara tiile care se vor executa nu necesi ta autorizatie de constru ire,conform_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

6.Imobilul este inregistrat in evidentele organului fiscal la rol nr._______________, impozitulpe cladire datorat fiind de ________________________ lei.

CONCLUZII:

1.Starea de depreciere fizica a imobilului impune/ nu impune executarea lucrarilor dereparatii constand in:________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

2.Valoarea estimativa declarata a lucrarilor este de______________________lei,conform_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

3.Lucrarile vor incepe in data de______________________ si se vor incheia in data de_____________________.

4.inlesnirea care se acorda este in proportie de______% din totalul impozitului datoratpentru anul___________, reprezentand________________lei.

Prezentul proces- verbal s-a incheiat in 4 (patru) exemplare, in prezenta d-lui (d-nei)___________________________, caruia i s-a inmanat un exemplar.

Data________________ Semnatura

Anexa nr.5.3. la HotarareaConsiliului Local al Municipiului Aradnr.266 din 16.09.2003

ROMANIA Anexa nr.5.4. la HotarareaJUDETUL ARAD Consiliului Local al Municipiului AradMUNICIPIUL ARAD nr.266 din 16.09.2003CONSILIUL LOCAL

CATRE,DIRECTIA FISCALA ARAD

Subsemnatul(a)_____________________________________, domiciliat(a) in __________,str.__________________ nr.______, Bl.______, Sc.___, ap._____, posesor al B.I./ C.I. seria______,nr.____________, CNP _______________________________, in calitate de

Proprietar al imobilului situat in Arad, str._________________________ nr.______,Bl._______, Sc.______, ap.________

Ad m i ni s tr a to r/ p re se d i nte a l a s oc i a ti ei d e l oc a ta r i /p ro p r ie ta r i______________________________________________________________________,

Ca ur ma re a cerer ii n r.__________/_____________s i a Procesu lu i- verba lnr._______/____________, prin prezenta va comunic ca in data de __________ s-au finalizat lucrariled e r e p a r a t i i c o n s t a n din_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________ la imobilul situat in Arad,str.__________________________ nr.______, Bl._______, Sc.______, ap.______.

Valoarea finala a lucrarilor este de_____________________ lei.

La prezenta cerere anexez:

-deviz de lucrari;-fotografie a partii din imobil care a fost reparata;

-documentele care atesta valoarea lucrarilor.

Data________________ Semnatura

ROMANIAJUDETUL ARADMUNICIPIUL ARADCONSILIUL LOCAL

PROCES- VERBAL nr.____________Incheiat azi,_____________

Subsemnatii:_____________________________________, dincadrul Directiei Fiscale Arad;

_____________________________________, dincadrul Serviciului Constructii si Urbanism;

_____________________________________,din cadrul Serviciului Disciplina in constructii,

ca urmare a adresei nr._____/_______, a d-lui (d-nei)__________________________, prin carecomunica f ina lizarea lucrarilor de repa ra tii executate la im obilu l si tuat in Ara d,str._____________________________nr.______,Bl.______, Sc.___, ap._____, conform HotarariiConsiliului Local al Municipiului Arad nr.______/________, deplasandu-ne la fata locului am constataturmatoarele:

1. Lucrarile de reparatii care s-au executat constau in:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

2. Modul de executare a lucrarilor:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

3. Valoarea finala a lucrarilor este de______________________lei, conform urmatoarelordocumente:

- in suma de _____________________lei;- in suma de _____________________lei;- in suma de _____________________lei;- in suma de _____________________lei;

CONCLUZII:

1.Lucrarile de reparatii au fost/nu au fost realizate in mod corespunzator, fiind de calitate,respectand dispozitiile legale din domeniu.

2. S-a respectat termenul de realizare a lucrarilor.3. Valoarea lucrarilor este/nu este superioara valorilor minime prevazute de Hotararea

Consiliului Local al Municipiului Arad nr_________/____________.4. Contribuabilul beneficiaza/nu beneficiaza de inlesnire la plata impozitului pe cladire

datorat pentru anul 2004, pentru imobilul situat in Arad, str.____________________ nr.________,Bl.______, Sc.______, ap.______, inregistrat la organul fiscal la rol nr._______________________.

Suma acodata la inlesnire este de___________________lei.

Prezentul proces- verbal s-a incheiat in 4 (patru) exemplare, in prezenta d-lui (d-nei)___________________________, caruia i s-a inmanat 1 exemplar.

Data________________ Semnatura

Anexa nr.5.5. la HotarareaConsiliului Local al Municipiului Aradnr.266 din 16.09.2003

Nr.crt.

Nume,prenume Nr.apartament

Impozituldatorat*

Semnatura

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 14

Page 15: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

Comunicat de presã

Primãria Municipiului Arad va organiza o dezbaterepublicã, sâmbãtã, 20 decembrie 2003, de la orele 10.00, în Salamare a Filarmonicii Arad. Cetãþenii sunt invitaþi sã îºi exprimepãrerea cu privire la proiectul de hotãrâre privind modificareaºi completarea HCLM nr. 161/ 2002 pentru aprobareaRegulamentului de organizare ºi funcþionare a parcãrilorpublice din municipiul Arad.

Toate recomandãrile fãcute în cadrul dezbaterii vor fiînaintate comisiilor Consiliului Local al Municipiului Arad.

Proiectul de hotãrâre, elaborat de specialiºti din cadrulAdministraþiei Patrimoniului Local Arad, poate fi studiat la BiroulRelaþii cu publicul, camera 5, Palatul Cenad ºi pe site-ulPrimãriei:Sugestiile sau sesizãrile referitoare la proiectul de hotãrâre potfi trimise Biroului Relaþii cu Publicul sau în format electronic, laadresa de e-mail:

www.primariaarad.ro

[email protected]

ROMANIA AVIZATJUDEÞULARAD SECRETARMUNICIPIUL ARAD Doina PaulCONSILIUL LOCAL

PROIECT

HOTÃRÂREA nr._____din _____________

privind modificarea ºi completarea H.C.L.M. nr. 161/2002 pentruaprobarea Regulamentului de organizare ºi funcþionare a parcãrilor

publice din municipiul Arad

Consiliul Localal Municipiului Arad,Având în vedere:- iniþiativa primarului municipiului Arad, exprimatã în expunerea de

motive înregistratã cu nr. _________ din ________.2003,- raportul Compartimentului Infrastructurã ºi Servicii Publice

Urbane din cadrul Serviciului Public Administraþia Patrimoniului Local,înregistrat cu nr. ___________ din ___________,

- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local alMunicipiului Arad,

- acordul concesionarului parcãrilor publice, exprimat prin adresanr._______ privind modificarea ºi completarea H.C.L.M. nr. 161/2002 ºiabrogarea H.C.L.M. nr. 28/11.02.2003

- prevederile art. 38 lit. f din Legea nr. 215/23.04.2001 aadministraþiei publice locale;

În baza drepturilor conferite prin art. 46 alin. 1 al Legii nr. 215/2001 aadministraþiei publice locale,

HOTÃRêTE:

Art.1. (1) Se aprobã introducerea sistemului de platã a tarifului orar cumonede, alternativã a modalitãþii deplatã cu card.

(2) Monedele se utilizeazã direct la parcometru, unde se introducatâtea monede , pânã la concurenþa sumei care reprezintã tarifulaplicabil.Art. 2. Concesionarul se obligã sã importe automate comerciale detaxare care respectã standardele impuse de O.U.G. nr. 28/1999 privindobligaþia agenþilor economici de a utiliza aparate de marcat electronicefiscale astfel cum a fost modificatã ºi completatã ºi ale H.G. nr. 479/2003privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G.28/1999.Art.3. (1) Regulamentul de organizare ºi funcþionare a parcãrilor publicedin municipiul Arad ºi contractul de concesiune se modificã în modcorespunzãtor.

(2). Se mandateazã primarul municipiului Arad sã semneze actuladiþional la contractul de concesiune nr. 20/2002, astfel cum a fostmodificat prin prezenta hotãrâre.Art.4. Pedata intrãrii în vigoarea prezentei hotãrâriseabrogã H.C.L.M.nr. 28/11.02.2003.Art. 5. Prezenta hotãrâre se va duce la îndeplinire de cãtre S.C.BELSIRIM AUTOMOTIVE S..R.L. ºi se comunicã celor interesaþi prin grijaServiciului Logistica actelor administrative.

PARTENERIATUL CU SOCIETATEA CIVILÃ

Primarul Municipiului Arad,

viceprimarii ºi consilierii locali

invitã cetãþenii oraºului, asociaþiile legal constituite,

mediul de afaceri ºi autoritãþile publice

sã participe activ la elaborarea proiectelor de acte normative

CE DREPTURI AVEÞI ÎN CONFORMITATE CUPREVEDERILE

LEGII NR. 52/2003?

Sã participaþi activ la adoptarea celor mai importante hotãrâri,influenþând decizia aleºilor locali, astfel:

A- proiectele de acte normative afiºate! Solicitaþi sprijinulofiþerului de serviciu de la poarta Primãriei pentru a vã indica locul deafiºaj! -în domeniile dvs. de interes- copii ale proiectelor deacte normative datepublicitãþii cu 30 dezile înaintea adoptãrii.

Actelenormativesunt celedeaplicabilitategeneralã.

B.-În termen de 10 zile de la data afiºãrii unui proiect de act normativla registratura generalã a Primãriei Arad, OPINIILE,

SUGESTIILE ºi RECOMANDÃRILE Dvs. privind conþinutul proiectuluirespectiv.Vã rugãm sã vã menþionaþi corect ºicomplet numele ºi adresa!

C.-Sã Primãriei Municipiului Arad referitoare laasigurarea publicitãþii proiectelor deacte normative.

Undepotfi cititeacesteanunþuri?

1.-pe panourile de la intrarea în Primãria Municipiului Arad, panouriintitulate "Transparenþã decizionalã"

2.-în site-ul propriu al Primãriei Municipiului Arad, la adresa

3.-în paginilecotidianului "Observator";

4.-în paginilepublicaþiei bilunare "Buletinul Informativ al Consiliului Local alMunicipiului Arad", carese distribuiegratuit.

D.-Cine poate solicita -conform Legii nr. 52/2003- organizarea unei consultãripublice?

Dacã sunteþi reprezentanþii:

1.-uneiautoritãþi publice

2.-unei asociaþii legal constituite,

pentru proiectele de acte normative care vizeazã domeniul Dvs deinteres, puteþi solicita organizarea unei consultãri publice.

Cererea se depune la registratura Primãriei Municipiului Arad, cameranr.5 ºi va fi semnatã de reprezentanþii legali ºi va face referire la datele deidentificare a solicitantului, precum ºi la proiectul pentru care se cereconsultarea publicã.

D.- ªedinþele Consiliului Localsunt publice. Poateparticipa oricine.

Ordinea dezi a ºedinþelor

1.-se publicã în cotidianul "Observator", cu cel puþin 3 zile înaintea ºedinþei

2.-sepublicã pesite-ul propriu

3.-seafiºeazã pepanoul de la intrarea în Primãrie.

De asemenea, pentru orice relaþii privind organizarea ºedinþelor, luaþilegãtura cu Serviciul Logistica Actelor Administrative, la numãrul detelefon:256.651, e-mail: .

pentru proiectele dehotãrâri din sfera Dvs. de interes, pentru care aþi comunicat din timp, înscris, opiniile, sugestiile sau recomandãrile Dvs. Oricum, dacã aþi depusopinii, sugestii sau recomandãri scrise referitor la un proiect de hotãrâre ºidacã v-aþi indicat adresa corectã, veþi fi invitat din oficiu la ºedinþa în careproiectul respectiv se va dezbate.

F. (procese-verbale în care seredau sintetic desfãºurarea ºedinþelor, principalele amendamente ºipuncte de vedere formulate, precum ºi votul fiecãrui consilier local). Pepanoul de afiºaj de la intrarea în Primãrie veþi putea citi minuta ultimeiºedinþe. Minutele ºi stenogramele ºedinþelor anterioare pot fi citite pe site-ul Primãriei Arad.

Dorim ca cetãþenii oraºului, mediul de afaceri, autoritãþile ºi instituþiilepublice sã participe cu opiniile lor la adoptarea celor mai importantehotãrâri.

P R I M A R

Dorel Popa

Sã studiaþi

Puteþi solicita

, sãdepuneþi în scris,

urmãriþi anunþurile

www.primariaarad.ro

Sã solicitaþi organizarea unei consultãripublice

Sã participaþi la ºedinþele Consiliului Local.

[email protected]

E.-Sã solicitaþi înscrierea pe ordinea de precãdere dacã doriþi sã luaþicuvântul în cadrul ºedinþelor Consiliului Local,

Sã citiþi MINUTELE ºedinþelor Consiliului Local!

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 15

Page 16: Monitorul Aradului A4 · AgendaLocalã21 Aradulcaoricareoraºalþãrii,arenevoiedeunplande dezvoltarecomplex,detaliat,bazatpenecesitãþilelocaleºicare

Investiþii finalizate în 2003

Locuinþe ANL

Modernizarea strãzii Cocorilor

Începând cu anul 2001 Agenþia Naþionalã pentruLocuinþe a demarat atragerea de surse de finanþare în vedereaconstruirii de locuinþe pentrutineri, destinate închirierii.

În municipiul Arad administraþia localã a fost receptivãla acest proiect, Consiliul Local al Municipiuliui Arad prin hotãrîreanr 170 din 26 iunie 2001 a transmis în folosinþã gratuitã cãtre ANLdouã amplasamente de 4200 metri pãtraþi fiecare, situate pestrãzile Gh.Ciuhandu ºi N. Titulescu pentru realizarea a ºase blocuricu trei etaje având 16 apartamente fiecare.

Pentru finanþarea acestui proiect Consiliul Local aalocat de la bugetul propriu suma de 11,5 miliarde lei pentrurealizarea lucrãrilor de introducere a utilitãþilor - apã, canalizare,gaze naturale, energie termicã, telefon - precum ºi a lucrãrilor deamenajre exterioarã - parcãri, alei pavate, spaþii verzi, iluminatpublic.

Construcþiile au fost realizate dupã ultimele normative învigoare asigurîndu-se standarde ridicate în materie de dotãri

interioare, finisaje, izolare termicã ºi fonicã. Astfel apartamenteleau pereþi exteriori cu o grosime de 45 cm- 25 cm cãrãmidã, 20 cmBCA -asigurând împreunã cu geamurile termopan o foarte bunãizolaþie termicã. Toate apartamentele au fost finisate cu gresie,faianþã, parchet laminat ºi sunt dotate cu corpuri de iluminat,instalaþii termice ºi sanitare de cea mai bunã calitate.

Pentru repartizarea acestor locuinþe AdministraþiaPatrimoniului Local a organizat înscrieri pentru constituirea listelorde prioritãþi. La finele perioadei de înscriere erau înregistrate unnumãr de 910 solicitãri. Pentru asigurarea unei transparenþemaxime ºi pentru eliminarea oricãrei suspiciuni punctajul pentrufiecare solicitare a fost calculat în faþa solicitantului. Repartizareacelor 96 de locuinþe disponibile s-a fãcut prin tragere la sorþi decãtre fiecare beneficiar în parte, înordinea listelor.

Primele trei blocuri situate în strada Gh. Ciuhandu au fostpredate titularilor contractelor de încheiere în data de 4 iulie 2003.Celelalte trei blocuri vor putea fi predate chiriaºilor la începutul luniiaugust dupã recepþionarea lucrãrilor de utilitãþi aferente.

Agenþia Naþionalã pentru Locuinþe va finaliza în cursulanului 2004 alte 258 de apartamente, pentru care Consiliulul Localal Municipiului Arad a transmis în folosinþã terenul necesar realizãriilor având o suprafaþã de 55 243 metri pãtraþi. Se estimeazã cã înmunicipiul Arad prin programul ANL vor fi construite peste 600 deapartamente.

Una dintre zonele oraºului care a generat pe bunãdreptate o sumedenie de nemulþumiri din parte cetãþenilormunicipiului a fost ce a strãzii Cocorilor.

Spunem cã a fost deoarece la sfârºitul lunii iunie 2003 s-au finalizat lucrãrile de modernizare a strãzii Cocorilor, lucrãriîncepute în anul 2000. Deºi, iniþial, proiectul cuprindeamodernizarea strãzii pânã la podul peste canalul Mureºel, lucrãrileaufost extinse pânã la intersecþia cu strada IoanRaþiu.

În cadrul acestui obiectiv de investiþii au fost asfaltaþi 24812 metri pãtraþi de drum, 5 882 metri pãtraþi de trotuare, s-aurealizat 2,9 km linie de tramvai, 2,35 km reþea de contact tramvai,1,8 km canalizare menajerã ºi 2,09 km canalizare pluvialã custaþiile de pompare aferente, 1,4 km reþea apã potabilã, 0,7 kmreþea telefonie.

Valoarea lucrãrilor executate de cãtre ICIM S.A. Arad, antre-prenorul general al lucrãrii, a fost de 95,2 miliarde lei.

reproiectarea cãilor de acces din imediata apropiere aamplasamentelor acestora ºi datoritã normelor tehnice,Administraþia Patrimoniului Local Arad a considerat necesarã ºioportunã reproiectarea acestora pe vechile amplasamente într-un nou stil arhitectonic. În cursul anului 2003 autoritatea localã aprevãzut în bugetul local suma de 5.561.717.000 lei pentrureamenajarea fântânilor arteziene din Pþa UTA, Pþa Gãrii, Lac-Pãdurice. Pentru execuþia lucrãrii de reamenajare a fântânilorarteziene Administraþia Patrimoniului Local Arad a organizatlicitaþie deschisã în data de 24.07.2003.

Pavarea trotuarelor din centruloraºului

www.primariaarad.ro

Investiþia aînceput în luna iulie2003 ºi are termen definalizare luna iulie2 0 0 4 . L u c r ã r i l ecuprind reabilitareasuprafeþei de 16.870mp trotuare. Pavarease realizeazã potrivitunui studiu realizat deprimãrie care vizeazãcele mai circulatetrotuare din centruloraºului. Acþiunea areca scop schimbareai ma g in i i Ar ad ul u i:trotua rele sunt dec a l i t a t e n e tsu p e r i oa r ã c el o ra s fa l t a t e, d i sp a rg rop i le ºi b ã lþ il e,denivelãrile. În cazulunor lucrãri la reþelelesubterane pavajul vafi ridicat pe porþiunilea fecta te ia r ap oir e a m p l a s a t c ura p id i ta te º i f ãr ãcosturi suplimentare.Trebuie remarcatã ºiamenajarea zonei dinfaþa Teatrului de stat, cu realizarea unui parc ºi pavarea platoului.Pentru a se pãstra estetica zonei, s-a redirijat circulaþiaautoturismelor. Respectând numeroasele solicitãri ale arãdenilor,în 2004 vor fi pavate ºi trotuarele de pe strãzile Mihai Eminescu ºiCriºan

Acest site reflectã eforturile permanente aleadministraþiei de a comunica eficient cu cetãþeniiAradului, de a þine pasul cu tehnologia de vârf asecolului 21 ºi de a pune bazele unui centru modernde informare pentru orice vizitator din lumeaîntreagã, oriunde s-ar afla el.

Aici veþi putea gãsi informaþii utile despremodul de funcþionare a Primãriei, despre serviciile pecare le oferã cetãþenilor, oportunitãþi de afaceri,precum ºi date generale despre Arad.

Sperãm cã veþi utiliza cât mai des aceastãnouã modalitate de comunicare cu noi, oferindu-ne,în acelaºi timp, sugestii legate de modul în careadministraþia noastrã vãpoate sluji cât mai bine.

Pasajul rutier Micãlaca

Pasajul din Micãlaca realizeazã legãtura rutierã dintreºoselele Arad-Oradea ºi Arad-Timiºoara. Investiþ ia, în valoare de32,2 miliarde lei, a început în octombrie 2002 ºi a fost finalizatã înluna octombrie 2003.Pasajul face posibilã trecerea atât cu maºina cât ºi cu tramvaiulîntre zonele II ºi IIIale celui mai populat cartier al Aradului.

Deponeul ecologic

Fântânile arteziene

În România ultimilor ani, administraþia publicãdin mai multe oraºe s-a arãtat tot mai interesatã pentru rezolvareaproblemei deºeurilor urbane.

De asemenea, legislaþia românã pentru protecþiamediului a cunoscut importante modificãri în scopul alinieriiacesteia la legislaþia Uniunii Europene.

Administraþia publicã arãdeanã a fost preocupatã deproblema deºeurilor care reprezentau o ameninþare pentrupoluarea mediului, încã dinanul 1992. S-au studiat mai multe soluþiicunoscute pânã în prezent în acest domeniu, respectivincinerarea deºeurilor, colectarea selectatã a deºeurilor învederea recuperãrii materialelor refolosibile, precum ºi deponeeleecologice.

Opþiunea Consiliului Local al Municipiului Arad s-aconcretizat în anul 2002 prin adoptarea HCLM nr. 77/2002, careaproba varianta depozitãrii controlate a deºeurilor în deponeuecologic.

În urma licitaþiei pentru concesionarea activitãþii deneutralizare a deºeurilor urbane, firma austriacã SC ASA ServiciiEcologice SRL a fost desemnatã câºtigãtoare. Lucrãrile pentruconstruirea deponeului au început în anul acesta în luna iulie, iar ladata de 4 noiembrie 2003 lucrarea a fost recepþionatã ºi s-aînceput depozitarea gunoiului în noua rampã. Trebuie menþionatfaptul cã soluþia tehnicã de realizare a construcþiilor rampei esteprintre cele mai moderne din Europa, realizându-se astfel protecþiaîmpotriva contaminãrii solului, captarea biogazului ºi a apei.

Suprafaþa totalã a deponeului este de 13,45 ha, înprezent depozitarea realizându-se în prima celulã. Incinta dedepozitare are o suprafaþã de cca 10 ha ºi o înãlþime de max. 30m,iar capacitatea totalã este de cca 1,6 mil. mc ºi poate cuprindetoate deºeurile oraºului Arad ºi din împrejurimi pentru urmãtorii 30de ani.

Suma investitã pentru construcþia primei pãrþi a rampei cuinfrastructura necesarã se ridicã la cca. 2,3 mil EURO. Construcþiaulterioarã a rampei inclusiv cu recultivarea celulelor deja umplutela intervale de 2-3 ani va însuma investiþii ulterioare de câte 1,5 mil.EURO pentrufiecare etapã.

În municipiul Arad existã un numãr de cinci fântâniarteziene amplasate în Pþa Gãrii, Pþa UTA, Lac-Pãdurice, PþaSpor turilor ºi Pþa Acad Caius Iacob. Þ inând seama de

Colectivul de redacþie

Marian Gheorghe, Carmen Chiº-Cohan, Claudia Macra, CorinaOarºã, Cosmin Aldea, Lilioara Stepãnescu, Cristian Tomoº,Petru Tamaº, Pavel Neamþiu, Nagy Etelca, Marian Teodor

Layout design & DTP Cosmin Aldea

Monitorul Aradului 2Nr.1 Decembrie 2003 16