Metalele grele din corpul omului contribuie la multe probleme serioase de sanatate. Metalele grele toxice precum : mercur, cadmium, plumb, uraniu, si aluminiu pot intra in corpul nostru prin apa, mancare, aer, sau se pot absoarbe prin piele.Toxinele din metalele grele pot creea distrugeri enorme in corpul nostru daca nu avem grija. Astfel expunerea prelungita la metalele grele poate duce la o degenerare fizica, neurologica si a musculaturii. In multe cazuri acestea pot duce si la cancer. Si desi aluminiul nu este un metal greu, acesta este rapid ingerat din aditivii din mancare sau din antacizi, aspirine tamponate, agenti de copt, spray-uri nazale, vaccinuri, folii de aluminiu si tavi de gatit.Ce inseamna chelarea de metalele grele?Cuvantul chelare vine din grecescul “echelei”, care inseamna “gheara.” Acest lucru inseamna ca acesti agenti de chelare in mod literal apuca in gheare metalele grele, se unesc cu ele si le scot afara din corp prin urina sau prin fecale.Corpul nostru dispune de anumite procese proprii naturale de chelare. Procesele naturale de chelare din organism sunt responsabile de o serie de operatiuni importante precum : digestia, transportul de nutrienti, formarea de enzime si hormoni si detoxifierea de chimicale toxice si de metale grele.In lumea de azi este foarte greu sa eviti expunerea la astfel de metale. Insa este de ajutor sa ne amintim ca pe langa aceste procese naturale de chelare mai exista si o serie de alimentele care ajuta la inlaturarea metalelor grele din corp.Alimente care scot din organism metalele grele: Pectina, gasita in diferite fructe si legume este o fibra solubila nedigerabila despre care s-a descoperit ca poate chela atat metalele grele din organism cat si alti poluanti din fluxul sanguin. Acesti poluanti sunt scosi apoi afara din sistem prin urina. Surse bune de pectina sunt merele in special cele verzi, varza, bananele, sfecla, strugurii, morcovii si perele.Coriandrul este un aliment excelent care indeparteaza metalele grele din organism. Acest este extrem de eficace pentru metale precum mercur, aluminiu sau plumb. Despre aceasta planta se crede ca poate trece bariera sange-creier si ca poate indeparta metalele grele din creier. Doctorul Robert C. Atkins afirma ca daca folosima o doza de 400 mg de coriandru pe zi , ne putem curata corpul de metalele grele in numai doua saptamani.Patrunjelul este extrem de eficace cand vine vorba de scos metalele grele din corp , in special mercurul. Patrunjelul si cruciferele precum broccoli, kale sau varza contin un antioxidant care creste productia de enzime detoxifiante din corp. Alimentele bogate in sulf, precum usturoiul, ceapa, ajuta corpul sa elimine metalele grel precum plumbul.Chlorella este un chelator bland. Aceasta are peretii celulelor formati din trei straturi care contin micro fibre de celuloza, care ajuta in detoxifierea metalelor grele. Se spune chiar despre chlorella ca este cel mai puternic chelator de metale grele. Testele au aratat faptul ca , chlorella actioneaza foarte bine impotriva mercurului, plumbului, uraniului si a cadmiului.Acidul alfa lipoic este produs de catre corp si se regaseste in cantitati mai mici si in alimente precum : spanac, broccoli, linte. Un alt specialist in acest domeniu Dr. Lyn Patrick, afirma despre acidul alfa lipoic faptul ca ar trece si acesta de bariera sange –creier si ca ar fi capabil sa “prinda” metalele grele in miscare , prevenind astfel degenerarea celulelor.

Lamaile prezinta o capacitate impresionanta de a chela metalele grele din corp. Doctorul Xandria Williams, explica faptul ca aceste citrice contin nivele ridicate de acid citric care reactioneaza cu metalele grele . Ficatul reuseste apoi sa indeparteze aceasta chelare mult mai usor usurand munca facuta de corp. Portocalele de exemplu nu ofera aceleasi capacitati, continand o cantitate mult mai mica de acid citric.Pericolul metalelor grele nu trebuie subestimat , iar intr-o lume in care poluarea este “la ea acasa”, trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa ne protejam. Este important sa consumam cat mai multe alimente in stare cruda pentru a beneficia de astfel de proprietatile magice ale acestora care ne curata si ne protejeaza.Oamenii sunt expusi la plumb prin alimente contaminate, bauturi, diferite ocupatii sau hobby-uri si de asemenea prin unele cosmetice.

Contributia acestor expuneri in cantitatea asimilata de organism variaza între indivizi si grupuri, este general acceptat faptul ca alimentele (65%), apa (20%) si aerul (15%) sunt sursele de plumb.

Unele fructe, legume, cereale, bauturi racoritoare, vinul si carnea, pot contine cantitati importante de plumb. Chiar si fumul de tigara poate contine mici cantitati de plumb.

Sa sugerat, totusi, ca atunci când media plumbului din apa creste peste 0,1 mg/L atunci aportul de plumb din apa începe sa-l depaseasca pe cel din mancare.Plumbul poate intra in apa potabila prin coroziunea tevilor. Aceasta este mai probabil sa se intample atunci cand apa este usor acida. Din acesta cauza, in ultima vreme sistemele publice de tratare a apei realizeaza ajustari de pH.

Nivelul maxim, recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), al concentratiei de plumb din apa de este de 0.01 mg/l.Intr-un studiu realizat in Marea Britanie s-a observat faptul ca nivelurile medii ale plumbului în sângele mamelor si-al copiilor care locuiesc in locuinte cu conductele din plumb au fost de peste doua ori mai mari decat ale celor care locuiesc in locuinte apropiate care folosesc tevi de cupru.

Îndepartarea instalatiilor din plumb a produs o scadere de aproximativ 50% din nivelurile medii de plumb din sânge, ajungand la niveluri comparabile cu ale celor care folosesc conducte din cupru.Plumbul este o otrava cumulativa, copii pana la 6 ani, fatul si femeile gravide sunt cele mai expuse categorii, poate ajunge la fat prin placenta mamei si poate produce afectarea grava a sistemului nervos si al creierului.

Aparatul renalBoala renala este de mult asociata cu expunerea la plumb, expunerea la niveluri ridicate de plumb provoaca leziuni renale. Expunerea de durata chiar la niveluri reduse de plumb provoaca afectiuni cronice de rinichi.

Sistemul Cardiovascular

Expunerea la plumb este asociata cu hipertensiunea arteriala si studii au gasit legaturi intre plumb boala coronara, pulsul neregulat si infarct. Persoanele care sunt expuse la plumb au un risc mai mare de disfunctie cardiaca in zilele in care nivelul de ozon si particule fine din aer este mai mare.

Sistemul ReproductivDisfunctii privind numarul, motilitatea si morfologia spermatozoizilor sunt asociate cu intoxicatia cu plumb la barbati.

La femei, plumbul poate afecta prin iminenta de avort, nastere prematura si greutate mica la nastere. S-a observat ca femeile gravide cu o concentratie de plumb in sange de 0,014 mg/dl sunt de expuse patru ori mai mult la nastere prematura decat cele care au o concentratie de 0,008 mg/dl. Riscul de malformatie creste odata cu expunerea la plumb.

Sistemul NervosPlumbul produce degenerare la nivelul celulei nervoase si afecteaza difert adultii si copii, la adulti este afectat sistemul nervos periferic iar la copii cel central. La adultii care au fost expusi la plumb in timpul copilariei s-a constatat un volum mai scazut al creierului.

Existenta plumbului in sangele copiilor este corelat cu scaderea inteligentei, scaderea atentiei, scaderea abilitatilor la scris si la calculat, probleme emotionale si sociale.Ce putem face pentru a scadea concentratia de plumb din apa?• eliminarea instalatiilor pe baza de plumb si inlocuirea acestora cu unelenepoluante (atentie si o serie de conducte PVC pot elibera  Pb);

• folositrea filtrelor de apa certificate conform NSF/ANSI(pentru cele fabricate in SUA); 

• folosirea apei numai dupa ce s-a asigurat curgerea apei care a stagnatmai mult timp; 

• folosirea doar a apei reci de la robinet pentru prepararea hranei(apa calda  este mai coroziva si poate contine un nivel mai ridicat de plumb);

• nelegarea la pamant a diverselor circuite electrice prin conductele de apa(actiunea galvanica poate creste coroziunea si dizolvarea plumbului inapa).pentru a verifica daca un ruj contine plumb, aplicati-l pe mana, frecati portiunea acoperita de ruj cu un inel de aur. Daca rujul contine plumb, la contactul cu aurul, se va inegri. Arsenicul este un element chimic ce se gaseste, in mod natural, in sol si roca si a fost folosit ca ingrasamant, pesticid etc.Exista doua tipuri de arsenic:- anorganic: se gaseste in sol, roci, steril si apa si este cea mai periculoasa forma;

- organic: se gaseste in animale si plante si este mai putin daunator decat cel anorganic.Arsenicul ajunge in organismul uman prin intermediul apei si alimentelor. Acesta mai poate patrunde in organism si datorita ingerarii de sol sau nisip, inhalarii prafului fin si prin piele. Prin piele se absoarebe o cantitate foarte mica de arsenic si nu este considerata o cale de acces importanta. Cele mai mari cantitati sunt ingerate de copii, din cauza ca acestia au obiceiul de a introduce in gura degetele, jucariile si orice gasesc pe jos.DeEfecte beneficeMecanismul prin care arsenicul este folosit de organismul uman nu este foarte bine inteles.Exista totusi cateva teste facute pe animale ce au aratat ca acest element chimic poate contribui lametabolizarea metioninei. Eliminarea arsenicului din alimentatia animalelor a dus la afectiuni ale aparatului reproducator si la limitarea cresterii acestora. Se considera ca arsenicul este implicat si in exprimarea informatiei genetice. Cercetarile continua si probabil in urmatorul deceniu vom afla care sunt rolurile arsenicului in organism.Otravirea cu arsenicIngerarea unei cantitati mari de arsenic are efecte foarte grave asupra sanatatii si poate provoca decesul persoanei otravite. Cantitati mari de arsenic pot afecta mucoasele stomacului si intestinelor, pot distruge muschiul cardiac, nervii si sangele.O persoana otravita cu arsenic poate avea urmatoarele simptome:- dureri abdominale, greata, senzatie de voma, diaree;- oboseala excesiva;- ritm cardiac anormal;- intepaturi/furnicaturi la nivelul mainilor si picioarelor;- amortirea extremitatilor;- hemoragie interna si coma.Consumul de arsenic a fost asociat cu cresterea riscului de cancer de vezica urinara, plamani si piele.Arsenicul se poate detecta prin testarea urinei, sangelui sau parului si cea mai folosita metoda de eliminare a lui este terapia chelatoare. Prin aceasta terapie se pot reducele efectele acestui mineral dar nu se pot repara pagubele deja produse. In timpul acestei terapii este recomandat sa consumati multe lichide pentru a facilita eliminarea arsenicului din organism. Pentru a impiedica absorbtia lui se poate apela si la lavaj gastric.Ce putem face pentru a preveni otravirea?Zonele in care au existat mine de aur sunt mult mai contaminate decat celelalte si persoanele ce locuiesc in astfel de zone sunt expuse unei cantitati mai mari de arsenic.Pentru a limita cantitatea de arsenic ingerata de copiii dumneavoastra, nu ii lasati sa introduca in gura degetele sau alte obiecte. Pentru a indeparta nisipul si solul trebuie sa va spalati pe maini inainte sa mancati si sa spalati des mainile copiilor si jucariile acestora. Spalati bine fructele si legumele si curatati de pielita legumele radacinoase. Pentru a nu introduce praf in casa trebuie sa va scoateti incaltarile in afara acesteia.Surse de arsenic:

Pe langa sol, praf si steril, arsenicul se poate gasi in cantitati mari si in radacinoase (morcovi, ridichii), in spanac, salata, orez si fasole.Arsenicul se dizolva foarte bine in apa si de aceea orezul poate sa contina cantitati importante.De obicei, arsenicul nu se acumuleaza in organism si este eliminat prin urina, fecale, unghii si par.Aluminiul - efecte asupra sanatatiiChiar daca aluminiul nu este un metal greu, acesta este un element ce se gaseste in mod natural in scoarta terestra in proportie de 8% si astfel este greu de evitat.Este un material foarte des utilizat in industria alimentara si, in multe situatii, acesta ajunge in contact cu alimentele.Cele mai importante surse de aluminiu sunt vasele si ustensilele folosite pentru gatit, apa poluata, medicamentele (antiacide), cosmeticele (antiperspirante), aditivii alimentari si aerul poluat din zonele industriale.Dupa absorbtie, aluminiul este distribuit in aproape toate organele, iar acumularea are loc la nivelul sistemului osos. In cazul femeilor insarcinate, cantitati foarte mici de aluminiu pot trece in sange si astfel ajung si la nivelul fatului.In industria alimentara, aluminiul se gaseste in aditivii alimentari, ambalaje si folie alimentara.

Efectele aluminiului asupra organismuluiCantitatea de aluminiu din apa si alimente neprocesate nu este, in general,

daunatoare dar se poate ajunge la un consum mare de aluminiu prin intermediul alimentelor procesate ce contin aditivi alimentari, prin gatirea alimentelor acide/alcaline in vase de aluminiu si prin folosirea medicamentelor ce contin acest element (antiacide, aspirina tamponata etc.).

Expunerea la doze mici de aluminiu nu este considerata daunatoare. Totusi, aluminiul nu este un element necesar organismului si o cantitate prea mare poate afecta functionarea acestuia. Inhalarea prafului ce contine aluminiu poate produce afectiuni respiratorii precum astmul.

Studii facute pe animale au aratat ca dozele mari de aluminiu afecteaza mai mult indivizii tineri, influentand dezvoltarea sistemului nervos si a scheletului.

Aluminiul a fost legat de Alzheimer si de dementa datorita faptului ca pacientii ce sufera de aceste afectiuni au concentratii mari la nivelul creierului. Nu se cunoaste cu siguranta daca aluminiul provoaca aceste afectiuni sau daca acesta se acumuleaza in creier din cauza acestora.

Persoanele ce au primit doze mari de aluminiu, ca tratament, au dezvoltat afectiuni ale sistemelor osos si nervos.

Persoanele sensibile pot dezvolta iritatii ale pielii in urma folosirii deodorantelor ce contin clorhidrat de aluminiu sau alti compusi ce contin acest metal. Nu exista dovezi ale influentei aluminiului asupra functiei de reproducere si nu este clasificat ca substanta cancerigena.

Aluminiul este foarte periculos atunci cand se gaseste sub forma de particule fine. Expunerea la aceasta forma de aluminiu poate produce fibroza (aluminoza pulmonara).

Principala cale de eliminare a aluminiului din organism este urina si astfel analiza urinei este si cea mai sigura metoda de detectare a aluminiului in exces.

Pentru ca acesta se elimina prin urina, persoanele care sufera de afectiuni ale rinichilor au probleme in eliminarea lui, fapt ce duce la afectiuni osoase sau afectiuni ale sistemului nervos.

Timpul biologic de injumatatire al aluminiului este cuprins, in functie de sursa contaminarii si de starea de sanatate, intre opt ore si 100 de zile.

Aluminiul, in cantitati mari, este un element periculos pentru sanatatea noastra si astfel trebuie evitate sursele principale (alimente procesate, vase si ustensile din aluminiu, ambalaje, folia alimentara, cosmeticele si medicamentele ce contin aluminiu). Am exclus apa poluata si aerul contaminat pentru ca nu este posibil, fara analize, sa detectam prezenta acestui element in cele doua medii.

Nu trebuie sa gatiti in vase de aluminiu alimente foarte acide sau alcaline pentru ca acestea erodeaza vasele respective.

Daca evitati sursele de mai sus, ar trebui ca organismul sa poata elimina acest metal fara sa fie afectat in mod semnificativ.

Fier - rol, carenta, doze, exces si surseFierul este un mineral (oligoelement) de care organismul nostru are nevoie.

Fierul este prezent in toate celulele organismului uman si influenteaza foarte multe procese metabolice. Cel mai important rol al fierului este reprezentat de capacitatea hemoglobinei de a purta oxigenul de la plamani in restul corpului, fierul fiind o parte importanta a acesteia. Acesta ajuta muschii sa stocheze si sa foloseasca oxigenul. Lipsa acestuia provoaca anemie.

Fierul este prezent in foarte multe enzime si este folosit de celule in multe procese metabolice. Enzimele sunt foarte importante in digestie si in foarte multe alte reactii ce au loc in corpul nostru.

Carenta de fierCarenta de fier este rezultatul consumului redus de alimente ce contin fier si

al unor afectiuni ce impiedica absorbtia acestuia. Poate fi, de asemenea, provocata si de cerinte ridicate.

Este nevoie de un aport ridicat de fier in urmatoarele situatii:- Crestere rapida- Sarcina- Sangerari- Paraziti intestinaliCarenta de fier este importanta pentru ca:- Intarzie dezvoltarea capacitatilor motorii- Intarzie dezvoltarea capacitatilor psihice- Provoaca nastere prematura- Provoaca oboseala si afecteaza memoriaFierul prezent in plante se absoarbe de 2-3 ori mai greu decat cel prezent in

carne (pui, porc, vita, peste) si de aceea este posibil ca vegetarienii sa nu isi acopere necesarul de fier doar din alimente. Absorbtia fierului din plante depinde de alimentele consumate in timpul mesei respective.

Absorbtia fierului din surse vegetale este influentata de mai multi factori:- Carnea creste absorbtia fierului din surse vegetale- Ceaiul, cafeaua, laptele si cerealele integrale scad absorbtia acestuia- Medicamentele antiacide reduc absorbtia- Vitamina C creste absorbtia fierului

Vegetarienii trebuie sa isi planifice cu atentie dieta pentru a obtine cantitatea necesara de fier.

Alte grupuri vulnerabile sunt copiii, adolescentele si femeile insarcinate. Copii sunt foarte vulnerabili intre sase luni si trei ani datorita cresterii rapide.

Simptomele carentei de fierDe obicei, simptomele nu se instaleaza in prima faza si apar doar cand se

ajunge la anemie. Cateva simptome sunt cele prezentate mai jos:- Oboseala excesiva- Performante scazute la locul de munca sau la scoala- Temperatura variabila a corpului- Slabirea sistemului imunitar- Inflamarea limbii

Doza zilnica recomandata(DZR) de fier in functie de gen si varstaCopii DZR Barbati DZR Femei DZR Femei

insarcinateDZR

0-6 luni 0.27 mg*9-13 ani 8 mg 9-13 ani 8 mg 14-18 ani 27 mg7-12 luni 11 mg 14-18 ani 11 mg 14-18 ani 15 mg 19-30 ani 27 mg1-3 ani 7 mg >19 8 mg 19-50 ani 18 mg 31-50 ani 27 mg4-8 ani 10 mg >51 ani 8mg

Excesul de fierExcesul de fier reprezinta acumularea acestui element in tesuturile corpului

uman, in special in organe. In urma acumularii fierului rezulta boala numita hemocromatoza. Organele afectate de aceasta boala sunt glandele endocrine, ficatul si inima. Excesul de fier poate duce la ciroza hepatica, diabet, artrita, hiperpigmentare, dureri articulare etc.

Surse de fierVa voi prezenta mai jos cele mai importante surse de fier, dar pentru a vedea,

in detaliu, continutul de fier al alimentelor consultati aceste pagini.Cele mai importante surse de fier sunt: soia, fasole, seminte de dovleac,

catina, alune, caju, scoici, carne, peste etc.Metale benefice/toxiceExista 35 de metale care sunt in atentia organizatiilor internationale datorita

prezentei lor la locul de munca sau in locuinte.Din cele 35 de metale 23 sunt metale grele: antimoniu, arsenic, bismut,

cadmiu, ceriu, crom, cobalt, cupru, galiu, aur, fier, plumb, magneziu, mercur, nichel, platina, argint, teluriu, taliu, staniu, uraniu, vanadiu si zinc.

Nu toate metalele sunt sunt daunatoare organismului uman. Anumite metale sunt esentiale in desfasurarea proceselor metabolice. Metalele sunt diferite fata de celelalte toxine din mediu prin faptul ca organismul nu are capacitatea de a elimina metalele grele prin metodele uzuale. Ele raman in stare solida in organism si se acumuleaza in rinichi, ficat, oase, unghii, creier si par si duc la diferite boli ale rinichilor, probleme de dezvoltare cum ar fi autismul, Parkinson, Alzheimer, cancer si in unele cazuri provoaca moartea organismului.

Metale grele benefice

In cantitati mici, anumite metale sunt esentiale in desfasurarea proceselor metabolice .

Aceste metale sunt: fierul, cuprul, magneziul si zincul. Aceste metale sau diferite forme ale lor se gasesc in mod natural in alimente, fructe si legume si in diferite suplimente nutritive.

Aceste elemente se gasesc si in produse industriale cum ar fi: baterii, aliaje, componente electronice, vopsea, otel etc.

Metale grele toxiceDupa cum am mentionat mai sus metalele grele devin toxice atunci cand

organismul nu poate elimina surplusul. Metalele grele pot intra in organism prin intermediul apei, aerului, prin contactul direct cu pielea sau prin intermediul alimentelor.

Cele mai toxice metale grele sunt : aluminiul, cadmiul, fierul, mercurul, plumbul si arsenicul.

Despre aceste metale si despre efectele lor asupra organismului puteti citi urmand linkurile de mai sus.

Cea mai comuna cale de acces a metalelor grele in organism este ingerarea acestora. Copii pot ajunge la un nivel mare de metale grele in organism doar datorita introducerii degetelor in gura dupa ce s-au jucat intr-un mediu poluat sau prin ingerarea unor materiale ce nu sunt alimente.

Plumbul mai este folosit si ca scut impotriva radiatiilor in timpul radiografiilor.Simptome generaleSimptomele intoxicarii cu un metal greu nu sunt greu de recunoscut datorita

faptului ca acestea sunt, de obicei, severe, rapide si pot fi asociate cu un eveniment recent (expunere sau ingerare).

Simptomele sunt: crampe, greata si vomat, durere, transpiratie, dureri de cap, respiratie greoaie, confuzie, dificultati in ceea ce priveste capacitatea de a gandi, a merge si a vorbi si convulsii.

Simptomele intoxicarii cronice (se desfasoara pe perioade lungi) sunt la fel de usor de recunoscut ca si celelate doar ca acestea seamana foarte mult cu simptome ale altor boli si uneori aceste pot sa dispara si sa apara si astfel se intarzie cautarea unui tratament, persoana in cauza crezand ca simptomele au alte cauze.

Simptomele intoxicarii cronice cu metale grele sunt: dificultati in ceea ce priveste capacitatea de a gandi, a merge si a vorbi, nervozitate si instabilitate emotionala, insomnie, greata si letargie.

Cadmiu in sange si urinaDescriereCadmiul este un metal alb-argintiu, prezent in cantitati variabile in

minereurile de zinc. Este utilizat in principal in procesul de electro-galvanizare si in reactoarele atomo-nucleare.In forma sa organica, cadmiul este intalnit in alimente, apa si aer. Aportul normal de cadmiu prin dieta variaza intre 2 si 200 μg/zi. Desi formele organice solubile pot produce toxicitate, expunerea excesiva la cadmiul organic indica o poluare izolata a mediului.Efectele toxice acute ale cadmiului depind de calea de expunere. Inhalarea unor cantitati mari de particule de cadmiu produce intr-o prima faza febra, cefalee, greata, varsaturi, iritatie nazofaringiana, tuse, dispnee, urmata de instalarea unei

pneumonite chimice si, posibil, a unui edem pulmonar acut letal. Expunerea cronica la particule de cadmiu din aerul respirat poate genera emfizem pulmonar.Inhalarea sau ingestia cronica a acestui metal determina leziuni renale, caracterizate prin disfunctie tubulara si/sau glomerulara cu proteinurie, alterarea capacitatii de concentrare a urinii si scaderea clearance-ului la inulina. Un alt efect al expunerii cronice este perturbarea metabolismului osos cu osteomalacie, osteoporoza si risc crescut de fracturi spontane.Efectul carcinogenetic al cadmiului este un subiect mult dezbatut. Studiile privind implicarea sa in cancerul pulmonar si de prostata au dat rezultate neconcludente.In cazul expunerii profesionale limita biologica tolerabila (LBT) =5 μg/L (44.5 nmol/L) in sange sau 5 μg/g creatinina (urina).

Ştiaţi că?... Renumita culoare roşie de pe etichete şi reclama băuturii „Coca-Cola“ conţine

cadmiu (sursă: chimia mediului). Principalele surse de poluare cu plumb şi cadmiu din România sunt industria

metalurgiei neferoase (Copşa Mică, Baia Mare, Zlatna). În fiecare an, China produce aproximativ 200 de milioane de tone de orez, din

care 20 de milioane de tone sunt contaminate cu cadmiu. În cea mai mare parte a perioadei 2007-2010, studiile au arătat că în lacul

Mogoşoaia metalele grele au depăşit frecvent limitele, ajungând în cazul cadmiului la valori de 10 sau chiar de 18 ori mai mari decât limitele admise.

Boala „Itai-Itai“, generată de cadmiu, se traduce în limba engleză „Ouch-Ouch“, iar în limba română „Au-Au“. Numele bolii vine din cauza durerilor insuportabile la articulaţii şi la coloana vertebrală.

Bateriile alcaline obişnuite nu conţin cadmiu. Metalele grele aflate în baterii, cum ar fi mercurul şi cadmiul odată ajunse în

ape, sunt înghiţite de animalele acvatice şi se acumulează în ţesuturile lor grase.

Există semnale de alarmă potrivit cărora somonul ar putea contribui la declanşarea cancerului uman din cauza substanţelor cu care este tratat peştele în crescătorii şi care ulterior ajung în apele fiordurilor.

Printre cumpărătorii de somon s-a răspândit vestea că, mai nou, în unele crescătorii somonii sunt „înroşiţi“ artificial cu cadmiu. În această situaţie s-a ajuns deoarece substanţa cu care erau hrăniţi până acum peştii era astaxantinul, care este un carotenoid chimic artificial, şi care este prea scumpă. Această substanţă, în mediul natural, somonii şi-o asigură prin consumul de creveţi. Cadmiul este folosit ca înlocuitor deoarece este mult mai ieftin, însă este cu mult mai toxic.

Mercurul, de asemenea numit argint viu sau hidrargir, este un element chimic cu simbolul Hg și număr atomic 80. Metal al blocului d, mercurul este unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei.[1] Celelalte metale sunt cesiul, franciul, galiul, rubidiul și nemetalul brom. Dintre acestea, bromul și mercurul sunt lichide la condiții standard de temperatură și presiune.

Mercurul este utilizat în termometre, barometre, manometre, tensiometre și alte aparate necesare științei, deși toxicitatea mercurului a dus la îndepărtarea termometrelor și tensiometrelor cu mercur în favoarea celor pe bază de alcool sau

celor digitale. Are multe întrebuințări în cercetările științifice, dar și în restaurarea dentară ca material de amalgamare. Obținerea mercurului se face prin procesul de reducere al cinabrului.

Depozitarea mercurului se face prin obținerea unor forme insolubile, cum ar fi sulfura de mercur (compus inofensiv), însă e otrăvitor în forme solubile, cum ar fi clorura de metil.

Mercurul, de asemenea numit argint viu sau hidrargir, este un element chimic cu simbolul Hg și număr atomic 80. Metal al blocului d, mercurul este unul din cele 6 elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a camerei.[1] Celelalte metale sunt cesiul, franciul, galiul, rubidiul și nemetalul brom. Dintre acestea, bromul și mercurul sunt lichide la condiții standard de temperatură și presiune.

Mercurul este utilizat în termometre, barometre, manometre, tensiometre și alte aparate necesare științei, deși toxicitatea mercurului a dus la îndepărtarea termometrelor și tensiometrelor cu mercur în favoarea celor pe bază de alcool sau celor digitale. Are multe întrebuințări în cercetările științifice, dar și în restaurarea dentară ca material de amalgamare. Obținerea mercurului se face prin procesul de reducere al cinabrului.

Depozitarea mercurului se face prin obținerea unor forme insolubile, cum ar fi sulfura de mercur (compus inofensiv), însă e otrăvitor în forme solubile, cum ar fi clorura de metil.

Mercurul a fost cunoscut de chinezi și indieni,[2] , fiind găsit și în mormintele egiptene ce datau din 1500 i.Hr.[3] Cuvântul indian pentru alchimie este Rasavātamcare înseamnă „calea mercurului”. Prin 500 d.Hr. mercurul era utilizat ca material de amalgamare cu celelalte metale. Alchimi ș tii credeau că mercurul reprezintă materia originară a celorlalte metale. Se considera că obținerea diferitelor metale se face prin variația cantității și calității sulfului conținut de mercur. Cea mai pură formă a acestora era aurul, iar mercurul era folosit de alchimiști ca principal ajutor în convertirea celorlalte metale în aur.

Hg este simbolul chimic modern al mercurului. Provine din latinescul hydrargyrum, forma latinizată a termenului grec `Υδραργυρος (hydrargyros), care înseamnă „argint lichid”, din moment ce are un aspect lichid și argintiu. Elementul a fost numit după zeul roman Mercur, cunoscut pentru viteza acestuia; totodată semnul astrologic al planetei a devenit unul din simbolurile alchimie ale acestui metal. Mercurul este singurul metal al cărui nume este comun cu cel planetar-alchimic.

Mercurul se dizolvă pentru a forma amalgame cu aur, zinc și multe alte metale. Deoarece fierul este o excepție de la această regulă, recipientele de fier au fost folosite în comerțul cu mercur. Încălzirea mercurului conduce la formarea oxidului de mercur, care poate fi descompus la temperaturi mult mai înalte.

Poziția sa în seria reactivității metalelor face mercurul un metal care nu reacționează cu acizii obișnuiți precum acid sulfuric diluat, deși acizii oxigenați precum apa regală (acid sulfuric + acid azotic) pot să dizolve mercurul în scopul obținerii sulfaților, azotaților și clorurilor. La fel ca și argintul, poate reacționa cu acidul sulfhidric atmosferic. Mercurul reacționează și cu formele solide ale sulfului, folosite în absorbirea vaporilor de mercur.

Cele mai importante săruri de mercur sunt următoarele:

Cloru de mercur(I) (calomel), folosit încă în medicină, în filtre acusto-optice și în electrochimie;

Clorura de mercur (II), substanță foarte corozivă, ce poate sublima; este o otravă puternică

Fulminat de mercur, utilizat în detonarea explozivelor; Oxid de mercur (II), principalul oxid de mercur; Sulfura de mercur (găsit în cinabru, folosit în medicina orientală

sau vermilion care este un pigment de înaltă calitate); Selenat de mercur (II), semiconductor; Telurit de mercur (II), semiconductor.

Testele efectuate în laboratoare au indicat că un schimb electronic cauzează gazele nobile să reacționeze cu vaporii mercuroși. Acești compuși sunt stabili datorită forțelor van der Waals și rezultă în Hg·Ne, Hg·Ar, Hg·Kr și Hg·Xe (veziexciplex). Compușii organici ai mercurului sunt de asemenea importanți. Metilmercurul este un compus periculos care este găsit ca un agent poluant în ape.

Descoperirea fluorurii de mercur (IV) (HgF4) a fost anuntață în septembrie 2007.[4]

Mercurul este un element extrem de rar în scoarța pământului, crusta având o medie a abundenței masice de numai 0,08 părți per milion. Cu toate acestea, pentru că nu are un amestec geochimic cu acele elemente care constituie majoritatea masică a crustei, minereurile de mercur pot fi extrem de concentrate. Cele mai bogate minereuri conțin mercur până la 2,5%.

Este întâlnit fie ca metal nativ (rar) sau în cinabru, corderoit, livingstonit și alte minerale, cinabrul (HgS) fiind minereul cel mai comun. Minereurile de mercur apar de obicei în centuri orogenice unde rocile cu densitate mare sunt forțate spre crusta terestră, fiind de obicei în apropierea izvoarelor fierbinți sau a altor regiuni vulcanice.

Mercurul este extras prin încălzirea cinabrului prin intermediul unui curent de aer și condensarea vaporilor. Ecuația chimică este HgS + O2 → Hg + SO2

În 2005, China a fost liderul producătorilor mercurului cu aproape ⅔ din schimbul global urmat de Kyrgyzstan. Câteva țări sunt considerate să aibă producții neînregistrate de mercur din procesul de electroextracție al cuprulu

Mercurul este întrebuințat în unele celule de electroliză drept catod de mercur, la extragerea aurului și argintului, în diferite instrumente și aparate de precizie ca: termometre, barometre, manometre, densiometre, pompe de vid înaintat, etc., la prepararea unor alifii medicinale, la prepararea fulminatului de mercur, a cinabrului, în lămpile redresoare de curent alternativ, în lămpile pentru raze ultraviolete, la prepararea de amalgaÎn natură, mercurul se găsește sub formă de lichid și este un element toxic. Cel mai recomandat este evitarea atingerii mercurului.me.

Părerile legate de riscurile provocate de spargerea unui bec CFL sunt împărțite. Un lucru este cert - anumite riscuri există din cauza conținutului mic de mercur. Ne putem proteja de acest risc - și ar fi bine să știm cum să o facem, având în vedere faptul că acest tip de becuri va deveni probabil singurul de pe piață în câțiva ani.

Pe cât de eficient este în crearea luminii albe, mercurul – numit și argintul viu – este de asemenea foarte toxic. Este în special dăunator pentru creier, la copii și la fetuși. De aceea autoritățile din S.U.A. l-au restricționat sau l-au interzis în compoziția produselor, cum sunt termometrele, motoarele sau comutatoarele cu termostat de la centralele termice (Un singur termostat, atât de comun în multe locuințe, poate să conțină 3 grame de mercur, sau comparabil cu cel conținut în 600 de becuri fluorescente).