mediul extern al intrep

Upload: alexandra-bledea

Post on 06-Jul-2018

218 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    1/17

     Mediul extern al întreprinderii

    Capitolul 1 Mediul de afaceri al unei întreprinderi

      Întreprinderea, privită ca sistem complex, deschis şi dinamic, cu caracter  preponderent operaţional, în sens generic, este un grup de persoane organizat, potrivit unor cerinţe economice, tehnologice, juridice şi sociale care concepe şi desfăşoară un ansamblu deactivităţi utile ce se concretizează în bunuri şi servicii destinate vânzării, cu scopul obţineriiunui profit cât mai mare.

    entru orice întreprindere cunoaşterea şi analiza mediului ambiant, a fizionomiei şimecanismului său de funcţionare reprezintă punctul de unde începe identificarea

    oportunităţilor, dar şi a pericolelor, a ameninţărilor ce se prefigurează la adresa sa. !e aceea seimpune cu necesitate cunoaşterea conţinutului şi a cerinţelor mediului, precum şi amodificărilor cantitative şi calitative care apar în sfera lui, chiar anticiparea evoluţiei viitoarea mediului, astfel încât întreprinderea să se poată adapta la noua lui structură.

    "bordată într#o concepţie sistemică, întreprinderea prezintă un ansamblu de trăsăturicare definesc atât specificul obiectivelor lor, cât şi nivelul atins în transpunerea practică aacestora. "stfel, întreprinderea este$%

    a& un sistem complex  pentru că încorporează resurse umane 'variate din punct de vedere al

    nivelului de pregătire, al vârstei, sexului, specializării, vechimii, etc.&, resurse materiale'materii prime, materiale, utilaje, clădiri, combustibili etc& şi resurse financiare'disponibilităţi băneşti în numerar sau în conturi bancare&, între aceste resurse stabilindu#semultiple şi profunde legături(

     b& un sistem economic autonom, în cadrul căruia are loc ansamblul activităţilor de gestionare a patrimoniului propriu al întreprinderii.

    c& un sistem tehnico-productiv caracterizat prin existenţa ansamblului de mijloacemateriale tehnice şi tehnologice, care reprezintă suportul desfăşurării activităţilor umaneîn cadrul  întreprinderii. "cestea dau în foarte mare măsură conţinutul activităţilor desfăşurate în  întreprindere, îi determină profilul acesteia. )uncţia principală aîntreprinderii este producerea de   bunuri sau servicii destinate vânzării pe piaţă. rinaceastă caracteristică întreprinderea se  delimitează de alţi agenţi economici cum ar fiadministraţiile publice.

    d& un sistem organizatoric-administrativ , întrucât în momentul înfiinţării, întreprindereacapătă statutul de persoană juridică, primeşte o denumire precisă, are un sediu şi unobiect de  activitate bine determinat(

    e& un sistem social , care se prezintă sub forma unui complex de relaţii structurale

    interpersonale sau pluripersonale, în care indivizii sunt indetificaţi în funcţie deactivitate, statut,  rol, şi care urmăreşte realizarea unor obiective precise.

    1

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    2/17

     Mediul extern al întreprinderii

    f& un sistem deschis, această proprietate fiind specifică tuturor sistemelor care au legături cumediul prin cel puţin o intrare şi o ieşire.

    g& un sistem autoreglabil, ca urmare a faptului că întreprinderea are capacitatea, oferită deautonomia sa funcţională, de a#şi modifica activitatea în scopul realizării obiectivelor 

     propuse(h& un sistem probabilistic, sub permanenta influenţă a unor factori perturbatori(i& un sistem cu finalitate, care îşi realizează obiectivele stabilite.

    Obiectivele întreprinderii, care exprimă, într-o formă concretă şi măsurabilă, scopurile  stabilite a fi realizate prin activitatea desfăşurată de întreprindere în cursul unei perioade, pot fi%

    a& *maximizarea profitului+, obiectiv formulat de teoria economică neoclasică, obiectiv

    care se realizează atunci când costurile marginale ale producţiei egalează veniturilemarginale. b& În ceea ce priveşte teoriile alternative privitoare la obiectivele întreprinderii.

      rganizaţia în general şi întreprinderea productivă în special nu reprezintă un scop însine, ci un mijloc prin care se satisfac anumite nevoi ale societăţii, în primul rând ale pieţeiinterne şi externe, ale mediului extern în cadrul căruia organizaţia sau întreprinderea seconstituie şi se dezvoltă.

      puternică influenţă asupra rezultatelor activităţii întreprinderii # aşa cum am văzut #o exercită mediul extern în care aceasta activează, fizionomia şi mecanismul lui defuncţionare precum şi capacitatea întreprinderii de a fructifica oportunităţile şi a evita

     primejdiile pe care acesta i le furnizează, prin sincronizarea acţiunilor ei cu schimbările dinconfiguraţia mediului. !e aceea, se impune cu necesitate cunoaşterii conţinutului şi acerinţelor mediului, precum şi amodificărilor cantitative şi calitative care apar în sfera lui, chiar anticiparea evoluţiei viitoarea mediului, astfel încât întreprinderea să se poate adapta la noua lui structură.

    -unoaşterea caracteristicilor şi a mutaţiilor intervenite în structura mediului externeste o condiţie fundamentală a satisfacerii cantitative şi calitative a unei anumite categorii detrebuinţe de către întreprindere, necesităţi aflate în continuă creştere şi diversificare, care

    trebuie să stea la baza elaborării unor strategii realiste, bine fundamentate ştiinţific.-a sistem dinamic, socio#economic, întreprinderea preia din mediul extern resursele

    de care are nevoie le introduce în procese specifice, din care rezultă produse, servicii saulucrări care vor fi transferate aceluiaşi mediu ambiant. În acest sens, întreprinderea este ocomponentă de bază a mediului extern, ca un sistem de intrări 'din mediul extern&, procese şiieşiri 'către mediul, extern&. rin intrări, întreprinderea se adaptează la mediu, iar prin ieşiriaceasta va influenţa mediul.

     Înţelegerea mediului extern în care operează serviciul informaţional este fundamentală

     pentru aşezarea acestuia astfel încât să beneficieze de schimbările tehnologice, obţinerea

    2

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    3/17

     Mediul extern al întreprinderii

    resurselor şi furnizarea serviciilor dorite de clienţi. ediul extern este dinamic şi este necesar să fie permanent /scanat/ pentru a identifica noile realităţi, provocări şi incertitudini.0valuare mediului extern este una din primele etape ale procesului de planificare strategică."ceasta permite managerilor să identifice schimbările, tendinţele, oportunităţile, ameninţările,şi oferă de asemenea informaţii de bază pentru alte evaluări cum ar fi profilul de capacitate.

    rin scanarea numărului şi naturii factorilor 'determinanţilor& mediului extern,managerul descoperă dacă serviciul sau organizaţia superioară operează într#un mediu simplusau complex, stabil sau instabil. -omplexitatea şi stabilitatea mediului extern afecteazăstructura, stilul managerial şi cultura organizaţională.

    -omplexitatea mediului arată numărul de factori care afectează organizaţia. 1n mediusimplu este acela unde numărul factorilor este de 2 sau 3. 1n mediu complex este cel în care

     peste $4 factori au impact asupra organizaţiei.5tabilitatea arată gradul şi frecvenţa schimbării factorilor. !acă acestia îsi schimbă

    continuu intensitatea, iar serviciul se schimbă, mediul poate fi considerat instabil.

    6urbulenţele nu întotdeauna influenţează organizaţiile în acelasi mod si în acelasi timp.

    11 !actorii "#$%

    ediul extern prezintă importanţă prin impactul pe care acesta îl are asupraorganizaţiei şi care se traduce în ameninţări şi oportunităţi.  "naliza mediului exterior se desfăşoară pe mai multe componenete% social, tehnic,economic, politic, care pot fi definite ca factorii 560. 7a aceasta se pot adauga şi elementelecare derivă din aceştia, şi anume infrastructura, sistemul legal, structura demografică, la care

    trebuie adăugat sistemul concurenţial alcătuit din concurenţa şi piaţa.  -omponenta 85+ sau factorul social poate avea un efect enorm asupra organizaţiei."ceşti factori pot cuprinde, de exemplu, atitudinea socială, mărimea familiei. tendinţă socială, care a avut şi va avea un impact deosebit asupra organizatiilor şi în primulrînd asupra celor publice, a organizaţiilor voluntare, este natalitatea. În acelaşi domeniu socialenumeram şi alţi factori ca sporirea mobilităţii, creşterea forţei de munca feminine, afacerietc.  5e poate arăta că, în unele sectoare de activitate, creşterea numarului de salariaţi învârstă sau, în unele domenii, sporirea numărului de pensionari au implicaţii asupra dezvoltării.

    În aceeaşi direcţie poate acţiona şi creşterea rapidă a mobilităţii lucratorilor, şi în general, a populaţiei. 5tructura populaţiei ocupate este in schimbare, in unele zone creste numarul celor in varsta şi se reduce numarul celor tineri, ceea ce impune modificarea politicilor de recrutaresi instruire. !e asemenea, cresterea numarului de salariati femei impune noi politici de

     personal pentru selectie,recrutare si promovare.  -el de al doilea factor este tehnologic. "desea, acest factor are o mare forta asupravietii oamenilor si asigura adevarate minuni sau orori. 9itmul de dezvoltare sociala este decele mai multe ori in functie de numarul descoperirilor tehnologice. "cest factor este subimpactul tehnologiei informationale, care a transformat toate palierele vietii actuale%

    organizatia lucrative sau cea de servicii, compartimentul functional, subunitatea structurala de procesare, casa#familia, comertul, educatia#instruirea, recreerea#timpul liber etc.

    3

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    4/17

     Mediul extern al întreprinderii

     

    -el de al treilea factor este cel economic, care poate fi conturat prin%#nivelul si structura produsului intern brut(#modificarile in nivelul cererii(#numarul de salariati, someri si structura acestora(#schimbari in nivelul preturilor(#scena economica internationala(  )actorul economic are un impact foarte important in etapa de tranzitie a tarilor dinestul 0uropei. "stfel, nivelul si structura produsului intern brut actioneaza asupra cheltuielilor de bunuri si servicii, cererea pentru unele bunuri si servicii creste, pentru altele se reduce,somajul oscileaza permanent, preturile de asemenea, iar problemele economice au un caracter global. :mportant pentru manageri, administratori, este anticiparea acestor modificari, pentru adirija organizatiile potrivit schimbarilor din mediu.

     

    :n contextul actual se poate sublinia importanta factorului 8puterea de cumparare+ ca ofunctie de venituri curente, preturi, marimea economiilor, a datoriilor, posibilitatea decreditare, etc. !e asemenea, alti doi factori economici au implicatii puternice, si anume%#rata de schimb#rata dobanzii.

    1ltimul factor, dar nu cel mai putin important, este cel politic.:nvestigarea acestui factor presupune analiza legilor, a organismelor guvernamentale,

    grupurilor de presiune care influenteaza si limiteaza actiunile organizatiilor. 6endintele politice actuale sunt cresterea numarului de reglementari din sfera afacerilor si cea publica,sporirea grupurilor de interes public etc. "cest factor are in prezent o importanta tot mai mareasupra organizatiilor si o importanta covarsitoare asupra organizatiilor din sectorul public.

    Capitolul & Macromediul si micromediul firmei

    acromediul i micromediul firmei alcătuiesc mediul extern al acesteia care, înșviziunea lui hilip ;otler poate fi definit ca 8ansamblul factorilor i for elor externe care suntș țîn masură să#i afecteze acesteia maniera de dezvoltare+.

    &1 Macromediul

    acromediul unei firme este locul de unde acesta trebuie să pornească în identificareaocaziilor favorabile i a amenin ărilor la adresa sa. 0l constă din totalitatea factorilor i aș ț ș

    for elor care afectează ac iunile i rezultatele firmei.ț ț ș

    4

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    5/17

     Mediul extern al întreprinderii

    acromediul firmei este alcătuit din următoarele elemente majore% factori economici,factori demografici, factori naturali, factori tehnologici, factori politici i factori culturali.ș

    "&"&"&"&"&"&"&"&

    "&"&"&"&"&

    )actorul economic poate fi considerat componenta principală a macromediuluireprezentând puterea de cumpărare a clien ilor, indiferent dacă sunt agen i economiciț țsau consumatori individuali.

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    6/17

     Mediul extern al întreprinderii

    defini ie clară i complexă a micromediului ne este prezentată de către !umitru !.ț ș7azăr care spune că, în viziunea lui 8micromediul mar=etingului cuprinde acei factori internii for e externe care influen ează în mod direct activitatea firmei i asupra cărora se poateș ț ț ș

    exercita un anume control+.

    -omponentele micromediului care influen ează deciziile asupra tacticilor dar i asupraț șstrategiilor sunt următoarele% -lienţii, )urnizorii, Întreprinderile concurente, :ntermediarii ișrganismele publice ':nstituţiile bancare, 5ocietăţile de asigurări, -amerele de -omerţ şi:ndustrie, ass#media, ficiul 9egistrului -omer ului, :nstitu iile statului, "socia iileț ț țcomerciale&.

    $. Clien iiț   reprezintă componenta principală a micromediului deoarece toate eforturileagentului economic sunt menite să satisfacă nevoile clien ilor.ț

    5#a realiza o clasificare a componentelor clientelei unei firme după natura lor, astfel

    încât există%

     Pie ele de consumț    care sunt alcătuite din consumatori individuali care

    achizi ionează un bun pentru a# i satisface propriile nevoi(ț ș

     Pie ele industrialeț   care sunt formate din utilizatori industriali care achizi ioneazăț

    un produs cu scopul de a#l introduce din nou în circuitul productiv(

     Pie ele de distribu ieț ț    care sunt alcătuite din comercian i 'angrosist sau detailist&ț

    care achizi ionează un produs pentru a#l revinde la un pre mult mai mare(ț ț

     Pie ele guvernamentaleț    care sunt formate din organisme publice care cumpără

     pentru a asigura serviciile publice(

     Pie ele interna ionaleț ț    sunt reprezentate de clien i care se află înafara grani elor ț ț

    unei ări.ț

    altă clasificare a clien ilor se referă la tipurile de consumatori astfel încât există%ț

    Consumatori efectivi  sunt reprezenta i de acei clien i care la momentul actualț țconsumă produsele, serviciile firmei(

     Nonconsumatori relativi  sunt reprezenta i de clien ii care nu consumă produseleț ț

    firmei dar care în viitor s#ar putea să devină consumatori efectivi(

     Nonconsumatori absolu iț   sunt reprezenta i de clien ii care nu consumă dar nici nuț ț

    vor consuma produsele firmei.

    "gentul economic trebuie să tie să# i men ină clien ii existen i, să atragă noi clien iș ș ț ț ț ț'din rândul nonconsumatorilor relativi&, iar pentru aceasta trebuie să cunoască%

    • rofilul clientului 'vârstă, stil de via ă, ocupa ia, veniturile, nivelul educa iei&(ț ț ț

    6

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    7/17

     Mediul extern al întreprinderii

    • -e categorie de nevoi î i satisface cu produsul>serviciul respectiv(ș

    • -are sunt criteriile ce intervin în alegerea unui produs>serviciu(

    •  -are este importan a produsului>serviciului pentru client.ț

    ?. !urnizorii sunt reprezenta i de agen ii economici i persoanele care asigură resurseleț ț șnecesare pentru desfă urarea activită ii unei firme.ș ț

    În rela iile cu furnizorii, firmele trebuie să ină cont i de coeficientul de risc, riscuriț ț șcare pot apărea dacă%

    • 1n furnizor de ine patentul asupra unui produs esen ial pentru produc ia firmei(ț ț ț

    • 1n produs esen ial nu poate fi înlocuit(ț

    • -lientul solicită expres sau preferă produsele sau serviciile unui anumit furnizor 

    'constructorii sunt sili i să respecte specifica iile arhitectului sau un supermar=etț ț preferă mărcile pentru care s#au făcut reclamele&(

    • 0ste prea costisitoare schimbarea furnizorului 's#a găsit o bancă cu o dobândă la

    credit mai mică decât cea contractată&(

    • )urnizorul este mai puternic decât cumpărătorul 'o firmă mică este dezavantajată

    de către un furnizor mare, deoarece poate plăti pre uri mari pentru comenzi mici&ț $

    @. ntreprinderile concurente  A concuren a reprezintă un factor determinant careținfluen ează o firmă încă dinainte ca aceasta să se lanseze pe pia ă de aceea este foarteț țimportant să se realizeze o analiză a concuren ilor pentru a le descoperi atât punctele tari, câtți punctele slabe dar i pentru a afla care sunt ansele reale ale firmei de a câ tiga concuren a.ș ș ș ș ț

    0xistă mai multe tipuri de concuren i, cum ar fi%ț

    a& Concuren ii direc iț ț    sunt cei care produc, prestează, execută acelea i bunuri,ș

    servicii sau lucrări la pre uri similare însă cu condi ia de a satisface acelea i nevoiț ț șdar cheltuind o sumă mult mai mare pe reclamă pentru a scoate în eviden ăț beneficiile consumatorilor dacă aleg produsul>serviciul lor i nu a firmeișconcurente. -oncuren a directă este extrem de costisitoare de aceea singurii carețrezistă pe pia ă în astfel de situa ii sunt firmele cu o situa ie financiară puternică.ț ț ț

     b& Concuren ii indirec iț ț   sunt acele firme care oferă pe pia ă un bun asemănător cu celțal firmei concurente, dar care de ine caracteristici diferite pentru satisfacerea altor țtipuri de preferin e.ț

    1

    7

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    8/17

     Mediul extern al întreprinderii

    c&  Înlocuitorii  reprezintă firmele care oferă bunuri substituibile dar care satisfacacelea i preferin e ale unui consumator, prezentându#se astfel într#o formă diferită.ș ț

    d&  ebutan ii sau nou veni ii pe pia ăț ț ț   sunt fie firme cu reputa ie care î i extind gamaț șde produse pentru alte pie e decât cele tradi ionale lor, fie firme care caută înț ț

    8aval+ o re ea de distribu ie sau în *amonte+ surse de furnizare avantajoase.ț ț

    În func ie de numărul i pozi ia concuren ilor pe pia ă se pot identifica trei situa iiț ș ț ț ț țdiferite, i anume%ș

    Concuren a pură i perfectăț ș  are loc în cazul în care cumpărătorul este foarte bine

    informat asupra pie ei i î i propune să ob ină pre ul cel mai mic posibil 'firmaț ș ș ț țacceptă pre ul pie ei&(ț ț

     Monopolul  există atunci când o firmă domină întreaga pia ă(ț

    !ligopolul  se manifestă prin numărul mic de competitori care se cunosc foarte

     bine între ei, î i cunosc tacticile i reac ionează unii la ac iunile celorlal i.ș ș ț ț ț

    2. (ntermediarii  sunt agen ii economici ce sunt implica i în distribuirea, promovarea,ț țcomercializarea produselor>serviciilor către consumatorii finali. -ategorii de intermediari maides întâlnite sunt%

    •  istribuitori comerciali% angrosi ti, detaili ti, agen i de vânzare(ș ș ț

    •  istribuitori fizici% firme de transport, operatorii depozitelor de mărfuri(

    •  "gen ii prestatoare de servicii de mar#eting ț  % sondare, consultan ă, promovare.ț

    3. Organismele publice se constituie într#o componentă care îi grupează pe to i cei carețau interes sau influen ă asupra întreprinderii i în prezent sau în viitor îi pot influen aț ș țatingerea obiectivelor.

    rganismele publice cuprind următoarele elemente%

     $nstitu iile bancareț    au ca i rol principal finan area firmei dar i oferirea deș ț ș

    consultan ă, de a oferi informa ii cu privire la% tendin ele economiei na ionale iț ț ț ț șinterna ionale, situa ia comercială i solvabilitatea firmei.ț ț ș

    %ocietă ile de asigurăriț    reprezintă organiza ia la care firma apelează pentru a# iț ș

     proteja bunurile împotriva incendiilor, cutremurelor, exploziilor i se concretizeazăș

    într#un contract de asigurare, firma fiind obligată să achite periodic o sumă de baniîn func ie de suma asigurată.ț

    8

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    9/17

     Mediul extern al întreprinderii

    Camerele de Comer i $ndustrieț ș  # există la mai multe niveluri i au următoareleș

    atribu ii%ț

    • feră informa ii privind evolu ia comer ului i a industriei atât la nivelț ț ț șna ional cât i la nivel interna ional(ț ș ț

    • )acilitează contactele dintre oamenii de afaceri din ară i străinătate(ț ș

    • 0ditează publica ii i organizează târguri, expozi ii etc.ț ș ț

     Mass-media are un rol dublu, pe de#o parte are un rol de informare cu privire la

    situa ia economică, politică, socială la nivel local, regional, na ional, iar pe altăț ț parte rol de reprezentare prin reclamă, publicitate.

    !ficiul &egistrului Comer uluiț    înregistrează i ine eviden a firmelor dintr#oș ț ț

    anumită zonă teritorială.

    Capitolul 2 "tudiu de caz Mil3a

    9

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    10/17

     Mediul extern al întreprinderii

    %ovestea mărcii M()4+  reprezintă o incursiune în istoria familiei şi companiei5uchard. e B octombrie $CBC se naşte în 0lveţia, la

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    11/17

     Mediul extern al întreprinderii

    şi -ăpşuni, :7;" "lune şi 5tafide&, persoane de sex masculin care consumă ciocolatăsimplă ':7;" -iocolată "lbă, :7;" 7apte din "lpi, :7;" Goisette&, persoanele careau diabet ':7;" !iet cu 7apte din "lpi&, vârstnicii şi totodată consumatori ocazionali careachiziţionează :7;" raline pentru cadou. Însă cei mai importanţi dintre consumatorii suntconsideraţii copii 'ei preferă% :7;" #

     joD, :7;" -hocoinis, :7;" il=inis&.-lienţii mărcii :7;" sunt consumatori din toate categoriile din mediul urban şi rural

    cu venituri peste medie.  otenţiali clienţii sunt cei care nu consumă încă produsele :7;", dar care vor puteadeveni în timp consumatori. !e exemplu, persoanele care ţin cură de slăbire nu consumăfoarte des produsul. "cest produs nu intră în aria lor de interes, însă cu timpul vor consuma înmomentul în care vor fi incluse în gamă produse cu un conţinut caloric scăzut.

    '()(+( "naliza furnizorilor 

    )urnizori ai mărcii :7;" sunt% 5-."lbalact.5" 'furnizor în materie de produselactate&, 5-.!r et=er.5" 'furnizor în materie de cacao&, 5-.lastics.5" 'furnizor în materii

     prime pentru ambalaje&, iar sortimentele care nu sunt fabricate la

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    12/17

     Mediul extern al întreprinderii

    'otorietatea ridicată în r7ndul consumatorilor  A :"G" a reuşit de#a lungul anilor să devină cea mai cunoscută marcă de ciocolată din 9omânia.

    %uncte slabe

    %romovare slabă A ciocolată :"G" nu este intens promovată spre deosebire de produseleconcurenţilor.+mbala8 neatractiv A ciocolată :"G" nu impresionează prin ambalaj şi nu trezeştecuriozitatea cu privire la conţinut.

    %/(MO)+ analiza parţială "5O#

    %uncte tari6• reţ accesibil

    %uncte slabe6• -alitate redusă• 7ipsa creativităţii

    %uncte tari

    %reţ accesibil Aprodusele mărcii 9:7" au un preţ accesibil pentru persoanele cu veniturimici şi medii.

    %uncte slabe

    Calitate redusă A calitatea produselor mărcii 9:7" au de suferit din cauza preţului mic.)ipsa creativităţii A 9:7" nu dispune de creativitate în promovare, dar niciîn producţie, realizând doar variantele clasice de produse.

    4+'0(+ analiza parţială "5O#

    %uncte tari6

    • reţul• :magine bună pe piaţă• 5e adresează tuturor categoriilor de

    venituri

    %uncte slabe6

    • -ompoziţia produselor • !esign#ul ambalajului

    %uncte tari

    %reţul A unei tablete de ciocolată ;"G!:" este de aproximativ @ lei, fiind cu aproximativ

    ?4L mai ieftin decât :7;".(magine bună pe piata # ;"G!:" a reuşit să îşi consolideze poziţia pe piaţa prin crearea

    12

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    13/17

     Mediul extern al întreprinderii

    unei imagini bune."e adresează tuturor categoriilor de venituri  A datorită preţului accesibil ciocolata;"G!:" poate fi achizi ionată de toţi consumatorii indiferent de categoria de venit.ț

    %uncte slabe

    Compoziţia produselor  # în procesul de producţie al produselor ;"G!:" sunt folositedoar ingrediente clasice, nu se utilizează ingrediente de o calitate foarte ridicată.0esign-ul ambala8ului  # ciocolată ;"G!:" nu impresionează prin ambalaj, nu trezeştecuriozitatea cu privire la conţinut.

    '$"#)$ analiza parţială "5O#

    %uncte tari6

    • !iversitatea gamei de produse• -alitatea produselor 

    %uncte slabe6

    • lasarea produselor 

    %uncte tari

    0iversitatea gamei de produse # marca G05670 deţine o gamă vastă de produse cu ajutorulcăreia acoperă piaţă, reuşind astfel să satisfacă cerinţele consumatorilor.

    Calitatea produselor # în procesul de fabricare al produselor G05670 sunt utilizate materii primede calitate superioară produsul finit fiind catalogat ca fiind unul de calitate.

    %unce slabe %lasarea produselor # amplasarea produselor G05670 în locurile cele mai bune genereazăcosturi foarte ridicate.

     '()(( "naliza distribuitorilor 

    e piaţa ciocolatei :7;" rolul cel mai important îl au comercianţii cu amănuntul."stfel :7;" este comercializată în% etro -ashO-arrD, 5elgros -ashO-arrD,

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    14/17

     Mediul extern al întreprinderii

    În mare parte, publicul este dat de ansamblul instituţiilor, asociaţilor, organizaţiilor mass#media care prin atitudinea, opţiunile şi acţiunile lor pot influenţa favorabil saunefavorabil activitatea mărci.

    :mplicit pentru organizaţie este foarte important şi publicul intern% managerii, acţionarii,salariaţii a căror părere este foarte importantă. 6otodată instituţiile guvernamentale i administraţiaș

     publică are un rol deosebit de important pentru firmă, deoarece ele crează cadrul legislativ dedesfăşurare a activităţiilor întreprinderii.

    2& +naliza macromediului

    -omponentele macromediului exercită asupra activităţii întreprinderii influenţe de ointensitate diferită.

    '(+()( "naliza mediului economic

    5ituaţia economică a unei ţări influenţează direct resursele de care dispun clienţii pecare le utilizează pentru cumpărarea unui produs sau serviciu. "ceastă regulă este valabilă şiîn cadrul mărcii :7;".

    În prezent, pe fondul încă ameninţător al crizei, economia 9omâniei şi mediul deafaceri au nevoie de libertate economică şi fiscalitate prietenoasă pentru a putea spera larelansarea economică şi dezvoltarea durabilă. !atorită acestui fapt şi a modului în care

    organele legislative au acţionat împotriva crizei, veniturile romanilor au scăzut. !iminuareacapacităţii de cumpărare a avut un impact semnificativ şi asupra vânzărilor mărcii, însăinvestiţiile constante în inovaţie relevă faptul că ondelez :nternational este printre puţinelecompanii care mai vorbesc despre creşteri în ultimii trei ani. :novaţia, în cadrul companiei,începe cu înţelegerea consumatorilor, a nevoilor şi problemelor cu care se confruntă aceştia zide zi, şi chiar anticiparea celor pe care nu le conştientizează încă.

    "stfel, potrivit datelor citate de companie, marca :7;" a înregistrat o creşterecumulată de ? puncte procentuale în primul semestru din ?4$? versus aceeaşi perioadă din?4$$, în timp ce pentru segmentul tabletelor plusul a fost de 2 puncte procentuale în aceeaşiunitate de timp. 0voluţia

     pozitivă este cu atât mai importantă cu cât piaţa de ciocolată a continuat să se contracteze în primele şase luni ale anului.

    '(+(+ "naliza mediului demografic

    Întreprinderea este interesată de mai multe aspecte demografice% numărul populaţieidin zonele de interes, structura populaţiei după sex şi vârsta, densitatea şi mobilitatea

    14

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    15/17

     Mediul extern al întreprinderii

     populaţiei, speranţa de viaţă, repartiţia populaţiei în mediul rural şi urban, etnia, religia,educaţia etc.

    Hânzările mărcii :7;" sunt influenţate de scăderea accentuată a ratei natalităţii lanivelul 9omâniei. -onsumul anual de ciocolată în 9omânia este de două =ilograme deciocolată per cap delocuitor, cantitate ce nu o plasează pe aceasta în rândul ţărilor cu cel mai mare consum deciocolată în topul cărora se afla :rlanda '$$,E3 =g>locuitor&, 0lveţia '$4,E@ =g>locuitor&, areaC$2>@$E din

    $2 mai ?44@ pentru aprobarea Gormelor cu privire la natura, conţinutul, originea, fabricarea,etichetarea şi marcarea unor produse din cacao şi ciocolată destinate consumului uman. "cest

    15

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    16/17

     Mediul extern al întreprinderii

    ordin a intrat în vigoare la $E septembrie ?442. rodusele mărcii :7;" corespund acestor norme legislative.

    7egea nr. @$>$BB4 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare.

    7egea nr. ?N>$BB4 privind 9egistrul -omerţului, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare.

    .1.M. nr. $$N>?44B pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în9egistrul -omerţului.

    K.M. nr. EE3>$BB3 privind unele măsuri de organizare unitară a evidenţei acţionarilor şiacţiunilor societăţilor comerciale, republicată.

    7egea nr. NCC>?44$ privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cucaracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

    -odul )iscal în care se prevede modalităţile de impozitare şi colectare a taxelor.

    16

  • 8/17/2019 Mediul Extern Al Intrep

    17/17

     Mediul extern al întreprinderii

    9ibliografie

    $.