'Meditația este un mister atât de mare încât a o numi 'știință' și 'artă' nu este exhaustiv.

Este un 'șpil' -- ori te prinzi ori nu te prinzi. Un șpil nu e o știință, nu poate fi predat. Un șpil nu este o artă. Un șpil este cel mai misterios fenomen din înțelegerea umană.

De exemplu, poate ai dat peste oameni... Unii au șpilul de a deveni imediat prieteni; doar întâlnindu-te cu el în autobuz pentru câteva momente și brusc te simți ca și cum v-ați cunoscut dintotdeauna, poate chiar timp de multe vieți. Și nu poți indica ce se întâmplă, pentru că e prima dacă când îl vezi pe om.

Am un prieten. E doctor în filozofie. Nu a câștigat niciodată un singur cent în viața lui, dar trăiește precum un rege. Are un anumit șpil că oricine îi devine prieten; trebuie doar să se uite la tine și ești prietenul lui -- și te simți de parcă ai fost prietenul lui dintotdeauna. Trăiește din bani împrumutați -- pe care nu-i returnează niciodată pentru că nu poate, nu există nici o cale să-i returneze, dar nimeni nu se simte afectat din cauza asta. Chiar daca a împrumutat bani de la tine și nu ți i-a dat niciodată înapoi, are tupeul să îți ceară din nou -- și îi vei da! Omul este atât de drăguț, atât de frumos, încât să ceri bani de la el pur și simplu pare neregulă. Și nu se simte niciodată stânjenit; nu evită niciodată oamenii

cărora le datorează bani.

L-am întrebat de multe ori, "Cât vei mai continua în stilul ăsta?"

A spus, "Cât?? Populația e în continuă creștere -- chiar dacă trăiesc un milion de ani, voi avea întotdeauna oameni care să-mi dea bani."

Și frumusețea este că îi dai bani și te simți onorat că a cerut de la tine, și nu de la altcineva. Acum cum vei numi asta? -- Artă? Știință? Este pur și simplu un șpil.

Călătorește fără bilet; nu a cumpărat niciodată un bilet. Am călatorit de multe ori cu el. Și îmi zicea, "De ce îți irosești banii pe bilete? Lasă-l pe controlor să vină; până la urmă, și el e tot o ființă umană." Și odată ce controlorul venea, era prins în pânza acestui om. Îi oferea o țigară, stăteau la gargară, începeau să joace cărți, și controlorul uita complet pentru ce venise. Și acum era prea târziu să ceară biletul -- deveniseră atât de prietenoși unul față de altul încât controlorul îl întreba, "Te pot ajuta în vreun fel?"

El zicea, "Trebuie să mă ajuți -- pentru că mi-am pierdut biletul!"

El a spus, "Nu-ți face griji. Voi fi acolo la poartă."

Locuiește în casele prietenilor. Nu are nici o casă a lui. Se mută dintr-un oraș în altul, dar știe tot felul de trucuri cu cărți de joc, șah, tenis, tot felul de tâmpenii de care oamenii sunt interesați. Și e un geniu. La șah nu poți să-l bați, la cărți nu poți să-l învingi.

Și e un om atât de vesel încât oamenilor le place ca el să se ducă la ei chiar dacă le va lua banii, chiar dacă le va lua mașina și nu le-o va returna niciodată -- oamenii tot îl plac, pentru că e pur și simplu "plăcubil". Nu este plăcut cu anumite condiții, e pur și simplu întreaga sa personalitate.

Odată locuia cu mine. Și chiar la ușa de alături locuia un alt profesor care era indian, însurat cu o americancă. Americanca era și ea profesoară la universitate. Eu îmi petreceam întreaga zi la universitate, așa că el a început să-și facă prietenii prin cartier. Americanca picase în plasa lui, și soțul ei de asemenea îi devenise prieten.

Lucrurile ajunseseră la un asemenea punct că soția profesorului vroia să fugă cu prietenul meu. Dar el a spus, "Va fi foarte dificil. Eu nu am nici o casă, nici un adăpost nicăieri. Nu știu unde voi fi mâine dimineață. Vei fi într-o mare dificultate cu mine, și te iubesc atât de mult încât nu vreau să îți creez astfel de probleme. Și îl iubesc și pe soțul tău; nu vreau să îi deranjez viața."

Dar profesorul era atât de fermecat de el încât a spus, "Dacă vrei, poți să-mi iei nevasta."

I-am spus, "Nu fii prost. Poți lua mașini, asta e în regulă; poți lua casetofoanele oamenilor, asta e în regulă; le poți lua aparatele de fotografiat, asta e în regulă. Dar dacă începi să le iei soțiile oamenilor, vei fi într-o mare belea. Așa că stabilește-ți că aceasta este limita. Nu depăși această limită."

A spus, "Ai dreptate. Rațional și eu mă gândesc că așa e corect. Dar nu merită să încerc măcar o dată? Când soțul e și el pregătit..."

Am spus, "Orice soț va fi pregătit! Ești un idiot. Nu este din cauza farmecului tău, orice soț va fi pregătit. Cu câte soții te poți descurca? Nu ai nici un ban. Și ține minte, nu poți aduce nici o femeie în casa mea."

El a spus, "Asta nu e bine, că exact la asta mă gândeam -- voi lăsa femeia aici. Încă o femeie ... o voi prinde și o voi lăsa aici. Poți avea discipoli!"

Am spus, "Eu -- genul acesta de discipoli nu îmi sunt de nici un folos."

Un șpil este ceva misterios; doar câțiva oameni o pot face.

Cunosc un om care își poate face loburile urechilor să se miște. Nu am găsit un alt om care să își poată mișca loburile urechilor. Acum cum vei numi asta? -- Știință sau ce? Pentru că i-am întrebat pe doctori, "Ce ziceți de lobii urechilor?"

Ei spun, "E imposibil."

Dar l-am adus pe prietenul meu la un doctor, i-am spus, "Arată-i acestui doctor..."

Și doctorul a zis, "Dumnezeule! Își mișcă lobii urechilor foarte ușor, fără nici o dificultate."

De fapt, lobii urechilor nu au nici o posibilitate biologică pentru mișcare, nu ai nici un control asupra lor -- încearcă. Nu ai nici un control. Sunt lobii urechilor tale, dar nu ai nici un control. Însă cunosc un om care o poate face. Și l-am întrebat, "Cum reușești?" A spus, "Nu știu. Pur și simplu am tot făcut așa de la bun început."

Este absolut imposibil, fizic imposibil -- pentru că pentru a mișca acești lobi ai nevoie de un anumit sistem pervos pentru a-i controla, iar acolo nu este sistem nervos. Lobul este doar carne.

Meditația, în ultimă instanță, este tot un șpil.

De aceea timp de mii de ani oamenii au meditat, i-au învățat pe alții, însă foarte puțini oameni au atins înălțimi în meditație, și sunt foarte puțini cei care măcar au încercat.

Iar marea majoritate a omenirii nu s-a deranjat nici măcar să se gândească la asta. E ceva... o sămânță cu care te naști.

Dacă nu ai sămânța, un maestru poate să continue să-și verse toată beatitudinea asupra ta, și totuși nimic nu ți se va întâmpla.

Iar dacă sămânța este acolo, doar prezența maestrului, doar felul în care se uită în ochii tăi, și ceva de o importanță extraordinară se petrece în tine -- o revoluție pe care nu o poți explica nimănui.

Este una din dificultățile tuturor meditatorilor, aceea că nu pot explica prietenilor lor, familiilor lor, ce anume fac ei. Pentru că majoritatea omenirii nu este interesată deloc. Iar aceia care nu sunt interesați deloc, pur și simplu cred despre acești oameni care sunt interesați, că au ceva la cap, că ceva e neregulă.

Stând tăcut, nefăcând nimic, primăvara vine și iarba crește de la sine -- dar în primul rând, de ce ar trebui să te preocupe iarba? Frumosul haiku al lui Basho le va părea absurd. Iarba va crește singură indiferent dacă stai sau nu tăcut, de ce să îți pierzi timpul? -- iarba va crește singură. Lasă primăvara să vină -- primăvara vine de la sine, iarba crește de la sine. De ce îți pierzi timpul? -- fă ceva între timp.

Dacă un om nu are ceva în inima lui deja -- o sămânță mică -- atunci este pur și simplu imposibil pentru el.

Poate învăța tehnica, poate învăța arta.

Dar dacă șpilul îi lipsește atunci nu va reuși.

Așadar mii de oameni încep să mediteze, dar foarte puțini -- atât de puțini încât pot fi numărați pe 10 degete -- se iluminează vreodată. Și până când meditația nu a devenit iluminare, doar ți-ai irosit timpul inutil.'

OSHO,Predici în Pietre, discursul 4, întrebarea 5