medicina veterinara

Universitatea de Stiinţe Agricole Si Medicină Veterinară Cluj Napoca

Admitere 2013 Teste-grilă pentru pregătirea examenului Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca

Culegere de întrebări pentru pregătirea candidaţilor în vederea examenul de Admitere la Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca

Facultatea de Medicină Veterinară Cluj Napoca 2

Întrebarile conţinute în grila de admitere au fost formulate după tematica indicată

pentru examenul de BACALAUREAT (Biologie 2), sub îndrumarea prorectorului ştiinţific al USAMV Cluj-Napoca, Sef lucrări Dr. Mihalca Andrei, utilizând următoarea bibliografie, agreată de Ministerul Educaţiei și Cercetarii:

„Biologie. Manual pentru clasa XI-a”, Autori: D.Cristescu, Carmen Salavastru, B.Voiculescu, C.Niculescu, R.Carmaciu.

Ed.Corint, 2008. cu respectarea anexei nr. 2 la OMECTS nr. 4800/31.VIII. 2010 referitoare la “Programa de examen pentru disciplina Biologie Bacalaureat 2011 B2. ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE UMANĂ, GENETICĂ ŞI ECOLOGIE UMANĂ”

CONŢINUTURI ALCĂTUIREA CORPULUI UMAN

topografia organelor şi a sistemelor de organe - planuri şi raporturi anatomice; FUNCŢIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMULUI UMAN FUNCŢIILE DE RELAŢIE SISTEMUL NERVOS

clasificarea sistemului nervos din punct de vedere topografic şi funcţional; sistemul nervos somatic: funcţia reflexă - actul reflex, funcţia de conducere -

clasificarea căilor de conducere si rolul acestora; sistemul nervos vegetativ - clasificare, efecte ale stimulării simpaticului şi

parasimpaticului; noţiuni elementare de igienă şi de patologie: meningită, comă, hemoragii cerebrale.

ANALIZATORII segmentele unui analizator; fiziologia analizatorilor: vizual, auditiv, vestibular, cutanat; noţiuni elementare de igienă şi patologie: herpes, cataractă, glaucom, conjunctivită,

otită. GLANDELE ENDOCRINE

topografie, hormoni – efecte definitorii: hipofiză, tiroidă, pancreas, suprarenale, gonade;

disfuncţii (nanism hipofizar, gigantism, acromegalie, diabet insipid, boala Basedow-Graves, mixedem, nanism tiroidian, guşă endemică, diabet zaharat).

SISTEMUL OSOS scheletul - alcătuire, rol, creşterea în lungime şi în grosime a oaselor;


noţiuni elementare de igienă şi patologie: deformări, fracturi, entorse, luxaţii. SISTEMUL MUSCULAR

muşchi scheletici: principalele grupe, tipuri de contracţii; noţiuni elementare de igienă şi de patologie: oboseală musculară, întinderi şi rupturi

musculare. FUNCŢIILE DE NUTRIŢIE DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA

transformări fizico-chimice ale alimentelor în tubul digestiv; absorbţia intestinală; fiziologia intestinului gros; noţiuni elementare de igienă şi patologie: carii dentare, stomatită, enterocolite,

ciroză hepatică, litiază biliară, pancreatită. CIRCULAŢIA

grupe sanguine, imunitate; activitatea cardiacă, parametri funcţionali - frecvenţă cardiacă, debit cardiac,

tensiune arterială, puls arterial; circulaţia mare şi mică; noţiuni elementare de igienă şi patologie: cardiopatie ischemică, hemoragii interne şi

externe, leucemii, anemii. RESPIRAŢIA

ventilaţia pulmonară, transportul gazelor, schimbul de gaze, volume şi capacităţi respiratorii;

noţiuni elementare de igienă şi patologie: gripă, fibroză pulmonară, emfizem. EXCREŢIA

formarea şi eliminarea urinei; noţiuni elementare de igienă şi de patologie: cistită, nefrită, glomerulonefrită.

FUNCŢIA DE REPRODUCERE sistemul reproducător: componente, fiziologie; sănătatea reproducerii: planificare familială, concepţie şi contracepţie, sarcina şi

naşterea; noţiuni elementare de igienă şi de patologie: anexită, adenom de prostată


În vederea facilitării modului de utilizare a acestui material precizăm că, varianta a). reprezintă răspunsul corect pentru fiecare întrebare.

În condiţiile de examen, această structură nu va mai fi respectată, ordinea răspusurilor fiind randomizată pentru fiecare întrebare!

Întrebările care vor constitui grila de examen vor fi de asemenea administrate aleator!


SISTEMUL NERVOS (Prof.Univ Dr. Ognean Laurenţ)

Sistemul nervos se clasifică din punct de vedere topografic în:

a) sistem nervos central şi sistem nervos periferic; b) encefal şi măduva spinării; c) sistem nervos simpatic şi sistem nervos parasimpatic.

Sistemul nervos se clasifică din punct de vedere funcţional în:

a) sistem nervos somatic şi sistem nervos vegetativ; b) encefal şi sistem nervos simpatic; c) sistem nervos somatic şi sistem nervos parasimpatic.

Sistemul nervos central include:

a) creierul şi măduva spinării; b) nervii craniali; c) nervii spinali.

Sistemul nervos periferic include:

a) nervii cranieni şi nervii spinali; b) măduva spinarii; c) cerebelul.

Sistemul nervos somatic distribuie fibre către:

a) muşchii scheletici; b) muşchii netezi; c) muşchiul cardiac.

Sistemul nervos vegetativ distribuie fibre către:

a) muşchii netezi, muşchiul cardiac şi unele glande; b) articulaţii ; c) piele şi muşchii striaţi.

Sistemul nervos vegetativ include:

a) o componentă simpatică şi o componentă parasimpatică b) fibre senzitive somatice şi fibre eferente simpatice; c) fibre motorii parasimpatice şi fibre senzitive somatice.

Reflexul (actul reflex) reprezintă:

a) reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare; b) o reacţie de apărare a organismului; c) răspunsul organismului la excitanţi necunoscuţi.

Arcul reflex este alcătuit din:

a) receptor, cale aferentă, centru nervos, cale eferentă şi efector; b) stimul şi răspuns; c) centru coordonator şi nervi.

Majoritatea receptorilor sunt:

a) celule epiteliale diferenţiate şi specializate în celule senzoriale (gustative, auditive);


b) celule somatice nespecializate; c) celule endocrine difuze.

Receptorul transformă:

a) energia stimulului în impuls nervos; b) potenţialul de acţiune în excitant; c) energia pozitivă în impuls nervos.

În funcţie de provenienţa stimulului, se deosebesc:

a) exteroceptori, interoceptori şi proprioceptori; b) receptori nespecializaţi; c) celule receptoare nedefinite.

Mugurii gustativi şi nociceptorii sunt:

a) chemoreceptori; b) fotoreceptori; c) termoreceptori.

Celulele cu conuri şi bastonaşe sunt:

a) fotoreceptori; b) caloreceptori; c) chemoreceptori.

Termoreceptorii sunt:

a) terminaţii nervoase libere; b) celule pentru tact şi presiune; c) celule pentru vibraţii.

Proprioceptorii primesc stimuli de la:

a) muşchi, tendoane, articulaţii; b) viscere; c) piele.

Calea aferentă a arcului reflex este compusă din:

a) neuroni senzitivi spinali sau cranieni; b) neuroni motori somatici şi vegetativi; c) neuroni intercalari.

Calea eferentă a arcului reflex este compusă din:

a) axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi; b) axonii neuronilor senzitivi somatici şi vegetativi; c) ganglionii spinali sau de pe traiectul unor nervi cranieni.

Principalii efectori ai arcului reflex sunt:

a) muşchii striaţi, muşchii netezi şi glandele exocrine; b) muşchii şi glandele endocrine; c) muşchii pielii şi glandele cutanate.


Căile ascendente (ale sensibilităţii) includ: a) căile sensibilităţii exteroceptive, proprioceptive şi interoceptive; b) căile motorii piramidale; c) căile motorii extrapiramidale.

Corpusculii neurotendinoşi (Golgi) şi corpusculii Ruffini sunt receptori pentru:

a) sensibilitatea kinestezică; b) sensibilitatea interoceptivă; c) sensibilitatea exteroceptivă.

Calea sensibilităţii proprioceptive de control al mişcării este constituită din:

a) tractul spinocerebelos dorsal (direct) şi tractul spinocerebelos ventral (încrucişat); b) sistemul piramidal; c) sistemul extrapiramidal.

Calea sistemului piramidal controlează:

a) motilitatea voluntară; b) motilitatea digestivă; c) motilitatea cardiacă.

Calea sistemului extrapiramidal controlează:

a) motilitatea involuntară automată; b) motilitatea voluntară a intestinului; c) motilitatea voluntară a stomacului.

Simpaticul acţionează asupra muşchilor dilatatori ai pupilei producând:

a) midriază; b) mioză; c) constricţia pupilei.

Secreţiile salivare, gastrice şi intestinale sunt stimulate de:

a) excitarea parasimpaticului; b) excitarea simpaticului; c) excitarea simpaticului şi parasimpaticului.

Funcţiile cardiace sunt stimulate de:

a) excitarea componentei simpatice; b) excitarea componentei parasimpatice ; c) excitarea componentei simpatice şi parasimpatice.

Motilitatea gastrointestinală este stimulată de:

a) excitarea parasimpaticului; b) excitarea simpaticului; c) acţiunea adrenalinei.

Hipertensiunea arterială poate produce:

a) hemoragii cerebrale; b) meningită; c) encefalită.


Pierderea conştienţei se întâlneşte frecvent în: a) epilepsie; b) meningită; c) encefalită.

ANALIZATORII (Prof.Univ Dr. Ognean Laurenţ)

Segmentele unui analizator sunt: a) periferic (receptorul), intermediar (de conducere) şi central; b) receptor, cale eferentă şi central; c) periferic, cale eferentă şi central.

Segmentul central al unui analizator este reprezentat de:

a) o arie din scoarţa cerebrală care transformă impulsurile în senzaţii specifice; b) o zonă subcorticală; c) un centru talamic.

Corpusculii Ruffini sunt receptori cutanaţi specializaţi pentru:

a) sensibilitatea tactilă; b) sensibilitatea gustativă; c) recepţionarea mirosului.

Receptorii cutanaţi reprezintă segmente periferice pentru analizatorii:

a) tactil, termic şi dureros; b) chimici (gustativ şi olfactiv); c) kinestezic.

Peretele globului ocular este format din tunicile:

a) externă (fibroasă, sclerotica), medie (vasculară, coroida), internă (nervoasă, retina); b) retină, coroidă şi corp vitros; c) cornee, conjunctivă şi retină.

Pata galbenă conţine:

a) celule cu conuri şi bastonaşe; b) celule ciliate; c) otolite.

Foveea centralis conţine:

a) numai celule cu conuri; b) numai celule cu bastonaşe; c) celule cu cili şi bastonaşe.

Celulele retiniene cu bastonaşe sunt adaptate pentru:

a) vederea nocturnă, la lumină slabă; b) vederea diurnă, la lumină intensă; c) vederea colorată.

Organul activ al acomodării ochiului în funcţie de distanţă este:

a) muşchiul ciliar; b) corneea transparentă;


c) corpul vitros. Mecanismul fotoreceptor se realizează prin:

a) descompunerea pigmentului vizual în retinen şi opsină; b) contracţia muşchilor ciliari; c) diminuarea elasticităţii cristalinului.

Aria vizuală primară este localizată în lobul cortical:

a) occipital; b) frontal; c) parietal.

Hipermetropia presupune depărtarea obiectelor de ochi şi se corectează prin:

a) lentile convergente; b) lentile divergente; c) lentile cilindrice.

Miopia necesită: a) apropierea obiectelor de ochi pentru a le vedea clar; b) îndepărtarea obiectelor de ochi pentru a le vedea clar; c) menţinerea obiectelor la distanţă normală de ochi.

Punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar, fără efort de acomodare, se numeşte:

a) punct remotum (6 metri); b) punct proxim (25 cm); c) punct optim (25 metri).

Culorile primare sau fundamentale pe care ochiul le percepe sunt:

a) roşu, albastru şi verde; b) alb, negru şi roşu; c) verde, negru şi roşu.

Sunetele cu frecvenţă joasă sunt recepţionate la nivelul:

a) vârfului melcului; b) porţiunii iniţiale a membranei bazilare; c) întregii suprafeţe a melcului.

Receptorii auditivi sunt localizaţi în:

a) organul Corti; b) sistemul otolitic; c) urechea medie.

Segmentul central al analizatorului auditiv este situat în cortexul:

a) temporal (girul temporal superior); b) frontal; c) occipital.

Vibraţiile membranei timpanice antrenează:

a) lanţul celor trei oscioare din urechea medie; b) perilimfa prin fereastra ovală;


c) endolimfa prin fereastra rotundă. Oscioarele urechii medii sunt:

a) ciocanul, nicovala şi scăriţa; b) ciocanul, utricula şi sacula; c) ciocanul şi canalele semicirculare .

Labirintul osos este format din:

a) vestibulul osos, canalele semicirculare şi melcul osos; b) vestibulul osos şi utricula; c) vestibulul osos şi sacula.

Organul lui Corti este situat la nivelul:

a) membranei bazilare; b) membranei timpanice; c) nicovalei.

Perilimfa este situată în:

a) rampa vestibulară şi timpanică ; b) urechea medie ; c) bula timpanică.

Receptorii maculari sunt stimulaţi mecanic de către:

a) otolite; b) vibraţiile scăriţei; c) vibraţiile timpanice.

GLANDELE ENDOCRINE (Prof.Univ Dr. Ognean Laurenţ)

Hipofiza este localizată: a) la baza encefalului; b) retrosternal; c) la polul apical al rinichiului.

Hormonul somatotrop (STH) stimulează:

a) creşterea organismului; b) secreţia de tiroxină; c) producerea de prolactină.

Prolactina este un hormon:

a) inhibitor al activităţii gonadotrope; b) stimulator al ovulaţiei; c) stimulator al glandei corticosuprarenale.

Hormonul luteinizant este secretat de:

a) hipofiză; b) gonade; c) suprarenale.

Vasopresina (ADH) are ca acţiune principală:


a) creşterea absorbţiei apei la nivelul tubilor distali şi colectori ai nefronului; b) stimularea pigmentogenezei; c) scăderea metabolismului bazal.

Oxitocina:

a) stimulează contracţia musculaturii netede a uterului gravid; b) determină creşterea numărului de leucocite; c) stimulează metabolismul bazal.

Aldosteronul este implicat în:

a) metabolismul sărurilor minerale; b) declanşarea glicozuriei; c) metabolismul lipidic.

Hormonii glucocorticoizi pot produce:

a) hiperglicemie; b) stimularea creşterii oaselor lungi; c) hipoglicemie.

Hormonii secretaţi de medulosuprarenală se numesc:

a) catecolamine - adrenalina şi noradrenalina; b) tiroxine- triiodtironina şi tretraiodtironina; c) proteine - albumine şi globuline.

Acţiunea hormonilor secretaţi de medulosuprarenală este identică cu:

a) stimularea sistemului nervos simpatic; b) stimularea sistemului nervos parasimpatic; c) inhibarea activităţii cardiace.

Tiroida este localizată:

a) în zona anterioară a gâtului; b) la baza encefalului: c) în loja renală.

Hormonii tiroidieni determină:

a) creşterea metabolismului bazal şi consumului de energie; b) scăderea metabolismului bazal şi consumului de energie; c) creşterea exagerată a extremităţilor.

Tiroxina este un hormon secretat de:

a) tiroidă; b) hipofiză; c) paratiroide.

Pancreasul endocrin este implicat în controlul metabolismului intermediar al:

a) glucidelor, lipidelor, proteinelor; b) sărurilor minerale; c) nu influenţează metabolismul intermediar.

Are efect hipoglicemiant:


a) insulina; b) glucagonul; c) oxitocina.

Glucagonul este secretat de:

a) pancreasul endocrin; b) pancreasul exocrin; c) hipofiză.

Nanismul hipofizar se datorează:

a) secreţiei inadecvate (reduse) a hormonului de creştere în copilărie; b) secreţiei în exces a hormonului de creştere în copilărie; c) hiposecreţiei hormonului de creştere la adult.

Tiroxina poate fi utilizată cu succes în tratamentul :

a) nanismului tiroidian (hipotiroidismul infantil); b) nanismului hipofizar; c) gigantismului.

Diabetul zaharat este o disfuncţie a:

a) pancreasului endocrin; b) adenohipofizei; c) tiroidei.

FUNCŢIA DE REPRODUCERE (Prof.Univ Dr. Ognean Laurenţ)

Stadiile foliculilor ovarieni sunt: a) primordial, primar, secundar (cavitar) şi matur (de Graaf); b) primar şi matur (de Graaf); c) primar şi secundar.

În structura uterului se distinge:

a) tunica seroasă, musculară şi mucoasă; b) tunica seroasă şi miometrul; c) tunica sero-mucoasă.

Testiculul este învelit la suprafaţă de:

a) albuginee; b) scrot; c) epididim.

Organele erectile ale penisului sunt reprezentate de

a) doi corpi cavernoşi şi un corp spongios; b) corpi cavernoşi şi glandele bulbouretrale; c) epididim şi uretră.

Testiculul este o glandă:

a) mixtă; b) extragenitală; c) cutanată.


Durata unui ciclu sexual la femeie este de:

a) 28 zile; b) 54 zile; c) 14 zile.

Activitatea ovarelor şi a testiculelor debutează (devine evidentă):

a) la pubertate; b) imediat după naştere; c) la vârsta de adult.

Perioada preovulatorie durează:

a) din ziua 1 până în ziua 14 a ciclului; b) din ziua 15 până în prima zi a menstruaţiei; c) în jur de 12 - 48 de ore în faza de debut a ciclului sexual.

Dezvoltarea şi maturarea foliculară este influenţată de:

a) hormonul de stimulare foliculară (FSH); b) glucagon; c) insulină.

După ovulaţie foliculul ovarian se transformă în:

a) corp galben; b) rest celular; c) formaţiune fibroasă.

Hormonul luteinizant (LH) stimulează:

a) ovulaţia şi formarea corpului galben; b) dezvoltarea caracterelor sexuale secundare; c) dezvoltarea caracterelor sexuale primare.

Ovulaţia nu poate avea loc fără:

a) atingerea vârfului preovulator de LH; b) secreţie de progesteron; c) prezenţa spermatozoizilor.

Menopauza se instalează la vârsta de:

a) 40-50 ani; b) 25-30 ani; c) 70-80 ani.

Corpul galben nefecundat:

a) involuează; b) se dezvoltă; c) se necrozează.

Reglarea secreţiei ovariene se realizează prin:

a) feed-back negativ hipotalamo-hipofizo-ovarian; b) feed-back pozitiv declanşat de testosteron; c) intervenţia ocitocinei.


“Epuizarea” ovarelor este caracteristică:

a) menopauzei; b)gigantismului hipofizar; c) deshidratării.

Spermatozoizii sunt stocaţi în:

a) epididim; b) uretră; c) prostată.

Acţiunea testosteronului stimulează: a) apariţia caracterelor sexuale secundare la mascul; b) funcţionarea prepuberală a testiculelor; c) diureza.

Reglarea secreţiei de testosteron este influenţată de:

a) LH-ul hipofizar; b) glucagon; c) paratiroide.

Hiposecreţia de testosteron determină:

a) infantilism genital; b) nanism hipofizar; c) hidrocefalie.

Cantitatea normală de spermă ejaculată la bărbat: a) aproximativ 3,5 ml; b) aproximativ 0,35ml; c) aproximativ 35ml.

Spermatogeneza este stimulată de:

a) FSH; b) progesteron; c) ocitocină.

Este considerată metodă definitivă de contracepţie:

a) vasectomia; b) tratamentul cu progesteron; c) prezervativul.

Spermatozoidul este o celulă:

a) haploidă; b) diploidă; c) somatică.

Se consideră metodă temporară de contracepţie:

a) utilizarea diafragmei sau steriletului; b) histerectomia; c) ligatura trompelor uterine.


Adenomul de prostată determină:

a) eliminarea cu dificultate a urinei; b) sterilitate; c) hemoroizi.

Boala inflamatorie pelvină cuprinde:

a) anexita; b) gastrita; c) hepatita.

SISTEMUL OSOS SI MUSCULAR (Prof.Univ.Dr. Damian Aurel) Termenul cel mai utilizat pentru denumirea organelor este:

a) viscer; b) ţesut; c) sistem.

Extremitatea cefalică este alcatuită din: a) cap,gât; b) cap, torace; c) cap, torace, abdomen.

Termenul de neurocraniu face referire la: a) cutia craniană; b) mandibula; c) coloana vertebrală.

Trunchiul este format din: a) torace,abdomen, pelvis; b) torace, pelvis; c) abdomen, pelvis.

Muschiul care separă cavitatea toracică de cea abdominală se numeste: a) muschiul diafragm; b) muschiul maseter; c) muschiul buccinator.

Membrele superioare se leagă la trunchi prin: a) centura scapulară; b) centura pelvină; c) articulatia coxo-femurală.

Cele trei segmente ale portiuni libere a membrelor superioare sunt; a) braţ, antebrat, mâna; b) antebraţ, gambă,mână; c) coapsă, gambă, picior.

Pentru precizarea poziţiei segmentelor corpului omenesc se folosesc:


a) axe si planuri; b) axe; c) planuri.

Corpul omenesc prezintă:

a) 3 axe si 3 planuri; b) 5 axe si 2 planuri; c) 3 axe si 5 planuri.

Axul longitudinal mai poate fi denumit si: a) axul lungimii corpului; b) axul grosimi corpului; c) axul latimi corpului

Axul longitudinal prezinta la om 2 poli:

a) superior si inferior; b) anterior si posterior; c) stang si drept

Axul sagital mai poate fi denumit ş:

a) axul grosimi corpului; b) axul latimi corpului; c) axul lungimi corpului.

Polii axului sagital sunt: a) anterior si posterior; b) stâng si drept; c) superior si inferior.

Axul transversal corespunde: a) lăţimii corpului; b) inălţimi corpului; c) lungimii corpului.

Planul sagital trece prin:

a) axul longitudinal si sagital; b) axul transversal; c) axul transversal.

Planul frontal trece prin: a) axul longitudinal si transversal; b) axul sagital si longitudinal; c) axul sagital si transversal.

Planul frontal merge:

a) paralel cu fruntea; b) paralel cu falangele; c) perpendicular pe patela.


Planul transversal trece prin: a) axul sagital si transversal; b) axul longitudinal si sagital; c) axul transversal si longitudinal.

Planul transversal mai poarta denumirea de : a) planul metameriei corpului; b) planul median; c) planul longitudinal.

Osificarea desmală dă naştere:

a) oaselor bolţi palatine; b) tibiei; c) fibulei.

Creşterea în grosime a oaselor lungi în urma osificări desmale se face pe seama: a) periostului; b) periostului si cartilajului hialin; c) ţesutului cartilaginos.

Osificarea encondrală dă naştere: a) oaselor membrelor, oaselor scurte, oaselor bazei craniului; b) oaselor bolţii cutiei craniene; c) osului parietal.

Creşterea în lungime a osului prin osificare encondrală se realizează pe baza:

a) cartilajului diafizo-epifizar; b) periostului; c) periostului si cartilajului hialin.

Din categoria oaselor lungi fac parte: a) tibia si fibula; b) sternul; c)oasele tarsiene.

La oasele lungi predomină a) lungimea; b) lungimea si lăţimea; c) lăţimea.

La oasele late predomina: a) lăţimea şi înălţimea; b) lungimea şi înălţimea; c) au toate dimensiunile egale.

La oasele scurte predomină : a) toate cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale; b) înălţimea; c) lăţimea si înălţimea.


Din categoria oaselor late fac parte: a) coxalul şi scapula; b) femurul şi ulna; c) radiusul şi tibia.

Din categoria oaselor alungite fac parte: a) coastele, clavicula; b) sternul; c) oasele tarsiene.

În componenţa neurocraniului intră: a) osul etmoid; b) mandibula; c) osul nazal.

În componenţa viscerocraniului intră:

a) şase oase perechi si doua oase neperechi; b) opt oase perechi; c) cinci oase perechi si un os nepereche.

Coloana vertebrală cuprinde un numar de: a) 5 regiuni; b) 4 regiuni; c) 6 regiuni.

Osul sacru la om provine din sudarea a: a) 5 vertebre sacrale; b) 7 vertebre sacrale; c) 4 vertebre sacrale.

Scheletul toracelui este format anterior de: a) stern; b) coaste; c) coaste si coloana vertebrală.

”Manubriul”este parte componentă a: a) sternului; b) femurului; c) coloanei vertebrale.

Coastele sunt arcuri osteocartilaginoase, intinse de la: a) coloana vertebrală toracală la stern; b) coloana vertebrală cervicală la stern; c) pubis la stern.

Primele 7 perechi de coaste sunt cunoscute sub denumirea de: a) coaste adevarate; b) coaste flotante; c) coaste false.


Centura scapulară este formată din: a) claviculă si scapulă; b) radius si ulna; c) tibie si fibulă.

Centura pelvină este formata din: a) oasele coxale; b) tibia si fibula; c) clavicula si scapula.

Rolul antitoxic al sistemului osos se datorează faptului că oasele: a) reţin numeroase substanţe toxice; b) elibereaza substanţe toxice în cantitate mare pentru a fi eliminate prin intermediul rinichilor; c) stochează substanţe nutritive evitând astfel obezitatea.

Entorsele constitue: a) alungirea ligamentelor component ale unei articulaţii si a ligamentelor de vecinatate; b) dislocarea elementelor componente ale unei articulaţii; c) întreruperea continuitaţi anatomice a unui os.

Din categoria muşchilor cu mai multe origini fac parte: a) biceps; b) piramidal al abdomenului; c) marele dorsal.

Tecile de ţesut conjunctiv, care invelesc fiecare fibră muscular, se numesc: a) endomisium; b) epimisium; c) perimisium.

Perimisium-ul îşi are originea in: a) epimisium; b) fascia muscular; c) endomisium.

Muşchiul sternocleidomastoidian face parte din:

a) muşchii gâtului; b) muşchii capului; c) muşchii spatelui şi ai cefei.

Muşchiul diafragm are rolul de a separa:

a) cutia toracică de cavitatea abdominală; b) cutia toracică de cavitatea pelvină; c) cavitatea abdominală de cavitatea pelvină.

În cazul contracţiei izomerice: a) lungimea muşchiului rămâne neschimbată; b) muşchiul realizează lucru mecanic; c) variază lungimea si tensiunea muşchiului.


În cazul contracţiei izotonice: a) lungimea muşchiului variază; b) tensiunea creste foarte mult; c) lungimea muschiului rămâne neschimbată.

În cazul contracţiei auxotonice: a) variază şi lungimea şi tensiunea muşchiului; b) tensiunea musculară ramâne constantă; c) lungimea muşchiului rămâne neschimbată.

Artrodiile sunt: a) articulaţii sinoviale cu o mare mobilitate; b) articulaţii fixe, imobile; c) suprafeţe articulare plane sau uşor concave.

CIRCULATIA (Prof Univ .Dr. Papuc Ionel)

Din masa corporală, sângele reprezintă: a) 8%; b) 15%;

c) 20%. Hematiile au rol în transportul gazelor respiratorii, în menţinerea echilibrului acido-bazic şi sunt:

a) celule fărăr nucleu; b) celule cu nucleu şi mitocondrii; c) elemente necelulare.

Pe suprafaţa hematiilor se gasesc proteine cu rol de:

a) antigene ; b) anticorpi; c) aglutinine.

Rh-ul negativ se întâlneşte în cazul în care pe membrana hematiilor:

a) nu există antigenul D; b) există antigenul D; c) există antigenul A.

Sângele este compus din:

a) 55% plasmă şi 45% elemente figurate; b) 40% plasmă şi 60% elemente figurate; c) 30% plasmă şi 70% elemente figurate.

Elementele figurate ale sângelui sunt reprezentate de:

a) globule roşii, globule albe, plachete sanguine; b) anticorpi; c) structuri antigenice.

Distrugerea hematiilor se numeşte:

a) hemoliză;


b) hemoragie; c) hematom.

Circulaţia sistemică sanguină se mai numeşte:

a) marea circulaţie; b) mica circulaţie; c) circulaţia pulmonară.

Plachetele sanguine sunt reprezentate de:

a) trombocite; b) neutrofile. c) leucocite.

Oamenii cu grupa sanguină 0 (zero) pot dona sânge:

a) la toate grupele; b) numai la grupa 0 (zero); c) numai la grupa AB.

Grupa sanguină AB poate primi sânge:

a) de la toate grupele; b) numai de la grupa 0 (zero); c) numai de la grupa B.

În prima fază a procesului de coagulare se formează:

a) tromboplastina; b) trombina; c) fibrina.

Trunchiul arterial celiac se împarte în 3 ramuri:

a) splenică, gastrică stângă şi hepatică; b) renală, duodenală şi jenunală; c) gastrică dreaptă, renală şi jejunală.

Vena portă transportă sânge încărcat cu nutrienţi către:

a) ficat; b) cord ; c) rinichi.

Limfa în final ajunge în:

a) circulaţia venoasă; b) circulaţia arterială; c) cisterna toracică limfatică.

Splina aparţine:

a) sistemului circulator; b) sistemului digestiv; c) sistemului excretor.

Vena splenică participă la formarea: ` a) venei porte;


b) venei cave; c) venei azigos.

Faza de relaxare a inimii se numeşte;

a) diastolă; b) sistolă; c) aritmie.

Activitatea cardiacă normală este condusă de:

a) nodulul sinoatrial; b) fasciculul Hiss; c) nodulul atrioventricular.

Accelerarea ritmului inimii se numeşte:

a) tahicardie; b) bradicardie; c) tahipnee.

Un ciclu cardiac este format din:

a) o sistolă şi o diastolă; b) două sistole consecutive; c) două sistole şi o diastolă.

Durata unui ciclu cardiac este:

a) invers proporţională cu frecvenţa cardiacă; b) direct proporţională cu frecvenţa cardiacă; c) egală cu frecvenţa cardiacă.

Sistola atrială la un ritm cardiac de 75 bătăi/minut durează:

a) 0,10 secunde; b) 1,2 secunde; c) 2,0 secunde.

Înregistrarea grafică a biocurenţilor de depolarizare şi repolarizare miocardică poartă numele de:

a) electrocardiogramă; b) encefalogramă; c) ecocardiografie.

Înregistrarea grafică a pulsului se numeşte:

a) sfigmogramă; b) electrocardiogramă; c) spirogramă.

Primul zgomot cardiac se mai numeste:

a) sistolic; b) diastolic; c) pulmonar.

Fonocardiograma reprezintă:

a) înregistrarea grafică a zgomotelor cardiace;


b) înregistrarea grafică a biocurenţilor cardiaci; c) înregistrarea grafică a pulsului.

Presiunea arteriala maxima sau sistolica are valoare medie de: a) 120 mmHg; b) 50 mmHg; c) 220 mmHg.

Viteza sângelui în aortă este de:

a) 500 mm/s; b) 0,5 mm/s; c) 10 mm/s.

Viteza sângelui în venele cave este de:

a) 100 mm/s; b) 0,5 mm/s; c) 500 mm/s.

Anemia feriprivă este datorată unui deficit la nivelul:

a) metabolismului fierului; b) metabolismul proteic; c) metabolismul glucidic.

Artera femurală îşi are originea în:

a) artera iliacă externă; b) artera iliacă internă; c) aorta.

Valvele atrio-ventriculare sunt :

a) mitrală şi tricuspidă; b) pulmonară şi aortică; c) semilunare.

Valvele semilunare sunt:

a) aortică şi pulmonară; b) atrio-ventriculare; c) bicuspidă şi tricuspidă.

Valva bicuspidă se mai numeşte şi:

a) mitrală; b) sigmoidă; c) pulmonară.

Valva semilunară se mai numeşte şi:

a) sigmoidă; b) tricuspidă; c) bicuspidă.

Nodulul sinoatrial determină ritmul:

a) sinusal;


b) nodal; c) idio-ventricular.

La nivelul nodulului sinoatrial frecvenţa descărcării impulsurilor este de:

a) 70-80/minut; b) 40/minut; c) 25/minut.

Ritmul nodal se mai numeşte şi:

a) joncţional; b) reticular; c) fascicular.

EXCREȚIA (Prof Univ .Dr. Papuc Ionel)

Unitatea anatomică şi funcţională a rinichiului este: a) nefronul; b) ureterul; c) uretra.

Debitul sanguin renal, în condiţii bazale reprezintă:

a) 20% din debitul cardiac de repaus; b) 30% din debitul cadiac de repaus; c) 10% din debitul cardiac de repaus.

Urina primară se formează la nivelul:

a) capsulei Bowman; b) vezicii urinare; c) uretrei.

Micţiunea este procesul de:

a) golire a vezicii urinare; b) formare a urinei; c) filtrare a urinei.

Resorbţia apei în procesul de formare a urinei se produce în procent de 80% la nivelul:

a) tubului contort proximal; b) ureterelor; c) ansei Henle.

Inflamaţia vezicii urinare se numeşte:

a) cistită; b) nefrită; c) glomerulonefrită.

Nefronul este alcătuit din:

a) corpuscul renal şi sistem tubular; b) bazinet; c) uretră.


Eritropoetina este secretată : a) de rinichi; b) vezica urinară; c) uretră.

Refexul de micţiune este controlat de:

a) măduva spinării, trunchiul cerebral şi cortex; b) cerebel; c) musculatura abdominală.

Sfincterul extern al vezicii urinare este un muschi:

a) striat, controlat voluntar; b) neted; c) mixt.

Compoziţia chimică a urinei este:

a) 95% apă şi 5 % diverşi compuşi; b) 85% apă şi 15 % diverşi compuşi; c) 99% apă şi 1% diverşi compuşi.

Valvele atrio-ventriculare sunt :

a) mitrală şi tricuspidă; b) pulmonară şi aortică; c) semilunare.

Valvele semilunare sunt:

a) aortică şi pulmonară; b) atrio-ventriculare; c) bicuspidă şi tricuspidă.

Valva bicuspidă se mai numeşte şi:

a) mitrală; b) sigmoidă; c) pulmonară.

Valva semilunară se mai numeşte şi:

a) sigmoidă; b) tricuspidă; c) bicuspidă.

Nodulul sinoatrial determină ritmul: a) sinusal; b) nodal; c) idio-ventricular.

La nivelul nodulului sinoatrial frecvenţa descărcării impulsurilor este de:

a) 70-80/minut; b) 40/minut; c) 25/minut.

Ritmul nodal se mai numeşte şi:


a) joncţional; b) reticular; c) fascicular.

Sângele este compus din:

a) 55% plasmă şi 45% elemente figurate; b) 40% plasmă şi 60% elemente figurate; c) 30% plasmă şi 70% elemente figurate.

Elementele figurate ale sângelui sunt reprezentate de:

a) globule roşii, globule albe, plachete sanguine; b) anticorpi; c) structuri antigenice.

DIGESTIA SI ABSORBTIA (Sef lucrări Dr. Mihalca Andrei)

Sistemul digestiv este alcătuit din: a) tub digestiv şi organe anexe; b) tub digestiv şi glande endocrine; c) stomac şi pulmoni.

Tubul digestiv este alcătuit din:

a) cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi gros; b) ficat, splină, trahee; c) cavitate bucală, cavitate nazală şi laringe.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:

a) ficatul, pancreasul exocrin şi glandele salivare; b) glande endocrine, glande salivare şi splina; c) rinichii, glandele parotide şi paratiroide.

Faringele face parte din:

a) sistemul digestiv; b) sistemul nervos; c) aparatul reproducător.

Esofagul şi stomacul aparţin:

a) tubului digestiv; b) glandelor anexe ale tubului digestiv; c) aparatului respirator.

Glandele salivare sunt următoarele:

a) submandibulare, sublinguale, parotide; b) suprarenale, tiroidă, epifiză; c) hipofiză, epifiză, paratiroidă.

Ficatul şi pancreasul sunt:

a) glande anexe ale tubului digestiv; b) organe dispuse în cavitate toracică; c) glande anexe ale aparatului reproducător.


La nivelul sistemului digestiv se realizează:

a) digestia alimentelor şi transformarea lor în produşi absorbabili şi eliminarea resturilor neabsorbite; b) digestia alimentelor şi excreţia azotului; c) doar digestia alimentelor dar nu şi absorbţia lor.

Activitatea motorie a cavităţii bucale constă în:

a) masticaţie şi timpul bucal al deglutiţiei; b) doar masticaţie; c) doar deglutiţie.

Rolul masticaţiei este în:

a) fragmenta alimentele, a forma bolul alimentar şi a asigura contactul cu receptorii gustativi; b) apărare împotriva infecţiilor; c) distruge microbii din alimente.

Fragmentarea alimentelor se realizează prin:

a)masticaţie; b) deglutiţie; c) peristaltism intestinal.

Masticaţia se realizează la nivel:

a) bucal; b) gastric; c) intestinal.

Zilnic, organismul uman secretă:

a) 800-1500 ml de salivă; b) 10-50 ml de salivă; c) peste 3000 ml de salivă.

Saliva conţine apă în proporţie de:

a) 99,5%; b) 80,5%; c) 60,5%.

Protecţia mucoasei bucale este realizată de:

a) salivă; b) sucul gastric; c) enzimele pancreatice.

Alimentele sunt lubrefiate de:

a) salivă; b) bilă; c) surfactantul pulmonar.

Deglutiţia realizează transportul bolului alimentar din:

a) cavitatea bucală în stomac; b) cavitatea bucală la anus; c) stomac în intestin.


Glanda parotidă este:

a) o glandă salivară; b) o glandă sudoripară; c) o glandă anexă a aparatului reproducător.

Deglutiţia se desfăşoară în:

a) trei timpi -bucal, faringian, esofagian; b) trei timpi - faringian, gastric şi intestinal; c) patru timpi - bucal, nazal, gastric şi hepatic.

Saliva are şi funcţie digestivă, prin intermediul:

a) α-amilazei; b) lipazei; c) apei.

Pasta omogenă ce se formează din bolul alimentar în stomac se numeşte:

a) chim gastric; b) chim intestinal; c) păstură.

Secreţia gastrică are un caracter:

a) acid, cu un pH cuprins între 1 şi 2,5; b) bazic, cu un pH cuprins între 8 şi 9; c) neutru, cu un pH cuprins între 6,8 şi 7,2.

Sucul gastric conţine:

a) acid clorhidric; b) acid sulfuric; c) acid acetic.

Principalele enzime gastrice sunt:

a) pepsina, lipaza gastrică şi gelatinaza; b) catepsina şi amilaza; c) insulina şi glucagonul.

Labfermentul este o enzimă gastrică caracteristică:

a) doar sugarilor, cu rol în coagularea laptelui matern; b) doar adulţilor, cu rol în fermentarea laptelui; c) nu este o enzimă gastrică.

Gelatinaza hidrolizează:

a) gelalatina; b) apa îngheţată; c) acidul clorhidric.

Pepsina este o enzimă proteolitică produsă de:

a) stomac; b) ficat; c) rinichi.


Care componentă a pancreasului este responsabilă de secreţia enzimelor digestive:

a) pancreasul exocrin; b) pancreasul endocrin; c) atât pancreasul endocrin, cât şi cel exocrin.

Pancreasul exocrin secretă:

a) peptidaze, lipaze, amilaze şi nucleaze; b) pepsină şi acid clorhidric; c) amilază salivară.

Bila este produsă de:

a) hepatocite şi celule ductale; b) pancreas; c) glandele salivare.

Hepatocitele sunt celule prezente în: a) ficat; b) splină; c.pancreas.

Pigmenţii bilari sunt:

a) bilirubina şi biliverdina; b) hemoglobina; c) pepsina.

Lipazele acţionează asupra:

a) lipidelor; b) amidonului; c) proteinelor.

Tripsina şi chemotripsina acţionează asupra:

a) proteinelor b) amidonului c) lipidelor

α amilaza acţionează asupra:

a) amidonului; b. lipidelor; c) proteinelor.

Sucroza, lactoza şi amidonul sunt componente principale ale dietei din categoria:

a) glucidelor; b) lipidelor; c) proteinelor.

Amidonul este:

a) un polizaharid; b) un hormon; c) o vitamină.


Dizaharidele şi polizaharidele sunt:

a) glucide; b) lipide; c) proteine.

Produşii finali ai digestiei glucidelor sunt:

a) glucoza şi galactoza; b) aminoacizii; c) vitaminele.

Dieta proteică zilnică necesară unui adult este de:

a) 0,5-0,7 g/kg corp; b) 0,5-0,7 kg/kg corp; c) 2-3 kg/kg corp.

Forma sub care sunt absorbite proteinele este reprezentată de:

a) oligopeptide şi aminoacizi; b) apă; c) glucide şi lipide simple.

Hidrosolubilizarea lipidelor este realizată sub influenţa:

a) sărurilor biliare; b) amilazei salivare; c) acidului sulfuric.

Trigliceridele, fosfolipidele şi colesterolul sunt:

a) lipide; b) glucide; c) proteine.

Vitaminele liposolubile sunt:

a) A, D, K, E; b) B, C, P; c) nici o vitamină nu este liposolubilă.

Rolurile colonului sunt reprezentate de:

a) absorbţia apei şi a electroliţilor şi depozitarea materiilor fecale; b) digestia glucidelor; c) distrugerea eritrocitelor moarte.

Prin mişcările de haustraţie, colonul împinge materiile fecale în direcţie:

a) anală; b) bucală; c) gastrică.

Defecaţia este:

a) procesul de eliminare a materilor fecale din intestin; b) o boală; c) o tulburare de comportament.


Cariile dentare reprezintă:

a) eroziuni ale dinţilor; b) căderea dinţilor; c) inflamaţia gingiilor.

Eroziunile dinţilor se numesc:

a) carii dentare; b) stomatite; c) faringite.

Apariţia cariilor dentare este favorizată de:

a) prezenţa bacteriilor şi a carbohidraţilor; b) radiaţiile solare; c) fluorul în exces.

Stomatite reprezintă:

a) inflamaţia întregii mucoase orale; b) inflamaţia stomacului; c) inflamaţia ficatului.

Faringita este:

a) inflamaţia mucoasei faringiene; b) un medicament; c) inflamaţia laringelui.

Enterocolitele sunt:

a) inflamaţii ale mucoasei intestinale; b) organe interne; c) boli specifice sezonului rece.

Inflamaţia mucoasei orale se numeşte:

a) stomatită; b) bucalită; c) rinită.

Inflamaţia faringelui se numeşte:

a) faringită; b) laringită; c) pneumonie.

Inflamaţia mucoasei intestinale se numeşte:

a) enterocolită; b) gastrită; c) hepatită.

Ocluzia intestinală este:

a) oprirea completă sau aproape completă a pasajului intestinal; b) perforarea intestinului;


c) perforarea stomacului. Oprirea completă sau aproape completă a pasajului intestinal se numeşte:

a) ocluzie intestinală; b) ciroză hepatică; c) diaree.

Ciroza hepatică este:

a) dezorganizarea structurii hepatice cu formarea de ţesut fibros; b) transformarea canceroasă a pancreasului; c) o structură normală de la nivelul ficatului.

Dezorganizarea difuză a structurii hepatice cu formarea de ţesut fibros se numeşte:

a) ciroză hepatică; b) hepatită; c) hepatocit.

Litiaza biliară reprezintă:

a) prezenţa de calculi la nivelul vezicii biliare; b) inflamaţia vezicii biliare; c) o enzimă produsă de ficat.

Prezenţa de calculi la nivelul vezicii biliare se numeşte: a) litiază biliară; b) litiază urinară; c) litiază renală.

Pancreatita este:

a) inflamaţia pancreasului; b) inflamaţia splinei; c) o enzimă produsă de pancreas.

Inflamaţia pancreasului se numeşte:

a) pancreatită; b) pancreoză; c) lipază pancreatică.

Eliminarea de fecale apoase se numeşte:

a) diaree; b) constipaţie; c) ocluzie intestinală.

Constipaţia este:

a) dificultatea în actul defecaţiei; b) creşterea frecvenţei defecaţiei; c) creşterea cantităţii de fecale.

RESPIRAȚIA (Sef lucrări Dr. Mihalca Andrei)

Sistemul respirator cuprinde:


a) căile respiratorii şi plămânii; b) pleura şi peritoneul; c) glandele sudoripare.

Căile respiratorii sunt:

a) cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea şi bronhiile; b) cavitatea bucală, cavitatea nazală şi traheea; c) traheea, esofagul şi maxilarul.

Cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea şi bronhiile fac parte din:

a) sistemul respirator; b) sistemul digestiv; c) sistemul osos.

Organul comun sistemului respirator şi digestiv este:

a) faringele; b) laringele; c) esofagul.

Plămânii unui om adult au capacitatea totală de:

a) 5 litri; b) 10 litri; c) 0,5 litri.

Alveolele pulmonare fac parte din:

a) arborele bronşic; b) trahee; c) ficat.

Unitatea morfo-funcţională a plămânului este:

a) acinul pulmonar; b) traheea; c) bronhia.

Presiunea pleurală este:

a) presiunea din spaţiul cuprins între pleura viscerală şi cea parietală; b) presiunea sanguină din cord; c) presiunea din cavitatea nazală.

Gripa este:

a) o infecţie respiratorie acută virală; b) o infecţie respiratorie bacteriană; c) o infecţie oculară.

Fibroza pulmonară este:

a) înlocuirea ţesutului pulmonar funcţional cu ţesut fibros; b) prezenţa de fibrină în cavitatea toracică; c) prezenţa de fibrinogen în plasmă.


Emfizemul pulmonar denotă: a) “aer în exces” la nivel pulmonar; b) lipsă de aer; c) un proces fiziologic.

Hemoglobina de la nivel eritrocitar are rol în:

a) transportul oxigenului; b) coagularea sângelui; c) determinismul grupelor sanguine.

Fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina cu:

a) 4 molecule de O2; b) 40 de molecule de O2; c) 400 de molecule de O2.

Oxigenul este transportat de către:

a) hemoglobină; b) albumină; c) sărurile biliare.

Hemoglobina este o proteină ce conţine:

a) fier; b) cupru; c) zinc.

Substanţa care căptuşeşte pereţii alveolelor se numeşte:

a) surfactant; b) mucoasă intestinală; c) sulf.

Corzile vocale se găsesc la nivelul:

a) laringelui; b) faringelui; c) cavităţii bucale.

Lungimea traheei la om este de:

a) 10-12 cm; b) 50-70 cm; c) 2-3 cm.

Traheea la om se împarte în:

a) 2 bronhii; b) 3 bronhii; c) 4 bronhii.

Foiţa care înveleşte plămânii se numeşte:

a) pleură; b) peritoneu; c) fibrină.


Plămânii sunt situaţi în: a) cavitatea toracică; b) cavitatea abdominală; c) cavitatea pelvină.

Membrana alveolo-capilară are rol în:

a) respiraţie; b) nutriţie; c) reproducere.

Reglarea ventilaţiei se face prin:

a) centrii nervoşi din bulb; b) hipotalamus; c) măduva spinării.

Timpul petrecut de fiecare hematie la nivelul capilarului pulmonar este de:

a) 0,75 secunde; b) 3 secunde; c) 2 minute.

Din cavitatea nazală, aerul trece în:

a) faringe; b) pulmoni; c) alveole pulmonare.

Traheea face parte din:

a) aparatul respirator; b) aparatul digestiv; c) sistemul nervos.

Cele două spaţii simetrice ale cavităţii nazale se numesc:

a) fose nazale; b) emisfere nazale; c) vezicule nazale.

Respiraţia reprezintă:

a) schimbul de oxigen şi dioxid de carbon dintre organism şi mediu; b) schimbul de oxigen şi monoxid de carbon dintre organism şi mediu; c) schimbul de dioxid de carbon şi monoxid de carbon dintre organism şi mediu.

În timpul inspiraţiei, volumul cutiei toracice:

a) creşte; b) scade; c) rămâne constant.

Muşchiul care intervine în ventilaţie este:

a) diafragma; b) bicepsul; c) pleura.


Volumul pulmonar curent este: a) volumul de aer inspirat şi expirat în timpul respiraţiei normale; b) volumul de aer inspirat în timpul respiraţiei forţate; c) volumul de aer expirat în timpul respiraţiei forţate.

Volumul pulmonar rezidual este:

a) 1,5 litri; b) 5 litri; c) 10 litri.

Bronhiile provin din:

a) bifurcaţia traheei; b) bifurcaţia esofagului; c) bifurcaţia faringelui.

medicina veterinara

Documents