Page 1 of 10

Mihaela Şerban – Curs Opţional Anul III - 2013

1.2. Crearea şi evoluţia Uniunii Europene – aspecte istorice şi ideologice

Cercetarea planului istoric al prezentei teze ne aduce în ipostaza de a analiza evoluţia

conceptului de Uniune Europeană, precum şi apariţia şi dezvoltarea acestei forme de

organizare a statelor vechiului continent şi importanţa globală a acesteia. Uniunea Europeană

reprezintă atât o realitate a secolelor XX şi XXI cât şi un simbol indiscutabil al actualităţii,

importanţa sa fiind de netăgăduit pe plan european şi mondial. Organizarea europeană a

contribuit la unificarea ţărilor şi la menţinerea „bătrânului continent” în jocurile economice şi

de influenţă din lume.

Uniunea Europeană are în prezent 27 de state membre (Austria, Belgia, Bulgaria,

Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţaq, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia,

Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România,

Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ţările de Jos, Ungaria) şi 23 de limbi oficiale (bulgară,

cehă, daneză, engleză, estoniană, finlandeză, franceză, germană, greacă, irlandeză, italiană,

letonă, lituaniană, malteză, neerlandeză, poloneză, portugheză, română, slovacă, slovenă,

spaniolă, suedeză, ungară).

Simbolurile sale sunt: drapelul european, ziua Europei de 9 mai, imnul european,

deviza: „Unitate în diversitate!” şi moneda euro. Drapelul înfăţişează 12 stele aurii dispuse în

cerc pe un fundal albastru, reprezentând unitatea, perfecţiunea şi cooperarea dintre naţiunile

europene şi „simbolizează nu numai Uniunea Europeană, ci şi unitatea şi identitatea Europei

într-un sens mai larg. Cercul format din steluţe aurii reprezintă solidaritatea şi armonia între

popoarele Europei”1; Ziua de 9 mai aminteşte de declaraţia lui Schuman reprezentând

momentul simbolic de naştere a ideii europene şi este o ocazie de a organiza activităţi şi

evenimente având scopul de a aduce Europa mai aproape de cetăţenii săi şi de a alătura

naţiunile europene; Imnul este un fragment din Simfonia a IX-a de Beethowen în care

compozitorul a transpus în muzică poezia „Odă Bucuriei” de Friedrich von Schiller,

caracteristic fiind faptul că nu are versuri. După cum apare pe site-ul oficial al Uniunii

Europene: „în limbajul universal al muzicii, acest imn exprimă fără cuvinte idealurile de 1 http://europa.eu/abc/symbols/index_ro.htm

Page 2 of 10

libertate, pace şi solidaritate pe care le reprezintă Europa. În 1985, şefii de stat şi de guvern

ai statelor membre l-au adoptat ca imn oficial al Uniunii Europene. Scopul său nu este de a

înlocui imnurile naţionale, ci de a celebra valorile împărtăşite de toate ţările UE şi unitatea

lor în diversitate.”2; deviza „Unitate în diversitate!” însumează întreaga ideologie a Uniunii

Europene şi simbolizează uniunea dintre cetăţenii europeni înspre promovarea prosperităţii, a

păcii, a cooperării şi acceptarea activă a diversităţii culturale, de limbi şi tradiţii sin Europa;

iar moneda unică europeană Euro reprezintă materializarea planurilor îndrăzneţe ale

idealiştilor europeni, funcţionalitatea cooperării şi influenţa eonomică a suprastatului

european.

Pe plan economic, comercial şi monetar, Uniunea Europeană a devenit o mare putere

mondială. Uniunea Europeană are o influenţă considerabilă în cadrul organizaţiilor

internaţionale cum ar fi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), organismele specializate

ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), şi în cadrul summit-urilor mondiale pentru mediul

înconjurător şi dezvoltare.

Totodată, planurile cultural şi social nu pot fi neglijate, reprezentând liantul acestei

Uniuni, aşa cum se dovedeşte prin eforturile considerabile depuse de Uniunea Europeană în

vederea promovării coerenţei şi interconexiunii culturale şi sociologice în cadrul formal al

instituţiilor sale, pentru aceasta având la dispoziţie o întreagă infrastructură instituţională.

Planul ideologic este tratat cu egală seriozitate şi responsabilitate, programele

comunitare europene focusându-se pe construirea unei ideologii şi a unui set de valori comune

fiecărui cetăţean european, indiferent de ţara sa de origine, întrucât, pornind de la ideologia

militară şi economică, ideea europeană s-a extins la toate nivelele existenţei umane, dorindu-

se un suprastat perfect funcţional, care să înglobeze toate statele componente, fără însă a le

asimila, respectând diferenţele şi făcându-le parte integrantă a realităţii zilnice. Despre acest

plan ideologic, Roth afirmă că este un „proces inedit” care deşi are deja vechime, lucrează

încă la planificarea şi punerea în practică a detaliilor, la diferitele etape şi la eforturile de

negociere şi concertare, „originalitatea sa fiind aceea de a avea deja o istorie, rămânând

totuşi un proiect.”3

2 http://europa.eu/abc/symbols/index_ro.htm 3 François Roth, Inventarea Europei, Ed. Institutul European, Iaşi, 2007, p

Page 3 of 10

Uniunea Europeană a devenit o realitate politică, economică, instituţională, culturală şi

nu numai, pornind de la baza istorică şi de civilizaţie comună de care bătrânul continent se

bucură, bază care a individualizat permanent această parte semnificativă a lumii. Dispunând

de un corpus comun, ideologia europeană a evoluat de la a se mulţumi cu interacţiuni aleatorii

ale componentelor sale, ajungând la etapa unei direcţii atent monitorizate spre atingerea

obiectivelor scontate.

Discutând despre identitatea culturală europeană, care reprezintă liantul iniţial al ideii

de uniune, Morin afirmă că: „Originalitatea culturii europene constă in faptul de a fi fost fără

încetare producătoarea şi produsul unui vârtej alcătuit din interacţiuni şi interferenţe între

multiplele dialogici. (...) Specificitatea culturii europene rezidă înainte de toate în

continuitatea şi intensitatea dialogicilor sale, unde niciuna dintre instanţele constitutive nu le

zdrobeşte sau suprimă pe celelalte, şi nici măcar nu exercită în mod durabil o hegemonie

apăsătoare.”4 Aceste particularităţi ale culturii europene i-au asigurat cadrul comun în

interacţionările sale, făcând posibilă existenţa unui sentiment de coeziune, de apartenenţă la

‚rădăcini’ comune, despre care Roth spunea că în secolele XIX şi XX popoarele europene

puternice erau „purtătoarele unui proiect de civilizaţie şi unor progrese ştiinţifice şi tehnice

pe care le răspândeau în lume”5, născându-se şi menţinându-se astfel, pentru cea mai mare

parte a istoriei recente a omenirii, superioritatea continentului european şi a civilizaţiilor sale.

O privire diacronică ne aduce la momentele precursoare apariţiei Uniunii Europene şi

la ideile iniţiatorilor ei. Uniunea Europeană este un deziderat de factură mai veche, existând o

sumedenie de idei referitoare la forma de organiare europeană şi scopurile sale, fiecare

diferită, în funcţie de perspectiva personalităţi care a lansat-o. Astfel, Dezbaterea asupra

Europei este una veche şi recurentă, dar mereu de actualitate, aşa cum arată Roth: „este

asociată cu o altă dezbatere, referitoare la existenţa unei culturi europene. Este posibil ca,

dincolo de culturile naţionale şi de limbile care divizează continentul european, să se

identifice o cultură europeană şi valori comune? (...) Cultura europeană are o temenlie

comună: moştenirea Antichităţii greco-latine. Rolul Romei şi al limbii latine a fost

4 Edgar Morin, Gândind Europa, Ed. Trei, Bucureşti, 1990, p. 133-4 5 François Roth, op. cit., p. 13

Page 4 of 10

determinant în Europa de Vest, în timp ce cultura greco-bizantină a marcat Europa de Est.

Ambele moşteniri s-au sprijinit pe un soclu religios comun, cel al creştinismului.”6

Încă din perioada iluministă au apărut păreri conform cărora Europa unită (prin

aceasta se întelegea, bineînţeles, zona occidentală) ar reprezenta o forţă clar superioară

oricărui contracandidat în lupta pentru supremaţie. Bineînţeles, versiunile iniţiale vizau

legături între suverani sau state cu scopuri politice, militare şi economice, idei vădit limitate

faţă de potenţialul real de interacţiune al Uniunii Europene. Există certificări ale declaraţiilor

lui Victor Hugo şi Napoleon despre momentul în care toate statele continentului european se

vor uni într-o societate supremă şi vor forma o unitate a Europei,7 iar în perioada modernă,

Jean Monnet şi ceilalţi precursori ai Uniunii au avut în gând o colaborare complexă între

statele europene, dar aceasta a depăşit cu siguranţă orice aşteptare sau ideal al vremii. Nevoia

de afirmare a Europei pe plan mondial, de păstrare a supremaţiei în politica internaţională

(având acum contracandidat serios pe Statele Unite ale Americii), de stimulare a evoluţiei şi a

cooperării în vederea recuperării pagubelor produse de război, au dus la crearea de legături

complexe între statele şi popoarele europene.

Plecând de la elementele comune care au unit ţările continentului european, aspectele

culturale sunt deosebit de importante întrucât acestea au favorizat interacţiuni multiple. La

rândul lor, elemenetele economice şî politice au reprezentat liantul şi motivaţia interesului pe

care popoarele şi conducerile lor le-au arătat unele faţă de altele. Astfel, principiile

comuniunii economice şi a afirmării statutuluide importanţă pe scena mondială au dus la

încercări de alianţe şi, mai apoi, de comuniuni economice, diplomatice şi strategice, până s-a

ajuns la ideea conturării Uniunii Europene. În1930 s-a adoptat o rezoluţie care hotăra crearea

Comisiei de Studiu pentru Uniunea Europeană, dar ideea creării unei astfel de uniuni a intrat

în impas datorită crizei economice internaţionale şi a evenimentelor din timpul celui de-al

Doilea Război Mondial.

Odată cu terminarea războiului, s-a reluat această viziune, şi voinţa de unificare a

Europei de Vest a progresat repede. După cum arată Prisăcaru, discursul din 19 septembrie

1946 al lui Winston Churchill a reprezentat „prima luare de poziţie oficială a unui om de stat

6 Ibid. P. 13-7 7 Luciana-Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Bucureşti, Ed. Meronia, 2007, p. 43;

Page 5 of 10

în favoarea unificării europene”. Prisăcaru continuă prin a vorbi despre mişcările europene

care se regrupează în mai 1948 la Congresul de la Haga unde iese la iveală o puternică

tendinţă federalistă. Acesta îl citează pe Churchill: „Trebuie să construim un fel de Statele

Unite ale Europei. De ce nu ar exista o grupare europeană, care ar da popoarelor,

îndepărtate unul de celălat, sentimentul unui patriotism mai larg şi a unui fel de naţionalitate

comună?...Şi de ce o grupare europeană n-ar putea ocupa locul ce-i revine în mijlocul altor

mari grupări, contribuind la conducerea bărcii umanităţii?”8

Această disponibilitate a Europei de Vest s-a concretizat prin trei tipuri de cooperare:

economică (OECE – 16.04.1948), diplomatică şi militară (Uniunea Occidentala – 17.03.1948

şi NATO – 04.04.1949), precum şi politică şi parlamentară (Consiliul Europei – 05.05.1949).

Fiecare stat vest-european interesat de acest proces avea alte interese, dar se încerca ajungerea

la un consens în vederea atingerii obiectivului comun.

Aşa cum apare pe site-ul oficial al Uniunii Europene: „Originile Uniunii Europene

sunt strâns legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Europenii sunt ferm hotărâţi să se

asigure că masacrele şi distrugerile la care au fost martori nu se vor mai repeta niciodată.

Imediat după sfârşitul războiului, Europa se împarte între est şi vest. Începe Războiul Rece,

care va dura 40 de ani. Popoarele din vestul Europei creează Consiliul Europei în 1949. Este

primul pas către cooperare, dar şase ţări doresc să meargă şi mai departe.”9

Planul Schuman – fost ministru de externe al Franţei – este considerat momentul

decisiv în formarea Uniunii Europene, iar declaraţia acestuia din data de 09 mai 1950 este

denumită „actul de naştere al Uniunii Europene”. Declaraţia acestuia a avut la bază viziunea

lui Jean Monnet (29 aprilie 1950),10 şi prin aceasta s-au stabilit principiile prioritare acţiunilor

comune. Declaraţia lui Robert Schuman pentru Înalta autoritate europeană a cărbunelui şi a

oţelului conţinea mesaje directe şi însufleţitoare pentru o cauză benefică: „Contribuţia pe care

o Europă bine organizată şi activă o poate aduce civilizaţiei este indispensabilă menţinerii

relaţiilor pacifice.(...) Construirea Europei nu se va face nici uşor, nici in linii generale; acest

lucru se va întâmpla prin realizări concrete – mai întâi de toate, prin crearea unei stări de

8 Gheorghe Prisăcaru, Istoria şi evoluţia Uniunii Europene, Ed. Universităţii Suceava, 2002, p. 23 9 http://europa.eu/index_ro.htm 10 Vezi Anexa A2

Page 6 of 10

solidaritate a faptelor.”11 Acestă declaraţie se bazează pe viziunea lui Monnet care credea în

posibilitatea unei colaborări paşnice între statele europene dincolo de rivalităţile seculare şi a

intereselor strict economice şi care „avea ambiţia unei redresări a Europei Occidentale,

zdrobită de cele două războaie; statle ar fi trebuit să-şi unească interesele fundamentale

pentru a realiza o comunitate în parteneriat.”12

Revenind la momentele iniţiale de conturare a Uniunii Europene, este demn de

menţionat contextual mondial care a favorizat interesul pentru o colaborare puternică între

statele cu pretenţii ale Europei: cel de-al doilea război mondial, criza economică, relaţia deja

sensibilă cu Statele Unite ale Americii, trecerea la noi sisteme sociale şi economice, toate

acestea au contribuit la conştientizarea nevoii unei Europe unite, aşa cum arată Roth în studiul

său vorbind despre declinul Europei: „cele două Războaie Mondiale ruinaseră şi slăbiseră

ţările europene: pierderi omeneşti şi materiale, dar şi pierderea credibilităţii, aşadar a

atracţiei pe care o exercitau până atunci, din cauză că permiseseră dezvoltarea unor

ideologii distructive şi de negare a umanismului. Acest declin al Europei este însoţit de

creşterea puterii americane (...) Din acel moment, SUA au devenit pivotul relaţiilor

internaţionale, iar prezenţa loe pe scena lumii n-a încetat să se accentueze.”13 Această

rivalitate cu Statele Unite ale Americii nu face decât să întărească legăturile dintre statele

europene şi să grăbească uniunea acestora în ideea recăpătării supremaţiei mondiale.

Uniunea s-a realizat mai întâi pe planul economic prin comunităţile europene ale

cărbunelui şi oţelului, apoi colaborarea stategică şi militară, drepturile omului, şi, mult mai

târziu, interese de ordin social şi pur cultural, cu teme recurente astăzi, de genul

multilingvismului şi interculturalităţii. Nu doar interesele economice au dus la apariţia

Uniunii Europene, ci şi dezideratul unei capacităţi reale de prevenire, aplanare sau apărare în

cazul altor conflicte, după experienţa celor două războaie mondiale şi a rivalităţilor istorice

dintre ţările dezvoltate ale continentului european.

Apariţia comunităţilor europene care s-au transformat treptat în formula actuală a

Uniunii Europene au dus la închegarea lentă, dar vizibilă a unei conştiinţe comune europene

în toate statele membre. În perioada tumultoasă a Războiului Rece, în care orice acţine era sub

11 Robert Schuman citat de Rodica Baconsky şi François Benoit (coord) în Ce este Uniunea Europeană? Un ghid pentru tinerii români, Ed. EST. Paris – Bucureşti, 2001, p.89 12 François Roth, op. cit., p. 39 13 François Roth, op. cit., p. 22

Page 7 of 10

egida precauţiei, Uniunea Europeană a servit ca element de siguranţă şi autoritate, a fost, aşa

cum şi-a propus, liantul mai multor naţiuni.

Transformarea Uniunii Europene de la primele manifestări ale sale până la forma

actuală a fost un proces cu numeroase etape, care s-a clădit pe câteva simboluri specifice

(drapelul, imnul, deviza şi moneda)14 şi s-a arătat deschisă noilor membrii dispuşi să urmeze

regulile comunitare. Istoria Uniunii Europene, deşi de factură relativ recentă, este bogată î n

evenimente semnificative care au contribuit la evoluţia ideilor originale către un organism

suprastatal funcţional. Datele istorice sunt prezentate pe site-ul oficial al Uniunii Europene

(http://europa.eu), fiind mentionate principalele etape şi evenimente care au marcat crearea şi

dezvoltarea comunităţii. Dintre acestea menţionăm:

Declaraţia Schuman care propunea alcătuirea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui

şi Oţelului, denumită CECO în vederea creării unei pieţe comune a cărbunelui şi oţelului între

statele fondatoare: Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările

de Jos în vederea asigurării păcii şi colaborarii între statele europene profund afectate de cel

de-al Doilea Război mondial. Această propunere s-a aprobat prin Tratatul de la Paris din data

de 18 aprilie 1951.15 Principiile enunţate de către Robert Schuman priveau atât asigurarea

păcii politice şi a reconstrucţiei economice, necesitatea de a combina o viziune ambiţioasă cu

un progres pragmatic şî gradual, cât şi asigurarea cooperării între naţiunile europene fără

discriminări sau excluderi.16

Următorul tratat, cel de la Roma din data de 25 martie 1957 instituie Comunitatea

Economică Europeană (CEE) care se baza pe o piaţă comună mai extinsă prin introducerea

unei game variate de bunuri şi servicii. Prin această comunitate economică s-a convenit ca de

la data de1 iulie 1968 taxele vamale între cele şase state să fie eliminate în totalitate, acestei

măsuri urmându-i politicile comune de cooperare în domeniile comerţului şi agriculturii,

începând cu anii ’60. Prin aceste măsuri adoptate s-a sporit cooperarea între cele şase ţări

fondatoare şi s-a trezit interesul altor trei naţiuni: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit, astfel

încât în 1973 a avut loc prima extindere a spaţiului comunitar european, iar în anul 1979 au

14 Vezi Anexa A3 15 Vezi Anexa A4 – Tratatele Uniunii Europene 16 Apud Rodica Baconsky şi François Benoit (coord), op. cit, p. 14-5

Page 8 of 10

avut loc primele alegeri pentru Parlamentul European. Au urmat Grecia – în anul 1981 şi

Spania şi Portugalia în anul 1986 în valurile de extindere a Comuniţăţii Europene. 17

Se menţionează mai departe pe site-ul oficial al Uniunii Europene că recesiunea

economică mondială de la începutul anilor 1980 a adus cu sine un val de „europesimism”

depăşit prin planul de realizare a pieţei unice europene până la 1 ianuarie 1993, acest

deziderat fiind inclus în Actul Unic European care a fost semnat în februarie 1986 şi a intrat în

vigoare la data de 1 iulie 1987, precum şî faptul că structura politică a Europei s-a schimbat

categoric odată cu căderea zidului Berlinului în 1989 prin unificarea Germaniei în octombrie

1990 şi democratizarea ţărilor Europei Centrale şi de Est prin eliberarea de sub controlul

sovietic.

Un alt moment de importanţă istorică este Tratatul de la Maastricht din decembrie

1991, în urma acestuia creându-se Uniunea Europeană (UE) şi adăugându-se domenii de

cooperare interguvernamentală structurilor comunitare integrate existente. Acestor măsuri le-a

urmat viitorul val de extindere europeană cu aderarea la 1 ianuarie 1995 a trei noi state,

Austria, Finlanda şi Suedia.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 (ratificat în 1999) a avut trei axe principale:

Uniunea Europeană şi cetăţenii, identitatea externă şi instituţiile Uniunii şi a modificat şi

actualizat anumite prevederi cuprinse în tratatul de la Maastricht, cu alte cuvinte prin acest

tratat „Uniunea Europeană iese transformată: noi sarcini îi sunt acordate; rolul cetăţenilor

Uniunii este subliniat mai puternic; caracterul democratic al instituţiilor europene este

întărit.”18

Următorul mare pas în evoluţia Uniunii Europene a fost adoptarea unei strategii pentru

instaurarea unei monede unice europene, mai întâi în forma unei monede strict bancare, fără

posibilitatea tranzacţiilor în numerar, ajungând ca apoi, în 2001 să circule în cele 12 state ale

spaţiului european, denumit mai nou zona euro, ajungând în prezent să rivalizeze cu dolarul

american în domeniul tranzacţiilor şi rezervelor la nivel internaţional.

În urma provocărilor actualităţii economice, culturale, sociale şi ideologice, Uniunea

Europeană a adoptat în martie 2000 „strategia de la Lisabona” în vederea „modernizării

economiei europene, astfel încât aceasta să devină competitivă pe piaţa mondială alături de

17 Vezi http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_1/index_ro.htm 18 Gheorghe Prisăcaru, op. cit., p. 29

Page 9 of 10

alţi mari actori, precum Statele Unite şi statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona

include încurajarea inovaţiei şi a investiţiilor în afaceri, precum şi adaptarea sistemelor

educaţionale europene, astfel încât acestea să corespundă cerinţelor societăţii

informaţionale”.19 Din realităţile actualităţii, cetăţenii Uniunii Europene sunt nevoiţi să se

confrunte cu problemele şi provocările fenomenului globalizării, noua strategie încercând să

întâmpine nevoile europenilor şi să îi ajute pe aceştia în demersurile lor pe toate planurile

activităţii umane, de la educaţie la viaţă profesională, nivel economic, evoluţie culturală,

raporturi sociale şi nu numai.

Anul 2004 aduce o nouă extindere a Uniunii Europeneprin integrarea a zece state:

Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Cipru şi

Malta, iar în 2007 se alătură marii familii europene şi România şi Bulgaria, ajungându-se

astfel la un număr de 27 de state membre. Privind numărul de state membre ale Uniunii

Europene, pe site-ul oficial sunt prezentate detalii legate de cifre şi fapte şi, totodată de poziţia

comunitară cu privire la cetăţenii săi: „Cu cele 27 de state membre şi cu o populaţie de

aproape jumătate de miliard, Uniunea Europeană acoperă o mare parte a Europei. De la

crearea sa, Uniunea a avut ca preocupare obţinerea prosperităţii şi a stabilităţii pentru

cetăţenii săi. Politicile şi acţiunile sale ne privesc pe toţi, direct sau indirect”.20

Uniunea Europeană este un suprastat, o serie instituţii, un brand, depinde de

perspectiva din care este privită. „După jumătate de secol de construcţie europeană, UE în

ansamblul său este mai impunătoare decât fiecare stat membru luat separat: ea exercită o

influenţă economică, socială, tehnologică, comercială şi politică mult mai mare decât dacă

acestea ar fi trebuit să acţioneze individual. Faptul că UE întreprinde acţiuni comune şi se

exprimă printr-o singură voce constituie o valoare adăugată incontestabilă pentru Europa.”21

Iată însăşi opinia Uniunii Europene şi imaginea pe care aceasta încearcă să o

răspândească atât în lumea sa interioară, cât şi în exteriorul său. Cadrul actual european se

caracterizează prin încercările sistematice întreprinse de instituţiile şi mecanismele sale de

îmbinare a numeroaselor variabile din propria-i structură şi, totodată, de respectare a

particularităţilor fiecărei componente în parte. Fiind o uniune de state, valori, culturi, tradiţii,

19 http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_1/index_ro.htm 20 http://europa.eu/abc/keyfigures/index_ro.htm 21 http://europa.eu/abc/12lessons/lesson_1/index_ro.htm

Page 10 of 10

idealuri, economii, Uniunea Europeană se vede obligată să găsească modalităţile care să

permită co-existenţa mai multor elemente contradictorii din diverse planuri.