DDOUMENTARUL DESPRE MILTON ERICKSON

Traduerea şi adaptarea:Cristian Mureşan şi Carmen Moraru

Subtitrarea:Cristian Mureşan şi Carmen Moraru

În anul 1980 a avut loc întâlnirea psihologilor şi terapeuţilor de cea mai mare anvergură ţinută vreodată. Au participat peste 7000 de specialişti, care au ascultat prelegerile celor mai prestigioşi cercetători din întreaga lume. Această întâlnire s-a ţinut în onoarea celui care a fost Milton H. Erickson, un psihiatru care a schimbat radical modul în care poate fi abordată hipnoza, oferind – totodată - o nouă perspectivă asupra psihoterapiei. Era considerat mentorul hipnozei atunci când s-a stins din viaţă în anul 1980 şi a ajuns sa fie celebru în întreaga lume. Au fost puse bazele a peste 50 de institute în onoarea sa

si au fost publicate peste 100 de cărţi despre viaţa şi activitatea acestui geniu a1 psihoterapiei Reuşita lui s-a ivit în ciuda sau – cum spunea el – datorită unor “handicapuri personale”, care i-ar fi adus pe mulţi alţii în stare de incapacitate iremediabila, insă cu Erickson s-a intimplat cu totul altceva.

…. mă întreb dacă vei privi în direcţia aceea, oare ce fel de vizualizări ai putea avea, dacă ai privi in direcţia aceea…

Hipnoza reprezintă unul dintre misterele vietii. A fost cercetată şi investigată secole la rând şi a fost întotdeauna un subiect foarte controversat. Este asemenea electricităţii: oamenii ştiu să o foloseasă, dar – de fapt – nu stiu cu exactitate ce reprezintă ea. Milton Erickson a onferit o nouă dimensiune acestui mister. Inainte de el, se considera trebuiau urmate anumite ritualuri speciale pentru a induce transa hipnotică. Dintre mulţimea de metode de inducere a transei hipnotice, două erau mai importante: prima era o induţie ritualică, în care subiectul trebuia să îşi focalizeze atenţia asupra unui punct, a unui cerc sau a pendulei unui ceas. Se credea că transa apărea tocmai datorită acelei focalizări care obosea privirea. În cadrul celei de a doua metode, subiectului i se spunea să işi relaxeze întregul corp. In acest caz, transa era considerată a fiind o stare asemănătoare cu somnul. Erickson a oferit următoarea perspectivă: hipnoza este rezultatul unei comunicări speiale între terapeut şi subiectul hipnotizat. Prin urmare, transa poate fi indusă în mai multe moduri. Erikson putea hipnotiza o persoana in timp ce se plimba prin încăpere dintr-o parte in alta, astfel că focalizarea atentiei sau relaxarea nu mai era necesară; sau în timpul unei prelegeri, el putea hipnotiza pe cineva din public. De asemenea, el putea oameni fără ca aceştia sa fie conştienţi de acest lucru. Investigatiile lui Erickson au făcut din hipnoză un subiect demn de ceretarea ştiinţifică, dar - în acelasi timp - au invaluit-o intr-un si mai mare mister.

1

? t

MILTON ERICKSON

“Era extrem de important pentru mine să îl vizitez pe doctorul Erickson, eram foarte emoţionat şi nesigur pe mine, nu ştiam la ce să mă aştept, nu ştiam ce să îi spun… Am intrat pe uşă, la ora 10.30 seara si acolo l-am văzut pe Erickson. El m-a privit (in text urmează o pauză de 15 secunde) (…) nu 2i-a spus nimic.

Stăteam acolo plin de uimire pentru că nimeni nu mă mai salutase aşa vreodată. Apoi Roxy m-a dus într-o altă cameră şi mi-a spus că tatălui ei îi plăcea să facă farse. Dar – de fapt – nu era vorba de o farsă, ci de o inducţie hipnotică. Era intr-adevăr una dintre ele mai jucăuşe persoane pe care le întâlnisem vreodată”.

“In timp ce noi doi vorbeam, dintr-o dată m-am trezit. A fost o experienţă extrem de interesantă pentru mine. M-am trezit dintr-o dată – nu ştiu exact cum anume - şi mi-am dat seama că – de fapt - nu mă aflam acolo. M-am uitat la el, iar el îmi zâmbea şi dădea din cap. A fost o experienţă interesantă. Nu am nici cea mai vagă idee despre ce mi-a spus in acel timp, sau cât timp m-am aflat in starea aceea, o secunda, o ora”…

“ Obişnuiam să mă aşez în public pentru demonstraţia de sâmbătă după-amiaza, în spatele celui mai solid om deoarece nu doream sub nici o formă sa fiu vazută. Îmi era teamă de el.dar nu mi-a mers. Până la urmă, m-a observat în spatele încăperii. Era mereu foarte amabil, nu m-a repezit nici o dată, pentru că dacă ar fi fost altfel eu aş fi plecat”.

“…şi acum respiră profund şi vei simti cum aerul pe care-l inspiri te energizează din e in e mai tare…”

Acesta este un exemplu al comunicării eriksoniene subtile cu pacienţii. El trezea subiectul, dar totusi acesta rămânea în stare de transă. Aparent îi spunea subiectului să se trezească, dar in realitate el dorea ca subiectul să se simtă ca şi când s-ar fi aflat în stare de veghe, când – în realitate – acesta se afla tot în transă.

“Am fost la Milton pentru mai multe şedinţe. Insă mi-a fost teamă. Nici până astazi nu pot să vă spun ce a facut cu mine, însă vă pot spune că după un an, un an şi jumătate după ce am îneput să merg la el în mod regulat, viaţa mea s-a schimbat în multe privinţe. Poate vi se va părea ciudat, însă nu pot să vă spun cu exactitate despre ce am vorbit în timpul şedinţelor. Nu cred că mă aflam în transă tot timpul”.

- Aş vrea să vi-l pe dr. Erickson.- Imi pare bine de cunoştinţă. - Permiteţi-mi să vă ofer un loc.- Multumesc.

Aş vrea să descoperi diferenţa dintre gândurile şi acţiunile tale. As vrea acum să-mi raspunzi la intrebări prin incuviinţare cu capul.

Numele tău este Ruth, nu-i aşa? Tu esti fată, nu-i asa? Si tu nu eşti aşezată pe scaun, nu-i aşa? Si tu nu te aflii în stare de transă, nu-i aşa? Şi tu nu îmi răspunzi la întrebări, nu-i aşa?

Dacă insistai ţi-ar fi explicat, însă îi plăcea să facă anumite lucruri şi oamenii să se întrebe cum a reuşit să le facă. Acest sentiment apărea - mai ales - la incepători, care se

2

? urmează o pauză de 10 secunde pe înregistrare până la para

2

MILTON ERICKSON

minunau, dar - totodată - simţeau că nu vor putea învăţa niciodată să facă lucrurile pe care le făcea Erickson.

- Domnule doctor Erickson, cum aţi defini transa hipnotică?- In transa hipnotică trebuie să fii atent la lucrurile care sunt importante doar în

acel moment. Nu este important pentru tine, ca - în timp ce mă asculţi pe mine - să te întrebi care este rostul tău în viaţă. Aşa că poţi să uiţi de cravata pe are o porţi în acest moment, de culoarea pantofilor tăi, să uiţi de scaunul pe care stai şi sa fii atent numai la mine, însă îţi poti lăsa mintea să cutreiere cât doreşte. Iţi vei focaliza atenţia asupra lucrurilor importante. Aesta este motivul pentru care – în cadrul terapiei - focalizezi atenţia pacientului acolo unde trebuie, astfel încât pacientului să îi revină in minte amintiri care erau demult date uitării.

Impreună cu Erikson, am fost martorul unui eveniment deosebit în Venezueala. M-am oprit din traducere, dar el a continuat să comunice cu persoana respectivă, fără ca aceasta să ştie limba engleza. Am rămas stupefiat. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Eu m-am oprit, iar el a continuat să vorbească. Prin urmare, există comunicare non-verbala. El o numeşte pantomimă, ştiţi…

Erickson a subliniat întotdeauna importanţa rolului pe care îl joacă antropologia în cadrul terapiei. Mi-a spus că transele ritualice pe care eu le studiasem în Brazilia şi transele hipnotice reprezentau pentru el acelasi fenomen psihofiziologic, însă cu o semnificaţie diferită. Transele ritualice – spunea el – constituiau un mod de canalizare a acestor asocieri in zone social acceptate. Femeile aparent posedate de entităţi numite “elementalii”, le este permis să se poarte în moduri inacceptabile pentru societatea latino-americană.

Erickson a lucrat cu antropologii Margaret Mead şi Gregory Bason la materialul despre transa în Bali.

Margaret Mead a adus un film care prezenta femei balineze în stare de transă. L-a adus la Michigan pentru ca eu şi Betty să il vizionăm. Margaret lua notiţe. Sarcina pe are o aveam de indeplinit la acea întâlnire era de a urmări filmele respective şi de a identifica persoanele care se aflau cu adevărat în stare de transă şi pe cele care se aflau în stare de veghe, cine intra în transă şi cine ieşea din acea stare. Nu mai ţin minte câte filme ne-a arătat Margaret, dar – per ansamblu – Betty se afla mult mai aproape de adevăr decât mine. Intr-o secvenţă în prim-plan erau prezentate două fete dansând. Prima se afla în stare de veghe, iar cealaltă – în transă. Uimitoarea eonomie de mişcări a dansatoarelor balineze este o dovadă a faptului că subiectul aflat în stare de transă hipnoticcă are întotdeauna tendinţa de a face mişcări mai puţine.

Prin observarea unor forme naturale de comportament în stare de transă, Erickson a învăţat despre unitatea mişcării, inducţia transei şi revenirea din transă, nivele de transă, amnezia post-hipnotică şi plăcerea de a intra într-o transă. Toate acestea le-a aplicat în hipnoza clinică.

“In timp ce vorbeam cu tine, ţi s-a modificat ritmul respiraţiei, presiunea sanguină şi reflexele oculare. Si chiar nu trebuie sa ţii ochii deshişi. Poţi să ii inchizi acum”.

3

MILTON ERICKSON

“M-a invăţat o tehnică de autohipnoză, pe care o folosesc incă din copilărie. Motiv pentru care doream să particip la aceste fenomene, să le observ, să le cunosc, să mă implic cu adevărat. M-a invăţat să număr inapoi de la cifra 40. După un timp intram in stare de transă chiar inainte de a termina de numărat, uneori chiar instantaneu”.

“Nu am nimic impotriva anesteziei, deoarece este mai periculoasă decât folositoare. Am intrat in această operaţie fără nici un anestetic, deoarece imi rupsesem nasul, mi-au fost desfăcute oasele nasului ca să pot respira, iar in timpul operaţiei nu am avut nici o sângerare”.

“Pur si simplu am intrat in transă. Există mai multe feluri de a intra in transă – de pildă, de multe ori când stăteam aici, intram direct in transă. Am pierdut mult sânge in timpul operaţiei: un lucru care mi-a trezit curiozitatea este dacă s-ar putea accentua dezvoltarea globulelor roşii din sânge prin intermediul hipnozei. La un moment dat, doctorul a intrat in salon şi mi-a spus că pot utiliza hipnoza pentru a mă detaşa de durere, dar că nu se poate folosi hipnoza pentru a putea vindeca trupul. Ei bine, se poate, eu am putut, credeţi-ma, tocmai am făcut acest lucru”.

Errikson s-a născut intr-o familie de oameni saraci la inceputul secolului XX, intr-o cabană din localitatea Norum, statul Nevada, un orăşel minier care de atunci a dispărut de pe hartă. Când mina a dat faliment, familia lui a călătorit spre Est intr-o căruţă. Tatăl său a stabilit familia la o mică fermă din statul Wisonsin, intr-o casă care mai există şi astăzi. Erikson a urmat o şcoală cu o singură incăpere, unde a desoperit o primă parte din problemele pe care le avea. Intâmpina difiultăţi – mai ales – in a invaţa să citească.

“Una dintre experienţele sale de viaţă a fost aceea că nu putea face diferenţa dintre un M şi un 3. Profesorul a lucrat cu el individual, zi de zi, făcându-l să deseneze câte un M şi apoi un 3. şi – spunea el – că intr-o străfulgerare i-a trecut prin cap că litera m semăna un cal care işi ţinea capul in jos să mănânce, iar cifra 3 era precum un cal care stătea pe picioarele din spate. Părea a fi o caracteristică a dislexiei această schimbare a orientării literelor şi numerelor, dar e interesant faptul că aceasta a devenit baza pentru ceea ce va numi el mai târziu “tehnica utilizării”. Câţiva ani mai târziu, bunica mea a incerat să inveţe să citească Biblia inainte de a muri şi s-a dus la Milton, iar el a intrebat-o: “Stii cum arată o furculiţă? Litera M nu este altceva decât o furculiţă fără mâner”. A invăţat-o literele făcând asocieri cu lucruri care existau deja in mintea sa”.

La o vârstă foarte fragedă, Erickson a decis să devină dotor, influenţat fiind de un medic foarte amabil. La vârsta de18 ani insă, planurile sale de a urma o facultate au fost spulberate. Se imbolnăvise de poliomierlită. Era total paralizat. Nu era in stare nici măcar să ridice un deget. Doctorii i-au spus lui şi mamei sale că el va muri inainte să se facă de ziuă. A rugat-o pe mama sa să ii fixeze o oglindă pe dulap ca să vadă ce se intâmplă afară. Dorea să admire ultimul apus de soare care se reflecta in oglindă prin fereastra de la etaj. Dar – in ciuda predicţiilor medicilor - Erikson mai era in viaţă a doua zi dimineata. Şi aşa a continuat să fie pentru următorii 60 de ani.

“Sora medicala mă privea ca pe un mort. Mi-a pus pe faţă un prosop ca să nu văd. Mă atingea pe mână şi mă intreba unde m-a atins, iar eu trebuia să ghiesc… mă atingea pe abomen, pe mâna stângă, pe mâna reaptă sau chiar pe faţă… Mi-a trebuit

4

MILTON ERICKSON

mult timp ca să invăţ să imi simt degetele, piioarele şi să reunosc părţi distincte ale corpului meu”.

L-au legat, l-au pus intr-un balansoar şi l-au lăsat pentru o perioadă de timp neobişnuit de lungă pentru a se uita pe fereastr spre fermă.

Atunci avea 17 ani. In timp ce privea pe fereastră, la un moment dat şi-a dat seama că saunul incepe să se balanseze puţin. Şi s-a intrebat: “Ce poate fi asta? Corpul meu era paralizat, atunci cum a inceput să se balanseze scaunul in care stăteam? Putea fi numai de la faptul că imi doream şi speram ca acest lucru să se intâmple? Şi asta a inceput să facă ca muşhii mei să se mişte?”

Este inredibil faptul că acest copil de 17 ani de la fermă a descoperit principiul idiodinamic. Bineinţeles că el nu ştia că aceasta este hipnoza, dar incepea să facă exerciţii. Se intreba: “Cum reuşea pe vremuri (inainte de boală) mâna mea să ridice o lingură?” Se uita la mâna lui, la degete şi repeta memoria simţurilor; işi punea in mod repetat această intrebare. Până ând – intr-o zi – a fost recompensat prin mişcarea unui deget. Şi de atunci a tot exersat – “cum pot atinge cu mâna un copac sau rupe o ramură, cum pot ţine in mână o furculiţă”… Deci inainte de a auzi cuvântul “hipnoză”, el a invăţat cum să utilizeze memoria simţurilor pentru a revitaliza şi intări coordonarea minte/corp.

Toate aceste simptome au ineput să reapară inainte ca el să moară. A inceput să piardă – in mari dureri – aceiaşi muşchi pe care ii antrenase in lupta cu boala şi aceleaşi grupe musulare in ultima perioadă a vieţii. Atunci când am fost eu medicul său currant, a surmontat o mulţime de handicapuri printr-o voinţă de fier. Pur si simplu mulţi oameni nu pot face acest lucru.

La un an după ce se imbolnăvise de poliomielită, Erickson a reuşit să işi mişte patea superioară a corpului şi picioarele, insă cu difiultate. De vreme ce a fost sfătuit să işi mişte braţele şi umerii, Erickson a făcut o călătorie de 1000 de mile cu caiac-canoe, ca să işi exerseze muşchii din partea superioară a corpului. A plecat singur, doar cu câţiva dolari in buzunar. Când a inceput acea călătorie nu putea să meargă singur sau să care barca până la apă. La finalul acestei curse insă putea inota 2 km şi putea – din nou – să meargă.

“El voia să işi intărească picioarele. După cum am auzit, a inceput să meargă la câmp. Dar in aea perioadă, el nu putea să se ţină pe picioare, cădea şi se târa pe câmp, folosindu-se de mâini. Dorea cu tot dinadinsul să stimuleze muşchii picioarelor, astfel ca aestea să aibă un contact cât mai mare cu suprafaţa pământului”.

“Doream să scap de acest handiap. Daă eşti motivat, poţi trece peste orice. Poţi face orice lucru, oriare ar fi difiultatea lui. Poţi face aceste lururi (ca să scapi de acest handiap) sau mori”.

Dorinţa de a lăsa la o parte durerea şi umilinţa – pentru a ajunge la ceva de care ştii că ai nevoie – a insemnat totul pentru mine.

Dilema lui Erickson era cum să işi finanţeze colegiul şi facultatea de medicină. In ciuda handicapului cauzat de boală, a reuşit să intre la Universitatea Wisconsin. Mergea cu bicicleta in jurul facultăţii de medicină şi a campusului universitar, incercând să-şi găsească ceva de lucru. A sfârşit prin a crea un internat pentru studenţi şi asta i-a adus un loc unde să stea. Era interesat atât de psihologie cât şi de criminalistică şi a primit o slujbă unde trebuia să testeze pacienţi bolnavi mintal şi infractori, astfel că s-a

5

MILTON ERICKSON

familiarizat cu toată gama manifestărilor psihopatologice. Şi-a suţinut masteratul in psihopatologie, completându-şi astfel studiile medicale.

In anul 1930, s-a dus la Spitalul de Stat Wooster, care era – la vremea aceea – cea mai prestigioasa instituţie in ceea ce priveşte ceretarea şi pregătirea in domeniul psihiatriei. La Wooster, a avansat repede in grad – de la asistent la profesor, iar apoi – şef de catedră la departamentul cercetare. Până la acea dată, calităţile sale de hipnoterapeut fuseseră remarcate. A inceput prin a publica prima din cele 100 de lucrări de specialitate ale sale.

In anul 1933, doctorul Erickson a acceptat funcţia de director de cercetare şi formare de specialişti la Spitalul Eloise (şi la infirmeria aceleiaşi instituţii) din statul Michigan. A rămas acolo pentru următorii 15 ani.

“Era un geniu, un rebel… Auzisem de el când eram incă la facultate. Era considerat cel mai nebun psihiatru care era la conducerea universităţii. Am avut – intr-o zi – o prelegere de aproximativ 2 ore despre pericolul hipnozei. Se vorbea despre idiotul acela care se afla la conducerea Spitalului Eloise şi despre lucrurile pe care pretindea că le poate face şi – mai ales – că nici unul din acele lucruri nu era adevărat. Colegii mei au rămas să discute şi după ore. L-au rugat să le explice de ce trebuie să ne temem de hipnoză. Am devenit şi eu interesat. Mai târziu, când l-am intâlnit pe Milton Erickson la primul său workshop, nu mi-am dat seama decât numai după ce trecuse de jumătatea prezentării că el era omul despre care am fost avertizaţi.

Şi m-am infuriat pentru că greşisem, căci nici unul din profesorii mei nu pomenise nimic despre acele lucruri importante pe are ni le spunea acum”.

La Spitalul Eloise, a realizat cele mai intense cercetări in domeniu hipnozei, investigând limitele influenţei acesteia. Printre numeroasele experimente pe care le-a efectuat, a studiat cum se poate induce cecitatea de culori. Pacienta nu putea potrivi figurile de pe cartonaşe, nu putea pune la un loc figurile verzi şi figurile roşii, iar când se afla in stare de veghe putea trece cu uşurinţă testul cecităţii culorilor.

Erickson a realizat experimente despre cum pot fi influenţaţi oamenii să se comporte imoral sau nepotrivit, prin intermediul hipnozei. A desoperit că nu se poate face acest lucru prin intermediul hipnozei.

Majoritatea cercetărilor sale sunt studii de laborator, insă ii placea să influenţeze oamenii atunci când aceştia se aflau in mijlocul lor natural sau social.

“Ne-am căsătorit in luna iunie a anului 1936, după ce eu am terminat facultatea. El avea trei copii din prima căsătorie pe care ii avea in custodie. Am locuit in incinta spitalului - acolo era un oraş in adevăratul sens al cuvântului. Exista şi un departament care se construise având la bază ferma ţinutului.

Locuiam intr-o clădire cu saloane inchise, dar şi cu terase speciale unde pacientele puteau să iasă la aer curat. El nu voia ca noi să interaţionăm cu pacientele. Aeasta era o clădire cu paicente – vocabularul lor era foarte divers, foarte frumos, imbătător de pământesc…

Erau minunate pentru că multe dintre ele se aflau pe aelaşi nivel de dezvoltare psiho-socială ca şi noi; de asta cred că se ocupau atunci când ţineau pacientele inăuntru. Dar pacientele ne erau ca nişte prietene, megeau cu bicicleta sau făceau plimbări impreună cu noi.

“… ocazional făcea câte o demonstraţie cu o pacientă.

6

MILTON ERICKSON

- Să presupunem că demonstrăm oamenilor adunaţi aici cum se poate utiliza autohipnoza. Voi vorbi liber, repede, nu va dura mai mult de două minute.

- Două minute?!- Exact.- Nu cred că vei putea spune prea multe.- Voi vorbi repede.

“Pentru a intra in transa hipnotică nu trebuie să incerci să faci ceva in mod deosebit. Intrii – mai degrabă – intr-o stare pasivă, iar ceea ce imi place mie să fac este să ţin ochii deschişi şi să imi menţin privirea asupra unui punct luminos; şi asta in ciuda faptului că multi oameni ar vrea să inchidă ochii. Nu te uiţi exact la acel punct luminos, ci doar ii permiţi acelui punct luminos să iţi ocupe câmpul conştiinţei şi apoi aştepţi…”

După ce a lucrat la Spitalul Eloise timp de 14 ani, doctorul Erickson a fost sfătuit să meargă intr-un climat mult mai benefic pentru alergiile sale. A decis să se mute in Arizona. A lucrat pentru puţin timp la spitalul statului amintit mai sus, după care şi-a deschis un cabinet particular.

A devenit cunoscut in intreaga lume şi – in această perioadă – a inceput să aplice tratamentele sale principale şi procedurile de formare de noi specialişti in acest domeniu. A infiintat Societatea Americană de Hipnoză Clinică şi a fost editorul fondator al revistei de mare influenţă a acestei societăţi, care a ajuns să fie binecunoscută pe plan mondial.

La casa aceea de cărămidă de lângă centrul oraşului Phoenix, statul Arizona – cu trei dormitoare şi şase copii – veneau oameni de la New York, din Mexic şi din intreaga lume. Imi amintesc de soţia lui, Betty, spunând că nu a imbrăcat nici măcar o păpuşă in viaţa ei până aum, darmite să aibă grijă de atâţia copii!

Imi amintesc in special de o femeie, era ca o mătuşă simbolică care venea in vizită. Tata a desemnat-o pe ea să mă ducă in parc. M-am dus la pescuit, iar ea mi-a cumpărat undiţă. Mi-am dat seama mai târziu că acest lucru a avut un rol terapeutic esenţial pentru ea”.

Erau momente in care ii puneam intrebări, atunci când ne punea să facem anumite lururi, de rutină, normale: să mergem la plimbare câteva mile sau de douăzeci de ori in jurul unui bloc sau să lucrăm in grădină. Noi credeam că va cere pacienţilor săi să facă ceva neobişnuit. Noi eram adulţi şi ne punea să udăm grădina fără să primim nici un leu pentru aeastă muncă. Şi ne intrebam de ce ne pune pe noi să facem aceste lururi. Uram munca aeasta şi uneori mai şi injuram…

Una dintre tehnicile de terapie a lui Erickson poartă numele de “terapia Ordille”.“Am avut un pacient care suferea de insomnie. A venit la mine şi i-am spus: am

un remediu pentru tine, care te va costa 8 ore de somn. Crezi că iţi vei putea permite o cheltuială de opt ore de somn? La care paientul mi-a răspuns: atâtea ore de somn pierd de un an incoace. Bineinţeles că imi pot permite. Bine – am zis eu. In seara asta când ajungi acasă, ia un lighean cu apă călduţă şi o cârpă şi lustruieşte podeaua toată noaptea. Fă acest lucru până in momentul in care trebuie să te trezeşti in mod normal dimineata. Apoi vei merge la servici. Vei constata că ai pierdut numai două ore de somn in acea noapte. Inainte de a incepe sa lustruieşti podeaua, i-a spus fiului său că işi va odihni ochii câteva clipe. Şi s-a trezit după opt ore, a doua zi dimineaţa la ora 7.

Incă şi acum mai păstrează in dormitorul său o cutie de lustruit parchetul. I-am spus atunci: ia un ceas cu alarmă. Dacă poţi citi ora la 15 minute după ce te-ai pus in pat,

7

MILTON ERICKSON

atunci trebuie să lustruieşti podeaua toată noaptea. Pot să vă spun că după ce i-am spus toate acestea nu a mai avut nici o noapte fără somn.

Mai mult decât orice altceva, inţelegerea mea faţă de cum pot să tratez durerea a fost influenţată de Erikson. Cred că el ştia mai multe despre asta decât alţi oameni. Aşa am invăţat multe: am onvăţat in principal că durerea poate fi modificată. Orice durere poate fi modifiată, nu numai anumite dureri la anumiţi oameni. Asta m-a impresionat la el… Sună acum foarte simplu, cred că ăsta nu e un lucru pe care il cunosc foarte mulţi oameni.

Erikson ţinea să soată in evidenţa faptul că difiultăţile sale avuserseră un efect pozitiv asupra muncii. Un exemplu este durerea. Toată viaţa lui a suferit dureri cumplite, din cauza bolii sale – poliomielita. Unele din crampele pe care le-a avut erau atât de severe incât muşchii s-au desprins de ligamente. A utilzat autohipnoza pentru a controla durerea, atunci când s-a putut. In proesul de inţelegere şi lucrul cu propria durere, Erickson a inteles durerea mai bine decât orie alt terapeut. Pentru că trecuse el insuşi pe ael drum al agoniei…

“Ea era in maşină, in Santa Barbara, cu un tânăr, conducea cu o viteză foarte mare (peste 150 km/h), iar maşina s-a răsturnat. Nicole a fost arunată afară din maşină şi şi-a rupt coloana vertebrală. Are foarte mari dureri noaptea (in urma accidentului) şi geme hiar şi in timpul somnului. Vine şi mă vizitează dimineaţa”.

- Există oare eva care iţi poate inrăutăţi durerea? Sunt deprimată.- Cât de des ţi se intâmplă acest lucru?- Foarte des… Nu ştiu… Nu ştiu…- De e eşti deprimată?- De situaţia in care mă aflu. De faptul că mă aflu in scaunul u rotile.- Câţi ani ai?- Am 19 ani. - Ce ai vrea să fac eu pentru tine?- Aş vrea să mă ajutaţi să merg din nou.- Şi dacă te ajut să mergi din nou, apoi ce să fac?- Să mă ajutaţi să imi dispară durerea.

…şi vei dormi din ce in ce mai adânc, din ce in ce mai adânc până vei şti ce vrei să uiţi.

Este nevoie să mai faci şi altceva şi anume să aflii de ce nu ai reuşit să duci treaba aceea la bun sfârşit. Tu NU foloseşti muşchii pe care ii ai. Ai o faţa foarte fină, dar ai un zâmbet prea slab, aproape inexistent. De asemenea, tu nu iţi foloseşti suficient de mult muşchii globilor oculari. Pentru asta este nevoie de exerciţiu. Poţi să iţi pui muşchii in mişcare prin exerciţiu.

Trei ani mai târziu“Atunci nu puteam face nimic de una singură. Nu puteam face nimic care să mă

facă fericită. Acum am dorinţa de a mă implica. Fac lucru pe care vreau să le fac, iar aceasta mă umle de bucurie….”

Secvenţă cu un pacientă bolnavă de cancer, aflat in fază terminală

8

MILTON ERICKSON

“Ştiu că suferi de durere in mod constant, de o durere covărşitoare, pot să văd asta chiar cu ochii mei. Spune-mi, Amanda, dacă ai vedea un tigru uriaş intrând acum in cameră şi dacă te-ar sfâşia cu ghearele, câtă durere ai simţi? Eu nu aş simţi nici o durere in această imprejurare. Nu aş putea simţi nici o durere. Pentru că nu simt nici o durere acum. Să iau tigrul şi să il duc cu mine inapoi la spital?”

Avea un spirit de observaţie foarte dezvoltat. Un lucru interesant pentru noi la acea vreme era faptul că el interpreta modul in care pacienta se mişca şi se aşeza ca pe un mesaj. Nu era numai o expresie a celeilalte persoane. Aceste mişcări ii comunicau ceva. El spunea: “Aştept să intre in biroul meu o femeie care a avut o aventură premaritală sau care are o importantă relaţie extraconjugală. Ea nu imi spune acest lucru prin modul in care stă pe scaun. El trata toată gama de pacienţi: se simţea la fel de bine tratând un psihotic sau un copil cu care se juca sau un adolesent cu care stătea de votbă.. Avea o gamă largă de pacienţi.

“Mă pregăteam pentru examenul de master, pentru a deveni professor de educaţie fizică şi il intrebam intr-una pe doctoral Erickson când mă va pregăti pentru povara pe care o am pe imeri, adică pentru examenul respectiv. Am invăţat acasă din iunier cam 9 luni şi il tot intrebam: “Nu imi puteţi spune ceva care să mă facă să simt că voi trece acest examen?” Dar el continua să vorbească mai departe şi imi spunea poveşti. Mă relaxam pur şi simplu şi nu ştiam că mă aflam – de fapt – in stare de transă. Il ascultam pe socrul meu. El tot spunea că “a avut o pacientă care…” şi - fără să imi dau seama – timpul trecea şi se făcea ora de plecare. “I-am spus că va intra in transă şi va uita de examenul de masterat pe care urma să il susţină. Dar intr-o zi in viitorul apropiat te vei afla intr-o sală de curs din Universitatea de Stat din Arizona şi vei vedea nişte intrebări şi nişte caiete albastre. Nu vei fi atentă la nimeni din incăpare. Vei lua un set de intrebări şi un caiet albastru. Vei găsi un loc bun şi nu vei fi atentă la nimeni altcineva din jur. Te vei simţi bine visând cu ochii deschişi la călătoria de vacanţă. Insă din când in când vei mai şi scrie pe hârtie ________”

“scriam intr-una şi – pe de altă parte eram atât de şocată Timp de 4 ore nu am făcut nici o pauză. După aceea am ridicat mâna şi am cerut mai multă hârtie. Pentru cineva care nu mai scrisese atât de mult niciodată, aş numi acel fapt scriere la comandă. De fapt eu eram pregătită, dar nu ştiam că eram pregătită. “

“A fost in acea zi in incăperea aceea la universitate, dar nu işi mai amintea că fusese acolo. Curând a primit o scrisoare in care i s-a confirmat trecerea acelui examen. “I-am spus soţului meu, Robert: Ceva nu este in regulă. Aici scrie că am trecut examenele, dar eu nici măar nu m-am prezentat”!!!

Şedinţele de terapie pe care Milton le-a făcut cu Monday, inregistrate pe casete video, sunt tipice pentru activitatea lui din ultimii ani.

“Numele meu este Stan şi aş dori să vă spun că nu trebuie să vă grăbiţi să intraţi in stare de transă. Ca să nu intraţi prea devreme. Şi ştiţi ce simplu este să intrii in stare de transă, nu-I aşa?

- Nu intra in transă atât de repede, Monday. Trebuie să auzi mai intâi vocea mea. Acum iţi vin in minte nişte amntiri frumoase din copilărie. Descrie-mi-le!

- Văd apa in care mă scald.

9

MILTON ERICKSON

- Vezi apa in are te scalzi? Spune-mi mai multe despre apa aeassta!- Mă simt total abandonată. Am in jur de 2 ani.- Uite, Monday – care are 2 ani – se simte bine… Şi memorează toate aceste

momente frumoase pentru că ai multe astfel de experienţe.! “Ştia că in acea perioadă eram foarte tulburată emoţional şi m-a ajutat frecvent –

de 2-3 ori pe săptămână la inceput. Mi-a zis in prima zi: “Te voi trata fără bani, dacă stai până la sfârşit ca să te vindeci, dacă lupţi cu boala. Dacă pleci, va trebui să plăteşti”.

Am fost foarte bucuroasă că are cine să mă ajute. Iţi spunea câte o povestire, cum ar fi cea despre Isus şi pildele sale, ilustra totul. Pindeai repede ideea. Inţelegeai exact ce voia să spună. Ne-a ajutat mult, ca să spun aşa…

Odată mi-a spus povestea aceea cu porumbiţa care se uită in oglindă şi vede cu ce ii atrage pe porumbeii-masculi… Exact după aceea soţul meu a avut un accident. Lucra ca tâmplar, iar accidentul s-a petrecut pentru că lucra in afara unei clădiri, cu o rotativă cu disc care avea zimţi şi şi-a tăiat măna cu acel disc. Atunci a pierdut trei degete. Apoi a fost dus la spital. Doctorul Erickson m-a rugat să il sun, iar când l-am sunat m-a rugat să ii transmit soţului – după ce işi revine din anestezie – că ii promite că va continua să lucreze ca sculptor şi pictor. I-am transmis acest lucru soţului meu când a ieşit din operaţie, insă el a spus că nu va mai picta sau sculpta vreodată. Iar eu I-am răspuns: doctoral Erickson iţi promite că te vei ocupa mai departe de aceste lucruri. I-a făut rost soţului meu de lucru – realizarea mai multor lurări pentru dotori in compensaţia costului operaţiei. Erickson a venit să il viziteze pe soţul meu in calitate de prieten”…

“Când i-am spus că vreau să divorţez, soţul meu a scos un pistol şi ne-a spus că ne va ucide pe amândouă. L-am calmat şi i-am spus să meargă să vorbească cu cineva – poate cu doctoral Erickson. L-a sunat in acea seară la o oră târzie din noapte. Erickson i-a spus să vină in seara următoare. Dotorul făcea consultaţii la domiciliul său. Cred că doctorul Erickson primea pacienţi la acea oră. chiar şi in miez de noapte dacă era nevoie. Ne-am dus la el; la inceput a stat de vorbă cu fostul meu soţ in birou, iar apoi m-a chemat şi pe mine inăuntru. Mi-a spus: “Margie, nu este bine că stai cu el, pentru că intr-o zi te va uccide. Nu e bun de nimic. Nu se va alege nimic bun de el” Ştiam că nu va fi bine, dar in acel moment nu ştiam ce mi se va intâmpla. Două vreo 2 luni, am avut puterea să ii spun că vreau să plec. Au trecut 25 de ani de când nu mai sunt căsătorită cu el. Ultima oară când m-a sunat cu aproximativ 6 luni in urmă, fostul meu soţ mi-a spus că era plecat din ţară de un an şi că acum se afla in Grecia. L-am intrebat de ce atrebuit să părăsească America şi mi-a răspuns că nu plătise o datorie de jumătate de million de dolari şi că a fost nevoit să plece. Deci, doctoral Erickson ştia despre ce va fi vorba…”

Toată lumea a incercat să mă indepărteze de amândoi. Eu şi el ţineam mult la mama mea; trebuie să inţelegeţi că mama a fost cea care m-a incurajat să lucrez cu Erickson. Ea ştia că odată ce mă voi implica in munca cu Erickson, acesta va fi sfârşitul relaţiei noastre. Sunt sigur că era conştientă de acest lucru. Cu diverse ocazii a incercat să mă mute in apartamentul ei, până când picioarele mele aveau să se vindece. Mă aflam intr-o stare in care nu puteam face nimic. Mama făcea tot ce putea. Dar – din păcate – ceea ce voia ea să facă mă putea distruge.

Doctoul Erickson a avut in seara precedentă o conversaţie cu tatăl meu in care i-a spus că “nu cunoaşte nici un părinte care să aibă atâta lipsă de respect faţă de fiul său şi să preţuiasă atât de puţin cariera aestuia. Nu ştiu exact ce inseamnă asta, dar ştiu că el a crezut in ceea ce a spus. Acest lucru m-a reabilitat şi am recuperat – spre mulţumirea mea

10

MILTON ERICKSON

– relaţia cu părinţii. De asta ţin atât de mult la doctorul Erickson – se implică atât de mult şi ştie atât de multe”…

Erickson a lucrat după modelul american, foarte pragmatic; dădea exemple din viaţa reală, nu din manualele academice. Aplica toate cunoştinţele pe care le acumulase intr-o familie obişnuită, practică, iar acest lucru era nou in câmpul psihiatriei.

Când Erickson a mărit spaţiul in casă pentru a putea ţine seminarii, a pregătit multe sute de tinmeri dornici a imbrăţişa domeniul psihiatriei. Sesiunile lui de formare aveau un aer neobişnuit – erau ca nişte lecTii de viaţă sau ca nişte terapii de grup.

Erau foarte mulţi oameni acolo, multe echipamente electronice, multe aparate de inregisstrat… El a inceput să vorbească, iar eu am rămas uluit. La inceput a spus ceva care m-a dus cu gândul inapoi n timp. A spus că in sală se afla cineva care fost trimis la o şcoala-internat la vârsta de 15 ani, chiar dacă el nu a dorit acst lucru. Acesta era un detaliu extrem de précis şi adevărat din viaţa mea. Şi mi s-a părut că nu a spus acel lucru, ci că mai degrabă l-a luat gura pe dinainte. M-am uitat in jur şi nu am spus nimic (nu am confirmat că acel detaliu era din vaiţa mea pentru că erau acolo atăţia oameni pe care nu ii cunoşteam. A vorbit apoi timp de 4 ore şi nu imi vine să cred că am stat acolo şi l-am ascultat atât de mult timp”.

“Vorbea despre anxietate, vorbea despre un om care suferea de anxietate, despre un om care urca spre un acoperiş şi ii era teamă chiar dacă ştia că se afla in pantă. Imi spuneam că voia să vorbească despre dorinţa de a reuşi, sau ceva de genul ăsta… Mă intrebam dacă nu cumva vorbeşte despre mine. Adică un om care a rămas in cărucior e in siguranţă pentru că e foarte aproape de pamânt”.

“M-a impresionat fatul că era atât de vivace – mă aşteptam să găsesc un om care să fie distrus de boală. Şi când l-am intâlnit, părea atât de plin de viaţă”.

“Am petrecut destul de mult timp in biroul său, aflându-mă in stare de transă, in timp ce il asculta… Eram curios – la acea vreme – in ceea ce priveşte modul in care se poate intra in stare de transă şi cum să rămâi acolo – in acelaşi timp in incăperea respectivă, adică in realitatea imediată. Era un moment important in procesul meu de acumulare de cunoştinţe. Acesta a devenit un mod fundamentale in care realizez in momentul de faţă terapiile şi in care predau modalitatea in care se pot face conexiuni cu ceea ce Erickson numea “inconştient” şi – in acelaşi timp – să rămâi implicat social”.

“Am petrecut ultimii 15 ani inconjurat de medici, am participat la diferite ritualuri, la ceremonii, la dezlegarea misterului minţii umane. Şi – dintr-o dată – iată-l pe acest psihioatru educat in mod tradiţional, care vine şi iţi spune poveşti”.

“M-am simţit stânjenită când Erickson şi-a indreptat privirea către mine şi totuşi a fost ca o oază cu putere mare de vindecare. Avea atenţia atât de concentrată asupra mea şi ii plăcea atât de mult să imi surprindă reacţiile”.

“Un alt lucru care m-a fascinat la Erickson era cât de impăcat se simţea cu ciudăţenia sa. Şi asta mi-a insuflat multă incredere”.

“El mi-a schimbat viziunea asupra terapiei, modul in care priveam problemele din vieţile oamenilor, pornind de la cele legate de patologie şi până la dificultăţile de invăţare”.

11

MILTON ERICKSON

“Era imbrăcat in costumul său obişnuit; se afla in cărucior. Insă primul lucru pe care l-a făcut cu grupul de şapte oameni care se adunaseră in jurul lui a fost să ridice o piatră. A făcut acest lucru cu un efort imens, a prins piatra, a Tinut-o in ambele mâini, iar apoi a aruncat-o spre mine.

Nu ştiam ce să fac – să sar sau să strig. Şi am prins piatra inainte de a ateriza. Puteam ajunge – dacă piatra m-ar fi lovit la testicule – să am o voce piţigăiată pentru totdeauna. Dar – surpriză! Piatra era… aer, era doar o bucată de spumă colorată ca o piatră. El s-a uitat la mine şi mi-a spus:

Nu tot ceea ce vezi este aşa cum vezi tu că este…

“Era un om foarte complex, era un om iubitor”.“Ii placea gradinăritul. Intreaga mea viaţă am adunat pentru el plante şi rădăcini;

am plantat copaci; iar când eram foarte tânără, tatăl mei venea şi ne ajuta. Săpa dacă era nevoie, plivea… şi după ce a ajuns in cărucior ne spunea ce doreşte şi apoi făceam impreună cu el plimbări lungi. Se interesa de cum cresc copacii şi ii făcea mare plăcere. Şi mai târziu, când nu se simţea in stare să iasă in curte, ii aduceam noi … şi număram câte flori erau inflorite. Lucrul pe care l-am admirat cel mai mult la el era că ii făcea la fel de multă plăcere când ii aduceam o frunză ca atunci când mergea să sape in grădină. Şi cred că asta nu era ceva ce se intâmpla pur şi simplu, ci cred că el a invăţat că viaţa se schimbă, dar că totuşi poţi să te bucuri de ea”.

“Vorbeşte Erickson –Nu ai vrea ca toate grijile să ia sfârşit? ……Dar totuşi in place realitatea. Şi eu

nu pot decât să mă intreb cum vei fi la 40, 50 sau 60 de ani. Mă intreb ce lucruri noi vei găsi la 40, 50, 60 de ani…

Fiul meu Tommy ii vizita fercvent pe bunicii săi. Acestea erau vremurile bune. Insă şi pe noi ne aşteaptă vremuri bune…

După ce tatăl meu s-a stins din viaţă, am imprăştiat cenuşa lui sus pe munte”…

12