Minucius Felix – Dialogul Octavius

Discutia intre Octavius si Caecilius îl are ca arbitru pe Minucius Felix. Desi este evident pentru oricine ca arbitrul nu poate fi impartial si ca dialogul trebuie sa se încheie cu o victorie crestina (caracterul apologetic vadindu-se si prin aceasta), trebuie totusi subliniat ca pledoariile (atât cea pagâna cât si cea crestina) sunt mult mai echilibrate, subtile si elegante decât dialogurile cu care ne obisnuise Tertulian cam în aceeasi perioada. Tema dialogului este superioritatea unei religii asupra celeilalte (pagânism politeist si crestinism). Structurarea dialogului este evident partinitoare caci conform regulilor clasice, cel care-si expune ultimul argumentele este si învingatorul.

Caecilius, pagânul, este primul care îsi expune gândurile, poate nu atât combatând crestinismul (acuzele sunt cele obisnuite care circulau în lumea romana, dupa afirmatiile crestinilor), cât aparând lumea careia îi apartine el ca persoana, ca si cetatean. Daca la Tertulian argumentele pagâne erau adesea astfel prezentate încât sa atingă ridicolul, la Minucius Felix acestea au menirea de a-1 pune pe gânduri chiar si pe cel mai înflăcărat crestin. Caecilius se întreaba dacă nu cumva se amestecă soarta celor buni cu a celor răi, iar dacă există pronie divină de ce Rutilius și Camilus merită exilul iar Socrate otrava. Constient de valoarea religiei romane în constituirea istoriei Romei, Caecilius pledeaza în acelasi timp pentru largul ecumenism specific spiritului roman care căuta pretutindeni zei primitivi și îi însușea. Caecilius reproșează iudaismului și creștinismului că măreția lui Dumnezeu nu folosește la nimic pentru că sunt sub stăpânire romană.

Dar, ceea ce i se pare cel mai inexplicabil romanului Caecilius, este dorinta si pretentia crestinilor conform careia, dupa moarte, îi asteapta învierea. Neîntelegând voluptatea suferintei propovaduite de crestini, Caecilius se întreaba indirect cum poate învia cineva care n-a stiut sa traiasca asa cum trebuie:.

Partea a doua cuprinde argumentele crestine ale lui Octavius. Nevinovatia lui Caecilius este acceptata în context, dar el este departe de adevar deoarece, crede Octavius, el nu cunoaste crestinismul, singurul depozitar al adevărului.

Combatând credinta pagâna, Octavius face referiri la conceptia despre demoni pe care o considera profund daunatoare afirmând că se află sub statui înșelând pe oricine.Viata de apoi este argumentata prin chiar operele poetilor pagâni.

Pledoaria cu un final atât de emotionant îsi face efectul, astfei încât Caecilius Natalis hotaraste sa se converteasca la crestinism. Trebuie subliniata blândetea si lipsa de ostentatie a autorului în redarea victoriei coreligionarului.