Modelul corporativ japonez

În evaluarea modelului economic japonez, se ţine seama de următoarele caracteristici:

factorul corporativ – predominarea în economie a proprietăţii corporative şi a realizărilor în domeniul managementului corporativ;

factorul paternalist – bazat pe tradiţii naţionale în organizarea relaţiilor de muncă (atunci când firma se prezintă ca o familie, iar patronul ei – un "părinte" grijuliu);

factorul reglator de stat – din considerentele că statul ocupă o poziţie activă în economie, prin intermediul bugetului de stat se distribuie până la 50% din PIB;

factorul bancar – deoarece băncile au legături strânse cu companiile industriale, ele joacă un rol coordonator în dezvoltarea economiei naţionale.

Modelul japonez de dezvoltare economică are şi un şir de particularităţi ce reflectă specificul

(originalitatea) culturii, experienţa istorică, potenţialul de producţie al acestei ţări. Dintre acestea pot fi

menţionate:

sinteza tradiţiilor naţionale (institutul monarhiei, paternalismul, codul de onoare al samurailor) şi a celor mai mari realizări ale economiei mondiale (ideile keynesiste despre reglementarea de stat a economiei au cunoscut o largă răspândire în Japonia la începutul anilor ‘50 ai sec. XX);

un nivel înalt al conştiinţei naţionale, prioritatea intereselor naţiunii asupra intereselor unei personalităţi, jertfirea de sine în numele progresului ţării;

combinarea principiilor economiei de piaţă cu programele statale de dezvoltare social-economică;

fuziunea reglementării flexibile centralizate cu managementul corporativ de succes;

parteneriatul dezvoltat "bancă-business" amplifică motivarea activităţii durabile şi interesul faţă de legităţile dezvoltării tehnico-economice pe termen lung;

sistemul eficient de management în raport cu calitatea mediului ambiant.

Acest model a asigurat o creştere economică accelerată şi soluţionarea cu succes a problemelor sociale. În

particular, este vorba despre asigurarea unui nivel înalt de ocupare a populaţiei, creşterea continuă a

nivelului de remunerare a muncii şi o diferenţiere moderată a veniturilor. Nu întâmplător, până la mijlocul

anilor ‘90 ai secolului trecut, despre economia japoneză se vorbea ca despre un "miracol".

Politica de stat prevedea:

în domeniul producţiei : stimularea ramurilor-cheie (electronică, electroenergetică, carboniferă, oţelărie);

în domeniul relaţiilor creditare : efectuarea unui control riguros asupra fluxurilor financiare transferate în străinătate, controlul asupra ratei dobânzii la toate tipurile de depuneri cu scopul majorării investiţiilor interne şi creării unui sistem viabil de creditare a producţiei;

în domeniul veniturilor : respectarea raportului dintre nivelul de trai al populaţiei (inclusiv, salariul) şi productivitatea muncii în vederea diminuării costului şi majorării competitivităţii producţiei japoneze.

Un rol decisiv în realizarea "miracolului" japonez l-au avut băncile. Ele au participat activ la mobilizarea

resurselor financiare, identificarea proiectelor investiţionale de perspectivă, controlul asupra negocierilor

şi gestiunea riscurilor.

Pentru Japonia este caracteristică organizarea specifică a muncii şi motivarea ei bazată pe dragostea faţă

de muncă şi pe conştiinţa naţiunii, ce tinde spre progres şi un loc de frunte în clasamentul mondial.

Competitivitatea înaltă a producţiei japoneze se datorează utilizării tehnologiilor avansate şi nivelului jos

de remunerare al muncii, în comparaţie cu nivelul productivităţii acesteia.

Japonia s-a smuls, în adevăratul sens al cuvântului, din starea de înapoiere economică prin intermediul

unei dezvoltări orientate spre export şi bazate pe o forţă de muncă remunerată slab, dar înalt calificată şi

care produce mărfuri calitative (Vezi: Друкер П. Новые реальности. – М., 1994, с.217).

Totodată, în ultimul deceniu, Japonia trece printr-o fază de stagnare. Ea a fost provocată de un şir de

circumstanţe, cum ar fi:

Politica banilor "ieftini" , promovată de stat. Această politică a dus la creşterea enormă a cererii de

investiţii, în condiţiile unei eficienţe scăzute a producţiei (de exemplu, în agricultură 4/5 din preţuri se

reglementează de către stat, ¾ din venituri constituie subvenţiile, dar productivitatea muncii este de doar

30% în raport cu nivelul înregistrat în SUA; în industrie s-a majorat şi numărul celor ocupaţi, şi durata

timpului de lucru);

Mediul juridic şi instituţional , care poartă un caracter discriminant în raport cu condiţiile în care sunt

acordate sursele de finanţare externă cu caracter non-bancar. O perioadă îndelungată de timp în Japonia

au existat obstacole serioase în vederea accesului la aceste surse. Pe piaţa internă de obligaţiuni aveau

acces doar unele companii de stat. Pentru operaţiunile cu acţiuni se percepeau impozite înalte. Rigorile şi

situaţia de pe piaţa hârtiilor de valoare au frânat procesul transferului de capital şi au provocat creşterea

cheltuielilor în comerţul cu hârtii de valoare.

Sistemul de angajare pe viaţă, care presupune punctualitatea şi loialitatea lucrătorului, stagiul lui, dar, în

acelaşi timp, nu stimulează într-un mod adecvat calităţile creative ale personalităţii.

În ultimii ani, în Japonia sunt "revizuite" unele principii şi orientări social-economice, scopul urmărit

fiind depăşirea situaţiei de criză care s-a creat în ţară.

În modelul japonez al capitalismului corporativ reglementat are prioritate iniţiativa privată, abilitatea

antreprenorială cu posibilităţi mari de acumulare. De asemenea, se recunoaşte rolul activ ("de diriginte")

al statului în domeniul planificării economice şi, respectiv, în activităţile structurale, investiţionale şi

externe.

Economia mixtă şi modelele ei contemporane

Sisteme economice “pure” nu există.

Atuni cînd se produce îmbinarea diferitelor forme de organizare a activităţii economice şi chiar a unor elemente din diferite sisteme,are loc apariţia sistemelor mixte.

Economia mixtă contemporană constituie o îmbinare organică a sectorului privat cu sectorul de stat,a mecanismelor pieţei cu reglementarea proceselor economice de către stat,a micilor întreprinderi cu marile corporaţii,caracterizate prin tendinţe monopoliste şi oligopoliste, o îmbinare a mecanismelor de diferenţiere socială cu garanţiile sociale.

Cele mai cunoscute modele ale economiei mixte sunt: modelul american,modelul german, modelul suedez,modelul francez şi modelul japonez.

Modelul american este un model liberal,cu un nivel înalt al diferenţierii sociale şi cu o pondere redusa a sectorului de stat în economie.El se caracterizează prin crearea de către stat a condiţiilor optimale de dezvoltare a antreprenoriatului,de stimulare a iniţiativei private.Modelul american se defineşte de asemenea ,printr-un amestec minimal al statului în activitatea economică.În politica economică statul acordă prioritate susţinerii sectorului privat,încurajării concurenţei,reglementării proceselor economice prin mecanismul pieţei.

O trăsătură specifică a acestui model este o diferenţiere enormă a sqalariilor.Un conducător de firmă poate aveau un salariu de 110 ori mai mare decît un simplu funcţionar al acesteia.

Modelul german,intitulat de obicei “economia socială de piaţă”, se caracterizează printr-o îmbinare reuşită între exigenţele pieţei cu protecţia socială a populaţiei,politica economică fiind plasată în spaţiu între un liberalism tradiţional şi un dirijism statal forţat.Sectorul de stat în economie se ridică pînă la 30 % .Totodată în modelul german ,spre deosebire de cel american ,asistenţa medicală şi învăţămîntul sînt gratuite.Un rol deosebit este acordat sistemului bancar,banca centrală beneficiind de o autonomie deplină şi servind drept mecanism de reglementare a activităţii economice.

În fine,în modelul german între salariul unui şef de firmă şi funcţionarii acesteia diferenţa de salariu este relativ mică ,doar pină la la 24 ori.

Modelul suedez se defineşte prin accentul pus pe politica sociala care urmăreşte scopul reducerii inegalităţii de avere.Acest obiectiv se realizează printr-un mecanism special de redistribuire a veniturilor în favoarea păturilor nevoiaşe.Stabilind o rată înaltă a impozitelor,statul acvumulează în mîinele sale pînă la 60-70 % din PIB,mai bine din jumătate care este folosit apoi în scopuri sociale.Sectorul de stat joacă un rol important.Cea mai mare parte a serviciilor(medicină,învăţămînt..) sunt gratuite.

Modelul francez,sau etatist,intermediar între modelul american şi cel german,se deosebeşte printr-o pronunţată tentă dirijistă.Sectorul privat se îmbină cu un puternic sector public,rezultat în cea mai mare parte din mai multe naţionalizări a întreprindelor de stat.O altă trasătură a acestui model este îmbinarea mecanismelor pieţei cu un sistem special de planificare indicativă.

Modelul japonez (paternist) s-a format după cel de-al doilea război mondial,în condiţiile cînd statul nipon ,avind nişte cheltuieli militare neînsemnate,în căuatarea căilor de valorificare a avantajelor sale corporative, a purces la procurarea masivă a patentelor şi licenţelor noilor descoperiri şi tehnologii americane şi europene.Acest model se caracterizează printr-un rol important jucat în viaţa economică de marile coorporaţii susţinute de către stat şi aflate într-o competiţie puternică între ele şi un rol activ jucat de stat în programarea economică.O trăsătură deosebită a modelului japonez constă în faptul că nivelul salariului rămîne mereu în urma creşterii productivităţii muncii.Acest fapt permite reducerea permanentă a costurilor şi ca urmare o competitivitate sporită a mărfurilor japoneze pe pieţele internaţionale.Salariile şefilor de corporaţii japoneze sint doar de 17 ori mai înalte decît salariile funcţionarilor simpli.

c. Economia de piata ghidata administrativ (modelul economiei japoneze) reprezinta o imbinare particulara reusita de trasaturi inradacinate in traditiile si specificul acestei tari. Este considerata o economie de piata ghidata (condusa administrativ), intrucat a pus si pune accentul nu atat pe obtinerea unor profituri imediate, ci pe o competitie superioara in vederea cuceririi a tot mai multe piete externe, sustinuta prin masuri statale. Aceasta a condus la conceperea in perspectiva a unor politici de crestere a productivitatii muncii, a eficientei economice in general.

Factorul cel mai important al modelului japonez il constituie promovarea in comportamentul agentilor economici si a politicilor guvernamentale a unui nivel inalt de economisire si investitii. Rata ridicata de crestere a economiilor si investitiilor si flexibilitatea relativ redusa a salariilor au contribuit la realizarea unor ritmuri inalte de dezvoltare economica, la sporirea posibilitatilor de adaptare rapida la cerintele pietei, la o crestere spectaculoasa a exportului. Pe plan social, firmele sunt obligate sa asigure securitatea si protectia salariatilor, iar statul isi foloseste autoritatea asupra sectorului privat prin sprijinirea producatorilor si mai putin a consumatorilor.

Viabilitatea acestui sistem economic a fost de-a lungul timpului evidentiata prin rezultatele obtinute de economiile nationale care au functionat timp mai indelungat pe coordonatele sistemului de piata fapt evidentiat prin rezultatele obtinute. Acesta este insa departe de a fi un sistem perfect. Sistemului de piata i se imputa faptul ca nu-si asigura stabilitatea interna; inflatia si somajul sunt, in dimensiuni diferite, insotitorii sai inevitabili; genereaza tendinta de concentrare anormala a puterii economice intr-un numar mic de intreprinderi si centre de forta; repartizarea venitului national se face, in unele situatii, in opozitie cu normele elementare de justitie sociala, ceea ce impune prezenta unor instrumente de corectie si protectie sociala.

In practica, economia de piata se manifesta in forme specifice din fiecare tara. Ea nu apare, in cea mai mare masura, in determinarile sale ideale. Astfel, prezenta unor elemente comune in multitudinea de forme specifice, pun in evidenta, pe de o parte, primele modele teoretice ale economiei de piata, iar pe de alta parte, unele tipuri practice de manifestare a economiei de piata

Japonia este a 3 a economie la nivel mondial si a inregistrat in anul calendaristic 2010, un PIB de 6.346,3 miliarde dolari ( conform datelor publicate de Statistic Bureau ).Conform ultimelor statistici oficiale japoneze, in anul 2012 s-a inregistrat o crestere economica de 1,8% fata de anul fiscal 2011.

FORTA DE MUNCA 

Forta de munca nipona, este superior educata, disciplinata si motivata; Muncitorii japonezi sunt printre cei mai productivi din lume.

INFRASTRUCTURA Este una din cele mai moderne si complete infrastructuri : sosele, autostrazi, cai ferate, aeroporturi,

porturi si telecomunicatii pentru distributia tuturor tipurilor de bunuri si servicii; Investitiile in acest domeniu si proiectele de mentenanta si extindere a facilitatilor publice sunt de

mare amploare

AGRICULTURA  Agricultura asigură ¾ din necesitatile populației in produse alimentare. Japonia trebuie sa importe

60% din alimente. Ramura principală este cultura plantelor In ultimii ani se inregistreaza o crestere substantiala a suprafetelor plantate cu pomi fructiferi. În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine și porcine. O îndeletnicire a japonezilor este

pescuitul organizat iîn baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un numar impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în productia mondială de pește după China și Peru.

Cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi Sericicultura: creșterea viermilor de mătase

INDUSTRIE Principalele industrii in Japonia : industria siderurgica, industrie chimica, industria textila, industria

constructoare de masini. Japonia este puternic dependentă de importul de materiale de constructii și carburanti. Japonia are o industrie complexa și cu un inalt nivel tehnologic (deține 60% din roboții industriali din

lume), ce antreneaza peste o patrime din populația activa. Ocupa locuri fruntașe pe Glob în metalurgia neferoasă (fontă, oțel) și neferoasă (mai ales aluminiu și plumb), electronică, constructii navale (circa o treime din tonajul lăsat la apă), aurovehicule (cel mai mare producător de autoturisme, fiind depășită doar de SUA), prelucrarea lemnului, petrochimie, celuloză și hârtie, telxtile, etc.

Marile concentrări industriale sunt Keihin, Hanshin, Chukyo, Kitakyushu, dar industria este bine reprezentată în mai toate centre urbane. Cele mai importante companii sunt: Sony,Toshiba, Fujitsu, Nikon, Panasonic și Canon la producția de electronice; Toyota, Honda, Nissan și Mitsubishi la producția de automobile; Hitachi în industria IT.

INVESTITII Investitori locali si straini au acces liber la o paleta variata de produse bancare la institutiile financiare

locale sau la filialele bancilor straine din Japonia; Banca de dezvoltare a Japoniei acorda credite pe termen lung; In afara programelor de creditare a investitiilor autoritatile locale nipone ofera stimulente care includ

amortizarea atractiva a activelor , amanari de plata a taxelor pentru achizitionarea/modernizarea unor active specifice, scutiri de taxe in domeniul funciar si imobiliar si subventii  pentru constructii;

cele 47 de prefecturi nipone ofera programe de creditare pornind de la 750.000 USD si pana la 3,75 mil USD pentru stimularea companiilor in implicarea in mediul de afaceri local

nivelul mediu al taxelor vamale aplicate in Japonia este la ora actuala unul din cele mai scazute din lume si anume 3,6 %

Japonia a marit nr. produselor scutite de taxa la import la circa 3000 din cele din peste 7000 listate in tariful vamal

Majoritatea bunurilor sunt "liber importabile", pentru importul lor nefiind necesara o licenta

POPULATIE SI ECONOMIE  Japonia este localizată în Asia de Est, pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea

Japoniei, la est de Peninsula Coreeană în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu (227414 km2), Hokkaido (78411 km2), Kyushu (42600 km2) și Shikoku (17800 km2), plus numeroase insule mici.

Piata japoneza dispune de o extraordinara capacitate de absorbtie fiind a 2a din lume din acest punct de vedere dupa USA;

Achizitiile populatiei nipone se ridica anual pe cap de locuitor la peste 8.000 USD; Consumatorii japonezi sunt inclinati sa plateasca mai mult pentru o calitate superioara