modelul economic keynesist: venit, consum, economii,...

CURSMACROECONOMIEProf.univ.dr.CosminMarinescu

1

Modeluleconomickeynesist:

venit,consum,economii,investiții

În 1936, economistul britanic J. M. Keynes publica „Teoria generală afolosiriimâiniidelucru,adobânziişiabanilor”.Aceastălucrareaveasăorientezepoliticile economice ale tuturor guvernelor lumii vreme de peste jumătate desecol.Înesenţă,modelulkeynesistaşeazăîncentrulraţionamentelorsalecerereaagregată. Pentru Keynes, încetinirea performanţelor economice ar fi rezultatulunei cereri agregate insuficiente, iar dezvoltarea producţiei ar trebui stimulatăprin stimularea cererii agregate. Întreaga abordare a lui Keynes se bazează peanumiteregularităţicantitativeces-armanifestaîntrecâtevavariabileeconomicefundamentale:venit,consum,economiişiinvestiţii.

1.Consumul,economisireaşivenituldeechilibru

ÎnteorialuiKeynes,consumulocupăcelmaiimportantrol.Dedusdinsferaanalizeimicroeconomice,consumulestecorelatlascarămacroprintr-ofuncţieacăreivariabilădefinitorieestevenitul.

Funcţiaconsumului

C=f(Y)

𝐶 = 𝐶𝑎 + 𝑐’𝑌 ,undeC=consumşiY=venit.

=>Consumulesteformatdindouăcomponente:

1)Ca=consumulautonom.Acestareprezintăacelnivelalconsumuluicenudepinde de marimea ori dinamica venitului; se manifestă chiar şi atunci cândpresupunemcăvenitularfizeroşiarenaturaunuiconsumdesubzistenţă.

2)c’Y=consumulindus.Esteacelnivelalconsumuluiindusdemărimeaşidinamica venitului.Modul în caremodificarea venitului determinămodificareaconsumuluiestedescrisprinvariabilac’,înclinaţiamarginalăspreconsum.


2

Variabila c’ aratămodificarea consumului antrenată demodificarea cu ounitate a venitului; în raport de consum, c’ este o variabilămarginală şi, prinurmare, ca orice mărime marginală, poate fi calculată prin derivarea funcţieiconsumului.

𝑐’ =∆𝐶∆𝑌

Pe lângăc’,analizacorelaţiilorkeynesistesebazeazăşipeoaltăvariabilă,unadenaturămedie:înclinaţiamediespreconsum.

caratăcâtdinmărimeavenituluireprezintăconsumul.

𝑐 = !!,esterataconsumului.

Funcţiaeconomisirii

Odată cu stabilirea unei anumite corelaţii între consum şi venit, urmareaesteaceeacăîntreeconomiişivenitcorelaţiadevineautomatunaadiacentă.

Atâta vreme cât venitul se compune, pe de o parte, din consum (resursedirecţionatecătreachiziţiadebunuriprezente)şi,pedealtăparte,dineconomii(resursedirecţionatecătreachiziţiadebunuriviitoare),funcţiaeconomisiriivafi:

𝑆 = 𝑌 − 𝐶 = 𝑌 − 𝐶𝑎 – 𝑐’𝑌 = −𝐶𝑎 + 1 − 𝑐’ 𝑌

1 − 𝑐’ = 1 − ∆!∆!

= ∆!!∆!∆!

= ∆(!!!)∆!

= ∆!∆!= 𝑠′ => 𝑆 = −𝐶𝑎 + 𝑠’𝑌

s’ se numeşte înclinaţie marginală spre economisire şi arată cum semodificăeconomiilelamodificareacuounitateavenitului.

s’Ysenumeşteeconomisireindusăşireprezintăacelvolumaleconomisiriiantrenatdeoanumitămărimeşidinamicăavenitului.


3

𝑠 = !!= înclinaţia marginală spre economisire, exprimând cât reprezintă

economisireacaproporţieîntotalulvenitului;senumeşterataeconomisirii.

Întreînclinaţiamarginalăspreconsumşispreeconomisirepedeoparteşiînclinaţiamediespreconsumşi spreeconomisirepedealtăpartesemanifestă,prindefiniţie,următoarearelaţie:

𝑐! + 𝑠! = 1 şi 𝑐 + 𝑠 = 1

=>Atâtînclinaţiamarginalăspreconsumcâtşiînclinaţiamediesuntmărimipozitive şi subunitare. De asemenea, relaţia ce se manifestă între acestearespectăcorelaţiileexistente înmatematică îngeneral întreomărimemarginalăşiomărimemedie.

Exemplu:întrevenitşirataconsumuluisemanifestăorelaţieinversă:oricecreştere a venitului antrenează o creştere a consumului, însă într-o mai micămăsurădecâtcreştereavenitului,ceeacefacecarataconsumuluisăscadă:

𝑐 = !!= !"!!!!

!= !"

!+ 𝑐!=> atunci când Y creşte, Ca/Y scade => c scade

(sauc>c’=>cscade)

Lanivelulrateieconomisirii,evoluţiilesuntuneledesensopus:

c+s=1,cscade=>screşte

𝑠 = !!= !!"!!!!

!= − !"

!+ 𝑠!=>atuncicânds<s’,atunciscreşte

Din punct de vedere grafic, funcţia consumului şi a economisirii sereprezintăînraportdevenitastfel:


4

Panta dreptei consumului este dată de înclinaţia marginală spre consum(c’), deci orice modificare a înclinaţiei maginale spre consum se va reprezentagraficprinmodificarecorespunzătoare(rotirea)drepteiconsumului.

În mod similar, s’ reprezintă panta dreptei economisirii, deci oricemodificare a înclinaţiei marginale spre economisire va determina rotireacorespunzătoareadrepteieconomisirii.

Yr se numește pragul de ruptură al venitului și reprezintă acel nivel alvenituluicaresetransformăîntotalitateîneconomisire.


5

2)Venituldeechilibru

Există 3 modele de analiză ce pun în evidenţă manifestarea echilibruluimacroeconomic,şidecideterminareaunuinivelspecificalvenituluideechilibru.

a)Modeluleconomieiînchiseşifărăsectorguvernamental

Este cel mai simplu model de analiză a echilibrului macroeconomic. Încadrul său, se ignoră prezenţa guvernului în economie, adică variabila fiscală şicea a cheltuilelilor guvernamentale şi se ignoră relaţiile economice externe(importurişiexporturi).

Oag=Cag,Oag=Y=C+S,Cag=C+I

=>laechilibru,I=S

=>Y=C+I=Ca+c’Y+Ip

În teoria keynesistă, investiţiile au natura unei componente autonome,exogene,a cererii agregate;pentruKeynes, investiţiile sunt investiţiiplanificate,fiindindependentedemărimeaşidinamicavenitului;Keynesaratăcăinvestiţiiledecurgdinevaluărileanterioareale întreprinzătorilorşinusuntcorelate înmodnecesarcumărimeasaudinamicavenituluicurent.

Dinacestmotiv,dinpunctdevederegrafic,reprezentareainvestiţiilorsevaface printr-o dreaptă orizontală, cu semnificaţia că volumul investiţiilor esteconstantînraportdemărimeavenitului.

Ca+Ip≝ea=cheltuialaautonomă

=>Y=ea+c’Y=> 𝑌 = !"!!!!

= !"!!

Reprezentarea grafică a venitului de echilibru în modelul unei economiiînchise şi fără sector guvernamental se realizează pornind de la reprezentareagraficăafuncţiilorconsumuluişieconomisirii:


6

b)Modeluleconomieiînchise,cusectorguvernamental

Determinarea venitului de echilibru presupune luarea în considerare, pelângă variabilele anterioare, a acelor variabile specifice prezenţei guvernului îneconomie. Este vorba, pe de o parte, de fiscalitate (existenţa acelui mijlocinstituţional prin care se constituie, în baza constrângerii statului, bugetulguvernamental)şi,pedealtăparte,evorbadepârghiacheltuielilorpublice,prinintermediulcăreiaguvernulsusţine,amplificăcheltuieliletotaledineconomie.

Introducerea impozitării în acest model face să apară o diferenţă întrevenitul total realizat şi venitul disponibil, adicămărimea venitului ce rămâne ladispoziţia factorilor de producţie respectivi şi care se transformă mai apoi înconsumşieconomii.


7

VenituldisponibilYd=Y-T

Înacestecondiţii,sereconfigureazăfuncţiaconsumuluişiaeconomisirii:

C=Ca+c’Yd;S=-Ca+s’Yd

Oag=Cag;Oag=Y;Cag=C+Ip+G

=>Y=C+Ip+G=Ca+c’Yd+Ip+G=Ca+c’(Y-T)+Ip+G=

=Ca+c’Y–C’t+Ip+G

=>Y(1-c’)=Ca-c’T+Ip+G=> 𝑌 = !"!!!!!!"!!!!

c)Modeluleconomieideschise,cusectorguvernamental

Pe lângăvariabileleanterioare, vor fi luate în considerare şi cele specificedeschideriicomercialeexterneaeconomiei:exportul(încalitatedecomponentăaCag) şi importul (în calitate de componentă a Oag –acesta se adaugă pe piaţainternălaofertaautohtonă).

Oag=Cag;Oag=Y+Imp;Cag=C+I+G+E

=>Y=C+Ip+G+En=> 𝑌 = !"!!!!!!"!!!!"!!

3)Multiplicatorulcheltuielilor:magiakeynesistă

În teoria keynesistă, cheltuielile reprezintă forţa motrice prin careeconomiaepusăînmişcare.Atuncicândîneconomieseefectueazăunvolummaimare de cheltuieli, atât pentru bunuri de consum cât şi pentru bunuri deproducţie,acestaestemecanismulprincareîntreprinzătoriivorextindeîngeneralstructuriledeproducţiedindomeniullor.

Reversul este şi el, în acest fel, luat în considerare: o cheltuialămaimicăînseamnăoproducţiemaimică,adicămaipuţinelocuridemuncăşiunnivelmaiscăzut al venitului naţional. Aşadar, pt Keynes, cheia dezvoltării economice segăseşteîndinamicacheltuielilortotaledineconomie.


8

Acest tip de raţionament este cunoscut în economie sub denumirea de„principiul multiplicatorului keynesist”. Terminologia provine din recunoştereamanifestării unui efect de antrenare a oricărei cheltuieli suplimentare ce seefectueazăîneconomie.

În teoria keynesistă, principiul multiplicatorului e dedus la nivelul a 3variabile:lanivelulinvestiţiilor(multiplicatorulinvestiţiilor),lanivelulcheltuielilorguvernamentale (multiplicatorulbugetar) şi lanivelul impozitării (multiplicatorulfiscal).

Multiplicatorul investiţiiloresteevidenţiatdeplusuldevenit rezultatprincreştereavolumuluiinvestiţiilorcuounitatemonetară.

𝐾𝑖 =∆𝑌∆𝐼

=𝜕𝑌𝜕𝐼

=1𝑠!

Exemplu: într-o economie în care înclinaţia marginală spre consum ar fic’=0.9(=>s’=0.1),fiecareleudeinvestiţiisuplimentareces-arefectuaarconducelacreştereaproducţieişiavenituluideKi=1/0.1=10ori.

Multiplicatorul bugetar evidenţiază plusul de venit ce s-ar obţine princreştereacheltuielilorguvernamentalecuounitatemonetară.

𝐾𝑏 =∆𝑌∆𝐺

=𝜕𝑌𝜕𝐺

=1𝑠!

=>potrivitmodeluluikeynesist,efectuldeantrenarerezultatdincreştereacheltuielilorpublicearfi,lanivelagregat,identiccuefectulcreşteriiinvestiţiilor.

Multiplicatorul fiscal evidenţiază creşterea producţiei şi a venituluirezultatădinreducereacuounitatemonetarăavolumuluitaxelorşiimpozitelor;este vorba de acel impact al creşterii cererii agregate asupra economiei atuncicândpoliticafiscalăaguvernuluiprevedeoscădereaimpozitelor.

𝐾𝑓 =∆𝑌∆𝑇

=𝜕𝑌𝜕𝑇

=𝑐′𝑠!


9

În condiţiile datelor din exemplul anterior, multiplicatorul fiscal ar fi0.9/0.1=9.ExpresiamatematicăamultiplicatoruluidinmodelulkeynesistconducelaconcluziacăîntotdeaunamultiplicatorulfiscalKfvafi inferiormultiplicatoruluibugetar Kb, iar raportul de mărime dintre aceştia corespunde relaţiei𝐾𝑓 = 𝐾𝑏 − 1 .

De aici şi concluzia lui Keynes referitoare la politicile economice pe careguvernultrebuiesăleadopteînanumitecondiţii,cumarfi,deexemplu,încazulunei recesiuni. Faptul că întotdeauna multiplicatorul bugetar este superiormultiplicatoruluifiscalîlîndreptăţeştepeKeynessăconsiderecă,încondiţiileuneirecesiuni, e mult mai indicată stimularea economiei prin creşterea cheltuielilorbugetaredecâtprinpoveriifiscale.

Astfel, pârghia fiscală s-ar dovedimai utilă atunci când guvernul caută săţină sub control expansiunea cererii agregate, pentru ca dinamica accentuată aacesteiasănusfârşeascăîninflaţie.

Aceastăreţetădetipkeynesistasupracicluluieconomics-aîntinspânăspresfârşitul secolului al XX-lea, când monetarismul a reuşit să pună sub semnulîntrebăriifoartemultedinconcluziileluiKeynes.

4.Abordăricritice:cheltuielilepubliceînseamnăimpozite

Partizanii creşterii cheltuielilor guvernamentale ca remediu pentrurelansarea economică arată că, în absenţa susţinerii cererii agregate de cătreguvern, economia s-ar prăbuşi şi mai mult. Ei recomandă programemasive decheltuieliguvernamentaleîntoatedomeniileîncareguvernulpoateacţionaprinintermediulpoliticilorbugetare.

Problemaesteaceeacăoricecheltuialăguvernamentalăvatrebuiacoperităfieînprezent,prinimpozitemaimari,fieprindatoriepublică(impozitemaimarimaitârziu).Oriceleucheltuitsuplimentardeguvernînseamnăunleumaipuţinînbuzunarul sectorului privat: guvernul cheltuie mai mult, iar sectorul privat vacheltuimaipuţin.


10

Eroarea fundamentalăesteaceeaevidenţiatădeF.Bastiat îneseul„Cesevedeşi cenu sevede”:opiniapublică şi analiştii îşi concentreazăatenţianumaiasupraproiectelorprincareguvernulanunţăcăvaobţinerelansareaeconomiei.

Adeseaeutilizatargumentullocurilordemuncăpecareguvernullecreeazăîn aceste programe. Se neglijează însă impactul economic pe care aceleaşicheltuieli le-ar fi avut dacă ar fi fost realizate de către factorii de producţie lanivelulcăroraveniturileaceleaarfifostlăsateprinneimpozitarealor.

Orice cheltuială guvernamentală poate fi finanţată neinflaţionist fie printaxe şi impozite, fie prin datorie publică (împrumuturi angajate de guvern). Săluăm,depildă,cazulîncarecreştereacheltuielilorguvernamentaleestesusţinutăprintr-ocreştereaimpozitelor.

Efectul nemijlocit va fi evident în cadrului sectorului privat prin scădereastimulentelor productive, prin scăderea producţiei şi a numărului de locuri demuncă,deciprinscădereavenitului total realizat însectorulprivat. Înacestcaz,prin creşterea impozitării, resursele trec într-omaimaremăsură din buzunarulîntreprinzătoruluiprivatînbugetulpublic.

Deaceea,atuncicândeconomiştiicautăsăprezintebeneficiilecheltuielilorpublice, neglijează adesea ceea ce se pierde în realitate în sectorul privat:producţiasectoruluipubliccreşte,iarproducţiasectoruluiprivatscade;vacreştenumăruldeangajaţilastatşivascădeanumăruldelocuridemuncădinsectorulprivat. De aceea, pretenţia că „prin creşterea cheltuielilor publice guvernulcreeazălocuridemuncă”trebuieprivităcureticenţă.

În realitate, prin programele publice finanţate pe seama resurselorsectoruluiprivatserealizează, înprincipal,orealocarearesurselordemuncă încadrulstructuriideproducţie.

Este vorba de creşterea numărului de locuri de muncă implicate inprogramele guvernamentale (ceea ce se vede) şi scăderea ocupării din diversealtesectoarealeeconomiei(ceeacenusevede).


11

Efectuldeevicţiune

Foarteadesea,dindorinţadeanu împovăra fiscal şimaimult economia,guvernelealegsă-şifinanţezecheltuielileprindatoriepublică.Înaceastăsituaţie,guvernulsegăseşte însituaţiaunuidebitorcare împrumutăresursele financiarenecesarepentruacoperireacheltuielilorpubliceînexces,adicăpentrufinanţareadeficituluibugetar(soldulnegativalbugetuluidestat,diferenţadintreîncasărişicheltuieli).

Înceade-adouajumătateasecoluluialXX-lea,deficitulbugetaradevenitorealitate cvasipermanentă pentru guvernele din aproape întreaga lume. Spreexemplu,înEuropaOccidentală,înce-ade-adouajumătateasecoluluialXX-lea,doarrareorişi întâmplătorauexistatţăriîncarebugeteleguvernamentalesănuînregistrezedeficite).

Astfelaavut loccreştereafulminantăadatorieipublice: înprezent,existăţări a căror datorie publică depăşeşte cu mult 100% din PIB, cum a fost cazulțărilorPIIGSdincadrulUniuniiEuropene,caurmareacrizeieconomicedin2009.

Atunci când guvernul se împrumută în vederea acoperirii deficituluibugetar,efectuldirectcaresevamanifestapepiaţacredituluivaficreşterearateidobânzii.

Atuncicândcreditulguvernamentalseadaugăcredituluiprivat,spunemcăpepiaţacredituluiare loccreştereacereriidefonduride împrumut, iarocereredecreditmaimaresevatransfera într-unnivelmaimareal rateidobânzii (ratadobânzii=preţulcreditului).

O rată a dobânzii mai înaltă va reduce stimulentele investiţionale astfelîncât,încadrulmediuluideafaceri,investiţiilevorfimaimici;laoratăadobânziimaimare,uneleproiectedeafacerisevordovedinerentabilesau insuficientderentabile,iarîntreprinzătoriinuvormaipuneînpracticăaceleinvestiţii.


12

Efectuldeevicţiunereprezintăreducereavolumuluiinvestiţiilor(private)caefectalcreşteriicredituluiguvernamentalnecesaracopeririideficituluibugetar.

Elaratăcăşicreştereacheltuielilorguvernamentalealimentateprindeficitdislocăunanumit volumde resursedin sferamediuluideafaceri.Dacă laacestefect se adaugă şi povara datoriei publice, se obţine o imagine şi mai clară aimplicaţiilordepresivealecreşteriicheltuielilorguvernamentale.

Paradoxuleconomisirii

Keynes este economistul ce a făcut din practica economisirii o virtute totmai îndoielnică. Până la Keynes, economiştii clasici au insistat întotdeauna peimportanţaeconomisirii,casursăaformăriicapitaluluişiainvestiţiilor.Nuexistăun altmod de a acumula capital şi de a susţine investiţii, spuneau economiștiiclasici, decât economisirea. În esenţă, economisirea înseamnă retragereaanumitorresursedinsferamijloacelordeconsumşidirecţionareaacestoracătresferamijloacelordeproducţie,cătreproceseledeformareacapitalului.

După multe decenii, Keynes a reuşit să inverseze această logica aargumentului clasic în favoarea economisirii. În prezent, explicaţia keynesistă ecunoscutăsubnumelede„paradoxuleconomisirii”.

PentruKeynes,economisireaeraprivităcao retragereaunor resursedinsferacircuituluieconomicproductiv.Atuncicândoameniialegsăeconomiseascămai mult, conform viziunii lui Keynes, rezltatul va fi o scădere a cererii pentrubunuriledeconsum.


13

Confruntaţi cu o scădere a cererii, producătorii vor decide scădereaproducţiei şideciaocupării forţeidemuncăşiavenitului. Înnoilecondiţii, laoproducţieşiunvenitmaiscăzut,oameniis-arvedeaînimposibilitateacontinuăriiniveluluidoritdeeconomisire,căci scădereavenitului tragedupăeaşi scădereaeconomiilor. Acesta este „paradoxul economisirii” al lui Keynes: dorind săeconomiseasămaimult,oameniiajungsăeconomiseascădefaptmaipuţin.

Problemaacestuiparadox ilustreazăcelmaibinediferenţeledeconcepţieexistenteîntreteoriaeconomicăclasicăşimodelulkeynesist.

LaKeynes:Y=C+S;

CândScreşte=>scadecerereadebunurideconsum

=>scadproducţiaşivenitul=>scadeS(deundeșiparadoxulinvocat).

Laclasici:Y=C+S;

CândScreşte=>crescinvestiţiile=>crescproducţiaşivenitul

=>creșteS.

modelul economic keynesist: venit, consum, economii,...

Documents